C.

Tehnici de măsurare a costurilor

În funcţie de specificul activităţii, pentru determinarea costului pot fi folosite, de asemenea, metoda costului
standard sau metoda preţului cu amănuntul (comerţul cu amănuntul).

 Metoda costului standard

Costul standard (prestabilit) este utilizat pentru evaluarea intrărilor şi a ieşirilor de stocuri în cursul
perioadei deoarece nu este cunoscut costul efectiv.

La sfârşitul perioadei de gestiune, se calculează costul efectiv şi se înregistrează în contabilitate diferenţele

dintre acesta și costul efectiv (diferențeele de preț).

Diferenţele de preţ trebuie evidenţiate distinct în contabilitate cu ajutorul conturilor de diferențe, ca de

exemplu:
-308 Diferente de pret la materii prime si materiale;
-348 Diferente de pret la produse;
-378 Diferente de pret la marfuri

Conturile de diferențe sunt bifuncționale, regula de funcționare a acestora fiind următoarea:

CONTURI DE DIFERENŢE (bifuncționale)

DEBIT CREDIT

diferenţe nefavorabile (cost efectiv > cost standard) diferenţe favorabile aferente soldului iniţial şi
aferente soldului iniţial şi intrărilor intrărilor

diferenţe favorabile (cost efectiv < cost standard) diferenţe nefavorabile aferente ieşirilor
aferente ieşirilor

SOLD FINAL DEBITOR: diferenţe nefavorabile SOLD FINAL CREDITOR: diferenţe favorabile
aferente stocului final aferente stocului final

La sfîrșitul perioadei de gestiune (luna), diferențele de preț aferente stocului inițial și intrărilor de stocuri se
repartizează atât stocurilor ieșite, cât și stocurilor existente (stocului final).

Această repartizare se efectuează cu ajutorul unui coeficient de repartizare calculat astfel:

Diferenţe de preţ aferente intrărilor în cursul perioadei, cumulat

Soldul iniţial al diferenţelor de
+ de la începutul exerciţiului financiar până la finele perioadei de
preţ
referinţă
Coeficient de
=
repartizare
Valoarea intrărilor în cursul perioadei la preţ de înregistrare,
Soldul iniţial al stocurilor la
+ cumulat de la începutul exerciţiului financiar până la finele
preţ de înregistrare
perioadei de referinţă

1
K (coeficient de repartizare) = Soldul contului de diferente inainte de repartizare / (SI al stocirilor + Valoarea
intrarilor-RD al contului de stocuri).

Diferențele de preț aferente stocurilor ieșite se determină astfel: Coeficient de repartizare x Valoarea
ieșirilor la costuri standard (Rulajul creditor al contului de stocuri)

Soldul final al contului de diferențe (debitor sau creditor) reprezintă diferențele de preț aferente stocurilor
finale.

În bilant, stocurile sunt prezentate la costul efectiv, care este egal cu costul standard +/- diferentele de preț .

Exemplu
La 01.01.N, se cunosc urmatoarele informatii despre stocul de materii prime:

20 buc x 10 um /bucata (cost de achizitie standard)

Abateri (diferente) favorabile de la costul standard 30 um;

În cursul anului:

-s-au cumparat materii prime de la furnizori, respectiv 50 bucati la costul de achizitie de 9 um/buc, TVA
19%;
-s-au consumat 60 de bucati.
-se înregistrează diferentele de la costul de achizitie standad aferente materiilor prime consumate:

 Metoda prețului cu amănuntul

În comerţul cu amănuntul poate fi utilizată metoda preţului cu amănuntul, pentru a determina costul
stocurilor de articole numeroase şi cu mişcare rapidă, care au marje similare şi pentru care nu este practic să
se folosească altă metodă.

Reguli pentru stocurile evaluate la preţ de vânzare cu amănuntul

-preţul de vânzare cu amănuntul conţine costul de achiziţie, adaosul comercial sau marja comercială
calculat/ă la costul de achiziţie şi TVA aferent preţului de vânzare (numit TVA neexigibil, aplicat la suma
dintre costul de achiziţie şi marja comercială)

-adaosul comercial este înregistrat în contul 378 Diferențe de preț la mărfuri.

Contul 378 se creditează cu marja comercială aferentă mărfurilor intrate în stoc şi se debitează cu marja
comercială aferentă ieşirilor de mărfuri din gestiune. Soldul final creditor al contului 378 reflectă marja
comercială aferentă mărfurilor existente în stoc la sfârşitul perioadei.

-Determinarea procentului mediu de adaos comercial:

K378=(SI378+RC378)/((SI371+RD371)-(SI4428+RC4428)) x 100%

-Determinarea adaosului comercial aferent mărfurilor vândute:

2
Marja aferentă mărfurilor vândute = K378 x RC707

Exemplu

La începutul lunii ianuarie se cunosc următoarele informaţii despre un stoc de mărfuri evaluat la preţul de
vânzare cu amănuntul:

371 Mărfuri: sold debitor: 1.190 um

378 Diferenţe de preţ la mărfuri: 200 um;
4428 TVA neexigibilă: 190 um.

În cursul lunii ianuarie, s-au cumpărat mărfuri la costul de achiziţie de 3.000 um + TVA 19%, Adaosul
comercial este de 25% şi TVA aferentă preţului de vânzare este de 19%. De asemenea, s-au vândut mărfuri la
un preţ de vânzare de 2.380 um (inclusiv TVA).

Să se prezinte înregistrările contabile aferente lunii decembrie.

D.Metode de gestiune a stocurilor

Contabilitatea stocurilor se ţine cantitativ şi valoric sau numai valoric prin folosirea inventarului permanent
sau a inventarului intermitent.

În condiţiile folosirii inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează toate operaţiunile de intrare şi

ieşire, ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a stocurilor atât cantitativ cât şi valoric.

Inventarul intermitent constă în stabilirea ieşirilor şi înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii
stocurilor la sfârşitul perioadei. Entităţile care utilizează metoda inventarului intermitent efectuează
inventarierea faptică a stocurilor conform politicilor contabile, dar nu mai târziu de finele perioadei de
raportare pentru care au de determinat obligaţii fiscale. Metoda inventarului intermitent constă în faptul că
intrările de stocuri nu se înregistrează prin conturile de stocuri, ci prin conturile de cheltuieli.

Stabilirea ieşirilor de stocuri în cursul perioadei are la bază inventarierea faptică a stocurilor la sfârşitul
perioadei. Ieşirile de stocuri se determină astfel: E = Si +I - Sf

Dezavantajele utilizării metodei inventarului intermitent:

-o eroare sau o omisiune în inventarul fizic duce la denaturarea informaţiilor contabile în bilanţ (valoarea
stocurilor) şi în contul de profit şi pierdere (cheltuielile cu stocurile, rezultatul exerciţiului);

-nu permite stabilirea plusurilor şi minusurilor de inventar.

Exemplu
La 01.01.N se cunoaşte stocul de materii prime în valoare de 1.000 um. În cursul lunii ianuarie s-au cumpărat
materii prime de la furnizori în valoare de 2.000 um + TVA 19%. În cursul lunii ianuarie s-au consumat
materii prime în cadrul procesului de producţie în valore de 2.380 um.
În condiţiile în care se utilizează inventarul intermitent, la 31.01.N, se efectuează inventarul stocului de
materii prime, costul acestora fiind de 600 um.
3
Exemplu
Se mențun datele de la exemplul precedent în ceea ce priveşte costul stocurilor, dar stocul evidenţiat este de
produse finite.