CAPITOLUL II

EXPLORAREA PARAMETRILOR BIOCHIMICI

NEENZIMATICI UTILIZAŢI ÎN EVALUAREA
FUNCŢIEI HEPATICE

II.1. Dozarea proteinelor totale (reacţia biuretului)

II.1.1. Dozarea proteinelor totale (metoda biuretului)
(cu reactiv gata preparat)
II.2. Dozarea bilirubinei totale (metoda Jendrassik-Grof
modificată după Merckotest)
II.2.1. Dozarea bilirubinei totale (metoda spectrometrică cu
2,4 –dicloranilina ( DCA )- cu reactiv gata preparat)
II.3. Dozarea colesterolului total în ser (metoda Rappoport)
II.3.1. Dozarea colesterolului total (metoda enzimatică)
II.4. Dozarea glucozei în sânge (metoda cu ortotoluidină)
II.4.1. Dozarea glucozei (metoda enzimatică)
II.5. Dozarea ureei (metoda cu diacetilmonoximă)
II.5.1. Dozarea ureei (metoda enzimatică în UV)
II.6. Dozarea acidului uric în ser (metoda colorimetrică)
II.6.1. Dozarea acidului uric în ser şi urină (metoda
enzimatică)

39
CAPITOLUL II

EXPLORAREA PARAMETRILOR BIOCHIMICI

NEENZIMATICI UTILIZAŢI ÎN EVALUAREA FUNCŢIEI
HEPATICE

II.1. DOZAREA PROTEINELOR TOTALE (reacţia biuretului)

Proteinele plasmatice reprezintă un constituent principal al plasmei
sanguine, alcătuind aproximativ 75 % din rezidul uscat al plasmei (7 g
proteine din 9 g reziduu uscat).

Principiul metodei
Proteinele, polipeptidele, ca şi biuretul, reacţionează cu ionul de Cu 2,
în soluţie alcalină, dând un complex proteic sau peptidic cupru-alcalin, de
culoare violet.
Această reacţie, care este dată de toţi compuşi cu legături peptidice şi
poartă numele de reacţia biuretului, deoarece cel mai simplu compus care
dă reacţia este biuretul obţinut prin încălzirea ureei.
R C NH C NH R
O O
Se poate spune că reacţia este dată de compuşi care conţin cel puţin
două legături peptidice. Aminoacizii, ureea , acidul uric şi alţi compuşi
azotaţi simpli nu interferă.
NH2
NH2 O C
t CuSO4
2O C NH
NH2 O C NaOH
NH2

2
O H H O
C N N C
HN Cu NH 2Na
() ()
C N N C
O H H O

40
 Reactivi
1.Reactiv biuret :
- CuSO4 . 5 H2O 0,235 g
- Tartrat dublu de Na şi K 0,94 g
- NaOH 4,60 g
-Apă distilată pănă la 100 ml
2. Soluţie Fehling II :
- Tartrat dublu de Na şi K 0,94 g
- NaOH 4,60 g
- Apă distilată pănă la 100 ml
3.Soluţie NaCl 0,9 g %
4. Soluţie standard albumină bovină 8g‰

Mod de lucru
În trei eprubete se pipetează:
Reactivi (ml) Blanc (ml) Standard (ml) Proba (ml)
NaCl 0,9% 1 0,9 0,9
Ser - - 0,1
Standard (albumină bovină) - 0,1 -
Sol. Fehling II 4 - -
Reactiv biuret 4 4

Se agită eprubetele şi se lasă la repaus la întuneric 20 minute şi apoi

se citesc absorbanţele probelor şi standardului faţă de martor la 546 nm.

Calcularea rezultatelor:
AP/AS x 0,008 x 1000 g proteine%, în care:
0,008  g proteine la 0,1 ml ser
1000  factor necesar raportării la 100 ml ser
AP- absorbanţa citită la proba de analizat
AS- absorbanţa citită la proba standard

41
 II.1.1. DOZAREA PROTEINELOR TOTALE (metoda biuretului)
(cu reactiv gata preparat)

Principiul metodei:
În mediul alcalin proteinele reacţionează cu ionii divalenţi ai cuprului
formând un compus colorat. Intensitatea culorii este direct proporţională cu
concentraţia proteinelor totale din probă.

Aparatură:
Spectrofotometru

Reactivi:
1. Hidroxid de sodiu 350 mmol/L
tartrat dublu de sodiu şi potasiu 20 mmol/L
iodura de potasiu 5,2 mmol/L
sulfat de cupru 4,8 mmol/L
2. Standard de proteine 6 g/dl
3. Ser sau plasma (recoltate pe heparină). Nu se foloseşte ser
hemolizat.

Mod de lucru:

Reactivi (l) Blanc (l) Standard (l) Proba (l)

Soluţie reactiv 1 1000 1000 1000
Apa distilata 10 - -
Standard (Et.) - 10 -
Proba - - 10
Se agită şi se incubează 10 minute la 37 C

Se citesc absorbanţele probelor şi standardului faţă de blanc la 540

nm.

Calcularea rezultatelor:
AP/AS x Conc. standard = proteine totale (g/dl)
AP- absorbanţa citită la proba de analizat
AS- absorbanţa citită la proba standard

42
 Intervale de referinţă:
Adulţi şi vîrstnici
6,4-8,3 g/dl
La copii, intervalul de valori normale este mai larg
Prematuri: 4,2-7,6 g / dl
Nou născuţi: 4,6 – 7,4 g / dl
Sugari: 6 – 7 g /dl
1 – 3 ani: 5,9 – 7,8 g /dl
4-6 ani: 5,9-7,8 g/dl
7-9 ani: 6,2-8,1 g/dl
10-19 ani 6,3-8,6 g /dl

Observaţii:
Linearitatea reacţiei se menţine până la valori de 10g/dl, peste această
valoare se recomandă diluarea probei cu o soluţie de ser fiziologic, iar la calcul
se va lua în considerare diluţia efectuată. Limita minimă de detecţie este de 0,3
g/dl.

