Divina Comedie

de Dante Alighieri

-eseu-
DANTE ALIGHIERI DIVINA COMEDIE

1.Contextul istorico-filosofic,perioada in care a fost scrisa opera,date despre

opera:Divina Comedie,cea mai celebr oper a lui Dante Alighieri, este totodat una dintre
cele mai importante capodopere ale literaturii universale. . Cel mai mare poet al Evului Mediu
este Dante Alighieri, care prin epopeea sa face trecerea de la Evul Mediu la Renastere. Spre deosebire
de epopeea homerica, cea a lui Dante nu mai prezinta trecutul eroic ori aventurile unui erou ci chiar o
calatorie initiatica a poetului pe cele 3 nivele: infernul, limbul si paradisul. Dei continu modul
caracteristic al literaturii i stilului medieval (inspiraie religioas, tendin moralizatoare,
limbaj bazat pe percepia vizual i imediat a faptelor), poemul lui Dante tinde ctre o
reprezentare ampl i dramatic a realitii, departe de spiritualitatea tipic a epocii sale. Pe
parcusul cltoriei sale, societatea italian a vremurilor sale este perfect ilustrat i redat
liric, cu zbuciumrile ei, poetul punndu-se pe sine n mijlocul acestei societi ca cetean
implicat n problemele societii din care face parte. Cititorul poate tri, prin intermediul
operei, n mijlocul acestei societi, simind problemele istorice ale acesteia. Este redat
viaa autorului i a societii n care a trit fiind totodat o bibliografie psihologic, cel mai
sincer poem din cte au fost scrise vreodat n care se mpletesc durerile i iluziile, iubirea
i ura, nalta cunoatere a lumii, experiena uman, ntreaga via a poporului italian.
Scris n dialect toscan, opera a exercitat o influen considerabil asupra dezvoltrii
limbii i literaturii italiene.
Iniial, Dante i-a intitulat poemul Commedia, n sensul c, dup un nceput dramatic,
opera are un final fericit.
Atributul de divina" i-a fost acordat de Giovanni Boccaccio n biografia sa Trattatello
in laude di Dante", ca un omagiu datorat extraordinarei ei frumusei artistice, i apare pentru
prima dat ntr-o tipritur din 1555 a editorului veneian Ludovico Dolce.
Poemul a fost scris de Dante n timpul exilului su ntre 1304 i 1321, aciunea este
situat de autor n primvara anului 1300, n sptmna dinainte de Pate, cnd Dante
nteprinde cltoria n "lumea de dincolo". Este anul sfnt instituit de Papa Bonifaciu al VIII-
lea, socotit jumtatea duratei previzibile a lumii.
2.Biografia autorului:Dante Alighieri, unul dintre cele mai reprezentative spirite ale civilizatiei
europene si ale umanitatii in intregimea ei, s-a nascut la Florenta, intr-o familie de buna reputatie dar
cu posbilitati modeste, la 21 mai 1265.. Aici, tanarul florentin isi va incepe studiile stiintifice si
umaniste, sub indrumarea unui celebru orator al vremii, Brunetto Latini, pe care il regasim in una din
bolgiile Infernului din Divina Comedie.

Tot aici la varsta de noua ani se va indragosti de Beatrice Portinari, pe care a iubit-o dincolo de
moartea ei timpurie si care ii va inspira unele dintre cele mai frumoase poezii de dragoste a tuturor
timpurilor.

Preocupat de istorie, literatura, morala, stiinta, Dante nu ramane strain de luptele politice care
framantau Florenta acelor timpuri, participand la viata politica a cetatii alaturi de guelfii albi.
Pedepsirea acestora de catre papa va atrage exilul definitiv al poetului, care se va stinge din viata la
Ravenna, in 1321.

Stralucita aparitie a lui Dante nu este una meteorica, ci, dimpotriva, una alimentata de traditiile
literare ale scolii dulcelui stil nou, incununate in universul artistic al poetului.Climatul politic si social
se reflecta si el in opera dantesca.

3.Alte lucrari: Despre limba populara (De vulgari eloquentia, 1304-1306), o lucrare in latina despre
limba italiana, dialectele sale si limbile inrudite; tratatul de proza filosofica Banchetul (Convivio,
1306- 1308), prima lucrare importanta de acest gen scrisa in italiana si nu in latina; Despre guvernare
(De monarchia, 1310-1313), in care isi expune teoriile politice si Versuri (Canzoniere).

4.Tema operei : Cltoria lui Dante prin Infern, Purgatoriu i Paradis, cluzit de Virgiliu n
primele dou i de Beatrice n Paradis este tema general a operei, formula prin care este
deschis cltoria imaginar a poetului prin inuturile morii,fiind specific literaturii
medievale.

5.Structura operei:
Arhitectura extern a poemului este format pe cifra 3 - asociat Sf. Treimi - i pe
multiplul su 9. Poemul este compus din 3 cantice, fiecare avnd cte 33 de cnturi, plus
cntul introductiv, avnd n total 100 de cnturi(multiplu de 10 - "cifra perfeciunii"). Strofele
sunt de trei versuri(terine) endecasilabice(formate din 11 versuri) i fiecare cantic se termin
cu acelai cuvant:"stele".
i n arhitectura interna poemul este simetric: lumile de dincolo sunt trei, Infernul este
mprit n 10 parti,o campie intunecata si noua ceruri, , muntele Purgatoriului are 9 terase, iar
paradisul este mprit n 9 cercuri mobile , iar la sfarit - Empireul,cerul fix, ajungndu-se la
"cifra perfect". n apectul su exterior Divina Comedie este un poem alegorico-didactic,
descriind drumul sufletului poetului i al ntregii lumi spre mntuire. n mare parte Dante s-a
inspirat din tradiia popular, dar fr s fi avut, din aceast literatur, un model.

