https://pdfcoffee.

com/schema-corporala-si-orientarea-spatio-temporala-violeta-mihalascu-si-
camelia-crismariu-pdf-free.html

Schema corporală şi orientarea spaţio-temporală

Lectori: Violeta Mihalașcu și Camelia Crîșmariu

EXERCIȚIU •  Vom face un exercițiu în care dvs. va trebui să imitați câteva poziții ale mâinii și
ale degetelor. •  Dacă sunteți dreptaci veți folosi mâna dreaptă la exercițiul ce urmează, iar dacă
sunteți stângaci veți folosi mâna stângă. •  Nu aveți voie să vă ajutați de cealaltă mână pentru a
executa pozițiile.

•  Cum a fost? •  V-ați descurcat? •  Acum haideți să urmărim cum se descurcă un baiețel
diagnosRcat cu auRsm.

Video

•  Dificultățile observate în execuția mișcărilor indică dificultăți în coordonarea motorie fină care
se bazează pe procesarea ineficientă a informației tacRle și kinestezice și pe dificultăți în
reproducerea relațiilor spațiale prezentate ca model.

Afectarea motorie în TSA Pe lângă cele 3 mari arii afectate în TSA (interacțiunea socială,
comunicarea și comportamentele repeRRve) mai vorbim și despre dificultăți de postură,
coordonare și motricitate. Factorii ce afectează abilitățile motorii la copii cu auRsm: •  Diferențe
în modul de funcționare al creierului (influențează integrarea senzorio motorie, învățarea
motorie și coordonarea) •  Dificultăți în ceea ce privește predicțiile și an9ciparea (influențează
planificarea și învățarea motorie, stabilitatea posturală și echilibrul) •  Hipermobilitatea
încheieturilor/ tonus muscular scăzut (influențează stabilitatea și forța musculară, apare mersul
pe vârfuri) •  Temperament anxios/temător (influențează dispoziția de a parRcipa în sarcini
provocatoare/ dificile, duce la comportamente de evitare și experiențe limitate)

Evaluare Pentru a idenRfica cât mai exact întârzierile pe palierele motrice și de orientare spațio
– temporală, scalele de dezvoltare cuprind mai mulți itemi de verificare: Dezvoltarea conceptului
de sine -  Se joacă cu imaginea din oglidă. -  Se recunoaște pe sine și pe alții în oglindă. -  Își
șRe vârsta (verbalizând sau arătând cu degetul).
Atenția și memoria: vizuală/ spațială -  Găsește alternaRv jucării ascunse sub unul sau două
învelișuri. -  Găsește jucăria ascunsă sub trei învelișuri unul peste altul. -  Găsește jucăria după
ce a văzut-o acoperită și luată din două locuri apoi lăsată acoperită în al treilea loc. -  Găsește
jucăria aflată sub sau într-o cuRe sau două după ce acestea au fost răsturnate. -  Ține minte
locația obiectelor care sunt lăsate jos pentru câteva minute. -  Găsește obiectul după ce a fost
ascuns în două locuri și nu a văzut unde a fost lăsat. -  Găsește obiectul după ce a văzut că a
fost acoperit în trei locuri și nu a văzut unde a fost lăsat (căutare sistemaRcă). -  La cerere
(arătându-i-se sau spunându-i-se) aduce obiecte casnice (sau din clasă) din locurile obișnuite. - 
Pune la loc obiectele în locurile potrivite și observă când ele nu sunt acolo.

Concepte vocabular/ recep9v -  Arată la cerere 5 părți ale corpului. -  Selectează „mare” sau
„mic” atunci când trebuie să facă o alegere între două obiecte/imagini. -  Arată trei sau mai
multe dintre urmatoarele: limbă, bărbie, gât, umăr, genunchi, cot, gleznă. -  Urmează indicațiile
ce includ „în”, „în afară”, „pe” sau „închis”.

