CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ

INDICAȚII METODICE Pag. 1 / 33

SPECIALITATEA SP, ANUL I

Aprobată la ședința catedrei

din 25.08.2020, proces verbal nr.1
Șef Catedră de biochimie și biochimie clinică

_______________________Stratulat Silvia,
dr. în șt. med., conf. universitar

Capitolul I. AMINOACIZI. PROTEINE. ENZIME.

Indicația metodică nr. 1

Tema: CONVORBIRE INTRODUCTIVĂ. IMPORTANȚA BIOCHIMIEI PENTRU

DISCIPLINELE MEDICALE. AMINOACIZII – ROLUL BIOMEDICAL,
STRUCTURA ȘI CLASIFICAREA. PROTEINE - ROLUL, NIVELURILE DE
ORGANIZARE STRUCTURALĂ, CLASIFICAREA, PROPRIETĂȚI.

Experiența 1. Reacția cu ninhidrină

Principiul Ninhidrina interacționează cu grupările alfa-amino ale proteinelor și
metodei: aminoacizilor cu formarea unui compus colorat în albastru-violet.

Mod de 5 picături de ovalbumină +

lucru:
5 picături soluție de ninhidrină 0,5%

Conținutul eprubetei se fierbe 1-2 minute.

Observații

Concluzii
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 2 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

Experiența 2. Identificarea aminoacizilor ce conțin sulf (reacția Fol)

Principiul La degradarea proteinelor și peptidelor sub acțiunea hidroxidului de sodiu
metodei: din grupările sulfhidril se eliberează sulful sub formă de sulfură de sodiu,
care reacționând cu plumbitul de sodiu, formează precipitatul de sulfură de
plumb de culoare neagră sau brună.

Mod de lucru: 5 picături de ovalbumină +

5 picături reagent Fol

Conținutul eprubetei se fierbe 1-2 minute.

Observații

Concluzii

Experiența 3. Reacția xantoproteică (Mulder)

Principiul Aminoacizii aromatici la fierbere cu HNO3 concentrat se supun nitrării. Ca
metodei: rezultat soluția capătă o culoare galbenă care trece în oranj la adăugare
bazei.
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 3 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

Mod de lucru: 5 picături de ovalbumină +

3 picături HNO3 concentrat

Conținutul eprubetei se fierbe 1-2 minute

Eprubeta se răcește sub un jet de apă rece

10-15 picături soluție de NaOH 20%

Observații

Concluzii

Experiența 4. Reacția biuretică

Principiul Legăturile peptidice (-NH-CO-) ale proteinelor în mediul alcalin
metodei: interacționează cu CuSO4 formând compuși complecși colorați în roșu-
violet.

Mod de lucru: 5 picături de ovalbumină +

5 picături soluție de NaOH 10% +

2 picături soluție de CuSO4 1%

Eprubeta se agită

Observații
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 4 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

Concluzii

Experiența 5. Dializa proteinelor

Principiul metodei: Metoda se bazează pe separarea macromoleculelor din soluțiile coloidale

de substanțele micromoleculare cu ajutorul membranelor semipermeabile, care pot fi traversate de
micromolecule, dar sunt impermeabile pentru macromolecule.

Mod de lucru:

1. Într-un balon se toarnă 20 mL soluție de ovalbumină la care se adaugă 20 picături de soluție

saturată de sulfat de amoniu.
2. Dintr-o foiță de celofan, umezită în prealabil cu apă distilată, se confecționează un săculeț în
care se toarnă conținutul balonului.
3. Săculețul se introduce într-un pahar cu apă distilată și se cufundă astfel ca nivelul de lichid în
săculeț să fie mai jos de nivelul apei în pahar.
4. Se efectuează dializa timp de 60 minute.
5. La finele dializei se iau câte 1 mL de soluție din săculeț și din vas și se transferă în 2 eprubete.
6. Cu ambele soluții se efectuează reacția de identificare a ionului sulfat cu BaCl2: la 5 picături de
soluție de cercetat se adaugă 3-4 picături soluție de BaCl2 de 5%. În prezența ionului sulfat,
reacția este pozitivă și se observă apariția precipitatului de BaSO4, conform ecuației:
(NH4)2SO4 + BaCl2 = 2NH4Cl + BaSO4↓
7. Cu ambele soluții se efectuează reacția biuretică cu scopul identificării proteinelor: la 5 picături
de soluție de cercetat se adaugă 5 picături de NaOH de 10% și 2 picături de CuSO 4 de 1%. În
prezența legăturilor peptidice (-NH-CO-) ale proteinelor soluția se colorează în roz-violet.
8. Rezultatele experienței se introduc în următorul tabel și se trage concluzia despre capacitatea
moleculelor, ce se deosebesc după masa moleculară și dimensiuni de a traversa membranele
semipermeabile.

Rezultat:

Substanțele Substanțele
Soluția Reacția Reacția cu
prezente până la prezente după
DIALIZA

cercetată biuretică BaCl2

dializă dializă

Soluția Proteină
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 5 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

(ovalbumină),
din săculeț
(NH4)2SO4

Soluția din
H2O
vas

Concluzii: ______________________________________________________________________
______________________________________________________________________

______________________________________________________________________

______________________________________________________________________

Subiecte pentru discuție la seminar

Convorbire introductivă. Importanța biochimiei pentru disciplinele medicale.

Aminoacizii. Structura chimică. Clasificarea aminoacizilor după structura chimică, proprietățile
fizico-chimice, principiul biologic.
Proteine – definiție. Rolul biomedical.
Nivelurile de organizare structural-funcțională a moleculei proteice: structura primară, secundară,
terțiară și cuaternară; caracteristica generală, legăturile specifice acestor structuri.
Proprietățile proteinelor: sarcina electrică, termolabilitatea și solubilitatea. Denaturarea proteinelor.
Metodele de separare, purificare și analiză a proteinelor: a) salifierea; b) dializa; c) electroforeza; d)
cromatografia (principiul metodelor, importanța biomedicală).

