1) Sursa principală a acordării creditelor de către băncile comerciale o constituie:

depozitele clienţilor;
În funcţie de scopul urmarit de debitori există urmatoarele tipuri de credit:
a) credit de consum;
b) credit de producţie;

Din punctul de vedere a modalitaţii de garantare, creditul poate îmbraca urmatoarele forme:

a) credit real;
credit personal

Prin natura lui, creditul îndeplineste urmatoarele funcţii:

a) înlesneste sporirea capitalului real;
b) sporeşte viteza de rotaţie a monedei;
c) contribuie la concentrarea activitaţii economice în unitaţi mari;
d) favorizează o mai bună utilizare a factorilor de producţie existenţi;
e) exercită o influenţă benefică asupra consumului.

Creditul îndeplineste urmatoarele funcţii social-economice pozitive:

a) înlesneste sporirea capitalului productiv;
favorizează o mai bună utilizare a factorilor de productie existenţi;

Creditul îndeplineşte urmatoarele funcţii social-economice:

a) contribuie la dimensionarea masei monetare;
b) determină creşterea vitezei de rotaţie a monedei;
c) contribuie la concentrarea activitaţii economice în unitaţi economice mari;
d) favorizează o mai bună utilizare a factorilor de producţie existenţi;

Care din urmatoarele afirmaţii sunt adevărate:

a) creditul este un mijloc de corelare a posibilitaţilor de finanţare existente în societate
cu nevoile producţiei şi ale consumului;
b) creditul implică două categorii de persoane: debitorii şi creditorii;
c) instituţiile de credit joacă un rol de intermediar între creditori şi debitori;
d) un agent economic poate avea, la un moment dat, fie excedent, fie deficit de resurse
bănesti;
e) creditul determină sporirea vitezei de rotaţie a monedei.

Care din urmatoarele afirmaţii nu sunt adevărate:

a) creditul implică două categorii de persoane: debitorii şi creditorii;

b) instituţiile de credit joacă un rol de intermediar între creditori şi debitori;
c) creditul contribuie la concentrarea activitaţii economice în unitaţi economice mari;
d) creditul exercită o influenţă benefică asupra consumului.
În funcţie de durata pentru care se acordă creditul, există urmatoarele tipuri de credit:
a) credit pe termen scurt;
b) credit pe termen mediu;
c) credit pe termen lung.

Care din urmatoarele afirmaţii sunt adevărate:

a) creditul este un mijloc de corelare a posibilitaţilor de finanţare existente în societate
cu nevoile producţiei şi ale consumului;
b) creditul accelerează tranzacţiile comerciale;
c) creditul presupune schimburi de bunuri actuale contra unor bunuri viitoare, cu scopul
de a susţine o afacere prezentă, de a asigura consumul actual;
d) un agent economic poate avea, la un moment dat, fie excedent, fie deficit de resurse
băneşti;
Marcaţi care din afirmaţiile de mai jos reprezintă funcţii pe care le îndeplinesc băncile
comerciale:
a) acordarea de împrumuturi;
b) atragerea de fonduri de la persoane fizice sau juridice sub formă de depozite
restituibile la vedere sau la termen;
Prima bancă din lume a fost înfiinţată la:
a) Amsterdam;

Băncile îndeplinesc atât funcţii clasice cât şi funcţii moderne. Printre funcţiile clasice active se
numără:
b) gestionarea conturilor clienţilor

c) acordarea de credite persoanelor fizice şi juridice care dovedesc bonitare

financiară;
Băncile îndeplinesc atât funcţii clasice cât şi funcţii moderne. Printre funcţiile moderne se
numără:

a) crearea de putere de cumpărare suplimentară prin transformarea depunerilor la

vedere în credite pe termen lung;
b) reglarea creditului sub diversele sale forme;
c.coordonarea încasărilor şi plăţilor din economia naţională;

Băncile îndeplinesc atât funcţii clasice cât şi funcţii moderne. Printre funcţiile clasice pasive se
numără:
a) mobilizarea şi păstrarea disponibilităţilor monetare temporar disponibile din
economie;
) Băncile de Emisiune:
a) mai poartă numele de bancă centrală sau bancă naţională;
b) este denumită şi bancă de primă importanţă sau banca bancherilor;
c) este, de regulă, o instituţie publică care realizează funcţii la nivel macroeconomic;
d) conduce politica monetară şi valutară a ţării;
e) emite sau retrage din circulaţie, după caz, monedă.
) Băncile comerciale:
a) sunt instituţii cu caracter lucrativ, specializate;
b) pot fi grupate în bănci comerciale de depozit şi bănci ipotecare;
c) acordă credite pe baza resurselor băneşti atrase şi a capitalului propriu;
În economia de piaţă concurenţială pe lângă bănci funcţionează pe piaţa monetară şi alte
instituţii, cum sunt:
a) cooperativele de credit;
b) fondurile de pensii;
c) societăţile de asigurări;
d) societăţile de investiţii;
e) bursele de valori.
Băncile comerciale:
a) deţin locul principal, ca pondere, în sistemul bancar;

a) acordă împrumuturi celor interesaţi;

b) au obligaţia să se supună reglementărilor în domeniu elaborate de Banca
Naţională;

Societaţile de asigurări:
a) garantează asiguratului, în schimbul unei prime lunare de asigurare, despagubirea
totală sau parţială în cazul în care are loc evenimentul pentru care el s-a asigurat;
Masa monetară din circulaţie depinde de următorii factori:
a) viteza de rotaţie a banilor;
b) amploarea creditului;
c) comportamentul agenţilor economici faţă de monedă.
d)
2) Agregatul monetar reprezintă

a) o parte constitutivă a masei monetare şi semimonetare, parte autonomizată prin

funcţiile ei specifice, prin agenţii specializaţi ce emit instrumentele de plată, prin
organizaţiile bancar-financiare care le gestionează şi prin fluxurile economice reale
pe care le mijlocesc;
Pentru ca funcţiile şi facilitaţile monedei sa poată fi îndeplinite, este necesar ca aceasta:

să existe într-un anumit volum şi într-o anumită structură

În timp s-au conturat două componente ale masei monetare care se deosebesc calitativ între
ele. Acestea sunt:
a) disponibilităţile bănesti propriu- zise:
b) moneda scripturală;

) Pentru ca funcţiile şi facilitaţile monedei să poată fi îndeplinite, este necesar ca aceasta:

a) să existe într-un anumit volum şi într-o anumită structură;
) Al doilea agregat monetar – M2 – cuprinde printre altele:
a) masa monetară în sens restrâns;
depunerile pe termen scurt la bănci

) Al treilea agregat monetar – M3 – cuprinde printre altele:

a) biletele de bancă;
b) bonurile de tezaur;
c) moneda divizionară;
d) certificatele de subscriere la împrumuturile de stat.

Piaţa monetară:
a) are ca obiect al tranzacţiei moneda numerar şi/sau moneda scripturală;
b) este o piaţă specifică;
c) cuprinde ansamblul tranzacţiilor cu monedă între purtătorii cererii de monedă şi
purtătorii ofertei de monedă;
d) constă în confruntarea specifică dintre cererea şi oferta de monedă, funcţie de un
anumit preţ exprimat prin rata dobânzii.

Departajarea instrumentelor de plată ce fac parte din fiecare agregat monetar, se face după
criteriul:
asigurării lichidităţii băneşti;

. În funcţie de usurinţa sau dificultatea, de rapiditatea sau încetineala, cu care diversele

instrumente băneşti – gestionate de bănci sau de alte instituţii financiar bancare – pot fi
transformate în bani lichizi, acestea se află mai aproape sau mai departe de disponibilităţile
băneşti propriu – zise, care formează:
primul agregat monetar;

) Multiplicatorul ofertei de bani:

a) este raportul dintre volumul noilor depozite şi noile rezerve;
b) este egal cu 1/r, unde r = rata rezervelor obligatorii impusă de Banca Naţională;
17) Când rata rezervelor obligatorii este 0,20 şi Banca Naţională achiziţionează hârtii de
valoare guvernamentale evaluate la 100.000 u.m., oferta de bani M 1:
creşte cu o mărime determinată de multiplicatorul monetar.

3) Mobilul speculaţiei se referă la:

a) faptul că, de multe ori, banii lichizi sunt un bun financiar superior faţă de alte titluri
de valoare, ceea ce îi determină pe deţinătorii de economii să le păstreze în bani
lichizi şi nu în titluri de credit.

) Mobilul afacerilor se referă la:

a) dorinţa agenţilor economici de a păstra sume de bani în vederea unor plasamente
mai avantajoase în viitor;
Prin operatiunile specifice pe care le efectuează pe piaţa monetară, băncile comerciale creează
banii de cont. Acest proces este cunoscut sub denumirea de:
a) multiplicator al banilor;
 b) expansiunea depozitelor la vedere;
c) multiplicator monetar;
d) multiplicaror al creditului;
Care din urmatoarele afirmaţii sunt adevărate:
a) la un anumit nivel al ratei dobânzii, celelalte condiţii nemodificându-se, evoluţiile
cererii şi ofertei de monedă converg spre realizarea echilibrului pe piaţa monetară;
b) piaţa monetară se află în stare de echilibru, când, la un anumit nivel al ratei dobânzii,
cantitatea de monedă oferită este egală cu cea cerută;
c) o scădere a cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect o scădere a cantitaţii de
monedă şi a ratei dobănzii.
Care din urmatoarele afirmaţii nu sunt adevărate:
a) o scăderea a cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect o creştere a cantitătii de
monedă şi a ratei dobânzii;
creşterea cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect sporirea cantitătii de monedă pe piată,
cât şi creşterea ratei dobânzii;

Scăderea ofertei de monedă la o cerere datţ, conduce la:

a) sporirea ratei dobânzii;
b) diminuarea cantităţii de monedă tranzacţionată;

Ajustarea ratei dobânzii se face foarte greoi, piaţa monetară fiind o piaţă de:
a) oligopol;

Preţul tranzacţiei cu monedă, diferă în funcţie de numeroşi factori, printre care se numără:
a) gradul de risc asumat de creditor;
b) termenul scadenţei;
c) sumele tranzacţionate;

Creşterea ofertei de monedă la o cerere dată, conduce la:

a) scăderea ratei dobănzii;
creşterea cantităţii de monedă tranzacţionată

7) Creşterea cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect:

a) creşterea cantităţii de monedă tranzacţionată;
b) creşterea ratei dobânzii.

