Psihologia învățământului universitar

BARIERE ÎN COMUNICAREA DIDACTICĂ

Ariile ocupaţionale în care comunicarea interumană are un rol hotărîtor sunt multiple, iar educaţia este
cea mai comunicaţională sferă de activitate. Comunicarea didactică, în opinia lui D. Ungureanu, îl are
fără îndoială ca protagonist principal, regizor, dirijor, strateg pe profesor, care dincolo de o pregătire de
specialitate trebuie să probeze o dezvoltată competenţă de comunicare.
Competenţa lingvistică este un concept de maximă cuprindere, ea exprimînd în fond, capacitatea
persoanei de a recurge la limbă ca fenomen şi instrument socio-cultural.
Este de la sine înţeles că profesorii, indiferent de disciplina pe care o predau, trebuie să fie excelenţi
mînuitori ai limbii în care comunică cu studenții/elevii, adică să dispună într-un grad înalt de:
-abilitate lingvistică;
-performanţă lingvistică;
-productivitate lingvistică.
Oricît de competent ar fi în registrul mimico-gestual şi mai ales lingvistic, profesorul riscă să rămînă un
simplu orator spectacular dacă nu-şi întregeşte aceste competenţe cu o competenţă mediatică, care
include dorinţa, voinţa, disponibilitatea, deschiderea, crearea de ocazii de comunicare şi valorificarea lor
prin forţa de a comunica.
Comunicarea didactică prezintă puternice specificităţi. Dincolo de caracteristici de fond, cum ar fi
caracterul conştient, orientarea valorică explicită, consistenţa, caracterul intensiv şi alert, comunicarea
didactică mai are şi alte caracteristici.
Este o comunicare predominant instrumentală şi mai ales consumatoare, rareori întîmplătoare,
spontană. De asemenea are un caracter puternic normativ, organizat, programat, impregnat de reguli.
Este sistematic uşor alterată, în tendinţa ei de autoreglare, prin comenzile şi controlul extern autoritar al
profesorului, care îi afectează caracterul natural. Este o comunicare încărcată de convenţional, mai ales
în circuitul ei de retur (evaluativ), cînd profesorul aşteaptă răspunsuri deja ştiute de el, aspect inexistent
în alte domenii sociale.
Comunicarea didactică nu este scutită de disfuncţii care îi reduc eficienţa, ea poate fi obstrucționată sau
doar perturbată de o serie de factori/bariere care se interpun între semnificația intenționată și cea
percepută putînd fi legați de oricare dintre componentele comunicării (emițător, mesaj, canal,
context, receptor) sau de interacțiunea lor. Clasificarea de mai jos a barierelor în externe/ de mediu, de
limbaj și interne este una convențională.

BARIERE EXTERNE/ DE MEDIU

Canalul comunicării didactice verbale se suprapune cu contextul fizic, putînd fi afectat de:
- poluare fonică/acustică - zgomote fizice concurente (în sala de studiu, pe coridor, în stradă, în
vecinătate etc.);
- iluminare necorespunzătoare,
- temperaturi excesiv de coborîte/ridicate,
- ora din zi, anotimpul,
- durata,
- distanţa între sursă şi receptor,
- orientarea greşită, statul cu spatele la grup/clasă al profesorului cînd vorbeşte,
- lipsa contactului vizual,
- ticuri,
- lipsa de timp,

1
 Psihologia învățământului universitar
- climatul tensionat sau zgomotos,
- elemente ce distrag atentia – telefon, cafea, ceai etc.
- alegerea greșită a canalelor sau a momentelor – o sarcină urgentă nu are sorți să fie îndeplinită
dacă este cerută la sfîrșitul orelor de program sau la sfîrșitul săptămînii.

