CURS 2 - EDUCAȚIE ÎN SĂNĂTATE ȘI PRIM AJUTOR

Principiul fundamental după care trebuie să ne ghidăm când suntem în situația de a

acorda măsuri de prim ajutor este ”Primum non nocere”. Este esențial ca persoană
ce acordă măsurile de prim ajutor SĂ ȘTII CE NU TREBUIE SĂ FACI. De
exemplu, trebuie luată în considerare posibilitatea unei leziuni a coloanei vertebrale
și ar putea fi mai bine să lăsați persoana accidentată în poziția găsită decât să
încercați să-l mișcați fără a avea echipamentul necesar (ex: guler cervical) sau
numărul de persoane adecvat.

Cel mai important obiectiv este menținerea funcțiilor vitale până la acordarea unui
tratament medical adecvat cu ajutorul serviciilor medicale specializate.

Evaluarea primară se face după formula:

 A (Airways) – eliberarea si protezarea cailor aeriene si controlul coloanei

cervicale
 B (Breathing) – evaluarea respiratiei
 C (Circulation) – evaluarea circulatiei si controlul hemoragiei
 D (Disability) – evaluarea statusului neurologic
 E (Exposure) – examinarea completa a suprafetei tegumentare a pacientului

A. După evaluarea stării de cunoștință a persoanei accidentate, se vor evalua

căile respiratorii. Dacă persoana accidentată este inconștientă, se va deschide
gura și se vor elibera căile respiratorii prin îndepărtarea corpilor străini dacă
aceștia sunt prezenți, se vor îndepărtarea hainele victimei din zona gâtului și
se va expunerea zona toracică în vederea evaluării respirației. Evaluarea

1
 respirației urmărește prezența/absența mișcărilor respiratorii, frecvența și
eficiența respirației prin observarea culorii tegumentelor (cianoza).
B. Evaluarea circulației presupune urmărirea și aprecierea prezenței și a
frecvenței pulsului central (femural, carotidian, brahial), pulsul periferic cu
caracteristicile acestuia, presiunea arterială, culoarea și temperatura
tegumentelor. Scăderea cu 30% a volumului circulant nu produce
hipotensiune arterială, ci tahicardie (creșterea frecvenței cardiace) și scăderea
în intensitate a pulsului. Alte semne sugestive de hemoragie sunt: senzația de
sete, tegumentele palide și reci, tahipnee.
C. Hemoragia determină instabilitate hemodinamică și poate avea următoarele
surse: hemoragia externă sau internă la nivelul toracelui, abdomenului,
bazinului sau la nivelul membrelor.

Hemoragia externă se evidențiază clinic încă din momentul producerii

accidentului și se trebuie controlată imediat prin compresie locală. Folosirea
garoului pentru leziunile mari, în special în cazul fracturilor membrelor
inferioare, se recomandă atunci când se consideră că membrul respectiv este
irecuperabil (datorită riscului crescut de leziuni datorate sindromului de
ischemie-reperfuzie).

Hemoragiile interne sunt severe și se asociază cu leziuni ale organelor interne

(splina, ficat). După instituirea manevrelor de oprire a sângerării, se instituie
măsurile de resuscitare volemică pentru reducerea efectelor hipoperfuziei.

D. Evaluarea statusului neurologic se face prin aprecierea imediată a conștienței,

evaluarea prezenței sau nu a leziunilor la nivelul coloanei vertebrale și
aspectul pupilelor și prezența reflexelor pupilare (scorul Glasgow).

2
 E. Examinarea completă a persoanei accidentate pentru evaluarea integrității și
identificării nivelului la care sunt prezente leziunile. După examinarea
preliminară se iau măsuri pentru prevenirea hipotermiei sau pentru prevenirea
expunerii solare (arsură, insolație).

RESUSCITAREA CARDIO-PULMONARĂ

Resuscitarea se efectuează persoanelor accidentate care sunt în stare de inconștiență

și nu răspunde la stimuli, nu prezintă respirație spontană și nu prin căutarea pulsului.
Masajul cardiac extern trebuie inițiat rapid și menținut în mod continuu, după
următorul raport compresii/respirații = 30:2. Acesta este un element esențial în
resuscitarea cardio-respiratorie, mai important decât ventilația artificială.

