Mnemosyne 2013, vol.

4: 7 – 36 ISSN 2068 - 7117

Unicitatea patrimoniului natural din Rezervaţia de fâneţe seculare

de la Valea lui David Iaşi

Irinel Eugen POPESCU

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie

Abstract

The unicity of Natural Heritage from David’s Valley Hay Fields Natural Reserve, Iaşi

David’s Valley Hay Fields Natural Reserve is situated in the proximity of Iaşi city, in Moldavia,
Romania. Despite the fact that it’s a small natural reserve with just 46,36 ha, this area has a very
important role in preserving the flora and fauna adapted to stepic condition. Particular microclimate and
microhabitats of the reserve determinate a specific flora dominated by Festuco-Brometea Class. Fauna
includes rare species, few of them protected by international laws like Habitats Directive of European
Council (Natura 2000). It’s extremely important to preserve for posterity this natural heritage with unique
character in Romania and even in The European Union.

Cuvinte cheie: Valea lui David, Iaşi, rezervaţie, stepă, specii protejate, Natura 2000

Pe drumul european E583 de la Iaşi universităţii, însă pe 22 octombrie 1944 este

spre Târgu Frumos, la kilometrul 10 la vest
de municipiul Iaşi, pe partea dreaptă a
drumului, la 2 km de drumul principal, se
află Rezervaţia de fâneţe seculare de la Valea
lui David (fig. 1). Numele rezervaţiei este dat
după numele profesorului universitar Mihai
David (1886-1954) (ZAMFIRESCU et al.
2008), un renumit geomorfolog care a făcut
cinste Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”
din Iaşi. Acesta a fost elevul lui I.
Simionescu care l-a încadrat în 1912 ca
asistent la Catedra de Geologie şi
Paleontologie, susţinându-şi doctoratul cu
teza „Cercetări geologice în Podişul
Moldovei” în 1919. După plecarea la Cluj a
lui George Vâlsan, Mihai David este trecut la
Catedra de Geografie în 1920, însă revine în
1929-1931 şi 1941-1944 şi la Catedra de
Geologie. La 29 ianuarie 1941 a fost numit
rector, într-o perioada dificilă pentru
universitate şi ţară, în 1944 organizând
evacuarea universităţii la Alba Iulia datorită
războiului. Pe 2 octombrie 1944 conduce
şedinţa senatului în care este hotărâtă
formarea unei comisii de epurare în cadrul
demis din învăţământ chiar profesorul
universitar Mihai David, rectorul universităţii
„Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, membru al
Academiei Române din 1935 iar în 1948 este
arestat pentru patru luni. Din 1952 până la
trecerea în eternitate în 1954 a lucrat în
cercetare şi proiectare geotehnică pentru
sistematizarea urbană a oraşului Iaşi.
Asupra importanţei ştiinţifice din punct
de vedere botanic a zonei atrage atenţia încă
din 1957 profesorul C. Burduja (BURDUJA
1957), Rezervaţia de la Valea lui David fiind
înfiinţată în 1969 prin Decretul 389/1969,
statut reconfirmat şi în 1994 prin Hotărârea
Consiliului Judeţean Iaşi 8/1994 şi prin
Legea 5/2000 (Monitorul Oficial al României
152/2000). Rezervaţia are o suprafaţă de
46,36 ha, fiind în administrarea primăriei
comunei Miroslava, localităţile cele mai
apropiate fiind Valea Lupului în sud şi Rediu
în nord-est. Există o pancartă metalică
amplasată pe marginea drumului european
Iaşi-Târgu Frumos care înştiinţează trecătorii
despre prezenţa în apropiere a rezervaţiei,
încercările repetate de amplasare a unei

