UTILIZAREA CALCULATORULUI ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL -

INSTRUIREA ASISTATĂ DE CALCULATOR

1. Generalităţi, condiţii, avantaje şi dezavantaje

Societatea informatizată a ultimilor ani a impus utilizarea calculatorului în procesul

didactic. Instruirea asistată de calculator a devenit una dintre metodele de
învăţământ de bază în procesul didactic modern. Asistarea procesului de
învăţământ cu calculatorul presupune: predarea unor lecţii de comunicare de noi
cunoştinţe, aplicarea, consolidarea, sistematizarea noilor cunoştinţe, verificarea
automată a unei lecţii sau a unui grup de lecţii, verificarea automată a unei
discipline şcolare sau a unei anumite programe şcolare. Calculatorul – componenta
hardware este utilizat ca suport tehnic, iar softul – componenta software este
utilizat ca suport informaţional.

Profesorul, elevul şi calculatorul

Procesul educaţional atât de complex, devine scena a trei actori: profesorul, elevul
şi calculatorul, care împreună caută să asigure succesul demersului didactic.
Profesorul are rolul schimbat, el nemaifiind actorul principal care dirijează întregul
proces didactic. Putem spune în acest context ca profesorul devine un consultant,
un coordonator şi un verificator al procesului didactic, el nemaifiind principala
sursa de transmitere de cunoştinţe. Şi nu doar profesorul îşi pierde rolul principal.
Concurat este şi manualul, care nu mai este sursa informaţională de bază, el
devenind un mijloc de start care se completează cu informaţiile obţinute cu ajutorul
calculatorului. Elevul este un adept al utilizării calculatorului în procesul didactic,
mai ales în contextul ultimilor ani. Învăţarea centrată pe elev devine baza instruirii
asistate de calculator.

Calculatorul preia, multe dintre funcţiile şi sarcinile care, prin tradiţie, aparţineau
profesorului. De exemplu, funcţia profesorului de distribuitor de cunoştinţe va avea
un rol redus. Mai mult, calculatorul devine un mijloc de intervenţie directă în
organizarea situaţiilor de învăţare, preluând o serie de sarcini legate de
organizarea activităţilor de repetiţie, de exersare, de evaluare ş.a. uşor
transferabile acum asupra noii tehnologii. Sau, calculatorul poate îndeplini un rol
tutorial, ajutând elevii să progreseze mai rapid şi cu rezultate mai bune.
Calculatorul poate fi considerat astfel un mijloc de informare, de exersare, de
simulare, de aplicare şi de consolidarea cunoştinţelor, deosebit de util în procesul
educaţional.
Însă instruirea asistată de calculator îi oferă profesorului disponibilităţi de timp şi
posibilităţi de a folosi acest timp ocupându-se mai mult de organizarea
învăţării, de structurarea conţinuturilor, de exersarea gândirii la elevi, de stimularea
creativităţii acestora, aspecte adeseori neglijate până acum. Sau,
profesorului îi rămâne mai mult timp să se ocupe de cercetarea şi rezolvarea pe
această bază a problemelor specifice cu care se confruntă în cadrul procesului
instructiv-educativ şi, mai mult timp pentru perfecţionarea proprie.

Condiţii ale instruirii asistate de calculator

Instruirea eficientă cu utilizarea calculatorului este condiţionată de:
 Asigurarea resurselor hardware – dotare, instalare de soft, gestionare,
întreţinere, asistenţă tehnică – aspecte care presupun oarecare competenţe în
folosirea calculatorului;
 Asigurarea resurselor software – instalarea de softuri educaţionale specifice
 Asigurarea unui mediu organizat pentru implementarea acestei metode.

Avantaje şi dezavantaje în instruirea asistată de calculator

Avantaje Dezavantaje
 Mari posibilităţi de transmitere de  Componenta hardware este
noi conţinuturi foarte costisitoare
 Tratarea interdisciplinară a  Componenta software este şi
conţinuturilor ea costisitoare şi nu poate fi
întotdeauna testată înainte de
 Interactivitate intensă
achiziţionare
 Avantaje
 Implicarea elevilor în rezolvarea
unor probleme complexe
 Permite simularea unor procese sau
fenomene naturale
 Se oferă feed-back imediat – sunt
oferite rezultatele şi progresele
imediat obţinute, semnalează erorile
ivite, facilitează corectarea
greşelilor
 Este stimulată învăţarea şi este
întreţinută motivarea
 Se oferă o altă perspectivă a
individualizării instruirii; este
permisă adoptarea unui ritm propriu
în instruire; apare o autonomie în
învăţare
 Dezvoltă perspicacitatea, atenţia,
distributivitatea şi creativitatea
 Utilizarea eficientă a timpului în
instruire şi rapiditate
 Implicarea activă a resurselor
umane şi utilizarea metodelor active
Dezavantaje
 Insuficienta instruire a
resursei umane, fie profesori,
fie elevi
 Programa şcolară este foarte
strictă şi nu permite alocarea
de timp suficient instruirii
asistate de calculator
 Comunicarea elevilor are de
suferit: se pierde obişnuinţa
discuţiilor, capacitatea de a
argumenta un subiect, se
reduce capacitatea de
exprimare verbală
 Apare o izolare a elevului faţă
de profesor şi colegii săi;
relaţiile sociale şi umane sunt
diminuate
 Nu toţi elevii agreează o astfel
de instruire; dacă se au în
vedere stilurile de învăţare,
cei cu stil practic preferă
această metodă

