EVALUAREA PSIHOLOGICĂ ÎN CONTEXT MEDICAL

STUDENȚI:

ANTON MIHAELA

BRONȚ MARIA

CHIREA ANDREEA

POPA DANIELA

SEICA ADELA

AUDIENȚI:

CORODESCU IOANA-CRISTINA

UNGUREANU OANA

TIMIȘOARA

2023

1
 Contextul medical

Chirea Andreea

Serviciile de sănătate conexe actului medical sunt furnizate de psihologi cu specialitatea în

psihologie clinică, psihoterapie, psihopedagogie specială, consiliere psihologică, logopezi și
kinetoterapeuți și pot face obiectul contractelor încheiate de Casele de Asigurări de Sănătate cu
medici de specialitate în următoarele specialități clinice: neurologie și neurologie pediatrică,
otolaringologie, psihiatrie și psihiatrie pediatrică, ortopedie și traumatologie, ortopedie pediatrică,
reumatologie (kinetoterapeut), oncologie medicală, diabet zaharat, nutriție și boli metabolice,
hematologie și nefrologie.

Psihologia poate fi privită din două perspective:

1. Serviciul auxiliar - în care serviciile psihologice sunt solicitate când situația o cere, dar care aduce
beneficii instituției;

2. Serviciul de sănătate - majoritatea pacienților ar trebui să beneficieze de servicii psihologice, ele

fiind necesare.

Psihologul face parte din categoria furnizorilor de servicii de sănătate având un rol important
și similar cu cel al altor specialiști din serviciu de sănătate.

Elementele de bază privind concepția despre serviciile de sănătate trebuie aduse la cunoștința
psihologilor așa cum este elaborată de managementul sistemului sanitar. Psihologii care prestează
sau fac evaluări în context medical trebuie instruiți cu câteva elemente de bază privind concepția
despre serviciile de sănătate.

Aspectele care cuprind elementele de bază privind dezvoltarea serviciilor de sănătate sunt:

- colectarea de fonduri din sistemul asigurărilor sociale de sănătate (există asigurare de sănătate și în
regim privat);

- finanțarea spitalelor se face prin sistemul grupelor de diagnostic DRG- aceasta este o metodologie
de clasificare a problemelor de sănătate și utilizarea unui sistem de coduri diagnostice care sunt
asociate cu anumite costuri.

- plata serviciilor de către pacient mai des în sistemul de sănătate privat dar și pentru unele servicii
ale statului (coplata unor investigații, RMN etc.).

2
- ghidurile de practică: ghidurile de diagnostic și tratament standardizează actul medical și ajută
medicii să ia decizii potrivite în livrarea serviciilor medicale în situații clinice specifice; utilizarea
optimă a ghidurilor securizează pacienții din punct de vedere clinic și de asemenea securizează
medicii din punct de vedere legal (prin respectarea ghidului se poate evita acuzația de malpraxis).

- protocolul de intervenție trebuie să cuprindă următoarele:

1 Date de identificare (nume, vârstă, sex);

2 Ora de începere și ora de terminare a intervenției medicale;

3 Diagnosticul de internare;

4 Componența echipei operatorii;

5 Tipul intervenției chirurgicale;

6 Descrierea etapelor principale ale intervenției;

7 Diagnosticul intraoperator;

8 Materiale sanitare utilizate pentru realizarea intervenției chirurgicale;

9 Semnăturile medicilor care au efectuat intervenția chirurgicală.

- Educația profesională medicală continuă (EMC) este o formare specializată sau avansată care îi
ajută pe prestatori să se poată adapta la noile cerințe ale pacienților și ale societății. Participarea la
aceste cursuri acreditate ajută la dobândirea de noi cunoștințe, atitudini etice, consolidând
responsabilitatea profesională.

- Auditul Clinic verifică un set de prescripții pentru evaluarea corelației practici-costuri. Auditul
oferă un tablou al problemelor actuale și viitoare, soluții pentru aceste probleme (majore sau minore),
planuri de îmbunătățire și de verificare. Auditul medical stabilește criterii explicite și de bună
practică, măsoară performanța, selectează cazurile, compară rezultatele și evaluează progresul la mai
multe niveluri.

3
 Psihologul în context medical

Seica Adela

Angajarea psihologilor în context medical de stat este solicitată de cerințe legislative privind
schemele de personal din sistemul de sănătate. În țara noastră acest lucru a devenit posibil în anul
2006, prin includerea psihologilor în Registrul Național al Profesioniștilor din Sistemul de Sănătate.
Modificarea a fost posibilă în urma unei Ordonanțe de Guvern, adoptate de Executiv la finele lunii
august. Ordonanța modifică, astfel, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Rolul psihologului rezidă din categoriile de așteptări pe care le au angajatorii .

1. Rolul de stabilitate pentru pacient

Obiectul de investigat îl reprezintă riscul psihologic la nivelul pacientului. Astfel, se

investighează fenomene psihiatrice din istoricul acestuia sau din momentul de față, alte probleme de
sănătate si percepții, identificarea unui comportament dezadaptativ, cum ar fi tulburările de somn,
dificultăți la adormire ( insomnii ), stare depresivă.

Așteptările constau în a controla pe parcursul internării, sau a colaborării cu instituția

medicală, fenomenele dezadaptative atât ale pacientului, cât și ale aparținătorilor prin intervenții
psihologice. Aceste intervenții pot fi de consiliere, psihoterapie, psihoeducație, colaborare cu
aparținătorii.

