LANTUL SUPRAVIETUIRII

Puterea acestui lanţ este afectată direct de cea mai slabă verigă, astfel ca pentru salvarea unui
număr mare de victime cu SCR, verigile acestui lanţ trebuie aplicate corect şi în totalitate în faza
prespitalicească. Componentele lanţului supravieţuirii sunt următoarele:

1.ACCESUL RAPID

2.SUPORT VITAL DE BAZA (BLS)(PRIMUL AJUTOR DE BAZĂ PRECOCE

3. DEFIBRILAREA PRECOCE

4:SUPORTUL AVANSAT PRECOCE AL VIEŢII (ALS)

1. . ACCESUL RAPID Prin acesta se înţelege declanşarea sistemului de urgenţă de către populaţie în
cazul unui SCR. Acest acces trebuie să fie rapid, uşor şi necondiţionat. În Statele Unite accesul se
face printr-un număr de telefon unic al serviciilor de urgenţă „911”, iar în Europa acest model a fost
preluat abia în anii 90 introducând un număr de telefon unic pentru toate serviciile de urgenţă
“112”. În România funcţionează dispeceratul integrat, astfel încât pentru toate situaţiile de urgenţă
se poate apela numărul de telefon 112.

.2. PRIMUL AJUTOR DE BAZĂ PRECOCE Acesta este de importanţă majoră dovedită în cazul unui SCR.
Prognosticul pacienţilor cu SCR la care s-a efectuat corect resuscitarea Cardio-pulmonară de bază de
la început este mult mai favorabil comparativ cu cel al pacienţilor la care nu s-au efectuat manevrele
de RCP (resuscitarea cardio - pulmonară) şi au rămas o perioadă de timp neasistaţi până la sosirea
echipei medicale. Populaţia şi personalul de intervenţie din cadrul serviciilor specializate cum ar fi
pompierii, poliţia, etc. trebuie să fie instruite în acest domeniu şi sensibilizate de importanţa majoră
a acestui act, în aşteptarea sosirii echipelor medicale.

. 3. DEFIBRILAREA PRECOCE Majoritatea situaţiilor de stop cardiac la adult au iniţial la bază o

fibrilaţie ventriculară (FV). Unicul tratament eficient al fibrilaţiei ventriculare este defibrilarea. Astfel
o defibrilare efectuată imediat la apariţia FV are şansă de reuşită de peste 85%, însă o defibrilare
efectuată la 5-8 minute de la apariţia FV are şansa de reuşită variabilă fără să depăşească 50% şi
care de obicei necesită multiple defibrilări cu energie mare. Pentru a face defibrilarea accesibilă
personalului nemedical a fost creată o categorie de defibrilatoare numite defibrilatoare
semiautomate. Aceste defibrilatoare în ţări cum ar fi Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, etc. se
află în dotarea pompierilor, a poliţiei, a şefilor de gară, a stewardeselor la bordul avioanelor care
transportă un număr mare de pasageri, astfel făcând defibrilarea posibilă cât mai precoce, înaintea
sosirii echipajului medical calificat.

. 4. SUPORTUL AVANSAT PRECOCE AL VIEŢII .Această verigă este de mare importanţă în cazul
pacienţilor aflaţi în stop cardiac şi care necesită îngrijiri de terapie intensivă, administrare de
medicamente specifice şi aplicare de manevre speciale în timpul resuscitării. Timpul optim de sosire
al acestor echipe trebuie să fie sub 10 minute, cu condiţia începerii RCP de bază de la apariţia
evenimentului sau în cel mult 5-6 minute dacă lipsesc verigile 2 şi 3 din lanţul supravieţuirii. Studiile
efectuate de Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Tg. Mureş (SMURD) au arătat că
victimele resuscitate în prespital care au plecat în viaţă de la terapie intensivă sunt cele la care
echipajul de intervenţie a sosit în sub 5-6 minute. Victimele resuscitate în prespital dar la care
echipajul de intervenţie a sosit în mai mult de 6 minute de la instalarea stopul cardiac au suferit
leziuni cerebrale ireversibile.
 PRIMUL AJUTOR LA VERIFICAREA CONSTIENTEI VICTIMEI

Evaluarea iniţială, primară, reprezintă evaluarea funcţiilor vitale şi a leziunilor care pun viaţa în
pericol. Evaluarea iniţială consta în realizarea unei evaluări globale a stării victimei pentru a se
determina gravitatea leziunilor şi stabilirea priorităţilor de acţiune.

 Formati-va o impresie generala asupra pacientului;

 Asumati-va responsabilitatea;

 Eliberati si evaluati caile aeriene ( A );

 Evaluati respiratia ( B );

 Evaluati circulatia (incluzând hemoragiile masive) ( C );

 Determinati acuza principala a pacientului

 Comunicati permanent cu echipa medicala

Asadar pasii sunt:

1. Siguranţa salvatorului.

2. Stabilirea nivelului de conştientă → cel mai simplu realizat conform Scalei Glasgow (Glasgow

Comă Score sau GCS):

1. Deschiderea ochilor

 spontan ……………………………………………………… 4 puncte

 la cerere …………………………………………………….. 3 puncte

 la durere……………………………………………………… 2 puncte

 nu deschide…………………………………………………. 1 punct

2. Cel mai bun răspuns motor

 la ordin……………………………………………………….  6 puncte

 localizează stimulii dureroşi…………………………. 5 puncte

 retrage la durere…………………………………………..  4 puncte

 flexie la durere……………………………………………   3 puncte

 extensie la durere…………………………………………  2 puncte

 nici un răspuns…………………………………………….  1 punct

3. Cel mai bun răspuns verbal

  orientat ………………………………………………………. 5 puncte

 confuz ……………………………………………………….. 4 puncte

 cuvinte fără sens …………………………………………. 3 puncte

 zgomote …………………………………………………….. 2 puncte

 nici un răspuns …………………………………………….. 1 punct

Apoi evalurea primara implica pasii ABC (airway = asigurarea cailor respiratorii prin hiperxtensie sau
subluxatia mandibulei, breathing = verificarea respiratiei si circulation = efectuarea compresiilor
toracice).

