Sunteți pe pagina 1din 19

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea Cooperatist Comerciala din Republica Moldova

PROIECT
Tema: Francizele
La obiectul: Bazele Antreprenoriatului

A elaborat: Pașa Silvia


Grupa: 3BA-2121c
A verificat: Hacina Ludmila

Chișinău 2023
Cuprins:

1. Introducere. Concepte despre Francize


2. Avantajele si dezavantajele francizei
3. Contractul de franciză și cadrul juridic
4. Franciza în Republica Moldova
5. Concluzie
I. Introducere. Concepte despre Franciză.
Conceptul de franciză a apărut în Evul Mediu, în Marea Britanie, când Biserica
Catolică a concesionat unor persoane posibilitatea de colectare a taxelor
bisericeşti1 . Etimologic cuvântul „franchise“ este de origine franceză şi se
traduce ca permisiune sau privelegiu. Deopotrivă cu termenul franchise în
practica internaţională se foloseşte derivatul englez franchising — termen, prin
care se înţelege o operaţiune juridcă (contractul) ce presupune cedarea cu titlu
oneros de către o firmă de succes numită francisor (firma mamă) a dreptului de
de a produce/comercializa un anumit produs sau de a presta un serviciu,
utilizând sistemul de afaceri şi de management al firmei mamă, în favoarea unui
întreg lanţ de alte firme (persoane juridice) sau comercianţi (persoane fizice) în
calitate de francisat 2 .
Potrivit Camerei de Comerţ şi Industrie a R.Moldova, franciza reprezintă un
sistem de comercializare a produselor și/sau al serviciilor și/sau al tehnologiilor,
bazat pe o colaborare continuă între persoanele fizice sau juridice independente din
punct de vedere juridic și financiar, prin care o persoană, denumită francizor,
acordă altei persoane, denumită francizat, dreptul și impune obligația de a exploata
o afacere, în conformitate cu conceptul francizorului. Acest drept autorizează și
obligă pe francizat, în schimbul unei contribuții financiare directe sau indirecte, să
utilizeze mărcile de produse și/sau de servicii, alte drepturi de proprietate
intelectuală sau industrială protejate, know-how-ul, drepturile de autor, precum și
însemne ale comercianților, beneficiind de un aport continuu de asistență
comercială și/sau tehnică din partea francizorului, în cadrul și pe durata
contractului de franciză încheiat între părți în acest scop.
Revista ” Franchise Internațional ” defineşte o franciză ca fiind un concept de
afacere prin care francizatul plăteşte pentru „marca” (numele) şi „instruirea”
(know-how-ul) în sistemele, operaţiunile şi sistemul comercial al francizorului
printr-o taxă iniţială şi printr-o taxă ulterioară denumită „taxa de franciză” (un
procent din cifra de afaceri) Însă aceasta nu presupune faptul că franchiserul nu
poate acorda franchiseeului şi alte obiecte ale proprietăţii intelectuale, ce aparţin
franchiserului. Astfel deducem că denumirea de firmă, marca comercială şi
transmiterea know-how-ului constituie obiecte principale şi obligatorii ale
contractului de franchising.
Know-how-ul este partea semnificativă componentă a pachetului de franchisă.
Conceptul de know-how este de origine americană, fiind utilizat în Statele Unite ale
Americii încă de la începutul secolului al XX-lea. „Know-how“ înseamnă, în
interpretare generală, „a şti cum“ să realizeze cineva, cu minim cheltuieli (costuri),
un scop practic şi raţional, în condiţii optime. Din punct de vedere juridic, know-
how-ul este un element extrem de important în ceea ce priveşte franciza, deoarece
face deosebirea dintre aceasta şi alte contracte asemănătoare.11 Know-how-ul
conţine elemente esenţiale de cunoştinţe cu privire la prezentarea mărfurilor şi
serviciilor, în legătură cu modul şi forma de servire a cumpărătorilor şi a
beneficiarilor de servicii, precum şi referitor la conducerea afacerilor de franciză
din punct de vedere administrativ şi financiar

Franciza poate fi comercială sau corporativă, în funcție de înțelegerea între părți.


- Franciza comercială implică comercializarea produselor finite ale francizorului
sau prestarea serviciilor respective
- Franciza corporativă include participarea beneficiarului francizei la întreg ciclu
de producere, stabilit deja de francizor
 
Oricare formă nu ar fi aleasă, beneficiarul francizei obține dreptul de a folosi o
marcă comercială vestită, produsele acesteia și know-how-ul companiei în scopul
de a genera profit. Pe lângă asta, el mai și scapă de grija de a veni cu o idee de
afaceri netestată pe piață, de a găsi metode să construiască o reputație și imagine
pentru brandul său și de multe alte complicații.

