COMUNICAREA IN SANATATE

COMUNICAREA INTERPERSONALĂ
Definiţiile comunicării
Cele mai simple definiţii ale comunicării consideră că aceasta
reprezintă:
• Transmiterea de fapte, idei şi impresii
• Crearea/schimbul unei înţelegeri între emiţător şi receptor. Mai
complex, comunicarea este definită ca un proces de transmitere a
informaţiilor sub formă de mesaje simbolice între două sau mai multe
persoane, unele cu statut de emiţător, altele cu statut de receptor,
transmiterea făcându-se prin intermediul unor canale specifice.
Elemente ale procesului de comunicare
1. Schema comunicării;
2. Componentele comunicării;
3. Mesajul/ feedbackul;
4. Modalităţi de transmitere a mesajelor;
5. Canale de comunicare;
6. Perturbarea comunicării;
7. Modelul “Ferestrei lui Johari”;
8. Funcţiile comunicării;
9. Regulile comunicării.

1. Schema comunicării EMIŢĂTOR (E) Æ CANAL DE

COMUNICARE Æ DESTINATAR/ PRIMITOR
Acesta din urmă ar putea să recepţioneze mesajul, este deci
PRIMITOR, sau nu, fiind astfel doar DESTINATAR. Există
numeroase diferenţe între "a spune" şi " a comunica" sau între "a auzi"
şi "a asculta". "A spune" este un proces într-un singur sens, iar "a
comunica" presupune transfer de informaţie în ambele sensuri.
2. Componentele comunicării
Comunicarea exteriorizată (observabilă), care cuprinde acţiunile
verbale şi nonverbale observabile de către interlocutori;
Metacomunicarea (componenta neobservabilă direct)
Intracomunicarea (componenta neobservabilă direct).
Componenta observabilă a procesului de comunicare se poate
manifesta în mediul de comunicare oral prin vorbire şi ascultare, iar
în cel scris, prin scriere şi citire; procesele de input de informaţie
sunt ascultarea şi citirea, iar cele de output, vorbirea şi scrierea.
Metacomunicarea (meta înseamnă în limba greacă "dincolo de", "în
plus faţă de") se referă la sensul perceput al mesajului, la "mesajul
despre mesaj"; este ceea ce înţelegem noi, dincolo de cuvinte.
Intracomunicarea este procesul de comunicare la nivelul sinelui
prin care "comentăm" un mesaj primit, ne argumentăm noua înşine,
ne răspundem la întrebări, ne admonestăm. "vorbim cu noi înşine".
3. Mesajul
Este un element complex al procesului de comunicare din mai
multe motive:
• Prezenţa etapelor de codificare şi decodificare, parcurse la nivelul
emiţătorului şi a destinatarului/ primitorului, de la gânduri,
sentimente, emoţii, la "ceva" constituit în formă transmisibilă;
• Transmiterea pe diverse căi a acestui "ceva" şi recepţionarea lui,
etape în care pot interveni perturbaţii;
• Contextul fizic şi psiho-social în care are loc comunicarea;
• Dependenţa modului de recepţionare a mesajelor de deprinderile
de comunicare şi de abilităţile mentale ale comunicatorilor;
• Faptul că mesajul are cel puţin 2 dimensiuni, conţinutul, care se
referă la informaţii despre "lumea" lui E şi a lui P şi relaţia, care se
referă la informaţii despre corelarea dintre aceştia. Astfel pot apărea
diferenţe majore între mesajul trimis şi mesajul primit.
Feedbackul este o formă specifică de mesaj cu funcţiuni aparte.
Poate fi o reacţie la mesajul iniţial, poate fi solicitat, acordat sau
utilizat.
4.Modalităţi de transmitere a mesajelor Prin intermediul:
• limbajului verbal (cu ajutorul cuvintelor);
• limbajului nonverbal;
• limbajului paraverbal.
S-a constatat că omul se exprimă în proporţie de 7% prin limbaj
verbal, de 38% prin limbaj paraverbal şi 55% prin limbaje
nonverbale.
Este unanim recunoscut faptul că impresia pe care ne-o facem
asupra unei persoane întâlnite pentru prima oară, încă din primele
minute ale unei conversaţii, se bazează pe interpretarea limbajului
nonverbal şi paraverbal, nu pe cuvintele pe care le auzim. Este de
asemenea o certitudine faptul că, dacă mesajul verbal îl contrazice
pe cel nonverbal, îl vom lua în considerare, instinctiv, pe cel
nonverbal.
 5. Canale de comunicare
Canalele de comunicare sunt de fapt “drumurile” ipotetice, “căile”
urmate de mesaje. Ele pot forma, printr-o anumită ordonare, reţele
de comunicare de diferite tipuri şi forme. Tipuri de canale de
comunicare:
- formale: prestabilite, pentru a sprijini îndeplinirea anumitor
obiective şi care presupun o anumită rutină;
- neformale: care se stabilesc pe alte baze decât regula impusă,
cum sunt prietenia, preferinţele, interesul personal. Mediul
comunicării: oral sau scris.
• Forme ale comunicării
Criterii de clasificare a formelor de comunicare:
1. Participarea indivizilor la procesul de comunicare: - comunicare
intrapersonală (comunicarea cu sinele) - comunicare interpersonală
(cu alţii) - comunicare de masă (prin instituţii specializate, cu
adresabilitate generală)
2. Contextul spaţio-temporal al mesajelor - directă (faţă în faţă) -
indirectă (mediată)
3. Instrumentele folosite -verbală - nonverbală – paraverbală
4. Obiectivele comunicării - comunicare incidentală (fără scop bine
stabilit) - comunicare consumatorie (consecinţa a stărilor
emoţionale) - comunicare instrumentală (când este urmărit un scop
precis)
5. Interacţiunea sistemelor care comunică - comunicare omogenă
(om-om, animal-animal) - comunicare heterogenă (om-animal, om-
maşină)
6. Poziţia în cadrul unei organizaţii - comunicare ascendentă (cu
superiorii) - comunicare descendentă (cu subalternii) - comunicare
orizontală (emiţătorul şi receptorul au poziţii egale). Suportul
tehnic: telefonul, calculatorul, faxul.