Evaluarea primara se executa la locul gasirii pacientului.

GCS detaliat:

      Pentru deschiderea ochilor:

1 = absenţa, chiar la presiune supraorbitală;
2 = la durere ( la presiune sternală, supraorbita lă sau la nivelul membrelor);
3 = răspuns nespecific la auzul cuvinte lor (nu neapărat la comandă verbală;
4 = spontană, ceea ce nu înseamnă obligatoriu prezenţa conştienţei („awareness”) ci doar a stării de
veghe („arousal”).

Pentru răspunsul motor:

1 = absent la orice durere ;
2 = adducţia umărului şi rotaţia internă a umărului ş i antebraţului ;
3 = răspuns de retragere sau postură hemiplegică ;
4 = retragerea braţului la stimulul dureros, abducţia umărului ;
5 = acţiunea braţului de încercare a îndepărtării presiunii toracice sau supraorbitale;
6 = urmarea comenzilor simple.

  Pentru răspunsul verbal:

1 = făra răspuns;
2 = sunete ce nu formează cuvinte ;
3 = cuvinte inteligibile, dar incoerente ;
4 = conversaţie confuză (răspunsuri sau încercări de răspunsuri la cuvintele recepţionate, dar
răspunsurile sunt greşite, neclare, iar pacientul dezorientat) ;
5 = conversaţie fluentă, pacient orientat (ştie cine, unde, când; an, anotimp, lună).

 
 EVALUAREA  PRIMARĂ  A  PACIENTULUI  TRAUMATIZAT

Obiectivul principal urmărit în cazul pacienţilor traumatizaţi consta în asigurarea tratamentului

precoce şi corect pentru că acest lucru poate îmbunătăţii semnificativ ulterior reabilitarea
bolnavului. Secvenţele urmărite în cazul acestor situaţii sunt similare cu cele întâlnite la pacienţii fără
traumatisme.

Evaluarea zonei şi siguranţă salvatorului rămân în atenţia noastră.

Să devină sigur locul accidentului: semnalizare, staţionarea vehiculelor.

Îndepărtarea accidentatului de pericolul iminent sau de cauza accidentului evitând riscurile şi / sau
agravarea situaţiei.

Evaluarea iniţială consta în realizarea unei evaluări globale a stării victimei pentru a se determina
gravitatea leziunilor şi stabilirea priorităţilor de acţiune. Primul pas este evaluarea primară a
accidentatului ce are ca obiectiv stabilirea nivelului de conştientă urmat de evaluarea funcţiilor vitale
prin aceleaşi secvenţe de ABC:

A – eliberarea cailor aeriene – în acest caz nu se face hiperextensia capului ci subluxaţia mandibulei;

B – verificarea respiraţiei prin: simt – văd – aud;

C- asigurarea circulatiei sanguine.

Dacă este necesar se încep imediat manevrele de resuscitare excepţie fiind situaţia în care se
constată existenţa unei hemoragii masive, situaţie când se realizeaza hemostaza apoi se vor începe
manevrele de resuscitare.

2. EVALUAREA SECUNDARĂ

Odată verificate şi asigurate funcţiile vitale se efectuează o evaluare secundară, care constă dintr-o
evaluare mai detailata, din cap până în vârful picioarelor, căutându-se alte posibile leziuni.

Pentru a realiza o examinare amănunţită se dezbraca complet pacientul având totuşi grijă să-l
protejăm de hipotermie.

Evaluarea secundară urmează verificarea următoarelor puncte:

Secventa D – Examen neurologic de bază:

Marimea si reactivitatea pupilelor

Este important sa examinati fiecare ochi pentru a observa semne de leziune craniana sau atac
vascular cerebral sau o supradoza de droguri. Uitati-va daca pupilele sunt egale si reactive.
Urmatoarele semne nu sunt normale:

Pupile inegale – pupilele inegale pot indica un atac vascular cerebral sau o leziune la nivelul
creierului. Un numar foarte mic de oameni au pupilele inegale in mod normal, dar de cele mai
multe ori pupilele inegale sunt un semn important de diagnostic.

Pupile miotice – pupilele miotice sunt deseori prezente la o persoana consumatoare de droguri.

Acestea sunt un semn si pentru boli ale sistemului nervos central.

Pupile midriatice – pupilele midriatice indica o stare relaxata sau inconstienta. Pupilele se dilata la
30-60 de secunde de la instalarea stopului cardiac. Leziunile cerebrale si unele medicamente, cum
sunt barbituricele, pot cauza midriaza.

Pentru a stabili statusul neurologic in cazul pacientilor netraumatizati se foloseste scala AVPU  (o

alta metoda pentru descrierea nivelului ce constienta, alaturi de Scala GCS):

A (Alert ) → pacient alert, constient;

V → pacientul raspunde numai la stimulii verbali;

P → pacientul raspunde numai la stimulii durerori;

U → pacient neresponsiv la nici un stimul.

Constatarea semnelor şi simptomelor:

Semne → ceva ce ne putem da seama singuri, din exterior, o modificare evidentă.

Simptom  → tulburare subiectivă percepută de bolnav (durere, greaţă palpitaţii).

Cunoasterea starii sanatatii pacientului inaintea incidentului poate ajuta personalul medical sa
acorde tratamentul adecvat si sa evite masurile care pot pune in pericol pacinetul. Deci, trebuie sa
obtineti cât mai multe informatii legate de istoricul medical al pacientului, adica anamneza.

Intrebarile pe care le puteti pune:

 Ce vârsta aveti?

 Stiti sa aveti vreo boala? (boala cardiaca, diabet)

 Sunteti sub tratament?

