1.

EVALUAREA PRIMARĂ
După asigurarea zonei, locului incidentului, după asigurarea siguranţei voastre, pasul
următor este evaluarea iniţială a victimei. Evaluarea iniţială, primară, reprezintă
evaluarea funcţiilor vitale şi a leziunilor care pun viaţa în pericol. Evaluarea iniţială
consta în realizarea unei evaluări globale a stării victimei pentru a se determina
gravitatea leziunilor şi stabilirea priorităţilor de acţiune.

 Formati-va o impresie generala asupra pacientului;

 Asumati-va responsabilitatea;
 Eliberati si evaluati caile aeriene ( A );
 Evaluati respiratia ( B );
 Evaluati circulatia (incluzând hemoragiile masive) ( C );
 Determinati acuza principala a pacientului
 Comunicati permanent cu echipa medicala
Asadar pasii sunt:
1. Siguranţa salvatorului.
2. Stabilirea nivelului de conştientă → cel mai simplu realizat conform Scalei
Glasgow (Glasgow Comă Score sau GCS):
1. Deschiderea ochilor
 spontan ……………………………………………………… 4 puncte
 la cerere …………………………………………………….. 3 puncte
 la durere……………………………………………………… 2 puncte
 nu deschide…………………………………………………. 1 punct
2. Cel mai bun răspuns motor
 la ordin………………………………………………………. 6 puncte
 localizează stimulii dureroşi…………………………. 5 puncte
 retrage la durere………………………………………….. 4 puncte
 flexie la durere…………………………………………… 3 puncte
 extensie la durere………………………………………… 2 puncte
 nici un răspuns……………………………………………. 1 punct
3. Cel mai bun răspuns verbal
 orientat ………………………………………………………. 5 puncte
 confuz ……………………………………………………….. 4 puncte
 cuvinte fără sens …………………………………………. 3 puncte
 zgomote …………………………………………………….. 2 puncte
 nici un răspuns …………………………………………….. 1 punct
Apoi evalurea primara implica pasii ABC (airway = asigurarea cailor respiratorii prin
hiperxtensie sau subluxatia mandibulei, breathing = verificarea respiratiei si circulation
= efectuarea compresiilor toracice).

Evaluarea primara se executa la locul gasirii pacientului.

GCS detaliat:
Pentru deschiderea ochilor:
1 = absenţa, chiar la presiune supraorbitală;
2 = la durere ( la presiune sternală, supraorbita lă sau la nivelul membrelor);
3 = răspuns nespecific la auzul cuvinte lor (nu neapărat la comandă verbală;
4 = spontană, ceea ce nu înseamnă obligatoriu prezenţa conştienţei („awareness”) ci
doar a stării de veghe („arousal”).
Pentru răspunsul motor:
1 = absent la orice durere ;
2 = adducţia umărului şi rotaţia internă a umărului ş i antebraţului ;
3 = răspuns de retragere sau postură hemiplegică ;
4 = retragerea braţului la stimulul dureros, abducţia umărului ;
5 = acţiunea braţului de încercare a îndepărtării presiunii toracice sau supraorbitale;
6 = urmarea comenzilor simple.
Pentru răspunsul verbal:
1 = făra răspuns;
2 = sunete ce nu formează cuvinte ;
3 = cuvinte inteligibile, dar incoerente ;
4 = conversaţie confuză (răspunsuri sau încercări de răspunsuri la cuvintele
recepţionate, dar răspunsurile sunt greşite, neclare, iar pacientul dezorientat) ;
5 = conversaţie fluentă, pacient orientat (ştie cine, unde, când; an, anotimp, lună).

EVALUAREA PRIMARĂ A PACIENTULUI TRAUMATIZAT

În cazul pacienţilor traumatizaţi foarte important este să ştim exact ce trebuie şi ce nu
trebuie să facem. Orice greşeala comisă poate agrava starea bolnavului punându-i viaţa
în pericol.

Obiectivul principal urmărit în cazul pacienţilor traumatizaţi consta în asigurarea

tratamentului precoce şi corect pentru că acest lucru poate îmbunătăţii semnificativ
ulterior reabilitarea bolnavului. Deci principiul fundamental care trebuie să conducă
comportamentul nostru în timpul unei urgenţe este:

A NU AGRAVA STAREA VICTIMEI !

Secvenţele urmărite în cazul acestor situaţii sunt similare cu cele întâlnite la pacienţii
fără traumatisme.

