Executarea silită a obligaţiilor fiscale

Potrivit Codului de Procedură Fiscală, dacă contribuabilul nu îşi plătește din proprie
iniţiativă impozitele şi taxele, organele fiscale competente trec la acţiuni de executare silită
(cu excepția cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluționare, iar
cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscală datorată de
debitor), în temeiul unui titlu executoriu emis de către organul de executare competent în a
cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul.
Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului se efectuează, de regulă, în
limita a 150% din valoarea creanțelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare, cu excepția
cazului în care din motive obiective în legătură cu situația patrimonială a debitorului acest
nivel nu poate fi respectat.
Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la
comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia
este însoţită de un exemplar al titlului executoriu.
Somația cuprinde următoarele: denumirea organului fiscal emitent, data la care a fost
emis și data de la care își produce efectele, datele de identificare a
contribuabilului/plătitorului,obiectul actului administrativ fiscal, motivele de fapt, temeiul de
drept, numele și calitatea persoanelor împuternicite ale organului fiscal, semnătura
persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum și ștampila organului
fiscal emitent, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul
fiscal la care se depune contestația, numărul dosarului de executare, suma pentru care se
începe executarea silită, termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în
titlul executoriu, indicarea consecințelor nerespectării acesteia, precum și posibilitatea de a
intra într-o procedură de mediere.
În vederea realizării procedurii de mediere debitorul notifică organul fiscal cu privire
la intenția sa în termen de 15 zile de la primirea somației. La notificare se anexează
documente și informații care să susțină situația sa economică și financiară.
În termen de maximum 10 zile de la primirea notificării, organul fiscal are obligația să
organizeze întâlnirea cu contribuabilul în vederea procedurii de mediere.
Procedura de mediere constă în analiza de către organul fiscal împreună cu debitorul a
situației economice și financiare a debitorului în scopul identificării unor soluții optime de
stingere a obligațiilor fiscale, inclusiv posibilitatea de a beneficia de înlesnirile la plată
prevăzute de lege.
 Rezultatul medierii, precum și soluțiile optime de stingere a obligațiilor fiscale se
consemnează într-un proces-verbal. În situația în care în termen de 15 zile de la finalizarea
medierii nu se stinge debitul sau nu se solicită înlesnirea la plată, organul fiscal continuă
măsurile de executare silită.
Procedura de executare silită nu începe de la data la care debitorul notifică organului
fiscal intenția de mediere.
Totodată executarea silită se suspendă:
a) la data comunicării aprobării înlesnirii la plată;
b) dacă după primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul a solicitat organului de
executare silită, în termen de 15 zile de la comunicare, să îi aprobe ca plata integrală a
creanțelor fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale
pe timp de cel mult 6 luni;
c) pe o perioadă de cel mult 6 luni, în cazuri excepţionale, şi doar o singură dată pentru
acelaşi debitor, prin hotărâre a Guvernului;
d) dacă contribuabilul debitor depune o cerere de restituire/rambursare, iar cuantumul
sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscală pentru care s-a început
executarea silită. în acest caz, executarea silită se suspendă la data depunerii cererii.
e) dacă debitorul notifică organul fiscal, ulterior comunicării deciziei, cu privire la
depunerea unei scrisori de garanție. Executarea silită continuă sau începe dacă debitorul nu
depune polița de asigurare de garanție în termen de 45 de zile de la data comunicării deciziei
prin care sunt stabilite creanțele fiscale;
f) în urma depunerii unei contestații de către contribuabilul debitor.

Executarea silită a bunurilor mobile

Executarea silită a bunurilor mobile presupune recuperarea creanţei fiscale restante

