Sunteți pe pagina 1din 68

EDITORIAL

Asiguratorii şi abuzurile lor


Zilele trecute, Asociaţia Distribuitorilor de Piese Auto din tracte comerciale între societăţi” iar întrucât un Contract
România – cea mai importantă asociaţie profesională a înseamnă „acordul părţilor” - atunci şi tu eşti de acord. Ce
distribuitorilor de piese, membri săi acoperind peste 80 % este şi mai interesant este faptul că – deşi sunt puşi în faţa
din volumul pieţei de piese auto din România – a lansat evidenţelor – cei de la CSA neagă cu vehemenţă această
o Scrisoare Deschisă către Comisia de Supraveghere a stare de fapt. Am râs teribil când, la o emisiune TV, în mo-
Asigurărilor şi Consiliul Concurenţei legată de unele prac- mentul în care i s-au ridicat aceste probleme, jurista CSA
tici neconcurentiale ale unor firme de Asigurări. a negat cu vehemenţă.
Văzând scrisoarea, mi-am zis: „Uite bă, că şi alţii se plâng Acum – eu mă întreb ca prostul – importatorii de piese
de astea, nu doar service-urile auto!”. I-am contactat pen- auto se plâng că se vând piese direct firmei de asigurări
tru a-i anunţa de întreg sprijin al meu şi al membrilor iar cei care ar trebui să se sesizeze de acest fapt susţin că
Asociaţiei noastre în demersurile pe care le fac şi i-am nu e adevărat, cine are dreptate? Cei care sunt implicaţi
invitat la o discuţie. direct în această problemă sau... o fată scoasă în faţă care
M-am întâlnit cu Dl Haralambie Stânciu, Preşedintele trebuie să acopere nişte lucruri?
ADPAR şi – după aproximativ 30 de minute în care m-am Dar haideţi să facem un scurt rezumat ca să priceapă şi cei
chinuit să găsesc puncte de divergenţă – m-am dat bătut de la CSA şi Consiliul Concurenţei despre ce este vorba:
şi a trebuit să recunosc faptul că TOATE problemele sem-
nalate de importatorii de piese, sunt probleme care îmi Orice decizie a firmelor
sunt semnalate şi de service-urile auto şi în plus – TOATE
problemele semnalate de service-urile auto, sunt pro- de asigurări afectează
bleme care afectează (direct sau indirect) şi importatorii direct atât service-urile
de piese.
În acel moment, nedescoperind nici măcar un singur auto şi distribuitorii de
punct, cât de mic, de divergenţă, am ajuns la concluzia piese cât şi posesorii de
că, pentru a rezolva problemele cu care se confruntă autovehicule
atelierele service auto sau importatorii de piese, singurul
mod de rezolvare îl reprezintă acţiunile concertate, „braţ-
la-braţ” şi am realizat că – pentru prima dată după 1989, Firma de Asigurări „vine cu piese de acasă” pentru maşinile
service-urile auto sunt aliate cu importatorii de piese aflate în service. Cine pierde? În primul rând pierde clien-
pentru aceeaşi cauză. tul pentru că el nu mai poate avea certitudinea calităţii
Ce cer importatorii de piese? Acelaşi lucru care îl vor şi piesei care îi este montată pe maşină. Nici clientul şi
service-urile auto: RESPECTAREA LEGILOR EXISTENTE! nici service-ul nu mai au controlul calităţii acestor piese,
Se cere dreptul clientului de a-şi repara maşina afectată această decizie aparţinând unei persoane care nu are
de un incident – în orice service autorizat doreşte, se cere nici o legătură cu domeniul. Acum, eu – ca şi client – aş
dreptul clientului de a-şi alege calitatea pieselor care să putea să mă întreb „Dar cine eşti bă tu, ăla care decizi ce
îi fie montate pe maşină şi nu firma de asigurări să vină fel de plăcuţe de frână să pun eu pe maşina MEA?” Nu ar
cu piese de acasă – pe care să nu le poată controla nici fi mai normal să existe un barem şi eu să îmi aleg marca
service-ul şi nici clientul, se cere ca firmele de asigurări să de piese pe care să o pun pe maşina cu care merg EU?
îşi achite obligaţiile în termenele prevăzute în contracte Până la urmă este vorba de VIAŢA MEA care este în pericol
şi nu în ultimul rând se cere corectitudine din partea tu- în cazul în care se montează piese de proastă calitate pe
turor părţilor implicate (asiguratori – service – furnizor de maşină şi nu dau dreptul unei firme de asigurări să decidă
piese). asupra unor probleme legate de viaţa mea. În al doilea
Este ciudat să vezi o asemenea desfăşurare de forţe care rând pierde service-ul pentru că – pentru a funcţiona el
cer respectarea legii – dar din păcate, în România acest are nişte costuri (salarii, chirii, rate bancare, utilităţi, etc).
lucru este destul de rar. În România – firma de asigurări Aceste costuri trebuie acoperite de undeva. Păi dacă i
îi IMPUNE clientului service-ul unde să îşi repare maşina, se impune un tarif de dumping la ora de manoperă (am
în România, firma de asigurări IMPUNE clientului piesele văzut chiar şi cu 35 RON/oră de manoperă) şi nu i se mai
care îi vor fi puse pe maşină (fie pe criteriul unui „furnizor permite un adaos de 5-10% la piesele auto – atunci de
exclusiv” fie pe criteriul „preţul cel mai mic”), în România unde să îşi acopere aceste costuri? Rezultatul: Sute de ser-
firma de asigurări plăteşte reparaţia maşinii atunci când vice-uri în faliment, mii de oameni pe drumuri plus toate
are chef şi CÂT are chef, în România firma de asigurări repercusiunile ce decurg de aici. Ca să nu mai vorbim de
se ocupă şi cu comerţul de piese (venind ea cu piese faptul că service-ul îşi asumă toate responsabilităţile ce
achiziţionate fie pe „platformă” fie prin contracte de ex- decurg din montarea de piese de proastă calitate pe au-
clusivitate) tomobil. În al treilea rând pierde distribuitorul de piese
Evident că nici CSA şi nici Consiliul Concurenţei nu văd care – fie este nevoit „ca să fie acceptat pe platformă” să
nimic anormal în ceea ce se întâmplă, pentru că „sunt con-
Continuarea pe pagina 66
Autotehnica septembrie 2011 3
CUPRINS

CUPRINS
3 - Editorial

6,8 - Actualitatea

12 - Scrisoare deschisă către CSA si Consiliul


Concurenței
Service
16 - Auto Trainex, punctul de întâlnire al
sevice-urilor auto din România

20 - Diagnosticarea sistemului de
injecție la motorul Renault EDC15

26 - Expo Inter Cars 2011

28 - Distribuţia Audacon AIS


Ford Focus (DAW, DBW); 1.6 16V
34 - Transmisia automată cu
Începând din această lună să in-
troducem o rubrică nouă “De la 20
mecanici – pentru mecanici” – în
opt trepte de viteză ZFS
care să publicăm răspunsuri primite
42 - Montare/demontare intercooler din partea unor mecanici
VW Jetta 2.0 T II
48 - Sudura în aluminiu II

52 - Totul despre filtrul de particule II

15 - 16
Octombrie
Palatul Național al
Copiilor, București

AutoTrainex reprezintă un concept


nou rezultat din 6 ani de experienţă 16 Vă prezentăm în această lună din
programul Audacon AIS, distribuția 28
în organizarea de evenimente B2B modelului Ford Focus, fabricație
pe piaţa românească. 10/1998 - 11/2004, echipat cu
motorul 1.6 16V, benzină.

4 Autotehnica septembrie 2011


CUPRINS

În paginile ce urmează vom conti-


nua articolul din numărul trecut al 48
revistei legat de realizarea unei su-
duri în aluminiu intr-un mod
profesionist

58 - Sistemul de suspensii
Sistemul de suspensii are rolul de a
asigura confortabilitatea pasagerilor 58
pneumatice la Audi A6 şi de a proteja încărcătura, organele
componente împotriva şocurilor,
62 - Apariții Editoriale trepidaţiilor şi oscilaţiilor dăunătoare cauzate
66 - Continuare Editorial de neregularităţile drumului. Suspensia cu-
prinde elemente elastice, dispozitive de ghi-
dare, amortizoare şi stabilizatoare.

Parteneri
AutoTrainex
București Audacon AIS: Pag.32;
9/2011 13RON

REVISTA ASOCIAȚIEI SPECIALIȘTILOR 15-16


AUTO DIN ROMÂNIA
Octombrie
2011 Augsburg International: Pag. 7, 10

Diagnosticarea Schema de distribuție Transmisia automată Sudura în aluminiu


-11, 13, 33, 39;
sistemului de 20 pentru Ford Focus 28 cu opt trepte de 34 Ghidul 48
injecție la motorul (DAW, DBW); 1.6 16V viteză ZF începătorului Autodata: Coperta 2;
Renault EDC15

De 6 ani, Revista AutoTehnica Autonet: Coperta 1, Pag. 40, 41;


AutoTrainex
9/2011 13RON

București
15-16
organizează întâlniri în care se Automarket : 61;
REVISTA ASOCIAȚIEI SPECIALIȘTILOR
AUTO DIN ROMÂNIA
Octombrie
2011

Diagnosticarea
sistemului de 20
Schema de distribuție Transmisia automată
pentru Ford Focus 28 cu opt trepte de 34
Sudura în aluminiu
Ghidul 48
pun faţă în fata furnizorii de Banner : 47;
produse şi serviciii şi atelie-
injecție la motorul (DAW, DBW); 1.6 16V viteză ZF începătorului
Renault EDC15

rele service auto. În acest an, ECO European Consulting: 33;


în premieră, organizăm un IHR: Pag. 9;
eveniment în care SERVICE-
Lincos: Coperta 3;
URILE sunt cele care îşi fac
auzite problemele. Pentru Mercom: Pag. 15;
prima dată organizăm un NGK: Pag. 25;
eveniment în care încercăm
să facem auzită vocea celor Trost Service Technik: Pag. 18-19;
care muncesc în atelierele Total Trading : 51
service auto
Autotehnica septembrie 2011 5
ACTUALITATEA RUBRICĂ REALIZATĂ ÎN COLABORARE CU

Goodyear lucrează la
pneul care se umflă Cu 8 grame de Toriu, o maşină merge
singur în caz de pană 500.000 de kilometri!
Americanii de la Goodyear lucrează Toriul - un metal radioactiv cu nevoie decât de o cantitate infimă de
la un pneu capabil să se umfle singur proprietăţi chimice interesante - ar Toriu pentru a funcţiona. Mai mult,
atunci când se identifică o scădere putea sta la baza energiei electrice o simplă folie din aluminiu care va
de presiune la roată. pe care o vor utiliza motoarele elec- proteja Toriul din sistemul de propul-
Câţi dintre noi nu ne-am enervat trice ale viitorului. Dacă Toriul se va sie va fi perfectă pentru a “acoperi”
atunci când am făcut pană în tim- dovedi o soluţie bună, bateriile nu radiaţiile metalului. Motivul: Toriul
pul unei deplasări importante sau în vor mai avea sens! natural emite radiaţii de tip Alpha, iar
timpul concediului? Ei bine, ameri- Compania americană Laser Power acestea nu pot să penetreze pielea
canii de la Goodyear Tire & Rubber Systems susţine că a găsit soluţia umană.
Company lucrează la un nou pneu optimă pentru alimentarea tuturor
care se poate umfla singur atunci maşinilor existente în lume în acest REZERVE SUFICIENTE PENTRU
când se identifică o scădere de pre- moment. Iar aceasta nu este hidro- CÂTEVA SUTE DE ANI
siune la roată. Sistemul poartă de- genul - răspunsul etern al industriei Cel mai mare avantaj al sistemului
numirea de Air Maintenance Tech- la întrebarea “Ce va fi în viitor?” - ci un este faptul că va fi nevoie de doar 8
nology (AMT) şi are la bază o idee metal radioactiv. Este vorba de Toriu, grame de Toriu pentru ca o maşină
foarte simplă, care nu necesită echi- al 90-lea element din tabelul peri- să parcurgă 500.000 de kilometri. În
pamente suplimentare exterioare. odic şi - spun cercetătorii americani condiţiile în care Toriul este un ele-
“În timp ce tehnologia este complexă, - o sursă optimă de energie pentru ment la fel de des întâlnit pe planetă
ideea care stă la baza sistemului alimentarea maşinilor de orice fel. precum plumbul, iar toate maşinile
AMT este una relativ simplă şi are la Chiar dacă americanii nu au publi- din lume în 2011 ar avea nevoie
bază energia provenită din mişcarea cat foarte multe informaţii despre de 8000 de tone de Toriu pentru a
normală a roţii”, a declarat Jean- sistemul pe care îl utilizează în acest funcţiona câte 500.000 de kilometri,
Claude Kihn, vicepreşedinte Good- moment, este clar că vorbim de rezervele estimate de Toriu ale lumii
year. Această tehnologie îi va ajuta
pe şoferi să se asigure că pneul lor
este umflat corespunzător, întrucât

(1.300.000 de tone) sunt mai mult


maşini cu motor electric, energia decât suficiente pentru toate maşinile
electrică utilizată de acestea nefiind care vor apărea în următoarele câteva
însă stocată în baterii clasice Litiu-Ion, sute de ani. Estimările United States
ci “dezvoltată” de Toriu.Soluţia este Geological Survey arată că cele mai
aparent simplă: Toriul va fi utilizat mari rezerve de Toriu se află în SUA,
pentru a produce căldură, aceasta va Australia şi India.
genera aburi printr-o turbină, iar pre-
siunea acestora va pune în mişcare
un generator care alimentează mo-
CADILLAC A EXPERIMENTAT
torul. Practic, vom vorbi de un sistem DEJA TORIUL
o anvelopă care nu dispune de pre- energie calorică-energie mecanică- Deşi Toriul pare un element nou în
siunea corectă va duce la probleme energie electrică al cărui rezultat va fi industria auto, Cadillac a experimen-
legate de siguranţă, performanţă şi mult mai eficient şi mult mai uşor de tat deja această soluţie acum doi
economie de carburant. obţinut decât cel utilizat pe maşinile ani. World Thorium Fuel Concept,
“O anvelopă care să-şi poată menţină electrice de astăzi. prezentat de compania americană
presiunea de una singură este un acum doi ani, propunea acest ele-
ment ca pe unul de viitor în indust-
produs pe care şoferii şi-l doresc de TORIUL ESTE SIGUR
mulţi ani. Goodyear a decis să preia rie. Rămâne de văzut dacă Toriul va
Conform oamenilor de ştiinţă care
această provocare, iar progresul fi adoptat de marii constructori sau
lucrează la dezvoltarea turbinei pe
făcut este unul foarte încurajartor”, a dacă interesele politice ale lumii vor
aburi pe bază de Toriu, sistemul este
completat Kihn. duce la înfundarea unei surse foarte
foarte sigur pentru mediu şi pentru
interesante de energie.
ocupanţii maşinii deoarece nu va fi

6 Autotehnica septembrie 2011 SURSA: Automarket


CUPRINS
ACTUALITATEA RUBRICĂ REALIZATĂ ÎN COLABORARE CU

BMW i8 va avea faruri


pe bază de laser Dacia va oferi un sistem Start-Stop la
sfârşitul lui 2012
BMW va introduce pe noul i8 o teh- Dacia se va alinia trendului general să îl introducă este unul relativ sim-
nologie de iluminare complet nouă, de reducere a consumului şi emisiilor plu, fără tehnologie de recuperare a
superioară celei actuale, bazate pe de CO2 la sfârşitul anului viitor. Con- energiei la frânare. Aceasta ar urma
LED. Modelul bavarez va beneficia structorul român analizează în să debuteze ceva mai târziu, pentru a
de faruri cu lumină laser. prezent posibilitatea introducerii completa pachetul micro-hibrid. Ju-
După ce majoritatea constructo- unui sistem start-stop pe modelele decând după planurile de dezvoltare
rilor auto şi-au echipat modelele existente în gamă. Speculaţiile au fost ale inginerilor de la Dacia, sistemul
cu lumini xenon sau bi-xenon, iar o lansate de publicaţia Autoevolution capabil să întrerupă alimentarea cu
bună parte se adaptează deja nou- după o serie de informaţii combustibil la sema-
lui curent al tehnologiei LED, BMW oferite de mai mulţi furni- for este aşteptat
pregăteşte o nouă revoluţie la Sa- zori români ai con- la finalul lui
lonul Auto de la Frankfurt. structorului de 2012.
Bavarezii lucrează de câteva luni la Mioveni. Nu este ex-
la o nouă generaţie de lumini pe Intenţiile Dacia clus ca el
bază de laser, tehnologie folosită dovedesc că să debuteze
în premieră în segmentul maşinilor grija pentru me- odată cu noua
de serie. Văzută ca o evoluţie a ac- diu se manifestă generaţie a modelului Logan,
tualelor lumini LED, tehnologia laser chiar şi în segmentul low-cost. Mai cunoscut sub numele de cod X52.
va fi expusă în premieră mondială la mult decât atât, Dacia dovedeşte că Cu ajutorul sistemul start-stop, ber-
Frankfurt pe versiunea concept a vii- tehnologia tinde să devină extrem lina românească ar putea îndeplini
torului model hibrid i8, promis deja de comună, un echipament standard normele de poluare mult mai uşor
pentru orice constructor care vrea să şi ar reduce considerabil costurile de
reducă consumul modelelor sale. exploatare.
Sistemul pe care Dacia intenţionează