Suportul vital de bază la adult

1. Verifică siguranţa mediului/locului

2. Verifică dacă victima răspunde:
 scuturare umeri
 “sunteţi bine / totul e în regulă?”
3. a) Dacă pacientul răspunde:
 se lasă pacientul în poziţia găsită
 se reevaluează starea pacientului periodic

b) Dacă pacientul nu răspunde:

 strigă după ajutor

 poziţionare în decubit dorsal şi se eliberează căile aeriene (o mână se
poziţionează pe fruntea pacientului şi se pune capul în hiperextensie, în
timp ce cu cealaltă mână se ridică madibula)

3
 4. Verifică dacă pacientul respiră:
 priveşte (se urmăresc mişcările toracelui)
 ascultă (se ascultă cu urechea poziţionată în dreptul gurii pacientului)
 simte
5. a) Dacă respiră normal:
 se aşează în poziţia de siguranţă
 apel pentru ambulanţă
 evaluare continuă

b) Dacă nu respiră normal:

 trimite după sau cheamă ambulanţa

 masaj cardiac extern
 se poziţionează mâinile în centrul toracelui victimei se comprimă
 sternul aproximativ 4-5 cm
 frecvenţa compresiilor: 100/min
6. a) Se combină compresiile toracice cu ventilaţia artificială
 după 30 de compresii toracice se eliberează căile respiratorii şi se
pensează nasul
 se execută 2 respiraţii succesive
 se continuă cu alternanţa compresii: respiraţii 30:2
 se întrerupe resuscitarea numai dacă pacientul respiră normal

b) Numai masajul cardiac extern, fără ventilaţie artificială (gură la gură sau
gură la nas)

 este considerat acceptabil, dacă salvatorul nu e capabil sau nu doreşte

să execute respiraţia gură la gură; studiile arată că MCE fără ventilaţie

4
 artificială este net superior lipsei de resuscitare, unele sugerând chiar
că procentul de supravieţuire este comparabil cu cel din resuscitarea
utilizând şi ventilaţia artificială (48,49)
 frecvenţa compresiilor trebuie să fie de 100/min
 se întrerup compresiile numai dacă pacientul începe să respire normal

7. Se continuă resuscitarea
 până când soseşte personalul calificat
 victima începe să respire normal
 salvatorul este epuizat

MĂSURI DE PRIM AJUTOR ÎN ACTIVITATEA SPORTIVĂ

Suprasolicitarea fizică și psihică la antrenamente și competiții pot duce la apariția

unor accidente, uneori minore, alteori punând în pericol viața sportivului. Unele
dintre ele se datorează durității efortului, tehnicii incorecte sau nerespectării
indicațiilor elementare date de antrenor sau medic; altele au drept cauză diversele
afecțiuni care forțează organismul, efortul putând contribui la declanșarea unor
afecțiuni patologice grave.

Traumatismele trebuie cunoscute atât de medic, cât și de antrenor, deoarece

promtitudinea măsurilor luate condiționează evoluția accidentatului, în ultima
instanță, succesul sau insuccesul tratamentului. Este necesar ca orice traumatism,
indiferent de intensitatea și localizarea lui să constituie o urgență care să solicite
asistență medicală calificată cât mai precoce.

5
Ligamentele, mușchii și tendoanele reprezintă structuri moi din jurul oaselor și
articulațiilor și pot prezenta diverse leziuni. Incidența apariției afecțiunilor la
nivelul acestor structuri este mai mare la sportivi prin natura activității lor.

Tipuri de leziuni:

 Întinderea musculară sau spasmul muscular apare datorită

suprasolicitării mușchiului în urma stresului și oboselii la nivel
muscular.
 Ruperea fibrei musculare poate apare brusc în urma unui
traumatism sau în urma unei suprasolicitări a mușchiului, fără o
încălzire în prealabil. Se caracterizează prin durere intensă,
spontană, prezentă la palpare, urmată de tumefierea zonei, echimoze
sau hematoame.
 Entorsele – sunt leziuni care apar ca rezultat al întinderii sau ruperii
mușchilor sau tendoanelor. Entorsele se produc atunci când
mușchiul este întins la extrem??.
 Luxațiile – sunt leziuni care apar ca rezultat al întinderii sau ruperii
ligamentelor. Ele se pot produce în timpul unei mișcări bruște, când
oasele din articulația respectivă se deplasează peste limitele
mobilității fiziologice.
 Fractura este o discontinuitate la nivelul osului, ce poate să apară
în urma unui traumatism direct sau printr-un mecanism indirect,
când o anumită zonă este supusă unei forțe prea mari.