6. Perturbarea comunicării Selecţionăm ceea ce spunem, cum

spunem şi când spunem în funcţie de un set complex de paradigme
pe care le-am învăţat de-a lungul vieţii şi care reflectă un număr de
factori specifici cum sunt imaginea de sine şi a interlocutorului,
modul personal de definire a situaţiei, ceea ce ne aşteptăm,
sentimente, motivaţii, intenţii. Imaginea de sine Atât emiţătorul, cât
şi destinatarul au o anumită imagine de sine şi nutresc anumite
sentimente de autovaloare şi autostimă, iar acestea vor influenţa
modul în care ei vor comunica. Imaginea despre interlocutor Atât
emiţătorul, cât şi destinatarul au unul despre celălalt o anumită
imagine şi se interpretează unul pe celălalt luând această imagine ca
bază de referinţă. Şi aceste imagini reciproce vor influenţa modul
de comunicare.
Definirea situaţiei
Atât emiţătorul cât şi destinatarul îşi imaginează situaţia în cadrul
căreia are loc comunicarea într-un anumit fel. Adeseori acest proces
de “definire a situaţiei” nu este conştientizat până în momentul în
care cineva întreabă “de ce ne-am adunat de fapt aici?” sau “care
este de fapt sarcina noastră?”. Definirea situaţiei merge dincolo de
specificarea obiectivului actului de comunicare: este constituită din
setul complet de percepţii referitoare la rolul nostru şi al celorlalţi,
durata, limitările şi normele care guvernează această situaţie. Ceea
ce vom spune şi cum vom spune depinde de cum definim această
situaţie. Motive, sentimente, intenţii Un set de “filtre” care intervin
în procesul de comunicare, atât pentru cel care emite cât şi pentru
cel care recepţionează mesajul, este cel determinat de nevoile,
intenţiile şi motivaţiile cu care interlocutorii intră în procesul de
comunicare.

7. Modelul “Ferestrei lui Johari” Conform acestui model, din

punctul de vedere al informaţiei pe care o stocăm, orice persoană
poate fi privită ca posedând mai multe zone în care “adună”
informaţie despre sine şi lumea din jur:
• “zona deschisă” (de al cărei conţinut suntem conştienţi şi pe care
suntem dispuşi să-l dezvăluim altora
• “zona ascunsă” (de al cărei conţinut suntem conştienţi, dar pe
care, în mod deliberat, nu dorim să-l dezvăluim şi altora).
• “zona oarbă” (de al cărei conţinut noi nu suntem conştienţi, dar
care este totuşi parte din noi şi ceilalţi pot să îl “vadă”- doar noi
suntem “orbi”).
• “zona necunoscută” (care conţine date despre noi de care nici noi,
nici ceilalţi, nu suntem conştienţi.

Niveluri de comunicare între diferitele “zone Johari”:

1. comunicarea deschisă
 2. comunicarea neintenţionată
3. comunicarea intenţionată
4. comunicarea prin “molipsire”.
1. Comunicarea deschisă Comunicarea are loc în mod optim între cele
2 zone deschise ale interlocutorilor. Mesajele sunt înţelese corect,
relaţiile de comunicare pot să se dezvolte, comunicarea este eficace şi
eficientă.
2. Comunicarea neintenţionată
Constă în mesajul pe care îl recepţionăm despre o persoană, fără ca
aceasta să dorească să-l comunice sau sa îşi dea seama că o face.
Informaţia comunicată la acest nivel este extrem de importantă
deoarece, pe de o parte, ne relevă o parte din personalitatea
interlocutorului, iar pe de altă parte, această informaţie poate fi
folosită prin intermediul feedbackului furnizat.
3. Comunicarea intenţionată
Poate avea loc atunci când, în mod deliberat, dezvăluim despre noi
ceva ce în mod obişnuit ascundem. La acest nivel se desfăşoară
procesul de autoexpunere şi de solicitare şi furnizare de feedback,
procese foarte importante pentru formarea şi dezvoltarea unor relaţii
de comunicare sănătoase şi productive.
4.Comunicarea prin “molipsire”
La acest nivel o persoană influenţează sentimentele sau
comportamentele celeilalte, posibil fără ca vreuna dintre ele sa fie
conştientă de aceasta sau să o facă intenţionat. De exemplu,
prezenţa unei persoane feminine atractive poate influenţa deciziile
unui manager receptiv

Funcţiile comunicării
a. Informare: a da şi a primi informaţii.
b. Socială: pentru formarea şi menţinerea relaţiilor.
c. Persuasivă: a convinge oamenii să acţioneze într-un anumit fel
d. Instrumentală: a realiza un anume obiectiv.
e. Îndeplinirea rolului: a acţiona într-un mod predictibil.
f. A reduce anxietatea: a rezolva probleme şi a reduce îngrijorarea
g. Emoţională: a fi prietenos (counseling).

9. Regulile comunicării:
A. Fii un bun ascultător.
B. Ajută oamenii să vorbească.
C. Pune întrebări şi caută să obţii feedback-ul.
D. Crează un mediu şi relaţii permisive.
E. Depăşeşte-ţi propriile bariere de limbaj.