Problema cantităţii de bani necesară desfăşurării normale a fluxurilor economice reale din
economie a fost abordată şi soluţionată în mod diferit în timp, în strânsă dependenţă de:
a) formele concrete de existenţă ale banilor în circulaţie;

Conform teoriei metaliste a cantităţii de bani în circulaţie:

a. valoarea monedei era dată de cantitatea de aur pe care o conţinea şi de
preţul mărfii-aur;
 b. mărimea preţului mărfurilor supuse vânzării-cumpărării depindea de
cantitatea de metal preţios monetar şi de valoarea lui, pe de-o parte, si
de suma valorii bunurilor schimbate, pe de alta parte;

. Ocupându–se de relaţia dintre preţuri şi monedă, Irving Fisher a exprimat-o prin ecuaţia care îi
poartă numele si are urmatoarea forma:
) MV = PT , unde:
M – cantitatea medie de monedă existentă într–un interval de timp;
V – viteza de circulaţie a banilor;
P – nivelul general al preţurilor;
T – volumul tranzacţiilor (cantitatea de bunuri şi servicii schimbate şi
intermediate de monedă).
2) Când circulaţia monetară se limita la metalele preţioase – respectiv la banii - aur sau
argint – şi la semnele băneşti deplin convertibile în metale preţioase, relaţia bani – preţ
a fost abordată prin prisma:
a) teoriei metaliste a cantităţii de bani în circulaţie;

Economistul american Milton Friedman, reprezentantul principal al Şcolii din Chicago

-susţine că mişcarea preţurilor şi evoluţia venitului bănesc nominal sunt
provocate prin variaţiile ofertei de monedă

a) a insistat întotdeauna asupra faptului că banii au o importanţă considerabilă

pentru înţelegerea nivelului şi dinamicii mărimilor nominale, dar nu şi pentru
mărimile reale, privite într-o perspectivă mai îndelungată;
b) a introdus noţiunea de putere de cumpărare a monedei, care provine din
compararea, nu totdeauna conştientă, între mărimile disponibile curente şi cele
viitoare previzibile ale indicatorilor marfarobăneşti;
1) -admite că valoarea monedei este fixată prin lege, şi că aceasta depinde şi de modalităţile de
emisiune a banilor, de structurile masei monetare şi de mecansimele circulaţiei acesteia, de
nivelul activitatii economice si orientarea acesteia

Acţiunile ordinare conferă posesorilor dreptul de a primi un venit anual variabil, numit:
a) dividend;

Titlurile de valoare pe termen lung sunt înscrisuri, emise în baza unor legi, care dau
posesorilor lor dreptul:
de a încasa anual un venit fix sau variabil
2)
3) Activele fizice cuprind:
a) echipamente de producţie;
b) suprafeţe de teren;

Obligaţiunea este un titlu de valoare pe termen lung la care:

 a) emitentul este obligat să plătească deţinătorului la scadenţă suma înscrisă pe
obligaţiune;
b) emitentul obligaţiunii este debitorul iar deţinătorul acesteia creditorul;
c) emitentul este obligat să plătească periodic, de regulă, anual până la termenul de
scadenţă o anumită dobândă fixă numită cuponul obligaţiunii;

Venitul obţinut de posesorul de obligaţiuni se numeşte:

Cupon
1) În cazul unei operaţiuni bursiere la termen, cumpărătorul câştigă atunci când:
-cursul titlului creşte
)
În cazul unei operaţiuni bursiere la termen, în urma scăderii cursului acţiunilor câştigă:
a) vânzătorul;

Instituţia principală a pieţei financiare secundare este:

a) bursa de valori;

Operaţiunile la termen:
a) sunt operaţiuni speculative;
b) sunt acele operaţiuni la care contractarea este survenită la un moment iniţial, iar
efectuarea tranzacţiei are loc ulterior;
c) se împart în două categorii;
- operaţiuni á là baisse;
- operaţiuni á là hausse.
)
Numărul ani dividend (N.a.d.) constituie un indicator care:
a) se calculează astfel:
N.a.d. = P/D, în care: P - cursul (preţul) la care se achiziţionează acţiunea;
D - dividendul anual care a fost asigurat în perioada
precedentă (sau dividendul anual previzibil).
b) indică numărul de ani în care, prin dividendul previzibil, poate fi amortizat preţul
plătit pentru achiziţionarea unei acţiuni;
c) cu cât este mai mic evidentiază o operaţiune mai profitabilă pentru cumpărător;

Prin pachetul acţiunilor de control se înţelege:

a) numărul minim de acţiuni ce oferă deţinătorului posibilitatea de a dispune de
majoritatea voturilor în Adunarea Generală a Acţionarilor;

Rolul bursei de valori este pus în evidenţă de următoarele aspecte:

a. bursa este un barometru extrem de sensibil al stării economiei,
volumul tranzacţiilor şi evoluţia cursurilor reacţionând brusc, uneori
cu anticipaţie, asupra modificării conjuncturii economice.
b. bursa favorizează procesul de concentrare a puterii economice;
c. prin intermediul pieţei financiare este stimulat procesul investiţional;
 a. prin intermediul bursei se asigură una din cerinţele pieţei cu
concurenţa perfectă: libera intrare pe piaţă şi perfecta mobilitate a
capitalului;
d. bursa permite transformarea operativă, într-un termen scurt, a capitalului
real în capital bănesc şi invers.

1) Constituie elemente ce evidenţiază rolul bursei de valori:

a) asigură transferarea operativă a capitalurilor individuale dintr-o întreprindere în alta
sau chiar dintr-o ţară în alta;
b) permite transformarea operativă, într-un termen scurt, a capitalului real în capital
bănesc şi invers;
c) este un barometru extrem de sensibil al stării economiei;
d) favorizează procesul de concentrare a puterii economice;

Bursa favorizează procesul de concentrare a puterii economice, preluarea controlului asupra

unor societăţi pe acţiuni, asigurându-se prin pachetul acţiunilor de control. Acesta se realizează:
a) treptat, prin achiziţii realizate de către un agent economic a titlurilor unei
anumite firme care sunt oferite spre vânzare de către diferiţi deţinători;
b) rapid, prin operaţiunea numită "Oferta publică de cumpărare";
b)
5)
Constituie elemente ce evidenţiază rolul bursei de valori:
a) permite transformarea operativă, într-un termen scurt, a capitalului real în capital
bănesc şi invers;
b) este un barometru extrem de sensibil al stării economiei;
c) favorizează procesul de concentrare a puterii economice.

Alegeţi răspunsul corect:

valoarea netă actualizată a unui proiect de investiţii este cu atât mai mică cu cât rata
dobânzii este mai ridicată;
1)
2) Atunci când rata dobânzii scade de la 40% la 25% posesorul unei obligaţiuni de 100.000 u.m.
pe 10 ani este în situaţia:
a) unei pierderi de 150.000 u.m.;

Care este valoarea prezentă a sumei de 550.000 u.m. disponibilă peste un an dacă rata
dobânzii pe piaţă este de 10%?
a) 500.000;

Procesul de actualizare constă în:

a) estimarea valorii prezente a unui venit viitor;
 Un agent economic posedă o obligaţiune care aduce un venit anual fix de 75 u.m.. Ce rată a
dobânzii practică băncile dacă titlul se vinde la bursă cu 250 u.m.:
a) 30%;
3) De regulă este mai riscantă:
a) emisiunea de obligaţiuni;

Randamentul şi câştigul potenţial al unei acţiuni pentru care se anticipează un dividend de

5.000 u.m. şi o creştere a cursului de la 20.000 u.m. la 30.000 u.m. sunt:
a) 25% şi 75%;
2) Lichiditatea unui instrument financiar exprimă:
a) posibilitatea acestuia de a fi schimbat contra unui bun sau un serviciu nefinanciar sau
contra unui al instrument financiar;
3) Când randamentul unei acţiuni este mai mare decât rata dobânzii:
a) creşte cererea de titluri;
4) Cuponul unei obligaţiuni este de 10.000 u.m.. Să se determine cu cât se modifică preţul unei
obligaţiuni când rata dobânzii creşte de la 20% la 25%:
scade cu 10.000 u.m.;
5) Câştigul potenţial al unei obligaţiuni depinde:
a) atât de mărimea cuponului cât şi de preţurile de vânzare şi cumpărare ale
obligaţiunii;

Constituie factori care determină cererea de hârtii de valoare pe termen lung:

a) randamentul hârtiilor de valoare pe termen lung;
b) câştigurile potenţiale ale hârtiilor de valoare pe termen lung;
c) riscurile invesţiilor în hârtii de valoare pe termen lung;
d) lichiditatea hârtiilor de valoare pe termen lung.

) Lichiditatea hârtiilor de valoare pe termen lung:

a) reflectă posibilitatea vânzării rapide şi cu costuri minime a acestora;
b) depinde de gradul de dezvoltare a instituţiilor pieţei capitalului;
c) este mai mare în cazul hârtiilor de valoare listate la bursă;
d) este mai mică în cazul hârtiilor de valoare care nu sunt listate la bursă.
Cu cât termenul de scadenţă al unei obligaţiuni este mai îndepărtat:
a) cu atât riscul acesteia este mai ridicat;

Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate:

a) hârtiile de valoare pe termen lung prezintă grade diferite de risc;
b) obligaţiunile sunt mai puţin riscante decât acţiunile, deoarece societăţile comerciale
emitente pot să plătească dividendele numai după achitarea dobânzilor la obligaţiuni;
c) între obligaţiuni, cele mai puţin riscante sunt obligaţiunile guvernamentale;
d) cu cât termenul de scadenţă al unei obligaţiuni este mai îndepărtat, cu atât riscul
acesteia este mai ridicat;
e) acţiunile privilegiate prezintă un grad mai redus de risc decât acţiunile ordinare.
Finanţarea prin emisiunea de acţiuni:
a) de regulă, măreşte numărul proprietarilor;
b) determină reducerea profitului net ce revine pe o acţiune, în condiţiile în care
profitul net total nu se modifică;
Raportul dintre finanţarea prin hârtii de valoare cu venit fix şi finanţarea prin hârtii de valoare
cu venit variabil reprezintă:
a) pârghia financiară a întreprinderii;
) În general, finanţarea pe termen lung se asigură din surse interne (proprii) sau externe.
Sursele interne sunt reprezentate de rezervele constituite prin acumularea amortizării şi a
profiturilor nedistribuite proprietarilor. Sursele externe includ:
a) credite bancare pe termen lung;
b) în cazul întreprinderilor organizate ca societăţi comerciale pe acţiuni, emisiunea
de acţiuni;
c) în cazul întreprinderilor mari, profitabile, emisiunea de obligaţiuni.

Pentru un cumpărator potenţial,

a) acţiunile sunt mai riscante decât obligaţiunile;
Din perspectiva societăţilor comerciale,
a) obligaţiunile reprezintă un risc mai mare decât acţiunile, întrucât dobânda la
obligaţiuni trebuie plătită indiferent de dimensiunile profitului;
Piaţa muncii reprezintă spaţiul economic în care:
a) are loc întâlnirea cererii şi ofertei de muncă în termeni reali;
b) se formează condiţiile generale de angajare a salariaţilor;
c)prin mecanismul preţului muncii şi al concurenţei libere se ajustează cererea şi oferta
de muncă;
d) are loc întâlnirea cererii şi ofertei de locuri de muncă.