6.Subiectul operei: Subiectul poemului este o viziune a lumii de dincolo, o

cltorie imaginar de apte zile a poetului n Infern, Purgatoriu i Paradis; fiecare dintre
aceste etape formeaz cele trei pari care compun poemul.
In aceast calatorie Dante este condus, succesiv, de poetul su clasic preferat
Vergiliu(simbolul raiunii), de iubita sa Beatrice(simbol al graiei divine si al credintei pure) i
de Sfntul Bernard.
Dante, rtcit ntr-o pdure unde voia s ia o ramur pentru srbtoarea Floriilor, se
trezete la un moment dat nconjurat de o panter, de un leu i o lupoaic. Cuprins de spaim,
i vine o umbr n ajutor: este poetul Virgiliu, care l va conduce prin Infern, singura
posibilitate de a iei din pdure.
In Infern poetul i cluza sa se vd supui caznelor celor mai cumplite pe cei care n
via au facut pcate mai grele, sau mai puin grele, i pentru fiecare categorie Dante
imagineaz cele mai fantastice pedepse: violenii sunt scufundai ntr-un fluviu clocotit de
snge, iar linguitorii ntr-un lac de scarn; ipocriii sunt strivii sub mantiile lor de plumb, iar
sinucigaii sunt transformai n copaci desfrunzii; ereticii sunt nchii n sicrie ncinse de
flcri, hoii sunt ncolcii de viermi veninoi. Infernul este mpria rului, a urii, a
violenei, a revoltei i a dezndejdii. Aceast parte a cltoriei se termin cu vederea lui
Lucifer, chinuit ntr-un lac ngheat. De aici, vor iei, urcnd pentru a vedea din nou cerul
nstelat. Cltorind n lumea fantastic a morilor, Dante duce cu sine toate sentimentele i
pasiunile celor vii, trage dup el - cum s-a scris - tot pmntul.
 Sunt prezente aici figuri din mitologia antic; dar marea majoritate sunt personaje
din istoria medievala mai ales a Italiei.
Purgatoriul este imaginat ca un munte nalt i abrupt n care domin bucuria celor de
aici, libertatea de a putea alege ntre bine i ru. Purgatoriul este o lume a cinei i
penitenei, o lume de melancolie, reculegere i pace. Pe branele muntelui, Dante i Vergiliu
ntalnesc pe cei invinuii de cele apte pcate capitale(orgoliul, mnia, invidia, trndvia,
zgrcenia, lcomia i desfrul) pedepsii cu caznele ce-i vor ndrepta: orgolioii trebuie s
poarte mereu poveri enorme, invidioii au pleoapele cusute, trndavii sunt silii s alerge
ntruna. Poezia Purgatoriului este poezia umilinei i a iubirii fraterne, a amintirilor
melancolice i a sentimentului prieteniei care leag sufletele i a ascensiunii spiritului spre
Binele care aduce reconfortarea. n canturile XVI, XVII si XVIII este expusa doctrina iubirii i a
liberului arbitru. Natura omului fiind funciarmente buna, corupia se datoraz lipsei unei
fore morale, n stare s-l susin pe om i s-l cluzeasc. i aici se regsesc persoane
cunoscute lui Dante, pentru care arat bunvoin, cum ar fi prietenii si din cercul dolce stil
nuovo sau marii artiti ai trecutului. n vrful muntelui se gsete Paradisul terestru, care are
aspectul unei pduri populat de figuri alegorice. Purgatoriul este o alt ipostaz a
personalitii umane care prevestete zorile Renaterii.

