PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

1. Consideraţii preliminare

Pornind de la interpretările ce pot fi făcute pe marginea textului constituţional rezultă

o serie de clasificări ale atribuţiilor Preşedintelui în funcţie de anumite criterii:
- Din punct de vedere al funcţiilor sale: atribuţii specifice şefului de stat
(pe plan intern şi extern); atribuţii de realizare a funcţiei de şef al executivului;
atribuţii de apărare a Constituţiei şi asigurare a bunei funcţionări a autorităţilor
publice;
- Din punct de vedere al subiectelor faţă de care se exercită: atribuţii
exercitate în raporturile cu Parlamentul; atribuţii exercitate în raporturile cu
Guvernul; atribuţii exercitate în raporturile cu alte autorităţi ale administraţiei
publice, în realizarea unor servicii publice naţionale; atribuţii în raporturile cu
justiţia şi Curtea Constituţională; atribuţii în raporturile cu poporul.
- Din punct de vedere al frecvenţei: atribuţii obişnuite, curente activităţii
de stat şi atribuţii în situaţii ieşite din comun.
- Din punct de vedere al procedurii: atribuţii exercitate fără condiţionări
sau restricţii şi atribuţii condiţionate de termene, propuneri etc.
- Din punct de vedere al formelor tehnico-juridice: atribuţii care se
realizează prin decrete; atribuţii care se realizează prin operaţiuni administrative
şi atribuţii care se realizează prin acte exclusiv politice.
- Din punct de vedere al conţinutului: atribuţii privind legiferarea,
atribuţii privind organizarea şi funcţionarea puterilor publice, atribuţii privind
alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea unor autorităţi
publice, atribuţii în domeniul apărării ţării şi asigurării ordinii publice, atribuţii
în domeniul politicii externe şi alte atribuţii.
În doctrină se fac referiri la o serie de atribuţii al căror exerciţiu
depinde exclusiv de voinţa Preşedintelui, fiind vorba despre puterea să
discreţionară, şi respectiv, alte atribuţii care sunt expresia unei competenţe
legate, cum ar fi numirea Guvernului pe baza votului de încredere acordat de
Parlament.
În altă ordine de idei, va trebui să reţinem că, pentru executarea de către
Preşedintele României a prerogativelor care îi sunt stabilite prin Constituţia
României şi alte legi, se organizează şi funcţionează Administraţia

1
Prezidenţială care cuprinde serviciile publice aflate la dispoziţia Preşedintelui
pentru îndeplinirea atribuţiilor sale.
Potrivit unor modificări aduse legii în anul 2001, personalul
Administraţiei prezidenţiale poate fi încadrat numai pe baza încrederii
acordate de Preşedintele României şi cu condiţia semnării unui angajament
de loialitate stabilit prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a
Administraţiei prezidenţiale aprobat de Preşedintele României.
Retragerea încrederii are ca efect revocarea încadrării, precum şi
încetarea detaşării, eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea
contractului de muncă, după caz.. Cu alte cuvinte, Preşedintele vine şi pleacă cu
întreg personalul său.

2
2. Atribuţii exercitate în raport cu Parlamentul

În conformitate cu dispoziţiile Constituţiei, distingem patru atribuţii

principale ale Preşedintelui României în raporturile sale cu Parlamentul
referitoare la:
A) adresarea de mesaje;
B) convocarea Parlamentului;
C) dizolvarea Parlamentului;
D) promulgarea legilor.

A) Adresarea de mesaje cu privire la principalele probleme politice

ale naţiunii (art.88).