Practic, psihologul discută atât cu pacientul pentru a afla istoricul medical al acestuia, de când
au început prímele simptome, existența unor tendințele suicidare, cât și cu aparținătorii.

Un exemplu de control al fenomenelor dezadaptative este cel bazat pe modelul ABC

cognitiv- comportamental, unde A-ul reprezintă evenimentul activator, B-ul
reprezintă convingerile persoanei, iar C-ul reprezintă consecinţele emoţionale şi comportamentale
ale credinţelor pe care le avem despre A.

2. Rolul de factor de stabilitate în clinică

Obiectul de investigare îl reprezintă riscurile instituționale în relația cu pacientul și cu

aparținătorii. Așteptările sunt de a preîntâmpina riscurile ( reclamații, conduite dezadaptative etc.), a
adăuga un plus de autocontrol al clinicii în relația cu cazuistica pacientului, a cunoaște mai multe
despre pacient, a preîntâmpina tensiuni generate de pacient și aparținători, a liniști climatul când
pacientul este necompliant, chiar revoltat sau în cazul aparținătorilor pacientului.

4
 La nivelul Spitalului Județean de Urgență, psihologulul clinician organizează intâlniri cu
aparținătorii, pentru a preîntâmpina unele probleme, cum ar fi zvonurile auzite de la alți aparținători
pe holul spitalului, sau orice alte probleme de organizare și comunicare care ar putea pune într-o
lumină nefavorabilă instituția din care face parte.

În acest sens, psihologul organizează o echipă formată din medic, asistentă medicală și
infirmieră pentru a putea acoperi o arie cât mai largă a nemulțumirilor.

3. Rolul de clarificare

Psihologul investighează neconcordanța dintre modelul clinic al patologiei și descrierea

subiectivă a simptomatologiei , neconcordanța dintre gravitatea problemei stabilită clinic și
gravitatea percepută de către pacient, în acest caz pacientul poate să exagereze sau să minimalizeze
unele simptome ale bolii .

Așteptările sunt reprezentate de identificarea acelor fenomene psihologice ( intenționate sau

neintenționate) care explică neconcordanța dintre planurile evaluării și gradul de
funcționabilitate/dizabilitate al pacientului, evaluează prezenţa simptomelor şi manifestărilor clinice
specifice unor tulburări severe de ordin psihopatologic, care pot afecta sever capacitatea de decizie a
pacientului, disfuncţii cognitive severe, prezenţa halucinaţiilor auditive şi/sau vizuale, tulburări de
percepţie şi senzorio-motorii.

4. Rolul de investigare și validare a unor ipoteze clinice

Psihologul investighează fenomenele psihocomportamentale, fenomene nonmedicale

incluzând și alte categorii precum aspecte sociale, economice, pe care medicul le consideră cu
valoare potențială pentru conduita, autoreglarea, adaptarea pacientului, fenomene care ar putea avea
impact asupra evoluției clinice sau a colaborării cu pacientul.

Se așteaptă răspunsuri la ipoteze clinice, stabilirea de elemente diferențiale în cadrul unui

diagnostic. De precizat e faptul că psihologul nu face diagnostic diferențial pentru că diagnosticul
este unul medical, ci stabilește ce elemente psihologice se adaugă.

Psihologul evaluază gradul/nivelul de dizabilitate psihosocială privind abilitatea de a asimila

informaţii, de a elabora raţionamente şi judecăţi, de a formula o decizie şi de a comunica această
decizie altor persoane. Se urmărește comportamentul dezorganizat, capacitatea redusă de
autoconştientizare ( insight) a bolii, evaluează, concomitent, statusul mental şi, implicit,
competenţele persoanei investigate.

5
 Rolul de investigare se evidențiază în cazul pacienților care ajung în spital în stare de
inconștientă, fără aparținători sau a cazurilor sociale.

5. Rolul de identificare a factorilor psihologici ce exprimă anumite comportamente

Psihologul investighează aici fenomene psihologice ce stau la baza unor comportamente

precise precum colaborarea redusă, sentiment de nepregătire pentru operație, revoltă, exagerare a
simptomelor.

6. Rol de cercetător

Obiectul de investigare se stabilește în funcție de proiectul prioritar al clinicii, de direcția de

cercetare a clinicii, de datele literaturii de specialitate.

Se așteaptă o colaborare pe linie de cercetare, cu scop de publicare sau cu scop de pregătire a

unor expuneri ale evenimentelor științifice.

7. Rol de suport instituțional

Obiectul activității îl constituie contribuția la activitățile care au impact managerial,

administrativ, în special în ceea ce privește contribuția la finanțarea unității , trainer pe teme de
psihologie medicală, sau participarea în unele acțiuni de suport cum ar fi managementul calității,
comisii de concurs.

8. Rolul de factor de finanțare a unitații

Acest rol e întalnit mai ales în unitățiile private, prin taxele percepute pentru serviciile
prestate pentru servicii de consiliere, psihoterapie.

Cadrul activității

Orice activitate începe având la bază un obiectiv.

În context medical, evaluarea psihologică are legătură directă cu sănătatea și funcționalitatea

versus dizabilitatea pacientului.

Evaluările psihologice țin de relația dintre psihologia pacientului și starea de sănătate plus
situația lui socială (modelul biopsihosocial, Santrock).

