Tehnologia de obtinere a

uleiului
Student
Iacob Nicusor
 Tehnologia de obtinere a uleiului
Prin rolul şi importanţa lor, uleiurile vegetale îşi găsesc întrebuinţare
atât în alimentaţie, cât şi ca materii prime pentru diferite industrii. În
urma prelucrării materiilor prime, în fabricile de ulei se obţin ca
produse finite uleiuri comestibile, uleiuri tehnice, uleiuri hidrogenate,
uleiuri interesterificate şi margarină.
Dintre uleiurile comestibile şi tehnice fabricate în ţara noastră, cele
mai importante sunt de floarea soarelui, soia, rapiţă, in, germeni de
porumb şi ricin, principalele proprietăţi fizico-chimice ale acestora
fiind prezentate în tabelul de mai jos. Tehnologia de fabricare a
uleiurilor vegetale este un extrem de complexă, descrisă cât se poate
de explic în cele ce urmează.
Materii prime şi materiale auxiliare
pentru obţinerea uleiurilor vegetale
Ca materii prime la fabricarea uleiurilor
vegetale se folosesc în special plante
oleaginoase, la care se adaugă unele plante
textilo-oleaginoase (seminţe de bumbac şi
cânepă) şi produse secundare de la alte
industrii (germeni de porumb, grâu şi secară,
seminţe de legume şi fructe, sâmburi de fructe
şi struguri).
Seminţele plantelor oleaginoase sunt formate
din miez şi coajă.
Obţinerea uleiului brut
⚫ Uleiul vegetal brut se obţine prin presarea
materiilor prime oleaginoase, denumit şi ulei
brut de presă şi prin extracţie cu solvenţi din
materialul presat sau nepresat, denumit şi
ulei brut de extracţie. Fabricile care obţin
ulei brut prin presarea materiilor prime
oleaginoase au în fluxul de fabricaţie utilaje de
mare capacitate, fapt ce permite mecanizarea
completă a operaţiilor şi randamente ridicate.
Curăţirea seminţelor
⚫ În masa de seminţe se pot găsi multe impurităţi metalice,
particule de sol, pleavă, paie, seminţe seci, spărturi sau
seminţele altor plante. Curăţirea seminţelor se poate face
înainte de depozitare (precurăţire) sau la trecerea în
procesul de prelucrare (postcurăţire) şi constă în:
❖ separarea după mărime, cu site;
❖ separarea după diferenţa de masă, pe baza vitezei de
plutire;
❖ separarea impurităţilor feroase, cu magneţi naturali sau
electromagneţi.
⚫ Praful şi impurităţile uşoare absorbite de ventilatoarele
maşinilor de curăţat sunt captate în cicloane uscate sau
umede (hidrocicloane) şi în filtre cu saci.
Uscarea seminţelor
⚫ Uscarea semințelor este necesară atât în timpul depozitării,
cât şi înainte de prelucrare, o umiditate mai mare decât cea
optimă având două efecte:
⚫ • efectul direct: se intensifică procesul de hidroliză sau
creşte aciditatea seminţelor;
⚫ • efectul indirect: declanşează unele procese biologice ce
duc la degradarea seminţelor.
⚫ Îndepărtarea apei din seminţe se face pe cale mecanică, dar
mai ales termică, cu agenţi la temperaturi apropiate sau sub
punctul de fierbere a apei. În industria uleiurilor vegetale
uscarea seminţelor se realizează pe cale naturală (prin
lopătare, prefirare sau aerare) sau pe cale artificială, în
instalaţii de uscare.
Descojirea seminţelor
⚫ În coaja seminţelor oleaginoase conţinutul de ulei este
foarte redus (cca. 0,5-3 %), în schimb se găseşte un procent
ridicat de celuloză, motiv pentru care coaja se îndepărtează
înainte de prelucrare, contribuind la creşterea
productivităţii utilajelor, scăderea uzurii acestora (coaja,
prin bioxidul de siliciu pe care îl conţine, este un material
abraziv), reducerea pierderilor de ulei în şrot (coaja
absoarbe ulei) şi la îmbunătăţirea calităţii şrotului prin
reducerea conţinutului în celuloză greu asimilabilă.
⚫ Cu toate acestea coaja este îndepărtată doar parţial,
prezenţa ei în procesul de presare având rolul de a uşura
separarea uleiului din masa măcinată şi de a evita formarea
pungilor cu ulei în turtele rezultate la presare.
