UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU” DIN ARAD

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ, TURISM ȘI

PROTECȚIA MEDIULUI
DOMENIUL INGINERIA MEDIULUI
PROGRAMUL DE STUDIU INGINERIA SISTEMELOR
BIOTEHNICE ȘI ECOLOGICE
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT cu frecvență

Controlul poluantilor II

CADRU DIDACTIC
Prof. univ. dr. Tolan Iolanda

STUDENT

MOȚ PETRU-ANDREI

ARAD

2023
 Accidentul chimic Seveso- Italia

Accidentul de la Seveso a fost un accident industrial de mare amploare, care

a avut loc, la 10 iulie 1976, la un reactor chimic din incinta unei fabrici de
pesticide din nordul Italiei.

În cursul zilei de sâmbătă 10 iulie 1976, a izbucnit o explozie la un reactor

TCF (2,4,5- triclorfenol) al unităţii de sinteză chimică ICMESA situată la marginea
oraşului Meda, o mică localitate la 20 kilometri nord de Milano, Italia (Fortunati,
1985). În acest accident a fost eliberat în atmosferă un nor toxic conţinând
TCDD (2,3,7,8- tetraclordibenzo-p-dioxină), considerat ca unul din cei mai toxici
compuşi chimici de sinteză. Norul de dioxină a contaminat o zonă intens populată
cu dimensiuni aproximative de 6 kilometri lungime şi 1 kilometru lăţime, pe
direcţia vântului din acel moment.
 Dioxinele sunt compuși chimici foarte toxici care sunt poluanți organici
persistenți (POP). Majoritatea sunt produși secundari ai diferitelor procese
industriale, iar în cazul bifenililor policlorurați (PCB) și bifenililor polibromurați
(PBB), fac parte din unele amestecuri produse.
Un grup aparte este cel al dibenzo-p-dioxinelor policlorurate (PCDD). Toate
aceste substanțe au potențial toxic și cancerigen. Cea mai toxică și cea mai studiată
este 2,3,7,8 tetraclorodibenzo-p-dioxin (TCDD).
Conținutul de dioxine este suma policlorodibenzo-para-dioxinelor (PCDD) și
a policlorodibenzofuranilor (PCDF), exprimată în echivalente toxice
ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru aplicarea TEF-OMS (factori
de echivalență toxică, 1997). Conținutul se exprimă în conținut superior, cu alte
cuvinte conținuturile se calculează presupunând că toate valorile elementelor
înrudite diferite mai mici decât pragul de detecție sunt egale cu pragul de detecție.

Sunt substanțe inodore, incolore,foarte stabile, lipofile și insolubile în apă.

Compușii în care clorul ocupă pozițiile 2,3,7 sau 8 sunt în special toxice
pentru păsări, pești sau mamifere deoarece se metabolizează rapid și ajung în ficat,
țesuturi adipoase apoi piele și mușchi. Odată dizolvate în țesutul adipos persistă în
organism timp de mai mulți ani (durata de înjumătățire este de 7 ani).
Nu prezintă izomerie optică, fiind o moleculă simetrică.
 Dioxina o dată produsă (generată) și intrată în mediul ambiant, se degenerează
(degradează) doar foarte încet, eventual localizându-se în corpul uman sau animal.
Totuși cea mai mare parte (90-95%) a împovărării (otrăvirii) unui corp uman se
poate face doar prin alimentație cu produse din carne sau produse lactate poluate
de dioxină. Dioxinele iau naștere prin procese de ardere efectuate la anumite
temperaturi, unde sunt implicate clorul și carbonul. Se pot da ca exemplu
incendiile de păduri sau sau erupțiile vulcanilor. De asemenea, la procesele de
producție cu participare de clor, pot fi generate dioxine. Se apreciază că dioxinele
iau naștere la arderi cu o temperatură de peste 300 °C, iar la peste 900 °C sunt
distruse.
Două mecanisme principale de formare a dioxinei de novo (care pot coexista)
sunt:

1. O sinteză de novo în care PCDD / PCDF sunt direct formate din structuri pe

bază de carbon (C) și clor, care sunt foarte diferite de produsul final
(PCDD / PCDF);
2. Reacții care conduc la formarea de precursori, prin structuri arii derivate fie
din oxidarea incompletă a hidrocarburilor aromatice , fie
din ciclizarea fragmentelor de hidrocarburi .

Într-un proces termic, patru condiții pot (separat sau sinergic) să promoveze
formarea PCDD / PCDF:

1. Temperatura ridicată ( în timpul răcirii gazelor arse într - un interval de

la 450 acompaniat  de  200  de ° C ) și / sau combustia incompletă;
2. Prezența carbonului organic;
3. Prezența clorului (de origine organică sau minerală, de origine primară sau
de degradare);
4. Produse care conțin deja PCDD / PCDF.
 În plus, umiditatea combustibilului (în special lemnul sau în cazul
incendiilor pulverizate de pompieri) agravează riscul; iar timpul de ardere este, de
asemenea, uneori și un factor important;
În cele din urmă, catalizatorii pot interveni: sarcina metalică (chiar și pentru
doze mici) a combustibilului; conținutul de cupru în special, deoarece acest
metal catalizează formarea de organocolori, inclusiv dioxine) este, prin urmare, un
parametru important. Prin urmare, este posibil ca dioxina să nu se formeze imediat
în inima cuptorului, ci puțin în aval atunci când gazele se răcesc sau în prezența
anumitor catalizatori.
În uzinele chimice sau laboratoarele, în prezența clorului și a materiei
organice , formarea PCDD / PCDF este favorizată „dacă se aplică una sau mai
multe dintre următoarele condiții”  :

1. Temperaturi care depășesc 150  ° C  ;

2. Condiții alcaline (în special în timpul purificării);
3. Iradiere UV sau alt catalizator inițiator radical .
În ceea ce privește incendiile sau energia lemnului , mai multe studii au
detectat niveluri ridicate (20  pg / m 3 ) de dioxine și furani în aval de incendii de
pădure și în special în apropierea mării (care conține sare, o sursă de ioni de clor. )
(Sau după picături de apă de mare de către avioane cu bombă de apă ) Clorul din
sare contribuie la producerea de dioxine (și furani ).