7
pancarte metalice informative în perimetrul
rezervaţiei fiind invariabil terminate cu
distrugerea lor de către oameni, o asemenea
pancartă existând înainte de 1989. În urma
retrocedărilor în perimetrul mic al rezervaţiei
sunt aproximativ 50 de proprietari care
trebuie să respecte statutul de rezervaţie
ştiinţifică a zonei, inclusă în categoria IV
IUCN (rezervaţii naturale dirijate) (NICOARĂ
& BOMHER 2010). Până în urmă cu
aproximativ 20 de ani mai putea fi observat
un gard de protecţie care delimita rezervaţia,
cel puţin în partea sa nordică, în prezent cu
greu fiind observate la nivelul solului
rămăşiţe ale foştilor stâlpi de beton care
susţineau gardul confecţionat din sârmă.
Până în anii 90 din secolul trecut rezervaţia
era ceva mai protejată, drumul Iaşi – Târgu
Frumos fiind mai îngust şi cu mult mai
puţine construcţii pe marginile sale,
dezvoltarea urbană a zonei fiind o ameninţare
evidentă pentru rezervaţie, construcţiile deja
făcându-şi locul şi pe drumul de acces spre
rezervaţie dinspre drumul Iaşi – Târgu
Frumos. Drumul de acces era până în anii 90,
pe partea dreaptă învecinat cu o livadă de
vişini şi cireşi, livadă desfiinţată în prezent,
aceasta având un rol benefic de zonă tampon
care influenţa chiar microclimatul din zonă,
în acea perioadă existând chiar un mic izvor
la baza dealului pe care se afla livada, secat
în prezent. Începând cu anul 2007 (Ordinul
776/2007 publicat în Monitorul Oficial al
României 615/2007) rezervaţia face parte din
situl Natura 2000 ROSCI0265 „Valea lui
David”, acesta având în 2008 o suprafaţă de
223 ha, în anul 2011 suprafaţa sa fiind
extinsă la 1435 ha. Actualul sit Natura 2000
se întinde în nord până în apropierea
localităţii Horleşti, având mai multe
ramificaţii, una dintre acestea fiind
Rezervaţia ştiinţifică Valea lui David.
Rezervaţia ştiinţifică Valea lui David
este localizată geografic între 47011’35”
latitudine nordică şi 27028’08” longitudine
estică, altitudinea fiind cuprinsă între 60,23 şi
170,37 m. Rezervaţia este amplasată pe
versantul cu expoziţie vestică al dealului
Coşeri (La Coşări) (fig. 1) care mărgineşte
valea cu acelaşi nume prin care curge pârâul
lui David care este un afluent al Bahluiului,
acest pârâu putând seca în anii secetoşi.
Relieful zonei este reprezentat de două
8
dealuri cu orientare nord-sud care au panta de
10-350. Substratul este format din marne
străbătute de izvoare de coastă, rezultatul
fiind producerea unor alunecări de teren care
au dus la formarea unui microrelief variat ca
expoziţie, umiditate şi salinizare locală.
Pantele pot deveni abrupte, la baza
prăbuşirilor formându-se nişte uluce cu
umiditate accentuată. Temperatura minimă
înregistrată a fost de -36,30C (1.02.1937) iar
temperatura maximă înregistrată a fost de
39,60C (13.08.1946) (MITITELU et al. 1969).
Valea favorizează o umiditate mai mare
decât în zonele învecinate datorită apropierii
de albia Bahluiului, roua şi ceaţa fiind
favorizate mai mult decât pe dealurile mai
înalte din împrejurimi. Iarna temperaturile
din vale sunt cu 2-60C mai coborâte decât pe
dealurile învecinate mai înalte, datorită
aerului mai umed din vale. Vara pantele sunt
puternic însorite, temperaturile atingând
frecvent peste 350C la umbră. Temperatura
medie anuală pe versantul pe care se află
rezervaţia este de 10-110C, mai ridicată cu
circa 20C decât pe versantul opus, acest
aspect microclimatic fiind foarte important,
temperatura medie anuală de 10-110C fiind
caracteristică zonei stepice din România
(IVAN 1979), zonă aflată în partea de sud-est
a ţării, în regiunea oraşului Iaşi temperatura
medie anuală fiind în mod normal în jur de
90C. Precipitaţiile medii anuale ating 550-
557 mm, numărul mediu de zile cu
precipitaţii fiind de 125-140 zile pe an
(BRÎNZAN 2013). Seceta poate dura chiar
peste patru luni pe an iar furtunile cu averse
şi grindină sunt frecvente, la fel şi brumele.
Data medie a primului îngheţ este 25.10 iar
data medie a ultimului îngheţ este 17.04,
durata medie a zilelor cu îngheţ pe an fiind
98 (NICOARĂ & BOMHER 2010). Frecvenţa
vânturilor de NV este mai mare decât în zona
oraşului Iaşi datorită orientării NS a văii,
ceea ce favorizează brume mai timpurii, o
secetă mai îndelungată şi o aridizare sporită.
Viteza medie anuală a vânturilor este de 14,7
m/s cu o intensitate crescută în partea de NV
a zonei, vânturile predominante fiind cele de
NV, urmate de cele din SE şi N. Datorită
terenului în pantă care prezintă rupturi,
solurile sunt destul de variate. Pe luturi
loessoide sunt formate cernoziomuri levigate
(degradate) care sunt întâlnite pe platouri cu
altitudini de peste 140 m. Pe marne s-au
format cernoziomurile de pantă care pot fi
carbonatice sau necarbonatice. Solurile de
evoluţie, de înţelenire primară, cu morfologie
în formare, sunt frecvente în zonele puternic
erodate, în zonele puternic frământate cu
numeroase alunecări aflându-se complexe de
soluri greu de delimitat între ele. Pe marnele
sulfatice se află soluri salifere unde sulfaţii
ating100-500 mg % sol iar clorurile ajung la
10-18 mg % sol. Solurile salifere pot fi
uscate sau umede. În zonele de vale, sub
influenţa apei freatice aflate la 0,8-1,5 m
adâncime se formează lăcovişti salinizate.
Curenţii ascendenţi de apă duc la depunerea
de sulfaţi, cloruri şi bicarbonate în profilul de
sol până la suprafaţă unde pot fi observate
vara eflorescenţe (fig. 8). În zona de fund a
văii se află soluri de mlaştină şi lăcovişti
calcaroase. Soluri coluviale sunt întâlnite de-
a lungul văii, în general acestea fiind
salinizate. La baza pantelor se află
cernoziomuri colmatate. Eroziunea solului
variază de la slabă sau moderată până la
puternică şi foarte puternică spre cornişe şi
liniile de ruptură ale alunecărilor. Relieful,
condiţiile climatice şi solurile contribuie în
mod esenţial la formarea caracterului stepic
al vegetaţiei, automat influenţând şi fauna.
Terenul în pantă, cu rupturi, a contribuit
inclusiv la păstrarea zonei ca fâneaţă seculară
ferită de alte intervenţii antropice cum ar fi
putut fi folosirea terenului pentru agricultură
în cazul în care condiţiile naturale ar fi
permis asta, această pajişte nefiind niciodată
arată (SÂRBU et al. 2007).
Valea lui David este situată în regiunea
continentală, în zona de silvostepă a
României, totuşi caracterul său stepic conferă
o importanţă deosebită zonei. Situarea într-o
regiune de întrepătrundere a mai multor
tipuri de climate a ţării noastre, prezenţa
climatelor reci, montane şi evoluţia relativ
complicată a evoluţiei florei şi vegetaţiei
României în postglaciar a dus la formarea
unei vegetaţii bogate, cu elemente inedite în
contextul integrării ţării noastre în Uniunea
Europeană. Din cele 10 regiuni biogeografice
recunoscute în Uniunea Europeană 5 regiuni
biogeografice se află în România, ţara
noastră având astfel cea mai mare diversitate
biogeografică din Uniunea Europeană, Franţa
având 4 regiuni biogeografice, Spania şi
Italia câte 3 iar restul ţărilor membre au câte
două sau chiar câte o singură regiune
biogeografică. Astfel, în România sunt
prezente regiunile biogeografice continentală
(cea mai răspândită), alpină (prezentă în
ţările cu zone montane), panonică (aflată în
Ungaria şi ţările vecine), pontică (aflată doar
în România şi Bulgaria) şi stepică (aflată
doar în România). Silvostepa este
caracteristică podişurilor Moldovei însă
prezintă unele particularităţi. Climatul este
mai uscat, caracterizat printr-un regim termic
mai scăzut, cu trăsături continentale mai
pronunţate (IVAN 1979). Majoritatea
terenurilor din silvostepă au fost defrişate şi
desţelenite, solurile foarte fertile fiind
folosite în agricultură, Valea lui David
scăpând de acest destin datorită amplasării în
coastă cu zone de rupturi. Zona de stepă din
România este astăzi aproape complet lipsită
de vegetaţie naturală. Ar fi existat două
subzone de stepă în România, una cu
graminee în teritoriile cele mai aride din estul
Bărăganului şi centrul Dobrogei şi o subzonă
cu graminee şi dicotiledonate în restul
teritoriului, „stepa” de la Valea lui David
aparţinând ultimei categorii, fiind prezentă
asociaţia, probabil zonală cândva, Stipo-
Festucetum (valesiacae), spaţiile dintre tufele
de graminee fiind ocupate de un divers
sortiment de specii de stepă. În contextul
dispariţiei vegetaţiei naturale de stepă din
România şi din Uniunea Europeană este
extrem de importantă ocrotirea celor câteva
petece de vegetaţie seculară de acest tip care
au rezistat până azi, ele reprezentând nişte
oaze cu o biodiversitate aparte, foarte
caracteristică, ce va dispărea total dacă nu
sunt luate măsuri rapide şi ferme pentru
protejarea lor, acest tip de vegetaţie
aparţinând clasei Festuco-Brometea
reprezentând „singurele mărturii ale unei
vegetaţii dispărute” (CHIFU et al. 2006). În
acest context european protejarea vegetaţiei
de la Valea lui David devine o necesitate,
chiar o obligaţie naţională şi europeană.
Fâneţele cu caracter stepic de la Valea lui
David reprezintă o zonă în care se
intersectează elementele continentale,
eurasiatice, subpanonice, pontice şi
mediteraneene, fiind un adevărat muzeu viu
al vegetaţiei naturale de acest tip, azi aproape
dispărută din România şi Europa, zona
9
putând fi considerată inclusiv un patrimoniu
ecologic pentru prezervarea sustenabilităţii
resurselor ecosistemelor.
Informaţiile asupra florei de la Valea
lui David (fig. 2-7) cuprind trei perioade. În
prima perioadă, cea de dinainte de declararea
zonei ca rezervaţie, apar informaţii despre
specii de plante identificate în zonă în
lucrările lui C. BURDUJA (1959), P. JACUCS şi
M. RĂVĂRUŢ (în MITITELU et al. 1969). În
această perioadă sunt identificate
aproximativ 200 de specii de plante. A doua
perioadă este marcată de apariţia lucrării lui
D. MITITELU în anul 1969, o lucrare amplă
de 20 de pagini care a constituit fundamentul
ştiinţific al declarării zonei ca rezervaţie în
acelaşi an, fiind rezultatul a 12 ani de
observaţii în teren. MITITELU (1969)
identifică 530 de specii, subspecii şi varietăţi
de plante. Lucrarea este foarte importantă,
inclusiv pentru realizarea de comparaţii în
timp şi observarea direcţiei de evoluţie a
vegetaţiei de la Valea lui David, lucrarea
conţinând şi observaţii fitocenologice. Timp
de aproape 40 de ani literatura de specialitate
aproape nu mai înregistrează observaţii
floristice în zonă. În ultima vreme OANA
ZAMFIRESCU reia după o metodologie
modernă studiul florei şi vegetaţiei de la
Valea lui David cu rezultate semnificative
(ZAMFIRESCU & ZAMFIRESCU 2007,
ZAMFIRESCU 2008, ZAMFIRESCU & deschisă de şarpe, de unde vine denumirea
ZAMFIRESCU 2009a, ZAMFIRESCU & populară dar şi cea ştiinţifică („echis” în
ZAMFIRESCU 2009b, ZAMFIRESCU 2010).
ZAMFIRESCU (2010) identifică 480 de taxoni
de plante vasculare, aceştia reprezentând
12,04% din flora României (3985 taxoni) şi
16,73% din flora Moldovei (2869 taxoni
conform CHIFU et al. 2006). Bogăţia
floristică în rezervaţie este foarte ridicată, de
10,36 taxoni / ha, comparativ cu 1,67 taxoni /
ha valoarea medie în România (ZAMFIRESCU
2010). Diferenţa de la 530 taxoni la
MITITELU (1969) la 480 taxoni la
ZAMFIRESCU (2010) poate fi explicată prin
faptul că ZAMFIRESCU studiază doar
rezervaţia ştiinţifică în timp ce MITITELU a
investigat o suprafaţă mai mare, alte
explicaţii posibile fiind dispariţia unor
taxoni, posibil inclusiv datorită presiunii
antropice şi ruderalizării vegetaţiei. Cel mai
bine sunt reprezentate familiile Asteraceae,
Poaceae, Fabaceae, Brassicaceae, Rosaceae,
10
Caryophyllaceae şi Scrophulariaceae.
Predomină speciile eurasiatice (40,83%),
urmate de cele europene (14,58%).
Elementele continentale (9,75%), pontice
(8,97%), mediteranean-pontice (7,9%) şi
mediteraneene (8,2%) conferă acestor pajişti
un pronunţat caracter de stepă pontică cu o
floră de tip sud-est european, pontosarmatic
(ZAMFIRESCU 2010). În perimetrul rezervaţiei
putem întâlni multe specii de plante rare,
unele chiar protejate prin legi internaţionale
şi naţionale sau aflate pe listele unor
convenţii internaţionale sau liste naţionale de
protecţie. Dintre plantele aflate în Anexa II a
Directivei Consiliului Europei 92/43EEC
(Directiva Habitate) menţionăm Echium
russicum J. F. Gamelin, Crambe tataria
Sebeók, Iris aphylla ssp. hungarica L.,
Galium moldavicum Dobrescu (Franco) şi pe
Pulsatilla grandis Wenderoth (aflată şi pe
lista roşie IUCN). Bupleurum falcatum L.
ssp. dilatatum Schur. este protejat prin
Convenţia de la Berna. Echium russicum
(capul şarpelui) (fig. 15) atinge aproximativ
50 de centimetri înălţime, inflorescenţa este
alungită, formată din multe flori de culoare
roşu aprins care după polenizare pot dobândi
o nuanţă carmină sau violacee. Planta
înfloreşte în luna mai, putând fi întâlnită
înflorită până în iulie. Frunzele sunt înguste,
lanceolate. Floarea seamănă cu o gură
greceşte înseamnă viperă iar „echion”