Interpretarea rezultatelor:
Dozarea proteinelor totale constitue examenul screening pentru
depistarea deficitelor nutriţionale şi gamapatiilor.
Valori crescute:
Hipergamaglobulinemie.
Stări hipovolemice.
Valori scăzute
1.Deficite nutriţionale (ex. malabsorbţie)
2. Sinteză proteică insuficientă
- afecţiuni hepatice severe
- agamaglobulinemie
3. Pierderi crescute
- afecţiuni digestive
- afecţiuni renale (sindrom nefrotic)
- afecţiuni cutanate (arsuri, eczeme)
- pierderi sanguine

43
 4.Catabolism intensificat
- febră
- inflamaţie

Discuţii:
Un examen biochimic complet privind concentraţia proteinelor
presupune electroforeza lor. Electroforeza se bazează pe proprietatea
particulelor încărcate electric de a migra spre polul negativ sau pozitiv, la
trecerea curentului electric. Aminoacizii care sunt constituenţi ai proteinelor
datorită grupelor amino şi carboxilice pe care le conţin au un caracter
amfoter. În soluţie, sub influenţa unui curent electric, aminoacizii vor migra
spre unul din poli, iar direcţia de migrare este în funcţie de pH-ul mediului.
Proteinele totale cuprind: albumina şi globulinele. Globulinele
migrează în următoarele fracţiuni: (α1, α2, β şi γ).
Valorile pentru fracţiunile proteice separate prin electroforeză sunt
prezentate în următorul tabel:

Valori electroforetice
Fracţiuni Valori absolute (g/dl)
(g/dl)
proteine totale 6,4-8,4 100
albumine 3,5-5 60
globuline 2,3-3,4 40
α1-globuline 0,1-0,3 3-6
α2-globuline 0,6-1 6-10
β-globuline 0,7-1,1 8-12,5
γ-globuline 0,1-1,6 13-18

În evaluarea fracţiunilor proteice datorită rolului major al ficatului în

sinteza proteinelor plasmatice se pot înregistra:

Hipoalbuminemii :
- insuficienţa hepatică acută
- hepatite de diferite etiologii (toxică- alcoolică,virală, bacteriană etc.)
- ciroza hepatică. O creştere cu 2-3 g/dl în timpul tratamentului
cirozei hepatice semnifică îmbunătăţirea stării generale şi
sugerează un prognostic mai favorabil decît absenţa acestei evoluţii

44
 sub tratament.

Hiperglobulinemii :
- ciroza hepatică (mai ales fracţiunea gama)
- colangită sclerozantă primară (fracţiunea gama)
- abces hepatic supurat

45
 II.2. DOZAREA BILIRUBINEI TOTALE (metoda Jendrassik-Grof
modificată după Merckotest)

Bilirubina este un compus tetrapirolic liposolubil produs în macrofage

prin catabolismul enzimatic al fracţiunii hem din hematiile îmbătrânite
(80%), dar şi din diverse hemoproteine hepatice (citocromi, oxidaze,
catalaze).
Liberă (neconjugată) este insolubilă în apă, iar în plasmă circulă legată
de albumină această bilirubină este numită şi indirectă. În ficat bilirubina
este conjugata cu acid glucuronic formând bilirubina solubilă, conjugată sau
directă. Sângele conţine atât bilirubină indirectă cât şi directă.
Prin metodele de dozare se poate evidenţia bilirubina directă şi
bilirubina totală. Bilirubina directă (conjugată) reacţionează direct cu
reactivul diazo (acid sulfanilic diazotat), dar în cazul bilirubinei indirecte
(neconjugate) este necesară tratarea în prealabil a serului cu un accelerator
(de exemplu cafeină, benzoat de sodiu, salicilat, antipirină) pentru
desfacerea de albumină.

Principiul metodei
Bilirubina conjugată reacţionează cu reactivul diazo, formând
azobilirubina de culoare roşie. Bilirubina indirectă nu este solubilă şi nu
reacţionează direct cu reactivul diazo, ci prin adăugarea în ser de cafeină, ca
accelerator.

Bilirubinã 2N N SO3

CH2
H3C CH H3C CH2 CH2 COOH

2
CH N N SO3 N
O N N
H H

complex colorat în roşu

46
 Aparatura:
Spectrofotometru

Reactivi
1. Cafeină 20 g, benzoat de sodiu 30, acetat de sodiu cristalizat 50g
dizolvate la cald în 400 ml apă distilată.
2. Acid sulfanilic 5,5 g se dizolvă în 15 ml HCl concentrat şi se aduce
la 1000 ml cu apă distilată.
3. Azotit de sodiu 2 g dizolvat în 1000 ml apă distilată.
4. Soluţie Fehling B formată din 100 g NaOH şi 350 g tartrat dublu de
sodiu şi potasiu dizolvat în 1000 ml apă distilată.
5. Ser sau plasma (recoltare pe heparină).

Mod de lucru:
Determinarea bilirubinei totale

Reactivi (l) Blanc (l) Probă (l)

Acid sulfanilic 200 200
Azotit de sodiu - 50
Accelerator (cafeină) 1000 1000
Ser - 200
Reactiv Fehling 1000 1000

Se agită şi se citeşte absorbanţa probei faţă de martor după 15 minute

la 578 nm, în cuva de 1 cm.

Calcularea rezultatelor:
Ap x 10,5 = mg% (mg/dl)
AP- absorbanţa citită la proba de analizat

Intervale de referinţă:
Până la 1mg/dl sau până la 17 moli/l

Determinarea bilirubinei directe (conjugate)

Reactivi (l) Blanc (l) Probă (l)
Acid sulfanilic 200 200
Azotit de sodiu - 50
Ser fizilogic 2000 2000

47
 Ser - 200

Se agită conţinutul eprubetelor şi se citeşte absorbanţa probei faţă de

martor la 546 nm.

Calcularea rezultatelor
Ap x 14 = mg/dl
AP- absorbanţa citită la proba de analizat

Intervale de referinţă
Până la 0,25 mg/dl sau până la 4,3 moli/l.
BT = BD + BI
BI = BT - BD

48
 II.2.1. DOZAREA BILIRUBINEI TOTALE (metoda spectrometrică cu
2,4 –dicloranilina ( DCA )- cu reactiv gata preparat)

Principiul metodei
Bilirubina directă formează cu 2,4 –dicloranilina, în mediu acid, un
azocompus de culoare roşie. Folosirea unui amestec de reactivi cu
proprietăţi detergente specifice permite determinarea bilirubinei totale.
(Bilirubina indirecta nu poate reacţiona cu reactivul diazo decât după o
prealabilă reacţie de solubilizare).

Aparatură
Spectrofotometru

Reactivi:
1. Reactiv 1: Tampon fosfat
NaCl
Detergent
2. Reactiv 2: 2,4 diclorfenil-diazoniu
HCl
Amestec detergent
3. Ser sau plasmă recoltată pe heparină

Este foarte important ca probele să fie păstrate ferite de lumină.

Probele de ser sau plasmă sunt stabile 24 de ore la temperatura de 15-25
C, 7 zile la 2-8 C şi 3 luni la -20 C.