Evaluarea zonei şi siguranţă salvatorului rămân în atenţia noastră.

Să devină sigur locul accidentului: semnalizare, staţionarea vehiculelor.

Îndepărtarea accidentatului de pericolul iminent sau de cauza accidentului evitând

riscurile şi / sau agravarea situaţiei.

Evaluarea iniţială consta în realizarea unei evaluări globale a stării victimei pentru a se
determina gravitatea leziunilor şi stabilirea priorităţilor de acţiune. Primul pas este
evaluarea primară a accidentatului ce are ca obiectiv stabilirea nivelului de conştientă
urmat de evaluarea funcţiilor vitale prin aceleaşi secvenţe de ABC:
A – eliberarea cailor aeriene – în acest caz nu se face hiperextensia capului ci subluxaţia
mandibulei;

B – verificarea respiraţiei prin: simt – văd – aud;

C- asigurarea circulatiei sanguine.

Dacă este necesar se încep imediat manevrele de resuscitare excepţie fiind situaţia în
care se constată existenţa unei hemoragii masive, situaţie când se realizeaza hemostaza
apoi se vor începe manevrele de resuscitare.

2. EVALUAREA SECUNDARĂ
Odată verificate şi asigurate funcţiile vitale se efectuează o evaluare secundară, care
constă dintr-o evaluare mai detailata, din cap până în vârful picioarelor, căutându-se
alte posibile leziuni.

Pentru a realiza o examinare amănunţită se dezbraca complet pacientul având totuşi

grijă să-l protejăm de hipotermie.

Evaluarea secundară urmează verificarea următoarelor puncte:

Secventa D – Examen neurologic de bază:

Marimea si reactivitatea pupilelor
Este important sa examinati fiecare ochi pentru a observa semne de leziune craniana
sau atac vascular cerebral sau o supradoza de droguri. Uitati-va daca pupilele sunt egale
si reactive.
 1,2,3,4 – Pupile normale, anizocorice, miotice si midriatice

Urmatoarele semne nu sunt normale:

Pupile inegale – pupilele inegale pot indica un atac vascular cerebral sau o leziune la
nivelul creierului. Un numar foarte mic de oameni au pupilele inegale in mod normal,
dar de cele mai multe ori pupilele inegale sunt un semn important de diagnostic.
Pupile miotice – pupilele miotice sunt deseori prezente la o persoana consumatoare de
droguri. Acestea sunt un semn si pentru boli ale sistemului nervos central.
Pupile midriatice – pupilele midriatice indica o stare relaxata sau inconstienta. Pupilele
se dilata la 30-60 de secunde de la instalarea stopului cardiac. Leziunile cerebrale si
unele medicamente, cum sunt barbituricele, pot cauza midriaza.
Pentru a stabili statusul neurologic in cazul pacientilor netraumatizati se
foloseste scala AVPU (o alta metoda pentru descrierea nivelului ce constienta, alaturi
de Scala GCS):
A (Alert ) → pacient alert, constient;

V → pacientul raspunde numai la stimulii verbali;

P → pacientul raspunde numai la stimulii durerori;

U → pacient neresponsiv la nici un stimul.

Constatarea semnelor şi simptomelor:

Semne → ceva ce ne putem da seama singuri, din exterior, o modificare evidentă.
Simptom → tulburare subiectivă percepută de bolnav (durere, greaţă palpitaţii).
Cunoasterea starii sanatatii pacientului inaintea incidentului poate ajuta personalul
medical sa acorde tratamentul adecvat si sa evite masurile care pot pune in pericol
pacinetul. Deci, trebuie sa obtineti cât mai multe informatii legate de istoricul medical al
pacientului, adica anamneza.
Intrebarile pe care le puteti pune:

 Ce vârsta aveti?
 Stiti sa aveti vreo boala? (boala cardiaca, diabet)
 Sunteti sub tratament?
 Sunteti alergic la ceva?
Daca pacientul este inconstient, un membru al familiei, un prieten sa un coleg ar putea
raspunde la aceste intrebari. Informatiile importante se gasesc adesea pe bratari sau
medalioane medicale.

Istoricul bolii ar trebui sa fie complet si sa includa toti factorii care pot afecta starea
prezenta a pacientului.