Interesul este de a ști ce fenomene psihologice și ce aspecte sociale, familie, profesie, nivel
economic etc. contribuie și cum contribuie favorabil sau nefavorabil la evoluția sănătății, a
comportamentului de sănătate versus evoluția bolii pacientului și a comportamentelor dezadaptative.

6
 După ce se obțin datele din evaluarea psihologică se realizează acțiuni ce contribuie la
optimizarea conduitei pacientului și a familiei sale în raport cu managmentul bolii, în relația cu
serviciile de sănătate și la domiciliu.

Evaluarea psihologică în context medical are o serie de particularități :

- beneficiarii sunt atât pacienții, cât și echipa medicală din care face parte psihologul;
- modelul de evaluare trebuie construit în funcție de boala pacientului;
- inițiativa evaluării nu aparține de obicei pacientului;
- la datele din foaia de observație medicală au acces atât personalul medico-sanitar, cât și
pacientul.

Modele de evaluare

Anton Mihaela

În contextul unei evaluări psihologice adecvate, psihologul clinician are la îndemână

literatura de specialitate ca îndrumare și ca model de evaluare corectă și adecvată. Literatura de
specialitate reprezintă un fundament pentru psihologul clinician cu ajutorul căreia acesta își va
desfășura activitatea. Astfel, psihologul clinician trebuie să cunoască un model integrat de noțiuni în
vederea evaluării corecte, trebuie să fie capabil să aplice în mod corect variabilele care sunt relevante
pentru categoria de cazuri cu care se confruntă, să cunoască elementele metodologice în vigoare și să
fie mereu în concordanță cu modelele specifice acreditate științific în vederea evaluării conceptelor
utilizate în psihologia clinică precum: depresie, schemă cognitivă disfuncțională, afazie, stres,
complianță, etc.

Noțiunile fundamentale și concepțiile de bază cu ajutorul cărora se realizează o evaluare

corectă vor fi aplicate după anumite modele date de literatura de specialiate în vigoare. Unul dintre
modelele de evaluare folosite la momentul actual este DSM-5. Evaluarea fenomenelor clinice pe
baza manualului de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale realizat de către Asociația
Americană de Psihiatrie are rolul de a dobândi înțelegerea pacientului pentru a lua o decizie
adecvată. Chiar dacă manualul DSM face referire la tulburări (tulburări de neurodezvoltare, tulburări
ale personalității, tulburări psihotice etc.), contribuind astfel la încadrarea clinică a unui diagnostic
nosologic, pentru psihologul clinician DSM are rolul de îndrumător al simptomelor și de a prezice
anumite aspecte și variabile.

7
 Pe lângă DSM, psihologul clinician mai dispune de un alt tip de model de evaluare
psihologică, și anume Clasificarea Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății (CIF/ICF).
Organizația Mondială a Sănătății a alcătuit CIF în scopul alcătuirii unui cadru general care descrie
starea de sănătate dar și celelalte stări asociate acesteia, descrise din perspectiva organismului,
individului și societății. CIF oferă un limbaj standardizat care face referire atât la starea de sănătate,
cât și la starea de dizabilitate, cuprinzând astfel toți oamenii. CIF cuprinde două părți, fiecare parte
cuprinde două componente la rândul ei. Prima parte cuprinde noțiuni de funcționare și dizabilitate
care fac referire la funcțiile și structurile organismului și la activități și participare. Aici sunt descrise
funcțiile organismului, structurile corpului, deficiențe și afectări, activitatea, participarea, limitările
de activitate și restricționările de participare, funcționarea și dizabilitatea. Cea de-a doua parte
cuprinde factori contextuali precum factorii de mediu și factorii personali. Aici sunt descrise noțiuni
precum facilitatorii, barierele, calificatorii, capacitate, performanță. CIF are la bază modelul
integrativ biopsihosocial al funcționării și dizabilității. Clasificarea CIF conține peste 1400 de
categorii organizate ierarhic și notate cu coduri alfanumerice cuprinzând calificatori CIF (de la 0 la
4) care măsoară severitatea problemei descrise.

Un al treilea model de evaluare îl reprezintă Clasificarea Internațională a Bolilor (ICD). ICD

este un manual și un sistem de clasificare în același timp, care nu analizează doar tulburările mentale
(așa cum este cazul DSM) ci și ansamblul tuturor bolilor și tulburărilor care există, tulburările
mentale sunt rezervate capitolului V (F00-F99) - de importanță pentru psihologul clinician. Sistemul
de sănătate românesc utilizează ICD-AM , varianta australiană care este în concordanță cu sistemul
de finanțare DRG. ICD cuprinde semne, simptome, circumstanțe sociale, constatări anormale care
pot duce la stabilirea unui diagnostic corect. Scopul ICD este acela de a promova comparabilitate la
nivel internațional în ceea ce privește colectarea, clasificarea, procesarea și statistica bolilor mentale
(în cazul de față), oferind astfel un limbaj internațional cu ajutorul codurilor de clasificare pentru
evaluarea psihologică.

De importanță în contextul evaluării psihologice clinice sunt următoarele: interpretarea

datelor obținute de la client-pacient să se realizeze pe baza manualelor de evaluare mai sus
prezentate fără a se omite însă detaliile de natură non-clinică care întregesc tabloul clinic și care nu
sunt menționate în manuale dar au o importanță majoră în descrierea funcționalității; psihologul
clinician în urma evaluării cu ajutorul scalelor de evaluare și nu numai va îmbrăca rezultatele în
termeni precum afectare sau problemă și va evita folosirea termenului de tulburare.

