Sunteți pe pagina 1din 4

Balcic, cel mai fermecător loc de întâlnire cu istoria

Fotografii: Ovidiu Bocioagă

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 28 Mai 2023

E mare păcat să ajungi în zona litoralului românesc și să nu treci


măcar pentru o zi granița bulgărească pentru a ajunge la Balcic, locul iubit cu
pasiune de regina Maria. Un spațiu care respiră prin semnele pe care
moștenirea turcească le-a așezat peste tot, care te cucerește definitiv și care
îmblânzește spiritul. „Nimeni nu pare să aibă ceva de făcut, soarele
binecuvântează această liniștită toropeală și, dincolo de străzi lenevoase,
marea lucește ca un covor minunat țesut din lumină”, spunea regina Maria,
într-una dintre mărturiile sale despre Balcic.
De la Constanța, numai 120 de kilometri sunt de străbătut până în orășelul de pe coasta Mării
Negre, din fostul județ Caliacra al Cadrilaterului interbelic. 60 de kilometri de pe acest drum,
începând din punctul de trecere a frontierei de la Vama Veche, se află pe teritoriul Bulgariei.
Ca șofer, traseul te relaxează și te lasă să admiri în voie câmpurile de eoliene, răsărind din
galbenul rapiței ca niște fantome ale viitorului, pentru că pe europeanul bulgăresc, un drum cu
numai câte o bandă lărgită pe sens, viteza maximă admisă este de 70 de kilometri la oră.
Nimeni nu se grăbește, însă, nici măcar localnicii, deși șoseaua e destul de puțin circulată. În
România, vitezomanii ar face întrecere în asemenea condiții. E prima diferență notabilă pe
care o sesizezi între balcanicii români și balcanicii autohtoni. Apoi, scurtul traseu îți dă ocazia
să admiri cu câtă pricepere și mai ales atenție tratează bulgarii agricultura. Câmpurile lor
vădesc o preocupare deosebită pentru îmbunătățiri funciare, dovadă fiind perdelele forestiere
care delimitează loturile ce mărginesc fertila coastă a Mării Negre.

Balcicul are aerul vrăjit al unui orășel oriental. Mixul de culturi se vede peste tot: pe străduțele
înguste și pietruite, pe care ți-i poți imagina pe vechii negustori turci și armeni, în stilul
caselor, un amestec blând de arhitectură grecească, bulgărească, turcească, în albul odihnitor
al coastei calcaroase a mării, în cultul pe care îl au localnicii pentru trandafir, renumitul
trandafir bulgăresc, care e parte intimă din ceea ce reprezintă acest loc. Cred că dacă
pribegești noaptea pe drumurile Bulgariei și vrei să ajungi la Balcic, îți dai seama numai după
miros dacă ai nimerit destinația. O întreagă industrie a înflorit aici, grație trandafirului, pe
care-l găsești în compoziția feluritelor produse de cosmetică, dar și în dulciuri care de care
mai îmbietoare (rahat, ciocolată, drajeuri, șerbeturi, dulceață, prăjituri). Ba chiar și unele
vinuri dulci, însoțitoare ale deserturilor, sunt aromatizate cu trandafir, ceea ce le face
irezistibile. Dar Balcicul, cu toată frumusețea lui cuminte, n-ar fi devenit faimos în jumătatea
noastră de Europă dacă în urmă cu un veac, pe când Cadrilaterul era parte componentă a
statului român, regina Maria nu l-ar fi descoperit și nu ar fi creionat aici, arhitectural și
peisagistic, unul dintre cele mai fermecătoare locuri de întâlnire cu istoria.

Un cuib de liniște la malul mării


Azi, aspectul vechilor străduțe, despre care regina Maria povestea în memoriile sale că se
povârneau primejdios spre malul mării, spre oaza de verdeață în care urma să se ivească, în
perioada 1925-1929, vila „Cuibul liniștit”, nu s-a schimbat prea mult. Nu mai sunt pline de
praf, nici garnisite de locuințele joase, de odinioară, ale turcilor sau tătarilor. Pantele s-au
îndulcit sub domnia asfaltului. Dar seva otomană a orașului a lăsat accente pe care timpul nu
le poate ascunde și pe care regina Maria, ajutată de elvețianul Jules Jeannin, grădinarul țarului
Nicolae al II-lea, a știut atât de bine să le metamorfozeze în conceptul grădinilor terasate, care
coboară până pe plajă, și al clădirilor de pe domeniul său. A creionat, astfel, pe coasta
calcaroasă care străjuiește talazurile când albastre, când parcă de smarald ale Mării Negre, cea
mai sensibilă reprezentare a felului său de a simți, de a privi și înțelege lumea și de a-i spori
frumusețea.