Paradisul este mpria spiritului eliberat de povara simurilor, a ispitelor i a

greelilor. Poetul este cluzit, n Paradis, de Beatrice, care ii vorbete despre ordinea
Universului, despre armonia sferelor, despre sufletele care - contrar doctrinei lui Platon - nu
se rentorc la stele, ci caut drumul Paradisului. Fiecare cerc corespunde unuia din corpurile
cereti cunoscute n acea vreme: Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter, Saturn,
dominate de cerul stelelor fixe.
In cerurile succesive ale planetelor, cei doi ntlnesc sufletele celor care n via s-au
strduit spre bine. In cununi de lumina i, altele, dispuse n chip de cruce, ntalnesc sufletele
celor care au fost profund patruni de iubire, ale intelepilor, ale Parinilor Bisericii, ale
suveranilor nelepti i drepi, ale martirilor credinei. Dar nici n aceasta mprie a
fericiilor lumea pmnteasc nu este uitat.
In Empireu,ultima treapta a Pardadisului, poetul contempla Trandafirul Ceresc in care ii
apare tiumful ingerilor si al fericitilor, Sfantul Bernard, ultima calauza, il indeamna sa
priveasca triumful Fecioarei. Dante comtempla misterul Sfantei Treimi si a dublei naturi a lui
Hristos; un fulger pune capat viziunii poetului. Tradiia Paradisului nu exista n literatur i
fantezia dantesc a creat-o din propriile resurse, realiznd un vers fluid i de infinit gam
muzical, corespunztor iradierii oceanului de lumin a Paradisului.
SAU
Formula care deschide cltoria imaginar a poetului prin inuturile morii este
un laitmotiv al literaturii medievale. n amiaza vieii, Dante, cuprins de regretul
de a se fi irosit dup moartea Beatricei n plcerile iluzorii ale vieii, are o viziune
care i ofer un nou sens existenial. Rtcit ntr-o pdure ntunecat, sugernd
labirintul interior din care cel ce s-a abtut de la calea ctre creste nu se mai
poate salva, el este ameninat de trei fiare o panter uoar, o lupoaic numai
os i piele i un leu cu bot flmnd - , ale cror nelesuri alegorice sunt lesne
de descifrat:necumptarea, violena i viclenia. Apariia lui Vergilius, poet divin,
lumin fr moarte, alung pe moment temerile celui rtcit, poetul latin
invitndu-l pe urmaul su ntr-o cltorie, de care florentinul nu se simte demn,
prin Purgatoriu, Infern i Paradis. Vergilius i mrturisete ns c este trimis de
o doamn blnd-n fapte, domni a virtuii, Beatrice, care simbolizeaz
iubirea pur, i Dante se las cuprins de dorul ei i pornete la drum alturi de
umbra ilustrului su nainta.
Cltoria este proiectat n trei mari pri (Infernul,
Purgatoriul i Paradisul.
Ptruznd n Infern, Dante este orbit de un fulger i este purtat n
Limb, unde sunt adunate sufletele copiilor mori nainte de Cristos i ale
virtuoilor din antichitate, ntre care el i recunoate pe Homer, Horatius i
Ovidius; dup ntlnirea cu Minos, judectorul Infernului, cltorii o zresc
printre cei ce au pctuit din dragoste pe Francesca da Rimini, care le istoricete
nefericita ei poveste. Poetul i cluza sa,Vergilius, i continu cltoria prin
cercurile unde i ispesc pcatele lacomii, zgrciii, i risipitorii, mnioii,
semeii i invidioii, ereticii, tlharii, linguitorii i trdtorii, violenii, sinucigaii,
cmtarii, hoii, ipocriii etc. Fiecare popas i prilejuiete poetului ntlniri
semnificative cu umbrele unor personalti ale antichitii sau cu unii dintre
contemporanii si, iar istorisirile acestora, precum i pedepsele pe care le
ispesc au rolul de a trimite spre descifrarea sensurilor alegorice ale lucrrii.
Fascinaia acestei prime cltorii vine i din impresia de via
adevrat ce se degaj din descrieri, personajele surprinse de Dante ducnd cu
ele i dup moarte pcatul pentru care au fost aruncate n Infern. Francesca da
Rimini i Paolo Malatesta i triesc mai departe iubirea interzis, n ciuda
chinurilor la care sunt supui, houl Ciampolo di Navarra i pclete pe draci
printr-un iretlic, iar contele Ugolino i arhiepiscopul Ruggieri i continu ura i
dincolo de graniele terestre, roznd ntru venicie unul din craniul celuilalt.
Ieind ctre lumini i stele, Dante prsete Infernul, cutremurat de cele
vzute, i se ndreapt spre Purgatoriu, dup ce se ncinge cu stuful umilinei i-
i spal obrazul de negurile Infernului, pentru a putea ptrunde pe trmul celor
care au contiina justiiei divine, se ciesc de pcatele svrite i ateapt
iertarea. Aici el i va ntlni pe rnd pe cei ce s-au cit prea trziu, pe delstori,
pe trufai i invidioi, pe nepstori, zgrcii, lacomi, desfrnai, cu toi cindu-se
pentru pcatele lor i ascultnd pilde de iubire, generozitate, cumptare ori
castitate.
n Cntul XXX, poetul este surprins de apariia iubitei Beatrice care i
va lua locul lui Vergilius pentru a-l cluzi prin Paradis. Poetul nsui se ciete
acum pentru decderea lui moral i primete mustrrile Beatricei, apoi, purificat
n unda sclipitoare, pornete curat i dornic de-a urca la stele.
Spre deosebire de atmosfera dramatic a Infernului, n care se aud
gemetele i ipetele celor pedepsii, iar poetul asist neputincios la zvrcolirile
lor, Purgatoril este dominat de calm, linite, mpcare i speran. Duhurile
ntlnite aici au superioritatea morl a cinei, aa cum mrturisete Guido
Guinizelli, ntemeietorul colii dulcelui stil nou : i sunt aici, cci m-am cit
n moarte. Canticul Purgatoriuluise definete prin lirism, poetul italian
exprimndu-i aici toat adncimea credinei sale n valorile umanitii, ceea ce l
determin pe Miguel de Unamuno s exclame:Din adncul acestei neliniti, din
abisul sentimentului moralitii noastre, ieim la lumina unui alt cer, cum din
adncul Infernului a ieit Dante s revad stelele.
Intrarea n Paradis se face o dat cu invocaia lui Apollo, zeul artei,
cruia poetul i cere sprijinul pentru a putea reda n versuri toat strlucirea
fascinant a sferelor cereti.
Alturi de Beatrice, poetul urc n cerul Lunii, n cerul lui Mercur, unde
mpratul Iustinian i prezint n termeni alegorici istoria Imperiului Roman,
cltorete apoi n cerul Venerei, spre sufletele care au trit iubirea profund,
spre cerul Soarelui, unde l ntlnete pe Toma dAquino, i spre cerul lui Marte,
alturi de lupttorii pentru credina n Cristos. ntlnirea cu strmoul su,
Cacciaguida, i prilejuiete lui Dante o evocare a trecutorului florentin, dar i
confirm i viitorul su strlucit, semn al contiinei propriei valori. n cerul lui
Jupiter, el are prilejul s-i ntlneasc pe marii suverani, n cerul lui Saturn vede
duhurile contemplative, apoi, n cerul nstelat, are revelaia triumfului lui Cristos
i primete binecuvntarea Sfntului Petru. n discuiile filosofice cu Sfntul
Iacob i Sfntul Ioan, Dante abordeaz problemele dragostei i speranei.
Ultima treapt a Paradisului este Empireul, unde, la rugciunea Sfntului
Bernard, Fecioara i prilejuiete lui Dante contemplarea Treimii. Un ultim fulger
de lumin strpunge ns mintea acestuia i l aduce n real, pentru a rosti
cuvintele prin care se ncheie poemul, respectnd simetria cu finalurile canticelor
anterioare:

Mai mult s spun nu-s vrednic prin cuvinte

cci vrerii Sale potrivind pe-a mele,
asemeni roii m-mpingea-nainte
iubirea ce rotete sori i stele.

SAU

Infernul Dante, rtcit ntr-o pdure unde voia s ia o ramur pentru srbtoarea Floriilor, se trezete la un
moment dat nconjurat de o panter, de un leu i o lupoaic. Cuprins de spaim, i vine o umbr n ajutor: este poetul
Virgiliu, care l va conduce prin Infern, singura posibilitate de a iei din pdure. mpreun coboar prin nou cercuri
concentrice, fiecare cerc fiind ocupat de diverse personaje celebre din istoria omenirii, n funcie de pcatele svrite,
dar i de personaliti contemporane, adversari personali sau persoane dispreuite, trimii de Dante n Infern pentru a-
i ispi viciile. Pedepsele sunt descrise n ordine crescnd, cu ct se coboar n profunzimea iadului, care este i
centrul pmntului. Aici intalnesc de asemenea celebrul cuplu adulterin, Paolo si Francesca, sotia unui macelar care
intr-un acces de furie si gelozie ii omoara pe amandoi. Aceast intamplare ii ofera lui Dante o viziune despre dragoste
ca un sentiment ce continua si dupa moarte, aducandu-i in acelasi timp amaraciune pentru iubirea sa neimplinita.
Astfel opera capata un caracter romantic, opus curentului tanar renascentist al perioadei istorice. Aceast parte a
cltoriei se termin cu vederea lui Lucifer, chinuit ntr-un lac ngheat. De aici, vor iei, urcnd pentru a vedea din nou
cerul nstelat. Cltorind n lumea fantastic morilor, Dante duce cu sine toate sentimentele i pasiunile celor vii,
trage dup el cum s-a scris tot pmntul.

