D ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ FUNDENI

a
c PROIECT BIOCHIMIE

ă
PROFESOR:CROITORU LUCIA

t ELEV: PANDELE V. ELENA ALINA

CLASA: AMG 1K

r
 CUPRINS:

1.Metode de separare a amestecurilor de substante.

2.Metode de purificare a substantelor chimice

3.Proteine si aminoacizi.Surse de proteine.Rol biologic.

4. Conceptul de indice glicemic.Forme de prezentare in farmacii

pentru glucoza si fructoza.

5.Importanta lipidelor in alimentatie.LDL si HDL.

6.Vitamine.Surse.Rol biochimic si fiziologic.Forme de prezentare in

farmacii ( combinatii de vitamine si contraindicatii).

7.Enzime digestive . Hormoni estrogeni. Prezentare in farmacii.

Evaluare.

8.Rolul enzimelor in etapele digestiei (bucala,gastrica,intestinala).Bolile

metabolismului glucidic.

9.Tulburari ale metabolismului proteic si lipidic. Cai comune de

metabolizare a alimentelor. Calcul-Metabolismul Bazal-Greutatea Ideala-
Indicele de Masa Corporal-Numarul de Calorii Arse.

10.Exemple de PH-metre, Spectrofotometre, Cromatografe si

Electroforeze utilizate in laboratoare medicale si de revolutie.

11.Analize medicale si valori normale.Analiza grupelor de

sange.Sistemul OAB.Sistemul RH.

12.Explorarea secretiilor digestive.Tehnici de ionometrie.

13.Analize de urina.Examenul fizic al urinei.Examenul chimic al urinei.

 1.Metode de separare a amestecurilor de substante

Principalele metode de separare ,purificare ori concentrare a componentelor din

amestecuri omogene sau eterogene care se utilizeaza frecvent in cadrul analizelor de
laborator sunt :

Metode mecanice :
-separarea sub lupa sau microscop
-sedimentare si decantare
-centrifugare
-filtrare

Metode fizice :
-distilare si rectificare
-extractie
-absorbtie
-adsorbtie
-sublimare

Metode chimice :
-precipitare
-cristalizare.

Metode mecanice de separare. Acestea se utilizeaza in cazul necesitatii separarii

unor amestecuri eterogene l-s sau l-l sau l-g,cazuri in care densitatea diferita a fazelor
componente este proprietatea pe baza careia se realizeaza separarea.

Separarea sub lupa sau microscop

Separarea sub lupa sau microscop ,se poate utiliza cand cantitatea de cristale
amestecate este relativ mica , si se relizeaza manual,cu ajutorul unei
pensete.Bineinteles ca aceasta metoda se poate aplica daca substantele solide de
separat au cristale de culori ,sau dimensiuni ,sau proprietati optice diferite.

Separarea prin sedimentare si decantare .

Sedimentarea este operatia de separare a unei suspensii in cele doua faze
componente,prin depunerea substantelor solide sub influenta gravitatiei. Daca
suspensia s-a format prin dispersarea unui solid in masa unui lichid ,prin sedimentare
se separa fazele :solidul se depune la baza vasului ,iar lichidul de deasupra devine
limpede.

Operatia de indepartare a lichidului de deasupra sedimentului se numeste

decantare.Operatia de decantare se foloseste mai mult in industrie. In laborator se
foloseste doar in scopul purificarii unor reactivi tehnici.O astfel de separare se poate
utiliza si dupa o reactie de precipitare,intr-o analiza calitativa.

Separarea prin centrifugare

Separarea prin centrifugare se foloseste atunci cand suspensiile de separat sunt
fine,iar sedimentarea ar dura mult . Prin centrifugare intelegem operatia de separare
care utilizeaza un aparat de laborator numit centrifuga, si care se utilizeaza pentru
separarea s-l sau l-l.

Centrifugarea presupune supunerea amestecului unei miscari de rotatie cand sub

actiunea fortei centrifuge partea solida a suspensiei se depune la fundul vasului,lichidul
putand fi indepartat ulterior prin decantare.In cazul centrifugarii,separarea particuleleor
solide se realizeaza in vase spaciale din sticla de forma unor eprubete ingustate la
partea inferioara si gradate.

Dupa introducerea acestor vase in lacasurile centrifugei,aceasta se pune in functiune

aproximativ 10 minute ,apoi se opreste micsorandu-se treptat turatia si se noteaza
nivelul substantei sedimentate . Centrifugarea se repeta pe intervale de timp mai scurte
pana cand nivelul sedimentului in eprubeta ramane constant.

Dupa centrifugare lichidul de deasupra se indeparteaza prin decantare sau cu o

pipeta.In laborator separaea prin centrifugare se aplica in special suspensiilor fine
(lacuri, vopsele, cerneluri ) la care filtrarea este mai dificila .

Separarea prin filtrare .

Filtrarea este operatia de separare a fazei solide de cea lichida sau gazoasa. In
practica curenta filtrarea se foloseste pentru indepartarea impuritatilor mecanice din
lichide,pentru separarea cristalelor sau a precipitatelor,la spalarea substantelor
solide .Filtrarea gazelor urmareste indepartarea impuritatilormecanice inainte de
introducerea gazelor in mediul de reactie sau pentru retinerea particulelor antrenate de
produsele gazoase de reactie.
 Eficacitatea filtrarii,caracterizata prin gradul de separare a fazelor si prin viteza de
filtrare depinde de o serie de factori ,dintre care :
-marimea suprafetei filtrante
-temperatura de lucru
-vascozitatea fazei lichide
-diametrul porilor suprafetei filtrante
-diferenta de presiune intre cele doua suprafete ale materialului filtrant.

Pentru ca operatia de filtrare sa fie eficienta ,ea trebuie sa asigure :

-o puritate inaintata a filtratului
-o puritate avansata a precipitatului
-umiditate cat mai scazuta a precipitatului

Filtrarea se realizeaza de obicei in patru etape :

-retinerea fazei solide de catre suprafata filtranta
-filtrarea cantitatilor ulterioare de amestec l-s pe un strat suplimentar de material filtrant
constituit chiar din primele cantitati de precipitat separate pe suprafata filtranta
-spalarea precipitatului separat in vederea indepartarii filtratului retinut
-regenerarea suprafetei filtrante prin :indepartarea precipitatului,spalarea suprafetei
filtrante,destuparea porilor.

Materialele filtrante utilizate trebuie sa retina cat mai complet faza solida a
suspensiei,sa permita viteze mari de filtrare, sa nu se infunde porii,sa ctiunea coroziva
a suspensiei si sa permita evacuarea completa a prcipitatului. Alegerea materialului
filtrant se face in functie de diametrul particulelor de faza solida de separat,astfel ca
aceste particule sa nu treaca prin porii materialului filtrant.

In laboratoare se folosesesc : hartie de filtru de diferite porozitati, panza, sticla

poroasa,site din fire metalice (Cu, bronz, Ag, Pt ) , vata de sticla,sau din fibre
sintetice,silice poroasa naturala sau sintatica.

Hartia de filtru utilizata in laboratoare poate fi de diferite calitati si compozitii. Hartia

de filtru calitativa nu se foloseste indeterminari analitice ,ci cea calitativa
care lasa reziduu minim si constant la calcinare. Acest tip de hartie se denumeste :
-hartie de filtru banda neagra , cu pori mari, folosita la separarea precipitatelor cu
particule mari,filtrarea fiind rapida ; ambalajul ei este marcat cu o banda neagra.
-hartie de filtru banda alba ,cea mai folosita, cu pori de diametre medii.
hartia de filtru banda albastra are porii foarte fini si se foloseste pentru precipitatele ale
caror particule au diametre foarte mici . Filtrarea unui astfel de precipitat este lenta.
Exista de asemenea hartie de filtru speciala cu adaosuri silicioase cu efect de
limpezire a filtratului sau cu adaos de carbune activ pentru decolorarea filtratului.
Placile de sticla poroasa au avantajul unei bune rezistente la coroziune si se
monteaza in diverse dispozitive de filtrare.
In tabelul de mai jos sut mentionate dimensiunile porilor materialelor filtrante:

Materialul filtrant Dimensiunea porilor ,μ

Sita de par 33
Filtre de sticla poroasa 100-5
Hartie de filtru obisnuita 5-2
Hartie de filtru compacta 1,7-0,8
Filtre de portelan sau argila 0,5-0,2
Pergament 0,025-0,021

Materiale ajutatoare la filtrare sunt substante care se adauga in amestecul de

filtrat in scopul maririi vitezei de filtrare si imbunatatirii claritatii solutiei de filtrat. Aceste
materiale trebuie sa fie inerte din punct de vedere chimic si sa ramana in amestecul de
filtrat in stare de suspensie.

Dintre aceste materiale , cele mai folosite sunt carbunele animal sau
vegetal ,folosit pentru purificarea si decolorarea prin adsorbtie a lichidelor nepolare,dar
si compusi silicici folositi la filtrarea uleiurilor siropurilor si eztractelor vegetale.

Pentru grabirea filtrarii se poate realiza in unele cazuri o prefiltrare care consta in
separarea particulelor mari de faza solida,fie folosind filtre rare,fie folosind substante
coagulante(gelatina,tanin,albus de ou ),sau substante care sa modifice pH-
ul ,imbunatatindu-se astfel viteza de filtrare si calitatea fazelor separate.
 2.Metode de purificare a substantelor chimice

Recristalizarea

Substanţele organice pe care le obţinem prin sinteză sau cele extrase din produşi
naturali sunt amestecuri complexe din care izolăm, de obicei, componentul care ne
interesează.
Pentru a avea un compus unitar, este necesar să-l separăm de impurităţile ce-l
însoţesc sau de alte substanţe care ne interesează în mod egal.Se pune problema
separării amestecului de substanţe în substanţe chimice individuale pure. Pentru a realiza
acest aspect, avem la îndemână două metode de separare eficiente: recristalizarea şi
distilarea.
Principii generale.
Metodele de purificare depind de starea de agregare a componentelor ce se separă din
amestecul respectiv. Purificarea substanţelor solide se face, de obicei, folosind diferenţa de
solubilitate a substanţei respective într-un dizolvant dat, la cald şi la rece şi anume
substanţa se dizolvă în cantitate mai mare la cald, iar prin răcire precipită cantitativ.
Un factor esenţial în recristalizare este alegerea solventului. Acesta trebuie să
îndeplinească o serie de condiţii, ca de exemplu: să dizolve o cantitate de substanţă mai
mare de substanţă la cald, decât la temperatura obişnuită.
Deoarece la dizolvarea unei substanţe pentru recristalizare, lichidul se încălzeşte la
fierbere, la alegerea solventului trebuie avut în vedere ca punctul său de fierbere să fie mai
coborât decât punctul de topire al suubstanţei de purificat. În caz contrar, substanţa se
poate separa sub formă de ulei, ceea ce dăunează purificării. Solvenţii dfe laborator uzuali
sunt : apa, alcoolul etilic, alcool metilic, eter etilic, benzenul, cloroformul, sulfura de carbon,
tetraclorura de carbon etc.

Sublimarea
Prin sublimare se înţelege transformarea unei substanţe din stare solidă în stare de
vapori.Sublimarea poate avea loc atât la temperatura camerei – mai lent, cât şi la
temperatură ridicată, prin încălzirea substanţei – mai rapid.
Unele substanţe solide pot fi purificate datorită proprietăţilor de a se transforma direct din
stare de vapori în stare solidă. Această proprietate poartă numele de sublimare. Substanţele
rezultate prin sublimare sunt foarte pure. La cele mai multe substanţe, punctul de sublimare
se găseşte deasupra punctului de topire şi substanţa se topeşte înainte de a sublima. Pentru
unele substanţe, punctul de sublimare este mai scăzut decât cel de topire. (naftalină, iod).
În laborator, sublimarea se poate executa aşezând substanţa pe o sticlă de ceas care se
acoperă cu o hârtie de filtru, iar deasupra se aşează o pâlnie de sticlă. Se incălzeşte foarte
uşor pe sită. Substanţa solidă se transformă în vapori care condensează pe pereţii reci
pâlniei sub formă de cristale. Impurităţile, având alt punct de sublimare, vor rămâne pe sticla
de ceas. În felul acesta se poate sublima naftalina, acidul benzoic etc.
Puritatea substanţei purificate prin sublimare se verifică prin determinarea punctului de
topire, care este o constantă caracteristică.

Extracţia cu solvenţi
Extracţia este o operaţie cu multiple aplicaţii la purificarea substanţelor solide sau
lichide. Operaţia constă în dizolvarea, cu ajutorul solvenţilor, a uneia sau a mai multor
substanţe dintr-un amestec. Extracţia se bazează pe diferenţa de solubilitate a
componentelor amestecului într-un anumit solvent. Pentru efectuarea extracţiei, se alege
de obicei un solvent care să dizolve una dincomponentele amestecului, iar soluţia se
separă de componenta insolubilă cu ajutorul unei pâlnii de separare, prin filtrare, sau cu
ajutorul unui aparat de extracţie.
Solvenţii cei mai utilizaţi pentru extracţie sunt: eterul etilic, eterul de petrol benzenul,
cloroformul, tetraclorura de carbon, etc.. Operaţia are largi aplicaţii în practică, de
exemplu la obţinerea unor substanţe naturale din regnul animal sau vegetal.
Substanţele organice pot fi conţinute în ţesuturile vegetale sau animale de unde
urtmează a fi extrase cu ajutorul solvenţilor potriviţi. Substanţele pot exista în amestec
sau pot fi chiar amestecuri de substanţe organice cu substanţe anorganice, în care caz,
de asemenea este necesară o separare bazată pe diferenţa de solubilitate.
Aparatele folosite permit un contact îndelungat între substanţă şi dizolvant. De cele
mai multe ori se folosesc aparatele de tip Soxhlet, unde substanţa este acoperită treptat
de solventul care curge prin refrigerentul ascendent; extractul se scurge printr-un sifon în
balonul în care iniţial a fost introdus solventul.
Aparatul Soxhlet se compune din trei părţi: un balonaş (1), un extractor (2) şi un
refrigerent ascendent (3).

Distilarea
Distilarea fracţionată la presiune normală (atmosferică)
Distilarea este operaţia de purificare a substanţelor organice lichide, care se bazează
pe diferenţa dintre punctele de fierbere ale componentelor unui amestec.
Când avem un amestec de două sau mai multe substanţe lichide cu presiuni de
vapori diferite, care au puncte de puncte de fierbere diferite, le putem separa prin distilare
fracţionată sau succesivă.
În cazul unui amestec de două substanţe cu puncte de fierbere foarte îndepărtate,
fierberea incepe la o temperatură apropiată de temperatura de fierbere a componentei
mai volatile şi apoi urcă până atinge punctul de fierbere al componentei mai puţin volatile.
În felul acesta se culege o fracţiune corespunzătoare compusului cu punct de fierbere
mai scăzut, o fracţiune corespunzătoare compusului cu punct de fierbere mai ridicat şi
una sau mai multe fracţiuni intermediare. Acestea din urmă se supun din nou distilării,
când iarăşi se separă două fracţiuni intermediare, iar operaţia se repetă până la obţinerea
substanţelor unitare.
Această operaţie se simplifică mult prin folosirea coloanelor de fracţionare, numite şi
deflegmatoare sau rectificatoare.Coloanele de fracţionare sunt de diferite forme, toate se
bazează însă pe acelaşi principiu, de a realiza un contact intim între vaporii care urcă în
coloană şi lichidul care coboară, provenit din condensarea parţială a vaporilor în partea
de sus a coloanei.
O coloană de fracţionare constituie un sistem de dispozitive de condensare prin care
trebuie să treacă vaporii înainte de a ajunge în refrigerent. Datorită mediului ambiant, mai
rece, are loc o condensare parţială a vaporilor, iar în consecinţă se formează o pătură de
˝condensat˝ prin care care vor trebui să treacă vaporii care vin în coloană din vasul în
care fierbe amestecul de substanţe. Trecând prin pătura de ˝condensat˝, vaporii
componentelor mai puţin volatile se condensează, în timp ce componentele mai volatile
din ˝condensat˝ se evaporă. Fenomenul se petrece ca şi cum în coloana de fracţionare ar
avea loc mai multe distilări fracţionate.