prin aplicarea sechestrului şi valorificarea acestora, chiar dacă acestea se află la un terţ.
Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal.
Procesul-verbal de sechestru cuprinde:
 denumirea organului de executare silită, indicarea locului, a datei și a orei când s-a
făcut sechestrul;
 numele și prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul legitimației și
al delegației;
  numărul dosarului de executare, data și numărul de înregistrare a somației, precum și
titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită;
 temeiul legal în baza căruia se face executarea silită;
 sumele datorate pentru a căror executare silită se aplică sechestrul, inclusiv cele
reprezentând obligații fiscale accesorii, precum și actul normativ în baza căruia a fost
stabilită obligația fiscală de plată;
 numele, prenumele și domiciliul debitorului;
 descrierea bunurilor mobile sechestrate şi indicarea valorii estimative a fiecăruia, după
aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea şi individualizarea acestora, după
caz, iar în cazul imobilelor, numărul cadastral şi numărul de carte funciară;
 mențiunea că evaluarea urmează a se face înaintea începerii procedurii de valorificare,
în cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesită
cunoștințe de specialitate;
 mențiunea făcută de debitor privind existența sau inexistența unui drept de gaj, ipotecă
ori privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile
sechestrate;
 numele, prenumele și adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum și locul de
depozitare a acestora, după caz;
 eventualele obiecții făcute de persoanele de față la aplicarea sechestrului;
 mențiunea că, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-
verbal de sechestru debitorul nu plătește obligațiile fiscale, se procedează la
valorificarea bunurilor sechestrate;
 semnătura executorului fiscal care a aplicat sechestrul și a tuturor persoanelor care au
fost de față la sechestrare.
Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se predă debitorului sub semnătură
sau i se comunică la domiciliul ori sediul acestuia, precum și, atunci când este cazul,
custodelui, acesta din urmă semnând cu mențiunea de primire a bunurilor în păstrare.
Pot fi supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului cu excepţia bunurilor
ce nu pot fi urmărite în temeiul unor dispoziţii legale1.
1
În cazul debitorului persoană fizică nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vieţii şi muncii debitorului,
precum şi familiei sale: a) bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea
profesională, precum şi cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent,
inclusiv cele necesare desfăşurării activităţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele, îngrăşămintele, furajele şi
animalele de producţie şi de lucru; b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei
sale, precum şi obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel; c) alimentele necesare debitorului
şi familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict
 Bunurile nu se sechestrează dacă prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi
decât cel mult cheltuielile ori dacă valoarea acestora este mai mică de 1% în cazul în care
valoarea obligaţiilor de plată este peste 500.000 lei.
Bunurile mobile care fac obiectul sechestrului vor putea fi lăsate în custodia
debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare sau de
executorul fiscal, după caz, ori vor fi ridicate şi depozitate de către acesta.
Bunurile sechestrate, constând în obiecte de artă şi colecţii de valoare, metale rare sau
pietre preţioase, titluri de valoare sau obiecte de muzeu, se ridică în mod obligatoriu şi se
depun cel târziu a doua zi la unităţile specializate.

Executarea silită a bunurilor imobile

Acest procedeu de recuperare a sumei datorate cu titlu de impozit de către contribuabil

