Sunteți pe pagina 1din 12

Universitatea de Stiintele Vietii Regele Mihai I

din Timisoara

Gestiunea mediului si a resurselor naturale

Referat la disciplina
Reconstructia si remedierea ecosistemelor
Reabilitarea ecologică a solurilor şi apelor
freatice poluate cu petrol şi apă sărată

Masterand
ARDELEAN DOMINIC
AN II

TIMISOARA
2023
POLUAREA APELOR DE SUPRAFAŢA ŞI SUBTERANE

Apa este un vector al agenţilor poluanţi , dar, în acelaşi timp, bazinele

naturale de apă ( râuri, lacuri, mari şi oceane) formează biotopuri speciale, în care trăiesc
numeroase comunităţi ecologice acvatice. Apele dulci au flora şi fauna lor ,specifică, uneori de
interes economic.Între mediu aerian şi cel acvatic există unele asemănări , dar şi deosebiri. Spre
exemplu,în mediul aerian pot trăi numai organisme aerobe, al căror metabolism se bazează pe
oxidarea elementelor nutritive cu oxigenul din aer. În mediul acvatic pot trăi şi organisme
anaerobe al căror metabolism se bazează pe alte surse de energie decât cele de oxidare a
substanţelor organice cu oxigen liber. Aceasta înseamnă că, deşi carenţa oxigenului în apa este
un incident grav de poluare , totuşi viaţa poate continua prin schimbarea biocenozelor aerobe
cu biocenoze anaerobe. Ca şi în cazul atmosferei, curenţii de apa vor avea un mare rol atât în
efectuarea schimburilor de energie calorică, în distribuţia oxigenului, în dispersarea agenţilor
poluanţi , cât şi în circulaţia substanţelor nutritive. Se observă unele particularităţi la diferitele
bazine de apa. Spre exemplu , în lacuri, curenţii verticali şi orizontali vor avea ca efect o simplă
amestecare, pe când în râurile curgătoare, curgerea spre aval va antrena continuu şi
unidirecţional rezervele de substanţe nutritive, ceea ce va duce la o direcţie privilegiată
dispersarii agenţilor poluanţi.Apoi, circulaţia apei nu se rezumă

numai la circulaţia în bazinele de suprafaţa. Există şi o circulaţie subterană- mai înceată-


uneori până la adâncimi destul de mari în subsol.

Gradul specific de încărcare a apei cu agenţi poluanţi prezintă , de asemena , unele


particularităţi faţă de situaţia respectivă întâlnită în atmosferă . Astfel, gazele, fiind miscibile
în orice proporţie , agenţii poluanţi se pot afla – în funcţie de puterea sursei de poluare – în
orice proporţie în atmosferă. În apa , acest lucru nu este posibil decât pentru agenţii poluanţi
solubili în apa în orice proporţie. Pentru cei nemiscibili, există o limită peste care concentraţia
lor nu poate creşte. În cazul când sursa de poluare este mai puternică agentul poluant lichid va
forma o fază lichidă diferită de cea apoasă, aşa cum se întâmplă , de exemplu , la poluarea apei
cu produse petroliere. În acest caz, simpla prezanta la suprafaţa apei unei pelicule compusă din
produse petroliere, chiar netoxica, împiedică aerarea apei şi compromite grav biocenozele
acvatice. Se precizează că agenţii poluanţ solubili în apa pot ajunge la concentraţii volumetrice
mult mai mari decât în atmosferă.
METODE DE REMEDIERE A SOLURILOR POLUATE

Toate aceste metode, care vor fi prezentate mai departe, prezintă atât

avantaje cât şi dezavantaje majore.

Evoluţia cunoaşterii în domeniul biologiei solului şi îndeosebi a

microbiologiei, a microorganismelor care-l colonizează, aceasta implicând

desluşirea celor mai importante căi metabolice prin care acestea determină

mineralizarea materiei organice ajunse în sol sub diverse forme chimice ,

unele extrem de complexe, până la CO 2 , H 2 O şi substanţe minerale simple, a

venit cu soluţia decontaminarii solului cu ajutorul microrganismelor , respectiv

bioremedierea.