Franciza oferă multe avantaje, atât pentru franchiser –afacerea de bază, cât și
pentru franchisee – beneficiarul francizei. Desigur, există multe momente cheie la
care ar fi bine să atragi atenția înainte de a semna un contract de franciză, dar, în
linii generale, acest mod de a intra în lumea afacerilor, reprezintă mai multe
beneficii decât dezavantaje.
Contractul de franciză trebuie să cuprindă următoarele clauze :
 obiectul contractului
 drepturile şi obligaţiile părţilor
 condiţiile financiare
 durata contractului
 condiţiile de modificare, prelungire şi reziliere

În perioada 1994-2014 la AGEPI au fost înregistrate 29 contracte de franchising,


totuși numărul acestora ar putea fi mai mare. „Numărul mic de contracte de
franchising se datorează faptului că relaţiile de franchising în Republica Moldova
se dezvoltă foarte activ prin intermediul altor forme cum ar fi acordurile de dealer,
cât şi prin intermediul reprezentanţelor oficiale ale unor companii străine”, mai
explică expertul AGEPI, Diana Urmaș.
Deschiderea unei afaceri în franciză, beneficiază de o serie de avantaje fără
investiţii substanţiale. Cât priveşte investiţia iniţială, aceasta presupune, potrivit
unui studiu realizat de publicaţia Banii Noştri, amenajarea spaţiului comercial în
funcţie de cerinţele francizorului, realizarea stocului iniţial în cazul francizei de
retail şi cumpărarea echipamentelor (de obicei furnizate de francizor, datorită
cunoaşterii specificaţiilor tehnice, reţelei de distribuţie şi service) .
Puțini cunosc că unele dintre cele mai cunoscute întreprinderi de la noi
funcționează în baza francizei. De exemplu: McDonalds, Romstal, Coca Cola,
Fornetti, Mango, Celio, Mexx, Olsen, Sele și multe altele. Moldova este una din
țările care a legiferat franchisingul printr-un act normativ distinct. Legea cu privire
la franchising nr. 1335 din 01.10.1997 cuprinde în sine prevederi ce țin de
activitățile antreprenoriatului, care permite reglementarea optimală a raporturilor
dintre părțile angajate într-o afacere de franciză. Altfel spus francizorul străin care
vine in Republica Moldova se bucură de protecție din partea statului.
Cea mai mare extindere o au francizele din domeniul comerțului, în special al
confecțiilor, precum și companiile din domeniul serviciilor, cum ar fi fast-food-
urile. Apariția marilor centre comerciale, mai ales în mun. Chișinău, a devenit de
asemenea un stimulent în dezvoltarea franchisingului. Dacă în trecut întreprinderile
moldovenești erau cele care cumpărau francize, în ultimii ani au apărut și primii
franchiseri locali. Reușind să-și creeze un nume și să ocupe poziția de lider pe piața
locală, astfel de companii ca Alina Electronic, Andy's Pizza au început să vândă
francize altor afaceri.
Contractele de franchising se înregistrează la Agenţia de Stat pentru Proprietatea
Intelectuală. Plata pentru înregistrare se efectuează în modul stabilit de Guvern.
Acum doi ani pentru înregistrarea contractului de franchising la AGEPI se aplica o
taxă de 200 de euro, însă părțile - francizorul, precum și francizatul - mai convin și
asupra altor tarife. Prin urmare, obținerea unei francize implică plata unei taxe de
intrare în sistem, precum și a unor redevențe anuale, de regulă sub forma unui
procent din cifra de afaceri.

De exemplu, reţeaua de restaurante „Andy’s Pizza” a anuțat câțiva ani în urmă că


eliberează francize. Taxa iniţială de franciză în momentul deschiderii primului
restaurant „Andy’s Pizza” sau „La Plăcinte” este de 10 000 de euro, fară TVA. La
deschiderea mai multor restaurante, taxa se diminuează, reducându-se până la 5 000
de euro.
În afară de taxa iniţială de franciză, contractul de franciză prevede achitarea unei
taxe de 6% din cifra de afaceri fără TVA. Toţi membrii reţelei de franciză ai
Andy’s Pizza vor achita taxa de publicitate ce va constitui 1 % din veniturile lunare
(fără TVA).