Distilarea simplă
Distilarea este una din metodele de purificare a substanţelor lichide. Ea se bazează
pe transformarea substanţelor lichide în vapori, pe baza diferenţei dintre punctele lor de
fierbere, condensarea acestora şi culegerea lor într-un recipient. În stare pură lichidele
fierb la o anumită temperatură bine determinată care se menţine constantă pe tot timpul
fierberii (la presiune constantă). Punctul de fierbere variază într-un anumit interval, după
natura şi cantitatea impurităţilor.
Distilarea se poare realiza la presiune atmosferică sau la presiune redusă. Se distilă,
în general, la presiune atmosferică compuşii organici relativi simpli şi cu punct de fierbere
scăzut, ca de exemplu: hidrocarburile, alcoolii, esterii, acizii inferiori, aminele.
Pentru substanţele care se descompun usor şi pentru acelea a căror temperatură de
fierbere este prea ridicată, se coboară temperatura de fierbere prin scăderea presiunii în
timpul distilării.
Distilarea, fie la presiune atmosferică, fie la presiune redusă, nu se face numai în
scopul de a obţine un produs pur prin eliminarea impurităţilor solide, ci foarte des se
întrebuinţează pentru separarea unui amestec de substanţe volatile, utilizând puntele lor
de fierbere diferite. (este cazul distilării fracţionate).

Distilarea prin antrenare cu vapori de apă

Există multe substanţe organice care nu pot fi distilate la presiune atmosferică,
deoarece se descompun parţial sau total. Ele pot fi însă purificate datorită proprietăţilor
lor de a fi antrenate cu vapori de apă. Astfel de substanţe, cu punct de fierbere mai ridicat
decât al apei, se pot volatiliza când sunt încălzite într-un curent de vapori de apă şi se
distilă cu aceştia din urmă.
 Prin antrenarea cu vapori de apă se poate face şi o separare a substanţelor dintr-un
amestec, deoarece nu toate substanţele organice pot fi antrenate cu vapori de apă.
Antrenarea constituie un mijloc de purificare a substanţelor respective, în special pentru
compuşii practic insolubili în apă. În acest caz, antrenarea cu vapori de apă se explică
prin aceea că presiunea vaporilor unui amestec de două lichide nemiscible este egală cu
suma presiunilor maxime pe care le-ar avea dacă ar fi substanţe individuale. Amestecul
bine agitat va fierbe la temperatura la care suma presiunilor maxime ale celor două
lichide va fi egală cu presiunea atmosferică. Este evident că temperatura de fierbere a
unui asemenea amestec va fi inferioară temperaturii de fierbere a lichidului celui mai
volatil din amestec. Putem astfel distila unele substanţe lichide la o temperaturăcu mult
inferioară punctului lor de fierbere.
Practic, distilarea lichidelor nemiscibile cu apa se face trecând un curent de vapori
prin masa lichidului de distilat. Vaporii de apă vor antrena moleculele lichidului prin care
trec şi va distila un amestec de apă şi de substanţă ce trebuie purificată. Impurităţile din
lichid, având o altă tensiune de vapori decât substanţele ce ne interesează, vor rămâne
neantrenate în balonul de distilare. Antrenarea se consideră terminată când distilatul nu
mai curge sub formă de emulsie (lichidul devine limpede datorită faptului că vaporii nu
mai au ce antrena).

Uscarea şi calcinarea
Uscarea este o operaţie frecvent utilizată, ce are ca scop îndepărtarea umidităţii
substanţelor obţinute în laborator prin sinteză, fără ca acestea să sufere
transformări.Operaţia de uscare se poate face la temperatura mediului ambiant şi la cald.
Uscarea la temperatură obişnuită se poate face utilizând următoarele procedee:
a) substanţa solidă separată prin filtrare se întinde în strat subţire pe o hârtie de
filtru; se reînnoiesc hârtiile de filtru până ce nu se mai umezesc.
b) hârtia de filtru cu substanţa separată prin filtrare se aşează pe o sticlă de ceas şi
se lasă să se usuce la aer;
c) substanţa se întinde în strat subţire pe o placă de porţelan poros, se presează cu
o spatulă de sticlă sau porţelan să se lasă să se usuce.
Substanţele higroscopice se usucă în exicator, aşezate pe o sticlă de ceas sau
cristalizator. În exicator se introduce un agent deshidratant (acid sulfuric concentrat,
clorură de calciu anhidră), astfel încât să nu reacţioneze cu substanţa ce trebuie uscată.
Dacă substanţa nu este volatilă la temperatura obişnuită, pentru a accelera uscarea,
se poate utiliza un exicator de vid, din care aerul se evacuează cu ajutorul trompei de apă
sau pompei de vid.
Uscarea la cald se efectuează în etuve încălzite electric, prevăzute cu termometru.
Se utilizează etuve termoreglabilecare permit o încălzire până la 200-250ºC.
Nu este permisă uscarea în etuvă a substanţelor care conţin urme de solvenţi
inflamabili.
 Calcinarea
În analiza calitativă se face calcinarea reziduurilor, în vederea îndepărtării sărurilor de
amoniu sau a distrugerii unor substanţe sau impurităţi organice. Operaţia se execută în
capsule sau creuzete de porţelan, prin încălzire direct la flacăra becului de gaz. După
răcire, reziduul se reia cu apă sau cu o soluţie acidulată, în funcţie de împrejurări.
În cazul determinărilor gravimetrice, se calcinează precipitatele până la obţinerea
unei mase constante. Calcinarea precipitatelor se poate face la flacăra unui bec de gaz
sau în cuptoare speciale de calcinare, cu temperatură reglabilă.
Cuptoarele de calcinare sunt căptuşite cu materiale refractare şi se utilizează, mai
ales, pentru calcinări la temperaturi ridicate (500-1200ºC).
Atât după calcinare cât şi după uscare, creuzetele se aduc în exicator, se lasă să se
răcească şi apoi se cântăresc. În partea de jos a exicatorului se pun substanţe cu
proprietăţi absorbante (deshidratanţi).
Substanţele deshidratante, după capacitatea lor de a reţine apa, se clasifică în:
- substanţe cu capacitate absorbantă ridicată (clorura de calciu anhidră, percloratul
de magneziu, acidul sulfuric concentrat);
- substanţe cu capacitate absorbantă moderată (clorura de calciu tehnică, oxidul de
calciu, sulfatul de calciu, sulfatul de cupru, oxidul de bariu, oxidul de magneziu,
hidroxidul de sodiu);
- substanţe cu capacitate absorbantă scăzută ( oxidul de aluminiu, pentaoxidul de
fosfor, gel de siliciu).

Determinarea punctului de topire

În cazul în care substanţa de analizat are un punct de topire mai scăzut de 200ºC,
pentru stabilirea punctului de topire se foloseşte dispozitivul Thiele (fig)
Substanţa solidă, căreia i se determină punctul de topire se mojarează fin într-un
mojar cu pistil şi se introduce într-un tub capilar de sticlă foarte subţire cu o lungime de
circa 7-9 cm, închis la un capăt.
Tubuşorul cu substanţă se introduce într-o baie de lichid greu volatil (acid sulfuric, ulei
de parafină, ulei de silicon, glicerină).Aşezarea tubuşorului cu substanţă se face astfel
încât porţiunea în care se află substanţa să ajungă în dreptul rezervorului cu mercur al
termometrului cu care se determină punctul de topire.
Se încălzeşte treptat baia de acid sulfuric cu ajutorul uni bec de gaz, astfel încât
temperatura să crească cu 1-2ºC pe minut.În momentul în care substanţa se topeşte
complet (atunci când în capilar apare un menisc), se citeşte temperatura, aceasta
reprezentând punctul de topire al substanţei respective.
Dacă substanţa de analizat are un punct de topire mai mare de 200ºC, pentru
determinarea lui se utilizează un microscop cu placă încălzitoare numit microscop
Boetius.
Determinarea punctului de topire se foloseşte la controlul şi verificarea purităţii
substanţelor solide. Se fac o serie de cateva determinări succesive ale punctului de topire
(5-6 determinări) prin metoda descrisă mai sus. Dacă se obţine aceeaşi valoare a
punctului de topire sau acelaşi interval de topire (pentru unele substanţe solide) la
sfârşitul determinărilor, atunci substanţa analizată este pură. În cazul în care valorile
punctului de topire diferă, atunci substanţa solidă purificată încă mai conţine impurităţi
sau urme de alte substanţe străine si este supusă din nou purificării prin metoda aleasă,
până când se obţine aceeaşi valoare a punctului de topire (sau interval de valori).În acel
moment substanţa analizată este într-adevăr pură.
 3.Proteine si aminoacizi.Surse de proteine.Rol
biologic

PROTEINE
Proteinele sunt constituent chimici ai organismelor vii cu cel mai inalt grad de
complexitate,de varietate molecular si care prezinta specificitate de specie,de
organ.Denumirea lor deriva de la cuvantul grecesc “proteios” care inseamna “de prim
rang,cel dintai”.
Proteinele sunt substante macromoleculare de natura polipeptidica.La constructia
proteinelor participa 20 de aminoacizi functionali,aceiasi la toate vietuitoarele,de la cea mai
simpla bacteria pana la om.Prin legare in lanturi polipeptidice variate ca lungime si
succesiune a unitatilor se poate obtine un numar nesfarsit de combinatii.Cu toata
multiplicitatea posibilitatilor de combinare a aminoacizilor in lanturi peptidice,la un anumit
organism nu se realizeaza decat anumite secvente,acelea care sunt specificate de
materialul genetic,de AND parental.Proteinele sunt macromolecule informationale,cu
secvente specific de aminoacizi,sunt expresia epigenetica a genomului cellular.
Proteinele indeplinesc functii fundamentale,specific organismelor vii.

Exemple de proteine si functii indeplinite de acestea

Proteina Functia
Colagenul Principala protein a tesuturilor conjunctive
Histona Proteina nuclear asociata de ADN
Spectrina Proteina eritrocitara cu rol in mentinerea formei celulare
Amilaza Enzima,participa la digestia amidonului
Pepsina Enzima,participa la digestia proteinelor
Glicogen sintaza Enzima,participa la digestia glicogenului
Lactat dehidrogenaza Enzima,catalizeaza oxidarea lactatului la piruvat
Actina Proteina contractila din muschi
Miozina Proteina contractila din muschi
Insulina Hormon pancreatic hipoglicemiant
Hormonul de crestere Hormon hipofizar
Serumalbumina Proteina plasmatica,transporta ioni,vitamine,hormoni
Hemoglobina Transporta oxigenul in sistemul circulator
Transferina Transporta ioni de fier in plasma

Proteinele au un rol structural major,ele constituie materialul din care sunt construite
toate structurile celulare,membrane,organite celulare ca si materialul intercelular al
tesuturilor si organelor. Proteinele exista intr-o varietate molecular foarte mare si ele asigura
diversitatea si specificitatea de forma a tuturor fiintelor vii.
Proteinele exercita actiuni catalitice,determinand varietatea nesfarsita de reactii
biochimice si specificul transformarilor chimice din organismele vii.
 Proteinele indeplinesc functii reglatoare,ele pot stoca si transmite mesaje chimice
diverse.
Proteinele indeplinesc functii de transport si de depozitare a unor compusi chimici cu ioni
metalici,vitamine,oxygen,dioxid de carbon.
Proteinele au sarcina de a apara organismul impotriva unor corpi
straini,macromoleculele,virusuri,bacteria.Reactiile imunologice sunt mediate de o clasa de
proteine specializate-imunoglobulinele.
CLASIFICAREA PROTEINELOR
Dupa natura gruparii prostetice se deosebesc urmatoarele clase de proteine:
-Fosfoproteine,grupare prostetica,este constituita din restul fosforil (-POᶾ H₂) legatesteric
la grupari hidroxilici ale resturilor seril,treonil,tirozil.
Glicoproteine,proteine ce cuprind unitati monozaharidice sau oligozaharidice atasate de
lantul polipeptidic.
Lipoproteinele sunt asociatii intre proteine (apolipoproteine) si una sau mai multe grupe
de lichide amfipatice.
Cromoproteinele sunt proteine colorate din cauza gruparii prostetice pe care o cuprind.
Metaloproteinele,proteine care cuprind ioni metalici sau combinatii simple ale metalelor
associate direct cu apoproteina.
Nucleoproteinele sunt alcatuite din acizii nucleic si proteine ,in general proteine bazice
associate prin legaturi saline.

AMINOACIZI
Aminoacizii sunt compusi cu functiune mixta (compusi care au grupe functionale diferite
in molecula lor) care contin in molecula gruparile -NH₂ si –COOH.

Formula generala a aminoacizilor este:

Sunt cei mai important nutrient din corp,de multe ori mentionati ca “elemete care
neformeaza viata”.Acest lucru se datoreaza faptului ca aminoacizii stau la baza formarii
tuturorproteinelor.
Corupul este alcatuit in proportie de 75% din proteine-nelind in considerare apa si
grasimea,proteinele reprezinta 3 sferturi din ceea ce tamane.
Aminoacizii suntin vintaminele si mineralele pentru a functiona corect si eficient in
organismul uman.Daca aminoacizii lipsesc,alimilarea si utilizarea altor nutrienti vor avea de
suferit.Daca aportul orcaruia dintre aminoacizi este prea mic pentru a indeplini nevoile
corpului,niciunul dintre ceilalti aminoacizi nu poate fi folosit pentru dezvoltarea si mentinerea
sanatatii tesuturilor.
Toti aminoacizii sunt esentiali pentru o sanatate optima.Lipsa chiar si a unui aminoacid
poate duce la aparitia anumitor afectiuni.Cateva dintre efectele unei diete deficitare in
aminoacizi include nivel scazut de energie,insomnia,oboseala cronica,afectiuni
digestive,caderea parului,dar si schimbari de natura psihologica precum
nervozitate,anxietate,depresie,iritabilitate,scaderea capacitatii de concentrare.
Proteinele sunt formate din aminoacizi,in numar,asezare diferita,ordine pentru fiecare
proteina.Aminoacizii sunt baza constructiei (“caramiziile”),insa constructia finala a unei
proteine cuprinde nu doar o insiruire de aminoacizi,ci mai multe elemente de structura
care ii cofera calitatea de proteina.

ROLUL PROTEINELOR IN ORGANISMUL UMAN:

1.Plastic
2.Functional ( participa la echilibrul acido-bazic,participa la constituirea
enzimelor,hormonilor,constituie receptor membranari etc.)
3.Aparare ( refacerea tesuturilor lovite,anticorpi,creste rezistenta fata de actiunea nociva
a unor substante toxice:Pb,Hg,Cd,Cr,Se,As,benzene,toluene,amine,sulfamide,antibiotic
toxice-tetraciclina etc.) 4.Energetic –prin ardere dau 4,1 Kcal/g proteine; nu ard complet
dand nastere unor substante toxice( amine toxice,triptamina,histamina) care cer un effect
hepatic suplimentar.