Secventa E
Pentru a face un istoric rapid si eficient, in cazul pacientului fără leziuni post-
traumatice, se va folosi formula SAMPLE:
S – semn, simptom (care este principala acuza a pacientului?)
A – alergii (daca se stie alergic?)
M – medicamente (ce medicamente utilizeaza curent?)
P – probleme medicale (ce diagnostice medicale i-au fost precizate anterior?)
L – ultima masa (când a mâncat ultima data?)
E – evenimente asociate (ce alte evenimente care pot influenta starea de sanatate s-au
petrecut in ultimul timp?)
Evaluarea secundara a pacientului este urmata de catre urmatoarele actiuni:

Masurarea frecventei respiratiilor

Se face timp de un minut având mâna asezata pe toracele pacientului, se numara
expansiunile toracice fara ca pacientul sa constientizeze acest lucru. Cresterea frecventei
caracterizeaza polipneea (sau tahipneea) iar scaderea acesteia bradipneea.
Respiratia poate fi rapida si superficiala (caracteristica in soc) sau rara (caracteristica
atacului vascular cerebral sau supradozei de droguri). Respiratia mai poate fi descrisa ca
fiind profunda, suieratoare (wheezing), gâfâita, ca un sforait, zgomotoasa sau dificila.
Dificultatea in respiratie se numeste dispnee. Daca pacientul nu respira, se spune ca este
apneic, si este o conditie care trebuie remarcata la evaluarea primara.
Când verificati frecventa respiratiei sau calitatea acesteia, pastrati mâna sau
fata dumneavoastra aproape de fata pacientului pentru a simti respiratiile acestuia.
Urmariti si miscarile toracice ale acestuia. Când numarati respiratiile la un pacient
constient, incercati sa nu ii spuneti ce faceti. Daca pacientul stie ca ii numarati
respiratiile, acesta va incerca sa si le controleze.

Pulsul
Al doilea semn vital este pulsul, care indica viteza si forta contractiei cardiace. Cu fiecare
contractie se impinge in aorta un val de sânge, care izbeste sângele existent in vas si se
propaga ca o unda, dând pulsul. Pulsul poate fi simtit oriunde unde artera trece peste un
plan osos. Desi sunt multe astfel de locuri in corp, cel mai des se masoara pulsul
la artera radiala (incheietura mâinii), carotida (la gât), brahiala (la brat)
si tibial posterior (la glezna).
Cel mai des pulsul se masoara la artera radiala, care este localizata la incheietura mâinii,
unde artera trece peste unul din oasele antebratului, radiusul. Artera carotida este
situata la nivelul gâtului, iar pulsul se masoara de o parte sau de cealalta, sub barbie
pulsul la artera brahiala se masoara pe fata interna a bratului, la jumatatea distantei
dintre umar si cot. Artera tibiala este situata pe fata interna a gleznei, sub maleola

La pacientul constient in functie de informatia pe care dorim sa o obtinem pulsul se

poate masura la diferite localizari ale arterelor. La sugari pulsul se masoara la
artera brahiala. Se masoara pulsul la artera tibiala pentru a evalua circulatia la
nivelul piciorului. Pentru a evalua pulsul pacientului trebuie sa determinati trei factori:
frecventa, ritmicitatea si calitatea acestuia.
Pentru a determina frecventa pulsului (numarul de batai pe minut), cautati pulsul
pacientului cu degetele dumneavoastra, numarati bataile timp de un minut. La adult
valoarea normala este de 60-80 batai pe minut, desi la o persoana cu o conditie
fizica buna (un sportiv), valoarea normala poate fi mai mica (40-60 batai pe minut). La
copii pulsul este mai rapid (80-100 batai pe minut).
Va trebui sa determinati si ritmul si sa descrieti calitatea pulsului. Observati daca pulsul
este regulat sau neregulat. Pulsul poate fi bine batut, plin. Astfel poate fi dupa un efort
fizic. Un puls slab si depresibil (dispare la o compresie mai puternica) se numeste
filiform. Pulsul este prezent, dar este greu de simtit.

Timpul de reumplere capilara

Timpul de reumplere capilara reprezinta capacitatea sistemului circulator de a reumple
capilarele dupa ce acestea au fost golite. Timpul de reumplere capilara se evalueaza la
nivelul unghiilor pacientului. Pentru a efectua acest test presati patul unghial al
pacientului intre degetul mare si indexul d-voastra.
Tegumentele si temperatura
Tegumentele pacientului trebuie evaluate in functie de culoare si umiditate.