Postură și locomoție -  Merge lateral. -  Merge câțiva pași înapoi. -  Urcă trei trepte, oprindu-se și
folosind același picior, fără suport. -  Merge pe diferite suprafețe fără să cadă.

Menținerea echilibrului -  Stă în lateral pe o bârnă, menținându-și echilibrul. -  Merge de-a lungul
unei linii. -  Stă într-un picior cu mâinile pe șolduri și piciorul opus îndoit. -  Merge câțiva pași pe
o bârnă menținându-și echilibrul.

Noțiuni generale -  Înțelege sus, jos, deasupra, dedesubt. - Înțelege sub, pe, lângă. -  Înțelege
noțiunile repede/ încet. -  Înțelege noțiunile greu/ ușor. -  Înțelege noțiunile în față, în spate, între,
în jurul. -  Înțelege gras, slab, subțire, gros.

Concepte: dimensiune și număr - Își spune vârsta, câți ani a avut anul trecut, câți ani va avea
anul viitor.

Procesul de reeducare a unui copil cu dificultaR in ceea ce priveste structura temporala, consta
in obisnuirea copilului in a se servi de propriul sau corp (maini, picioare), de exprimarea verbala,
de intelegerea spa9ului in care se afla pentru a putea accede la o frac9onare a 9mpului, pentru
a-l invata sa-l masoare.

Perceperea propriului corp

Relații spațiale
Relații temporale

Orientarea spațio-temporală Orientarea temporală este inRm legată de modul în care fiecare
individ pune în relație spațiul și 9mpul, în raport cu ritmul său de viață. Noțiunea de Rmp fiind o
noțiune abstractă se dobândește cu dificultate de către copii cu CES. Măsurarea 9mpului nu
este un element înnăscut, depinde de dezvoltarea proceselor cogniRve, de reprezentarea de
sine și dezvoltarea imaginației. Orientarea temporală se formează numai în condițiile în care
acesta are bine definite schema corporală și orientarea spațială.

Orientarea spațio-temporală Organizarea spațială se realizează cu ajutorul percepțiilor având la

bază elemenetele senzorio-motorii. Tulburările prezente la nivelul acestei structuri au cauze
motrice, psihomotrice și psihologice. Tulburarile psihomotrice sunt caracterizate prin
incapacitatea de organizare, structurare si orientare spaRala si tulburare de schema corporala,
ceea ce atrage dupa sine dificultaR evidente de orientare temporala.

Schema corporală •  Este imaginea pe care fiecare persoană o are despre propriul corp. • 
Aceasta permite aprecierea relației între segmentele corporale și a raporturilor corpului cu
mediul înconjurător.

Schema corporală (cont.) •  Tulburările schemei corporale evidențiază prezența unor probleme
motorii sau intelectuale. •  Cunoașterea schemei corporale permite structurarea spațiului și a
9mpului. Copilul va raporta datele vizuale privind plasarea obiectelor în spațiu la propria schemă
corporală. În funcRe de aceasta, obiectele sunt situate în față, în spate, sus, jos. •  Organizarea
relațiilor spațiale apare doar după structurarea eului corporal. De asemenea, noțiunea de Rmp,
se naște din mișcare, din modificarea lentă sau rapidă a relațiilor spațiale.

P. Arcan (1980, p.59) împarte schema corporală în două componente: 1. IMAGINEA DE SINE - 
reprezentarea mentală a propriului corp.

2. PERCEPEREA DE SINE - cunoașterea corpului în relație cu mediul înconjurător.

PERCEPEREA PROPRIULUI CORP •  Au fost idenRficate două Rpuri de percepții ale propriului
corp (M. Bruchon-Schweitzer, 1990, p. 174) 1.  IMAGINE SPAȚIALĂ (caracterisRci fizice și
spațiale) 2.  IMAGINE AFECTIVĂ (percepțiile, reprezentările și afectele elaborate pornind de la
propriul corp)

J. Epstein (1982) împarte primii ani de viață in 3 etape mari inițiale: 1.  Eu și turul proprietății (de
la naștere până la 9 luni)

•  este momentul în care încep primele explorări ale corpului și ale mediului înconjurător. •  este
etapa în care schema corporală se dezvoltă prin aRngere, prin reflectarea imaginii în oglindă,
prin contactul cu aerul, cu apa rece sau caldă.

