Vorbitul în public.

Ghid util pentru

ședințe, traininguri și conferințe

1. De ce ne e teamă de vorbitul în public?

S-au scris și se vor scrie multe materiale care să dezbată vorbitul în public
și modul în care ai putea să-ți depășești frica de aventura în cauză. Am
văzut abordări punctuale, topuri de sfaturi utile și multe alte indicații
prețioase care să îți asigure discursul perfect. Am citit, în cei 20 de ani de
când vorbesc public la diferite evenimente, multe din cărțile dedicate
înțelegerii acestui fenomen, din cele apărute în România sau în străinătate.
Am citit și-am înțeles că, oricât de mult ne-am dori să existe o astfel de
descoperire, nu a găsit nimeni o formulă unanim aplicabilă pentru toți
oamenii și toate problemele care apar în cazul în care cineva se
adresează altor oameni, într-un discurs public. Există doar păreri și
experiențe ale unor indivizi modelați de natură diferit, după cum unii s-au
născut cu darul de a vorbi, iar alții cu darul de a asculta.

Așa se explică, deci, faptul că prezentul curs are la bază observațiile mele
din toți anii de vorbit în public și nu vreo abordare științifică a fenomenului.
Cred că sunt mult mai utile astfel de abordări. Învățăm mult mai ușor din
greșelile altor oameni, decât din sfaturile lor.

Pentru început, aș vrea să demontăm împreună un mit, acela că ”vorbitul în

public e cea mai mare frică a oamenilor moderni”. L-am auzit pomenit în
mai toate emisiunile TV în care s-a vorbit despre tema cursului nostru, l-am
auzit citat de mulți autori care îți spun că ei livrează adevărul absolut. Și mă
întreb de multe ori câtă încredere poți avea în sfaturile acelor oameni, dacă
nu petrec măcar jumătate de ora pentru a verifica ”adevărurile” pe care le
oferă celorlalți.

În realitate, oamenii moderni se tem de multe. Și, dacă ar fi să facem o

listă, vorbitul în public n-ar prinde, spre exemplu, top 10 al acestor
frici. N-o spun eu, o spune Universitatea Chapman din SUA, care face, de
câțiva ani, un studiu despre fricile cele mai întâlnite ale americanilor. Iar în
listă sunt fricile de mai jos. Observă, te rog, faptul că vorbitul în public nu
apare aici. Apar, în schimb, corupția, poluarea, potențialul de a nu avea
bani, posibilitatea ca oameni dragi să se îmbolnăvească, să moară etc.

Adevărul e că astăzi, în mediul în care trăim, abilitatea de a te exprima bine

în public e, într-un fel, o necesitate. În multe cazuri, cariera ta depinde de
asta, chiar și dacă vorbim despre modul în care te adresezi șefului,
colegilor sau unui alt tip de audiență, în diverse situații.

Cum spuneam la început, am peste 20 de ani de când vorbesc în public, în

diferite situații. Am vorbit în față unui număr de câteva persoane, dar și în
față unor audiențe de mii de oameni. Am vorbit, într-o hărmălaie de
nedescris, la diverse evenimente organizate în cele mai diverse locuri (în
piață publică, în berării etc), dar și în fața unor microfoane de radio ori
camere de luat vederi, unde vorbești singur, tu și cu gândurile tale, în timp
ce ceilalți observă, în direct, cele mai mici defecte de gândire sau
exprimare pe care le ai. Am făcut toate astea și îți marturiesc că și acum,
fie că vorbesc în fața a trei persoane sau în fața a trei sute de persoane,
continuă să mi se strângă stomacul de frică în momentele de dinaintea
discursului. De fiecare dată.

Vezi, eu sunt, la bază, un om extrem de timid. Mi-e frică să vorbesc cu un

singur om și ajung, de multe ori, să mă bâlbâi, să roșesc ori să-mi pierd
ideile. Uneori mă gândesc la cât de redus mintal mă vede celălalt în astfel
de situații. În fața mai multor oameni, însă, mă transform într-un mod pe
care nu îl înțeleg cu adevărat. Atunci dispare sentimentul de discuție
privată și se activează nevoia mea de a livra profesionist un serviciu.

Și unghiul vizual mi se îngustează, mă centrez pe detalii mici, mărunte,

cum ar fi ochii celor care mă ascultă, poziția mâinilor lor etc. Și le
vorbesc de parcă aș vrea să le întru în suflet, concentrându-mă pe ce
anume aș vrea eu să aud și cum aș vrea să simt vorbele cuiva care
mi-ar explica ceva într-un mod simplu și ușor de înțeles. În tot
contextul ăsta, care poate crezi că mi-a fost dat la naștere și ar trebui să
mă simt bucuros, stomacul mi-e în continuare strâns, cel puțin în primul
sfert de prezentare, cuvintele îmi vin mai greu decât de obicei, iar
presiunea ochilor care se uită la mine îmi crește tensiunea mult peste
normal.

Da, e normal să-ți fie frică să vorbești în public. E normal pentru că asta
arată că îți pasă. E normal pentru că, atunci când ți-e frică de ceva, ai toate
șansele să înțelegi de ce ai nevoie să pregătești acel lucru în cele mai mici
amănunte. Și eu asta fac întotdeauna. Scriu prezentarea și o repet pentru
a-mi da seama câte minute sunt necesare pentru a spune ce am de spus.
Da, după atâția ani mi-e mai ușor să anticipez lungimea prezentării, mi-e
mai facil să concep discursuri simple, mi-e mai ușor să văd de ce o
prezentare nu e o carte afișată pe un perete, ci un set de idei care trebuie
prinse din zbor de ascultători.

De ce ne e frică de vorbitul în public? Pentru că nu știm ce se va întâmpla.

Pentru că ne e teamă să nu ne facem de râs. Pentru că ne e frică de frica
pe care o simțim atunci când vorbim în public și de lipsa de control pe care
o avem în acele momente. Pentru că noi, oamenii moderni, prețuim mult
părerea celorlalți despre noi. Ne temem de vorbitul în public pentru că el,
într-un mod ciudat, e echivalent cu o potențială umilire în public. Și nimeni
nu-și dorește asta.

În realitate, înainte de fiecare eveniment la care particip, m-am gândit care

poate fi lucrul cel mai rău care se poate întâmpla. Să mă bâlbâi? Să uit ce
caut acolo? Să vorbesc pe lângă? Ok, și ce? Dacă reușeșți să ajungi
undeva pe picioarele tale, un mic bobârnac de pe drum n-o să fie niciodată
finalul drumului. Întotdeauna înveți ceva din lucrurile pe care le pățeșți, iar
eșecul unui discurs public nu este niciodată atât de masiv pe cât ni-l
imaginăm. În toți anii din urmă, am văzut doi sau trei oameni care s-au
împiedicat major pe scenă. Și, în cazul tuturor acestor oameni, la recepția
de după eveniment, alți oameni s-au dus la ei și i-au încurajat. Unii au legat
relații de afaceri mai importante decât dacă ar fi vorbit ca niște roboți,
pentru că ascultătorii le-au perceput astfel latura umană, au empatizat cu ei
și asta le-a permis să interacționeze mult mai ușor cu ei.

Nu-ți fie frică să fii om, pentru că asta e cea mai mare calitate pe care
încă o avem. E o nevoie extrem de mare în societatea modernă de oameni
care înțeleg că nu toate lucrurile din viața lor trebuie să fie perfecte, încât
eu unul cred că s-ar putea să ai de câștigat chiar și în cazul în care te
împiedici și eșuezi în discursul tău.

Dacă vrei să înțelegi mai multe despre motivele pentru care ne e frică de
discursurile publice, te invit să citeșți această Teză de Dizertație din 2018,
despre anxietatea în public speaking și efectul ei asupra calităților
percepute de lider ale vorbitorului. O să ți se pară interesant, îți promit.

În lecția de data următoare vom aduce în discuție cel mai important

obstacol pe care trebuie să îl depășești atunci când vorbești în public și
vom defini o serie de exerciții practice, așa cum mi le-am imaginat eu în toți
acești ani, pentru a depăși acest obstacol.
2. Cel mai important obstacol care trebuie
depășit pentru a vorbi în public

Ca să poți explica altora lucruri, trebuie să le înțelegi tu, mai întâi. Am văzut
nenumărați lectori care povesteau, în ședințe interne sau evenimente mari,
despre lucruri pe care nu le stăpâneau deloc. Și mi-a fost jenă de jena lor.
Pentru că aici, fără niciun sentiment că jignesc pe cineva, nu e vorba
despre frică, despre blocaj, ci despre inconștiență și delăsare.