 Sunteti alergic la ceva?

Daca pacientul este inconstient, un membru al familiei, un prieten sa un coleg ar putea raspunde la
aceste intrebari. Informatiile importante se gasesc adesea pe bratari sau medalioane medicale.

Istoricul bolii ar trebui sa fie complet si sa includa toti factorii care pot afecta starea prezenta a
pacientului.
Secventa E

Pentru a face un istoric rapid si eficient, in cazul pacientului fără leziuni post-traumatice, se va folosi
formula SAMPLE:

S – semn, simptom (care este principala acuza a pacientului?)

A – alergii (daca se stie alergic?)

M – medicamente (ce medicamente utilizeaza curent?)

P – probleme medicale (ce diagnostice medicale i-au fost precizate anterior?)

L – ultima masa (când a mâncat ultima data?)

E – evenimente asociate (ce alte evenimente care pot influenta starea de sanatate s-au petrecut in
ultimul timp?)

Evaluarea secundara a pacientului este urmata de catre urmatoarele actiuni:

Masurarea frecventei respiratiilor

Se face timp de un minut având mâna asezata pe toracele pacientului, se numara expansiunile
toracice fara ca pacientul sa constientizeze acest lucru. Cresterea frecventei
caracterizeaza polipneea (sau tahipneea) iar scaderea acesteia bradipneea.

Respiratia poate fi rapida si superficiala (caracteristica in soc) sau rara (caracteristica atacului

vascular cerebral sau supradozei de droguri). Respiratia mai poate fi descrisa ca fiind profunda,
suieratoare (wheezing), gâfâita, ca un sforait, zgomotoasa sau dificila. Dificultatea in respiratie se
numeste dispnee. Daca pacientul nu respira, se spune ca este apneic, si este o conditie care trebuie
remarcata la evaluarea primara.

Când verificati frecventa respiratiei sau calitatea acesteia, pastrati mâna sau fata dumneavoastra
aproape de fata pacientului pentru a simti respiratiile acestuia. Urmariti si miscarile toracice ale
acestuia. Când numarati respiratiile la un pacient constient, incercati sa nu ii spuneti ce faceti. Daca
pacientul stie ca ii numarati respiratiile, acesta va incerca sa si le controleze.

Pulsul

Al doilea semn vital este pulsul, care indica viteza si forta contractiei cardiace. Cu fiecare contractie
se impinge in aorta un val de sânge, care izbeste sângele existent in vas si se propaga ca o unda,
dând pulsul. Pulsul poate fi simtit oriunde unde artera trece peste un plan osos. Desi sunt multe
astfel de locuri in corp, cel mai des se masoara pulsul la artera radiala (incheietura mâinii), carotida
(la gât), brahiala (la brat) si tibial posterior (la glezna).

Cel mai des pulsul se masoara la artera radiala, care este localizata la incheietura mâinii, unde artera
trece peste unul din oasele antebratului, radiusul. Artera carotida este situata la nivelul gâtului, iar
pulsul se masoara de o parte sau de cealalta, sub barbie pulsul la artera brahiala se masoara pe fata
interna a bratului, la jumatatea distantei dintre umar si cot. Artera tibiala este situata pe fata interna
a gleznei, sub maleola
La pacientul constient in functie de informatia pe care dorim sa o obtinem pulsul se poate masura la
diferite localizari ale arterelor. La sugari pulsul se masoara la artera brahiala. Se masoara pulsul la
artera tibiala pentru a evalua circulatia la nivelul piciorului. Pentru a evalua pulsul pacientului trebuie
sa determinati trei factori: frecventa, ritmicitatea si calitatea acestuia.

Pentru a determina frecventa pulsului (numarul de batai pe minut), cautati pulsul pacientului cu
degetele dumneavoastra, numarati bataile timp de un minut. La adult valoarea normala este de 60-
80 batai pe minut, desi la o persoana cu o conditie fizica buna (un sportiv), valoarea normala poate fi
mai mica (40-60 batai pe minut). La copii pulsul este mai rapid (80-100 batai pe minut).

Va trebui sa determinati si ritmul si sa descrieti calitatea pulsului. Observati daca pulsul este regulat
sau neregulat. Pulsul poate fi bine batut, plin. Astfel poate fi dupa un efort fizic. Un puls slab si
depresibil (dispare la o compresie mai puternica) se numeste filiform. Pulsul este prezent, dar este
greu de simtit.

Timpul de reumplere capilara

Timpul de reumplere capilara reprezinta capacitatea sistemului circulator de a reumple capilarele

dupa ce acestea au fost golite. Timpul de reumplere capilara se evalueaza la nivelul unghiilor
pacientului. Pentru a efectua acest test presati patul unghial al pacientului intre degetul mare si
indexul d-voastra.

EVALUAREA SECUNDARA A PACIENTULUI TRAUMATIZAT

Pacientul traumatizat se evaluează într-o ordine strictă, din cap până în picioare, respectând
segmentele corpului ţinând cont de riscul hipotermiei

Examinarea din „cap până în picioare” → poate fi efectuată indiferent dacă pacientul este conştient
sau inconştient. Urmăriţi reacţiile din timpul examinării la un pacient conştient. Puteţi întreba
pacientul ce simte. Nu puneţi multe întrebări în timpul examinării.

Dezbrăcarea completă a pacientului pentru a permite examinarea amănunţită a acestuia – acest

lucru poate presupune tăierea hainelor dacă mişcările sunt dureroase pentru pacient.

Se vor folosi surse de căldură (radiatoare, pături) pentru a proteja pacientul de hipotermie.

Se reevaluează semnele vitale – se va măsura temperatura dacă aceasta nu s-a efectuat în prealabil.