Nu e suficientă o zi pentru a vizita toate punctele de interes de pe domeniul reginei, care


include vile destinate oaspeților, anexe, castelul său, capela ortodoxă „Stella Maris”,
amenajările exterioare, sera de cactuși, grădinile și terasele suspendate, fântânile și
ansamblurile arhitectonice, uriaşele vase antice. Florile sunt cadrul poveștilor în care intri
succesiv și în care spiritul locului se reflectă ca într-un șir de oglinzi paralele. E ceva
magnetic, ceva peste puterile omenești de cuprindere în toată frumusețea asta. Marea e unică
în chipul ei de aici, lovindu-și ecourile de albul stâncos al coastei pe care stau cățărate case
mai vechi, construcții mai noi, într-o armonie arhitecturală pe care, din păcate, litoralul
românesc a pierdut-o cu totul. Laptele pereților și cărămiziul țiglelor de pe acoperișuri, ca
niște valuri de argilă, prelungind, parcă, spre înălțimi, undele mării, îți dau senzația că pacea
lumii s-a născut în micul căuș pe care versantul și apa îl formează în acest însorit oraș bulgar.
Poate și de aceea, urcând și coborând labirintul de grădini, terase și pasaje, printre pietrele
seculare, privind necuprinsul valurilor, am avut sentimentul că Balcic nu e un loc, ci o stare.

Castelul reginei Maria, brandul Balcicului

Complexul regal a intrat în posesia statului bulgar în 1940, în urma Păcii de la Craiova, după
ce Cadrilaterul a fost cedat de către statul român, în a cărui componență fusese în perioada
1913-1940. Dar frumusețea lui intrase în legendă încă din epoca în care locuia aici regina
Maria. Faima i-a tot crescut și s-a extins asupra întregului oraș după ce, în anii ‘50 ai secolului
trecut, autoritățile comuniste bulgare i-au intuit potențialul turistic, deschizându-l pentru
public. Grădinile terasate, amenajate pe un versant foarte abrupt, sub atenta îngrijire a reginei,
au fost date atunci spre administrare Universității din Sofia, care a dezvoltat aici, în timp, una
dintre cele mai încântătoare și mai bogate grădini botanice din sud-estul Europei. Bulgarii au
astăzi un respect aparte pentru profesorul care a coordonat și extins arealul de floră de pe
fostul domeniu regal.

Acum, castelul și clădirile de locuit care au aparținut familiei regale române nu sunt doar
simple muzee, ci au fost integrate organic într-un circuit cultural al prezentului, găzduind
galerii și expoziții de artă, de arheologie și istorie, ba chiar și o vinărie artizanală, cu o sală de
degustare a sortimentelor. Potrivit unei statistici publicate de romania.europalibera.org, care
cita ziarul bulgar „Chasa24”, numai în 2021 (an de pandemie) complexul regal a fost vizitat
de 191.670 de turiști, cei mai numeroși, peste 90.000, fiind români. În mod obișnuit însă,
numărul turiștilor ajunge la 400.000 pe an. Dovadă că strategia de turism a vecinilor bulgari
nu e una anacronică, ci foarte ancorată în prezent.

Am plecat de la Balcic gândindu-mă că povestea casei reginei Maria a construit aici un brand
imbatabil, ridicând la cote însemnate turismul local. În vreme ce în stațiunea Mamaia, pe
litoralul românesc, o superbă casă a aceleiași regine Maria zace în paragină, în spatele unui
gard de piatră, aproape neștiută. Reședința regală de la Mamaia a fost construită în 1923-
1924, înainte ca regina să descopere Balcicul, într-un stil arhitectural în care domină liniile
orizontale, integrându-se blând în peisajul de la mal de mare. În clasica deja manieră care ne
caracterizează pe noi, românii, nu știu de ce admirăm capacitatea altora de a valoriza istoria,
clădirile, monumentele, iar pe ale noastre le lăsăm, nepăsători, de izbeliște.

S-ar putea să vă placă și