Ulterior, cercetările au descoperit principalele grupe de organisme

active în biodegradare,pornind de la bacterii,până la fungi filamentosi şi

nefilamentosi.O metodă de bioremediere, care de data această foloseşte

plantele drept agenţi ai decontaminarii este fitoremedierea.

METODE FIZICO-CHIMICE DE REMEDIERE A SOLURILOR POLUATE

Procesele fizico-chimice pe baza cărora s-au eleborat metodele de

remediere a solurilor poluate sunt grupate în mai multe categorii:

procese fizice ( ventilarea solului, spălarea solului);

procese chimice ( extracţia chimică, dehalogenarea, oxido-


reducerea);

procese electrochimice( decontaminarea electrochinetica);

procese fizico-chimice( spălarea, inertizarea, fotoliza, adsorbţia

pasivă pe polimeri);

procese electro-fizico- chimice ( decontaminarea electroacustică)

procese termice( vitrificarea);

Tratamente fizico- chimice de remediere

Procesul:

1. Extractia cu o fază gazoasă ( ventilarea solului);

2. Extractia cu apă sau soluţii apoase ( spălarea);

3. Extractia chimică cu solvenţi

4. Extractia prin flotaţie

5. Dehalogenarea

6. Dehalogenarea catalitică reductiva

7. Inertizarea

8. Decontaminarea electrokinetica

9. Decontaminarea electroacustică

10. Desorbtia termică

11. Absorbtia pasivă pe polimeri

12. Oxidarea chimică ex situ

13. Reducerea

14. Reducerea gazoasă în situ

15. Fotoliza

16. Tratarea cu radiaţii UV


17. Vitrificarea

VENTILAREA ( soil venting, air striping, soil vapor extraction), este o

metodă rapidă, cu un preţ relativ scăzut ( aprox. 30-70 $/ t de sol tratat),

foarte utilă în decontaminarea solurilor poluate cu compuşi volatili (

dicloretan, 1,2-dicloretan, tricloretan, tetracloretan, benzen, toluen).

Eficienţa metodei este foarte ridicată ( până la 99%) pentru compuşii a

căror presiune a vaporilor este peste 14 mmHg la 20 grade C.

Aplicabilitatea acestei tehnici depinde de câteva aspecte:

1.timpul scurs de la momentul contaminării;

2.caracteristicile contaminaţilor. Aceste sunt evaluate în termini ca:

hidrosolubilitatea,

presiunea vaporilor( compuşii cu o presiune a vaporilor mai mare de

0,5mm Hg la 20 grade C au cea mai mare eficientă în procesul de

extracţie);

absorbtia solului

3.caracteristicile solului, evaluate prin:

permeabilitatea pentru aer,

porozitate,

textura,

heterogenitatea stratigrafica.

umiditate

Fracţiunea volumului total al porilor solului care este ocupată de faza


gazoasă este importantă pentru determinarea volumului accesibil pentru

transportul vaporilor. Cealaltă fracţiune a volumului poate fi ocupată de apa

interstiţială şi/sau de către poluanţi. Orientarea şi structura porilor

influenţează porozitatea, şi astfel permeabilitatea solului pentru aer.

Heterogenitatea straturilor constituie una dintre principalele limitări ale

aplicării procesului de extracţie, din cauza prezenţei zonelor cu permeabilitate

scăzută şi acelor cu conţinut ridicat de materie organică ( ce absorb puternic

poluantii organici reducând eficienţa extracţiei).

Conţinutul de apa al solului exercită două efecte opuse asupra eficienţei

procesului de ventilare: pe de o parte reduce porozitatea solului şi implicit

transportul vaporilor, iar pe de altă parte umiditatea scăzută a solului

determină absorbţia mai puternică a poluantului, diminuându-i fracţiunea

extractibila. Valoarea optimă a umidităţii solului este de 94-98% din

umiditatea relative a gazului interstiţial.