înseamnă şarpe). Este o specie care rezistă
bine la secetă, caracteristică pentru pajiştile
de stepă şi de silvostepă, un bun indicator al
stării de conservare a acestora, fiind sensibilă
la suprapăşunat, mai ales cu oi. Planta a fost
descrisă din stepele din nordul Mării Negre,
pe teritoriul fostului Imperiu Ţarist, în
România fiind mai frecvent întâlnită în
silvostepa din Transilvania şi mult mai rar în
silvostepa din Moldova ori Câmpia de Vest
sau în regiunile stepice din Dobrogea.
Crambe tataria (târtan, varză tătărască) (fig.
16) este o plantă perenă de talie mare a cărei
inflorescenţă poate atinge un diametru de în
jur de un metru, fiind bine vizibilă de la
distanţă. Este rudă cu varza fiind o plantă
comestibilă, denumirea ştiinţifică provenind
de la grecescul „krambe” care înseamnă
varză şi „tataria” care înseamnă tătărăsc,
planta fiind întâlnită în stepele populate de
tătari din nordul Mării Negre. Florile sunt
mici, de culoare albă, în număr de câteva mii,
fiind o bună plantă meliferă. Frunzele sunt
mari, divizate în mai mulţi lobi, franjurate pe
margine. În acelaşi an unele exemplare pot
produce doar frunze în timp ce alte
exemplare produc inflorescenţe. Este o
specie caracteristică pajiştilor aride şi
semiaride din stepă şi silvostepă, preferând
spaţiile deschise. După maturizarea
siliculelor inflorescenţa mare şi sferică se
desprinde, fiind rostogolită de vânt, astfel
miile de seminţe împrăştiindu-se pe suprafeţe
mari. Este întâlnită din Panonia până în
stepele din nordul Mării Negre. În România
este relativ frecventă în zonele silvostepice
din Transilvania, fiind rară în Moldova şi
Dobrogea şi foarte rară în Câmpia de Vest.
Este o specie sensibilă la degradarea
pajiştilor, mai ales la suprapăşunare, prezenţa
sa fiind un indicator pentru o bună stare de
conservare a pajiştilor unde este întâlnită. La
Valea lui David Crambe tataria este într-o
bună stare de conservare. Într-un studiu
efectuat în 2006-2008 s-a remarcat o creştere
a numărului de plante în rezervaţie dar şi în
afara acesteia (ZAMFIRESCU & ZAMFIRESCU
2009b). Iris aphylla ssp. hungarica (iris sau
stânjenel de stepă) (fig. 14) a fost descris ca
subspecie din silvostepa panonică, fiind o
plantă specifică pajiştilor panonice şi
subpanonice stepice, fiind întâlnită şi în pajşti
uscate aflate pe substrat calcaros. În România
preferă pajiştile cu caracter stepic din
Transilvania însă exemplare viguroase (Iris
aphylla ssp. dacica) au fost identificate în
masive calcaroase până pe la 1500 m
altitudine. În Moldova există populaţii izolate
în pajiştile ponto-sarmatice cum este cazul şi
la Valea lui David, dar şi în poieni şi zona de
lizieră din pădurile din zona de silvostepă.
Înfloreşte în luna mai, florile fiind violete
până la purpurii, tepalele externe având
perişori albi pe nervura mediană. Atinge 15-
35 cm înălţime, florile apărând pe tulpini fără
frunze, de unde şi numele speciei, „aphyllon”
însemnând fără frunze. Şi această specie este
sensibilă la degradarea pajiştilor, mai ales la
suprapăşunare, prezenţa sa fiind de asemenea
un indicator pentru o bună stare de
conservare a pajiştilor unde este întâlnită.
Galium moldavicum (sânziana
moldovenească de stepă) a fost descrisă de
către botanistul ieşean CONSTANTIN
DOBRESCU de la Negreşti, de pe dealul
Glodeni din judeţul Vaslui, ulterior fiind
identificată şi la Valea lui David şi mai târziu
în Republica Moldova şi în Ucraina. Atinge
40-80 de centimetri înălţime, înfloreşte în
iunie-iulie având numeroase flori albe mici
cu patru petale ascuţite unite într-un tub
scurt. Tulpinile sunt drepte, cu frunze înguste
liniare subţiri dispuse sub forma unor
verticile. Pulsatilla grandis (dediţel mare)
(fig. 12) înfloreşte în martie-aprilie, florile
sunt violet deschis, acestea apărând înaintea
frunzelor. Tulpinile şi frunzele sunt acoperite
cu peri, frunzele fiind penate cu foliole
dinţate. Este o specie foarte frumoasă cu
aspect delicat deşi este un dediţel mare
(„grandis”) cu flori de 5-6 cm lungime,
planta putând atinge în jur de 30 de
centimetri înălţime. Stilele nuculelor
(fructelor) au nişte perişori fini, acestea
mişcându-se la adierea vântului, de aici
venind denumirea genului de „Pulsatilla” (în
latină „pulsare” înseamnă a pulsa, a se agita).
În România specia este întâlnită în pajişti
panonice de stâncării din masive montane
calcaroase şi în tufărişuri continentale
peripanonice dar şi în pajişti stepice ponto-
sarmatice din silvostepa Moldovei. Polygala
sibirica L. atinge în Moldova limita de vest a
arealului geografic, în est fiind răspândită
până în Japonia, China, Mongolia, India.
Rumex tuberosus L. este un element irano-
turanian şi mediteranean, în Moldova
atingând limita nordică de răspândire. Alte
specii rare sau vulnerabile de plante întâlnite
la Valea lui David şi aflate pe liste
internaţionale sau naţionale de protecţie sunt:
Adonis volgensis Steven, Agropyron
cristatum (L.) (fig. 13), Amygdalus nana L.,
Asparagus verticillatus L., Beta trygina
Waldst. Et Kit., Carex secalina Wahlenb.,
Centaurea orientalis L. (fig. 18), Cephalaria
uralensis (Murray) Roemer et Schultes,
Crocus reticulatus Steven, Dianthus
capitatus Balbis, Erysimum cuspidatum
(Bieb.), Hierochloe repens (Host),
Hyacinthella leucophaea (C. Koch), Iris
brandzae Prodan (fig. 17), Leuzea altaica
(Fischer ex Sprengel), Petrosimonia triandra
(Pallas) (fig. 19), Plantago
schwarzenbergiana Schur., Rochelia
11
disperma ssp. retorta (Pallas), Serratula
radiata (Waldst. et Kit.), Seseli campestre
Besser, Seseli tortuosum L., Silaum silaus
(L.), Sisymbrium polymorphum (Murray)
(ZAMFIRESCU 2010, SÂRBU et al. 2007).
Relieful foarte accidentat, prezentând
numeroase alunecări, corelat cu prezenţa
izvoarelor de coastă şi a substratului marnos,
duc la o variaţie chiar pe suprafeţe mici a
umidităţii şi salinizării, rezultatul fiind o
vegetaţie foarte diversă şi mozaicată, fiind
destul de dificil de separat şi delimitat nişte
fitocenoze tipice (MITITELU et al. 1969).
ZAMFIRESCU & ZAMFIRESCU (2007) enumeră
8 clase care cuprind 22 asociaţii vegetale: Cl.
Phragmiti-Magnocaricetea (Ass.
Phragmitetum vulgaris, Ass. Galio palustris-
Caricetum ripariae), Cl. Festuco-Brometea
(Ass. Taraxaco serotinae-Festucetum
valesiacae, Ass. Agropyro pectinati-Stipetum
capillatae, Ass. Artemisio austriacae-Poëtum
bulbosae, Ass. Taraxaco serotinae-
Botriochloetum ischaemi, Ass. Xero-
Phragmitetum, Ass. Jurineo arachnoideae-
Stipetum lessingianae), Cl. Puccinelio-
Salicornetea (Ass. Staticeto-Artemisietum
monogynae, Ass. Puccinelietum limosae,
Ass. Camphorosmetum annuae, Ass. Astero
tripoli-Juncetum gerardii, Ass. Agrostio-
Caricetum distantis), Cl. Rhamno-Prunetea
(Ass. Prunetum tenellae, Ass. Pruno
spinosae-Crataegetum), Cl Molinio-
Arrhenatheretea (Ass. Sclerochloo-
Poygonetum avicularis, Ass. Rorippo
austriacae-Agropyretum repentis), Cl.
Stellarietea mediae (Ass. Sclerantho-
Trifolietum arvensis, Ass. Capsello-
Descurainietum sophiae), Cl. Galio-Urticetea
(Ass. Sambucetum ebuli), Cl. Artemisietea
vulgaris (Ass. Carduetum acanthoides, Ass.
Onopordetum acanthi). Clasa Festuco-
Brometea include vegetaţia pajiştilor xerofile
şi mezoxerofile în special din zona stepei şi
silvostepei, această vegetaţie aflându-se în
general în diverse stadii de degradare mai
ales datorită suprapăşunatului. Această
vegetaţie este reprezentată în general prin
formaţiuni stepice secundare derivate din
vegetaţia stepică primară care s-a mai păstrat
sub formă de mici fragmente în lungul văilor,
pe unele pajişti de coastă. Aceste pajişti cu
caracter stepic reprezintă singurele mărturii
ale unei vegetaţii dispărute, având o
12
importanţă fitogeografică deosebită (CHIFU et
al. 2006), protejarea rezervaţiei de la Valea
lui David devenind prioritară şi în acest
context biogeografic în care stepa din
Uniunea Europeană se află exclusiv în
România, ea fiind majoritar alterată, probabil
peste 75% din suprafeţe fiind arate
(ZAMFIRESCU & ZAMFIRESCU 2009a).
Asociaţia Taraxaco serotinae-Festucetum
valesiacae este majoritară la Valea lui David,
ea fiind întâlnită în toate formele de relief cu
excepţia pantelor cu alunecări puternice şi
eroziune avansată, specia dominantă fiind
Festuca valesiaca Schleicher care poate
acoperi 25-75% din suprafaţă. Încă din 1969
MITITELU atrăgea atenţia asupra fenomenului
de ruderalizare a vegetaţiei stepice de la
Valea lui David (MITITELU et al. 1969).
ZAMFIRESCU (2009a) face o comparaţie între
datele lui MITITELU din 1969 şi cele obţinute
în urma unui studiu efectuat în 2008-2009
asupra asociaţiei Taraxaco serotinae-
Festucetum valesiacae, rezultatele indicând
din păcate accentuarea fenomenului de
ruderalizare. Asociaţia Agropyro pectinati-
Stipetum capillatae (fig. 6, 9) este întâlnită
mai ales pe coastele abrupte, însorite şi
uscate, puternic erodate, cu alunecări de
teren, unde sunt condiţii excesiv xeroterme
apropiate de condiţiile vegetaţiei stepice
primare (ZAMFIRESCU et al. 2008). În cadrul
cestui tip de vegetaţie care provine din
vegetaţia stepei primare domină Stipa
capillata L. (fig. 9) care poate acoperi 25-
75% din suprafaţă. Asociaţia Jurineo
arachnoideae-Stipetum lessingianae este
întâlnită pe pantele cu înclinare mai redusă,
de 5-150. Prezenţa dominantă a elementelor
pontico-continentale în această asociaţie
vegetală din Moldova a dus la
individualizarea acesteia de către C.
Dobrescu sub numele de Stipetum
lessingianae moldavicum (CHIFU et al. 2006).
Interesantă este prezenţa la Valea lui David a
zonelor cu Phragmites australis (Cav.) (fig.
10) care vegetează pe terenurile plane sau
microdepresionare unde apa freatică este la
suprafaţă, în unele zone cu suprafaţă mică, de
10-20 m2, putând avea o acoperire de 100%.
ZAMFIRESCU (2008) demonstrează pe baza
unui studiu efectuat la Valea lui David că
Asociaţia Xero-Phragmitetum Şerbănescu
1955 este corectă din punct de vedere
cenotaxonomic, ea fiind deosebită de alte
comunităţi formate de Phragmites australis.
Dintre fungi menţionăm pe Agaricus
fissuratus (F. H. Möller), menţionată prima
oară în România de la Valea lui David
(TĂNASE & CHINAN 2005), acesta fiind
deocamdată singurul loc unde a fost întâlnită
la noi în ţară.
Habitatele protejate în rezervaţia Valea
lui David conform formularului standard
Natura 2000 ale sitului Natura 2000
ROSCI0265 „Valea lui David” sunt: Stepe
ponto-sarmatice, Tufărişuri de foioase ponto-
sarmatice şi Pajişti şi mlaştini sărăturate
panonice şi ponto-sarmatice. În 2007 (SÂRBU
et al. 2007) este propusă şi protejarea
habitatului Pajişti stepice vest-pontice cu
specii xerofile.
Rezervaţia de la Valea lui David a fost
înfiinţată ca rezervaţie floristică, astfel fiind
şi azi cunoscută în general, o situaţie
oarecum nedreaptă pentru că această zonă,
datorită condiţiilor specifice climatice, de
microrelief şi de vegetaţie, adăposteşte şi o
faună deosebită atât în context naţional cât şi
european, această lucrare fiind o primă
încercare de sinteză şi asupra cunoştinţelor
referitoare la fauna din această rezervaţie.
Mamiferele au fost studiate la Valea lui
David în principal de V. SIMIONESCU (1972,
1973) şi C. V. MÂNDRU (1980b), aceştia
identificând 17 specii: Vulpes vulpes (L.),
Mustela putorius L., Mustela nivalis L.,
Mustela erminea L, Lepus europaeus Pallas,
Crocidura leucodon (Herman), Spermophilus
citellus (L.), Microtus arvalis (Pallas),
Apodemus sylvaticus (L.), Apodemus microps
(Kratochvil), Apodemus agrarius (Pallas),
Micromys minutus (Pallas), Mus musculus L.,
Sicista subtilis (Pallas), Cricetus cricetus
(L.), Cricetulus migratorius (Pallas), Spalax
leucodon Normann. G. CHIŞAMERA
(CHIŞAMERA et al. 2013) identifică recent şi
pe Spalax graecus. Sicista subtilis (şoarecele
de stepă, şoarecele săritor de stepă) şi
Spermophilus citellus (popândăul) sunt specii
de interes comunitar, fiind menţionate în
Anexa II a Directivei Consiliului Europei
92/43EEC (Directiva Habitate).
Spermophilus citellus are şi statutul de specie
vulnerabilă (VU) conform IUCN 2013.
Crocidura leucodon (chiţcanul de câmp),
Cricetus cricetus (hârciogul) şi Spalax
graecus (orbetele răsăritean, orbetele
bucovinean) sunt protejate prin Convenţia de
la Berna din 19.09.1979, ratificată şi de
România prin legea 13 din 3.11.1993
publicată în Monitorul Oficial nr. 62 din
25.03.1993. G. CHIŞAMERA (CHIŞAMERA et
al. 2013) recomandă introducerea speciei
Spalax graecus (fig. 24) în Anexa II sau IV a
Directivei Habitate datorită populaţiilor
reduse întâlnite doar în 13 localităţi din nord-
estul României şi din Ucraina. Cricetulus
migratorius (hârciogul pitic) şi Micromys
minutus (şoarecele pitic) sunt menţionate în
Cartea Roşie a Vertebratelor din România
(BOTNARIUC & TATOLE 2005). Sicista
subtilis este un şoarece mic de doar 5-7 cm
lungime şi 7-12 g greutate. Coada este mai
lungă decât corpul, fiind prehensilă,
membrele posterioare sunt mai lungi, putând