NECESARUL DE PROTEINE:
Depinde de necesitatea organismului:
1.Cantitativ:
Copii: 0-6 ani:3-3g prot/kg corp/24h
7-12 ani:2-3 g prot/kg corp/24 h
12-20 ani:1,5-1,7 g prot/kg corp/24 h
Adulti: 1,2-1,5 g/kg c/zi (ex:75 kg: 85-105 g protein/zi)
Gravide si mame care alapteaza: 2g/kg c/zi
Sportivi,muncitori,refaceri muscular: 2-3 g/kgc/zi.
 SURSE DE PROTEINE
PROTEINE ANIMALE

Proteinele din sange

Sangele este o suspensie a unor corpuscule mari,vizibile la microscop,globulele albe si
rosii,intr-un lichid omogen numit plasma.Globulele rosii contin toata protein colorata
rosie,hemoglobin.Plasma contine in solutie fibrinogenul,globuline si albumine.Lichidul
ramas la indepartarea globulelor si fibrinogenului se numeste ser sangvin.Coagularea
sangelui se datoreaza transformarii fibrinogenului intr-un fel ireversibil,fibrin.
Globulinele din ser pot fi separate in 3 functiuni:L,B si Z.O importanta deosebita o
constituie Z-globulinele,care s-au dovedit identice cu anticorpii din serul sangvin.
Proteinele din muschi
Muschii vertebratelor contin 15-20% protein.Au fost isolate:miogenul,miosina,globulina
X,stroma musculara,tropomiosina,actina.
Miogenul este un ameste cde cel putin 3 proteine,cu character de albumin si
globuline.Miogenul contione enzime esentiale ale muschiului: fosforilaza,fosforiglucomutaza
etc.
Miosina si actina sunt protein care asigura functiunea contractila a
muschiului.Tropomiosina este o proteina unitara.

PROTEINE VEGHETALE
Globulinele vegetale sunt mult raspandite in natura,alaturi de albumine (de
exemplu:edesina din samanata de canepa,excelsina din nuca braziliana,amandine din
migdale si corilina din alone(,globuline din legume(de exeplu:faseolina din fasole,legumina
din mazare,globulinele din cartofi,tomate spana).Toate au configuratii globulare.
Proteine din cereal
Proprietatea graului de a da o faina panificabila se datoreaza caracterului special al
proteinelor din endospermul,bogat in amidon,al semintelor acestor cerale.Proteina din
rau,glutenul,se obtine prin framantarea fainei intr-un current de apa.Spre deosebire de
celelante proteine vegetale,glutenul este insolubil in aoa si in solutii saline.

-Produse animale :lapte,branzeturi(100g branza=25-30 g proteine),carne(20

%),oua,viscere(ficat,rinichi,inima,splina).
-Leguminoase:mazare,soia(35%),fasole(20-25%)
-Cereale: paine (8%)
-Nuci,arahide,alone,cartofi,ciuperci,fructe
4.Conceptul de indice glicemic.Forme de prezentare in
farmacii pentru glucoza si fructoza.

CONCEPTUL DE INDICE GLICEMIC

Indicele glicemic este un indicator care arata cu cat creste nivelul zaharului din
sange(glucoza) la ingestia unei cantitati dintr-un alimnt,comparative cu o cantitate
similara de glucoza in solutie sau cu paine alba. Este un indicator al vitezei cu care un
anumit tip de carbohidrant ajunge in sange sub forma de glucoza.Cu cat se absoarbe
mai usor cu atat indicele glicemic este cat este mai mare,si invers.

Cu cat glucoza din sange creste mai mult si mai repede,cu atat corpul (pancreasul)
este obligat sa produca mau multa insulin.Pentru ca in sange avem doar cateva garme
de glucoza,excesul acestui nnutrient essential este toxic,in special pentru sistemul
nervos.

Glicogenul poate fi depozitat in muschi si ficat in anumite cantitati.Insulina este un

hormone asemuit cu cheia care deschide portile celuleor pentru ca glucoza sa intre in
ele sis a fie arsa sau transformata.

In timp,epuizarea pancreasului si rezistenta la insulina duc la sindromul metabolic

(sindromul X sau diabetul de gradul II) si chiar la diabet de tip I.O serie de boli grave
sunt puse in ziua de azi pe seama consumului exagerat de carbohidranti cu indice
glicemic mare>obezitate,diabet,ateroscleroza,atac vascular cerebral,boli de inima si
multe altele.

Putem spune ca indicele glicemic masoara biodispozitia carbohidrantilor sau rata de

absorbtie intesinala.Daca rata de absorbtie este ridicata atunci si nivelul zaharului in
sange va creste foarte rapid.In comparative ,carbohidrantii cu un indice glicemic mic
genereaza o rata a glicemiei foarte mica.In general,alimentele cu IG scazut au nevoie
de un timp mai lung pentru a fi digerate ceea ce determina reducerea senzatiei de
foame si apoi scadere ponderata.
FORME DE PREZENTARE IN FARMACII PENTRU FRUCTOZA SI GLUCOZA

FRUCTOZA
Glucid present in organism si in alimente.Fructoza face parte din glucidele
simple,de tip hexoza.Ea poate exista ca atre sau sub forma de zaharoza,formata prin
asocierea de molecule de fructoza si a unei molecule de glucoza.
Fructoza adusa prin alimentative este continuta in zahar,in
fructe(mar,para,strugure),in miere.In organism,ea este transformata in glucoza.

FRUCTOZA,SOLUTIE INJECTABILA.
Compozitie:Fiole a 100ml solutie apoasa injectabila continand fructoza 20%.
Actiune terapeutica:Monozaharida asimilata si metabolizata cu usurinta,participa
la metabolismul glucidic chiar in absenta insulinei,se transforma in glycogen,reface
rezervele energetic,protejeaza proteinele de catabolizare.
Indicatii:Aport caloric in cadrul alimetatiei parentale.
Contraindicatii:Intolerenta la fructoza-sorbita,deficit de
fructoza,hiperlactemie,intoxicatie acuta cu alcool metilic;la diabetici trebuie stabilita in
prealabil tolerant la fructoza.
Reactii adverse:Congestia fetei,epigastralgii,sudoratie(dozele mari),in caz de
intolerant poate provoca hipoglicemie,leziuni hepatice si renale,tromboflebita locala.
Mod de administrare:In perfuzie intravenoasa lenta,dozata dupa caz(a nu se
depasi 800mg fructoza/kilocorp si ora).

GLUCOZA
Glucoza este compusul organic,apartinand clasei zaharidelor,care are formula
chimica C6H12O6.Desi are aceeasi formula chimica,fructoza este diferita fata de
glucoza prin modul de legare a atomilor.Astfel,glucoza are o singura grupare de alcool
primar,pe cand fructoza are doua grupari de alcool primar.
Exista mai multe forme de comercializare si folosire a glucozei,dintre care cele mai
importante sunt:
 sirop de glucoza-contine glucoza in concentratie de 32,40%
 glucoza tehnica-cu o concentratie de 75%
 glucoza cristalizata(tablete)-concentartie de 99%
Glucoza este o substanta intalnita in mod natural in lichidul din jurul
articulatiilor.Este un compus format din glucoza si aminoacidul glutamine si produce o
molecula utilizata in formarea si repararea cartilajului,precum si al altor tesuturi.
 Producerea de glucoza inceteaza odata cu varsta.Aceasta joaca un rol vital in ceea
ce priveste construirea cartilajului si poate fi consumata sub forma de subliment
alimentar de catre persoanele care sufera de osteoartrita.
Suplimentele pe baza de glucozamina sunt utilizate pe scara larga impotriva
osteoartritei.In ceea ce priveste osteoartrita,cartilajul care amortizeaza articulatiile
devine rigid di idi pierde elasticitatea.Astfel,devine predispus la umflare,deteriorare
etc.De vreme ce glucozamina intalnita in mod natural in organism repara cartilajul
articular,in momentul in care este administrate ca supliment alimentar ajuta la
aprovizionarea organismului.Exista dovezi conform carora glucozamina reduce
simptomele osteoarticulare la genunchi si incetineste progresia,reduce
rigiditatea,precum si umflarea articulatiilor.

GLUCOZA,SOLUTIE PERFUZABILA.
Compozitie:Fiole a 10 ml solutie apoasa injectabila de glucoza 33% si 40%;solutie
apoasa perfuyabila de glucoya 5%,10% si 20% in flacoane de sticla si saci de PVC a
120 si 500ml.
Actiune terapeutica:Monozaharida fiziologica,reprezinta o sursa de energie
disponibila;solutia irotona creste volemia si combate dezhidratrea;solutia
hipertona,injectata intravenos,realizeaza dezhidratrea tisulara.
Indicatii:Stari de denutritie,hipoglicemie,profilaxie si tratamentul cetozei;stari de
dezhidratare fara pierdere de electroliti;vehicul pentru medicamente in perioada pre si
postoperatorie.
Contraindicatii:Hiperglicemie,stari de hiperhidrare;solutiile concentrate dunt
contraindicate in coma hiperosmolara,in soc si in dezechilibre acido-bazice de cauza
metabolica;la bolnavii cu tulburari ale tolerantei la glucoza si pentru solutii concentrate
administrarea se face sub controlul glicemiei;atentie la eventuala suplimentare de
potasiu si insulina.
Reactii adverse:Perfuzia rapida poate declansa o diureza osmotica
nedorita;injectarea paravenoasa a solutiilor 20% sau mai concentrate provoaca iritatie si
necroza,iar injectarea intravenoasa de solutii concentrate poate fi cauza de
tromboflebita locala sau sclerozarea venei.
Mod de administrare:Intravenos,in ijectii lente sau perfuzii,pana la 1l/zi pentru
solutia 5%;pana la 550ml/zi pentru solutiile 33% si 40%
GLUCOZA,SOLUTIE INJECTABILA
Compozitie:Fiole continand solutie apoasa ijectabila 20%(glucoza pro.inj.
2g,clorura de sodiu 0,0026g,apa distilata pana la 10 ml),30%(glucoza pro,inj,
3,3g,clorura de sodiu 0,0026g,apa distilata pana la 10ml),40%(glucoza pro.inj. 4g,
clorura de sodiu 0,0026g,apa distilata pana la 10ml).
Actiune terapeutica:Monozaharida fizologica,reperzinta o sursa de energie
disponibila;solutia izotona creste volemia si combate dezhidratrea;solutia
hipertona,injectata intravenos,realizeaza dezhidratarea tisulara.
 Indicatii:Stari de denutritie,hipoglicemie,profilaxie si tratamentul cetozei;stari de
dezhidratare fara pierdere de electroliti,vehicul pentru medicamente in perioada pre si
postoperatorie.
Contraindicatii:Hiperglicemie,stari de hiperhidratare,solutiile concentrate sunt
contraindicate in coma hiperosmolara,in soc si in dezechilibre acido-bazice de cauza
metabolica;la bolnavii cu tulburari ale tolerantei la glucoza si pentru solutii concentrate
administrarea se face sub controlul glicemie.
Reactii adverse:Injectarea paravenoasa a solutiilor 20% sau mai concentrate
provocarea iritatie si necroza,iar injectarea intravenoasa de solutii concentrate poate fi
cauza de tromboflebita locala sau sclerozarea venei.
Mod de administrare:Intravenos,in injectii lente pana la 550 mlpe zi pentru solutiile
33% si 40%
Dextran 70-glucoza 5%,solutie perfuzabila.
Forma de prezentare:Solutie perfuzabila cu solutie 6% dextran 70 in glucoza 5%;ct
x 6 fl.x500ml
Indicatii:Soc hipovolemic,insuficienta cirulatorie,arsuri intinse cu dezhidratare si
hemoconcentratie,profilaxia socului chirurgical,trombozelor postoperatorii.
Doze si mod de administrare:Perfuzabila intravenos initial 500-1500 ml/zi si apoi
500ml/zi sau la 2 zile.
Contraindicatii:Trombocitopenie marcata,IC congestiva grava,IR,EP.
Atentionari:Nefropatii cu scaderea filtratului glomerular.
Reactii adverse:Rar,inrosirea fetei,ueruptie urticariana,frison.Exceptional,spasm
bronsic sau HTA.
 5.Importanta lipidelor in alimentatie
LDL si HDL

Lipide
Lipidele sunt constituent ai organismelor vii,plante sau animale,care se
aseamana prin caractere commune de solubilitate,sunt greu solubile in apa
dar se dizolva usor in solvent nepolari (eter,benzen etc).Aceasta insusire
este datorita prezentei in moleculele lipidelor a unor intinse regiuni
hidrocarbonate,hidrofobe.
Sunt compusi foarte raspanditi in lumea vie si indeplinesc functii
importante:
-sunt principal forma de depozitare si de transport a rezervelor energetic
ale organismelor
-au rolul de izolatori electrici,termici si mecanici
-unele lipide au roluri importante in procesele de comunicare si
recunoastere intercelulara
-sunt vitamine,hormone etc.
Lipidele confera rezistenta membranelor celulare,capacitatea
elastic,permeabilitate selective data de interactiunea cu substantele.Pe
langa rol structural lipidele mai indeplinesc si un rol de rezerva
energetic.Acestea poseda cea mai mare densitate caloric,in comparative
cu celeante principia nutritive.
Jumatate din lipide se gasesc in tesutul subcutanat,restul fiind
depozitat in jurul sau in interiorul organelor interne.
Alimentatia omului modern a inregistrat modificari serioase in ceea ce
priveste lipidele,prin cresterea procentului de calorii provenite din pricina
calitatilor gustative ale produselor bogate in grasimi,cresterea consumului
de produse rafinate lipidice de natura vegetala (uleiuri) si animala
(unt,branza,smanatana),cresterea consumului de colesterol ca urmare a
cresterii consumului de grasimi animale.
Solubilitatea in alcool si esteri si insolubilitatea in apa sunt
caracteristici care defines cel mai bine lipidele.Lipidele mai sunt
denumite si corpi grasi sau substante organice grase.Lipidele au un
continut energetic mare in raport cu greutatea lor.
Inca nu a fost stabilit cu exactitate necesarul de lipide in
alimentai.Este firesc ca in perioada de crestere ,perioada in care
necesarul caloric este foarte crescut,si aportul caloric al lipidelor sa fie
crescut.La fel ca in cazul adultului,daca vorbim de o activitate fizica mai
semnificativa,poate creste procentul caloric al lipidelor.
Nu este bine ca lipidele sa lipseasca din alimentatia zilnica.O
cantitate care sa asigure aportul de acizi grasi esntiali si de vitamine
liposolubile este nesesara,deoarece organismul nu este capabil sa
sintetizeze singur o cantitate suficienta.Se apreciaza ca aportul de lipide
la un adult este bine sa fie in jur de 30% din aportul energetic total.

TIPURI DE LIPIDE

Lipidele alimentare pot fi de origine animal,vegetala sau mixte.

Lipidele de origine animal se gasesc in carne,lapte si derivate
unt,smantana,branzeturi,untura,seu,peste,ulei de peste,ou.
Lipidele de origine vegetala se gasesc in floarea
soareului,soia,porumb,masline,nuci,alone,seminte de
dovleac,cereal,legume,fructe.
Lipidele mixte se gasesc in diferite tipuri de margarina.

ROLUL LIPIDELOR IN ORGANISM

Necesitatea asigurarii unui anumit nivel de lipide inrelatia alimentara este

demonstrate de functiile lor in organism, si anume:

-Lipidele reprezinta o sursa de energie concentrate.Prin arderea in organism a 1g

de lipide se elibereaza 9,0 kcal,adica de doua ori mai multa enrgie decat la arderea
proteinelor.

-Influenteaza procesele de termoliza(diminueaza termoliza)

-Protejeaza organelle interne,rotunjesc formele corpului.

-Aporta vitaminele liposolubile A,D,E,K,contribuie la asimilarea lor (grasimea laptelui

si uleiul de peste).

