EVALUAREA ȘI RECUPERAREA FUNCŢIILOR

COGNITIVE DEFICITARE LA PREȘCOLARUL CU

DIZABILITĂȚI INTELECTUALE

COBZARU IRINA, doctorandă

CZU 37.018
Abstract
The intellectual evolution of pre-school children is
achieved through the development of mental processes of knowledge
(thinking, memory, imagination), the formation of cognitive
structures and the necessary behaviors in the learning activity.
These skills are based on acquired knowledge and tools of
intellectual work. The pre-school psychological characteristics are
assessed not by the information volume, but by the operational level.
Deficient cognitive functions in mentally retarded children and
attention disorders are found in the excessive perceptual field width,
blurred spatial and temporal perception, unsystematic, impulsive,
unplanned exploratory behavior, lack of precision and accuracy.
Keywords: Intellectual disabilities, cognitive functions,
psychological evaluation, adaptive functioning, communication,
social functioning.

Adnotare
Evoluţia intelectuală a copiilor preşcolari se realizează sub
aspectul dezvoltării proceselor psihice de cunoaştere (gândirea,
memoria, imaginaţia), al formării structurilor cognitive şi a
comportamentelor necesare în activitatea de învăţare. La baza
acestor capacităţi stau cunoştinţele dobândite şi instrumentele de

152
muncă intelectuală. Particularităţile psihice ale preşcolarului sunt
evaluate nu după volumul informaţional, ci după nivelul operaţional.
Funcţiile cognitive deficitare la copiii cu retard mental și cu
tulburări de atenție se regăsesc în lărgimea exagerată a câmpului
perceptiv, în percepţia spaţială și temporală neclară, într-un
comportament exploratoriu nesistematic, impulsiv, neplanificat, în
lipsa de precizie şi de acurateţe.
Cuvinte-cheie: Dizabilități intelectuale, funcții cognitive,
evaluare psihologică, funcționare adaptativă, comunicare,
funcționare socială.