Un alt lanț de restaurante, „Star - Kebab”, de asemenea, activează în sistem de


franciză, însă nu este înregistrat la AGEPI. Potrivit informațiilor publicate pe site-ul
restaurantului, taxa de intrare este de 1 000 de euro, iar redevențele lunare - 4%, iar
investițiile - minim 360 de Euro pentru un metru pătrat.

În numărul său din aprilie 2005, revista Idei de Afaceri prezintă o serie de
oportunităţi oferite de acest gen de afacere :

 francizorul va furniza întregul concept de afacere însoţit de pachetul


complet de demarare a afacerii
 deveniţi expert chiar din prima zi : un concept de marketing testat şi bine
pus la punct vă sprijină lansarea şi promovarea afacerii pe piaţă
 secretul afacerii îl cunoaşteţi chiar de la început : know-how-ul conceptului
de franciză şi punerea acestuia în practică sunt lucruri furnizate şi testate de
francizor
 toate informaţiile le primiţi în scris: un contract corect întocmit, cu avantaje
pentru ambele părţi şi un manual al francizei din care descoperiţi întregul
know-how al afacerii, toate acestea definesc regulile parteneriatului
 afacerea dvs. este protejată: nici un concurent nu va face viaţa grea cu
acelaşi concept de afacere în domeniul dvs. de activitate
 riscul demarării afacerii este minim
 găsiţi rapid un loc în piaţă graţie conceptului de franciză care este deja
cunoscut
 dvs. sunteţi patronul afacerii, şi nu persoana căreia i se dau indicaţii despre
cum să procedeze
 chiar din prima zi câştigaţi un salt în piaţă: presiunea concurenţei este
aproape inexistentă deoarece întregul know-how al afacerii vă este
comunicat de către francizor în mod oficial .
Cumpărarea unei francize poate oferi avantaje substanţiale pe care o companie
nou înfiinţată ne le poate obţine în mod tradiţioinal:

Existenţa unui brand – francizele vând de obicei produse pe o piaţă regională,


naţională sau internaţională.

Trainingul – de obicei francizorii acordă trainingul necesar celor care cumpără


franciză, lucru deosebit de important pentru accederea la un anumit know-how.

Puterea cumpărării engross – francizorii de obicei cumpără materie primă şi


materiale engross şi au o putere de negociere pe care o companie mică nu o are.
Aceasta va putea să vă ajute în a oferi un preţ mai mic sau să vă creşteţi marja
profitului. Majoritatea francizelor presupun cumpărarea în bloc, ceea ce vă scuteşte
de a căuta furnizori.

Publicitatea - de obicei francizorul face campanii promoţionale intense care ajută


pe cei care au cumpărat francizele. Chiar mai mult, câţiva francizaţi pot să pună în
comun fonduri pentru a derula o campanie publicitară regională.

Un model de afaceri – mulţi francizori au atins succesul dintr-un motiv


fundamental : modelul afacerii este testat şi funcţionează. În decursul activităţii s-
au confruntat cu toate problemele care v-ar putea apărea, au făcut faţă şi costurile
erorii sunt deja plătite.

Contabilitatea şi bugetarea - când adoptaţi o franciză veţi primi modelele testate


deja şi vă feresc de implementarea unor noi metode şi modele.

Alte ajutoare – succesul afacerii dvs. se traduce pentru francizor în sume mari pe
care la încasează. Astfel că ei sunt dispuşi să vă furnizeze training de la marketing
până la resurse umane.

II. Avantajele si dezavantajele francizei

1. Avantaje

a) Deschiderea rapida a unei afaceri proprii sub o marca de renume

Francizorul pune la dispozitia beneficiarului francizei numele, imaginea si impactul


companiei. Probabilitatea ca afacerea francizatului sa reuseasca este foarte mare.
Conceptul achizitionat este verificat, viabil si capabil sa asigure francizatului
clientela.

b) Asistenta tehnica si comerciala.

Francizorul asigura, atat la deschiderea afacerii, cat si pe parcursul derularii


acesteia, asistenta tehnica si manageriala, servicii de training. De asemenea, pune la
dispozitia francizatului un manual de operare, care detaliaza modul in care trebuie
condusa afacerea.