Itemi pentru lucrul individual

1. Divizați următorii aminoacizi în grupe conform clasificării biologice: Thr, Cys, Phe, Glu, His,
Met, Gly, Arg. Scrieți peptida formată din aminoacizii indispensabili. Dați definiția noțiunii,
indicați ce aminoacizi se referă la acest grup și care sunt sursele aminoacizilor indispensabili?
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 6 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

2. Divizați aminoacizii proteinogeni conform proprietăților fizico-chimice (completați tabelul):

Aminoacizii hidrofobi Aminoacizii hidrofili Aminoacizii hidrofili Aminoacizii hidrofili

fără de sarcină acizi bazici

3. Scrieți următoarele tripeptide: Lys-Ala-Pro; Glu-Pro-Arg; Pro-Asp-His. Evidențiați legăturile

peptidice tipice și atipice. Indicații deosebirile lor.

4. Completați tabelul de mai jos:

Succesiunea aminoacizilor în lanțul

polipeptidic determinată genetic este

Ce legătură chimică se formează la

interacțiunea grupei a-carboxilice a unui AA
cu a-aminogrupa următorului AA?

Ce legătură chimică stabilizează structura

secundară a aminoacizilor?
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 7 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

Enumerați legăturile ce stabilizează structura

terțiară a proteinelor:

Ce grupări chimice au capacitatea de a forma

legături de hidrogen?

5. Ce caracter – hidrofil sau hidrofob, are fragmentul –Gly-Ser-Asn-Trp-Tyr– din structura primară
a unei proteine? În conformația proteinei secvența este localizată în interiorul structurii sau la
suprafața ei? Explicați de ce. Scrieți structura secvenței.
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________

6. Scrieți câte o tripeptidă cu pH-ul izoelectric în mediul acid, neutru și bazic, respectiv.

7. Divizați în grupe conform solubilității următoarele proteine: albumina, hemoglobina, keratina,

transferina, IgM, fibrina, protrombina, colagenul. Ce factori influențează solubilitatea
proteinelor?
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 8 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

8. Ce metodă din cele enumerate mai jos poate fi utilizată pentru purificarea lichidelor biologice
(ser, plasmă, limfă) de substanțe nocive micromoleculare: denaturarea, hidroliza, electroforeza,
dializa, cromatografia de afinitate? Descrieți principiul metodei și utilitatea ei clinică.
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 9 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

Teste pentru autoevaluare

1. Ce grupe de aminoacizi sunt prezente în proteine?

a) hidroxiaminoacizii d) aminoacizii diaminodicarboxilici
b) aminoacizii homociclici e) tioaminoacizii
c) beta-aminoacizii

2. Selectați afirmațiile corecte referitoare la serină:

a) este un hidroxiaminoacid d) este aminoacid hidrofil neutru
b)este derivat al acidului butanoic e) este aminoacid homociclic
c) este aminoacid esențial

3. Selectați afirmațiile corecte referitoare la arginină:

a) este un aminoacid semidispensabill d) în forma hidroxilată intră in structura
b)este un aminoacid acid colagenului
c) este derivat al acidului valerianic e) conține gruparea guanidin

4. Care afirmație este corectă referitor la metionină:

a) este un derivat al acidului butanoic d) este un hidroxiaminoacid
b) în structura sa sulful este slab fixat e) este un aminoacid neesențial
c) este un aminoacid hidrofob

5. Ce legătură determină structura primară a proteinei:

a) de hidrogen
b) peptidică
c) disulfidică
d) esterică
e) ionică
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 10 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

6. Referitor la structura secundară a proteinei sunt corecte afirmațiile:

a) reprezintă aranjamentul lanțului polipeptidic intr-o structură ordonată
b) e stabilită de interacțiuni hidrofobe și ionice
c) este alfa-helixul și beta-structură
d) este stabilizată de legături de hidrogen
e) este stabilizată de legăturile peptidice

7. Referitor la structura secundară a proteinei este corectă afirmația:

a) apare datorită formării legăturilor ionice între lanțurile polipeptidice adiacente
b) nu depinde de compoziția aminoacidică
c) conferă proteinelor funcționalitate
d) apare datorită formării legăturilor de hidrogen atât în limitele unui singur lanț, cât și între
lanțurile adiacente
e) este stabilizată de legături disulfidice

8. Referitor la alfa-elice sunt corecte afirmațiile:

a) predomină în moleculele proteinelor fibrilare
b) posedă simetrie elicoidală
c) radicalii aminoacizilor participă la stabilizarea alfa-elicei
d) legăturile de hidrogen se formează între grupările -CO și -NH de pe aceeași catenă
polipeptidică
e) este stabilizată de legăturile peptidice

9. Referitor la structura terțiară a proteinelor sunt corecte afirmațiile:

a) la baza funcționării proteinelor stau modificările conformaționale
b) este stabilizată de legături formate de radicalii aminoacizilor
c) este stabilizată de legături de hidrogen formate între atomii grupării peptidice
d) în cadrul structurii terțiare, radicalii cisteinei pot forma legături ionice
e) în cadrul structurii terțiare, radicalii serinei pot forma legături disulfidice

10. Selectați perechile de aminoacizi, radicalii cărora pot forma legături de hidrogen:
a) Lys Leu
b) Phe Val
c) Asp Ala
d) Ser Cys
e) Asn Thr

11. Selectați perechile de aminoacizi, radicalii cărora pot forma legături ionice:
a) Lys Glu
b) Trp Ile
c) Asp Arg
d) Gln Val
e) His Met
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 11 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

12. Referitor la structura cuaternară a proteinelor sunt corecte afirmațiile:

a) este organizarea protomerilor într-o moleculă proteică unică funcțională
b) se formează prin legături între suprafețele de contact ale domeniior
c) este o structură rigidă
d) se realizează doar prin legături covalente
e) nu se distruge prin denaturare

13. Referitor la structura cuaternară a proteinelor sunt corecte afirmațiile:

a) asamblarea structurii cuaternare decurge prin faza de formare a intermediarilor
b) este caracteristică pentru toate proteinele
c) este stabilizată de legături de hidrogen formate între atomii grupării peptidice
d) e o însușire structurală a hemoglobinei
e) e o însușire structurală a mioglobinei

