Raport de Originalitate 6.7.2023 9-8-52 - LUCRARE DE LICENTA DREPT Bigiu Ionut Iacob ADOPTIA - HTML

https://plagiarism-detector.
com 1/26
Detector de plagiat v. 2129 - Raportul originalității: 06.07.2023 09:08:50
Document analizat: LUCRARE DE LICENTA DREPT Bigiu Ionut Iacob ADOPTIA .docx Licențiat la:
Drăgan University_License05
Comparație presetată: Rescrie Limba detectată: Ro
Tipul de verificare: Verificare Internet
TEE și codificare: DocX n/a
Analiza detaliată a corpului documentelor:

Diagrama relațiilor:
Grafic de distribuție:
Surse de top ale plagiatului: 126

38% 6675 1. https://documente.net/document/adoptia-nationala-si-internationala-comparatie.html
38% 6650 2. https://vdocumente.com/adoptia-nationala-si-internationala-comparatie.html
38% 6639 3. https://dokumen.tips/documents/adoptia-nationala-si-internationala-comparatie.html
Detalii privind resursele procesate: 398 - O.K / 16 - A eșuat
Notite importante:
Wikipedia: Google Books: Servicii de ghostwriting: Anti-înșelăciune:
Wiki Detectat! [nu a fost detectat] [nu a fost detectat] [nu a fost detectat]
Raport UACE anti cheat:
1. Stare: Analizor Pornit Normalizator Pornit asemănarea caracterului setată la 100%
2. Procent detectat de contaminare UniCode: 0% cu limita de: 4%
3. Documentul nu este normalizat: procentul nu a fost atins 5%
4. Toate simbolurile suspecte vor fi marcate în culoarea violet:Abcd...
5. Simboluri invizibile găsite: 0
https://plagiarism-detector.com 2/26
Recomandare de evaluare:
Nu este necesară nicio acțiune specială. Documentul este OK.
Statistici alfabetice și analize de simboluri:
Referințe active (URL-uri extrase din document):

Nu s-au detectat URL-uri
Adresele URL excluse::

Adresele URL incluse:

Analiza detaliată a documentului:
UNIVERSITATEA EUROPEANĂ
Citate detectate: 0,01% id: 1
"DRĂGAN"
DIN LUGOJ FACULTATEA DE DREPT LUCRARE DE LICENŢĂ COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: Conferenţiar
universitar doctor CONSTANTIN FLORINEL POPESCU ABSOLVENT: BÎGIU I. IONUȚ-IACOB 2023
UNIVERSITATEA EUROPEANĂ
"DRĂGAN"
DIN LUGOJ FACULTATEA DE DREPT A D O P Ţ I A COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: Conferenţiar
universitar doctor CONSTANTIN FLORINEL POPESCU ABSOLVENT: BÎGIU I. IONUȚ-IACOB 2023
CUPRINS INTRODUCERE....................................................................pag.5 CAPITOLUL I : Istoricul
legislativ al adopției ........................................pag. CAPITOLUL II Definiția
adopției.............................................................pag. CAPITOLUL III Principiile
adopției..........................................................pag. CAPITOLUL IV Efectele
adopției...............................................................pag. Efectele adopției naționale
............................pag. Efectele adopției internaționale.....................pag. CAPITOLUL V Încetarea
adopției...........................................................pag. Desființarea
adopției........................................pag. Desfacerea adopției...........................................pag.
CONCLUZII.............................................................................pag. BIBLIOGRAFIE
....................................................................pag. INTRODUCERE Adopția este un aspect
fundamental în dreptul familiei și reprezintă o modalitate prin care un copil poate avea acces la o
familie și un mediu stabil și iubitor. În România, tema adopției a fost mereu în atenția societății,
întrucât există un număr semnificativ de copii care au nevoie de protecție și suport parental.
Această lucrare de licență se concentrează asupra adopției în România, analizând aspecte
juridice și procedurale legate de acest proces. Scopul principal este de a investiga cadrul legal
existent și de a identifica eventualele probleme și provocări cu care se confruntă sistemul de
adopție din țară. Pentru a realiza acest obiectiv, lucrarea va aborda mai multe aspecte
importante. În primul rând, se va analiza legislația națională relevantă referitoare la adopție,
precum și convențiile internaționale la care România este parte și care reglementează acest
domeniu. Se va examina procedura de adopție, cerințele și criteriile impuse de lege pentru
potențialii părinți adoptivi și pentru copiii care urmează să fie adoptați. În continuare, lucrarea va
evalua sistemul de protecție a copilului și rolul autorităților responsabile de adopții în România.
Se va investiga eficiența acestui sistem, eventualele lacune și propunerile de îmbunătățire pentru
a asigura o adopție în condiții optime pentru toate părțile implicate. Pe lângă aspectele legale și
procedurale, lucrarea va explora și aspectele sociale și emoționale ale adopției în România. Se va
analiza impactul adopției asupra copiilor adoptați și al familiilor adoptive, precum și sprijinul
psihologic și resursele disponibile pentru a facilita adaptarea și integrarea acestora în noua lor
realitate familială. Prin intermediul acestei lucrări de licență, se urmărește nu doar să se
înțeleagă mai bine aspectele juridice și procedurale ale adopției în România, ci și să se contribuie
la dezvoltarea și îmbunătățirea sistemului de adopții în țară. Prin identificarea eventualelor
provocări și propunerea de soluții, se poate consolida și facilita procesul de adopție, asigurându-
se că copiii care au nevoie de o familie găsesc un cămin iubitor și protecție în România. Cert este
că sistemul de adopții din România merge pe o linie de progres în toată această instituție. De
asemenea, trebuie să precizăm că schimbările în adopție de-a lungul anilor au contribuit la un
proces/sistem de adopție intensiv pentru familiile din România și din străinătate. Odată cu
dezvoltarea societății și schimbările sociale, economice, juridice și tehnice aflate la originea
acestei schimbări, tabloul tradițional de familie a suferit numeroase modificări care contribuie în
mod esențial la dezvoltarea copilului. Totuși, în toate legile, proiectele de lege, deciziile luate de
organele competente în acest sens s-au avut în vedere, în primul rând, interesul superior al
copilului, apoi al familiei. Acest concept are întâietate și are prioritate în tot ceea ce putem numi,
adopție națională sau proces de adopție Adopția, ca instituție a dreptului familiei prin care
rudenia naturală este înlocuită cu rudenia civilă, este consacrat în sistemele juridice ale
majorității țărilor (cu excepția statelor islamice în care regula majorității este interzicerea
adopției, din motive legate de familie și tradiții religioase Adopția a fost o practică încă din
perioada timpurie a Romei antice, fiind întrebuințată în contextul transmiterii ereditare a
demnității imperiale. În acele vremuri, împărații romani aveau posibilitatea de a adopta un
moștenitor pentru a asigura continuitatea dinastică și stabilitatea imperiului. Un exemplu notabil
este adoptarea lui Tiberius de către împăratul Augustus. Acest act de adopție a avut loc în anul 4
d.Hr., când Augustus l-a adoptat pe Tiberius, fiul vitreg al său, pentru a-l desemna ca succesor la
tronul imperial. Prin această adopție, Augustus a asigurat o linie de succesiune clară și a
consolidat stabilitatea imperiului roman. Un alt exemplu relevant este adoptarea lui Nero de
către împăratul Claudius. În anul 50 d.Hr., Claudius l-a adoptat pe Nero, fiul Agrippinei, pentru a-i
asigura acestuia o poziție privilegiată și o perspectivă la succesiunea tronului imperial. Cu toate
că adopția lui Nero a avut consecințe controversate în istoria Romei, aceasta a reflectat utilizarea
adopției ca un instrument de stabilizare și continuitate în cadrul conducătorilor imperiului. Prin
urmare, putem observa că adopția a fost practicată încă din vremea romanilor, având o
semnificație importantă în contextul transmiterii puterii și moștenirii imperiale. Aceste exemple
din istoria Romei antice demonstrează că adopția a fost utilizată ca o modalitate de consolidare și
perpetuare a dinastiilor și a structurii de putere.
„Adopţia (adoptio) era un mod de creare a puterii părinteşti care consta în trecerea unui fiu de
familie, alieni iuris, de sub puterea unui pater familias sub puterea unui alt pater familias”.
Adopţiunea impunea următoarele condiţii de fond, şi anume: adoptatorul să fie pater familias; să
existe consimţământul adoptantului şi cel al lui pater familias al adoptatului; să existe o diferenţă
de cel puţin 18 ani între adoptat şi adoptant. Adopţiunea avea drept efect că adoptatul devenea
agnat cu agnaţii adoptantului şi în acelaşi timp şi cognat fictiv. Rudenia civilă cu familia originară
înceta, menţinându-se cea de sânge. Adoptatul dobândea dreptul de moştenire în noua familie,
dar îl pierdea faţă de familia de origine. În terminologia juridică română, instituţia adopţiei a fost
cunoscută pe parcursul timpului sub diverse denumiri. În vechile legiuiri române şi în lucrările de
drept român vechi întâlnim denumirea de
„luare de suflet”,
„adopţie”
şi
„înfiere”.
Codul Civil Român (1865) şi doctrina juridică ce reglementa acest cod au folosit numai denumirea
de
„adopţiune”,
iar în Codul Familiei (1954) şi literatura juridică folosesc denumirea de
„înfiere”.
În prezent se foloseşte denumirea de
„adopţie”.
La noi, acest sistem are o evoluție istorică proprie, care este integrată organic în evoluția istorică
a dreptului român în ansamblu, în special a dreptului nostru civil. Și-a păstrat importanța practică
pe tot parcursul Evului Mediu, deși rolul său a fost mult diminuat în țările Europei de Vest, mai
ales în rândul maselor, bucurându-se de clauze în vechile noastre legi feudale adecvate
scopurilor sale sociale și casnice (regula Matei Basarab, Legiuirea). Codul Caragea, Codul
Calimah), iar ulterior legislația burgheză (Codul civil 1864, Legea 276/1944 Faţă de legiuirile altor
ţări, deşi întâlnim elemente progresiste, reglementările aduse instituţiei juridice a adopţiei înainte
de adoptarea Codului Familiei de la 1954, scoate în evidenţă caracterul lor limitat şi de clasă,
fiind clar subordonate intereselor de clasă. Astfel, pentru a evoca câteva exemple, atât potrivit
vechilor noastre legiuiri feudale cât şi potrivit legislaţiei burgheze, luarea de suflet sau
adopţiunea, se putea face numai de persoanele care nu aveau copii sau descendenţi legitimi; cel
adoptat intra în raporturi personale şi patrimoniale cu adoptatorul, similare celor ale unui copil
firesc al acestuia, dar rămânea în continuare supus puterii părinteşti a părinţilor săi fireşti şi
păstra legăturile de rudenie cu rudele sale de sânge, cu toate consecinţele care decurgeau din
acestea (drepturi succesorale reciproce, impedimente la căsătorie etc.). După cum am arătat,
instituţia adopţiei a fost reglementată
Plagiatul detectat: 0,14% https://dokumen.tips/documents/adoptia-nation… + 3 id: 10
resurse!lui Matei Basarab din 1652, în Legiuirea lui Ioan Gheorghe Caragea şi în Codul lui
în Pravila
Scarlat Callimachi.
În Codul Caragea, adopţia este cunoscută sub numele de
“iotesie”
sau
“feciorie de suflet”.
Legiuitorul permitea să facă fii de suflet numai celor ce nu aveau copii sau celor care îi pierduseră
(atât femeii cât şi bărbatului). Legiuitorul mai permitea adopţia copiilor naturali si prin testament.
În Codul Calimah adopţia se numea
„înfială”,
copilului înfiat dându-i-se drepturi ca unui copil legitim al adoptatorului.
„Înfiala”
nu este permisă celor care au viaţă monahică. Adoptatorul se numea
„tată înfiitor”
sau
„mamă înfiitoare”,
iar adoptatul se numea
„înfiit”
sau
„înfiită”.
“Înfiala”
trebuia încheiată şi prin citarea sfintelor motive. Se permitea înfierea de nepot sau de nepoată.
“Înfiitul”
păstra dreptul de moştenire şi în familia lui firească. CAPITOLUL I Istoricul legislative al adopției
Din perspectivă istorică, ca fundament juridic, adopția este considerată o instituție care are
rădăcini în dreptul roman, din acest concept derivând termenul de
„adoptio”,
ceea ce înseamnă adopția unei persoane dependente, a unei persoane aflate în autoritate (
„alieni iuris). „, adică fiul unei familii). Termenul adoptio este derivat dintr-un alt termen,
„adrogatio”, care înseamnă adrogație, care presupunea adoptarea unui individ separat („sui
iuris”,
care este pater familias) care ulterior a devenit
„alieni iuris”,
care este fiul familie. În dreptul român, procesul de adrogare este considerat a fi mai vechi decât
procesul de adopție, cele două proceduri derivând dintr-o regulă aflată în Legea tabelelor XII. În
caz de moștenire, persoanele fizice române care sunt singure sau căsătorite, dar nu au copii, aleg
o persoană care să le fie moștenitor, să le posede numele, să-și continue familia, tradițiile
familiale etc.. Dependentul își părăsește familia de origine și, dacă are copii la momentul
respectiv, intră împreună cu copiii într-o nouă familie. În cazul adopției,
Plagiatul detectat: 0,18% https://documente.net/document/adoptia-nation… + 3 id: 24
resurse!
aceasta se realizează în două părți: prima este atunci când fiul pleacă din casa lui pentru a
căuta o nouă viață prin mancipium (Legea celor
Douăsprezece Porți Stelare spune: „Dacă tatăl vinde fiul unui nou tată , libertatea fiului este
transferată noului tată"), a doua etapă include adăugarea individului la noua familie. Conform
legilor românești privind societatea civilă, copilul adoptat este lipsit de orice asociere cu familia
naturală și devine membru al noii familii (primește drepturi de moștenire în noua familie). Dacă
are copii, ei sunt crescuți de familia din care s-au născut. De-a lungul istoriei Imperiului Roman,
au existat cazuri în care adopțiile au fost motivate politic pentru a asigura moștenirea demnității
regale.Astfel, putem reține exemplul împărațiilopr romani Augustus, Nerva sau Claudiu , care i-au
adoptat pe Tiberiu , Traian și Nero. În ceea ce privește spațiul românesc,
“ instituția adopției reprezintă o tradiție care a purtat de-a lungul timpului diferite denumiri:
luare de suflet, adopție sau adopție. ”
Drept urmare,
„practica adopţiei a fost oficializată încă din 1640 în Regulile lui Matei Basarab din Cartea de
învăţătură românească (1646) şi în Indretarea Legii (1652), legislaţia lui Ioan Gheorghe Caragea
era standard. ”
„Dacă la mijlocul secolului al XVII-lea se vorbea despre „luarea unui suflet”, Codul lui Karimachi
vorbea despre „implantare”, iar Legislația Karakia (Articolul 1 Partea IV Capitolul 5) Se afirmă că
„sufletul este un dar pentru mântuirea celor care nu au copii”.