Este in interesul intregii retele de franciza ca fiecare unitate sa fie dezvoltata si


mentinuta la aceleasi standarde calitative. Pregatirea si supravegherea fiecarui
francizat asigura reusita succesului in afaceri din intregul sistem.
c) Autonomia francizatului pe toata perioada activitatii

Francizatul este o entitate distincta de francizor care opereaza propria sa afacere. Pe


perioada contractului de franciza, francizatul isi pastreaza independenta juridica,
financiara și manageriala.

d) Francizorul asigura promovarea necesara pentru cresterea vanzarilor


francizatului

In afacerile în sistem de francize se acordă o importanță deosebită realizării de


campanii publicitare regionale, nationale si locale. Este cunoscut ca, retelele
de franciza sunt printre cei mai importanti cumparatori ai spatiului din mass-media
(presa, televiziune, radio, marketing direct). 

De rezultatele campaniilor publicitare profita fiecare francizat. Desigur,


publicitatea sustinuta de o retea de franciza este mult mai eficienta decat cea
realizata de o companie.
Beneficiarul unei francize are avantajul de a exploata o marcă de prestigiu, și de
a intra pe o piață concurențială folosind tehnici de producție, comercializare și
marketing perfecționate în timp, și cu un grad înalt de rentabilitate.
Probabil cel mai important avantaj pentru francizat este achiziționarea sau
utilizarea unui produs sau serviciu consacrat.
Francizatul lucrează sub protecția unui brand ce este deja cunoscut și prezent în
conștiința publicului. Astfel este mult mai ușor să atragi clienți. De asemenea, ei
beneficiază de renumele, mărcile comerciale, dreptul de autor, secretele de
producție comercială sau alte proceduri secrete și de succes deținute sistemul de
franciză.
De obicei, în faza de demarare a afacerii, resursele de capital ale unui
întreprinzător sunt destul de limitate. Capacitățile de împrumut de fonduri ale
întreprinzătorului sunt, de obicei, foarte reduse. Formarea unei relații cu o afacere
în franciză îi permite francizatului aspirant să își îmbunătățească abilitatea de a
obține asistență financiară.

1.2 Dezavantajele
Principalul dezavantaj este dat de costurile francizei. Pe lângă taxa de acordare a
francizei și redevențele anuale, care diminuează profitul beneficiarului, acesta
trebuie să mențină permanent un anumit standard de calitate.
Dezavantaje afacerii in sistem de francize pentru francizat

a) Costuri ridicate

Francizatul are obligatia sa plateasca o taxa de intrare in reteaua de franciza si taxe


periodice catre francizor. Asadar, un procent din profitul francizatului merge la
francizor. In schimbul acestor plati, francizorul sprijina dezvoltarea afacerii
francizatului.

b) Autonomia francizatului este limitata

Francizorul manifesta o grija deosebita pentru mentinerea integritatii marcii si


impune o conduita contractuala stricta in acest sens. Independenta francizatului in
operarea francizei este limitata. Francizatul trebuie sa respecte regulile de
productie, distributie, prestare de servicii impuse de francizor.

De asemenea, exista posibilitatea ca prin contractul incheiat cu francizorul,


francizatul sa fie conditionat sa se aprovizioneze de la furnizori prestabiliti si sa
respecte politica de angajari a francizorului.

Francizorul poate impune fiecarui francizat sa numeasca un director general care sa


intruneasca urmatoarele conditii:

- sa fie acceptat de francizor;


- sa nu aiba angajamente de ordin operational sau managerial in cadrul altor afaceri;
- sa locuiasca in localitatea unde isi are sediul afacerea.
c) Gama bunurilor si serviciilor pe care francizatul le poate oferi este prestabilita

Pentru mentinerea coeziunii retelei de francize, francizatul poate sa comercializeze


doar acele produse si servicii stabilite prin contractul de franciza. Aceasta cerinta
este imperativa si limiteaza posibilitatile francizatului de a valorifica avantajele
conditiilor pe piata locala.

d) Limitarea dreptului de a vinde afacerea

Cu toate ca francizatul este proprietarul afacerii, francizorul isi rezerva, de regula,


dreptul de a refuza potentialii cumparatori ai francizei. Prin contractul de franciza,
francizorul poate impune ca revanzarea francizei sa se faca in conditii foarte stricte.

Sa presupunem ca un francizat dobandeste franciza restaurantului S.C. Restaurant


S.R.L. pe o perioada de 20 de ani. Dupa 10 ani, francizatul vrea sa plece definitiv
din tara si isi instraineaza toate afacerile din Romania. El nu poate
instraina franciza oricarui cumparator, ci numai aceluia agreat de francizor.