Evaluarea   leziunilor capului, gâtului:

 răni, contuzii, hemoragii;

 se examinează urechea, nasul, gura, scaplul,urechile;

 leziuni oculare → se examineaza reactia pupilara si miscarile oculare;

 se verifica gatul → deviatia de trahee, coloana cervicala (deformari, crepitatii).

În toate cazurile de traumă se are în vedere posibilitatea existenţei leziunii de coloană cervicală.
La nivelul capului putem constata  „ ochiul de raton „b(echimoza peri-orbitala) sau semnul lui
Battle”, scurgeri de lichid cefalorahidian din urechi, TCC şi TCF sub diferite forme.

Suspiciunea existenţei leziunii de coloană cervicală apare:

 la orice pacient politraumatizat (pacienţii care au mai mult de două leziuni din care cel puţin
unul pune viaţa în pericol);

 la orice pacient care a suferit un traumatism la nivelul capului;

 la orice pacient care prezintă traumatism la nivelul toracelui în apropierea capului;

 la orice pacient conştient, care acuza dureri la nivelul gâtului;

 la orice pacient care prezintă crepitaţii sau deformări la nivelul gâtului pacientului;

 la orice pacient care prezintă un status mental alterat.

Infirmarea suspiciunii de leziune la nivelul coloanei cervicale se poate face numai pe baza
examenului radiografic.

Atenţie sporită trebuie acordată imobilizării coloanei vertebrale cervicale. Pentru acest lucru folosim
gulere cervicale.

Gulerele cervicale pot fi de mai multe tipuri: rigide, moi, dintr-o bucată, din două bucăţi.

Pentru fixarea gulerului cervical întotdeauna este nevoie minimum de două persoane. Un salvator se
aşează la capul pacientului, va fixa capul şi cu o mişcare fermă va aşeza capul în ax,

cel de-al doilea salvator v-a fixa gulerul cervical. Important este să se îndepărteze toate hainele din
jurul gâtului pacientului. Se începe cu introducerea gulerului dinspre partea posterioară a gâtului
fără a-l mai mişca.

Evaluarea   leziunilor la nivelul toracelui:

 evaluarea durerii şi/sau a dificultăţii respiraţiei;

 contuzii, hemoragii;

 leziuni osoase.

 emfizem subcutanat → apare atunci când aerul ajunge în ţesuturile de sub piele. Acest lucru
apare de obicei la nivelul toracelui sau gâtului. Poate arăta ca o umflătură netedă a pielii. La
palpare apare o senzaţie de trosnitură datorită aerului care este împins în ţesuturi.

La acest nivel putem găsi numeroase leziuni traumatice: volet costal (minimum dubla fractură a cel
puţin două coaste învecinate), plaga suflanta (pneumotorax), plăgi, contuzii.

Evaluarea   leziunilor la nivelul abdomenului şi bazinului:

 a se evalua dacă există durere abdominală;

  răni, hemoragii;

 leziuni osoase (fracturile sunt foarte grave, ele  afectează organele genitale interne, vase
mari, rectul).

Se inspectează şi palpează abdomenul urmărind:

 echimoze;

 plăgi;

 deformări;

 zone sensibile;

 abdomen de lemn.

La acest nivel putem identifica drept leziuni: evisceraţia, plăgi (tăiate, împuşcate), diferite contuzii şi
escoriaţii, abdomen de „lemn” ca si semn al unei hemoragii interne. In caz de evisceratie (intestine
ce comunica printr-o plaga cu exteriorul), se va proceda la acoperirea lor cu un pansament umed
steril, fara a se tenta reintroducerea lor in cavitatea abdominala. Trebuiesc avute în vedere leziunile
interne. Orice durere la acest nivel pune alt probleme care nu se pot vedea de către examinator.

Bazinul se examinează pentru a observa echimoze, hemoragie sau tumefiere. Daca pacientul nu
acuza durere, apăsaţi uşor pe crestele iliace, oasele bazinului, observând dacă acestea prezintă sau
nu mobilitate.

Dacă pacientul acuza durere sau sensibilitate sau dacă aţi observat o mişcare anormală, o leziune
severă poate fi prezentă la acest nivel.

Examinarea extremităţilor:

 Efectuaţi o examinare sistematică a extremităţilor pentru a determina dacă există leziuni la

acest nivel. Examinarea consta din cinci paşi:

 Observaţi dacă există leziuni vizibile. Căutaţi hemoragii sau deformitati;

 Examinaţi dacă există sensibilitate la nivelul mâinilor, palpând uşor. Priviţi fata pacientului şi
ascultaţi dacă sunt semne de durere;

 Rugaţi pacientul să mişte mâna sau piciorul. Verificaţi dacă mişcarea este normală. Întrebaţi
dacă există durere la mişcare;

 Verificaţi sensibilitatea la nivelul extremităţilor prin atingere uşoară. Întrebaţi pacientul dacă
simte atingerea;

 Evaluaţi circulaţia la nivelul extremităţilor prin verificarea pulsului şi a timpului de reumplere

capilară.

Se vor căuta semne de factură, hemoragii.

Examinarea spatelui:

Se efectuează în doi timpi. Se fixează capul şi gâtul pacientului. Un salvator va fi poziţionat la capul
pacientului şi va fixa capul. Alţi doi salvatori vor fi poziţionaţi lângă pacient, unul la nivelul toracelui,
iar celălalt la nivelul bazinului. La comanda primulului salvator pacientul va fi întors pe o parte,
păstrând capul în ax. Salvatorul care este poziţionat la toracele pacientului va palpa cu o mâna
fiecare vertebra, coastele, scapula, zona lombară, căutând plăgi, hemoragii, echimoze, fracturi.

Pacientul este aşezat din nou pe spate şi folosind aceesi metoda va fi întors pe cealaltă parte pentru
a putea examina şi restul spatelui.

Concomitent cu examinarea spatelui, pacientul poate fi aşezat pe bord sau pe targă metalică pentru
a evita o mobilizare ulterioară a acestuia.