-Influenteaza functia tubului digestive(inhiba secretia HCI)

-Asigura un gust mai placut mancarurilor,stimuleaza contractile cailor biliare.

-Influenteaza asimilarea sarurilor minerale(Ca,Mg)

-Influenteaza functia sistemului nervos central(fosfolipidele).

Influenteaza functia sistemului endrocrin-inhiba functia pancreasului,glandei tiroide.

-Micsoreaza motilitatea stomacului si a intestinelor(senzatie indelungata de sat)

 -Formeaza apa endogena-sporeste rezistenta organismului la sete.

LDL SI HDL
Exista doua tipuri de lipoproteine ce sunt de interes pentru subiectul tratat
in acest articol si anume LDL “lipoproteine cu densitate scazuta” si HDL” lipoproteinecu
densitate ridicata”. Dupa cum observati, diferenta intre cele doua substanteeste
reprezentata de densitatea acestora. Densitatea lor este data de raportuldintre
proteine si lipide compusii ce contin mai multe lipide decat proteine au o
densitate mai mica decat cele ce au un continut mare de proteine.

LDL-lipoproteinele de joasa densitate transporta 65% din totalul de

colesterol sangvin,acest complex determina depunerea de colesterol in
interiorul venelor.Acest tip de colesterol este asa-numitul colesterol rau.
HDL-lipoproteine de inalta densitate transporta 20% din totalul de
colesterol sangvin.Fiind compuse in principal de lecitina,lipoproteinele
de inalta densitate sunt eroii cei buni care distrug depozitele de
colesterol de pe vasele sangvine si asigura circulatia colesterolului fara a
bloca arterele.Acest colesterol este asa-numitul cholesterol bun.

In acest context,este important raportul dintre LDL(colesterol rau) si

HDL(colesterol bun).Nivelul total de acest colesterol sangvin nu trebuie
sa depaseasca valoarea de 200mg/dl.Daca aceasta valoare creste,ar
trebui sa luam masuri preventive inainte sa se ajunga la un nivel riscant
de colesterol (mai mare de 250mg/dl).Mentinerea ratei zilnice de grasimi
ingerate sub valoarea de 20%,maximum 30% din totalul caloriilor este
vitala pentru pastrarea nivelului de cholesterol in limite normale.

COLESTEROL VALOARE
Colesterol total 190-200 mg/dl
LDL colesterol Mai mic de 115 mg/dl
HDL colesterol Mai mare de 40 mg/dl

In cazul bolnavilor de diabet,al cardiacilor,al persoanelor cu

cholesterol crescut,ultimele ghiduri europene recomanda chiar valori mai
mici pentru colesterol,respective cholesterol total de 175 mg/dl,LDL
colesterol -100 mg/gl.

Organismul produce singul cholesterol.

 Organismul isi fabrica singur atat colesterol cat ii este necesar si nu
are nevoie de nici un aport alimentar de colesterol.Daca alimentele
consummate contin o cantitate prea mare de grasimi,apar depunerile de
colesterol pe vasele de sange.Depunerile de colesterol de pe vasele
sangvine provoaca ingustarea arterelor.In final,se poate ajunge la
ischemie,infarct miocardic si la AVC (accident vascular cerebral) pe fon
de cholesterol ridicat.

Doar 25-30% din colesterol ajunge in organism prin aport

alimetar,restul este produs in ficat (aproape 1000mg pe zi).Cantitatea
totala de colesterol din organism este de aproximativ 145 grame.

Un nivel normal de colesterol in organism este essential pentru

piele,unde este transformat in vitamina D sub actiunea razelor
ultraviolet.De asemenea,despre colesterol se stie ca favorizeaza
metabolizarea carbohidrantiolr si este necesar pentru sinteza hormonilor
suprarenali (cortizol) si a celor sexuali.

6.Vitamine.Surse.Rol biologic si fiziologic.Forme de

prezentare in farmacii (combinatii de vitamine si
contraindicatii)
 VITAMINE
Vitaminele reprezinta un grup de substante organice natural,necesare
organismului,pentru realizarea in conditii optime a unor procese metabolice
esentiale.Vitaminele,prin moleculele lor,nu elibereaza energie si nu au nici rol
plastic,insa sunt esentiale in generarea acesteia.Deoarece majoritatea vitaminelor nu
pot fi sintetizate de catre organism,acestea trebuie sa le primeasca prin dieta.Exista 13
vitamine esentiale (lipsa lor afecteaza functionalitatea normal a
organismului):A,C,E,K,tiamina(B1),riboflavin(B2),niacin(B3),acidul
pantotenic,biotina,vitamina B6,vitamina B12,acidul folic.
Functiile vitaminelor sunt complexe,incluzand aici:functia de hormone sau
hormone/like(vitamina D),antioxidanti(vitamina E).rol in crestere si dezvoltarea
tisulara(vitamina A).
Vitaminele sunt grupate iin doua categorii:
-liposolubile(A,D,E,K),acestea depozitandu-se in tesuturi liposolubile si in ficat.
-hidrosolubile(C,P,B) pe care organismul le foloseste imediat,astfel se pierd prin
urina.Singura vitamina hidrosolubila ce poate realize depozite este vitamina B12,aceste
depozite mentionandu-se ani de zile.Vitaminele liposolubile sunt solubile in lipide si
insolubile in apa,iar utilizarea deinde de capacitatea organismului de a procesa lipidele
alimenare.
Vitaminele hidrosolubile se absorb in proportii mari din tubul digestive,insa au
nevoie de prezenta acidului clorhidric in sucul gastric.Excesul lor este eliminate
urinar,organismul nerealizand,cu o singura exceptie,deja amintita,depozite.

SURSE ALIMENTARE DE VITAMINE

VITAMINE LIPOSOLUBILE
Vitamina A:oua,carne,lapte,branza,smantana,viscere(ficat,rinichi),peste(cod),ulei
de peste.
Vitamina D:branza,unt,margarina,lapte fortificat,peste,stridii,cereale.
Vitamina E:grau,cereale(seminte),porumb,nuci,masline,spanac,ulei vegetal,paine
neagra,fasole uscata,mazarea.
Vitamina K:legume verzi(salata verde,ceapa
verde,ierburi:marar,patrunjel,leustean),cereal,galbenus de ou.
 VITAMINE HIDROSOLUBILE
Folat:legume Frunze verzi,alimente suplimentare,viscere(ficat),carne,paine neagra.
Niacina:produse lactate,carne de pasare,peste si preparate din
peste,oua,legume,nuci,cereal imbogatiote cu B3
Acidul pantotenic si biotina:oua,peste,lactate,cereal
integrale,legume,dtojdie,broccoli si alte legumedin aceasta familie:varza,salata.
Tiamina:cereal,paste,paine neagra si intermediara,preparate din carne de
porc,fasole usca,mazare,peste,soia,produse lactate,fructe (mai ales banana),drojdie de
bere.
Vitamina B2:cereal pentru micul dejun,paste,branzeturi,lactate fortificate,sucuri de
fructe,bauturi energizante.
Vitamina B12: carne,in special viscere(ficat),produse de origine
animala(oua,lapte,carne de pasare,si peste).
Vitamina B6:vegetale,in special avocado,nuci,drojdie,fasole verde,produse
animale-carne de pui,peste si ficat.
Vitamina C:citrice,capsuni,rosii,broccoli,napi,ceapa verde,cartofi.
Principala sursa este reprezentata de fructe si legume,continutul vitaminic al
acestora depinzand in functie si de partea consumata(Frunze,radacina,tubercul).

Fiecare vitamina are un rol bine stabilit in economia organismului.

Viatmina A-este un nutrient essential si se gaseste in natura sub mai multe forme
chimice,in functie de compozitie si structura indeplinesc anumite functii.In general,se
considera ca vitamina A intra in structura pigentiilor retinieni responsabili de vederea la
lumina slaba si distingerea culorilor.Este esentiala pentru mentinerea integritatii si
sanatatii tegumentelor si mucoaselor,dar are si importanta in metinerea sanatatii
oaselor,dintilor.Studii recente au demonstrate ca are roluri trofice genital.

Vitamina B6-se prezinta sub 3 forme:piridoxina,piridoxal,piridoxamina,insa

specialist au integrat toate formele sub denumirea de piridoxina.Vitamina B6 face parte
din complexe enzimatice implicate in metabolismul proteinelor si aminoacizilor.Alte
roluri associate vitamine B6 sunt stimularea cresterii si dezvoltarii,cresterea capacitatii
de aparare impotriva infectiilor,favorizarea activitatii cerebrale.

Vitamina B12-se mai numeste ciancobalamina si,ca si restul vitaminelor din grupul
B,indeplinesc roluri in complexe enzimatice asociate diverselor metabolisme.De
asemenea,promoveaza reepitelizarea mucoasei digestive, stimuleaza dezvoltarea si
intretine activitatea maduvei hematoformatoasre.

Vitamina C-acidul ascorbic este un antioxidant cu important in dezvoltarea normala

a dintiilor si gingiilor,in procesul de mineralizare a sheletului.Ea promoveaza vindecarea
si cicatrizarea plagilor si ranilortegumentare,fortifica sistemul imun,asigurand astfel
protectie impotriva infectiilormicrobiene si virale.Este implicate in facilitarea absorbtiei
fierului si in cresterea rezistentei organismului fata de diverse substnate toxice din
mediu.

Vitamina D-forma naturala a vitaminei apare prin actiunea razelor ultraviolet asupra
unui constituient al sebumului secretat de piele.Expertii sunt de parere ca expunerea de
3ori/saptamana la soare timp de 10-15 minute,este suficienta pentru a stimuli sinteza
aceste vitamine,cu asigurarea cantitatii neceasre organismului.Vitamina D faciliteaza
absorbtia calciului si depunerea sa in oase si dinti si intervine in hemostazia fosforului.

Vitamina E-sau tocoferol,este o substanta cu importante proprietati

antioxidante.Este o vitamina cu rol in mentinerea structurii si functiei natural a organelor
de reproducere,in asigurarea troficitatii sistemului muscular.Are dovedit effect
hepatoprotector,rol de a stimuli proliferarea celulara si de a forma hematiile ,si
faciliteaza utilizarea vitamine K in organism.

Vitamina K-desi nu este o vitamina esentiala,rourile sale in procesul coagularii o

fac indispensabila organismului.Studii recente demonstreaza ca vitamina K este
implicate in mentinerea rezistentei si integritatii structurilor osoase la persoanele in
varsta.

Biotina-sau Vitamina B7,face parte din grupul vitaminei B si are rol esential in
metabolismul proteinelor si carbohidrantilor,in process de gluconeogeneza,precum si in
producerea unor hormone si sinteza de cholesterol si acizi grasi.Alte functii importante
ale biotinei sunt:mentinerea in limite normale a glicemiei si promovarea sanatatii
fanerelor.

Niacina-sau Vitamina PP(B3) apartine complexului B.Apartenenta la familia B

explica functiile ei in procesele metabolice,avand rol essential in eliberarea energiei din
moleculele de glucide,lipide si proteine.Printre alte functii se numara: scaderea nivelului
colesterolului din sange,mentinerea sanatatii pielii .

Acidul folic-folatul functioneaza in organism in stranasa legatura cu vitamina

B12,fiind implicat in formarea hematiilor.Prezenta lui este necesara si sintezei de
AND.Acidul folic are roluri protectoare pentru fat,pe care il protejeaza impotriva apartie
diverselor anomalii congenital,de aceea femeile insarcinate ar terbui sa fie foarte atente
la nivelul acestei vitamine.Printre cele mai frecvente malformatii legate de insuficenta
acidului folic se numara si spina bifida.

Acidul pantotenic-sau Vitamina B5,este o vitamina hidrosolubila

esentiala,implicate in metabolismul si sinteza carbohidrantilor,proteinelor,lipidelor, in
special colesterolului.Prezenta lui este important in sarcina ,acesta promovand evolutia
normal a gestatie.

Riboflavina (vitamina B2)-este o vitamina hirosolubila ce se inactiveaza rapid la

lumina.Este parte constitutiva a unor enzyme cu rol in eliborarea energiei necesare
fiecarei celule.Acest lucru o face indispensabila organismului.Este implicate in
cresterea osmatica si in formarea hematiilor.

Tiamina (vitamina B1)- este o vitamina hidrosolubila instabila termic.Ea se

combina cu diferite protein si formeaza astfel,enzime ce metabolizeaza glucidele.Este
esentiala pentru procesul fiziologic de crestere si participa la mentinerea functionarii
optime a sistemului cardiovascular,nervos dar si digestive.

FORME DE PREZENTARE IN FARAMCII

VITAMINA B6- fiole VITAMINA C 10%- fiole VITAMINA D2-solutie

Forma de prezentare: buvabila
Forma de prezentare : fiole Forma de prezentare:
fiole ATC:A11GA,ACID solutie buvabila
ATC: A11HA,ALTE ASCORBIC(VITAMINA C) ATC:A11CC ,VITAMINA
VITAMINE Producator:Sincomed D SI ANALOGI
Producator:Biofarm
Producator:Sincomed
 VITAMINA D2-solutie VITAMINA D2-solutie VITAMINA D2-solutie
injectabila pentru uz intern buvabila
Forma de prezentare: Forma de prezentare: Forma de prezentare:
solutie injectabila solutie pentru uz intern solutie buvabila
ATC:A11CC,VITAMINA ATC:A11CC,VITAMINA
D SI ANALOGI D SI ANALOGI ATC:A11CC ,VITAMINA
Producator:Biofarm Producator:Biofarm D SI ANALOGI
Producator:Sincomed

VITAMINA D2-solutie VITAMINA D3-solutie VITAMINA E-capsule

injectabila injectabila gelatinoase
Forma de prezentare: Forma de prezentare : Forma de prezentare:
solutie injectabila solutie injectabila capsule gelatinoase
ATC:A11CC,VITAMINA ATC:A11CC,VITAMINA ATC:A11HA,ALTE
D SI ANALOGI D SI ANALOGI VITAMINE
Producator:Sincomed Producator:Sincomed Producator:Pharco
Pharmaceuticals
VITAMINA E FORTE- VITAMINA E FORTE- VITAMINA F-capsule
fiole capsule Forma de
Forma de Forma de prezentare:capsule
prezentare:fiole prezentare:capsule ATC:A11HA,ALTE
ATC:A11HA,ALTE ATC:A11HA,ALTE VITAMINE
VITAMINE VITAMINE Producator:Biofarm
Producator:Biofarm Producator:Biofarm
VITAMINA F – solutie VITAMINA PP-fiole VITASPOL-solutie
pentru uz intern buvabila
Forma de prezentare :
Forma de prezentare: Forma de prezentare:
fiole
solutie pentru uz intern solutie buvabila
ATC:A11HA,ALTE ATC:A11HA,ALTE ATC:A12CC,MAGNEZIU
VITAMINE VITAMINE SI COMBINATII
Producator:Biofarm Producator:Sincomed Producator:Biofarm

7.ENZIME DIGESTIVE

HORMONI ESTROGENI.PREZENTARE IN FARMACII

(tratamente de substitutie)

EVALUARE
 Enzimele digestive sunt fermenti de natura proteica si structura coloidala complexa,
specifici plantelor si animalelor, necesare pentru digestie deoarece au roluri importante
in transformarea alimentelor ingerate in substante primare necesare nutritiei, precum
minerale, vitamine,aminoacizi.

Enzimele digestive actioneaza in mod asemanator cu niste catalizatori, avand

capacitatea de a determina o reactie chimica complexa fara ca ele sa fie alterate sau
distruse in cursul acestui proces. In transformarile biochimice care au loc in organismul
uman, actioneaza doua tipuri de enzime, si anume:

 enzime endogene, sub forma de fermenti secretati de glandele digestive; ve; au

rol de reglare a digestiei;

 enzime exogene sau enzime propriu-zise, care trebuie procurate din mediul
exterior, prin consumul de alimente de originevegetala sau animala.