Un diagnostic al dizabilităţii intelectuale aduce cu el anumite

modalităţi unice de tratament care trebuie înţelese şi abordate. Este
necesară o bună înţelegere a nevoilor specifice ale copiilor cu
dizabilităţi intelectuale şi a strategiior de îmbunătăţire a calităţii vieţii
lor. Insuficienţa intelectuală este o stare de deficit de dezvoltare, care
duce la o limitare semnificativă a intelectului sau cogniţiei şi la o
adaptare slabă la cerinţele vieţii de zi cu zi. Dizabilitatea nu este o
boală în sine, ci este consecinţa dezvoltării unui proces patogen [1].
DSM-5 [2] caracterizează dizabilitatea intelectuală
(tulburările de dezvoltare intelectuală) prin deficitele abilităţilor
mentale generale, cum ar fi raţionamentul, rezolvarea problemelor,
planificarea, gândirea abstractă, judecata, învăţarea academică şi
învăţarea din experientă.
Deficitele duc la afectarea funcționării adaptative, astfel încât
individul nu îndeplinește standardele personale specifice vârstei sale
cronologice.
Evaluarea psihologică a persoanelor cu dizabilități
intelectuale include următoarele componente: anamneza, istoricul
cuprinzător preluat de la părinți, aparținători, simptome prezente,
inclusiv descrieri concrete ale comportamentelor specifice în diferite
153
situații, schimbarea lor în timp sau în diferite împrejurări,
conjuncturi, evenimente antecedente și modul cum diferiți
apartinători se ocupă de comportamente, de funcționare adaptativă,
de autoîngrijire, de comunicare și funcționare socială.
Alte informații elocvente sunt detaliile privind tratamentul
recuperator și medicamentos anterior, cu accent deosebit pe efectele
adverse ale medicamentelor care ar putea provoca simptomele
prezente.
O mare importanță în cadrul procesului de evaluare o are, în
plus, detalierea intervențiilor educaționale, a programelor de lucru și
a situațiilor de viață, inclusiv calitatea, coerența și adecvarea lor,
disponibilitatea serviciilor de susținere, precum și descrierea
atitudinii părinților/aparținătorilor față de copil, înțelegerea
dizabilității copilului și susținerea creșterii, în raport cu tendințele de
supraprotecție. De asemenea, este necesară revizuirea testelor și
evaluărilor cognitive anterioare sau completarea unora noi.
Abordările diagnosticului sunt modificate în funcție de
nivelul cognitiv al copilului și, în special, de abilitățile de
comunicare.
Comunicarea este ceea ce trăim împreună cu cineva: trăirea
împreună a unui anumit moment, confruntarea unor idei, emoții” [3]–
într-un cuvânt, tot ce se întâmplă în relația cu celălalt.
Pentru copiii care au o cunoaștere ușoară și bune abilități
verbale, abordarea nu diferă mult de diagnosticarea persoanelor cu
aptitudini cognitive medii. Cu cât abilitățile de comunicare ale
copilului sunt mai sărace, cu atat mai mult depindem de informațiile
furnizate de persoanele apropiate, familiarizate cu copilul, și de
observațiile comportamentale directe.
Deficiențele identificabile la nivelele superioare ale
comunicării, care trec dincolo de simpla producere și întelegere de
enunțuri constituie o importantă piedică în calea integrării lor sociale.
154
 În plan senzorial-perceptiv, principalele caracteristici ale
deficienţelor de intelect sunt: dificultăţi de analiză, ceea ce duce la
perceperea globală a obiectului în detrimentul elementelor sale
componente (cu alte cuvinte, deficientul mental „nu vede copacii din
cauza pădurii”). Aceste dificultaţi apar, în primul rând, din cauza
activismului scăzut al deficientului mental. Dar această dificultate nu
trebuie confundată cu legea structuralităţii perceptive, postulată de
psihologia generală şi care acţionează la indivizii normali.
Această lege arată că nu toate însuşirile obiectului perceput
au aceeaşi intensitate şi nu comunică aceeaşi cantitate de informaţie.
Dar, chiar şi aşa, la copiii normali sunt percepute, mai slab sau mai
puternic, toate însuşirile obiectului, pe când la deficienţii mental,
unele însuşiri sunt cu totul ignorate. Ca dovadă, în cazul în care
părţile unui obiect sunt mai bine delimitate (prin culoare, subliniere,
poziţie), analiza se desfăşoară mai uşor, iar percepţia devine mai
consistentă.
Strategii psihopedagogice privind recuperarea, corecţia și
dezvoltarea funcţiilor cognitive deficitare
După cum au arătat numeroşi cercetători, învăţarea actului