Accidentul este cunoscut pe plan internaţional ca ,,Dezastrul” de la Seveso,

după numele localităţii din vecinătate care a fost cea mai grav afectată.
Unsprezece localităţi din zona limitrofă situate între Milano şi Lacul Como au fost
direct implicate în accident şi au suferit consecinţele sale. Cele mai
afectate patru localităţi au fost Seveso (cu o populaţie de 17000 persoane în
1976), Meda (19000), Desio (33000) şi Cesano Maderno (34000). Alte două oraşe
au fost supuse măsurilor restrictive care au urmat după accident: Barlassina (6000)
şi Bovisio Masciago (11000)
 În alte cinci oraşe s-au efectuat controale privind starea de sănătate a
populaţiei. Zona afectată face parte din Brianza, o localitate prosperă a
Lombardiei, aceasta din urmă fiind şi ea una din cele mai bogate şi mai
industrializate regiuni ale Italiei. Poluarea generată de accident a impus evacuarea
a 850 persoane, a provocat moartea a mii de animale domestice, distrugerea
vegetaţiei şi a cauzat îngrijorarea autorităţilor privind efectele pe termen lung
asupra stării de sănătate.
Au apărut efecte medicale acute de tipul dermatitei de contact,
dar nu s-a înregistrat nici un caz de deces uman atribuit exclusiv expunerii la
dioxină (Bertazzi şi colab., 1989), deşi Directorul General al fabricii ICMESA a
murit în accident. Cauzele reacţiei exoterme care a pulverizat capacul reactorului
ar putea fi: modificarea proporţiilor în amestecul de alimentare a reactorului,
închiderea sistemului de răcire şi evacuare înainte de terminarea şarjei, evacuarea
jetului gazos direct în atmosferă. O circumstanţă agravantă este reprezentată şi de
anunţarea autorităţilor cu 27 ore întârziere privind producerea accidentului.
Accidentul de la Seveso a exercitat un efect traumatic special asupra
populaţiei locale expuse deoarece gravitatea sa a fost recunoscută oficial în mod
gradat. Victimele au fost despăgubite, muncitorii au fost reintegraţi profesional, s-a
demarat şi este în derulare un program substanţial de monitorizare pe termen lung a
stării de sănătate, iar zona accidentului a fost transformată în parc. Deşi iniţial lente
şi contradictorii, reacţiile autorităţilor au demonstrat eficienţa sistemelor
tehnologice moderne. Demersurile reparatorii au vizat depăşirea traumelor iniţiale
(dermatita de contact, teama de modificări genetice, evacuarea populaţiei, moartea
animalelor) şi restabilirea sistemelor obişnuite de viaţă socială, economică şi
instituţională.
 Cea mai importantă consecinţă a accidentului de la Seveso a fost impulsul
pentru formularea de către Comunitatea Europeană a Directivei Seveso,
un nou sistem de normative pentru mediul industrial. Unul din cele mai
interesante elemente în cazul de la Seveso este reprezentat de faptul că nici cei
implicaţi direct şi nici autorităţile locale sau regionale nu au considerat fabrica
ICMESA drept sursă de risc. Nu se cunoşteau foarte multe aspecte nici despre tipul
proceselor de producţie şi nici despre compuşii chimici implicaţi în aceste procese.
Conform raportului prezentat de primarul oraşului, fabrica a funcţionat timp de 30
ani şi singurele reclamaţii ocazionale au venit de la localnicii din vecinătate, vizând
numai mirosurile neplăcute. În urma producerii acestui accident tragic, a devenit
evidentă necesitatea unei noi legislaţii pentru a creşte nivelul de securitate în
mediul industrial, pentru a elabora planuri de măsuri în cazurile de urgenţă, şi
pentru a asigura integrarea şi colaborarea la nivel regional şi transfrontalier în
domeniul securităţii industriale.
Directiva Seveso, adoptată de Consiliul de Miniştri al Comunităţii Europene
în iunie 1982 (Directiva 82/501/EEC), reprezintă rezultatul acestor eforturi.
O componentă principală a Directivei este reprezentată de obligativitatea
informării opiniei publice despre riscurile majore specifice mediului industrial şi
despre măsurile adecvate în situaţiile de urgenţă. Aceasta are la bază recunoaşterea
faptului că angajaţii din mediul industrial şi opinia publică trebuie să cunoască atât
pericolele la care se expun, cât şi mijloacele de securitate specifice
 Bibliografie

1. http://www.mmediu.ro/categorie/managementul-accidentelor-
industriale/86

2. https://prezi.com/8w2iqrolwx_r/accidentul-chimic-de-la-seveso/

3. https://info-natura.ro/ce-este-bine-sa-stim-despre-dioxine/