8
 Pe lângă modelele de evaluare descrise se mai utilizează modele operaționale în cadrul
activității de evaluare psihologică: modele teoretico-aplicative și modele specifice. Unul dintre
modelele teoretico-aplicative este conceptul de calitate a vieții: măsura în care o persoană obține
satisfacție de la viață. Pentru o bună calitate a vieții sunt importante următoarele aspecte: bunăstarea
emoțională, materială și fizică; implicarea în relațiile interpersonale; oportunități de dezvoltare
personală (de exemplu, abilități); exercitarea drepturilor și alegerea unui stil de viață autodeterminat;
și participarea în societate. Îmbunătățirea calității vieții este o preocupare specială pentru persoanele
cu boli cronice sau cu dizabilități de dezvoltare și alte dizabilități, pentru cei care urmează un
tratament medical sau psihologic și pentru persoanele în vârstă. În acest scop se utilizează
chestionare precum SF36 sau QOLIBRI. SF-36 măsoară opt scale: funcționarea fizică, rolul fizic,
durerea corporală, sănătatea generală, vitalitatea, funcționarea socială, rolul emoțional și sănătatea
mentală. Analizele componentelor au arătat că există două concepte distincte măsurate de SF-36: o
dimensiune fizică, reprezentată de rezumatul componentei fizice, și o dimensiune mentală,
reprezentată de rezumatul componentei mentale. QOLIBRI (Quality of Life after Brain Injury) este
un nou instrument de evaluare a calității vieții legate de sănătate dezvoltat special pentru leziunile
cerebrale traumatice. Acesta oferă un profil în șase domenii, împreună cu un scor general. Modelele
specifice de evaluare psihologică se referă la evaluarea persoanelor în vederea încadrării într-un
anumit grad de handicap.

Model de evaluare psihologică în context medical

Ungureanu Oana

SECȚIUNEA 1- CADRELE SOLICITĂRII

a) Cine face solicitarea și în ce context? (tab. 1)
b) Care sunt obiectivele evaluării? Ce dorește să afle solicitantul?
c) Informarea inițială pe care trebuie să o facă psihologul cuprinde câteva etape:
- Analizarea foii de observație a pacientului, atât pe cea actuală, cât și pe cele vechi,
diagnosticele pacientului, alte comorbidități, eventuale consulturi psihiatrice, alte
evaluări psihologice;
- Dacă este necesar, se completează solicitarea cu alte informații importante
furnizate de medic (fluctuații în evoluție, prognostic, tratament special, percepția
comportamentului pacientului);.
- Alte constatări emise de aparținători și de personalul medical

9
 Medicină internă și medicină de familie
Are nevoie pacientul cu patologie cronică nevoie de tratament pentru depresie?
Există probleme de ordin psihologic în cazul pacientului cu acuze somatice, dar fără nicio
explicație clinică?
Există patologie deteriorativă în cazul pacientului vârstnic?
Neurologie
Cât este de avansat declinul cognitiv al pacientului cu demență?
Există o componentă psihologică în cazul pacientului cu migrene sau dureri cronice?
Pediatrie
Există factori psihologici care afectează starea fizică a copilului?
În cazul copilului cu dificultăți de învățare, sunt acestea explicate de factori psihologici,
disfuncții ale sistemului nervos sau de un deficit de atenție?
Stresul familial cauzează schimbări emoționale dăunătoare copilului?
În cazul unui abuz asupra copilului, care sunt consecințele la nivel psihologic?
Psihiatrie
Cât din tabloul psihopatologic al pacientului se datorează depresiei și cât demenței?
Există risc suicidar în cazul pacientului?
Există indici de psihoză sau de organicitate în cazul pacientului cu diagnostic neclar?
Care este structura de personalitate a pacientului?
(tabelul 1- întrebări către psiholog în contextul medical; Rozensky R.H, Tovian S.M., Handbook of Clinical Psychology in Medical
Settings)

SECȚIUNEA 2- PROBLEME DE SĂNĂTATE ȘI TRATAMENTE- ocupă un spațiu mai larg

al evaluării intraspitalicești din două motive:

- Mulți pacienți sunt sensibili și atenți la fiecare informație despre sănătatea lor,
fiind predispuși să analizeze și să interpreteze nuanțele informațiilor primite;
- Relevă predictori ai adaptării la problema dată de afectarea sănătății.

1. Deschiderea investigației se face în condițiile necesare (întrevedere fără martori,

consimțământ/acord, clarificarea rolului psihologului și a obiectivului colaborării, precizarea
că evaluarea se poate întinde pe durata mai multor sesiuni). Se culeg datele următoare:

10
 - Istoricul actualei probleme de sănătate: Interviu ghidat de psiholog prin întrebări
țintite despre percepția evoluției bolii (debut insidios sau brusc, evoluție, impact
cognitiv, emoțional și comportamental asupra pacientului), inițiativa de a lua
contact cu serviciile medicale;
- Percepția situației în care se află pacientul, percepția serviciilor medicale și
satisfacția sau nesatisfacția vizavi de acestea, factori de suport actual (Cine vă
ajută? De ce ajutor aveți nevoie?).
2. Cunoașterea sistematică ia forma unui interviu structurat adaptat la tematica și fluxul ideativ
al pacientului, urmărindu-se datele din ghidul de interviu:

2.1. Cogniții/cunoștințe/percepții despre sănătate:

- Ce știe pacientul de la medic, din documentarea personală, dacă nu știe sau nu
pare că vrea să știe prea multe detalii.
- Psihologul nu va furniza date despre diagnostic și prognostic, ci va urmări un set
de întrebări, rolul lui fiind de a regla comportamentul pacientului și de a-i
ameliora starea: Ce v-a spus medicul despre problema dvs. de sănătate? Ce
părere aveți?