Trăim într-o societate în care multe evenimente sunt prezentate de oameni

care, în afară de titlul de lector la evenimente de gen, n-au în CV o
activitate aplicată a lucrurilor despre care vorbesc. Și eu nu cred că e ok. Și
am fugit întotdeauna de invitațiile care îmi spuneau că aș putea vorbi
despre subiectul X sau Y la evenimentul lor, atunci când eu știam că X și Y
îmi sunt străine, cel puțin în parte.

Așa că, de-a lungul timpului, am dezvoltat o serie de exerciții care să mă

forțeze să înțeleg unde stau cu adevărat la nivelul cunoașterii subiectului
despre care vorbesc. Încă mai trec prin aceste exerciții și încă îmi sunt de
folos. Hai să vedem câteva dintre ele:

::: Explică într-o singură frază ce vrei să spui în slide-ul de pe

ecran. Apoi încearcă să explici într-o singură propoziție.
Poți? Dacă da, ai reușit să înțelegi suficient de bine
conceptul pe care îl prezinți.
Am preluat ideea asta de la colegii de la vânzări. Am observat că, atunci
când reușești să-i zici omului într-o frază simplă și ușor de înțeles ce vrei
de la el, vânzarea merge mult mai bine. Așa că obișnuiesc să iau fiecare
slide al unei prezentări diverse, fiecare pagină pe care vreau să o susțin în
față unei audiențe și să o transform, încet-încet, într-o înșiruire mai mică
sau mai mare de frază ori propoziții simplificate.

Pot spune povestea unei astfel de fraze printr-o poză? Atunci voi alege
întotdeauna poza, pentru că așa e construit creierul nostru, să rețină mai
bine imaginile decât cuvintele alambicate.

::: Ai un copil în casă? Explică-i, cât de simplu poți, unul

dintre conceptele din prezentare. Dacă înțelege, atunci le poți
explica și oamenilor mari acest lucru.

Recunosc faptul că Ana, fiica-mea de 6 ani, ajută mult la un astfel de

exercițiu. Atunci când i-am explicat ce sunt legile, ce e internetul, ce
înseamnă că, la un moment dat, am fost avocat, am înțeles și eu mai multe
despre conceptul în sine. În tot procesul astă de construcție a unor
explicații simple, adaptate celei mai complicate audiențe din lume (copiii),
creierul tău e forțat să iasă din zona de confort și să definească lumea
altfel. Uneori mă gândesc că Einstein a descoperind ecuația relativității
încercând să explice unui copil cât de mare e lumea.

Creativitatea copiilor, faptul că te pun, prin întrebările și abordarea lor, în

situații mult diferite de ce ai gândi tu, ajută fantastic de mult la crearea unui
discurs public. O anecdotă celebră povestește că, într-o zi, cineva a
întrebat-o pe o fetiță ce desenează. Fetiță a răspuns că îl desenează pe
Dumnezeu. Iar omul i-a replicat că nimeni nu știe cum arată Dumnezeu.
Fetiță l-a privit în ochi, a râs și i-a spus că nu e nimic, o să afle toți în
câteva minute cum arată.

Fii tu, pentru audiența ta, fetița care îl desenează pe Dumnezeu. Arată-le
concepte pe care nu le-au priceput niciodată. Desenează-le universul în
aer, cu mâinile, îndemnându-i să vadă alături de tine acele imagini
memorabile. Intră în sufletul și mintea lor, proiectandu-le acolo imaginile
lucrurilor despre care vorbești.

::: Fă o lista cu 10 - 20 - XX întrebări privitoare la tema pe

care o prezinți. Ce ar vrea ascultătorii tăi să știe, mai exact,
din acea temă?

Dacă ar fi să aplice mâine în practică lucrurile pe care le spui tu, de unde ar

începe? Construiește o schemă logică a aplicării practice a discursului tău.

Dacă vrei să nu te blocheze nimeni din audiență cu o întrebare stupidă,

încearcă să anticipezi toate aceste întrebări. Încearcă să te pui în mintea
ascultătorilor și să le înțelegi nevoia de informare. Cu cât o faci mai des, cu
atât vei elimina mai tare surprizele neplăcute din timpul prezentărilor. Iar
oamenii, odată ce văd că livrezi, sigur pe tine, răspunsuri la întrebările lor,
vor considera că eșți expert în domeniu și îți vor ierta, îți garantez asta,
micile erori sau scăpări din construcția discursului. De fapt, asta e un secret
interesant: mă prezint în fața ta ca un om, vezi că mă pricep la ce vorbesc,
o să fii înclinat să-mi dai circumstanțe atenuante dacă, la un moment dat,
mă împiedic și spun o prostie, după care revin asupra ei. O să ti se pară că
n-am făcut nimic deplasat, că orice om greșește.

::: Vorbește singur, în casă, cu voce tare, despre subiectul

prezentării. Repetă modul în care îți construiești prezentarea,
încearcă să îți modulezi vocea și gesturile pentru a crea
atmosferă.

Chiar dacă nu vin la un concert Bon Jovi, oamenii se așteaptă să vadă la

tine un discurs oferit din toată inima, nu doar niște buze care se mișcă
mimând interesul.

Dacă vrei ca audiența ta să fie captivată, oferă-le un spectacol captivant.

Nicicând, un lector care stă în spatele unei tribune și citește de pe slide-
urile unei prezentări ori foile unei cărți n-a ridicat o sala în picioare. Sala o
ridică lectorii care privesc ascultătorii în ochi, care coboară între ei, care
dau din mâini și transmit, prin toți porii lor, că subiectul despre care vorbesc
este cel mai captivant din lume. Și așa ajungem la ultimul exercițiu din seria
celor pe care îți propun să le încerci înainte de prezentare.

::: Convinge-te mai întâi pe tine că subiectul pe care îl

prezinți este captivant. E vital pentru a-i putea convinge,
apoi, și pe ceilalți.

Într-un fel, asta e partea cea mai grea, locul unde orice sfat ți-aș da,
experiența ta e mult mai importantă. Aș putea să-ți spun să nu vorbeșți
niciodată undeva pentru că aștepți bani sau promovări ori preamărire. Aș
putea să-ți spun că vorbitul în public se face, întotdeauna, pentru subiectul
pe care îl expui și nu pentru beneficiile pe care le-ai avea expunând acel
subiect. Că, atunci când vorbeșți în public, nu ești nimic altceva decât o
portavoce a subiectului tău. Că nu exiști tu, există doar simbioza dintre tine
și lucrurile despre care vorbești.

Dar e posibil să nu mă crezi, pentru că tu simți și vrei cu totul altceva. Așa

că n-o să-ți spun toate acele lucruri. O să-ți spun, în schimb, că, dacă te
concentrezi pe ce prezinți, vei percepe timpul petrecut acolo, în fața altor
oameni, ca pe o experiență plăcută. Îl vei savura, te vei simți bine și asta se
va simți zile bune după ce ai terminat discursul. Dacă, în schimb, te
concentrezi pe foloasele pe care le vei avea în urma acelui discurs, ai toate
șansele să îți pierzi focalizarea și să te încurci.

Care e, deci, obstacolul cel mai important ce trebuie depășit înainte

de un discurs? Să știi, cu adevărat, despre ce vorbești. Imediat ce
ajungi la concluzia că știi subiectul, urmează prima parte efectivă a
discursului, pregătirea conținutului pe care urmează să îl livrezi.

Despre această pregătire și multe alte lucruri interesante, vom vorbi însă în
lecția următoare.

3. Pregătirea unui discurs. Punctele esențiale

Atunci când pregătesc un discurs, încerc să controlez tot ce se poate
controla. O parte importantă a acestui control ține de faptul că e nevoie să
știu unde se va ține discursul, cum arată configurația sălii, câți oameni
sunt în sală, care sunt caracteristicile importante ale acelui tip de
audiență, la ce ora va fi discursul etc.