In contractul de franciza se poate include o clauza cu urmatorul continut:

,,Francizatul nu are dreptul sa vanda, sa cesioneze, sa ofere, direct sau indirect,


nici o obligatie sau drept care deriva din prezentul contract, avand ca
obiect franciza sau statutul si angajamentele dumneavoastra, decat cu
consimtamantul scris al francizorului.“
III. Contractul de franciză și cadrul juridic

1. Contractul de franciză
Contract de franciză este un contract prin care o persoană, denumită francizor,
acordă unei alte persoane, denumite beneficiar, dreptul de a exploata sau de a
dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.
Francizorul este un comerciant care:
a) este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate;
b) conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o
tehnologie sau un serviciu;
c) asigură beneficiarului o pregătire iniţială pentru exploatarea mărcii înregistrate;
d) utilizează personal şi mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale,
cercetării şi inovaţiei, asigurând dezvoltarea şi viabilitatea produsului;
e) selecţionează beneficiarul care face dovada competenţelor solicitate -calităţi
manageriale şi capacitate financiară pentru exploatarea afacerii;
f) în calitate de iniţiator şi garant al reţelei de franciză trebuie să vegheze la
păstrarea identităţii şi a reputaţiei acesteia.
Beneficiarul este acea persoană fizică sau juridică selecţionată de francizor, care
aderă la principiul omogenităţii reţelei de franciză, aşa cum este ea definită de
francizori. Publicitatea pentru selecţionarea beneficiarilor trebuie să fie lipsită de
ambiguitate şi să nu conţină informaţii eronate.
Faza precontractuală are ca scop permiterea fiecărei părţi să-şi confirme decizia de
a colabora astfel: francizorul transmite viitorului beneficiar informaţii care îi permit
acestuia să participe în deplină cunoştinţă de cauză la derularea contractului de
franciză; informaţiile furnizate se referă la: experienţa dobândită, condiţiile
financiare ale contractului, redevenţa iniţială sau taxa de intrare în reţea, redevenţe
periodice, redevenţe în publicitate, determinarea tarifelor privind prestările de
servicii, tarifele privind produsele, serviciile şi tehnologiile, în cazul clauzei
obligaţiilor contractuale de cumpărare; elementele care permit beneficiarului să
calculeze rezultatul previzionat şi să-şi întocmească planul financiar; obiectivele,
aria activităţii acordate, durata contractului, condiţiile reînnoirii, a rezilierii.
Faza contractuală constă în:
a) definirea obligaţiilor şi responsabilităţilor fiecărei părţi;
b) contractul de franciză trebuie să reflecte interesele membrilor reţelei de franciză,
protejând drepturile de proprietate industrială sau intelectuală ale francizorului, prin
menţinerea reputaţiei reţelei de franciză.
Francizorul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) să deţină şi să exploateze o activitate comercială pe o anumită perioadă, înaintea
lansării reţelei de franciză;
b) să fie titularul drepturilor de proprietate intelectuală şi/sau industrială;
c) să asigure beneficiarilor săi o pregătire iniţială, precum şi asistenţă comercială
şi/sau tehnică permanentă, pe toată durata existenţei drepturilor contractuale.
Beneficiarul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) să dezvolte reţeaua de franciză şi să menţină identitatea sa comună, precum şi
reputaţia acesteia;
b) să furnizeze francizorului informaţiile de natură a facilita cunoaşterea şi analiza
performanţelor şi a situaţiei reale financiare, pentru a asigura o gestiune eficientă în
legătură cu franciza;
c) să nu divulge terţelor persoane know-how-ul (ansamblul formulelor, definiţiilor
tehnice, documentelor, desenelor, modelelor, procedeelor şi al altor elemente
analoage care servesc la fabricarea şi comercializarea unui produs) furnizat de către
francizor, atât pe toată durata contractului de franciză, cât şi ulterior.
Faza postcontractuală constă în:
a) la încetarea contractului de franciză, relaţiile postcontractuale se vor baza pe
regulile unei concurenţe locale;
b) francizorul poate impune obligaţii ferme fostului beneficiar, asigurând astfel
protejarea caracterului confidenţial al afacerii, cât şi neutilizarea know-how-ului de
către o reţea concurentă.
Obiectul contractului este format din concesiunea unei mărci de fabrică sau de
serviciu, împreună cu asistența tehnică și toate cunoștințele necesare pentru
exploatarea acesteia. Cunoștințele transmise pot avea atât natură industrială cât și
comercială întrucât în desfășurarea activității sale, beneficiarul francizei poate fi
atât producător cât și distribuitor.
Pentru desfășurea contractului, francizorul trebuie să îi furnizeze partenerului
său elemente de engineering și know-how privind amenajarea și organizarea
întreprinderii, elemente de marketing cuprinzând metodele, mijloacele și tehnicile
de comercializare a produsului sau serviciului, și mijloacele pentru pregătirea
profesională a personalului. Francizorul este ținut să acorde asistență tehnică pe
toată durata de desfășurare a contractului de franciză.

