Diferenta intre sterilizare si dezinfectie

Microorganismele traiesc în mediul înconjurator în prezenta anumitor factori fizici, chimici si biologici care
influenteaza în mod favorabil sau defavorabil dezvoltarea si înmultirea lor.

Tehnicile de sterilizare s-au dezvoltat initial în laboratoare pentru a permite izolarea microbilor în culturi pure,
ele fiind apoi rapid preluate de toate specialitatile medicale pentru a preveni raspândirea infectiilor.Se folosesc
doi termeni pentru a desemna distrugerea sau înlaturarea microorganismelor,sterilizarea si dezinfectia, diferenta
dintre ele fiind importanta.

1.Sterilizare - se înteleg procedeele fizice si chimice care elimina toti germenii viabili (bacterii, spori, fungi,
virusuri, paraziti) de pe un obiect. Se desemneaza ca steril un obiect care a fost supus unui procedeu de
sterilizare si protejat în mod corespunzator pentru a preveni contaminarea sa.

Se folosesc, în principiu, 4 metode de sterilizare:

• sterilizarea prin caldura; • sterilizarea chimica, metoda evitata în general

• filtrarea prin filtre bacteriologice care retin
bacteriile din lichidele ce nu pot fi supuse
temperaturilor ridicate;
• iradierea cu raze UV sau raze ionizante;
deoarece doar câtiva dezinfectanti, foarte toxici si
iritanti (ca de ex: formaldehida) folositi în conditii
riguros controlate, sunt capabili sa omoare toate
formele de viata inclusiv sporii, fara a deteriora
obiectele de sterilizat.

Trebuie specificat, însa, ca sterilizarea nu este identic cu distrugerea fizica a bacteriei, cu toate ca cele doua
notiuni se folosesc des una în locul celeilalte. Acest aspect este foarte important, deoarece solutiile perfuzabile,
care sunt sterile dar contin bacterii omorâte, a caror produsi de degradare au efecte pirogene, dau reactii toxice a
caror gravitate merge pâna la socul endotoxinic. Deci, apa si lichidele care vor servi la prepararea solutiilor
injectabile sau perfuzabile trebuie sa fie nu numai sterile, dar sa aiba un grad pronuntat de puritate.

2.Dezinfectia se refera la distrugerea potentialului infectios în scopul de a împiedica raspândirea microbilor

dintr-un anumit focar de infectie, rezultatul nefiind întotdeauna omorârea tuturor formelor microbiene.
Dezinfectantele sunt substante puternic bactericide,cel mai des toxice pentru organismul uman. Se aplica acolo
unde sterilizarea nu se poate efectua: mobilier, asternuturi de pat, bazine de înot, încaperi etc.

Metodele de dezinfectie sunt:

• dezinfectia prin caldura umeda si consta in • dezinfectia chimica

fierbere si pasteurizare

Mecanismul de actiune antimicrobiana a antibioticelor

Antibioticele reprezinta un grup de medicamente capabile sa distruga si sa stanjeneasca multiplicarea unor

anumite organisme patogene, implicate etiologic in variate boli si sindroame infectioase. Aceste medicamente
au actiune antimicrobiana specifica si selectiva; in doze terapeutice,ele nu lezeaza (spre deosebire de entiseptice
si dezinfectante),celulele organismului gazda.

Mecanismele de actiune antimicrobiana ale antibioticelor:

 1. Inhibarea peretelui bacterian: este realizata de antibioticele
–Beta-lactamice: --- efectul este bactericid si maxim in perioada de crestere a bacteriilor. Rezistenta
bacteriilor la antibioticele beta-lactamice e producerea de beta-lactamaze (enzime care desfac inelul
beta-lactam)
--- toleranta e atunci cand antibioticul inhiba bacteria, dar nu o omoara
--- reactii de sensibilitate la 3-5% din pacienti, poate duce la soc anafilactic mortal
--- exemple: penicilina de sinteza, peniciline naturale( penicilina G si V)

2. Alterarea permeabilitatii membranei citoplasmatice : e realizatat de antibiotice, se executa in

toate fazele de crestere a bacteriei.
- Exemple: --- polimixine ( sunt active asupra bacililor Gram negative)
--- polienele (au efect fungicid)