Știu, poate ți se pare că sunt multe întrebări, dar, dacă le luăm pe rând, o
să vezi că ele sunt esențiale pentru construirea unui discurs corect și, în
final, pentru a face o impresie bună.

Am ajuns să cred că un eveniment are, în viața lui, mai multe momente în

care influențează oamenii ce-l trăiesc. Primul moment e chiar evenimentul
în sine. Fiecare dintre noi îl trăim în felul nostru, propriu și personal. Se
naște, astfel, o experiență pe care nu ne-o poate lua nimeni niciodată.
Acele minute sau ore sunt, fatalist vorbind, trăite și nu se vor mai întoarce
niciodată. În timpul lor, te vei simți bine sau rău, mulțumit sau nemulțumit.
Imediat ce s-a terminat evenimentul și ai plecat de acolo, în capul tău
rămâne memoria acelui eveniment. Studii importante arată că acea
memoria se construiește într-un cu totul alt fel decât se trăiește
evenimentul în sine. Dacă la finalul evenimentului experimentezi lucruri
neplăcute (sunete, mirosuri etc), dacă evenimentul în sine, deși 99% e
perfect, conține o serie de imperfecțiuni care pentru ascultător sunt vitale,
atunci memoria care se va forma nu va fi una pozitivă.

Am învățat, deci, că pregătirea unui eveniment ia în calcul foarte multe

elemente tocmai pentru că, cunoscând toate aceste elemente, încerci să
creezi în capul ascultătorilor tăi o experiență pozitivă atât atunci când
vorbești, cât și după, în memoria pe care ei o formează cu privire la
discursul tău.

::: Lucruri pe care trebuie să le înțelegi pentru a construi un

discurs bun

1. Unde se va ține discursul?

Știu oameni care spun ”eu sunt suficient de bun, încât pot vorbi oriunde”. Și
e adevărat. Poți vorbi, în general, oriunde. Dar ce nu știe ascultătorul
despre acei oameni e că au făcut anterior cercetări asupra locului în care
vorbesc și au adaptat discursul în consecință.

Dacă ții un discurs, spre exemplu, într-o sală în care lumina e puternică și
ești interesat să afișezi ceva pe ecran, e important să șții ce culoare
trebuie să aibă fundalul, ce culoare trebuie să aibă fontul etc. Într-o
cameră extrem de luminată, să scrii cu fonturi de culoare deschisă e calea
spre pierzanie. Toată lumea te va ține minte ca pe ăla care a ținut o
prezentare din care nu se putea citi nimic.

2. Cum arată configurația sălii?

Am vorbit, la un moment dat, într-un soi de berărie. Oamenii stăteau față în

față, la mese, iar eu vorbeam undeva pe o scenă, în lateral. Sunt obișnuit
să mă uit în ochii celor din fața mea atunci când vorbesc, așa că experiența
a fost una extrem de ciudată. Configurația meselor îi determină, adesea, pe
oameni, deși disciplinați în general, să-și dorească să schimbe cuvinte unii
cu alții. Aveam încontinuu sentimentul că oamenii din față mea sunt atenți
la conversațiile lor, iar eu vorbesc singur. Și nu sunt obișnuit să fac asta.
Mă enervează ideea și îmi distruge concentrarea de la ce am de spus. Mi-a
fost greu și nu cred că a fost una dintre cele mai bune experiențe pe care
le-am trăit.

Dacă aș fi înțeles cum stă treaba, m-ar fi ajutat să am un microfon mobil,

să mă pot da jos de pe scenă și să mă plimb printre oameni. Dar nu se
putea, așa că am rămas țintuit acolo, fierbând în suc propriu până la finalul
discursului.

Știi că trebuie să vorbeșți colegilor tăi în sala de sedințe? Alege-ți un loc din
care îi poți privi pe toți în ochi. Încearcă să intri în sufletul lor când vorbești,
să îi determini să asculte ce ai de spus și să intervină, dacă e cazul, pentru
discutarea subiectelor importante. Ca să fii văzut și ascultat, trebuie să
stai în locul și poziția potrivită.

3. Câți oameni sunt în sală?

Poate ți se pare că nu contează, însa unul e discursul făcut pentru a fi auzit

de o mulțime mare de oameni, altul e discursul care trebuie ascultat de 10
colegi de la birou, dintr-o sală de ședințe. Diferența dintre cele două stă
tocmai în timpul alocat interacțiunii cu oamenii, în modul de adresare, în
tipul de glume pe care te gândeșți să le foloseșți și în strictețea
programului.

4. Ce caracteristici au oamenii din audiență?

E important să știi. Sunt profesionișți, sunt oameni pe care îi introduci în

subiect, sunt oameni pentru care subiectul nu e important, dar au fost aduși
acolo semi-forțat, pentru un training de companie? Ultima categorie, mai
ales, e cea care o să-ți dea cea mai mare bătaie de cap. Pentru ei, trebuie
să reușeșți să construiești un discurs suficient de relaxat și de ușor de
urmărit, încât să le captezi atenția pe principiul că ”uite, merită să ascult, că
învăț lucruri foarte interesante”.

Dacă tu știi cine e în sală, discursul tău ar putea fi ori suficient de slab în
detalii (profesioniștii te vor pune imediat la zid, prin mimică, gesturi sau
întrebări), ori foarte sofisticat pentru oamenii din sală (și o să vezi oameni
care se uită la telefoanele mobile, care cască ori care privesc în gol,
absenți, sperând că poate timpul trece mai repede așa).

::: Alte lucruri de luat în seamă pentru pregătirea unui

discurs de succes

Ar fi bine să funcționam mereu bine, indiferent de situație, să ne atingem

mereu potențialul maxim, doar că viața nu-i așa. In viață, sunt zile proaste
și zile bune, zile în care iți vine să te închizi în casă, să stai cuminte în locul
tău, și zile în care simțim că putem convinge pe oricine de orice. Doar că
discursul tău n-are nicio vină că tu eșți într-o zi proastă. El n-are nicio vină
că eșți răcit(ă), că eșți în perioada aceea a lunii ori că nu ți-ai băut cafeaua
de dimineață. Dacă ar fi om, s-ar uita în ochii tăi și ți-ar zice că nu-l
interesează, el nu vrea să fie o victimă a problemelor tale.

Dacă vrei să ai succes în discursul tău, fă tot ce se poate face pentru a te

pune pe picioare și a te apropia de forma ta maximă. Dormi suficient de
mult înainte, ia-ți pastile să scapi de răceala sau alte boli, bea-ți cafeaua
(grijă la tensiune) și mănâncă-ți micul dejun (alimente benigne, care să nu-
ți facă rău). Fă-le ca și cum de ele depinde reușita discursului și o să vezi
că o să conteze.

Dincolo de asta, în ultimi ani am observat cât de important e să folosești

orice stimul posibil pentru a te energiza înainte de un discurs. Așa că
astăzi, cu o ora înainte, cel puțin, îmi pun în căști muzica preferată și
pornesc spre locul cu pricina. Nu mă gândesc la nimic altceva în afara
ritmului din capul meu și încerc să-l simt, să-l folosesc, să-l transform într-o
vibrație care-mi va fi utilă mai încolo. Găsește-ți, deci, muzica ce te face să
simți că poți zbura. Folosește-o și o să vezi că e foarte importantă în viitorul
carierei tale de vorbitor în public.

Și, mai presus de orice, acceptă-ți frica. E acolo, e cu tine, e felul corpului
tău de a-ți arăta că e entuziasmat că face lucruri extraordinare.

În lecția următoare o să vorbim despre suportul de prezentare, cum îl

construiești și ce reguli importante trebuie să urmeze.

4. Suportul de prezentare. Cum îl construiești și

ce reguli importante trebuie să urmeze

În mintea multor oameni, singurul suport posibil pentru o prezentare e MS

Powerpoint. Nu se poate concepe o prezentare fără slide-urile din
powerpoint și fără scrisul mult sau puțin pe care îl conțin.

Viața, totuși, nu-i făcută doar din prezentări Powerpoint. Oamenii nu

gândesc în slide-uri și nici nu sunt neapărat impresionați de ele. De fapt,
slide-urile powerpoint se folosesc extrem de des pentru că vorbitorilor le e
greu să construiască un alt setup pentru discursul lor. E mult mai simplu să
tragi mereu cu coada ochiului la slide-urile de pe perete și să-ți aduci
aminte ce urmează.