Rolul mesajelor Preşedintelui este de a sensibiliza Parlamentul cu

problemele prioritare sau care, în viziunea Parlamentului şi a Guvernului, sunt
private în mod diferit, riscând să producă blocaje în activitatea statală sau
convulsii în viaţa socială.
Aşa cum am arătat, Preşedintele României îndeplineşte şi funcţia de şef al
puterii executive, calitate care conduce în mod firesc la stabilirea unor raporturi
cu Parlamentul, unica putere legiuitoare a ţării, abilitată să exercite controlul
asupra Guvernului şi administraţiei publice.
Deşi potrivit prevederilor constituţionale între Preşedinte şi Guvern nu
există raporturi de subordonare, acest lucru nu trebuie perceput în sensul că
Preşedintelui îi poate fi indiferentă activitatea Guvernului sau problemele
deosebite cu care se confruntă societatea.
Dacă Preşedintele apreciază că anumite aspecte legate de îmbunătăţirea
activităţii Guvernului, a ministerelor etc. Ţin de procesul legislativ, ori de
controlul parlamentar, el poate transmite, în acest sens, un mesaj Parlamentului.
În acest sens, art. 88 din Constituţie prevede că: „Preşedintele României
adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale
naţiunii”.
Conţinutul acestui articol trebuie coroborat cu cel al art. 65 alin. (2) lit. a),
potrivit cărora Camerele se întrunesc în şedinţă comună pentru primirea
mesajului. Din analiza celor două texte rezultă că dreptului de mesaj al
Preşedintelui României îi corespunde obligaţia camerelor întrunite în şedinţă
comună, de a primi mesajul.

3
 În legătură cu acest mesaj se pune întrebarea: Care este regimul său
juridic şi ce efecte produce?
Soluţia la această chestiune a fost dată de Curtea Constituţională prin
Decizia nr. 87/19941 care reţinând că, potrivit art. 99 din Constituţie (actualul
art. 100 alin. 2 – s.n.), numai decretele emise de Preşedinte se contrasemnează,
conchide că „mesajul constituie un act exclusiv şi unilateral al Preşedintelui,
care nu produce efectele juridice ale unui decret, întrucât singură consecinţă
prevăzută de art. 62 alin. (2) lit. a) din Constituţie (actualul art. 65 alin. 2 – s.n.)
este obligaţia Camerelor de a se întruni în şedinţă comună şi de a-l primi.”
În acest context, literatura de specialitate relevă caracterul unilateral al
mesajului transmis de şeful statului, care are în acelaşi timp menirea de a evoca
colaborarea dintre executiv şi legislativ într-un sistem democratic cu scopul de a
se găsi soluţii pentru rezolvarea „principalelor probleme politice ale naţiunii”.
Referitor la dezbaterea în Parlament a mesajului transmis de către
Preşedintele României, decizia Curţii Constituţionale la care am făcut referire
precizează că „nimic nu poate împiedica Parlamentul, în calitate de organ
reprezentativ suprem al poporului român, să dezbată o problemă prevăzută în
mesajul pe care l-a primit şi chiar să adopte o măsură pe baza acestei dezbateri”,
dar la această dezbatere nu va putea lua parte Preşedintele.
În situaţia în care Preşedintele ar fi participant la dezbaterile
parlamentare, ar însemna să-şi angajeze răspunderea politică, ceea ce contravine
poziţiei sale constituţionale, de reprezentant al naţiunii şi l-ar situa pe o poziţie
identică cu Guvernul, care potrivit art. 109 alin. (1) din Constituţie şi art. 2 din
Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, răspunde politic în
faţa Parlamentului.

B) Convocarea Parlamentului

De regulă, cele două Camere sunt convocate în sesiuni de către

preşedinţii fiecăreia dintre ele astfel cum prevăd dispoziţiile art. 66 alin. (3) din
Constituţia României, republicată. De la această regulă Constituţia prevede o
singură excepţie în art. 63 alin. (3), potrivit căruia „Parlamentul nou ales se
întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la
alegeri”.

1
Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu, Ioan Vida,
Constituţia României-comentată şi adnotată, p. 177