Purgatoriul Dante i Virgiliu ajung pe cealalt parte a pmntului, n faa muntelui Purgatoriului, pe culmile cruia
sluiesc sufletele morilor care se ciesc de pcatele fcute n via. Muntele este mprit n apte cercuri, dup tipul
viciilor avute (mnie, avariie, lcomie etc.) i durata timpului de cin. Rugciunile celor vii pe pmnt i pot ajuta s
ias mai curnd din Purgatoriu. i aici se regsesc persoane cunoscute lui Dante, pentru care arat bunvoin, cum ar
fi prietenii si din cercul dolce stil nuovo sau marii artiti ai trecutului. n vrful muntelui se gsete Paradisul
terestru, care are aspectul unei pduri populat de figuri alegorice. Purgatoriul este o alt ipostaz a personalitii
umane care prevestete zorile Renaterii.

Paradisul Ajuni n Paradisul terestru, Virgiliu l prsete i se ntoarce n Infern. Din acest moment, Dante va fi
cluzit de Beatrice, instrumentul voinei divine. Paradisul, n opoziie cu Infernul, este construit din nou cercuri
orientate spre nlime. Aici este slaul celor fr de pcate, al sfinilor. Fiecare cerc corespunde unuia din corpurile
cereti cunoscute n acea vreme: Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter, Saturn, dominate de cerul stelelor fixe.
La sfritul cltoriei Beatrice l prsete i Dante, ghidat de Sfntul Bernardo, adreseaz o rugciune Sfintei Fecioare.
Artistul se contopete cu Dumnezeu, simbolul Iubirii care pune n micare cerul i stelele. Dac n descrierea
Infernului i Purgatoriului Dante a avut unele puncte de sprijin, n Paradis el este unicul creator. Tradiia Paradisului nu
exista n literatur i fantezia dantesc a creat-o din propriile resurse, realiznd un vers fluid i de infinit gam
muzical, corespunztor iradierii oceanului de lumin a Paradisului.

(ALEGI TU REZUMATUL CARE TI SE PARE MAI BUN,SCURT SI LA OBIECT.)

7. Personajele:In acest cadru fantastic apar personaje prezentate cu o mare arta de a fixa
in cateva trasaturi, intr-o atitudine, intr-un gest, in cateva cuvinte, dimensiunile monumentale
ale unei personalitati, evocand povestea unei vieti. Aceste personaje intruchipeaza figuri
reprezentative pentru ultima perioada a Evului Mediu.

Personajele se impart in principale:Dante si Virgiliu si

secundare:Beatrice,Iuda,Lucifer,Aristotel,Homer,Ovidiu,Horatiu,Hector,Noe,Avraam,Socrate,Platon,C
leopatra,Minos,Ahile,Pluto,Cerber,Tiresias,Apollo,Octavian Augustus,Hercule,Ulise,Iustinian,Sfantul
Bernard,Benedict,Francesca da Rimini,Paolo Malatesta,Toma de Aquino,Cato,Sfantul
Petru,Ciacco,Bonaventura,Guillaume al doilea al Siciliei,Sordello,IacobRegele Manfred,Farinata degli
Uberti,Atilla,Cassius,Anteu,Diomede,Brutus,Iuda,Papa Bonifaciu al optulea,Filippo
Argenti,Caesar,Ptolemeu,Orfeu,Euclid,Hipocrate,Saladin,Minos.

Vezi in engleza: Dante A thirty-five-year-old man, spiritually lost and wandering away from the True Way the
path of righteousness and of God. Dante has become weak and is in need of spiritual guidance. Luckily, a guide is sent
to him and he embarks on a spiritual journey to learn the true nature of sin.

Virgil A "shade" residing in the Limbo section of Hell, also known as the first circle. Virgil is a poet of antiquity, much
admired by Dante, and the perfect guide for Dante's journey. He is said to represent human reason and wisdom. Virgil is
a strong and competent guide but needs Divine intervention to complete the journey safely.

The number following each name refers to the canto in which the character first appears.

Achilles (12) One of the heroes of the Trojan War.

Antaeus (31) Giant slain by Hercules.

Argenti (8) Florentine, bitter enemy of Dante's.

Attila (12) Chief of the Huns. Called "the Scourge of God."

Beatrice (2). The inspiration for Dante's work. She entreats Virgil to save Dante.

Bocca (32) Traitor of Florence. On one occasion he betrayed the Guelphs and caused their defeat.

Boniface VIII, Pope (27) Dante's bitter enemy.

Brunetto Latini (15) Distinguished scholar, beloved friend, and advisor to Dante.

Brutus (34) One of the conspirators in the murder of Caesar.

Caiaphas (23) The high priest who influenced the Hebrew Council to crucify Jesus.

Capaneus (14) One of the seven against Thebes. Defied Zeus and was killed by him.

Cassius (34) One of the conspirators who killed Julius Caesar.

Calvacanti, Cavalcante dei (10) Father of the poet Guido who is Dante's friend.

Guido His son. The father inquires about him in Hell.

Celestine V, Pope (3) Resigned the papal throne, thus making way for Pope Boniface VIII.

Cerberus (6) The three headed hound: guards one of the gates of Hell.

Charon (3) The Ferryman of the river Acheron in Hell.

Ciacco (5) A notorious glutton: his name means "the hog."

Cleopatra (5) Queen of Egypt; mistress of Caesar and Mark Antony.

Dido (5) Queen of Carthage. She was Aeneas' lover.

Diomede (26) Companion of Ulysses in his last voyage.

Donati family (28) A politically powerful family who caused the split in the political parties.

Erichtho (9) Sorceress who conjured Virgil's spirit to help Dante.

Farinata (10) A prominent leader of the Ghibelline party who defeated Dante's party.