fi folosite pentru sărit. Blana este cenuşiu-
gălbuie cu o dungă neagră pe linia medio-
dorsală. Este o specie întâlnită în zonele
stepice unde duce o viaţă solitară nocturnă,
ziua stând ascuns în galerii subterane
abandonate. Este un bun căţărător şi săritor.
Consumă mai ales părţile verzi ale plantelor
spontane însă primăvara îşi lărgeşte regimul
trofic şi cu insecte. Nu face rezerve pentru
iarnă, fiind o specie hibernantă. Este activ din
aprilie până în septembrie, mai ales seara şi
dimineaţa. Trăieşte în jur de trei ani şi
jumătate. În urma unui studiu efectuat lunar
la Valea lui David în anii 1968-1969 V.
SIMIONESCU (SIMIONESCU 1972) încadrează
pe Sicista subtilis şi pe Cricetulus
migratorius în categoria speciilor sedentare
din rezervaţie, acestea trăind doar aici.
Apodemus sylvaticus şi Spermophilus citellus
sunt încadrate ca specii care se reproduc şi
există tot anul în rezervaţie dar se deplasează
şi către culturile învecinate unde se hrănesc.
Mus musculus, Microtus arvalis şi Crocidura
leucodon apar în rezervaţie toamna pentru
iernat. În acest studiu este demonstrat că
speciile sedentare sunt defavorizate de
activităţile antropice cum ar fi cositul.
Spermophilus citellus (fig. 20) are o
culoare cenuşiu-gălbuie, urechile şi
picioarele sunt scurte, indicând adaptarea la
viaţa galericolă. Pe partea internă a obrajilor
are nişte pungi în care transportă provizii de
hrană din câmp în galeriile subterane.
Proviziile nu sunt însă pentru iarnă, în
13
anotimpul rece hibernând. Spre sfârşitul verii
se îngraşă mult, putând depăşi de trei ori
greutatea corporală din primăvară. Popândăii
sunt activi ziua când se hrănesc, hrana
constând în seminţe, rădăcini, bulbi, tulpini,
frunze, ierburi dar şi insecte, ouă şi pui de
păsări şi chiar şoareci. Trăiesc în populaţii
formate din mai multe familii. Le place să
stea la soare şi se ridică pe membrele
posterioare pentru a privi în jur şi dacă zăresc
un pericol emit semnale de alarmă şi toţi
indivizii se ascund în galerii. Trăieşte 4-5 ani.
Spermophilus citellus are populaţii bine
reprezentate în situl Natura 2000 „Valea lui
David”, tăierea livezilor din apropierea
rezervaţiei favorizând răspândirea acestei
specii.
Primele observaţii asupra păsărilor de
la Valea lui David sunt făcute de C. V.
MÂNDRU (1980a) care în urma unor
observaţii efectuate în perioada 1965-1975
identifică 12 specii clocitoare în perimetrul
rezervaţiei. Aceste observaţii sunt urmate
după aproape 30 de ani de cercetările
efectuate de C. ION în perioada 2005-2011 în
zona sitului Natura 2000 „Valea lui David”,
deci pe o zonă mai extinsă decât suprafaţa
rezervaţiei (ZAMFIRESCU et al. 2008, ION et
al. 2011). Sunt menţionate 82 de specii de
păsări, dintre acestea aproximativ 33 de
specii cuibărind în rezervaţie sau în
apropierea sa. Sunt menţionate ca sedentare
24 de specii (Buteo buteo (L.), Accipiter
gentilis (L.), Accipiter nisus (L.), Falco
tinnunculus L., Perdix perdix (L.), Phasianus
colchicus L., Larus cachinnans Pallas, Larus
ridibundus (L.), Columba livia domestica
Gmelin, Streptopelia decaocto (Frivaldszky),
Athene noctua (Scopoli), Asio otus (L.),
Galerida cristata (L.), Sturnus vulgaris L.,
Garrulus glandarius (L.), Pica pica (L.),
Corvus frugilegus L., Corvus corone cornix
L., Corvus corax L., Passer domesticus (L.),
Passer montanus (L.), Fringilla coelebs L.,
Carduelis carduelis (L.), Miliaria calandra
(L.)), acestea fiind observate pe tot parcursul
anului, 38 de specii sunt oaspeţi de vară
(Anas plathyrhyncos L., Falco subbuteo L.,
Coturnix coturnix L., Gallinula chloropus
(L.), Fulica atra L., Vanellus vanellus (L.),
Chlidonias hybrida (Pallas), Streptopelia
turtur (L.), Cuculus canorus L., Apus apus
(L.), Merops apiaster L., Upupa epops L.,
14
Alauda arvensis L., Delichon urbicum (L.),
Hirundo rustica L., Anthus pratensis (L.),
Motacilla flava L., Motacilla alba L., Lanius
collurio L., Lanius minor Gmelin, Oriolus
oriolus (L.), Acrocephalus scirpaceus
(Hermann), Acrocephalus arundinaceus (L.),
Sylvia borin (Boddaert), Sylvia communis
Latham, Sylvia curruca (L.), Oenanthe
oenanthe (L.), Saxicola rubetra (L.),
Saxicola torquatus (L.), Erithacus rubecula
(L.), Erithacus rubecula (L.), Turdus
philomelos Brehm, Turdus pilaris L., Turdus
viscivorus L., Parus major L., Carduelis
chloris (L.), Carduelis cannabina (L.),
Emberiza citrinella L.), o singură specie fiind
oaspete de iarnă (Parus caeruleus (L.)),
restul speciilor fiind în pasaj sau accidentale
în zonă. Dintre speciile protejate la nivel
european prin Anexa I din Directiva Păsări a
Consiliului Europei 79/409 din 2.4.1979
(amendată prin directiva 147 din 2009)
menţionăm: Ciconia ciconia (L.), Circus
cyaneus (L.), Milvus migrans (Boddaert),
Pandion haliaetus (L.), Circus aeruginosus
(L.), Circus cyaneus (L.), Circus pygargus
(L.), Falco peregrinus Tunstall, Crex crex
(L.), Chlidonias hybridus (Pallas), Asio
flammeus (Pontoppidan), Anthus campestris
(L.), Lanius collurio L., Lanius minor
Gmelin. Din păcate a fost observată o
scădere numerică a populaţiilor de păsări
clocitoare menţionate de MÂNDRU (1980a),
acest fapt fiind datorat mai ales păşunatului
necontrolat şi chiar accesului auto în
perimetrul rezervaţiei cu maşini 4x4
(ZAMFIRESCU et al. 2008). Populaţiile de
Phasianus colchicus au crescut în ultimii ani,
aceştia putând avea un efect negativ asupra
indivizilor de Vipera ursinii moldavica pe
care-i poate consuma (ZAMFIRESCU et al.
2008, ION et al. 2011).
Herpetofauna de la Valea lui David şi
din situl Natura 2000 din care face parte
rezervaţia a fost studiată de Ş. R.
ZAMFIRESCU împreună cu A. STRUGARIU sub
cele mai variate aspecte (ION et al. 2011,
KRECSÁK & ZAMFIRESCU 2001, 2002, 2008,
KRECSÁK et al. 2003, STRUGARIU et al. 2008,
2011, ZAMFIRESCU & KRECSÁK 2002,
ZAMFIRESCU et al. 2007, 2008, 2009, 2010,
2011, 2012). Aceste cercetări au avut în
centru studierea viperei de stepă, Vipera
ursinii moldavica Nilson, cercetări începute
în 1997 de către Ş. R. ZAMFIRESCU căruia i s-
a alăturat ulterior A. STRUGARIU şi periodic
alţi cercetători. Au fost identificate 6 specii
de amfibieni (Bombina bombina (L.),
Lissotriton vulgaris (L.), Pseudepidalea
(Bufo) viridis (Laurenti), Hyla arborea (L.),
Pelophylax (Rana) ridibundus (Pallas),
Pelophylax (Rana) esculentus (L.)) şi 6 specii
de reptile (Emys orbicularis (L.), Lacerta
viridis (Laurenti), Lacerta agilis L., Natrix
natrix, (L.), Coronella austriaca Laurenti,
Vipera ursinii moldavica (Nilson)). Toate
aceste specii sunt aflate pe liste de protecţie
naţionale şi internaţionale cum ar fi
Convenţia de la Berna şi Ordonanţa 57/2007.
Trei specii (Bombina bombina, Emys
orbicularis, Vipera ursinii moldavica) sunt
menţionate în Anexa II a Directivei
Consiliului Europei 92/43EEC (Directiva
Habitate), opt specii (Bombina bombina,
Pseudepidalea viridis, Hyla arborea, Emys
orbicularis, Lacerta viridis, Lacerta agilis,
Coronella austriaca¸ Vipera ursinii
moldavica) fiind menţionate în Anexa IV a
Directivei Habitate. Vipera ursinii moldavica
are şi statutul de specie vulnerabilă (VU)
conform IUCN 2013. Amfibienii sunt
întâlniţi mai ales pe firul văii unde există
zone mlăştinoase şi stufărişuri însă pot fi
întâlniţi şi pe versantul rezervaţiei în iarbă
sau adâncituri pline cu apă. Ţevile de drenaj
aflate pe pantă devin din păcate nişte capcane
pentru amfibieni care nu mai pot ieşi, în
acestea fiind găsite inclusiv broaşte verzi
(Pelophylax esculentus). A fost observată şi
incendierea stufărişurilor care afectează grav
amfibienii (ZAMFIRESCU et al. 2008). Vipera
ursinii moldavica (vipera de stepă
moldovenească) (fig. 21) a fost descrisă ca
subspecie chiar de la Valea lui David (Nilson
et al. 1993). Este o viperă mică, exemplarele
de la Valea lui David nedepăşind 50 cm
lungime masculii şi 45 cm femelele
(ZAMFIRESCU et al. 2008). Culoarea variază
de la galben-închis până la cenuşiu-deschis,
pe partea dorsală având un zigzag format din
pete discontinue de culoare maro închis
mărginite de pete negre. Pe cap desenul sub
forma literei „V” este format de două benzi
discontinue de culoare cenuşiu închis.
Consumă mai ales ortoptere (greieri, cosaşi,
lăcuste) şi mamifere mici, Gryllus campestris
făcând parte din hrana sa favorită
(ZAMFIRESCU et al. 2010). Preferă habitatele
stepice, fiind identificate doar şapte populaţii
actuale în România, patru populaţii fiind
localizate în Moldova la Valea lui David şi în
perimetrul şi în apropierea sitului Natura
2000 „Valea lui David”, de exemplu la
„Dealul lui Dumnezeu”, alte trei populaţii
existând în Delta Dunării (Perişor-Periteaşca,
Letea, Sfântu Gheorghe) (KRECSÁK &
ZAMFIRESCU 2008, ZAMFIRESCU et al. 2012).
La Valea lui David Vipera ursinii moldavica
ocupă mai ales suprafeţele situate între
mijlocul şi marginea superioară a pantei,
fiind întâlnită cu precădere în zonele cu
vegetaţie tipică de stepă dar şi în cele cu stuf,
cel mai rar fiind observată în zonele
sărăturoase unde vegetaţia scundă nu oferă
protecţie împotriva temperaturilor extreme şi
a prădătorilor. La Valea lui David au fost
capturaţi până la 30 de indivizi pe toată
suprafaţa rezervaţiei, estimându-se o
densitate medie de 12,47 indivizi / ha şi un
efectiv de 574 de indivizi (ZAMFIRESCU et al.
2008), populaţia de la Valea lui David fiind
cea mai importantă numeric din România
ceea ce creşte şi mai mult necesitatea
protejării acestei zone.
Dintre nevertebrate, altele decât
insectele, inedită este prezenţa miriapodului
chilopod Scolopendra cingulata Latreille
(fig. 22), identificată atât la Valea lui David
cât şi în situl Natura 2000 „Pădurea şi
pajiştile de la Mârzeşti” (I. E. POPESCU date
nepublicate), în această zonă fiind limita
nordică pentru întreg arealul de distribuţie
geografică a speciei, anterior în România
fiind citată doar până în sudul Moldovei
(MATIC 1972). Această specie este singurul
reprezentant al familiei Scolopendridae în
fauna României, genul Scolopendra fiind
răspândit în regiunile tropicale şi
subtropicale, Scolopendra cingulata fiind o
specie circummediteraneană. Poate ajunge la
14 cm lungime având 21 de perechi de
picioare, la partea anterioară a corpului având
o pereche de forcipule puternice, bine
vizibile. Culoarea este brună-gălbuie,
picioarele sunt mai deschise la culoare iar
indivizii tineri prezintă, mai ales primăvara, o
pată roşie pe cap. Este o specie rară în
România, întâlnită în locuri foarte uscate din
aprilie până prin iunie, de-a lungul Dunării şi
în Dobrogea, prezenţa sa la Valea lui David
15
potenţând unicitatea complexului faunistic
din această mică rezervaţie.
Insectele reprezintă grupul care a oferit
cele mai importante noutăţi faunistice pentru
Valea lui David deşi studiul lor este încă
extrem de parţial. Studiul insectelor din
rezervaţie a început prin anii cincizeci din
secolul trecut, în ultimii ani existând o
revigorare a cercetărilor mai ales în studiul
microhimenopterelor.
Ortopterele (greierii, cosaşii, lăcustele)
de la Valea lui David au fost studiate iniţial
de C. V. MÂNDRU (CÎRDEI et al. 1954,
MÂNDRU 1958a, 1958b, 1960, 1980c,
MÎNDRU & KIS 1967), în ultimii ani
ortopterele din Moldova şi din România fiind
intens studiate de I. Ş. IORGU şi de E. I.
IORGU (IORGU 2009, IORGU & IORGU 2006,
2008, IORGU et al. 2008, 2013). La Valea lui
David au fost menţionate 63 de specii de
ortoptere (IORGU 2009, ZAMFIRESCU et al.
2008), cele mai abundente fiind Gampsocleis
glabra (Herbst), Decticus verrucivorus (L.),
Metrioptera bicolor Chopard, Chorthippus
biguttulus (L.), Chorthippus mollis
(Charpentier), Platycleis striata (Thunberg),
Oecanthus pellucens (Scopoli), Dociostaurus
brevicollis (Eversmann), Stenobothrus
lineatus (Panzer), Omocestus rufipes
(Zetterstedt), Chorthippus brunneus
(Thunberg) şi Chorthippus parallelus
(Zetterstedt). Majoritatea ortopterelor
întâlnite sunt specii xerotermofile: Oedaleus
decorus (Germar), Oedipoda caerulescens
(L.), Celes variabilis (Pallas), Chorthippus
brunneus, Dociostaurus brevicollis, Gryllus
campestris L., Platycleis affinis Fieber,
Gampsocleis glabra, Platycleis striata etc. În
zonele cu vegetaţie halofilă domină speciile
Aiolopus thalassinus (Fabricius),
Chorthippus dorsatus (Zetterstedt) şi
Euchorthippus declivus (Brisout de
Barneville) iar în zonele cu vegetaţie
higrofilă şi mezohigrofilă întâlnim speciile
Conocephalus dorsalis (Latreille),
Conocephalus fuscus (Fabricius), Ruspolia
nitidula (Scopoli), Metrioptera roeselii
(Hagenbach), Stethophyma grossum (L.),
Mecostethus alliaceus (Germar) şi
Paracinema tricolor bisignata (Charpentier).
IORGU (2009) realizează chiar o schemă
trofică în care sunt implicate şi ortopterele de
la Valea lui David, majoritatea speciilor fiind
16
consumatori primari, existând însă şi mulţi
consumatori secundari, remarcând şi prezenţa
unui consumator terţiar (chiar cuaternar),
specia exclusiv prădătoare Saga pedo.
Demnă de remarcat este prezenţa unor specii