INDICATORI EVALUAȚI:

 PERCEPȚIA GRAVITĂȚII BOLII ȘI VULNERABILITĂȚII (tendința de a evalua

realist problemele, tendința de a subaprecia sau supraaprecia problema);
 PERCEPȚIA CONTROLULUI ȘI COMPETENȚEI (simte că are sau nu control
asupra situației, percepția că situația poate fi controlată sau nu de medic);
 PERCEPȚIA AUTOEFICACITĂȚII (simte că poate sau nu să facă față, de poate
descurca sau nu în situația bolii);
 ATRIBUIREA RESPONSABILITĂȚII;
 AȘTEPTĂRI;
 ATRIBUIRI (cauzele bolii);
 INTENȚII.

2.2. Percepția simptomatologiei și a afectării stării de bine

11
 - Ce simptome deranjează cel mai mult?
- Când apar? Ce le facilitează apariția? Cât dureaza? Ce caracter au simptomele? Ce
intensitate au? Ce anume le estompează manifestarea? Când dispar?
- Cum afectează simptomele funcționarea și activitățile pacientului?
- Factori psihologici și psihosociali care modulează percepția durerii;
- Percepția distorsionată a durerii și dizabilității.

2.3. Funcționalitate, capacitate și dizabilitate

- Capacitatea de comunicare (inițierea și menținerea conversației, conversația cu
mai multe persoane);
- Mobilitatea (mișcare, transfer, urcarea scărilor);
- Menținerea și schimbarea poziției corpului (jenă, limitări, imposibilitate);
- Autoîngrijirea (îmbrăcare, spălare);
- Autogospodărirea (curățenie, cumpărături);
- Sarcini și solicitări generale (organizarea programului zilnic, finalizarea
programului zilnic obișnuit, îndeplinirea unor sarcini complexe);
- Deplasarea;
- Funcții ale energiei și impulsului (nivelul energiei vitale, vigoare, vitalitate,
fatigabilitate, apetit);
- Funcțiile somnului (cantitatea, calitate, odihna după somn, coșmaruri, insomnii);
- Discrepanțe între nivelul de dizabilitate declarat și nivelul constatat clinic sau prin
măsurători clinice.

Popa Daniela

2.4. Deficiențe fizice funcționale , din punct de vedere fizic dar și din punct de vedere
psihologic față de afectarea unor funcții-structuri organice, parțiale sau totale, absența
structurilor sau funcțiilor acestora, alterarea altor funcții adiacente.
2.5. Problemele medicale din trecut – proprii și antecedente heredocolaterale – percepții
față de acestea, comportamentul adaptativ din trecut (este un bun predictor pentru
capacitatea de adaptarea la noi probleme de sănătate), intervenții medicale, investigații
medicale, tratamente psihiatrice (manifestările psihiatrice prezic în general dificultăți în
adaptare și comportament imprevizibil, schimbări de comportament și în luarea
deciziilor).

12
 2.6. Tratamentele efectuate reprezintă un bun indicator al istoricului de boală – se
realizează un scurt istoric despre tratamentele administrate, comportamente față de
tratament, acceptarea sau neacceptarea tratamentului. Nivelul economic al pacientului
poate duce de asemenea la acceptarea sau neacceptarea tratamentelor, respectarea
indicațiilor și a contraindicațiilor, respectiv a regimului de viață recomandat (predictor al
complianței), tratamente speciale (radio- și chimioterapie, intervenții chirurgicale,
tratamente alternative, intervenții psihologice din trecut și opinia pacientului față de
acestea, satisfacția față de serviciile medicale și tratamente, opinii, dorințe, intervenții,
beneficierea de concedii medicale poate prezice intenția de a nu reveni la activitate).
2.7. Medicația – efectul perceput de către pacient al medicației: benefic, nociv sau fără
efect; tendințe de a fi puțin compliant în raport cu medicația din trecut reprezintă un
factor predictor în contextul afecțiunii actuale, independența ca factor de personalitate,
nivelul educațional, cognitiv, tendința de a consuma medicamente sau întreruperea
medicației (aspect important atunci când pacientul percepe anumite efecte secundare),
întreruperea medicației psihiatrice (prezice potențial dezadaptativ), întreruperea
tratamentului pentru bolile asociate, dificultăți de ordin economic, atitudinal în ceea ce
privește complianța la medicație, teama de dependențe, teama de efecte secundare și de
mascare a simptomelor.

SECȚIUNEA 3- FACTORI LEGAȚI DE AUTOREGLAREA PSIHOCOMPORTAMENTALĂ

Evaluarea psihologică în context medical se referă la rolul psihologului în evaluare dar și la

capacitatea acestuia de a face ca pacientul să capete încredere în echipa medicală, în tratament, în
propria capacitate de autoreglare și de a depăși deficiența pe care o are, în capacitatea și încrederea
lui de vindecare. În context medical psihologul are rol de evaluator în sistemul structurilor de
sănătate, din punct de vedere al evaluării are un rol obiectiv privind îndeplinirea unor interese
pragmatice ale unității de sănătate, evaluarea psihologică îndeplinind un rol descriptiv, explicativ,
predictiv și nu de diagnostic, acest lucru reprezentând de asemenea un instrument care poate ajuta la
ameliorarea stării de bine a pacientului prin intermediul factorilor legați de autoreglarea
psihocomportamentală.