4
 Stipularea acestei excepţii este o consecinţă firească a faptului că înainte
de întrunirea lor în prima sesiune, imediat după alegeri, cele două camere nu au
încă alese birourile permanente şi, ca urmare, nici preşedinţii acestora care să
facă convocarea. În atare condiţii, este firesc ca atribuţia de convocare a
Parlamentului nou ales să revină unei autorităţi cu activitate permanentă, situată
la cel mai înalt nivel în ierarhia organelor puterii executive, respectiv
Preşedintelui României.
Referitor la convocarea Parlamentului în sesiuni extraordinare, art. 66
alin. (2) al Constituţiei prevede că atât Camera Deputaţilor precum şi Senatul se
întrunesc în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului
permanent al fiecărei Camere, ori a cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor
sau senatorilor, convocarea fiind făcută de preşedintele fiecărei camere.
Faţă de dispoziţiile art. 66 alin. (2) se impune a releva faptul că
preşedinţii camerelor nu vor putea proceda din proprie iniţiativă la convocarea
în sesiuni extraordinare a camerelor, ci numai la cererea Preşedintelui
României, ori a biroului permanent al fiecărei camere, ori a cel puţin o treime
din numărul deputaţilor sau senatorilor. Rezultă deci, că o convocare în sesiune
extraordinară făcută de preşedinţii acestora fără să existe o sesizare (cerere) este
neconstituţională, iar, pe de altă parte, se impune concluzia că ordinea de zi a
sesiunii extraordinare trebuie să fie cea prevăzută în cererea de convocare.

C) Dizolvarea Parlamentului

Potrivit art. 89 din Constituţia republicată, Preşedintele României, după

consultarea preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor
parlamentare, poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de
încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima
solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură.
Potrivit alin.2 al art. 89 din Constituţie, Preşedintele României poate
dizolva Parlamentul o singură dată în cursul unui an.
În schimb, conform alin.3 al aceluiaşi articol 89 din Constituţie,
Preşedintele României nu poate dizolva Parlamentul în ultimile şase luni ale
mandatului său şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de
urgenţă.

5
 Convocarea Parlamentului (art. 63 alin. 3) şi art. 66 alin. 2. Preşedintele
României poate intervenii în două situaţii în vederea convocării Parlamentului şi
anume: pentru întrunirea Parlamentului nou ales, în cel mult 20 de zile de la
alegeri (art..63 alin. 3) şi covocarea unei sesiuni extraordinare (art.66 alin.2)
Iniţierea revizuirii Constituţiei (art. 150 alin.1). Dreptul Preşedintelui
României de a avea iniţiativa legislativă în material revizuirii Constituţiei se
exercita la propunerea Guvernului.
Promulgarea legii (art.77 alin.1). Potrivit acestor prevederi, Predintele
României promulga toate legile adoptate de Parlament, în termen de 20 de zile
de la primire.
Dizolvarea Parlamentului are un dublu efect, respectiv încetarea
activităţii celor două Camere şi a mandatelor deputaţilor şi senatorilor. Aşa cum
rezultă din textul constituţional menţionat, dizolvarea Parlamentului poate fi
dispusă de Preşedintele României numai după respingerea (refuzul) acordării
votului de încredere pentru formarea noului Guvern, de două ori în termen de 60
de zile de la prima solicitare şi numai după consultarea preşedinţilor celor două
Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare.

D) Promulgarea legilor

Articolul 77 alin. (1) din Constituţia republicată prevede că: „Legea se

trimite, spre promulgare Preşedintelui României”, termenul în care Preşedintele
are obligaţia de promulgare fiind de cel mult 20 de zile de la primirea legilor
adoptate de către Parlament.
Preşedintele poate promulga legea în cadrul termenului menţionat, prin
emiterea unui decret de promulgare prin care se dispune publicarea legii în
Monitorul Oficial al României, Partea I-a.
Aliniatele (2) şi (3) ale art. 77 îi conferă Preşedintelui României şi alte
mijloace de acţiune. Astfel, înainte de promulgare, Preşedintele poate cere
Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii pentru diferite motive (ex.
Inacceptarea unor texte, îndreptarea unor erori materiale, etc.).
Pe de altă parte, potrivit art. 146 lit. a) din Constituţia republicată,
Preşedintele României poate sesiza şi Curtea Constituţională dacă apreciază că
legea în ansamblul său, sau o anumită dispoziţie sunt neconstituţionale.

6
 În urma reexaminării sau în situaţia în care prin decizia Curţii
Constituţionale se confirmă că legea este constituţională, Preşedintele RomânieI
este obligat să o promulge în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii
reexaminate de către Parlament sau a deciziei Curţii Constituţionale.
Dimpotrivă însă, în cazul în care se constată neconstituţionalitatea legii,
Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile neconstituţionale şi să le
pună de acord cu decizia Curţii Constituţionale, astfel cum prevede art. 147 alin.
(2) din Constituţia României republicată. Preşedintele României va promulga
legea în termen de cel mult 10 zile de la primire.