2. Eu și alții (9 luni-2 ani) •  este momentul în care copilul se confruntă cu persoanele din
anturaj, ceea ce îi permite să se descopere pe sine din punct de vedere motor, senzorial și
mental. •  în această etapă conRnuă perfecționarea schemei corporale, prin intermediul
experiențelor senzoriale și motrice.

3. Eu împreună cu alți (2-3 ani) •  este un moment în care dezvoltarea schemei corporale a
avansat, asnel că motricitatea devine doar suportul proceselor psihice și al relațiilor sociale.

•  Formarea EULUI CORPORAL este foarte importantă pentru un copil, care devine subiect al
propriilor gesturi, idenRficându-se pe sine la persoana întâi – “EU”. •  Gesturile efectuate de
copil permit organizarea psihicului, pentru ca, ulterior, psihicul să organizeze gestul (J.Richard
si L. Rubio, 1995). •  Construcția schemei corporale este influențată de dezvoltarea imaginii în
oglindă, a limbajului și a elementului temporal. •  Imaginea în oglindă se formează începând cu
vârsta de 6 luni. Această imagine este precisă ceea ce permite confruntarea cu propria
idenRtate.

Dezvoltarea schemei corporale parcurge 4 etape: (A. De Meur, 1988, p.18) •  1. Descoperirea
propriului corp •  2. Cunoașterea părților corpului •  3. Orientarea spațio-corporală •  4.
Organizarea spațio-corporală

1.DESCOPERIREA PROPRIULUI CORP •  Descoperirea propriului corp sau trăirea

corporalității se structurează începând cu vârsta de 2 ani. •  Se referă la libertatea de mișcare a
copilului și la capacitatea de a se simți bine în propria piele. •  În această etapă este importantă
mișcarea liberă și amplă a segmentelor corporale, fiind mai puțin semnificaRvă cunoașterea
denumirii lor.

Video

2. ETAPA DE CUNOAȘTERE A PĂRȚILOR CORPULUI •  Această cunoaștere segmentară

apare după ce copilul ia cunoșRnță global de propriul corp. •  În această etapă copilul învață
diferitele părți ale corpului de o manieră internă (simțind fiecare segment corporal) și externă
(văzând segmentele corporale în oglindă, jucânduse cu mâinile și picioarele). •  Este o etapă ce
durează între 2 și 3 ani jumătate și își aRnge apogeul în jurul vârstei de 4 ani.

•  Progresiv, el ajunge să jongleze cu anumite noțiuni corporale, reușind să deseneze un

personaj sau să construiască o păpușă din bucăți.

3. ORIENTAREA SPAȚIO-CORPORALĂ •  Orientarea spațio-corporală apare după vârsta de 4

ani, când copilul își perfecționează simțurile și cunoaște toate pozițiile pe care le poate lua
fiecare parte a corpului.
•  Tot în acestă etapă vorbim și despre asocierea de diverse arRcole de îmbrăcăminte cu părțile
corpului potrivite.

•  Această etapă durează până în jurul vârstei de 5 ani.

4. ORGANIZAREA SPAȚIO-CORPORALĂ •  În acest moment el poate realiza un gest complex

sau un grup de gesturi ce solicită percepția corporală, memoria și coordonarea. •  În acest
moment legătura dintre schema corporală și psihic este pe deplin realizată, asnel că preșcolarul
mare își poate exprima senRmentele prin reacții corporale.

Lateralitatea •  Ajută la realizarea unei reprezentări corecte a corpului în spațiu. •  Într-o primă
etapa obiectele sunt reprezentate în raport cu propriul corp (scaunul e la stânga mea). •  Apoi
corpul este orientat în raport cu obiectul (eu stau în dreapta scaunului).