1. Sistemul cognitiv: sunt de interes cognițiile funcționale și cognițiile disfuncționale.

Pacientul poate conștientiza sau nu problema de sănătate, poate avea cunoștință sau nu despre
tratament sau reușita sau nereușita tratamentului, poate avea o gândire pozitivă referitoarea la
încrederea în reușită a tratamentului, în îngrijitor și actul de recuperare sau dimpotrivă poate

13
 avea o gândire negativă, neacceptare și neîncredere. În ceea ce privesc funcțiile cognitive,
după caz se poate decide evaluarea anumitor funcții de interes prin intermediul testelor.
2. Motivația pentru sănătate: este de interes motivația și voința pacientului de a fi sănătos,
faptul că are sau nu motivația să urmeze tratamentul, să îl respecte cu strictețe, să respecte
noul regim de viață complementar. Pacientul poate de asemenea refuza toate aceste lucruri –
nu vrea, nu are încredere în tratamentul medicamentos, în personalul medical, în sistemul
medical, fapt care impune efort suplimentar din partea echipei medicale care are menirea în
plus de a crește voința pacientului de a lupta cu boala, de a lua tramentul, de a avea o gândire
pozitivă în ceea ce privește prognosticul, de a nu amâna anumite intervenții și tramente
necesare și de a evita refuzul de a fi ajutat.
3. Reglarea emoțională: în cazul în care funcțiile emoției sunt adecvate, pacientul va avea o
atitudine pozitivă, în caz contrar apar anxietatea, depresia, agitația, frica de eșec, frica de
moarte, tentative de suicid.
4. Comportamentul: capacitatea de autoreglare, de adptare cât și dorința de a fi sănătos și de a
se vindeca reflectă un comportament pozitiv. Sunt de interes în acest aspect regimul de viață,
colaborarea, inițiativa, urmarea scopurilor; la polul opus se află comportamentul dezadaptativ
manifestat prin ostilitate, violență fizică, nivel scăzut al stimei de sine, neîncredere în medic
și în alianța terapeutică.
5. Coping: felul în care pacientul își manageriază propriile gânduri și temeri, cum face față
factorilor de stres, imprimă mecanisme de coping adaptativ sau mecanisme de coping
dezadaptativ.
6. Personalitatea: în ceea ce privește personalitatea există două tipuri de factori care
influențează personalitatea:
- factorii care se corelează cu adaptabilitatea: conștiinciozitate, responsabilitate,
suport social, stimă de sine, motivație de orice fel, optimism, încredere, deschidere către
experință, autocontrol, independență, satisfacție de orice fel, stări de bine caracterizate prin
homeostazie;
- factori care se corelează cu problemele de adaptare la situația de îmbolnăvire
cum ar fi nevrotismul, emoții negative, ostilitate, neîncredere, suprasolicitare, somatizare
excesivă.
7. Opinii: stima de sine reflectă homeostazia sistemului nevos vegetativ; opiniile despre lume,
valori, competențe personale, planuri de autoreglare, obiective personale.

14
 Bronț Maria- Andreea

SECȚIUNEA 4- CONDIȚII DE VIAȚĂ: acestea țin cont de spațiul gospodăresc ( probleme legate
de schimbarea domiciliului) ; organizarea activităților zilnice (activități casnice, recreere, hobby-uri,
tranzacții economice, independență economică, resurse economice personale ajutătoare); interacțiuni
sociale (resurse și probleme în familie, la muncă, cu vecinii , cu persoanele din jur); comportament
de consum (consum excesiv de tutun – incriminat major în vulnerabilitatea psihosomatică –Palmer et
al.,2003; consum de alcool / substanțe psihoactive / băuturi excitante cerebral/ energizante,
modificări majore ale greutății , dificultăți în a menține regimul, Pincus et al.,2002).

SECȚIUNEA 5- EDUCAȚIA ȘI ACTIVITATEA PROFESIONALĂ: acestea scot în evidență

probleme de educație, probleme de încadrare la locul de muncă, program de activitate, profesie,
evoluția carierei, riscuri în muncă, accidente în muncă, șomaj, lucru în ture de noapte, suprasolicitare
fizică, psihică, emoțională ( Karaseh și Theorell ,1990); dificultăți actuale, concedii medicale
( probleme de încadrare în muncă, insatisfacția cu munca sunt predictori ai intenției de a nu reveni la
muncă ) ( Heymans et al., 2009) intenții privind munca ( începerea activității la termen, amânarea,
începerea mai devreme de termenul indicat, schimbarea locului de muncă sau a ocupației, dorința de
a se pensiona, Franche et al.,2009 ; de a renunța la muncă , Turner et al.,1992 ) ; percepții privind
perspectiva de pensionare (pensionare pe caz de boală: dorință, acceptare, nonacceptare), percepții
privind pensionarea deja parcursă ( stres legat de pensionare, de pensie, revolta față de ” sistem”,
dificultăți de adaptare după pensie, sentiment de satisfacție, de îndeplinire).

SECȚIUNEA 6- COMPORTAMENTUL ÎNSOȚITORILOR pune în evidență percepția asupra

aspectului de însoțitor prezent versus absent; însoțitorii implicați eficient în managementul îngrijirii;
însoțitori implicați parțial în managementul îngrijirii ( acordă suport numai în anumite domenii );
însoțitori prezenți, însă fără capacitatea de a se implica în managementul îngrijirii; însoțitori care
contribuie la crearea unui climat tensionat pentru managementul îngrijirii pacientului (relații
problematice cu pacientul, relații problematice cu personalul medical ).