3. Atribuţii exercitate în raport cu Guvernul

A) Desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru (art.85 alin

1 şi art.103).
Acesta atribuţie se realizează în cadrul funcţiei de mediere şi presupune
organizarea de consultări politice în interiorul formaţiunii politice care deţine
majoritatea în parlament sau, în cazul în care o asemenea formaţiune nu exista,
aceste consultări vor avea loc cu toate partdidele reprezentate în Parlament
pentru a se constitui sprijinul parlamentar majoritar necesar pentru acordarea
votului de încredere şi formarea Guvernului.

B) Numirea Guvernului pe baza votului de încredere (art.85, art.104)

În exercitarea acestei atribuţii, Preşedintele României va emite un decret
de numire a Guvernului, în conformitate cu listă care a făcut obiectul votului de
încredere în Parlament. Numirea Guvernului va fi urmată de depunerea
jurământului de credinţă de către primul Ministru şi ceilalţi miniştrii (art.82).

C) Revocarea şi numirea, la propunerea primului-ministru, a unor

membrii ai Guvernului (art.85 şi art.107 alin.4).
Asemenea schimbări pot aprea fie ca urmare a unei remanieri
guvernamentale, fie datorate altor căuşe, cum ar fi demisia, decesul, pierderea
drepturilor electorale etc., care determină vacanta postului de membru al
Guvernului.

7
 D) Consultarea Guvernului (art.86).
Potrivit acestei atribuţii, Preşedintele României poate consulta Guvernul
cu privire la problemele urgente şi de importanţă deosebită;

E) Partciparea la şedinţele Guvernului (art.87).

Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se
dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării,
asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.
Presdintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.

4. Atribuţii exercitate în relaţiile cu alte autorităţi ale administraţiei

publice

Avem în vedere conducerea unor autorităţi administrative autonome şi

respectiv numirea în funcţii publice.
Aceasta din urmă atribuţie priveşte şi unele funcţii din administraţia
publică.
A) Astfel, Preşedintele României conduce Consiliul Suprem de Apărare a
Ţării, potrivit art.92 din Constituţie şi art.5 din Legea nr. 415/2002 privind
organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.¹

B) Numeşte în funcţii publice (art.94 lit. c din Constituţie), de exemplu,

numeşte prim ajunctul şi cei trei ajuncti ai directorului Serviciului Roman de
Informaţii, la prpunerea direcorului S.R.I. 2

C) Numirea procurorului general financiar, precum şi a procurorilor

financiari, conform Legii nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
de Conturi:

D) Numirea de doi membrii ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, în

conformitate cu dispoziţiile Legii nr.48/1992.³

¹
Publicata in Monitorul oficial nr. 494 din 10 iulie 2002
²A se vedea art. 24 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea si functionarea S.R.I., publicata in Monitorul
Oficial nr.83 din 3 martie 1992
³Publicata in Monitorul Oficial nr.104 din 25 mai 1992

8
 5. Atribuţiile exercitate în relaţiile cu Curtea Constituţională

Curtea Constituţională este o autoritate publică autonomă şi independentă

faţă de toate autorităţile statului, nu face parte din sistemul instanţelor
judecătoreşti, scopul fundamental al Curţii Constituţionale fiind acela de a
garanta supremaţia Constituţiei, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale cu modificările şi
completările ulterioare.3
Totuşi, deşi Curtea Constituţională este o autoritate publică independentă
şi autonomă, ea se află în diferite raporturi cu autorităţile publice ale statului,
inclusiv cu Preşedintele României, după cum urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 142 alin. (3) din Constituţie, Preşedintele
României numeşte trei dintre cei 9 judecători care compun Curtea
Constituţională, Camera Deputaţilor şi Senatul numind la rândul lor, fiecare,
câte trei judecători;
Preşedintele României poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la
neconstituţionalitatea unei legi, înainte de promulgare, în baza art. 77 alin. (2) şi
art. 146 lit. a) din Constituţie;
Preşedintele poate iniţia, la propunerea Guvernului, revizuirea
Constituţiei (art. 150 alin. 1), iniţiativă care este supusă controlului Curţii
Constituţionale sub aspectul constituţionalităţii;
Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurilor pentru
alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatul sufragiului (art. 146 lit.
f), constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea
funcţiei de Preşedinte al României (art. 146 lit. g) şi emite aviz consultativ
pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României (art. 146
lit. h).