ZF lansează la Frankfurt prima


transmisie automată cu 9 trepte
După ce producătorul de trans- borât de turaţii.
misii german ZF a anunţat acum Evident, inginerii ZF nu au scăpat
un an lansarea primei transmisii din vedere nici comportamen-
automate cu opt rapoarte, o parte tul dinamic al transmisiei, aceştia
de BMW fanilor săi. din lumea auto a considerat că promiţând că schimbul trepte-
Oficialii germani susţin că iluminarea tehnologia împinsă artificial pen- lor se face foarte rapid, răspunsul
cu laser nu va avea efecte negative tru a ţine pasul cu tehnica poate fi este la fel de rapid iar cei care au
asupra celorlalţi participanţi la trafic. uneori exagerată. Ei bine, asta nu a în mâini o maşină sport nu vor fi
“Laserul este într-adevăr periculos fost tot. Dacă Porsche a anunţat că dezamăgiţi. Cea mai interesantă
pentru ochi, însă atunci când nu recent prezentata nouă generaţie veste este însă faptul că noula
este convertit. Atunci când fascicu- a lui Porsche 911 va dispune de o transmisie 9HP poate fi montată pe
lul este filtrat, poate rezulta o lumină cutie manuală cu şapte rapoarte, modelele cu sistem de propulsie
mult mai clară şi mai albă, complet aceiaşi ingineri de la ZF anunţă că hibrid de tip paralel (de genul Prius
inofensivă pentru ochi.” vor lansa la Frankfurt prima cutie sau Insight), singura condiţie fiind
Comparat cu actuala soluţie de automată din lume cu 9 rapoarte! ca producătorii care se orientează
iluminare LED, care îşi face loc pe Conform constructorului german, spre ZF să dezvolte sistemul astfel
tot mai multe modele, laserul are noua transmisie - botezată 9HP - încât acesta să dezvolte un cuplu
avantaje clare. Acesta din urmă are va putea fi montată pe maşinile cu motor de maxim 550 Nm.
o eficienţă energetică mai mare, motoare transversale şi pe cele cu
beneficiază de un fascicul lumi- tracţiune faţă şi integrală, reuşind
nos mult mai intens, poate avea o să îmbunătăţească consumul cu
proiecţie mult mai exactă, fără dis- cel puţin 10%. Conform comuni-
persie, şi poate avea dimensiuni mult catului oficial, rularea cu o viteză
mai mici decât cele ale luminilor constantă de 120 km/h aduce o
LED. Această caracteristică ar putea scădere a consumul cu 16% în
favoriza viitoarele idei creatoare ale comparaţie cu o transmisie cu şase
designerilor auto mondiali. rapoarte datorită regimului co-

8 Autotehnica septembrie 2011 SURSA: Automarket


Dispozitivul febi pentru
depistarea jocului în articulaţii
universal – mobil – profesional

Avantaje prezentate pe scurt:

t Asigură mobilitate maximă, fiind independent de


sursele de energie (nu necesită alimentare cu energie
sau aer comprimat).
t Testarea suspensiei (axă faţă şi spate) se face cu
autoturismul sub greutatea proprie (cu roţile pe sol),
fără interferenţe cauzate de zgomotele ambientale.
t Dispozitivul febi poate simula toate condiţiile de condus
(accelerare, frânare, virare) pentru ambele axe.
t Prin utilizarea combinată a dispozitivelor febi, se pot
verifica toate componentele de suspensie (articulaţii
sferice, bucşe cauciuc-metal, bare de direcţie, lagăre
hidraulice, rulmenţi sarcină etc.).
t Poate fi utilizat pentru vehicule cu masa de până la 3.5t.
t Descoperit din practică şi destinat utilizării practice.
t Dispozitivul de depistare a jocurilor a fost proiectat de
un maistru auto şi a fost optimizat permanent.
t Numărr de referinţă febi 80122.

www.febi.com
ww
INFO

La începutul lunii septembrie, a avut loc


inaugurarea unui nou atelier membru al
reţelei naţionale PerfektAuto
De acum, în judeţele Prahova şi Călăraşi, toți șoferii pot Brebu), clienții vor găsi parteneri de încredere, ce asigură
beneficia de reparații de tinichigerie și caroserie de cali- un raport calitate – preț optim și reparații efectuate de
tate și în acord cu exigențele fiecărui proprietar auto. specialiști cu pregătire profesională solidă.
La PerfektAuto Da Capo Călăraşi (situat la adresa Sos. Le urăm un călduros “Bun Venit!” noilor parteneri şi îi asi-
Chiciului Km4) şi PerfektAuto Lars (situat în localitatea guram de întregul sprijin în activitatea lor.

Echipa Augsburg Internațional

10 Autotehnica septembrie 2011


INFO

Autotehnica august 2011 11


INFO
Material pus la dispoziție de Asociația
Distribuitorilor de Piese Auto din România

SCRISOARE DESCHISĂ către CONSILIUL


CONCURENŢEI COMISIA de SUPRAVEGHERE
A ASIGURĂRILOR
Asociația Distribuitorilor de Piese agreate, acestea sunt împiedicate de cial al operaţiunilor/activităţilor de
Auto (ADPAR) vă atrage atenția asupra asiguratori de a mai cumpăra în scop cumpărare/intermediere de mărfuri
încălcării Legii Concurenței și aplicării de revânzare piese de schimb pentru cu obţinerea de venituri, realizate
practicilor ilegale şi neconcurențiale repararea avariilor produse prin acci- de asiguratori, încălcând astfel în
ale Companiilor de Asigurări din dente la autovehiculele asigurate, ac- mod flagrant dispoziţiile legale (art.
România. Ca reprezentanți ai dis- tivitatea acestor unităţi fiind limitată 12 alin. (4) din Legea nr. 32/2000),
tribuitorilor de piese, vă cerem să la serviciile de reparaţii şi manipulare care interzic societăţilor de asigurări
interveniți în stoparea rapidă a aces- piese de schimb. desfăşurarea altor activităţi decât
tor activități şi să sancționați sever pe Achiziţionarea pieselor de schimb cea de asigurare.
cei vinovați de comiterea ilegalităților este: Este evident că aceste practici vădit
descrise în acest document. Aceste (i)efectuată de către asiguratori (ca ilegale şi anticoncurenţiale ale com-
practici afectează direct piața piese- intermediari), sens în care emit, fără paniilor de asigurări s-au diversificat şi
lor de schimb din România, reducând drept, comenzi în numele asiguraţilor amplificat pe fondul lipsei de reacţie
drastic activitatea economică a com- numai către anumiţi distribuitori şi control din partea autorităţilor
paniilor distribuitoare şi a service- agreaţi; competente, acestea având drept
urilor auto. (ii)controlată de asiguratori prin consecinţă:
Astfel, în perioada ultimilor ani, o intermediul unor platforme infor- (i)eliminarea unităţilor reparatoare
parte din companiile de asigurări din matice specializate cu baze de date; independente de pe piaţa pieselor
domeniul asigurărilor obligatorii de iar aceştia achita contravaloarea pie- auto,
răspundere civilă pentru prejudicii selor de schimb direct distribuitoru- (ii)împiedicarea accesului pe piaţă a
produse prin accidente de vehicule, lui agreat, eludându-se astfel preve- tuturor distribuitorilor de piese auto,
profitând de poziţia deţinută pe piaţă derile art. 55 din Legea nr. 136/1995 (iii)controlul preţurilor şi a orei de
ca titulari ai fondurilor şi art. 64 alin. (1) din Normele privind manopera pieselor de schimb prin
necesare pentru despăgubirile acor- asigurarea obligatorie, care stabilesc modul de lucru al platformelor in-
date asiguraţilor, au valorificat, din ca plăţile să se efectueze către asigu- formatice,
punctul nostru de vedere, în mod rat ori unitatea reparatoare, tocmai (iv)condiţionarea încheierii contrac-
ilegal, în interesul lor obligaţia pe pentru a se preveni un comporta- telor de plată unor comisioane/bonu-
care o au în ceea ce priveşte plata ment inadecvat al asiguratorilor sau suri sau prestaţii care nu au legătură
despăgubirilor către asiguraţi. o depăşirea a obiectului de activitate cu obiectul acestora, cu efecte nega-
În acest sens, deşi prevederile Legii al acestora, care este strict limitat de tive directe asupra drepturilor şi in-
nr. 136/1995 şi normele de aplicare lege. tereselor legitime ale asiguraţilor,
stabilesc imperativ ca despăgubirile Mai mult, în această procedură (v)împiedicarea păgubitului de a-şi
se plătesc de către asigurator per- comercială de achiziţie a pieselor de alege unitatea reparatoare dorită
soanelor fizice sau juridice păgubite schimb pentru repararea daunelor, motiv pentru care solicităm ur-
ori unităţilor reparatoare, companiile stabilită de asiguratori, aceştia au gent declanşarea investigaţiilor şi
de asigurări au nesocotit dispoziţiile impus chiar distribuitorilor agreaţi verificărilor, stoparea şi sancţionarea
legale, stabilind alte reguli şi prac- plata unor taxe/comisioane/bo- acestor practici, astfel încât să se
tici de plată a despăgubirilor către nusuri pe volumul achiziţiilor achi- asigure un climat concurenţial nor-
asiguraţi, contrar prevederilor legale, tate de asiguratori, reduceri masive mal pe piaţa pieselor de schimb auto,
care au afectat piaţa naţională a pie- de preţ, plata unor servicii (pentru în caz contrar am putea asista la pre-
selor auto prin împiedicarea, restrân- întreţinerea platformelor informati- luarea în întregime a comerţului cu
gerea sau denaturarea concurenţei. ce), etc., ajungându-se să se pretindă piese auto de către companiile de
Aceste practici au demarat cu selecţia comisioane chiar şi pentru termenul asigurări iar activitatea distribuitorilor
unităţilor reparatoare şi distribuito- de plată al pieselor de schimb şi unităţilor reparatoare se va rezuma
rilor de piese auto care au acceptat livrate de distribuitori, cu toate că la servicii de manipulare a pieselor de
colaborarea cu asiguratorii după re- despăgubirea, conform art.36 alin. (1) schimb.
gulile şi condiţiile impuse de aceştia din Norme, se plăteşte în maximum Așteptăm un răspuns.
din urmă, împiedicând astfel accesul 10 zile de la data depunerii ultimului
pe piaţă a concurenţilor de profil. document necesar pentru cuantifi- Vă mulțumesc,
În ceea ce priveşte situaţia unităţilor carea daunei, toate acestea demon- Haralambie Stanciu
reparatoare independente, chiar şi strând caracterul profund comer- Președinte Asociația Distribuito-
rilor de Piese Auto din România

12 Autotehnica septembrie 2011


INFO

13
INFO

TE ABONEZI ŞI CÂŞTIGI !

De 6 ani – Revista AutoTehnica este SINGURA REVISTĂ TEHNICĂ AUTO


DIN ROMÂNIA.
Pentru a mulţumi celor care de 6 ani sunt alături de noi, am lansat
campania TE ABONEZI ŞI CÂŞTIGI

Astfel – toţi cei care încheie un abonament valabil pe 12 luni la revista


AutoTehnica până la data de 1 Octombrie 2011 sunt înscrişi automat la
tragerea la sorţi ce se va desfăşura în data de 16 Octombrie 2011, ora 12.00
– la Standul Revistei Auto Tehnica din cadrul AUTO TRAINEX 2011 –
principalul eveniment al atelierelor service auto din România.

Premiile campaniei sunt:


·O licenţă completă AUTODATA CD3 versiunile on-line şi off-line –
valabilă 12 luni, în valoare de 2676.8 EURO !!!
·Un set de monitoare în tetiere
·Un scaner motor LAUNCH CREADER V

Pentru informaţii suplimentare şi abonamente vizitaţi site-ul revistei :


www.auto-tehnica.ro sau contactaţi-ne la adresa : office@xmeditor.ro
sau telefon 021.683.06.85

14 Autotehnica iulie 2011


INFO

SERVICE CUTII
AUTOMATE
SC MERCOM SRL. STR. ANDREI SAGUNA NR. 120, 310037 ARAD
Tel. +40 257 280 905 / +40 723 449 635 / +40 752 072 332 /
service@mercom.ro / www.mercom.roAutotehnica iulie 2011 15
EXPO TECH

Punctul de întâlnire al Service-urilor


Auto din România
AutoTrainex reprezintă un concept nou rezultat din 6 ani de experienţă în
organizarea de evenimente B2B pe piaţa românească
AutoTrainex preia ce este mai bun din principalele evenimente B2B din
România : AutoTehnica Workshop şi AutoDiga : EXPOZIŢIE, CONFERINŢE şi
APLICAŢII PRACTICE !
Programul conferințelor:

Sâmbătă 15 Octombrie 2011:


•10.00 - 11.00 - Relaţia atelierelor service auto cu Firmele de Asigurări şi alte probleme ale ateliere-
lor service auto - Ing. Daniel Schuszter - Preşedinte ASAR şi Victor Balaş - Vicepreşedinte ASAR
•12.00 - 13.00 - Sisteme de Injecție Directă Benzină - Aplicație practică
Bogdan Crețu și Radu Tirlea
•14.00 - 15.00 - Influența componenților și calității combustibililor asupra funcționării
motoarelor - Ing. Hary Goldemberg
•16.00 - 16.40 - Metode moderne de reparare a loviturilor - fără revopsirea

Auto elementelor de caroserie - APLICAŢII PRACTICE - Ing. Adrian Petrariu

Trainex
Duminică 16 Octombrie 2011:
•10.00 - 11.00 - Construcția, funcționarea și repararea cutiilor de viteze
automate - Ing. Mircea Loviște
Automotive Training and Exhibition
•12.00 - 13.00 - Managementul Unităţilor de service auto - Ing. Daniel Schuszter
•14.00 - 15.00 - Sisteme performante pentru montajul parbrizului -Ing. Radu Vieru

Evenimentul fiind sprijinit de Asociaţia Specialiştilor Auto din România , accesul la


expoziţie şi la conferinţe este GRATUIT, pentru participare fiind necesară doar com-
pletarea formularului de înscriere de pe site-ul WWW.AUTOTRAINEX.COM sau trans-
miterea datelor pe e-mail la adresa: office@xmeditor.ro. Din păcate capacitatea sălii fiind
limitată înscrierile se vor lua în considerare în ordinea sosirii. Ne cerem scuze pentru eventualele
inconveniente.
Lista persoanelor înscrise va fi disponibilă pe site-ul ASAR.

Pentru informaţii suplimentare vizitaţi site-ul evenimentului: www.autotrainex.com


sau ne puteţi contacta telefonic la numărul 021.683.06.85

AUTO TRAINEX
Automotive Training and Exhibit io n

16 Autotehnica septembrie 2011


15 - 16
Evenimente anterioare în imagini Octombrie
Palatul Național al
Copiilor, București

Autotehnica august 2011 17


SERVICE

18 Autotehnica martie 2011


LEGISLAȚIE

Autotehnica aprilie 2011 19


FORUM

Diagnosticarea sistemului de
injecție la motorul Renault EDC15
În ultima perioadă am primit la redacţie un număr extrem de mare de cereri de informaţii
tehnice din partea cititorilor noştri şi am decis că – începând din această lună să in-
troducem o rubrică nouă “De la mecanici – pentru mecanici” – în care să publicăm
răspunsuri primite din partea unor mecanici

20 Autotehnica septembrie 2011


FORUM

În acest număr prezentăm actual). pini marca BOSCH şi tip EDC15C13.


răspunsul primit din partea Starea prezent sau memorat a defec- Sistemul se compune din:
telor trebuie considerată la punerea –o pară de amorsare,
Dlui Teodor Marinescu – ingin- –un filtru de motorină,
în funcţiune a testerului de diagnos-
er service la o reprezentanță ticare ca urmare a punerii + după –o pompă de înaltă presiune,
Dacia – Renault la o întrebare contact (fără acţiune asupra elemen- –o electrovană fixată pe pompă care
adresată pe site-ul auto-teh- telor sistemului). reglează presiunea înaltă,
nica.ro, legată de diagnosti- Dacă defectul nu este confirmat, –o rampă de injecţie,
verificaţi: –un senzor de presiune carburant,
carea sistemului de injecție –patru injectoare electromagnetice,
–liniile electrice care corespund de-
la motoarele Renault EDC15 fectului, –un senzor de temperatură
C13. –conectorii acestor linii (oxidare, pini motorină,
îndoiţi etc..), –un senzor de temperatură apă,
Inainte de a incepe diagnosticarea, –rezistenţa elementului detectat de- –un senzor de temperatură aer
trebuie retinut ca pentru a econo- fect, amonte,
misi energia, Unitatea Centrala din –igiena firelor (izolare topită sau –un senzor de referinţă cilindru,
Habitaclu întrerupe alimentarea + tăiată, frecări). –un senzor de turaţie motor,
DC după 3 min. –un senzor de presiune de supraali-
Pentru a diagnostica un calculator, Control conformitate mentare,
este posibil să impuneţi + DC timp de Controlul conformităţii are ca obiec- –o electrovană de reciclare gaze de
1 h aplicând următoarea procedură: tiv să verificaţi stările şi parametrii eşapament,
–apăsaţi pe tasta de deblocare a care nu afişează defecte pe testerul –un potenţiometru al pedalei de
cartelei, de diagnosticare, atunci când nu acceleraţie,
–introduceţi cartela în cititorul de sunt coerente. Această etapă permite –un senzor de presiune atmosferică
cartelă, prin urmare: integrat în calculatorul de injecţie,
–apăsaţi pe butonul de pornire (în- –să diagnosticaţi penele fără afişarea –un debitmetru,
trerupere a modului “+ DC tempori- defectului care pot corespunde unei –o electrovană de limitare a
zat”), reclamaţii a clientului, supraalimentării,
–apăsaţi mai mult de 5 s pe butonul –să verificaţi funcţionarea –o electrovană volet înăbuşitor.
de pornire până la clipirea rapidă a corespunzătoare a sistemului şi să Sistemul de injecţie directă de înaltă
martorului luminos antidemaraj (4 se asigure că nu există riscul apariţiei presiune “Common rail” funcţionează
Hz). unei noi pene după reparaţie. în mod secvenţial (bazat pe
Acest mod “+ DC impus” este activ pe În acest capitol figurează o diag- funcţionarea injecţiei multipunct
o durată de 1 h. nosticare a stărilor şi parametrilor, în pentru motoarele pe benzină).
O apăsare pe butonul de pornire condiţiile controlului lor. Acest sistem de injecţie permite,
sau scoaterea cartelei din cititorul de graţie procedeului de preinjecţie, să
cartelă întrerupe alimentarea + DC se reducă zgomotele de funcţionare,
impus dar nu întrerupe temporiza- Sinoptica sistemului să se diminueze cantitatea de parti-
rea modului “+ DC impus”. Atât timp Sistemul de injecţie de înaltă presiune
cule şi de gaze poluante şi să se
cât ora nu s-a scurs, punerea + DC are drept scop să transmită motorului
furnizeze de la turaţii inferioare, un
relansează alimentarea + DC impus o cantitate precisă de motorină la un
cuplu motor important.
pentru timpul rămas. moment determinat.
Pompa de înaltă presiune generează
Este echipat cu un calculator cu 112
presiunea înaltă pe care o dirijează
Notă:
Calculatoarele dreapta şi stânga ale
becurilor cu xenon sunt alimentate
în momentul aprinderii luminilor de
întâlnire. Diagnosticarea lor nu este
deci posibilă decât după punerea
contactului în mod diagnosticare (+
după contact impus) şi aprinderea
luminilor de întâlnire.