SECȚIUNEA 7- SINTEZĂ prezentarea secțiunii finale se realizează după descrierea indicatorilor

relevanți pentru caz: factori – resursă pentru sănătate, factori de risc (comportamentali, contextuali)
pentru sănătate, explicații ( 1. focalizarea pe problemă, 2. explicații privind legătura dintre variabilele
investigate și ipotezele inițiale), predicții, coduri DRG, precizări/indicații/recomandări.

15
 Validarea evaluării

În acest caz psihologul încheie evaluarea când are siguranța că obiectivul evaluării a fost atins.
În funcție de necesitate, evaluarea se poate prelungi cu una sau mai multe sesiuni pentru aplicarea de
teste, scale, culegeri de date de la aparținători sau de la personalul medico-sanitar. Cazurile în care
validarea datelor ridică probleme sunt mai rare în spitale, iar cazurile sunt mai dese în clinicile de
expertiză a capacității de muncă, în penitenciare sau în alte unități în care pacientul ajunge pentru a
rezolva problemele sociale cu care se confruntă.

Reușita culegerii datelor relevante ține de:

1. asigurarea cadrului pentru a realiza evaluarea (condiții interpersonale, etice, locative);

2. validarea modelului evaluativ adoptat de psiholog; clinicianul trebuie să dispună de un model
de evaluare documentat, structurat pentru specialitatea medicală în care se fac evaluări. Un
model adecvat permite culegerea de date relevante, iar un model neadecvat, incomplet, omite
unele date sau determină unele date irelevante, chiar dacă pacientul furnizează informații;
3. capacitatea pacientului de a furniza date despre sine și despre contextul său de viață.
Există patru variante clasice derivate din capacitatea pacientului de a vrea și a putea participa
autentic la evaluare:
a) pacientul vrea și poate să furnizeze informații complete;
b) pacientul vrea, dar nu reușește să furnizeze date complete (sunt incriminate aspecte
cognitive: nivel intelectual redus, informare insuficientă, percepții personale etc.);
c) pacientul nu dorește să furnizeze date complete (aspecte cognitive, motivaționale
voluntare sau involuntare);
d) pacientul nu poate furniza date complete (afectarea funcțiilor cognitive și emoționale).
Soluții pentru depășirea acestora sunt: alegerea momentului optim, documentarea,
asigurarea condițiilor pentru evaluare, crearea relației cu pacientul, culegerea de date de
la terți, revenirea pentru aprofundare pe anumite date, reevaluare.

16
 Corodescu Ioana-Cristina

Comunicarea rezultatelor către medic, pacient și aparținători, va ține cont de următoarele

principii: prezentarea unor informații clare, cu date precise, orientate pe obiectul evaluării. Modul de
redactare a rezultatelor cu valoare psihologică poate avea mai multe forme ( enumerate în continuare
în ordinea recomandată):

1. Fișă - ce cuprinde informații necesare pentru orice profil, cât și informații specifice cazului;
2. Text - în dosarul pacientului cu evidențierea elementelor-cheie necesare clarificării cazului;
3. Format profil - oferit de o baterie de testare psihologică, tipărită, cu completările necesare;
4. Fișă format - cu bifarea de indicatori și descriptori clinici dintr-o listă dată.

Caracteristicile informațiilor psihologice:

a. caracter descriptiv, explicativ, predictiv - prin informațiile obținute în evaluarea din contextul
medical, psihologul explică implicit sau explicit fenomenele comportamentale apărute la
pacient, ce pot include predicții ( cu precizarea condițiilor în care acestea se pot îndeplini);
b. caracter nonsecret - accesul cadrelor medicale, auxiliar-medicale dar și pacientului și familiei
acestuia (cu repectarea dorinței persoanei asupra confidențialității datelor sale față de
aparținători) la fișa pacientului cu informațiile redactate de specialiști;
c. caracter scris și oral - cu precizarea că în anumite situații notificarea orală permite nuanțarea
unor aspecte ce nu se pot nota în fișa medicală, de exemplu, într-o secție chirurgicală se
preferă evitarea notificărilor legate de aspecte personale/private, comportament litigios sau
consum de substanțe ( Sullivan et al., 2009; Chibnall și Tait, 2010);
d. caracter standardizat cu nuanțări – se preferă utilizarea unor formate standard cu
completarea de nuanțări atent construite, motiv pentru care psihologii clinicieni au nevoie să
cunoască sintagme și concepte redacționale specifice, ținând cont de aspectul medico-legal al
dosarului medical. În redactarea evaluării psihologul evită conceptele empirice negative,
etichetarea ( „stresat”, „depresiv”, „revoltat” etc.), notarea părerilor negative ale pacientului
( despre unitatea medicală și personalul acesteia), legate de managementul cazului
( „pacientul nu a fost încă informat”, „pacientul nu știe”, „pacientul nu a înțeles explicația
medicului” etc.) Cu toate acestea, în anumite cazuri ( atunci când există un istoric psihiatric al
pacientului sau alte elemente ce concură la o posibilă revenire și modificare a sensului

17
 declarației acestuia) se pot folosi în redactare sintagmele: „conform declarației pacientului”,
„pacientul declară”. (Zieger et al. 2011)
În comunicarea datelor referitoare la evaluarea psihologică către pacient se va ține
cont și de următoarele trei aspecte:
1. pacienții pot solicita opinia psihologului cu privire la datele evaluării psihologice;
2. pacienții pot interpreta informațiile ( “au ieșit bine sau nu la evaluare” );
3. rezultatele evaluării pot avea impact psihologic asupra pacientului.