Cunosterea noRunii de stanga-dreapta este strans legata de lateralitate, dar si de structura

spaRala.

ORGANIZAREA SPAȚIO-TEMPORALĂ •  Spațiul și Rmpul sunt noțiuni abstracte care se

construiesc pornind de la percepția corporală. •  Spațiul și 9mpul nu există atât Rmp cât nu
există un individ care să le conceapă mental și un corp care să le perceapă. •  La copiii cu
retard mental percepția mediată de acțiune și reprezentare mentală sunt slab dezvoltate și de
aici rezultă numeroase probleme legate de orientarea spațială și temporală.

SPAȚIUL SpaRul implica structurarea mediului inconjurator, realizata prin raportarea la propria
persoana si unele obiecte. Organizarea spa9ului este strans legata de cunoasterea schemei
corporale si a noRunii de stanga-dreapta.

“Copilul pornește de la constatarea potrivit căreia obiectul care este situat la o oarecare distanță
și plasat într-o oarecare direcție poate fi apucat și manevrat, întrucât experiența pe care a
acumulat-o, prin intermediul percepției vizuale și a celei propriocep>ve, îi oferă condiții op>me
de a realiza gestul motric pe care și l-a propus.”

SPAȚIUL (cont.) •  Dezvoltarea conceptului de spațiu pornește de la coordonarea oculo-motorie,

ce permite explorarea SPAȚIULUI VIZUAL. •  După vârsta de 1 an, și odată cu dezvoltarea
echilibrului dinamic, copilul reușește să exploreze din ce în ce mai mult, această lărgire a
câmpului de invesRgație duce la dezvoltarea SPAȚIULUI LOCOMOTOR. •  Tot în această
perioadă, prin intermediul explorării, al jocului și jucăriilor se construiește conceptul de
permanență a obiectelor (J.P. Deschamps, 1981).
RELAȚII SPAȚIALE În dezvoltarea relațiilor spațiale, copilul parcurge trei etape:

1.  Se plasează în funcție de un obiect (se așează pe scaun)

2. Aranjează obiectele în spațiu (scaunul lângă masă) 3. Organizeaza spațiul ce îl are la

dispoziție (într-un desen plasează corect elementele componente)

ORGANIZAREA SPATIULUI Pentru a reuși să se adapteze la spații largi copilul trebuie să-și
însușească o serie de noțiuni de bază: 1.  DISTANȚĂ 2.  INTERVAL 3.  SUPRAFAȚĂ 4. 
ÎNĂLȚIME.

ORGANIZAREA SPATIULUI (cont.) • Noțiunea de distanță, este reprezentată de spațiul cuprins

între 2 puncte bine stabilite. Exercițiu: se cere copilului să se deplaseze cu pași de aceeași
lungime de la ușă până la fereastră și să spună câți pași a făcut, apoi să meargă de la tablă
până în capătul sălii și să spună câți pași a făcut.

• Noțiunea de interval reprezintă spațiul cuprins între 2 copii, care sunt plasați “unul lângă altul”,
atunci când sunt adunați pe unul sau pe două rânduri.

ORGANIZAREA SPATIULUI (cont.) • Noțiunea de suprafață este concreRzată prin înRnderea

(mărimea) pe care o are un spațiu, luând în considerare lungimea și lățimea acestuia. Prima
suprafață pe care o percepe copilul este cea a măsuței pe care își așează jucăriile, apoi a sălii
în care se află, ca apoi să perceapă suprafața casei sale.

ORIENTAREA SPAȚIALĂ (cont.)

•  Noțiunea de înălțime care reprezintă distanța dintre 2 puncte situate pe verRcală. Exercițiu: sa
deseneze o casa mai inalta si una mai scunda.