3. Inhibarea sintezei proteice: e realizata de: aminoglicozide, macrolide, lincosamide, clorafenicol,

tetracicline
4. Inhibarea sintezei acizilor nucleici: e realizata de:

- Sulfamide – e produs de sinteza - Novobiocuna – un antibiotic

- Trimetriprim- e un chimioterapic bacteriostatic
- Quinolone – e un chimioterapic - Rifampicina – sunt foarte toxice

Caractere de hemoliza (streptococci)

Streptococii sunt coci gram pozitivi, dispuşi în lanţuri mai mult sau mai puţin lungi, imobili, nesporulaţi,
uneori capsulaţi. Majoritatea sunt facultativ anaerobi, dar există unele specii care sunt strict anaerobe sau
aerotolerante.

HABITAT - streptococii fac parte din flora normală a omului şi a animalelor, habitând, în mod normal la
nivelul tractului respirator superior.

Clasificare
Genul Streptococcus a fost clasificat după mai multe criterii, iar unul din acestea se axeaza pe hemoliza.

 Hemoliza: streptococii se comportă diferit pe geloză sânge şi se împart din acest punct de vedere
în:
 streptococi beta hemolitici care produc o hemoliză completă, clară caracteristică speciilor
patogene
 streptococi alfa hemolitici care produc hemoliză parţială cu apariţia unei coloraţii verzui a
mediului (hemoliză viridans) caracteristică streptococilor viridans şi pneumococilor
 streptococi alfa’ hemolitici care produc o hemoliză incompletă
 streptococi nehemolitici sau  hemolitici

Diagnostic imunologic
 La 2-3 saptamani de la debutul infectiei streptococice respiratorii acute se poate instala una dintre
complicatiile grave nesupurative (acestea apar in urma mecanismului de hipersensibilitatede tip 2-
citotoxic si 3-complexe imune):
- Glomerulonefrita acuta
- Reumatism articular acut
- Cardita reumatica
- Coreea
- Eritemul nodos
Un titru mai mare de 200 u ASLO/ml arata o infectie streptococica in antecedente, daca dupa 3 saptamani de
tratament nu scade titrul anticorpilor la normal, tratamentul se repeta, daca nu scade inseamna ca s-a instalat
reactia de hipersensibilizare, in acest caz pacientul i se determina lunat titrul ASLO , iar daca scade =>
vindecare.
Fermentatia polizaharidelor(3 tipuri)
Fermentarea polizaharidelor :

- Dextrină: sunt glucide solubile și amorfe, cu molecula mică.

- Amidon: - Amidonul are o structură amorfă, insolubilă în apă, deși la contact cu apa acesta se umflă. La
recunoașterea amidonului se folosește iodul: la contact cu acesta, amidonul dă o culoare violet închisă la
rece.
- Glicogen: un polizaharid compus din mai multe molecule de glucoză. Glicogenul servește la înmagazinarea
energiei și detoxifierea organismului, o mare parte din glicogen se găsește în ficat. Desfacerea glicogenului în
monozaharide ca glucoza se face cu eliberare de energie necesară de exemplu contractiei musculare.
Procesul de eliberare sau înmagazinare de energie fiind reversibil și se realizează cu ajutorul ATP-ului.

Exemple de bacili sporulati aerobi

Genul Bacillus – in acest gen sunt inclusi bacilli gram + sporulati. Se cunosc cel putin 36 de specii care fac
parte din acest gen:

- Specii patogene: Bacillus anthracis, Bacillus cereus, Bacillus subtilis

- specii alcalifile: B.alcalophilus, B.pasteurii care au pH-ul optim de dezvoltare de 8 sau pentru unele
tulpini chiar de 11;
- specii halofile: B.pantothenticus, B.pasteurii.Unele tulpini cresc la concentra ii de 10% NaCl;
- specii psichrofile: B.globisporus, B.insolitus, B.marinus, B.megaterium, B.polymyxa;

