Curs 1 Comunicarea – abordări conceptuale

1. Conceptul de comunicare
Cuvântul „comunicare“ provine din limba latină; communis înseamnă „a pune
de acord“, „a fi în legatură cu“ sau „a fi în relaţie“.
Comunicarea reprezintă:
• arta transmiterii informaţiilor, ideilor şi atitudinilor de la o persoană la
alta,
• trecerea unei informaţii de la un emiţător la un receptor,
• talentul de a face cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinţa, a spune.
• ansamblul proceselor fizice şi psihologice prin care se efectuează o
operaţie în relaţie cu una sau mai multe persoane în vederea obţinerii
unor anumite obiective.
Comunicarea reprezintă o caracteristică fundamentală a fiinţei umane.
Comunicaţie = instrumentele, la tehnicile şi tehnologiile ce înlesnesc şi
amplifică procesul de comunicare între indivizi şi între colectivităţi, conferindu-le,
în anumite cazuri, un caracter de masă.
Comunicarea presupune un schimb de înțelesuri și semnale care circulă de la
unul la altul prin intermediul mesajelor, prin diferite forme de limbaj.
Limbajele pot fi:
• auditive -comunicare orală – vorbire, sunete, zgomote;
• Vizuale – comunicare scrisă;
• Gestuale – imagini și expresii mimice.
2. Elementele procesului de comunicare
• Emitățor (sursa);
• Mesaj (purtător de informații);
• Canal (suport);

1
 • Receptor (primește mesajul);
• Feedback.
Emiţătorul, este un individ, un grup sau o organizaţie care: posedă informaţie
mai bine structurată decât receptorul; presupune o motivaţie (stare de spirit);
presupune un scop explicit (alăturat mesajului) şi unul implicit (motivul transmiteri
mesajului, uneori necunoscut receptorului);
Receptorul este, de asemenea, un individ, un grup sau organizaţie - căruia îi
este adresat mesajul sau intră în posesia sa în mod întâmplător; primeşte mesajul într-
un mod conştient şi sau subliminal. După tipul de ascultare a mesajului, receptorii
sunt: cei care ascultă pentru aflarea de informaţii; cei care fac o ascultare critică; cei
care fac o ascultare reflexibilă; cei care ascultă pentru divertisment, etc.
Mesajul - include datele, informaţiile transmise şi cadrul de simboluri prin care
se oferă un înţeles specific, particular acestor date, informaţii;
Canalul – mijlocul prin care este transmis mesajul. El poate fi verbal, vizual,
tactil.
Feedback-ul – răspunsul la stimulul transmis de emitățor, este reacția pe care
acesta o primește de la receptor, oferind posibilitatea emitățorului de a constata dacă
mesajul a fost înțeles corect sau nu.
Dacă un emițător dorește să transmită o informație unui receptor, aceasta
trebuie să fie clară, inteligibilă. Pentru a se face înțeles, emițătorul trebuie să codifice
mesajul. După ce a fost codat, mesajul trebuie transpus în semnale ce ajung la
receptor, care va decodifica mesajul și îl va interpreta.
Codarea – actul de a produce mesaje, adică de a vorbi, a scrie, a gesticula, a
desena. A codifica înseamnă a traduce gândurile și sentimentele în sunete, imagini,
cuvinte, desene, gesturi.
Decodarea presupune descifrarea sensului mesajului primit, fiind operaţiunea
corespunzătoare codării, la nivelul receptorului de această dată.
2
 Schema comunicării

Sursa: www.elearning.masterprof.ro

W. Schramm afirmă că în esenţă, procesul de comunicare constă în „punerea de

acord a receptorului cu emiţătorul, cu privire la un mesaj”, ceea ce implică două
momente importante –codificarea şi decodificarea.
Prima schemă generală a comunicării – W. Schramm

Sursa: claroline.faa.ro
3. Tipuri de comunicare
Literatura de specialitate distinge o mare varietate de forme ale comunicării,
oferită de diversitatea criteriilor de clasificare a acestora.
1. După gradul de oficializare:
❖ Comunicare formală – urmează liniile formale ale structurii de autoritate şi
se desfăşoară conform actelor normative sau procedurilor scrise din
organizaţie.
❖ Comunicare informală – apare spontan şi cuprinde informaţii cu
caracter personal sau general.
2. După criteriul modurilor de realizare comunicarea poate fi:1
➢ Comunicare directă;