O instalaţie de ventilare a solului, “ in situ” cuprinde două unităţi

principale:

unitatea de extracţie: alcătuită din sonde de extracţie a vaporilor,

sonde pentru injectarea aerului, sonde de monitorizare.

unitatea de tratare: constituită dintr-o unitate de combustie dau de

absorbţie pe carbon activ.

Parametrii principali ai sistemului de extracţie sunt:

numarul, poziţia şi dimensiunea sondelor;

cantitatea şi calitatea contaminaţilor;

capacitatea şi caracteristicile unităţii de tratare.


Bioremedierea cu ajutorul plantelor:

FITOREMEDIEREA constă în folosirea vegetaţiei pentru bioremedierea

solurilor, sedimentelor şi apelor contaminate.

Siturile contaminate superficial cu poluanţi organici, nutrienti sau metale

se pretează cel mai bine aplicării uneia dintre metodele de fitoremediere

existenţe: fitotransformarea, bioremedierea de rizosferă, fitostabilizarea,

fitoextractia sau rizofiltrarea.

Utilizarea fitoremedierii în vederea testării demonstrative, atât în

experimente pilot cât şi în câmpuri experimentale de mare extindere, a

dovedit ca aceasta este o tehnologie de viitor, în primul rând datorită

costurilor reduse, avantajului estetic şi aplicabilităţii pe termen lung.

Fitoremedierea este foarte utilă petru decontaminarea unor terenuri în care

alte metode de remediere nu pot fi practic aplicate ori nu sunt fezabile din

punct de vedere economic; pe unele terenuri cu concentraţii scăzute de

contaminanţi unde este necesară numai o decontaminare “ de lustru” (“

polishing treatment”)pe o îndelungată perioadă de timp; în combinaţie cu alte

tehnologii unde vegetaţia este folosită drept etapă finală.

Există unele inconveniente care trebuie atent analizate înainte de a

alege fitoremedierea drept metodă potrivită pentru decontaminarea unui sol

poluat. Acestea includ durata, uneori foarte mare, necesară pentru

decontaminarea sub nivelurile active ale poluantilor, potenţiala contaminare a

lanţului trofic şi dificultatea stabilirii şi menţinerii vegetaţiei pe unele situri cu

deşeuri toxice.

Plantele au arătat capacitatea de a rezista fără apariţia de efecte


toxice la concentraţii relativ ridicate de poluantii organici, putându-i absorbi şi

transforma rapid în metaboliti cu toxicitate mult mai redusă. În plus, ele

stimulează degradarea contaminanţilor organici în rizosferă prin eliminarea de

exudate radiculare, enzime, contribuind la structurarea carbonului în sol.

Pentru metale grele plantele au dovedit capacitatea de fitoextractia

(absorbţia şi regăsirea contaminanţilor în biomasa supraterană a plantelor),

filtrarea metalelor din apă prin sistemul radicular (rizofiltrarea), sau

stabilizarea siturilor contaminate împotriva eroziunii şi evapotranspiratia unei

mari cantităţi de apa (fitostabilizarea).

În vederea evaluării acestei tehnologii, au fost organizate recent

exprimente de fitoremediere în câmp, pe situri poluante cu hidrocarburi

petroliere ca: benzen, toluen, etilbenzen, xilen (BTEX) hidrocarburi aromatice

policiclice (PAHs), pentaclorofenol, bifenili policlorurati (PCBs), hidrocarburi

alifatice clorurate ( tricloretilen, tetracloretilen, 1,1,2,2-teracloretan), deşeuri

provenite din industria de armament (2,4,6,- trinitrotoluene,TNT RDX),

metale ( plumb, cadmiu, zinc, arsenic, crom, selenium), reziduri scurgeri de

pesticide ( atrazina, alachlor etc.), radionuclizi ( cesiu-137, strontium-90,

uraniu) deşeuri de îngrăşăminte ( amoniu, fosfaţi nitraţi).