14. Selectați proteinele oligomere:

a) hemoglobina (Hb)
b) mioglobina
c) LDH (lactatdehidrogenaza)
d) imunoglobulinele
e) creatinfosfokinaza

15. Selectați afirmațiile corecte referitore la solubilitatea proteinelor:

a) proteinele fibrilare sunt ușor solubile în apa pură
b) solubilitatea proteinelor depinde de sarcina electrică și membrana apoasă
c) solubilitatea proteinelor depinde de natura solvenților și temperatură
d) proteinele fibrilare sunt mai solubile ca cele globulare
e) solubilitatea proteinelor este maximală în punctul izoelectric

16. Selectați factorii ce stabilizează soluțiile proteice:

a) membrana apoasă, ce apare la hidratarea grupelor funcționale hidrofile
b) sarcina electrică, dependentă de pH-ul mediului
c) sarcina electrică, dependentă de prezența radicalilor hidrofobi ai aminoacizilor
d) membrana apoasă, ce apare la hidratarea grupelor funcționale nepolare
e) sarcina electrică, dependentă de aminoacizii N- și C-terminali

17. Selectați condițiile de sedimentare a proteinelor:

a) înlăturarea membranei apoase
b) neutralizarea sarcinii electrice
c) aducerea proteinei bazice la pI prin adaus de acid
d) aducerea proteinei acide la pI prin adaus de bază
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 12 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

e) hidroliza proteinei

18. Referitor la salifiere este corectă afirmația:

a) este hidratarea moleculei proteice
b) este însoțită de dehidratarea moleculei proteice
c) este un proces ireversibil
d) este provocată de metalele grele
e) afectează structurile terțiară și cuaternară ale proteinei

19. Selectați afirmația corectă referitore la molecula proteică denaturată:

a) se scindează legătura peptidică
b) crește activitatea biologică
c) se distrug structurile secundară, terțiară și cuaternară
d) crește solubilitatea proteinei
e) nu este influențată mobilitatea electroforetică a proteinei

Indicația metodică nr. 2

Tema: CLASIFICAREA PROTEINELOR. PROTEINELE SIMPLE ŞI CONJUGATE.

HEMOPROTEINELE (HEMOGLOBINA, STRUCTURA ȘI ROLUL BIOMEDICAL).
CATABOLISMUL HEMOGLOBINEI. ICTERELE.

Experienţa 1. Determinarea bilirubinei totale şi directe în serul sangvin

a) Determinarea bilirubinei totale în serul sangvin

Principiul metodei. Bilirubina directă în prezenţa 2,4-dicloroanilinei diazotate în mediul acid
formează un azocompus de culoare roşie. Un amestec specific de detergenţi permite o
determinare sigură a bilirubinei totale.

Reagenţi: R1. Soluţie-tampon TRIS 8 mmol/L, pH 8,2; NaCl 7 g/L; detergent

R2. Sare de 2,4-diclorofenol-diazoniu 1 mmol/L; HCl 30 mmol/L; detergent

Tehnica executării:
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 13 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

Eprubeta PROBA Eprubeta BLANK

Ser sanguin 0,1 ml -

Apă distilată - 0,1 ml

Reagent R1 1 ml 1 ml

 se amestecă, se citeşte extincţia iniţială a probei (E1) faţă de blank la 540-560 nm, în cuva
de 0,3 cm.
Reagent R2 0,25 ml 0,25 ml

 se agită, se incubează 10 min la temperatura camerei.

 se citeşte extincţia finală a probei (E2) faţă de blank la 540-560 nm, în cuva de 0,3 cm.
Calculare. Concentraţia bilirubinei totale = (E2-E1) x 300 µmol/L.

Notă. Coeficientul 300 a fost calculatreieşind din concentraţia şi extincţia calibratorului.

Valori normale: adulţi – 2-21 µmol/L

Rezultat:

Concluzii:

b) Determinarea bilirubinei directe în serul sangvin

Principiul metodei. Bilirubina directă în prezenţa 2,4-dicloroanilinei diazotate în mediul acid
formează un azocompus de culoare roşie.
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 14 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

Reagenţi:

R1. Soluţie EDTA-Na2 0,07 mmol/L; NaCl 6,6 g/L; acid sulfamilic 70 mmol/L.

R2. Sare de 2,4-diclorofenol-diazoniu 0,09 mmol/L; HCl 130 mmol/L; soluţie EDTA-Na2 0,02
mmol/L

Tehnica executării:

Eprubeta PROBA Eprubeta BLANK

Ser sanguin 0,1 ml -

Apă distilată - 0,1 ml

Reagent R1 1 ml 1 ml

 se amestecă, se citeşte extincţia iniţială a probei (E1) faţă de blank la 540-560 nm, în
cuva de 0,3 cm.
Reagent R2 0,25 ml 0,25 ml

 se agită, se incubează 10 min la temperatura camerei.

 se citeşte extincţia finală a probei (E2) faţă de blank la 540-560 nm, în cuva de 0,3 cm.
Calculare. Concentraţia bilirubinei totale = (E2-E1) x 300 µmol/L.

Notă. Coeficientul 300 a fost calculatreieşind din concentraţia şi extincţia calibratorului.

Valori normale: adulţi – 0-3.4 µmol/L

Semnificația clinico-diagnostică: Bilirubina se formează în timpul degradării eritrocitelor în

vârstă, reprezentând aproximativ 80% din bilirubina formată zilnic. Alte surse de bilirubină
includ: scindarea mioglobinei și a citocromilor și catabolismul celulelor roșii imature în
măduva osoasă. Bilirubina totală este suma fracțiilor conjugate (directe) și neconjugate
(indirecte).

Bolile pre-hepatice sau afecțiuni cum ar fi boala hemolitică sau afecțiunile hepatice care duc
la intrarea, transportul sau conjugarea afectată în ficat determină creșterea valorilor bilirubinei
neconjugate (indirecte).