Francesca da Rimini (5) Lover of Paolo whose brother slew them in the act of adultery.

Frederick II, Emperor (10) Attempted to unite Italy and Sicily.

Geri del Bello (29) Cousin to Dante whose murder was not avenged.

Geryon (17) A monster who represents fraud.

Gianni Schicchi (3) Aided a member of the Donati family in falsifying a will.

Harpies (13) In mythology, birds with the faces of women.

Jason (28) Leader of the Argonauts in their quest for the Golden Fleece.

Judas Iscariot (34) One of the twelve disciples. He betrayed Jesus.

Mahomet (28) Founder of the Islamic religion.

Malabranche (21) Demons who punish the barrators. The name means "evil-claws."

Malacoda (21) One of the Malebranche. His name means "evil tail."

Medusa (9) One of the Gorgons. The sight of her head filled with snakes turned men to stone.

Minotaur (12) A monster with a bull's body and a man's head.

Nessus (12) One of the Centaurs, killed by Hercules.

Nicholas, III, Pope (19) Successor to Pope John XXI; accused of Simony.

Paolo da Rimini (5) Committed adultery with Francesca, his brother's wife.

Phlegyas (8) Ferryman of the river Styx in Hell.

Plutus (7) God of riches.

Potiphar's Wife (30) Falsely accused Joseph of trying to seduce her.

Ruggieri, Archbishop (10) Traitor who starved Ugolino and his sons.

Satan (34) Also called Lucifer, Dis, and Beelzebub, he is the "Emperor of Hell."

Scala, Can Grande ella (1) Dante's friend and protector in exile.

Sinon the Greek (30) Accused of treachery during Trojan War.

Thas (18) A courtesan who flattered her lover excessively.

Ugolino, Count (33) Imprisoned with his sons and starved to death.

Ulysses (26) Legendary hero of Homer's Odyssey.

Vanni Fucci (24) A thief who shocks Dante with his obscenity.

Vigne, Pier delle (13) He was unjustly imprisoned for graft and committed suicide.

8.Simbolistica

Structura de fond a acestei opere corespunde fanteziei cosmologice medievale. intr-adevar,

calatoria in Infern si pe muntele Purgatoriului reprezinta traversarea intregii planete, in timp
ce Paradisul este o reprezentare simbolica a cosmosului ptolemeic.Cei trei ghizi ai calatoriei
prin Infern,Purgatoriu si Paradis:Vergiliu,Beatrice si sfantul Bernard reprezinta intelepciunea
naturala si filosofia,credinta crestina si teologia si respectiv,uniunea sufletului cu Dumnezeu
si mistica.In Infernul,padurea intunecata este simbolul relativitatii lumii,al vietii profane,al
fricii si al tenebrelor.Cele trei fiare ,pantera ,leul si lupoaica reprezinta lacomia,violenta si
inselaciunea sau desfraul,trufia si lacomia;dar ele pot fi si embleme ale celor trei lumi pe care
Dante trebuie sa le asimileze ,o sinteza a celor trei trepte initiatice ,noteaza Mircea Tamas.

9.Sensurile poemului: Poemul Divina Comedie reprezinta atat o sinteza a culturii medievale,
cat si un moment de tranzitie spre Renastere, avand o multime de sensuri alegorice si
simbolice.
Dante insusi a precizat patru sensuri dupa care poate fi interpretata Divina Comedie:
- sensul literar: Dante calatoreste timp de sapte zile, in anul 1300, prin cele trei taramuri ale
lumii de dincolo de moarte;
- sensul alegoric: purificarea sufletului poetului prin coborarea in Infern, urcarea pe muntele
Purgatoriului si apoi pana in cel mai inalt cer al Paradisului;
- sensul moral: depaseste cazul particular al lui Dante si trimite la o linie de conduita pentru
toti acei oameni care doresc sa se salveze de la o viata nedemna. Aceasta salvare se face
prin ratiune (Virgiliu - simbol al ratiunii, il salveaza de cele trei fiare) si iubire (Beatrice ,care
simbolizeaza iubirea pura si inaltatoare ,il conduce prin Paradis);
- sensul anagogic(suprasensul): se refera la conditia umanitatii, aliata pe punctul de a iesi
din padurea intunecoasa a evului mediu - insangerat de razboaie si umbrit de dezbinari - prin
unirea in cadrul unui imperiu care ar reprezenta o restaurare a Imperiului Roman.In acest
sens este ales ca ghid Vergiliu.

SAU

Opera este creat n cele patru sensuri pe care Dante nsui le-a definit n tratatul su Convivio: literal - nelesul strict al
cuvintelor, alegoric cel care se ascunde sub haina nscocirilor poetice fiind un adevr nvluit ntr-o minciun frumoas,
moral pe care cititorul trebuie s l descopere i cel anagogic un suprasens al operei care lmurirea spiritual a unei scrieri
care, chiar dac e adevrat n sens literal prin cele artate vorbete despre supremele lucruri ale gloriei venice. Astfel n
sens literal red cltoria, n cel alegoric arat cum Dante se mntuie cu ajutorul cluzelor sale, n sens moral i avertizeaz pe
oameni i i ndeamn pe calea cea dreapt iar in cel anagogic opera reprezint condiia uman medieval i exilul su,
salvarea poetului reprezintand salvarea ntregii umaniti.
Limbajul poeziei danteti este unul care ascunde mai multe sensuri, tratnd concepte teologice, filosofice i estetice.
n opera sa apar importante figuri filosofice ale epocii medievale cum este Toma din Aquino important filosof al epocii din care
Dante s-a inspirat adaptndu-i conceptele teologice i filosofice a preluat doctrina lui despre frumos i anume c frumosul
const n consonantia i claritas; c el se deosebete conceptual, ( ) c pe lng frumosul perceptibil vzului i auzului exist i
un frumos spiritual; i c frumosul n toat perfeciunea sa poate fi gsit numai n Dumnezeu
Citate
 Ignorana zmislete eroare, iar eroarea zmislete rul.
Adevrul este o lume exterioar. n care dac intri, vei iei mult mai luminat.

Cel mai ntunecat loc din iad este rezervat pentru cei care i menin neutralitatea n
timpul crizelor morale.