In organism, enzimele exogene se gasesc in cantitati foarte mici, dar fara prezenta
lor activa nu pot avea loc procesele chimice de metabolizare (transformare), la nivelul
celulelor, tesuturilor si diferitelor organe, nu se poate produce inmultirea celulelor si nici
cresterea si dezvoltarea plantelor si animalelor.

Enzimele se pot gasi in special in alimentele negatite precum:

 germenii de grau  ciresele si visinele

 laptele de vaca crud (tolerat  coacazele negre

numai de cei cu ficatul sanatos)
 morcovii
 galbenusul de ou de gaina (crud
sau preparat moale)  prazul,

 sucurile de legume  prunele

 sucul si salata de orz verde  rosiile

 legumele si zarzavaturile tinere  salata verde

 afinele  sfecla rosie

 caisele  semintele de soia

 ceapa  spanacul
  usturoiul  lucerna (care contine un numar
de 8 enzime esentiale)
 taratele de grau,
 ouale
 mierea,
 carnea

 pestele

Aceste substante au un rol foarte bine determinat, fiecare actionand asupra unui
anumit component din alimente, neputandu-se inlocui una pe cealalta. Prin urmare, o
cantitatea insuficienta, sau absenta unei singure enzime poate determina imbolnavirea.
Exista cateva suplimente alimentare care contin toata gama de enzime digestive
necesare organismului uman cum ar fi: Ac- Zymes, Digest Ease, etc.

Hormoni estrogeni numiţi şi hormoni foliculari, sunt hormoni sexuali feminini, se

sintetizează în cea mai mare parte în ovare (în foliculii ovarieni şi corpul galben) şi într-o
cantitate mai mică în glandele suprarenale. În timpul sarcinii, se sintetizează şi de către
placentă;aceşti hormoni se sintetizează şi la bărbaţi în cantităţi mici la nivelul
testiculului;

Clasificarea hormonilor estrogeni si actiunea lor:

Naturali

-Estriadol

-Estriol

-Estrona

Dintre aceşti hormoni naturali doar Estriolul poate fi folosit în tratament, pe cale
orală. Ceilalţi doi hormoni administraţi pecale orală nu au nici un efect iar dacă sunt
administraţi pe cale injectabilă se metabolizează foarte repede, efectul lor fiind
ineficient. Din acest motiv, sunt folosiţi estrogeni sintetici ( fie prin esterificare a
hormonului natural, fie prin substituirea lor cu derivaţi care vor fi metabolizaţi mai încet
în organism)

Sinteza hormonilor naturali

-In organism colesterolul este “caramida” de construcţie a hormonilor sexuali masculini

şi feminini, -lanţul de sinteză al acestor hormoni este următorul: Colestrol,
Pregnenolon,Progesteron, 17 alfa – Hidroxiprogesteron,4-Androsten- 3, 17 –
dion,Testosteron, 19 Hidroxitestosteron, Estradiol. Prin oxidarea grupei OH în poziţia 17
se transformă în Estrona.

-în sânge hormonii estrogeni sunt legaţi de o proteină şi transportaţi către diferite
organe ( sâni şi uter ) unde ei suntdirecţionaţi către nucleul celulelor din organul
respectiv şi astfel influenţează activitatea celulară, -spre deosebire de alţi hormoni ( ex.
Adrenalina), aceşti hormoni sexuali (steroizi), nu pot să-şi exercite acţiunea decâtdacă
pătrund în interiorul celulei ţintă unde se leagă de un receptor ( proteina sus
menţionată) şi pătrunde astfel în nucleu unde va sintetiza proteine.

-acţiunea hormonilor începe doar după câteva ore după ce a pătruns în celulă, prin
intermediul acestor proteine sintetizate.

Estrogenul natural, după administrare se metabolizează rapid de către ficat şi este

inactivat, motiv pentru care nu este eficient întratament dar nici ca şi contraceptiv.

Acţiunea hormonilor estrogeni naturali:

•maturarea ovulului, fiind apt pentru fecundare,

•vascularizarea bună a mucoasei uterine,

•dezvoltarea vaginului, uterului, ovarului şi a a trompelor uterine,

•dezvoltarea caracterelor sexuale feminine ( creşterea sânilor, pilozitatea axilară şi

pubiană, a organelor sexuale externe),

•dezvoltarea colului

uterin, secreţia lui ( mucusul cervical) devine fluidă şi favorizează înaintarea

spermatozoizilor spre uter,

•„informează” hipofiza când ovulul este matur şi astfel declanşează în mod indirect
ovulaţia,

•concentraţia hormonilor estrogeni se modifică de mai

multe ori în timpul ciclului menstrual ( vezi ciclul menstrual),

•ei intervin în timpul ciclului menstrual, în prima fază a acestuia, prin creşterea şi
dezvoltarea mucoasei uterine (

endometrul),
•secreţia de estrogeni este stimulată de către hipofiză prin intermediul unor hormoni:
FSH şi LH,

•în timpul sarcinii nivelul estrogenilor creşte de 10-100 de ori; din ziua a 8-a după
concepţie placenta va secretahormonul hCG ( hormon gonadotrop) şi o cantitate
crescută de estrogeni; din acest motiv, hipofiza nu mai poate primi „semnalul”

(când scade estrogenul) şi trebuie eliminat ovulul, deci nu mai are loc ovulaţia.

Sintetici:

● Etinilestradiol

● Mestranolul

-ambii hormoni sunt derivaţi din estrogenul natural, endogen

 Estradiolul,

-hormonul sintetic

Etinilestradiol este o componentă a pilulei contraceptive sintetice, alături de hormonul

progesteron.Are o activitate mult mai ridicată decât hormonul natural ( Estradiol) şi
poate fi administrat pe cale orală, fără să fie dez

activat,Mestranolul are un efect similar cu Etinilestradiolul, având în plus un grup

metil în poziţia C3. El este metabolizat în organism şi transformat tot în Etinilestradiol

-partea sa activă. Se administrează tot pe cale orală.

-modificările, respectiv conjugările care se fac acestor hormoni, fac însă foarte dificilă
metabolizarea lor de către ficat

-doar un procent de 40-60% din hormon va trece în sânge şi va fi folosit de către

organism,restul(40-60%) se depozitează în ficat.

Fixarea intensă a etinilestradiolului în ficat este responsabilă de efectele metabolice

( efecte secundare importante )- aceşti hormoni nu circulă ca şi estrogenul natural legaţi
de proteine, motiv pentru care difuziunea în organism este foarte rapidă

-după administrare pe cale orală, estrogenii sintetici, datorită modificărilor chimice din
structura lor, au o durată şi un potenţial de acţiune mult mai mare decât a celor naturali,
fiind mult mai greu metabolizaţi de către ficat, motiv pentru care crescînsă mult şi
efectele lor secundare, etabolice inhibă ovulaţia

prin suprimarea ( inhibiţia) hormonilor hipofizari ( FSH şi LH ).

 Astfel aceşti hormoni hipofizari nu maistimulează ovarul să secrete hormoni estrogeni
endogeni, deci ovarul este practic pus în repaus. Acelaşi lucru se întâmplă de fapt şi în
cazul unei sarcini, motiv pentru care organismul este „păcălit” şi
reacţioneazăasemănător ca într-o sarcină, -inhibă implantaţia embrionului în uter, prin
alterarea mucoasei uterine ( vezi ciclul menstrual),modificări care vor duce la eliminarea
embrionului, deci la avort (!),-

accelerează transportul ovocitului prin trompa uterină

Acest lucru poate duce la distrugerea lui datorită faptului că ovocitul rezultat după
fecundare mai rămâne în mod normal pe loc câteva ore , timp în care se divizează. Apoi
începe migrarealui prin trompă către uter. În tot acest timp el se hrăneşte din secreţiile
de la nivelul trompei. Dacă transportul lui este foarte mult accelerat de către estrogenii
sintetici, riscă să nu se termine diviziunea, nu se mai hrăneşte, deci va fi distrus şi
eliminat ( avortat )

-estrogenii sintetici stimulează sistemul imun, motiv pentru care un tratament estrogenic
poate induce boli autoimune

precum Lupus Eritematos Sistemic, Eritem nodos precum şi reacţii autoimune ca: prurit,
eczeme, etc.

– estrogenii sintetici pot avea efecte negative asupra psihicului precum depresii, şi
insomnii.

8.Rolul enzimelor in etapele digestiei

(bucala,gastrica,intestinala).
Bolile metabolismului glucidic.

Digestia este procesul fiziologic care duce la metabolizarea alimentelor.Acesta are

un aspect fizic sau mechanic si,mai ales-pentru ca acestea ne intereseaza aici-un
aspect chimic.

In digestive se disting patru etape principale,legate de:

 1. Gura

2. Stomac

3. Intestine subtire

4. Intestin gros

1. Gura

Rolul mecanic:

-masticatia

-deglutitia

Rolul chimic:

-secretia salivara

Saliva contine o enzima foarte importanta,numita ptialina,ce are proprietatea de a

transforma amidonul in maltaza,adica intr-un zahar complex,a carui digestive se va
prelungi pana in intestine.

De fapt,in cavitatea bucala,nu are loc nimic mai important decat formarea bolului
alimentar.Singurul care isi incepe transformarea aici,sub efectul ptialinei,este
amidonul.De unde rezulta importanta unei masticatii suficiente si a unei dentitii
sanatoase.

2.Stomacul

Rolul mecanic.

Ca si in cazul intestinului,acest rol este pur peristaltic.Adica stomacul este animat-in

momentul digestiei-de contractii muscular al caror scop este evacoarea continutului sau
in intestine.

Rol chimic

Stomacul va secreta,mai intai sucuri digestive(acid clorhidic,mucina) pentru a crea

un mediu acid,permitand,astfel,pepsinei sa-si indeplineasca misiunea.

Pepsina va ataca proteinele (carea si pestele) si va incepe transformarea acestora.

Lipidele (grasimile) fac obiectul unui inceput de hidroliza care va continua in

intestine.

3.INTESTINUL SUBTIRE
 Actiune mecanica

-peristaltica

Actiune chimica

Amidonul,devenit maltoza,se transforma-multumita enzimelor din secretia

pancreatica-in glucoza (zahar simplu).

Lipidele sunt transformate in acizi grasi.

Proteinele sunt transformate in aminoacizi.

Daca totul s-a petercut bine in intestinal subtire,substantele nutritive prelucrate vor
putea fi direct asimilate de catre organism.

Glucoza ,aminoacizii si acizii grasi vor fi asimilati prin eliberare in sange.

4.INTESTINUL GROS ( colonel drept,ascendant,transvers,stang si descendent)

Actiune mecanica

-peristaltica

Actiune chimica

Bacteriile din intestinal gros au misiunea esentiala de a actiona prin intermediul

fermentatiei,asupra resturilor de amidon si de celuloza,iar prin intermediul putrefactiei
actioneaza asupra rezidurilor protidice.In acest stadiu, are loc absorbtia elementelor
asimilabile si formarea materiilor fecale,cu o eventual productie de gaze.

Amestecurile alimentare.

Cand omul cavernelor pleaca la vanatoare,el se hranea toata ziua cu fructele

salbatice pe care le culegea pe parcurs.Intors la adapostul lui,consuma carnea
vanatului pe care il ucisase. Omul este singura fiinta vie care consuma alimentele dupa
ce le-a amestecat. Se pare ca acesta este unul dintre motivele esentiale pentru care
sufera atat de des de tulburari intestinale.

Tulburarile intestinale datorare unei digestii perturbate in mod constant sau-deseori

la originea unui mare numar de boli,fara ca legatura clara dintre cauza si effect sa
poata fi stabilita.

Cand sunt asociate cu o alta hrana ,fructele perturba efectiv digestia intregului si,cu
aceeasi ocazie,isi pierd proprietatile benefice pentru care au fost integrate
 Bolile metabolismului glucidic

Diabetul zaharat
Pe plan mondial, diabetul afecteaza peste 250 milioane persoane, dintre care peste
50 milioane insulinotratate. La acestea se adauga un procent de 8.2% de persoane cu
GBM. In Romania prevalenta in populatia generala este de ~4.2% (prevalenta din cele
mai scazute in Europa). In 2005 erau inregistrate 450.000 persoane cu diabet, numarul
real fiind probabil aproape 1 milion. Dintre acestea, ~90% reprezinta tipul 2. Diabetul tip
1 are in Romania o incidenta mică: 3/100.000 (Epidiab, 1990, grupa de varsta 0-14 ani).
Diabetul are un impact epidemiologic, biologic, socio-profesional, economic, politic
deosebit de important. Este a 5-a cauza de mortalitate, explicand ~5% din totalul
deceselor (pondere subevaluata datorita modalitatii de completare a certificatelor de
deces). In cadrul diabetului, 50-80% din mortalitate se datorează bolilor
cardiovasculare. Chiar la diagnosticul diabetului, afectiunile associate sunt prezente
intr-o pondere mare: HTA ~50%, dislipidemii ~50%, suprapondere/obezitate ~90%, boli
aterosclerotice ~33%. Economic, diabetul consuma 5-10% din bugetele de sanatate in
tarile dezvoltate. Politic, se recunoaste prin rezolutia ONU din 2006 amenintarea
globala a unei boli neinfectioase cu consecite devastatoare. Pe perioada urmatoare se
estimeaza o crestere a numarului cazurilor de diabet pe plan mondial (cu ~50% pana in
2025) (cu ~50% pana in 2025).

Prezentarea clinica a diabetului zaharat este heterogena. Principalele 2 tipuri de

diabet (tip 1 si tip 2) au caracteristici generale distincte, prezentate in tabel (dupa Guja)

Tabel 1. Caracteristici generale DZ tip 1 si DZ tip 2

Tipuri specifice de diabet: diabetul MODY are in general un debut in copilarie, cu

hiperglicemie usoara, la un copil/tânăr fara obezitate, si cu istoric de diabet pe 3 sau
mai multe generatii. Nu necesita insulina pentru supravieturie.

Tabel 2. Caracteristici MODY comparativ cu DZ tip 2

 Diabetul LADA are debut sub 50 ani la persoane cu IMC<25, fara cetoacidoza, dar
cu markeri de autoimunitate, si istoric personal/familial de boli autoimune. Progresia
diabetului devine in cativa ani asemanatoare cu a DZ1.

Diabetul instabil (brittle diabetes) se caracterizează prin oscilatii glicemice mari

(hiperglicemii alternate cu hipoglicemii in perioade scurte de timp) datorate unor
dezechilibre endocrine, unor cause infectioase, psiho-sociale, sau este atribuit unui
tratament necorespunzător. Dintre complicatiile unui diabet necorespunzător tratat la
tânăr se numara: infantilismul diabetic si tulburările de sexualizare (tulburări de crestere,
amenoree), sindromul Mauriac (statura mică <1.50, încărcare hepatica, obezitate
cushingoida).

Diabetul gestational se datorează unei creșteri a necesarului insulinic indus

hormonal, la care pancreasul nu face față. Diabetul gestational se manifestă printr-un
profil glicemic particular, si se asociază cu riscuri pentru mama (preeclampsie) sau fat
(macrosomie, hipoglicemie sau tulburări respiratorii in perioada neonatală).

9.TULBURARI ALE METABOLISMULUI PROTEIC SI LIPIDIC.