lexical, grafic, de calcul şi de cunoaştere, în general, îşi are originea,
cel puţin în etapa de debut, în activitatea senzorio-motorie, astfel
încât orice proces de învăţare comportă o latură perceptivă şi una
motorie. Există o învăţare perceptivă, aşa cum există şi o învăţare
motorie.
Astfel, abilitarea copilului, în general, şi a copilului cu
dizabilitati intelectuale, în mod special, trebuie să pornească de la
palierul fundamental – adică motricitatea – pentru a ajunge progresiv
la palierele superioare de tip limbaj, gândire, afectivitate; a fost
formată o colecţie de jocuri-exerciţii senzorio-motorii şi perceptive,
menite să fixeze atenţia, observaţia, să antreneze memoria şi judecata
copilului.
155
 Scopul acestor jocuri-exerciţii este de a obţine randamente
individuale ameliorative ale tuturor acestor paliere prin antrenarea
inteligenţei senzorio-motorii.
Jocurile-exerciţii sunt clasificate în:
a. jocuri-exerciţii de atenţie, centrate pe date vizuale, date
auditive, date tactile;
b. jocuri-exerciţii perceptive şi senzorio-motorii pentru
memorie: memoria de recunoaştere; memoria audio-vizuală;
memoria vizual-grafică;
c. jocuri-exerciţii perceptive şi senzorio-motorii pentru
reprezentarea mentală sub forma clasificărilor, asociaţiilor verbale, a
povestirilor prezentate în dezordine, reversibilitate etc.
Setul de jocuri-exerciţii propus a fost utilizat selectiv, în
funcţie de particularităţile individuale ale şcolarilor cu deficienţă
mentală, în cadrul experimentului psihopedagogic iniţiat şi prezentat
în lucrarea de faţă.
Jocuri-exerciţii de atenţie, centrate pe date vizuale şi auditive
[4]:
Jocul „Dispariţia”
Scop: exersarea atenţiei vizuale şi a observaţiei;
Material: bentiţe;
Instrucţiune: sub acordurile unei melodii, copiii se deplasează, legaţi
la ochi, într-un spaţiu delimitat. Conducătorul jocului se ascunde şi
emite un sunet din ascunzătoare. Copiii trebuie să se îndrepte spre
direcţia de unde vine sunetul, să-şi scoată bentiţele şi să cerceteze
locul până îl găsesc.
Varianta 1. Acelaşi grup de copii, dar cu modificări la
îmbrăcămintea unora dintre ei (adăugare sau înlăturare). Se cere ca
un jucător să numească detaliile de îmbrăcăminte care au fost
schimbate la alt jucător; un jucător să desemneze toate detaliile
modificate la fiecare dintre colegii lui.
156
 Jocul „Simţul cromatic”
Scop: formarea capacităţii de reacţie rapidă;
Materiale: câte un cub de carton sau de lemn pentru fiecare jucător.
Fiecare faţă a cubului are o culoare diferită. Elevilor mai mari li se
pot da două sau mai multe cuburi.
Instrucţiune: se prezintă una, două sau, eventual, trei feţe ale cubului,
care trebuie să fie regăsite cât mai repede posibil de fiecare jucător la
cubul lui.
Varianta 1. Se utilizează o a doua serie de cuburi care vor
avea câte două culori pe fiecare faţă (faţa este împărţită în două părţi,
prin diagonală).
Jocul „Evaluarea liniilor”
Scop: evaluare şi clasare fără manipulare;
Materiale: creta şi tabla;
Instrucţiune: se desenează pe tablă, cu creta albă, în poziţie
orizontală, segmente de dreaptă de lungimi diferite. Se indică, de
către un copil, cel mai lung şi cel mai scurt segment de dreaptă. Se
verifică apoi, prin măsurare cu rigla, exprimându-se dimensiunile.
Varianta 1. Segmentele de dreaptă se notează cu litere. Se
citesc segmentele de dreaptă şi apoi se scriu în ordine crescătoare sau
descrescătoare.
Varianta 2. Segmentele de dreaptă sunt dispuse în poziţie
orizontală.
Varianta 3. Segmentele sunt amplasate în unghiuri.
Varianta 4. Aşezarea segmentelor de dreaptă formează linii
frânte. Se verifică dimensiunea fiecărui segment de dreaptă care
formează linie frântă şi se notează.
Jocul „Obiectele multicolore”
Scop: exerciţii de sinteză pentru educaţia perceptivă;
Materiale: cutii ce conţin mici forme din lemn (pătrate, triunghiuri,
dreptunghiuri, cuburi vopsite în culorile bleu, galben, verde, roşu).
157
Fiecare colecţie de forme identice trebuie să conţină suprafeţe cu
fiecare dintre culorile alese. Fiecare colecţie se poate împărţi în două
părţi: jumătate din forme, vopsite pe două feţe cu aceeaşi culoare;
cealaltă jumătate, vopsite cu câte o culoare diferită pe fiecare faţă.
Instrucţiune:
• Se solicită o anumită formă geometrică; se identifică şi se
denumeşte o anumită formă geometrică;