STRUCTURA SPAȚIALĂ “structura spațială nu se învață, se descoperă” (Lapierre, 1976)

•  Ea se formează până la vârsta de 8 ani. •  Acest proces se realizează în 4 mari etape: • 

ETAPA 1: Cunoașterea noțiunilor spațiale (2-4 ani) •  ETAPA 2: Orientarea spațială (4 – 5 ani) • 
ETAPA 3: Organizarea spațială (după 5 ani) •  ETAPA 4: Înțelegerea complexă a relațiilor
spațiale (până la 8 ani)

ETAPA 1: Cunoașterea noțiunilor spațiale (2-4 ani) •  În acestă etapă este important să lăsăm
copilul să se deplaseze liber în spațiul familiar. •  Asnel el devine capabil să se situeze corect în
spațiu, să ordoneze obiectele după mărime și să folosească diverse noțiuni (în față/ în spate,
sus/ jos, mare/ mic, etc.).

Noțiuni spațiale pe care trebuie să le cunoască: •  Noțiunea de mișcare: mers, alergare, înainte -
înapoi, urcare - coborâre, aproape - departe, a împinge - a trage, a închide - a deschide. • 
Noțiunea de situație: în față - în spate, în sus - în jos, înăuntru - afară, pe - sub, dreapta-stânga,
în jur, între. •  Noțiunea de mărime: gros – subțire, îngust - larg. •  Noțiunea de forma: lat – lung -
scurt, forme rotunde – pătrate - dreptunghiulare. •  Noțiunea de can9tate: plin - gol, mult – puțin,
întreg jumătate. •  Noțiunea de greutate: greu - usor.

•  Noțiunea de contrast: liniște - zgomot, lumină - întuneric, mișcare - imobilitate, puternic - slab,
tocit – ascuțit, cald frig. •  Noțiuni de direcție: de la - către, de la – până la, între – prin - peste,
deasupra - dedesupt. •  Noțiuni de relație: vesel - trist, calm - agitat, speranță disperare, a da - a
primi, a cere - a refuza, adevărat – fals - minciună, drept - nedrept. •  Noțiunea de număr: este
strâns legată de modul în care copilul percepe grupurile de obiecte de același fel, cât și
posibilitatea de a le diferenția după formă, mărime și culoare.

ETAPA 2: Orientarea spațială (4 – 5 ani) •  Copilul cunoaște deja termenii spațiali. •  Reușește
să orienteze obiectele în funcție de un anumit criteriu (în față, în jos). •  Se dezvoltă noțiunea de
stânga/ dreapta, ce ajută la cunoașterea relațiilor spațiale. S e d e z v o l t ă m e m o r i a
spațială, care facilitează orientarea copilului în spațiu (poate urma un traseu, chiar dacă anumite
repere se schimbă).

ETAPA 3: Organizarea spațială ( după 5 ani )

•  În acest moment orientările sunt combinate. •  Copilul își poate organiza spațiul de viață și cel
de joc în funcție de dorințele proprii. •  Respectă cu rigurozitate un traseu impus. •  În Rmpul
jocului ocupă spațiul care îi este desRnat. •  Reușește să traseze linii oblice.

ETAPA 4: Înțelegerea complexă a relațiilor spațiale (până la 8 ani) •  Se dezvoltă noțiunile de

simetrie, opoziție, inversație, transpoziție, toate necesare pentru învățarea scrisului.

Pe structura spațială se bazează: •  Cunoașterea relației dintre corp și mediul înconjurător. • 

Perceperea situației ce există între diverse obiecte. •  Organizarea obiectelor în spațiu. • 
Organizarea propriei persoane în funcție de obiectele din spațiu.

STRUCTURA TEMPORALĂ Orientarea temporală este inRm legată de modul în care fiecare
individ pune în relație spațiul și 9mpul, în raport cu ritmul său de viață. Orientarea temporală se
formează numai în condițiile în care acesta are bine definite schema corporală și orientarea
spațială. Noțiunea de Rmp, fiind abstractă se dobândește cu dificultate de către copilul cu CES.
Acest lucru devine posibil abia după ce a dobândit noțiunile ce țin de durată și viteză.