Dacă există corpi străini inclavaţi în diferite regiuni ale corpului, care se afla încă în plagă, se lăsa
acolo, va fi imobilizat în poziţia găsită şi se transporta de urgenţă la spital.

Suspicionam fractura de bază de craniu :

 Ochi de raton → vânătaie în jurul ochiului;

 Semnul lui Battle → vânătaie în spatele urechii;

 Scurgeri de lichid cefalorahidian (culoare gălbuie).

În general, pacienţii pot fi împărţiţi în două mari categorii: cei care au suferit un traumatism şi cei
care suferă de o boală. Traumatismul este un termen folosit pentru a descrie o leziune a pacientului,
produsă mecanic, termic sau chimic în mod brusc. Leziunea poate fi majoră sau minoră. Unele
incidente care pot cauza un traumatism sunt: căderea de la înălţime, accidentele rutiere şi leziuni
legate de activitatea sportivă, etc.

Manevre efectuate în timpul examinării

 Hemostază şi pansament;

 Imobilizarea fracturilor;

 Corpurile penetrante adânci nu se extrag decât în sala de operaţie (extragerea prematură

poate provoca exsangvinare, dacă corpul penetrant tamponează un vas sangvin important).
 MANEVRELE DE ASIGURARE A PERMEABILITATII CAILOR AERIENE

Etapele principale de înlăturare a dificultăţilor respiratorii cu risc vital pentru viaţa pacientului
sunt:

• Deschiderea şi menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii

• Asigurarea ventilaţiei artificiale pentru pacientul ce nu respiră sau are o respirare neadecvată .

• Sanarea căilor respiratorii prin aspiraţie.

• Asigurarea oxigenoterapiei - ventilatiei Deschiderea căilor aeriene:

• Hiperextensia capului

• Ridicarea mandibulei

• Deschiderea gurii - - manevra Safar

• • Subluxaţia mandibulei sau ridicarea barbiei -

manevra Esmarch

Curăţarea digitală a cavităţii bucale

- Se va efectua numai pentru îndepărtarea corpilor străini solizi, vizibili

- Priviţi expansiunile toracelui

- Ascultaţi sunetul respiraţiei

- Simţiţi pe obraz aerul expirat

Toate acestea nu trebuie să dureze mai mult de 10 secunde pentru a hotărâ dacă pacientul

respiră sau nuDacă este suspecție de leziune de coloană vertebrală :

Respiră victima? DA

• Dacă situaţia permite, victima nu este traumatizata, aşezaţi victima într-o poziţie laterală de

siguranţă – laterala stinga

• Sunaţi după ajutor

• Reevaluaţi periodic starea pacientului

Respiraţia normală absentă ?

Apel la 112
Deschidem caile respiratorii :

Manevra Safar: hiperextensia capului, subluxarea sau ridicarea barbiei, verificarea gurii.

Manevra Esmarch: subluxarea sau ridicarea barbiei, verificarea gurii.

Respiraţia artificială gură la gură:

• Pensăm nasul victimei

• Ţineţi-i bărbia ridicată

• Inspirati volumul vostru curent

• Buzele etanş pe cele ale victimei

• Expir continuu (1 sec) în gura victimei

• Verificăm dacă i se ridică pieptul

• Păstrăm bărbia ridicată

• Verificăm mişcările toracelui

Ventilaţia gură-la-nas:

• Ventilaţia gură-la-gură este dificilă

• Gura este serios lezată

• Victima este salvată de la înec

• Resuscitarea este facută de un copil

• Motive estetice

Apăsarea asupra cartilajului cricoid - manevra Sellick :

• Preîntâmpină distensia gastrică

• Preîntâmpină regurgitarea sau voma

- Degetele arătător se aplică pe partea anterioară a gâtului şi se apasă, pentru a induce ocluzia

esofagului

- Nu se apasa mai mult de 1-2 sec

- Dispozitivele de barieră reprezintă un tip de echipament individual de protecție, care este

conceput special pentru a proteja salvațorii împotriva expunerii la infecții, atunci când acestea

sunt în contact strâns cu victimele. Protecția devine o problemă din ce în ce mai importantă din
cauza virusului HIV și alți viruși și bacterii .

- Este recomandat să se utilizeze dispozitive de barieră pentru a menține fluidele victimei

departe de gura salvatorului în cazul în care sunt necesare efectuarea ventilației de salvator.

Adjuvanți pentru menținereea căilor aeriene deschise: pipele orofaringiene și nazofaringiene.

Calea orofaringiană:

Pentru a găsi dimensiunea corectă, așezați pe incisivii pacientului cu corpul dispozitivului paralel cu

palatul, de la colțul gurii până la lobul urechii sau la unghiul maxilarului. Secvența de inserare este

demonstrată.

Contraindicat la pacient conștient.

Calea nazofaringiană:

1. Măsurați căile respiratorii nazofaringiene de la nara pacientului la lobul urechii sau la unghiul

maxilarului.

2. Alegerea lungimii corecte va asigura un diametru adecvat, egal cu diamentrul primei articulații

a degetului mic a victimei.

3. Înainte de introducere, lubrifiați exteriorul tubului cu un lubrifiant pe bază de apă.

4. Contraindicație: trauma bazei craniului

Manevra Heimlich – descrisă pentru prima oară de medicul american Henry Jay Heimlich

Poziţia salvatorului în spatele pacientului: Stai în spatele victimei , apucă, înconjoarăi talia cu mâniile

tale.

Compresiile abdominale cresc presiunea în abdomen și torace, favorizînd eliminarea corpului străin
care

obstruează căile aeriene. Fiecare mişcare (străngere) va elimina obiectul.

Nu efectuați mişcări abdominale la sugari.

Aplică pumnul între ombilic şi arcul costal, degetul mare să fie spre abdomen.