Mod de lucru:
Reactivi (µl) Standard (µl) Proba (µl)
Ser - 25μl
Apa distilată 25μl -
Reactiv 1 1000μl 1000μl
Se incubează 5 minute la 37 C se citeşte A1
Reactiv 2 250 μl 250 μl
Se incubează 5 minute la 37 C se citeşte A2

ΔA= ((A2-A1)probă- (A2-A1)standard)

49
 Calcularea rezultatelor:
Bilirubină (mg/dl)= ΔA probă/ ΔA standard x concentraţia
standardului (mg/dl)
Factor de conversie: bilirubină (mg/dl) x 17,1= bilirubină (μmol/l)

Intervale de referinţă:
Nou născuţi: 24 h < 88 mg/dl <150 μmol/l
2 zile 1,3-113 mg/dl 22-193 μmol/l
3 zile 7-127 mg/dl 12-217 μmol/l
4-6 zile 1-126 mg/dl 1,7-216 μmol/l
Copii > 1 lună 2-10 mg/dl 3,4-17 μmol/l
Adulţi 1-12 mg-dl 1,7-21 μmol/l

Observaţii:
Testul este realizat pentru a determina concentraţiile de bilirubină
într-un domeniu de 1-300 mg/dl. Peste acest interval se recomandă diluţii
de 1 ml probă cu 1 ml ser fiziologic, iar rezultatul se va înmulţi cu 2.
Nu s-au observat interferenţe pentru următoarele substrate: acid
ascorbic pâna la 300 mg/dl, hemoglobină până la 5g/l.

Interpretarea rezultatelor:

Valori crescute:
Creşterile valorii bilirubinei serice (hiperbilirubinemia) prezintă interes
clinic.
Hiperbilirubinemia este consecinţa unor anomalii în sinteza, transportul,
metabolismul şi excreţia bilirubinei.

50
 Mecanismele care ar putea duce la apariţia unei hiperbilirubinemii pot
fi astfel sintetizate:
1. producerea excesivă de bilirubină cauzată de hemoliză
2. defect de captare şi fixare a bilirubinei neconjugate de către
hepatocite
3. deficit de glucuronoconjugare
4. perturbarea procesului de excreţie activă a bilirubinei în
canaliculele biliare
5. reducerea fluxului biliar apos în căile biliare intrahepatice
6. obstrucţia coledocului
Rezultatul acumulării bilirubinei în ţesuturile organismului (evidenţiat
printr-o coloraţie anormală gălbuie a scleroticelor şi a pielii ) poartă numele
de icter. Icterul apare evident clinic la valori ale bilirubinei ce depăşesc 2,5
mg/dl. Coloraţia între bilirubinemie şi intensitatea icterului nu este strictă.
Din punct de vedere fiziopatologic icterul poate fi rezultatul
predominanţei în ser a bilirubinei conjugate sau neconjugate.
Clasificarea icterelor se bazează pe cele şase mecanisme descrise mai sus
coroborate cu observaţiile clinice. Se disting: ictere hemolitice, ictere prin
colestază şi ictere hepatocelulare. La acestea se mai adaugă hiperbilirubinemiile
cauzate prin defecte cu caracter genetic ale metabolismului bilirubinei.

După L.S. Friedman (Diagnostic şi tratament în practica medicală,

2001) caracteristicele unor sindroame hiperbilirubinemice pot fi astfel
rezumate:

Tip de
Localizare şi cauze
hiperbilirubinemie
Creşterea producţiei de bilirubină (anemii
Hiperbilirubinemie
hemolitice, reacţii hemolitice, hematoame, infarct)
neconjugată
Preluarea şi depozitarea deficitară a bilirubinei
(predomină bilirubina
(hiperbilirubinemia poshepatică, sindrom Gilbert,
indirectă)
sindrom Criegler-Najjar, reacţii medicamentoase)
Hiperbilirubinemie Sindrom colestatic ereditar
conjugată (predomină Defect de excreţie a compuşilor conjugaţi (sindrom
bilirubina directă) Dubin-Johnson, sindrom Rotor)

51
 Disfuncţie hepatocelulară
Leziuni epiteliale biliare (hepatită, ciroză hepatică)
Colestază intrahepatică (determinată de anumite
medicamente, ciroză biliară, proces infecţios, icter
postoperator)
Leziuni hepatocelulare sau colestază intrahepatică
de diverse cauze (infecţii cu spirochete,
mononucleoză, colangită, sarcoidoză, toxice
industriale, limfoame)
Obstrucţie biliară
Litiază coledociană, atrezie biliară, carcinom de duct
biliar, colangită sclerozantă, compresiune pe calea
biliară principală, pancreatită, neoplasme
pancreatice)

În practica de laborator scopul dozării bilirubinei se efectuează pentru

evaluarea unor afecţiuni hepatice (hepatite, obstrucţii, icter).

Bilirubina serică totală:

Nu constituie un indicator sensibil al disfuncţiei hepatice: poate să nu
reflecte gradul de lezare hepatică.
 în stări de hemoliză necomplicată (din afecţiuni imunologice,
hematii, hemoglobine cu structură anormală, hemoliza extravascu-
lară) rar atinge valori > 5mg/dl, cu excepţia situaţiilor în care se
suprapune şi o afecţiune hepatobiliară.
 în icterul hepatocelular
 în obstrucţia biliară extrahepatică, nivelul bilirubinei creşte
progresiv atingînd valori extreme ( 30-40 mg/dl)
 concentraţiile sunt în general mai mari în obstrucţiile neoplazice
decât în cele litiazice
 în hepatitele virale un nivel ridicat al bilirubinei sugerează o afectare
hepatică extinsă şi o evoluţie clinică lungă
 în hepatita alcoolică acută valori > 5 mg/dl sugerează un prognostic
nefavorabil
 datorită excreţiei renale nivelul maxim al bilirubinei poate atinge
valori de 10-35 mg/dl, dacă se suprapune însă o afecţiune renală
nivelul poate ajunge la 75 mg/dl
 creşterea nivelului seric al bilirubinei cu valori normale ale ALP

52
 sugerează o hiperbilirubinemie constituţională sau o diateză
hemolitică.
 leziunile metastatice şi granulomatoase ale ficatului produc o
creştere semnificativă a nivelului ALP şi LDH, iar nivelul bilirubinei
este normal sau moderat crescut.

Teste biochimice hepatice: valori normale şi

modificate în două tipuri de ictere

Valori Icter obstructiv

Testul Icter hepatocelular
normale (colestatic)
Bilirubina
Directă 0,1-0,3 mg/dl crescută crescută
Indirectă 0,2-0,7 mg/dl crescută crescută
urobilinogen
Bilirubina urinară
negativ pigmenţi pozitivi negativ
(pigmenţi biliari)
pigmenţi pozitivi
Proteine 6,5-8,4 g/dl valori
scăzută albumina
totale/albumină 3,5-5,5 g/dl nemodificate
crescută în hepatite
ALAT (GPT) 5-35 U/L virale şi leziuni creştere minimă
hepatocelulare
crescută în hepatite
ASAT (GOT) 5-40 U/L virale şi leziuni creştere minimă
hepatocelulare
creştere majoră
Fosfataza alcalină 30-115 U/L crescută (+)
(+++)
creştere majoră
γ- GT crescută(+)
(+++)

Particularităţi de laborator evoluând cu creşterea bilirubinei neconjugate

în anomalii genetice – după Cucuianu şi colab., 2003 (modificată).

