Sunteți pe pagina 1din 3

„PROIECT URBAN” S.R.L. Pr. nr.

: 69 / 2021
J 51/875/1994 Beneficiar: LAZĂR MARIUS
0721/430263 Titlu pr.: Construire locuinţă parter
Amplasament: sat Gălăţui, str. Izvorului, nr. 25
com. Alex. Odobescu, jud.Călăraşi
Faza: D.T.A.C.(extras din D. Th.)

MEMORIU ARHITECTURĂ

CONSTRUIRE

Date generale

1. Denumire obiectiv LOCUINŢĂ PARTER


com. Alex. Odobescu, sat Gălăţui, str. Izvorului, nr. 25
jud. Călăraşi
2. Beneficiar LAZĂR MARIUS
3. Amplasament intravilan, nr. Cadastral 23553, com. Alex. Odobescu
4. Topografie Teren cu diferenţă de nivel de max. 2%
5. Geologie/seismicitate Seismic, jud.Călăraşi este situat în zona CU
din punct de vedere al valorii coeficienţilor ag = 0,25 şi Tc
= 1,0sec, conform P 100-1-2013
Adâncimea de îngheţ este 0,70 – 0,80 m
La săpături, terenul de fundare se încadrează în categoria a
II-a, teren mijlociu, conform Ts/83
6. Categoria de importanţă D
7. Regim de înălţime PARTER
8. Funcţiune adăpostită LOCUIRE
9. Finanţare BUGET PROPRIU
10. Proiectant de specialitate „PROIECT URBAN” S.R.L.
11. Proiectant de rezistenţă „PROIECT URBAN” S.R.L.

ARHITECTURĂ
Documentaţia tehnică este întocmită în conformitate cu Legea nr.50/1991 privind
autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor modificată şi
completată, conform prevederilor Legii locuinţei nr.114/1997, privind calitatea în construcţii,
conform prevederilor Legii nr.10/1995, privind calitatea în construcţii.
Terenul în formă poligonală, unde s-a propus execuţia unei locuinţe, are o suprafaţă totală
de 581,00(506,00) mp – conform Contractului de vânzare – cumpărare nr. 1271/10.11.2021 şi se
află în intravilanul localităţii Gălăţui.
Zona, unde urmează a se realiza investiţia propusă, conform P.U.G. com. Alex. Odobescu,
(aprobat prin HCL nr. 58/19.12.2018), permite lucrări de construire, de demolare, modernizare,
extindere, reparaţii şi întreţinere la nivelul zonei.
Vecinătăţile amplasamentului sunt următoarele:
- la sud – est: Balta, pe o lungime de 31,05 ml;
- la nord – est: proprietate Nicolae Ion, pe o lungime de 18,87 ml;
- la nord – vest: strada Izvorului, pe o lungime de 30,78 ml;
- la sud – vest: proprietate Dan Ion, pe o lungime de 18,95 ml.

