Anna karenina

Romanul lui Lev Tolstoi, “Anna Karenina”, este unanim recunoscut ca fiind unul din
piscurile cele mai inalte ale artei literare. Totodata este si romanul cel mai « clasic » nu numai in
literatura rusa ci si in litertura universala intrucat, cum observa la timpul sau si Ibraileanu, « nici un
roman din literatura universala nu intruneste atat de multe si variate insusiri ». Urmeaza o veritabila
explozie de superlative, care ne da o idee despre ceea ce considera criticul roman ca trebuind sa fie
un roman perfect :
« Observatia profunda si amanuntita, delicatetea analizei, colosala putere de evocare a vietii,
adancimea conceptiei asupra lumii, atitudinea inalta omeneasca fata cu subiectul, interesul captivant
datorit complicatiilor sufletesti si nu ‘ intrigii ‘ – iata atatea calitati care fac din romanul lui Tolstoi
capodopera geniului ».
Totusi, e ciudat poate, dar marturiile contemporanilor atesta ca Tolstoi lucra la ‘Anna
Karenina’ cam in sila, indoindu-se mereu de reusita. Se pare ca scriitorului nu-i reusea mai ales
reconstituirea atmosferei. Tolstoi persevera totusi, rezistand ispitei de a se lasa capturat de alte
inspiratii.
Eroina principala, initial « Tatiana Stavrovici »,viitoarea Anna Karenina, a pornit de la
un personaj prin excelenta negativ, nici prea frumoasa, ci doar atragatoare, dar vulgara, superficiala,
cocheta ; ea devenea adultera fara prea multe framantari sufletesti, mai degraba din perversitate
decat din pasiune. In ce masura chipul definitiv difera de aceasta prima « aparitie » ne-o arata chiar
paginile romanului, incepand cu portretul fizic. Literalmente ramai cu impresia ca Tolstoi a
mobilizat parca intreaga maiestrie pentru a sugera inca de la « intrare » cat de frumoasa e eroina lui
in sensul cel mai deplin al cuvantului. Frumusetea Annei devina un veritabil leit-motiv al intregii
actiuni. Totodata Anna e si un om superior, e purtatoare a unei sume de calitati, care o singularizeaza
parca in raport cu grupul personajelor inconjuratoare. Dupa cum observa un exeget, chiar din
primele capitole, inca in partea pe care am putea-o considera cxa fiind expozitiunea romanului,
« este data inaltimea de unde anna va cobori apoi ».
Anticipand, vom semnala inca un amanunt. Este indeobste cunoscut ca romanul
« Anna Karenina », asa cum il cunoastem astazi, are o compozitie, am spune, bipolara, materialul
epic organizandu-se in jurul a doua personaje principale : Anna Karenina si Konstantin Levin.
Acesta din urma e de asemenea un personaj superior, in mod evident simpatizat de
autor. Mai mult, exegetii sunt de acord ca destinul lui Levin contine si laturi autobiografice. Potrivit
din anumite unghiuri, personajul apare ca un alter-ego al autorului. E posibil ca tocmai de aceea
Levin sa nu faca parte din anturajul Annei e inca un tur de forta al maestrului, insa cele doua
personaje se intalnesc abia spre sfarsitul actiunii- cap. X al celei de-a VII-a parti- cu cateva zile
inainte de sinuciderea Annei. E o situatie la care s-a putut ajunge de asemenea doar in urma unei
serii de modificari structurale in compozitia epica, desfasurarea actiunii, sistemul de personaje.
In primele redactari, vinovatia Annei( sau a Tatianei) se evidentiaza si prin
confruntarea cu caracterele superioare ale celorlalti protagonisti implicati in drama. Sotul femeii
necredincioase, desi om in varsta, aparea totusi ca un barbat aproape ideal.
Om dintr-o bucata, nobil si sincer era si viitorul Vronski.
Spune undeva Ibraileanu ca « romanul lui Tolstoi merge amplu, maret, purtand cu el sute de
fiinte- ca o mica planeta- cu viata lor diversa, cu trecutul si viitorul lor. » caracterizarea e, dupa
parerea noastra, extrem de subtila, susceptibila de a ne familiariza cu specificul realismului tolstoian.