CAI COMUNE DE METABOLIZARE A ALIMENTELOR
CALCULUL:Metabolism Bazal;
Greutatea Ideala;
Indicele de Masa Corporal;
Numarul de calorii arse

Tulburari in metabolismul lipidelor

Lipidele constituie un grup de substante organice, care îndeplinesc roluri multiple în

cadrul organismului animal:

-rol plastic, întrând în constitutia membranelor celulare;

-rol energetic, prin utilizarea energogenică a acizilor grasi;

-rol de protectie mecanică a unor organe (rinichii);

-rol de protectie termică a organismului (maniamentele subcutanate – depozite de

grasime);

-rol de sursă de apă metabolică, utilizabilă în conditii de deshidratare si inanitie hidrică;

-rol de materii prime utilizate în scopul biosintezei unor substante liposolubile biologic
active (hormoni steroizi).

Organismul îsi procură acizii grasi, glicerolul si colesterolul, indispensabili biosintezei

lipidelor proprii din două surse:

-hrana, care furnizează:

-trigliceride, digerate succesiv sub influenta lipazei gastrice si a celei pancreatice, în

glicerol si acizi grasi;

-fosfolipide, digerate sub influenta fosfolipazelor pancreatică si intestinală în glicerol,

acizi grasi, colină si radicali fosfat;

-colesterol esterificat, digerate sub influensa colesterolesterazei pancreatice în

colesterol si acizi grasi.

-biosinteza, la nivel hepatic a trigliceridelor, folosind ca materie primă glucide si

proteine.

Digestia, absorbtia si metabolismul lipidelor se derulează prin implicarea următorilor

factori:

-enzimatici, precum: lipazele gastrică si pancreatică, fosfolipazele pancreatică si

intestinală si colesterolesteraza pancreatică, implicate în procesele de digestie a
lipidelor din ratie;

-secretia biliară, răspunzătoare (prin sărurile biliare) de emulsionarea lipidelor din ratia
alimentară si facilitarea digestiei acestora

-hormonali, implicati în reglarea nivelului metabolismului proteinelor, precum: -

insulina, care amplifică anabolismul lipidelor; -catecolaminele, STH, hormonii tiroidirni
iodati (tiroxina), hormonii sexuali, glucagonul si hormonii glucocorticoizi, care
amplifică catabolismul ;
-prezenta în ratie a factorilor lipotropi (colina, inozitolul, acidul folic, vitaminele B6 si
B12, metionina, proteinele ), care se opun depunerii lipidelor în diverse tesuturi (ficat); -
prezenta în ratie a factorilor antilipotropi (biotina, vitaminele B1, B2, PP si cistina),
care se opun depunerii lipidelor în diverse tesuturi (ficat); -nervosi, reprezentati de
hipotalamus, care se implică: -în calitate sa de centru de reglare a ingestiei de hrană; -
în calitatea sa de releu neuroendocrin, în sinteza unor hormoni implicati direct (STH )
sau indirect (TSH , ACTH , FSH ), în metabolismul lipidelor; -genetici, care pot
predispune organismul, la dezechilibre metabolice, manifestate fie prin prevalenta
anabolismului (tendinta de îngrăsare), fie prin cea a catabolismului lipidic (tendinta de
mentinere la un nivel scăzut a depozitelor lipidice corporale).

În consecintă, orice disfunctie în derularea actiunilor specifice factorilor enumerati

mai sus, are darul de a induce tulburări ale metabolismului lipidelor. Tulburările
metabolismului lipidelor, intră în categoria lipidozelor se manifestă la nivelul:

-metabolismului lipidelor neutre;

-metabolismului lipidelor complexe.

Tulburările metabolismului lipidelor neutre Tulburările metabolismului lipidelor neutre se

grupează în două categorii:

-tulburări prin aport redus de lipide;

-tulburări prin aport crescut de lipide.

Tulburari in metabolismul proteinelor

Proteinele constituie un grup de substante organice, care îndeplinesc roluri multiple

în cadrul organismului animal:

-rol plastic, întrând în constitutia tesuturilor organismului;

-rol de transportator plasmatic al unor hormoni, lipide (lipoproteine), vitamine etc

-rol de biocatalizator (enzime);

-rol în apărarea specifică (imunoglobuline) și nespecifică (complementul);

-rol în menținerea echulibrului acido-bazic (prin grupările aminio și carboxil);

-rol hidropexic, de reținere a apei (generează presiunea oncotică);

-rol detoxifiant (conjugarea cu aminoacizi a toxicului, la nivel hepatic);

-rol energetic, prin utilizarea aminoacizilor: -în sens energogenic; -în sens
neoglucogenic sau lipogenic.

Organismul procură aminoacizii, indispensabili biosintezei proteinelor proprii din două

surse:

-hrana, care furnizează: -proteine, digerate succesiv sub influența enzimelor proteolitice
din sucurile gastric (pepsina și gelatinaza), pancreatic (tripsina, chimotripsina, elastaza
și carboxipeptidazele) și intestinal (enterochinazele, aminopeptidazele tri și
dipeptidazele);

-biosinteaza în organism a aminoacizilor neesențiali.

Digestia, absorbția și metabolismul proteinelor se derulează prin implicarea

următorilor factori:

-enzimatici, precum: pepsina, gelatinaza, tripsina, chimotripsina, elastaza,

carboxipeptidazele, enterochinazele, aminopeptidazele, tri și dipeptidazele, implicate în
procesele de digestie a proteinelor din rație;

-hormonali, implicați în reglarea nivelului metabolismului proteinelor, precum: -insulina,

STH, hormonii tiroidirni iodați (tiroxina) și hormonii sexuali, care amplifică anabolismul
proteinelor; -glucagonul și hormonii glucocorticoizi, care amplifică catabolismul
proteinelor;

-vitaminici, precum vitaminele hidrosolubile din complexul B (B2, B6, B12) și PP,
precum și vitaminele liposolubile (A,D,E,K) care se implică în metabolismul intermediar
al proteinelor;

-nervoși, implicați în reglarea biosintezei și secreției unor componente proteice

(Sistemul Nervos Vegetativ) sau asigurarea unei balanțe pozitive a biosintezei
proteice în anumite structuri, precum mușchii scheletici (Sistemul Nervos Central); -
genetici, constituiți de genele implicate în codificarea proteinelor proprii organismului.
 În consecință, orice disfuncție în derularea acțiunilor specifice factorilor enumerați
mai sus, are darul de a induce tulburări ale metabolismului proteinelor.

Tulburările metabolismului proteinelor, intră în categoria proteineozelor și se

manifestă la nivelul: -metabolismului unor aminoacizi; -metabolismului anumitor proteine
sau categorii de proteine.

Tulburări ale metabolismului proteinelor, cu manifestare la nivelul aminoacizilor Aceste

tulburări au un caracter congenital, intrând în categoria enzimopatiilor, fiind datorate
unor deficite enzimatice (cantitative sau calitative), care stopează derularea unor lanțuri
metabolice, determinând sindroame specifice, precum:

-fenilcetonemia, produsă de incapacitatea enzimei fenilaalaninhidroxilaza de a

transforma fenilalanina în tirozină; -tirozinoza, produsă de deficitul în aminotransferază,
fapt care face imposibilă transformarea acidului b tri fenil piruvic în acid
homogentizinic;

-alcaptonuria,

-leucinoza,

-cistinuria;

-albinismul, (imposibilitatea transformării tirozinei în melanină).Albinismul este o

afecţiune ereditară, fiind caracterizată prin absenţa pigmentului (melanina) care
conferă culoare pielii, părului şi ochilor.

Aceste tulburări se concretizează prin afectarea nivelului cantitativ și calitativ al unor

proteine specifice organismului, fiind induse prin:

-deficite congenitale manifestate prin afectarea cantitativă sau calitativă a biosintezei

unor proteine specifice organismului (hemofiliile);

-afectarea biosintezei unor proteine specifice, în urma: -alterării funcționale a organelor

care găzduiesc aceste procese (tulburări de coagulabilitate consecutive și disfuncții
consecutive alterării nivelului proteinelor plasmatice, induse de insuficiența hepatice);

-carențe alimentare, inductoare de: -diminuarea fondului de aminoacizi necesari

biosintezei proteice (malnutriție);

-tulburări ale sintezei proteice, precum carențele în vitamina C (inductoare de

deficiențe ale biosintezei colagenului) și K (inductoare de deficiențe biosintetice ale
factorilor plasmatici II, VII, IX și X, ai coagulării sângelui);
-diminuarea fondului de aminoacizi necesari biosintezei proteice,urmare a maldigestiei
și malabsorbției(tulburări digestive )

-amplificarea biosintezei proteice (hipergamagobulinemia specifică unor stări

infectioase);

-procese patologice concretizate prin distrugerea sau eliminarea crescută a unor

proteine specifice (hemoragii si plasmoragii, inductoare de hipoproteinemii si respectiv
hiperproteinemii).

Organismul este un sistem deschis care face schimb de substanţă şi energie cu

mediul extern. Acest schimb permanent se numeşte metabolism.

Metabolismul începe odată cu ingestia alimentelor şi sfârşeşte cu excreţia produşilor

neutilizabili.

El se desfăşoară în trei etape:

 digestivă

 celulară

 excretorie.

Legătura dintre aceste etape o asigură sângele şi circulaţia acestuia.

Reactiile biochimice, care au ca suport nutrientii, sunt exergonice si endergonice.

 Reactiile exergonice sunt cele asociate cu degradarea nutrientilor, fiind

furnizoare de energie; ele constituie latura catabolicã a metabolismului sau
catabolismul.

 Reactiile endergonice sunt cele consumatoare de energie, necesarã

reconstructiei sau sintezelor celulare; ele constituie latura anabolicã a
metabolismului sau anabolismul.

Calcul metabolism bazal

Formula Harris-Benedict - este bazata pe varsta (V), greutate (G), inaltime (I)

• pentru femei (kcal): 655 + (9,56 x G) + (1,85 x I) - (4,68 x V)

• pentru barbati (kcal): 655 + (13,75 x G) + (5 x I) - (6,78 x V)

Formula Mifflin-St.Jeor - pentru adulti cu varsta cuprinsa intre 19-78 ani

• pentru femei: (10 x G) + (6,25 x I) - (5 x V) - 161

• pentru barbati: (10 x G) + (6,25 x I) - (5 x V) + 5

Calcum greutatea ideala

Greutatea ideala(kg)=(inaltimea-100)+varsta/10x0,9

Calcul Indice de Masa Corporal(IMC)

IMC[kg/m2] = greutatea corpului in kg se imparte la inaltimea corpului la patrat.

Calcul numar de calorii arse

Formula : Greutate corporala x 33

10.EXEMPLE DE PH-METRE,
SPECTROFOTOMETRE, CROMATOGRAFE SI
ELECTROFOREZE UTILIZATE IN LABORATOARE MEDICALE
SI DE REVOLUTIE .

Hartia indicatoare de ph

Fabricata prin impregnarea hârtiei de filtru de calitate ridicată cu soluţii indicatoare sau
soluţii indicatoare mixte.
Aparatura pH-metru, echipat cu electrod de calomel (electrodul de referinta) si electrod
de sticla (electrodul de masurare). In stare de repaus electrodul de calomel se
pastreaza cufundat intr-o solutie saturata de KCl, iar cel de sticla in apa distilata. Daca
inainte de utilizare se constata ca in interiorul electrodului de referinta exista bule de
aer, se completeaza lichidul din interiorul acestuia cu solutie saturata de clorura de
potasiu

Mod de lucru
Pentru etalonarea aparatului se folosesc de obicei doua solutii tampon care au pH-
ul cel mai apropiat de cel presupus la proba ce se analizeaza. Cu 10-15 minute inainte
de determinare, se deschide aparatul. Se aduce la zero, conform instructiunilor
insotitoare. Se aduce solutia tampon la temperatura de 20°C, regland si aparatul pentru
aceasta temperatura (din butonul de reglarea temperaturii). Se introduc electrozii in
solutia tampon; daca acul indicator nu arata exact pH-ul acelei solutii, se aduce la acea
valoare (conform instructiunilor aparatului). Se indeparteaza solutia tampon, se spala
electrozii cu apa si se tamponeaza usor cu hartie de filtru. Se introduc apoi electrozii in
extractul apos al probei de cercetat; dupa 1-2 minute se masoara temperatura lichidului,
se regleaza aparatul la acea temperatura si se citeste pH-ul. Dupa efectuarea
determinarii electrozii se spala cu apa apoi cel de calomel se introduce in solutia
saturata de dorura de potasiu, iar cel de sticla in apa distilata
 SPECTROFOTOMETRE

Un spectrofotometru sau un colorimetru utilizeaza transmiterea luminii printr-o

solutie pentru determinarea concentratiei unui solut in solutia respectiva.
Spectrofotometrul difera de colorimetru prin modul in care lumina este separata in
lungimile de unda componente.

Spectrofotometrul utilizeaza o prisma pentru separarea luminii, iar colorimetrul

utilizeaza filtre. Ambele se bazeaza pe un model simplu de trecere a luminii de lungime
de unda cunoscuta printr-o proba si masurarea cantitatii de energie luminoasa care este
transmisa. Aceasta se realizeaza prin plasarea unei fotocelule in partea opusa a probei
respective. O raza de lumina este formata din fotoni; cand un foton intalneste o
molecula de analit, exista sanse ca analitul sa absoarba fotonul. Aceasta absorbtie
reduce numarul de fotoni din raza de lumina, astfel reducand intensitatea
luminoasa.Toate moleculele absorb energie radianta la anumite lungimi de unda. Cele
care absorb energie in spectrul vizibil sunt cunoscute ca pigmenti. Proteinele si acizii
nucleici absorb lumina in domeniul ultraviolet.
Un spectrofotometru implica o sursa de lumina, o prisma, un suport pentru probe si
o fotocelula. Acestea sunt conectate la un sistem electric sau mecanic care controleaza
intensitatea luminii, lungimea de unda si conversia energiei primite la nivelul fotocelulei
in fluctuatii voltmetrice. Fluctuatiile voltmetrice sunt apoi proiectate pe o scala
metrica/digitala si valorile sunt inregistrate intr-un computer. Intensitatea culorii dintr-o
proba depinde de cantitatea de solut din proba respectiva. Transmisia luminii nu este o
functie liniara, ci mai degraba exponentiala. Transmitanta este procentul relativ de
lumina care a trecut prin proba. Transmitanta procentuala este transformata intr-o
functie logaritmica inversa cunoscuta ca absorbanta (sau densitate optica). Legea Beer-
Lambert: absorbanta este minus log10 din transmitanta (A = - log10T). Aceasta valoare
este mai utila decat transmitanta deoarece proiectia absorbantei versus concentratie
determina o linie dreapa, absorbanta crescand odata cu cresterea concentratiei
(transmitanta scade odata cu cresterea concentratiei de analit).
Pentru a utiliza un spectrofotometru este necesara stabilirea unei serii cunoscute de
dilutii a unor cantitati cunoscute de solut. Una din acestea nu contine solut si este
cunoscuta ca “blank”. Este utilizata pentru ajustarea instrumentului sa citeasca 100%
transmitanta pentru absorbanta 0. O valoare a transmitantei de 0% (absorbanta infinita)
este stabilita prin plasarea unei bariere intre sursa de lumina si fotocelula. Toate
celelalte masuratori sunt apoi efectuate prin simpla plasare a probelor in calea luminii.
Dupa inregistrarea absorbantei pentru o serie de probe standard este efectuata o
dreapta absorbanta versus concentratie. Panta dreptei reprezinta coeficientul de
extinctie. Aceasta valoare este o constanta si este utilizata pentru conversia oricarei
absorbante masurate in concentratia corespunzatoare (C = A/ε).
Un spectrofotometru poate utiliza atat lumina vizibila (de obicei avand ca sursa de
lumina o lampa cu tugsten/halogen), cat si lumina UV. Singura modificare necesara
este inlocuirea tuburilor de sticla cu cuvete de quartz (sticla absoarbe lumina UV si nu
este potrivita pentru un spectrofotometru UV). Majoritatea testelor de chimie clinica
efectuate pe analizorul automat sunt teste colorimetrice, distingandu-se urmatoarele
tipuri de teste: - teste enzimatice colorimetrice in care substanta de analizat este tratata
cu una sau mai multe enzime specifice, in urma reactiei rezultand hidrogen peroxid,
care in prezenta unui substrat, sub actiunea peroxidazei duce la formarea unui pigment
iminoquinonic care este determinat fotometric, intensitatea culorii formate fiind
proportionala cu concentratia analitului respectiv (ex: determinarea acidului uric cu
utilizarea uricazei); - teste colorimetrice in care substanta de analizat se cupleaza
specific cu reactivul cu formarea unui produs conjugat colorat care este determinat
fotometric (ex.: bilirubina se cupleaza cu ionul diazoniu in mediu puternic acid cu
formarea azobilirubinei de culoare rosie); in cazul determinarii enzimelor, acestea
cliveaza enzimatic un substrat specific, produsul rezultat fiind colorat/ se cupleaza cu un
cromogen si formeaza un complex colorat; - teste UV: NADH/NADPH care este fie
produs, fie consumat in timpul reactiilor care au loc este determinat fotometric in lumina
ultravioleta, concentratia sa fiind direct, respectiv invers proportionala cu concentratia
analitului de determinat (ex: determinarea ALT si AST). - teste kinetice: produsul final
este determinat kinetic (in timp fix), ceea ce ofera o linearitate mai mare (ex.: test kinetic
UV pentru determinarea ureei).
 CROMATOGRAF

Cromatografia reprezinta un grup de metode de laborator care se bazeaza pe

adsorbtia selectiva, prin care componentele unui amestec complex pot fi identificate
si/sau purificate (adsorbtia reprezinta aderenta moleculelor la suprafata unei alte
substante).