• Se pun toate formele de acelaşi fel (numai pătrate sau numai
cercuri) şi de aceeaşi culoare într-o cutie cu culoarea respectivă;
• Se pun cât mai multe forme de o anumită culoare într-o cutie, într-
un timp dat;
• Se triază după criteriul formă, fără a se ţine seama de culoare;
• Se triază după criteriul culoare, indiferent de formă;
• Se triază după criteriul formă şi culoare simultan, de exemplu, toate
pătratele roşii, toate triunghiurile bleu.
Cotare: se cronometrează timpul necesar fiecărui copil pentru a
efectua un anumit exerciţiu. De exemplu, cât timp îi trebuie să pună
pătratele roşii în cutia roşie. Se numără formele geometrice de o
anumită culoare care sunt puse într-o cutie de aceeaşi culoare într-un
anumit timp.
Varianta 1. Se utilizează colecţii complete cu forme de
dimensiuni diferite, introducându-se, pe lângă criteriile de formă,
culoare şi criteriul de mărime.
Varianta 2. Pentru copiii care posedă noţiunile de număr, se
pot da comenzi de tipul: un pătrat roşu, două triunghiuri bleu, trei
romburi verzi etc. Se lucrează mai întâi cu forme identice, pe urmă se
mărește dificultatea: două pătrate roşii şi un mic pătrat bleu, trei
romburi mici verzi şi unul galben etc.; la această variantă se poate
folosi şi o serie martor pentru ca elevii să se autocontroleze.
Varianta 3. Cu ajutorul formelor de dimensiuni mici (de
exemplu, pătrate roşii), să se asambleze o formă asemănătoare, dar
158
mai mare (de exemplu, un pătrat roşu compus din patru, opt sau 16
pătrate mici roşii). În unele cazuri, se pot oferi modele de asamblare.
Varianta 4. Se pot asambla triunghiuri, dreptunghiuri, cercuri
decupate în două sau în mai multe părţi simetrice sau asimetrice.
Varianta 5. Se trasează conturul unei forme geometrice şi se
colorează în culoarea cerută sau în culori alternative.
Varianta 6. Se fac mozaicuri simple din forme de aceeaşi
dimensiune, dar diferit colorate.
Jocul „Localizarea zgomotelor”
Scop: dezvoltarea atenţiei auditive;
Materiale: ceas, ceas-deşteptător, jucării care produc sunete scurte;
Instrucţiune: copiii, legaţi la ochi, sunt grupaţi într-un colţ al camerei.
Obiectul care produce sunetul este ascuns într-un loc necunoscut sau
chiar în buzunarul unui copil care va fi desemnat, automat,
complicele conducătorului de joc. Copiii trebuie să localizeze
direcţia de unde provine sunetul.
Varianta 1. Copiii sunt plasaţi în mijlocul camerei. Sursa
sonoră este deplasată de către un copil. Jucătorii îl reperează şi-l
desemnează în raport cu ei înşişi. „Aud deşteptătorul în fața mea, la
stânga, la dreapta, departe, foarte departe etc.”
Varianta 2. Conducătorul jocului deplasează un obiect care
produce un sunet. Copiii merg în direcţia respectivă sau o
desemnează verbal.
Jocul „Cutii”
Scop: evaluarea volumelor fără manipulare imediată;
Materiale: cutii de dimensiuni progresive şi obiecte (de preferat
păpuşi) de dimensiuni diferite, dar proporţionate;
Instrucţiune: alegeţi obiectele şi cutiile formând perechi în aşa fel,
încât toate cutiile ocupate să fie închise fără greutate. Acolo sunt
obiectele, aici sunt cutiile. Toate obiectele trebuie puse în cutii în aşa
fel, încât să putem închide uşor toate cutiile. Copiii trebuie să
159
aranjeze cutiile în serie crescătoare şi descrescătoare, să aranjeze
cutiile în aceeaşi ordine; să facă corespondenţa fără a pune obiectele
în cutii; să plaseze obiectele în cutiile corespunzătoare şi să închidă
cutiile.
Exerciţii perceptive şi senzorio-motorii pentru atenţie [5]
(forma internă) pe date verbale:
Jocul „Reacţie la cuvânt”
Scop: dezvoltarea atenţiei auditive;
Materiale: un text care conţine nume de animale şi de copii.
Instrucţiune: fiecare copil răspunde (reacţionează printr-un gest) la
auzul unui nume de animal sau de copil pe care şi l-a ales înaintea
activităţii.
Varianta 1. Textul conţine un cuvânt la care trebuie să
reacţioneze printr-un gest mai mulţi copii.
Varianta 2. Textul conţine adjective (sau articole, pronume,
conjuncţii).
Varianta 3. Textul conţine adjective (sau articole, pronume,
conjuncţii) şi fiecare copil trebuie să reacţioneze la cuvântul
repartizat lui.
Jocul „Rima”
Scop: dezvoltarea atenţiei auditive;
Materiale: un text care conţine nume de animale şi de copii;
Instrucţiune: se pronunţă un cuvânt şi copiii sunt puşi să spună alte
cuvinte care să se termine cu aceeaşi silabă.