2. Cadrul Juridic

Prin Ordonanța nr.52 din 28 august 1997, privind regimul juridic al francizei


în Moldova, se definesc următorii termeni:
„Franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între
persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care
o persoană, denumită francizor, îi acordă unei alte persoane, denumită beneficiar,
dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un
serviciu.”
Francizorul este un comerciant care:
 este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate, cu condiția ca
drepturile să fie exercitate pe o durată cel puțin egală cu durata contractului
de franciză;
 conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o
tehnologie sau un serviciu;
 asigură beneficiarului o pregătire inițială pentru exploatarea mărcii
înregistrate;
 utilizează personal și mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale,
cercetării și inovației, asigurând dezvoltarea și viabilitatea produsului.
Beneficiar este un comerciant, persoană fizică sau juridică, selecționat de
francizor, care aderă la principiul omogenității rețelei de franciză, așa cum este ea
definită de către francizor.
În limbajul uzual, beneficiarul unei francize se mai numește
și francizat sau francizer. Contractul de franciza trebuie să reflecte interesele
membrilor rețelei de franciză, protejând drepturile de proprietate industrială sau
intelectuală ale francizorului, prin menținerea identității comune și a reputației
rețelei de franciză.
Etimologic, termenul "contract" provine din latinescul contrahere (a trage
împreună). Juridic, contractul reprezintă, conform prevederilor articolului 942 Cod
civil, acordul de voință dintre două sau mai multe persoane prin care se nasc, se
modifică sau se sting drepturi și obligații. În dreptul roman, termenul de contract
este echivalent cu cel de convenție, concluzie care rezultă indubitabil din expresia
folosită de legiuitor: titlul III din Codul civil fiind denumit "Despre contracte sau
convenții". În dreptul francez, termenul de contract a fost folosit inițial pentru a
desemna acordul de voință creator de obligații numai în cazurile expres arătate de
legiuitor într-una din următoarele forme: verbală, scrisă sau remiterea obiectului
contractului. Dreptul englez tratează contractul drept o afacere și rareori ca acord
de voință care să se bazeze pe încredere. În dreptul american contemporan,
contractul este privit ca un instrument de schimburi economice, distingându-se
două varietăți:
- contractul clasic, care presupune negocieri prealabile, efectele sale fiind
instantanee (de exemplu, cumpărarea unui produs de consum);
- contractul relațional, care are o mare importanță economică și socială, încheierea
sa fiind precedată de lungi tratative și negocieri vizând un număr considerabil de
persoane, fiind renegociabil.