Mod de transmitere Valori bilirubină

-mecanism de
transmitere neclar 1,2-6 mg/dl (20-120
Sindrom Gilbert
-apare de obicei după mmoli/l)
20 de ani
15-40 mg/dl (obişnuit
Sindrom Crigler-Najjar - autosomal recesiv
peste 20 mg/dl) (>340
tip I (homozigoţi) -apare de la naştere
mmoli/l)
-autosomal dominant
Sindrom Crigler-Najjar 6-20 mg/dl (102-340
cu penetranţă variabilă
tip II (sindrom Arias) mmoli/l)
-apare la naştere

53
 Particularităţi de laborator evoluând cu creşterea bilirubinei conjugate în
anomalii genetice – după Cucuianu şi colab., 2003 (modificată).

Mod de transmitere Valori bilirubină

Sindrom Dubin-Johnson
Sindrom Rotor
Sindromul deficitului de
stocare hepatică
2-5 mg/dl (până la 15
-autosomal recesiv mg/dl, predomină forma
de diglicuronid)
2-5 mg/dl (până la 15
-autosomal recesiv mg/dl, predomină forma
de monoglicuronid)
2-7 mg/dl, predomină
-neclar
forma de monoglicuronid

Un caz particular de icter îl constitue icterul neonatal.

 Icterul fiziologic al nou născutului sau icterul comun- pentru nou-

născuţii la termen o valoare medie a bilirubinei de 6 mg/dl (până la
12 mg/dl) este în intervalul fiziologic. Acest nivel este atins în
primele 2-4 zile de la naştere, dar scade rapid spre valori de
aproximativ 2 mg/dl în a cincea zi de viaţă (faza I a icterului) apare
o scădere lentă spre valori <1 mg/dl din ziua a cincea până în cea
de-a zecea zi de viaţa, iar uneori chiar mai târziu (faza a II-a).
Apariţia icterului la nou născut este datorată deficitului acţiunii
glucuroniltransferazei hepatice precum şi creşterii de şase ori a
cantităţii de bilirubină ce ajunge la ficat (secundară hemolizei în
exces). Imaturitatea mecanismelor de captare, conjugare şi
eliminare a bilirubinei stă la baza instalării icterului. În cazul
prematurilor valoarea medie a bilirubinei este de 10-12 mg/dl şi este
atinsă între a cincea şi a şaptea zi de viaţă. La dismaturi sau
postmaturi nivelul seric al bilirubinei este <2,5 mg/dl şi icterul
fiziologic nu apare.

 Icterul neonatal prin inhibitori din lapte matern (icter al laptelui de

mamă)- este datorat prezenţei în laptele matern a 5-β pregnan-3α-

54
 20 diol care determină o hiperbilirubinemie neconjugată severă, dar
care dipare rapid la întreruperea alăptării.

 Icterul neonatal prin incompatibilitate de Rh- hiperbilirubinemia în

acest caz este severă, datorită hemolizei excesive şi poate atinge
valori foarte ridicate. În acest caz este necesară monitorizarea
zilnică (chiar de 2ori pe zi) a valorilor bilirubinei şi instituirea
terapiei adecvate (expunerea la lampa cu UV şi/sau administrarea
de albumină). Icterul prin incompatibilitate de Rh este cu atât mai
grav cu cât nou născutul este prematur (se asociază în acest caz
hiperproducţia de bilirubină cu deficienţa mecanismelor de
îndepărtare a bilirubinei neconjugate). Valoarea bilirubinei poate să
atingă 20 mg/dl existând riscul dezvoltării icterului nuclear cu
generarea unor leziuni ireversibile la nivel de SNC, mai ales la
nivelul nucleilor cenuşii de la baza creierului.

 Icterul neonatal prin deficit de glucoză 6-fosfat dehidrogenaza- este

destul de rar în acest caz fenomenul de hemoliză apărut se
suprapune imaturităţii mecanismelor de conjugare şi captare a
bilirubinei.

55
 II.3. DOZAREA COLESTEROLULUI TOTAL ÎN SER
(metoda Rappoport)

Principiul metodei:
Colesterolul formează cu acidul sulfuric şi anhidrida acetică compuşi
coloraţi în verde (reacţia Lieberman – Burchard).

Reactivi:
1. Reactiv anhidridă / acid acetic
- anhidridă acetică 30,5 ml
- acid acetic glacial 19,5 ml
2. Acid sulfuric conc. ( D  1,84 )
3. Sol. Standard colesterol 200mg/dl .

Mod de lucru:
În următoarele eprubete de reacţie se pipetează :
Reactivi (ml) Blanc (ml) Standard (ml) Probă (ml)
Reactiv anhidridă /Acid acetic 2,4 2,4 2,4
Ser - - 0,1
Sol. standard - 0,1 -
Apă bidistilată 0,1 - -
Se agită şi se lasă la temperatura laboratorului, după care se adaugă :
Acid sulfuric conc. 0,5 0,5 0,5

Se agită energic, se lasă într-o baie de apă la temperatura de

aproximativ 25 C timp de 10 minute, după care se citesc absorbanţele
probelor (AP) şi a standardului (AS) faţă de martor la 625 nm ( 550-650).

Calcul:
AP/AS x conc.standard (200) = mg/dl colesterol

Observaţii:
În general, precipitatul care apare datorită prezenţei proteinelor din
ser, dispar după agitare.

56
 Prin adăugarea a 0,55 g acid sulfosalicilic sau a 0,25 g acid dimetil-
benz–sulfonic la reactivul anhidridă/acid acetic glacial, se împedică apariţia
precipitatului proteic iar complexul devine mai stabil.
Este recomandabil atunci cănd suntem nevoiţi a citi un număr mare
de probe, să repetăm citirea standardului după citirea unui număr de 4-5
probe, iar în cazul cînd avem modificări de absorbţie, să luăm în considerare
noua absorbanţă pentru următoarele 4-5 probe .
Serurile hemolizate nu pot fi folosite.
Serurile icterice furnizează valori mari, datorită prezenţei bilirubinei,
care dă o reacţie de 5 ori mai intesă decît a colesterolului, adică 1 mg
bilirubină  5mg colesterol.
Când se foloseşte acid acetic glacial care are o concentraţie de 90-100
% sau este proaspăt distilat, nu este necesar a se adăuga sulfat de sodiu
anhidru.
Acidul acetic şi sulfuric nu trebuie să conţină substanţe oxidante
(urme de HNO3 ), căci duc la apariţia unei oxidări secundare cu diminuarea
densităţii optice.
Acidul acetic trebuie să fie lipsit de acetaldehidă, deoarece aceasta în
prezenţa unor constituienţi de natură indolică (triptofanul ) şi în mediu de
acid sulfuric dă o reacţie de culoare, parazitară de intensitate maro.
Legea lui Beer este respectată pînă la o concentraţie de 5 g ‰.Este
necesară o diluţie a serului cu ser fiziologic, la probele cu valori peste
această limită şi deci o nouă determinare. La calcul trebuie să se ţină seama
de diluţie.
Sticlăria trebuie să fie perfect uscată. Reacţia de culoare este
influenţată de prezenţa apei.