Fracturile pot fi:

6
 după integritatea pielii:

 fracturi închise – tegument este intact;

 fracturi deschise – tegumentul este lezat și osul ajunge
să se exteriorizeze.
 după numărul leziunilor de la nivelul osului:
 fracturi simple
 fracturi cominutive
 după gradul de discontinuitate a osului:
 fracturi incomplete - fractura ”în lemn verde” se observă
mai frecvent la copii, înfundarea oaselor craniene sau
fisurile ce se întâlnesc mai ales la adulți;
 fracturi complete – pot avea un traiect. Oblic,
transversal, longitudinal, spiroid. De obicei, sunt cel
puțin 2 fragmente de fractură – fractură cominutivă,
fragmentele osoase purtând numele de eschile. Aceste
fragmente se pot deplasa: prin rotație, prin translație,
prin unghiulare.

Fig. 1 - Tipuri de fracturi

7
Măsurile de prim ajutor trebuie acordate după evaluarea clinică, stabilirea
nivelului la care au apărut și în funcție de gradului de afectare.

Din punct de vedere clinic, simptomatologia prezentă este de la dureri de

intensitate mică până la dureri severe, rigiditate, tumefacție, echimoze, afectarea
integrității tegumentului.

Evaluarea impune aplicarea procedurii RICE (Rest, Ice, Compresion, Elevation)

pentru a diminua tumefacția și durerea:

 Rest (repaus) – este o componentă cheie a refacerii zonei ce prezintă o

leziune;
 Ice (gheața) – gheața este un remediu excelent la reducerea răspunsului
inflamator și a durerii asociate cu caldura generată de creștere a fluxului
de sânge. Se recomandă aplicarea compreselor cu gheață câte 10
minute/oră;
 Compresion (compresie) – se urmărește reducerea edemului apărut în urma
procesul inflamator pentru că un edem prea mare determină compromiterea
semnificativă a funcției articulației. Compresia se face cu un bandaj, de
preferat elastic, înaintea leziunii până la articulația următoare (o leziune la
nivelul gleznei presupune ca bandajul să înceapă de la baza degetelor
piciorului până la genunchi). Se va verifica circulația în exteriorul zonei
bandajate prin aprecierea culorii și temperaturii tegumentului, deoarece un
bandaj strâns va avea drept rezultat afectarea circulației în zona respectivă
cu apariția cianozei și tegumente reci.

8
  Elevation (ridicare) – are ca scop diminuarea edemului prin creșterea
întoarcerii venoase, iar efectul este scăderea intensității durerii și a
tumefacției.

Măsurile de prim ajutor în cazul fracturilor osoase au drept scop restabilirea

continuității osoase cât mai aproape de normal pentru a asigura o recuperare
funcțională fără sechele.
În acordarea primului ajutor se are în vedere efectuarea hemostazei şi pansarea plăgii
(în caz de fractură deschisă). Apoi se va efectua imobilizarea provizorie a fracturii
prin aşezarea atelelor deasupra şi dedesubtul fracturii, fixând cele două articulaţii
vecine locului fracturării cu ajutorul feşelor pentru a opri deplasarea fragmentelor
osoase şi apariţia unor leziuni.Transportul persoanei accidentate se va face cu targa
(plan dur) până la unitatea sanitară cu profil chirurgical.

Fracturile membrului superior necesită feșe pentru imoblizare.

Fracturile membrului inferior necesită imobilizare între 2 atele de la rădăcina

membrului fracturat şi până sub articulaţia gleznei.

Fracturile costale atât cele deschise, cât şi cele închise, pot provoca leziuni ale
plămânilor sau ale vaselor mari de sânge. Se va folosi un bandaj care se va pune în
jurul cutiei toracice pentru a asigura stabilitate şi pentru a reduce durerea.

Fracturile coloanei vertebrale pot provoca leziuni ale măduvei spinării, care pot avea
drept consecinţă paralizii. Posibilitatea unei fracturi de coloană poate fi însoţită de
simptome ca: amorţeli (parestezii) sau lipsa de control (paralizie) a unei zone a
corpului:

9
  fractura coloanei cervicale determină paralizii sau parestezii ale corpului de
la gât în jos;
 fractura coloanei lombare determină paralizii sau parestezii ale corpului de la
mijloc în jos.

Dacă există suspiciunea fracturii coloanei vertebrale, deplasarea accidentatului se va

face numai dacă este absolut necesar şi numai păstrând rectitudinea coloanei
vertebrale efectuată de către personal specializat.

ÎNTREBĂRI:

1. În ce constă evaluarea primară?

2. Cum evaluați statusul neurologic?
3. Cum se efectuează resuscitarea cardio-pulmonară?
4. Cât timp se continuă resuscitarea?
5. Care sunt tipurile de traumatisme întâlnite frecvent la sportivi?
6. Ce este luxația și cum se produce?
7. Care sunt cauzele producerii traumatismelor în sport?
8. Ce tipuri de fracturi cunoașteți?

10