IV. Franciza în Republica Moldova

Franciza este mult mai mult decat un simplu contract între un francizor şi un
beneficiar, este o operaţiune complexă ce impune un anumit tip de comportament
în afaceri. Aşa cum multe branduri se dezvoltă cu succes şi altele reprezintă riscuri
mărite, în general putem afirma că filozofia franchisingului constă în atragerea
persoanelor care doresc și sunt capabile să conducă o afacere, dar preferă o
minimalizare a riscului de antreprenor prin intermediul colaborării cu un partener
experimentat.
Dezvoltarea unei afaceri în franciză, în condiții de criză pare a fi o opţiune mai
sigură, întrucât riscul de eşec al afacerii este mai redus decât în cazul unui start-up
obişnuit.
Sistemul de franchising combină avantajele unei firme de dimensiuni reduse cu
cele ale companiilor mari. Atât franchisee-ul cât şi franchiserul primesc ceea ce le
lipseşte într-un mod mai rapid şi la costuri mai reduse în comparaţie cu practica
obişnuită de antreprenoriat.
Franchisingul oferă posibilitatea “copierii" unei afaceri de succes de la o companie,
care deține un nume și o experienţă bogată pe piața ce activează. Conform Legii
Rep. Moldova cu privire la franchising Nr.1335-XIII  din 01.10.97. și anume Art. 1
acesta ”reprezintă un sistem de raporturi contractuale între întreprinderi în care
partea denumită franchiser acordă părții denumite franchisee dreptul de a produce
și/sau comercializa anumite produse (mărfuri), de a presta anumite servicii în
numele și cu  marca franchiserului, precum și dreptul de a beneficia de asistența
tehnică și organizatorică a acestuia.”
Conform legislației autohtone, franchisingul se aplică în toate domeniile economiei,
cu excepția celor  interzise de legislație, și cuprinde toate tipurile  de activități  de 
întreprinzător, pentru unele genuri de activitate fiind obligatorie licența de stat, iar
obiectul franchisingului îl constituie producerea  și/sau comercializarea de produse
(mărfuri), prestarea de servicii, efectuate de franchisee conform  standardelor și
cerințelor privind calitatea stabilite de franchiser.
R. Moldova este una din puţinele țări care a legiferat franchisingul printr-un act de
normare distinct.  Legea cuprinde în sine prevederi ce țin de activitățile
antreprenoriatului care permite reglarea optimală a raporturilor dintre părțile
angajate într-o asemenea afacere. Altfel spus, francizorul străin care vine în
Moldova se bucură de protecție din partea statului.
Formele franchisingului în economia locală sunt două: corporativ și comercial.
Primul prevede participarea franchisee-ului  la  întreg  ciclu  de producție al 
franchiserului și se caracterizează prin:
a) contacte permanente între franchiser și franchisee;
b) schimb permanent de informații;
c) reglementarea detaliată a activității și  grad înalt de responsabilitate a părtii
denumite franchisee.
Cel comercial  prevede comercializarea de producție finită (mărfuri) sau prestarea
de servicii de către franchisee și se caracterizează prin:
a) specializarea îngustă a părții denumite franchisee în comercializarea unui anumit
tip de produs (marfă) sau în  prestarea unui anumit tip de servicii;
b) plata redevenței către franchiser din volumul total de vânzări;
c) riscul părții  denumite franchisee legat de  comercializarea de produse (mărfuri)
sau de prestarea de servicii;
d) gradul scăzut de reglementare a obligațiilor părții denumite franchisee.
În articolul ce se referă la plățile acordate franchiserului se menționeză că
 Plățile prevăzute  de contract care se acordă franchiserului se stabilesc în
expresie bănească sau naturală în forma de plată inițială unică și de royalty.
 Plata inițială unică se acordă pentru dreptul de folosire a mărcii pe teritoriul
determinat, precum și pentru compensarea cheltuielilor efectuate de
franchiser, inclusiv pentru instruirea personalului și consultații.
 Royalty reprezintă  recompensele periodice proporționale indicilor de
activitate, convenite între părți în contract. Cuantumul și formele plăților,
modul și termenele achitării lor se stabilesc în contractul de franchising.
Francizele de succes din ţara noastră
Cele mai multe francize care există la momentul actual în Republica Moldova sunt
din domeniul alimentației publice, serviciilor, fashion retailului.
Un exemplu de franciză autohtonă  de succes îl reprezintă ”Star Kebab – gustul
visului!”. Acesta este un brand autohton lansat în 2011, care chiar după deschiderea
primului local a decis să se extindă pe bază de franchising atât în Moldova cât și
peste hotare. În prezent sunt deschise patru locații, dintre care una pe bază de
franciză, conceptul fiind adaptat și la zona de food court pentru centrele comerciale
mari.
Printre metodele de promovare utilizate sunt: tehnicile de vânzări pe loc (începând
cu vitrinele de sticlă și iluminarea atractivă și terminând cu ambalajele brandate în
care se furnizează comanda), acțiuni de PR (articole în presa scrisă și on-line),
publicitate outdoor (ecrane LED, billboard-uri), publicitate radio (parteneriate cu