Monitorizarea bilirubinei la nou-născuți, în special dacă este prematură, are o importanță

deosebită, deoarece, dacă nu este legată de albumină, bilirubina neconjugată este capabilă să
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 15 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

traverseze mai ușor bariera hematoencefalică, crescând riscul leziunilor cerebrale. Bilirubina
totala este ridicata in condiții care cauzează obstrucția conductei biliare, hepatitei, cirozei,
afecțiunilor hemolitice si câteva deficiente de enzime moștenite.

Rezultat:

Concluzii:

Subiecte pentru discuție la seminar

1. Clasificarea contemporană a proteinelor.

- Proteinele simple (albuminele și histonele), particularitățile structurale. Rolul biologic.

- Proteinele conjugate: nucleoproteinele, fosfoproteinele, lipoproteinele, glicoproteinele,
metaloproteinele, cromoproteinele (hemo- și flavoproteinele) – rolul și exemple.
2. Catabolismul hemoglobinei. Bilirubina: formarea, conjugarea, excreţia biliară,
metabolizarea ei în intestin.
3. Hiperbilirubinemiile. Principalele tipuri de icter (prehepatic, hepatic şi posthepatic).
Importanţa determinării pigmenţilor sangvini, urinari şi ai maselor fecale în diagnosticul
şi diferenţierea icterelor.

Itemi pentru lucrul individual

1. Ce modificare a structurii hemoglobinei este caracteristică pentru anemia cu celule

falciforme? Care sunt cauzele acestei modificări? Ce repercusiuni are modificarea structurii
primare asupra nivelurilor superioare structurale, funcţiei proteinei şi stării eritrocitelor?

2. Care sunt cauzele şi manifestările clinice ale hiperbilirubinemiei?

 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 16 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

3. Importanţa clinico-diagnostică a determinării bilirubinei totale şi a fracţiilor bilirubinei în

serul sangvin. Completaţi tabelul:
Tipul de icter Prehepatic Hepatic Posthepatic
Nivelul sangvin al:
1 bilirubinei totale
2 bilirubinei libere
3 bilirubinei
conjugate
Pigmenţii urinari
Pigmenţii intestinali

4. Explicaţi scopul administrării fenobarbitalului în icterul nou-născutului? Care sunt cauzele şi

mecanismele biochimice ale acestui tip de icter?
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 17 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

Teste pentru autoevaluare

1. Clasificarea proteinelor:
a) exista atât proteine simple, cât şi conjugate
b) proteinele simple sunt formate din aminoacizi şi un compus neproteic
c) albuminele, histonele sunt proteine conjugate
d) glicoproteinele şi nucleoproteinele sunt proteine conjugate
e) proteinele conjugate sunt formate doar din aminoacizi
2. Albuminele:
a) sunt proteine conjugate
b) sunt proteine ale plasmei sangvine
c) sunt proteine bazice
d) menţin presiunea oncotică sangvină
e) asigură transportul diferitor compuşi

3. Histonele:
a) sunt proteine conjugate
b) se disting histonele H1, H2a, H2b, H3 şi H4
c) sunt proteine acide
d) sunt componente ale ribozomilor
e) intră în componenta nucleozomilor

4. La cromoproteine se referă:
a) nucleoproteinele
b) metaloproteinele
c) flavoproteinele
d) hemoproteinele
e) fosfoproteinele

5. Hemoproteinele:
a) sunt proteine simple
b) toate hemoproteinele conţin protoporfirina IX şi Fe2+
c) la hemoproteine se referă hemoglobina şi mioglobina
d) la hemoproteine se referă catalaza, citocromii, peroxidazele
e) mioglobina este o proteină oligomeră

6. Hemoglobina (Hb):
a) este o proteină tetrameră unită cu un hem
b) hemul este format din protoporfirina IX şi Fe2+
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 18 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

c) HbA (adultă majoră) este alcătuită din 2 lanţuri polipeptidice alfa, 2 lanţuri beta şi din 4
hemuri
d) fierul din hem, în procesul activităţii normale a Hb, îşi schimbă valenţa: Fe2+ ↔ Fe3+
e) este o nucleoproteină

7. Catabolismul hemoglobinei (Hb):

a) succesiunea corectă a transformărilor este: Hb → verdoglobină → biliverdină → bilirubină
b) succesiunea corectă a transformărilor este: Hb → biliverdină → verdoglobină → bilirubină
c) reacţiile au loc în celulele sistemului reticulo-endotelial
d) reacţiile au loc în hepatocite
e) reacţiile au loc în sânge

8. Catabolismul hemoglobinei (Hb) (transformarea Hb în biliverdină):

a) iniţial are loc detaşarea globinei de la hem
b) ulterior are loc oxidarea fierului şi desfacerea inelului porfinic cu obţinerea biliverdinei
c) iniţial are loc oxidarea fierului şi desfacerea inelului porfinic cu obţinerea verdoglobinei
d) ulterior de la verdoglobină se detaşează globina şi Fe3+ cu obţinerea biliverdinei
e) Hb se transformă direct în biliverdină

9. Catabolismul hemoglobinei (Hb) (transformarea biliverdinei în bilirubină):

a) are loc în hepatocite
b) are loc în celulele sistemului reticulo-endotelial
c) biliverdină + NAD+ → bilirubină + NADH+H+
d) biliverdină + NADPH+H+ → bilirubină + NADP+
e) reacţia este catalizată de biliverdin dehidrogenaza

10. Bilirubina indirectă:

a) este o substanţă foarte solubilă în apă
b) circulă în plasmă în stare liberă
c) este transportată de albumine
d) complexul bilirubină-albumină se numeşte bilirubină liberă
e) complexul bilirubină-albumină se numeşte bilirubină conjugată

