Sunteți pe pagina 1din 2

“Nu dați vina pe consumator”

David Zinczenko

Autorul David Zinczenko surpinde principalele probleme ce intervin corelativ


consumului masiv de fast-food în textul său, astfel că, acesta menționează atât problemele de
sănătate ulterioare unei diete dezechilibrate cât și felul în care informația este transmisă în mod
selectiv față de consumator. Acesta atrage atenția asupra consumului ridicat de mâncare
nesănătoasă în rândul copiilor și adolescenților aducând atenția asupra gradului ridicat de diabet
zaharat la copii, care, în mai puțin de 30 de ani a crescut cu 25%, costurile alocate diabetului
zaharat ajungând la cifra de 100 de miliarde de dolari pe an. Autorul se amintește și pe sine în
mulțimea tinerilor afectați de consumul zilnic fast-food, menționând faptul că salvarea sa a stat
în implicarea sa în cadrul unei reviste de sănătate: “Pe la 15 ani, acumulasem 95 de kilograme de
seu de adolescent apatic pe statura mea cândva deșirată de 178 de centimetri. Apoi am avut
noroc. M-am dus la colegiu, am intrat la Navy Reserves și m-am implicat într-o revistă de
sănătate. Am învățat să-mi reglez dieta.”. David Zinczenko ridică și problema accesibilității când
vine vorba de o alimentație sănătoasă, menționând numărul mare de restaurante de tip fast-food,
strategic amplasate, comparativ cu alternativele oferite. De altfel, se ridică și problema
comunicării cu consumatorul, referitor la etichetele cu un adevăr ascuns în spate, informarea
restrictivă asupra ingredientelor și o informare parțială asupra produselor sau chiar inexistentă.
Autorul încheie textul menționând pericolele pe care toate problemele menționate anterior le pot
declanșa, precum obezitatea.

După cum am prezentat punctul de vedere al autorului David Zinczenko, și eu consider


că acest consum exagerat de mâncare nesănătoasă produce efecte devastatoare, atât în timp, cât și
pe termen scurt astfel că o asemenea dietă alăturată unui stil de viață sedentar este un pericol nu
doar pentru bunăstarea omului cât și pentru viața sa. Referindu-ne la problema accesibilității aș
adăuga și faptul că mâncarea sănătoasă este nu numai greu accesibilă, cât și mult mai scumpă în
majoritatea cazurilor. Dacă ar fi să aducem România în discuție, platformele de livrare a
mâncării sunt pline de restaurante în genul fast-food, cu prețuri mici, accesibile, livrări de multe
ori gratuite și rapide în vreme ce, un furnizor de mâncare sănătoasă nu numai ca este greu găsit,
dar și de permis. În plus, efectele consumului de fast-food sunt mult mai multe decât afecțiunile
menționate în paragraful anterior. Ne este dezvăluit faptul că abordarea unui stil de viață
haotic din punct de vedere alimentar nu este recomandată însă faptul că aceasta poate fi și fatală
ar trebui să dea de gândit oricărui adept al unor astfel de obiceiuri: “Zonele cu o densitate
ridicată a restaurantelor fast food și care permit un acces facil la acest tip de servicii sunt asociate
cu un număr crescut al cazurilor de infarct miocardic. La un număr de 100.000 de persoane,
fiecărui astfel de restaurant îi pot corespunde patru cazuri de infarct.”. În plus, în rândul copiilor
se insalează, în mod prematur diverse afecțiuni sau tulburări total incompatibile cu vârsta și
dezvoltarea acestora în vreme ce, în rândul adulților dezechilibrul alimentar aduce tulburări atât
la nivelul creierului cât și la nivel emoțional, principala problemă fiind dependența în sine:”
Intrucât alimentele procesate sunt pline de aditivi chimici sintetici, ele însele sunt din punct de
vedere tehnic droguri. Așa că nu este de mirare ca milioane de oameni de peste tot din lume sunt
dependenți de acestea.”.

Sumarizând cele discutate anterior putem trage concluzia faptului că, atât un stil de viață
nesănătos cât și dependența de fast-food provoacă probleme grave de sănătate care ar fi putut să
nu intervină, în prezența unei vieți echilibrate.

Bibliografie:

Ruxandra Schitea,“Cazurile de infarct miocardic, mai frecvente în zonele cu acces crescut la


restaurante tip fast-food”, Raportul de Gardă, 14 august 2019,
https://raportuldegarda.ro/csanz2019-cazurile-de-infarct-miocardic-frecvente-zonele-acces-
crescut-fast-food/. Accesat la 11 ianuarie 2023.

Sara Ipatenco, “Relationship Between Fast Food & the Brain”, Sfgate, 27 noiembrie 2018,
https://healthyeating.sfgate.com/relationship-between-fast-food-brain-12203.html. Accesat 11
ianuarie 2023.

Grant Stoddard, “Asta se întâmplă în corpul tău când mănânci prea mult fast food”, Vice, 14
noiembrie 2018, https://www.vice.com/ro/article/a3mw3z/ce-se-intampla-cand-mananci-prea-
mult-fast-food. Accesat 11 ianuarie 2023.

S-ar putea să vă placă și