Oferta de muncă se exprimă prin:

a) cererea de locuri de muncă salariată;
-resursele de muncă remunerate (salarizate) pentru aportul la activitatea economică

Cererea de muncă reprezintă:

a) nevoia de serviciul – muncă remunerată;
b) oferta de locuri de muncă;

) Dacă cererea pentru bunurile realizate cu ajutorul factorului muncă va creşte, atunci:
a) oferta de locuri de muncă creşte;
b) cererea de muncă va spori;
Caracterul specific al pieţei muncii poate fi pus în evidenţă prin următoarele aspecte:
a) oferta de muncă se formează în decursul unei perioade îndelungate;
b) eterogenitatea cererii şi ofertei de muncă şi neconcordanţele ce apar între
structurile acestora.
Mobilitatea redusă forţei de muncă este rezultatul faptului că:
a) oamenii sunt ataşaţi mediului social-economic în care sunt integraţi;
 b) avantajele economice oferite de alte zone nu sunt suficiente pentru a motiva
deplasarea forţei de muncă în acest sens.
O firmă îşi maximizează profitul pentru o cantitate de muncă la care:
a) costul marginal al angajării unui salariat suplimentar este egal cu venitul marginal
obţinut de firmă de pe urma muncii acestuia;
Venitul marginal al muncii (VmL) reprezintă:
a) variaţia venitului total determinată de creşterea cu o unitate a cantităţii de muncă
folosită;
b) pe grafic curba cererii de muncă.
În condiţii de concurenţă perfectă, surplusul sau supraprofitul firmei se formează ca urmare a:
a) salariului practicat care este egal cu venitul marginal al ultimului lucrător şi mai mic
decât venitul marginal realizat de firmă prin munca fiecărui lucrător angajat anterior.

O firmă care acţionează în condiţii de concurenţă perfectă pe piaţa bunurilor obţine un

supraprofit maxim pentru acel nivel de angajare la care:
a) costul marginal al angajării unui salariat suplimentar este egal cu venitul marginal
încasat de firmă ca urmare a producţiei marginale realizată prin munca acestuia;
b) costul marginal al angajării unui salariat suplimentar este egal cu valoarea
produsului fizic marginal al muncii acestuia.

În condiţii de concurenţă imperfectă pe piaţa muncii şi concurenţă perfectă pe piaţa bunurilor,

surplusul sau supraprofitul firmei se formează ca urmare a :
a) fixării salariului de către firmă la nivelul venitului marginal al muncii ultimului
lucrător inferior veniturilor marginale ale muncii obţinute de firmă prin folosirea
angajaţilor anteriori.
Mărimea ofertei de muncă este diferită în timp şi spaţiu datorită influenţei unui ansamblu de
factori, între care cei mai semnificativi sunt:
a) raportul dintre utilitatea şi dezutilitatea muncii;
b) mărimea salariului;
c)necesitatea de a continua să existe salariatul şi familia sa.

) Curba ofertei de muncă este atipică datorită:

a) manifestării efectului de venit;
b) manifestării efectului de substituţie;
c)faptului că nu este altceva decât curba utilităţii venitului salarial.

Efectul de venit este raţionamentul potrivit căruia:

a) persoană salariată înlocuieşte timpul de muncă cu timp liber, atunci când salariul
atinge un nivel care permite posesorului muncii să aibă condiţii de viaţă apropiate de
aspiraţiile sale;
b) persoană consideră că utilitatea marginală a timpului liber este superioară utilităţii
marginale a bunurilor ce le poate obţine cu salariul suplimentar;
Elasticitatea ofertei de muncă:
a) este subunitară;
 b) reprezintă intensitatea modificării ofertei la o anumită modificare a salariului;
c)este influenţată de o serie de factori economici;
d) se află sub incidenţa unor factori demografico-ocupaţionali şi profesionali.

Elasticitatea cererii de muncă în funcţie de salariu este influenţată de mai mulţi factori:
a) cu cât elasticitatea cererii în funcţie de preţ a unui bun aste mai mare, cu atât va fi
mai mare şi elasticitatea cererii pentru munca folosită la producerea bunului
respectiv;
b) cu cât costul muncii are o pondere mai mare în costul total, cu atât mai mare va fi şi
elasticitatea cererii de muncă; dacă salariile reprezintă o pondere mare în costul
total, o creştere a acestora atrage creşterea substanţială a costului total şi, ca efect,
reducerea producţie şi a numărului de angajaţi;
c)pe termen scurt, elasticitatea cererii de muncă va fi redusă dacă munca este dificil de
înlocuit cu alţi factori;
d) pe termen lung, cererea de muncă va fi elastică întrucât există posibilitatea înlocuirii
sale cu alt factor de producţie, de genul capitalului.

Curba cererii de muncă la nivel de ramură:

a) este derivată din curba cererii pentru produsele ramurii respective;
b) se obţine prin însumarea pe orizontală a curbelor cererii de muncă individuale ale
tuturor firmelor din ramură;
c)are pantă negativă sau descrescătoare;
d) respectă legea generală a cererii, scăderea salariului (privit ca preţ al pieţei muncii)
determină creşterea cererii de muncă şi invers.

Piaţa muncii cu concurenţă perfectă se caracterizează prin:

a) atât cumpărătorii cât şi vânzătorii sunt perfect informaţi asupra preţurilor la care se
tranzacţionează diferitele cantităţi de muncă;
b) atomicitate perfectă a cererii şi ofertei de muncă;
În condiţii de concurenţă perfectă pe piaţa muncii, salariul şi nivelul ocupării forţei de muncă de
echilibru se stabilesc:
a) ca proiecţii ale punctului de intersecţie între cererea şi oferta de muncă pe cele două
axe ale sistemului de coordonate;
b) ca proiecţii ale punctului în care se intersectează curba VmL cu cea a salariului pe
cele două axe;
c)ca proiecţii pe cele două axe ale punctului în care se intersectează curba valorii
productivităţii marginale a unui lucrător suplimentar intrat pe piaţă cu cea a
salariului;
d) ca proiecţii ale punctului în care nu există excedent de cerere şi ofertă de muncă.
) Efectul de substituţie este raţionamentul potrivit căruia:
a) persoană salariată înlocuieşte o parte din timpul său liber cu timp de muncă
suplimentar pentru a obţine un venit mai mare;

Caracteristicile pieţei muncii cu concurenţă perfectă sunt:

 a. numărul cumpărătorilor (întreprinderi) şi al vânzătorilor (gospodării familiale)
este suficient de mare pentru a nu exercita influenţe asupra preţului şi volumului
tranzacţiilor de muncă;
b. munca oferită de gospodăriile familiale prezintă aceleaşi caracteristici;
c. perfecta mobilitate a forţei de muncă;
d. toate locurile de muncă sunt la fel de atractive;
e. atât cumpărătorii cât şi vânzătorii sunt perfect informaţi asupra preţurilor la care
se tranzacţionează diferitele cantităţi de muncă.
1) Nu reprezintă caracteristici ale pieţei muncii cu concurenţă perfectă:
a) numărul cumpărătorilor (întreprinderi) şi al vânzătorilor (gospodării familiale) este
suficient de mare pentru a exercita influenţe asupra preţului şi volumului
tranzacţiilor de muncă;
b) imperperfecta mobilitate a forţei de muncă;

Diferenţa existentă între salariul cel mai scăzut şi cel mai ridicat pentru un segment al
economiei, poartă denumirea de:
a) evantai salarial;
b)
4) Care din următoarele afirmaţii nu sunt adevărate:
-diferenţa existentă între salariul cel mai scăzut şi cel mai ridicat pentru un
segment al economiei, poartă denumirea de salariu real.

) Piaţa muncii se află în echilibru atunci când:

a) cererea este egală cu oferta de forţă de muncă;
b) salariul este egal cu valoarea productivităţii marginale a muncii adică cu venitul
marginal al muncii;

) Analizaţi veridicitatea următoarelor relaţii:

a) cererea de bunuri determină cererea de forţă de muncă;

Piaţa muncii:
a) nu este unică la scara economiei naţionale;
b) este segmentată;
c) se află în echilibru atunci când cererea este egală cu oferta de forţă de
muncă;
După dimensiunile utilizatorilor de muncă segmentarea pieţei muncii cuprinde:
a) piaţa muncii (a cererii de muncă) din partea marilor firme;
b) piaţa muncii pentru micile întreprinderi;

) Economia clandestină nu se caracterizează prin:

a) insecuritatea angajaţilor este parţială;

Teoria segmentării pieţei muncii susţine că:

 a) economiile dezvoltate se caracterizează prin două sau mai multe segmente ale pieţii
muncii;
b) între segmentele pieţei muncii se interpun bariere ce împiedică trecerea forţei de
muncă dintr-un segment în altul;
c) nu permite omogenizarea condiţiilor de angajare şi remunerare;
d) mobilitatea forţei de muncă se manifestă doar, sau mult mai intens, în cadrul fiecărei
pieţe decât între ele, iar salariile se formează sub influenţa unor factori specifici fiecărui
segment.

1) Piaţa muncii este una dintre cele mai complexe pieţe datorită:
a) segmentării sale;

Un nivel unic al salariilor într-o economie este posibil dacă se întrunesc următoarele ipoteze:
a) mobilitatea forţei de muncă este totală;
b) informaţia privind nivelurile salariale este perfectă atât din partea purtătorilor
cererii, cât şi al ofertei de forţă de muncă la nivelul întregii pieţe.
Curba ofertei de muncă în condiţii de monopson pe piaţa muncii:
a) este crescătoare în raport cu salariul;
b) se identifică cu curba costului mediu al muncii;
c)arată salariul care trebuie plătit pentru a contracta o cantitate determinată de muncă;
d) se situează sub curba costului marginal al muncii.

În condiţii de monopson pe piaţa muncii, costul marginal al folosirii unui lucrător suplimentar:
a) este crescător;
b) este egal cu salariul sporit plătit lucrătorului suplimentar, plus creşterea survenită în
totalul salariilor plătite lucrătorilor angajaţi anterior;

Supraprofitul obţinut de o firmă ce acţionează în condiţii de monopson pe piaţa muncii:

a) se maximizează când venitul marginal al muncii este egal cu costul marginal al
muncii;
b) se calculează ca diferenţă între venitul marginal al muncii şi nivelul salariului, pentru
fiecare nivel de ocupare;
c) există atât timp cât venitul marginal al muncii este superior costului marginal al
muncii.
În condiţii de concurenţă perfectă pe piaţa muncii şi monopol pe piaţa bunurilor, supraprofitul
obţinut de firmă se maximizează când:
a) venitul marginal al muncii este egal cu costul mediu al muncii;
b) venitul marginal al muncii este egal cu costul marginal al muncii;
c) venitul marginal al muncii este egal cu salariul.