2. Etape, aplicaţii
Profesorul se bazează în general în activitatea sa, pe patru operaţii fundamentale:
definirea obiectivelor pedagogice în corelare cu competenţele specifice, proiectarea
activităţilor cu stabilirea strategiilor, aplicarea metodologiei şi asigurarea evaluării
activităţii didactice. În concordanţă cu aceste activităţi, atunci când se utilizează
IAC, profesorul parcurge următoarele etape:
1. Stabilirea/evaluarea necesarului de cunoştinţe şi deprinderi.
 2. Fixarea obiectivelor/ţintelor de atins în concordanţă cu competenţele iniţiale
ale elevului; elevii vor fi informaţi cu privire la aceste obiective şi cu
modalităţile de atingere ale acestora. Pe parcursul desfăşurării activităţilor
există posibilitatea definirii unor noi obiective, care de asemenea. Se aduc la
cunoştinţa elevilor.
3. Raportat la cunoştinţele care trebuie acumulate, elevul este supus unei testări
a nivelului iniţial de cunoştinţe.
4. În funcţie de capacităţile elevilor se vor stabili mijloacele şi activităţile care
se vor desfăşura; de asemenea, se vor stabili strategiile didactice care să
asigure atingerea obiectivelor.
5. Evaluarea este atent şi sistematic planificată, urmărind acumularea
cunoştinţelor raportat la obiectivele stabilite. Evaluarea este bazată pe criterii
clar definite oferind posibilitatea unei evaluări obiective.
6. Revizuirea procesului de instruire se face pe baza evaluării datelor , ca un
proces de rutină absolut necesar. În aceiaşi etapă are loc şi revizuirea
materialelor şi a activităţilor, cu corectarea eventualelor erori intervenite pe
parcursul instruirii.
Fiecare profesor care utilizează IAC îşi adaptează propriile strategii în funcţie de
disciplina pe care o predă şi în funcţie de aplicaţiile şi mijloacele pe care le
utilizează la un moment dat.

Tipurile de aplicaţii specifice IAC sunt:

1. Tutorialele sau lecţiile interactive ghidate sunt alcătuite din prezentări şi
ghiduri de prezentare a anumitor aplicaţii, cu aceste neefectuându-se
exerciţii practice şi nici nu se aplică nici un tip de test. Acestea sunt indicate
în etapa de prezentare şi ghidare a activităţii de instruire. Sunt utilizate
pentru însuşirea principiilor şi regulilor şi pentru învăţarea unor strategii în
rezolvarea problemelor. Structura lor este în principal următoarea:
introducere, asigurarea controlului elevului în desfăşurarea lecţiei, întrebări
şi răspunsuri, cu analizarea răspunsurilor, remedierea cunoştinţelor asimilate
şi încheierea tutorialului. Tutorialele sunt deosebit de utilizate în învăţarea
aplicaţiilor informatice: Microsoft Office, Adobe, Internet, creare pagini
web, etc.
2. Exerciţii practice (drill and practice): constau în executarea de către elevi a
unor sarcini practice în scopul aplicării cunoştinţelor la soluţionarea unor
probleme practice, sau în vederea însuşirii unor deprinderi (pentru o anumită
profesiune de exemplu). Există exerciţii practice de următoarele tipuri:
aplicaţii obişnuite, aplicaţii de proiectare, aplicaţii de execuţie, construcţie,
producţie sau fabricaţie şi creaţie. Utilizarea exerciţiilor practice are ca etapă
iniţială demonstraţii executate de către profesor, prin care li se explică
elevilor cum anume se vor derula exerciţiile practice. Etapele necesare în
parcurgerea exerciţiilor practice sunt: familiarizarea cu mediul de lucru şi cu
acţiunile care trebuie desfăşurate, planificarea şi organizarea individuală a
muncii în raport cu sarcina practică, efectuarea propriu-zisă a exerciţiului,
controlul şi autocontrolul muncii efectuate, cu însuşirea erorilor şi corectarea
acestora. Se pune accent pe corectitudinea execuţiei şi se are în vedere
principiul creşterii progresive a gradului de dificultate. Ca exemple se pot
considera aplicaţiile din domeniul tehnic, din domeniul informatic, ş.a.
3. Simulări şi experimente: prin simulare se încearcă reproducerea unor
fenomene, procese sau situaţii reale. Elevii interacţionează cu programul de
instruire în mod similar cu modul de interacţiune al unui operator cu un
sistem real, într-un mod simplificat. Simularea este bazată pe analogia cu
sistemul real. Simulările conţin prezentarea iniţială a fenomenului,
procesului sau situaţiei reale, ghidează activitatea elevului, oferă situaţii
practice pe care elevul trebuie să le rezolve şi eventual, poate atesta nivelul
de cunoştinţe şi deprinderi pe care elevul le posedă după parcurgerea
programului de instruire. Şi în acest caz exemplele sunt din domeniul tehnic,
fizică, astronomie, chimie, biologie, ş.a. un exemplu interesant este softul
pentru simularea examenului de obţinerea permisului de conducere utilizat
în şcolile de şoferi. De asemenea, des întâlnit este şi planetariu utilizat în
astronomie.
4. Jocuri pentru instruire: jocurile sunt predominate de activităţi de simulare;
elevul este pus în faţa unor situaţii problemă pe care trebuie să le rezolve cu
ajutorul unor reguli şi prin diferite modalităţi de acţiune care să vizeze
atingerea scopurilor. În derularea jocului elevul trebuie să aibă posibilitatea
să se corecteze atunci când greşeşte, atenţionat fiind că a greşit. Prin astfel
de jocuri se pot învăţa limbi străine, operaţiile elementare în matematică, ş.a.
Foarte mult se întâlnesc jocurile în învăţământul primar, dar şi în
 învăţământul gimnazial, odată cu introducerea unor noi discipline precum
chimia sau fizica.
5. Teste pedagogice: sunt poate categoria cea mai des întâlnită, fie
independente, fie ca parte integrantă a unor aplicaţii complexe. Specificitatea
lor depinde de mai mulţi factori: momentul testării, scopul testării, tipologia
acţiunii (feed-back sau nu). Interpretarea rezultatelor la aceste teste poate
determina fie un pronostic al reuşitei, fie un inventar al achiziţiilor, fie un
diagnostic de stabilire a unor dificultăţi cu menţionarea sursei acestor
dificultăţi. Există o multitudine de teste: teste iniţiale aplicate la începutul
unui ciclu şcolar, an şcolar, semestru; teste aplicate după parcurgerea unor
teme sau capitole; teste de lucru sau simulare; teste bazate pe gândire sau
memorare; teste cu răspunsuri standardizate sau deschise, ş.a. un test trebuie
să conţină scopul şi setul de cunoştinţe pentru care se aplică, obiectivele
testului, durata de timp în care se aplică, afişarea rezultatelor şi a erorilor cu
procentajul de corectitudine. Aceste teste pot fi întâlnite pentru marea
majoritate a disciplinelor.

