LUCEAFARUL

Mihai Eminescu

Poezia Luceafarul, scrisa de Mihai Eminescu, este publicata in anul 1883

Almanahul Societatii Academice Social Literare 'Romania Juna' din Viena.
Totodata, Titu Maiorescu publica poezia la finalul anului 1883 in editia sa de
versuri. Poemul lui Eminescu se regaseste, precum multe alte opere din
perioada aceea, ca fiind parte a curentului literar aparut ca reactie asupra
clasicismului, si mai exact romantismul. Caracterul romantic al poeziei
scrisa de Mihai Eminescu este dat de tema principala a acesteiea.
Luceafarul reprezinta destinului omului de geniu. Aceasta idee este insa
prezenta in mai multe lucrari din tineretea poetului, precum: Gemenii,
Povestea Dochiei si Ursitorile in care Dochia este simbol al existentei
Daciei. Ideea geniului nemuritor in stele si in 'Povestea magului calator in
stele' si 'Peste codrii sta cetatea', in care prezentarea eroilor ne duce cu
gindul la Luceafarul.
Mihai Eminescu nu a ales doar o sursa de inspiratie cand a scris
Luceafarul. In baza mai multor legende si povestiri, acesta a pus bazele
uneia dintre cele mai lungi poezi din literatura romaneasca, mai exact 98
de strofe. Doua basme ce stau la baza poeziei sunt: Fata din gradina de
aur si Miron si frumoasa fara corp.
Fata din gradina de aur este povestea unei fete de imparat, unic de
frumoasa. Ca sa fie ferita de toate cele rele, tatal ei o imbraca in haine de
slujitoare. Tanara se indragosteste de un zmeu ce se preschimbase in stea,
iar mai apoi se intruchipeaza ca fiind un tanar frumos . Acesta ii cere sa
mearga cu el printre nori, dar tanara fata refuza. Se mai intruchipeaza
odata in ploaie, si din nou este refuzat. Intr-una din zile la palat se arata un
fiu de imparat care-I cere sa fuga cu el, iar printesa accepta. Zmeu odata
ce afla se infurie si drept razbunare alege sa rastoarne un bolovan peste
fata, iar pe fecioar il lasa sa moara in raspantia amintirilor. Eminescu
schimba putin finalul cu un blestem, ca cei doi indragostiti sa nu moara
impreuna.
 Miron si frumoasa fara corp este povestea unui fiu de imparat. Acesta se
insoara dar ii este sortit sa-si doreasca ce este mai de pret din lume. Aude
povestea unei frumoase femei fara corp si pleaca in cautarea ei. Odata
gasita, se indragosteste de ea insa aceasta era rece si nepasatoare, de
piatra. Miron se intoarce acasa la sotie, dar vraja frumusetii acelei femei
inca este vie, asa ca el moare de dorul sau.
Din cele doua basmuri se pot extrage multe asemanari regasite in opera
lui Eminescu. Interpretate intr-un mod unic si puse in corelatie cu alte
elemente si idei ale scriitorului, impreuna au dat nastere acestui poem.
Caracterul alegoric al poemului este dat de ideea ca geniul nu cunoaste
moarte, dar nici fericirea. Geniul este nemuritor, dar asta nu ii aduce noroc.
Aceasta ideologie este valabila si in zilele noastre. Cele doua lumi, ale
geniului si omului de rand, nu se pot imbina si corela impreuna.
Poemul apartine unei lirici mascate, evidente cel putin in pasajele ce
descriu intalnirea la nivel oniric dintre fata de imparat si Luceafar,
ipostazierea astrului in inger si demon, chemarile fetei sau scenariul erotic
din partea finala. Nu in ultimul rand, secvente dramatice precum dialogul
Demiurg-Hyperion sau replicile finale ale celui din urma corespund filozofiei
grave a poemului. Folosirea figurilor de stil din prima parte a poemului,
induc ideea de unicitate a fetei de imparat, ce pe parcursul operei isi pierde
acest caracter, devenin o fiinta a lumi omului de rand, precum este Catalin.
Luceafarul se incadreaza in mai multe genuri si specii literare. Datorita
asezarii in pagina, mai exact in versuri, si a modului de exprimare, se
incadreaza in genul liric. Aparitia personajelor si a formulelor introductive “A
fost odata-n ca povesti/ A fost ca niciodata’’ ce plaseaz actiunea intr-un
timp si spatiu nedeterminat, undeva la inceputul lumii, confera apartenenta
la basm, specia genului liric. Genul dramatic isi face remarcata prezenta
prin dialogurile purtate intre personaje, si mai exact in prima parte fata de
imparat si Luceafarul, in cea de a doua parte Catalin si Catalina, in partea a
treia dialogul are loc intre Demiurg si Hyperion, iar in ultima parte intre fata
de imparat, pe parcus devenita Catalina, si Luceafar.
Tema poemului este trairile geniului si relatia dintre cele doua lumi.
Motivele literare din cadrul poeziei Luceafarul sunt numeroase, precum:
luna, teii, zburatorul cosmic, geniul, iubirea, noaptea, ingerul, demonul,
marea, cosmosul, codrul, norocul, oglinda, geamul,etc. Descriem cateva
motive precum cel al ingerului si demonului, cele doua intruchipari ale
Luceafarului in poezi, atunci cand el este chemat de fata de imparata. Motivul
iubirii joaca un rol principal in poezie, deoarece aceasta are la baza o
dragoste neimplinita, dragostea din Luceafar si fata de imparat, personaje
a doua lumi total diferite si departe de a se unii. Motivul noptii are o
semnificatie importanta, deoarece intalnirea dintre cei doi protagosniti are
loc noaptea, mai exact in vis. Motivul geamului marcheaza bariera, dar si
calea de acces a tinerei catre lumea de afara. Se presupune ca ea nu a
parasit peretii palatului. Lumea sa se rezuma doar la odaia in care sta, iar
noaptea, poate evada intr-o alta lume prin vis. Oglinda este vazuta ca un
portal prin care Luceafarul patrunde in camera fetei si ia intruchiparea unui
inger, mai apoi a unui demon.
In prima parte a poeziei, actiunea se desfasoare pe amebele planuri,
terestru si cosmic. Conflictul este intre fata de imparat si Luceafar, o stea
de care aceasta s-a indragostit. In aceasta parte introductiva a poeziei, fata
ii cere stelei sa coboare in camera sa, ‘’sa ii lumineze viata’’ . Diferenta
dintre cei doi nu este doar lumea din care provin, dar si calitatile lor. Ea
este o fata de imparat, ‘’unica la parinti/ si mandra-n toate cele’’, iar el este
o stea nemuritoare.
In cea de a doua parte, fata de imparat primeste un nume, ce ii alunga
unicitatea din prima parte si ii ofera rolul unui om complet obsinuit. Apare
Catalin, un tanar ce o curteaza pe tanara fata. In ciuda asemanarii dintre ei,
Catalina il refuza, ea inca fiind vrajita de Luceafar. Antiteza dintre cele doua
personaje masculine,Catalin si Luceafarul, subliniaza cele doua lumi si
dorintele Catalinei. Actiunea intreaga se petrece doar in planul terestru.
Partea a treia are loc in planul cosmic. Luceafarul la randul lui primeste
numele de Hyperion, un nume demn de unicitatea sa. In aceasta parte a
poeziei, ajungem la momentul genezei, a creari lumii. Hyperion ii cere
Demiurgului o viata de om oarecare, pregatit sa renunte la viata lui eterna
printre stele pentru ‘’O ora de iubire’’ . Demiurgul ii spune ca ii poate oferii
orice dar nu asta. Oamenii nu sunt unici, si nu traiesc vesnic. Comparativ
cu el, ei sunt nimic. Acea ora de iubire ceruta de Hyperion, semnifica o
viata de om, deoarece timpul este relativ iar pentru Hyperion, daca ar fi
primit acea intrupare omeneasca, ar fi fost o viata intreaga de om.
Momentul de slabiciune a lui Hyperion simbolizeaza incercarea geniului de
a-si depasii conditia.
In ultima parte ce este amplasata din nou in ambele planuri, terestru si
cosmic, ii avem in scena principala pe Catalin si Catalina, ajunsi un cuplu.
Acestia isi fac declaratii de dragoste, avem un moment in care asemanarile
celor doi ies la suprafata. Ambii tineri sunt muritori, dar capabili de iubire,
se bucura de momentele neinsemnate si isi traiesc viata din plin
multumindu-se cu ce au, nu incearca sa-si depaseasca conditia de oameni
simpli. In aceasta ultima parte, Catalina il cheama pe Luceafar, dar de data
asta ca sa-i lumineze calea, il cheama ca sa-i vegheze si sa protejeze.
Acesta isi face aparitia, dat fiind ca actiunea are loc seara, printre tei. La
vederea celor doi indragostiti, Luceafarul rosteste urmatoarele:’’Ce-ţi pasă
ţie, chip de lut/Dac-oi fi eu sau altul?/Trăind în cercul vostru strâmt/Norocul
vă petrece,/Ci eu în lumea mea mă simt/Nemuritor şi rece.’’ Aceste versuri
marcheaza finalul poezie si momentul in care Luceafarul intelege ca o fiinta
umana, simpla si neinsemnata, nu merita sacrificiul sau de a renunta la
viata eterna printre stele.
Comparativ cu sursele de inspiratie ale lui Eminescu in scrierea
Luceafarului, finalul nu este dramatic, nu este supus unei tragedii.
O caracteristica importanta a poeziei este limbajul personajelor. Antiteza
sta la baza modului de a vorbi a Luceafarului, care foloseste un limbaj
complex, nu uzual, greu de inteles de Catalina , si modul in care vorbeste
Catalin. Fiind personaje ale aceleasi lumi, cei doi se inteleg si de aceea
relatia dintre ei se poate contura.
In concluzie, poemul-sinteza „Luceafarul” reprezinta incrucisarea
ideologiei romantice in cultura noastra atat prin tematica si elemente de
imaginar poetic (cuvinte specifice unui scriitor), cat si prin stil si mijloace
poetice.