SISTEME MONETARE NATIONALE

1. SISTEMUL MONETAR, DEFINIRE, CONTINUT, ROL

Definiție: Sistemul monetar reprezintă ansamblul normelor legale și instituțiilor care
reglementează, organizează și supraveghează relațiile bănești dintr-un stat.
Origini: Sistemele monetare au apărut în perioada antichității și a Evului Mediu, odată cu
formarea statelor, care și-au asumat roluri monetare, inclusiv crearea și gestionarea monedei.
Roluri principale ale unui sistem monetar:
a. Metalul monetar: Constituie baza sistemului, fiind materialul din care se confecționează
monedele (aur, argint sau ambele).
b. Unitatea monetară: Legată de metalul folosit, are două componente esențiale - valoarea
paritară și paritatea monetară.
c. Baterea și circulația monedei: Includ monede cu valoare intrinsecă (aur și argint) și monede
fără valoare deplină (aliaje de metale neprețioase).
d. Emisia bancnotelor: Reglementată la nivelul fiecărei țări, vizează relațiile dintre banca centrală
și băncile comerciale, având în vedere dimensionarea corectă a masei monetare.
e. Emisia și circulația monedei scripturale: Implică înlocuirea treptată a monedelor cu valoare
integrală și a bancnotelor convertibile cu bani de hârtie neconvertibili, reprezentând, în esență, o
formă de manifestare a inflației.
Particularități: Sistemele monetare prezintă trăsături comune, dar se diferențiază în funcție de
specificul național și de perioadă.
2. CLASIFICAREA SISTEMELOR MONETARE
Sistemele monetare pot fi împărțite în două categorii principale, în funcție de elementele lor
componente:
A. Sistemele Metaliste:
Bimetalismul: Monedele erau bătute din două metale (aur și argint) la un raport fix legal între
ele.
Adoptat în diverse țări precum Anglia, Franța și România, dar a fost abandonat în diferite
perioade (în România în 1890).
Monometalismul: Un singur metal (fie aur, fie argint) era folosit ca metal monetar.
"Silver standard" când argintul era folosit, "gold standard" când aurul era metalul monetar
predominant.
Adoptat în țări precum Marea Britanie, SUA, Portugalia, Germania, Rusia și Japonia în perioade
diferite.
Sistemele monetare bazate pe aur au avut diverse forme:
Gold specie standard: Aurul circula liber sub formă de monede, bancnotele erau convertibile în
aur, masa monetară se ajusta prin baterea monedelor de aur.
Gold bullion standard: Bancnotele erau convertibile în lingouri de aur, dar convertibilitatea era
limitată, iar băncile de emisiune acumulau cantități importante de aur.
Gold exchange standard: Moneda era garantată cu atât aur, cât și titluri de creanță exprimate în
monede străine (devize).
B. Sistemele Nemetaliste:
Eliminarea Aurului: Aurul nu mai este utilizat în definirea unității monetare.
Evoluție către Valute Străine: Unitatea monetară este definită în raport cu o altă monedă sau cu o
monedă internațională (cum ar fi DST - Drepturile Speciale de Tragere ale FMI).
Etalonul Putere de Cumpărare: Definirea monedelor se face în funcție de puterea de cumpărare
într-o economie națională.
Este important de menționat că, în prezent, sistemele monetare contemporane se bazează pe
etalonul puterii de cumpărare, reflectând contribuția diferită a bunurilor și serviciilor la economia
națională sub forma corespondentelor valutare în circulație. Această abordare este în concordanță
cu principiile Sistemului Monetar Internațional stabilit la Conferința de la Bretton Woods în
1944.
3. REGLEMENTAREA EMISIUNII DE MONEDA
C. Emisia Monedei de Hârtie:
În antichitate și Evul Mediu, existau certificate ce atestau cantități de aur și argint, transferate de
la un detinător la altul.
Începând cu 1609, Banca din Amsterdam a emis primele bilete de bancă în schimbul metalului,
facilitând tranzacțiile zilnice.
Biletele de bancă au reprezentat o formă de monedă, ușurând tranzacțiile și fiind emise în locul
pieselor metalice.
Două școli s-au conturat: una care vede biletele ca substituente ale aurului, alta care le consideră
instrumente de credit.
D. Emisia Monedei Divizionare:
Monedele divizionare sunt piese metalice cu valori mici, emise de Monetăria Statului și depuse
la banca centrală.
Emiterea acestora reprezintă o sursă de venit pentru Trezorerie, iar moneda are rolul de a facilita
plățile în economie.
E. Emisia Monedei Scripturale:
Moneda scripturală este constituită din depozitele băncilor comerciale și soldurile creditoare ale
agenților nebancari.
Se face diferențierea între moneda centrală (bancnotele emise de Banca Centrală) și moneda
emisă de bănci (depozitele în conturile curente ale băncilor).