O să discutăm, în cele ce urmează, despre viața unei prezentări simple,

fără nicio formă de slide-uri afișate pe pereți și despre viața unei prezentări
care beneficiază de astfel de slide-uri. O să vezi că, în funcție de context,
s-ar putea ca de folos să fie una sau celalată.

::: Prezentare fără slide-uri

M-am surprins adesea spunându-le oamenilor din sală să se uite la mine și

nu la perete, atunci când vreau să explic ceva important. Apoi dau din
mâini, le desenez forme în aer și trag de ele într-o direcție sau alta,
folosesc flipchart-ul (suportul de foi de hârtie pe care se poate scrie) ca să
exemplific lucruri.

De mii de ani, oamenii s-au obișnuit să urmărească gesturile și mimica

altor oameni. Le e mult mai simplu să urmărească un om care vorbește și

să-i urmărească mișcările în același timp. E natural așa. Întotdeauna, când
vorbești cu cineva îi asculți vorbele, dar îi percepi și limbajul trupului. Din
combinația asta reiese, cu adevărat, dialogul dintre noi.

Așa se face că, din prezentare în prezentare, momentele în care le spun

oamenilor să se uite la mine sunt din ce în ce mai lungi, iar numărul
oamenilor care pleacă înțelegând mai bine subiectul e din ce în ce mai
mare.
Dacă aș putea desena, pe un ecran invizibil, în fața lor, lucruri pe care ei să
le urmărească, probabil că ar fi și mai bine. Sigur, folosesc flipchart-ul, dar
el are marele dezavantaj că te pune să stai cu spatele la audiență, iar mie
nu-mi place asta deloc.

Atunci când vorbești liber, trebuie să pregătești prezentarea din mai multe
perspective.

1. Găsește, cam o dată la două - trei minute de prezentare, o idee

scurtă pe care vrei ca oamenii să o rețină. Repet-o cât de des poți.
Repet-o și la finalul capitolului în care ai dezbătut subiectul respectiv.

2. Repetă, de fiecare dată, ideile principale din trecut. Ai ajuns la

capitolul 2? Repetă ideea importantă de la capitolul 1, apoi repet-o și pe
cea de la capitolul 2. Urmează același drum până la final, când ideile vor fi
fost repetate de un număr suficient de mare de ori, încât să fie fixate în
minte.

3. Nu te sfii să-ți folosești corpul și mișcările pentru a exemplifica

lucruri importante. Cum spuneam mai sus, oamenii țin minte mult mai
ușor că ai desenat ceva prin aer, decât că le-ai arătat o schiță complexă pe
un perete.

Dincolo de toate, însă, atunci când vorbeșți liber, vorbește liber. Uită-te în
ochii lor, mergi printre ei, folosește oamenii din sală pentru a le atribui
roluri, pune-i să tranzacționeze unii cu alții și așa mai departe. O să vezi că
vor ține minte jocul tău mult mai bine decât dacă le-ai da o prezentare
scrisă undeva.
::: Prezentare cu suport scris

Dacă e important să ai un suport scris în spatele tău, încearcă măcar să nu

pui acolo toate ideile din lume. Fiecare slide ar trebui conceput în așa
fel încât să ofere o idee centrală și una - două idei de suport.

Nu citi de pe slide-uri și, mai mult decât orice, nu sta așezat pe scaun
atunci când derulezi slide-urile în cauză. Imaginea oamenilor care stau jos,
în spatele unui computer, apăsând din când în când pe săgețile de pe
tastatură pentru a muta slide-ul de pe ecran e poza care apare în dicționar
lângă conceptul de ”discurs plictisitor”.

Dacă îți pasă de cei care te ascultă, transformă scrisul de pe perete într-o
experiență. Folosește imagini ori de câte ori poți, pentru a înlocui idei
transmise prin scris. Folosește elementele schemele din Powerpoint pentru
a transmite informație complexă. Oamenii înțeleg mai ușor dacă le pui
acolo un șir de pași încadrați în dreptunghiuri, care au legătură între ei,
decât dacă le pui trei puncte a), b), c) unul după altul.

Colegii mei de la avocatnet.ro concep, în această perioadă, un curs dedicat

celor care vor să folosească powerpoint pentru a crea suport de prezentare
și cred că acela va fi instrumentul cel mai simplu prin care se pot dobândi
cunoștințe pentru utilizarea MS PowerPoint în crearea de suport pentru
cursuri.

Eu, însă, nu sunt fanul folosirii PowerPoint în ședințe sau discursuri publice
(cu excepția celor în care oamenii au nevoie să rețină informații punctuale
și tehnice). Și pare a fi o tendință extrem de largă în mediul de afaceri să
renunți la prezentările de acest gen în favoarea unor discursuri narative.

::: Video, audio sau alte elemente multimedia în prezentare

Tentația utilizării elementelor multimedia într-o prezentare e foarte mare.

Doar că e bine să cedezi tentației doar atunci când ai pregătit în avans
locul în care faci prezentarea și computerul de pe care faci prezentarea.

Asigură-te că sunetul prezentării nu se aude doar pe boxele micuțe ale

laptopului tău, ci și în boxele din sală. Altfel, nu o să fie eficient pentru sălile
mari. Asigură-te că ai un gadget cu mufe utile în astfel de situații (HDMI e o
variantă, dar pot fi multe altele utile) sau cu posibilități de conectare
similare (bluetooth etc.). Asigură-te că videoclipul rulează atunci când îl
afișezi (ai conexiune la internet, nu se blochează computerul etc).

Pentru prezentare, ar fi util să ai o telecomandă care să îți permită să te

plimbi prin sală și să schimbi slide-urile în timp ce te plimbi, fără să fii
neapărat lângă computer. Un gadget de genul astă e foarte util, pentru că
îți permite în același timp să schimbi slide-urile, dar și să arăți cu un laser,
pe ecran, elementele pe care vrei să le fixezi în mintea publicului.

Revenind la subiectul nostru principal, vorbitul în public, nu te speria de

mulțimea de sugestii pe care le primeșți. Le vei asimila încet, pe măsură ce
ții discurs după discurs. Și la un moment dat ți se vor părea parte din rutina
ta de pregătire.
Nu-ți fie frică, deci, de viitorul tău discurs public. E doar un pas înainte pe
care trebuie să-l faci. Ți-ai dorit asta întotdeauna.

5. Discursurile de la ședințele interne. Deși le

ignoram, e vital să le pregătim bine

Dacă ar fi să denumim ceva ”Cenușăreasa vorbitului în public”, atunci

prezentarea pe care o ții în cadrul ședințelor interne ar merita cu prisosință
acest titlu. Puțini le pregătesc cum trebuie. Și mai puțini le iau în serios așa
cum ar lua un discurs în fața a câteva sute de oameni.

În realitate, să vorbești în față colegilor e mult mai complicat decât să

vorbești în față unor necunoscuți. Colegii îți știu punctele bune și punctele
rele. Colegii îți pot transmite mult mai multe prin gesturile și mimica lor
decât o fac necunoscuții din audiența de sute de oameni. Și știi de ce se
întâmplă asta? Pentru că tu ai, în relațile cu oamenii de la muncă, o serie
de preconcepții cu privire la modul în care te văd ei, la modul în care te
respectă sau nu, modul în care se raportează la tine. Pe fața lor nu vezi
neapărat sentimentele lor, ci percepția ta asupra sentimentelor lor.
::: Cum se pregătește, deci, o prezentare pentru o ședință
internă?

Pentru a răspunde la această întrebare, e util să știi că un discurs nu poate

fi bun dacă ședința în sine e organizată prost. Dacă ține de tine, încearcă
deci să ai un cuvânt de spus în organizarea ședinței, la modul:

 asigură-te că ședința are o agendă clară

 asigură-te că această agendă este circulată între participanți

 asigură-te că discursul tău e stabilit, ca punct clar în agendă

 asigură-te că vei avea acces la toate elementele utile discursului

(flipchart, proiector etc.)

