Sunteți pe pagina 1din 6

Calculatorul de injecție (ECU) – mod de funcționare și diagnoză

(2)
Motoarele moderne utilizate pentru propulsarea automobilelor, pe benzină sau diesel, sunt controlate
în totalitate de sisteme electronice. Partea „inteligentă” a acestor sisteme de control este reprezentată
decalculatorul de injecție. Acesta, pe baza informațiilor primite de la senzori (poziție, turație, presiune,
etc.), determină starea motorului și acționează asupra diferitelor actuatoare (injectoare, supape, motoare
electrice, etc.) în scopul atingerii regimului de funcționare cerut de conducătorul auto (exprimat prin
poziția pedalei de accelerație). În limba engleză calculatorul de injecție este
abreviat ECU, ECM, EMS sau PCM.

Foto: Calculatorul de injecție DCM3.7


Sursa: Delphi

Calculatorul de injecție este proiectat să funcționeze în condiții de solicitări mecanice și termice


extreme. Acesta trebuie să lucreze la parametrii nominali fiind expus la:

o temperaturi extreme: -40...120 °C


o variații mari de temperatură
o expunere la contaminarea cu apă, ulei, combustibil, etc.
o praf, umezeală
o solicitări și vibrații mecanice

Pe lângă solicitările termice și mecanice funcționarea calculatorului de injecție trebuie să fie robustă și
în cazul oscilațiilor de tensiune electrică sau în cazul expunerii la perturbații electromagnetice.
Foto: Calculatorul de injecție EMS3
Sursa: Continental

Principalele părți componente ale calculatorului de injecție sunt: carcasa (2) din plastic sau
metal, placa de bază (1) ce conține circuitele electronice și conectorul (3) prin care se primesc
semnalele electrice de la senzori și se comandă actuatoarele (supape, motoare, etc.).

Foto: Calculatorul de injecție MT62.1


Sursa: Delphi

În funcție de tipul motorului, benzină sau diesel, sau de sistemele auxiliare ale acestuia, conectorul are
un număr variabili de pini (intrări de la senzori, comanda actuatoarelor, alimentare, etc.). La un motor
modern calculatorul de injecție poate depăși ușor 100 de pini.

Exemplu de intrări/ieșiri calculator de injecție


Intrări (senzori) Ieșiri (actuatoare)
poziție pedală de accelerație
poziție clapetă obturatoare
turație motor
poziție arbore cu came
debit masă aer comandă injectoare
temperatură aer admisie comandă bujii aprindere (benzină)
temperatură lichid de răcire motor comandă bujii incandescente (diesel)
temperatură gaze evacuare (diesel) comandă clapetă obturatoare
presiune atmosferică comandă pompă combustibil (joasă presiune)
presiune combustibil rampă (injecție directă) comandă pompă combustibil (înaltă presiune)
presiune aer admisie (supraalimentare) comandă supapă EGR
presiune diferențială evacuare (diesel) comandă supapă supraalimentare
senzor de detonație (benzină) comandă distribuție variabilă
sondă lambda amonte comandă pompă aer secundar (benzină)
sonda lambda aval (benzină) comandă supapă aer secundar (benzină)
poziție cheie contact comandă supapă purjare canistră carbon activ (benzină)
contact poziție ambreiaj comandă circuit încălzire combustibil (diesel)
contact poziție frână comunicare CAN
alimentare baterie +12V ECU conexiune OBD
Din punct de vedere funcțional un calculatorul de injecție are următoarele componente:

o blocul de alimentare de la baterie (+BAT)


o blocul de procesare a semnalelor de intrare
o unitatea centrală de procesare CPU (μCONTROLER - microcontroler)
o memoria non-volatilă (EEPROM)
o modulul de monitorizare
o etajul de amplificare a comenzii actuatoarelor
Foto: Procesarea semnalelor în calculatorul de injecție
Sursa: Bosch

Microcontrolerul este componenta electronică care realizează operațiile matematice și logice ale
algoritmului de control. Acesta conține la rândul lui o memorie Flash EEPROM, o memorie RAM, un
convertor A/D (analogic-digital) și un modul CAN.

Flash EPROM

Această memorie este partajată de algoritmul de control al motorului precum și parametrizarea


(calibrările) acestuia. Conținutul memoriei Flash EPROM poate fi reprogramat atât în zona algoritmului
cât și a parametrizării, specificând zona de memorie ce se dorește a fi reprogramată. În cazul acestui tip
de memorie, la reprogramare, se șterge și se rescrie tot conținutul dintr-o anumită zonă, nu se poate
șterge individual a anume adresă de memorie.