Băncile rețin 20% pentru rezerve obligatorii și utilizează 80% pentru acordarea de credite,
multiplicând nivelul creditelor în întregul sistem bancar.
Observații Generale:
Utilizarea biletelelor de bancă și a monedei scripturale are avantaje în tranzacții și creditare.
Acoperirea bancnotelor poate fi realizată prin metal prețios, devize, efecte comerciale sau titluri
emise de stat.
Monedele divizionare facilitează tranzacțiile cu valori mici.
Moneda scripturală provine din depozitele băncilor comerciale și este distinctă de moneda
centrală emisă de Banca Centrală.
Emisiunea de monedă are rol monetar și de instrument de credit în economie.
CREDITUL SI DOBANDA
CREDITUL
Definirea Creditului:
Creditul este o categorie economică care exprimă relații de repartizare a unei părți din PIB sau
din venitul național, mobilizând și distribuind disponibilitățile din economie pentru a crea noi
mijloace de plată. Esența creditului constă în schimbul unei valori monetare actuale contra unei
valori monetare viitoare.
Funcțiile Creditului:
Funcția de Repartiție și Control: Opinia că relațiile de credit sunt parte a relațiilor financiare,
având funcțiile de repartiție și control.
Funcția de Emisiune: Unele opinii adaugă funcția de emisiune la cele două funcții anterioare.
Funcția de Mobilizare și Redistribuire: Alte opinii analizează funcțiile creditului ca fiind funcții
de mobilizare și redistribuire a resurselor.
Funcția de Purtător de Dobândă: Se atribuie creditului funcția de purtător de dobândă datorită
dobânzii asociate permanent.
Elemente ale Raporturilor de Creditare:
a) Participanții la Raportul de Credit:
Creditorul și Debitorul: Subiecții raportului de credit, care pot fi populația, statul și agenții
economici.
b) Promisiunea de Rambursare:
Angajamentul Debitorului: Debitorul se angajează să ramburseze suma împrumutată la scadență,
plus dobânda.
c) Garantarea Creditului:
Garantia Reală: Gajarea creditului cu valori materiale sau ipotecarea unui imobil.
Garantia Personală: Angajamentul unei terțe persoane de a plăti în caz de incapacitate a
debitorului.
d) Scadența:
Termenul de Rambursare: Perioada stabilită în contract pentru rambursarea creditului, variind în
funcție de sectorul de activitate.
e) Dobânda:
Pretul Capitalului: Dobânda reprezintă costul capitalului utilizat sau "chiria" plătită de debitor
pentru dreptul de a folosi capitalul împrumutat.
Dobânda Fixă și Variabilă: Dobânda poate fi fixă pe întreaga durată a creditului sau variabilă,
ajustându-se periodic în funcție de presiunile inflaționiste și evoluția pieței dobânzilor.
Formele Creditului:
Creditul Comercial:
Creditul Cumpărător: Plăți în avans, prefinanțare pentru achiziționarea de produse, des întâlnit în
agricultură și construcții.
Creditul Vânzător: Vânzarea mărfurilor cu plată amânată; reprezintă 10-30% din datoriile
întreprinderilor în țările dezvoltate.
Creditul Bancar:
Mai flexibil decât creditul comercial, cu participanți generici: agent nebancar și bancă.
Poate fi acordat prin avansuri în cont curent, linii de credit, credite cu destinație specială etc.
Creditul de Consum:
Vânzarea cu plată în rate a bunurilor de consum personal de mare valoare.
Strânse legături cu creditul bancar, comercianții recurg adesea la credite bancare pentru plata în
rate.
Creditul Obligatar:
Contractat de stat prin titluri de împrumut (obligațiuni, bonuri de tezaur) pentru acoperirea
deficitului bugetar.
Pondere importantă în economiile moderne, cu rambursare din fonduri de amortizare sau surse
bugetare.
Creditul Imobiliar:
Garantat cu proprietăți imobiliare (clădiri, terenuri).
Diverse forme: cu dobândă variabilă, cu rambursare progresivă, ipotecă inversată.
Creditul pentru Persoane Fizice:
Credite de trezorerie, pentru construcții de locuințe, pentru consum, pentru studii, liniile de credit
pentru cărți de credit.
Creditul pentru Persoane Juridice:
Credite de exploatare, de echipament, speciale, de mobilizare, acordate agenților economici.
Varietate de forme legate de nevoile întreprinderilor.
Creditul Privat vs. Public:
Credit Privat: Subiecții sunt în domeniul privat.
Credit Public: Statul este debitorul pentru acoperirea deficitului bugetar, cu populația și agenții
economici ca creditori.
Garantii în Credit:
Credite Reale: Cu garanție imobiliară sau mobiliară.
Credite Personale: Bazate pe garanții morale, inclusiv credite în alb, cu gaj individual sau
colectiv.
Alte Clasificări:
După Drepturile creditorului: Denuntabile, nedenuntabile, legate.
După Modul de Rambursare: Neamortizabile, amortizabile.
După Termenul de Rambursare: Pe termen scurt, mediu, lung.