Descrieti leziunea produsa de Clostridium tetaniae la om si animale mari

Tetanosul este o boala infectioasa, necontagioasa, determinata de bacilul tetanic, caracterizata prin prezenta
spasmelor si a tonusului muscular exagerat, ca urmare a efectului toxinei bacilare asupra sistemului nervos.
Bacilul tetanic produce o exotoxina de natura proteica, ce are o structura chimica similara cu cea a toxinei
botulinice; acestea sunt cele mai puternice doua toxine cunoscute pana in momentul de fata.
Exotoxina tetanica are doua componente cu actiuni diferite:
-tetanospasmina: actioneaza asupra sistemului nervos si
-tetanolizina: cu actiune nociva asupra structuriilor hematoformatoare.
Actiunea: Germinarea acestora se produce doar acolo unde exista tesut devitalizat, fragmente de sol sau
inflamatie si infectie. Bacilul nu este capabil de a produce singur inflamatie la locul de intrare, de aceea leziunea
va avea un aspect benign. Ulterior va fi eliberata o toxina, care prin intermediul structurilor neuronale motorii,
va ajunge pana la nivelul trunchiului cerebral. La nivel central, tetanospasmina (componenta toxei tetanice, cu
tropism neuronal) perturba eliberarea unor factori inhibitori ai activitatii neuronale, generand o stare de
permanenta excitatie neuro-motorie. Rezultatul este aparitia contracturii tetanice (o contractie permanenta si
puternica), ca urmare a exagerarii tonusului musculaturii scheletale. Toxina tetanica actioneaza si asupra
placilor neuromusculare, prin blocarea unor neurotrasmitatori; rezultatul este: slabiciune musculara sau
paralizie.
Mecanismul de actiune al exotoxinei este cel de inhibare a colinesterazei . Toxina reduce sau blocheaza metabolizarea
acetilcolinei de la nivelul sinapselor , neuronilor, maduvei spinarii, determinand excitabilitate neuromotorie crescuta,
crize paroxistice de contractura, care se produc la cea mai mica excitatie (auditiva, vizuala, tactila).
Complicatii: In tetanos apar tulburari circulatorii severe, instabilitatea tensiunii arteriale si tahicardie. La nivel
pulmonar apar bronhopneumonii de aspiratie, iar la nivel gastrointestinal: dilatatie gastrica acuta si ileus
paralitic. Sistemul osteoarticular este afectat sub forma de osteoporoza, deformatii ale coloanei vertebrale,
tasari, scolioze si fracturi. Pronosticul este sever in tetanosul cu incubatie scurta si generalizare foarte rapida.
ANIMALE: Clostridium botulinum este o bacterie anaerobă , Gram-pozitivă este dintre cele mai grave, afectând
sistemul nervos central. Toxinele produse de C. botulinum blochează transmiterea impulsurilor de la nervi la mușchi,
determinând paralizarea mușchilor. Paralizia apare adesea la mușchi care controlează mișcările ochilor, deglutiția și
vorbirea și progresează spre cei ai torsului și ai extremităților.
Descrieti mediul si cresterea eugonica la Mycobacterium tuberculosis
Mycobacterium tuberculosis este bacteria care cauzează cele mai multe cazuri de tuberculoza.
Este o bacterie obligatoriu aerobă (nu Gram pozitivă/negativă), care se divide la 16-20 ore. Spre deosebire de
alți germeni, datorită continutului mare de mureina din peretele celular, se colorează foarte greu și, ulterior,
rezistă la decolorarea cu alcool si acizi minerali diluați. Sunt așadar, bacili acid-alcoolorezistenti. Se pun in
evidență prin coloratia Ziehl Neelsen. Pe frotiurile colorate după această metodă, bacilul tuberculos apare
colorat în roșu aprins, datorită fucsinei, în timp ce restul de germeni, celule sau alte elemente, sunt decolorate de
acizi sau alcool, fiind ulterior recolorate cu albastru de metilen.
Bacilul este rezistent la acțiunea majorității antibioticelor, acest lucru fiind în mare parte explicat prin faptul că
infecția este intracelulară. Virulența se pare că este dată de existența unei substanțe lipidice numită cord-facto.
Reacția sistemului imunitar la Mycobacterium tuberculosis este predominant de natură celulară.
Definiti Fam.Enterobacteriacee
Aceasta familie reprezinta o grupare taxonomica foarte bine dezvoltata insumand 28 de genuri, dintre care 23 sunt de
interes medical uman.
DEFINITIE: Bacili scurti, Gramm negativi, nesporulati, imobili sau mobili prin prezenta flagelilor.
Nepretentiosi din punct de vedere nutritiv, cresc pe medii cu peptona, in prezenta bilei. Fermenteaza
glucoza, sunt oxidazo- negativi, produc catalaza si reduc nitratii in nitriti.
Ph-ul virusului holeric
Cauza - Holera se transmite, in principal, fie prin ingestia de apa poluata de dejectiile umane infectate, fie
prin ingestia de alimente sau bauturi contaminate, sau chiar prin crustacee infectate ingerate. Vibrionul holeric,
introdus in organismul uman, produce o enterotoxina care altereaza peretele intestinului suhpre fara sa-l
distruga.