Valoarea estetica, sociala si ideologica a romanului “Anna Karenina” poate fi
relevata din mai multe puncte de vedere. Explicabil, de la inceput chiar, atentia multor cercetatori a
fost atrasa de problematica operei. Schematizand, am putea grupa punctele de vedere in jurul a trei
aspecte : fresca sociala, destinul annei si destinul lui Levin.
La aparitia romanului, critica democratica rusa i-a dat in ansamblu o apreciere
nefavorabila.
O alta apreciere a dat romanului “Anna Karenina” Dostoevski in “jurnalul unui
scriitor”. Chiar inainte de a-si publica articolul, el sustinea intr-o scrisoare ca lectura romanului l-a
intarit in convingerea ca un scriitor artist, in afara poeziei, trebuie sa cunoasca amanuntit realitatea
pe care o zugraveste :
“ Dupa parerea mea, la noi exceleaza in acest sens contele Lev Tolstoi…”
Dostoevski a vazut in roman in special imbinarea elementului national cu cel
universal, considerandu-l “un cuvant rus” adresat intregii umanitati si neavand egal in literatura
timpului . Punctul de vedere al unui artist rus « asupra vinovatiei si crimei » fiind afirmat in acelasi
timp printr-o « uriasa explorare psihologica a sufletului omenesc, cu o teribila adancime si forta, cu
un realism inca necunoscut al reprezentarii artistice » . Paradoxal, Dostoevski extragea din aceasta
caracterizare noi argumente de folosit in polemicalui cu socialistii . Peste reliefarea valorii artistice,
insa, nu se poate trece.
Ca romanul contine si elemente de satira, ca se constituie si ca o violenta critica a
inaltelor cercuri aristocratice, precum si a varfurilor birocratice ale statului, de asemenea a fost
observat aproape de la cele dintai comentarii.
Scoala critica sociologica in special a excelat in reliefarea acestor aspecte.unora li s-
a parut chiar ca astfel, Tolstoi, o absolva pe Anna de raspundere pentru destramarea familiei. Iar in
deceniile ulterioare, cercetarea arhivelor, indiscutabil a contribuit la consolidarea acestei interpretari.
S-a vazut cum, de la o redactare la alta, Tolstoi ingrosa antiteza dintre puritatea sufleteasca a
eroinei principale si fatarnicia celor care o condamna. Dar persista intrebarea : de ce atunci n-a
renuntat Tolstoi la motto-ul biblic : ‘a mea este razbunarea, eu voi rasplati ?’
Mult timp in literatura de specialitate s-a considerat ca fiind valabil raspunsul dat
de criticul ‘M.S.Gromeka’ intr-un articol citit si aprobat inainte de a fi publicat de Tolstoi insusi.
In rezumat, criticul sustinea ca vinovatia societatii nu anuleaza vinovatia Annei, intrucat
casatoria « e o institutie sacra si ca atare orice gest care atenteaza la temeinicia ei trebuie sa fie
condamnat ».
Mai tarziu a capatat o oarecare raspandire punctul de vedere potrivit caruia motto-
ul l-ar prezenta doar pe ganditorul tolstoi, dar ca in roman artistul il biruie pe filosoful moralist.
O solutie originala a fost propusa de B.Meichenbaum, care extrage sensul
condamnarii din antiteza dintre cele doua cupluri : Anna-Vronski ; Levin-Kitty. In timp ce acesta din
urma tinde catre o viata deplina, si Anna si Vronski actioneaza ca manati de o pasiune oarba,
incompatibila cu moralitatea umana asa cum o intelegea Tolstoi. […]
In substanta ei, credinta lui Tolstoi nu prea avea nimic in comun cu dogmele
bisericii crestine. Nu intamplator prea-sfantul sinod preavoslavnic rusesc l-a excomunicat. Dar sa nu
uitam totusi ca enumerand “flagrantele contradictii” din opera lui Tolstoi ,Lenin conchidea: « pe de o
parte realismul cel mai lucid, smulgerea tuturor mastilor;pe de alta parte, propovaduirea unuia din
cele mai marsave lucruri din cate exista pe pamant si anume : religia, tendinta de a pune in locul
popilor din oficiu popi din convingere, adica cultivarea clericarismului celui mai rafinat si de aceea
deosebit de odios ».[…]
In partea intai, cu exceptia a patru scurte digresiuni, materialul actiunii se
alcatuieste din intamplarile prin care trec personajele in decurs de cinci zile.