Apoi, sugestia mea ar fi să-ți construieșți prezentarea sub forma unei

conversații și nu sub forma unei prezentări obișnuite. Ai în minte lucrurile
importante pe care ai vrea să le atingi prin intermediul acelei prezentări:

 Ce scop are prezentarea ta? (susții un proiect dezvoltat de tine, vrei

să impui un anumit tip de comportament în companie etc.)

 Cine participă la prezentare și cum te raportezi la oamenii

respectivi? (e important de știut dacă oamenii care participa sunt din
același departament sau din departamente diferite, dacă știu
subiectul sau nu etc.)

 Dacă știi cine participă la întâlnire, atunci ar prinde bine să vorbeșți

cu o parte din persoane înainte. Poți încălzi audiența, îți poți
 câștigă aliați chiar dinainte ca prezentarea să înceapă și vei beneficia
din plin de ajutorul lor.

Cum spuneam mai sus, construiește prezentarea ca pe o poveste

interactivă, care are la bază un dialog constant cu ceilalți participanți. O să
te ajute mult ideea în sine, pentru că o să primeșți feedback pe măsură ce
vorbești și, dacă ți-ai făcut temele așa cum sugerăm mai sus, ai toate
șansele ca prezentarea să fie un succes.

::: Câteva idei utile, atunci când ești într-o ședință internă la
care trebuie să prezinți ceva

Am adunat, mai jos, o serie de întâmplări pe care le-am considerat

importante, în experiența mea de până acum, și de care am ținut minte
ulterior la toate celelalte ședințe la care am participat.

Reține, totuși, că e vital să urmezi pașii despre care vorbeam mai sus, cei
legați de pregătirea prezentării (controlează cât de mult poți, înainte de
începutul prezentării, din mediul de prezentare și sentimentul
participanților) și de construcția discursului în sine (poveste sub forma unui
dialog constant cu participanții, nu monolog).

Apoi, imediat ce începe ședința, iată câteva lucruri care te-ar putea ajuta:

1. Începe, întotdeauna, prezentarea la timp. Poate e doar fixația mea,

dar faptul că totul se întâmplă la timp și se termină la timp e un
avanjat extraordinar, puțin folosit de vorbitori, în fața celor care
ascultă. Oamenii preferă să aibă un program
 2. Analogia e cel mai bun prieten al tău. Folosește-o cât de des poți,
pentru că va salva situația. E mult mai ușor pentru un om să
înțeleagă o poveste cu elemente familiare, decât o poveste plină de
concepte abstracte. Dacă poți, transformă povestea despre algoritmi
și cifre într-o poveste despre oameni, fapte și întâmplări.

3. În mod obișnuit, îți sugerez ca la discursurile tale să stai în picioare,

dar în acest caz, s-ar putea să fie nepotrivit. Ar fi bine, deci, să
stabileșți dacă și cum poți face prezentarea, înainte să o începi.

4. Folosește tehnologia pentru a-ți face viața mai ușoară. Un

presenter, despre care îți vorbeam în trecut, un set de boxe pentru
sunet și orice altă ajutor tehnologic prin care îți poți face prezentarea
mai ușor de digerat. Folosește-le. Rolul tău, în cadrul acelei
prezentări, e să vinzi ideile importate.

5. Stabilește-ți ideile esențiale pe care vrei să le transmiți prin

intermediul prezentării și repetă-le de câte ori e nevoie. Știi când nu

va mai fi nevoie să le repeți? Atunci când, dacă faci o pauză spre
finalul uneia dintre aceste idei, o să vezi oameni în sala completându-
ți cuvintele. În acel moment, vei șți că s-a întâmplat miracolul și ai
reușit să punctezi lucrurile pe care ți le doreai punctate.

Mulți oameni privesc ședințele interne ca pe un soi de încleștare între mai

mulți oameni, un loc în care vii doar cu ideile din capul tău și pleci cum s-o
nimeri. În realitate, ședințele interne sunt prilejul cel mai important în care
poți să-ți creezi un brand în organizația ta.
Diferența între ședințele interne și discursuri ține, în primul rând, de
finalitatea lor. Dacă la discursuri finalitatea e una informațională,
motivațională, la ședințele interne finalitatea e, de regulă, implementarea
unui proiect în cadrul organizației. Iar proiectele, știi bine, pot avea
consecințe importante, multe dintre ele benefice ție: creșterea veniturilor /
impactului social, dezvoltarea unor noi relații externe ale organizației,
poziționarea în piață etc.

Iar consecința personală a acestor ședințe ar putea fi creșterea salariului,

avansarea în post etc.

Cam astea sunt lucrurile de spus despre discursurile de la ședințele

interne. În lecția următoare, vom vorbi despre marile discursuri, cele care
se țin în fața a sute de oameni, și modul în care le poți controla.
 6. Marile discursuri de la evenimente cu sute de
oameni. Cum să le faci față.

Am tot vorbit, lecțiile trecute, despre modul în care analizezi un eveniment

înainte ca el să aibă loc, ce întrebări ar trebui să pui organizatorilor, cum îți
construiești o prezentare și multe asemenea. Am vorbit și despre frică și
toate acele mici schimbări pe care le provoacă ea corpului tău.

Dacă te poate speria ceva cu adevărat atunci când vorbeșți în public,

atunci probabil te gândești la evenimentele cu sute de oameni. Ideea că
asupra ta sunt ațintiți sute de ochi e deseori paralizantă. Unii oameni n-ar
putea suporta această ipostază nici stând acolo, pe scenă, fără să facă
nimic, cu atât mai mult atunci când trebuie să-și exprime idei inteligente.

De aceea, vorbitul în public în fața sute de persoane nu se face dintr-o

dată. Dacă primul tău discurs se va petrece așa, atunci ai început greșit.
Sigur, ai toate șansele să-ți iasă, să reușești totul perfect, dar asta nu
înseamnă decât că ai avut noroc. Vorbitul în fața multor oameni e complicat
nu pentru că trebuie să emiți niște idei cu voce tare, ci pentru că trebuie să
fii atent, în același timp, la mai multe aspecte importante.

În lecția de astăzi, o să încerc să enumăr lucrurile către care încerc să mă

focalizez atunci când vorbesc unei audiențe mari, pentru a mă asigura că
discursul meu e unul care are succes.

::: Ascultă-ți corpul

Știu, poate să pară ciudat că încep cu asta, dar începutul e întotdeauna

despre tine. Îți povesteam în trecut despre faptul că folosesc muzica înainte
să întru în scenă, că încerc să mă energizez într-un fel adaptat discursului
pe care tocmai încerc să îl țin. Îți reamintesc asta pentru că, o să vezi, așa
începe totul.

În momentul în care eșți aproape să intri pe scenă, o să-ți simți inima în

gât, pulsând ca și cum ar vrea să sară afară din corp. Urechile îți vor țiui, îți
vei simți mâinile tremurând și stomacul puțin strâns. E normal să te simți
așa. Gândește-te că toate lucrurile pe care le simți sunt doar energia pe
care ai acumulat-o în tine în ultimele ore. Ai nevoie de toată această
energie, pentru că în timpul discursului va trebui să o transferi unui număr
mare de oameni.

Un discurs te obosește așa cum, probabil, doar o cursă de anduranță o

face. Dacă îl începi fără vlagă, cu armele depuse deja, ai toate șansele să
nu-l termini niciodată. Și știi ce înseamnă să nu termini niciodată un
discurs? Înseamnă să-ți abandonezi planul de lucru, așa cum l-ai stabilit în
anii trecuți, înseamnă să te uiți la prezentarea de pe perete și să citești din
ea, să te așezi pe scaun și să citești dintr-o carte sperând că timpul va
trece mai repede.

Am observat că discursul perfect e cel în care simți că ai clipit și s-a

terminat. Nici nu știi când trece timpul, pentru că tu te concentrezi pe
altceva și nu pe minutele care au mai rămas.

::: Vorbește pentru oamenii din fața ta

Puțini lectori se adresează cu adevărat oamenilor din fața lor. De frică, de

emoție, de îngâmfare sau din alte motive, lectorii aleg, adesea, să se
adreseze unor siluete necunoscute, aflate undeva deasupra sălii, în locuri
nedefinite.