- pH-ul arterial este de obicei scazut (in jur de 7,2).

- acidemia apare cind compensarea respiratorie este incapabila sa sustina pH-ul normal al singelui

Mediile microaerofile descriere si exemple de bacterii

Bacteriile microaerofile pot creste in aer cu 10% CO2 sau in conditii de aerobioza sau
anaerobioza; totusi, aceste microorganisme cresc mai bine in prezenta unei mici cantitati de oxigen
atmosferic.
 Bacterii microaerofile – necesită concentraţii reduse de O2 şi 2-10% CO2. Obţin energia prin respiraţie
sau fermentaţie (Neisseria, Brucella, Campylobacter)
Dupa incubare bacteriile microaerofile se dezvolta in partea de mijloc a “corpului lor”.
Streptococii microaerofili pot reprezenta unica etiologie în abcese dentare, intracraniene, pulmonare, septicemii,
meningite sau conjunctivite.

Diagnostic bacteriologic la treponema

Specii din Genul Treponema de interes medical:
1. Treponeme patogene pentru om: care produc boli endemice, cu transmitere sexuala:
- Treponema pallidum: agentul etiologic al sifilisului venerian,

2. Treponeme saprofite: Tr. genitalis, Tr. microdentium, Tr. Mucosum etc.

Treponema pallidum este un parazit exclusiv al omului, care nu se intalneste in mediul exterior, avand o
rezistenta extrem de redusa.Transmiterea veneriana reprezinta calea aproapeexclusiva de contagiune interumana
pentru sifilis.
Diagnosticul bacteriologic direct:
- metoda ce permite un diagnostic rapid, necostisitor, in forme precoce de boala,

- treponemele patogene pot fi vizualizate numai la microscopul cu fond intunecat sau prin coloratie
imunofluorescenta.

•Microscopia in camp intunecat :

- Treponema pallidum : apare sub forma de spirochete fine, caracterizate prin miscari de insurubare sau
flexie rigida si brusca,
- demonstrarea prezentei treponemelor cu morfologie si miscari caracteristice,
constituieun diagnostic pozitiv pentru leziunile sifilitice precoce
- pacientii cu leziuni primare, in fazele incipiente, au teste serologice negative, iar
aceasta metoda permite aplicarea precoce a tratamentului antibiotic,

•M i c r o s c o p i a f l u o r e s c e n t a :
- e s t e c e a m a i s p e c i f i c a t e h n i c a p e n t r u e v i d e n t i e r e a T. Pallidum in
exudate sifilitice;
- evidentierea T. Pallidum in tesuturi reprezinta un diagnostic definitiv in sifilis

Teste de identificare la Neisseria gonoree

Demonstrarea prezentei coloniilor de gonococi se face cu ajutorul unor:

- teste specifice – reactia oxidazei, -sondari ale acizilor nucleici

- coloratia Gram, - reactia de aglutinare cu anticorpi specifici

pentru specia Neisseria gonorrhoeae;
- teste enzimatice rapide,

Pentru diagnosticul persoanelor asimptomatice sau a celora care au fost recent infectate si care inca nu prezinta
exudat uretral, probele vor fi recoltate cu ajutorul unui tampon steril care este introdus circa doi centrimeti in
uretra; tamponul de recoltare va fi ulterior utilizat pentru insamantarea mediilor de cultura selective. In cazul
barbatilor la care se suspecteaza prezenta gonoreei, trebuiesc obtinute culturi de la nivelul faringelui si rectului.