Defecte
Defectele sunt declarate prezente
sau memorate (apărute în funcţie de
un anumit context şi care apoi dispar
sau prezente permanent dar nedi-
agnosticate în funcţie de contextul

Autotehnica septembrie 2011 21


FORUM

către rampa de injecţie. Actuatorul –debitul hidraulic nominal al injecto- minimizată şi randamentul motoru-
situat pe pompă controlează canti- rului (unic pentru fiecare injector). lui este ameliorat.
tatea de motorină furnizată în funcţie Calculatorul gestionează: Pentru a descărca rampa utilizând
de solicitarea determinată de calcu- –reglarea ralanti-ului, valvele injectoarelor, valvele sunt pi-
lator. Rampa alimentează fiecare in- –debitul gazului de eşapament rein- lotate cu mici impulsuri electrice:
jector printr-o conductă din oţel. jectat admisiei, –suficient de mici pentru a nu de-
–controlul alimentării cu carburant schide injectorul (trecerea prin cir-
a) Calculatorul: (avans, debit şi presiune rampă), cuitul de retur provenind din injec-
Determină valoarea de presiune a –comanda grupului motoventilator, toare),
injecţiei necesară bunei funcţionări a –climatizarea (funcţia buclă rece), –suficient de lungi pentru a deschide
motorului, apoi pilotează regulatorul –funcţia regulator-limitator de valvele şi a descărca rampa.
de presiune. viteză,
Verifică ca valoarea de presiune să fie –pilotarea pre-postîncălzire,
corectă analizând valoarea transmisă –pilotarea martorilor luminoşi prin b) Legătura multiplex între
de senzorul de presiune situat pe reţeaua multiplex. diferitele calculatoare ale ve-
rampă. Pompa de înaltă presiune este
alimentată la o presiune joasă de o hiculului.
Determină timpul de injecţie ne- Sistemul electronic care echipează
cesar pentru a furniza cantitatea pompă auxiliară anti dezamorsare
pompă de alimentare integrată acest vehicul este multiplex.
corespunzătoare de motorină şi mo- Acesta permite dialogul între dife-
mentul în care trebuie să înceapă (pompă de transfer).
Ea alimentează rampa a cărei presi- ritele calculatoare ale vehiculului. De
injecţia. Pilotează electric şi individual aceea:
fiecare injector după ce a determinat une este controlată pentru încărcare
de actuatorul de debit şi pentru –aprinderea martorilor luminoşi de-
aceste două valori. fecte pe tabloul de bord se face prin
Debitul injectat motorului este de- descărcare de valvele injectoarelor.
Căderile de presiune pot fi astfel reţeaua multiplex,
terminat în funcţie de: –identificarea defectelor vehiculului
–durata pilotării injectorului, compensate.
Actuatorul de debit permite pompei se face prin reţeaua multiplex,
–presiunea rampei (reglată de calcu- –suprimare a senzorului viteză ve-
lator), de înaltă presiune să nu furnizeze
decât cantitatea de motorină hicul pe cutia de viteze.
–viteza de deschidere şi de închidere Informaţia viteză vehicul de pe
a injectorului, necesară pentru a menţine pre-
siunea în rampă. Datorită acestui tabloul de bord este transmisă de
–cursa acului (determinată după o calculatorul ABS prin legătură filară,
constantă pentru un tip de injector), element, generarea de căldură este

22 Autotehnica septembrie 2011


FORUM

apoi emisă pe reţeaua multiplex de Nu porniţi niciodată motorul fără ca compresor în funcţie de presiunea
tabloul de bord. Principalii utilizatori bateria să fie corect rebranşată. fluidului refrigerent,
ai informaţiei viteze vehicul sunt cal- Deconectaţi calculatorul de injecţie – solicite pilotarea GMV, în funcţie de
culatorul de injecţie şi calculatorul în timpul sudărilor pe vehicul. viteza vehiculului, de presiunea flu-
airbag-ului. IMPORTANT idului refrigerent şi de temperatura
Unele vehicule adoptă un senzor de Motorul nu trebuie să funcţioneze apei motor.
detectare a apei din motorină, situat cu: Şoferul va solicita pornirea climatizării
în filtru. În caz de prezenţă a apei în –Motorină care conţine mai mult de prin selectorul de ventilare cuplat
motorină, martorul luminos oranj 10% diesteri, la un întrerupător. Această solicitare
“injecţie şi pre-postîncălzire” se –Benzină chiar în cantitate infimă. de aer rece este autorizată sau nu în
aprinde. funcţie de presiunea măsurată. Dacă
Turaţie motor Viteză vehicul Cutie pedală de acceleraţie

mai mică de 3000 ± 100 rot/ mai mică de 110 ± 2 km/h schimbare considerabilă de
min poziţie (variaţie rapidă)
mai mică de 2250 ± 100 rot/ mai mică de 20 ± 3 km/h poziţie mai mare de 46 ± 2%
min
mai mică de 675 ± 50 rot/min - ridicare picior

Sistemul poate injecta în motor mo- c) Funcţii găzduite: această presiune este în afara limi-
torina până la o presiune de 1350 bari. Asistenţă la gestionare climatizare: telor de funcţionare, strategia buclă
Verificaţi înainte de fiecare intervenţie În cazul modelelor climatizate, rece nu este activată.
ca rampa de injecţie să nu mai fie sub sistemul EDC15 oferă posibilitatea Autorizarea aerului condiţionat este
presiune iar temperatura carburantu- să dezactivaţi aerul condiţionat prin dată de calculatorul de injecţie 2
lui să nu fie prea ridicată. UCH, în anumite condiţii de utilizare: până la 8 s după pornirea motorului.
În momentul fiecărei intervenţii asu- –întrerupere voluntară de către şofer, Anclanşarea compresorului este
pra sistemului de injecţie de înaltă –în cursul fazelor de pornire, interzisă în funcţie de condiţiile de
presiune, respectaţi instrucţiunile de –în caz de supraîncălzire (pentru a mai jos.
curăţenie şi securitate enunţate în reduce puterea de furnizat de către
acest document. motor), Gestionare Termoplonjoane:
Este interzis să demontaţi interiorul –atunci când turaţia este menţinută Pentru a ameliora pornirea la rece,
pompei şi al injectoarelor. Numai la un nivel foarte ridicat (protecţia vehiculul este echipat cu termoplon-
actuatorul de debit, senzorul de compresorului), joane. Aceste termoplonjoane sunt
temperatură motorină şi venturi pot –în cursul fazelor tranzitorii (cum sunt gestionate şi comandate de UCH.
fi înlocuite. apăsările puternice pe acceleraţie Calculatorul de injecţie autorizează
Din motive de securitate, este strict pentru depăşire, protecţie împotriva sau nu pilotarea termoplonjoanelor
interzis să slăbiţi un racord al con- opririlor bruşte ale motorului şi porni- în funcţie de fazele de funcţionare şi
ductei de înaltă presiune atunci când re). Aceste condiţii nu sunt luate în necesarul de putere a motorului.
motorul este pornit. calcul decât atunci când nu se pro- Numărul de termoplonjoane ma-
Este interzis, pentru problemele de duc în mod repetat, pentru a evita xim care poate fi pilotat este de
poluare a circuitului, să demontaţi instabilităţile sistemului (dezactivări trei, pilotările lor depind esenţial de
senzorul de presiune al rampei de accidentale), temperatura apei şi de temperatura
carburant. –când apar anumite erori. aerului.
În caz de defecţiune a senzorului de Gestionare climatizare în buclă rece:
presiune, este necesar să înlocuiţi Climatizarea este de tip buclă rece, Gestionare regulator/limitator
senzorul de presiune, rampa şi con- gestionarea sa este împărţită între
ductele de înaltă presiune. de viteză:
mai multe calculatoare. Funcţia de reglare viteză vehicul
Este strict interzis să demontaţi orice Calculatorul de injecţie este însărcinat
fulie a pompei de injecţie care are permite atunci când este activată
să: să se menţină viteza vehiculului la o
numărul 070 575. În caz de înlocuire – autorizeze solicitarea de aer rece în
a pompei, înlocuiţi fulia. valoare
funcţie: de presiunea fluidului refri- selectată şi aceasta oricare ar fi
Este interzis să alimentaţi direct la + gerent, de temperatura apei motor
12 V orice component al sistemului. condiţiile de rulare întâlnite.
şi Şoferul poate cu ajutorul butoanelor
Decalaminarea şi curăţarea cu ultra- de turaţia motorului,
sunete sunt interzise. de control, să mărească sau să reducă
– calculeze puterea absorbită de viteza vehiculului.

Autotehnica septembrie 2011 23


FORUM

Dacă şoferul doreşte să depăşească pe pedala de acceleraţie pentru a / defect non critic “SERVICE” oranj
viteza prestabilită, el poate: depăşi o valoare limită a poziţiei (gravitate 1)
–să apese pe pedala de acceleraţie şi pedalei. Controlul se efectuează Acest martor luminos este utilizat
să depăşească viteza prestabilită (ve- atunci în totalitate cu ajutorul aces- totodată drept martor luminos de
hiculul va relua viteza prestabilită teia din urmă până când viteza ve- funcţionare şi indicator de defect al
iniţială o dată ce şoferul eliberează hiculului coboară din nou sub viteza sistemului:
pedala), prestabilită, limitarea redevenind –Iluminare continuă la + După con-
–să apese pe butoanele de comandă activă. tact:
a sistemului. Dacă şoferul doreşte să depăşească Indică preîncălzirea bujiilor.
Funcţia de reglare a vitezei poate fi viteza prestabilită, el poate: –Iluminare continuă însoţită de me-
deselectată fie prin: –să depăşească “punctul dur” al pe- sajul “injecţie de controlat”:
–butoanele de comandă a sistemu- dalei de acceleraţie, Indică un defect de gravitate 1
lui, –să mărească printr-o apăsare scurtă (Implică o funcţionare în mod
–dezactivarea comutatorului regula- sau lungă viteza prestabilită. degradare treptată a sistemului de
tor de viteză, Funcţia de limitare a vitezei poate fi injecţie).
–detectarea de evenimente sistem deselectată fie prin: Utilizatorul trebuie să efectueze
ca de exemplu apăsarea pe pedala –butoanele de comandă a sistemu- reparaţiile cât mai repede posibil.
de frână sau de ambreiaj, lui, Martor luminos temperatură apă /
–detectarea de erori sistem ca de –dezactivarea comutatorului limita- oprire de urgenţă “STOP” roşu (gravi-
exemplu viteza incoerentă a vehicu- tor de viteză, tate 2)
lului. –detectarea de evenimente sistem Acest martor luminos este utilizat
Funcţia de reglare poate fi în egală ca de exemplu apăsarea pe pedala totodată drept martor luminos de
măsură inhibată temporar dacă de frână sau de ambreiaj, funcţionare şi indicator de defect al
şoferul doreşte să mărească vite- –detectarea de erori sistem precum sistemului.
za printr-o apăsare pe pedala de viteza incoerentă a vehiculului. Acesta se aprinde timp de 3 s la
acceleraţie. Viteza de reglare va fi punerea contactului (procedură
reluată atunci când şoferul va elibera Gestionare recirculare gaze de automată de test gestionată de
pedala de acceleraţie. eşapament: tabloul de bord):
Vehiculul va încerca atunci să Sistemul de recirculare a gazelor –Iluminare continuă:
restabilească viteza prestabilită cu de eşapament este compus dintr-o Indică o supraîncălzire a motorului
ajutorul unei rampe de viteză con- vană EGR. (şoferul este liber să oprească sau nu
trolate. Acest sistem integrează un vehiculul).
Este posibil să reactivaţi controlul potenţiometru care recopiază poziţia –Iluminare continuă însoţită de me-
vitezei vehiculului şi să reluaţi ul- vanei. sajul “injecţie defectă”:
tima viteză prestabilită în urma unei Vana EGR este controlată în buclă Indică o problemă de gravitate 2
dezactivări închisă prin evoluţia debitului de aer (În acest caz, injecţia este automat
(alimentare calculator neîntreruptă). măsurată cu debitmetrul. întreruptă după câteva secunde).
Funcţia de limitare viteză vehicul Potenţiometrul este utilizat pentru Utilizatorul trebuie să efectueze
permite atunci când este activată diagnosticarea poziţiei vanei EGR. reparaţiile cât mai repede posibil.
(cu ajutorul comutatorului de se- Gestionare martori luminoşi: Martor luminos “ORANJ” de exces de
lectare) să limiteze viteza vehiculu- Afişare pe tabloul de bord poluare “OBD”
lui la o valoare prestabilită. Şoferul Calculatorul gestionează afişarea pe Simbolizat printr-un motor, se
controlează de obicei vehiculul cu tabloul de bord a anumitor informaţii aprinde la punerea contactului timp
ajutorul pedalei de acceleraţie până cu privire la funcţionarea motorului. de aproximativ 3 s.
la viteza prestabilită. Aceasta se referă la cinci funcţii: Acest martor luminos se va aprinde
Dacă încearcă să depăşească această –martorul luminos pre-postîncălzire, dacă sistemul prezintă unul sau mai
viteză, sistemul nu ţine cont de solici- –martorul luminos pentru multe defecte OBD.
tarea pedalei şi controlează viteza temperatură apă, Acest martor luminos este utili-
vehiculului aşa cum ar face-o regu- –martorul luminos defect gravitate 1 zat pentru a alerta şoferul asupra
latorul de viteză vehicul cu condiţia (defect non critic), existenţei de defecte injecţie care
de a menţine pedala de acceleraţie –martorul luminos defect gravitate 2 antrenează o poluare
suficient apăsată. (oprire de urgenţă), excesivă sau dacă sistemul EOBD este
Ca şi pentru regulatorul de viteză –martor luminos OBD al E.O.B.D. (Di- dezactivat.
este posibil să modificaţi viteza agnosticare La Bord Europeană). Calculatorul de injecţie face o so-
prestabilită cu ajutorul butoanelor de Aceste cinci funcţii sunt reprezentate licitare de aprindere a martorului
control fie prin apăsare impulsionată, prin 3 martori luminoşi şi/sau prin luminos OBD pentru defect prezent
fie prin apăsare continuă. mesaje transmise de calculatorul de exclusiv după trei cicluri de rulaj suc-
Din motive de securitate, este posibil bord. cesive.
să depăşiţi viteza prestabilită apăsând Martor luminos pre-postîncălzire Controlul vizual de 3 s la punerea

24 Autotehnica septembrie 2011


SERVICE

Numărul 1 în Lume*
contactului (procedură automată de test gestionată de
tabloul de bord) este efectuat de calculatorul de injecţie.

Gestionare EOBD:
Sistemul OBD (Diagnosticare la Bord) permite să detectaţi
pene care au impact asupra depoluării vehiculului
(depăşire a normelor de depoluare OBD EURO IV).
Acest sistem trebuie să fie activ pe durata întregii vieţi a
vehiculului.