rare în această rezervaţie, cum ar fi Saga
pedo (Pallas), specie aflată în Anexa IV a
Directivei Habitate, având şi statutul de
specie vulnerabilă (VU) conform IUCN
2013, fiind strict protejată, precum şi
Onconotus servillei Fischer-Waldheim (fig.
27) care se află în Anexa 3B a Ordinului Nr.
1198 din 25.11.2005, fiind considerată o
specie de interes naţional care necesită o
protecţie strictă. Saga pedo (fig. 23) este cel
mai mare ortopter din România, atingând în
jur de 7 cm lungime la noi în ţară, specia
putând atinge chiar peste 10 cm lungime în
regiuni mai calde. Corpul are un aspect
cilindric, antenele sunt lungi, picioarele sunt
lungi, prevăzute cu spini puternici. Picioarele
posterioare sunt lungi şi subţiri, inapte pentru
sărit. Ovipozitorul are în jur de 4 cm
lungime, fiind uşor curbat în sus. Masculii au
aripile solziforme, la femele fiind foarte
reduse. Este o specie partenogenetică,
masculii fiind extrem de rari, fiind
menţionate trei exemplare din secolul al
XIX-lea şi unul recent descoperit în Elveţia
în anul 2005. Femelele depun ouă în sol,
stadiu în care specia hibernează. Larvele apar
în mai, după 6-7 năpârliri devenind
exemplare adulte în luna iulie, indivizii trăind
5-6 luni, până în octombrie. Este o specie
activă atât ziua cât şi noaptea, întâlnită pe
ierburi şi tufişuri în zone cu vegetaţie xerofilă
şi mezoxerofilă unde vânează diverse specii
de insecte pe care le consumă. Saga pedo
este întâlnită în mai multe situri favorabile
din România (PRICOP et al. 2012) însă
populaţia de la Valea lui David este cea mai
bogată numeric.
O prezenţă comună la Valea lui David
este şi Mantis religiosa (călugăriţa) (Insecta:
Mantodea) care are în mod normal culoarea
verde dar poate avea şi culoarea maronie în
funcţie de coloritul mediului în care trăieşte
(fig. 33).
Dintre coleoptere au fost studiate la
Valea lui David atât calitativ cât şi cantitativ
carabidele (Coleoptera: Carabidae)
(VARVARA & ANDRIESCU 1992). Acest
studiu a presupus capturarea cu ajutorul unor
capcane îngropate în sol a carabidelor din trei
locaţii din rezervaţia Valea lui David în anul
1977, capcanele fiind lăsate în zona de studiu
163 de zile, din 20 aprilie până în 30
septembrie. Pentru comparaţie, în anul 1981
au fost amplasate capcane într-o cultură de
grâu învecinată cu rezervaţia, fiind lăsate 68
de zile (din 10 mai până în 17 iulie). Tot în
1981 au fost amplasate timp de 145 de zile,
din 10 mai până în 2 octombrie, capcane într-
o cultură învecinată de sfeclă de zahăr. Au
fost capturaţi 7166 indivizi dintre care 509 în
rezervaţie, 940 în cultura de grâu şi 5717
indivizi în cultura de sfeclă de zahăr. Cele
mai multe specii, 37, au fost identificate în
rezervaţia de la Valea lui David, 22 de specii
fiind identificate în cultura de sfeclă de zahăr
şi 19 specii în cultura de grâu. În zonele
mezohigrofile din rezervaţie au fost
identificate 22 de specii, cele mai
semnificative numeric fiind Pseudophonus
rufipes (De Geer), P. griseus Panzer,
Harpalus distinguendus (Duftschmid),
Poecilus cupreus (L.), Pterostichus
melanarius (Illiger), P. niger (Schaller) şi P.
anthracinus (Illiger), în zonele sărăturoase 18
specii (Cicindela campestris L.,
Pseudophonus rufipes, Harpalus dimidiatus
(Rossi), H. distinguendus, H. flavicornis
Dejean, Pterostichus melas (Creutzer),
Amara consularis (Duftschmid), A. similata
(Gyllenhal) etc.) iar în zonele cu Stipa
lessingiana 12 specii (Carabus scabriusculus
Olivier, Ophonus azureus (Fabricius), O.
diffinis (Dejean), Harpalus dimidiatus
(Rossi), H. flavicornis, Pterostichus melas
etc.). Diversitatea specifică mai mare din
interiorul rezervaţiei în comparaţie cu
agrobiocenozele învecinate susţine
necesitatea protejării acestor zone care sunt
un rezervor de biodiversitate.
M. M. DASCĂLU (2002) enumeră de la
Valea lui David 14 specii de cerambicide
(Coleoptera: Cerambycidae): Agapanthia
osmanlis Reiche &. Saulcy, A. violacea
(Fabricius), Agapanthiola leucaspis (Steven),
Chlorophorus varius (Muller), Dorcadion
fulvum Scopoli, D. holosericeum (Кrynicki),
Musaria argus (Frölich), Opsilia
caerulescens (Scopoli), O. uncinata
(Redtenbacher), Phytoecia coerulea
(Scopoli), P. icterica (Schaller), P. virgula
(Charpentier), Pilemia hirsutula Froelich, P.
tigrina (Mulsant). Pentru Agapanthia
osmanlis este stabilită la Valea lui David o
nouă limită nordică pentru arealul speciei.
Tot la Valea lui David M. M. DASCĂLU
(2005) identifică un gen şi o specie nouă de
cerambicid pentru România, Theophilea
cylindricollis Hladil, iar în 2012 descrie din
rezervaţie o subspecie nouă pentru ştiinţă,
Dorcadion axillare moldavicum (DASCĂLU
& FUSU 2012). Dintre aceste specii Pilemia
tigrina (croitor marmorat) este menţionată în
Anexa II a Directivei Consiliului Europei
92/43EEC (Directiva Habitate). Este un
coleopter de 9-13 mm lungime, corpul este
negru cu o pubescenţă cenuşiu-albicioasă.
Pronotul, eventual şi capul, au dorsal o dungă
longitudinală formată de pubescenţă care
poate forma nişte pete şi pe pronot, elitrele
având de asemenea nişte pete cenuşii dispuse
neregulat. Larvele se dezvoltă în tulpinile de
Anchusa barrelieri (All.), adulţii fiind
întâlniţi în luna mai. Este o specie sensibilă la
afectarea negativă a habitatelor, fiind
întâlnită în populaţii mici la Valea lui David
şi alte zone învecinate cu situl Natura 2000
„Valea lui David”, cum ar fi Dealul lui
Dumnezeu şi Pajiştile şi Păşunile de la
Mârzeşti unde este prezentă planta gazdă.
Meloidele (Coleoptera: Meloidae) de la
Valea lui David au fost studiate de C. V.
MÂNDRU (1979) care identifică 12 specii (din
13 cunoscute în România) calculând şi
dominanţa acestora pentru perioada 1955-
1965: Meloe proscarabaeus L. (31%), M.
scabriusculus Brandt & Erichson (15%), M.
hungarus Schrank (11%), M. tuccius Rossi
(9%), M. cicatricosus Leach (8%), M.
uralensis Pallas (7%), M. violaceus Marsham
(5%), M. brevicollis Panzer (5%), M. rugosus
Marsham (4%), M. decorus Brandt &
Erichson (2%), M. coriarius Brandt &
Erichson (2%) şi M. erythrocnemus Pallas
(1%). C. V. MÂNDRU atrage atenţia că după
1965 populaţiile de meloide au scăzut
dramatic la un sfert din efectivele din trecut
datorită micşorării populaţiilor de albine
solitare (Andrenidae, Anthophoridae,
Megachilidae) în cuiburile cărora se dezvoltă
larvele de meloide, această situaţie fiind
datorată acţiunii nocive a insecticidelor şi
erbicidelor folosite în culturile agricole din
imediata vecinătate a rezervaţiei. Din
observaţii personale în ultimii ani mai
17
frecvent întâlnită este doar specia Meloe
proscarabaeus (fig. 31).
Pe florile de Carduus, Cirsium şi pe
alte asteracee întâlnim pe Protaetia (Netocia)
hungarica (Coleoptera: Scarabaeidae) (fig.
32), o specie cu preferinţe stepice, larvele
dezvoltându-se în resturile vegetale şi
detritusul din galeriile săpate de popândăi.
Fauna de lepidoptere de la Valea lui
David a fost studiată de A. ALEXINSCHI şi M.
PEIU în anii cincizeci şi şaizeci din secolul
trecut (ALEXINSCHI & PEIU 1958, 1960,
1962, 1965, 1966) însă un studiu sistematic
este realizat de către C. CORDUNEANU timp
de douăzeci de ani în perioada 1991-2011 cu
prilejul a 43 de expediţii în perimetrul
rezervaţiei (CORDUNEANU et al. 2011). Sunt
identificate 83 de specii în cadrul unor
observaţii diurne aparţinând la 12 familii:
Adelidae (1 sp.), Ethmiidae (1 sp.), Sesiidae
(1 sp.), Pyralidae (5 spp.), Hesperiidae (7
spp.), Papilionidae (3 spp.), Pieridae (11
spp.), Lycaenidae (17 spp.), Nymphalidae
(15 spp.), Geometridae (14 spp.), Noctuidae
(5 spp.), Arctiidae (3 spp.). Lycaena dispar
rutila (Werneburg) este menţionată în Anexa
II şi în Anexa IV a Directivei Habitate a
Consiliului Europei iar Zerynthia polyxena
(Denis & Schiffermüller) (fig. 26) în Anexa
IV a Directivei Habitate a Consiliului
Europei şi în Convenţia de la Berna. Lycaena
dispar (fluturele roşu de mlaştină) (fig. 30)
este o apariţie deosebit de frumoasă şi vioaie
atunci când este întâlnit, având chiar un
aspect gingaş, fiind un fluturaş mic cu
anvergura aripilor de 4-5 cm. Masculul are
aripile dorsal de culoare portocalie până la
roşu aprins, fiind foarte vizibil când zboară,
mai ales dacă sunt mai mulţi masculi în zonă,
aceştia urmărindu-se rapid în zbor. Femelele
au aripile dorsal portocalii cu pete brune,
denumirea speciei venind de la deosebirea
dintre mascul şi femelă („dispar” în latină
însemnând diferit). Este întâlnit din mai până
în septembrie în pajişti umede, larvele
hrănindu-se pe specii de Rumex. La Valea lui
David sunt prezente şi alte specii de
lepidoptere aflate pe Lista Roşie a Fluturilor
din România: Pyrgus carthami (Hübner),
Iphiclides podalirius (L.) (fig. 29), Papilio
machaon L. (fig. 25), Pieris brassicae (L.),
Colias erate (Esper), C. alfacariensis Ribbe,
Lycaena thersamon (Esper), Satyrium spini
18
(Denis & Schiffermüller), S. acaciae
(Fabricius), Cupido osiris Meigen,
Polyommatus bellargus (Rottemburg),
Argynnis paphia (L.), Boloria selene (Denis
& Schiffermüller), Melitaea athalia
(Rottemburg), M. phoebe (Denis &
Schiffermüller), Tephrina murinaria (Denis
& Schiffermüller), T. arenacearia (Denis &
Schiffermüller), Lythria purpuraria (L.),
Xanthorhoe designata (Hufnagel),
Costaconvexa polygrammata (Borkhausen),
Gonospileia triquetra (Denis &
Schiffermüller), Hyphoraia aulica L. Dintre
speciile cu activitate nocturnă prezente la
Valea lui David, menţionăm pe Paracossulus
(Catopta) thrips (Hübner), specie inclusă în
Anexa 2 a Directivei Habitate. Aceasta a fost
identificată în anul 2013 în rezervaţia de la
Valea lui David dar şi în apropiere, la Valea
Ilenei (C. CORDUNEANU, date nepublicate,
comunicare personală).
Asupra dipterelor de la Valea lui David
există unele menţiuni în lucrările lui Z. A.
LEHRER (1958, 1959, 1961, 1963a), fiind
enumerate specii din familiile Stratiomyidae,
Sarcophagidae, Calliphoridae şi
Larvivoridae. Tot LEHRER (1962, 1963b)
menţionează şi unele himenoptere din
familiile Scoliidae, Tiphiidae şi Sphecidae
(Philanthus venustus Rossi).
Himenopterele ihneumonide
(Hymenoptera: Ichneumonidae) de la Valea
lui David au fost studiate de R.
CONSTANTINEANU (1965, 1982, 2008) şi de
M. CONSTANTINEANU (CONSTANTINEANU et
al. 1965), fiind menţionate 149 de specii din
rezervaţia de la Valea lui David, aparţinând
la 75 genuri (PISICĂ & POPESCU 2009):
Acaenitus (1 sp.), Phaenolobus (2 spp.),
Procinetus (1 sp.), Agrypon (2 spp.),
Atrometus (1 sp.), Barylypa (1 sp.),
Alloplasta (1 sp.), Lissonota (10 spp.),
Syzeuctus (2 spp.), Banchus (1 sp.), Exetastes
(4 spp), Glypta (7 spp.), Campoletis (1 sp.),
Diadegma (1 sp.), Dusona (6 spp.),
Sinophorus (1 sp.), Collyria (1 sp.),
Dimophora (1 sp.), Temelucha (5 spp.),
Acroricnus (1 sp.), Cryptus (1 sp.), Thrybius
(1 sp.), Dichrogaster (1 sp.), Gelis (1 sp.),
Lysibia (1 sp.), Barytarbes (1 sp.), Perilissus
(2 spp.), Labrossyta (1 sp.), Diplazon (1 sp.),
Syrphoctonus (1 sp.), Aethecerus (1 sp.),
Centeterus (1 sp.), Colpognathus (2 spp.),
Diadromus (1 sp.), Heterischnus (2 spp.),
Phaeogenes (1 sp.), Amblyjoppa (1 sp.),
Coelichneumon (1 sp.), Barichneumon (4
spp.), Cratichneumon (2 spp.), Eutanyacra (3
spp.), Ichneumon (3 spp.), Spilothyrateles (1
sp.), Stenichneumon (1 sp.),
Stenobarichneumon (1 sp.), Virgichneumon
(3 spp.), Vulgichneumon (1 sp.), Anisobas (2
spp.), Apaeleticus (1 sp.), Platylabus (2 spp.),
Mesochorus (3 spp.), Chorinaeus (1 sp.),
Exochus (3 spp.), Triclistus (2 spp.),
Endromopoda (4 spp.), Exeristes (1 sp.),
Gregopimpla (1 sp.), Scambus (6 spp.),
Zaglyptus (1 sp.), Itoplectis (3 spp.), Pimpla
(7 spp.), Diaparsis (1 sp.), Cycasis (1 sp.),
Exyston (1 sp.), Kristotomus (2 spp.), Netelia
(2 spp), Phytodietus (3 spp.), Neleges (1 sp.),
Eridolius (2 spp.), Exenterus (1 sp.),
Ctenochira (1 sp.), Euryproctus (1 sp.),
Hadrodactylus (2 spp.), Mesoleptidea (2
spp.), Priopoda (1 sp.), Sympherta (1 sp.),
Trematopygus (2 spp.). Această bogăţie
deosebită a acestor insecte implicate prin
biologia lor ca specii parazitoide în multe
lanţuri trofice de la Valea lui David
autentifică bogăţia faunistică şi a relaţiilor
care sunt stabilite între speciile din
rezervaţie.
Himenopterele braconide
(Hymenoptera: Braconidae) din rezervaţie au
fost studiate de M. LĂCĂTUŞU şi C.
FILIPESCU (1970) şi după aproape 40 de ani
de C. AILENEI (2008), fiind identificate 17
genuri cu 56 specii: Bracon (2 spp.),
Protapanteles (2 spp.), Chelonus (4 spp.),
Agathis (2 spp.), Apanteles (1 sp.), Ipobracon
(1 sp.), Macrocentrus (2 spp.), Phanerotoma
(1 sp.), Rogas (3 spp.), Glyptomorpha (6
spp.), Ipiaulax (2 spp.), Vipio (5 spp.),
Coeloides (1 sp.), Chelonella (1 sp.),
Ascogaster (1 sp.), Orgilius (1 sp.),
Microplitis (1 sp.). Deşi cercetările asupra
braconidelor de la Valea lui David au fost
punctuale în timp, totuşi diversitatea de
genuri identificate confirmă nivelul ridicat al
biodiversităţii din zonă.
Microhimenopterele de la Valea lui