Dacă vrei să ai succes cu discursul tău, construiește-l asemeni unui dialog

între tine și cei cărora le vorbeșți. Adresează-te lor așa cum ai vorbi cu
cineva la o ședința mai mică. Construiește, pornind de la oamenii din
primele rânduri, și atinge apoi din ce în ce mai mulți oameni cu conversația
ta. Privește-i în ochi, arată-i cu mâinile, modulează-ti vocea. Fă-i pe acei
oameni să creadă că ești un alt participant la discuție, unul obișnuit, un om
ca și ei care participa la o conversație interesantă.

Și așa ajungem la un alt punct ignorat deseori de vorbitorii de la

evenimente.
::: Prezintă-te ca un om obișnuit, nu ca un as al materiei venit
acolo să-i învețe carte pe ceilalți

Mulți oameni cad în capcana asta. Mulți au impresia că rolul lor e să se

prezinte mari, tari și deștepți, că oamenii care-i privesc au nevoie de asta
pentru a le cumpără ulterior serviciile, pentru a le citi cărțile ori folosi
produsele. În realitate, puțini oameni rezonează cu niște îngâmfați. Puțini
oameni se regăsesc în discursul plin de ifose al unui tip care-și dă aere de
unic specialist într-un domeniu.

Dacă vrei să transmiți, cu adevărat, ceva, oamenilor din fața ta, fii unul
dintre ei. Lasă-i să te accepte acolo, în mintea și sufletul lor, ca pe un om
care nu vrea să le vândă nimic. O să te ajute mult abordarea asta. Dacă
ești umil, jovial și sincer, îți vor accepta chiar și greșelile de exprimare,
poate greșelile de gândire. Și o vor face având în minte ideea că tocmai au
întâlnit un om extraordinar, care merită aprecierea lor. Prezintă-te ca un om
obișnuit și o să vezi că îți vor accepta toate defectele, gândindu-se că ești,
până la urmă, un om.

::: Spune-le povești

Sigur ai, în prezentarea ta, momente în care un concept, o teorie, s-ar

putea împleti foarte bine cu poveștile citite de tine în diverse cărți. Frânturi
din cărțile copilăriei, idei interesante din cărțile de pe noptieră, lucruri care
le pun mintea la încercare. Toate acestea, combinate într-un fel plăcut, pot
să-i dea impresia ascultătorului că a venit la un spectacol, nu la un discurs.
Iar oamenii iubesc spectacolele bune. Atunci când livrezi mult mai mult
decât li s-a promis, atingi,de fapt, perfecțiunea în arta vorbirii în public.
Pentru că, vezi tu, dacă ar fi să fi învățat ceva din toți anii de prezentat idei
în public, atunci am învățat că discursurile adevărate nu seamănă deloc cu
acelea pe care ni le prezintă diverse cărți. Nu. discursurile adevărate sunt
povești pe care oamenii le ascultă, de la cap la coadă, fără să aibă
sentimentul că undeva, pe drum, au pierdut firul. Poveștile adevărate sunt
cele în care finalul are un înțeles.

Întotdeauna m-a obsedat ideea că o poveste trebuie să fie circulară. Că

trebuie să începi, chiar dacă puțini observă asta, cu o perspectivă a unui
subiect, pentru ca mai apoi, la final, să te întorci iar acolo, la același
subiect, cu perspectiva schimbată.

::: Repetă-le ideile principale de nenumărate ori

Fă-o ca și cum ai vorbi unor copii. Chiar și oamenii mari au nevoie de asta,
pentru a ține minte lucruri.

Spunea cineva, nu-mi amintesc cine, că e fericit dacă în cărțile pe care le

citește sau discursurile pe care le ascultă ar regăsi măcar o idee
interesantă cu care să rămână. Străduiește-te, deci, să dai ascultătorilor tăi
acea idee. Străduiește-te să le dai două, trei idei poate, dacă crezi că poți
face asta. Dar nu te strădui să îi faci să țină minte pagini întregi de carte
pentru că nimeni nu va face asta.
::: Experiența

Marile discursuri sunt bune în măsura în care vorbitorii sunt experimentați.

Acolo, în fața a sute sau mii de ochi care te privesc, nu mai contează doar
talentul, charisma sau înfățișarea ta. Nu. Contează cum știi să-i încălzești
pe oameni, cum știi să-i motivezi să te asculte, cum să-i faci să nu caște
mereu și să se uite la telefoanele mobile.

Dacă vrei să ai succes ca vorbitor în astfel de discursuri, încearcă să pui

mai înainte în buzunarul tău multe-multe discursuri mai mici, în care să îți
pui la punct tehnica de vorbitor. Apoi, pe măsură ce timpul trece, vei
observa că îți va fi mult mai simplu să îți înțelegi corpul, să îl simți și să îl
controlezi în așa fel încât să poți transmite celor din fața ta energia pe care
ai acumulat-o pregătind discursul.

Înainte de marile discursuri, îți vei simți inima în gât. Aerul se va împuțina și
parcă va fugi de tine, încercând să îți arate un lucru pe care nu îl văzusei
până atunci. Marile discursuri sunt asemeni escaladării marilor vârfuri de
munte. Acolo, în aerul acela rarefiat, sub presiunea acelor pericole
extraordinare, se nasc marii exploratori. Oameni care, în viitor, vor cuceri
locuri în care niciun picior de om n-a mai călcat până atunci.

Ce zici, ești unul dintre ei?

 7.Ce faci după un discurs în public? Uneori, ce
se întâmplă după discurs e mai important
decât discursul

N-am prea găsit cărți care să dezvolte acest subiect, deși mie unul îmi pare
că e partea cea mai importantă a discursului în sine. Pe tot parcursul
discursului, ai făcut oamenii să se simtă într-un anumit fel. Ai ajuns, astfel,
la jumătatea drumului. Jumătatea ușoară, de fapt.

În perioada de după discurs, creierul ascultătorilor va continuă să lucreze,

construind memoria evenimentului la care tocmai au asistat. Vei fi privit în
continuare, chiar dacă stai pe scaun, îți va fi analizată abordarea de la
discuțiile unu la unu de după eveniment, vei impresiona sau, dimpotrivă,
vei dezamăgi prin atitudinea ta din fața oamenilor ce vor dori să te felicite
sau să îți pună întrebări private. Toate aceste lucruri se vor aduna, din
păcate, memoriei discursului tău. Iar oamenii vor considera că discursul a
fost bun sau rău, după cum suma atitudinilor tale din timpul și de după
eveniment a fost pozitivă sau negativă.

Iată, deci, câteva lucruri pe care le-am găsit utile pentru construirea unei
experiențe pozitive în creierul ascultătorilor cărora le-am vorbit cu diverse
ocazii.

::: După discurs, nu fugi din sală. Nu evita contactul cu cei

care te ascultă și nu-i trata de parcă nu-i vezi.
De fapt, asumă-ți rolul de lector la un eveniment dacă ești în stare să îl
susții după aceea, în privat, atunci când oamenii te vor întreba diferite
lucruri. Am observat că mulți oameni vin la evenimente nu doar pentru
discursul general, “oficial” pe care îl țin lectorii în fața lor, ci și pentru
oportunitatea de a întreba lectorii lucruri care țin de specificul activității ori
vieții lor. Dacă nu reușesc in timpul evenimentului, unii oameni (mai timizi
sau mai puțin rapizi decât ceilalți) vor veni să întrebe lucruri în privat.

::: Învață, în schimb, să spui Nu!, atunci când cineva îți cere
lucruri pe care nu le poți oferi, învață să spui Nu! la tot felul
de propuneri și sugestii pe care ți le fac oamenii.

Până la urmă, asta nu rănește pe nimeni. Știi, însă, ce rănește oamenii cel
mai tare? Faptul că îi ignori după ce termini de vorbit și te comporți de
parcă ai fi o zeiță ori un zeu coborât pe pământ, care nu vrea să se
amestece cu muritorii.

Învață să spui Nu! chiar și organizatorilor, dacă îți cer lucruri care ți se par
nepotrivite în momente nepotrivite. Am întâlnit, în trecut, un organizator
care ne-a spus că vom vorbi în fața unei săli cu 200 de oameni și, ajunși
acolo, am intrat într-o sală supra-aglomerată, în care incapuseră aproape
400 de oameni. Erau oameni pe scări, pe scenă, în toate locurile în care s-
ar fi putut așeza cineva.
A fost singura dată când n-am putut literalmente să merg pe scenă, pentru
că totul era ocupat. I-am rugat pe organizatori să vorbească la hotel, poate
există posibilitatea extinderii spațiului (sala avea o soră “geamănă”, dincolo
de unul dintre pereți). În 30 de minute, peretele era dat la o parte, scaunele
așezate în cealaltă sală și am putut construi împreună o experiență
interesantă pentru oamenii care asistau la eveniment.