Totuși, în 1865, a intrat
resurse! Codul civil român, din care se prevede articolul 1. Articolele 309-324 (acum abrogate)
în vigoare
au stabilit sistemul
„adopției”,
resurse!
care, ca și Codul civil francez din 1804, a aplicat legislația iustiniană.Din cele două feluri de
adopţie create de Iustinian, adopţiunea cu efecte depline
(
„adoptia plena”
) şi cea cu efecte restrânse (
„adoptio minus plena”

) a fost însuşită adopţiunea cu efecte restrânse. Caracteristicile specifice ale agenției de adopție
prevăzute de prezenta lege sunt următoarele: - Drepturile de adopție se aplică doar celor care nu
au copii la momentul adopției descendenți legitimi; - Chiar și după adopție, adoptatul rămâne sub
autoritatea părintească a părinților naturali; - Persoana adoptată nu poate fi moștenitorul rudelor
adoptatorului, ci doar moștenitorii rudelor sale naturale și ai adoptatorului (efectul adopției este
limitat); - Pentru finalizarea adopției este necesară încuviințarea instanței; - Adopția stabilește o
relație ereditară și personală între adoptat și adoptator asemănătoare filiației legale. Număr
conform decretului. Totuşi, Legea nr. 131/1940 a adus unele modificări prevederilor
resurse!
Codului civil român din 1865, astfel: - au dreptul de a adopta şi persoanele care au copii,
descendenţi legali sau alţi copii adoptaţi; - Numai minorii au dreptul de a fi
adoptati; - adopția este exclusiv în folosul adoptatului; - Adoptatul și descendenții săi dobândesc
statutul juridic de copii și descendenți legali aferenti adoptatorului (adopția cu forță deplină); -
Drepturile Parchetului, Autoritatilor Administrative si Agentiilor de Protectie cu privire la adoptie.
resurse!
Decretul nr. 272/1950 privind actele de cetăţenie şi instrucţiunile provizorii nr.
272/1950. Aplicarea 87.030/1950 se referă și la regimul de adopție a: - Declaratie de adoptie; -
Modalitatea de înregistrare a adopției și instituția la care este înscrisă în Registrul stării civile; -
adoptatorul are dreptul, la cererea sa expresă, de a fi trecut drept părinte biologic al persoanei
adoptate, formă cunoscută sub denumirea de
„adopție prin sânge”

; - Certificat de adopție eliberat după înregistrare, care cuprinde datele părinților biologici și
datele părinților adoptatori. Înregistrarea adopțiilor este reglementată în Directiva nr. 11. Pe
lângă Directiva 87.050/1951, a fost adoptată Directiva 87.050/1951. 87.030/1950. Sistemul
„adopției”
este reglementat de Decretul nr. 11. 181/1951 are în vedere numai adopțiile în plină vigoare cu
filiație naturală, întrucât există și adopții în temeiul Codului
resurse!
civil.modificat prin Decretul nr. 131/1949. Prin Decretul nr. 182/1951,
au fost introduse noi reglementări referitoare la instituția adopției în România. Potrivit acestui
decret: - Copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 10 ani puteau fi adoptați numai dacă ambii părinți
erau necunoscuți, decedați sau i-au abandonat de peste un an. Înfierea copiilor cu vârsta peste
cinci ani era admisă în anumite condiții restrânse, cum ar fi cazul în care aceștia fuseseră
adoptați anterior sau îngrijiți de către cei care
Plagiatul detectat: 0,12% https://vdocumente.com/adoptia-nationala-si-in… + 3 id: 38
resurse!
doreau să-i înfieze. Pentru aplicarea Decretului nr. 182/1951, au fost emise Instrucțiunile nr.
87.070/1951, care
detaliau procedurile legate de înregistrarea înfierii, actele necesare pentru înfiere, numele
înfiatului și comunicările referitoare la înfiere. Aceste reglementări au adus modificări
semnificative în privința adopției în România în acea perioadă, impunând restricții stricte în ceea
ce privește vârsta copiilor care puteau fi adoptați și condițiile în care adopția era posibilă. După
separarea dreptului familiei de dreptul civil, Codul familiei a intrat în vigoare la 1 februarie 1954
și a introdus modificări semnificative în practica adopției. Codul Familiei avea un capitol specific
privind adopția care a dedicat acest proces două forme diferite: Adopții care au avut un efect
limitat: În acest scenariu, copilul adoptat și descendenții săi și-au menținut asocierea cu
adoptatorul, păstrându-și totuși legăturile cu familia sa biologică. Adopția deplină: Aici, adoptatul
și descendenții săi s-au afiliat cu adoptatorul și familia acestuia, dar legătura cu familia biologică
s-a încheiat.
Prinresurse!
intrarea în vigoare a Codului familiei, fostele adoptații au devenit înfieri cu efecte restrânse,
în timp ce fostele înfieri au rămas
cu efecte depline. Încuviințarea înfierilor a devenit competența autorității tutelare conform
articolului 73 al Codului familiei. Cu trecerea timpului, au fost adoptate acte normative speciale și
au fost desemnate instituții speciale pentru a monitoriza, mediatiza și controla procesul de
adopție, atât la nivel național, cât și internațional. Până în anul 1990, adopțiile internaționale erau
foarte rare, dar odată cu apariția unei distorsiuni între oferta și cererea de adopții, s-a creat o
piață internațională a adopțiilor. În acest context, comunitatea internațională a căutat un teren
comun în cadrul legal pentru a reglementa și ghida acest fenomen. Astfel, România a ratificat
Plagiatul detectat: 0,12% https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument… + 3 id: 40
resurse!
Legea nr. 18/1990, prin care a fost adoptată Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile
Copilului.
Acest acord prevede că fiecare copil are dreptul la o familie și că cel mai eficient mod de a crește
copiii este într-o familie. Dacă familia este absentă, este important să vă asigurați că copilul are o
reședință unică. Indiferent de perspectiva țării sau persoanei, adopția
resurse!
trebuie să aibă loc întotdeauna în interesul superior al copilului adoptat, fiind un principiu
fundamental ce trebuie urmărit de către toate
legislațiile moderne, inclusiv legislația română în vigoare. La nivel internațional însă, procesul de
adopție ridică probleme serioase privind adaptarea și asimilarea copiilor în medii noi, precum și
separarea acestora de mediul social, rasial
sauresurse!
religios în care au fost crescuți anterior. Pentru a reduce riscurile unor astfel de adopții,
statele trebuie să găsească cele mai potrivite mijloace în cadrul propriilor politici familiale.
Discuția internațională a condus la o serie de concluzii care
au fost de fapt menite să ofere sfaturi suplimentare țărilor implicate în procesul de adopție
internațională. Deci, în primul rând, adopția internațională nu poate și nu ar trebui să fie
preferată adopției interne. Adopțiile internaționale ar trebui luate în considerare doar în situații
excepționale, de exemplu, atunci când adopția națională nu este posibilă. În plus, pentru a
asigura natura autentică a acestei priorități, pentru a eradica perdaganganul copiilor peste
granițele internaționale, toate statele trebuie să ia măsurile corespunzătoare. În acest sens,
Convenția privind protecția copiilor și adopția internațională, care a fost
resurse!la Haga la 29 mai 1993, trebuie să fie aplicată în mod consecvent de un număr mare
adoptată
de state, inclusiv
de România. În conformitate cu art. 30 din Legea nr. 105/1992
„Condiţiile de fond cerute pentru încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a
adoptatorului şi a celui ce urmează să fie adoptat. Aceştia trebuie să îndeplinească şi condiţiile
care sunt obligatorii pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naţionale arătate.”
Nulitatea unei adopții este supusă unor condiții de fond, și anume dispozițiilor articolului 1.
Articolul 30 din Legea 105/1992. Prin urmare, dacă nu sunt respectate condițiile formale ale
adopției, se aplică legea țării de adopție. În ceea ce privește procedura practică de adopție a
copiilor de cetățenie română de către persoane sau familii de alte cetățeni sau de cetățenie
română, dar cu reședința în străinătate, aceasta
resurse!
este strict reglementată de Legea nr.10. 273/2004. Important de precizat este şi faptul că prin
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 121 din 8 octombrie 2001 procedurile referitoare la
adopţiile internaţionale au fost suspendate
„pe o perioada de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta”

(
art.resurse!
1) urmând ca în acest interval de timp Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi
Adopţie şi Ministerul Justiţiei să reanalizeze
„regimul juridic al adopţiilor internaţionale, în scopul armonizării legislaţiei interne cu

reglementările şi practicile internaţionale în domeniu”
(art. 2). De asemenea, precizăm în mod expres că aceste prevederi se aplică și cetățenilor
români care au domiciliul sau reședința pe teritoriul altor țări. „ Situația celor 1.115 cereri de
adopție internațională aprobate de Guvern conform Legii nr. 347/2002, în perioada 8 octombrie
2001 - 18 decembrie 2003, se prezintă astfel, conform informațiilor din anul 2007: 75 de cereri au
fost abandonate de către familia adoptatoare din motive obiective neimputabile autorităților
române. Pentru 3 cazuri, se aștepta îndeplinirea unor proceduri și acte specifice din partea
statului de origine al familiilor adoptatoare, conform prevederilor Convenției de la Haga din 29
mai 1993. După obținerea acestor documente, dosarele urmau să fie transmise instanțelor de
judecată competente pentru soluționarea cererilor de adopție. În plus, datele indică faptul că,
resurse! 1997-2000, un total de 9595 de adopții internaționale au fost sancționate de ANPCA,
în perioada
acestea fiind trimise instanțelor de judecată, dintre care 3432 au fost înregistrate în anul 2000.
În
2004, în ciuda unui moratoriu privind adopțiile internaționale, familiile italiene au putut adopta
105 copii români la sfatul guvernului român în cadrul moratoriului, ceea ce a creat o „situație
excepțională” prin plasarea interesului superior al copilului deasupra oricărei interdicții. dar
neindicate explicit in legislatia romana in vigoare la acea vreme. Instanțele române se află astfel
în situația
de resurse!
a alege între „directiva” executivului și moratoriul asupra adopțiilor internaționale pe care
România l-a negociat cu UE. Dificultatea soluționării unor cazuri în anumite condiții vine din
faptul că, de exemplu,
cererile de adopție de către familii sau persoane fizice de cetățeni străini cărora li se respinge din
cauza suspendării
„recomandărilor”
de către executivul trebuie să fie aprobate. admis Adopția are o istorie lungă și complexă în
dreptul românesc. De-a lungul timpului, România a avut diferite reglementări legale și abordări în
ceea ce privește adopția, reflectând schimbările sociale, culturale și juridice prin care țara a
trecut. În perioada medievală, adopția în România era reglementată de reguli obișnuite și
tradiționale. Practica adopției era adesea legată de moștenire și transmiterea proprietății. De
exemplu, adopția unui băiat fără moștenitori masculini putea asigura continuarea liniei de
succesiune și protejarea proprietății familiei. Cu trecerea timpului și dezvoltarea dreptului
românesc modern, adopția a fost reglementată prin acte normative specifice. O primă lege în
acest sens a fost adoptată în anul 1911, sub domnia regelui Carol I. Legea stabilea procedura și
condițiile de adopție și acorda autorităților competente dreptul de a decide în astfel de cazuri. În
perioada comunistă, adopția a suferit o serie de schimbări. Regimul comunist a încercat să
controleze și să reglementeze strâns acest proces, în încercarea de a controla și influența
educația și dezvoltarea copiilor. Adopția a fost utilizată adesea ca o metodă de propagandă, în
care copiii erau adesea îndepărtați de familiile lor și plasați în orfelinate. După căderea regimului
comunist în 1989, România a trecut printr-o perioadă de tranziție și reformă, inclusiv în ceea ce
privește adopția. S-a recunoscut importanța garantării drepturilor copilului și s-au făcut eforturi
pentru îmbunătățirea sistemului de adopții. În acest sens, România a adoptat și ratificat
Convenția ONU privind drepturile copilului în anul 1990, care a avut un impact semnificativ
asupra abordării și reglementării adopției. În prezent, adopția în România
resurse!
este reglementată de Legea nr. 273/2004 privind adopția, care a intrat în vigoare
în anul 2004. Această lege stabilește criteriile și procedura de adopție, precum și drepturile și
obligațiile părinților adoptivi și ale copiilor adoptați. De asemenea, România a dezvoltat și
implementat programe și servicii de sprijin pentru familiile adoptive și pentru copiii adoptați, în
vederea asigurării unei adaptări și integrări adecvate. Adopția în istoria dreptului românesc a
evoluat în funcție de schimbările sociale, politice și juridice din țară. De la reguli obișnuite și
tradiționale la reglementări legale specifice și protecția drepturilor copilului, adopția a devenit o
preocupare importantă în sistemul juridic românesc, reflectând dorința de a asigura un mediu
familial stabil și iubitor pentru copiii care au nevoie de protecție și sprijin. După adoptarea Legii
nr. 273/2004 privind adopția, România a continuat să facă eforturi pentru a îmbunătăți și a
adapta sistemul de adopții la standardele internaționale. În anul 2005, România a devenit parte
la
Plagiatul detectat: 0,1% https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument… id: 53
Convenția de la Haga privind protecția copiilor și cooperarea în domeniul adopției

