Francesco Petrarca, 

poet si umanist italian s-a nascut in Arezzo, in 1304 si a murit in Arqua,

langa Padova, in 1374. Conflictul sau cu factiunea Guelfilor este motivul care impinge familia lui
Petrarca sa fuga din Florenta in Provence. Ajung la Avignon in 1311, dar se confrunta cu
problema gasirii unei locuinte – la momentul respectiv, prezenta papei a atras o populatie mare
in acea zona – drept pentru care se muta la Carpentras.
Petrarca studiaza dreptul la Montpellier si Bologna, unde se "intoxica" cu textele autorilor antici
si ale poetilor contemporani. In 1325, se intoarce la Avignon, atras de curtea papala, isi
abandonaeaza studiile la drept si intra in ordinul minor.
Se invarte in cercul unor personaje eminente, pe langa care cultura sa facea impresie. Desi le
reprosa Papilor ca au parasit Roma, curtea lor il atragea. A trait la Avignon multi ani, si tot acolo
a intalnit-o pe Laura de Noves, pentru care a dezvoltat o pasiune violenta, dar fara speranta. Ei
ii va dedica gandurile lui cele mai patrunzatoare si pe ea o imortalizeaza in sonete. Se va
retrage in casa sa de langa Fantana din Vaucluse in 1341, acolo unde locuia Laura. Moartea
Laurei, in 1348, ii inspira cele mai frumoase sonete, in care canta frumusetea fizica a Laurei si
puritatea gandurilor ei. Descrie melancolia despartirilor lor succesive si, de asemenea, natura
Vaucluse-ului, unde locuia iubita lui. Printre numeroasele sale lucrari, doua culegeri in limba
italiana au fost suficiente pentru a-i da lui Petrarca titlul de poet, prin excelenta, al frumusetii si
sufletului femeii.
In 1341 a fost incoronat Poetul poetilor la Capitoliu in Roma, iar la Paris i s-a oferit aceeasi
distinctie prin care i se multumea ca a contribuit la renasterea textelor antice uitate si
redescoperite, pregatind calea pentru umanisti.
In 1347, Cola di Rienzo, care se afla in exil in cetatea papilor a fost ales Tribun. Petrarca,
sustinator al guvernelor populare si al lui di Rienzo, l-a parasit pe Cardinalul Colonna pentru a
pleca la Roma sa-l sprijine. Moartea lui di Rienzo in timpul unei revolta ii intrerupe calatoria in
1354. Petrarca se stabileste la Milano pana cand ciuma il forteaza sa fuga. Se va intoarce la
Venetia, la Padova si, in final, la Arqua, unde moare in 1374.
Petrarca a fost, de asemenea, un umanist si un om de stiinta, istoric, arheolog, cercetator al
manuscriselor antice. A fost primul mare umanist al Renasterii. Faima sa i se trage, mai ales,
din poemele sale, din sonetele compuse in amintirea Laurei De Noves, adunate in
volumul "Canzoniere". Opera sa a dus in Italia Latina la miscarea Renasterii, cu un secol
inaintea celorlalte natiuni ale Europei.
Francesco Petrarca (n. 20 iulie 1304,[2][3] Arezzo, Republica Florentină[3][4][5] – d. 19 iulie 1374,
[3]
 Arquà Petrarca, Republica Veneția[3][5]) a fost un prozator, poet și umanist italian din secolul al XIV-
lea, unul din cei mai importanți poeți lirici ai literaturii italiene. În special forma perfectă
a sonetelor sale s-a impus și în afara spațiului de limbă italiană, influențând lirica europeană. Pe
lângă cunoașterea profundă a autorilor clasici și a limbii latine, operele sale scrise în "volgare" au
jucat un rol precumpănitor în dezvoltarea limbii italiene vorbite într-o limbă literară. Prin convingerea
sa asupra strânsei legături între cultura clasică și învățătura creștină, Petrarca a contribuit la
dezvoltarea umanismului european, care reunește aceste două idealuri. Alături de Dante Alighieri,
Petrarca este unul din principalii precursori ai Renașterii.