ORIENTAREA TEMPORALĂ •  Structura temporală reprezintă posibilitatea unei persoane de a

acționa în funcție de succesiunea unor evenimente (1), de durata acestora (2), de reluarea
ciclica a unor perioade (3) și de ireversibilitatea lor (4). •  (1) Ajută la familiarizarea cu noțiunile
de înainte, în Rmpul și după. •  (2) Duce la deosebirea perioadelor lungi de cele scurte, ritmuri
regulare de ritmuri neregulare, cadențe rapide de cele lente. •  (3) Presupune cunoașterea
noțiunilor de zi, săptămână, lună, an. •  (4) Este legată de procesul de îmbătrânire (ai 4 ani și
peste câteva zile vei avea 5).

NOȚIUNEA DE TIMP •  La vârste mici copilul se raportează la Rmp, idenRficând un Rmp de

joacă ce durează prea puțin și o perioadă de odihnă ce durează prea mult. •  Preșcolarul mic
povestește fără a respecta ordinea cronologică. •  După 4-5 ani, se raportează la noțiunile
înainte - după, iar povesRrea capătă treptat logică.

NOȚIUNEA DE TIMP (cont.) Noțiunea de Rmp trebuie să fie legată de propriul corp și putem
vorbi despre: •  O abordare corRcală (ajută la reglarea mișcării și conferă armonie) •  SRl
corporal (este influențat de dezvoltarea psihomotricității persoanei)

ORIENTAREA TEMPORALĂ •  Are 4 etape și începe de la vârsta de 4 ani: 1)  Percepția duratei
intervalelor 2)  Înțelegerea fenomenului revenirii ciclice 3)  Dezvoltarea ritmului 4)  Dezvoltarea
tempoului

1) Percepția duratei intervalelor acRvitățile de durată •  Reușește să deosebească scurtă, de

cele de durată mai lungă de Rmp. •  Reușește să facă diferența între intervale ce durează 5
minute, 1 ora sau 1 zi. •  Această abilitate se perfecționează după vârsta de 4 ani.

2) Înțelegerea fenomenului revenirii ciclice •  Înțelege noțiunile de dimineață și seară și poate

asocia anumite acRvități și gesturi cu aceste momente. •  Înțelege ordinea ano9mpurilor și
asociază acRvități specifice lor. •  Prezintă în ordine zilele săptămânii, asociindu-le de
asemenea cu anumite acRvități specifice.

3) Dezvoltarea ritmului •  Cuprinde noțiuni de ordine, succesiune, durată și alternanță. •  Ritmul

este o formă specifică de organizare a Rmpului, ce se caracterizează prin periodicitate și
structură. •  Perceperea ritmului presupune sesizarea alternării în Rmp a unor sRmuli. •  De la 4-
5 ani, copilul percepe ritmul impus de o anumită acRvitate.

video

4) Dezvoltarea tempoului •  Este canRtatea de cicluri ce se repetă în unitatea de Rmp. •  Într-un

joc putem vorbi de un tempo lent atunci când acțiunile au o densitate redusă pe unitatea de
Rmp.

STRUCTURA TEMPORALĂ Acțiuni ale percepției motrice (aspecte legate de secvențialitatea

acțiunilor): 1.  Noțiunea de 9mp: diferențierea între acțiuni care durează mult sau puțin. Durata
drumului până la școală diferă în funcție de locația din care pleacă copilul. 2.  Noțiunea de
durată a intervalelor: diferența între Rmpul scurt sau Rmpul lung în care are loc o acțiune. 3. 
Noțiunea de interval (ca spațiu): diferența dintre perceperea distanței la care se află obiectele cu
și fără informațiile analizatorului vizual.