internaționale,
consolidând astfel angajamentul țării de a proteja interesele copiilor și de a promova adopția
internațională într-un mod responsabil. În urma aderării la Uniunea Europeană în 2007, România
a fost supusă unor cerințe și standarde europene mai riguroase în ceea ce privește protecția
drepturilor copilului și sistemul de adopții. Acest lucru a impus necesitatea alinierii legislației și
practicilor românești la standardele europene, inclusiv prin adoptarea unor măsuri care să
asigure că adopția este în primul rând în interesul superior al copilului. De-a lungul anilor, s-au
făcut eforturi pentru a reduce numărul copiilor instituționalizați și a promova adopțiile naționale
în detrimentul celor internaționale. Au fost introduse programe și măsuri pentru a sprijini familiile
biologice și a evita separarea copiilor de acestea, în cazurile în care este posibil și în
Plagiatul detectat: 0,25% https://www.codulcivil.ro/tag/adoptie/ + 2 resurse! id: 54
interesul superior al copilului. Cu toate acestea, sistemul de adopții din România nu este lipsit
de provocări și critici. Durata procedurilor de adopție, complexitatea cerințelor legale și
birocratice, precum și necesitatea de a asigura
evaluarea riguroasă a familiilor adoptive, sunt doar câteva dintre aspectele care au fost aduse în
discuție. Există, de asemenea, îngrijorări cu privire la accesul la informații și transparența
procesului de adopție. În ultimii ani, s-au făcut eforturi pentru a continua îmbunătățirea
sistemului de adopții din România, cu accent pe reducerea birocrației, accelerarea procedurilor și
asigurarea unui proces de adopție mai eficient și transparent. De asemenea, sprijinul și
consilierea adecvată pentru familiile adoptive și pentru copiii adoptați continuă să fie o
preocupare importantă în acest domeniu. În concluzie, istoria adopției în dreptul românesc a
cunoscut evoluții semnificative de-a lungul timpului, de la tradiții obișnuite la reglementări legale
specifice și protecția drepturilor copilului. În ciuda provocărilor, România a făcut și continuă să
facă eforturi pentru a îmbunătă CAPITOLUL II Definiția adopției Odată cu dezvoltarea societății și
schimbările sociale, economice, juridice și tehnice aflate la originea acestei schimbări, tabloul
tradițional de familie a suferit numeroase modificări care contribuie în mod esențial la
dezvoltarea copilului Pentru înflorirea și dezvoltarea armonioasă a personalității sale, copilul are
nevoie să crească și să fie educat într-un mediu familial care să îi ofere un climat fericit, iubire și
înțelegere. Copiii ar trebui să fie crescuți și educați în propria lor familie cât mai mult posibil
Aceste standarde determină sau cel puțin oferă o marjă de manevră considerabilă pentru
creșterea, educația și formarea noii generații. Dar dacă acest lucru nu este posibil, plasați copilul
într-o familie permanentă, în care este crescut, educat, predat și instruit pentru a deveni util și
important pentru a se integra în societate fără nicio dificultate. În acest sens, instituția de adopție
oferă posibilitatea unei familii permanente a copilului. Acest element este foarte important
pentru un copil, dar la fel de important pentru adoptator Instituției adopției de-a lungul timpului i
s-au dat mai multe definiții, dintre care una este specificată de Marieta Avram:
„Adopția poate fi definită ca operațiunea juridică prin care se creează, în condițiile legii, căile de
filiație și rudenie civilă între persoanele prevăzute de legea”
(Avram 2001, 90). Noul Cod civil, actualizat la 16 ianuarie 2012, prevede în Titlul III, Capitolul III,
art. 451 că: "Adopția este operațiunea juridică care stabilește legătura dintre adoptator și
adoptatorul, precum și relațiile de rudenie dintre adoptat și rudele admiratorului", Constantin
Arcu (2003, 21) în cartea sa, Adopția internațională spune:
„Incontestabil, adopția este o măsură specială de protejare a drepturilor celui care adoptă. copil,
care este luat doar pentru a-și proteja interesele.”
În concluzie, considerăm că adopția este un act juridic complex de drept al familiei prin
intermediul unei hotărâri întemeiate pe hotărâre judecătorească, ea stabilește atât filiația dintre
adoptat și adoptator, cât și relația dintre adoptat și descendenții acestuia, pe cea mâna, iar
adoptatorul și rudele sale, pe de altă parte, cu întreruperea legăturilor focului și a relației firești
pentru adoptat România este o țară în care adopția era cunoscută ca o practică de protecție a
copilului și protecție juridică. Actuala lege a adoptiei este
resurse!
Legea nr 273/2004 privind statutul juridic al adoptiei, republicata la 23 septembrie 2016. Se
aplica la nivelul sistemului adoptiei din Romania si contine cateva modificari legate de acest
sistem. În general, această lege prevede în mod expres
procedura de adopție, demersurile specifice care trebuie întreprinse pentru adoptarea unui copil
atât la nivel național, cât și internațional. Acesta descrie următoarele etape ale procesului de
adopție la nivel național și internațional, ceea ce reprezintă un element de noutate în legislația
națională a adopției. Legea cadru este structurata pe zece capitole , fiecare dintre ele dezvoltand
o anumita parte din procedura adopției . Cele 99 de articole rezumă tot ce se poate învăța despre
adopții. Capitolul I prevede dispoziții generale de adopție; Capitolul II oferă contextul adopției;
Capitolul III prevede procedura de adopție și toate secțiunile acesteia; Capitolul IV prevede
procedura adopției internaționale, Capitolul V prevede efectele adopției, Capitolul VI prevede
încetarea adopției; Capitolul VII prevede proceduri comune de adopție; Capitolul VIII prevede
registrul național de înscriere; Capitolul IX prevede monitorizarea post-adopție și activitățile post-
adopție Capitolul X prevede prevederile finale, tranzitorii și de aderare. Intr-o definiţie complexa,
adopţia reprezintă
“un act juridic sui generic,esenţialmente civil şi solemn, in care se regăsesc corespunzător
elemente ale actului juridic administrativ si judiciar in temeiul căruia, pe de o parte, inceteaza
legătura de filiaţie civilă intre adoptat si adoptatori, precum şi legături de rudenie între adoptat
si descendenţii acestora, pe de o parte, şi rudele adoptatorilor pe de altă parte”.
Prin adopție se stabilește o relație de filiație între copilul adoptat și adoptatorul sau soțul adoptiv.
Prin aceste relații părinte-copil, drepturile și îndatoririle părinților adoptivi aparțin părinților
adoptivi. Prin operațiunea legală a adopției, filiația se bazează pe voința celor care consimt în
mod legal la o relație civilă, sociologică. Legătură de rudenie. Adopția
resurse!
este astăzi un fenomen social și juridic internațional prin care este posibil să ne asigurăm că un
copil fără părinți sau îngrijire adecvată este integrat într-o familie cu o atmosferă de iubire și
înțelegere unde poate trăi fără probleme.. Noţiunea de adopţie este folosită în legislaţie , în
literatura de specialitate şi în practica juridică în mai multe accepţiuni : ea
„desemnează instituţia adopţiei ca fiind totalitatea normelor juridice referitoare la încheierea

adopţiei si la efectele acesteia, desfacerea şi desfiintarea ei; ea reprezintă actul juridic in sine”
; noţiunea desemnează raportul juridic al adopţiei. Sintetizând opiniile adopția este văzută ca : -
ca act juridic
„ desemnează acordul de voinţă al persoanelor, expres prevăzute de lege, care trebuie să

consimtă la adopţie şi care, prin încuviinţarea instanţei judecătoreşti dă naştere raportului
juridic de adopţie, respectiv raportul de filiaţie dintre adoptat şi adoptator"”
; - ca raport juridic adopţia are în vedere
"efectele pe care le produce actul juridic de adopţie încuviinţat de instanţa judecătorească, mai
exact stabilirea legăturilor de rudenie dintre adoptat şi adoptator, pe de o parte şi rudele
acestuia, pe de altă parte"
;
- caresurse!
instituţie juridică, adopţia constă în totalitatea normelor juridice care reglementează
condiţiile privind încheierea şi încuviinţarea adopţiei, efectele ei, desfacerea şi desfiinţarea
adopţiei; şi - în fine,
"adopţia este şi o măsură de protecţie socială a drepturilor copilului adăugându-se astfel la

celelalte măsuri de protecţie socială a copilului aflat în dificultate reglementate de Legea nr. 272
din 21/06/2004".
Subresurse!
aspectul vechilor reglementări, teoreticienii au fost preocupați cu definirea adopției ,
aceasta fiind descrisă sub diferite aspecte.Prin urmare: -
"Adopţia este firul invizibil al relaţiei juridice ce leagă pe oameni ca un fir pur raţional, ca o
realitate logică"
;-
"Adopţia este măsura specială de protecţie a drepturilor copilului, prin care se stabileşte filiaţia
între cel care adoptă şi copil, precum şi rudele adoptatorului "
;-
"Adopţia, ca măsură de ocrotire cu caracter permanent, reprezintă instituţia juridică prin care se
asigură copilului o familie, care înlocuieşte, cu titlul definitiv, pe cea biologică, în condiţiile
prevăzute de lege "
;-
"Adopţia este acel act juridic complex de dreptul familiei, prin care se stabilesc relaţii de rudenie
între adoptat şi ascendenţii săi, pe de o parte şi adoptator şi rudele acestuia, pe de altă parte"
;-
"Adopţia este operaţiunea juridică realizată prin juxtapunerea unor acte juridice unilaterale care
dau naştere raporturilor de rudenie civilă în condiţiile în legii şi între persoanele prevăzute de
lege".
Referindu-ne la cadrul legislativ care reglementează în prezent practica adopției, aceasta este
descrisă ca fiind procedura legală prin care copilul adoptat este repartizat în grija familiei
adoptatoare, precum și dezvoltarea legăturilor de rudenie între copilul adoptat și adoptatori. '
rude (art. 1 din Legea nr. 273 din 21.06.2004 privind cadrul legal al adopţiei). În jurul conceptului
de adopție au apărut două definiții diferite în doctrină și legislație, prima necesită un tratament
separat de a doua, care este mai formală. Primul concept este baza teoretică pentru al doilea,
care este definiția formală a adopției ca instituție juridică. Încercarea de definire a adopției
naționale și a adopției internaționale este complicată de faptul că în dreptul român, definiția
adopției interne este ambiguă întrucât implică atât adoptatorul, cât și familia adoptivă,
câtresurse!
şi adoptatul au domiciliul în România” pe când adopţia internaţională nu este decât
„adopţia care, în condiţiile prezentei legi, nu este adopţie internă”.

