Sunteți pe pagina 1din 4

Tatuajul este o formă de artă apărută cu mii de ani în urmă.

Acesta se realiza
la început cu ajutorul unor ustensile din os, care aveau aspectul unor dălți
zimțate. Tatuajul este practic introducerea de tuș într-un strat superficial al
pielii, astfel putându-se crea diferite motive. Modul de realizare a tatuajelor s-a
modificat foarte mult în ultimele două sute de ani, în zilele noastre utilizându-
se aparate special concepute pentru așa ceva, iar simplele modele de altă dată
au fost înlocuite cu motive florale, simboluri chinezești etc., ajungându-se chiar
la portrete de o calitate și fidelitate remarcabilă.

Tatuajele pot exprima sentimentele pe care individul le are fata de unele


persoane sau pot reprezenta o anumita persoana "idol". In zilele noastre
oamenii decid sa fie tatuati in scop cosmetic, sentimental/in memoria celor
dragi, religios, si in scopuri "magice".Unele persoane au fost de asemenea
tatuate fortat din unele motive sau pentru unele scopuri. Un exemplu foarte
cunoscut este marcajul prizonierilor din lagarele de concentrare nazista din
timpul holocaustului. Timp de multe secole, cei care calatoreau pe mare
detineau tatuaje pentru identificare ain caz de inec. Drept urmare a utilizarii lor
pe scara mare, cei care practica arta tatuajelor vor fi regasiti ca si activanti in
multe locuri. Tatuajele sunt de asemenea aplicate animalelor, desi sunt foarte
rare cele in scop decorativ. Animalele de casa, caii de rasa, vitele...sunt uneori
tatuate cu numere de identificare si alte asemenea marcaje. Prin urmare,
acestea au o utilizare multiplă.

Apariția polineziana – „tattaw” detinand semnificatia de „inscriptionare” sau


„ornamentare”, preluat fiind de James Cook in pelerinajul sau pe meleaguri
exotice si purtat acasa cu entuziasm – Cook fiind de altfel un personaj care a
contribuit serios la raspandirea modei tatuajelor in ambientul occidental. In
1771, intorcandu-se dintr-o calatorie efectuata in Marile Sudului, exploratorul,
purtand cu sine un bastinas care avea intregul corp acoperit cu semne si
simboluri bizare, introducea in dictionarele epocii cuvantul „tattoo”, ca termen
descriptiv pentru acest gen de „semne particulare”. Polinezienii utilizau mai
degraba o serie de onomatopee de tip „ta-ta-ta” pentru a descrie procesul de
aplicare a tatuajelor de catre indigeni cu ajutorul unor baghete ascutite, lovite
cu maiestrie de un vraci cu experienta, care reusea sa realizeze veritabile opere
de arta pe trupurile lor, in functie de mesajul concentrat in imaginea tatuata.
Primul om tatuat de pe planeta, despre aspectul caruia se detin informatii
dobandite prin metode stiintifice ar fi insa „Otzi” – omul ghetarilor, a carui
mumie a fost descoperita in septembrie 1991 in Muntii Alpi, in imediata
vecinatate a frontierei dintre Italia si Austria. Potrivit opiniei specialistilor care
au examinat mumia, Otzi era tatuat in scop terapeutic si nu decorativ, semnele
regasite pe trupul sau fiind datorate unor practici de natura medicala, de pe
urma carora s-ar fi ales cu nu mai putin de 61 de semne la nivelul corpului –
puncte, linii sau cruciulite, nu tocmai simplu de identificat cu ochiul liber.
Un trandafir tatuat într-un loc proeminent este un semn că ești fericita în dragoste. În mod tradițional,
acest trandafir este roșu sau roz. Un trandafir negru înseamnă pierderea unei persoane dragi, iar un
trandafir cu abundență de spini înseamnă dragoste nefericită.
Acest tatuaj este o pază: se crede că în acest fel atrageți atenția unui înger păzitor, care acum va fi mereu
alături de voi.

Amuleta sacră Mandala te programează pentru noroc și succes în toate eforturile tale.

Floarea sacră înseamnă că ești sub protecția puterilor superioare și ai contact direct cu Universul. O alegere
excelentă pentru fanii budismului și susținătorii teoriei reîncarnării.

Contrar sensului aparent evident, un tatuaj în formă de inimă înseamnă tinerețe, naivitate, puritate
spirituală, inocență și sinceritate.

Curiozitatea și spontaneitatea sunt semnificația secretă a unui tatuaj cheie. Toate ușile se vor deschide
pentru o astfel de persoană!

O versiune rară a unui tatuaj, care simbolizează perseverența, vitalitatea incredibilă și capacitatea de a
rezista oricăror lovituri ale sorții. Colibri

Durabilitate, versatilitate și mare stimă de sine: pentru aceste fete, un diamant este alegerea perfectă.
Astfel, nu puține organizații dovedesc

reticență față de candidații tatuați, iar legislația ce reglementează fenomenul discriminării la locul

de munca nu prevăd nici într-un articol de descurajare a acestui gen de discriminare. Chiar dacă nu

mai sunt încadrate în sfera ilegalității în foarte multe țări din lume, totuși tatuajele mai sunt

percepute ca având conotații ieșite din sfera moralității: unele persoane își ascund tatuajele sau își

tatuează corpul în zone mai puțin vizibile, pentru a nu cădea pradă prejudecăților semenilor mai

puțin deschiși față de această formă de reprezentare personală sau sunt mai reticenți pentru că, în

timp, tatuajul își pierde atractivitatea. Totodată, alții renunță la această practică, atât din cauza

codului vestimentar impus la locul de muncă, cât și din teama de a nu obține jobul pe care și-l

doresc: „În cele din urmă, angajatul este o reflectare a firmei sale și a valorilor companiei în care

lucrează”, explică McNeely. „Trebuie să vă imaginați: dacă lucrați într-o bancă, un client ar

putea fi un tânăr milenial care acceptă în totalitate (tatuajele), iar următorul ar putea fi o bunică

de 80 de ani care are preocupări foarte diferite. Trebuie să fii conștient de varietatea clienților – și

acesta este un factor determinant” [Sursa: https://neverthoughtaboutthat.com/ro/ce-este-cu-

obsesia-milenialilor-pentru-tatuaje/]

În industriile în care angajații au o mulțime de interacțiuni față în față cu clienții (bănci,

instituții financiare și alte domenii conexe), tatuajele sunt mai puțin susceptibile de a fi acceptate la

fel de ușor ca în domenii mai creative. La joburile cu ținuta mai „casual”: IT, design grafic, bar

angajatorii sunt mai loiali față de funcționarii tatuați.

Conform sondajului Harris din 2015 în rândurile americanilor, la întrebarea „dacă s-ar simți

confortabil ca o persoană cu tatuaje vizibile să îndeplinească roluri într-o gamă diversă de domenii

și profesii”, au fost acceptate tatuajele la: sportivi – 86%, din domeniul IT – 81%, bucătari – 78%;

profesori și judecători – 59%. [Sursa: https://www.opiniatimisoarei.ro/tatuajele-si-piercing-urile-


impedimente-in-gasirea-unui-job-angajatorii-sunt-extrem-de-severi-cu-tinerii-

nonconformisti/27/01/2013] O concluzie se impune aici că tatuajul nu mai este taboo, dar

acceptarea lui este în funcție de vârstă, sex și poziție socio-profesională.

S-ar putea să vă placă și