¹
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 643 din 16 iulie 2004
² A se vedea Legea nr. 304 /12004,publicata in Monitorul Oficial al Roamaniei,Partea I,nr.576 din 29 iunie
2004.

9
 6. Atribuţii exercitate în relaţiile cu justiţia

Preşedintele României are ca atribuţii:

A) numirea magistraţilor
B) acordarea graţierii individuale
C ) participarea Preşedintelui la şedinţele Consiliului Superior al
Magistraturii

A) Numirea magistraţilor
Numirea magistraţilor semnifică dobândirea inamovibilităţii, privită ca un
statut juridic special care presupune protecţia judecătorilor în faţa oricăror
imixtiuni exterioare aceştia neputând fi transferaţi, detaşaţi şi nici chiar
promovaţi fără acordul lor
Numirea judecătorilor şi procurorilor la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile prevăzute de lege².

B) Acordarea graţierii individuale, atribuţie care reprezintă un drept universal

al şefului statului.
Graţierea este o măsură de clemenţă în virtutea căreia o persoană condamnată penal
este scutită de executarea totală sau parţială a pedepsei stabilite prin hotărâre judecătorească
de condamnare rămasă definitive.
Preşedintele României nu poate acorda graţieri generale şi impersonale, în rem acesta
constituind obiectul unor legi.
Decretele emise de Preşedintele României, în exercitarea acestei atribuţii, se
contrasemnează de către primul-ministru.

C) Participarea Preşedintelui la şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii

Preşedintele ţării poate participa la orice şedinţă a Consiliului Superior al

Magistraturii, situaţie în care prezidează lucrările, fără a avea însă drept de vot.
La propunerea CSM, Preşedintele României numeşte şi eliberează din
funcţie judecătorii şi procurorii (cu excepţia celor stagiari), numeşte în anumite
funcţii de conducere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, la propunerea
Ministrului Justiţiei şi cu avizul consultativ la Secţiei pentru procurori a CSM,
numeşte în funcţii de conducere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

10
 7. Atribuţii exercitate în domeniul apărării şi în situaţii excepţionale

Conform art. 92 Preşedintele României este comandantul forţelor armate

şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Această categorie de atribuţii se referă la:

A) Declararea mobilizării parţiale sau totale a forţelor armate

romane
Preşedintele României poate declara, cu aprobarea prealabilă a
Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate;
Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior
aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.

B) Luarea măsurilor necesare pentru respingerea agresiunii armate

îndreptată împotriva ţării
În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele
României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la
cunoştinţa Parlamentului, prin un mesaj;
Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune el se convoacă de drept în 24 de
ore de la declanşarea agresiunii;
În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continua activitatea pe
toată durata acestor stări, iar dacă nu se afla în sesiune, se convoacă de drept în
24 ore de la declararea lor.

C) Instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă - (art. 93)

Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea
de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită
Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea
acesteia;
Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă de drept în cel
mult 48 ore de la instituirea stării de asediu ori de urgenţă şi funcţionează pe
toată durata acestora;

- Starea de asediu - reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de

natură politică, militară, economică, socială şi de altă natură aplicabile pe întreg
teritoriul ţării ori în unele unităţi administrativ-teritoriale, instituite pentru

11
adaptarea capacităţii de apărare a ţării la pericole grave, actuale sau iminente, ce
ameninţa suveranitatea, independenta, unitatea sau integritatea teritorială a
statului;
- Starea de urgenţă - reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de
natură politică, economică şi de ordine publica aplicabile pe întreg teritoriul ţării
sau în unele unităţi administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele
situaţii:
Existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea
naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale;
Iminenta producerii ori producerea unor calamitaţi ce fac necesară
prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.

8. Atribuţii exercitate în domeniul politicii externe

Din art.91 reiese următoarele:

(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României,
negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen
rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se
ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă
reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau
schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă
Preşedintele României.