Din aceste observaţii concluzionăm că cele două noţiuni
„perechi”
nu resurse!
pot fi definite decât într-o formă relativă, sensul adopţiei internaţionale fiind stabilit în raport
cu semnificaţia conferită adopţiei naţionale şi reciproc
Recomandarea 874 (1979) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei stabilește ca prim
principiu următorul:
„Copiii nu trebuie considerați proprietatea părinților lor, ci trebuie recunoscuți ca persoane fizice
prin propriile drepturi și nevoi”.
Aceeași recomandare abordează faptul că ar trebui să fie nevoie ca minorii să aibă o
reprezentare juridică proprie, să aibă un avocat oficial care să le apere interesele în orice conflict
în familie și nu numai. Din această cauză, procedurile de divorț și separare ar trebui
îmbunătățite. Să te bazezi în primul rând pe principiul că interesele copilului sunt primordiale.
resurse! Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (NAPCR), Centrul Național pentru
Autoritatea
Protecția Familiei și
Drepturilor Copilului 2009, precizează că: trebuie să țină cont de ele, evitând să decidă doar pe
baza sentimentelor sau convingerilor personale CAPITOLUL III PRINCIPIILE ADOPȚIEI Principiile
adopției pot fi definite ca un set de reguli , mai mult sau mai puțin rigide, ce trebuie respectate
pentru ca procedura adopției să fie corect îndeplinită. Sediul materiei este CodulCivil, Cartea a II-
a , Titlul III, Capitolul III , art.452 , unde sunt stipulate un număr de patru principii . Interesul
superior al copilului. Acest
„considerent primar”
subliniază importanța plasării copilului și nevoilor sale în centrul deciziilor care îl privesc. Este de
datoria tuturor actorilor implicați să garanteze respectul acestuia. Totuși, este vorba și de
apărarea altor interese opuse, fie că dreptul copilului de a nu fi separat de părinții săi și de a fi
îngrijit de aceștia, fie cel al părinților biologici de a menține o viață de familie, de exemplu, atunci
când se pare că adopția a avut loc împotriva voinței lor sau fără consimțământul lor. Urmărirea
resurse! superior al copilului este fundamentul adopției, din care rezultă două principii la fel
interesului
de esențiale: subsidiaritatea și adoptabilitatea Subsidiaditatea Respectarea principiului
subsidiarității – care impune ca adopția să fie luată în
considerare doar o dată cu toate măsurile de menținere a copilului în familia sa biologică au fost
epuizate – trebuie să fie printre întrebările care trebuie puse înainte de a se decide asupra
adoptabilității unui copil. Având în vedere că autoritățile competente din țara de origine trebuie
să examineze mai întâi toate posibilitățile de plasare a copilului în statul său de origine și dat fiind
că adopția este în sine o măsură subsidiară de protecție a copilului, adopția internațională devine
astfel de două ori subsidiară. O implementare concretă a principiului subsidiarității încurajează în
mod firesc adopția pe plan intern. Această abordare există deja în multe țări de origine, dar
implică în mod firesc o voință politică și eforturi bugetare care nu sunt întotdeauna combinate.
Când este implementată, de multe ori are ca rezultat o creștere a vârstei medii a copiilor
adoptabili internațional, cei mai mici fiind mai ușor adoptați de cuplurile locale. Adoptabilitatea În
prezent, sărăcia care face furori în întreaga lume poate fi considerată principalul factor de
abandon dacă este considerată aceasta sensul său mai larg, adică includerea consecințelor sale
directe precum analfabetismul, lipsa accesului la asistența medicală primară, condițiile de
supraviețuire economică și, uneori, obscurantismul social. Cu toate acestea, deși sărăcia este
într-adevăr o cauză, ea nu ar trebui să justifice în sine adoptabilitatea unui copil, nici
îndepărtarea acestuia din mediul său familial. Deși societățile occidentale au abandonat aplicarea
sistematică a unei astfel de politici (chiar dacă unele plasamente au loc încă din motive de
neglijență, termen care poate, în realitate, să acopere adesea dificultăți economice), nu există
niciun motiv pentru ca o astfel de evoluție să fie refuzată. cele mai sărace țări. Este de la sine
înțeles că imposibilitatea părinților de a-și asuma îngrijirea copilului poate duce la abandonarea
sau plasarea acestuia; totuși, în paralel, mijloacele slabe acordate de state pentru a oferi sprijin
sau alternative prea des împiedică înfrânarea semnificativă a acestui fenomen. Cu toate acestea,
etica obligă să combată această situație de facto. Conceptul de abandon nu este, de asemenea,
perceput în același mod în întreaga lume: copiii străzii nu sunt cu toții fără familie și copiii plasați
în instituții. Plasarea temporară a copiilor în familia extinsă, la cunoscuți sau într-o instituție de
stat este un fenomen larg răspândit în numeroase societăți din întreaga lume: părinții îi
încredințează copilul pe care nu-l pot îngriji, fără, totuși, să dorească să-l abandoneze. Conceptul
de abandon nu este, de asemenea, perceput în același mod în întreaga lume: copiii străzii nu sunt
cu toții fără familie și copiii plasați în instituții. Aceasta este responsabilitatea statelor și a
adoptatorilor. În mod similar, în mai multe culturi africane, de exemplu, plasarea sau mișcarea
unui copil între membrii familiei extinse nu este neapărat legată de pierderea părinților biologici
și capătă semnificații sociale foarte diferite. În fine, islamul, care recunoaște doar legăturile de
sânge, nu cunoaște legăturile juridice create prin adopție, dar favorizează plasarea (de multe ori
în cadrul familiei) ca răspuns, chiar și ca mijloc, de prevenire a abandonului (instituție cunoscută
sub numele de kafalah). Necesitatea asigurării creșterii și educației copilului în context familial
Acest principiu este preocupat de faptul că, prin adopție, copilul va fi beneficiat de un sistem
familial și educațional care să-i faciliteze dezvoltarea.
„Interesul superior al copilului nu poate fi protejat în mod real și eficient ignorându-se

necesitatea acestuia de a se dezvolta într-un mediu familial”
resurse!continuității în educația copilului, în funcție de originea sa etnică, culturală și
Principiul
lingvistică.
Persoanele și instituțiile abilitate să decidă, în chestiunile legate de finalizarea adopției și de
asemenea, instanța de tutelă are un rol foarte important în analiza adaptării fizice și psihologice a
copilul la noul mediu familial, condițiile socio-profesionale și alte aspecte, cum ar fi cultura
diferențe de etnie, religie etc. Instituția adopției nu discriminează pe criterii precum rasa, sexul,
religia, etnia, naționalitatea. Toți copiii, indiferent de origine, sex, religie etc., trebuie să se
bucure de toate condițiile necesare creșterii lor. În materia adopției internaționale, legea prevede
că adopția internațională a copilului care locuiește
resurse! poate fi aprobată numai în situația în care adoptatorul, sau unul dintre soții din
în România,
familia adoptatoare care locuiește în străinătate este bunicul copilului.
Trebuie să menționăm că în chestiuni legate de adopțiile internaționale organizațiile private din
România nu pot juca niciun rol. Doar organizațiile private din străinătate care au fost certificate
de autoritățile din propriile țări, pot participa la finalizarea concursului internațional de adopții.
Principiul consultării copilului,
Plagiatul detectat: 0,18% https://legeaz.net/dictionar-juridic/incetarea-ado… + 2 id: 82
resurse!de vârsta acestuia și de gradul său de maturitate. Pentru ca o adopție să fie valabilă,
în funcție
dacă adoptatul împlinește vârsta de 10 ani,
acesta trebuie consultat cu acesta. Pentru ca acesta să-și dea acordul, copilul trebuie să fie
informat cu privire la aspectele legate de realizarea adopției și consecințele adopției, în funcție
de vârsta și capacitatea de înțelegere a copilului. Există obligația de a asculta părerile copiilor cu
vârsta peste 10 ani în cadrul procedurilor administrative și judiciare care implică copii. Potrivit
acestui principiu, adoptatorii au obligatia
de resurse!
a informa copilul ca este adoptat, de indata ce vârsta şi gradul său de maturitate îi permit.
Conform prevederilor legale, în cursul procesului de adopție, Direcția Generală de Asistență
Socială și Protectia Copilului, în a cărui rază locuiește copilul, este obligată să ofere copilului
informații clare și competente , în funcție de vârsta și evoluția lui, referitoare la etapele și
durata procesului de adopție , de efectele acestuia, precum și în ceea ce privește adoptatorul
sau familia adoptatoare și rudele acestora. În opinia noastră, obligația de a informa copilul că
este adoptat nu este în interesul superior al copilului și nici nu este în interesul superior al
familiei adoptatoare. Legal nu exista diferența dintre copilul adoptat și cel natural. Prin urmare,
obligația, pe care o are familia adoptatoare informarea copilului despre adopție, nu poate fi una
legală, ci morală. Există anumite aspecte ale vieții private și de familie în care legea nu ar trebui
să intervină. Mai mult decât atât, dreptul la viață privată este garantat la nivel constituțional și,
de asemenea, prin mai multe documente internaționale Oameni care pot adopta Pentru a putea
adopta este necesară îndeplinirea următoarelor condiții de fond: - Capacitatea și sănătatea
adoptatorului de a îndeplini cerințele legale. Persoanele care nu au plin capacitatea de exercițiu,
persoanele cu boli mintale și dizabilități mintale nu pot adopta -
resurse!de vârstă dintre adoptator și adoptator trebuie să fie de cel puțin 18 ani, pentru
Diferența
motive temeinice, instanța de tutelă poate încuviința adopția chiar dacă diferența de vârstă
dintre adoptator și adoptator este mai mică de 18 ani dar nu mai mică de
16 ani. - Condiții morale și materiale. Adoptantul sau familia adoptivă
resurse!
trebuie să îndeplinească garanțiile morale și condițiile materiale necesare creșterii, educației și
dezvoltării armonioase a copilului - Adopția simultană sau succesivă. Doi bărbați nu pot adopta
împreună sau simultan, sau succesiv, doar dacă sunt soț și soție - Persoanele care consimt la
adopție sunt părinții naturali, soțul, persoana adoptată care a împlinit vârsta de 10 ani,
soțul adoptatorului, adoptatorul acestuia sau, după caz, soții familiei adoptatoare, atunci când
aceștia adoptă împreună. Consimțământul dat pentru promisiunea sau obținerea efectivă a
foloaselor, indiferent de natura acestora, nu este valabil. Consimțământul de adopție al părinților
naturali
Plagiatul detectat: 0,15% https://legeaz.net/dictionar-juridic/adoptie + 6 resurse! id: 86
sau, după caz, al tutorelui poate fi dat numai după ce a trecut un copil de 60 de zile de la
nașterea copilului. În România după 1989, instituția adopției a suferit numeroase modificări
legislative. Astfel, au fost adoptate succesiv următoarele reglementări:
resurse!
Legea nr. 11/1990 privind încuviințarea adopției, care a adus o serie de corectări Codului
familiei din 1954, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/1997 privind regimul juridic al
adopției, care a creat un cadru nou și unitar pentru această instituție prin abrogarea tuturor
reglementărilor anterioare, și Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției,
care a fost adoptată în vederea armonizării legislației române privind procedurile de adopție cu
reglementările și practicile internaționale în domeniu. În ceea ce privește condițiile de bază ale
adopției, acestea sunt cuprinse în prezent în Codul civil din 2011 (Cartea II: DESPRE FAMILIE,
TITLUL III: Rudenia, Capitolul III: Adopția, articolele 451-482), care a abrogat Codul civil din 1864
și Codul Familiei Modificările și modificările aduse prin Legea nr. 57/2016 în materie de adopție
sunt rezultatul a numeroaselor i insistente propuneri care au fost făcute în ultimii ani de speciali
tii în domeniul teoria adoptiei si jurisprudenta, dar si pe baza recomandarilor facute de societatea
civila reprezentanți, care, de la adoptarea Legii 273/2004, s-au confruntat cu o procedură
complicată care a durat loc pe o perioadă nerezonabilă de timp. Întrucât întreaga procedură civilă
românească actuală se caracterizează prin celeritate, legiuitorul are a hotărât că cauzele privind
adopțiile trebuie soluționate în mod similar și, astfel, a introdus o serie de prevederi care au
redus termenele procedurale stabilite de reglementarea anterioară, inclusiv prevederile menite
să asigure dobândirea rapidă a statutului de copil adoptabil. Întrucât adopția este o instituție
concepută pentru a servi în primul rând interesului superior al copilului minor, noua lege dezvoltă
și detaliază o serie de prevederi referitoare la potrivirea adoptatorului/familia adoptatoare si
adoptatul, astfel incat persoanele cu cea mai mare compatibilitate fata de adoptat fi identificat.
Metodologia de potrivire inițială și practică între copil și persoana/familie atestată ca aptă de
adoptare, precum și criteriile care trebuie luate în considerare la stabilirea potrivirii, urmează să
fie prevăzute de regulile metodologice de aplicare a prezentei legi. Pe măsură ce filiația civilă
stabilită prin adopție a fost creată ca substitut al descendenței naturale, legislatia română in
domeniu a reglementat, in premiera si in detaliu, concediul acordat adoptatorului, pentru ca un
adoptator sa aiba aceeasi functie ca un parinte biologic, căruia i-a fost acordat concediu de
maternitate/paternitate. În același sens, a fost stabilită o indemnizație lunară pentru adoptatorul,
similar cu alocația pentru îngrijirea copilului pe care o primește un părinte. Noua lege aduce și
câteva modificări necesare, pentru a răspunde așteptărilor legitime ale adoptatului de a obține
informații despre originile acestuia și familie biologică, dar și să acorde părinților biologici
posibilitatea de a obține informații despre adoptat. O modificare binevenită adusă de Legea nr.
57/2016 în materia adopției internaționale este reducerea termenului un copil este eligibil pentru
acest tip de adopție, de la doi ani la un an. Fără îndoială, toate modificările și noutățile legislative
aduse de Legea nr. 57/2016 au răspuns la așteptările atât ale specialiștilor din acest domeniu cât
și ale
„principalilor actori”
implicați în adopție: copilul adoptat, adoptatorul(i) si parintii biologici. A simplificat procedura și a
redus timpul în care se desfășoară și, de asemenea, a reușit să clarifice insuficient unele aspecte
detaliate în regulamentul precedent. Cu toate acestea, ca întotdeauna, deficiențele și
imperfecțiunile acestui lucru noua lege va deveni vizibilă și va fi adusă în discuție odată cu
trecerea timpului, în special de către mijloace ale practicii judiciare ce se va dezvolta ulterior în
domeniu. Numarul de adoptii incheiate conform noii legislatii CAPITOLUL IV Efectele adopţiei
Având în vedere distincţia dintre adopţia naţională şi cea internaţională, în mod similar, efectele
adopţiei pot fi analizate în cele două planuri, deoarece, în cazul adopţiei internaţionale, se pune
problema specifică a recunoaşterii efectelor hotărârilor judecătoreşti române în străinătate.
„Indiferent de natura efectelor adopţiei, acestea se produc întotdeauna numai pentru viitor,
după încuviinţarea adopţiei de instanţă. ”
Potrivit art. 1 alin. 3,
resurse!
adopţia îşi produce efectele de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti.
„În acest sens vom aborda în continuare următoarele efecte: -efectul privind întocmirea unui act
de naştere pentru copil; -efectul filiaţiei şi rudeniei civile; -efectul privind drepturile şi obligaţiile
părinteşti; -efectul privind numele, domiciliul şi locuinţa adoptatului; -efectele privind obligaţia
legală de întreţinere şi vocaţia succesorală; -efectele privind cetăţenia adoptatului. ”
Întocmirea unui nou act de naştere.
„Serviciul de stare civilă competent, va întocmi în condiţiile legii, un nou act de naştere, în care
adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti. Vechiul act de naştere se va păstra,
menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act. ”
resurse!
Filiaţia şi rudenia civilă a)Distincţia dintre filiaţia şi rudenia civilă.
Adopţia stabileşte filiaţia dintre copil şi rudele adoptatorului. În acest context, se pun următoarele
Plagiatul detectat: 0,1% https://www.scrigroup.com/legislatie/drept/ADO… id: 94
probleme: -legea nu prevede expres că descendenţii adoptatorului sunt în raport direct cu

