Capitolul I

Prezentarea teoretică a creanţelor

comerciale
Creanţele sunt elemente ale activului patrimonial, constituind mijloace economice sub forma activelor circulante în
decontare (sunt sume de încasat pe termen scurt, în timp ce creanţele imobilizate se încasează pe termen mediu şi
lung).
Creanţele reprezintă drepturi cuvenite unui titular de patrimoniu sub forma unui echivalent valoric pentru valorile
economice avansate temporar altor persoane fizice sau juridice. Acest echivalent ce urmează să-l primească poate
reprezenta o sumă de bani, o lucrare sau un serviciu. 
Ansamblul relaţiilor unei unităţi patrimoniale, cu terţii ca persoane fizice sau juridice, generate de operaţiile privind
valorile economice avansate temporar pentru pentru care urmează să primească echivalentul valoric sau contra
prestaţie, constituie debitorii unităţii patrimoniale respective. 
Creanţele se reflectă în contabilitate prin conturile din clasa 4 a Planului General de Conturi, care cuprinde:
- conturile de creanţe care funcţionează după regula de activ, încep să funcţioneze prin a se debita, se debitează cu
existentul iniţial şi cu creşterile de activ (la înregistrarea creanţelor faţă de terţi), se creditează cu diminuările de activ
(la diminuarea sau încasarea creanţelor de la terţi), iar soldul final debitor reflectă creanţele neîncasate încă.
1. Creanţe comerciale
Creanţele comerciale sunt drepturi de încasat faţă de clienţi sau debitori determinate de vânzarea pe credit de
bunuri, lucrări sau servicii, decontarea între unitate şi client intervine ulterior. 
Creanţele se pot clasifica după mai multe criterii:
a) După termenul de încasare, avem:
- creanţe exigibile, stabilite pe bază de factură emisă clientului;
- creanţe neexigibile, pentru care nu s-a emis factură, ea se înregistrează pe bază de aviz.
b) După modalitatea de încasare, avem:
- creanţe încasate prin cont bancar, cu ordin de plată (OP) emis de client;
- creanţe încasate prin casierie (cu numerar), pe bază de chitanţă de casă, emisă către client;
- creanţe încasate prin efecte comerciale de primit (bilete de ordin) primite de la client.
c) După sediul clientului, avem:
- creanţe interne, faţă de clienţii autohtoni;
- creanţe externe,faţă de clienţii străini, provenite din activitatea de export.
d) După caracterul lor juridic, avem:
- creanţe certe – au la bază un raport juridic atestat prin documente şi se evidenţiază în contabilitate ca atare, sunt
sigure;
- creanţe incerte – nu au la bază un raport juridic, sunt nesigure şi includ creanţele dubioase a căror mărime este
certă, dar recuperarea incertă şi creanţele litigioase care au o existenţă incretă.
e) După posibilitatea de a fi recuperate:
- creanţe recuperabile;
- creanţe nerecuperabile.
Operaţii privind creanţele comerciale:
- înregistrarea avansurilor încasate de la clienţi;
- înregistrarea creanţei exigibile sau neexigibile;
- creşterea creanţei pentru penalităţi sau diferenţe de curs valutar;
- transferarea creanţei neexigibile devenită exigibilă;
- stingerea creanţei prin: efecte de comerţ acceptate, decontarea avansului primit, sconturi acordate, sume
nerecuperate trecute pe pierderi.
Creanţele comerciale se înregistrează cu ajutorul conturilor: 4111; 4118; 413; 418; 419; 461, 409.