Diferite specii de plante au fost folosite în diferite aplicaţii,printre care:

Populus spp., Salix spp. (Plop hibrid, sălcie), plante erbacee ( iarbă de

Bermuda, sorg, păiuş), leguminoase ( trifoi, lucernă, mazăre furajera), plante

acvatice şi plante hiperacumulatoare pentru metale grele ( floarea soarelui,

muştar Indian şi Tlaspi spp.).

FITOTRANSFORMAREA
Procesul se referă la adsorbţia substanţelor organice şi / sau minerale

poluante din sol şi apă freatica şi transformarea lor ulterioară de către plante.

Fitotransformarea depinde în mod direct de absorbţia contaminanţilor din

soluţia solului şi acumularea sub formă de metabolit în ţesuturile plantelor.

Este foarte important ca metabolitii acumulaţi în vegetaţie să fie

netoxici sau cel puţin cu o toxicitate mai redusă decât cea a compuşilor parentali.

Aplicaţiile potenţiale ale metodei includ fitotransformarea siturilorpoluate ca urmare a


industriei petrochimice ( îndeosebi a ariilor de depozitare a reziduurilor), industriei de
armament (muniţie), deversarilor de ţiţei, ori poluării cu pesticide şi îngrăşăminte chimice. De
multe ori, fitotransformarea nu este singura opţiune, metoda fiind aplicată în asociaţie cu alte
tehnici de remediere. Mecanismele de transport ale oxigenului,apei,şi a carbonului pot

varia printre diferitele specii de plante.Plantele pot să absoarbă contaminaţii direct din sol şi
apa,ori să elibereze exudate radiculare care să medieze degradarea poluantilor organici(prin
cometabolism în rizosferă).

Absorbţia directă a poluantilor de către plante este un mecanism surprinzător de eficient


pentru decontaminarea siturilor poluate superficial cu substanţe organice moderat
hidrofobe.Substanţele hidrofobe sunt strâns legate de supratata rădăcinilor şi particulelor de
sol,de aceea nu pot fi uşortranslocate în plantă.

O altă formă de fitotransformare este fitovolatilizarea , care reprezintă transferul


contaminanţilor din sol sau apa freatica în atmosferă prin procesul de transpiraţie,eliminând în
atmosferă substanţele poluante şi produsii lor metabolici volatili.Metodă este utilă pentru
siturile în care solul este expus permanent unei surse de poluare,care implică iminenţa
contaminării apei freatice.

BIOREMEDIEREA RIZOSFERICA

Fitoremediera rizosferica constă în creşterea conţinutului de carbonorganic,a dimensiunii


comunităţilor bacteriene şi fungilor de micoriză,toţi aceşti factori favorizând degradarea
compuşilor chimici în sol.Bioremedierea rizosferica mai este numită şi fitostimulare sau
biotrmediere asistată de plante. S-a demonstrat creşterea numărului de bacterii
beneficiale,respectiv bacterii denitrificatoare,Pseudomonas spp.,bacteriile degradatoare de
hidrocarburi şi în general,bacteriile heterotrofe,în zona radiculara a plopului hibrid plantat
într un sol poluat cu ţiţei ,comparativ cu un sit de referinta neacoperit de plantaţie.Exudatele
radiculare eliminate de rădăcinile plopului hibrid sunt reprezentate de acizi organici,fenoli ,
concentraţii mai mici,enzime şi proteine.

S-a demonstrate ca rădăcinile unor pomi ca mărul şi dudul elimină în sol


substanţe(cumarină,flavonoizi) care stimulează multiplicarea microorgansmelor degradatoare
de hidrocarburi aromatice policiclice ( PAHs) şi bifenili policlorurati (PCBs). Fungi, care
cresc în simbioză cu plantele , au echipamente enzimatice care ajută la degradarea compuşilor
organici ce nu pot fi descompuşi doar de bacterii . Ansamblul comunităţilor de
microorganisme din rizosferă este foarte abundent, cel mai adesea comunităţile fiind alcătuite
din 5 X 10 6 bacterii , 9 x 10 5 actinomicete şi 2 X 10 3 microfungi / g sol uscat. Bacteriile
trăiesc în colonii care acoperă între 4 şi 10% din suprafaţa rădăcinilor.