adoptatorul
şi rudele lui; O soluție afirmativă este necesară deoarece paternitatea în sensul cel mai larg
desemnează linia neîntreruptă a nașterii care leagă o persoană de strămoșii săi, iar faptul de a fi
născut între aceste persoane stabilește legătura părinte-copil. În sens restrâns, relația părinte-
copil este relația de sânge dintre copii și ambii părinți. Relația directă se referă la relația dintre
oameni care sunt descendenți direct sau indirect unul din celălalt. -
legea nu prevede expres că descendenţii adoptatului devin rude cu rudele adoptatorului.

„Soluţia se impune afirmativ deoarece numai aşa rudenia creată prin adopţie este asimilată cu
rudenia firescă, iar un text care să prevadă contrariul nu există. Descendenţii adoptatului sunt
rude în linie directă descendentă. Textul prevede că rudenia se stabileşte între copil şi rudele
adoptatorului
resurse! şi îndatoririle părinteşti a)Trecerea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti de la părinţii
Drepturile
fireşti asupra părinţilor adoptivi. Adopția este un proces prin care o persoană, de obicei un
minor, care nu a dobândit
capacitate juridică deplină, devine parte a unei familii adoptive. Prin adopție, persoana adoptată
devine membru al familiei adoptatoare și locuiește cu aceasta. Adoptatorul are responsabilitatea
de a crește și îngriji persoana adoptată. Drepturile și responsabilitățile părintești sunt transferate
de la părinții biologici la părinții adoptivi. Acest transfer implică asumarea responsabilităților
legale, financiare și emoționale pentru persoana adoptată, inclusiv dreptul de a lua decizii privind
educația, sănătatea și bunăstarea sa. Adopția creează o relație juridică permanentă între
adoptator și persoana adoptată, oferindu-le acesteia din urmă un mediu familial stabil și
susținător.. Solutia decurge din prevederile legii, care prevede ca dupa desfacerea relatiei
adoptive, daca nu se iau alte masuri
de protectie a copilului, parintele biologic isi va recastiga drepturile si indatoririle parintelui,

ceea ce inseamna ca
acesta este nu a pierdut drepturile și obligațiile părinților. adopţie. b)Adopţia de către un
Plagiatul detectat: 0,37% https://biblioteca.regielive.ro/licente/drept/adop… id: 98
soţ a copilului firesc al celuilalt soţ. În acest caz, drepturile și îndatoririle părintești aparțin
adoptatorului și părinților naturali căsătoriți cu acesta, ținând cont de relația dintre soți și în
scopul menținerii unității familiale.Ei le vor exercita în conformitate cu prevederile Codului Civil.
c)Decăderea adoptatorului din drepturile părinteşti.
Părinții pot fi privați de părinți adoptivi dacă sănătatea sau dezvoltarea lor fizică este amenințată
de modul în care sunt exercitate drepturile părintești, de un comportament abuziv sau grav
neglijent în îndeplinirea îndatoririlor părintești sau de dreptul lor de educație, formare sau
formare profesională. Copiii minori nu sunt pe deplin dedicați spiritului valorilor morale. Pierderea
autorităţii părinteşti a ambilor părinţi adoptivi nu înseamnă încetarea relaţiei adoptive. Această
soluție este în interesul adoptatului întrucât instanța poate anula confiscarea. Dacă un singur
adoptator este lipsit de drepturile părintești, ceilalți adoptatori își vor exercita aceste drepturi
individual. d)Adoptatorii divorţaţi. În cazul în care soțul adoptator dorește să divorțeze, se aplică
dispozițiile legale privind desfacerea căsătoriei în cazul copiilor minori și se deduce relația dintre
minorul adoptat și minorul adoptat și așa mai departe. e)
resurse!
Încredinţarea copilului unei persoane, familii, serviciu public specializat pentru protecţia
copilului sau a unui organism privat autorizat
- Exercitarea dreptului de încheiere în numele copilului încredinţat, sau încredinţarea încheierii
acestor acte către Comitetul pentru Protecţia Copilului; - şcolarizarea copilului poate fi schimbată
numai cu aprobarea Comitetului pentru Protecţia Copilului; -
resurse!
Dreptul de administrare a bunurilor copilului se exercită de către Comitetul pentru Protecția
Copilului, care îl poate delega
unui serviciu public de specialitate sau unei agenții private autorizate pentru copil. Numele de
familie al adoptatului Efectele adopţiei internaţionale 1. Recunoaştera adopţiei Hotărârile
pronunţate într-un stat pentru a produce efecte într-un alt stat , trebuie recunoscute în acest din
urmă stat. Recunoaşterea hotărârilor în materia adopţiei poate fi analizată din dublă perspectivă.
A.În primul rând se poate pune problema recunoaşterii în România a hotărârilor străine de
încuviinţare a adopţiei. Sunt posibile 3 soluţii: a) România recunoaște legal pe deplin deciziile
anunțate în străinătate. Potrivit art. Articolul 166 din Legea 105/1992 prevede că o hotărâre
străină este supusă recunoașterii juridice depline dacă se referă la cetățenia unui cetățean al țării
resurse!
în care a fost pronunțată sau, dacă este citită într-o țară terță, hotărârea străină este mai întâi
recunoscută de către acea țară a ambelor părți cetățenie.b)recunoaşterea judecătorescă. În
cazul în care decizia de adopție străină nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea juridică
deplină, aceasta poate fi recunoscută în condițiile prevăzute la articolul
1. Legea 105/1992 nr. 169-171, însă instanţele române nu au examinat fondul hotărârilor străine
sau au putut să le modifice. În sens artistic, această problemă de recunoaștere poate apărea
dacă decizia este anunțată într-o țară terță. 166 și nu sunt recunoscute de țările de cetățenie ale
părților. c)refuzul recunoaşterii hotărârii străine. Conform art. 168
Plagiatul detectat: 0,2% https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-463-persoa… + 2 id: 102
dinresurse!
Legea nr. 105/1992, recunoaşterea unei hotărâri poate fi refuzată dacă: hotărârea este
rezultatul unei fraude comise în străinătate; hotărârea încalcă ordinea de drept internaţional
privat român;
procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre chiar nedefinită, a instanţelor
române sau se află în curs de judecare în faţa acestora la data sesizării instanţei străine. Având în
vedere faptul că instanţa română este exclusiv competentă să încuviinţeze adopţia unui cetăţean
român şi a unei persoane fără cetăţenie, când au domiciliul în România, rezultă că o hotărâre
străină prin care s-ar încuviinţa o asemenea adopţie, nu ar putea fi recunoscută în România. O
asemenea recunoaştere n-ar putea opri decât pe un
Plagiatul detectat: 0,17% https://legeaz.net/dictionar-juridic/inregistrarea-… id: 103
cetăţean român cu domiciliul în străinătate. B. În al doilea rând, se pune problema recunoaşterii

în străinătate a hotărârilor de încuviinţare a adopţiei
pronunţate în România. În general, recunoaţterea hotărârilor pronunţate de autorităţile române
se realizează potivit normelor de procedură din sistemul de drept al statului unde urmează a se
face recunoaşterea. Având în vedere faptul că, în majoritatea cazurilor, problemele se pun nu în
legătură cu recunoaşterea în România a hotărârilor de adopţie pronunţate în străinătate, ci,
dimpotrivă, interesul practic există în recunoaşterea în străinătate a hotărârilor de adopţie
internaţională pronunţate în România, rezultă că nerecunoaşterea acestor hotărâri este de natură
să afecteze interesul copilului adoptat. 2. Recunoaşterea aplicabilă efectelor adopţiei Eficacitatea
adopției și relația dintre adoptator și persoana adoptată sunt guvernate de legile statului.Dacă
adopția este convenită de soț și soție,
resurse!legea care reglementează eficacitatea căsătoriei adoptatorului. Prin urmare, putem
se aplică
distinge două cazuri: - În cazul în care adoptatorul este persoană fizică, valabilitatea adopției va
fi afectată de prevederile legii țării sale, care se stabilește în conformitate cu articolul 12 din
Legea nr. 12. 105/1992. - În cazul în care
adoptatorii sunt doi soți, legea aplicabilă valabilității căsătoriei se stabilește potrivit articolului 1.
Legea nr.20 105/1992, astfel: a) Dacă soții au aceeași cetățenie, legea aplicabilă efectului
adopției va fi dreptul lor național comun. b) Dacă soții nu au aceeași cetățenie, legea aplicabilă
efectului adopției este legea reședinței comune. c) În lipsa cetățeniei comune sau a reședinței
comune, se aplică legea țării în care au sau au avut reședința comună sau cu care au cele mai
strânse legături. CAPITOLUL V DESFIINȚAREA ȘI DESFACEREA ADOPȚIEI Încetarea adopţiei poate
avea loc prin desfiinţare sau prin desfacere. 5.1 Desfiinţarea adopţiei 5.1.1 Adopţia poate fi lovită
de nulitate Nu există o prevedere specială în Codul familiei cu privire la invalidarea adopțiilor. De
asemenea, ca derogare de la dreptul comun, dezaprobarea adopției de către părinții naturali ai
copilului nu este considerată a fi o anulare a adopției, ci reprezintă doar o situație în care adopția
este anulată. Cu toate acestea, chiar și cu obstacolele din Legea privind dreptul familiei, literatura
juridică și practica judiciară au susținut că adopțiile nu sunt valabile în temeiul dreptului comun
decât dacă este prevăzut în mod specific.
“De lege lata”,

potrivit art. 22 alin. 1
Plagiatul detectat: 0,1% https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-480-nulitate… id: 106
din O.U.G. 25/1997, adopţia este supusă, conform legii, nulităţii sau desfacerii.
”Faptul că adopţia poate fi supusă nulităţii rezultă şi din prevederile Convenţiei europene în
materiul adopţiei de copii precum art. 6 lit. c) şi art. 13 pct.2 lit. a). Considerăm” că, deşi se
poate face distincţie între nulitatea adopţiei, ca operaţiune juridică încuviinţată prin hotărâre
judecătorească irevocabilă şi nulitatea actelor juridice care intră în structura adopţiei ca
operaţiune juridică, se poate constata existenţa unei legături
“de la parte la întreg”,

