12. 01.

2023
Adultul

Adultul în contextul procesului de dezvoltare pishică a fiinţei umane

Cercetările asupra acestui lung interval al vieţii au devenit mai sistematice şi mai consistente ceva
mai târziu, în comparaţie cu celelalte stadii. Explicaţia acestui fapt constă, pe de o parte în caracterul
împlinit al desfăşurării vieţii psihice de la această vârstă şi care nu mai permitea relevarea evoluţiei sale, iar
pe de altă parte, cercetările de psihologie generală s-au desfăşurat mai ales pe persoanele adulte şi aspectele
caracteristice care sunt specifice acestui profil. Chiar şi delimitarea în timp a stadiului al II-lea a fost diferit
clarificată. Unii au inclus în stadiul adult şi tinereţea şi l-au considerat întinzându-se între 21 şi 35 de ani,
alţii au extins tinereţea până la 44 de ani şi au redus perioada adultă la intervalul 44-65 de ani. Specialiştii
români au considerat că stadiul adult se întinde între 35 şi 65 de ani, deci are o durată mai mare. Acest
stadiu de dezvoltare se împarte în 3 substadii:
- s. adultului tânăr (între 35 şi 45 de ani), caracterizat prin integrare şi adaptare profesională
intensă, statut şi roluri familiale şi sociale încărcate de responsabilitate,
- s. matur ( între 45 şi 55 de ani), când persoana atinge vârful în ierarhia profesională, în acord cu
calificarea sa. Poate avea roluri sociale şi culturale amplificate, dar cele parentale încep să se diminueze
- s. adultului tardiv, preocupat de menţinerea competenţei sale profesioanle şi apoi de pregătirea
ieşirii din activitate, de diminuarea în continuare a rolurilor personale, dar şi de apariţia altora, de păstrarea
şi poate chiar amplificarea altor roluri sociale şi culturale.

Gândirea, memoria şi învăţarea- aspecte caracteristice adultului

Cercetările asupra gândirii şi inteligenţei la adulţi au ajuns la concluzia că la această vârstă se
produc scăderi continue şi semnificative, astfel, au existat o serie de cercetări care au ajuns la câteva
concluzii deosebit de importante din punct de vedere al strategiilor de cercetare, cât şi al interpretării
rezultatelor obţinute. Manifestarea capacităţilor intelectualee la adult este puternic influenţată de profesie. O
muncă în care persoanele sunt constant solicitate intelectual contribuie la menţinerea şi chiar la sporirea
acestor capacităţi. Randamentul intelectual este mai înalt la cei care au avut o instrucţie şcolară mai bună şi
mai îndelungată şi mai ales dacă au o muncă intelectuală. Străduinţa oricărei persoane de a obţine o
calificare superioară este un important factor de ridicare a nivelului gândirii şi inteligenţei. Capacităţile
intelectuale neantrenate scad la orice vârstă, inclusiv la adulţi. Capacităţile intelectuale ale adultului
prezintă următoarea dinamică:
1. sunt unele abilităţi cognitive care, fiind implicate în sarcini simple, curente, tind să staţioneze.
Aşa sunt rezultatele din aplicarea testului Raven sau ale testelor de vocabular.
2. cele solicitate de profesie sau puse în lucru în activităţile din timpul liber înregistrează chiar
unele creşteri, aşa cum posibilităţile de achiziţionare de cunoştinţe care păstrează un bun randament până la
58-60 de ani şi chiar mai mult. La unele persoane, aceste creşteri sunt constatate până la vârsta de 90 de ani.
3. toate capacităţile cognitive care sunt slab implicate în activităţile unei persoane scad în mod
cert.
Aceste rezultate au permis să se evalueze mai bine comportamentul profesional al adulţilor şi să
se pună în valoare toate disponibilităţile acestei perioade de viaţă. Semne de întrebare au apărut şi în
legătură cu memoria adulţilor, respectiv cu capacităţile de memorare ale acestora. Au apărut îndoieli cu
privire la conservarea acesteia, dar investigaţiile care au urmat au scos în evidenţă câteva aspecte pozitive
specifice pentru memoria adulţilor, şi anume:
1. memoria logică este foarte bine conservată şi cea mai amplu solicitată pentru toate tipurile de
situaţii
 2. organizarea materialului de memorat atinge acum cel mai înalt nivel, depăşind celelalte vârste
3. selectivitatea materialului de memorat este mai accentuată la adult şi este făcută mai ales din
perspectiva celei mai frecvente solicitări
4. la adulţii angajaţi profesional se continuă procesul dezvoltării memoriei profesionale care
excelează mai ales în reţinerea acelor date care se referă la strategii şi proceduri de lucru, la înfruntarea
riscurilor, la informaţii noi şi direct implicate în desfăşurarea muncii. Dar sunt înregistrate şi unele scăderi
ale memoriei, mai ales dincolo de mijlocul stadiului adult, şi anume:
1. recunoaşterile şi reproducerile sunt mai puţin prompte după 55 de ani.
2. memoria spontană scade după 45 de ani
3. memoria de scurtă durată scade puţin după 40-45 de ani
Pornindu-se de la scăderile memoriei s-a pus problema dacă se păstrează capacităţile pentru
învăţare, cu atât mai mult cu cât adulţii înşişi au poziţii diferite faţă de acest aspect. Astfel s-au conturat
două puncte de vedere:
1. destul de mulţi sunt cei care spun că ceea ce au avut de învăţat au reuşit să facă în stadiile
anterioare, iar acum au încheiat cu astfel de activităţi
2. adulţii care sunt mai atenţi şi mai receptivi la toate tipurile de schimbări din lume şi la faptul că
societatea contemporană promovează educaţia permanentă, rămân deschişi la programele de învăţare care
să le permită să ţină pasul cu noutăţile în domeniul lor profesional, fie datorită mobilităţii profesionale să
participe la reciclări şi recalificări, fie să-şi menţină orizontul cultural-ştiinţific. Dinamica generală a
capacităţilor de învăţare indică o creştere evidentă până la 21 de ani, un relativ platou până la 30 de ani, o
scădere lentă după 30 de ani, dar tot relativ lentă şi după 45 de ani până către 75 de ani.
Dacă se compară modul de învăţare al adulţilor cu cel al persoanelor tinere, se constată unele
caracteristici favorabile pentru obţinerea unui bun randament, şi anume:
1. adultul poate deseori să realizeze mai uşor unitatea dintre analiza mai abstractă şi cea concretă
a unor probleme, se poate mişca mai uşor între aceste planuri, dispunând de o experienţă profesională mai
variată şi mai amplă
2. reuşeşte adesea să extragă mai repede ceea ce este important şi semnificativ dintr-un material
ce trebuie învăţat
3. cei cu o şcolaritate mai îndelungată reuşesc să se orienteze cu succes în sursele variate de
informare
4. disting mai repede aspectele aplicative ale cunoştinţelor pe care şi le însuşesc
5. tind să profite în cadrul programului de învăţare de acele secvenţe care îi ajută să-şi însuşească
noi metode ş procedee pentru a face faţă exigenţelor profesiei
6. cer mai accentuat ca alţii rigoare şi precizie în ceea ce li se cere să înveţe şi tind să refuze ceea
ce nu este clar.
Pe de altă parte, sunt şi unele particularităţi ale implicării adulţilor în programul de învăţare care
li se propune şi de care trebuie să ţină întotdeauna seama pentru a nu împiedica obţinerea rezultatelor
aşteptate.