11. Bilirubina indirectă:

a) este captată din sânge prin intermediul receptorilor specifici ai hepatocitelor
b) este transportată în microzomi de ligandine
c) în microzomi se supune fosforilării pentru a preveni reîntoarcerea în sânge
d) în microzomi se supune conjugării cu acidul glucuronic
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 19 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

e) agent de conjugare este UDP-glucoza

12. Conjugarea bilirubinei:

a) agent de conjugare este UDP-glucuronatul
b) enzima ce catalizează conjugarea este UDP-glucuronil-transferaza
c) în rezultatul conjugării bilirubina devine mai puţin solubilă
d) complexul bilirubină-acid glucuronic se numeşte bilirubină conjugată (directă)
e) complexul bilirubină-acid glucuronic se numeşte bilirubină liberă (indirectă)

13. Etapele intestinale ale metabolismului bilirubinei:

a) au loc în ileonul terminal şi în intestinul gros sub acţiunea enzimelor bacteriilor intestinale
b) enzima beta-glucuronidaza scindează resturile de acid glucuronic de la bilirubină
c) succesiunea transformărilor în intestinul gros este: bilirubină → stercobilinogen →
urobilinogen
d) pigmenţii biliari din intestin nu se reabsorb în sânge
e) succesiunea transformărilor în intestinul gros este: bilirubină → mezobilirubină →
urobilinogen → stercobilinogen

14. Bilirubina serică:

a) constituie 8,5 - 20,5 μmol/L
b) creşterea concentraţiei bilirubinei serice se manifestă prin ictere
c) în condiţii fiziologice în ser predomină bilirubina conjugată
d) determinarea fracţiilor bilirubinei permite diagnosticul diferenţial al icterelor
e) în condiţii fiziologice în ser este prezentă exclusiv bilirubina liberă

15. Cauzele icterelor:

a) creşterea vitezei de formare a bilirubinei
b) diminuarea degradării hemoproteinelor
c) scăderea capacităţii de captare a bilirubinei de către ficat
d) mărirea capacităţii ficatului de a conjuga bilirubina
e) scăderea capacităţii ficatului de a conjuga bilirubina

16. Cauzele icterelor:

a) perturbarea eliminării bilirubinei din hepatocite în bilă
b) mărirea capacităţii de captare a bilirubinei de către ficat
c) diminuarea sintezei hemoglobinei
d) tulburări extrahepatice ale fluxului biliar
e) diminuarea formării bilirubinei în celulele sistemului reticulo-endotelial
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 20 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

17. Icterul neonatal:

a) este determinat de o hemoliză intensă
b) este determinat de o „imaturitate" a ficatului de a prelua, conjuga şi excreta bilirubina
c) creşte preponderent concentraţia bilirubinei conjugate
d) bilirubina neconjugată trece bariera hemato-encefalică şi provoacă encefalopatie toxică
e) în icterul neonatal fenobarbitalul nu influenţează metabolizarea bilirubinei

18. Icterul prehepatic:

a) este determinat de diminuarea capacităţii de captare a bilirubinei de către ficat
b) este determinat de hemoliza acută şi hemoliza cronică
c) în ser se măreşte preponderent concentraţia bilirubinei conjugate
d) conjugarea bilirubinei în ficat este dereglată
e) în ser creşte preponderent cantitatea bilirubinei libere
19. Icterul hepatic - selectați afirmațiile corecte:
a) este determinat de hemoliza masivă
b) apare în boala hepatocelulară
d) este caracteristic disfuncțiilor biliare
e) apare în tulburările de eliminare biliară
e) este specific pentru toate cazurile enumerate

20. Icterul posthepatic - selectați cauzele tulburării:

a) hemoliza
b) diminuarea conjugării bilirubinei în microzomi
c) excreția de bilirubină din hepatocite este afectată
d) stază bilă intrahepatică
e) tulburări de eliminare biliară în intestin

Indicația metodică nr. 3.

Tema: NATURA CHIMICĂ ȘI STRUCTURA ENZIMELOR. VITAMINELE CA

COENZIME. CLASIFICAREA ȘI NOMENCLATURA ENZIMELOR.

Experiența 1. Identificarea vitaminelor hidrosolubile (B1, B2, B6 și PP (B3)

a) Identificarea vitaminei B1 (tiaminei)

 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 21 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

Principiul metodei: Tiamina în mediul alcalin formează cu diazoreactivul un compus complex

de culoare oranj.

Mod de lucru: La 5 picături de diazoreactiv (care constă din volume egale de soluție de acid
sulfanilic 1% și soluție de nitrit de sodiu 5%), se adaugă 1-2 picături lichid biologic cercetat.
Înclinând eprubeta se picură atent pe pereții ei 5-7 picături de sol. 10% carbonat de sodiu
(Na2CO3). În prezența tiaminei la hotarul dintre lichide apare un inel colorat în oranj.

Rezultat:______________________________________________________________________

Concluzie:____________________________________________________________________

_____________________________________________________________________

b) Identificarea vitaminei B2 (riboflavinei)

Principiul metodei: Vitamina B2 posedă proprietatea de a se reduce. În formă oxidată vitamina
are culoare galbenă, la începutul reacției de reducere are culoare roză, care în cele din urmă se
decolorează, deoarece forma redusă a vitaminei este incoloră.

Mod de lucru: Într-o eprubetă se iau 10 picături de lichid biologic cercetat, se adaugă 5 picături
de acid clorhidric concentrat și o granulă de zinc metalic. În prezența riboflavinei se observă
degajarea bulelor de hidrogen, lichidul galben se colorează treptat în roz, după care se
decolorează.

Rezultat:______________________________________________________________________

Concluzie:____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

c) Identificarea vitaminei PP (B3)

Principiul metodei: La interacțiunea vitaminei PP cu acetatul de cupru se formează un precipitat
albastru al sării de cupru a acidului nicotinic.

Mod de lucru: Se agită soluția de acetat de cupru 5% și se adaugă 20 picături lichid biologic
cercetat. Eprubeta se încălzește până la fierbere și după aceea se răcește într-un jet de apă rece. În
prezența nicotinamidei la fundul eprubetei se depune un precipitat de culoare albastră de sare de
cupru a acidului nicotinic.
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 22 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

Rezultat:______________________________________________________________________

Concluzie:____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

d) Identificarea vitaminei B6 (piridoxinei)

Principiul metodei: Vitamina B6 reacționând cu clorura de fier formează o sare complexă de
tipul fenolatului de fier de culoare roșie.