Măcinarea seminţelor
⚫ Măcinarea seminţelor este operaţia tehnologică prin care
materiile prime oleaginoase sunt mărunţite în particule de
dimensiuni care, să permită ruperea şi destrămarea
membranei oleoplasmei celulare. Ca urmare, uleiul sub
formă de picături libere fine se aglomerează şi se elimină din
structura intercelulară destrămată, fiind menţinut în
capilarele măcinăturii.
⚫ Atât tehnic, cât şi tehnologic, operaţia de măcinarea este
limitată, ajungând la 70-80 % celule destrămate, astfel că o
parte din ulei rămâne în celule cu structură intactă,
eliberarea lui din oleoplasmă fiind dificilă. Ca urmare a
structurii morfologice specifică seminţelor (coajă tare şi
miez mai moale), măcinătura obţinută este neomogenă şi
neuniformă, soiul sau specia de provenienţă având un rol
determinant.
Prăjirea măcinăturii
⚫ Prăjirea măcinăturii este o operaţie de tratament
hidrotermic cu amestecarea continuă, având ca
scop unele transformări fizico-chimice şi
modificări ale structurii măcinişului, în vederea
obţinerii de randamente maxime la presare,
aceasta realizându-se:
✔ înainte de presare, când se aplică la măcinătura
de materii prime;
✔ înainte de extracţie, se aplică brokenului
rezultat la presare (la extracţia continuă) sau
măcinăturii de materii prime, când aceasta se
trece direct la extracţie.
Presarea măcinăturii
⚫ Presarea măcinăturii este operaţia prin care se separă
uleiul, ca fază lichidă, din măcinătură ca amestec
solid-lichid. Prin procedeul de presare se separă 80-85
% din uleiul pe care îl conţine masa de seminţe
măcinată, restul fiind obţinut prin extracţie cu
dizolvanţi.
⚫ Astfel se supun presării doar materiile prime care
conţin cel puţin 30 % ulei, restul fiind supuse direct
extracţiei. În urma presării se obţine uleiul brut de
presă şi turtele de presare sau brokenul, constituit din
pulpa seminţelor şi o parte din ulei. Separarea uleiului
din masa de măcinătură are loc sub acţiunea forţelor
de compresiune, procesul fiind asemănător filtrării
prin capilare.
Purificarea uleiului
⚫ Purificarea uleiului presupune separarea grosieră a
resturilor de măcinătură antrenate de presă prin
sedimentare, filtrare sau centrifugare, eliminarea apei
în exces prin uscare şi separarea impurităţilor fine
prin filtrare.
⚫ Instalaţia clasică de purificare a uleiului de presă
realizează o separare a impurităţilor grosiere cu
ajutorul sitei vibratoare, iar a impurităţilor fine cu
filtre presă, zaţul fiind colectat şi transportat la
instalaţia de alimentare a prăjitoarelor. Ca urmare a
contactului cu aerul pe o perioadă de timp relativ
mare, uleiul riscă o oxidare cu formare de peroxizi,
motiv pentru care se face şi o răcire a uleiului de
presă la temperaturi care să asigure o stabilitate
corespunzătoare.
Măcinarea turtelor
⚫ Pentru a realiza un proces de extracţie
optim, turtele rezultate la presare trebuie
mărunţite la dimensiuni ale particulelor care
să asigure dizolvarea întregii cantităţi de ulei
existente. Măcinarea se execută în mori cu
ciocane, cu discuri sau cu valţuri riflate, la
dimensiuni ce depind de materia primă, după
care particulele sunt condiţionate
hidrotermic într-un uscător-prăjitor şi
aplatizate, rezultând în final paiete sau fulgi.
Extracţia uleiului cu solvenţi
⚫ Uleiul se află sub trei forme în masa pregătită pentru extracţie: în
stare liberă pe suprafaţa particulelor, în stare legată prin forţele de
suprafaţă, în porii particulelor şi închis în celulele întregi, nedistruse
anterior. El trece din faza lichidă în soluţie printr-un proces de
schimb de substanţă, difuzia având un rol preponderent. Transferul
de substanţă în cazul extracţiei uleiului este unul complex,
cuprinzând atât
⚫ difuzia moleculară, cât şi difuzia convectivă, moleculele de ulei
parcurgând trei etape distincte:
⚫ •difuzia moleculară a uleiului din interiorul particulei spre suprafaţa
sa;
⚫ •difuzia moleculară a uleiului prin stratul de separare de la suprafaţa
exterioară a particulei, la suprafaţa exterioară a solventului;
⚫ •difuzia prin convecţie a uleiului de la suprafaţa solventului către
miscela în mişcare.
Metode de extracţie cu solvenţi
⚫ Ca principiu de lucru pot fi folosite două metode de extracţie, respectiv metoda
macerării şi metoda degresării succesive. Ambele metode realizează spălarea măcinăturii
cu dizolvant într-un vas de tratament, în urma căreia uleiul din particule trece în miscelă.