BARIERE DE LIMBAJ/LINGVISTICE/de MESAJ

- probleme semantice – utilizarea unui limbaj încifrat, inaccesibil, sofisticat, greu de înteles pentru
persoane cu un alt nivel de școlarizare,
- utilizarea unor cuvinte/experesii confuze,
- nivelul de dezvoltare al vocabularului,
- pauzele prea lungi,
- componenta paraverbală: calitățile vocii (articularea și accentuarea cuvintelor, viteza de vorbire,
controlul mișcării buzelor, tempoul), parametrii vocali (intensitatea și înălțimea tonului),
separatorii vocali (ăăă, îîî, aaa, mm etc.),
- mesaj nesistematizat/ neclar,
- emiţătorul (profesorul) nu stăpîneşte conţinutul mesajului didactic transmis, nu prezintă la
început scopul mesajului pentru a trezi interesul pentru comunicare,
- emiţătorul nu sincronizează diferitele tipuri de comunicare (verbală, paraverbală, nonverbală),
- supraîncărcarea (determinată de criza de timp şi de dorinţa unor profesori de a nu omite lucruri
importante),
- mesajul didactic este prea cunoscut sau prea abstract şi nu trezeşte interes, producînd
plictiseală,
- comunicarea este numai unidirecţională, producînd pasivitate,
- studenții/elevii nu sunt angajaţi în comunicare prin dialog,
- eficienţa comunicării este blocată și de fondul stresant creat de emiţător (plictiseală, nerăbdare,
teama de a nu greşi în expunere etc.),
- studenții/elevii nu au cunoştinţele necesare pentru a inţelege mesajul didactic sau acestea nu au
fost fixate temeinic şi ca urmare se produc interferenţe.

BARIERE INTERNE/ PSIHOLOGICE

- Frica.
- Efectul de statut.
- Diferenţe de percepţie. Modul în care noi privim lumea este influenţat de experienţele noastre
anterioare, astfel că persoanele de diferite vîrste, etnii, culturi, educaţie, ocupaţie, sex,
temperamente etc, vor avea alte percepţii şi vor interpreta situaţiile în mod diferit. Diferenţele
de percepţie sunt deseori numai rădăcina multor alte bariere de comunicare.
- Concluzii grăbite/ existența presupunerilor. Deseori vedem ceea ce dorim să vedem şi auzim
ceea ce dorim să auzim, evitînd să cunoaştem realitatea în sine.
- Stereotipuri. Învăţînd permanent din experienţele proprii, vom întîmpina riscul de a trata diferite
persoane ca şi cînd ar fi una singură: „Dacă am cunoscut un inginer (sau student, maistru,
vînzător) i-am cunoscut pe toţi”.
- Generalizările, etichetările, insultele, ordinele, amenințările. Acești numiți ”ucigași ai
comunicării” produc resentiment, ostilitate, teamă, supunere.
- Lipsa de cunoaştere. Este dificil să comunicăm cu cineva care are o educaţie diferită de a
noastră, ale cărei cunoştinţe în legătură cu un anumit subiect de discuţie sunt mult mai reduse.

2
 Psihologia învățământului universitar
Desigur este posibil, dar necesită îndemînare din partea celui care comunică; el trebuie să fie
conştient de discrepanţa între nivelurile de cunoaştere şi să se adapteze în consecinţă.
- Lipsa de interes. Una din cele mai mare bariere ce trebuie depăşite este lipsa de interes a
interlocuitorului faţă de mesajul dvs. Trebuie să vă aşteptaţi şi la această posibilitate; oricum
suntem mai interesaţi de problemele noastre decît ale altora. Acolo unde lipsa de interes este
mai evidentă şi de înţeles, trebuie să acţionaţi cu abilitate pentru a direcţiona mesajul dvs. astfel
încît să corespundă intereselor şi nevoilor celui ce primeşte mesajul.
- Dificultăţi de exprimare. Dacă sunteţi emiţătorul şi aveţi probleme în a găsi cuvinte pentru a
exprima ideile dvs. aceasta va fi în mod sigur o barieră în comunicare şi, inevitabil, trebuie să vă
îmbogăţiţi vocabularul. Lipsa de încredere, care de asemenea poate cauza dificultăţi de
comunicare poate fi învinsă prin pregătire şi planificare atentă a mesajelor.
- Emoţii. Emotivitatea (blocajul, tracul) emiţătorilor şi receptorilor de mesaje poate fi de
asemenea o barieră. Emoţia puternică este răspunzătoare de blocarea aproape completă a
comunicării. O metodă de a împiedica acest blocaj constă în evitarea comunicării atunci cînd
suntem afectaţi de emoţii puternice. Aceste stări ne fac incoerenţi sau pot schimba complet
sensul mesajelor transmise. Totuşi, uneori, cel care primeşte mesajul poate fi mai puţin
impresionat de o persoană care vorbeşte fără emoţie sau entuziasm, considerînd-o plictisitoare –
astfel că emoţia poate deveni un catalizator al comunicării.
- Personalitatea. „Ciocnirea personalităţilor” este una din cele mai frecvente cauze ale eşecului în
comunicare. Nu întotdeauna suntem capabili să influenţăm sau să schimbăm personalitatea
celuilalt dar, cel puţin, trebuie să fim pregătiţi să ne studiem propria persoană pentru a observa
dacă o schimbare în comportamentul nostru poate genera reacţii satisfăcătoare.
- Lipsa de atentie: ascultători insensibili (indiferenţi), pseudoascultători (mimează ascultarea), -
ascultători selectivi (orientaţi doar spre ce îi interesează), -ascultători ambruscanţi: (vînează
greşelile, ezitările).