57
 II.3.1. DOZAREA COLESTEROLULUI TOTAL (metoda enzimatică)

Principiul metodei:
Pentru dozarea colesterolului total în ser sunt implicate trei enzime
colesterol esteraza (CE), colesterol oxidaza (CO) şi peroxidaza (POD). Apa
oxigenată formată în prezenţa peroxidazei oxidează un amestec format din
fenol şi 4-aminoantipirină (4-AA), formând quinonimina, compus colorat a
cărui intensitate este direct proporţională cu concentraţia de colesterol din
ser.

CE
Colesterol esterificat colesterol + acid gras

CO
Colesterol + O2 colestenone + H2O2

POD
2H2O2 + 4-AA + fenol chinonimina + 4 H2O

Aparatură
Spectrofotometru
Termostat (fixată la 37C)

Reactivi
1. Monoreactivul (gata preparat)
2. Standard colesterol – concentraţie 200 mg/dl (5,18 mmol/l)
3. Ser sau plasmă nehemolizate

Mod de lucru
Reactivi (l) Blanc (l) Standard (l) Probă (l)
Monoreactiv 1000 1000 1000
Standard - 10 -
Ser - - 10

Se amestecă şi se incubează 5 minute la 37C sau 10 minute la

temperatura camerei.
Se citesc absorbanţele probei (Ap) şi a standardului (AS) faţă de martor

58
la 550 nm.

Calcularea rezultatelor

AP
x CE = mg/dl colesterol total
AE

Dacă se doreşte exprimarea în mmol/l se înmulţeşte rezultatul din

mg/dl cu 0,0259.

Observaţii: probele cu concentraţii mai mari de 600 mg/dl se vor

dilua 1:2 cu soluţie ser fiziologic. Rezultatul de va multiplica cu 2.
Stabilitatea culorii se menţine 30 minute.

Intervale de referinţă:
Cele mai recente date clinice prezintă aşa numitul „indice de decizie
pentru colesterol” în contextul evaluării riscului de ateroscleroză, boală
coronariană şi infarct miocardic.
 200 mg/dl ( 5,18 mmol/L)

Colesterol total Gradul de risc

200 mg/dl (5,18 mmol/l) Nivel dorit – risc scăzut
200-239 mg/dl (5,18-6,2 mmol/l) Nivel de graniţă – risc moderat
240 mg/dl ( 6,2 mmol/l) Nivel crescut – risc crescut

Din cele prezentate mai sus interpretarea posibilelor valori ale

colesterolului este extrem de complexă şi de aceea ne rezervăm dreptul de a
aminti doar că valorile de referinţă acceptate sunt  200 mg/dl ( 5,18
mmol/L), acestea variind cu vârsta, sexul, zona geografică, obiceiuri
alimentare, consum de droguri etc.
Indicaţii pentru dozarea colesterolului:
 evaluarea statusului lipidic şi a tulburărilor de metabolism
(screeningul hiperlipidemiilor primare şi secundare)
 determinarea riscului cardiovascular
 afecţiuni hepatice, sindrom nefrotic, pancreatită, afecţiuni ale
tiroidei, monitorizarea tratamentului hipolipemiant.

59
 În patologia hepatică care face obiectul discuţiilor noastre întîlnim
următoarele variaţii patologice:

Valori crescute (hipercolesterolemie):

- ciroză biliară primară
- colestază (nu cresc şi trigliceridele)
- obstrucţie biliară completă
- carcinom de duct biliar
- icter posthepatic
- în hepatitele toxice cauzate de consumul de fenitoină

Valori scăzute (hipocolesterolemie):

- ciroză hepatică - în acest caz scad progresiv şi valorile pentru HDL
şi LDL colesterol
- hepatită acută virală, mai ales în faza icterică acută când raportul
colesterol seric total/colesterol esterificat este scăzut (nivelul seric
al colesterolului total scade doar în bolile severe)
- insuficienţă hepatică acută
- sindrom de malabsorbţie
- neoplasm

60
 II.4. DOZAREA GLUCOZEI ÎN SÂNGE (metoda cu ortotoluidină)

Principiul metodei:
Glucoza în mediu acid formează cu ortotoluidina (amină aromatică) un
compus de condensare colorat în verde.
H O H
C NH2 C N
H C OH H3C H C OH
HO C H HO C H CH3 + H2O
H C OH H C OH
H C OH H C OH
CH2OH CH2OH

Glucoză o-toluidină Compus de condensare

Reacţia de culoare se efectuează după precipitarea proteinelor cu acid
tricloracetic.

Aparatura:
Centrifugă
Spectrofotometru

Reactivi:
- Acid tricloracetic 20 g% şi 5 g%
- Soluţie ortotoluidină 6% în acid acetic glacial
- Soluţie acid benzoic 0,2 g%
- Soluţie standard glucoză: 100 mg glucoză în 100 ml acid benzoic
0,2%

Mod de lucru:
1. Reacţia de precipitare
Reactivi (ml) Blanc (ml) Standard (ml) Probă (ml)
Apă distilată 1,5 1,3 ml 1,3
Ser, plasmă - - 0,2 ml
Standard glucoză - 0,2 ml -
Acid tricloracetic 20% 0,5 ml 0,5 ml 0,5 ml
Centrifugare 10 minute la 2500 rot/min

61
 2. Reacţia de culoare
Reactivi (ml) Blanc (ml) Standard (ml) Probă (ml)
Supernatant blanc 0,5 ml - -
Supernatant ser, plasmă - - 0,5
Supernatant standard - 0,5 ml -
Ortotoluidină 2,0 ml 2,0 ml 2,0 ml
Fierbere pe baia de apă 8 minute şi răcire la jet de apă

Se citesc absorbanţa probei (A p) şi a standardului (A S) faţă de martor la

 = 630 nm.

Calcularea rezultatelor:
AP/AS x CS=mg/dl glucoză
AP- absorbanţa citită la proba de analizat
AS- absorbanţa citită la proba standard
CS este concentraţia standardului (100 mg/dl).

Intervale de referinţă:
60-90 mg/dl

Observaţii:

- Recoltarea probelor pentru determinarea glicemiei se face pe

florură de sodiu (0,01 g pentru 1ml sânge recoltat) pentru a preîntâmpina
coagularea şi fenomenul de glicoliză.