David au început să fie studiate sistematic
după anul 2000, existând însă unele
menţionări sporadice şi anterior acestui an.
Platigastridele şi scelionidele (Hymenoptera:
Platygastroidea: Platygastridae, Scelionidae)
au fost studiate mai ales de O. A. POPOVICI,
în cele două cataloage publicate împreună cu
K. FABRICIUS în anul 2007 fiind menţionate
11 genuri cu 21 specii de la Valea lui David:
Inostemma (3 spp.), Synopeas (1 sp.),
Trichacis (1 sp.), Platygaster (3 spp.),
Probaryconus (1 sp.), Macroteleia (1 sp.),
Psilanteris (1 sp.), Gryon (2 spp.), Trimorus
(4 spp.), Telenomus (1 sp.), Trissolcus (3
spp.). Dacă cercetările or să fie continuate în
zona rezervaţiei de la Valea lui David, cu
siguranţă or să existe numeroase surprize
faunistice în studiul acestei suprafamilii
bogate în specii de himenoptere.
Himenopterele din marele grup al
calcidoidelor (Hymenoptera: Chalcidoidea)
au oferit cele mai multe noutăţi faunistice la
Valea lui David începând chiar cu cercetările
întreprinse aici de I. SUCIU (1960, 1965).
Deşi au dimensiuni foarte mici, în general de
1-3 mm, studiul acestora oferă deosebite
satisfacţii atât ştiinţifice dar şi estetice, fiind
nişte mici bijuterii miniaturale, adesea având
culori vii, chiar metalice. Encirtidele
(Hymenoptera: Chalcidoidea: Encyrtidae) au
fost studiate la Valea lui David de L. FUSU
(2002, 2003, 2005). În total au fost
identificate 37 de specii de encirtide de la
Valea lui David, aparţinând la 22 genuri:
Anusia (1 sp.), Syrphophagus (3 spp.),
Ericydnus (5 spp.), Rhopus (2 spp.),
Agromyzaephagus (1 sp.), Copidosoma (4
spp.), Charitopus (1 sp.), Mira (1 sp.),
Monodiscodes (1 sp.), Dusmetia (1 sp.),
Tetracnemus (2 spp.), Microterys (2 spp.),
Cerchisius (1 sp.), Psyllaephagus (1 sp.),
Choreia (1 sp.), Baeocharis (1 sp.), Mayridia
(3 spp), Cerapterocerus (2 spp.),
Cheiloneurus (1 sp.), Mahencyrtus (1 sp.),
Achalcerinys (1 sp.), Metaphycus (1 sp.).
Pteromalidele (Hymenoptera:
Chalcidoidea: Pteromalidae) din rezervaţie
au fost studiate de M. D. MITROIU (2001,
2003), fiind identificate 33 de genuri cu 54
de specii: Colotrechnus (2 spp.), Systasis (4
spp.), Netomocera (1 sp.), Spalangia (1 sp.),
Asaphes (1 sp.), Herbertia (1 sp.), Panstenon
(1 sp.), Caenocrepis (1 sp.), Catolaccus (1
sp.), Cryptoprymna (1 sp.), Cyrtogaster (1
sp.), Dinarmoides (1 sp.), Erdoesina (1 sp.),
Habritys (1 sp.), Homoporus (4 spp.),
Meraporus (1 sp.), Norbanus (1 sp.),
Notoglyptus (1 sp.), Pachyneuron (2 spp.),
Pseudocatolaccus (1 sp.), Psilocera (1 sp.),
19
Spintherus (1 sp.), Sphegigaster (9 spp.),
Stenomalina (2 spp.), Stichocrepis (1 sp.),
Syntomopus (1 sp.), Tomicobia (1 sp.),
Toxeuma (1 sp.), Halticoptera (4 spp.),
Halticopterina (1 sp.), Miscogaster (1 sp.),
Seladerma (1 sp.), Thynodites (1 sp.),
Gastrancistrus (2 spp.).
Calcidoidele aparţinând familiilor
Torymidae şi Eurytomidae au fost studiate de
la Valea lui David de către I. E. POPESCU
(2001, 2002, 2003, 2004), fiind identificate
55 de specii aparţinând la 16 genuri:
Pseudotorymus (6 spp.), Torymus (7 spp.),
Eridontomerus (2 spp.), Exopristus (1 sp.),
Glyphomerus (1 sp.), Idiomacromerus (5
spp.), Microdontomerus (1 sp.),
Monodontomerus (1 sp.), Podagrion (1 sp.),
Torymoides (1 sp.), Tetramesa (16 spp.),
Eurytoma (7 spp.), Archirileya (1 sp.),
Bruchophagus (2 spp.), Sychophila (2 spp.),
Systole (1 sp.). Remarcăm pe Podagrion
pachymerum (Walker) (fig. 34), o specie cu
preferinţe stepice ale cărei larve se dezvoltă
în ootecile de Mantis religiosa.
Marea diversitate a speciilor aparţinând
suprafamiliei Chalcidoidea demonstrează
existenţa unei biocenoze aflată încă într-o
bună stare de stabilitate, cu numeroase relaţii
trofice între specii, aceste microhimenoptere
fiind specii parazite în alte specii de insecte
sau specii fitofage care se dezvoltă în
interiorul plantelor. Pentru unele plante din
rezervaţie cum sunt cele din genul Stipa (fig.
11) există adevărate reţele trofice care includ
specii identificate doar la Valea lui David în
România, cum ar fi de exemplu
Eridontomerus arrabonicus Erdös (fig. 28) şi
Tetramesa scheppigi (Schlecht.) (POPESCU
2001, 2002, 2003, 2004).
Rezervaţia de la Valea lui David
adăposteşte o floră şi o faună cu un ridicat
caracter de unicitate nu doar pentru România
ci chiar în context european. Este foarte
importantă păstrarea acestei zone cât mai
puţin afectată de influenţa antropică, printre
principalele ameninţări putând aminti:
fragmentarea habitatelor, păşunatul, cositul,
incendierile, învecinarea cu culturile agricole
care sunt tratate chimic, drumurile prin
rezervaţie, construcţiile ridicate tot mai
aproape de rezervaţie, activităţile
„recreative” în zonă, colectarea unor specii
20
de plante, uciderea unor specii, de exemplu a
viperelor, depozitarea gunoaielor în zonă etc.
Mulţumiri
Această lucrare a apărut ca urmare a
muncii specialiştilor în cadrul rezervaţiei de
la Valea lui David, Iaşi, mulţumindu-le
acestora, domniile lor fiind un exemplu şi un
îndemn pentru cei care urmează.
În conceperea aspectelor de botanică
am beneficiat de consultările cu colegul Dr.
Ciprian Mânzu căruia-i mulţumesc pentru
promptitudinea cu care a răspuns întrebărilor
mele.
Acest articol a fost realizat cu sprijinul
proiectului POSDRU/89/1.5/S/63663.
Bibliografie
ALEXINSCHI A., PEIU M. 1958. Noi
contribuţii la cunoaşterea faunei
lepidopterelor regiunii Iaşi. Acad.
R.P.R., Fil. Iaşi, St. şi Cercet. Şt.
Biol. Agr. 9 (1): 56-67.
ALEXINSCHI A., PEIU M. 1958. Contribuţii la
cunoaşterea faunei lepidopterelor din
Moldova (partea V). Acad. R.P.R.,
Fil. Iaşi, St. şi Cercet. Şt. Biol. Agr. 9
(2): 245-251.
ALEXINSCHI A., PEIU M. 1960. Contribuţii la
cunoaşterea faunei lepidopterelor din
Moldova (partea VI). Acad. R.P.R.,
Fil. Iaşi, St. şi Cercet. Şt. Biol. Agr. 9
(2): 293-300.
ALEXINSCHI A., PEIU M. 1962. Contribuţii la
cunoaşterea faunei lepidopterelor din
Moldova (partea VII). Acad. R.P.R.,
Fil. Iaşi, St. şi Cercet. Şt. Biol. Agr.
13 (1): 69-78.
ALEXINSCHI A., PEIU M. 1966. Contribuţii la
cunoaşterea lepidopterelor din
Moldova (partea VIII). An. Şt. Univ.
„Al. I. Cuza” Iaşi, 12 (2): 365-368.
AILIENEI C. 2008. Diversity of braconid
wasps (Hymenoptera: Braconidae)
collected from the Valea lui David
Natural Reserve (Iaşi). Lucrările
Simpozionului „Entomofagii şi rolul
lor în păstrarea echilibrului natural”,
Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, pp. 145-151.
ANDRIESCU I., MITROIU M. D. 2001.
Contributions to the knowledge of the
pteromalids (Hymenoptera,
Chalcidoidea, Pteromalidae) from
David’s Valley hay fields natural
reserve, Iasi (II). Analele Ştiinţifice
ale Universităţii Alexandru Ioan
Cuza, Iaşi, serie nouă, secţiunea I
Biologie Animală 47: 21-28.
ANDRIESCU I., MITROIU M. D. 2003.
Contributions to the knowledge of the
pteromalids (Hymenoptera,
Chalcidoidea, Pteromalidae) from
Valea lui David meadows natural
reserve, Iasi, Romania (I). In: In
Memoriam “Proffessor Dr. Doc.
Vasile Gh. Radu” Corresponding
Member of Romanian Academy of
Sciences, “Babeş-Bolyai” University,
Departament of Zoology, Presa
Universitarǎ Clujanǎ, Editors:
Tomescu N, Popa V,: 19-24.
BOTNARIUC N., TATOLE V. (Editori) 2005.
Cartea Roşie a Vertebratelor din
România. Academia Română, Muzeul
de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
din Bucureşti, 260 pp.
BRÎNZAN T. (coordonator) 2013. Catalogul
habitatelor, speciilor şi siturilor
Natura 2000 în România. Fundaţia
Centrului Naţional pentru Dezvoltare
Durabilă, Bucureşti, SC Exclus Prod
SRL, 784 pp.
BURDUJA C. 1957. O rezervaţie ştiinţifică
care trebuie înfiinţată „Fâneţele din
Valea lui David” - Iaşi. Ocrot. Nat.,
Bucureşti, 4: 154 – 157.
CHIFU T., MÂNZU C., ZAMFIRESCU O. 2006.
Flora şi vegetaţia Moldovei
(România). Ed. Univ. „Al. I. Cuza”
Iaşi, Vol. II (Vegetaţia) 698 pp.
CHIŞAMERA G., BUŽAN E. V., SAHLEAN T.,
MURARIU D., ZUPAN S., KRYŠTUFEK
B. 2013. Bukovina blind mole rat
Spalax graecus revisited:
phylogenetics, morphology,
taxonomy, habitat associations and
conservation. Mammal Review. doi:
10.1111/mam.12001.
CÎRDEI F., MÎNDRU C., IONESCU V., VANCEA
S. 1954. Contribuţii la cunoaşterea
faunei mantidelor şi ortopterelor din
regiunile: Iaşi, Bacău şi Suceava.
Revista Univ. „Al. I. Cuza” şi a
Institutului Politehnic Iaşi, 1 (1-2):
235-240.
CORDUNEANU C., BALAN C., SURUGIU I.
2011. Observaţii diurne asupra faunei
de lepidoptere (Insecta:Lepidoptera)
din Rezervaţia Naturală „Valea lui
David”, judeţul Iaşi. Mnemosyne 2:
51-57.
CONSTANTINEANU M., CONSTANTINEANU R.,
MUSTAŢĂ G. 1965. Contributions à
l'étude de Ichneumonides de la
reservation naturelle „Valea lui
David”, région de Jassy. I. An. St.
Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, Biologie, t.
11: 301 - 310.
CONSTANTINEANU R. 1965. Contribuţii la
studiul Ichneumoninelor,
Listrodrominelor şi Phaeogeninelor
din rezervaţia naturală „Valea lui
David”, Iaşi (I). An. St. Univ. „Al. I.
Cuza”, Iaşi, Biologie, t. 11: 91 - 98.
CONSTANTINEANU R. 1982. Ichneumonidae
(Hym.) din rezervaţia naturală „Valea
lui David”, jud. Iaşi, noi şi rare pentru
fauna României. Stud. cercet. Biol.,
seria Biol. anim., 34 (2): 94 - 98,
Bucureşti.
CONSTANTINEANU R., CONSTANTINEANU I.
2008. New and rare Tryphoninae and
Ctenopelmatinae (Hymenoptera:
Ichneumonidae) for the Romanian
Fauna. Lucrările Simpozionului
„Entomofagii şi rolul lor în păstrarea
echilibrului natural”, Univ. “Al. I.
Cuza” Iaşi, pp. 137-143.
DASCĂLU M. M. 2002. Note sur la faune de
Cerambycidae (Insecta, Coleoptera)
de la reserve naturelle “Valea lui
David”. An. Univ. Al. I. Cuza Iaşi, s.
Biol. Anim. 48: 78-81.
DASCĂLU M. M. 2005. Theophilea
subcylindricollis Hladil, 1988
(Coleoptera: Cerambycidae) a new
genus and a new species fro
21
 Romania’s fauna. An. Univ. Al. I. ecologică. Teză de doctorat,
Cuza Iaşi, s. Biol. Anim. 51: 78-81. Facultatea de Biologie, Univ. „Al. I.
Cuza” Iaşi, 438 pp.
DASCĂLU M. M., FUSU L. 2012. Dorcadion
axillare Küster, 1847 (Coleoptera, IORGU I. Ş., PISICĂ E. I. 2006. Contributions
Cerambycidae): distribution, to the Distribution Knowledge of
morphometrics, karyotype and Some Orthoptera Species (Insecta:
description of a new subspecies from Orthoptera) from Eastern Romania.
Romania. Zootaxa 3322: 35-48. Studii şi Comunicări, 21, 251-256,
Complexul Muzeal de Ştiinţele
FABRITIUS K., POPOVICI O. A. 2007. A
Naturii „Ion Borcea” Bacău.
catalogue of Scelionidae from
Romania (Hymenoptera, IORGU I. Ş., IORGU E. I. 2008. Bush-crickets,
Platygastroidea). Entomologica crickets and grasshoppers from
Romanica, 12: 133 – 161. Moldavia (Romania). Pim Publishing
House, Iaşi, 294 pp.
FUSU L. 2005. Encyrtid wasps
(Hymenoptera, Chalcidoidea, IORGU I. Ş., STAHI N., IORGU E. I. 2013. The
Encyrtidae) new for Romania’s fauna. Ortoptera (Insecta) from Middle and
Lucrările Simpozionului Lower Prut River Basin. Travaux du
„Entomofagii şi rolul lor în păstrarea Muséum National d’Histoire
echilibrului natural”, Univ. “Al. I. Naturelle “Grigore Antipa”, 56 (2):
Cuza” Iaşi, pp. 15-18. 157–171.
FUSU L., POPESCU I. E. 2003. New IORGU I. Ş., PISICĂ E. I., PĂIŞ L., LUPU G.,
Contributions to the Study of IUŞAN C. 2008. Checklist of
Romanian Encyrtid Wasps Romanian orthoptera (Insecta) and
(Hymenoptera, Encyrtidae) Fauna. their distribution by eco-regions.
Analele Ştiinţifice ale Univ. „Al. I. Travaux du Muséum National
Cuza” Iaşi, Seria Biologie Animală, d’Histoire Naturelle “Grigore
49: 87-93. Antipa”, 51: 119–135.
FUSU L., ANDRIESCU I., POPESCU I. E. 2002. IVAN D. 1979. Fitocenologie şi vegetaţia
Contributions to the Study of the RSR. Ed. Didactică şi Pedagogică,
Encyrtidae (Hymenoptera, Bucureşti, 332 pp.
Chalcidoidea) from “Valea lui David” KRECSÁK L., ZAMFIRESCU Ş. R. 2001.
Hayfields Natural Reserve (Iaşi, Ecological Situation and
Romania). In: In Memoriam Morphological Characteristics of
“Proffessor Dr. Doc. Vasile Gh. Vipera ursinii moldavica in the
Radu” Corresponding Member of „Valea lui David” Natural Reserve.
Romanian Academy of Sciences, Russian Journal of Herpetology, 8
“Babeş-Bolyai” University, (1): 69-73.
Departament of Zoology, Presa
Universitarǎ Clujanǎ, Editors: KRECSÁK L., ZAMFIRESCU S. R. 2002.
Tomescu N, Popa V,: 95-101. Situation of Vipera ursinii moldavica
in Romania. pp. 72–73. In Kovács,
ION C., ZAMFIRESCU Ş. R., STRUGARIU A. T., Korsós, Z., Rehák, I., Corbett, K.,
2011. The potential relationship Miller, P. S. (eds.) Population and
between predators and Moldavian Habitat Viability Assessment for the
meadow vipers (Vipera ursinii Hungarian Meadow Viper (Vipera
moldavica) in Eastern Romania. An. ursinii rakosiensis). Workshop
Univ. Al. I. Cuza Iaşi, s. Biol. Anim. Report, Apple Valley, MN:
57: 35-42.
IUCN/SSC Conservation Breeding
IORGU I. Ş. 2009. Diversitatea ortopterelor Specialist Group.
(Insecta: Orthoptera) din Estul KRECSÁK L., ZAMFIRESCU S. 2008. Vipera
României şi semnificaţia lor (Acridophaga) ursinii in Romania:

22
 historical and present distribution.
Nort-Western Journal of Zoology, 4
(2): 339-359.
KRECSÁK L., ZAMFIRESCU S., KORSÓS Z.
2003. An updated overview of the
distribution of the Moldavian Steppe
Viper (Vipera ursinii moldavica
Nilson, Andrén and Joger, 1993).
Russian Journal of Herpetology, 10
(3): 199–206.
LĂCĂTUŞU M., FILIPESCU C. 1970.
Contribuţii la studiul braconidelor
(Hymenoptera) din Rezervaţia
Naturală „Valea lui David” Iaşi. Stud.
Comun., Muz. Jud. Suceava, pp. 53 –
59.
LEHRER Z. A. 1958. Diptere brachicere din
R.P.R. Stratiomyidae, Sarcophagidae.
Acad. R.P.R., Fil. Iaşi, St. şi Cercet.
Şt. Biol. Agr. 9 (1).
LEHRER Z. A. 1959. Contribuţii la studiul
familiei Calliphoridae (Diptera) sin
R.P.R. În: Omagiu lui Traian
Săvulescu cu prilejul împlinirii a 70
de ani. Ed. Acad. R.P.R., Bucureşti,
pp. 393-400.
LEHRER Z. A. 1959. Câteva specii noi pentru
fauna R.P.R. din familia
Sarcophagidae (Diptera). Acad.
R.P.R., Fil. Iaşi, St. şi Cercet. Şt.
Biol. Agr. 10 (2).
LEHRER Z. A. 1961. Larvivoridae (Diptera)
din regiunea Iaşi. Acad. R.P.R., Fil.
Iaşi, St. şi Cercet. Şt. Biol. Agr. 12
(2).
LEHRER Z. A. 1963a. Études sur les Diptères
Calliphorides I. La classification des
Polleniinae palearctiques et leur
dispersion en Roumanie. Bull. Ann.
Soc. Roy. Ent. Belg., 99 (20): 285-
310.
LEHRER Z. A. 1963b. Contributions a la
connaissance des Sphecidae (Hym.)
de Moldavie. Travaux du Museum
d’Histoire Naturelle Gr. Antipa, 4.
LEHRER Z. A., SCURTU M. 1962. Câteva
consideraţii asupra terminologiei
morfologiei externe a viespilor din
familia Scoliidae şi familia Tiphiidae
(Hymenoptera). Acad. R.P.R., Fil.
Iaşi, St. şi Cercet. Şt. Biol. Agr. 13
(1).
MATIC Z. 1972. Clasa Chilopoda, Subclasa
Epimorpha. Fauna RSR 6 (2), Ed.
Academiei RSR, Bucureşti, 224 pp.
MITROIU M. D., ANDRIESCU I. 2003.
Contributions to the knowledge of the
pteromalids (Hymenoptera,
Chalcidoidea, Pteromalidae) from
David’s Valley hay fields natural
reserve, Iasi (III). Analele Ştiinţifice
ale Universităţii Alexandru Ioan
Cuza, Iaşi, serie nouă, secţiunea I
Biologie Animală 49: 63-70.
MÎNDRU C. 1958a. Contribuţii la Studiul
Ortopterelor din Moldova (Nota a III-
a). Studii şi Cercetări Ştiinţifice -
Biologie şi Ştiinte Agricole, Iaşi,
Anul IX, fasc 2: 291 - 297.
MÎNDRU C. 1958b. Contribuţii la Studiul
Acridienilor din Moldova. Analele
Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I.
Cuza” Iaşi (serie nouă), Secţ. II
(Ştiinţe Naturale), 3 (1): 103-107.
MÎNDRU C. 1960. Contribuţii la Studiul
Ortopterelor din Moldova. Subordinul
Ensifera. Analele Ştiinţifice ale
Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi (serie
nouă), Secţ. II (Ştiinţe Naturale), 6
(1): 129-133.
MÎNDRU C. 1979. Genul Meloe L. (Meloidae
- Coleoptera) în fauna fâneţelor
seculare de la ,,Valea lui David” din
judeţul Iaşi. Analele Ştiinţifice ale
Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi (serie
nouă), Secţ. II, a) Biologie, 25, 91–
92.
MÂNDRU C. V. 1980a. Păsările care clocesc
în fâneţele seculare de la „Valea lui
David”, judeţul Iaşi. Ocrotirea Naturii
în Moldova, Academia RSR, Filiala
Iaşi, 183 pp., pp. 133-135.
MÂNDRU C. V. 1980b. Fauna de rozătoare
din fâneţele seculare de la „Valea lui
David”, judeţul Iaşi. Ocrotirea Naturii
în Moldova, Academia RSR, Filiala
Iaşi, 183 pp., pp. 136-139.
23
MÎNDRU C. 1980c. Fauna de orthoptere din
Fîneţele Seculare de la Valea lui
David. Analele Ştiinţifice ale
Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi (serie
nouă), Secţ. II, a) Biologie, 26, 93–
95.
MÎNDRU C., Kis B. 1967. Contribuţii la
studiul suprafamiliei Tettigonioidea
(Orthoptera) din Regiunea Iaşi.
Analele Ştiinţifice ale Universităţii
„Al. I. Cuza” din Iaşi (serie nouă),
Secţ. II (Ştiinţe Naturale), a. Biologie,
13 (1): 83-89.
MITITELU D., MOŢIU T., DĂSCĂLESCU D.,
TEŞU C., VIŢĂLARIU C. 1969. Flora şi
vegetaţia pajiştilor „Valea lui David”
–Iaşi. Studii şi Comunicări, Muzeul
de Ştiinţele Naturii Bacău: 81-100.
NICOARĂ M., BOMHER E. 2010. Conservarea
biodiversităţii în judeţul Iaşi. Ed. Pim
Iaşi, 191 pp.
NILSON G., ANDRÉN C., JOGER U. 1993. A
reevaluation of the taxonomic status
of the Moldavian steppe viper based
on immunological investigations,
with a discussion of the hypothesis of
secondary intergradation between
Vipera ursinii rakosiensis and Vipera
(ursinii) renardi. Amphibia-Reptilia,
14: 45–57.
PEIU M., ALEXINSCHI A. 1965. Noi
contribuţii la cunoaşterea
Tortricidelor din Moldova. Soc. Şt.
Nat. şi Geogr. Din R.P.R., Com.
Zool. 3: .157-163.
PISICĂ C., POPESCU I. E. 2009. Le Catalogue
des Ichneumonides (Hymenoptera:
Ichneumonidae) de Roumanie. Ed.
PIM Iaşi, 354 pp.
POPESCU I. E. 2001. Contributions to the
Knowledge of the Eurytomid Wasps
(Hymenoptera, Chalcidoidea,
Eurytomidae) from “Valea lui David”
Hayfields Natural Reserve (Iaşi,
Romania). Analele Ştiinţifice ale
Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi, 47, Secţ. 1,
Biologie Animală: 35-41.
POPESCU I. E. 2003. Torymid Wasps
(Hymenoptera, Chalcidoidea,
Torymidae) New for Romanian
24
Fauna. Analele Ştiinţifice ale Univ.
„Al. I. Cuza” Iaşi, seria Biologie
Animală, 49: 83-86.
POPESCU I. E. 2004. Eurytomid Wasps
(Hymenoptera, Chalcidoidea,
Eurytomidae) New for Romanian
Fauna (II). Analele Ştiinţifice ale
Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, seria
Biologie Animală, 50: 97-103.
POPESCU I. E., FUSU L. 2003. Eurytomid
Wasps (Hymenoptera, Chalcidoidea,
Eurytomidae) New for Romanian
Fauna. Analele Ştiinţifice ale Univ.
„Al. I. Cuza” Iaşi, seria Biologie
Animală, 49: 79-82.
POPESCU I. E., ANDRIESCU I, FUSU L. 2002.
Contributions to the Knowledge of
the Torymid Wasps (Hymenoptera,
Chalcidoidea, Torymidae) from
“Valea lui David” Hayfields Natural
Reserve (Iaşi, Romania). In: In
Memoriam “Proffessor Dr. Doc.
Vasile Gh. Radu” Corresponding
Member of Romanian Academy of
Sciences, “Babeş-Bolyai” University,
Departament of Zoology, Presa
Universitarǎ Clujanǎ, Editors:
Tomescu N, Popa V,: 25-32.
POPOVICI O. A., FABRITIUS K. 2007. A
catalogue of Platygastridae from
Romania (Hymenoptera,
Platygastroidea). Entomologica
Romanica, 12: 123 – 131.
PRICOP E., NEGREA B. M., POPESCU I. E.,
IORGU I. S. 2012. First record of Saga
pedo (Orthoptera, Tettigoniidae) in
Suceava County with notes on its
distribution in eastern Romania.
Advances in Environmental Sciences,
4 (3):171-177.
SÂRBU A. (coord.) 2007. Arii speciale pentru
protecţia şi conservarea plantelor în
România. Editura Victor B. Victor,
Bucureşti, 396 pp.
SIMIONESCU V. 1972. Studii privind
dinamica relaţiilor interspecifice şi
intraspecifice a populaţiilor de
mamifere mici din fânaţul rezervaţiei
„Valea lui David” Iaşi, cu ajutorul
marcării individuale. Analele
 Ştiinţifice ale Universităţii „AL. I.
Cuza” Iaşi, Secţiunea a 2-a Biologie,
13 (2): 331-348.
SIMIONESCU V. 1973. Cercetări privind
structura populaţiilor de rozătoare din
fânaţul rezervaţiei „Valea lui David”
Iaşi, cu ajutorul marcării individuale.
Analele Ştiinţifice ale Universităţii
„AL. I. Cuza” Iaşi, Secţiunea a 2-a
Biologie, 19 (1): 179-189.
STRUGARIU A., ZAMFIRESCU Ş. R., POPESCU
I. E., ROŞCA I., GHERGHEL I. 2011.
Preliminary data on the feeding
ecology of the critically endangered
Moldavian meadow viper (Vipera
ursinii moldavica). In: SEH European
Congress of Herpetology & DGHT
Deutscher Herpetologentag – 25-29
September 2011 Luxembourg and
Trier (Germany), Abstract Book, p.
63-64.
STRUGARIU A., ZAMFIRESCU Ş. R., NICOARĂ
A., GHERGHEL I., SAS I., PUŞCAŞU C.
M., BUGEAC T. 2008. Preliminary
data regarding the distribution and
status of the herpetofauna in Iaşi
county (Romania). North-Western
Journal of Zoology, 4 (supplement 1):
1-23.
STRUGARIU A., ZAMFIRESCU Ş. R.,
ZAMFIRESCU O., GHERGHEL I.,
SĂHLEAN T. C., ION C., POPESCU I.
E., GORGAN L. 2011. Conservation
biology of the critically endangered
Moldavian meadow viper (Vipera
ursinii moldavica): an integrative
approach. In: Murariu D., Adam C.,
Chişamera G., Iorgu E., Popa L. O.,
Popa O. P. - Annual Zoological
Congress of “Grigore Antipa”
Museum (23-25 November 2011,
Bucharest, Romania) – Book of
Abstracts. “Grigore Antipa” National
Museum of Natural History,
Bucharest, Romania, p. 93.
SUCIU I. 1960. Contribuţii la studiul
chalcidoidelor (Hymenoptera) din
regiunea Iaşi. An. Şt. ale Univ. „Al. I.
Cuza” Iaşi (serie nouă), Secţ. 2 (Şt.
Nat.), 6 (3), 805-813.
SUCIU I., POPESCU M. 1965. Contribuţii la
studiul chalcidoidelor – Chalcidoide
noi pentru fauna R.P.R. An. Şt. ale
Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi (serie nouă),
Secţ. 2 (Şt. Nat.), Biologie, 11 (1),
69-75.
TĂNASE C., CHINAN V., 2005. Agaricus
fissuratus (F.H. Möller) F.H. Möller
(Basidiomycota, Fungi) specie nouă
semnalată în România. Sesiunea
ştiinţifică „Conservarea diversităţii
plantelor in situ şi ex situ, Iaşi,
„Universitatea Alexandru Ioan Cuza”,
Facultatea de Biologie: p. 28.
VARVARA M., ANDRIESCU I. 1992.
Comparative Analysis of the
Carabidocoenosis from the „Valea lui
David” Phyto- and Agrocoenotic
Complex (Iaşi). Proceedings of 4th
ECE and the 13 SIEEC, Gödöll,
Hungary, 1: 380-386.
ZAMFIRESCU O. 2008. The plant comunities
with Phragmites australis from The
hayfields of Valea lui David natural
reservation (Iaşi county). Analele
Ştiinţifice ale Universităţii „AL. I.
Cuza” Iaşi, s. II-a Biologie Vegetală,
54: 109-112.
ZAMFIRESCU O. 2010. The analysis of the
vascular flora of the nature Reserve
from Valea lui David (Iaşi). Analele
Ştiinţifice ale Universităţii „AL. I.
Cuza” Iaşi, s. II-a Biologie Vegetală,
56: 55-60.
ZAMFIRESCU O., ZAMFIRESCU Ş. R. 2007.
Aspects Regarding the Vegetation
from the Floristic Reserve “The
Secular Hayfields From Valea Lui
David” Iaşi, Romania. The Electronic
Multitopical Journal of International
Research Publications, Issue Ecology
and Safety, 1: 32-39.
ZAMFIRESCU O., ZAMFIRESCU Ş. R. 2009a.
Ecological aspects in Valea lui David
nature Reserve (Iaşi, România):
specific diversity of grassland
communities of Taraxaco serotinae-
Festucetum valesiacae. An. Univ. Al.
I. Cuza Iaşi, s. Biol. Anim. 55: 215-
221.
25
ZAMFIRESCU O., ZAMFIRESCU Ş. R. 2009b.
The status of some threatened plant
populations of "Valea lui David"
natural reserve, Iaşi (Romania).
Second European Congress of
Conservation Biology, Prague, Czech
Republic, 1-5 September, Book of
Abstracts, 255 pp, p. 224.
ZAMFIRESCU Ş. R., KRECSÁK L. 2002.
Influence of environmental
temperature on the body temperature
of Vipera ursinii moldavica. In:
Tomescu, N. & Popa, V. [eds.]: In
Memoriam “Proffessor Dr. Doc.
Vasile Gh. Radu” Corresponding
Member of Romanian Academy of
Scieneces. Cluj University Press,
173-178.
ZAMFIRESCU Ş. R., STRUGARIU A.,
GHERGHEL I., ZAMFIRESCU O. 2011.
Human impact on habitats of the
meadow viper (Vipera ursinii) in
eastern Romania. An. Univ. Al. I.
Cuza Iaşi, s. Biol. Anim. 57: 43-56.
ZAMFIRESCU Ş. R., STRUGARIU A.,
ZAMFIRESCU O., GHERGHEL I. 2012.
In situ confirmation of the occurrence
of the critically endangered
Moldavian meadow viper (Vipera
ursinii moldavica) in the Ciritei
Valley (Iaşi county, Romania). North-
Western Journal of Zoology, 8 (2):
378-381.
ZAMFIRESCU Ş. R., STRUGARIU A., POPESCU
I. E., ION C., ZAMFIRESCU O. 2010.
Date preliminare privind regimul
trofic al speciei Vipera ursinii
moldavica. În: Sesiunea ştiinţifică a
Irinel E. Popescu
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie
Bulevardul Carol I nr. 20, 700505 Iaşi, România,
e-mail: irinellus@yahoo.com
26
Facultăţi de Biologie din Iaşi, 15-16
octombrie 2010. Ed. Univ. “Al. I.
Cuza” Iaşi, p. 84.
ZAMFIRESCU R. Ş., ZAMFIRESCU O., ION C.,
POPESCU I. E. 2007. Research on the
Habitats of Vipera ursinii moldavica
populations from Iaşi County.
Analele Ştiinţifice ale Univ. „Al. I.
Cuza” Iaşi, seria Biologie Animală,
53: 159-166.
ZAMFIRESCU R. Ş., ZAMFIRESCU O.,
POPESCU I. E., ION C. 2009.
Preliminary data on the population
characteristics of Vipera ursinii
moldavica from “Dealul lui
Dumnezeu” (Iaşi County, Romania)
with notes on conservation. North-
Western Journal of Zoology, 5 (1):
85-96.
ZAMFIRESCU Ş. R., ZAMFIRESCU O.,
POPESCU I. E., ION C., STRUGARIU A.
2008. Vipera de stepă (Vipera ursinii
moldavica) şi habitatele sale din
Moldova (România). Ed. Univ. „Al. I.
Cuza” Iaşi, 141 pp.
ZAMFIRESCU Ş. R., STRUGARIU A.,
ZAMFIRESCU O., GORGAN L., ION C.,
POPESCU I., GHERGHEL I. 2011.
Vipera ursinii moldavica in Eastern
Romania (Moldavian Meadow
Viper). In: Dragone, C & Lisse, H
(eds.) Technical guide to manage and
monitor populations of Orsini’s viper.
European LIFE Program
06/Net/F/00143 “Conservation of
French populations of Orsini’s viper”.
pp. 109-115.
Fig. 1. Aspect de ansamblu a Rezervaţiei de la Valea lui David, Iaşi.