1. Condiţii de apariţie a unui defect OBD


Un defect OBD va fi detectat după 3 cicluri de rulare şi
următorii parametri vor fi înregistraţi în calculator:
–sarcină motor,
–viteză vehicul,
–temperatură aer,
–temperatură apă,
–presiune de supraalimentare,
–presiune rampă,
–debit de aer,
–distanţă parcursă în Km de vehicul după activarea marto-
rului luminos “OBD”.
El va permite şoferului să ştie că vehiculul său prezintă un
defect direct legat de poluare.
2. Defecte sistem identificate de OBD
Numai câteva defecte sunt identificate de sistemul OBD:
–DF038 “Calculator”.
–DF040 “Circuit injector cilindru 1” exclusiv 2.DEF.
–DF041 “Circuit injector cilindru 2” exclusiv 2.DEF.
–DF042 “Circuit injector cilindru 3” exclusiv 2.DEF.
–DF043 “Circuit injector cilindru 4” exclusiv 2.DEF.
–DF209 “Circuit senzor poziţie vană EGR”.
Anumite reparaţii necesită programări pentru a asigura
funcţionarea corespunzătoare a anumitor organe mo-
toare.
Urmaţi procedurile de programare (consultaţi “Înlocuire
organe”), în cazul unei înlocuiri a vanei de recirculare a ga-
zelor de eşapament sau a unui injector.

3. Condiţii de ştergere a unui defect OBD


Ştergerea unui defect OBD se efectuează în mai multe
faze.
Defectul prezent pe testerul de diagnosticare nu va deveni
memorat (în urma unei reparaţii) decât după 3 rulaje cu
Montat ca �i echipare originală de către: Alfa Romeo · AMG
vehiculul.
Martorul luminos OBD nu se va stinge decât după aceste Mercedes · Aston Martin · Audi · Bentley · BMW · Citroën
3 rulaje. Daewoo · Daihatsu · Ferrari · Fiat · Ford · General Motors
Aprinderea martorului luminos pe tabloul de bord nu Honda · Hyundai · Isuzu · Jaguar · Kawasaki · Kia · Lancia
semnifică în toate cazurile că sistemul prezintă un defect. Lexus · Lotus · Maserati · MCC (SMART) · Mazda · Mercedes
Pentru ca defectul OBD şi ca parametrii de apariţie să fie Mitsubishi · Nissan · Opel · Peugeot · Renault · Rolls-Royce
şterşi din calculator, sistemul are nevoie de 40 cicluri de Rover · Saab · Seat · Skoda · Subaru Suzuki · Toyota · VW · Volvo
încălzire motor.
Un ciclu de încălzire motor este un ciclu de rulare în care: *cea mai bine vândută bujie de aprindere din lume
–temperatura apei motor atinge cel puţin 71,1°C
–temperatura apei motor a variat cu 22,2°C în raport cu
NGK Spark Plug Europe GmbH

temperatura de pornire a motorului.


Dacă una din aceste condiţii nu este îndeplinită, defectul
OBD va fi în continuare prezent sau memorat în
calculatorul de injecţie.

Autotehnica august 2011 25


www.ngk-europe.com
EXPO TECH

Expo Inter Cars 2011


În perioada 10-11 Septembrie 2011 s-a desfăşurat prima ediţie a Expo Inter Cars
România ce a reuşit să atragă pe parcursul celor 2 zile de desfăşurare aproximativ
2000 de vizitatori de pretutindeni din România ce activează în domeniul pieselor
auto aftermarket.
Locaţia de desfăşurare a fost depozitul central al Inter Luk, ZF, Filtron, KYB, SKF, Castrol, Comma şi mulţi alţii,
Cars România din Ghimbav- Braşov; care este cel MAI suprafaţa de prezentare fiind de aproximativ 1000 metri
MARE depozit de piese auto din ţară la ora actuală şi care pătraţi.
reflectă perfect sloganul companiei- PESTE 1.000.000 de
repere în mişcare! Printre atracţiile principale ale acestui târg s-au numărat:
Important de menţionat este faptul că evenimentul a fost concertul trupei Iris şi prezenţa moderatorului Dezbraca-
primul de acest gen organizat vreodată în România de un tu’ de la Cronica Cârcotaşilor, momente care au făcut parte
distribuitor de piese auto, ceea ce pentru noi reprezintă din punctul culminant al evenimentului: PETRECEREA
un adevărat avantaj concurenţial. Mai mult decât atât, Inter Cars de sâmbătă seara. Pe lângă programul de di-
obiectivul nostru în următorii ani este că EXPO Inter Cars vertisment, numeroasele concursuri cu premii totale de
să reprezinte punctul de reper al evenimentelor de acest peste 10.000 euro, Inter Cars România a oferit vizitatorilor
gen din întreaga ţară. prezenţi posibilitatea de a participa la o serie de training-
uri şi prezentări utile susţinute de specialiştii companiilor
La EXPO Inter Cars au participat cu standuri de prezen- prezente la eveniment iar ceea ce s-a dovedit deosebit a
tare cei mai importanţi producători de piese auto la nivel fost faptul că vizitatorii au prezentat un real interes pen-
mondial: Bosch, Delphi, Febi, Valeo, Ruville, Contitech, tru noutăţile din piaţa pieselor auto.

26 Autotehnica septembrie 2011


EXPO TECH

Autotehnica septembrie 2011 27


SERVICE

Distribuție Audacon AIS


Ford Focus (DAW, DBW); 1.6 16V

Vă prezentăm în această lună din programul Audacon


AIS, distribuția modelului Ford Focus, fabricație 10/1998 -
11/2004, echipat cu motorul 1.6 16V, benzină.
Motorul în cauză are o capacitate cilindrică de 1596 cmc.

28 Autotehnica septembrie 2011


SERVICE

Demontarea/montarea curelei dinţate - Standard sau cu un agent de răcire!


Indicaţii de siguranţă pozitivul (dispozitivele) de blocare a Efectuaţi lucrări de ajustare la cu-
Rotiţi motorul numai pe roata ar- arborelui cu came în cazul slăbirii sau reaua dinţată numai cu motorul rece.
borelui cotit în direcţia de rotire. Roa- strângerii pinionului de distribuţie. Notaţi codul radio. Deconectaţi polul
ta arborelui cotit şi a pinionului de La rotirea arborelui cu came, arborele negativ al bateriei. Se recomandă ca
distribuţie nu trebuie rotite în cazul cotit nu trebuie să stea în punctul după demontare cureaua(curelele)
curelei dinţate îndepărtate. mort superior. Cureaua dinţată nu agregatelor să nu fie refolosite ci
Nu utilizaţi drept contrasuport dis- trebuie să intre în contact cu uleiul întotdeauna înlocuite!
Unelte speciale necesare

Riglă gradată a arborelui Ştift de reglare Opritor


cu came OE 303-507 (21210) OE 205-072
OE 303-376 (21162B) (15030A) x
Timpi/cupluri de rotire necesare
Timp standard
Înlocuirea curelei dinţate 2,40 h
cu instalaţie de climatizare 2,70 h

Cupluri de strângere
Şuruburile şi piuliţele cu autoasigurare trebuie
în principiu înlocuite.

Şurub(uri) - roată de (vezi figura 1) 24 Nm


transmisie a pompei
lichidului de răcire (1)
Şurub(uri) - rolă liberă (vezi figura 1) 24 Nm

Şurub(uri) - lagăr (vezi figura 2) Piuliţă (piuliţe) 48


motor Nm ; Şurub(uri) 48
Nm
Şurub(uri) - suport (vezi figura 2) 55 Nm
motor
Şurub(uri) - rolă de (vezi figura 3) 20 Nm
întindere
Şurub de obturare (vezi figura 6) 20 Nm

Roată de transmisie a Utilizaţi şuruburi


arborelui cotit noi.
Şurub(uri) - pinioane Utilizaţi şuruburi 60 Nm
de distribuţie noi.
Şurub(uri) - protecţie 9 Nm
curea dinţată

Autotehnica septembrie 2011 29


SERVICE

Figura 1 Figura 2

1 Şurub(uri) - roată de 3 Şurub(uri) - rolă liberă 1 Şurub(uri) - lagăr motorului


transmisie a pompei 4 Rolă de ghidare - curea motor 4 Şurub(uri) - suport
lichidului de răcire de transmisie agregate 2 Şurub(uri) - lagăr 5 Suport - lagăr motor
2 Fulie pompa de apă motor
Demontare: 3 Lagăr anterior al
Desfaceţi şurubul (şuruburile) roţii curelei pompei lichi- deoparte.
dului de răcire. Demontaţi vasul de expansiune al servodirecţiei.
Îndepărtarea măştii (măştilor) curelei de transmisie. Cablurile rămân racordate!
Scoaterea curelelor de transmisie. Demontaţi generatorul şi puneţi-l deoparte.
Demontaţi roata de transmisie a arborelui cotit. Poziţionaţi cricul de atelier cu o pană din lemn sub baia
Îndepărtaţi şurubul (şuruburile). (1) de ulei.
Demontaţi roata curelei pompei lichidului de răcire. (2) Ridicaţi motorul până când lagărul anterior al motorului
Îndepărtaţi şurubul (şuruburile) rolei libere. (3) este eliberat de sarcină.
Demontaţi rola (rolele) liberă (libere). (4) (vezi figura 1) Îndepărtaţi piuliţa (piuliţele) lagărului motorului. (1)
Îndepărtaţi şurubul (şuruburile) capacului carcasei de Desfaceţi şurubul (şuruburile) lagărului motorului. (2)
distribuţie sus. Demontaţi lagărul anterior al motorului. (3)(vezi figura 2)
Demontaţi capacul carcasei de distribuţie jos. Demontaţi capacul carcasei de distribuţie sus.
Demontaţi capacul supapei. Îndepărtaţi şurubul (şuruburile). (4)
Desfaceţi rezervorul lichidului de răcire şi puneţi-l Demontaţi suportul lagărului motorului. (5)

Figura 3 Figura 4

1 Şurub(uri) - rolă de 3 Indicator 1 Şurub(uri) - rolă de 3 Indicator


întindere 4 Marcaj(e) întindere
2 Cheie pentru şuruburi 2 Cheie pentru şuruburi
hexagonale cu cap hexagonale cu cap
înecat înecat

30 Autotehnica septembrie 2011


SERVICE

Execuţie cu excentric - rolă de întindere Execuţie cu excentric - rolă de întindere


Deşurubaţi şurubul (şuruburile) rolei de întindere. (1) Rotiţi excentricul rolei de întindere cu cheia pentru
Relaxaţi rola de întindere. (vezi figura 3) şuruburi hexagonale cu cap înecat în sens invers
Execuţie cu gaură în fantă în suportul rolei de acelor de ceasornic până când indicatorul stă în mijlocul
întindere renurii pătrate. (3/4)
Deşurubaţi şurubul (şuruburile) rolei de întindere. (1) La strângerea rolei de întindere menţineţi excentricul
Relaxaţi rola de întindere. (vezi figura 4) contra cu cheia pentru şuruburi hexagonale cu cap
înecat. (2)
Toate vehiculele Cheie pentru şuruburi hexagonale cu cap înecat 6 mm
Demontaţi cureaua dinţată. Cuplu de torsiune 20 Nm (vezi figura 3)
Execuţie cu gaură în fantă în suportul rolei de
Montare:
Utilizaţi numai curele dinţate autorizate de producător. întindere
Roata arborelui cotit şi a pinionului de distribuţie nu Rotiţi suportul rolei de întindere cu o cheie pentru
trebuie rotite în cazul curelei dinţate îndepărtate. şuruburi cu cap hexagonal înecat în sensul acelor de
Pozitionaţi arborele cotit pe 20° înainte de punctul mort ceasornic până când indicatorul stă în mijlocul renurii
superior. pătrate. (2/3)
Desfaceţi şurubul (şuruburile) pinioanelor de distribuţie. Cheie pentru şuruburi hexagonale cu cap înecat 8 mm
Poziţionaţi arborele (arborii) cu came pe cilindrul OT1.. Strângeţi şurubul (şuruburile) rolei de întindere. (1)
(1) Cuplu de torsiune 20 Nm (vezi figura 4)
Introduceţi rigla gradată a arborelui cu came. (2) Toate vehiculele
(vezi figura 4) Strângeţi şurubul (şuruburile) pinioanelor de distribuţie.
Aşezaţi cureaua dinţată pe pinionul arborelui cotit în- Utilizaţi un contrasuport.
cepând în invers acelor de ceasornic. Cuplu de torsiune 60 Nm
Montaţi capacul carcasei de distribuţie în partea de jos. Îndepărtaţi unealta (uneltele) de blocare.
Montaţi roata de transmisie a arborelui cotit. Efectuaţi două rotaţii complete ale motorului în sensul
Cuplu de torsiune său de rotaţie.
Faza 1. 40 Nm Plasaţi arborele cotit în punctul mort superior pe cilindrul
Faza 2. 90° 1.
Utilizaţi şuruburi noi. Verificaţi timpii de comandă ai motorului.
Deşurubaţi şurubul de obturare. (1) Dacă uneltele de blocare nu pot fi utilizate, corectaţi
Introduceţi ştiftul de reglare. (2) (vezi figura 5) timpii de comandă.
Dacă ştiftul de reglare nu poate fi introdus, rotiţi arborele Remontarea în ordine inversă demontării.
cotit înapoi în sens invers acelor de ceasornic cu cca. 20°. Aplicaţi cureaua de transmisie.
Plasaţi arborele cotit în punctul mort Decodarea radio, programarea memoriei volatile.
superior pe cilindrul 1. Pornirea motorului şi verificarea funcţionării.
Introduceţi ştiftul de reglare. Vehicule cu macarale electrice ale geamurilor
Rotiţi arborele cotit încet în sensul acelor de ceasor- Iniţializaţi motoarele macaralei geamului.
nic până când braţul de manivelă stă lipit de ştiftul de Toate vehiculele
reglare. Interogarea memoriei de defecţiuni. Efectuaţi un test de
drum.
Documentaţi-vă înainte de a înlocui cureaua dinţată.
Figura 5 Figura 6

1 Arbore (arbori) cu 2 Riglă gradată a 1 Şurub de 2 Ştift de reglare


came arborelui cu came obturare
SERVICE

Traseu curea de transmisie - cu instalaţie de


climatizare
Timp standard
Curea agregate 0,40 h

Indicaţie
Se recomandă ca după demontare cureaua(curelele)
agregatelor să nu fie refolosite ci întotdeauna în-
locuite!

CRS Arbore cotit

P Rolă liberă

A Generator

T Rolă de întindere

WP Pompă agent de
răcire
PS Servodirecţie

AC Compresor instalaţie de
climatizare

Demontare:
Îndepărtarea măştii (măştilor) curelei de
transmisie.
Destindeţi rola de întindere cu o unealtă
adecvată în sens invers acelor de ceasornic. (1)
Scoaterea curelelor de transmisie. (2)
(vezi figura 2)
Montarea în ordine inversă demontării.

32 Autotehnica septembrie 2011


INFO

Corteco la salonul Equip Auto


2011, Paris
CORTECO, unul dintre furnizorii stra-
tegici ai Augsburg Internaţional, şi-a
anunţat participarea la Salonul „Equip
Auto 2011”, ce se va desfăşura în luna
octombrie, la Paris.

Gama extinsă de piese de schimb,


inovaţiile tehnologice dezvoltate
de experţii Grupului Freudenberg şi
soluţiile oferite la problemele cu care
se confruntă atelierele de lucru vor
marca prezența CORTECO în cadrul
Salonului de la Paris.

Vor fi anunţate detalii asupra extin-


derii gamei aftermarket, de calitate
OE, împreună cu noutăţi privind
evoluţia procesului de fabricaţie care
va contribui la reducerea emisiilor de
CO2 ale vehiculelor, cu până la 3%.

Gama aftermarket, de calitate OE cu-


prinde de la elemente de etanşare
pentru furtunuri de frâna, garnituri
motor, fulii şi filtre de habitaclu, până
la kituri ce acoperă o gamă largă de
aplicaţii.
Amestecul de know-how tehnologic,
inovaţie în proiectare şi utilizarea
unor materiale de calitate superioară
a dat naştere la piese de calitate, în
care service-urile pot avea încredere.

Pentru mai multe detalii despre


produsele CORTECO,
adresaţi-vă reprezentantului
Augsburg Internaţional.

Autotehnica septembrie 2011 33


SERVICE

Transmisia automată cu
opt trepte de viteză ZF

În ceea ce priveşte noile tehnologii, reducerea emisiilor de dioxid de carbon reprezintă


factorul determinant în proiectarea noilor transmisii. ZF dezvoltă transmisia automată
cu opt trepte de viteză având ca scop reducerea consumului de combustibil cu 6%, în
timp ce se păstrează dinamica schimbării treptelor de viteze a mecanismului
sistemului de antrenare de tip 6-HP Lepelletier. Varietatea de modele din
familia cu opt trepte de viteză se încadrează la un cuplu de la 300Nm
la 1000Nm. Transmisia de tip 8HP70 poate susţine un cuplu de
până la 700Nm. Aceasta se bazează pe sistemul de an-
trenare cu 5 elemente de schimbare şi 4 grupuri
planetare. Raportul de transmisie este
7.05.