- Ceto- sau aldopentozele dau coloraţie cu o-toluidina, dar de

intensitate foarte slabă, neglijabilă pentru concentraţia acestor substanţe în
sânge. Galactoza poate interfera în cazurile de galactozemie.

- Dacă determinarea glucozei se face în mai puţin de 3 ore de la

recoltarea probei, atunci nu este obligatorie recoltarea pe substanţe
anticoagulante.

62
 II.4.1. DOZAREA GLUCOZEI (metoda enzimatică)

Principiul metodei:

În reacţia Trinder glucoza este oxidată la D-gluconat de către

glucozoxidaza (GOD) cu formarea apei oxigenate. În prezenţa peroxidazei
(POD) un amestec de fenol şi 4-aminoantipirină (4_AA) este oxidat de către
apa oxigenată la forma quinoniminică (compus de culoare roşie). Intensitatea
coloraţiei compusului quinoniminic este direct proporţională cu concentraţia
glucozei din probă.

glucozoxidaza
Glucozã + O2 +H2O Acid gluconic + H2O2

peroxidaza
2H2O2 +Fenol + 4-Aminoantipirina Chinonimina + 4H2O

Aparatura:
Spectrofotometru

Reactivi:
1. Reactivul 1 format din tampon fosfat pH=7,4 şi fenol (24 mmol/l)
2. Reactivul 2 format din glucozoxidază (12000U/l ), peroxidază
(700U/l), aminoantipirină (0,4 mmol/l)
3. Standard de glucoza-concenţraţie 100mg/dl (5,55mmol/l)
4. Ser sau plasmă nehemolizate

Probele (de ser sau plasmă) pentru dozarea glucozei pot fi păstrate la 2-
8 C dacă au fost separate în cel mult 30 de minute de la recoltare.
Enzimele ce se eliberează în cazul probelor hemolizate vor determina
consumarea glucozei, determinând false valori scăzute.

63
 Mod de lucru:
Se amestecă conţinutul unei sticle de reactiv 1 cu cel al unei sticle de
reactiv 2. Stabilitatea soluţiei este:
la 20-25C 2 săptămâni
la 2-8C 1 lună

Reactivi (µl) Blanc (µl) Standard (µl) Proba (µl)

Amestec reactivi 1000 1000 1000
Standard - 10 -
Ser - - 10

Se amestecă şi se incubează 10 minute la temperatura camerei sau 5

minute la 37 C. Se citesc absorbanţa probei (Ap) şi standardului (AS) la  =
500nm faţă de martor.

Calcularea rezultatelor:
Ap/Ae x n=mg/dl glucoza
în care:
n=5,55 când se exprimă concentraţia standardului de glucoză în
mmol/l
n=100 când se exprimă concentraţia standardului de glucoză în
mg/dl

Observaţie:
Probele cu concentraţii mai mari de 500 mg/dl se vor dilua 1:4 cu ser
fiziologic şi se vor citi din nou. Rezultatul se va multiplica cu 4.

Intervale de referinţă:

Adulţi 70-105 mg/dl(3.8-5.8mmol/l)

Copii< 2 ani 60-100mg/dl(3.3-5,5mmol/l)
Sugari 40-90 mg/dl(2.2-5 mmol/l)
Nou-născuţi 30-60 mg/dl (1,7-3,3 mmol/l)
Prematuri 20-60 mg/dl (2,5- 3,3 mmol/l)

Indicaţii pentru dozarea glicemiei:

64
  screening pentru diabet zaharat
 calcularea necesarului de insulină
 evaluarea tulburărilor de metabolizare a carbohidraţilor

Valori crescute (hiperglicemie):

Diabet zaharat
 glicemie >200 mg/dl obţinută aleator în prezenţa simptomelor
clasice sau
 nivelul seric al glucozei á jeun (după post de 8 ore) ≥126 mg/dl sau
 nivel seric de 200 mg/dl al glucozei la 2 ore după o doză de
încărcare de 75 gr. glucoză (testul de toleranţă la glucoza orală)
 glicemie á jeun ≥126 mg/dl reprezintă un diagnostic provizoriu de
diabet zaharat şi necesită monitorizarea pacientului.
Înainte de a fi stabilit un diagnostic clar de diabet zaharat trebuie
excluse alte cauze de scăderea toleranţei la glucoză.
Diabet secundar afecţiunilor tiroidiene
Diabet secundar hipersecreţiei hormonilor suprarenalieni
Diabet zaharat gestaţional
Diabet zaharat neonatal
Intoxicaţii (cu oxid de carbon, cafeină)
Infecţii
Tumori
Accidente cerebro-vasculare
Infarct miocardic acut

Valori scăzute (hipoglicemie):

Hipoglicemia á jeun spontană (< 50 mg/dl) indică aproape întotdeauna
o afectare organică
 insuficienţă hepatică acută
 steatoza hepatică acută din sarcină
 sindrom Reye
 defecte enzimatice (ex. boala depunerilor de glicogen, galactozemie
etc.)

65
 insulinom

66
 II.5. DOZAREA UREEI (metoda cu diacetilmonoximă)

Principiul metodei:
Ureea în mediu acid de diacetil monoximă şi în prezenţa unui
catalizator, formează la cald un complex de culoare roz care poate fi
colorimetrat.

Reactivi
1. Sol. acid tricloracetic 10 %
2. Sol. diacetilmonoximă 50 mM
se dizolvă 5,05 g diacetilmonoximă în 1000ml acid acetic 5 %
3. Sol. catalizatoare : FeCl3 1,8 mM; tiosemicarbazidă 0,66 mM ;
H2SO4 2 M ; H3PO4 2 M .
FeCl3 . 6H2O 0,486 g
Tiosemicarbazidă 0,060 g
H2SO4 (d 1,84 ) 180 ml
H3PO4 (d  1,71 ) 114 ml
Apă distilată până la 1000 ml
Se prepară amestecul de acizi o parte din cantitate se încălzeşte, iar
după răcirea amestecului se dizolvă clorura ferică şi tiosemicarbazida. Se
completează cu apă la 1000 ml.
4. Sol. etalon uree 5 g ‰
5. Sol. etalon uree pentru lucru 50 mg/dl.
(1 ml sol. etalon uree 5 g ‰  9 ml apă distilată)

Mod de lucru
1. Deproteinizare
În următoarele eprubete se pipetează :
Reactivi (ml) Blanc (ml) Standard (ml) Proba (ml)
Apă distilată 1,1 1 1
Ser, plasmă, sânge total - - 0,1
Sol. standard uree pentru lucru - 0,1 -
Sol. acid tricloracetic 10 % 1 1 1

67
 Se agită şi se lasă în repaus 5 minute apoi se centrifughează la 2500
t/min. timp de 5 minute.
Reacţia de culoare :
În următoarele eprubete se pipetează :
Reactivi (ml) Blanc (ml) Standard (ml) Probă (ml)
Supernatant probă - - 0,1
Amestec etalon - 0,1 -
Amestec blanc 0,1 - -
Sol. catalizatoare 1 1 1
Sol. diacetil monoximă 1 1 1

Se agită eprubetele, se fierb 10 minute pe baia de apă la 100C, se

răcesc, se lasă în repaus 15 minute. Se citeşte absorbanţa standardelor şi
probelor faţă de martor la 540 nm ( 480 – 580 ) în cuva de 1 cm diametru.