Metoda a fost utilizata initial de botanistul rus Mikhail Tsvett pentru separarea de
produsi intens colorati, de unde denumirea de cromatografie. Cromatografia in coloana
implica o faza mobila (lichid sau gaz) care curge peste o faza stationara (solida sau
lichida). In cromatografia in coloana un amestec de molecule este separat pe baza
afinitatii fiecarei molecule pentru faza mobila sau stationara: daca o molecula are o
afinitate mai mare pentru faza stationara decat o alta molecula, atunci cea din urma va
migra prin coloana mai rapid decat prima molecula. Solutia de analizat este adaugata
prin partea superioara a coloanei si este apoi eluata cu solvent; fractiunile sunt
colectate prin partea inferioara a coloanei. Exista mai multe varietati de cromatografie in
coloana: cromatografia cu gel filtrare (excludere moleculara), cromatografia cu schimb
de ioni, cromatografia cu faza inversa, cromatografia cu gaz-lichid, cromatografia cu
interactiuni hidrofobe, cromatografia cu afinitate, cromatografia cu separare.
In cromatografia cu gel-filtrare (excludere moleculara) moleculele dintr-o solutie
sunt separate in functie de marimea lor pe masura ce trec printr-o coloana de bile
legate intre ele intr-o retea tridimensionala. Aceste bile polimerice (dextran, agaroza sau
acrilamid) prezinta pori de anumite dimensiuni. Pe masura ce o proba trece prin
coloana, moleculele mai mari decat dimensiunile porilor nu vor patrunde in ochiurile
retelei ramanand in solutie, astfel incat ele vor elua primele din coloana. Moleculele mai
mici vor patrunde prin pori in ochiurile retelei si astfel se vor deplasa mai lent prin
coloana si vor elua ultimele din solutie. Pe masura ce proba elueaza la capatul coloanei
fractiunile sunt colectate in tuburi. Fractiunile eluate sunt apoi testate pentru
determinarea compozitiei si cantitatii componentelor respective prin spectrofotometrie,
electroforeza sau teste functionale. Cromatografia cu gel filtrare este utilizata in primul
rand pentru a purifica proteine sau alte molecule si poate fi utilizata pentru estimarea
marimii unor proteine necunoscute (coloane calibrate cu proteine cu GM cunoscuta). In
cromatografia cu schimb de ioni moleculele sunt separate pe baza incarcaturii lor
ionice. Faza stationara este reprezentata de o rasina cu incarcatura fixa; daca aceasta
incarcatura este negativa (carboximetil celuloza), procesul se numeste cromatografie cu
schimb de cationi, iar daca incarcatura este pozitiva (dietilaminoetil celuloza), este
cromatografie cu schimb de anioni. Faza mobila este reprezentata de o solutie tampon.
Atunci cand o proteina trece prin coloana se poate lega de matrice si poate fi in
continuare eluata prin cresterea concentratiei ionice a solutiei tampon (elutia poate fi
privita ca o competitie pentru situsurile de legare ale matricei; pe masura ce puterea
ionica a tamponului creste, o sare ionica din tampon va ocupa un situs al matricei si
proteina va fi eluata din coloana). pH-ul solutiei tampon este critic in cromatografia cu
schimb de ioni.
Exista doua cai de efectuare a elutiei: prin gradient, in care concentratia salina
creste constant si gradual in timpul procesului de elutie si elutia brusca, in care
modificarea in concentratia salina este abrupta. Electroforeza, ca si cromatografia cu
schimb de ioni, poate fi utilizata ca un instrument eficient pentru analiza unui amestec
de ioni. O fasie de hartie sau gel polimeric saturata cu un electrolit este asezata astfel
incat sa traverseze doua solutii care contin electrozi. Amestecul de analizat este aplicat
pe hartie/gel si cei doi electrozi sunt conectati la o sursa de inalta energie (~5000 volti).
Ionii pozitivi vor migra intr-o directie, iar cei negativi in cealalta directie. Cu cat este mai
mare incarcatura ionului, cu atat va migra mai departe.
Metoda este in mod special utila pentru separarea amestecurilor proteice. In
cromatografia cu faza inversa moleculele sunt legate de o matrice hidrofoba
(hidrocarburi cu lant lung legate de o matrice de silicon) intr-un tampon hidrofil.
Moleculele pot fi apoi eluate prin scaderea polaritatii tamponului, de exemplu prin
cresterea concentratiei de alcool sau alt solvent nepolar din tampon. Cromatografia cu
afinitate este utilizata mai mult in scop de cercetare; moleculele sunt separate pe baza
unor aspecte specifice ale structurii si activitatii lor biologice. Sunt utilizati liganzi care
sunt imobilizati intr-o matrice de suport, din care este efectuata o coloana; peste
coloana se toarna proba care contine proteina de interes si care se leaga de liganzii
continuti in coloana; proteina este apoi eluata, fie prin modificarea conditiilor din coloana
(modificarea pH-ului sau concentratiei saline), fie prin utilizarea unei alte molecule care
va intra in competitie cu molecula de interes pentru situsurile de legare ale liganzilor.
Exemple de liganzi in functie de substanta de purificat: substrat, inhibitor, cofactor
(pentru enzime), antigene (pentru anticorpi), secvente de baze complementare (pentru
acizi nucleici). Cromatografia lichida de inalta performanta utilizeaza pompe care
furnizeaza presiuni inalte care imping solventii prin coloane metalice. Aceasta creste
viteza procesului de separare si previne raspandirea solutiilor care poate aparea in
cromatografia in coloana gravitationala. Separarea are loc in minute in loc de ore si este
net superioara. Utilizand cromatografia cu faza inversa pot fi separate doua proteine a
cate 100 aminoacizi fiecare care difera printr-un singur aminoacid.
Cromatografia cu gaz utilizeaza un lichid cu punct de fierbere inalt impregnat intr-un
suport solid inert ca faza solida si heliu ca faza mobila, intregul sistem fiind incalzit.
Solutul este injectat in coloana si se volatilizeaza imediat, heliul indepartand
componentele din coloana, fiecare component fiind inregistrat de un detector care
determina cantitatea relativa a acestuia. Polaritatea si volatilitatea componentelor
determina timpul cat acestea sunt retinute de coloana. Capacitatea coloanei in
cromatografia cu gaz fiind foarte mica, aceasta este utilizata in principal ca un
instrument analitic.
In cromatografia in strat subtire si cromatografia cu hartie coloana este inlocuita cu
un strat adsorbant (silicon, aluminiu, celuloza) aplicat pe un suport de sticla/plastic/folie
de aluminiu. Solutul este aplicat cu un tub capilar, iar solventul este lasat sa se evapore.
Apoi componentele sunt eluate cu un solvent care este lasat sa urce pe placuta prin
actiune capilara, antrenand componentele amestecului in grade diferite. In final se
aplica un agent oxidant, astfel incat fiecare component apare ca o pata intunecata pe
placuta, localizarea si marimea fiecareia dintre acestea servind pentru identificarea si
masurarea cantitatii relative a componentelor

ELECTROFOREZA
Electroforeza proteinelor serice reprezinta separarea electroforetica a fractiunilor
proteice din serul sanguin si evaluarea concentratiei componentilor prin metoda
fotometrica.Proteinele totale din ser sunt descompuse in 5 categorii de substante
numite fractiuni proteinice.

Valorile medii normale ale acestor fractiuni (care se refera la persoanele de varsta
adulta si normal hranite) pot sa varieze pana la 10% in plus sau in minus, in special la
copii, varstnici sau la persoane care nu se alimenteaza normal.

Valori normale

– albumine: 52 - 62% sau 3,64 - 4,34 grame;

– globuline: 38 - 48% sau 2,66 - 3,36 grame;

– alfa-1-globuline: 2 - 5% sau 0,14 - 0,35 grame;

– alfa-2-globuline: 6 - 9% sau 0,42 - 0,63 grame;

– beta-globuline: 8 - 11% sau 0,56 - 0,77 grame;

– gamma-globuline: 14 - 21% sau 0,98 - 1,47 grame

11.Analize medicale si valori normale.Analiza grupelor

de sange.Sistemul OAB .Sistemul RH

Analizele medicale au valori ce se incadreaza in anumite limite normale.Cresterea

acestor valori sau scaderea lor sub limitele normalului suntconsiderate anormale sau
patologice. Sunt frecvent intalnite situatiile, exceptandboala in sine, care pot modifica
valorile normale ale analizelor. Cunoastereaacestor cauze in scopul eliminarii lor sunt
de ajutor atat pacientului cat simedicului care executa sau interpreteaza analizele.
Valorile normale aleanalizelor trebuie interpretate si in raport de conditiile locale, de
obiceiurilealimentare, de factori climatici si geografici si chiar in raport cu factorii
genetici.Este foarte important de subliniat ca in majoritatea cazurilor analizele
medicalesingure nu pot servi la stabilirea unui diagnostic. Acestea sunt doar un
instrument tajutator la indemana medicului care corelat cu alte investigatii conduce
lastabilirea diagnosticului.In tabelele urmatoare sunt redate valorile normale, cantitative
ale analizelor medicale exprimate in moli/l sau subunitatile acestora milimoli/l (a mia
partedintr-un mol/l)sau micromole/l (a miliona parte dintr-un mol/l). Acestea arata si care
este cantitatea de substanta analizata la un ml, la 100 ml sau la 1 l de produs lichid
analizat. De la un laborator la altul, in functie de metoda folosita la determinare, aceste
valori normale pot varia usor.
Valori in sange
Substanta Valori normale Factorul Valori normale
analizata in grame si demultiplicare in moli si
submultiplii submultiplii
Acidul uric 0.020-0.050 mg/1X5.95 119-297 mmol/l
g/l2.0- 5.0 mg/100mlX59.5
mg/100ml
Amoniacul 0.1-0.3 mg/l mg/1X58.55.8 5-17.55 mmol/l
Bilirubina 0.008-0.010 g/l mg/1X1.71 13.6-17.1
indirect 0.8-1 mg/100ml mmol/l
Bilirubina 0-0.0025 g/l 0- mg/1X1.71 0-4.30 mmol/l
directa 0.25 mg/100ml
Bilirubina totala 0.008-0.0125 g/l mg/1X1.71 13.68-21.30
0.8-1.25mg/100ml mg/100mlX17 mmol/l
Calciul 0.090-0.110 g/l mg/1X0.025 2.25-2.75
9-11mg/100ml mmol/l
Clorul 3.34-3.95 g/l lg/1X28.2 94-111 mmol/l
334-395mg/100ml mg/100mlX0.282
Colesterolul 1.2-2.6 g/l 120- g/1X2.58 3.1-6.7 mmol/l
260mg/100ml mg/100mlX0.258
Creatinina 0.0005-0.012 g/l mg/1X8.85 44-106 mmol/l
0.5-1.2 mg/100ml mg/100mlX88.5
Fierul 0.5-1.8 g/l 50- mg/1X17.9 9-32 mmol/l
180 mg/100ml mg/100mlX0.179
Fosforul 0.030-0.045 g/l mg/1X0.032 96-1.44 mmol/l
3.0-4.5 mg/100ml mg/100mlX00.320
Glucoza 0.65-1.10 g/l g/1X5.56 3.6-6.0 mmol/l
65-110mg/100ml mg/100mlX0
Hemoglobina 12-16 mg/100ml g/1X0.621 7.45-9.93
mmol/l
Magneziul 0.020-0.040 g/l mg/1X0.041 82-1.64 mmol/l
2-4 mg/100ml mg/100mlX0.410
Potasiul 0.160-0.200 g/l g/1X25.6 5-5.1 mmol/l
16-20 mg/100ml mg/100mlX0.2564
Sodiul 3.1-3.5 g/l 310- g/1X43.5 135-152 mmol/l
350 mg/100ml mg/100mlX0.435
Trigliceridele 0.5-1.5 g/l 50- g/1X1.14 57-1.71 mmol/l
150 mg/100ml mg/100mlX0.01140
Ureea 0.2-0.5 g/l 20- mg/1X16.6 30-8.30 mmol/l
50 mg/100ml mg/100mlX0.1163

Hematocritul
Reprezinta masa de hematii (globule rosii) dintr-un anumit volum de sange.
Procedeul consta in recoltarea sangelui dintr-o vena, apoi acesta se combina cu o
substanta antiocoagulanta si se repartizeaza intr-un tub de sticla foarte ingust, care se
centrifugheaza puternic la o centrifuga. In urma acestei operatii se observa separarea
sangelui in stratul superior (plasma) si stratul inferior, format din globule rosii, care
constituie hematocritul.
Hematocritul se poate defini ca fiind volumul stratului de globule rosii (in procente)
fata de volumul total al sangelul din tubul de sticla.
Valori normale ale hematocritului:

- la barbati = 40-48%

- la femei = 36-42%

- la copii 2-15 ani = 36-39%.

Hemoglobina

Culoarea rosie a sangelui, respectiv a globulelor rosii este data de o substanta

chimica care contine un pigment pe baza de fier, numit hemoglobina. Aceasta
substanta are capacitatea de a fixa oxigenul din aer la nivelul plamanilor, pe care apoi
de a-l transporta in tot organismul, la celule.

Scaderea cantitatii de hemoglobina indica o anemie si acest fapt se datoreaza fie

reducerii continutului globulelor rosii in hemoglobina, fie scaderii numarului de globule
rosii. Sunt oameni cu un numar aproape normal de globule rosii, dar acestea contin
hemoglobina putina, situatie care se intalneste in asa-zisele anemii hipocrome. Exista si
cazuri de anemii hipercrome, in care cu toate ca sangele contine hemoglobina in
limitele normale, anemia se datoreaza scaderii numarului de globule rosii (hematii).
Hemoglobina se exprima fie in procente la 100 ml sange, fie in grame la 100 ml sange

Valori normale ale hemoglobinei:

- la barbati = 13-16 g la 100 ml sange

- la femei = 11-15 g la 100 ml sange.