în sensul că nulitatea unui act din conţinutul adopţiei afectează valabilitatea operaţiunii juridice în
ansamblul său. Apreciem că
“de lege ferendă”,

s-ar putea discuta să se renunţe la posibilitatea ca adopţia să fie desfiinţată printr-o acţiune
distinctă în nulitate absolută sau relativă. Având în vedere că procedura adopţiei a devenit destul
de complexă, fiind deopotrivă o procedură administrativă şi judecătorească, ce permite verificare
condiţiilor de fond şi de formă pentru încuviinţarea adopţiei, considerăm că, în eventualitatea în
care s-ar reintroduce şi calea de atac a apelului, ar fi suficiente garanţii că adopţia s-a încheiat cu
respectarea legii. Aceasta ar asigura mai multă stabilitate adopţiei, atâta timp cât este în
interesul copilului. 5.1.2 Nulitatea adopţiei este de competenţa tribunalelor. ”În reglementarea
Codului familiei, s-a pus problema organului competent în faţa căruia se poate invoca nulitatea
adopţiei. ”Prin decizia de îndrumare nr. 2 din 17 februarie 1967, Plenul Tribunalului Suprem s-a
oprit la soluţia că organul competent să declare nulitatea adopţiei este, în toate cazurile, instanţa
judecătorească, fie că este vorba de nulitatea actului
de resurse!
voinţă al părţilor, fie că este vorba de nulitatea hotărârii de încuviinţare a adopţiei.
Prin Decretul nr. 25 din 31 ianuarie 1969, care a modificat unele dispoziţii ale Codului de
procedură civilă, s-a consacrat aceeaşi soluţie, cu precizarea că, având în vedere importanţa
materiei, competenţa aparţine, în primă instanţă, tribunalului. Decretul nr. 365 din 3 noiembrie
1976 nu mai prevedea că tribunalul este competent pentru nulitatea adopţiei, ceea ce înseamnă
că asemenea competenţă revenea în primă instanţă. Legea nr. 11 din 1990, art. 12, prevedea că
cererile de anulare sau desfacere a adopţiei, urmează aceleaşi reguli de competenţă ca cele
pentru încuviinţarea adopţiei. Ordonanţa de urgenţă nr. 25/1997 prevede numai pentru
desfacerea adopţiei competenţa jurisdicţională, nu şi pentru nulitatea adopţiei, pentru care
prevede că
“adopţia este supusă, potrivit legii, nulităţii”.

5.1.3 ”Clasificarea nulităţilor adopţiei. ” Ca şi în dreptul comun, nulităţite adopţiei se pot clasifica
în funcţie de mai multe criterii, ceea ce reprezintă interes pentru a determina ulterior regimul
juridic al nulităţii adopţiei. Principalele criterii de clasificare şi categorii de nulităţi sunt: a) în
funcţie de natura interesului ocrotit, nulitatea poate fi absolută şi relativă. De remarcat este
faptul că, în materia adopţiei, încălcarea dispoziţiilor legale privind valabila încuviinţare a
acesteia se sancţionează, de regulă, cu nulitatea absolută. b) în funcţie de întinderea efectelor
sale, nulitatea este totală şi parţială. În ceea ce priveşte adopţia, considerăm că întotdeauna
nulitatea este totală, nefiind posibilă numai desfiinţarea unor efecte ale adopţiei şi menţinerea
altora, dat fiind că însăşi starea civilă a celui adoptat este unică şi indivizibilă. c) în funcţie
Plagiatul detectat: 0,21% https://pdffox.com/faete-juridice-ale-societaii-ro… id: 111
de modul în care rezultă din textul legal care o reglementează, nulitatea este expresă şi
virtuală. Aşa cum am arătat, art.22 alin. 1 din O.U.G. nr.
25/1997 prevede că adopţia este nepusă nulităţii potrivit dreptului comun. Considerăm că
suntem în prezenţa unei nulităţi exprese, dar din păcate acesta este indirect reglementată, prin
trimiterile la dreptul comun. 5.1.4 În funcţie de felul de valabilitate neîndeplinită, nulitatea este
de fond şi de formă, în materia adopţiei, putem distinge în mod corespunzător nulităţi pentru
neîndeplinirea condiţiilor de fond privind pe adoptat, pe adoptator sau pe ambii şi nulităţi pentru
neîmplinirea condiţiilor de formă (declaraţia autentificată de consimţământ la adopţie) sau de
procedură. ”Fiind vorba de o operaţiune juridică ce poate fi asimilată
“actelor juridice condiţie”,

cu conţinut predeterminant, nulitatea adopţiei este întotdeauna juridiciară, în sensul că aceasta
trebuie constatată sau pronunţată de instanţa de judecată, nefiind permis părţilor să desfiinţeze
pe cale amiabilă o asemenea operaţiune juridică. ” Dat fiind că, din punct de vedere practic, cea
mai importantă clasificare a nulităţilor este aceea în nulităţi absolute şi nulităţi relative, vom
analiza, în continuare, principalele aspecte ale acestei clasificări în materia adopţiei. 5.1.7
resurse!
Cazul de nulitate al adopţiei. A.Lipsa consimţământului uneia dintre persoanele chemate de lege
să consimtă la adopţie, duce la nulitatea acesteia. În acest context s-a făcut distincţie astfel:
lipsa consimţământului părinţilor fireşti ai adoptatului şi al adoptatului mai mare de 10 ani, este
sancţionată cu nulitatea absolută lipsa consimţământului soţului persoanei care adoptă este
sancţionată numai cu nulitatea relativă. Acţiunea în anulare se poate introduce numai de către
soţul persoanei care a adoptat, aceasta putând să îşi acopere nulitatea. Tot cu nulitatea relativă
este sancţionată lipsa consimţământului tutorelui. B.Adopţia multiplă
Scopul adopției este stabilirea unei relații de familie asemănătoare unei familii naturale pentru
persoana adoptată, iar această relație nu poate fi realizată în cazul adopțiilor multiple simultane
sau succesive ale aceleiași persoane, decât în cazul adopției de către doi soți. Sancțiunea
aplicată
resurse!
în acest caz este nulitatea absolută a adopției. C.Adopţia unei persoane cu capacitatea deplină
de exerciţiu, care nu a fost crescută de adoptator „Ca excepţie de la regulă că numai copilui
care nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu poate fi adoptat, legea permite adopţia unei
persoane după ce aceasta a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, dar numai de către
persoana sau famila care a crescut-o. Dacă această condiţie nu este îndeplinită adopţia este
sancţionată cu
nulitatea absolută, deoarece
resurse! o condiţie de fond cerută de lege pentru valabilitatea adopţiei, privitoare la persoana
se încalcă
adoptatului.” ”În aceste cazuri, instanţa care soluţionaeză acţiunea în constatarea nulităţii
trebuie să stabilească în concret şi să aprecieze dacă în perioada în care adoptatul a fost
crescut de adoptator, între aceştia s-au creat legăturile de afectivitate care caracterizează
familia. ” D.Lipsa condiţiilor cerute de lege în persona adoptatorului
„Tot cu nulitatea absolută se soluţionează şi adopţia încheiată cu nerespectarea condiţiilor

prevăzute de lege”,
respectiv
resurse!adoptatorul să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să fie cu cel puţin 18 ani mai în
vârstă decât adoptatul. Referitor la ultima condiţie se admite că, pentru motive temeinice,
instanţa poate încuviinţa adopţia şi când difereanţa de vârstă este mai mică, fără însă a se pune
în pericol scopul pentru care se încheie adopţia. E.Rudenia în linie dreaptă şi colaterală Rudenia
în linie dreaptă duce la nulitatea absolută a adopţiei, deşi nu este prevăzută expres de lege, dar
numai în ceea ce priveşte adopţia de către părinţi de către proprii copii.
„Adopţia între celelalte rude în linie dreaptă, de exemplu între bunici şi nepoţi este permisă”.
resurse!legii este interzisă adopţia între rudele colaterale de gradul al doilea, adică între fraţi şi
Conform
surori F.Adopţia între soţi Chiar dacă practica adopției nu este interzisă în mod expres,
literatura juridică consideră, în general, că adopția se pedepsește cu nulitate absolută, ceea ce
înseamnă că relațiile derivate din căsătorie sunt în imposibilitatea de a funcționa corespunzător
din aceasta.
resurse! a doi soţi Potrivit legii adopţia a doi soţi de către aceeaşi personă sau familie este
G.Adopţia
interzisă. H.Încălcarea scopului familial şi social al adopţiei Scopul urmărit prin
adopție este transferul răspunderii de protecție parentală de la părinții biologici ai adoptatului
către adoptator, asigurându-se condițiile materiale și
resurse!
morale necesare dezvoltării armonioase a copilului. Abaterea de la acest scop, și deci motivul
actului juridic de adopție, este absolut nulă. În practică, următoarele sunt considerate astfel de
abateri:
- tutorele adoptă un copil, dacă adopția este pentru a evita obligația depunerii de rapoarte
periodice - Adopția în folos material și eludarea dispozițiilor legale privind moștenirea - Situații în
care adoptatorul dorește să profite de munca la domiciliu și părinții biologici își doresc
resurse!
ca fiica lor să fie unicul moștenitor al adoptatorului în vârstă de peste 70 de ani.
- Adoptantul finalizează adopția pentru a obține o zonă de locuit 5.1.8 Efectele desfiinţării
adopţiei
„În principiu, ca şi în dreptul comun, nulitatea adopţiei, absolută ori relativă, produce efecte nu
numai pentru viitor, ci şi pentru trecut. Cu toate acestea, unele efecte produse în trecut nu pot fi
înlăturate, cum ar fi, de exemplu, puterea numelui, prestarea întreţinerii sau ocrotirea minorului
prin exercitarea drepturilor în ceea ce priveşte cetăţenia adoptatului”.
resurse!
Efectele nulităţii adopţiei se produc privitor la: A.Rudenia civilă Se consideră că nu a existat
niciodată. Astfel, dacă declararea nulităţii adopţiei are loc după decesul adoptatului sau
a adoptatorului, acesta va influenţa
Plagiatul detectat: 0,23% https://www.qdidactic.com/stiinta-tehnica/drept… id: 125
succesiunea lor, respectiv nu va exista vocaţie succesorală între persoanele care numai aparent
erau rude la deschiderea succesiunii. B.Ocrotirea părintească este redobândită de către părinţii
fireşti, care vor exercita drepturile
şi îndatoririle părinteşti referitoare la persoana şi bunurile copilului pierdute de adoptator.
Aceasta se împune datorită caracterului retroactiv al unităţii, adopţia considerându-se că nu a
existat niciodată. Totuşi
Plagiatul detectat: 0,45% https://legeaz.net/dictionar-juridic/adoptie + 2 resurse! id: 126
actele juridice cu caracter patrimonial încheiate de fostul adoptator cu terţe persoane în numele
adoptatului sau încheiate de adoptat cu încuviinţarea prealabilă a adoptatorului rămân
neafectate. C.Numele fostului adoptat În urma desfiinţării adopţiei, fostului adoptat va
redobândi vechiul nume de familie, chiar dacă în această privinţă, nu există un text de lege
expres. Acest efect se produce doar pentru viitor.
D.
resurse! şi locuinţa adoptatului nu vor mai fi la adoptator după declararea nulităţii adopţiei.
Domiciliul
resurse! de întreţinere între adoptat şi adoptator încetează, dar numai pentru viitor, fără a se
E.Obligaţia
mai pune problema restituirii a ceea ce s-a prestat în trecut, dat fiind caracterul întreţinerii şi a
modului
de prestare succesivă. F.Dispariţia impedimentelor la căsătorie. Acestea dispar odată cu
desfiinşarea adopţiei. 5.2 Desfacerea adopţiei 5.2.1 Precizări prealabile
„Interesul superior al copilului trebuie asigurat nu numai la momentul încuviinţării adopţiei de