9. Alte atribuţii

Conform art.94, potrivit căruia Preşedintele României conferă decoraţii şi

titluri de onoare şi acordă gradele de marasel, general şi amiral.

12
 CONCLUZII

În cuprinsul lucrării în primul subcapitol am prezentat atribuţiile

Preşedintelui României în raport cu Parlametul.
Potrivit art.88 din Constituţia României, în care Preşedintele României
adresează mesaje cu pivire la principalele probleme politice ale naţiunii.
Conform următorului articol 89 alineatul 2din Constituţia României aflăm
că Parlamentul se poate dizolva decât o singură dată în cursul unui an
În schimb, conform aceluiaşi articol de mai sus dar în alineatul 3 aflăm că
Preşedintele României nu poate dizolva Parlamentul în ultimele şase luni ale
mandatului său şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu, sau de
urgenţă.
De regulă, cele două Camere ale Parlamentului sunt convocate în sesiuni
de către preşedinţii fiecăreia dintre ele astfel cum prevăd dispoziţiile art. 66 alin.
(3) din Constituţia României, republicată.
De la această regulă Constituţia prevede o singură excepţie în art. 63
alin. (3), potrivit căruia „Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea
Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri”.
În relaţiile cu Guvernul, Preşedintele României poate: desemna un
candidat pentru funcţia de prim-ministru (art.85 alin 1 şi art.103), numii
Guvernul pe baza votului de încredere (art.85, art.104), revoca şi numirea, la
propunerea primului-ministru, a unor membrii ai Guvernului (art.85 şi art.107
alin.4), consulta Guvernul (art.86), şi partciparea la şedinţele Guvernului
(art.87).
În relaţiile cu alte autorităţi ale administraţie publice, Preşedintele
României conduce Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (art.92 din Constaitutia
României şi Legea nr.415/2002), numeşte primul ajunct şi cei trei ajuncti ai
S.R.I, numeşte procurorul general financiar, şi numeşte şi doi membrii al
Consiliului naţional al Audiovizualului (Legea nr.48/1992).
În raport cu Curtea Constituţională, Preşedintele numeşte pentru o
perioadă de 9, 6 şi respective 3 ani a trei judecători ai Curţii Constituţionale.
În relaţiile cu justiţia el numeşte judecătorii şi procurororii la propunerea
Consiliului Superior al Magistraturii, şi acordă graţierii individuale, atribuţie
care reprezintă un drept universal al lui.
În domeniul apărării şi în situaţii excepţionale, Preşedintele declară
mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate, luarea de măsuri

13
corespunzătoare pentru resingerea unei agresiuni aramate, instituirea stării de
asediu sau a stării de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-
teritoriale.
În domeniul politicii externe, încheie tratate internaţionale în numele
României, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României la
propunerea Guvernului, acreditează reprezentanţii diplomatici ai altor state.
În concluzie Preşedintele României, conform art.80 din Constituţia
Roamniei, reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al
unităţii şi integralităţii teritoriale a ţării. El veghează la respectarea Constituţiei
şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.

14
 Bibliografie

I. Legislaţie

1. Constituţia României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,

nr. 767 din 31 octombrie 2003.
2. Legea nr.415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem
de Apărare a Ţării
3. Legea nr.48/1992

II. Manuale, Cursuri

1. Corneliu Manda, Drept administrati-tratat elementar, ediţia a-V-a revizuita

şi adăugita, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008
2. Anton Trailescu, Drept administrative, ediţia a-IV-a revizuita, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2010
3. Neagu Niculae, Drept administrativ. I, Suport de curs, Universitatea „Andrei
Şaguna” Constanţa, Constanţa, 2011.
4. Neagu Niculae, Drept administrativ. Vol. I și ÎI, Editura Fundaţiei „Andrei
Şaguna” Constanţa, Constanţa, 2011.
5. Mircea Preda, Manual de Administraţie Publică şi de Drept Administrativ,
Editura Total, Bucureşti, 2009.

III. Site-uri

1. http://www.presidency.ro
2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Pre%C8%99edintele_Rom%C3%A2nie
i

15
16