Cultura endocervicala reprezinta un test foarte eficient pentru diagnosticul gonoreei la femei. Diagnosticul
pozitiv poate fi intarit prin efectuarea a doua culturi endocervicale succesive, si prin efectuare culturilor cu
prelevate biologice de la nivelul faringelui, rectului sau uretrei.

Metoda ELISA s-a dovedit a fi foarte utila in detectarea antigenelor gonococice din secretia cervicala sau
uretrala.

Coloratia Gram este suficient de sensibila pentru a fi utilizata in punerea diagnosticului pozitiv, la barbatii cu
uretrita. Testele de detectare a acizilor nucleici pot fi utilizate cu succes in populatiile cu prevalenta ridicata a
gonoreei; din nefericire, testele de identificare a acizilor nucleici bacterieni, in probele rectale sau faringiene,
sunt mai putin sensibile si mai costisitoare decat culturile realizate pe medii selective. De asemenea, foarte utile
pentru stabilirea diagnosticului sunt testele de amplificare a secventelor de AND microbian – utile in stabilirea
diagnosticului de infectie gonococica sau chlamidiana; in practica medicala, tehnica ractiei polimerizarii in lant
(PCR) este mai ales folosita pentru detectarea infectiilor chlamidiene.

Pentru realizarea hemoculturilor si a culturilor din lichidul sinovial pot fi utilizate medii de incubatie standard,
ce contin bulion; pentru a asigura cresterea gonococilor, mediile insamantate trebuiesc ventilate si cultivate intr-
un mediu cu presiune crescuta a dioxidului de carbon. Atunci cand se doreste obtinerea de culturi, din lichidul
sinovial, prelevatele pot fi incubate inclusiv pe medii cu ciocolata-agar. Si nu in ultimul rand, gonococii pot fi
evidentiati, utilizand metode de imunofluorescenta, in puroiul din leziunile tegumentare.

Mediile solide la haemophilus influenzae

Genul cuprinde bacili şi/sau cocobacili gram negativi, aerobi, facultaiv anaerobi, uneori încapsulaţi, oxidazo-
pozitvi, aparţinând familiei Pasteurellaceae, caracterizaţi printr-un polimorfism accentuat. Sunt prezenţi pe
mucoasele căilor respiratorii ale omului şi ale unor specii animale.
Genul cuprinde 10 specii asociate patologiei umane din care face parte si - H. Influenzae.

H. Influenzae: Este cea mai importantă specie a genului, fiind agentul etiologic al unor infecţii respiratorii şi
meningeale la copii.

La examenul direct se evidenţiază cocobacili de 1,5 μm, dispuşi în perechi sau în lanţuri scurte. După incubare
6-8 h în medii de îmbogăţire lichide, predomină formele mici cocobacilare. Mai târziu pot fi observaţi bacili
mai lungi, forme cu un polimorfism accentuat şi bacterii lizate. Bacteriile din culturile tinere (6-8h) sunt
încapsulate.
H. influenzae are tendinţa de a-şi pierde capsula şi odată cu ea şi specificitatea de tip.
După incubare de 24 h pe geloză-sânge cu infuzie cord-creier, dezvoltă colonii mici, convexe, rotunde.
Coloniile de pe geloză-chocolate apar după 36-48 h de incubare. Necesită pentru creştere factorii X (hemină) şi
V (NAD), prezenţi în sânge. În jurul coloniilor de S.aureus, S.pneumoniae, sau Neisseria sp., coloniile de H.
influenzae sunt mai mari. Acest fenomen poartă denumirea de „satelitism” şi este datorat faptului că aceste
specii sunt producătoare de factor V (NAD), ca produs metabolic propriu. Tulpinile de H. influenzae îşi iau
factorul X din sânge, iar factorul V de la unul din microorganismele enumerate mai sus şi cresc satelite în jurul
acestora.