Bariere fiziologice: stări de boală, indispoziţie, dureri, foame, oboseală, probleme ale aparatului fono-
articulator.
Bariere sociologice: specificul grupului educațional (în funcție de genul de activitate, scop, vîrstă, sex
etc.)

MODALITĂȚI DE DEPĂȘIRE/REDUCERE A
BARIERELOR ÎN COMUNICAREA DIDACTICĂ

Pentru a înlătura/reduce dificultăţile în comunicare, trebuie să eliminăm obstacolele/barierele descrise

mai sus atît cele survenite de la transmiţător, cît şi cele survenite de la receptor.
1. O primă recomandare, banală, ar fi identificarea propriilor bariere în comunicare de gen
lingvistic, de mediu sau psihologic.
2. Înlăturarea, în măsura posibilităților, a barierelor externe/ de mediu, de ex:
a) săli/clădiri antifonice;
b) gruparea circulară sau în oval a studenților/elevilor;
c) pregătirea sălii de curs;
d) urmărirea poziției proprii, a gesturilor, ticurilor etc.
3. Pentru reducerea barierelor lingvistice se recomandă:
a) planificarea comunicării;
3
 Psihologia învățământului universitar
b) determinarea precisă a scopului fiecărei comunicări;
c) alegerea momentului potrivit pentru efectuarea comunicării;
d) clarificarea ideilor înaintea comunicării;
e) folosirea unui limbaj adecvat;
f) vorbirea corectă, deschisă şi directă (care reduce distorsiunea mesajelor);
g) încurajarea feedback-ului;
h) ascultarea atentă, răbdătoare şi încurajatoare a mesajelor primite din partea
studenților/elevilor, concomitent cu efortul de a înţelege exact sensul acestor mesaje;
i) repetarea mesajelor mai complexe.
4. Un mod eficient de a verifica efectul comunicării este răspunsul destinatarului - reacţia de
răspuns (feed-back-ul) şi pentru aceasta cel mai indicat este utlizarea ascultării active.
Ascultătorul activ pătrunde în sensul celor spuse de interlocutor, vrea să înţeleagă complet
mesajul, este foarte atent şi nu permite factorilor externi să îi distragă atenţia, nu mai face şi
altceva în acelaşi timp, nu trage concluzii pînă nu ascultă tot mesajul, nu-şi manifestă
nerăbdarea, prin mijloace nonverbale confirmă înţelegerea şi faptul că ascultă. Pentru asigurarea
unei ascultări active şi eficace este necesară respectarea următoarelor reguli:
a. Urmăriţi acordul dintre limbajul non-verbal şi cel verbal al interlocutorului.
b. Concentraţi-vă asupra conţinutului mesajului.
c. Ascultaţi pentru a înţelege mesajul, nu pentru a pregăti răspunsul.
d. Evaluaţi mesajul după ce l-aţi ascultat şi înţeles integral.
e. Grupaţi ideile pentru a depista structura mesajului astfel încît să-l puteţi reţine mai uşor.
f. Rezumaţi mental mesajul sub forma unei schiţe a punctelor principale.
g. Luaţi notiţe care vă vor ajuta la memorarea mesajului, prevenirea distragerilor şi
demonstrarea interesului faţă de ceea ce vă comunică interlocutorul.
h. Nu anticipaţi ceea ce vorbitorul vrea să spună şi nu terminaţi propoziţiile în locul lui.
i. Adoptaţi comportamente non-verbale care să nu denote nerăbdare sau plictiseală
(verificarea orei, căscatul, privitul în altă parte etc.).
5. Parafrazarea.
6. Punerea întrebărilor.
7. Acceptarea diferențelor firești dintre studenți/elevi. Respect.
8. Crearea situațiilor în care studenții să-și cunoască nu doar limitele, dar și (mai ales) resursele,
fapt care duce la fortficarea imaginii de sine, a respectului de sine.
9. Analiza propriului mod de comunicare (Eu – ce spun?, ce gesturi însoțesc mesajul meu? care este
tonalitatea, intensitatea vocii mele? care sunt separatorii mei vocali? care este viteza mea de
vorbire?)
10. Lucrul asupra propriei personalități (Autoapreciere adecvată?, Imagine de sine pozitivă?
Stereotipuri? Care? Prejudecăți? Eu etichetez? De ce? Pot să-mi controlez emoțiile sau ele mă
controlează? etc.)
11. Dezvoltarea calităţilor necesare persoanei ce se angajează în procesul de comunicare:
a. Onestitate – care presupune sinceritate, deschidere, acţiuni conform anumitor norme etice,
confidenţă, loialitate.
b. Creativitate – rezultă din modul în care ştim să ne adresăm partenerului nostru în discuţie
astfel încît să-l facem să vorbească/ să ne asculte.
c. Capacitatea de a asculta.
d. Disponibilitatea de schimbare.
e. Înţelegerea clară a propriilor scopuri şi interese.