FITOSTABILIZAREA

Fitostabilizarea constă în imobilizarea fenomenului de poluare. Acesta

implică instalarea unei vegetaţii alcătuită din specii tolerante la poluare.

Unii contaminanţi prezintă atracţie pentru suprafeţele hidrofobe ale

materiei organice şi pot fi astfel legaţi şi imobilizaţi în ţesuturile radiculare ale

plantelor . Aceste legături reduc extinderea contaminării, evitând levigarea

poluantilor din sol în apele freatice. În aceste situri sunt aplicate

amendamente ca agenţi de alcalizare, fosfaţi, oxizi minerali şi materie

organică în vederea reducerii, pe cât este posibil mai mult, a solubilitatii

metalelor grele. Toate acestea favorizează absorbţia de către plante a

metalelor grele prin sistemul radicular.

FITOEXTRACTIA

Fitoextractia implică folosirea plantelor pentru tratarea solurilor poluante

special cu metale grele . Metalele grele nu sunt biodegradabile, de aceea

singura cale reală de control al poluării şi de depoluare este extracţia


acestora din sol . Procesul are loc atunci când contaminaţii sunt înlăturaţi din

sol de către plante fiind absorbiţi şi concentraţi în ţesuturile acestora. Există

plante cunoscute drept “ hiperacumulatoare” care sunt capabile să acumuleze

metale grele în ţesuturile lor în concentraţii de 1%. Atunci când este folosit

acest procedeu, plantele trebuie recoltate şi depozitate ca deşeuri

periculoase; în fitoextractie plantele acţionează atât ca filtru cât şi ca un

container pentru îndepărtarea contaminanţilor. Avantajul constă din faptul că

greutatea plantelor contaminate este mult mai redusă, comparativ cu cea a

solului, în cazul în care acesta ar fi trebuit să fie excavat şi transportat în altă

parte în vederea tratării prin alte metode.

Rizofiltrarea

Rizofiltrarea constă în folosirea sistemului radicular al plantelor pentru

absorbţia, concetrarea şi precipitarea metalelor grele din fluxuri de apă

poluate. Unele plante, cum sunt muştarul Indian şi floarea soarelui, în culturi

hidroponice a fost demonstrat ca pot înlătura metale toxice ca plumbul, cuprul

şi cromul, din apele reziduale industriale.Rizofiltrarea este o metoda

promiţătoare ca fezabilitate economică mai ales prin posibilitatea tratării unor

volume mari de contaminanţi şi prin faptul că poate fi aplicată direct efluenţilor

industriali, râurilor poluate sau sistemelor de ape subterane.

În acest context cercetarea mondială şi cea din România a

investigat,diverse metode de tratare a solurilor contaminate cu produse

petroliere:evacuarea cu depunere selectivă, încapsulare, volatilizare,

spălare,degradarea prin compostare,fitoremedierea, bioremedierea.

Având în vedere cheltuielile impuse de diverse metode de decontaminare şi


obiectivul general de a pune la dispoziţie metode de decontaminare simple,cu

cheltuieli cât mai mici,la îndemâna celor interesaţi,ICPA Bucureşti în

colaborare cu SCDA Albota şi OSPA Argeş,iniţiază o temă de cercetare

privind decontaminarea solului puternic şi excesiv poluat cu ţiţei prin

Compostare.

BIBLIOGRAFIE

1.Arsene G.,Elemente de ecologie generală.Edit.Orizonturi

Universitare,Timişoara,2002.

2. Alexander M.,-Introduction to Soil Microbiology.J.Wiley &Sons,Inc, New

York,1967.

3.Atlas R.M.-Biodegradabilitatea poluantilor în sol.Tehnici de Bio-şi Fito-

remediere.Curs Internaţional,Plovdiv,Bulgaria,1997.

S-ar putea să vă placă și