Jocul „Numărarea de la 1 până la 10”
Scop: pentru a reproduce formele auditive verbale automatizate;
Instrucţiune: numără de la 1 până la 10 şi înapoi cât mai repede
posibil.
Variante: Se numără din 2 în 2, din 5 în 5, din 10 în 10 de la...
până la...
Exerciţii perceptive şi senzorio-motorii pentru atenţie [5] (forma
160
 internă) pe date auditive
Jocul „Zgomote familiare”
Scop: identificarea zgomotelor caracteristice (particulare);
Materiale: obiecte care produc zgomote caracteristice;
Instrucţiune: copiii aşezaţi în spatele unui ecran trebuie să recunoască
diverse zgomote: lovirea a două pahare, turnatul apei într-o căldare
goală, mototolirea unor hârtii, închiderea şi deschiderea unei cutii de
metal, ascuţirea unui cuţit etc.
Exerciţii perceptive şi senzorio-motorii pentru atenţie [5] (forma
internă) pe date tactile
Jocul „Colierul”
Scop: dezvoltarea atenţiei vizuale şi agilitatea digitală;
Materiale: mărgele de culori şi forme diferite, aţă etc.;
Instrucţiune: se face un colier pe bază de imitaţie (un colier martor în
câmpul perceptiv al copiilor) sau după dictare, pronunţând numele
culorii.
Jocul „Stereognozie”
Scop: identificarea naturii materialelor din care sunt confecţionate
obiectele;
Materiale: două colecţii de eşantioane de stofă (mătase, lână,
bumbac, in, cânepă);
Instrucţiune: se prezintă un eşantion oarecare. Copilul trebuie să
găsească eşantionul identic.
Jocul „Stereognozie”
Scop: recunoaşterea literelor, cifrelor prin palpare;
Materiale: colecţii de litere şi cifre din carton, glaspapir;
Instrucţiune: se prezintă colecţia, iar copilul, prin pipăire, trebuie să
recunoască literele şi să le numească, fiind legat la ochi.
Jocul „Literele dictate”
Scop: dezvoltarea atenţiei vizuale;
Materiale: alfabetare cu litere mobile;
161
Instrucţiune: conducătorul jocului scrie pe tablă unul sau mai multe
cuvinte. La semnalul convenit, copilul desemnat ia prima literă
pentru a compune cuvântul. Fiecare copil ia, la rândul său, litera
următoare, până se recompune cuvântul scris pe tablă.
Varianta 1. Unul dintre jucători dă o literă, al doilea adaugă
alta, al treilea – încă o literă. În final, se obţine un cuvânt care este,
cu siguranţă, altul decât acela care a fost gândit de primul jucător.
Jocul „Recunoaşterea numerelor”
Scop: memorarea vizuală a datelor simbolice;
Instrucţiune: se prezintă o serie de numere formate din una sau două
cifre. Se citesc apoi numerele ascunse. Copilul trebuie să spună ce
numere au fost.
Variantă. În loc de numere pot fi folosite litere sau silabe.
Jocul „Vocea şoptită”
Scop: memorarea auditivă;
Instrucţiune: se pronunţă cuvinte. Copiii trebuie să le repete după
cinci secunde. Se poate folosi unul, două sau trei cuvinte grupate pe
bază de asociere între ele. Se pot utiliza, de asemenea, cifre. Se
recomandă să nu se dea de două ori acelaşi număr într-o serie. (O
serie poate fi formată din trei, patru sau cinci cifre).
Jocul „Memorarea cifrelor”
Scop: memorarea verbală a numerelor;
Materiale: Serii de numere formate din acelaşi număr de cifre;
Instrucţiune: se citeşte, pe rând, câte o serie de numere (de exemplu,
numere formate din trei cifre). Apoi se cere elevilor să spună
numerele prezentate şi citite anterior. Se trece la o altă serie de
numere formate din mai multe cifre.
În concluzie, menționăm că, în cadrul actului educațional-
terapeutic pot fi urmate unele strategii care ajută procesul de
dezvoltare a competențelor, funcțiilor și proceselor psihice la
preșcolarii cu dizabilități intelectuale, urmărindu-se, de exemplu,
162
folosirea punctelor tari ale copilului, pentru a-i dezvolta
oportunitățile, cum ar fi: dezvoltarea aptitudinilor pentru activitățile
practice sau muzicale, dezvoltarea încrederii în forțele proprii,
mobilizarea atenției și a voinței pentru a termina activitatea începută,
realizarea unui program adecvat posibilităților copilului, cu sarcini
precise și bine definite.

Bibliografie
1. Păunescu, C. Deficiența mintală și procesul învățării.
București: E. D. P., 1977.
2. Manualul de diagnostic DSM V, 2015.
3. Lacombe, F. Rezolvarea dificultăților de comunicare. Iași:
Polirom, 2005.
4. Mara, D. Strategii didactice în educaţia incluzivă. București:
Editura Didactică şi Pedagogică, 2004.
5. Popa, M. Misterioasele fațete ale jocului: teorie și practică.
București: Editura Universităţii, 2013.

163