CUM SA CERI AJUTORUL

În faţa mea stătea o doamnă frumoasă, bine îmbrăcată, cu o vărstă aproape

de 40 ani, cu o atitudine serioasă şi impunătoare.Era obişnuită să vorbească
cu oamenii, fiind manager executiv intr-o companie cu mulţi angajaţi. Îi era
insă dificil să-şi expună problemele personale, mai ales pentru că zilnic ea
trebuia sa fie dură, severă, să ţină in friu multitudinea de situatii ce apareau,
dificultatile inerente legate de comunicarea cu colegii, dar mai ales cu sefii.
Tonul era mai degraba aspru cu inflexiuni autoritare. Nici urma de feminitate,
de caldura.Incet incepe sa-mi spuna ce doare.
Atacurile de panica, la inceput mai rare au devenit tot mai dese, uneori o iau
chiar din somn, starile depresive bine ascunse de ochii lumii incep sa fie o
stare de fapt zilnica. Relatia cu sotul s-a degradat continuu in ultimii 5 ani,
ani buni de altfel, pentru ca pe plan profesional a fost mereu in ascensiune.
Copii, spune ea (un baiat si o fetita nascuti la un interval de 3 ani intre ei),
desi au de toate, chiar mult peste ce au alti copii de varstele lor sunt vesnic
nemultumiti.Au rezultate scolare slabe, comportamente agresive, atitudini
obraznice, sunt neintelegatori si destul de reci afectiv.Simte ca undeva, la un
moment dat lucrurile au inceput sa se rostogoleasca cu o viteza ce nu mai
poate fi controlata.
Ceea ce parea a fi o viata implinita, reusita, se transforma pe zi ce trece intr-
un bulgare imens de nemultumire, culpabilizare, efort continuu, dar fara
bucurie, fara entuziasm. Aproape nimic nu-i mai face placere. Aceleasi zile
incordate, aceleasi reprosuri, aceeasi alergatura fara sfarsit…….si toate
acestea pentru ce? Sigur banii sunt importanti, imi spune ea, la fel pozitia
sociala, nici familia nu este de neglijat, dar cum sa le impac pe toate?Acum
au mai aparut si aceste atacuri de panica…simt ca totul se darama!
Este o poveste a unuia dintre noi. Este poate povestea fiecaruia cu care ne
identificam mai mult sau mai putin. Suntem intr-o continua alergare, ne
tragem putin sufletul si alergam iar.Unde?N-avem timp sa fim calzi, n-avem
timp sa fim buni, n-avem timp sa ne ascultam copii, n-avem timp sa ne
privim in ochi sotii, n-avem timp sa vorbim despre noi, n-avem timp sa
radem, n-avem timp sa fim noi.Suntem in schimb eficienti, performanti,
combativi, dinamici, colaborativi, duri, hotarati, determinati, bine situati,
afectati, eleganti si…..suferim!
Toti! Suferim noi insine, sufera partenerii nostri, sufera copii nostri, parintii
nostri, prietenii nostri. Pentru ce? Nu mai avem timp! Avem in schimb bani,
pozitie sociala, recunoastere, faima….si usor ,usor si probleme.
In ultimii ani a crescut numarul persoanelor ce apeleaza ca ultima instanta la
ajutorul psihologului pentru rezolvarea unor multitudini de probleme. Viata
agitata tot mai prezenta in societatea romaneasca actuala reprezinta unul
din factorii majori in declansarea multor tulburari psihice, tulburari care sunt
de fapt strigatul de ajutor al psihicului aflat in dificultate. Astfel clientii
cabinetelor de psihoterapie, in marea lor majoritate oameni foarte ocupati,
foarte stresati, foarte agitati, foarte singuri, uneori foarte deznadajduiti,
dezvolta o larga paleta de tulburari psihice. Atacurile de panica, tulburarile
anxioase, tulburarile de memorie, de concentrare, tulburari depresive,
tulburari alimentare(obezitate, bulimie), tulburari sexuale, tulburari
psihosomatice (ulcere, accidente vasculare, tensiune, cefalee) si nu in
ultimul rand relatiile disfunctionale sunt cele mai frecvente probleme pentru
care oamenii solicita ajutor de specialitate.
Din fericire multi dintre ei realizeaza cum au ajuns aici, reusesc sa-si
reconsidere prioritatile, sa-si reevalueze scopurile, sa puna limite acolo unde
este cazul, sa deschida ochii asupra lucrurilor cu adevarat importante pentru
fiecare si sa produca schimbarea.
Altii insa considera ca aceste probleme ii impiedica sa fie in continuare si
mai eficienti si se indeparteaza tot mai mult de Eul lor autentic, alergand in
continuare cu “plutonul” pentru o si mai buna performanta.Pana cand?......