Nomenclatura virusurilor gripale

Virus de tip A - Variatia antigenica este particularitatea fundamentala a virusurilor gripale A si B. Aceasta are
loc la nivelul antigenilor superficiali ai virusului .
Una din teoriile existente se bazeaza pe recombinarea genelor virusului gripal la animale (pasari, porci) si om.
Atunci cand o celula receptoare este infectata concomitent cu tulpini animale si umane, poate produce un virus
cu hemaglutinina sau neuraminidaza complet noua. Ca urmare a variatiei antigenice majore se formeaza tulpini
absolut noi de virusuri, in fata carora marea majoritate a populatiei nu are imunitate. Aceste mutatii sunt
specifice doar virusurilor de tipul A si sunt responsabile de aparitia pandemiilor.

Exista doua mecanisme ale variatiei antigenice: minora si majora.

La virusul gripal A se intalnesc ambele variatii antigenice.
La virusul B se manifesta numai variatia antigenica minora. Variatia antigenica minora se produce in perioada
interpandemica la toate tipurile de virusuri. Acestea sunt mutatii de mica importanta in genele care codifica
hemaglutinina si neuraminidaza. Ca urmare apar epidemii; apararea data de contactele anterioare cu virusul se
mentine, dar este insuficienta variatia antigenica majora. La intervale neregulate de timp (10-40 de ani) apar
virusuri cu deosebiri mari fata de populatia de baza. Aceste modificari afecteaza semnificativ structura
antigenica a hematoglutininei si, mai rar, a neuraminidazei. In prezent, mecanismul de formare a noilor tulpini
ale virusului gripal nu este in totalitate cunoscut.

Formele clinice la poliomielita paralitica

-90-95% din cazurile de poliomielita sunt asimptomatice, fara sechele, fara complicatii.
Doar 0.1-2% din cazuri iau forma paralitica. Forma paralitica presupune un sistem imunitar deranjat sau slabit.
Vaccinul oral antipolio a fost si este una din sursele principale de poliomielita. Pacienții cu poliomielita
paralitica trebuie să fie monitorizați pentru semne și simptome de insuficiență respiratorie, care pot necesita
terapii de salvare a vieții, cum ar fi suport respirator.

Perioada de stare sau boala majoră ce se caracterizează prin febră înaltă şi fenomene nervoase
încadrate într-un stadiu preparalitic şi un stadiu paralitic.

Stadiul preparalitic care durează între câteva ore până la 5 zile şi se manifestă prin febră, cefalee,
indispoziţie, iritabilitate, nevralgii, mialgii, parestezii, hiperestezie cutanată. Pot fi prezente fasciculaţii
cutanate; există o stare de adinamie cu scăderea forţei musculare segmentare şi a rezistenţei la mişcările
pasive, "inerţia cefei". Reflexele cutanate pot să dispară, iar reflexele osteotendinoase sunt modificate (hiper
sau hipo- reactivitate). Conştienţa este păstrată (nu în encefalita polio). Este prezent sindromul meningean.

Stadiul paralitic în care se menţine sindromul meningean, concomitent cu instalarea unor paralizii
flasce, hipotone, cu reducerea până la abolire a ROT care sunt asimetrice, inegale şi predomină la rădăcinile
membrelor. De asemenea, apar tulburări neurovegetative ca transpiraţii abundente, răcirea membrelor, pareză
vezicală cu retenţie de urină însoţite de durere care nu cedează la antalgice ci la comprese calde, şi care duce la
poziţii antalgice sau la schimbări frecvente ale poziţiei. Mai sunt prezente spasme musculare în muşchii
antagonişti celor paralizaţi (contractură reflexă şi exagerată prin leziuni de ganglio-radiculită), incoordonare
psihomotorie, mişcări paradoxale, atitudini vicioase, deformante. Conştienţa este păstrată, dar bolnavul este
anxios şi suferă de insomnie. Afectarea cardiovasculară se manifestă prin tahicardie, extrasistolie, dureri
precordiale şi modificări ECG de miocardită.