Calcularea rezultatelor:
AP /As x 50  mg /dl uree

68
 II.5.1. DOZAREA UREEI (metoda enzimatică în UV)

Principiul meodei:
În prezenţa ureazei şi a apei ureea este hidrolizată, obţinându-se
amoniac şi dioxid de carbon. Amoniacul obţinut reacţionează cu acidul -
oxoglutaric şi NADH în prezenţa glutamatdehidrogenazei (GLDH), formându-
se acid L-glutamic şi NAD+.

NH2
ureazã
O C + H2O CO2 2NH3
NH2

Uree

COOH COOH
CH NH2 CH NH2
(CH2)2 + 2 NH3 + 2NADH + H+ GLDH (CH2)2 + 2 NAD+ + 2 H2O
C O C O
CH3 CH3

Acid -oxoglutaric Acid glutamic

Aparatură:
Spectrofotometru

Proba de analizat:
Ser sau plasmă recoltată pe heparină sau EDTA.
Urină (se diluează urina 1+20 ml apă, iar rezultatul se înmulţeşte cu
21).

Reactivi:
1. Tampon TRIS
2. Reactiv enzimatic: Conţine: urează, glutamatdehidrogenază (GLDH),
NADH, adenozin 5-difosfat, -oxoglutaratul. (acid -oxoglutaric)
3. Standard de uree 80 mg/dl.(13.3 mmmol/l)

69
 Mod de lucru:
Se amestecă flaconul reactivului 1 cu al reactivului 2, obţinându-se
reactivul de lucru.

Reactivi (µl) Blanc (µl) Standard (µl) Probă (µl)

Ser (sau urină) - - 10
Apa distilată 10 - -
Standard - 10 -
Reactiv de lucru 1000 1000 1000
Se amestecă şi se citeşte absorbanţa la 30 de secunde şi la 1 minut a
probelor şi standardului faţă de martor la340 nm.

Calcularea rezultatelor:
ΔAp/ΔAs X conc.standard= mg/dl uree.

Valori de referinţă:
Ser:
Nou-născuţi 3-12 mg/dl
Copii: 1-3 ani 5-17 mg/dl
4-13 ani 7-17 mg/dl
14-19 ani 8-21 mg/dl
Adulţi: 10-50 mg/dl (1.7-8,3 mmol/l)
Vârstnici: valori uneori uşor mai ridicate comparativ cu adulţii.
Urină: 20-35 g/24 ore (333-583 mmol/24 ore)

Observaţii:
Linearitatea reacţiei se măsoară până la 300 mg/dl uree în ser sau
plasmă şi 6300 mg/l în urină.
Pentru valori prea ridicate ale concentraţiilor de uree probele se vor
dilua 1+1 cu ser fiziologic (NaCl 0,9 %), iar rezultatul se va înmulţi cu 2.

Interpretarea rezultatelor:
Nivelul seric al ureei reflectă echilibrul dintre producţia de uree
hepatică şi excreţia renală.
Aportul proteic modifică rezultatele testului. Aportul hidric
influenţează rezultatele testului.

70
 Dozarea ureei în probele biologice se face mai ales pentru evaluarea
funcţiei renale. Valorile se corelează mai bine decât creatinina cu
simptomatologia uremică şi reflectă aportul de proteine.

Valori crescute: hiperuremia

Hiperuremia poate avea cauze:

 prerenale
- hemoragiile digestive mai ales la pacienţii cu ciroză hepatică
valorile pot creşte semnificativ.

- status hipercatabolic (traumatisme, arsuri, intervenţii

chirurgicale)

- hipertiroidism, sindrom Cushing

- scăderea perfuziei renale

- sindrom Reye.

 renale
- creşteri ale ureei sanguine indică o afectare semnificativă a
funcţiei renale.
- creşterile marcante ale ureei reprezintă un semn concludent de
afectare severă a funcţiei renale.
 postrenale
- obstrucţia tractului urinar: litiază, tumori.

Valori scăzute:
În ciroza hepatică ureea este adesea scăzută (sub 10 mg/dl).
La alcoolici valorile pentru uree sunt scăzute şi persistă timp
îndelungat şi după stoparea consumului de alcool (> 6 săptămîni).
Insuficienţă hepatică în faze terminale.

71
 II.6. DOZAREA ACIDULUI URIC ÎN SER (metoda colorimetrică)

Principiul metodei:
Se bazează pe reducerea acidului fosfowolframic de către acidul uric
cu formarea unui complex de culoare albastră, intensitatea coloraţiei este
proporţională cu concentraţia acidului uric din probă.

12 Na2 WO4 + 9 H3PO4 = P(W2O7)6H7 + Na3PO4 +10 H2O

Aparatură:
Spectrofotometru UV-VIS

Reactivi:
1. Acid fosfowolframic
2. Acid tricloracetic
3. Soluţie de carbonat de sodiu cristalizat 22%.
4. Soluţie stoc de acid uric 100mg/dl.
5. Soluţie standard de lucru 1ml=0,01 mg acid uric.

Mod de lucru:
Deproteinizare:
Se efectuează deproteinizarea probei astfel: într-o eprubetă de
centrifugă se amestecă 1 ml ser, 2 ml apă distilată şi 1 ml acid tricloracetic.
Se lasă 5 minute la temperatura camerei şi se centrifughează 5 minute la
3000 rotaţii/minut. Se lucrează apoi din supernatant.

Reacţia de culoare:
Reactivi (ml) Blanc (ml) Standard (ml) Probă (ml)
Supernatant probă - - 2
Soluţie standard - 2 -
Apă distilată 2 - -
Soluţie carbonat de sodiu 0,9 0,9 0,9
Reactiv fosfowolframic 0,1 0,1 0,1

72
 Se lasă în repaus 10 minute şi se citesc absorbanţele probei şi
standardului faţă de martor la 710 nm. Dacă apare o opalescenţă este
necesară centrifugarea.

Calcularea rezultatelor:
Ap/Asx 0,02x200=mg/dl acid uric
unde 0,02= concentraţia standardului luat în lucru în cei 2 ml.
200=mg/dl diluţia serului.