) O firmă care acţionează în condiţii de concurenţă perfectă pe piaţa muncii şi monopol pe piaţa
bunurilor şi urmăreşte maximizarea profitului, plăteşte un salariu egal cu:
a) costul marginal al muncii;
 b) venitul marginal al muncii;
c) valoarea productivităţii marginale a muncii.

Piaţa muncii cu monopol bilateral:

a) deţine un rol semnificativ în rândul pieţelor imperfecte ale muncii;
b) are o pondere mare în ţările dezvoltate din punct de vedere economic;
c) se identifică cu piaţa marilor întreprinderi private;
d) reprezintă piaţa muncii în condiţiile economiei clandestine.
e) reprezintă piaţa muncii în condiţiile economiei de centru.

Salariul negociat colectiv este un instrument de analiză modernă a modului de funcţionare

a pieţei muncii cu monopol bilateral şi el joacă un rol mai mare sau mai mic pe această
piaţă, în funcţie de:
a) gradul de sindicalizare a salariaţilor şi puterea sindicatelor pe piaţa muncii;
b) gradul de încadrare a patronilor în organizaţii patronale specifice;
c) gradul de organizare a celor două forţe ale pieţei muncii;
d) toate variantele sunt corecte.

Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate:

1) piaţa muncii cu monopol bilateral deţine un rol semnificativ în rândul pieţelor
imperfecte ale muncii;
2) salariul negociat colectiv este un instrument de analiză modernă a modului
de funcţionare a pieţei muncii;
3) datorită segmentării sale, piaţa muncii este una dintre cele mai complexe
pieţe;
4) dacă există puţini ofertanţi de locuri de muncă, poziţia este denumită
oligopson;
5) atunci când firmele se află în situaţie de monopol pe piaţa bunurilor, venitul
marginal va fi mai mic decât încasarea medie.

) Cu cât va fi mai puţin elastică curba ofertei de muncă:

a) cu atât mai mare va fi ponderea rentei economice;
) Veniturile din muncă se împart în:
a) venituri de transfer;
b) rente economice.

Veniturile de transfer reprezintă:

a) câştigul necesar pentru a-l preveni pe purtătorul muncii să emigreze
dintr-o activitate în alta;
b) salariul ce trebuie plătit unei persoane pentru a o motiva să desfăşoare,
în continuare, activitatea la care s-a angajat;
 ) Mărimea relativă a veniturilor din muncă (ponderea veniturilor de transfer şi ponderea rentei
economice) depinde de:
a) elasticitatea ofertei factorului de producţie muncă;

Dacă oferta de muncă este mică:

a) renta economică deţine în ansamblul salariului o pondere mai mare;
1) Piaţa valutară desemnează:
a) totalitatea tranzacţiilor de vânzare-cumpărare a monedelor naţionale calificate drept
valute;
b) piaţa pe care se vând şi se cumpără devize, în mod liber, în funcţie de raportul cerere-
ofertă.
2) Piaţa valutară este:
a) piaţa pe care se vând şi se cumpără în mod liber valute convertibile, în funcţie de
raportul cerere-ofertă;
b) piaţa pe care se vinde şi se cumpără moneda naţională în schimbul altor valute, în
funcţie de raportul cerere-ofertă;
c) totalitatea relaţiilor dintre vânzătorii şi cumpărătorii de valute convertibile;

Valuta reprezintă:
a) moneda naţională care poate constitui un mijlocitor al schimburilor, instrument de
măsură a activităţii economice şi care poate fi utilizată la constituirea de rezerve şi în
alte ţări decât cea emitentă;
b) moneda naţională care are capacitatea de a stinge imediat obligaţiile de plată din
relaţiile economice internaţionale;
c) moneda naţională care îndeplineşte funcţia de bani universali.

Devizele constituie:
3) documente, având formă şi conţinut standardizat, care certifică
obligaţia unor persoane (debitori) de a plăti, la o scadenţă determinată,
o sumă de bani exprimată în valută, împreună cu dobânda aferentă,
unui beneficiar;
4) mijloace şi instrumente de plată şi de credit internaţionale exprimate în
valută;
5) creanţe ale agenţilor economici autohtoni asupra unor agenţi din
exterior, existente sub forma unor înscrisuri, exprimate în valută.
Cererea de valută decurge din:
a) operaţiunile de import;
b) prestările de servicii realizate în ţară de agenţii economici străini;

3) Oferta de valută se formează:

a) pentru scopuri de protejare a monedei naţionale în raporturile de schimb cu alte
monede;
b) pe baza depozitelor bancare constituite în valută de agenţii economici;
 c) în urma operaţiunilor de export.
4) Stabiliţi corespondenţa corectă:
1) operatorii principali; sunt reprezentaţi de bănci;

2) operatorii comercianţi; sunt agenţi economici ce realizează activităţi de comerţ

internaţional;
3) sunt reprezentaţi de bănci;

4) operatorii intermediari; acţionează pe piaţa valutară în calitate de comisionari sau

reprezentanţi ai diferiţilor agenţi economici din comerţul internaţional;

5) operatorii speculatori. sunt persoane fizice sau juridice care au acces la piaţa valutară
în conformitate cu reglementările în acest sens din fiecare ţară.

5) Operatorii principali de pe piaţa valutară sunt:

-băncile;

Cererea de valută provine din partea agenţiloe economici pentru:

a) extinderea activităţilor economice;
b) interese speculative;
c) scopuri de protejare a monedei naţionale în raporturile de schimb cu alte
monede;

Devizele constituie totalitatea mijloacelor şi instrumentelor de plată şi de credit internaţionale,

exprimate în valută, având rolul de:
a) mijloc pentru stingerea obligaţiilor rezultate din comerţul internaţional;
b) mijloc pentru efectuarea de investiţii la nivel internaţional (în active fizice
sau în active financiare);
c) mijloc pentru acordarea şi rambursarea de credite.
d) toate variantele sunt corecte.

) Convertibilitatea reprezintă:
a) măsura în care o valută străină sau valutele străine deţinute de guverne pot fi
schimbate pe alte valute străine;
b) posibilitatea de a schimba între ele diferite valute;
c) posibilitatea deţinătorului unei monede de a o schimba în mod legal, pe aur sau
contra oricăror altor valute;
d) situaţia în care proprietatea asupra unei monede poate să fie transferată către un
terţ care domiciliază în altă ţară, beneficiarul acestui transfer putând să o utilizeze,
la rândul său, pentru a plăti o datorie exprimată în respectiva monedă.

Convertibilitatea deplină reprezintă situaţia în care:

 a) schimbul valutar se efectuează fără restricţii la paritatea legală sau la cursul de
schimb valutar;

Convertibilitatea valutară, în accepţiunea FMI, reprezintă:

a) schimbarea liberă a monedei naţionale pe o altă monedă străină, prin vânzare-
cumpărare pe piaţă;

Dobândirea regimului de monedă convertibilă necesită îndeplinirea mai multor criterii

economico-financiare, respectiv:
a) lichidarea restricţiilor în folosirea monedei naţionale de către rezidenţi şi
nerezidenţi;

Convertibilitatea monedelor naţionale prezintă diferite grade în funcţie de măsura îndeplinirii

criteriilor economico-financiare stabilite de FMI:
a) convertibilitate totală;
b) convertibilitate deplină sau oficială;
c) convertibilitate limitată internă;
d) convertibilitate limitată la anumite operaţiuni.

Cursul valutar se defineşte astfel:

a) cantitatea de monedă străină oferită pe o unitate de monedă naţională, în funcţie de
raportul dintre cererea şi oferta celor două monede şi de puterea lor de cumpărare,
la un moment dat;
b) preţul în baza căruia o valută se schimbă cu alta sau raportul dintre o monedă
naţională şi una străină.

Cursul valutar reprezintă:

a) cantitatea de monedă străină ce se primeşte în schimbul unei unităţi de monedă
naţională, în condiţiile asupra cărora s-a convenit, exprimându-se astfel valoarea
monedelor respective;
b) preţul unei unităţi monetare naţionale, exprimat într-o altă monedă naţională cu care
se compară valoric, în anumite condiţii de timp şi loc;

Cursul valutar este influenţat de următorii factori:

a) paritatea puterii de cumpărare a celor două monede care se schimbă;
b) raportul dintre cererea şi oferta de diferite resurse valutare;
c) nivelul şi evoluţia inflaţiei interne;
d) competitivitatea comerţului exterior;
e) situaţia balanţei comerciale.
Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate:
a) dacă oferta monedei naţionale este redusă, iar resursele dintr-o valută sunt
abundente, cursul monedei naţionale în raport cu valuta respectivă creşte şi
invers;
 b) deprecierea internă a monedei naţionale datorită inflaţiei, generează pe
termen lung deprecierea generalizată externă a acesteia în raport cu alte
monede;
c) un sold pozitiv al balanţei comerciale determină o creştere a cursului
monedei naţionale (datorită creşterii ofertei de valută);
d) un sold negativ al balanţei comerciale va determina o scădere a cursului
valutar, datorită creşterii cererii de valută, pe fondul existenţei unei penurii
de valute pe piaţa naţională;
e) cursul valutar reprezintă preţul unei unităţi monetare, naţionale sau
internaţionale, exprimat într-o altă monedă naţională cu care se compară
valoric, în anumite condiţii de loc şi timp.

6) Constituie factori care determină cursul valutar:

a) nivelul şi evoluţia inflaţiei interne;
b) competitivitatea comerţului exterior;
c) situaţia balanţei comerciale;
d) raportul dintre cererea şi oferta de diferite resurse valutare;
e) toate variantele sunt corecte.

Cursul valutar al leului este:

a) preţul unui leu exprimat într-o valută;

Operaţiunile pe piaţa valutară se fac aproape în exclusivitate prin intermediul:

a) băncilor;
Operaţiunile valutare la termen:
a) reprezintă vânzarea şi cumpărarea de valută ce se tranzacţionează la cursul
stabilit în momentul contractării şi se finalizează prin livrarea valutei şi plata
ei la un anumit termen (scadenţă), mai mare de 48 ore lucrătoare, fixat
atunci când s-a încheiat contractul;
b) sunt opraţiuni speculative;
c) sunt utilizate frecvent de marile firme importatoare, care tranzacţionează
volumul şi valoarea mărfii în prezent urmând să o plătească furnizorului în
moneda sa naţională, după o perioadă de timp, când acesta îi livrează marfa;
d) sunt acele operaţiuni în care operatorii, vânzători sau cumpărători, mizează
fiecare pe o evoluţie avantajoasă a cursului valutar la termen;
) Operaţiunile valutare la vedere:
a) constau în cumpărarea sau vânzarea de valută, ce trebuie schimbată,
efectiv, în limitele unui timp de maximum 48 ore lucrătoare din momentul
încheierii tranzacţiei;
b) se mai numesc şi operaţiuni curente;
c) se realizează la cursul afişat;
d) facilitează relaţiile de export-import;
 5) Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate
a) în general, cursul la termen este mai ridicat decât cursul la vedere;
b) operaţiunile de schimb valutar, după conţinutul lor, sunt: operaţiuni la
vedere şi operaţiuni la termen;
c) banca manevrează cursul valutar de la o zi la alta sau chiar în cursul
aceleiaşi zi, pentru a stimula după caz, vânzarea sau cumpărarea de valută,
obţinând câştig din diferenţa dintre cursul de vânzare, mai ridicat, şi cel de
cumpărare, mai redus;
d) operaţiunile valutare la termen reprezintă vânzarea şi cumpărarea de
valută ce se tranzacţionează la cursul stabilit în momentul contractării şi se
finalizează prin livrarea valutei şi plata ei la un termen (scadenţă), mai
mare de 48 ore lucrătoare, fixat atunci când s-a încheiat contractul;
e) toate variantele sunt corecte.