Familia,subfamilia si antigenele la VHB

Testul pentru virusul hepatitei B (VHB) se efectueaza pentru a verifica existenta unor substante in sange care
arata daca o infectie cu hepatita B este activa sau s-a produs anterior. Se deceleaza in sange cu ELISA si RIA

Testele cauta diferite semne ale infectiei:

- Antigenii sunt semne lasate de virsuri sau bacterii. Deci prezenta unui antigen VHB semnaleaza prezenta in
organism a virusului. Hepatita B cu antigen de suprafata (HBsAg) identifica prezenta virusului, în mod frecvent, inainte
de aparitia simptomelor. Daca aceast antigen persista in organism mai mult de 6 luni, cel mai probabil veti deveni
purtator pentru intreaga viata. Testul pentru virusul hepatitei B depisteaza substantele care indica prezenta infectiei in
organism. Testul identifica antigenii sau materialul genetic al virusului care da nastere la hepatita. Unele teste depisteaza
anticorpii pe care organismul ii produce pentru a se proteja impotriva infectiei. Un rezultat normal al testului poarta
numele de negativ, asta insemnand ca in organism nu au fost gasiti antigeni, anticorpi sau material genetic al virusului
hepatitei B.

Apartine familiei Hepadnaviridae, genul Orthohepadnavirus. E un virus ADN, particula Dane.

Familia si genul virusului rabic

Virusul rabic încadrat în familia Rhabdoviridae, genul Lyssavirus si genul Veziculovirus.

Are forma de "glont" cu dimensiuni cuprinse între 120 si 180 nm lungime si 60-80 nm latime si prezinta proiectii de
suprafata lungi de 5-10 nm care au un diametru de aproximativ 3 nm (proteina G). Pe ultrasectiuni examinate la
microscopul electronic se observa un canal central axial, care prezinta striatii caracteristice distantate la 4,5-5 nm.
De asemenea, s-au observat particule anormale ca lungime, uneori cu lungime dubla ca si particule lipite între ele prin
partea bazala.

Rabia (turbarea) este o boala produsa de un virus si care afecteaza SNC(creierul si maduva spinarii) atat la animale cat si
la oameni. Animalele infectate cu acest virus pot raspandi boala prin intermediul salivei sau contactului cu tesutul
cerebral. Oamenii pot dobandi boala in urma muscaturilor, produse atat de la animale salbatice cat si domestice.
Datorita programelor largi de vaccinare impotriva rabiei, afectiunea este din ce in ce mai rara in tarile dezvoltate, fiind
insa mult mai comuna in statele in curs de dezvoltare.

Sifilisul
Sifilisul este o infectie cronica, determinata de Treponema pallidum; transmiterea acestei boli se
realizeaza de obicei pe cale sexuala iar evolutia se caracterizata prin existenta episoadelor de boala activa,
intrerupte de perioade de latenta. Leziunea primara apare dupa o perioada de incubatie care in medie dureaza 3
saptamani; urmeaza apoi un stadiu secundar bacteriemic (bacteria este prezenta in sange) caracterizat prin
aparitia de leziuni mucocutanate si adenopatie generalizata; faza finala de evolutie a bolii poate prezenta
manifestari subclinice cu o durata de mai multi ani. Netratata, boala va determina aparitia de leziuni distructive
progresive ale structurilor musculoscheletice, ale aortei sau chiar ale sistemului nervos central.
Este foarte interesant ca omul este singura gazda naturala cunosuta pentru Treponema pallidum. Doar
oamenii si unele specii de maimute vor dezvolta dupa infectie leziuni sifilitice. Majoritatea cazurilor de sifilis
apar ca urmare a trasmiterii infectiei prin contact sexual (sifilisul se poate transmite prin sex oral, vaginal sau
anal), transmitere favorizata de existenta leziunilor infectante-sancru de inoculare, leziuni ale mucoasei etc.
Mult mai rar boala se poate transmite prin contact personal non-sexual, ,,in utero’’ (de la mama la fat), sau prin
transfuzii de sange.

Mycobacterium tuberculosis apartine genuluiMycobacterium, care