DOBANDA
Definiție:
Ce este Dobânda: Remunerare pentru folosirea capitalului împrumutat.
Pretul Capitalului: Analizat atât absolut, cât și ca rată procentuală.
Concepte în Economie de Piață:
Conceptul Clasic (Ricardo, Marshall): Dobânda reglementată de rata profitului și echilibrul
dintre cererea și oferta de capital.
Conceptul Neoclasic (Irving Fischer): Dobânda ca preț al bunurilor în prezent exprimat în bani
de mâine.
Conceptul Keynesist: Dobânda ca recompensă pentru renunțarea la lichidități, cu rol în
influențarea investițiilor și combaterea recesiunii.
Forme ale Dobânzii:
Din Perspectiva Băncii:
Dobânda Bonificată: Remunerare pentru depozite, influențată de inflație, rata de refinanțare, și
ratele altor bănci.
Dobânda Percepută: Plătită de clienții care beneficiază de credite, influențată de erodarea
monetară, cheltuieli bancare, gradul de risc, profit bancar, rezervă minimă.
Din Perspectiva Nivelului Dobânzii:
Taxa Oficială a Scontului (TOS): La care banca centrală scontează și acordă împrumuturi
băncilor comerciale.
Taxa Privată a Scontului (TPS): Dobânda la care băncile scontează cambiile și acordă credite
întreprinzătorilor.
Relația dintre Rata Dobânzii și Rata Inflației:
Dobânda Nominală vs. Dobânda Reală.
Dobânda Nominală: La nivelul perceput.
Dobânda Reală: Dobânda ajustată pentru inflație, exprimând creșterea puterii de cumpărare.
Efectul Fischer:
Rata Reală = Rata Nominală - Rata Inflației.
Dobânda Reală și Factorii de Influță:
Dobânda Reală Pozitivă: Credite scumpe și investiții nerentabile.
Dobânda Reală Negativă: Avantajează debitorii, poate afecta încrederea în moneda națională.
Din Perspectiva Perioadei și Capitalizării Dobânzii:
Dobânda Simplă vs. Dobânda Compusă:
Dobânda Simplă: Pentru perioade sub un an, fără capitalizare.
Dobânda Compusă: Pentru perioade peste un an, cu reinvestirea dobânzii.
Importanța Ratei Dobânzii:
Monitorizarea Economică: Modificările afectează activitatea zilnică și creșterea economică.
Instrumente Financiare: Evaluare prin "produsul la maturitate," reflectând cel mai bine rata
dobânzii.
Distincție între Rata Reală și Rata Nominală: Importanță în evaluarea costului real al
împrumuturilor.
Calculul Dobânzii:
Credite Bancare și Depozite:
Dobânda Simplă: Pentru perioade sub un an, fără reinvestire.
Dobânda Compusă: Pentru perioade peste un an, cu reinvestire.
Scontarea și Rescontarea Efectelor de Comerț:
Scont: Calculat pentru efectele de comerț, influențat de valoarea nominală și numărul de zile
până la scadență.

a) Pentru creditele bancare acordate si depozitele constituite se calculează dobânda simplă

sau dobânda compusă.
a1) dobânda simplă se calculează în cazul în care perioada analizată este mai mică de un an, iar
dobânda nu este capitalizată
Relatie de calcul:
D = Cn x nz x rd
360 x 100
unde:
D = dobânda (în sumă absolută);
C = capitalul împrumutat sau valoarea depozitului;
nz = numărul de zile pentru care se realizează creditarea;
rd = rata nominală a dobânzii, exprimată procentual.

a2) dobânda compusă se practică atunci când perioada de creditare sau de depunere este mai
mare de un an, iar dobânda este reinvestită la fiecare scadentă.
Dacă perioada respectivă este exprimată în ani întregi, atunci dobânda se calculează astfel:
n
D = Cf – Ci = Ci (1 + rd) – Ci
în care:
Cf = capital fructificat;
(1 + rd) n = coeficient de fructificare;
Ci = capital initial.

b) Pentru scontarea si rescontarea efectelor de comert

Dobânda, care poartă denumirea de scont se calculează după următoarea relatie:

S= V x nz x rs
(12) 360 x 100
în care:
S = scontul;
V = valoarea nominală a titlului de credit;
nz = numărul de zile până la scadentă
rs = procentul ratei dobânzii sau taxa scontului.