se aplică atunci când acesta deţine bunuri imobiliare ce pot fi valorificate. În cazul în care
debitorul este o persoană fizică legislaţia prevede nesupunerea executării silite a spaţiului
minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
Etapele care trebuiesc urmărite în cazul executării silite sunt:
 înştiinţarea de plată;
 aplicarea sechestrului;
 valorificarea bunurilor sechestrate;
 recuperarea creanţei fiscale restante.
Dacă bunurile nu pot fi valorificate, acestea trec în proprietatea statului, creanţa fiscală
scăzându-se din evidenţa organului fiscal.
Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru.
Publicitatea dreptului real de ipotecă pentru bunurile imobile pentru care s-a instituit
sechestrul se va realiza prin efectuarea inscripţiei ipotecare în cartea funciară, anexând un
exemplar al procesului-verbal de sechestru. Biroul de carte funciară va înştiinţa în termen de
10 zile organele de executare cu privire la celelalte obligaţii care grevează imobilul urmărit,
precum şi titularii acestora, care vor fi chemaţi la termenele fixate pentru vânzarea bunului
imobil şi distribuirea preţului.
După primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de
executare, în termen de 15 zile de la comunicare, să îi aprobe ca plata integrală a creanţelor
necesare până la noua recoltă; d) combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru
prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarnă; e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate
îngrijirii persoanelor bolnave.
fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de
cel mult 6 luni.
Dacă creanţa fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-
verbal de sechestru, se trece la valorificarea bunurilor sechestrate prin:
 înţelegerea părţilor;
 vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;
 vânzare directă;
 vânzare la licitaţie;
 alte modalităţi prevăzute de lege (valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii
imobiliare sau societăţi de brokeraj).
În primul caz, debitorul cu acceptul organului de executare procedează la vânzarea
bunului. Legislaţia precizează obligaţia contribuabilului supus executării silite de a prezenta
în scris organului abilitat ofertele primite, precizând numele şi adresa potenţialului
cumpărător, precum şi data la care acesta din urmă va achita preţul aferent bunului, care nu
trebuie să fie mai mic decât preţul de evaluare al acestuia.
Valorificarea bunurilor prin vânzare directă se poate realiza:
a) în cazul în care obiectul sechestrului îl constituie bunuri perisabile sau supuse
degradării.
b) înaintea demarării procedurii de vânzare prin licitaţie, dacă se recuperează integral
creanţa fiscală;
c) după încheierea unei licitaţii, dacă bunul sechestrat nu a fost valorificat şi se oferă cel
puţin preţul de evaluare.
Operaţiunea se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal care are valoare de titlu de
proprietate, organul de executare vânzând bunul persoanei care oferă cel mai mare preţ faţă de
preţul de evaluare.
În cazul bunurilor sechestrate valorificate prin vânzare la licitaţie, legislaţia prevede
obligaţia organului de executare de a efectua publicitatea vânzării cu cel puţin 10 zile înainte
de data fixată pentru desfăşurarea licitaţiei prin afişarea anunţului privind vânzarea la sediul
organului de executare, al primăriei în a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la
sediul şi domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se află
bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzării bunurilor imobile, şi prin
anunţuri într-un cotidian naţional de largă circulaţie, într-un cotidian local, în pagina de
Internet sau, după caz, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Anunțul privind vânzarea cuprinde următoarele elemente:
 a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis;
c) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și
ștampila organului fiscal emitent;
d) numărul dosarului de executare silită;
e) bunurile care se oferă spre vânzare și descrierea lor sumară;
f) prețul de evaluare ori prețul de pornire a licitației, în cazul vânzării la licitație, pentru
fiecare bun oferit spre vânzare;
g) indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale și a privilegiilor care grevează bunurile;
h) data, ora și locul vânzării;
i) invitația, pentru toți cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, să înștiințeze despre
aceasta organul de executare silită înainte de data stabilită pentru vânzare;
j) invitația către toți cei interesați în cumpărarea bunurilor să se prezinte la termenul de
vânzare la locul fixat în acest scop și până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare;
k) mențiunea că ofertanții sunt obligați să depună în cazul vânzării la licitație o taxă de
participare ori o scrisoare de garanție, reprezentând 10% din prețul de pornire a licitației;
l) datele de identificare ale debitorului pentru care se realizează anunţul privind vânzarea
bunurilor;
m) data afișării publicației de vânzare;
Pentru participarea la licitație ofertanții depun, cu cel puțin o zi înainte de data licitației,
următoarele documente:
a) oferta de cumpărare;
b) dovada plății taxei de participare sau a constituirii garanției sub forma scrisorii de
garanție;
c) împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant;
d) pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat
de oficiul registrului comerțului;
e) pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română;
f) pentru persoanele fizice, copie de pe actul de identitate.
Locul desfăşurării licitaţiei este cel stabilit de organul de executare sau acela unde se află
bunurile sechestrate, participanţii trebuind să plătească o taxă ce reprezintă 10% din preţul de
pornire a licitaţie, preţ rezultat din evaluare, adjudecarea făcându-se în favoarea celui care a
oferit cel mai mare preţ.
 După adjudecarea bunului adjudecatarul este obligat să plătească prețul, diminuat cu
contravaloarea taxei de participare, în lei, în numerar la o unitate a Trezoreriei Statului sau
prin decontare bancară, în cel mult 5 zile de la data adjudecării.
În cazul vânzării la licitaţie a bunurilor, cumpărătorii pot solicita plata preţului în rate, cu
un avans de minimum 50% din preţul de adjudecare a bunului şi cu plata unei dobânzi sau
majorări de întârziere. Organul de executare silită stabileşte printr-un proces-verbal condiţiile
şi termenele de plată a diferenţei de preţ.
În cazul creanţelor administrate de organul fiscal central, contribuabilii nu pot solicita
plata în rate a preţului, în situaţia în care diferenţa de preţ aferentă bunului valorificat are o
valoare mai mică de 5.000 lei.
Diferenţa de preţ se poate plăti de cumpărător pe o perioadă de:
a) cel mult 12 luni, în cazul vânzării la licitaţie a bunurilor mobile;
b) cel mult 24 de luni, în cazul vânzării la licitaţie a bunurilor imobile.
În cazul în care câştigătorul nu-şi onorează obligaţiile asumate, se reia licitaţia în termen
de 10 zile, de la data adjudecării, cheltuielile aferente fiind achitate de adjudecantul iniţial.
Sumele obţinute din licitaţie sunt utilizate pentru stingerea debitului, plata cheltuielilor
ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită, urmând ca ceea ce rămâne să i se
restituie debitorului.
Organul de executare silită încheie procesul-verbal de adjudecare, în termen de cel mult 5
zile de la plata în întregime a preţului.
Procesul-verbal de adjudecare cuprinde:
 numărul dosarului de executare silită;
 numărul şi data procesului-verbal de desfăşurare a licitaţiei;
 datele de identificare ale cumpărătorului;
 datele de identificare ale debitorului;
 preţul la care s-a adjudecat bunul şi taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul;
 modalitatea de plată a diferenţei de preţ în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în
rate;
 datele de identificare a bunului, cu menţionarea numărului cadastral şi de carte
funciară, după caz;
 semnătura cumpărătorului sau a reprezentantului său legal, după caz.
Dacă la prima licitaţie nu s-au prezentat ofertanţi sau nu s-a obţinut cel puţin preţul de
pornire, licitaţia se reia în termen de cel mult 30 de zile.
 Preţul de pornire al celei de-a doua licitaţii este preţul de pornire al primei licitaţii,
diminuat cu 25%.
În cazul în care nu s-a obţinut preţul de pornire nici la a doua licitaţie ori nu s-au
prezentat ofertanţi la a treia licitaţie creditorii pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la
un preţ de cel puţin 50% din preţul de evaluare.
Dacă bunul sechestrat nu a fost vândut nici la a treia licitaţie, atunci în cadrul termenului
de prescripţie se reia procedura. În acest caz bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit,
chiar dacă acesta este inferior preţului de pornire a licitaţiei, dar nu mai mic decât 25% din
preţul de evaluare al acestuia.
Dacă bunurile supuse executării silite nu au putut fi valorificate prin modalitățile
menționate anterior, se procedează astfel:
a) în cazul bunurilor imobile organul de executare silită menține măsura de
indisponibilizare, până la împlinirea termenului de prescripție; în cadrul acestui termen
organul de executare silită poate relua oricând procedura de valorificare;
b) în cazul bunurilor mobile, se consideră că acestea nu au valoare de piață și se restituie
debitorului; odată cu restituirea bunului mobil organul fiscal ridică și sechestrul;
În cazul bunurilor imobile cu ocazia reluării procedurii în cadrul termenului de
prescripţie, dacă organul de executare silită consideră că nu se impune o nouă evaluare, preţul
de pornire a licitaţiei nu poate fi mai mic de 50% din preţul de evaluare a bunurilor. Bunul va
fi vândut la cel mai mare preţ oferit, chiar dacă acesta este inferior preţului de pornire a
licitaţiei, dar nu mai mic decât 25% din preţul de evaluare al acestuia, cu excepţia situaţiei în
care se prezintă un singur ofertant, când vânzarea se realizează la cel puţin preţul de pornire a
licitaţiei.