34 Autotehnica septembrie 2011


SERVICE

Introducere
Un obiectiv important pentru noua
generaţie de transmisie este de a
oferi o reducere considerabilă a
consumului de combustibil şi de a
dezvolta funcţionalităţile acesteia
pentru a creşte beneficiile clienţilor.
Figura 1 arată dezvoltarea diminuării
de combustibil prin introducerea de
noi sisteme de transmisie. Acesta
ilustrează o comparaţie a caracteris-
ticlor sistemului de reducere a con-
sumului transmisiei cu 8 trepte de
viteză şi a celei de a doua generaţii
6 HP. Mai mult, noua transmisie 8HP
ar trebui să fie comparabilă cu trans-
misia în 6 trepte de viteză în ceea ce reprezentat de schema 8HP ilustrată breiajele E şi C sunt alimentate cu
priveşte cheltuielile de mecanică, în figura 2. Având 4 grupuri planetare ulei sub presiune de către arborele
sarcină şi costuri. În plus la eficienţa simple şi 5 elemente de schimbare, de intrare dinspre partea din faţă, în
combustibilului şi a costurilor, o aceasta oferă atât o bună eficienţă a timp ce la ambreiajul D, lubrifierea
atenţie mărită este acordată plăcerii treptelor de viteză, cât şi o distribuţie se face dinspre partea din spate, prin
de a conduce. Noua transmisie 8 omogenă a vitezei şi a cuplului. Cu- intermediul arborelui de ieşire şi prin
HP este o sinteză care rezolvă toate plul echilibrat şi distribuţia vitezei intermediul planetarului. Din acest
aceste conflicte. componentelor individuale ale trans- motiv, a fost necesar să se proiecteze
misiei sunt fundamentale pentru un trei puncte de alimentare cu ulei la
design optimizat în termeni de insta- arborele de intrare (lubriefierea am-
Conceptul de transmisie lare a spaţiului şi a sarcinii. breiajelor E şi C). Acestea sunt rea-
Pe baza unei liste de criterii lizate cu ajutorul a trei găuri adânci
cuprinzătoare, mii de sisteme de care trec prin arborele de ieşire la o
transmisie planetară şi variantele Designul 8HP70
8HP70 e proiectată pentru un cuplu dispunere de 120°.
lor de aranjare au fost evaluate. În
această situaţie, provocarea a rezul- al motorului de până la 700 Nm. Mai
tat în faptul că sistemul de transmisie multe studii de proiectare au fost re- Convertizorul de cuplu.
necesită să fie găsit, ceea ce, pe de o alizate pentru a se găsi cel mai potri- Noul convertizor de cuplu are di-
parte, a permis dezvoltarea la 6 trepte vit aranjament al componentelor. ametrul de cuplu de 250 mm. Pen-
de viteză sau chiar mai mult de atât, Cele două frâne, A şi B sunt localizate tru prima dată la autovehiculele
şi pe de altă parte, a scăzut pierderea în secţiunea discului intermediar pe destinate pasagerilor, echipate cu
de putere pentru a se evita depăşirea partea de sus a fiecăreia. Seturile de transmisii ZF, a fost folosit un con-
posibilităţilor sistemului cauzată de antrenare, cel mult 3, urmează ex- vertizor aşa-numit “convertizor cu
apariţia unui număr mare de trepte emplul anterior. Cele 3 ambreiaje C, trei linii”. Ambreiajul de închidere al
de viteză. Un asemenea sistem este D şi E sunt localizate între al treilea convertizorului este controlat de o
şi al patrulea set de angrenare. Am- linie individuală. Astfel, convertizorul
poate fi răcit în parametrii optimi, în
timp ce ambreiajul de închidere al
convertizorului este închis. Pentru o
amortizare optimă, convertizorul de
cuplu poate fi echipat cu un amorti-
zor de torsiune al turbinei (TTD) sau
cu un sistem cu dublu amortizor de
torsiune îmbunătăţit.
Datorită acestor îmbunătăţiri, strate-
gia de cuplare este şi ea îmbunătăţită.
Urmarea acestor îmbunătăţiri este re-
ducerea consumului de carburant cu
până la 0.8%.

Hibridizare
Un avantaj uriaş al sistemului trans-
misiei 8HP constă în faptul că o
soluţie hibridă poate fi integrată în

Autotehnica septembrie 2011 35


SERVICE

totalitate fără a trebui să se modifice


cotele de instalare. Aşa cum converti-
zorul de cuplu poate fi omis, aceste
cote pot fi folosite pentru o volantă
cu masă dublă, un ambreiaj la ieşirea
motorului şi un motor electric. În
acest caz, frâna B este folosită ca şi
mecanism de pornire a transmisiei.
Acest lucru conduce la avantaje ma-
jore referitoare la cotele de instalare
pe vehicul.

Pompa de ulei
Recent utilizată în transmisiile ZF
este de asemenea şi ungerea cu
ulei realizată cu o pompă cu dublă
acţionare. Observată frontal, pom-
pa este poziţionată în afara axului, sudate. Toate angrenajele externe seturile de angrenaje sunt concepute
aproape de unitatea de control. În (roţi dinţate centrale la transmisiile cu trei şi patru modele de planetare.
această poziţie, o pompa identică planetare şi planetarele) sunt greu O opţiune cu un al cincilea planetar
poate fi utilizată pentru toată gama
de modele de tip 8HP. Puterea cerută
este obţinută printr-un lanţ de
acţionare direct la rotorul converti-
zorului de cuplu. Cilindreea necesară
este determinată pe baza simulărilor
tuturor consumatorilor, în acelaşi
timp păstrându-se cerinţele lor speci-
fice. Se regăseşte la 14.7 cm3/rev. În
comparaţie cu pompa internă cu roţi
dinţate specifică la 6HP28, pompa
pentru 8HP70 a fost îmbunătăţită
fără restricţii geometrice. Faţă de
tradiţionala pompă internă cu roţi
dinţate, un avantaj al consumului de
combustibil de 0.8% este obţinut.

Seturi de grupuri planetare de prelucrat. Discurile dinţate sunt este pregătită pentru primul set de
Fundamentul mecanic al transmisiei tratate şi nitrate. Pentru adaptarea la angrenaje.
îl constituie sistemul seturilor de greutatea optimizată la diferite cu-
grupuri planetare cu patru seturi de Elementele de schimbare
pluri şi încărcări ale motorului, toate
angrenaje simple. Primele două se-
turi de angrenaje au acelaşi număr
de dinţi de angrenare. În acest fel, nu
sunt doar sinergii în producerea roţii
de angrenaj, ci de asemenea au fost
găsite şi părţi similare în grupurile
planetare, rulmenţi şi discuri. Ambii
port-sateliţi sunt proiectaţi ca piese
din foi de metal. Al treilea set de an-
grenaj nu suferă încărcări majore; din
moment ce sistemul transferă putere
începând cu al patrulea set de an-
grenaje, în acest caz se utilizează un
port-satelit din aluminiu cu scopul
de a reduce greutatea acestuia. Al
patrulea set de angrenaje este pro-
iectat ca o unitate complexă. Portul-
satelit este proiectat din două părţi

36 Autotehnica septembrie 2011


SERVICE

de fricţiune şi raze mai mici de fre-


care datorită cuplului şi vitezelor de
încărcare mai joase şi mai omogene.

Carcasa şi baia de ulei


Datorită rigidităţii, carcasa de alu-
miniu a transmisiei este proiectată
ca o piesă dintr-o bucată. Pentru a
reduce greutatea, un alt pas a fost
făcut înainte, s-a turnat un perete
subţire din aluminiu. În urma teste-
lor de optimizare, peretele subţire a
fost redus pe anumite suprafeţe cu
până la 3mm. Frecvenţa moştenită
Toate cele 5 elemente de schimbare fi deplasat înainte şi înapoi hidraulic. la flambaj este de 187Hz flambaj
sunt proiectate ca ambreiaje şi frâne În timp ce maşina stă la relanti, frâna vertical şi 167Hz flambaj transver-
multi-disc. Din motive de control, B activează funcţia pentru contro- sal. În comparaţie cu 6HP28, a fost
cele trei ambreiaje sunt echipate cu lul relantiului în Neutral, cu scopul atinsă o reducere a greutăţii carca-
camere de echilibrare dinamică a de a minimiza pierderea la relanti a sei de 1.3kg sau 10%. Pentru baia de
ulei, a fost folosit un material plastic.
Garniturile, filtrul şi magneţii au fost
integraţi în baia de ulei, numărul de
şuruburi bară/bolţuri a fost dramatic
redus de la 21 la 13. Această reducere
contribuie mai departe la diminuarea
greutăţii şi optimizarea costului.

Sistemul de control
Sistemul de control al noii transmisii
8HP a fost conceput ca o soluţie
mecatronică şi constă într-o unitate
hidraulică de control şi un modul
electronic, care conţine unitatea
electronică de control a transmisiei,
întregul sistem de sensori, cone-
xiuni electrice şi conectori ai trans-
misiei. Este proiectată pentru a
presiunii. Arcurile sunt folosite pen- convertizorului de cuplu deschis în funcţiona “shift-by-wire” (prin inter-
tru poziţionarea pistonului. Doar pis- acest stadiu. Cu exact acelaşi cuplu, mediul firelor electrice), în timp ce
tonului de la frâna B i se aplică pre- în comparaţie cu 6HP28, transmisia mecanismul frânei de parcare este
siuni din ambele părţi, astfel putând 8HP70 necesită mai puţine suprafeţe acţionat electric/hidraulic. Unitatea
electronică integrată de control este
implementată într-o carcasă sigilată
ermetic.
Un controler puternic oferă platforma
dorită, pentru a se putea implementa
în software algoritmi complecşi.
Actuatorii constau în regulatoare
de presiune şi o electrovalvă pentru
blocarea mecanismului frânei de par-
care. Datorită reducerilor pierderilor
de lichid hidraulic, consumul uleiului
a fost redus cu 20% faţă de 6HP.

Parametrii transmisiei.
1.Greutatea.
Pe durata proiectării noii transmisii
eforturile au fost îndreptate şi asu-
pra reducerii greutăţii transmisiei,

Autotehnica septembrie 2011 37


SERVICE

eficientizarea costului de producţie optimizărilor realizate. Simultan, tes- pentru o umplere rapidă a circuitelor
dar şi folosirea unor materiale care tele efectuate asupra consumului de hidraulice responsabile cu selectarea
să permită o durată de funcţionare combustibil şi accelerare au arătat că treptelor de viteze, trebuie să fie
îndelungată. De exemplu, pentru pentru aplicaţiile pe benzină şi die- disponibil în scurt timp. Pe durata
8HP 70 a fost mărită proporţia de sel, arată un consum mediu estimat procesului de pornire a motorului,
aluminiu cu aproximativ 8% faţă cu 6% mai mic, ceea ce înseamnă cantitatea de ulei furnizată de pompa
de 6HP28. Astfel, nu numai că s-a îndeplinirea obiectivului principal. de ulei a transmisiei nu este suficientă
îmbunătăţit raţia putere/greutate, Testele efectuate pentru estimarea pentru a umple şi a închide circuitele
dar a fost redusă şi greutatea trans- consumului mediu au fost efectuate de angajare a treptelor de viteze într-
misiei cu aproximativ 3 kg. conform noilor standarde europene un timp foarte scurt datorită vitezei
2.Rezistenţa Hidrodinamică fiind folosit un motor în 8 cilindri pe de pornire a motorului.
Datorită folosirii motoarelor cu carac- benzină şi unul diesel în 6 cilindri. O soluţie este sistemul de stocare a
teristici optimizate, transmisiile sunt Gama transmisiei 8HP oferă posi- uleiului prin impuls hidraulic (HIS),
considerabil îmbunătăţite. Astfel, op- bilitatea de a fi utilizată împreună cu ce umple circuitele foarte repede în
timizarea transmisiei 8HP în privinţa un motor cu funcţia “star/stop”, toc- timpul procesului de pornire a moto-
obţinerii unei mai pentru a merge mai departe în rului cu ajutorul unui volum de ulei
rezistenţe hidrodinamice reduse a atingerea obiectivului principal de a stocat dinainte.
fost principala preocupare a depar- reduce consumul de combustibil. În
tamentului de cercetare. Pe lângă urma testelor efectuate, cu un motor Concluzii.
sistemul asociat (numai două ele- cu funcţia “start/stop”, s-a obţinut o Noua generaţie de transmisie
mente de cuplare în fiecare treaptă, reducere suplimentară a consumului automată ZF 8HP aduce îmbunătăţiri
eficienţa a angrenajului planetar), de combustibil de 5%. Oricum, pen- în toate domeniile relevante pentru
au fost adoptate mai multe soluţii tru a răspunde la cererea spontană a client. Avantajele eficienţei consumu-
ce au dus la o reducere a rezistenţei conducătorului auto de a porni mo- lui de combustibil în combinaţie
hidrodinamice cum ar fi: optimiza- torul după o fază de oprire a acestu- cu optimizarea transmisiei în
rea pachetelor multi-disc, optimiza- ia, nu este suficient ca motorul să fie concordanţă cu modul de obţinere
rea pompei de ulei a transmisiei din capabil de o pornire rapidă. Analize al cuplului, au dus la o scădere a con-
punct de vedere al debitului volu- în cutia de viteze automată sunt de sumului de combustibil cu 6% faţă
metric şi controlul ungerii. asemenea necesare, pentru a închide de generaţia a doua a transmisiei ZF
îndeajuns de repede ambreiajele 6HP. Mai mult, calitatea şi dinamica
Eficienţa consumului şi din modul Drive sau Reverse, astfel schimbării treptelor de viteze au fost
performanţele noilor transmisii încât să se asigure că doar motorul îmbunătăţite. Pe lângă toate aceste
Obiectivul principal al noii trans- este pornit şi el guvernează acest avantaje pe care le posedă, are şi un
misii 8HP de a reduce consumul de proces de pornire dar şi pentru a se aş în mânecă: poate fi utilizată cu un
combustibil cu 6% comparativ cu asigura că şoferul nu simte nici un motor echipat cu funcţia “start/stop”
cel al transmisiei 6HP- generaţia a fel de întârziere a cuplului din partea ceea ce va duce la o scădere a con-
doua, necesită un pachet de măsuri transmisiei automate, în momentul sumului şi mai mare.
şi acţiuni ce permit implementarea demarajului. Nivelul de ulei necesar

38 Autotehnica iulie 2011


INFO

AUGSBURG INTERNAȚIONAL susține în conti-


nuare proiectul sportiv – educativ “MiniMe”
Proiectul “Mini Me” este dezvoltat de Fundaţia Nadia Comăneci, ce are ca principal
obiectiv încurajarea, susţinerea şi promovarea performanţei în orice domeniu, pornind
de la rezultatele sportive, la dezvoltarea educaţională şi profesională, până la calitatea
vieţii şi a familiei.
Lucrările de amenajare a centrului de ajutorul nostru pentru a deveni ducativ-sportive, sub supravegherea
sportiv-educativ “MiniMe” au fost de- tineri sănătoşi şi inteligenţi”, unor instructori. Copiii vor practica o
marate din prima parte a acestui an. a declarat Nadia Comăneci. gamă largă de activităţi, fiecare având
Acest program non-competiţional În cadrul acestui spaţiu copii vor par- rolul de a dezvolta copiilor încrederea
este adresat copiilor cu vârste cu- ticipa la programe personalizate, e- în forţele proprii şi stima de sine.
prinse între 2 şi 12 ani.
“Le mulţumesc companiilor care au
ales să sprijine amenajarea Centru-
lui “MiniMe”. Sper ca centrul să se
deschidă cât mai curând posibil pen-
tru ca cei mici să se bucure de benefici-
ile programului MiniMe. Mi-aş dori ca
mult mai multe firme să ne sprijine în
amenajarea centrului şi funcţionarea
proiectului “MiniMe”. Copii au nevoie

Autotehnica iulie 2011 39


Echipări ulterioare, activări
funcţii şi ciptuning cu Autologic
Diagnoza la nivel de dealer deschide o nouă piaţă pentru
atelierele independente.
Începem în acest număr al revistei Dacă doriţi să îi montaţi o navigaţie
Autotehnica o serie de articole dedicate profesională în locul celei business,
fanilor BMW în care vă vom prezenta câteva Autologic nu va întâmpina nicio dificultate
funcţii ce pot fi efectuate cu aparatul de (Fig. 6). Pe lângă toate acestea majoritatea
diagnoză Autologic. BMW-urilor de generatie nouă (2004 Æ)
sunt compatibile să citeasca mp3, dar din
În primul rând alegem un BMW E60, 530d din soft este dezactivată această funcţie, însă
2005. Dacă dorim să montăm un cârlig de pentru Autologic nici acesta nu este o
remorcare original sau aftermarket, pentru piedică (Fig. 7).
Autologic nu e nicio problemă (Fig. 5).

Fig. 1 Fig. 2 Fig.3

Fig. 4 Fig. 5 Fig. 6

Fig. 7 Fig. 8
Dacă doriţi să activaţi poziţiile din partea poate mări puterea motorului de la 231 Cp Soluţie completă pentru service-uri
laterală superioară a farurilor, adică facelift- şi 500 Nm la 276 Cp si 575 Nm (Fig. 8).
urile, se poate efectua cu Autologic (Fig. 2). De asemenea, şi alte funcţii pot fi efectuate SC Autonet Import SRL
foarte uşor cu Autologic: înlocuirea bateriei Str. Aurel Vlaicu nr. 78
Pe langă toate aceste nimicuri cu aparatul şi oglinzi autorabatabile etc. (Fig. 1); pachet 440122 Satu Mare, România
Tel. +40 0261 710 588
Autologic mai puteţi creşte şi puterea lumini, încălzire volan, modificare limbă etc
Fax. +40 0261 710 598
motorului cu funcţia de Performance Tune. (Fig. 3); echipări ulterioare lumini Xenon, office@autonet.ro
De exemplu, pentru această maşină se dezactivare eroare bec ars etc. (Fig. 6). www.autonet-group.ro

40 Autotehnica iunie 2011


Perioada promoţiei 1 septembrie - 30 noiembrie 2011

Promoţie Bosch
SERVICE

Grupul Bosch sărbătorește o dublă aniversare în anul 2011, prin împlinirea a 125 ani de la
înfiinţarea companiei și a 150 ani de la nașterea fondatorului acesteia, Robert Bosch. Cu
această ocazie, v-am pregătit o super ofertă:

KTS540 + ESI[TRONIC]A(1987729002) ŞI ESI[TRONIC]


C9(1987729209) PENTRU ANII 2011 ŞI 2012 LA PRET SPECIAL.

