Sunteți pe pagina 1din 3

BASARABIA

Autonomia
-> La începutul lunii aprilie 1917, s-a format la Chişinău Partidul Naţional
Moldovenesc, al cărui preşedinte a fost ales Vasile Stroescu. Partidul şi-a
înscris în programul său ca obiectiv principal obţinerea autonomiei
Basarabiei. La 8 octombrie 1917, Congresul ostaşilor moldoveni întrunit la
Chişinău a proclamat autonomia Basarabiei.

-> În 2-6 noiembrie 1917 a avut loc Congresul de constituire al Sfatului Ţării,
organismul coordonator al luptei pentru unire, ales pe baze democratice.
Sfatul Ţării era condus de Ion Inculeţ şi avea ca organ executiv Consiliul
Directorilor Generali (un guvern, condus de Petre Erhan). La 2 decembrie
1917, acest organism de conducere a proclamat Republica Democratică
Moldovenească. Primul preşedinte al acesteia a fost ales Ion Inculeţ, iar
puterea executivă a fost preluată de către guvern.

Independenţa
-> Consiliul Directorilor Generali, confruntat cu dezordinile şi distrugerile
provocate de trupele ruseşti în retragere şi cu încercările bolşevicilor de a
prelua puterea în teritoriu, a solicitat sprijinul militar al guvernului român. La
12 ianuarie 1918, armata româna a trecut Prutul şi a restabilit ordinea în
Basarabia.

-> La 23-24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării întrunit la Chişinău, a proclamat


independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti şi separarea ei de
Republica Federativa Rusă.

Unirea
-> La 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România. La 22
aprilie 1918, regele Ferdinand semna decretul de promulgare a Actului Unirii
Basarabiei cu România. Pentru administrarea provizorie a Basarabiei a fost
desemnat Consiliul Directorilor, până la preluarea acesteia de guvernul de la
Bucureşti.

ISTORIA PE DATE
- APRILIE 1917 - SE CONSTITUIE PARTIDUL NAȚIONAL MOLDOVENESC

- (8) OCT 1917 - CONGRESUL OSTAȘILOR MOLDOVENI/CHIȘINĂU PROCLAMĂ


AUTONOMIA ȚĂRII

- (2-6) NOV 1917 - SE CONSTITUIE SFATUL ŢǍRII (PREŞEDINTE ION INCULEŢ);


coordonează lupta pt unire.

* Organ executiv - CONSILIUL DIRECTORILOR GENERALI-cu atribuții de guvern

- (2) DEC 1917 - SFATUL ȚĂRII PROCLAMĂ REPUBLICA DEMOCRATICĂ


MOLDOVENEASCĂ-STAT AUTONOM ȊN CADRUL RUSIEI;

- (12) IAN 1918 - TRUPELE ROMÂNEŞTI PǍTRUND ÎN BASARABIA PENTRU A O


APǍRA, LA CEREREA CONSILIULUI DIRECTORILOR;

- (24) IAN 1918 - PROCLAMAREA INDEPENDENȚEI MOLDOVEI;

- (27) MAR/9 APR 1918 - SFATUL ŢǍRII HOTǍRǍŞTE UNIREA CU ROMÂNIA ȊN


PREZENȚA PREMIERULUI ALEXANDRUMARGHILOMAN

- (22) APR 1918 - REGELE FERDINAND SEMNEAZĂ DECRETUL DE UNIRE

REPREZENTANTI
 ION BUZDUGAN

-> Folclorist, poet, publicist și traducător român din Basarabia, membru și


secretar al Sfatului Țării.

 CONSTANTIN STERE
-> A fost al doilea președinte al Sfatului Țării (2 aprilie - 25 noiembrie 1918),
jucând un rol important în Unirea Basarabiei cu România.

-> A militat pentru reforma agrară și votul universal.

 ELENA ALISTAR

-> A fost unica femeie care a făcut parte din Sfatul Ţării, care a decis Unirea
Basarabiei cu România

 ION PELIVAN

-> Personalitate politică importantă, a fost un militant de bază al mișcării de


eliberare națională din Basarabia

 PANTELIMON HALIPPA

-> Unul dintre cei mai importanți militanți pentru afirmarea spiritului românesc
în Basarabia și pentru unirea acestei provincii cu România, fost președintele
Sfatului Țării care a votat unirea în 1918.

S-ar putea să vă placă și