careva posture locale), campanii de marketing on-line (rețele sociale, flash bannere,
articole/știri), publicitate în rutiere.
Conform Marketing Managerului  -  Tatiana Calmîş , specific pentru Star Kebab, ca
promovare a francizei este participarea la expoziții specializate de franchising (cea
mai recentă fiind din luna mai, România - Expoziţia Internaţională
de Franchising şi Branding), promovarea prin intermediul cataloagelor specializate,
articole de PR în reviste, ziare cu specific de afaceri, broșura care include
descrierea sistemului și condițiile de aderare la franciză. Marketingul este îndreptat
nu doar spre produs, dar și spre dezvoltarea conceptului de afaceri care să fie
transmisibil pe bază de franciză.
O altă franciză în domeniul alimentaţiei publice îl reprezintă Fornetti. Din 1997
producătorul ungar de patiserie FORNETTI a ajuns in zece ani la o franciză
prezentă în 20 de pieţe, din Marea Britanie până în Kuweit.
Conform paginii oficiale a producătorului de patiserie, în anul 2007 franciza
FORNETTI a fost lansată şi pe piaţa Republicii Moldova de către Î.C.S. “Fornetti-
Mol” S.R.L. care la momentul de faţă deţine Master-Franchise. În afara de
garanţia returnabilă de 1000 euro/cuptor, Fornetti Moldova nu mai percepe nici o
alta taxa de franciză sau redevenţă.
Francizele Aridon
O altă companie locală, ce activează în aşa sistem, doar că în domeniul comerțului
este Aridon. La moment aceasta colaborează cu 5 francize: LTB, Colin s, CELIO,
OOdji, Levi s. LTB și Colin’s sunt branduri turcești ce s-au evidențiat prin calitate
și un stil original. Oodji este un brand rusesc, iar Levi’s o marcă ce provine din
SUA. Levi Strauss & Co. reprezintă una dintre cele mai mari companii de
îmbrăcăminte şi un lider global în materie de blugi. Printre brandurile celebre
lansate de aceasta se numără: Levi's, Dockers şi Levi Strauss Signature.
Astazi, Levi's este un brand autentic american, cunoscut în toata lumea, iar
produsele sale sunt vândute în mai mult de 110 ţări din întreaga lume, printr-o
combinaţie de magazine şi comercianţi cu amănuntul, având o amprentă la nivel
mondial cu mai mult 2.300 magazine sau în regim de franciză.
ARIDON şi-a propus extindere nu doar pe teritoriul Republicii Moldova dar şi în
România. Astfel, în anul 2012, în incinta centrului commercial din or. Iaşi -
PALAS, s-au deschis două magazine ale  brandurilor LEVI`S şi OODJI, iar în luna
noiembrie al aceluiaş an, în or. Bucureşti - Afi Palace Cotroceni Mall s-a deschis
magazinul CELIO*, iar în luna aprilie 2013, a avut loc deschiderea magazinului
Levi’s în acelaşi centru comercial.
Svetlana Sarjan, marketing manager Aridon, afirmă că cooperarea cu oficiile
centrale ale acestor mărci internaționale nu se finisează odată cu predarea numelui
reprezentanţilor din Moldova. ”Noi suntem permanent ajutați și stabilim direcții de
dezvoltare şi promovare împreună cu oficiile centrale ţinând cont de cererea de pe
piaţa internă. Pentru fiecare brand este creat câte un server de unde noi colectăm
informația necesară pentru campaniile de marketing și informația pentru
materialele promoționale. Trebuie să se respecte cu strictețe toate punctele stabilite
de brand, deoarece o marcă cunoscută la nivel mondial trebuie să fie la fel în orice
țară nu ai achiziţiona-o. Celio din Romania nu se va diferenția niciodată de Celio
din Moldova deoarece este un concept, o regulă comună. Atunci când apar situații
mai dificile cu care nu ne-am întâlnit anterior, apelăm la country managerii din
oficiile centrale ale acestor branduri. ”
Spălătorie auto argentiniană în Moldova
Compania internaţională ProntoWash, de origine argentiniană, a intrat pe piaţa din
Rep. Moldova cu un concept unic pentru această parte a Europei. Cheia afacerii
ProntoWash constă în utilizarea unui sistem mobil de spălare a autovehiculelor.
ProntoWash s-a lansat pe piaţa sud-americană începând cu anul 2001, propunând
un sistem mobil de spălare prin folosirea unor utilaje numite kart-uri, care
utilizează o combinaţie perfectă de detergenţi cu spumare redusă, mixat cu ceară şi
apă - produse biodegradabile, testate în laboratoarele din SUA.
ProntoWash oferă tututor celor interesaţi posibilitatea de a înlocui afacerea
tradiţională de spălătorie auto cu o spălătorie auto mobilă şi un serviciu de detailing
convenabil, sigur şi ecologic

Concluzie
Contractul de franchising (franciza) cuprinde un ansamblu de raporturi
contractuale între un franchizor si mai multi beneficiari (francizaţi), în scopul
promovării unei tehnologii, unui produs sau serviciu, precum şi pentru
dezvoltarea producţiei şi distribuţiei unui produs sau serviciu. Franciza
presupune un ansamblu de drepturi de proprietate intelectuala care pot fi
valorificate de titularii acestora, cum sunt: marcile, firme, embleme, savoir-
faire-ul, brevete de inventii, etc. Dacă numai marca ar fi valorificată în această
modalitate, ne-am afla nu în faţa unui contract de franchising, ci a unui
contract de cesiune, eventual de licenţă a mărcii. Contractul de franciză
reprezintă, în egală masură,

S-ar putea să vă placă și