1
***Suport_curs_Tehnici_comunicare.pdf,disponibil la: http://www.incluziunesociala.ro/, accesat în data de 11.12.2018
3
 ➢ Comunicare indirectă (mediatizată).
➢ Comunicare multiplă, prin imprimate. Foloseşte posibilităţi tehnice prin
care acelaşi mesaj poate fi multiplicat folosind canale şi suporturi diverse şi
difuzat unui mare număr de receptori, în timp şi în spaţiu.
➢ Comunicare colectivă, realizată prin mijlocirea diferitelor tehnologii ce
folosesc semnale sonore, vizuale, simboluri, scrieri.Această comunicare se
caracterizează prin faptul că emiţătorul şi receptorul sunt grupuri, că mesajul
este mediat de „un organ de informare” şi că el se poate multiplica.
➢ Comunicare de masă – receptorul este reprezentat de un număr mare de
oameni. Aceasta este reprezentată de ansamblul de mijloace și tehnici
folosite pentru difuzarea mijloacelor scrise, vorbite, vizuale sau
audiovizuale către un auditoriu multa mai mare și eterogen
Comunicarea indirectă cuprinde patru categorii:
o comunicarea imprimată (presa, revista, cartea, afişul etc.);
o comunicarea înregistrată (film, disc,bandă magnetică etc.);
o comunicarea prin fir (telefon, telegraf, comunicarea prin cablu,
o comunicarea radiofonică (radio, TV, având ca suport undele
hertziene).
3. În funcţie de modul de transmitere a informaţiilor:
➢ Comunicare scrisă – cuprinde note interne, rapoarte, decizii, planuri, scrisori
etc.
➢ Comunicare orală (interpersonală) – este tipul de comunicare desfăşurată faţă în
faţă sau la telefon.
➢ Comunicare audiovizuală – agreată de receptor, uşor de urmărit şi de
reţinut,uşor de multiplicat şi de conservat.
➢ Comunicare nonverbală – Este reprezentată de comportamentul fizic (body
language) care însoţeşte vorbirea; poate fi intenţionată sau neintenţionată.
4
 Include multitudinea de gesturi pe care oamenii le folosesc pentru a-şi
acompania sau uneori chiar pentru a-şi înlocui cuvintele: felul în care strângi
mâna cuiva atunci când eşti prezentat, felul în care ţii mâinile, cum îţi
încrucişezi picioarele, postura generală a corpului, tonalităţile vocii, zâmbetul.
Include felul în care te îmbraci, stai sau păşeşti.
Aspectele non-verbale de care ţinem seamă atunci când comunicăm sunt:
• Înfăţişarea;
• contactul vizual;
• poziţia corpului;
• gesturile;
• timbrul şi tonurile vocale;
• contactul fizic;
• spaţiul personal.
La nivelul unei organizaţii, comunicarea este privită din două perspective:
• comunicarea între indivizi, numită comunicare interpersonală.
• comunicarea între diferite subdiviziuni şi grupuri ale organizaţiei,numită
comunicare organizaţională.
Aceste două forme de comunicare sunt interdependente, comunicarea
interpersonalăfiind aproape în totdeauna parte componentă a comunicării
organizaţionale.
4. În funcţie de direcţia în care circulă informaţia:
✓ Comunicare ascendentă – informaţia circulă de la bază spre vârful
organizaţiei;
✓ Comunicare descendentă – informaţia circulă de la vârful organizaţiei
spre bază;

5
 ✓ Comunicarea orizontală – asigură circulaţia informaţiilor între
departamente sau unităţi funcţionale ale organizaţiei.
5. Din punctul de vedere al relației dintre emițător și receptor, se poate vorbi
despre:
▪ comunicare bilaterală - când într-o anumită situație de comunicare
receptorul poate deveni la rândul său emițător(dialog cotidian, emisiuni
interactive la radio sau la televiziune)
▪ comunicare unilaterală - în cazul în care receptorul nu poate deveni, la
rândul său, emițător, mesajul transmițându-se într-un singur sens(de
exemplu, dinspre ecran sau dinspre scenă spre spectatori).
▪ Comunicare privată.
▪ Comunicare publică.

4. Bariere în comunicare. Reguli de bază în procesul de comunicare

Bariere de comunicare
- Nesiguranța asupra conținutului mesajului;
- Prezentarea trunchiată a comunicării (manipularea);
- Capacitatea limitată de absorbție a mesajelor – fiecare receptor are o
anumită personalitate și o anumită capacitate de percepție pe care trebuie
să o cunoaștem dacă vrem să realizăm o comunicare efectivă.
- Percepții diferite – fiecare individ percepe realitatea diferit în raport de
determinații genetice, educaționale, naționale, statut social, etc;
- Distorsiuni semantice – nu puține cuvinte au înțelesuri diferite pentru
diverși oameni.
- Incapacitatea de a asculta, asociată cu evaluarea prematură a mesajului și
emitentului
Reguli de bază în procesul de comunicare:
6
 a) A asculta
Etapele ascultării sunt:
• auzirea – actul autonom de recepționare și transmitere la creier a undelor
sonore;
• înțelegerea -actul de identificare și recunoaștere a sunetelor, drept cuvinte;
• traducerea cuvintelor în sensuri;
• Atribuirea de semnificații informației care se recepționează;
• Evaluarea – efectuarea de judecăți.
b) A anticipa
c) Voința de a comunica – cei care participă la procesul de comunicare
trebuie să aibă dorința și voința de a contribui la realizarea unui dialog
corespunzător pentru a obține rezultatele scontate;
d) A fi credibil;
e) A comunica la diferite niveluri.
O ascultare eficientă trebuie să respecte mai multe reguli:
• Încetați să vorbiți – nu puteți asculta dacă vorbiți;
• Spuneți interlocutorului că vreți să ascultați – arătați interes.
• Evitați perturbațiile;
• Fiti constructivi – încercați să înțelegeți punctul de vedere al vorbitorului chiar
dacă aveți altă opinie;
• Fiti răbdător- ascultați, nu-l întrerupeți pe vorbitor;
• Păstrați-vă calmul – o persoană supărată ia sensul negativ al cuvintelor;
• Puneți întrebări;
• Fiti circumspecți cu critica și argumentațiile!