Culoare → Termen → Semn

Rosie → Eritem → Febra sau Arsura solara

Alba → Palid → Soc

Albastra → Cianotic → Obstructia cailor aeriene

Galbena → Icteric → Boli ale ficatului

Temperatura normala a corpului este de 37ºC. Temperatura se masoara cu ajutorul

termometrului, dar se poate estima punând palma pe fruntea pacientului. Temperatura
pacientului se evalueaza prin comparatie cu temperatura dumneavoastra, ca fiind
fierbinte sau rece.
EVALUAREA SECUNDARA A PACIENTULUI TRAUMATIZAT
Pacientul traumatizat se evaluează într-o ordine strictă, din cap până în
picioare, respectând segmentele corpului ţinând cont de riscul hipotermiei
Examinarea din „cap până în picioare” → poate fi efectuată indiferent dacă
pacientul este conştient sau inconştient. Urmăriţi reacţiile din timpul examinării la un
pacient conştient. Puteţi întreba pacientul ce simte. Nu puneţi multe întrebări în timpul
examinării.
Dezbrăcarea completă a pacientului pentru a permite examinarea amănunţită a acestuia
– acest lucru poate presupune tăierea hainelor dacă mişcările sunt dureroase pentru
pacient.

Se vor folosi surse de căldură (radiatoare, pături) pentru a proteja pacientul de

hipotermie.

Se reevaluează semnele vitale – se va măsura temperatura dacă aceasta nu s-a efectuat

în prealabil.
Evaluarea leziunilor capului, gâtului:
 răni, contuzii, hemoragii;
 se examinează urechea, nasul, gura, scaplul,urechile;
 leziuni oculare → se examineaza reactia pupilara si miscarile oculare;
 se verifica gatul → deviatia de trahee, coloana cervicala (deformari, crepitatii).
În toate cazurile de traumă se are în vedere posibilitatea existenţei leziunii de coloană
cervicală.

La nivelul capului putem constata „ ochiul de raton „b(echimoza peri-orbitala) sau

semnul lui Battle”, scurgeri de lichid cefalorahidian din urechi, TCC şi TCF sub diferite
forme.

Suspiciunea existenţei leziunii de coloană cervicală apare:

 la orice pacient politraumatizat (pacienţii care au mai mult de două leziuni din care
cel puţin unul pune viaţa în pericol);
 la orice pacient care a suferit un traumatism la nivelul capului;
 la orice pacient care prezintă traumatism la nivelul toracelui în apropierea capului;
 la orice pacient conştient, care acuza dureri la nivelul gâtului;
 la orice pacient care prezintă crepitaţii sau deformări la nivelul gâtului pacientului;
 la orice pacient care prezintă un status mental alterat.
Infirmarea suspiciunii de leziune la nivelul coloanei cervicale se poate face numai pe
baza examenului radiografic.

Atenţie sporită trebuie acordată imobilizării coloanei vertebrale cervicale. Pentru acest
lucru folosim gulere cervicale.

Gulerele cervicale pot fi de mai multe tipuri: rigide, moi, dintr-o bucată, din două bucăţi.

Pentru fixarea gulerului cervical întotdeauna este nevoie minimum de două persoane.
Un salvator se aşează la capul pacientului, va fixa capul şi cu o mişcare fermă va aşeza
capul în ax,
cel de-al doilea salvator v-a fixa gulerul cervical. Important este să se îndepărteze toate
hainele din jurul gâtului pacientului. Se începe cu introducerea gulerului dinspre partea
posterioară a gâtului fără a-l mai mişca.

Evaluarea leziunilor la nivelul toracelui:

 evaluarea durerii şi/sau a dificultăţii respiraţiei;
 contuzii, hemoragii;
 leziuni osoase.
 emfizem subcutanat → apare atunci când aerul ajunge în ţesuturile de sub piele.
Acest lucru apare de obicei la nivelul toracelui sau gâtului. Poate arăta ca o umflătură
netedă a pielii. La palpare apare o senzaţie de trosnitură datorită aerului care este
împins în ţesuturi.
La acest nivel putem găsi numeroase leziuni traumatice: volet costal (minimum dubla
fractură a cel puţin două coaste învecinate), plaga suflanta (pneumotorax), plăgi,
contuzii.