Semnele de eficacitate :

• Corpul străin poate fi deblocat în mod progresiv în decursul a mai multor tentative.

• Eficacitatea acestor manevre poate fi evaluată în funcţie de expulzarea corpului străin,

• Apariţia accesului de tuse,

• Reluarea respiraţiei.

Persoana ce se sufocă devine inconştientă.

VICTIMA INCONȘTIENTĂ : COMPRESIUNI STERNALE 30:2 cu frecventa 100-120min

Grad de severitate

• Obstrucţie severă, completă

• Inconştien

Start RCP

Conştient

• 5 lovituri interscapulare

• 5 compresiuni abdominale

• Obstrucţie medie, parţială

• Încurajaţi să tuşească

• Observaţi îmbunătăţirea

• sau

• deteriorarea stării victimei

ÎNECUL – OBSTRUCȚIA CU LICHID:

• Una din cele mai mari urgenţe

• Definit ca o inundare a căilor respiratorii cu lichid, secundar acestei inundări apărând diferite grade
de asfixie, până la DECES.

• Cei mai implicaţi sunt adolescenţii băieţi (b/f – 6:1); •

Imersia - înseamnă că o parte din corp este acoperită de lichid.

• Submersia – implică întregul corp, acesta fiind acoperit de apă sau alt fluid cu tot cu căi aeriene.

• Pentru ca ÎNECUL să apară, trebuie ca cel puţin căile aeriene să fie inundate. Practic, pot exista
două situaţii: i. Inecul autentic, în care o oarecare cantitate de apă a pătruns în plămân şi în stomac;

2. Înecul fals, se instalează spasmul laringian sever sau sincopa cardio-respiratorie, care apare înainte
de pătrunderea apei în plămân. Lanțul de supraviețuire la înec:

Clasificarea victimelor:

• Grupa A – pacient treaz

• Grupa B – conştient dar obnubilat

• Grupa C – comatos:

Prognosticul scade de la A la C.

Prognostic bun:

• Conştient la internare

• Hipotermic

• Copil mare de 5 ani sau adult

• Timp de submersie scurt, sub 10 minute

• BLS sau ACLS precoce

• Răspuns bun la măsurile iniţiale de resuscitare

Care este intervalul de timp de la înec, pînă la care victima mai poate fi reanimată cu succes:

3-6 minute pînă la 10 – 40 minute, la submersie în apă dulce;

17 minute, la submersie în apă sărată,

10-20 minute la înec “sincopal”.

 CONDITIILE UNEI RESUCTITARI EFICIENTE

RCP este formata din trei mari grupe de manopere terapeutice:

1. Suportul vital bazal (SVB) format din totalitatea masurilor care pot realiza o minima

presiune de perfuzie si oxigenare cerebrala (dezobstructia cailor respiratorii, respiratia
artificiala, masaj cardiac extern).

2. Suportul vital avansat (SVA) care contine in plus fata de SVB tratamentul electric de
defibrilare si administrarea de medicamente, pentru reluarea activitatii spontane a cordului.

3. Masurile postresuscitare care contin masuri de reanimare si terapie intensiva

postresuscitare menite sa recupereze activitatea creierului, sa mentina functiile vitale si
totodata sa reduca efectele lipsei de oxigen la nivelul celulelor

Resuscitarea are sanse de reusita cand:

o Aprovizionarea creierului cu oxigen reincepe primele 4 minute;

o Inima reincepe sa bata in primele 8-10 minute;

o Stopul se produce intr-o zona usor accesibila, asa incat salvatorii pot ajunge usor la victima;

o Sunt mai multe persoane care pot actiona ca salvatori;

o Cauza stopului cardiac nu e una foarte grava (in asistolia sau disociatia electromecanica
supravietuirea este de doar 10-15%)
 ETAPELE RESUSCITARII CARDIO-RESPIRATORII

1.Asiguraţi-vă că dvs, victima şi orice alt martor, sunteţi cu toţii în sigurantă.

2. Verificaţi starea starea de conştientă a victimei: miscaţi cu blândeţe umerii

victimei şi întrebaţi cu voce tare: “Sunteţi bine?”

3. Dacă răspunde:

• lasaţi victima în poziţia în care aţi găsit-o, dacă aţi stabilit că nu există nici

un alt pericol;

• încercaţi să aflaţi ce i s-a întâmpat şi chemaţi ajutor dacă este nevoie;

• reevaluaţi-l cu regularitate.

4. Dacă victima nu răspunde:

• se strigă după ajutor;

• victima se poziţionează în decubit dorsal si apoi se deschid căile aeriene

prin hiperextensia capului si ridicarea bărbiei;

• se plasează o mână pe frunte si se împinge cu blândeţe capul pe spate;

• pentru deschiderea căilor aeriene se va ridica bărbia victimei cu vârful

degetelor plasate sub menton.

• Menţinând căile aeriene deschise salvatorul încearcă să stabilească dacă

victima respiră utilizând priveste –ascultă- simte:

a. priveste miscările peretelui toracic;

b. ascultă zgomotele respiratorii la nivelul gurii victimei;

c. simte fluxul de aer pe obraz;

d. decide dacă respireţia este normală , anormală sau absentă .

5. Dacă victima respiră normal:

• se asează victima în poziţie de siguranţă;

• salvatorul va solicita ajutor – va apela 112 sau numărul local de urgenţă,

pentru chemarea ambulanţe

6. Dacă victima nu respiră sau respiră anormal:

• salvatorul va trimite pe cineva după ajutor, să găsească si să aducă un DEA dacă acesta este
disponibil; sau, dacă este singur va

folosi telefonul mobil pentru alertarea serviciilor de urgenţă – salvatorul va părasi victima numai
dacă nu are altă alternativă.