Variante de modele explicative în comunicarea dintre psiholog și pacient:

A. Perspectiva evaluării atitudinale: oferă explicații legate atât de factorii psihologici cât și de
cei nonpsihologici cu impact asupra sănătății; secundar se fac recomandări și se oferă
consiliere atât pacientului cât și aparținătorilor;
B. Perspectiva investigării/ explicării unor aspecte anterior neelucidate privind starea de
sănătate: se explică pacientului legătura dintre stările sale și fenomenele psihologice prezente
care până la momentul de față nu au fost identificate sau interpretate ( spre exemplu se
prezintă legătura dintre tulburarea anxioasă și simtomatologia somatică inexplicabilă prin
evaluările somatice sau de o intensitate disproporțională cu patologia fizică identificată);
C. Perspectiva evaluării cognitive cu două categorii:
a) raportarea datelor la eșantionul de referință ( vârstă, gen, educație, situație clinică - în
principiu, mulți pacienți se încadrează în zona de “normalitate” raportat la eșantionul
clinic);
b) raportarea datelor la capacitatea persoanei evaluate de a participa la diverse activități,
fie că este vorba de activitatea de zi cu zi sau cea profesională ( de exemplu
tulburările cognitive pot avea fie impact major, fie redus, în funcție de intesitatea
afectării și a utilizării unei anumite funcții cognitive);
D. Perspectiva relevării unor fenomene clinice- în cadrul acestui model se recomandă după caz
evaluare psihiatrică și psihoterapie;
E. Perspectiva interesului pacientului- se explică rolul serviciilor psihologice în perioada de
recuperare, stabilizare, în vederea obținerii progreselor adaptative necesare individului.

Concluzii

Evaluarea psihologică clinică în contextul medical este o componentă a sistemului de

investigații de sănătate. Astfel, aceasta vizează aspecte legate nu numai de sănătate, dar și de
funcționalitate - dizabilitate ( în relație cu capacitatea individului de a îndeplini sarcini concrete).

18
Fenomenele investigate pot să fie clinice ( unde reperul interpretativ va ține cont de pragul clinic) sau
nonclinice ( în funcție de etalon sau interpretare calitativă).

Vom avea în vedere posibilele erori de evaluare psihologică clinică în domeniul medical - tip
I ( concluzii fals-pozitive) – prin clinicizarea simptomatologiei în efortul de a identifica o modificare
clinică a pacientului sau tipul II ( date fals-negative) cu aplicarea unui model cu valoare explicativă
scăzută în care pacientul evaluat nu pare a avea ceva semnificativ din punct de vedere clinic.

În contextul medical, una din etapele esențiale ale evaluării psihologice este reprezentată de
ancheta pe bază de interviu – cu rolul de a clarifica multe aspecte clinice. Evaluarea poate să fie
aprofundată/completată prin aplicarea de scale și/sau teste psihologice care au ca scop surprinderea
unor fenomene psihologice. În cadrul efectuării acestora se va ține cont de următoarele variabile ce
afectează răspunsul pacientului la itemi: nivelul educațional ( atunci când pacientul nu înțelege
sensul itemului), nivelul energetic redus al pacietului ( atunci când datorită unei energii reduse
pacientul nu poate completa scale sau teste cu itemi mulți), aspecte cognitive ( tulburări de atenție și
concentrare ale pacientului asupra itemilor), interpretaretarea greșită a sensului itemilor ( pacientul
poate interpreta anumiți itemi din punct de vedere somatic și nu psihologic, de exemplu itemii din
scalele de distres: “tensionat”, “încordat”, „slăbit” etc.). Nu în ultimul rând angajamentul medicului
curant față de evaluarea psihologică - cu o disponibilitate mai mare a persoanei de evaluat direct
proporțională cu interesul/recomandarea specialistului medical.

Instrumentarul psihologic recomandat de producători pentru evaluarea clinică este necesar să

fie atent construit și adaptat obiectivului medical – testat și aplicat în mai multe specialități medicale,
adaptat nivelului educațional, cultural, cu timp de aplicare mai scurt, cu mai puțini itemi respectând
criteriile de fidelitate, eficiență și validitate.

Un alt aspect important este legat de posibilitatea decontării serviciilor psihologice prin Casa
Națională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.). Acest demers, cu o perspectivă promițătoare necesită
reglementări clare, coerente ce pot permite populației benefiile acestor servicii.

Îmbunătățirile necesare serviciilor psihologice în contextul medical țin de: încadrările legale,
norme de aplicare a legilor, existența unor ghiduri de bună practică psihologică și medicală,
pregătirea solidă a specialiștilor, promovarea colaborării domeniului psihologic cu cel medical,
promovarea studiilor ce relevă utilitatea serviciilor psihologice atât în societate cât și în domeniul
medical.

Surse bibliografice:

19
 Evaluarea psihologică- Manualul psihologului clinician, Violeta Enea, Ion Dafinoiu, 2017,
pag. 611-628

Handbook of Clinical Psychology in Medical Settings, Rozensky R.H, Tovian S.M., 1991

20