Dezvoltarea particularităţilor specifice personalităţii adultului

Caracteristicile personalităţii adultului în raport cu activităţile şi relaţiile socio-culturale
Dacă adolescenţa a fost mai ales o cucerire a unei identităţi potenţiale, tinereţea şi adultul
reprezintă perioadele vieţii în care aceasta se defineşte şi se împlineşte prin tot ceea ce gândeşte, simte şi
face adultul. Identitatea de sine, cu cele trei subidentităţi (profesioanlă, familială şi socioculturală) suportă
modificări semnificative şi caracteristice de la un substadiu la altul. Când se vorbeşte despre adulţi,
întotdeauna ei sunt asociaţi cu imaginea personalităţii mature, adică cea deplin dezvoltată, autonomă,
independentă, adică cea deplin dezvoltată, capabilă de a înfrunta viaţa în toată complexitatea şi uneori
duritatea ei. Dacă ne propunem să comparăm dezvoltarea în stadiul adult cu cea din perioadele anterioare
ale vieţii, constatăm cu uşurinţă că în copilărie întreaga evoluţie se petrecea în cadrul unui sistem de
activităţi şi relaţii prescrise în mare parte de alţii (părinţi, profesori), în restul vieţii, începând cu
preadolescenţa şi adolescenţa, acest proces se desfăşoară în cadre mult mai largi, se diversifică şi
diferenţiază progresiv, atingând un vârf semnificativ în ciclul de maturizare. Drumul de viaţă al fiecăruia
este marcat de evenimente foarte diferite, de confruntări cu diferite dificultăţi, de reuşite, dar şi insuccese şi
ratări, de intersectări cu traiectoriile existenţei altora, alcătuind o experienţă individuală bogată şi variată,
care adânceşte individualizarea şi personalizarea construirii şi manifestării personalităţii, a atingerii
maturităţii specifice adultului. Rezultă deci o mare variabilitate în manifestarea personalităţii adultului, dar
există totodată şi multe aspecte comune tuturor celor care parcurg acelaşi interval al vieţii şi care reprezintă
caracteristici definitorii pentru stadiul adult. Ele se manifestă în anumite circumstanţe care la rândul lor sunt
relativ comune şi caracteristice, în funcţie de perspectiva subidentităţii personalităţii.