4
 Psihologia învățământului universitar
f. Empatia – capacitatea de a te putea situa în “pantofii” celuilalt, încercarea de a-l înţelege pe
altul.
12. Alte soluții ...

Bibliografie suplimentară la tema ”Comunicarea didactică”:

1. Abric, J., Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iaşi, 2002

2. Barliba, C., M., Paradigmele comunicării, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987.
3. Cucoş, Constantin, 1998, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi
4. Cucoş, Constantin, Comunicarea didactică, în: Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1996
5. Dumitru, Ion, Ungureanu, Cornel, Pedagogie şi elemente de psihologie a educaţiei, Cartea
Universitară, Bucureşti, 2005.
6. Ezechil, Liliana, Comunicarea educaţională în context şcolar, Editura Didactică şi Pedagogică, Buc
7. Ferry Giles (trad.), Dialogul în educaţie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975
8. Golu, Pantelimon, Fenomene şi procese psihosociale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1989
9. Iacob, L., (1998), Comunicarea didactică, în Psihopedagogie pentru examenele de definitivare si
grade didactice, Cucos, C. (coord.), Editura Polirom, Iasi.
10. Ionescu, Miron; Radu, Ion (coord.), Didactica modernă, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1995
11. Marcus, S., (coord.), (1999), Competența didactică, Editura All, Bucuresti.
12. Marinescu, Paul, Managementul instituţiilor publice, Tipografia Universităţii din Bucureşti, 2003
13. Mucchielli, Alex, Comunicare în instituţii şi organizaţii, Iaşi, Editura Polirom, 2008
14. Mucchielli, Alex, Teoria proceselor de comunicare, Bucureşti, Institutul European, 2006
15. Neacşu, Ioan, Metode şi tehnici eficiente de învăţare, Editura Militară, Bucureşti, 1990.
16. Olivier, B., Communiquer pour enseigner, Ed. Hachette, Paris, 1992.
17. Păun, E., (1991), Libertate si autoritate în educație, în Revista de pedagogie, nr.1.
18. Pânisoară, I.-O., (2004), Comunicarea eficienta. Metode de interactiune educationala, Editura
Polirom, Iasi
19. Pânișoară, Ion-Ovidiu, Comunicarea eficientă, Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Iaşi, Editura
Polirom, 2006
20. Postelnicu, Constantin., Fundamente ale didacticii şcolare, Tipografia Universităţii din Craiova,
2000
21. Sălăvăstru, Cornel, Logică şi limbaj în educaţie, E.D.P., Bucureşti, 1994.
22. Sfez, L., Critique de la communication, Ed. Du Seuil, Paris, 1990.
23. Shapiro, D., Conflictele şi comunicarea, Ed. Arc, Bucureşti, 1998
24. Șoitu, Laurenţiu, 1997, Pedagogia comunicării, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
25. Toma, Gheorghe, Tehnici de comunicare, Editura Artprint, Bucureşti, 1999.
26. Ţinică S., petrovai, D., Comunicare şi managementul conflictului, Centrul de Resurse ARES, Cluj-
Napoca,1999

Succese!