Nu exist durere mai mare dect amintirea timpului fericit n vreme de nenorocire.
Dac-i urmezi steaua, nu poi grei destinaia divin.

Te iubesc i te voi iubi ntotdeauna, iar dac i dup moarte oamenii se iubesc, te voi
iubi i eu, i mai bine cu tine n iad, dect fr tine n Pradis.

Din punct de vedere moral, Divina Comedie i avertizeaz pe oameni, adic pe cretini,
ct de uor se poate intra pe drumul pcatelor (pdurea ntunecoas) i ct de greu te poi
ndrepta i iei pe calea virtuii, fr o profund meditaie asupra destinului i fr coninutul
i lungul studiu al lucrrilor divine i umane.

Poema lui Dante Alighieri nu este numai poema unei epoci conturate istoric, ea i
extrage seva din ntregul uria arbore al umanitii. Dante a vorbit n numele tuturor
oamenilor. Lumea de dincolo de pmnt cuprinde lumea terestr n realitate; Infernul este cea
mai deplin reprezentare a vieii, un profund sondaj n toate straturile umanitii, vibrnd
intens n fervoarea tuturor sentimentelor i pasiunilor, de infinita lor grandoare.

ntrega poem este parc un tribunal al istoriei, al crui suprem judector este exilatul
Dante Alighieri. n faa lui se prezint Papii i mpraii, nalii prelai i reprezentanii
evenimentelor noi, furitoare ale istoriei.

Magnifica poem a lui Dante Alighieri este nsufleit de un mare patos, de un suflu
vijelios, de o mare ncredere n om i n posibilitile sale. Ea este ptruns de un optimism
viguros, caracteristic epocii umanismului.

Cltorie, sui, progres, Divina Comedie constituie ns nu numai enciclopedia vieii

intelectuale i spirituale a Evului Mediu, ci i o enciclopedie a existenei integrale, pe plan
fizic i spiritual, din care oricine, n orice epoc a istoriei, poate extrage adevruri supreme.
Fiindc drumul e fcut de unul din cei mai mari poei ai lumii i savanta construcie filologic
i teologic se estompeaz n faa copleitoarei bogii a vieii sensibile reflectate cu o for
neasemuit de acest curios i pasionat om al Renaterii, pe care nu numai o vestete, dar o
cuprinde n sine.

Aprecieri critice

Florena, n cazul su, nu e un loc unde se svresc acte absolute, ci expresia durersoas a
unei experiene existeniale ce se desfoar n ntregime pe firul lentei i inexorabilei curgeri a
timpului, pe eroziunea valorilor considerate absolute i de nenlocuit.

(DArco Silvio Avalle)

 Spectacolul care i se nfieaz poetului strbtnd cele trei lumi de dincolo (metafor a
propriei sale situaii morale i a ntregii omeniri n realitatea ei, apoi n perspectiva necesitii i
posibilitii ei de ndreptare, de nlare i de salvare) demonstreaz c personalitatea uman,
nzestrat cu lumina raiunii i cu puterile liberului arbitru, i poate dirija destinul, sustrgndu-se de
sub puterea nociv a patimilor, spre a ctiga astfel demnitate uman, echilibru i armonie.

Eseul din manual

Structura Divinei comedii. Dante si-a intitulat capodopera Comedia. Divina a fost numita de Giovanni Boccaccio, unul dintre primii ei comentatori.
Termenul comedia insemna, in Evul Mediu, o scriere cu un inceput trist, dar cu deznodamant fericit, spre deosebire de tragedie. De

asemenea, comedia desemna o creatie in limba italiana, si nu in latina, care era pe atunci limba invatatilor. Stilul uneicomedii era astfel accesibil unui public
mult mai larg.

Divina comedie prezinta calatoria lui Dante prin Infern, unde sunt pedepsiti pacatosii dupa moarte, prin Purgatoriu, zona in care, potrivit credintei
catolice, se purifica sufletele celor morti in stare de har, dar care n-au atins inca perfectiunea, si prin Paradis, taramul spiritelor fericite ale virtuosilor. Prin
Infern si Purgatoriu, Dante este condus de umbra lui Vergiliu, poetul latin pretuit in Evul Mediu si care prezentase si el o calatorie in Infern, cea a eroului

Enea din epopeea Eneida. In Paradis, Dante este ghidat de sufletul Beatricei.

Simetria impresionanta este una dintre calitatile Divinei comedii. Cele trei cantice (Infernul, Purgatoriul si Paradisut) au un numar aproape egal de
versuri si fiecare este impartita in 33 de canturi, scrise in tertine (strofe de cate trei versuri). Existenta unui prim cant, cu caracter de prolog, face ca numarul
total al canturilor din Divina comedie sa fie o suta. Toate cele trei cantice sfarsesc cu cuvantul stele: iesiram iar catre lumini si stele (Infernul, XXXIV,
139), curat si dornic de-a urca la stele (Purgatoriul, XXXIII, 145),iubirea ce roteste sori si stele (Paradisul, XXXIII, 145)1

1 Cifra romana reprezinta numarul cantului, iar cifra araba, numarul versului. Fiecare dintre cele trei taramuri este constituit din
zece parti: cmpia intunecata si cele noua cercuri in care se chinuiesc pacatosii (Infernul), tarmul marii, coasta muntelui, cele sapte brane ale acestuia si
gradina paradisului pamantesc din varful muntelui (Purgatoriul), cele noua ceruri mobile, concentrice, si Empireul, cerul fix (Paradisul). Domina deci
numerele simbolice trei, noua, numarul zece (considerat in Evul Mediu ca simbol al perfectiunii) si multiplii lor.

Sensurile poemului. Dante insusi a stabilit cele patru sensuri in care poate fi interpretata creatia sa, sensuri pe care poetica medievala le prelua din
modul de lectura a Bibliei:

Sensul literal, aparent, conform caruia Dante calatoreste intr-o saptamana din anul 1300 prin cele trei taramuri ale lumii de dincolo de moarte.