Oferta specială! Software-ului ESI[tronic] sisteme necesită un cablu de diagnoză Promoţia este valabilă pentru comenzile
aferent pachetului de produse amintit special, care se poate achiziţiona separat) lansate exclusiv în perioada menţionată
mai sus are preţul special de 150 Euro şi cu condiţia păstrării abonamentului
pentru lunile rămase din 2011 şi întregul Conectare directă prin intermediul cablului ESI[tronic] A+C9 şi în decursul anului
an 2012. multiplexer OBD sau cablu adaptor 2013.
universal cu cabluri adaptoare specifice
Caracteristici: constructorului de autovehicule - conectare
Diagnoză profesională a defectelor / wireless.
erorilor, împreună cu un PC sau lap-
top (recomandat). Suportă următoarele Multiplexer comandat automat de către
protocoale de diagnoză: software.

sisteme ISO pentru autovehicule Echipat cu un multimetru pentru măsurări


europene ale tensiunii, rezistenţei şi a intensităţii
curentului electric.
sisteme SAE pentru autovehicule
americane şi japoneze *Instalarea de software neautorizat de Robert Bosch duce
la anularea garanţiei echipamentelor.
protocoale CAN pentru testarea
sistemelor moderne CAN-Bus în noile
modele de autovehicule (anumite

Soluţie completă pentru service-uri


SC Autonet Import SRL
Str. Aurel Vlaicu nr. 78
440122 Satu Mare, România
Tel. +40 0261 710 588
Fax. +40 0261 710 598
office@autonet.ro
www.autonet-group.ro

Autotehnica iunie 2011 41


SERVICE

Montare/demontare intercooler
VW Jetta 2.0 T.
Partea a II - a
Intercooler-ul este montat doar pe maşinile cu admisie forţată de aer. Deoarece
aerul este comprimat de turbină (sau compresor) şi deoarece turbina (compresorul
mai puţin) este încinsă, aerul comprimat se încălzeşte puternic (peste 100 de grade
celsius) şi are tendinţa de a se decomprima micşorând sau chiar anulând aproape
efectul. Pentru a preveni acest lucru se montează un radiator aer-aer numit şi
intercooler. Cu cât aerul admis este mai rece, randamentul motorului termic va
creşte, şi în plus cu cât aerul este mai rece,
cu atât temperatura postcombustie
este mai mică şi stresul
intern al pieselor interne
ale motorului este mai
mic ducând la o fiabilitate
mai bună.

42 Autotehnica septembrie 2011


SERVICE

Asa cum am promis in numarul trecut al revistei, in acest numar vom continua articolul, prezentand procedura
corecta,pas cu pas, pentru montarea intercoolerului la VW Jetta motorul 2.0 T
Pasul 1: Pasul 2:
În urma îndepărtării intercooler-ului pe maşină, se Se conectează condensatorul la noul intercooler uti-
instalează noul intercooler pe poziţie. Se conectează ra- lizându-se cele 5 bolţuri de 10mm. Cele 5 bolţuri se
diatorul la noul intercooler utilizându-se cele 4 bolţuri de conectează în aceleaşi puncte asemenea intercoole- ru-
10mm. Aceste bolţuri conectează radiatorul la noul inter- lui anterior. ATENŢIE: a se instala bolţul de la tubulatura
cooler în aceleaşi puncte asemenea celui vechi. condensatorului înainte de a se încerca instalarea celor 4
bolţuri situate în faţă condensatorului.
1 2

Pasul 3: Pasul 4:
Se îndepărtează garniturile laterale ale intercooler-ului Pe suportul radiatorului, puţin mai sus de locul în care
vechi, observându-se orientarea acestora. Acestea se garniturile laterale ale radiatorului se fixează, este necesar
mută pe noul intercooler în aceeaşi poziţie. să se taie plasticul în exces aşa cum este evidenţiat în
imagine. În caz contrar, condensatorul superior bolţurilor
intercooler-ului, va lovi acest suport. Plasticul se poate
tăia uşor cu ajutorul unei foarfece de tinichigerie.
3 4

Pasul 5: Pasul 6:
Cu ajutorul unui coleg se aduce suportul radiatorului De sub maşină se ridică ansamblul intercooler/condensa-
aproape de poziţia sa originală. Se instalează cele două tor/ventilator şi se fixează “piciorul” inferior al noului inter-
bolţuri lungi (unul dintre ele pe partea cealaltă) între cooler în garniturile de cauciuc de pe suport.
suport şi armătura din faţă.
5 6

Autotehnica septembrie 2011 43


SERVICE

Pasul 7: Pasul 8:
Se roteşte partea de sus a intercooler-ului în suport, în Din faţa suportului se ataşează cele două şuruburi T30
acelaşi timp având grijă ca garniturile laterale ale inter- care conectează garniturile laterale ale intercooler-ului la
cooler-ului să se fixeze în poziţia lor corespunzătoare pe suportul radiatorului.
suport.
7 8

Pasul 9: Pasul 10:


Împingeţi în spatele armăturii suportul radiatorului, Reconectaţi următoarele mufe electrice: sensorul de pre-
asigurându-vă că toate cablurile electrice şi cablul de siune al aerului condiţionat, ambele faruri şi mecanismul
deschidere al capotei sunt libere, nefiind blocate. de închidere al capotei. Cu bateria deconectată, conectaţi
Poziţionaţi suportul radiatorului la aproximativ 3cm mufele galbene ale sensorilor de airbag.
depărtare de armatură.
9 10

Pasul 11: Pasul 12:


Pe sub maşină, reconectaţi cablajul ventilatorului şi Reînşurubaţi cele 6 bolţuri de 16 mm ce unesc supor-
mufele proiectoarelor de ceaţă. La unele modele este po- tul radiatorului de armătura maşinii. De asemenea,
sibil să fie necesară reaşezarea acestor cablaje pe supor- reînşurubaţi cele 4 Torxuri T25 ce unesc armătura de
tul radiatorului. aripile maşinii.
11 12

44 Autotehnica septembrie 2011


SERVICE

Pasul 13: Pasul 14:


Cu ajutorul unui coleg care să susţină suportul radiatoru- Se instalează tubulatura intercooler-ului situată pe partea
lui, se strâng bolţurile de 16mm, în acelaşi timp aliniindu- şoferului cu ajutorul clipsurilor
se capetele boţurilor la poziţia în care au fost instalate
iniţial. De asemenea, se strâng şi bolţurile T25 de pe aripa
de sus în această etapă.
13 14

Pasul 15: Pasul 16:


Se îndepărtează o-ring ul de etanşare din cauciuc din În timp ce este îndepărtat clipsul de închidere de la cu-
partea mică de cuplaj a intercooler-ului aflat pe cuplajul plajul maşinii, se instalează noul adaptor de cuplare. Se
intercooler-ului de pe partea pasagerului. Se instalează conectează capetele tubulaturii şi se asigură că tubula-
garnitura în adaptorul de cuplaj. tura nu prezintă flambări. Se strâng pe poziţii clemele
tubulaturii.
15 16

Pasul 17: Pasul 18:


Se instalează suportul de faruri la suportul de radiator Se conectează cablul de acţionare al capotei şi se in-
utilizându-se şuruburile Torx T25, două pe fiecare parte. troduc clipsurile în găurile corespunzătoare din spatele
farului de pe partea conducătorului auto. Înainte de a se
închide capotă, se verifică funcţionarea mecanismului de
acţionare din interiorul maşinii.
17 18

45
Autotehnica septembrie 2011 41
SERVICE

Pasul 19: Pasul 20:


Cu ajutorul unui partener se îndepărtează bara de Se reconectează proiectoarele de ceaţă şi conexiunile
protecţie şi se aşează aproape de maşină. Se reinstalează electrice pe ambele părţi ale barii de protecţie.
furtunul de spălare al farurilor pe clipsurile originale de
pe bară de protecţie şi se reconectează mecanismul 20
de spălare al farurilor. Se slăbeşte clema de la furtunul
spălătorului de faruri şi se verifică de scurgeri.
19

Pasul 21: Pasul 22:


Se ataşează bara de protecţie pe maşină. Se instalează Se instalează toate Torxurile T25 care fac conexiunea între
cele două şuruburi Torx T25 care se situează în mod nor- bara de protecţie şi axul roţii, incluzând cele două Torxuri
mal în spatele grilajului radiatorului pentru a susţine pe T25 care conectează bara de protecţie la aripă.
poziţie bara de protecţie.
21 22

Pasul 24:
Se plasează partea inferioară a grilajului radiatorului pe
poziţia originală şi se instalează cele două şuruburi Philips.
Pasul 23: Se roteşte partea superior dorsală a grilajului radiatorului,
Se instalează toate şuruburile T25 situate la baza părţii introducând cele două clipsuri centrale de pe partea de
frontale a barii de protecţie. De asemenea, se instalează sus pe poziţie. Se instalează cele două şuruburi T25 pe
fuzelajul de la baza maşinii împreună cuTorxurile T25 grilajul radiatorului
24

23

Pasul 25:
Se reconectează bateria la maşină şi se coboară de pe
autovehicului de pe cric sau elevator.

46 Autotehnica septembrie 2011


www.bannerbatteries.com

SERVICE

VROOOOOMÂNIA!
NOI PORNIM ROMÂNIA

Banner este furnizor al constructorilor de autovehicule lideri de


piaţă şi îndeplineşte cele mai exigente cerinţe ale autovehiculelor
moderne. Bateriile noastre pornesc şi deservesc zilnic milioane de
autoturisme, camioane, autobuze, tractoare, maşini pentru construcţii
şi motociclete. În fiecare baterie Banner se găsesc decenii de know-how şi
siguranţă patentată. Prin urmare, Banner este şi precursor în dezvoltarea siste-
melor de baterii cu performanţe speciale pentru vehicule micro-hibrid cu echipare
START-STOP. Astfel realizăm o revizuire activă pentru îmbunătăţirea mediului şi a rere-
surselor. Banner – The Power Company.

Banner Baterii Romania s.r.l.


RO-077145 Pantelimon, jud.Ilfov, B-dul Biruinţei nr. 67
Telefon +4/ (0)21/ 3000 627, Fax +4/ (0)21/ 3000 637
E-Mail: office.bro@bannerbatteries.com Autotehnica iunie 2011 47
SERVICE

Sudura în aluminiu
Ghidul începătorului Partea a II - a

În paginile ce urmează vom


continua articolul din numărul
trecut al revistei legat de
realizarea unei suduri în alu-
miniu intr-un mod
profesionist

48 Autotehnica septembrie 2011


SERVICE

Principalul motiv pentru care am


suda o chiulasă în loc să o înlocuim Aparat de sudură de 375 A.
ar fi costul.
O chiulasă nouă costă între 600 şi
1500 euro
Pregătirea şi sudarea unei chiulase
ce este mediu deterioarata, durează
aproximativ 3 ore. Dacă o chiulasă
poate fi reparată la jumătate din preţul
unei chiulase noi, atunci această po-
sibilitate, devine foarte interesantă.
Majoritatea, preferă să repare o piesă
uzată decta să o înlocuiască, evident,
motivul fiind costul ridicat al pieselor
noi.
Sunt situaţii când, nu este
recomandată sudarea unei chiulase
uzate. Aceste cazuri sunt atunci când,
chiuloasa prezintă rugină avansată în
sistemul de răcire al acesteia, crăpături inert dar pot fi folosiţi şi cei de 2/32’’, După ce polizaţi şi degresaţi zona
exagerat de largi sau prea numeroase aceştia, după unele păreri sunt pre- ce urmează a fi sudată, trebuie să
ori în cazul în care în trecut a mai fost tabili în cazul în care se face şi prein- aplicați o soluţie specială de curăţat
sudată în mai multe locuri cazire înaintea sudurii. Electrozii de aluminiul ce trebuie lăsată câteva
Aluminiul gros, aşa cum este cel 2/32’’ sunt predispuşi topirii ij timpul minute pentru a-şi face treaba.
folo-sit pentru fabricarea chiulasei sudurii. Soluţia de curăţat aluminiul este
necesită un aparat de sudură puter- Arcul, este uşor de realizat şi este sta- acidă, şi va dizolva stratul de oxid.
nic. După spuselor unor veterani în bil, mai ales în cazul electrozilor de Această soluţie, pătrunde în toate
domeniu, aparatul de sudură trebuie 1/8’’. crăpăturile şi locurile ascunse, unde
să fie de cel puţin 275 A pentru a Este foarte important ca electrozii sa o perie sau polizorul nu poate
putea suda chiulasele.Ca şi măsura nu fie murdari de ulei sau orice fel de pătrunde. Este foarte important ca
de siguranţă un aparat de 375 A este mizerie în timpul sudurii. şi piesa de aluminiu de adaos să fie
mai mult decât sufficient pentru o Primul pas înainte de începerea lu- curăţată înainte de sudare.
sudură de calitate, chiar dacă chiu- crului efectiv este, să planificaţi ce Dacă în timpul sudării, apar nişte
lasa este înainte preîncălzita. aveţi de făcut. biluţe din aluminiu lucioase şi com-
De obicei, se folosesc electrozi de În cazul de fata chiulasa are o ureche pacte ca şi mărgăritarele nu este
1/8’’ speciali pentru sudură în gaz de prindere ruptă pentru pompa de nicio problemă atunci când sudaţi o
servodirecţie şi două crăpături între chiulasă. Probleme majore sunt a-
scunele supapelor 2 şi 3. tunci când, apare fluidizarea ma-
Când trebuie să sudaţi într-o zonă terialului, străpungerea, sau lipsa
greu accesibilă puteţi seta flacără, porozităţii.
vârful şi gazul pentru o probă, în Nu este nicio ruşine dacă, sunteţi ne-
scopul de a vă asigura că în timpul voit să retopiţi un strat de aluminiu
sudurii effective, atingeţi toate zonele sudat, înainte să treceţi la următorul,
necesare din unghiul potrivit pentru sau să răciţi chiulasa pentru a putea
o sudură de calitate. poliza ce aţi sudat şi să o luaţi de la
Odată ce chiulasă s-a incazit este re- capăt. Este foarte important ca sudura
comandat să fiţi pregătiţi pentru o să fie de calitate. Durează şi costă mult
sudură constantă s inu sa tot ajustati mai puţin s arepari o greseala făcută,
flacara. cât timp chiulasa este demontată şi
În continuare este bine să polizaţi se află în service, decât să fiţi nevoiţi
suprafeţele pe care doriţi să le sudaţi. să o reparaţi ulterior.
Aluminiul are un strat invizibil de oxid Sudând mai mult decât este cazul
ce se topeşte la o temperature de trei (adăugarea de material excesiv), nu
ori mai mare faţă de cea a aluminiu- creşte calitatea sudurii ci, prelungeşte
lui. Este imposibil să sudaţi aluminiul, activitatea de polizare, pentru inde-
fără să îndepărtaţi suprafaţa de oxid. partatrea materialului înafară cotelor.
După această operaţiune, este foarte Bineînţeles nu trebuie să cădem nici
important să curăţaţi suprafeţele pe în cealaltă extremă şi să adăugăm
Electrozi de 1/8’’ care doriţi să le sudaţi. prea puţin material. Mai bine un pic

Autotehnica septembrie 2011 49


SERVICE

mai mult, decât prea puţin deoarece


dacă va trebui să adăugaţi material,
chiulasa va trebui reincalzita şi abia
apoi puteţi adăuga materialul lipsă.
După ce terminaţi de sudat, este re-
comandat să introduceţi chiulasa,
timp de 15 minute în cuptor şi apoi
să îl opriţi, lăsând chiulasa la răcit,
înăuntru. O încălzire ulterioară su-
durii, reduce stresul din chiulasa, stres
ce poate duce la deformări în timpul
alezajului sau la viitoare crăpături în
timpul funcţionării.
Este posibil ca în timpul încălzirii
chiulasei în cuptor să apară feno-
menul de decălire, în funcţie de
aliajul folosit.La aluminiul aliat 365,
nu apare acest fenomen de decălire,
acesta apărând doar pentru restul
aliajelor, care în general au nevoie
de încălzire la o temperatură de 412
grade C, timp de aproximativ 3 ore şi
o răcire progresivă cu 10 grade C pe
oră. Este un timp foarte îndelungat
faţă de cel necesar aluminiului aliat
365, 30 de minute preincazlire şi 15
minute postincalzire.
Odată ce chiulasa s-a răcit, sudura
poate fi modelată în formă dorită şi
apoi se instalează noile scaune de
supape.