4. Noțiunea de viteză: ordonarea după criteriul viteză a unor imagini cu mijloace de transport.
URlizarea noțiunior de ”devreme” și ”târziu” în relatarea acțiunilor. 5. Revenirea ciclică a unor
perioade: anoRmpuri, uRlizarea întrebărilor care încep cu “când..?”. 6. Acțiuni percep9v motorii:
asocierea de acRvități, fenomene, acțiuni specifice fiecărui anoRmp. Asocierea de evenimente
caracterisRce cu zilele săptămânii. 7. Ritmul: legat de modul în care copilul desfășoară anumite
acRvități, mai repede sau mai încet și de înțelegerea fiecărei etape ca unitate ce are o cadență
mai rapidă sau nu, mai regulată sau nu. Are rol de reglare.

Exerciții pentru educarea ordinii, succesiunii, duratei și intervalelor: •  CUNOAȘTEREA

CEASULUI: se începe cu orele, apoi cu jumătățile de oră, apoi cu sfertul, apoi cu intervalul de 5
minute și apoi cu cel de 1 minut. •  ORAR ZILNIC: cu ajutorul imaginilor îi arătăm copilului
ordinea acRvităților zilnice, verbalizând fiecare acțiune. Numărul imaginilor prezentate variază
în funcție de vârsta copilului.

•  EDUCAREA ORDINII ȘI A SUCCESIUNII: se realizează cu planșe care înfățișează

succesiunea corectă, anoRmpuri, servirea mesei. - Copiii verbalizează ceea ce fac folosind
termenii: întâi, prima dată, a doua oară, apoi, după aceea. - Se folosesc imagini cu acRvități
succesive ce trebuiesc așezate în ordinea lor logică (îmbrăcatul, momentele zilei, anoRmpurile).

-  DURATA INTERVALELOR: se realizează cu diferite instrumente muzicale, se emit sunete de

scurtă sau de lungă durată pe care copilul le idenRfică și apoi le repetă. Se fac acRvități
folosind ceasul și calendarul (prin fixarea unor zile importante în anumite luni și în anumite
anoRmpuri). - Se fac exerciții sub formă de joc, mersul în diferite ritmuri ale tobei, mișcări în
diferite ritmuri muzicale, mers încet - repede și stop, statuile muzicale.

•  Conduita de orientare și structurare temporală se formează lent și cu mare dificultate. •  Când

copilul este mic se orientează temporal legat de acțiunile pe care le face: ora mesei, ora de
culcare, ora de joacă. •  Când copilul mai crește, reușește să-și reprezinte Rmpul independent
de acțiune (copilul înțelege momentele zilei, acum, mai târziu) și poate elabora ordinea
cronologică a 9mpului, mai mult sau mai puțin îndepărtat.

Bibliografie: • Mc Cleerly P.J., elliot N.A., Sampanis S.D., Stefanidou A.C., (2013), Motor
Development and motor resonance in au>sm; relevance > early interven>on for language and
communica>on skills, Front Integr Neurosci, v 7 • Haywood K., Getchell N., (2015), Advanced
Analisys of Motor Development, Pubmed • Albu C., Albu A., Vlad L.T., Iacob I. (2006)
Psihomotricitatea, Ed. Academica, Iasi

www.vreausacomunic.ro

Aplicatia “Vocea Mea” este un sistem alternativ si augmentativ de comunicare, destinat copiilor
nonverbali, cu tulburari de spectru autist, intarziere verbala si nu numai, ce are ca rol
fundamental compensarea unei dizabilitati la nivelul limbajului expresiv, oferind posibilitatea
unui schimb informational dincolo de modalitatea directa de comunicare verbala.

-adaugati imagini din galeria personala; -cautati in baza de date de 2500 de cuvinte ; -creati
imagini noi prin camera foto; -inregistrati propria voce pentru cuvinte ce nu se regasesc in baza
de date preincarcata in aplicatie; -modi:icati estetic ale butoanele( culori margini, dimensiuni
margini, culoare text, etc.); -utilizati FUNCTIA de ASCUNDE, ce permite focusarea pe unul sau
mai multe butoane, in timp ce restul butoanelor din interfata pot :i ascunse;

MULȚUMIM PENTRU ATENȚIE!