Sensul alegoric se refera la purificarea sufletului poetului prin coborarea in Infern, urcarea pe muntele Purgatoriului si atingerea celui mai inalt

cer al Paradisului. Alegoria apare din primul cant al poemului, in care Dante, la mijlocul vietii sale (la varsta de 35 de ani), iesind dintr-o padure
intunecoasa (ce simbolizeaza o criza morala, o viata pacatoasa), este impiedicat sa ajunga la lumina care i se arata, pe creasta unui deal, de trei fiare care il
ameninta: o pantera, un leu si o lupoaica, simbolizand lacomia, respectiv violenta si viclenia. Din acest impas il salveaza mai intai un misterios ogar,

apoi Vergiliu, simbol al ratiunii, mantuirea suprema realizandu-se sub indrumarea Beatricei, care simbolizeaza iubirea pura si superioara. Dante atrage

atentia in chiar textul poemului asupra sensului alegoric pe care acesta il contine: O, voi ce teferi v-ati nascut la minte, catati cu sarg ce talc ascund de
gloata,/ sub tainic val, ciudatele-mi cuvinte. (Infernul, IX, 61 -63)

Sensul moral depaseste cazul particular al lui Dante si indica o linie de conduita pentru toti oamenii, care se pot salva de o viata nedemna prin

ratiune si iubire.

Sensul anagogic (suprasensul) se refera la conditia umanitatii pe cale de a iesi dintr-o epoca insangerata de razboaie si umbrita de dezbinari,

prin unirea in cadrul unui imperiu care ar reprezenta o restaurare a Imperiului Roman. In acest sens, este ales ca ghid Vergiliu, poetul care il cantase pe
Enea, stramosul romanilor, si slavise, in persoana lui August, epoca de maxima inflorire a imperiului.

Divina comedie - sinteza medievala si deschidere spre Renastere

Opera lui Dante este considerata cea mai grandioasa enciclopedie poetica a Evului Mediu. Impresionanta cultura a autorului Divinei Comedii a sintetizat in

aceasta creatie un tezaur de cunostinte ale vremii din cele mai variate domenii: astronomia - desi limitata la conceptia lui Ptolemeu, care punea Pamantul in

centrul universului - ii permite lui Dante sa precizeze pozitia planetelor, determinand exact timpul calatoriei sale; geografia (cunoscuta in buna parte din

calatorii) ii ofera date referitoare nu numai la Italia, pe care o cunostea temeinic in varietatea provinciilor sale, ci si la alte tari, in limitele lumii cunoscute de
europenii acelei epoci dinaintea marilor descoperiri geografice. De asemenea, cunostintele de istorie populeaza opera lui Dante cu numeroase personalitati

ale Antichitatii si ale Evului Mediu.

 Ca o prefigurare a Renasterii, omul apare plenar in personajele bine individualizate si frematand de viata ale Divinei Comedii. Omuldantesc este

stapanit de pasiuni care trec dincolo de moarte, dispretuind-o si chiar negand-o: iubirea
dintre Francesca da Rimini si Paolo Malatesta, demnitatea umana a lui Farinata degli Uberti,
setea de cunoastere a lui Ulise.

Un alt semn precursor al Renasterii este patrunderea naturii in opera lui Dante, ca si in aceea
a contemporanului sau, pictorul Giotto. Peisajeie cele mai diverse, vazute in diferite anotimpuri,
imaginile florilor si ale animalelor imbogatescDivina Comedie.

Dante face legatura dintre cultura medievala si cea renascentista si prin admiratia pe care o
arata figurilor de seama ale Antichitatii greco-romane: poeti (Vergiliu, Homer, Horatiu,
Ovidiu), filozofi (Platon, Aristotel), eroi (Hector, Enea) si conducatori de popoare (Cezar), pe care
ii pune alaturi de personajele biblice; pe Traian, de exemplu, ii asaza in Paradis, pentru
spiritul sau de dreptate, popularizat de o legenda medievala.

Motivul calatoriei in Infern a unui om care, in viata fiind, strabate lumea mortilor, are o
indelungata traditie in mitologie si in literatura. In miturile Greciei antice, calatoresc in tinutul
zeului Hades personaje precum Hercule sau Orfeu. In literatura, eroul homeric Odiseu (Ulise) si
Enea, din epopeea Eneida, de Vergiliu, iau contact cu taramulmortilor. Tratarea acestui motiv de
catre Dante exceleaza prin bogatia si varietatea imaginatiei, prin impresia puternica pe care o
lasa personajele si prin arta expresiei poetice. In viziunea lui Dante, Infernul are forma unei
palnii sapate in pamant si care se ingusteaza pe masura ce cobori in ea. Pe peretii ei sunt terase
in forma de amfiteatru, cercurile in care sunt pedepsiti damnatii, dupa gravitatea pacatelor (de la
cele usoare, la cele mai grele). In vestibulul Infernului se afla sovaielnicii, iar in primul cere,
Limbul, marii poeti si filozofi ai Antichitatii, care nu aveau alta vina decat aceea de a nu fi
cunoscut crestinismul si nici alta pedeapsa decat imposibilitatea de a-1 contempla pe Dumnezeu.
In cel de-al doilea cerc, se afla desfranatii, intr-al treilea, lacomii, intr-al patrulea, avarii si
risipitorii, intr-al cincilea, maniosii, intr-al saselea, ereticii, intr-al saptelea, violentii si camatarii.
In vaile cercului al optulea se chinuiesc seducatorii, clerieii corupti, ghicitorii, delapidatorii,
ipocritii, hotii, sfatuitorii de rele, dezbinatorii si falsificatorii, iar in cercul al noualea, cel mai
adanc, tradatorii. Cei sortiti Infernului sunt supusi unor chinuri ingrozitoare: ereticii se zvarcolesc
in morminte de foc, violentii sunt scufundati intr-un rau de sange clocotitor, ghicitorii si vrajitorii
au capul intors cu fata spre spate, ipocritii sunt imbracati in mantale aurite pe dinafara, dar
umplute cu plumb pe dinauntru, iar tradatorii stau intr-un lac inghetat.

In acest cadru fantastic apar personaje prezentate cu o mare arta de a fixa in

cateva trasaturi, intr-o atitudine, intr-un gest, in cateva cuvinte, dimensiunile monumentale ale
unei personalitati, evocand povestea unei vieti. Acestepersonaje intruchipeaza figuri
reprezentative pentru ultima perioada a Evului Mediu.

