Semnale și imagini biomedicale

Semnale biologice = evoluția în timp a unei mărimi biologice

Principalele faze ale prelucrării semnalelor biologice:
 culegere semnalului
 prelucrarea semnalului
 calcului parametrilor caracteristici
 clasificare sau interpretarea semnalului, cu scop diagnostic
Clasificarea semnalelor biologice :
a) după natura semnalului:
 biosemnale electrice ( ECG, EEG, EMG )
 biosemnale nelectrice ( fonocardiograma, semnalul Doppler
b) după evoluția în timp
 semnale deterministe
 semnale periodice ( semnale sinusoidale armonice )
 semnale cvasiperiodice ( ECG )
 semnale tranzitorii ( potentialul de actiune celular )
 semnale stochastice ( aleatoare )
 semnale stationare ( EEG )
 semnale nestationare ( EMG )
b) procese punctiforme ( aparitia undei R in semnalul ECG )

Semnalele de natură electrică (ECG, EEG, EMG, etc.) reprezentând manifestări electrice ale
fenomenelor studiate (ale inimii în EEG, ale creierului în EEG, ale muşchiului în EMG) sunt culese
cu ajutorul unor electrozi puşi în contact cu ţesutul analizat.

În cazul semnalelor care nu sunt de natură electrică ci de altă natură (mecanică: contracţii, chimică:
concentraţii etc.), se folosesc dispozitive numite traductori care transformă semnalul original în
semnal electric.

Transformarea unui semnal analogic (continuu) în semnal numeric discret (digital) se numeşte conversie
analog-numerică (digitală).

Realizarea conversiei analog-numerice cuprinde două elemente fundamentale:

eşantionarea şi cuantizarea.
Operaţia de discretizare a axei orizontale (abscisa) a unui semnal se numeşte
eşantionare. Cum pe abscisă noi reprezentăm timpul, putem spune că eşantionarea
reprezintă "citirea" semnalului la intervale discrete de timp. Putem astfel defini două
mărimi caracteristice ale eşantionării: perioada de eşantionare şi frecvenţa de
eşantionare.
Perioada de eşantionare a unui semnal reprezintă intervalul de timp între două
citiri succesive ale valorilor semnalului. Numărul de citiri ale semnalului în unitatea de
timp se numeşte frecvenţă de eşantionare
Această condiţie se mai numeşte "teorema de eşantionare" sau teorema Shannon-Nyquist,
care se enunţă astfel:
Frecvenţa de eşantionare trebuie să fie cel puţin dublă faţă de frecvenţa maximă
a semnalului.
Intervalul de valori cuprins între valorile extreme posibile (minimă şi maximă) ale
semnalului se împarte într-un număr N de trepte de amplitudine
Se obişnuieşte să se caracterizeze un convertor
analog-numeric prin numărul de biţi prin care se reprezintă o valoare citită
Semnalele se pot reprezenta ca o funcţie de timp [ampl.= f(timp) - evoluţia în
timp a unei mărimi] sau ca o funcţie de frecvenţă
Clasificarea zgomotelor se poate face din mai multe puncte de vedere.
a) După evoluţie:
- zgomote (cavsi)periodice, numite şi zgomote "roz", în care sunt predominante
anumite frecvenţe,
- zgomote neperiodice, numite şi zgomote "albe" în care frecvenţele componente
au aceeaşi probabilitate.
b) După tendinţă:
- zgomote sistematice - de exemplu cele datorate unui electrod plasat
necorespunzător,
- zgomote întâmplătoare.
c) După origine:
- la culegere - datorate amplasării nepotrivite a electrozilor sau unor contacte
electrice nesatisfăcătoare
- la amplificare - majoritatea amplificatoarelor amplifică neuniform diferite
domenii de frecvenţă; ponderea acestor zgomote este destul de redusă, aparatele moderne
având amplificatoare de bună calitate,
- artefacte "bio" - se întâmplă uneori ca, pe lângă semnalul dorit a se înregistra, să
fie culese şi alte semnale (de exemplu semnal electrocardiografic suprapus peste EEG sau
artefactele de respiraţie în înregistrarea ECG).

Tipuri de filtre
a) După regiunea admisă (figura III.7)
- filtru "trece sus" (fig.III.7.a) care lasă să treacă toate frecvenţele f fo
- filtru "trece jos" (fig. III.7.b) care lasă să treacă numai frecvenţele f fo
- filtru "trece bandă" (fig. III.7.c) care lasă să treacă frecvenţele cuprinse între
două limite: fi f fs
- filtru "opreşte bandă" (fig. III.7.d) are frecvenţele f fi şi f fs
- filtru "ac" de tip "opreşte" (sau "trece") în care regiunea dintre cele două limite fi
- fs este foarte îngustă; se utilizează în special pentru eliminarea perturbaţiilor produse de
posturile locale de radio;