În practica industrială se deosebesc trei moduri de prin care se face extracţia:
⚫ • extracţia simplă: constă într-un amestec intim al măcinăturii cu dizolvantul într-un vas,
procesul decurgând lent până la atingerea concentraţiei de echilibru, moment în care
fazele se separă; repetând de mai multe ori operaţia se face epuizarea avansată a
materialului în ulei;
⚫ • extracţia multiplă sau în trepte: foloseşte mai multe extractoare, dizolvantul şi miscela
trecând consecutiv prin ele şi îmbogăţindu-se treptat în ulei; procesul decurge continuu
până la epuizarea materialului din primul extractor, urmează al doilea şi aşa mai departe,
până la
⚫ epuizarea materialului din ultimul extractor; urmează descărcarea şrotului şi
reîncărcarea extractoarelor cu material măcinat, procesul reluându-se;
⚫ • extracţia continuă: dizolvantul circulă în contracurent cu materialul supus extracţiei,
miscela mărindu-şi treptat concentraţia.
Purificarea miscelei
⚫ Miscela rezultată din procesul de extracţie este o soluţie
impură de ulei în solvent, prin faptul că ea conţine şi unele
impurităţi mecanice sau organice. Impurităţile mecanice sunt
alcătuite de obicei din fragmente de măcinătură şi care
măresc sedimentul din ulei, iar prin depunerea pe suprafaţa
elementelor de încălzire ale aparatelor de distilare,
determină scăderea coeficientului de transmitere a căldurii
şi mai apoi la închiderea culorii uleiului.
⚫ Purificarea miscelei se poate realiza prin decantare sau
sedimentare, filtrare şi centrifugare, metoda cea mai folosită
fiind filtrarea. Filtrarea se poate realiza cu plase din sârmă
de cupru sau pânză de sac, montată într-un recipient aflat pe
circuitul de pompare a miscelei, fie folosind filtru cu plăci.
Distilarea miscelei
⚫ Distilarea miscelei are ca scop obţinerea uleiului
din miscelă prin separarea avansată a solventului,
din motive economice recuperarea solventului
trebuind să fie cât mai completă. Ca urmare,
miscela purificată în prealabil este supusă
distilării, în instalaţii care asigură într-o primă fază
separarea benzinei şi concentrarea în trepte a
miscelei, în faza a doua fiind eliminate ultimele
fracţii de solvent, prin antrenarea cu abur direct
şi sub vid. În urma distilării se obţine ulei brut de
extracţie care este răcit şi depozitat sau trecut la
instalaţiile de rafinare.
Rafinarea uleiurilor vegetale
⚫ Procesul de rafinare trebuie să asigure pe de o parte eliminarea
substanţelor care înrăutăţesc calitatea uleiurilor, iar pe de altă
parte trebuie să protejeze substanţele valoroase şi să asigure
pierderi minime în ulei. În raport cu calitatea şi domeniul de
utilizare a uleiului, în practică se folosesc diverse metode de
rafinare, fiecare dintre acestea având rolul principal de a îndepărta
o anumită categorie de substanţe şi care se pot grupa astfel:
⚫ •metode fizice de rafinare: sunt procese mecanice în care sunt
incluse sedimentarea, centrifugarea, filtrarea, precum şi procese
termice specifice ca neutralizarea, distilarea şi dezodorizarea;
⚫ •metode chimice de rafinare: includ neutralizarea alcalină,
neutralizarea prin interesterificare, decolorarea chimică sau
dezmucilaginarea prin hidratare;
⚫ •metode fizico-chimice de rafinare: rafinarea cu solvenţi selectivi,
decolorarea prin absorbţie sau dezmucialginarea prin hidratare.
Dezmucilaginarea uleiurilor vegetale
⚫ Dezmucilaginarea uleiurilor vegetale are ca scop
îndepărtarea mucilagiilor cu structură chimică
complexă în raport cu uleiurile, mucilagiile conţinând
în principal fosfatide între 0,3-0,4 %, substanţe
albuminoide, la care se mai adaugă mici cantităţi de
hidraţi de carbon, sterine, răşini, etc.
⚫ Operaţia de dezmucilaginare a uleiului este necesară
întrucât prezenţa mucilagiilor afectează negativ
conservabilitatea uleiului, prin hidratare parţială
produc tulbureala în timpul depozitării, determină
spumarea uleiului, inhibă catalizatorii şi prin
proprietăţile lor caracteristice unor emulgatori,
măresc pierderile de ulei la rafinare.
Va multumesc!