Mod de lucru: La 5 picături de lichid biologic cercetat se adaugă un volum egal soluție de
clorură de fier 1%. Amestecul se agită. În prezența piridoxinei apare o colorație roșie.

Rezultat:______________________________________________________________________

Concluzie:____________________________________________________________________

___________________________________________________________________

Întrebări pentru autopregătire

1. Noțiune despre enzime și rolul lor biologic. Asemănările și deosebirile de catalizatorii

nebiologici.
2. Structura enzimelor. Centrul activ și centrul alosteric al enzimelor. Enzimele simple și
conjugate. Noțiune de holoenzimă, apoenzimă, cofactor, coenzimă și grupă prostetică.
3. Funcțiile de coenzime ale vitaminelor și microelementelor. Structura coenzimelor
derivate de la vitaminele B1 B2, B6, PP, C. Rolul lor.
4. Mecanismul de acțiune al enzimelor.
5. Nomenclatura (denumirea) și clasificarea enzimelor. Caracteristica generală a claselor de
enzime.
Probleme de situație
1. Explicați dacă e posibil de separat din enzime centrele active, păstrându-le
integritatea structurală și funcțională.
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________

2. Completați tabelul conform exemplului:

 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 23 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

Hipovitaminoza.
Vitamina Denumirea Coenzima Rolul biologic Principalele semne
clinice

Exemplu Tiamina Tiamin- 1.Decarboxilarea Beri-beri;

: pirofosfat oxidativă a α-
(TPP) cetoacizilor. depresie psihică,
B1 confuzie mentală,
2.Reacții neuropatie periferică
transcetolazice.

B2

B6

PP
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 24 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

Hipovitaminoza.
Vitamina Denumirea Coenzima Rolul biologic Principalele semne
clinice

3. Scrieți câte un exemplu de reacții, în care participă coenzimele vitaminelor B 1, B2,

B6, PP. Determinați clasa de enzime și denumiți enzima.

4. La ce clasă și subclasă se referă următoarele enzime? Completați tabelul.

Enzima Clasa Subclasa
Pepsina
Amila za
Lipaza

Teste pentru autoevaluare

 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 25 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

1. Selectați afirmația corectă referitoare la centru activ (CA) al enzimelor:

a) este o linie frântă în molecula enzimei
b) reprezintă un plan în molecula proteică
c) este structură compusă unicală tridimensională
d) este un punct din structura terțiară a enzimei
e) reprezintă locul de legare a modulatorilor alosterici
2. Referitor la centrul activ (CA) al enzimelor sunt corecte afirmațiile:
a) CA este partea enzimei care fixează substratul
b) grupele funcționale din CA aparțin aminoacizilor amplasați succesiv în lanțul polipeptidic
c) în holoenzime CA conține și gruparea prostetică
d) CA al enzimelor simple conține coenzima
e) CA se formează în baza structurii secundare
3. Indicați afirmațiile corecte referitoare la substrat:
a) substratul este compusul asupra căruia acționează enzima
b) toate enzimele fixează numai un singur substrat
c) unele enzime interacționează cu câteva substraturi
d) substratul se leagă ireversibil la centrul activ al enzimei
e) substratul nu este modificat în procesul de cataliză
4. Referitor la centrul alosteric al enzimelor sunt corecte afirmațiile:
a) este separat spațial de centrul activ
b) conține gruparea prostetică
c) este caracteristic tuturor enzimelor
d) este „sinonim” cu centrul activ
e) este locul în care se fixează activatorii și inhibitorii
5. Ce funcții îndeplinesc cofactorii în cadrul activității enzimatice?
a) stabilizează conformația activă a enzimelor
b) nemijlocit îndeplinesc funcție catalitică
c) determină specificitatea de acțiune a enzimei
d) leagă substratul la enzimă
e) determină direcția reacției chimice
6. Referitor la coenzimele derivate de la vitamina B1sunt corecte afirmațiile:
a.este NAD+ și NADP+
b. este acidul tetrahidrofolic
c.este tiamin difosfat/tiamin pirofosfat
d. participă la decarboxilare oxidativă a alfa-cetoacizilor
e.participă la transaminarea aminoacizilor
7. Referitor la coenzimele derivate de la vitamina B2 sunt corecte afirmațiile:
a) este NAD+ și NADP+
b) este FMN și FAD
c) este PALP
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 26 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

d) participă la reacțiile de oxido reducere

e) participă la reacțiile de izomerizare
a) Referitor la coenzimele derivate de la vitamina B6 sunt corecte afirmațiile:este TPP
b) este biotina
c) este PALP
d) participă la transaminarea aminoacizilor
e) participă la reacții de decarboxilare
8. Referitor la coenzimele derivate de la vitamina PP sunt corecte afirmațiile:
a) este NAD+ și NADP+
b) este FMN și FAD
c) este HS-CoA
d) NAD+ participă la reacțiile catabolice de oxido reducere
e) NADP+ participă la reacțiile anabolice de oxido reducere
9. Referitor la mecanismul de acțiune a enzimelor sunt corecte afirmațiile:
a) în procesul de cataliză are loc formarea complexului enzima-substrat [ES]
b) complexul ES e o structura rigidă, stabilă
c) complexul ES nu disociază
d) enzimele scad energia de activare a reacției chimice
e) formarea complexului ES este ultima etapă a mecanismului de acțiune a enzimei
10. Selectați afirmațiile corecte referitoare la mecanismul de acțiune a enzimelor:
a) în complexul ES substratul nu se modifică
b) în complexul ES substratul se deformează
c) în cadrul activității enzimatice poate avea loc cataliza covalentă
d) în cadrul activității enzimatice poate avea loc cataliza acido-bazică
e) la interacțiunea substratului cu enzima se modifică atât structura enzimei, cât și a
substratului
11. Referitor la influența pH-ului asupra activității enzimelor sunt corecte afirmațiile:
a) fiecare enzimă are pH-ul său optimal de acțiune
b) pH-ul optim pentru pepsină este 7-8
c) pH-ul nu modifică activitatea catalitică a enzimei
d) pH-ul optim al tripsinei este 1-2
e) pH-ul influențează disocierea grupelor funcționale ale enzimei
12. Selectați afirmațiile corecte referitoare la termolabilitatea enzimelor:
a) la temperatura mai înaltă de 50 0 C majoritatea enzimelor denaturează
b) termolabilitatea e determinată de coenzimă
c) temperatura optimală pentru majoritatea enzimelor este de 20-400 C
d) la temperatura mai înaltă de 50 0 C activitatea majorității enzimelor crește
e) la temperatură scăzută, mai joasă de 10 0 C, activitatea enzimelor nu se modifică