• se încep compresiile toracice după cum urmează:

a. se îngenunchează lângă victimă;

b. salvatorul plasează podul unei palme pe centrul toracelui victimei;

c. podul palmei celeilalte mâini se plasează peste cea aflată pe

torace;

d. se întrepătrund degetele mâinilor evitându-se compresia pe

coastele victimei. Nu se îndoiesc coatele. Nu se vor face compresii la nivelul abdomenului superior
sau la nivelui apendicelui xifoid.;

e. salvatorul se va poziţiona vertical deasupra toracelui victimei

si va efectua comprimarea sternului cu cel puţin 5 cm (fără a

depăsi însă 6 cm);

f. după fiecare compresie îndepărtaţi presiunea exercitată pe torace fără a pierde contactul
între mâinisau între palmă sistern;

repetaţi compresiile cu o frecvenă de cel puţin 100 pe min (fără

a depăsi 120 pe min);

g. compresiile si decompresiile trebuie să fie egale ca intervale de

timp.

7. Combinarea compresiilor toracice cu ventilaţiile.

• după 30 de compresii se deschide calea aeriană folosind hiperextensia capului si ridicarea

mandibulei;

• se pensează părtile moi ale nasului folosind policele si indexul

mâinii de pe frunte;

• se deschide cavitatea bucală a victimei menţinând însă bărbia ridicată;

• salvatorul inspiră normal si pune buzele în jurul gurii victimei asigurând o bună etanseitate;
 • salvatorul expiră constant în gura victimei preţ de 1 secundă, ca

într-o respiraţie normală, urmărind ridicarea peretelui anterior al

toracelui;

• se menţine capul în hiperextensie si bărbia ridicată, se îndepărtează gura de gura victimei si

se urmăreste revenirea toracelui la

poziţia iniţială ca într-un expir normal;

• se inspiră normalsise repetă ventilaţia pentru a obţine două ventilaţii eficiente. Cele
două ventilaţii trebuie să fie efectuate în mai

putin de 5 secunde. Apoi, fără întârziere,se repoziţionează corect

mâinile pe sternul pacientului si se efectuează încă 30 de compresii toracice;

• se continuă efectuarea compresiilor toracice si a ventilaţiilor întrun raport de 30:2;

• întreruperea manevrelor pentru reevaluarea victimei este indicată doar dacă

aceasta dă semne de trezire:se miscă, deschide ochii

sau respiră normal, altfel nu întrerupeţi resuscitarea.

• Dacă primele ventilaţii nu produc ridicarea peretelui toracic,

atunci, înaintea următoarei încercări:

a. se priveste în gura victimei si se îndepărtează orice obstrucţie;

b. se reverifică extensia capului si ridicarea mandibulei;

c. oricum nu sunt recomandate mai mult de două încercări de a

ventila înaintea reluării compresiilor.

• Dacă sunt prezenţi mai mult de un salvator, celălalt ar trebui să

preia resuscitarea la fiecare 2 minute pentru a evita apariţia obo-

11

Resuscitare

selii. Asiguraţi-vă că întreruperea compresiilor este minimă în

timpul schimbului salvatorilor.

8. Resuscitarea doar cu compresii toracice se poate efectua după cum

urmează:

• dacă salvatorul nu este instruit sau nu doreste să administreze

ventilaţii gură-la-gură, atunci va efectua doar compresii toracice;

• în acest caz, compresiile toracice trebuie efectuate continuu, cu o

frecvenţa de cel puţin 100 pe minut (dar nu mai mult de 120 pe

minut).

9. Resuscitarea se continua până când:

• soseste ajutor calificat si preia resuscitarea;

• victima dă semne de viaţă: se miscă, deschide ochii sau respiră

normal;

• salvatorul este epuizat fizic

ETAPELE RESUSCITARII CARDIO-RESPIRATORII

Cum se acordă primul ajutor?

1. Verificați siguranţa mediului/locului și dacă există alte persoane în zonă care ar putea suna la
112.

2. Verificați dacă victima răspunde. 

3. a) Dacă victima răspunde, o veți lăsă în poziţia găsită și veți încearca să o țineți conștientă
adresându-i întrebări despre starea ei.

4. b) Dacă victima nu răspunde.  Încercați să găsiți pe cineva care să apeleze serviciul de

ambulanță. În acest timp, asezați victima pe spate şi eliberați căile aeriene (o mână se
poziţionează pe fruntea victimei, iar capul se așează în hiperextensie, în timp ce cu cealaltă
mână se ridică madibula).

5. Verificați dacă victima respiră prin metoda PAS. 

6. a) Priveşte (se urmăresc mişcările toracelui)  

7. b) Ascultă (se ascultă cu urechea poziţionată în dreptul gurii victimei) 

8. c) Simte 

Victima poate să respire superficial și foarte neregulat în primele minute după ce a suferit un stop
cardiac. De aceea, nu veți evalua victima mai mult de 10 secunde. Dacă vă îndoiți de modul în care
respiră victima, este important să luați o atitudine conformă cu cea din cazul în care victima nu
respiră. 

1. a) Dacă respiră normal, veți aseza victima în poziţia de siguranţă și veți solicita ajutorul
serviciului de ambulanță. Veți rămâne alături de victimă și îi veți verifica permanent starea
de conștiență până la sosirea ambulanței.

2. b) Dacă nu respiră normal, veți ruga pe cei din jur să sune la serviciul de ambulanță și veți
începe executarea masajului cardiac extern.

Cum se face masajul cardiac?

Vă veți poziţiona mâinile, una peste alta, cu podurile palmelor în centrul toracelui victimei și veți
comprima sternul aproximativ 4-5 cm adâncime. Atenție! Frecvenţa compresiilor trebuie să fie de
100 de compresii pe minut.