3. INTERNETUL

Numele propriu INTERNET, care nu trebuie confundat cu serviciul World Wide

Web, se referă la rețeaua mondială unică de computere interconectate prin
protocoalele (regulile) de comunicare Transmission Control Protocol și Internet
Protocol, numite pe scurt TCP/IP. Precursorul Internetului datează din 1965,
când Defence Advanced Research Projects Agency – DARPA – Agenția pentru
Proiecte de Cercetare Înaintate de Apărare - a Ministerului Apărării, Department of
Defense sau DoDdin SUA a creat prima rețea de computere interconectate sub
numele ARPAnet. Super-rețeaua din zilele noastre a rezultat din extinderea rețelei
Arpanet. World Wide Web este doar unul din multele servicii oferite prin Internet.
Aplicațiile Internetului sunt numeroase: în primul rând afișarea de informații mai
mult sau mai puțin statice cu formă de text, imagini și sunete (așa-numitele pagini
web), apoi poșta electronică e-mail, transferul de fișiere de date și informații, chat,
video și video on demand, telefonie și telefonie cu imagine prin Internet,
televiziune prin Internet, e-commerce, sondări de opinie, mediu pentru răspândirea
știrilor, mediu pentru toate genurile de grafică și muzică, deschiderea unei sesiuni
de lucru de la distanță, grupuri de discuții pe teme prestabilite, jocuri interactive
prin rețea, operații bancare (Internet banking) și multe altele. Printre ele, World
Wide Web, prescurtat WWW, deseori numit numai „web”, este la loc de vârf,
deoarece este o aplicație multimedială și integrativă, cu o interfață de utilizator
(Graphic User Interface, GUI) foarte atrăgătoare din punct de vedere grafic,
practică și simplu de folosit. WWW a fost inventat de către Tim Berners-Lee în
anul 1993. Pentru folosirea tuturor aplicațiilor din web este nevoie în general doar
de un singur program multifuncțional numit browser. Exemple de browsere: MS
Internet Explorer, Mozilla Firefox (provenit din Netscape Navigator), Opera ș.a.
În învăţământ INTERNETUL poate fi utilizat pe mai multe direcţii:
1. Motoarele de căutare. Exemple: GOOGLE, YAHOO, ALTAVISTA, MSN
Search, ş.a. Acestea accesează Internetul în mod automat și frecvent și care
stochează titlul, cuvinte cheie și parțial chiar conținutul paginilor web într-
o bază de date. În momentul în care un utilizator apelează la un motor de
căutare pentru a găsi o anumită frază sau cuvânt, motorul de căutare se va
uita în această bază de date și în funcție de anumite criterii de prioritate va
crea și afișa o listă de rezultate. Cel mai cunoscut şi frecvent utilizat este
GOOGLE a cărui adresă de acces este www.google.ro (pentru varianta în
limba română) sau www.google.com variantă în limba engleză.
2. Resurse de tip wiki. O aplicaţie wiki este „ o colecţie expandabilă de pagini
Web interconectate, un sistem hipertext pentru memorarea şi modificarea
informaţiei, fiecare pagină putând fi simplu editată de un utilizator, într-un
browser, folosind formulare”, fără a fi necesare cunoştinţe HTML. Cea mai
cunoscută aplicaţie de tip wiki este WIKIPEDIA, o enciclopedie
pe Internet generală, în mai multe limbi, având conținut deschis tuturor
pentru utilizare și dezvoltare; este dezvoltată prin colaborarea voluntară a
unui mare număr de persoane și administrată de fundația non-
profit Wikimedia. A luat fiinţă în 2001, iar în România
paginile WIKIPEDIA apar în limba română din 2003. În 2010 s-au introdus
la paginile din limba română diacriticele. Adresa de acces la varianta în
limba română este http://ro.wikipedia.org.
3. Dicţionare. Există o multitudine de dicţionare, de la cele explicative – DEX
Online (Dicţionarul Explicativ al Limbii Române), până la cele generale
utilizate pentru traduceri. Adresa dicţionarului DEX este http://dex-
online.ro/.
4. Biblioteci on-line. Sunt colecţii de cărţi în format electronic, de regulă *pdf.
Câteva adrese utile ale unor biblioteci frecvent utilizate sunt:
 http://www.unibuc.ro/ro/biblioteca_virtuala_top,
 http://www.e-scoala.ro/biblioteca/index.html
 http://www.unibuc.ro/CLASSICA/
 http://www.bcub.ro/continut/resurseweb/ebooks_pag.php
 http://biblioteca-online.ro/
 http://biblior.net / ş.a.
5. Blogul. Este o publicație web (un text scris) ce conține articole periodice sau
și cu actualizare neîntreruptă, ce au de obicei un caracter personal. Ca
regulă, actualizarea blogurilor constă nu în modificarea directă a textului
existent, ci în adăugiri de texte noi, asemenea unui jurnal de bord, toate
contribuțiile fiind afișate în ordine cronologică inversă (cele mai proaspete
apar imediat, sus, la vedere). Acest gen de publicații web sunt în principiu
accesibile publicului larg. Poate fi folosit în interacţiunile cu elevii sau
părinţii, ca instrument de lansarea unor teme de reflecţie şi schimb de opinii,
precum şi ca un spaţiu de publicare. Există numeroase site-uri care permit
crearea, gestionarea şi găzduirea blogurilor. Un exemplu util ar
fi http://www.blogratuit.ro/.
6. Comunicare prin INTERNET. Mijloacele extrem de cunoscute de
comunicare prin intermediul INTERNETULUI sunt: emailul, chatul şi
messenger-ul. Emailul permite comunicarea offline între două persoane prin
intermediul poştei electronice. Chat-urile online se desfăşoară în „camere
(room) de chat” unde se întâlnesc grupuri de persoane în acelaşi timp şi
discută cu privire la un subiect de interes, prin dialog bazat pe text. Elevii
pot utiliza chat-urile pentru a adresa întrebări profesorilor/ experţilor şi
pentru a colabora cu colegii la distanţă. Messenger (mesaje instant) le permit
oamenilor să solicite şi să trimită mesaje text instant (online) unor persoane
de contact, preselectate, care sunt online în momentul în care sunt
contactate. Mesajele instant sunt o formă de chat online, în care poţi folosi
funcţii de trimitere prin reţea a fişierelor ataşate sau a mesajelor vocale.
Când un astfel de mesaj este transmis, textul/ataşamentul, apar aproape
 imediat pe ecranul celui căruia a fost adresat. Avantajele utilizării mesajelor
instant sunt similare comunicării prin camera de chat .

Bibliografie:
Ioan Cerghit, Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi, 2006, p.297