SITUAŢIA EXISTENTĂ
Pe suprafaţa terenului de 581,00(506,00) mp nu există construcţii. Construcţia nouă, cu
funcţiunea de locuire, având caracteristici conform legislaţiei în vigoare şi care să se încadreze în
prevederile din PUG com. Alex. Odobescu, este propusă a fi executată în zona de sud – vest a
localităţii.
Locuinţa ce urmează a fi construită se va desfăşura pe parter şi va fi amplasată în zona de
nord – est a terenului la distanţă de 2,10 m de limita terenului din nord – est şi la 2,10 m faţă de
limita de la strada Izvorului (nord – vest).
SITUAŢIA PROPUSĂ
Locuinţa
Terenul, proprietate a beneficiarului, are o formă poligonală şi este construibil. Lăţimea
proprietăţii a determinat o soluţie compoziţională de colţ, lăsând astfel terenul mai liber în zona
de sud – vest şi nord – vest, pentru a organiza şi un spaţiu în vederea amenajării unei curţi cu
grădină.
Spaţiile de locuit vor fi de dimensiuni normale faţă de norme. Locuinţa va avea în plan
forma de L, dimensiunile maxime pe cele două laturi fiind de 13,00 m, respectiv 10,40 m, având
o suprafaţă construită şi desfăşurată de 112,68 mp. Suprafaţa construită – după construire - va
determina un procent de ocupare a terenului şi un coeficient de utilizare a terenului de 19,39%,
respectiv 0,194.
Construcţia propusă se va organiza într-o singură unitate, având un regim de înălţime
parter. Structura organizatorică a fost determinată de componenţa familiei beneficiarului, care
este compusă din două generaţii şi de suprafaţa spaţiului de locuit. Clădirea va avea două accese,
din care unul principal. Locuinţa va fi organizată în conformitate cu cererea beneficiarului şi va
avea în componenţă mai multe spaţii, cu suprafeţele utile, după cum urmează:
- Living ------------------------ 33,62 mp;
- Dormitor 1 ------------------- 14,87 mp;
- Dormitor 2 ------------------- 14,87 mp;
- Bucătărie + Dining ----------- 18,00 mp;
- Spaţiu tehnic ---------------- 6,87 mp;
- Baie ---------------------------- 6,87 mp.
Suprafaţa utilă este de 95,10 mp.

Toate spaţiile din parterul construcţiei vor fi luminate şi ventilate direct.


Închiderile nestructurale vor fi realizate din zidărie din b.c.a. cu dimensiunea de
240x200x600mm şi tâmplărie din pvc cu geam termopan.
Construcţia se va finisa cu materiale simple:
- la interior, pe tencuieli drişcuite, se vor aplica două straturi de vopsea lavabilă;
- în bucătărie şi băi pereţii se vor placa cu faianţă pe toată înălţimea lor;
- se vor folosi pardoseli reci din gresie ceramică uşor de întreţinut, în bucătărie, băi, holuri
şi pardoseli calde din parchet stratificat în camere;
- la exterior zidăria se va placa cu un termosistem cu tencuială decorativă Ceresit, sau cu
vopsea lavabilă crem, în conformitate cu specificaţiile din faţade;
- tâmplăria interioară va fi executată din pvc/lemn stratificat, de culoare albă/maron;
- tâmplăria exterioară va fi executată din tâmplărie de pvc/lemn stratificat, de culoare
albă/maron, cu geam termopan transparent.
Construcţia va fi acoperită cu o şarpantă de lemn învelită cu tablă tip ţiglă. Acoperişul va
fi realizat în două ape. Volumetric, construcţia este compactă, marcată doar de golurile
funcţionale ale ferestrelor şi a uşilor.
Soclul va fi tratat cu tencuială în similipiatră(mozaicată) de culoare maron. Clădirea va fi
înconjurată de un trotuar de gardă executat din beton simplu.
Izolaţia între trotuarul de gardă şi construcţie va fi realizată de un dop de bitum turnat la
cald, în vederea eliminării posibilităţii de infiltrare a apelor meteorice.
La execuţia construcţiei şi la exploatarea ulterioară, se vor respecta normele republicane
de protecţie a muncii specifice activităţii de contrucţie.

Date şi indici caracteristici

Suprafaţa construită = 112,68 mp;


Suprafaţa construită desfăşurată = 112,68 mp;
Suprafaţa utilă = 95,10 mp;
H construcţie la coamă = + 5,18 m;
H construcţie streaşină = + 3,00 m;
Nr. nivele: unu(P);
Volumul = 247,25 mc.

Terenul rămas liber în jurul construcţiei noi, va fi sistematizat vertical şi va fi amenajat ca


spaţiu verde, fără a folosi aceste spaţii pentru anexe gospodăreşti în vederea creşterii de animale
domestice.

Împrejmuirea va fi executată în conformitate cu Codul civil. Gardul comun se va realiza


prin înţelegerea dintre vecini.

Şef proiect,
c.arh. Juhos Janos
Membru al Ordinului Arhitecţilor
din România Nr.996 din T.A.R.

S-ar putea să vă placă și