către instanţa judecătorească, ci şi ulterior, când adopţia îşi produce efectele. Acest principiu
este constant în legislaţia noastră. ”
Codul familiei (art. 80) a reglementat desfacerea adopţiei ca o măsură prin care încetau pentru
viitor efectele adopţiei, atunci când adopţia a fost încheiată fără consimţământul părinţilor fireşti
ai adoptatorului, precum şi ori de câte ori desfacerea adopţiei era în interesul celui adoptat.
Desfacerea adopţiei corespunde
“revocării adopţiei”,
în sensul Convenţiei europene în materia adopţiei de copii. Astfel, potrivit art. 13 pct.1, atâta
vreme cât adoptatul nu este major, adopţia nu poate revocată decât prin decizia unei autorităţi
juridiciare sau administrative pentru motive grave şi numai dacă revocarea pentru asemenea
motive este admisă prin legislaţie. 5.2.2 Competenţa jurisdicţională Cererile de desfacere a
adopţiei sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor
în aresurse!
cărui rază teritorială se găseşte domiciliul copilului. Dacă nu se poate determina instanţa
competentă, potrivit art. 15 alin. 1 este competent Tribunalului Bucureşti (art. 15 alin. 2). Ar
urma ca şi competenţa teritorială să se determine după aceleaşi reguli ca şi pentru încuviinţarea
adopţiei, adică tribunalul de la domiciliul copilului,
care de regulă, coincide cu cel al adoptatorului, respesctiv Tribunalului Bucureşti. 5.2.3 Cauze
de resurse!
desfacere a adopţiei. Cauzele de desfacere a adopţiei sunt ulterioare încheierii adopţiei şi fac
incompatibilă menţinerea acesteia deoarece nu mai este în interesul superior al adoptatului.
Potrivit art. 22 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/1997, desfacerea adopţiei poate avea loc în
următoarele condiţii: a)Interesul adoptatorului este în sensul desfacerii adopţiei. Aprecierea
acestui interes se face de către instanţa de judecată competentă
pentru desfacerea adopţiei. Consideratele patrimoniale şi nepatrimoniale determină intresul
superior al copilului, fără ca primele să fie precumpănitoare pentru desfacerea adopţiei. Astfel, s-
a decis că adopţia nu poate fi desfăcută pe motivul că adoptatul ar putea primi pensie de urmaş
după tatăl firesc decedat. În cazul desfacerii adopţiei, interesului adoptatorului trebuie dovedit.
Desfacerea adopţiei se poate dispune numai dacă este în interesul adoptatului. Adopţia se poate
desface faţă de unul dintre părinţii aflaţi în viaţă. Desfacera adopţiei nu poate fi dispusă dacă
unicul motiv invocat este că doreşte să revină la numele părinţilor săi fireşti. Comportarea
deliberat necorespunzătoare a adoptatorilor nu justifică desfacerea adopţiei. Despărţirea în fapt a
părinţilor adoptatori nu constitue prin sine însăşi motiv
Plagiatul detectat: 0,15% https://legeaz.net/dictionar-juridic/incetarea-ado… id: 133
de desfacere a adopţiei. Decesul unuia dintre adoptatori nu constitue un impediment la

introducerea şi examinarea acţiunii de desfacere a adopţiei
şi faţă de acesta. Interesul adoptatorului trebuie apreciat în limitele legii. De aceea, adopţia nu
poate fi desfăcută, de exemplu, atunci când prin acestea s-ar urmări exonerarea adoptatorului de
obligaţia de întreţinere faţă de părinţii adoptatori. Interesul adoptatorului trebuie înţeles nu
numai în sensul său moral, ci în sensul patrimonial, deoarece starea materială contribuie la
crearea condiţiilor în care se poate realiza minorul mai bine. Desfacerea adopţiei poate fi cerută
dacă adoptatorii nu asigură condiţii necesare pentru creşterea şi educarea adoptatului. Tot astfel,
lipsa afecţiunii cuvenite, manifestă printr-o asprime deosebită, nejustificată, care a determint
părăsirea de către copil a domiciliului adoptatorilor şi revenirea la părinţii săi fireşti, constitue
motiv temeinic de desfacere a adopţiei. Dacă un adoptator a decedat, iar celălalt, rămas în viaţă,
nu resurse!
se mai ocupă de creşterea şi educarea copilului, nemaiexistând afecţiunea şi ataşamentul
firesc între ei, se poate dispune desfacerea adopţiei faţă de acel părinte, dacă este în interesul
copilului, rămânând în fiinţă adopţia faţă de părintele adoptator decedat. Când intetresul
adoptatorului o cere, se poate dispune desfacerea
numai faţă de unul dintre adoptatori şi menţinerea ei faţă de celălalt adoptator, chiar dacă acesta
a decedat. Interesul adoptatului poate consta în posibilitatea de a moşteni pe adoptatorul
decedat sau de a obţine, de pe urma lui, o eventuală pensie de urmaş. O problemă care se poate
ridica este aceea dacă în cazul adopţiei unui copil cu părinţii necunoscuţi, stabilirea ulterioară a
paternităţii sau a maternităţii copilului, deci după ce el a fost adoptat, constitue motiv pentru
desfacerea adopţiei astfel intervenită. ”Instanţa de judecată va putea dispune desfacerea
adopţiei numai dacă este în interesul minorului, în raport de particularităţile cauzei. ” b)Acţiunea
pentru desfacerea adopţiei poate fi introdusă de următoarele persoane: -
resurse!
copilul care a împlinit vârsta de 10 ani(art. 22 alin. 2). Faţă de redactarea textului, se ridică
problema dacă adoptatul cu capacitatea deplină de exerciţiu poate
introduce opţiunea în desfacerea adopţiei. În sens negativ s-ar putea invoca art. 22 alin. 4 din
Ordonanţa de urgenţă nr.25/1997, care prevede
resurse!
că la desfacerea adopţiei, părinţii fireşti ai copilului redobândesc drepturile şi obligaţiile
părinteşti, numai dacă instanţa nu decide o altă măsură de protecţie a copilului, ceea ce
ar arăta că este vorba numai de copilul fără capaciate
Plagiatul detectat: 0,19% https://legeaz.net/dictionar-juridic/adoptie id: 137
deplină de exerciţiu. În sens afirmativ, se poate invoca interesul adoptatorului, fie că este minor,
fie că este major. În temeiul reglementării anterioare, s-a decis că
acţiunea în desfacerea adopţiei poate fi exercitată, dacă este în interesul adoptatului de către
acesta, chiar dacă este major. Dacă adoptatul a devenit major, desfacerea adopţiei nu mai poate
fi cerută de către părinţii fireşti ai adoptatului, de autoritatea tuteleră şi instituţiile de ocrotire. În
acest sens, s-a decis că atunci când adoptatul este major, interesul său în desfacerea adopţiei nu
mai poate fi privit unilateral, în sensul de interes superior, ci trebuie circumscris şi interesul
adoptatorului. Procedând astfel, ar însemna ca instituţia adopţiei să fie denaturată de la scopul
său – crearea unor raporturi de rudenie fireşti – atunci când adoptatorul, care s-a îngrijit în bune
condiţii de creşterea şi educare adoptatului cât timp acesta a fost minor, ar putea fi lăsat la
discreţia interesului celui devenit major. În speţă, ”adoptatul major a invocat drept interes pentru
desfacerea adopţiei, faptul că simpla prezenţă a adoptatorilor pârâţi, care îi impun un stil de viaţă
cu care acesta nu este de acord, îi creează o stare de iritare atât de mare, încât a fost nevoit să
ceară desfacerea adopţiei pentru a nu se ajunge să comită acte necugetate”. Instanţa a respins
cererea
Plagiatul detectat: 0,38% https://legeaz.net/dictionar-juridic/incetarea-ado… + 2 id: 138
de resurse!
desfacere a adopţiei formulată de adoptatul devenit major, întrucât s-a dovedit că cererea
acestuia este profund imorală, în condiţiile în care el era cel care genera conflicte între părinţi şi
lua sume de bani din casă fără acordul părinţilor adoptatori. Într-o altă speţă, instanţa a admis
cererea de desfacere a adopţiei
formulată de adoptatorul major împotriva tatălui adoptator, constatând că, după încuviinţarea
adopţiei, datorită lipsei de îngrijire din partea părinţilor adoptatori, a fost încredinţat unei case de
copii, iar după divorţul părinţilor adoptivi, tatăl adoptiv nu s-a mai preocupat de creşterea
copilului adoptat, s-a recăsătorit şi a plecat cu familia în străinătate. Din felul în care este
formulat textul, pare că răspunsul este negativ. Ar rezulta că părinţii fireşti ai adoptatului,
autorităţile administrative publice locale (şi centrale) pot numai să aducă la cunoştinţa comisiilor
pentru protecţia copilului şi serviciilor specializate pentru protecţia copilului, situaţia creată
privind pe adoptat, urmând ca acestea să întreprindă măsurile în cadrul atribuţiilor lor, pentru
desfacerea adopţiei. Dar aceasta presupune că adoptatul nu are capacitatea deplină de exerciţiu.
Dacă adoptatul este major ori minor fiind, are capaciatatea deplină de exerciţiu, cum este cazul
minorei căsătorite, numai el poate cere desfacerea adopţiei. Situaţia cea mai dificilă o are
adoptatul, care nu poate cere desfacerea adopţiei, putând numai să înştiinţeze autorităţile
menţionate pentru a aprecia şi a solicita de desfacerea adopţiei şi aceasta numai dacă adoptatul
nu are capacitatea deplină de exerciţiu. Sub imperiul Codului familiei, autorii au propus, de lege,
ferenda, de a se da dreptul la acţiunea în desfacerea adopţiei şi adoptatorului, fără a deosebi
dacă adoptatorul este sau nu minor. Pe de altă parte, interesul adoptatorului trebuie apreciat în
limitele legii şi ar putea acoperi o comportare necorespunzătoare a adoptatului. Până la urmă,
însăşi interesul adoptatului este periclitat, deoarece persoana sau familia care ar dori să adopte
un copil, ştiind că indiferent de comportarea adoptatului şi de situaţia ce s-ar crea, cum ar fi
dezbinarea sau tensiunea ivită între adoptator şi adoptat, ingratitudinea manifestă a adoptatului,
eşecul educaţiei adoptatului, fapte grave săvârşite de adoptat împotriva adoptatorului, deci
potenţialii adoptatori ar avea reţineri la adopţia oferită, de teama de a nu se crea o situaţie
juridică din care nu se mai poate ieşi. În definitiv, în majoritatea cazurilor, adopţiile nu se desfac,
îşi realizează finalitatea. Dar, ”efectul negativ privind reţinerea la adopţie poate fi mai mare, ceea
ce ar însemna lipsirea unor copii de protecţia pe care ar putea s-o aibă în familia adoptivă. Este
un aspect care nu ar putea fi neglijat. De aceea, considerăm ” că în toate cazurile, adoptatorul ar
trebui să aibă dreptul la acţiunea în desfacerea adopţiei, ceea ce nu înseamnă că introducerea
acţiunii ar duce automat la desfacerea adopţiei. Această desfacere nu poate să intervină decât în
condiţiile de fond prevăzute de lege, între care interesul superior al adoptatului pentru desfacerea
adopţiei, dar acest interes să fie înţeles şi apreciat în limitele legii. ”Potivit reglementării actuale,
ar urma ca Ministerul Public să poată introduce acţiunea în defăţurarea adopţiei, numai dacă este
necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor şi ale persoanelor puse
sub interdicţie”. Sub imperiul Codului familiei s-a decis că în acţiunea pentru desfacerea adopţiei
introdusă de altcineva decât părintele firesc al adoptatului, la desfacerea adopţiei trebuie să fie
citat acest părinte, care are nu numai dreptul, ci şi îndatorirea de a veghea asupra situaţiei
copilului, contribuind la pronunţarea unei soluţii cît mai conforme cu interesul acestuia. 5.2.
resurse! desfacerii adopţiei. Adopţia se consideră desfăcută de la data rămânerii definitive şi
4 Efectele
irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a pronunţat desfacerea adopţiei. S-a considerat
că hotărârea judecătorească prin care s-a desfăcut adopţia îşi produce efectele chiar dacă nu s-
a făcut menţiune pe marginea actului de naştere. Efectele desfacerii adopţiei se produc nu
numai pentru viitor
“ex num”,
resurse!
spre deosebire de nulitate, care în principiu produce efecte retroactive. Efectele desfacerii
adopţiei se produc
cu privire la următoarele: A. Consanguinitate și rudenie. Rudenia prin adopție dispare, iar rudenia
naturală reapare. B. Drepturile și responsabilitățile părinților Revocarea adopției are efect asupra
drepturilor și îndatoririlor părinților numai dacă fostul adoptat nu și-a exercitat în totalitate
capacitatea de acțiune. Părinții biologici ai copilului își pot recâștiga drepturile și îndatoririle
părintești numai dacă instanța nu a decis încă să ia alte măsuri de protecție a copilului în
condițiile legii. C. Nume Deși reglementările actuale nu prevăd clar că adoptatul pierde numele
de familie dobândit prin adopție și reface numele înainte de încuviințarea adopției. D. Obligații de
întreținere După adopție, obligația de întreținere dintre adoptator și persoana adoptată
încetează. După desfacerea relației de adopție, instanța nu mai poate obliga adoptatorul să
plătească pensie alimentară atunci când adoptatul este minor. E.Cetăţenia adoptatului. În ceea
ce privește un copil străin adoptat de un cetățean român, dacă adopția este încetată, copilul sub
18 ani își pierde cetățenia română la data adopției dacă are domiciliul în străinătate sau
părăsește țara pentru a locui în străinătat. Prin urmare, indiferent dacă adoptatul este major sau
nu, în anumite condiții, adopția nu afectează cetățenia adoptatului atunci când acesta este
minor. Pentru copiii români adoptați de cetățeni străini, dacă adopția încetează, copilul sub 18 ani
își redobândește cetățenia română în ziua încheierii adopției, dacă are domiciliul în țară sau se
întoarce în țara de reședință. Prin urmare, în unele cazuri, anularea adopției nu va avea impact
asupra dobândirii cetățeniei de cetățean român de către adoptatorul unui cetățean străin.
CONCLUZII Conceptul de adopție este văzut în mod tradițional ca având două aspecte: primul
este scopul creării unei familii, al doilea este dorința părintelui natural de a deveni părinte. Pe de
altă parte, adopția are un scop social, care este de a contribui la atingerea scopului inerent
oricărei societăți organizate, care este creșterea, educarea și formarea tinerei generații în scopul
vieții.. În societăţile bazate pe exploatare şi asuprire, adopţia a fost şi este încă abătută de la
aceste scopuri ce-i sunt fireşti, ca fiind folosită în alte scopuri individuale sau familiale, în scopuri
economice şi chiar în scopuri politice. Pentru ca scopul familiei să fie realizat adoptatul trebuie să
găsească în familia adoptatorului condiţii afective şi spirituale de creştere, educare şi pregătire
profesională, dragoste, căldura şi armonia vieţii de familie, precum şi condiţiile materiale
necesare existenţei sale,de întreţinere şi sprijin material.
Plagiatul detectat: 0,19% https://legeaz.net/dictionar-juridic/adoptia-intern… + 2 id: 142
resurse! ca o instituţie juridică, menită a înlocui în modul cel mai deplin cu putinţă, instituţia
Concepută
juridică a ocrotirii părinteşti, adopţia îndeplineşte un important rol social,
contribuind la creşterea şi educarea tinerei generaţii pentru viaţă. Pe de altă parte, asigurând
acestor copiii nu numai o ocrotire corespunzătoare (care, într-o măsură mai mare sau mai mică,
ar putea fi asigurată şi prin intermediul altor instituţii juridice cum sunt tutela, plasamentul
familial, încredinţarea minorului unei instituiţii de ocrotire,etc.) ci oferind totodată şi posibilitatea
realizării acestei ocrotiri în cadrul
Plagiatul detectat: 0,12% https://legeaz.net/dictionar-juridic/adoptia-intern… id: 143
unui climat afectiv şi spiritual, pe cât posibil identic aceluia pe care îl oferă în mod obişnuit
familia firească, instituţia adopţiei răspunde şi unor finalităţi şi interese de ordin familial, a căror
realizare constituie o condiţie hotărâtoare pentru succesul realizării importantelor finalităţi de
ordin social ale acestei instituţii. Instituţia adopţiei are şi o finalitate de ordin social, contribuind la
creşterea şi educarea generaţiei tinere pentru viaţă, asigurând dezvoltarea armonioasă a
copilului şi respectarea drepturilor fundamentale care-i sunt recunoscute. Interesul copilului
constituie finalitatea superioară a adopţiei, aceasta reprezentând esenţa adopţiei. Adopţia este
tratată ca instituţie de drept civil şi nu ca măsură de protecţie (asa cum a fost ea reglementată în
legislaţia anterioară), cu alte cuvinte ea nu se mai adresează în mod automat tuturor copiilor
care au nevoie de o masură de protecţie, ci doar acelora pentru care o astfel de operaţiune
juridică este potrivită nevoilor şi situaţiei particulare a copilului. În prezent, adopţia în România
este reglementată de o legislaţie modernă, europeană, în concordanţă cu tratatele internaţionale
ratificate de România şi cu practicile europene în domeniul adopţiei. Conform noii legislaţii în
domeniul adopţiei, un copil poate fi adoptat numai după ce au fost întreprinse toate demersurile
pentru reintegrarea sa
resurse!biologică sau integrarea în familia extinsă. În cazul în care aceste încercări nu au
în familia
succes, specialiștii realizează planul individualizat de protecție a copilului,
care se concentrează pe adopția internă, înaintează apoi propunerea instanței competente și
documentația asociată acesteia. Instanța este singura autoritate capabilă să determine
eligibilitatea copiilor pentru adopția domestică. Adopţia este menită să ofere unui copil lipsit de
ocrotire părintească, o adevărată atmosferă de familie în care aceasta să găsească condiţii
prielnice pentru dezvoltarea lui fizică şi morală. Nu orice copil aflat în sistemul de protecţie al
copilului este adoptabil. Putem vorbi de adopţie doar în cazul copiilor pentru care o astfel de
procedură juridică este în interesul lor superior. Adoptabilitatea unui copil este o condiţie
preliminară a identificării unei familii adoptatoare pentru acel copil.
resurse!
Adopţia este un act juric complex care presupune o anumită procedură dintre care una
administrativă şi cealaltă jurisdicţională, se formează deci în timp, cu intervenţia mai multor
autorităţi, fiecare cu atribuţiile sale, care fiecare poate şi trebuie analizat separat, deoarece
fiecare act îndeplinit în realizarea unei atribuţii produce efecte specifice în ansamblul procedurii
de încheiere a adopţiei. Adopția este un act juridic complex
care poate fi realizat efectiv numai dacă sunt îndeplinite condițiile de fond prevăzute de lege,
inclusiv consimțământul părinților biologici, absența oricăror obstacole în calea adopției și
respectarea condițiilor de formă.
Ştefan COCOŞ – Dreptul Familiei, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2006
Traian
Plagiatul detectat: 0,12% https://www.ujmag.ro/drept/dreptul-familiei/ado… id: 146
IONAŞCU - De la adopţiune la înfierea instituită prin Decretul nr. 182 din 19 octombrie 1951,
Publicaţia
„Justiţia nouă”
nr. 7-8/1951
Ioan ALBU, Ionel REGHINI, Paul Andrei SZABO - Înfierea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977
resurse!în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 9 octombrie 2001
Publicată
Codul Civil, Titlul III, Capitolul III, art.
451
Bacaci Al.,Dumitrache V.,Hageanu C.
“Dreptul Familiei in reglementarea Noului Cod civil”,