Prima zi- « tulburarea din casa Oblonski », sosirea lui Levin si serata din casa Scerbatki, a
doua zi- sosirea Annei, apoi balul, plecarea, noaptea in tren si reintoarcerea la Petersburg. Partea a
doua e ceva mai numeroasa, cuprinde digresiuni mai numeroase, dar si aici actiunea ar putea fi
impartita in opt zile. Si asa mai departe. Ziua petrecuta de Karenina la Moscova, in compania lui
Stiva Oblonski se intinde pe sapte capitole, casatoria lui Levin(partea a cincea) pe cinci ; o zi a
Annei la Petersburg, incluzand revederea cu copilul, iar apoi ”scandalul” de la teatru (tot partea a
cincea) pe sase. In partea a sasea, evenimentele a trei zile, inclusiv vanatoarea si izgonirea lui
Veslovski, se intind pe un spatiu de 1 capitole, iar in partea a saptea, “ziua” lui Levin din ajunul
nasterii copilului – pe zece. Toata partea a saptea, ca si partea intai, se consuma in cinci zile, iar toata
partea a opta, cu exceptia a trei capitole in care sunt reconstituite retrospectiv framantarile sufletesti
ale lui Levin, e de fapt, povestirea evenimentelor unei singure zile.
In volumul sau monografic, V. Sklovski, intituleaza unul din capitole “de ce romanul
Anna Karenina nu este un roman de familie” si-si sprijina argumentarea pe constatarea ca activitatea
gospodareasca a lui Lenin nu este un detaliu ci “dezvaluie temelia romanului”. Sklovski descopera in
aceasta imprejurare chiar un fel de consonanta cu o observatie a lui Engels, care, vorbind despre
Fourier, mentiona intr-o nota ca “tot la el gasim si conceptia profunda ca in toate societatile
defectuase, sfasiate de antagonisme, familiile izolate constituie unitati economice.”
Un alt exeget rus considera ca “Anna Karenina” este o “grandioasa epopee
psihologica”.in acelasi timp, nimeni nu va contesta ca “Anna Karenina” reprezinta si o fresca sociala
de o uimitoare plasticitate.[...]
Anna e comparata cu emma Bovary a lui Flaubert, intrucat “sufera de idealism, sau
mai exact este romantioasa, vrea imposibilul, barbatul ideal, ba inca si mai mult, un barbat dedicat cu
totul dragostei precum ea”.[...]
De buna seama, cand descoperim azi prin text si dincolo de text doctrina tolstoiana,
ne incearca o anumita nedumerire. Pentru noi, marxistii, originile sociale ale relatiilor dintre oameni
sunt si vor fi esentiale. Viata e un dat, care trebuie sa fie acceptat asa cum este. Nu viata trebuie sa
fie adaptata la nevoile omului, ci omul e dator sa se adapteze cerintelor ei.
Lui Tolstoi i s-a parut ca prin destinul lui Levin a dat intemeierea necesara acestei
convingeri, a gasit calea restabilirii echilibrului intre ideal si realitate – conformarea la principiul
binelui.
Caracterul utopic al unei asemenea “iesiri” este pentru noi azi, evident. Dar dincolo
de aceasta neracordare doctrinala, tabloul maret al strafundurilor existentiale impune. Tolstoi e
parintele recunoscu al literaturii secolului XX, al unei literaturi profund ostile oricarei
conventionalizari constrangatoare. Principiul binelui nu poate fi extras din speculatii asupra
divinitatii. El este al vietii. El nu poate fi descoperit decat prin viata. Framantarea pentru sensul vietii
are rost numai pentru omul care crede ca acest sens exista. Sensul nu poate fi inventat, ci trebuie
descoperit.

“Fara indoiala ca nici un roman din literatura universala nu intruneste atat de multe
si variate insusiri ca ‘Anna Karenina’. Observatia profunda si amanuntita, delicatetea analizei,
colosala putere de evocare a vietii, atitudinea inalt omeneasca fata cu subiectul, interesul captivant
datorit complicatiilor sufletesti si nu “intrigei”, naturalul si spontaneitatea expunerii, maretia
constructiei – iata atatea calitati care fac din romanul lui Tolstoi capodopera geniului.”
Garabet Ibraileanu

Powered by http://www.e-referate.ro/
Adevaratul tau prieten