7) Balanţa de plăţi evidenţiază:

a) ansamblul operaţiunilor realizate în decursul unei perioade date de către o ţară cu
restul lumii;
b) situaţia comerţului unei ţări şi tranzacţiile financiare cu restul lumii pe o perioadă
determinată, de regulă un an;
c) totalitatea plăţilor şi încasărilor unei ţări cu alte ţări, pe o anumită perioadă de timp;
d) totalitatea tranzacţiilor efectuate de cetăţenii unei ţări cu restul lumii.

8) ) Balanţa comercială constituie:

a) relaţia dintre plăţile efectuate de o ţară pentru importul de mărfuri şi încasările din
exportul de mărfuri;
b)parte componentă a balanţei de plăţi curente;
c) instrumentul care reflectă importurile şi exporturile unei ţări, în decursul unei
perioade date, pentru a evidenţia soldul dintre acestea;

Balanţa de plăţi externe poate fi caracterizată prin următoarele stări:

a) echilibrată, atunci când încasările sunt egale cu plăţile rezultate din relaţiile cu toate
ţările partenere în anul sau perioada de referinţă;
b) excedentară, atunci când încasările din relaţiile internaţionale sunt mai mari decât
plăţile efectuate în cadrul acestora;
c) deficitară, atunci când încasările din străinătate sunt mai mici decât plăţile către
străinătate;

Balanţa Curentă sau Contul curent include:

balanţa comercială;
b) balanţa serviciilor;
c) balanţa veniturilor;
d) balanţa transferurilor unilaterale;
e) toate variantele anterioare.

5) Balanţa mişcărilor de capital sau Contul de capital include:

a) balanţa mişcărilor de capital pe termen scurt;
b) balanţa mişcărilor de capital pe termen lung;
c) balanţa rezervelor valutare;

1) Amortizarea datoriei externe înseamnă:

a) rambursarea ei în conformitate cu condiţiile convenite;

2) Datoria externă netă se determină:

a) ca diferenţă între creanţele şi angajamentele externe ale unei ţări;
b) prin scăderea din activele publice şi particulare ale rezidenţilor unei ţări în
străinătate, a activelor deţinute de rezidenţii externi în ţara debitoare;
3) Gradul de îndatorare faţă de străinătate al ţărilor debitoare se evaluează cu ajutorul
următorilor indicatori:
a) dimensiunea absolută a datoriei externe pe locuitor;
b) raportul dintre datoria externă şi produsul intern brut;
4) Datoria externă este nu numai o mare problemă economico-financiară actuală, ci şi o
problemă de politică internaţională a cărei rezolvare presupune eforturi concertate
interne şi externe concretizate în:
a) transformarea creditelor acordate ţărilor care au nivelul cel mai scăzut de
dezvoltare, în ajutoare nerambursabile;
b) reducerea substanţială a dobânzilor percepute de bănci şi alte instituţii financiare
internaţionale la creditele acordate ţărilor în curs de dezvoltare;
c) prelungirea termenelor de rambursare a creditelor;
d) prelungirea perioadei de graţie la rambursarea creditelor.

Efortul valutar angajat de datoria externă a ţărilor debitoare se reflectă prin:

e) mărimea absolută a serviciului datoriei externe (amortizarea creditelor şi
dobânzilor aferente);
f) raportul dintre serviciul datoriei externe şi încasările din exportul de bunuri şi
servicii;

Consumul autonom reprezintă:

a) acel consum ce depăşeşte venitul disponibil, ce se acoperă prin împrumuturi sau
economii deja constituite;

1) Atunci când venitul creşte consumul şi economiile:

a) vor creşte în proporţii diferite;

2) Reprezintă factori subiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor de consum:

 dorinţa de a obţine dobânzi sau alte sporuri de valoare;
  dorinţa oamenilor de a crea rezerve pentru situaţii neprevăzute;
 dorinţa de a lăsa avere moştenitorilor.
3) Într-o economie:
- Consumul populaţiei = 750.000 mld. u.m.
- Consumul public = 200.000 mld. u.m.
- Investiţiile = 100.000 mld. u.m.
- Exporturi = 90.000 mld. u.m.
- Importuri = 105.000 mld. u.m.
Nivelul producţiei potenţiale este estimat la 1.000.000 mld. u.m.. Cu cât trebuie să se modifice
nivelul cheltuielilor guvernamentale pentru a anula diferenţa între nivelul producţiei potenţiale
şi nivelul de echilibru al venitului naţional?
a) să scadă cu 35.000 mld. u.m.;

Înclinaţia marginală spre consum:

a) ne arată creşterea consumului la o creştere cu o unitate a venitului;

Dacă venitul este nul iar consumul de bază este pozitiv înseamnă că:
a) are loc un proces de dezeconomisire;
b) economisirea este negativă;

4) Atunci când consumul este mai mare decât venitul diferenţa se acoperă din:
a) împrumuturi;
b) economii deja constituite;

1) Constituie factori subiectivi care determină mărimea heltuielilor de consum:

a) dorinţa oamenilor de a crea o rezervă bănească pentru situaţii
neprevăzute;
b) constituirea de rezerve băneşti pentru asigurarea bătrâneţii sau
protejarea anumitor persoane;
c) dorinţa de a obţine dobânzi sau alte avantaje prin participarea la unele
acţiuni pe baza cărora urmează să realizeze în viitor proiecte de afaceri;
d) instinctul oamenilor de ridicare a standardului de viaţă, prin majorarea
treptată a cheltuielilor de consum, pe baza unor rezerve băneşti
formate în timp;
e) senzaţia de independenţă şi de libertate de mişcare a indivizilor pe
seama existenţei unei sume băneşti economisite.

2) Printre factorii subiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor de consum se

numără:
a) dorinţa de a lăsa avere moştenitorilor;
b) manifestarea la unele persoane a zgârceniei, concretizată în
diminuarea cheltuielilor de consum current;
 c) dorinţa oamenilor de a crea o rezervă bănească pentru situaţii
neprevăzute;
d) senzaţia de independenţă şi de libertate de mişcare a indivizilor pe
seama existenţei unei sume băneşti economisite;
e) toate variantele sunt corecte.

Constituie factori obiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor de consum:

a) nivelul şi dinamica salariului;
b) modificările neprevăzute care afectează preţul diferitelor elemente de capital fix şi
capital circulant, cauzate de uzura morală şi/sau accentuarea restricţiilor la unele
resurse naturale;
c) modificarea aşteptărilor în ceea ce priveşte raportul dintre cheltuielile de consum
prezent şi viitor, determinate de schimbările în puterea de cumpărare a banilor sau
de unele riscuri;
d) evoluţia ratei dobânzii;
e) modificarea politicii fiscale.
)
În situaţia când înclinaţia marginală spre consum este 0,75, creşterea investiţiilor pentru a
asigura o sporire a venitului este cu 200 mld. u.m. va fi:
a) 50 mld. u.m.;

La o funcţie a consumului egală cu C = 100 + 0,8 Vd, funcţia de economisire va fi egală cu:
a) 0,2 Vd – 100;

Investiţia brută:
a) este mai mare decât investiţia netă;

Decizia de a investi are la bază efectuarea unor calcule economice ce constau în calcularea şi
analizarea unor indicatori economici, şi anume:
a. raportul dintre rata venitului net actualizat şi rata reală a dobânzii;
b. raportul dintre valoarea prezentă a venitului ce urmează a fi obţinut din investiţie şi
costul investiţiei;

2) Reprezintă mobiluri psihologice ale economisirii:

a) dorinţa de a crea rezerve pentru situaţii neprevăzute;
b) zgârcenia;
c) prudenţa;
d) spiritul de afaceri;
3)

Constituie factori care influenţează investiţiile (ca premisă reală a expansiunii economice):
a) cererea de investiţii;
b) starea generală a economiei naţionale;
c) randamentul viitor al bunurilor capital;
 d) fluctuaţiile profitului la investiţiile existente;
e) politica statului în domeniul investiţiilor.
4)

Dacă la investiţia netă se adaugă amortizarea cu ajutorul căreia se înlocuieşte capitalul fix
uzat, se obţine:
a) investiţia brută;
5)
Luarea unei decizii de investiţii de către întreprinzător se fundamentează pe studii privind
oportunitatea financiară a investiţiei ceea ce presupune determinarea unor indicatori
economici, cum sunt:
a) rata rentabilităţii investiţiilor;
b) rata rentabilităţii minime a investiţiilor;
c) perioada de rambursare sau recuperare a investiţiei;

Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate:

d) în general, evoluţia cheltuielilor pentru investiţii este mai puţin stabilă
decât cea a cheltuielilor pentru consum;
e) perioada de rambursare a investiţiei reprezintă durata (în ani) în care
costul iniţial al investiţiei va fi rambursat întreprinzătorului investitor;
f) luarea unei decizii de investiţii de către întreprinzător se fundamentează
pe studii privind oportunitatea financiară a investiţiei;
g) înclinaţia marginală spre economii (s’) reprezintă raportul dintre
creşterea economiilor şi cea a venitului;
6) După destinaţia lor, investiţiile se împart în:
a) investiţii pentru afaceri;
b) investiţii imobiliare, pentru terenuri-construcţii;
c) investiţii în stocuri, respectiv în diferite mărfuri obţinute de firme şi
stocate în vederea vânzării;
d) investiţii în titluri de valoare;
e) investiţii brute.

