Curs Macroeconomie

SOMAJ PARTEA a II a
1.4. Efecte social-economice ale şomajului

Fenomenul şomajului generează o serie de costuri atât personale, familiale, cât şi

sociale.
Costul individual al şomajului este egal cu diferenţa dintre salariul real pe care
salariatul îl pierde atunci când intră în şomaj şi indemnizaţia sau ajutorul de şomaj
acordate acestuia de către autoritatea publică.
Efectele şomajului se răsfrâng nu numai asupra celor care au intrat în şomaj, ci şi
asupra celor care fac parte din populaţia ocupată, deoarece aceştia participă cu o
parte din veniturile lor la constituirea fondurilor publice de asigurări sociale.
Un alt cost important al şomajului îl constituie (în anumite condiţii) pierderile de
producţie şi de venit pe care acesta le antrenează.
Sintetizând, se poate aprecia că şomajul reprezintă un fenomen care afectează, în
diferite măsuri, toate ţările lumii şi care are numeroase consecinţe economice şi
sociale negative. Dintre cele mai importante, amintim:
- inutilizarea şi irosirea unei părţi din resursele de muncă ale unei ţări, aspect cu
atât mai negativ cu cât societatea suportă cheltuieli însemnate cu educaţia şi
pregătirea forţei de muncă neocupate, cheltuieli care rămân încă nerecuperate;
- conduce la reducerea veniturilor populaţiei şi la creşterea tensiunilor sociale,
constituind un factor de scădere a standardului de viaţă şi de înrăutăţire a calităţii
vieţii;
- contribuie la creşterea costurilor sociale pe care o economie trebuie să le suporte
sub forma ajutoarelor de şomaj.

1.5. Măsuri pentru diminuarea şomajului

În esenţă, măsurile de diminuare a şomajului şi de ocupare a forţei de muncă sunt

orientate în două direcţii principale: 1. măsuri care privesc direct pe şomeri; 2.
măsuri care privesc populaţia ocupată.
Măsurile care privesc direct pe şomeri sunt concretizate, de regulă, în: acţiuni
pentru pregătirea, calificarea şi reintegrarea şomerilor proveniţi din diferite ramuri,
ca urmare a restructurărilor tehnologice şi economice; facilităţi acordate de stat
pentru crearea de noi întreprinderi şi noi locuri de muncă, în special în zonele cu
subocupare ridicată; trecerea la noi forme de angajare (pe timp parţial sau cu orar
redus, angajarea cu contract de muncă pe durată determinată etc.); instituirea unui
sistem de sprijinire a şomerilor care doresc să devină întreprinzători particulari
(consultanţe gratuite, credite preferenţiale); acordarea de credite avantajoase
agenţilor economici care angajează şomeri; limitarea cumulului de funcţii pentru
ocuparea locurilor de muncă vacante cu prioritate de către şomeri ş.a.m.d.
Măsurile care privesc populaţia ocupată au ca scop prevenirea fenomenului de
şomaj, prin crearea unor posibilităţi suplimentare de ″împărţire a muncii″ între cei
angajaţi şi menţinerea astfel, a locurilor de muncă existente. Aceasta presupune o
reîmpărţire a muncii la scara economiei şi afirmarea unor noi principii de
organizare a muncii şi producţiei. Desigur, acest deziderat nu trebuie să încalce
principiul potrivit
căruia nivelul salarizării trebuie să fie în concordanţă cu dinamica productivităţii
muncii. De asemenea, protejarea populaţiei ocupate poate fi realizată şi prin
eforturile conjugate ale statului şi angajatorilor de a facilita perfecţionarea sau
recalificarea posesorilor forţei de muncă, din acele unităţi (private sau de stat)
confruntate cu probleme de restructurare.
Cel mai puternic remediu, însă, pentru diminuarea şomajului este creşterea
economică de ansamblu, care presupune un volum ridicat al investiţiilor productive
din economie şi implicit sporirea numărului de locuri de muncă.
În literatura de specialitate, întâlnim şi o clasificare pe grupe a măsurilor pentru
ocuparea forţei de muncă şi diminuare a şomajului, astfel:
- măsuri care vizează o mai bună repartiţie a fondului total de muncă prin:
reducerea duratei săptămânale de lucru; scăderea vârstei de pensionare; prelungirea
şcolarizării obligatorii; extinderea locurilor de muncă cu program redus; creşterea
timpului afectat ridicării calificării;
- măsuri care se referă la îndepărtarea de pe pieţele muncii a unor categorii de
ofertanţi, precum: descurajarea muncii salariale feminine; exilarea sau returnarea
lucrătorilor străini imigranţi nenaturalizaţi încă; interzicerea sau restricţionarea
imigrării etc.;
- măsuri care vizează inversarea procesului de substituire a factorilor de producţie;
dacă în procesul industrializării munca era substituită prin capital, în prezent, se
mizează pe extinderea sectorului prestator de servicii şi, deci, pe o reducere a
substituirii muncii prin capital;
- măsuri care asigură creşterea mobilităţii populaţiei active, prin: îmbunătăţirea
conţinutului învăţământului şi asigurarea unei structuri adecvate a acestuia;
orientarea profesională a tinerilor spre domeniile cele mai dinamice ale activităţii
economico-sociale; facilitarea deplasării oamenilor la noile locuri de muncă etc.
- măsuri care se referă la crearea de noi locuri de muncă pe bază de investiţii, în
special în domeniile şi sectoarele cu şanse reale de dezvoltare în viitor.