Rezumat:
-Stabiliţi cum veţi realiza sudura-
reglaţi aparatul de sudură.
-Polizaţi suprafate pe care o aveţi de
sudat pentru a suda pe un aliminiu
curat fata un strat de oxid.
-Curăţaţi zona în care sudaţi cu
acetonă şi perie de oţel.
-Curăţaţi zona în care sudaţi şi cu acid
şi apoi curăţaţi bine cu apă. Asiguraţi-
vă că zona este uscată.
-Încălziţi chiulasa în cuptor la 230-
260 grade C înainte de sudură.
-Efectuaţi sudură cu mare grijă, pen-
tru a obţine o sudura calitativă.
-Răciţi chiulasa în cuptor.
-Modelaţi sudura în forma dorită
-Ultimul pas şi cel mai important,
este să efectuaţi testul de presiune,
pentru a vă asigura că nu a mai rămas
nicio crăpătură.

50 Autotehnica iunie 2011


SERVICE

Autotehnica iunie 2011 51


SERVICE

Totul despre
filtrul de particule
Motoare Volkswagen Partea a II - a
Deşi motoarele diesel sunt preferate de mulţi
automobilişti în primul rând pentru perfor-
manțele şi economicitatea lor, acestea
rămân cele mai poluante motoare
prin no-xele eliberate în atmosferă,
producând de 3-6 ori mai mulţi
oxizi de azot (NOx) şi de peste
100 de ori mai multe parti-
cule nearse (fumul negru)
faţă de cele pe benzină.
Deşi ultimele teh-
nologii aplicate la
motoarele diesel
(injecţia com-
mon rail-ul
şi sistemul
EGR) au
permis
redu-
cerea
multor
poluanţi totuşi
oxizii
de azot şi
particulele
nearse rămân
principalii poluanţi
ce trebuie elimi-
nați potrivit viitoarelor
norme Euro-5. În moto-
rul diesel amestecul aer-
motorină atinge o temperatură
de auto aprindere de circa 450 grade C,
inferioară temperaturii la care are loc arderea în mo-
toarele pe benzină (900 grade C).

52 Autotehnica septembrie 2011


SERVICE

Filtrul de Particule
Filtrul de particule cu înveliş cata-
lizator de tip diesel este localizat în
sistemul de evacuare după turbo-
compresor, în imediata apropiere a
motorului.
Două componente, catalizatorul de
oxidare şi filtrul de particule, au fost
combinate pentru a forma o singură
unitate, filtrul de particule cu înveliş
catalizator de tip diesel. Acesta
alătură funcţiile catalizatorului de oxi-
dare şi filtrul de particule diesel într-o
singură componentă.
Filtrul de particule diesel filtreaza
particulele de funingine de carbon
din gazele de esapament. In functia
sa de catalizator de oxidare, acesta
curata gazele de evacuare de hidro-
carburi si monoxid de carbon. Aces-
tea sunt transfomate in apa si dioxid
de carbon.

Design si Functii
Design
Filtrul de particule diesel contine o
matrice de ceramica sub forma de
fagure de miere realizate din silicon
carbid si poate fi regasita intr-o car-
casa de metal. Matricea de ceramica
contine la randul ei mai multe canale
asezate paralel si care sunt conec-
tate alternativ. Astfel, canalele de
admisie si de evacuare sunt create
separat prin intermediul unor pereti
de filtrare. Filtrul de particule diesel
filtrează particulele de funingine de
carbon din gazele de eşapament. În
funcţia sa de catalizator de oxidare,
acesta curată gazele de evacuare de
hidrocarburi şi monoxid de carbon.
Acestea sunt transfomate în apă şi
dioxid de carbon.

Autotehnica septembrie 2011 53


53
SERVICE

Pereţii de filtrare, alcătuiţi din silicon zona din spate. este produs dioxid de nitrogen prin
carbid, sunt poroşi. Structura de sili- •Un alt motiv pentru reducerea con- intermediul învelişului de platină.
con carbid este acoperită cu un ame- sumului de platină în zona din spate Dioxidul de nitrogen (NO2)
stec de oxid de aluminiu şi ceroxid. este uzarea filtrului de particule die- reacţionează cu carbonul (C) din
Amestecul are rolul de strat trans- sel. În timpul operaţiunii din ce în ce particulele de funingine de carbon.
portator pentru convertizorul cata- mai multe depozite sunt create în Ca rezultat, se formează monoxid
lizatorului. Stratul transportatul este zona din spate datorită combustiei de carbon (CO) şi monoxid de azot
acoperit cu un metal preţios, platină, care slăbeşte efectul de catalizator al (NO).
care acţionează ca un catalizator. platinei. Monoxidul de carbon (CO) şi mo-
Un catalizator este o substanţă care noxidul de azot (NO), combinate cu
accelerează sau neutralizează o Regenerarea oxigenul (O2) formează dioxidul de
reacţie chimică fără a-şi schimba pro- Filtrul de particule diesel trebuie să nitrogen (NO2) şi dioxidul de carbon
pria stare. fie curăţat în mod regulat de parti- (CO2).
culele de funingine de carbon pen-
Funcţie tru a preveni blocarea lui şi Regenerare activă
Din moment ce canalele sunt închise afectarea funcţiilor sale. În timpul În timpul regenerării active, parti-
pe direcţia admisie-evacuare, gazele fazei de regenerare, particulele care culele de funingine de carbon sunt
de eşapament contaminate cu fu- au fost acumulate în filtrul de parti- arse prin intermediul unei creşteri
ningine de carbon trebuie să circule cule sunt oxidate. În regenerarea fil- direcţionate a temperaturii de către
prin pereţii de filtrare poroşi, alcătuiţi trului de particule cu înveliş cataliza- sistemul de management al moto-
din silicon carbid. Când acest lucru tor, regenerarea activă şi cea pasivă rului. În traficul urban cu încărcări
se întâmplă, particulele de funingine sunt două procese separate. Nu scăzute ale motorului, temperaturile
de carbon nu mai sunt componen- există semnale pentru şofer care să îl gazelor de eşapament pentru re-
tele gazoase reţinute în canalele de anunţe existenţa regenerării. generarea pasivă a particulelor este
admisie. prea scăzută. Deoarece particulele
Regenerarea pasivă de funingine de carbon nu pot fi
Zonele de înveliş în filtrul de În timpul regenerării pasive, parti- distruse, se formează depozite în fil-
particule diesel culele de funingine de carbon sunt tru. În momentul în care un anumit
Filtrul de particule diesel necesită o oxidate continuu fără intervenţia nivel al particulelor este atins în filtru,
anumită lungime pentru a furniza un sistemului de management al moto- este declanşată regenerarea activă
volum ridicat de stocare a particule- rului. Filtrul de particule este ampla- de către sistemul de management
lor de funingine de carbon. În plus, sat în imediata apropiere a motorului. al motorului. Acest proces durează
acesta trebuie să fie acoperit cu o Acest lucru asigură faptul că tempe- aproximativ 10 minute. Particulele
anumită cantitate de platină pentru raturile de 350-500o C de evacuare de funingine de carbon sunt trans-
a obţine efectul catalizator dorit. a gazelor sunt atinse pe autostrăzi, formate în dioxid de carbon la o
Filtrul de particule cu înveliş cataliza- de exemplu. Particulele de funingine temperatură a gazelor de eşapament
tor diesel este împărţit în zone de-a de carbon sunt transformate în di- de 600-650o C.
lungul lungimii filtrului. oxid de carbon printr-o reacţie cu
În zona frontală există o cantitate oxidul de azot. Acest proces gradul Funcţie
mare de platină, iar în zona din spate se realizează încet şi continuu, prin În timpul regenerării active, parti-
exista o cantitate mai mică. Datorită învelişul de platină, care acţionează culele de funingine de carbon sunt
acestei structurări apar următoarele ca un catalizator. arse cu ajutorul temperaturilor ridi-
avantaje: Funcţie cate ale gazelor de eşapament. Când
•În modul normal de operare al mo- Din oxizii de azot prezenţi în gazele acest lucru se întâmplă, carbonul din
torului, filtrul de particule diesel se de eşapament (NOx) şi oxigen (O2) particulele de funingine reacţionează
încălzeşte rapid în zona frontală.
Datorită concentraţiei ridicate de Filtru de particule gol
platină în această zonă a catalizato-
rului, filtrul are un efect catalizator
rapid. Cu alte cuvinte, filtrul de parti-
cule diesel răspunde rapid.
•În modul de regenerare, zona din
spate a filtrului de particule devine
foarte fierbinte din moment ce fu-
ninginea de carbon este arsă. Datorită
acestor temperaturi ridicate, platină
nu va mai funcţiona după o perioadă
de timp. Prin urmare, acest mate-
rial scump nu este utilizat intensiv în

54 Autotehnica septembrie 2011


SERVICE

cu oxigenul şi formează dioxidul de


carbon. Filtru de particule plin

Rolul regenerării active


Particulele de funingine de carbon
sunt reţinute în canalele de admisie.
Unitatea de control a motorului
poate detecta nivelul de funingine
de carbon în filtrul de particule prin
evaluarea semnalelor debitmetrului,
transmiţătorului de temperatură situ-
at înaintea şi după filtrul de particule
şi ale senzorului de presiune pentru
gazele de eşapament.
Atunci când nivelul de funingine de Nivelul depozitului carbon din rezistenta la flux, volumul gazelor de
carbon atinge o limită predefinita, filtrul de particule evacuare dinaintea filtrului este com-
sistemul de management al motoru-
lui iniţiază regenerarea activă.

Managementul motorului în
timpul regenerării active
Prin rezistenţa la flux a filtrului, uni-
tatea de control a motorului poate
detecta nivelul depozitulelor de
funingine de carbon din filtru. O
rezistenţă mare la flux indică perico-
lul blocării filtrului. Prin urmare, uni-
tatea de control a motorului iniţiază
procesul de regenerare activă. Pentru
acest lucru:
•Recircularea gazelor de evacuare
este închisă pentru a creşte tempera-
tura de combustie;
•O perioadă de injecţie prelungită este
iniţiată, după o perioadă a injecţiei
Nivelul depozitului carbon din filtrul parat cu diferenta de presiune de
principale cu o cantitate redusă, în
de particule este monitorizat con- dinainte şi după filtrul de particule şi
unghi de 35o unghiul arborelui cotit
stant de către unitatea de control a înregistrat ca o fracţie.
după TDC, cu scopul de a creşte tem-
motorului, care calculează rezistenta Diferenţa de presiune de dinainte şi
peratura de ardere;
la flux din filtru. Pentru a determina după filtrul de particule este calculată
•cantitatea de aer admis este regle-
mentate de o supapa de acceleratie
electrica;
•Presiunea de încărcare a aerului este
adaptată astfel încât cuplul din tim-
pul procesului de regenerare să nu
fie resimţit de către şofer.
Aceste măsuri conduc la o creştere
scurtă şi controlată a temperaturii
gazelor de evacuare aproximativ
600-650o C. În acest interval de
temperatură, funinginea de carbon
colectat se oxidează în dioxid de
carbon. După perioada în care s-a
desfăşurat regenerarea activă, filtrul
de particule este funcţionabil din
nou şi poate relua procesul de filtrare
a funinginei de carbon din gazele de
eşapament.

Autotehnica septembrie 2011 55


SERVICE

35o unghiul arborelui cotit dupa


TDC.
Din moment ce nu mai exista injectie
principala la TDC, carburantul nu mai
arde, ci se vaporizeaza.
Vaporii de carburant ard in filtrul de
particule. Caldura generata ca rezul-
tat ofera temperatura necesara ga-
zelor de esapament pentru a asigura
regenerarea filtrului de particule.
Senzorul de temperatura dupa fil-
trul de particule monitorizeaza tem-
peratura gazelor de esapament dupa
filtrul de particule. Acesta regleaza
volumul injectiei prelungite in timpul
depasirii.

Camele de injecţie
La motoarele diesel cu unitate de
control a injectorului şi filtru de
particule diesel, conturul camelor de
injecţie a fost modificat pentru peri-
oada de injecţie prelungită.
Comparând cu un motor fără filtru
de particule diesel, cama de injecţie
este creată astfel încât mişcarea în jos
a pistonului pompei să fie prelungită.
În acest mod, există suficient avânt
pentru a permite injecţia prelungită
într-o etapă ulterioară.

Limitările sistemului
Scurte călătorii frecvente
Pentru a se iniţia procesul de regene-
de senzorul de presiune al gazelor de Unitatea de control a motorului crează rare în filtrul de particule, temperatura
eşapament 1. un raport între diferenta de presiune gazelor de eşapament este crescută
Volumul gazelor de eşapament este şi volumul gazelor de eşapament şi de către sistemul de management al
calculat de către unitatea de control poate astfel calcula rezistenta la flux a motorului.
a motorului din catitatea de aer din filtrului de particule. Din rezistenta la În cazul călătoriilor scurte frecvente,
galeria de evacuare şi din tempera- flux, unitatea de control a motorului temperatura gazelor de eşapament
tura gazelor de eşapament dinaintea poate detecta nivelul depozitelor de nu poate atinge un nivel suficient.
filtrului de particule. Cantitatea ga- funingine de carbon. Prin urmare, regenerarea nu poate
zelor de eşapament este aproximativ fi realizată cu succes. Procedurile de
echivalentă cu cantitatea de aer din Perioada de injecţie prelungită regenerare ulterioare care sunt re-
galeria de admisie, care este calculată alizate cu un exces de depozite de
la depăşire funingine de carbon pot conduce la
de debitmetru. Volumul gazelor deÎn traficul urban dificil cu schimbări
eşapament depinde de tempera- supraîncălzirea şi deteriorarea filtru-
majore ale încărcării motorului şi lui de particule. Filtrul se poate bloca
tura respectivă. Temperatura estecu un procent ridicat de operaţiuni
calculată de către senzorii localizaţi datorită unui nivel ridicat de depo-
de depăşire, sunt necesare măsuri zite de carbon. Acest blocaj al filtrului
intaintea şi după filtrul de particule.
speciale pentru curăţarea filtrului. În
Prin citirea temperaturii gazelor de poate cauza defecţiuni ale motorului.
mod normal, în timpul depăşirii, este Pentru a preveni acest lucru, o lampă
eşapament, unitatea de control a oprită injectarea de combustibil, prin
motorului poate calcula volumul ga- de avertizare a filtrului de particule
consecinţă gazele de eşapament nu diesel va fi activată în bord în mo-
zelor de eşapament din cantitatea de
pot atinge temperatura necesară
aer din gazele de eşapament. mentul în care o limită este atinsă în
pentru a realiza regenerarea filtrului ceea ce priveşte capacitatea de sto-
de particule. care a filtrului sau după un anumit
Rezistenta fluxului filtrului de O cantitate mica de combustibil este număr de proceduri de regenerare
particule injectata la depasiri, la aproximativ eşuate.

56 Autotehnica septembrie 2011


SERVICE

În consecinţă, şoferul trebuie să


Imagine de ansamblu
conducă autovehiculul cu o viteză
asupra sistemului
crescută pentru o perioadă scurtă de
timp, astfel încât temperatura gazelor
de eşapament necesară să fie atinsă
pentru a se realiza regenerarea filtru-
lui de particule diesel.

Calitatea combustibilului
Calitatea carburantului trebuie să
fie conform standardului DIN aşa
cum este stipulat în manualul de
instrucţiuni.
Operaţiunea nu se poate efectua
cu biodiesel. Perioada de injecţie
prelungită pentru regenerarea filtru-
lui de particule diesel poate conduce
la combustibil nears pe peretele ci-
lindrului care intră în uleiul motorului
prin mişcarea pistonului. Combusti-
bilul diesel normal se vaporizează au-
tomat din ulei în condiţii normale de
operare. Biodieselul nu poate realiza
acest lucru eficient datorită punctu-
lui sau de fierbere ridicat. Ca rezultat,
În continuare, va fi ilustrată o diagramă funcţională a senzorilor implicaţi în
uleiul este subţiat, ceea ce poate cau-
procesul de filtrare al particulelor din gazele de eşapament.
za defecţiuni la motor.
Dacă combustibilul conţine un nivel
ridicat de sulf, acest lucru poate con-
duce la o deteriorare a funcţionării
sistemului filtrului de particule, de-
terminând un consum mai mare de
carburant, ca rezultat al regenerării
crescute.

Emisiile
Atunci când ciclul de regenerare
devine activ, poate exista o creştere
a emisiilor. În timpul regenerării se
realizează procesul de oxidare din
funingine de carbon în dioxid de car-
bon. Dacă nu este suficient oxigen
disponibil în timpul acestui proces, se
va forma monoxidul de carbon.
Prin închiderea recirculării gazelor de G39 Sondă Lambda J285 Unitatea de control având afişajul in bord
Semnal de iesire
eşapament, emisiile de oxid de azot G70 Debitmetru J317 Tensiunea de alimentare la releu de 30
cresc puţin. G450 Senzor de presiune al J533 Interfata de diagnoza
Semnal de intrare
Pentru a determina conţinutul emisi- gazelor de eşapament 1 K231 Lampa de avertizare a filtrului de particule
G506 Senzor de temperatură Diesel
ilor, se poate efectua un test de Pozitiv
înaintea filtrului de particule N240-243 Supapele unităţii injectorului
emisii. În timpul acestuia sunt valuate G527 Senzor de temperatură N18 Supapa de recirculare a gazelor de
Pamant
valorile din cadrul ciclului cu şi fără după filtrul de particule eşapament
regenerare. Cu valorile medii, vehicu- G507 Senzor de temperatură N75 Supapa solenoid de control a presiunii de
CAN data bus
înaintea turbocompresorului încărcare
lul trebuie să întrunească standardul J248 Sistemul unităţii de con- V135 Pompa de aditiv a filtrului de particule
de emisii EU4. trol al injecţiei directe Diesel V157 Clapa galeriei de admisie
Z19 Radiatorul sondei Lambda

57
SERVICE

Sistemul de suspensii
pneumatice la Audi A6

Sistemul de suspensii are rolul de a asigura confortabilitatea pasagerilor


şi de a proteja încărcătura, organele componente împotriva şocurilor,
trepidaţiilor şi oscilaţiilor dăunătoare cauzate de neregularităţile
drumului. Suspensia cuprinde elemente elastice, dispozitive de ghidare,
amortizoare şi stabilizatoare.