13. Oxidoreductazele catalizează:

 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 27 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

a) reacţii de transfer al grupărilor funcţionale

b) reacţii de transfer al electronilor şi protonilor
c) reacţii de transfer al restului fosfat
d) reacţii de interconversie a izomerilor optici
e) reacţii cu utilizarea ATP-ului

14. Transferazele catalizează:

a) reacţii de transfer al grupărilor funcţionale
b) reacţii de transfer al electronilor şi protonilor
c) reacţii de transfer al restului fosfat de la un substrat la altul
d) reacţii de interconversie a izomerilor optici
e) reacţii cu utilizarea ATP-ului

15. Hidrolazele:
a) catalizează reacţii de scindare a legăturilor covalente cu adiţionarea apei
b) catalizează reacţii de transfer al electronilor şi protonilor
c) fosfatazele se referă la hidrolaze
d) catalizează reacţii de interconversie a izomerilor optici
e) reacţiile catalizate de hidrolaze sunt reversibile

16. Liazele:
a) catalizează reacţii de formare a legăturilor covalente cu utilizarea ATP-ului
b) catalizează reacţii de transfer al electronilor şi protonilor
c) fumaraza se referă la liaze
d) catalizează reacţii de interconversie a izomerilor optici
e) decarboxilazele se referă la liaze
18. Izomerazele:
a) catalizează reacţii de transfer al grupărilor funcţionale
b) catalizează reacţii de transfer al electronilor şi protonilor
c) peptidazele se referă la izomeraze
d) catalizează reacţii de interconversie a izomerilor
e) reacţiile catalizate de izomeraze sunt reversibile

19. Ligazele:
a) catalizează reacţii de formare a legăturilor covalente cu utilizarea ATP-ului
b) catalizează reacţii de scindare a legăturilor covalente
c) glutaminsintetaza se referă la ligaze
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 28 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

d) în reactiile catalizate de ligaze ATP-ul serveşte ca donor de grupare fosfat pentru

substrat
e) reacţiile catalizate de ligaze sunt reversibile

20. Selectați coenzimele care participă la reacții de dehidrogenare:

a) piridoxaminfosfat
b) piridoxalfosfat
c) tiamin-pirofosfat
d) FAD
e) NAD+
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 29 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

Indicația metodică nr.4

Tema: CINETICA REACȚIILOR ENZIMATICE. REGLAREA ACTIVITĂȚII ENZIMELOR.

UTILIZAREA ENZIMELOR ÎN PRACTICA MEDICALĂ. TOTALIZARE LA
CAPITOLUL „AMINOACIZI. PROTEINE. ENZIME”

Experiența 1. Termolabilitatea enzimelor

Principiul metodei: Enzimele, fiind proteine sunt termolabile, așa dar ele denaturează și își
pierd activitatea la temperaturi mai mari decât 45-500C.

Notă: Catalaza scindează H2O2după reacția: 2H2O2---> 2H2O+O2

Mod de lucru:Experiența se efectuează în eprubete calibrate de 10 mL!

Nr
Reagent Eprubeta de experiență Eprubeta martor
.

1. Apa distiltă 1 ml 1 ml

2 Catalaza 2 picături 2 picături

3. Incubare 5 min 37 1000C

4. 3% H2O2 5-7 picături 5-7 picături

5. Amestecul se agită

6. Rezultatul (da/nu)

Eliminare de gaz

Concluzii: ___________________________________________________________________

____________________________________________________________________

Întrebări pentru autopregătire

 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 30 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

1. Specificitatea enzimelor (tipurile, exemple).

2. Cinetica enzimatică. Ecuația lui Michaelis-Menten și semnificația Km. Influența
concentrației enzimei și a substratului, a pH-ului și a temperaturii asupra activității
enzimatice
3. Activarea și inhibiția enzimelor:
a) activarea enzimelor prin proteoliza limitată. Zimogenii (proenzimele).
b) inhibiția activității enzimelor ( reversibilă și ireversibilă, competitivă și necompetitivă).
Noțiuni.
4. Reglarea activității enzimelor (reglarea alosterică, reglarea covalentă). Importanța
principiului de retroinhibiție.
5. Izoenzimele – particularitățile structurale și funcționale, valoarea lor biomedicală.
6. Utilizarea enzimelor în practica medicală:
a) enzimodiagnosticul.
b) enzimoterapia.
7. Principiul determinării activității enzimelor. Unitățile de activitate a enzimelor (unitatea
internațională, katalul, activitatea specifică).

Probleme de situație

1. Explicați de ce enzimele proteolitice gastrice și pancreatice se produc și se secretă în formă

de proenzime neactive? Care este mecanismul activării lor? Dați exemple.