1. Va trebuie să combinați compresiile toracice cu ventilaţia artificială – respirația gură la gură.

Astfel după 30 de compresii toracice, veți cuprinde nasul cu degetele și veți executa 2
respiraţii succesive. Veți continua cu alternanţa compresii:respiraţii 30:2 până la revenirea
stării de conștiență a pacientului sau până la sosirea echipajului de prim ajutor.
 COMPLICATIILE RESUSCITARII CARDIO-RESPIRATORII

Incidentele si complicatiile legate de manevrele de RCR

1. Incidente legate de masajul cardiac extern (MCE):

- rupturi costale (31,6% din cazuri - studiu pe 705 cazuri) (1) – unilaterale

sau bilaterale;

- fractura-disjunctie sternala (21,1%);

- ruptura organ parenchimatos (hepatica sau splenica) (30,8%);

- pneumotorax (13%) unilateral sau bilateral;

- hemotorax;

- hemomediastin (18,3%);

- hemopericard, leziuni de cord (< 5%);

- sange spumos in cord;

- intarzierea aplicarii MCE (ex. asteptarea echipei de reanimatori in saloane, cabinete, coridoare etc.
fara a se initia MCE).

Masajul cardiac intern implica probleme de indicatie, moment operator,

tehnica, rezultate.

2. Incidente legate de resuscitarea respiratorie:

- manevrare intempestiva a capului (posibil fractura de coloana cervicala,

hiperextensia excesiva a capului, luxatia temporo-mandibulara);

- excoriatii, abraziuni fata, gat;

- aspiratie intempestiva, sangerare;

- tentative “brutale” de intubatie oro-traheala (IOT): dinti rupti, leziuni

faringo-laringiene (20,4%), fractura de hioid;

- IOT esuata, intubatie esofagiana nerecunoscuta;

- hiperinflatia sau perforatia gastrica;

- masca laringiana blocanta;

- aspiratie pulmonara;

- tentative de cricotirotomie, traheostomie hipoxemianta, hemoragie,

hema-toame compresive, emfizem subcutanat;

- manevra Heimlich cu ruptura de stomac;

- embolie de maduva osoasa

3. Incidente legate de administrarea drogurilor:

- adrenalina – administrata in miocard, pulmon (pneumotorax), dilutie

necorespunzatoare (adulti, copii);

- abord venos:

♦ administrare paravenoasa;

♦ abord central:

− intrapleural, mediastin;

− pneumotorace;

− nod de cateter in ventriculul drept;

− hemotorax;

− abord subclavicular bilateral;

− ruptura de cateter;

− cateter pierdut;

− pozitionare defectuoasa a cateterului:

• cateter indreptat spre extremitatea cefalica,

• cateter in cord.

− extragerea cateterului dupa deces (incorect medico-legal).

4. Incidente legate de aparatura:

− aparatura defecta, neverificata prealabil:

• conectari labile - deconectari de la tubulatura;

• balon spart, burduf spart;

• electrozi pentru monitoare uscati, incurcati;

− manipularea nesigura a aparatelor: intarzieri, butonare imprecisa;

− defibrilare, arsuri – dozare Jouli diferita pentru adulti si copii.

5. Incidente legate de metodologie, tactica:

− deficiente in educarea medicala continua;

− insuficienta pregatire teoretica si practica:

• incompetenta;

• ignoranta;

• neprevedere;

• imprudenta;

• temeraritate;

• neglijenta;

• usurinta;

• neatentie;

• neaplicarea unor masuri de profilaxie, toate pot conduce catre culpabilitate.

Actualitati in anestezie, terapie intensiva si medicina de urgenta

354

− locatie:

- sala de operatie (alarme deconectate, plecare din sala)

– salon (fara minim de dotare pentru RCR)

– wc- nesupraveghere

– strada

– vehicul (autobuz, tramvai)

– fabrica.

− atitudine:

– promptitudine (+,−) in aplicarea ghidului;

– siguranta in aplicarea ghidului RCR;

– aplicare de masaj cardiac la victima cu puls prezent, colaps,

depresie respiratorie;

– respiratie gura la gura, balon, burduf la victima care are miscari

respiratorii (exista ghiduri care renunta la aceasta manevra);

- aplicarea manevrelor RCR la victima decedata de peste

15 - 20 minute

- datele culese de la martori sunt intotdeauna imprecise, subiective, emotionale;

- se acuza de obicei declararea decesului fara a se lua vreo masura de

resuscitare;

- midriaza fixa – criteriu de abtinere de la RCR?!

- luarea pulsului (carotida, femurala, humerala, radiala) se exclude din

ghid – pierderea din timp (40% din laici nu detecteaza pulsul, 10% nu

discern absenta pulsului).

6. Oprirea manevrelor de resuscitare

− oprirea manevrelor de resuscitare prea repede constituie motiv de interpretare, acuzare;

− depinde de conditii (de exemplu un refrigerat inecat in apa rece poate

fi resuscitat ore);

− Wolf a resuscitat dupa 8 ore;

− cazul muncitorului ingropat in pamantul surpat intr-un sant adanc – cu

RCR esuata la dezgropare, dar cu reluarea activitatii cardiace la resuscitarea de la spital – un exemplu
din multiplele posibilitati ale realitatii;

− cazul unui parinte care toata viata a acuzat medicul de garda ca nu a

resuscitat fiica electrocutata in pregatirea casnica a nuntii, adusa cu

salvarea, decedata, avand in vedere timpul de la electrocutare, chemare

salvare (pe vremuri, fara dotare), transport nemonitorizat, taximetric,

midriaza fixa, deces cert de peste 15-20 minute (aproximativ).

 CRITERII PENTRU A OPRI RCP

o Victima prezinta semne de revenire a functiilor vitale si a cunostintei.

o Diagnosticul de stop cardiac se face cu intarziere prea mare.

o Semnele vitale nu apar dupa aproximativ 30-60 de minute de resuscitare.

o Se observa evidente semne cerebrale care sa afecteze ireversibil calitatea vietii pacientului.

o Este depasita limita de rezistenta fizica a reanimatorului.