RAM

Informațiile stocat în memoria RAM pot fi accesate direct, prin specificarea adresei din memorie. Datele
pot fi scrise și citite de câte ori este nevoie, fără restricții. Acestă memorie este utilizată în timpul
funcționării motorului și conține toate variabilele din algoritmul de control care sunt modificate (calculate).
La oprirea motorului (întreruperea alimentării cu energie electrică) tot conținutul memoriei RAM este
pierdut, cu excepția informației salvate în memoria nonvolatilă.

Convertor A/D
Semnalele de intrare în calculatorul de injecție, în funcție de tipul senzorului, poate fi analogic sau
digital. Un semnal analogic (poziția pedalei de accelerație, presiunea de supraalimentare, etc.) este de
fapt o tensiune electrică, de obicei între 0 ... 5V pentru senzori și 0 ... 15V pentru bateria de acumulatori .
Conversia acestora în valoare digitală, care poate fi interpretată de calculatorul de injecție, se face cu
ajutorul unui convertor analog-digital.

Anumiți senzori (cu efect Hall sau contacte) trimit semnalele digitale către calculatorul de injecție.
Acestea au două nivele logice, 0 sau 1, reprezentate de 0 sau 5V. Microcontrolerul procesează direct
aceste semnal fără a avea nevoie de o conversie adițională.

Semnalul de turație al arborelui cotit este generat de un senzor inductiv. Acesta are formă de impulsuri
periodice, este procesat în mod special de microcontroler și transformat ulterior în semnal digital.

Modulul CAN realizează comunicarea cu restul calculatoarelor de pe automobil (ABS, BCM, TCU, etc.)
și cu dispozitivele de diagnoză (scantool, aftersales).

Memoria EEPROM

Datele care nu trebuie pierdute la oprirea alimentării calculatorului de injecție (coduri de eroare, km
parcurși, codul imobilizatorului, etc.) sunt stocate în memoria EEPROM (non-volatilă sau KAM). Datele
conținute în acest tip de memorie, ca și memoria Flash EPROM, se pot șterge. Avantajul acestui tip de
memorie este că poate șterge adrese de memorie individuale. De exemplu se pot șterge doar codurile de
eroare fără a afecta celelalte date memorate.

Modul monitorizare

În cazul motoarelor cu control electronic al obturatorului, calculatorul de injecție este prevăzut cu un


modul adițional de monitorizare a anumitor parametrii ai motorului (poziție pedală accelerație, presiune
rampă combustibil, cuplu motor calculat, etc.). De exemplu, cuplul motor este calculat redundant, de două
microprocesoare. Dacă se detectează diferențe între cele două valori de cuplu, se ridică un cod de eroare
iar motorul intră în stare de avarie. Acesta este un mod de protecție deoarece o valoare a cuplului motor
calculată eronat, poate conduce la accelerări bruște ale motorului și implicit la posibile accidente.

Calculatorul de injecție – date tehnice

Nume Delphi MT92 Delphi DCM3.7


Motor benzină, cu injecție directă, supraalimentat diesel, cu rampă comună, supraalimentat
Microprocesor 32 biți 32 biți, 80 – 120 MHz
Memorie Flash 2 MB -
Conector 154 (94 + 60) pini 60 ... 200 pini
Comunicație CAN, KWP 2000, LIN CAN
Calculatorul de injecție – coduri de eroare OBD
Cod Descriere Locație
P0601 Modul de control intern – eroare sumă de verificare memorie -
P0603 Modul de control intern – eroare memorie non-volatilă (KAM) -
P0604 Modul de control intern – eroare memorie RAM -
P0605 Modul de control intern – eroare memorie ROM -
P060
A Modul de control intern – performanța procesorului modului de monitorizare -
P060B Modul de control intern – performanța convertorului analog digital -
P060C Modul de control intern – performanța procesorului principal -
P060
D Modul de control intern – performanța poziției pedalei de accelerație -
P060E Modul de control intern – performanța poziției obturatorului -
P060F Modul de control intern – performața temperaturii lichidului de răcire -
P061
A Modul de control intern – performanța cuplului -
P061B Modul de control intern – performanța cuplului calculat -
P061C Modul de control intern – performanța turației motorului -
P061
D Modul de control intern – performanța debitului masic de aer -
P061E Modul de control intern – performanța semnalului pedalei de frână -
P061F Modul de control intern – performanța sistemului de control al clapetei obturatoare -
P062B Modul de control intern – performanța sistemului de control al injectoarelor -
P062C Modul de control intern – performanța vitezei automobilului -
P062F Modul de control intern – eroare memorie EEPROM -
U0300 Modul de control intern – incompatibilitate software -

Cauzele apariției codurilor de eroare ale calculatorului de injecție sunt:

o tensiunea bateriei este în afara limitelor


o contact imprecis al pinilor calculatorului cu mufa de conectare
o defect intern de componentă (impune schimbarea calculatorului de injecție).

S-ar putea să vă placă și