1) Care din următoarele relaţii sunt adevărate?

a) c’ + s’ = 1;

2) Dacă funcţia consumului este: C = 100 + 0,75 Vd iar funcţia economiilor S = 0,25 Vd – 100,
multiplicatorul investiţiilor este:
a) 4;

3) Care din relaţiile următoare nu sunt adevărate:

a) C = V + S;
ΔI
a=
b) ΔC .
4) Atunci când multiplicatorul investiţiilor este 5 iar investiţiile cresc cu o unitate:
a) consumul creşte cu 4 unităţi;

Cu cât înclinaţia marginală spre consum va fi mai mare, cu atât multiplicatorul investiţiilor va fi:
a) mai mare;
5)

6) Corelaţia dintre investiţii şi modificarea producţiei, respectiv a venitului se poate exprima cu

ajutorul:
a) coeficientul capitalului;
b) acceleratorului;

Precizaţi care din elementele de mai jos reprezintă conturi macroeconomice din sistemul
conturilor naţionale:
a) acumularea (modificarea) patrimoniului;
b) crearea veniturilor;
c) producţia;
d) redistribuirea veniturilor;
e) repartiţia;
f) străinătatea (restul lumii)

Impozitele indirecte reprezintă:

a) fluxuri de venituri bugetare
b) impozitele plătite pe cifra de afaceri (valoarea vânzărilor), pe valoarea
adăugată, pe valoarea activelor, pe proprietate sau pe valoarea unor
Creșterea și dezvoltarea economică Macroeconomie 211 produse (ţigări,
băuturi etc.) şi care i

Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate?

a) preţurile pieţei sunt mai mari decât preţurile factorilor de productie;
b) prin scăderea din impozitele indirecte a subvenţiilor de exploatare se obţin impozitele
indirecte nete;
d) contabilitatea naţională descrie cifric activitatea economică, fluxurile materiale, de venituri şi
financiare, care au loc în economie, între diferiţi agenţi economici.
e) contabilitatea naţională prezintă sintetic, conform unui cadru contabil riguros, ansamblul
informaţiilor privind activitatea economică a unei naţiuni, descriind fenomenele fundamentale
ale producţiei, distribuţiei, repartiţiei şi acumulării.

Contabilitatea naţională:
a) reprezintă principalul sistem de evidenţă şi analiză macroeconomică utilizat în statistica
internaţională, de majoritatea ţărilor lumii, mai ales cele cu economie de piaţă;
b) descrie cifric activitatea economică, fluxurile materiale, de venituri şi financiare, care au loc
în economie, între diferiţi agenţi economici;
c) prezintă sintetic, conform unui cadru contabil riguros, ansamblul informaţiilor privind
activitatea economică a unei naţiuni, descriind fenomenele fundamentale ale producţiei,
distribuţiei, repartiţiei şi acumulării;
d) trebuie să simplifice şi să ordoneze faptele economice, obţinând în acest fel un ansamblu de
mărimi omogene ce sunt evaluate şi prezentate în tabele, care în ansamblul lor formează un
sistem de conturi ale economiei naţionale;
e) oferă informaţii care permit calcularea indicatorilor de rezultate macroeconomice ce
reprezintă instrumente de cunoaştere şi analiză a economiei naţionale, de fundamentare a
deciziilor viitoare, precum şi pentru efectuarea de comparaţii internaţionale, în vederea
aprecierii locului ţării respective în economia mondială

5) Care din următoarele afirmaţii nu sunt adevărate?

a) preţurile pieţei sunt mai mici decât preţurile factorilor de productie;
c) sistemul contabilităţii naţionale cuprinde 7 conturi macroeconomice; d) contabilitatea
naţională descrie cifric activitatea economică, fluxuri

) Produsul global brut (PGB) exprimă

c) valoarea totală a bunurilor materiale şi serviciilor obţinute într-o anumită perioadă de
timp, de regulă 1 an;
d) valoarea producţiei brute de bunuri materiale şi servicii realizate de toate sectoarele
economiei naţionale, cu sau fără caracter de marfă, într-o perioadă de timp.

Venitul naţional reprezintă:

a) produsul naţional net calculat în preţurile factorilor de producţie;
b) mărimea agregată a veniturilor obţinute de către proprietarii factorilor de producţie, ca
recompensă pentru aportul acestora la producerea bunurilor şi serviciilor;
c) produsul naţional brut în preţurile pieţei plus subvenţiile de exploatare minus impozite
indirecte şi consumul de capital fix;

PNB real creşte

b) când există o creştere în output-ul de bunuri şi servicii;

PNB nominal creşte

a) când există o creştere în nivelul preţurilor;
b) când există o creştere în output-ul de bunuri şi servicii;
c) când există o creştere în nivelul preţurilor şi/sau în output-ul de bunuri şi servicii;
d) în toate cazurile de mai sus

2) Creşterea economică semnifică:

 a) sporirea durabilă a produsului intern brut pe locuitor al unei ţări, exprimat în termeni
reali (preţuri constante);
b) creşterea output-ului real pe locuitor într-o economie, într-o perioadă de timp;
c) evoluţia pozitivă, ascendentă a economiei naţionale, care nu exclude oscilaţii
conjuncturale şi regrese economice temporare;
d) proces complex de evoluţie de lungă durată, care se manifestă printr-o mărire a
dimensiunilor caracteristice ale economiei şi printr-o transformare a structurilor societăţii.

Creşterea economică şi reproducţia lărgită

b) nu se suprapun decât în parte, în sensul că prima se referă la creşterea producţiei, pe seama
utilizării mai eficiente a factorilor, în timp ce a doua se referă la creşterea producţiei prin
acumulare de capital;

)Stabiliţi corespondenţa corectă între conceptele şi definiţiile următoare:

a) creştere economică; . proces complex de sporire a dimensiunilor produsului intern brut
sau a venitului naţional pe locuitor, pe baza combinării şi folosirii din ce în ce mai eficiente
a factorilor de producţie;
b) dezvoltare economic- . proces multidimensional ce implică schimbări majore în
structura socială, atitudini populare şi instituţii naţionale, ca şi accelerarea creşterii
economice, reducerea inegalităţii şi eradicarea sărăciei;
; c) progres economic; proces istoric de înaintare a unei economii naţionale de la inferior
la superior, care se manifestă, în esenţă, prin sporirea productivităţii muncii şi a
produsului naţional pe locuitor, în condiţiile modernizării structurii pe ramuri a economiei
naţionale
c) reproducţie lărgită- reluarea activităţii economice pe o scară mai mare prin
acumulare de capital

Progresul social a) exprimă evoluţia progresivă a societăţii, ce implică îmbunătăţirea

condiţiei umane, ridicarea pe o treaptă superioară a modului de viaţă a omului;
c) are la bază progresul economic
se apreciază nu numai în raport cu starea initială, ci şi cu cea finală;
d) se împleteşte organic cu progresul economic

Dezvoltarea economica a unei ţări evidenţiază:

d) ansamblul transformărilor cantitative şi calitative ce survin în structurile
economico-sociale şi ştiinţifico-tehnice, în mecanismele economice,
precum şi în modul de gândire şi în comportamentul economic al
 oamenilor
Tipul extensiv de creştere economică se caracterizează prin- contribuţia preponderentă (peste
55%) a laturilor cantitative ale factorilor la sporirea PNB;

Tipul intensiv de creştere economică se caracterizează prin- contribuţia preponderentă (peste

55%) a laturilor calitative ale factorilor de creştere la sporirea PNB;

Progresul tehnologic indus prin inovare determină efecte multiple cum sunt:
a) ameliorarea randamentelor sistemelor de producţie;
b) apariţia economiilor de scară, prin reducerea costurilor medii totale şi, deci, prin sporirea
profitului;
c) limitarea şi reducerea costurilor ecologice ale creşterii;
d) schimbarea continuă a gamei destinaţiilor de utilizare a diferitelor categorii de resurse
naturale;
e) restructurarea treptată a economiilor naţionale (sectoare, ramuri).

) Specificitatea dimensiunii calitative a factorului uman al creşterii economice este relevată de

conceptul de:- capital uman;
Constituie factori direcţi ai creşterii economice:
a) natura;
b) capitalul
c) munca:
d) progresul tehnic;
e) abilitatea intreprinzătorului

Constituie factori direcţi ai creşterii economice: a) natura; b) capitalul c) munca: d) progresul

tehnic; e) abilitatea intreprinzătorului
beneficii
a) ridicarea standardelor de viaţă cu un ritm mai rapid decât rata creşterii populaţiei;
b) sporirea gradului de ocupare a forţei de muncă;
costuri
sacrificarea consumului prezent pentru creşterea posibilităţilor de producţie viitoare;
e) „efectele de debordare” sau externalităţile negative, cum ar fi poluarea
 mediului înconjurător.

Arătaţi care din următoarele afirmaţii sunt adevarate şi care sunt false:
adevarate
a) creşterea în volumul de bunuri şi servicii pe care economia, în ansamblul ei, o poate oferi
pentru a fi achiziţionată, este cunoscută ca fiind creştere economică;
b)făcând o măsurare completă şi exactă, putem să avem aceeaşi estimare a activităţii totale
din economie dacă măsurăm valoarea output-ului (producţiei) sau nivelul veniturilor
factorilor sau cheltuielilor pentru bunuri şi servicii;
c) calculul valorii adăugate este o cale de măsurare a output-ului fără a avea duble
înregistrări
e) dezvoltarea economică realizată în contextul unei creşteri economice bazată pe protecţia
mediului înconjurător şi menţinerea durabilă a echilibrului ecologic reflecta dezvoltarea
economică durabilă.
False
)PIB în preţurile factorilor este egal cu PIB în preţurile pieţei plus impozitele indirecte nete;

Constituie beneficii ale creşterii economice:

a) ridicarea gradului de ocupare a forţei de muncă;
b) distribuirea mai echitabilă a venitului în economie
d) îmbunătăţirea serviciilor publice
e) sporirea standardelor de viaţă.

4) Alegeţi din următoarele, elementele care constituie costuri ale creşterii economice:
a) poluarea mediului înconjurător;
d) sacrificarea consumului prezent prin creşterea ratei economiilor şi investiţiilor;

5) Care din următoarele afirmaţii sunt adevarate:

a) creşterea economică, în accepţiunea cea mai generală, se referă la sporirea venitului
naţional pe total sau pe cap de locuitor;
b) beneficiile aduse de creşterea economică au determinat pe unii specialişti să considere
acest fenomen o adevărată binecuvântare;
c) clasificarea externalităţilor în pozitive si negative este relativă deoarece o externalitate
negativă dintr-un anumit punct de vedere, poate fi pozitivă dintr-un alt punct de vedere;
 d) externalităţile reprezintă un caz de eşec al pieţelor;
e) de regulă, externalităţile apar datorită faptului că drepturile de proprietate asupra unor
bunuri sau resurse economice sunt insuficient definite.

Fluctuaţiile sezoniere:
a) sunt determinate de factori naturali sau sociali;
b) sunt previzibile;
c) sunt explicabile;

Un ciclu economic poate fi reprezentat sub formă grafică astfel:

a) pe ordonată este surprins ritmul PNB, iar pe abscisă timpul;
b) pe ordonată este surprins ritmul venitului naţional iar pe abscisă timpul.

Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate:

a) evidenţierea evoluţiei ciclice este posibilă pe baza analizei datelor statistice, în special,
a celor care exprimă activitatea la nivel macroeconomic;
b) fluctuaţiile ciclice sunt determinate de factori ce ţin de funcţionarea activităţii
economice, de interdependenţele dintre părţile sale;
c) fazele mişcării ciclice se condiţionează reciproc şi, în unitatea lor, pregătesc premisele
care asigură activităţii economice continuitate, schimbări calitative şi progres;
d) ciclicitatea reprezintă forma de evoluţie firească, normală a activităţii economice;
e) evoluţia principalelor fenomene economice este pulsatorie, se derulează sub formă
ondulatorie, are un caracter ciclic.

Fluctuaţiile sezoniere:
a) se derulează, de regulă, pe parcursul unui an;
b) apar ca urmare a influentei unor factori naturali;
c) se datorează şi unor împrejurări sociale;
d) sunt în general explicabile şi previzibile;
e) toate variantele sunt corecte.

) Fluctuaţiile întâmplătoare, accidentale:

a) sunt determinate de factori aleatori;
b) sunt determinate de evenimente neaşteptate: cataclisme naturale, evenimente sociale şi
politice deosebite;
c) sunt determinate de deciziile neaşteptate ale unor agenţi economici;

1) Funcţiile pe care le îndeplineşte recesiunea (şi manifestările de criză economică) au rolul:

 -de a restabili temporar, cu preţul unei risipe de resurse economice, sistemul de fluxuri şi
corelaţii din economie;

În faza de expansiune a ciclului economic, se constată o creştere semnificativă a următorilor

indicatori:
a) producţia şi venitul naţional;
b) gradul de ocupare a forţei de muncă;
c) profiturile şi vânzările.

2) Recesiunea se manifestă prin:

a) reducerea producţiei şi a gradului de ocupare;
b) creşterea numărului falimentelor, şomerilor şi a stocurilor.

3) Ciclurile decenale se mai numesc:

4) ale afacerilor;
5) Juglar;

Constituie faze ale ciclului decenal:

a) expansiunea;
b) punctul de cotitură superior (criza);
c) depresiunea;
d) punctul de cotitură inferior (de începere a refacerii, respectiv a expansiunii);
e) toate variantele anterioare.

În perioada de recesiune, în general, are o tendinţă de stagnare sau de reducere:

a) rata ocupării populaţiei active.

În condiţii de expansiune economică, are tendinţă de creştere:

a) rata de creştere economică;

În condiţii de recesiune se recomandă ca instrumente ale politicii economice (anticiclice):

a) reducerea ratei dobânzi;
b) creşterea cheltuielilor publice;
c) reducerea fiscalităţii;

În cadrul măsurilor anticiclice compatibile cu faza de recesiune se includ:

a) creşterea ratei dobânzii;
b) mărirea cheltuielilor guvernamentale;
c) creşterea masei monetare.
Măsurile anticiclice urmăresc:
a) atenuarea recesiunii şi a efectelor negative pe care acesta le generează;

În faza de recesiune, fiscalitatea:

a) se reduce;

Politica fiscală foloseşte ca elemente:

a) impozitele;

Politica monetară şi de credit are ca principale instrumente:

a) rata dobânzii;
b) creditul;
c) masa monetară;

Stabilizatorii automaţi ai cererii agregate reprezintă:

a) mecanisme instituţionalizate care împiedică sau antrenează fluctuaţiile
cererii agregate în raport cu conjunctura economică;

Care din următoarele elemente reprezintă stabilizatori automaţi ai cererii agregate:

a) impozitele progresive asupra veniturilor;
b) generalizarea asistenţei pentru şomaj şi de ajutor social pentru anumite
categorii ale populaţiei;
c) relativa rigiditate a preţurilor, salariilor şi altor categorii de venituri în
raport de evoluţia conjuncturii economice;
d) creşterea rolului firmelor mari ce menţin un trend relativ stabil investiţiilor,
independent de faza ciclului economic.

Cheltuielile guvernamentale cresc în perioadele de recesiune pentru:

a) a majora cererea globală;

În faza de recesiune:
a) politica fiscală promovată are menirea de a încuraja consumul şi
investiţiile;

Expansiunea este frânată de:

-apariţia unor dezechilibre economice;

Politica cheltuielilor publice şi politica fiscală abordate în legătura lor reciprocă, formează:
a) politica bugetară;

Constituie stabilizatori automaţi ai cererii agregate:

 a) sistemul fiscal progresiv asupra veniturilor care atenuează scăderea cererii şi consumului
agregat în perioadele de recesiune şi limitează creşterea cheltuielilor pentru consum în
perioadele de expansiune;
b) generalizarea asistenţei pentru şomaj şi de ajutor social pentru anumite categorii ale
populaţiei;
c) relativa rigiditate a preţurilor, salariilor şi altor categorii de venituri în raport de evoluţia
conjuncturii economice care favorizează stabilitatea cererii agregate;
d) creşterea rolului firmelor mari, puternice care prin politica de gestiune a stocurilor şi a
programelor de investiţii pe termen lung, a importantelor resurse de autofinanţare ş.a.,
menţin un trend relativ stabil investiţiilor, independent de faza ciclului decenal.

1) Inflaţia reprezintă:
a) un dezechilibru macroeconomic monetaro-real;
b) creşterea masei monetare din circulaţie peste nevoile economiei;
c) depreciere monetară;

2) Nu orice creştere a preţurilor este sinonimă cu inflaţia, întrucât este vorba de:
a) creştere anormală a preţurilor;
b) creştere permanentă a preţurilor;
c) creştere neuniformă a preţurilor;
d) un fenomen cumulativ.

3) Inflaţie a penuriei:
a) se caracterizează printr-o insuficienţă a ofertei, surplusul de bani
manifestându-se în raport cu o cantitate mică de bunuri şi servicii.

2) Inflaţia galopantă se caracterizează printr-o creştere generalizată a preţurilor de:

a) peste 15% anual;

3) Stagflaţia desemnează acea stare a economiei caracterizată prin:

a) inflaţie deschisă, şomaj, „creştere economică zero”.

4) Deflaţia:
a) constă în ridicarea nivelului dobânzilor sau diminuarea acordării creditelor
bancare;
b) are ca scop blocarea sau temperarea creşterii preţurilor, precum şi
majorarea puterii de cumpărare a monedei;
c) constă în restrângerea masei monetare în circulaţie prin anularea
mijloacelor de plată sau convertirii acestora într-un anumit raport.

Puterea de cumpărare a banilor a scăzut cu 20%, indicele preţurilor este:

 a) 125%;

Situaţia în care economia se află în declin, producţia naţională scade iar inflaţia este galopantă,
corespunde:
a) slumpflaţiei;

5) Un ritm mediu anual de creştere a preţurilor de până la 3% corespunde:

6) hiperinflaţiei.

7) Stagflaţia este:
a) o stare economică caracterizată prin persistenţa şomajului şi inflaţiei;

b) acea stare a economiei în care producţia stagnează fără ca masa monetară

să se micşoreze determinând apariţia şomajului şi inflaţiei;

1) Printre cauzele care pot conduce la inflaţia prin cerere reţinem:

a) detezaurizarea, determinată şi întreţinută de o instabilitate economică şi
politică;
b) creştere excesivă a salariilor fără acoperire în bunuri şi servicii;

Printre cauzele care pot conduce la inflaţia prin ofertă reţinem:

a) nivelul redus de atracţie al oportunităţilor de investiţii în condiţiile unui mediu
concurenţial dur şi al unei densităţi mari a capitalului.

2) Inflaţia prin costuri se explică prin:

a) mecanismul de circuit al producerii bunurilor, prin faptul că mărfurile se produc
din mărfuri;
b) politică salarială nefondată pe criterii economice;
c) politică de creştere a impozitelor indirecte.

3) Spirala inflaţionistă se produce atunci când:

a) inflaţia prin costuri se manifestă concomitent cu inflaţia prin cerere;

4) Emisiunea monetară suplimentară nu se face în mod direct şi automat răspunzătoare de

creşterea preţurilor întrucât:
-emisiunea se poate face în aceeaşi cadenţă cu ritmul creşterii PIB;

5) Printre cauzele care conduc la creşterea excesivă a masei băneşti în circulaţie putem reţine:
a) politică salarială nefondată pe criterii economice;

Printre cauzele care pot conduce la inflaţia prin ofertă reţinem:

a) slaba mobilitate a factorilor de producţie;
b) nerespectarea termenelor de punere în funcţiune a investiţiilor;
c) condiţii climaterice, politice, conjuncturale (interne şi externe) nefavorabile;
 d) modificări rapide ale cererii, coroborate cu o prelungire nepermisă a reţelelor de
distribuţie care-i îndepărtează pe producători de percepţia efectivă şi directă a
cererii.

Printre cauzele care conduc la creşterea excesivă a masei băneşti în circulaţie reţinem ca
esenţiale:
a) intrarea în circulaţie activă a unor sume de bani care anterior au fost ţinute
în rezervă de posesorii lor;
b) intrarea masivă de devize ca urmare a unui excedent al balanţei plăţilor
curente care se adaugă mijloacelor de plată interne, sporindu-le;
c) o politică salarială nefondată pe criterii economice, care umple canalele
circulaţiei cu bani fără acoperire;
d) dezvoltarea exagerată a creditului bancar.

Ecuaţia cantitativă a schimbului a lui Irving Fischer:

a) este pusă în evidenţă de relaţia: MV = PT;
b) susţine că pentru o viteză de circulaţie a banilor dată, şi în condiţiile în care
orice surplus de bani se transformă automat în cerere de bunuri şi servicii,
orice excedent al masei monetare peste valoarea producţiei, conduce la
inflaţie;
c) este expicaţia cea mai simplistă a relaţie bani-inflaţie;
d) a fost şi a rămas încă punct de plecare pentru toţi cei care consideră că
inflaţia este un fenomen prin excelenţă monetar;
e) toate variantele anterioare sunt corecte.
)
Constituie cauze esenţiale care conduc la creşterea excesivă a masei băneşti în circulaţie:
a) împrejurarea în care statul nu se împrumută spre a produce bunuri şi servicii
suplimentare, ci spre a consuma, activând o cerere fără corespondent în planul
ofertei;
b) dezvoltarea exagerată a creditului bancar;
c) intrarea în circulaţie activă a unor sume de bani care anterior au fost ţinute în
rezervă de posesorii lor;

1) Consecinţele inflaţiei se concretizează în:

b) incertitudine şi nelinişte în rândul populaţiei şi o intensificare a luptelor
sindicale;
c) erodarea capitalurilor, ceea ce incită la rate de amortizare accelerată care
măresc costurile şi, implicit, preţurile;
d) antrenarea şi extinderea şomajului.