Executarea silită prin poprire

Alături de celelalte modalităţi de executare silită, poprirea se aplică în cazul în care

debitorul dispune de venituri sau drepturi băneşti, care permit recuperarea creanţelor fiscale
restante. Poprirea creanţelor fiscale este reglementată de Codul de Procedură Fiscală,.
Aceasta se instituie asupra veniturilor şi disponibilităţilor băneşti în lei şi în valută, titlurilor
de valoare sau a altor bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu,
debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în
temeiul unor raporturi juridice existente.
Practica cunoaşte două forme de poprire: poprirea asigurătorie şi poprirea executorie.
 Poprirea asigurătorie se instituie de către organul de executare, printr-o adresă care va
fi comunicată terţului poprit.
Poprirea executorie presupune existenţa titlului executoriu în momentul declanşării
executării silite.
Procedura cuprinde înfiinţarea popririi şi îndeplinirea popririi. Poprirea o realizează
terţul poprit, respectiv cel care asigură veniturile contribuabilului debitor, la data la care
acesta, prin înştiinţarea trimisă organului de executare, confirmă că datorează sume de bani
debitorului sau la data expirării termenului prevăzut în înştiinţare. Poprirea asupra veniturilor
debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează de către organul de executare,
printr-o adresă care va fi comunicată terţului poprit, care are obligaţia să înregistreze ziua şi
ora primirii adresei de înfiinţare a popririi, urmând ca în termen de 5 zile de la data primirii
comunicării să înştiinţeze organul de executare dacă datorează vreo sumă de bani debitorului.
Terţul nu se poate opune sechestrării unui bun al debitorului, invocând un drept de gaj, drept
de ipotecă sau vreun alt privilegiu. Totuşi, după valorificarea bunurilor, terţul va participa la
distribuirea sumelor astfel rezultate.
Debitorii deţinători de conturi bancare pot fi urmăriţi prin decontare bancară, pentru
realizarea creanţelor fiscale. În acest caz, odată cu transmiterea somaţiei şi a titlului
executoriu, făcută contribuabilului, se transmite instituţiei bancare la care se află deschis
contul debitorului adresa de înfiinţare a popririi.
Banca va indisponibiliza sumele existente în contul clientului în limita sumei necesare
pentru realizarea obligaţiei fiscale, după cum rezultă din adresa de înfiinţare a popririi cu
excepţia celor destinate:
a) achitării drepturilor salariale, inclusiv a impozitelor şi contribuţiilor aferente
acestora, reţinute la sursă, dacă, potrivit declaraţiei pe propria răspundere a debitorului rezultă
că nu deţine alte disponibilităţi băneşti;
b) plăţii accizelor de către antrepozitarii autorizaţi;
c) impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de care depinde menţinerea valabilităţii
înlesnirii de plată.
În măsura în care debitorul face plata în termenul prevăzut în somaţie,
indisponibilizarea încetează.