Altfel, pe scări, înghesuit lângă alți patru oameni care te flanchează din
toate părțile, lipsit de spațiul privat pe care ne-am obișnuit cu toții să îl
avem, e complicat să consideri, la final, că oamenii de pe scenă au livrat
ceva util. De fapt, o să consideri că tot evenimentul, inclusiv discursurile, au
fost înghesuite și neplăcute.

::: Asumă-ți rolul pe care l-ai discutat cu organizatorul,

înainte de eveniment.

Ca să fie totul clar, hai să privim lucrurile în perspectivă.

Eu unul, atunci când accept să vorbesc la un eveniment, încerc să știu cât

se poate de mult despre evenimentul respectiv și rolul pe care îl voi avea în
cadrul lui. Dacă e un eveniment la care oamenii vin să pună întrebări,
așteaptă-te ca, la final, să fii asaltat de oamenii de care vorbeam mai sus.
Dacă e un eveniment la care oamenii își doresc să facă networking, atunci
așteaptă-te să te întâlneșți cu multe afaceri, ai răbdare să le asculți
prezentarea și încearcă să construieșți pe acest concept o strategie post
eveniment cât mai utilă.
Există, însă, evenimente la care organizatorii nu îți spun foarte clar ce se
așteaptă de la tine. Ar vrea să moderezi un panel din discuțiile ulterioare?
E bine să știi dinainte sau, dacă știi dinainte, e bine să ai acces la
prezentările speakerilor de acolo, pentru a construi în jurul acelui panel o
poveste interesantă pentru audiență. În acel caz, în fapt, ești dirijorul
panelului, omul de la care ascultătorii așteaptă direcția, așa încât e vital să
știi pe ce lume ești.

Își doresc organizatorii să mergi la petrecerea / masa de după eveniment?

Ar fi bine să știi acest lucru și nu numai atât. Ar fi bine să știi la ce masă ar
trebui să stai, pentru că, nu-i așa, ți-ar prinde bine un mic research cu
privire la acele persoane înainte de a ajunge la eveniment.

În toate cazurile, fă-ți un plan coerent post-eveniment și gândește-te la acel

plan ca la partea finală a prezentării tale. Cum spuneam mai sus, părerea
publicului se construiește nu doar în timpul prezentării, ci și după. Și nu vrei
să lași o impresie incorectă, nu?

::: Dacă ai scris o carte pe subiectul despre care vorbești,

poți povesti în timpul discursului despre ea și poți oferi, în
același timp, după eveniment, mici semne de carte în care se
regăsește coperta cărții tale și una sau două păreri ale unor
oameni despre cartea pe care ai scris-o.

E bine să știi că, dincolo de vorbit, evenimentul respectiv e o ocazie în care

te regăsești față în față cu diverși oameni, potențiali cumpărători ai cărții
tale. Amintindu-le despre carte, nu îi forțezi pe oameni să o cumpere și nu
pari “comercial”. Dimpotrivă, așa cum mi s-a întâmplat de multe ori, am
găsit oameni foarte bucuroși că pot citi o carte care e extensia lucrului
despre care vorbeam eu acolo. Pentru ei, a fost ca și cum discursul ar fi
trăit mai multă vreme.

::: Dacă ai stabilit cu organizatorii că după discursul tău va

trebui să rămâi la locul tău în panelul de vorbitori, nu te ridica
să pleci.

E nepoliticos și enervează audiență și organizatorii.

De fapt, gândește-te că, după eveniment, nu doar ascultătorii te evaluează,

ci și organizatorii. Și, dacă reușești să bifezi câteva dintre dorințele lor,
atunci fii sigur că te vor recomanda și altor organizatori și vor păstra o
amintire plăcută a prezenței tale acolo.

Continui să cred că, dincolo de orice, rolul unui lector de eveniment e să-și
păstreze spiritul de om obișnuit și să nu îi fie teamă să se “amestece cu
poporul”. De fapt, genul ăsta de discuție constantă pe care lectorul o are cu
ascultătorii, precum și poziționarea lui ca un om obișnuit, care vine acolo
să-și povestească experiența, dar e dispus și să-i asculte pe alții și să
învețe, poate, ceva de la ei, vor transforma un lector într-un star al
conferințelor și evenimentelor de valoare.

Și uite așa, încet-încet, ne îndreptăm spre ultima lecție a prezentului curs,

cea în care o să vă povestesc unele dintre întâmplările pe care le-am trăit
ca lector la diferite evenimente.
 8. Întâmplări din cele peste 600 de discursuri
pe care le-am susținut în viața mea
profesională
Am avut norocul să vorbesc în public mai toată viața mea profesională. În
parte, norocul a fost dat de faptul că activam într-o zona nouă, de la
intersecția a două mari domenii: dreptul și tehnologia. O bună parte din
viață, am fost consultant axat doar pe afaceri cu o componentă
tehnologică. Am sfătuit unele dintre cele mai mari companii din lume și am
reușit să adun astfel un set de informații extrem de greu de dobândit în alte
circumstanțe. Apoi, undeva prin 2012, am renunțat la consultanță pentru a
mă ocupa exclusiv de avocatnet.ro, proiectul online fondat cu mai mulți ani
în urmă, care devenise o afacere în sine. Așa că, de atunci încolo, m-am
concentrat exclusiv pe acel proiect și pe creșterea lui.

În toată perioada de consultanță sau afaceri, am continuat să sustin

cursuri, discursuri și prelegeri pe teme care au gravitat în jurul subiectelor
pe care le experimentasem pe propria mea piele: drept tehnologic
(protecția datelor personale, comerț electronic, marketing direct etc),
punctele construirii unei afaceri. Am scris mai multe cărți în această
perioada, iar ultima s-a bucurat de o primire importantă în librării. În
timp, experiența m-a ajutat să dobândesc o formă de relaxare pe care
oamenii o percep atunci când vorbesc in public. Bineînțeles, relaxarea e
doar pe dinafară, pentru că pe dinăuntru, dacă aș fi un panou de control al
unui aparat modern, probabil că aș arăta ca un pom de crăciun, cu toate
beculețele aprinse și clipind.
Mi s-a părut important să vorbesc altfel în fața oamenilor, pentru că în
facultate mi-am detestat 99% dintre profesori din cauza modului în care
alegeau să țină cursurile. Mulți se așezau la catedră, pe scaun, în fața unui
amfiteatru plin de sute de studenți, își deschideau propriile manuale și
începeau să citească din ele. Nicio interacțiune, nici măcar o privire pentru
oamenii din sală. Nicio pasiune. Așa că am încercat să fac pe dos toate
lucrurile astea, în toată viața mea de vorbitor de atunci încolo. Am coborât
întotdeauna jos de pe scenă pe care unii organizatori își plasau lectorii. Am
mers printre oameni. Le-am vorbit din față, din spate, din lateral și așezat
pe scaune din diverse locuri ale sălii. Am vorbit cu și fără microfon, cu și
fără prezentări afișate pe pereți. Am recitat poezii sau am spus povești

Acum, că v-am spus asta, înțelegeți de ce spun că m-am bucurat când,

undeva prin 2013 - 2014, am fost invitat să vorbesc la un eveniment despre
noile așteptări ale studenților, masteranzilor și altor ascultători care vin la
prelegerile de drept. În sală erau mulți dintre oamenii cărora atunci, în
facultate, n-am avut niciodată curajul să le spun în față că își bat joc de
timpul și perspectivele unor studenți care, în acele ore de prelegere, ar fi
putut deprinde și spiritul dreptului, nu doar litera lui. Așa că am plecat de la
pupitru și m-am așezat în spatele sălii, undeva unde ar fi fost complicat să
mă vadă cineva fără să se întoarcă.