58 Autotehnica septembrie 2011


SERVICE

În rândurile următoare, veţi găsi de-


taliate principiile suspensiei cu ar-
curi, cu amortizor şi suspensia
pneumatică.

În momentul în care de suspensie formează conexiunea venit bine stabilite în vehiculele


un vehicul circulă pe o suprafaţă între suspensia roţilor şi caroserie. de pasageri. Arcurile de oţel sunt
cu denivelări, forţele de impact Acest sistem este complementat de disponibile într-o gamă variată de
sunt transmise roţilor. Aceste forţe acţiunea arcurilor anvelopelor şi a modele, dintre care cel mai răspândit
sunt transmise de la caroserie prin scaunelor autovehiculului. Elemen- a devenit arcul spirală.
sistemul de suspensii şi suspensia
roţilor. Scopul sistemului de suspen-
sii este de a absorbi şi de a reduce
aceste forţe. În ceea ce priveşte sus-
pensiile autovehiculului, se realizează
o distincţie clară între sistemul de
suspensii şi sistemul de vibrare al a-
mortizorului. Prin interacţiunea celor
două sisteme, se obţin următoarele:
•Siguranţă la volan – Contactul roţilor
cu suprafaţa şoselei este menţinut,
ceea ce este esenţial pentru frânare
şi pentru comanda direcţiei;
•Confort la volan – Încordarea
neplăcută şi nesănătoasă a pasage-
rilor autovehiculului este minimizată,
iar avariile cauzate de încărcarea
sarcinii în mod disproporţional sunt
evitate;
•Siguranţă în funcţionare – Compo-
nentele autovehiculului sunt prote-
jate împotriva unor suprasolicitări;
În timpul deplasării, caroseria au-
tovehiculului nu este supusă doar
forţelor care declanşează mişcarea
înainte şi înapoi a autovehiculului, ci
şi mişcărilor şi vibraţiilor din direcţia
celor trei axe spaţiale.
Împreună cu arborele cinematic, sus-
pensia autovehiculului are o influenţă
semnificativă asupra acestor mişcări
şi vibraţii.
Îmbinarea corectă a arcurilor şi a
sistemului de vibrare al amorti-
zoarelor constituie prin urmare, un
element de o importanţă majoră.
tele de suspensie includ arcuri de Suspensiile pe aer care au fost folosite
Sistemul de suspensii oţel, gaz/aer şi cauciuc/elastomeri
Ca şi elemente de “susţinere” ale pentru mulţi ani în cazul autovehi-
sau o combinaţie a acestora. culelor de mare tonaj, devine din ce
sistemului de suspensii, elementele
Suspensiile pe arcuri de oţel au de- în ce mai utilizat la autovehiculele de

Autotehnica septembrie 2011 59


SERVICE

pasageri datorită avantajelor oferite maselor reduce impactul de încărcare revină


de acest sistem. al componentelor nesuspendate şi la starea iniţială. Masa oscilează mai
În cazul autovehiculelor de pasageri îmbunătăţeşte în mod semnificativ presus de starea de repaus ceea ce
putem diferenţia între masa răspunsul caracteristicilor suspensiei. determină exercitarea forţei de reve-
suspendată (corp cu vagon şi meca- Aceste efecte determină o creştere nire. Acest proces se repetă până ce
nism de antrenare cu roţi dinţate) şi remarcabilă în confortul şoferului. rezistenţa aerului şi fricţiunea internă
masa nesuspendată (roţi, frâne, părţi Exemple de reducere a maselor ne- a arcurilor determină încetarea
ale mecanismului de antrenare şi ar- suspendate: vibraţiei.
borele de planetare). •Spiţa goală din aluminiu a roatei;
Ca rezultat al sistemului de suspen- •Piesele mecanismului de antrenare Frecvenţa normală a caroseriei
sii, vehiculul formează o unitate os- cu roţi dinţate (rulmentul, janta, co- Vibraţiile sunt definite în funcţie
cilatorie cu o frecvenţă normală a nexiunile etc) realizate din aluminiu; de gradul de amplitudine şi de
caroseriei determinată de masele •Etrier; frecvenţă. Frecvenţă normală a caro-
suspendate şi de reglarea sistemului •Anvelope optimizate la greutate; seriei este deosebit de importantă în
de suspensii. •Piese ale mecanismului de antrenare reglarea sistemului de suspensii.
optimizate la greutate (axele roţilor). Frecvenţa normală a părţilor nesus-
Masele nesuspendate pendate este de 10Hz şi 16Hz pentru
În principiu, scopul este de a mini- Vibraţia un autovehicul de mărime mijlocie.
miza volumul maselor nesuspendate În cazul în care o masă pe arcuri este Reglarea adecvată a sistemului de
şi influenţa lor asupra caracteristicilor deviată din starea de repaus de o forţă, suspensii reduce frecvenţa normală
vibraţiei (frecvenţă normală a caro- o nouă forţă de rapel este dezvoltată a caroseriei (masă suspendată) între
seriei). În plus, o inerţie scăzută a în arcuri care îi permite masei să 1Hz şi 1,5Hz

60 Autotehnica septembrie 2011


SERVICE

Tabel cu alocarea arcurilor (osia frontală la un Audi A6 – 1 BA)


Clasa de sarcină, osia frontală Sarcina pe osie (Kg) Suspensia, stânga și Codul de culori
dreapta (rata arcului)
OJD 739-766 800411105 AN (29,6 N/mm) 1 violet, 3 maro
OJE 767-794 800411105 AP (31,4 N/mm) 1 alb, 1 maro
OJF 795-823 800411105 AQ (33,3 N/mm) 1 alb, 2 maro
Rulare în modul 824-853 800411105 AR (35,2 N/mm) 1 alb, 3 maro
Standard OJG
854-855 800411105 AS (37,2 N/mm) 1 galben, 1 maro
(exemplul 1BA) OJH
886-918 800411105 AT (39,3 N/mm) 1 galben, 2 maro
OJJ
919-952 800411105 BA (41,5 N/mm) 1 galben, 3 maro
OJK
953-986 800411105 BM (43,7 N/mm) 1 verde, 1 maro
OJL
987-1023 800411105 BN (46,1 N/mm) 1 verde, 2 maro
OJM
OJD 753-787 800411105 P (40,1 N/mm) 1 gri, 3 violet
OJE 788-823 800411105 Q (43,2 N/mm) 1 verde, 1 violet
824-860 800411105 R (46,3 N/mm) 1 verde, 2 violet
OJF
Rulare în modul 861-899 800411105 S (49,5 N/mm) 1 verde, 3 violet
Sportiv OJG
900-940 800411105 T (53,0 N/mm) 1 galben, 1 violet
(exemplul 1BE) OJH
941-982 800411105 AA (56,6 N/mm) 1 galben, 2 violet
OJJ 983-1027 800411105 AB (60,4 N/mm) 1 galben, 3 violet
OJK

SERVICE

Autotehnica august 2011 61


MANUALE
CAROSERII REPARAȚII ÎN
LIMBA ROMÂNĂ

VW Passat Renault Megane II Ford Focus Ford Fiesta

Automobile Automobile Automobile Automobile


fabricate între fabricate între fabricate între fabricate între
2000 și 2005, 2002 și 2005, 2001 și 2004, 2002 și 2005,
benzină și Diesel benzină și Diesel benzină și Diesel benzină și Diesel

VW Golf/Bora Skoda Fabia Skoda Octavia Citroen Berlingo

Automobile Automobile Automobile Automobile


fabricate între fabricate între fabricate între fabricate între
2001 și 2003, 2000 și 2006, 1998 și 2004, 1996 și 2005,
benzin și Diesel
benzină benzină și Diesel benzină și Diesel benzină și Diesel

OFERTĂ SPECIALĂ * PREȚ : 90 RON


pentru ABONAȚII AUTO TEHNICA
se acordă o reducere de 15%

www.xmeditor.ro
62 Autotehnica aprilie 2011
CAROSERII

Opel Astra H Opel Vectra C Peugeot 307 Citroen C3

Astra H Automobile Automobile Automobile


fabricate după fabricate după fabricate între fabricate între
03.04 și Zafira B 2002 , 2001 și 2004, 2002 și 2005,
fabricate după 07.05 benzină și Diesel benzină și Diesel benzină și Diesel

Renault Clio Mercedes Sprinter Volkswagen Passat Volkswagen Transporter

Automobile Automobile Automobile


Automobile
fabricate între fabricate între fabricate între
fabricate după
1998 și 2002, 2000 și 2006, 1996 și 2000,
05.03
benzină și Diesel benzină și Diesel benzină și Diesel

www.xmeditor.ro
Autotehnica aprilie 2011 63
STATISTICI
MANUALE TEHNICE AUTO

Known fixes and Complete informa


informa-
bulletins tion for front and rear
Remote central locking wheel alignment.
and immobilizers -
programming Toe - camber - caster -
procedures and KPI lock angles
battery replacement Castor and camber
Service interval adjustment illustra
illustra-
indicators - reset tions
procedures Standard and optional
Four easy reference wheel and tyre sizes
charts: Air condition-
condition Wheel nut tightening
ing (AC), Front wheel torques and tyre
alignment, Spark plugs pressures
and Tyre pressures
Service illustrations for
Pollen filter locations,
Serpentine belts,
Engine codes and VIN
plates.

Remote central locking The 2010 edition is an


and immobilizers - important guide for
programming every workshop that
procedures and wants to tackle
battery replacement engine, transmission
Service interval and immobilizer work
indicators - reset effectively
procedures Now includes HEX
Three easy reference Codes
charts: Air condition-
condition Fault locations listed
ing (AC), Front wheel with comprehensively
alignment and Tyre researched probable
pressures causes that save time
Service illustrations for by eliminating
Pollen filter locations, guesswork
Serpentine belts and Code accessing and
Engine codes and VIN erasing techniques
plates Data link connector
1998-2011 locations identified

Dodge Caliber 2,0 CRD;


Fiat 500 1,2;
Mitsubishi L200 2,5
Di-D;
Toyota Hi-Lux 2,5
D-4D;
Vauxhall Astra-H 1,6
16V;
Volkswagen Crafter 2,5
TDI

NU RATA !
Revised replacement
intervals for Citroën,
Ford, Hyundai,
Colectia de manuale tehnice Peugeot, Seat, Vauxhall
and Volkswagen
Revised crankshaft
pulley bolt tightening
procedures for Alfa
Romeo and Chevrolet.

Tel +40.21.683.06.85;
64 Autotehnica iulie - august 2009 Fax +40.21.683.17.14; e-mail: office@xmeditor.ro www.xmeditor.ro
Ai nevoie de o unealtã
pe mãsurã?

tu poti intra pe
www.4service.ro
el nu!
REDACTIA AutoTehnica

Asiguratorii şi abuzurile lor


Continuare editorial...
ofere produse ieftine – deci implicit de mai slabă calitate – ceea ce poate
dăuna imaginii lui în piaţă, fie să fie pur şi simplu EXCLUS din piaţă prin deci-
zia unor firme de asigurări de a accepta produse doar de la anumiţi furnizori,
pe criterii niciodată publice.
Firma de aigurari întârzie plata reparaţiilor către atelierul service. Cine pierde? Revistă editată de
În primul rând CLIENTUL pentru că fie nu găseşte un service care să îi mai Asociația Specialiștilor Auto din România
accepte maşina – pentru că firma de asigurări are datorii faţă de service-
ul respectiv, fie aşteaptă cu maşina blocată în service până când service-ul www.asar.com.ro office@asar.com.ro
primeşte „acceptul de plată” sau chiar banii fie este pus să suporte din pro- X-MEDITOR srl
priul buzunar contravaloarea reparaţiei urmând apoi a alerga cu lunile pe la Nr. Inregistrare la Oficiul Registrului Comerțului:
uşa firmei de asigurări în speranţa că îşi va recupera prejudiciul. În al doilea J40/10863/2005;
rând pierde service-ul, pentru că neincasandu-şi la timp facturile emise intră CUI: R17700980;
în blocaje financiare, nemaiputându-şi plăti salariile, furnizorii, obligaţiile către Capital Social: 144.000 RON
stat, iar totul culminează cu incapacităţi de plată sau chiar falimente. Evident Cont: RO05RZBR0000060006688453
în al treilea rând pierde furnizorul de piese, pentru că nu îşi poate recupera Raiffeisen Bank - Sucursala Obregia
banii pentru marfa livrată, implicit are dificultăţi în a-şi plăti furnizorii, salariile,
dările către stat, etc. Redacția Revistei “Auto Tehnica“
Firma de asigurări IMPUNE clientului service-ul unde să îşi repare maşina. Str. Iarba Câmpului, 24, Sector 4, Bucuresti
Cine pierde? Ca de obicei, primul afectat este clientul pentru că nu se mai Tel: 021.683.06.85; 031.405.90.33; 031.405.90.34;
poate adresa unui service în care „are încredere” sau unui service „mai aproape Fax: 021.683.17.14
de casă” ci este obligat să umble zeci de kilometri căutând un service „Care e-mail: office@xmeditor.ro
are contract de decontări directe” cu firma respectivă de asigurări. În al doi- http://www.xmeditor.ro
lea rând pierd service-urile care „nu au contract de decontări directe” cu
respectivă firma de asigurări, pentru că pierd un important număr de clienţi Director General: Victor BALAȘ
şi evident, în al treilea rând, pierd furnizorii acestor service-uri pentru că prin (victor@xmeditor.ro)
scăderea cifrei de afaceri a service-ului, automat scade şi cifra de afaceri a Coordonatorul publicatiilor Auto Tehnica:
furnizorului pentru acel service. Dr. Iván NAGYSZOKOLYAI
În concluzie, orice decizie a firmelor de asigurări afectează direct atât service- (nszi@xmeditor.hu)
urile auto şi distribuitorii de piese cât şi posesorii de autovehicule – care sunt Coordonator publicații
cei mai afectaţi de aceste decizii. România : Mircea N. Stoian
Mulţi oameni ne spun să pornim campanii care să aibă ca rezultat încetarea
activităţii unor Firme de Asigurări. Noi nu susţinem acest punct de vedere. Colectivul de redacție:
De ce? Hai să analizăm cine ar avea de câştigat şi cine ar avea de pierdut Consultant Tehnic ing. Mircea Loviște
din închiderea unei firme de Asigurări? Păi – de câştigat – în cel mai fericit (mircea@xmeditor.ro)
caz ar avea concurenţii lor, pentru că ar ocupa şi segmentul de piaţă deţinut Layout & Design: Călin GIUBEGA
de aceştia. De pierdut? Să ne gândim puţin: o firmă de asigurări (medie) are (calin@xmeditor.ro)
cam 5-600 de angajaţi. Aceştia ar rămâne pe drumuri. În al doilea rând, o Dep. Contabilitate: Anda VLASE
firmă de asigurări (medie) face plăţi lunare către 6-700 de service-uri auto ce (anda@xmeditor.ro)
totalizează de peste 3-4 milioane de Euro! Asta înseamnă că 6-700 de service- Coordonator vânzări: Emoke Monica POPA
uri vor fi afectate direct de prăbuşirea ei. Acestea în primul rând nu îşi vor mai (monica@xmeditor.ro)
recupera curând sumele pe care le au de încasat, iar în al doilea rând pierd o Coordonator
sursă importantă de venituri. Drept urmare unele se vor închide, iar altele vor AutoTehnica TV: Andrei Copaci
face reduceri de personal. Asta înseamnă încă 1500 – 2000 de oameni rămaşi (andrei@xmeditor.ro)
pe drumuri. Dacă mai calculăm pierderile pe care le vor suferi furnizorii aces- Relația cu clienții: Elena Iordache
tor service-uri care se pot reflecta prin scăderea cifrei de afaceri şi reduceri de (elena@xmeditor.ro)
personal şi dacă mai adăugăm încă 3-400 de disponibilizări şi de aici atingem Suport Tehnic: George URSI
o cifră ameţitoare de peste 3000 de persoane care vor rămâne pe drumuri. (george@xmeditor.ro)
Nu are rost să calculăm pierderile din industria „orizontală” (fiecare dintre
aceştia cumpără produse de la magazinul din colţ, care va fi afectat, îşi va Tehnoredactare: X-Meditor România
reduce cheltuielile familiale, etc). Str. Iarba Câmpului, 24, Sector 4, București
Oare în viitorii 50 de ani se vor rezolva aceste probleme şi vom intra şi noi în
normalitate?

I.S.S.N. 1841-5962
Responsabilitatea pentru conținutul materialelor publicate
revine in exclusivitate autorilor. Reproducerea oricărui ma-
terial apărut in revista este interzisă fără acordul scris al
66 Autotehnica septembrie 2011 X-Meditor România

S-ar putea să vă placă și