Contextul socio-cultural în care se manifestă personalitatea adultului

În afară de relaţiile din grupurile de muncă şi din familie, adulţii pot avea legături intense cu
prietenii şi cu alte persoane din cercurile sociale mai largi. Toate acestea le îmbogăţesc existenţa, le sporesc
încrederea în sine, le dau ocazii noi de manifestare. Viaţa lor socială prezintă însă unele caracteristici
specifice, în funcţie de substadiile pe care le parcurg. Adultul tânăr păstrează încă vigoarea tinereţii şi de
aceea este deschis şi dispus la activităţi şi relaţii diverse. Cercul de prieteni este deja delimitat şi stabilizat,
fără a fi închis la noi relaţii. Cu prietenii petrece o parte a timpului liber, atât cât este, având în vedere
marea implicare profesională, sărbătoreşte împreună cu ei marile evenimente familiale, le împărtăşeşte
realizările şi necazurile, aşteaptă ajutorul lor şi îl oferă pe al său. Îi simte parteneri la propria viaţă, simte că
în cercul lor îşi poate afirma ceva din fiinţa lor proprie. Atunci când se află departe de aceştia încearcă să-şi
amintească perioadele petrecute cu ei, farsele făcute împreună, dar şi de respectarea normelor şi regulilor
sociale în cadrul cărora discutau despre noutăţile din profesie, ştiinţă, sport şi cultură.
Unii adulţi tineri se pot încadra şi integra în organizaţii sociale, iar cei care au făcut-o deja în
stadiul anterior se pot bucura de o anumită recunoaştere din partea altora, pot face angajamente mai ferme
şi pot avea poziţii de lider mai avansate.
Pentru adultul mijlociu grupul de prieteni este şi mai stabilizat, fiind terenul unor relaţii
agreabile, al stării de bine, de relaxare şi de bucurie. Acomodarea la viaţa de grup este deplină şi reciprocă.
Calmul, bucuria, veselia, buna dispoziţie caracterizează fiecare întâlnire, dar există şi riscul rutinării acestor
relaţii şi a acţiunilor desfăşurate împreună. De aceea, fiecare participant se poate să aducă ceva nou şi îşi
propune să facă ceva interesant, important şi atractiv pentru ceilalţi. Dacă sunt integraţi în diferite
organizaţii sociale sau profesionale se pot bucura de un mai mare prestigiu şi pot fi aleşi în organe de
conducere. În substadiul adultului tardiv, grupurile de prieteni devin un important factor securizant în lupta
cu dificultăţile vieţii. Dacă se întâmplă ca la locul de muncă al unuia să se producă restructurări şi să devină
şomer, un altul, care poate deja avea o funcţie de conducere în organizaţia în care lucrează l-ar putea ajuta
să se reîncadreze, să se reintgereze. Dacă apar stări grave de boală sau pierderea partenerului de viaţă,
prietenii pot fi prompţi şi să manifeste grijă şi disponibilitate de a acorda ajutor. De asemenea, împreună cu
grupul se pot realiza sau satisface anumite trebuinţe culturale, călătorii sau alte forme de relaxare.
Integrarea în organizaţii sociale şi culturale poate continua, iar locul în ierarhia de conducere se poate păstra
sau chiar creşte. Totul depinde de starea de sănătate şi de depăşirea momentului pensionării.
Toate subidentităţile se află în strânsă legătură cu sistemul proiectiv al personalităţii. Adultul îşi
păstrează elanul, realizează un adevărat echilibru între trecut, prezent şi viitor. Îşi elaborează proiecte, mai
ales în primele două substadii (familial şi profesional), care se dovedesc a fi maieficiente din următoarele
motive: se cunosc mai bine, au experienţe şi multe strategii de ieşire din diverse situaţii, ştiu mai multe
despre realităţile economice şi sociale. Totuşi, proiectele pe care şi le fac adulţii sunt deosebite de ale
tinerilor prin anumite stereotipizări, influenţe ale rutinei şi ale stilului stabilizat şi deci mult mai legate de
trecut. Adulţii sunt mai prudenţi întrucât conştientizează că alegerile lor sunt mai limitate, au deja
experienţa succeselor, cât şi a eşecurilor, au realizat ceva şi nu vor să mai rişte. În ceea ce priveşte
manifestarea aptitudinilor şi creativităţii, dacă luăm în considerare vârstele realizării operelor semnificative
ale personalităţilor marcante din toate domeniile, se poate spune că acestea se manifestă deplin în cursul
acestui stadiu. Ceea ce ar explica astfel de rezultate ar fi maturizarea capacităţilor cognitive, acumularea
semnificativă a experienţei profesionale, motivaţia puternică de autorealizare, capitalizarea unor succese
anterioare, maturizarea de ansamblu a personalităţii.
În legătură cu acest ultim aspect şi mai ales cu ceea ce este personalitatea matură s-au făcut
numeroase analize şi confruntări. Fără a intra în detalii este necesar să reţinem că cele mai importante
aspecte ale personalităţii mature sunt: stăpânirea de sine, echilibrul afectiv, independenţa în decizie şi
acţiune, autonomia, prudenţa, obiectivitatea în perceperea de sine şi a altora, expansiunea moderată şi
fundamentală cu privire la proiectarea viitorului şi înfruntarea matură a marilor încercări ale vieţii.