Fig. 2. Valea lui David, Iaşi: aspectul vegetaţiei în luna aprilie.

27
 Fig. 3. Valea lui David, Iaşi: aspectul vegetaţiei în luna mai.

Fig. 4. Valea lui David, Iaşi: aspectul vegetaţiei în luna iunie.

28
Fig. 5. Valea lui David, Iaşi: aspectul vegetaţiei în luna iulie.

Fig. 6. Valea lui David, Iaşi: aspectul vegetaţiei în luna iulie.

29
 Fig. 7. Valea lui David, Iaşi: aspectul vegetaţiei în luna august 2012 (an secetos).

Fig. 8. Valea lui David, Iaşi: zonă cu rupturi şi sărătură.

30
Fig. 9. Valea lui David, Iaşi: zonă cu Stipa capillata.

Fig. 10. Valea lui David, Iaşi: Phragmites australis.

31
 Fig. 11. Stipa lessingiana.

Fig. 14. Iris aphylla ssp. hungarica

Fig. 12. –Pulsatilla grandis

(foto C. C. Mânzu).

Fig. 13. Agropyron cristatum. Fig. 15. Echium russicum.

32
 Fig. 18. Centaurea orientalis.

Fig. 16. Crambe tataria.

Fig. 19. Petrosimonia triandra.

Fig. 17. Iris brandzae.

Fig. 20. Spermophilus citellus.

33
 Fig. 21. Vipera ursinii moldavica.

Fig. 22. Scolopendra cingulata.

Fig. 23. Saga pedo.

34
 Fig. 24. Spalax graecus (foto A. Strugariu). Fig. 28. Eridontomerus arrabonicus.

Fig. 25. Papilio machaon. Fig. 29. Iphiclides podalirius.

Fig. 26. Zerynthia polyxena.

Fig. 27. Onconotus servillei (foto I. Ş. Iorgu). Fig. 30. Lycaena dispar.

35
 Fig. 31. Meloe proscarabaeus. Fig. 32. Protaetia hungarica.

Fig. 33. Mantis religiosa.

Fig. 34. Podagrion pachymerum.

36