Episodul Francesca da Rimini (Apud George Pruteanu, site-ul GP)

In al doilea cerc al Infernului, sufletele pacatosilor din dragoste sunt purtate fara odihna de un vant naprasnic. Aici, Dante o intalneste pe Francesca da
Rimini si ii cere sa-i spuna povestea ei si a lui Paolo Malatesta, care o insoteste fara sa vorbeasca. Astfel, poetul afla ca Francesca fusese maritata cu

Gianciotto Malatesta, seniorul din Rimini, un om diform, fiind pacalita ca sotul ei va fi Paolo, frumosul frate al lui Gianciotto. Indragostindu-se de Paolo,

Francesca va fi ucisa de Gianciotto impreuna cu iubitul ei.

Francesca, femeie reala din toate punctele de vedere, o depaseste in semnificatii pe adorata si mai mult legendara Beatrice(numele 'Beatrice' inseamna
'cea datatoare de fericire'). Ca si Faust al lui Goethe, si Dante putea striga: Ah, doua suflete se zbat in mine! si, identificandu-se prin simpatie si empatie cu
trairile si atitudinea patimasei doamne din Rimini, si-ar fi putut insusi, avant la lettre, celebra butada a lui Flaubert: Francesca c'est moi! - Francesca sunt
eu! Dar, poate, cel mai important lucru care este de spus e acela caepisodul Francescai e o ilustrare, tutto tremante, a ideii ca lectura este hotaratoare de
destine.
 La rugamintea lui Dante, Francesca deapana mai amanuntit tragica ei intamplare. Paolo o vizita adesea, fara ca intre ei sa fie altceva decat lectura din

aceeasi carte: romanul Cavalerilor Mesei Rotunde. In acest roman, se afla si episodul in care Lancelot, indragostit de regina Ginevra, sotia regelui Arthur, ii

marturiseste iubirea si, indemnat si de majordomul Galeot (care le si prilejuise intalnirea), o saruta. In casta lor lectura, sub care sentimentul reciproc mocnea
tainuit, Francesca si Paolo vor ajunge si la acest pasaj. S-o ascultam pe ea povestind: 'Pe cand tihniti citeam, ca-n alte randuri, / de Lancelot, si fiorul ce-l

cuprinse, / singuri eram, si fara alte ganduri. // Cititu-ades obrajii ni-i aprinse, /si ochii se-ntalnira-n cautare: // dar un pasaj anume ne invinse. // Citind
despre ravnita sarutare / ce-ndragostitii-n zimbet si-o dadura, / el, ce pe veci cu mine-o soarta are, // de freamat plin, ma saruta pe gura. / Fu, cartea,
Galeot, si cel ce-o scrise! / Si n-a mai fost nici zi si nici lectura'. Ce se petrecuse in acea zi din anul 1285? Francesca ii spusese, la inceput, lui Dante: 'Pe noi,
ce lumea-am inrosit-o-n sange'. Pe scurt, sotul ei, Gianciotto, a surprins imbratisarea si i-a injunghiat pe amandoi. Sufletele lor, incarcate de pacatul
adulterului, ajung astfel in viforul fara de sfarsit al Infernului.

E doar 'poveste' aici? Nu! Trebuie sa dam curs indemnului chiar al lui Dante, din cantul IX: 'Voi, cei deprinsi cu-a' gandului stradanii, /

scrutati invatatura ce s-ascunde / sub valul fin al versurilor stranii!' Se degaja, din istoria Francescai, care nici sub cazna divina nu se dezice de iubirea ei, o
inalta idee despre om.

O enunta cuvintele lui Francesco de Sanctis: 'Luat in el insusi si izolat, spiritul poseda o forta nemarginita, care nu poate fi infranta nici de Dumnezeu,

acesta neputand face in asa fel ca spiritul sa nu creada, sa nu simta si sa nu vrea ceea ce crede, simte si vrea. Nu exista nicio biata femeie, oricat de mica la
suflet, care sa nu simta in ea o putere infinita atunci cand e cuprinsa de pasiune. Te iubesc si te voi iubi mereu; iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, te
voi iubi si eu! - si mai bine cu tine in infern, decat fara tine in paradis! Acestea sunt blestemele elocvente care se revarsa dintr-o inima patimasa si prin care
timida Julieta a lui Shakespeare, ca si nobila Francesca, devin eroice'. Francesca e, asa cum spunea De Sanctis 'prima femeie a lumii moderne' pentru ca ea
este (cu o vorba a lui Noica): un om deplin. O fiinta umana care, ca sa spun simplu, se ia in serios, care-si aplica siesi gandul lui Seneca: 'omul e ceva sfant

pentru om' (homo res sacra homini). Francesca e supusa de destin, dar nu incovoiata. Ca si Dante, ea e o personalitate paradoxala: e o vinovata fara vina.
Francesca e din 'familia' Manonei Lescaut, a Annei Karenina, a Doamnei cu catelul, adica a acelor femei pentru care, dupa spusa biblica, 'daca dragoste nu e,
nimic nu e'. Dante o plaseaza in Infern, dar o idolatrizeaza.

APRECIERE

In imparatia mortilor, simti pentru prima oara viata lumii moderne. [] Fiecare dintre acestia [eroii lui Dante] se afla intr-o stare de extrema
pasiune. Sentimentele, iimpinse pana la culme, idealizeaza si maresc obiectele. Totul este colosal si totul este natural. Iar in mijloc se inalta dominator
Dante, cel mai infernal, nobil, crud, sarcastic, razbunator, feroce; cu inaltul sau sentiment moral, cu al sau cult al maretiei si al stiintei, chiar cand acestea se
afla vinovate, cu dispretul sau pentru tot ce este las si josnic, sus, deasupra gloatei fara numar; atat de ingenios in razbunari, atat de elocvent in invective.
Figurile acestea mari, rigide si epice pe piedestalul lor, ca niste statui, il asteapta pe artistul care sa le ia de mana, sa le arunce in valtoarea vietii si sa faca
din ele fiinte dramatice. Dar artistul acesta nu a fost un italian: a fost Shakespeare. (Francesco de Sanctis, Istoria literaturii italiene)