Majoritatea domnilor și doamnelor din audiență au preferat să stea acolo,

fixi, înțepați, uitându-se la un pupitru la care nu era nimeni. Le-am povestit
despre faptul că, student fiind, îmi imaginam singur povești în care să fie
incluse conceptele despre care învățăm. Povești care să-mi facă acele
concepte mai ușor de deprins, care să mă determine să caut să aflu și mai
mult despre ele, să le dau viață și pasiune. Le-am povestit cum mi-au ucis
cursurile de la drept pofta de a face lucruri extraordinare. Cum m-au
transformat, cel puțin cursurile de la care aveam așteptări mari, dintr-un
student care-și dorea măreția, într-un student care înțelegea dreptul ca pe
un șir de clauze, concluzii ale unor autori și articole de lege învățate pe
dinafară. Undeva pe la jumătatea prezentării, oamenii au început să se
întoarcă spre mine. Cu furie și dispreț, la început. Cu genul de privire pe
care o arunci unei furnici care s-a trezit urlând unor elefanți. Apoi m-am
mutat spre partea din față a sălii și le-am spus că, așa cum pentru ei a fost
complicat să stea întorși în spate, că li s-a părut nepotrivit ca un om să
vorbească din fundul sălii unei audiențe distinse, așa se simt și studenții lor
atunci când vin la cursuri și pleacă la fel cum au venit. Le-am spus că viața
unui student nu e doar despre cărți, e și despre pasiunea de-a înțelege mai
mult decât scrie în acele cărți. Că autorii de cărți sunt doar călăuze, nu
Dumnezei. Că au darul și norocul de-a putea duce de mâna, pe cărări
întunecoase, oameni care așteaptă lumina de la celălalt capăt al pădurii.

Bineînțeles, ai putea spune că am fost un nesimțit care le-a dat lecții unor
profesori de drept. Probabil că am fost. Doar că, din când în când, e bine
să vină cineva să spună lucrurilor pe nume. Dacă vrem să mergem în
sus, avem nevoie să credem că există oameni care ne pot duce în
direcția potrivită. La acel discurs, m-am simțit și bine și rău in același
timp, într-un melanj de sentimente pe care nu l-aș putea descrie. Da, ce să
vezi, la final oamenii au aplaudat. Și câțiva dintre foștii mei profesori de la
facultate au venit să mă întrebe dacă la ei mă refeream, amintindu-mi că ei
fac aia și cealaltă. Semn că, totuși, le pasă..
Aici poate am avut norocul ca lucrurile să meargă în direcția corectă. Au
fost și prezentări în care direcția n-a fost deloc una bună. La un curs de
câteva zile, cu peste optzeci de oameni în sală, i-am întrebat la început cu
ce anume ar dori să plece de la acel curs. Un singur lucru. Mulți au spus
chestii banale, generice. Alții au fost specifici. Printre ei, un domn în vârstă
care aducea mult cu bunică-meu. Domnul a spus că vrea să știe cum se
face registrul x. În rest, știe tot. Atât îl interesează.

Au trecut zilele și l-am simțit pe om atras de lucrurile despre care vorbeam.

A pus întrebări, și-a notat. Dar, la începutul fiecărei zile, mă întreba dacă în
ziua respectivă o să abordăm și subiectul x. Îi repetăm mereu că nu, că în
ultima zi e subiectul x, pentru că atunci se leagă toate în capul oamenilor,
ca să poată înțelege și acel subiect. În ultima zi, în timp ce vorbeam de
câteva ore deja, s-a ridicat în picioare și a trecut pe lângă mine, în timp ce
mergea spre toaletă. ”Dacă azi nu vorbești despre subiectul X, o să spun
despre tine că ești un nesimțit” mi-a aruncat șoptit, în timp ce trecea pe
lângă mine.

În mod obișnuit, m-ar fi enervat și mi-aș fi pierdut cumpătul, poate. Și

ceilalți oameni ar fi pierdut din claritatea expunerii, tocmai pentru că eu îmi
pierdeam cumpătul. În cazul domnului respectiv, însă, faptul că semăna cu
bunică-meu a salvat situația. Pentru că bunică-meu tocmai murise, n-
aveam cum să mă supăr pe el. Așa că l-am ignorat. Și, timp de câteva
minute, chiar m-am uimit pe mine însumi cât de calm sunt. Doar că omul s-
a întors. A trecut iar pe lângă mine și mi-a repetat: ”Ai auzit? NE-SIM-ȚIT”.
Și atunci s-a întâmplat. Am zâmbit și i-am spus public povestea. Am pus
reflectorul pe el și i-am rugat pe toți ceilalți ascultători să-mi spună dacă vor
să vorbim, atunci și acum, despre acel subiect. Le-am spus că eu cred că
nu e momentul, că el o să vină după pauză de la 14.00. Și oamenii au spus
că da, e mai bine să vorbim după ora 14.00.

Omul s-a ridicat și a plecat în chiar acel moment. Știu, poate am greșit, dar
eu chiar cred că noi trebuie să fim oameni unii cu alții. Chiar dacă,
atunci când plătim pentru anumite evenimente, avem impresia că acei
vorbitori sunt acolo să facă ce vrem noi. În realitate, plătim să ascultăm un
discurs al cuiva care îl face așa cum consideră el.

Și așa ajungem la ultima poveste pe care vreau să v-o spun, care n-are
legătură cu discursurile obișnuite, ci cu discursurile care se întâmplă,
probabil, o dată în viață. Dacă ți se pare că vorbitul în fața unor sute de
profesori la drept e complicat, gândește-te cum e să explici ce sunt legile în
fața unei audiențe formate din sute de copii de grădiniță.

Copii care se mișcă, vorbesc între ei, nu sunt genul de ascultători cuminți,
care să te urmărească și să te facă să simți dacă e bine sau nu ce faci. În
fața copiilor, trebuie să te miști mereu, să dai din mâini, să îi faci să râdă și
să vorbești în limba lor, nu în limba ta de om mare și super serios. M-a
ajutat faptul că vorbeam cu fi-mea de ceva vreme în limba respectivă, dar
parcă toți acei copii erau prea mulți. Am abandonat, deci, prezentarea pe
care mi-o pregătisem și am inventat, pe loc, o poveste cu un bursuc ce își
strângea întotdeauna jucăriile din cameră, pentru că așa îl rugaseră părinții
lui. Era o regulă pe care o acceptaseră cu toții în familie și bursucul era
mândru să o aplice de fiecare dată. Bineînțeles că părinții nu l-ar fi pedepsit
pe bursuc dacă lasă jucăriile nestranse o dată. Le-am povestit însă că
unele reguli sunt mai importante decât altele. Și, pentru regulile importante,
oamenii au stabilit pedepse pe care le primesc cei care nu le respectă. Și
pedepsele astea se primesc întotdeauna. În povestea noastră, bursucul se
întoarce de la școală și vrea să treacă strada spre casa lui, dar la semafor
era culoarea roșie. Și așteaptă. Oamenii așteaptă la semafor pentru că așa
e regula. O regulă pe care au considerat-o atât de importantă încât, dacă
unii oameni n-o respectă, atunci primesc amendă, adică sunt sancționați.

Diferența între regulile minore, pe care oamenii pot suporta să nu le

respecte cineva din când în când (să nu strângă jucăriile din casă, să nu își
facă tema atunci când a spus că și-o face) și regulile majore, care ne fac
rău tuturor atunci când nu sunt respectate (furtul, trecutul pe roșu la
semafor etc) e tocmai asta. Cele majore sunt puse în cărți speciale care se
numesc legi. Spre finalul poveștii, uimitor, copiii din sala erau (aproape) toți
atenți și participau activ la facerea poveștii, cu hărmălaia de rigoare.

Revenind la cursul nostru, eu cred că ai toate caracteristicile potrivite

cuiva care vrea să vorbească în public . Spun asta pentru că ai ajuns

până la acest punct al cursului, un punct pe care îl ating doar cei care vor
cu adevărat să reușească. Lucrează deci la modul cum îți afișezi frica în
public (de dispărut, frica n-o să dispară niciodată), asumă-ți că vei vorbi
doar despre lucruri la care te pricepi și pregătește totul, cât mai minuțios,
înainte de discurs. Și spune-mi, din timp în timp, dacă te-a ajutat toată
povestea scrisă de mine pe parcursul celor opt lecții de până acum.

Mult succes!