Observaţii:
Analiza acidului uric poate fi făcută pe plasmă sau ser. O stază
venoasă în timpul prelevării nu modifică rezultatul şi nu este absolut
necesar ca pacientul să fie „a jeun”, fiind suficient de a recomanda
pacientului evitarea alimentelor grase în cele 8-12 ore care preced prelevării.
Deoarece acidul uric migrează din plasmă către eritrocite, pe măsură ce pH-
ul sângelui scade, este necesar ca sângele să fie centrifugat cât mai repede
posibil.
Hemoliza jenează reacţia de culoare, datorită conţinutului ridicat în
substanţe reducătoare din eritrocite, cum ar fi glutationul.
Valoarea acidului uric din ser nu se modifică timp de 3-5 zile, dacă
acesta este păstrat la frigider la 4C, timp de 6 luni la congelator şi cel puţin
8 ore la 4 C.

73
 II.6.1. DOZAREA ACIDULUI URIC ÎN SER ŞI URINĂ
(metoda enzimatică)

Principiul metodei:
Sub acţiunea uricazei acidul uric este transformat în alantoină şi apă
oxigenată. Apa oxigentă sub influenţa peroxidazei (POD) va oxida ADPS (N-
etil-N-sulfopropil-N-anisidină) şi 4-aminoantipirină la un compus
chinoniminic de culoare roşie.

O
H O H
N H2N N
HN uricazã
O O + CO2 + H2O2
N 2H2O + O2 O N N
O N
H H H
H
Acid uric Alantoină

POD
2H2O2+4-aminoantipirinã+ADPS compus chinoniminic+4H2O

Aparatură:
Spectrofotometru

Proba de analizat:
Ser sau urină.

Reactivi:
1. Reactiv 1: 4- aminoantipirină, peroxidază, ascorbat oxidaza în
soluţie tampon fosfat pH=7
2. Reactiv 2:
- ferocianură 50 µmol/l
- ADPS 1,1mmol/l
- uricaza ≥ 200 UI/l
3. Soluţie standard 6 mg/dl (375 µmol/l)

74
 Mod de lucru:
Se amestecă reactivul 2 cu 15 ml reactiv 1 se obţine reactivul de lucru.
Stabilitatea reactivului este de 30 de zile la 2-8 C.

Reactivi (µl) Blanc (µl) Standard (µl) Probă (µl)

Ser (sau urină) - - 50 (25)
Apă distilată 50 (25)
Standard - 50 (25) -
Reactiv de lucru 1000 (500) 1000 (500) 1000 (500)

Se amestecă şi se incubează 15 minute la 20-25C şi se citesc

absorbanţele probei şi standardului faţă de martor la 520 nm.

Calcularea rezultatelor:
Ser sau plasmă
Ap/As x Cs=mg/dl acid uric
Urină
Ap/Asx 110=mg/dl acid uric

Valori de referinţă:
Ser:
Nou-născuţi 2-6,2 mg/dl
Copii 2,5-5,5 mg/dl (120-320 µmol/l)
Femei 2,7-6,8 mg/dl ( 160-430 µmol/l )
Bărbaţi 4-7,5 mg/dl (240-510 µmol/l )
Urină: 25-75 mg/24ore

Observaţii:
Linearitatea reacţiei se măsoară până la concentraţii de 20 mg/dl acid
uric în ser sau plasmă. Peste această valoare se face diluţi 1:1 cu ser
fiziologic, iar rezultatul se înmulţeşte cu 2.
Pentru dozarea acidului uric în urină se face diluţia 1:10 cu apă
distilată.
Hemoglobina până la 100mg/dl şi bilirubina până la 20 mg/dl nu
influenţează rezultatele.

75
 Interpretarea rezultatelor:
Variaţii fiziologice
Majoritatea studiilor au demonstrat că la bărbaţi valoarea din ser nu
creşte cu vârsta. La femei, înainte de menopauză, acidul uric este cu 10
mg/l mai scăzut decât la bărbaţi; la menopauză nivelul acidului uric creşte
până atinge pe cel al bărbatului.
În primul şi al doilea trimestru de sarcină, nivelul acidului uric scade
uşor şi creşte din nou în cel de al treilea trimestru.
La nou născut cantitatea de acid uric creşte în prima zi de viaţă şi
scade în zilele următoare, după care rămâne scăzut până la 10 ani, apoi
creşte progresiv, mai repede la băieţi decât la fete, pentru ca să ajungă la
acelaşi nivel cu al adulţilor, după pubertate. Există o fluctuaţie, relativ mică,
în medie de 5 mg/l în cursul a 24 de ore. Variaţiile de la o zi la alta, pot
atinge pe parcursul unei săptămâni, diferenţe de până la 20 mg/1. De
asemenea, sunt fluctuaţii sezoniere, valorile fiind mai crescute vara decât
iarna.
Variaţii patologice
Valori crescute în ser (hiperuricemia)
1. Supraproducţie de nucleoproteine: (mielom multiplu, leucemie, alte
neoplasme diseminate, chimioterapia antineoplazică, psoriazis 1/3
dintre pacienţi, toxemia de sarcină etc).
2. Deficit enzimatic în metabolizarea purinelor: guta.
3. Excreţie deficitară: insuficienţa renală (nu se corelează cu
severitatea afectării renale).
4. Administrarea unor medicamente: dozele mici de salicilaţi (<4 g/zi),
intoxicaţii cu (barbiturice, alcool metilic, monoxid de carbon),
administrarea de compuşi nefrotoxici (mitomicină C), substanţe care
determină scăderea clearence-ului renal sau al secreţiei tubulare
(diuretice).
5. Diverse obiceiuri alimentare: consum de nucleoproteine în exces
(ficat, creier), diete cu scăderea proteinelor cu greutate moleculară
mare, consumul de alcool.

76
 6. Hiperuricemia se asociază adesea cu hipertensiunea arterială,
ateroscleroza, obezitatea, hipercolesterolemia familială, diabet
zaharat, acidoză lactică, cetoacidoză, hiper şi hipoparatiroidism,
hipotiroidism. Valori crescute ale acidului uric se mai întâlnesc în
sindromul Lesch-Nyhan, sindromul Down, boala urinii cu miros de
arţar, intoxicaţia cu plumb, alcoolism cronic.

Valori crescute în urină (uricozurie)

Creşteri ale valorilor acidului uric în urină apar în gută, diete bogate
în purine, intoxicaţie cu plumb, metastaze etc.

Valori scăzute în ser (hipouricemie)

1. Administrarea unor medicamente: cortizon, alopurinol, doze
ridicate de salicilaţi, ACTH, cumarina, substanţe radiologice de
contrast, estrogeni, indometacin, calcitonina.
2. Diverse: afecţiuni hepatice severe, boala Wilson, sindromul
Fanconi, acromegalia (la unii pacienţi).
3. Adulţi sănătoşi cu defect izolat de transport tubular al acidului uric
(aşa numita mutaţie a câinelui dalmaţian).

77