Biografie
Francesco Petrarca s-a născut pe 20 iulie 1304 în Incisa in Val d'Arno, în apropiere de Arezzo. După
copilăria petrecută în Toscana, în 1311 familia se mută la Carpentras, în Franța, aproape de
orașul Avignon, unde Petracco spera să obțină o slujbă la curtea papală, care aflată în acel timp
în exilul de la Avignon. Deși avea inclinații literare, manifestate precoce în studiul autorilor clasici și
în compuneri ocazionale, Francesco este trimis mai întâi la Montpellier, apoi la Bologna, pentru a
studia dreptul civil. După moartea tatălui, Petrarca se întoarce la Avignon, unde întră în
serviciul Bisericii.
În ziua de 6 aprilie 1327 a întâlnit-o, în Biserica Sfânta Clara din Avignon, pentru prima dată
pe Laura (probabil Laure de Noves), pentru care a dezvoltat o pasiune devenită legendară prin
trăinicia și puritatea ei.
Paralel cu formația sa culturală, se angajează și în activitatea politică, inițiind campania pentru
întoarcerea sediului pontifical de la Avignon la Roma. La Napoli, sub patronajul regelui Robert
d'Anjou, organizează manifestări literare, în cursul cărora citește din poema eroică "Africa" abia
terminată (1340), susține discuții asupra poeziei, artelor și autorilor clasici. În ziua de 8 aprilie 1341,
senatorul Orso dell'Anguillara îl încoronează ca "Magnus poeta et historicus". În 1343, în trecere
prin Verona, descoperă primele 16 cărți ale Epistolelor lui Cicero adresate lui Atticus și Brutus
Albinus. Aflat în Parma, în ziua de 19 mai 1348 îi parvine vestea morții Laurei, în timpul marii
epidemii de ciumă care bântuia în vestul Europei. În Florența, se întâlnește în 1350 cu
scriitorul Giovanni Boccaccio, cu care era mai de mult în corespondență. Ambii poeți au contribuit
printr-o activitate perseverentă la redescoperirea antichității clasice, respingând
preceptele scolasticei medievale.
Între 1353 și 1356 Petrarca trăiește în Milano, ca oaspete al lui Giovanni Visconti, arhiepiscop și
conducător al orașului. Refugiindu-se de focarele epidemiei de ciumă, îl găsim în anii 1361 până
în 1374 în Padova, Veneția și Arquà Petrarca. Aici își sfârșește zilele pe 19 iulie 1374. A fost
înmormântat în curtea casei parohiale din localitate, mai târziu osemintele sale au fost transferate
într-un cavou de marmură alături de biserică. La 5 aprilie 2004 a fost comunicat rezultatul analizei
craniului conservat în mormânt: craniul aparține unei femei, decedată în aceiași perioadă, deci nu
poate fi al lui Petrarca.

Opere în limba latină

 Versuri

o Africa (1338-1340), poemă eroică referitoare la al doilea război punic, avându-l ca erou
pe Scipio Africanul.
o Carmen bucolicum (1346-1357), cuprinde 12 egloghe inspirate din Virgiliu, pe teme de
dragoste, politică și morală.
o Epistolae metricae (1333-1361), cuprind 66 de scrisori în hexametri, relatând evenimente
politice și literare, unele din viața autorului.
 Proză

o De viris illustribus (1337), biografii ale unor personalități romane.
o Rerum memorandum (1350), culegere de povestiri bazate pe date din istorie cu scop
moralizator.
o Secretum meum sau De contemptu mundi (1342-1343) este un dialog imaginar între poet și
Sfântul Augustin pe tema "Adevărului", în care Petrarca își mărturisește cele mai intime
sentimente.
o De vita solitaria (1346-1356) descrie avantagiile solitudinii.
o De otio religiosorum (1346-1356) (otium = liniștea spirituală), conține principii asupra vieții
monahale.
o Invectivae in medicum quemquam (1355) consacrată criticii medicinii practicate în acea
vreme. Apără poezia în contrast cu științele și mecanica.
o Epistolae (printre care "Le Familiari", 1349-1366 și "Le Senili", 1361-1374 sunt adresate
prietenului său Francesco Nelli Simonide). Sunt scrisori dedicate publicației, cu intenții
literare sau morale.
Opere în limba italiană

o Rime in vita e morta di Madonna Laura (1336-1369), cea mai renumită creație a lui
Petrarca, cunoscută mai ales sub titlul de Il Canzoniere (apărută în limba română cu
titlul "Canțonierul").
Culegerea cuprinde în cea mai mare parte sonete, urmate
de canzoni, sextine, balade și madrigale și au drept conținut cu precădere exprimarea pasiunii sale
nemărginite pentru Laura. Cu această operă a lui Petrarca literatura devine element precumpănitor
în viață ca primă lecție a umanismului.
În poezia sa, descrierea sentimentelor apare în opoziție cu peisajul, suferința, durerea, dorința de
ispășire devin speranță, și chiar plânsul morții ființei iubite se transformă în transfigurarea Laurei,
care coboară consolatoare din ceruri. Laura, femeie superioară căreia poetul îi aduce omagii, nu are
nimic de supraomenesc, este un model de virtute și frumusețe, însă figura ei nu palpită de viață,
trăsăturile sale umane, ochii frumoși, părul blond, surâsul dulce, se repetă imuabil și totuși ea
constituie punctul ideal de sprijin în jurul căruia se desfășoară viața sentimentală a poetului.
Culegerea se încheie cu un cântec adresat Fecioarei ("Alla Vergine"), căreia îi solicită protecție.
Traduceri admirabile în limba română ale unora din sonetele lui Petrarca se datoresc regretatei Eta
Boeriu. Multe din sonetele lui Petrarca au fost transpuse în muzică de Claudio Monteverdi sub formă
de madrigale.

o I Trionfi (ca. 1352), cuprind șase poeme alegorice pe teme ca: triumful dragostei asupra
oamenilor, al pudicității asupra dragostei, al morții asupra pudicității, al faimei asupra morții,
al timpului asupra renumelui, al eternității asupra timpului. Petrarca încearcă să transforme
erudiția în poezie, cu o iluzie tipică umanistică.
https://www.roportal.ro/articole/despre/francesco_petrarca_2645/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Francesco_Petrarca