E
resurse!
ditia 7,Ed. C.H.Beck,Bucuresti,2012
Legea nr. 272 din 21/06/2004
Legea nr. 272 din 21/06/2004
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23/06/2004. În art.55 Legea 272/2004 prevede
că:
„Masurile de protectie speciala a copilului sunt: a) plasamentul; b) plasamentul în regim de

urgenta; c) supravegherea specializata.”
resurse!
Mircea Djuvara, Teoria generală a dreptului (Enciclopedia juridică) vol. I, partea III, Ed
.
„Socec”,
resurse! 1930, p.13
Bucureşti,
I.P.Filipescu, Adopţia şi protecţia copilului, Ed. All Educaţional S.A., Bucureşti, 1997, p. 1;
I.P.Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed. a VIII - a revăzută şi completată,
Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2006, p. 367
Corneliu Moroşanu, Nicolae Iftimie, Cristea Chelaru, Viorica Eparu, Adopţia naţională şi adopţia
internaţională, Ed. Moldogrup, Iaşi, 1997, p. 12
Gabriela Lupşan, op. cit., p. 195
V. Stoica, Natura juridică şi procedura specifică adopţiei, în revista
„Dreptul”
nr. resurse!
2/1993, p. 31. În acest articol, autorul critică definirea noţiunii de adopţie ca fiind un act
juridic, întrucât în cazul adopţiei se încalcă principiile generale ale actelor juridice cuprinse în
art. 942 şi 973 Codul civil.
Dan Lupașcu, Cristina Mihael Crăciunescu – Dreptul Familiei,

ed.resurse!
Universul Juridic București 2017, p.477
A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag. 216
A se vedea Cocoş Ştefan op. cit.,pag. 86
A se vedea A.Bacaci, C.Hageanu, V. Dumitrache, op. cit., pag. 212;
A se vedea O:U:G: nr. 25/1997, art. 21, alin. 2;
A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag. 65
A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag. 71-72;
A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag229;
A se vedea art.151 pct. 2 din Legea nr.105/1992
A se vedea Marieta Avram, op. cit.,pag. 240
A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag 83-84
A se vedea I.P.Filipescu, Nulitatea înfierii sub aspectul organului de stat în faţa căruia poate fi
invocată, în J.N. nr. 2, 1965, pag. 35;
A se vedea
art. 22 alin. 1 din O.U.G. nr. 25/1997
A se vedea Marieta Avram, op. cit.,pag. 241-242;
În legătură cu clasificarea nulităţilor, a se vedea Gh. Beleiu pag 208-210
A seresurse!
vedea A. Bacaci, C.Hageanu, V.Dumutrachi op. cit.,pag218
Ibidem
A se vedea Cocoş Ştefan, op. cit.,pag. 99
Tribunalul Suprem Secţiunea Civilă, decretul nr. 1625/1981
A se vedea A Bacaci, C. Hageanu, V. Dumitrache op. cit.,pag. 212
O.U.G nr. 25/1997 art. 5 alin. 1
A se vedea Tribunalul Suprem, Secţiunea Civilă, decretul nr. 30/1973
O.U.G. nr. 25/1997 art. 3 alin. 1
O.U.G. nr. 25/1997 art. 3 alin. 2
A se vedea Cocoş Ştefan op. cit., pag. 100
A se vedea A.Bacaci, C.Hageanu,V.Dumitrache op. cit.,pag. 221
A se vedea I.P.Filipescu op. cit., pag. 86
A se vedea A.Balaci,C.Hageanu,V.Dumitracje, op. cit., pag. 221
A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag.249;
A se vedea I.P.Filipescu, op. cit.
, pag. 89;
Ibidem pag. 89-94;
resurse!
A se vedea art. 22 alin. 2 din O.U.G. nr. 25/1997;
A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag 250
A se vedea Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă decizia nr. 384/1998, pag 108-109
A se vedea
Tribunalul Neamţ, sentinţa civilă nr. 65C din 21 august 1998 (nepublicată)
resurse!
A se vedea I.P.Filipescu, op. cit.,pag. 92-95;
A se vedea Codul de procedură civilă art. 45;
A se vedea I.P.Filipescu op. cit.
, pag 95-96
Declinare de responsabilitate:
Acest raport trebuie interpretat și analizat corect de către o persoană calificată care poartă responsabilitatea evaluării!
Orice informații furnizate în acest raport nu sunt finale și fac obiectul unei revizuiri manuale și analize. Vă rugăm să urmați instrucțiunile:
Recomandări de evaluare
Detector de plagiat - Dreptul tău de a cunoaște autenticitatea! SkyLine LLC

Raport de Originalitate 6.7.2023 9-8-52 - LUCRARE DE LICENTA DREPT Bigiu Ionut Iacob ADOPTIA - HTML

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Raport de Originalitate 6.7.2023 9-8-52 - LUCRARE DE LICENTA DREPT Bigiu Ionut Iacob ADOPTIA - HTML

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

https://plagiarism-detector.

Detector de plagiat v. 2129 - Raportul originalității: 06.07.2023 09:08:50

Analiza detaliată a corpului documentelor:

Surse de top ale plagiatului: 126

38% 6639 3. https://dokumen.tips/documents/adoptia-nationala-si-internationala-comparatie.html

Detalii privind resursele procesate: 398 - O.K / 16 - A eșuat

Statistici alfabetice și analize de simboluri:

Referințe active (URL-uri extrase din document):

Adresele URL excluse::

Adresele URL incluse:

„sufletul este un dar pentru mântuirea celor care nu au copii”.

„adoptio minus plena”

„adopție prin sânge”

„pe o perioada de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta”

„regimul juridic al adopţiilor internaţionale, în scopul armonizării legislaţiei interne cu

Convenția de la Haga privind protecția copiilor și cooperarea în domeniul adopției

„desemnează instituţia adopţiei ca fiind totalitatea normelor juridice referitoare la încheierea

„ desemnează acordul de voinţă al persoanelor, expres prevăzute de lege, care trebuie să

"adopţia este şi o măsură de protecţie socială a drepturilor copilului adăugându-se astfel la

„adopţia care, în condiţiile prezentei legi, nu este adopţie internă”.

„Interesul superior al copilului nu poate fi protejat în mod real și eficient ignorându-se

probleme: -legea nu prevede expres că descendenţii adoptatorului sunt în raport direct cu

legea nu prevede expres că descendenţii adoptatului devin rude cu rudele adoptatorului.

de protectie a copilului, parintele biologic isi va recastiga drepturile si indatoririle parintelui,

cetăţean român cu domiciliul în străinătate. B. În al doilea rând, se pune problema recunoaşterii

“De lege lata”,

“de la parte la întreg”,

“de lege ferendă”,

“adopţia este supusă, potrivit legii, nulităţii”.

“actelor juridice condiţie”,

„Tot cu nulitatea absolută se soluţionează şi adopţia încheiată cu nerespectarea condiţiilor

„Interesul superior al copilului trebuie asigurat nu numai la momentul încuviinţării adopţiei de

de desfacere a adopţiei. Decesul unuia dintre adoptatori nu constitue un impediment la

“Dreptul Familiei in reglementarea Noului Cod civil”,

„Masurile de protectie speciala a copilului sunt: a) plasamentul; b) plasamentul în regim de

Dan Lupașcu, Cristina Mihael Crăciunescu – Dreptul Familiei,

Detector de plagiat - Dreptul tău de a cunoaște autenticitatea! SkyLine LLC

S-ar putea să vă placă și