1) În cazul creditelor acordate anterior:

 e) inflaţia avantajează pe debitori, deoarece creditele luate anterior au
reprezentat o putere de cumpărare mult mai mare decât sumele
rambursate care au o putere de cumpărare mai mică;

1) Antrenează scăderea producţiei şi a gradului de ocupare:

f) inflaţia prin costuri;

Inflaţia, fiind un fenomen complex, ce afectează organismul economic şi social în structurile sale
cele mai intime, are şi consecinţe pe măsură. Cele mai semnificative se referă la:
a) influenţe asupra consumului, economisirii şi investiţiilor;
b) consecinţe în plan social;
c) antrenează importuri masive spre a acoperi golurile lăsate de dimensiunea
redusă a producţiei naţionale;
d) inflaţia îi face bogaţi pe cei care au, şi îi sărăceşte pe cei deja săraci;
e) determină devalorizarea capitalurilor.

) Constituie consecinţe ale inflaţiei:

a) inflaţia schimbă comportamentul individual atât în actul de consum cât şi
în cel al economisirii – consumatorii pentru a atenua efectele deprecierii
monetare accelerează ritmul cumpărărilor, plasându-şi banii, pe cât posibil
în bunuri de folosinţă îndelungată sau în “valori refugiu” cum ar fi aur,
opere de artă etc.;
b) determină devalorizarea capitalurilor şi deformarea semnificaţiei reale a
elementelor de bilanţ - activ şi pasiv;
c) antrenează scăderea gradului de ocupare;
d) operează o diferenţiere inechitabilă a titularilor de venituri - afectaţi şi
defavorizaţi sunt cei cu venituri mici şi fixe;
e) generează incertitudine şi nelinişte în rândul populaţiei.

1) Printre măsurile contra inflaţiei prin cerere şi ofertă se numără:

a) susţinerea ofertei prin încadrarea suficientă în structurile comerţului
internaţional;

Printre căile de reducere a dimensiunii costurilor, ca parte componentă a preţurilor, reţinem ca

semnificative:
a) substituirea materiilor prime scumpe cu înlocuitori mai ieftini;
b) politică de salarizare fondată pe criterii economice.

2) Constituie măsuri contra inflaţiei prin costuri:

a) găsirea de înlocuitori la energia şi materiile prime scumpe;
b) o politică de venituri rezonabilă, care să încadreze câştigurile agenţilor economici
ca şi veniturile statului în limite acceptabile şi profitabile pentru ei, dar
suportabile şi de către societate;
 c) o politică de salarizare fondată numai pe criterii economice;
d) distribuţia raţională a venitului naţional pe categorii şi grupuri socio-
profesionale;

Constituie măsuri monetaro-financiare care fac obiectul politicilor guvernamentale

antiinflaţioniste:
a) revalorizarea;
b) devalorizarea;
c) deflaţia;
d) manevrarea taxei scontului sau a ratei dobânzii.

Deflaţia, prin care statul urmăreşte blocarea sau temperarea creşterii preţurilor, precum şi
majorarea puterii de cumpărare a monedei, prin diminuarea cantităţii de monedă în circulaţie,
îmbracă mai multe forme. Acestea sunt:
a) deflaţia monetară;
b) deflaţia financiară;
c) deflaţia de credit;
d) toate variantele sunt corecte.

3) Devalorizarea, ca măsură antiinflaţionistă de factură monetaro-financiară:

-înseamnă adaptarea legală a cursului oficial al monedei naţionale, mai mare, la cel al pieţei
mai mic;
-are ca element pozitiv, faptul că ieftineşte exportul;
-conduce la o reaşezare a preţurilor pe baza unor criterii care rezultă din adevăratele raporturi
valorice indicate de realitatea practică;
-poate determina neîncredere în monedă, atunci când nu este corelată cu măsuri de creştere a
producţiei, asigurarea echilibrului bugetar, control riguros al emisiunilor monetare şi al
acoperirii lor corespunzătoare cu bunuri.

1) Revalorizarea, ca măsură antiinflaţionistă de factură monetaro-financiară:

a) este măsura prin care statul urmăreşte reîntoarcerea monedei naţionale la
cursul mai mare avut iniţial;
b) constituie o măsură prin care restabileşte încrederea în monedă;
c) scumpeşte exporturile şi, de aici, reducerea posibilităţii procurării de valută.

4) În vederea restabilirii echilibrului cerere- ofertă, căile prin care excesul de cerere poate fi
temperat sunt:
a) “îngheţarea” salariilor;
b) încurajarea economisirii prin dobânzi mari la depuneri şi asigurarea unui climat de
stabilitate economică şi politică;
c) creşterea ratei dobânzii.
 5) Constituie măsuri contra inflaţiei prin costuri:
a) blocarea preţurilor;
b) o politică de venituri rezonabilă, care să încadreze câştigurile agenţilor economici
ca şi veniturile statului în limite acceptabile şi profitabile pentru ei, dar
suportabile şi de către societate;
c) o politică de salarizare fondată numai pe criterii economice;
d) găsirea de înlocuitori la energia şi materiile prime scumpe

6) Constituie măsuri contra inflaţiei prin cerere şi ofertă care au în vedere impulsionarea
ofertei:
a) asigurarea unor reforme economice coerente;
b) înlăturarea inapetitului pentru muncă şi a deficienţelor organizatorice;
c) crearea de noi capacităţi de producţie şi folosirea la parametrii nominali a celor
existente;
d) încadrarea eficientă în structurile comerţului internaţional;
e) punerea la timp în funcţiune a obiectivelor de investiţie.

1) Şomajul apare atunci când:

a) oferta de muncă este mai mare decât cererea de muncă;

Rata şomajului se determină ca un raport procentual între:

a) numărul de şomeri şi populaţia ocupată;
b) numărul de şomeri şi populaţia activă disponibilă;

Ocuparea deplină reprezintă:

a) acel volum şi acea structură a ocupării care permit obţinerea de maximum
de bunuri pentru acoperirea nevoilor oamenilor constituiţi în diverse
colectivităţi.
b)acea ocupare ce este compatibilă cu rata naturală a şomajului;
c) un concept istoric şi statistic în care circa 97% din populaţia activă
disponibilă este utilizată efectiv.

2) Din perspectiva intensităţii şomajului distingem:

-şomaj total, şomaj parţial şi şomaj deghizat;

Şomajul este:
a) o stare negativă a economiei;
3) Conform definiţiei Biroului Internaţional al Muncii, o persoană este considerată şomer dacă
îndeplineşte următoarele condiţii:
a) nu munceşte;
b) este aptă de muncă;
c) caută un loc de muncă;

Când oferta de muncă creşte:

a) creşte şomajul dacă economia nu asigură crearea de locuri de muncă
conform cu creşterea ofertei de muncă;

4) Cererea de muncă:
a) depinde de dezvoltarea economică;
b) reprezintă nevoia de muncă salarială ce se manifestă într-o economie la
un anumit moment dat.

5) Şomajul:
a) se poate măsura atât în mărimi absolute cât şi în mărimi relative;
b) nu este decât o problemă de estimare;

Categoriile de persoane, care se încadrează în şomajul voluntar sunt:

a) persoanele angajate care preferă să-şi înceteze temporar activitatea, apreciind
că ajutorul de şomaj le poate asigura o existenţă decentă;
b) şomerii care aşteaptă locuri de muncă mai bune decât cele oferite de
întreprinderi şi instituţii, cât şi faţă de cele pe care le-au deţinut;
c) persoanele apte dar inactive (femeile casnice) care intenţioneză să lucreze în
condiţii salariale, dar ezită încă să se încadreze în condiţiile date (ca nivel de
salariu, ca distanţă de domiciliu etc).

1) Şomajul se caracterizează prin:

a) structură;
b) nivel;
c) intensitate;
d) durată.

2) Structura şomajului poate fi determinată în funcţie de:

a) domeniul de activitate;
b) vârsta populaţiei afectate de şomaj;
c) calificarea şomerilor;

3) Şomajul este total atunci când:

a) o persoană îşi pierde locul de muncă şi încetează total activitatea;

4) Nivelul şomajului se poate determina:

 a) în mod absolut, ca număr de şomeri;

5) În funcţie de intensitate putem distinge mai multe forme de şomaj. Acestea sunt:
a) şomaj total;
b) şomaj deghizat;
c-şomaj parţial;

1) Curba Philips exprimă relaţia dintre:

a.inflaţie şi şomaj;

) Legea Okun evidenţiază:

a) relaţia de interdependenţă între şomaj şi PNB (în termeni reali);

) Şomajul intermitent apare ca urmare:

a) a practicării contractelor de angajare pe durată scurtă;

Constituie efecte social-economice ale şomajului:

a) irosirea unei cantităţi însemnate de resurse de muncă;
b) sporirea costurilor pe care economia ţării trebuie să le suporte sub forma ajutoarelor
de şomaj;
c) diminuarea veniturilor familiilor care au şomeri;
d) scăderea intensităţii dezvoltării economice;
e) toate variantele sunt corecte.

Şomajul intermitent apare ca urmare a:

a) practicării contractelor de angajare pe durată scurtă din cauza incertitudinii
afacerilor unui anumit număr de unităţi economice;

Constituie modalităţi de asigurare a unor venituri garantate pentru şomeri:

a) ajutorul sau îndemnizaţia de şomaj;
a. impozitul negativ;
b. alocaţia de sprijin;

6) Ajutorul de şomaj se plăteşte:

a) şomerilor numai pe o anumită perioadă de timp de la pierderea locului de
muncă;
7) Mărimea ajutorului de şomaj trebuie astfel stabilită încât:
a) să nu genereze resemnare, suficienţă sau nemulţumire;
b) să incite permanent la încadrarea în muncă.

1) Reprezintă măsuri antişomaj:

a) creşterea mobilităţii populaţiei active;
 b) creşterea investiţiilor;
c) dezvoltarea serviciilor;

Cea mai eficientă măsură pentru diminuarea şomajului este:

a) pregătirea salariaţilor;

2) O mai bună repartiţie a fondului total de muncă, ca măsură antişomaj se poate

realiza prin:
a) reducerea duratei săptămânale de lucru;
b) extinderea locurilor de muncă cu program redus şi/sau cu timp parţial de
muncă;
c) scăderea vârstei de ieşire la pensie;
d) prelungirea duratei şcolarităţii obligatorii;
e) creşterea timpului (opţional) afectat ridicării calificării; extinderea locurilor
de muncă cu program redus şi/sau cu timp parţial de muncă.

Creşterea mobilităţii populaţiei active, ca măsură antişomaj, poate fi favorizată de:

a) îmbunătăţirea conţinutului învăţământului, asigurarea unei structuri
adecvate acestuia;
a. orientarea profesională a tinerilor spre domeniile cele mai dinamice ale
activităţilor social-economice;
-adoptarea de măsuri complexe – legislative şi executive – care să faciliteze deplasarea
oamenilor la noile locuri de muncă;

3) Reprezintă măsuri antişomaj:

a) creşterea investiţiilor;
b) dezvoltarea serviciilor;
c) o mai bună repartiţie a fondului de muncă;
d) încetarea substituirii muncii prin capital.