Evaluarea leziunilor la nivelul abdomenului şi bazinului:

 a se evalua dacă există durere abdominală;
 răni, hemoragii;
 leziuni osoase (fracturile sunt foarte grave, ele afectează organele genitale interne,
vase mari, rectul).
Se inspectează şi palpează abdomenul urmărind:

 echimoze;
 plăgi;
 deformări;
 zone sensibile;
 abdomen de lemn.
La acest nivel putem identifica drept leziuni: evisceraţia, plăgi (tăiate, împuşcate),
diferite contuzii şi escoriaţii, abdomen de „lemn” ca si semn al unei hemoragii interne.
In caz de evisceratie (intestine ce comunica printr-o plaga cu exteriorul), se va proceda
la acoperirea lor cu un pansament umed steril, fara a se tenta reintroducerea lor in
cavitatea abdominala. Trebuiesc avute în vedere leziunile interne. Orice durere la acest
nivel pune alt probleme care nu se pot vedea de către examinator.

Bazinul se examinează pentru a observa echimoze, hemoragie sau tumefiere. Daca

pacientul nu acuza durere, apăsaţi uşor pe crestele iliace, oasele bazinului, observând
dacă acestea prezintă sau nu mobilitate.

Dacă pacientul acuza durere sau sensibilitate sau dacă aţi observat o mişcare anormală,
o leziune severă poate fi prezentă la acest nivel.

Examinarea extremităţilor:
 Efectuaţi o examinare sistematică a extremităţilor pentru a determina dacă există
leziuni la acest nivel. Examinarea consta din cinci paşi:
 Observaţi dacă există leziuni vizibile. Căutaţi hemoragii sau deformitati;
 Examinaţi dacă există sensibilitate la nivelul mâinilor, palpând uşor. Priviţi fata
pacientului şi ascultaţi dacă sunt semne de durere;
 Rugaţi pacientul să mişte mâna sau piciorul. Verificaţi dacă mişcarea este normală.
Întrebaţi dacă există durere la mişcare;
 Verificaţi sensibilitatea la nivelul extremităţilor prin atingere uşoară. Întrebaţi
pacientul dacă simte atingerea;
 Evaluaţi circulaţia la nivelul extremităţilor prin verificarea pulsului şi a timpului de
reumplere capilară.
Se vor căuta semne de factură, hemoragii.

Examinarea spatelui:
Se efectuează în doi timpi. Se fixează capul şi gâtul pacientului. Un salvator va fi
poziţionat la capul pacientului şi va fixa capul. Alţi doi salvatori vor fi poziţionaţi lângă
pacient, unul la nivelul toracelui, iar celălalt la nivelul bazinului. La comanda primulului
salvator pacientul va fi întors pe o parte, păstrând capul în ax. Salvatorul care este
poziţionat la toracele pacientului va palpa cu o mâna fiecare vertebra, coastele, scapula,
zona lombară, căutând plăgi, hemoragii, echimoze, fracturi.

Pacientul este aşezat din nou pe spate şi folosind aceesi metoda va fi întors pe cealaltă
parte pentru a putea examina şi restul spatelui.

Concomitent cu examinarea spatelui, pacientul poate fi aşezat pe bord sau pe targă

metalică pentru a evita o mobilizare ulterioară a acestuia.

Dacă există corpi străini inclavaţi în diferite regiuni ale corpului, care se
afla încă în plagă, se lăsa acolo, va fi imobilizat în poziţia găsită şi se
transporta de urgenţă la spital.
Suspicionam fractura de bază de craniu :

 Ochi de raton → vânătaie în jurul ochiului;

 Semnul lui Battle → vânătaie în spatele urechii;
 Scurgeri de lichid cefalorahidian (culoare gălbuie).
În general, pacienţii pot fi împărţiţi în două mari categorii: cei care au suferit
un traumatism şi cei care suferă de o boală. Traumatismul este un termen folosit
pentru a descrie o leziune a pacientului, produsă mecanic, termic sau chimic în mod
brusc. Leziunea poate fi majoră sau minoră. Unele incidente care pot cauza un
traumatism sunt: căderea de la înălţime, accidentele rutiere şi leziuni legate de
activitatea sportivă, etc.
Manevre efectuate în timpul examinării
 Hemostază şi pansament;
 Imobilizarea fracturilor;
 Corpurile penetrante adânci nu se extrag decât în sala de operaţie (extragerea
prematură poate provoca exsangvinare, dacă corpul penetrant tamponează un vas
sangvin important).