___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
____________________________________________________________________

2. Unele enzime posedă structură și proprietăți fizico-chimice diferite, dar catalizează aceeași
reacție. Frecvent ele sunt proteine oligomere formate din monomeri diferiți. Acestea sunt:
enzimele alosterice, izoenzimele sau proenzimele? Dați exemple de asemenea enzime și
explicați care este valoarea lor clinico-diagnostică.
_____________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 31 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

___________________________________________________________________________
_________________________________________________________________

3. Importanța clinico-diagnostică a determinării activității lactatdehidrogenazei (LDH) în serul

sangvin. Care sunt izoenzimele LDH? Activitatea căror izoforme ale LDH crește în
afecțiunile ficatului și ale miocardului?
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________

Scrieți reacția catalizată de lactatdehidrogenază:

4. Valoarea clinico-diagnostică a determinării activității amilazei în serul sangvin și în urină? Ce

reacție catalizează amilaza? Care este sediul de sinteză și de acțiune a amilazei?
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
________________________________________________________________________

5. Care este importanța clinico-diagnostică a determinării activității izoformelor

creatinfosfokinazei (CPK) în serul sangvin? Ce izoforme cunoașeți? Care izoformă este mai
activă în ser în caz de patologie cardiacă, cerebrală și a musculaturii scheletice?
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
__________

Teste pentru autoevaluare

 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 32 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

1. Selectați enzimele se posedă steriospecificitate:

a) pepsina
b) fumaraza
c) amilaza
d) hexochinaza
e) beta-glucuronidaza

2. Selectați enzimele ce se activează prin mecanismul proteolizei parțiale:

i. amilaza d) chimotripsina
ii. pepsina e) aminopeptidaza
iii. tripsina
3. Referitor la mecanismele nespecifice de inhibiție a enzimelor selectați răspunsul corect:
a) denaturare d) non-competitiv
b) alosteric e) prin exes de substrat
c) competitiv
4. Referitor la inhibiția competitivă sunt corecte afirmațiile:
a) inhibiția se înlătură prin exces de substrat
b) reprezintă o inhibiție ireversibilă
c) inhibitorul se aseamănă după structură cu substratul
d) e posibilă simultan fixarea substratului și a inhibitorului
e) inhibitorul se leagă în centrul alosteric
5. Selectați afirmația corectă referitoare la creatinfosfokinază (CPK):
a) CPK este compusă din lanțurile M si H, prezentând 3 izoenzime
b) CPK este compusă din lanțurile M si B, prezentând 5 izoenzime
c) CPK este un dimer alcătuit din asocierea lanțurilor M si B
d) creșterea activității serice a izoenzimei MB este caracteristică pentru ciroza hepatică
e) creșterea activității serice a izoenzimei BB este prezentă în infarctul miocardic
6. Referitor la amilază și activitatea ei sunt corecte afirmațiile:
a) enzima face parte din clasa hidrolazelor
b) activitatea amilazei crește în sânge în miozită
c) activitatea amilazei se mărește în sânge în pancreatite
d) enzima este sintetizată de celulele stomacului
e) amilaza scindează celuloza
7. Referitor la enzimele alosterice este corectă afirmația:
a) cinetica reacțiilor alosterice e asemănătoare cu cea a enzimelor obișnuite
b) efectorii fixându-se în centrele alosterice nu modifică conformația enzimei
c) modulatorii se leagă covalent în centrul activ al enzimei
d) substraturile și produsele reacției enzimatice nu pot fi efectori alosterici
e) modulatorii alosterici se leagă reversibil în centrele alosterice
 CATEDRA DE BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ
INDICAȚII METODICE Pag. 33 / 33
SPECIALITATEA SP, ANUL I

Totalizare la capitolul: Proteine. Enzime.

1. Aminoacizii. Structura chimică. Clasificarea aminoacizilor după structura chimică,
proprietățile fizico-chimice, principiul biologic.
2. Proteine – definiție. Rolul biomedical.
3. Nivelurile de organizare structural-funcțională a moleculei proteice: structura primară,
secundară, terțiară și cuaternară; caracteristica generală, legăturile specifice acestor structuri.
4. Proprietățile proteinelor: sarcina electrică, termolabilitatea și solubilitatea. Denaturarea
proteinelor.
5. Metodele de separare, purificare și analiză a proteinelor: a) salifierea; b) dializa; c)
electroforeza; d) cromatografia (principiul metodelor, importanța biomedicală).
6. Clasificarea contemporană a proteinelor.
a. Proteinele simple (albuminele și histonele), particularitățile structurale. Rolul biologic.
b. Proteinele conjugate: nucleoproteinele, fosfoproteinele, lipoproteinele, glicoproteinele,
metaloproteinele, cromoproteinele (hemo- și flavoproteinele) – rolul și exemple.
7. Catabolismul hemoglobinei. Bilirubina: formarea, conjugarea, excreţia biliară,
metabolizarea ei în intestin.
8. Hiperbilirubinemiile. Principalele tipuri de icter (suprahepatic, hepatic şi subhepatic).
Importanţa determinării pigmenţilor sangvini, urinari şi ai maselor fecale în diagnosticul şi
diferenţierea icterelor.
9. Noțiune despre enzime și rolul lor biologic. Asemănările și deosebirile de catalizatorii
nebiologici.
10. Structura enzimelor. Centrul activ și centrul alosteric al enzimelor. Enzimele simple și
conjugate. Noțiune de holoenzimă, apoenzimă, cofactor, coenzimă, și grupă prostetică.
11. Funcțiile de coenzime ale vitaminelor și microelementelor. Structura coenzimelor derivate
de la vitaminele B1 B2, B6, PP. Rolul lor.
12. Mecanismul de acțiune al enzimelor. Cinetica enzimatică. Ecuația lui Michaelis-Menten și
semnificația Km.
13. Influența concentrației enzimei și a substratului, a pH-ului și a temperaturii asupra activității
enzimatice.
14. Nomenclatura (denumirea) și clasificarea enzimelor. Caracteristica generală a claselor de
enzime.
15. Specificitatea enzimelor (tipurile, exemple).
16. Activarea și inhibiția enzimelor:
a. activarea enzimelor prin proteoliza limitată. Zimogenii (proenzimele).
b. inhibiția activității enzimelor (specifică și nespecifică, reversibilă și ireversibilă,
competitivă și necompetitivă).
17. Reglarea activității enzimelor (reglarea alosterică, reglarea covalentă). Importanța
principiului de retroinhibiție.
18. Izoenzimele – particularitățile structurale și funcționale, valoarea lor biomedicală.
19. Utilizarea enzimelor în practica medicală:enzimodiagnosticul, enzimoterapia.