Numaratoarea hematiilor (eritrocitelor)

Globulele rosii pot fi numarate la microscop. Pentru aceasta este nevoie de o

picatura de sange recoltata de la un deget sau din vena. Numaratoarea se face pe un
volum foarte mic de sange, iar rezultatul se raporteaza la 1 mm cub de sange.

Valori normale ale numarului de globule rosii:

- barbati = 4,2-5,6 milioane pe 1 mm cub

- femei =3,7-4,9 milioane pe 1 mm cub

 - copii (1-5 ani)= 4,5-4,8 milioane pe 1 mm cub.

Numaratoarea globulelor albe

Tehnica de numarare a globulelor albe (leucocite) este similara ca si in cazul

globulelor rosii, dar numarul leucocitelor din sangele uman este mult mai mic.

Valori normale ale numarului de globule albe:

- la adulti = 4000-8000 pe 1 mm cub

- la copii (1-6 ani) = 4000-1000 pe 1 mm

Numaratoarea trombocitelor

Trombocitele cele mai mici elemente solide ale sangelui, au rolul important de a
produce coagularea (inchegarea) sangelui. In caz de hemoragie, prin leziuni ale vaselor
sanguine, trombocitele se aduna in gramezi si contribuie, pe langa alte mecanisme la
formarea cheagului si inchiderea ranii si deci la oprirea hemoragiei.

Valori normale ale trombocitelor: 150 000-300 000/mm cubi. Scaderea

trombocitelor sub 80 000- 100 000 pe 1 mm cub predispune la sangerearea vaselor
sanguine, chiar dupa leziuni foarte mici. De aceea, inainte de orice operatie, se
recomanda numaratoarea trombocitelor.

Din contra, cresterea numarului de trombocite, peste 400 000 poate predispune
coagularea accentuata a sangelui chiar in interiorul corpului, impiedicand circulatia in
vase, cu producerea de cheaguri, infarcte, tromboflebite, accidente vasculare cerebrale,
etc. Timpul de coagulare (T.C.)

Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in cazul unei hemoragii sau
in vederea unei operatii chirurgicale, se determina t.c. dupa cum urmeaza: se
recolteaza o picatura de sange din pulpa degetului, se pune pe o lama de sticla si se
cronometreaza timpul care a trecut pana la coagularea sangelui.

Valori normale ale timpului de coagulare sunt de: 8-12 minute. Depasirea acestui
timp (T.C. crescut) arata ca, coagularea sangelui se face cu intarziere, fapt ce poate
predispune la sangerari, la hemoragii.

Un T.C. scazut (sub cinci minute) indica o coagulare anormal de rapida a sangelui
putand duce la coagularea sangelui chiar in vasele sanguine, asa cum se intampla in
unele infectii microbiene.

Timpul de sangerare (T.S.) Este o analiza care se efecteaza tot in scopul cercetarii
puterii de coagulare a sangelui. Analiza nu se face pe lama, in afara corpului ci chiar pe
organismul omului. Cu un ac se inteapa usor lobul urechii astfel incat sa iasa o picatura
de sange, apoi se cronometreaza timpul care trece pana cand intepatura nu mai
sangereaza.

Valori normale ale timpului de sangerare: 3-4 minute.

Prelungirea T.S. indica o perturbare in mecanismul de coagulare a sangelui, cu

tendinta la hemoragie

Analiza grupelor de sange

Globulele rosii (eritrocitele) din sangele uman difera din punct de vedere
imunologic. Ele se deosebesc de la o persoana la alta prin prezenta sau absenta unor
substante chimice speciale, care se regasesc atat pe suprafata eritrocitelor cat si in
serul sanguin. Pe baza acestor deosebiri in compozitia sangelui, oamenii au fost
impartiti in mai multe grupe sanguine. Dar in mod obisnuit, in laborator se analizeaza
numai doua sisteme de grupe sanguine sistemul OAB si sistemul RH.

Sistemul OAB

Sistemul OAB cuprinde patru grupe sanguine. Cu exceptia grupei 0(1) globulele
rosii contin o substanta cu rol de antigen numita aglutinogen. Pe de alta parte, serul
oamenilor, cu exceptia grupei AB(IV), contine alta substanta cu rol de anticorpi
(aglutinina). Exista doua aglutinine: anti-A si anti-B. Venirea in contact a antigenelor A si
B cu aglutininele respective (anti-A si anti-B) produce aglutinarea (alipirea una de alta)
globulelor rosii. Este deci foarte important ca atunci cand se fac transfuzii de sange sa
nu se intalneasca antigenul A cu anticorpii anti-A si antigenul B cu anticorpii anti-B.
Sangele persoanelor din grupa sanguina 0(I) neavand antigene (aglutinogene) i s-a
spus si gange de grupa zero (0). De aceea aceste persoane au fost numite "donatori
universali" de sange, pentru ca sangele lor poate fi donat la subiectii care poseda alte
grupe sanguine de sange, fara teama de a se produce accidente de transfuzie. Iar
persoanele care apartin grupei de sange AB (IV) neposedand in serul lor anticorpi
(aglutinine) care sa se uneasca cu aglutinogenele, pot primi sange de la subiectii cu alte
grupe de sange, de aceea au fost numiti "primitori universali" de sange. Stabilirea
grupelor sanguine este necesara pentru a se putea sti in cazuri de boli si accidente
grave, ce grupa de sange are bolnavul sau accidentatul pentru a i se face transfuzia cu
sange din grupa potrivita. Transfuzia sanguina facuta cu sange nepotrivit cu grupa
persoanei tratate poate produce accidente grave de transfuzie. Grupa sanguina cea mai
intalnita la noi in tara este AII urmata in ordine descrescatoare de 0I, BIII si ABIV.
 Grupele umane sanguine in sistemul OAB

Denumirea Prezenta Prezenta De la cine La cine se

grupei anigenului pe anticorpilor in se poate primi poate da
sanguine globulele rosii ser sange sange

0 sau I Nu are Anti-A si Numai de la La toate

Anti-B grupa 0 grupele
(donator
universal)
A sau II A Anti-B Numai la
De la grupa 0 si grupa Asi AB
A
B sau III B Anti-A De la grupa Numai la
0 si B grupa B si AB
AB sau IV A si B Nu are De la toate Numai la
grupele grupa AB
(primitor
universal)

Toate persoanele au obligatia sa aiba trecuta grupa sanguina pe cartea de

identitate, pe carnetul de conducere auto sau pe pasaport. Deoarece grupele de sange
se mostenesc de la parinti si nu se schimba in timpul vietii, in unele cazuri se poate
stabili paternitatea unui copil. Dar pentru aceasta este necesara si analiza altor grupe
sanguine, lucru foarte dificil care se face numai in laboratoare specializate in filiatie.
Desi s-au facut unele speculatii, stiinta nu a dovedit ca ar exista anumite calitati sau
defecte ale oamenilor in legatura cu apartenenta lor la o grupa sau alta de sange.

Sistemul Rh

Sistemul Rh - prescurtarea Rh provine de la o specie de maimute (Rhesus) la care

s-a descris prima data factorul Rh. Pe baza sistemului Rh, globulele rosii umane au fost
impartite in doua tipuri: cele care poseda antigenul sau factorul Rh (Rh pozitive) si cele
care nu poseda acest antigen (Rh negative). Persoanele care au acest factor in sange
se numesc Rh pozitive si reprezinta circa 85% din populatie, iar restul persoanelor de
15% care nu au acest factor se numesc Rh negative. In mod normal nu exista anticorpi
(aglutinine anti-Rh) in serul uman care sa aglutinizeze propriile globule rosii ale
persoanelor Rh pozitive. Deoarece globulele rosii ale persoanelor Rh negative nu contin
factor Rh, sangele acestora poate fi transfuzat la persoanele Rh pozitive fara nici o
teama, caci lipsind factorul Rh, nu pot lua nastere nici anticorpii (aglutinina anti-Rh). Dar
in cazul unei transfuzii cu sange de la o persoana Rh pozitiva, la o persoana Rh
negativa, in corpul acestei persoane se produc in mod artificial anticorpi anti-Rh, care
cu ocazia unei a doua transfuzii cu sange Rh pozitiv, produc aglutinarea globulelor rosii
ale donatorului, cu complicatii grave. Acelasi lucru se poate intampla si cand o femeie
Rh negativa este insarcinata, copilul fiind Rh pozitiv.

Cu ocazia sarcinii, a nasterii, a avortului, sangele copilului trece prin placenta in

sangele mamei dand nastere la anticorpi anti-Rh. Iar in timpul celei de-a doua sarcini
acesti anticorpi ai mamei se combina cu globulele rosii ale fatului pe care le distruge
(hemoliza), provocandu-i icter si anemie grava. Daca si mama si sotul sunt Rh negativi
nu este nici un pericol pentru copil. De asemenea, daca ambii soti sunt Rh pozitivi nu se
produc anticorpi anti-Rh si daca nu exista nici un fel de urmari neplacute pentru copil. O
mama Rh negativa care are un sot Rh pozitiv poate da nastere unui copil Rh pozitiv in
85% din cazuri si unui copil Rh negativ in 15% din cazuri. Daca copilul este Rh negativ,
ca si mama, nu are nici o importanta pentru nasterile urmatoare. Dar daca copilul este
Rh pozitiv (ca si tatal) atunci el poate cu ocazia primei nasteri sa-si imunizeze mama
(Rh negativa) cu anticorpi anti-Rh ca si in cazul unei transfuzii cu sange Rh pozitiv. In
acest caz, copiii Rh pozitivi nascuti ulterior vor avea de suferit de complicatiile amintite.
De aceea, toate femeile gravide trebuie sa-si faca analiza pentru factorul Rh, iar in
cazul in care ele sunt Rh negative trebuie sa-si faca Rh-ul si sotii. Daca sotii sunt Rh
pozitivi, atunci ele sunt luate in evidenta pentru observatie si tratament in vederea
preintampinarii complicatiilor ce ar putea apare la copii.

12.Explorarea secretiilor digestive. Tehnici de

ionometrie.

Explorarea secretiilor digestive

Dozarea aciditatii gastrice (chimismul gastric) este una dintre cele mai des utilizate
tehnici de investigare a secretiilor digestive in vederea alcatuirii unor bilanturi
functionale.
Acidul clorhidric este cel mai important compus care genereaza caracterul acid al
sucului gastric. Evaluarea cantitativa a secretiei de HCl se realizeaza de obicei prin
metoda titrimetrica, prin care se pot evidentia fractiunile de HCl:
o fractiunea libera (titrare la pH = 3, 5, in prezenta reactivului Topffer) ;
o fractiunea combinata;
o fractiunea totala (titrare la pH = 8- 10, in prezenta fenolftaleinei).
Valori normale : HCl liber = 0, 9- 1 g%0
HCl combinat = 1- 2, 5 g%0
 HCl total = 2, 5- 3, 5 g%0 (sau 100- 120 mEq/ l).
Actualmente se prefera utilizarea altor parametri de secretie acida gastrica in locul
celor clasici:
a). puterea- tampon a secretiei gastrice : diferenta aciditate totala - aciditate
libera.
Valori normale : < 20 mEq/ l in secretie bazala;
< 10 mEq/ l in secretie stimulata.
b). debit de HCl sau debit acid orar (QH + )

Acest parametru poate fi calculat prin sumarea valorilor obtinute pe 4 esantioane de

suc gastric recoltate la 15 minute interval, in conditii bazale sau de stimulare a secretiei
gastrice.
c). debit acid orar al secretiei bazale (DAB) : reprezinta cantitatea totala de suc
gastric recoltata dimineata pe nemincate, timp de 1 ora (4 esantioane la 15 minute), in
absenta oricarui excitant gastric.
Valori normale : 1, 5- 2, 5 mEq HCl/ h (corespunzind la un debit secretor de 60- 80
ml suc gastric/ h).
d) debit acid orar maximal (DAM) : reprezinta cel mai mare raspuns secretor dupa
o doza maximala de excitant gastric (de obicei histamina- testul Kay). Se determina in
aceleasi conditii ca si DAM, cu exceptia utilizarii excitantului gastric.
Valori normale :15- 30 mEq/ h (debit secretor gastric = 200- 250 ml / h).
e) virf acid maximal (VAM) : reprezinta cea mai mare valoare a HCl prezenta in
unul din cele 4 esantioane de suc gastric recoltate dupa administrarea excitantului.
f) virf acid orar (peak acid horaire- PAH): rezulta prin inmultirea cu 2 a celor doua
esantioane consecutive ale secretiei stimulate care au debitul acid cel mai mare.
Valori normale : 20- 35 mEq/ h.
Parametrii obtinuti pot fi utilizati in vederea realizarii unor buletine de analiza a
secretiei gastrice:
Buletin de analiza a chimismului gastric -Utilitate clinica : diagnosticarea unor
variate stari de patologie digestiva care evolueaza cu modificarea cantitativa a secretiei
acide gastrice.

Diagn Debit DAB Debit DAM

ostic bazal stimulat
Norm 60 2 +/_ 250 18 +/_
al ml / h 2 (mEq/ h) (ml/ h) (mEq/ l)
Ulcer 60 1, 2 240 14 +/_
gastric +/_ 1, 5 10
Ulcer 80 4 +/_ 330 34 +/_
duodenal 4 13
 Sdr. 200 34, 5 360 47 +/_
Zollinger +/_ 30 20
Canc 45 0, 3 240 2, 5
er gastric +/_ 1 +/_ 5

Endoscopia digestiva superioara este un procedeu de investigare ce permite

medicului sa exploreze interiorul esofagului, stomacului si a primei parti a intestinului
subtire (duodenul) prin intermediul unui instrument subtire si flexibil, prevazut cu un
aparat optic, ce poarta numele de endoscop. Acest tip de endoscop este introdus prin
cavitatea bucala si inainteaza usor la nivelul gatului, pana ajunge la nivelul esofagului,
stomacului si apoi a duodenului. Aceasta investigatie poarta uneori numele de esofago-
gastro-duodenoscopie deoarece intregul tract digestiv superior este examinat prin
intermediul ei. Cu ajutorul endoscopiei medic ul poate vedea ulceratiile, inflamatiile,
tumorile, infectiile sau sangerarile de la nivelul tractului digestiv superior. Se pot preleva
tesuturi (biopsie), pot fi indepartati polipii si se pot trata hemoragiile de la acest nivel al
tubului digestiv. Endoscopia poate dezvalui probleme ce nu sunt descoperite cu ajutorul
radiologiei si uneori poate fi de ajutor in a elimina necesitatea unei interventii
chirurgicale exploratorii.
O endoscopie digestiva superioara poate fi facuta pentru:
- detectarea inflamatiei de la nivelul esofagului (esofagita) sau a complicatiilor bolii
de reflux gastro-esofagian. Complicatiile pot include stricturile esofagiene sau esofagul
Barrett (definita ca metaplazia intestinala a epiteliului esofagian), afectiune ce creste
riscul dezvoltarii cancerului esofagian.
- detectarea herniei hiatale, a ulcerului gastric si esofagian, a inflamatiilor,
tumorilor sau a altor probleme de la nivelul tractului digestiv superior. Aceste probleme
pot fi depistate initial la examenul radiologic sau la alte examinari pentru tractul digestiv
superior iar endoscopia este facuta pentru o evaluare ulterioara a modificarilor
descoperite .
- determinarea cauzei hematemezei (voma cu sange de origine digestiva) .
- determinarea cauzei persistentei durerii in abdomenul superior sau a senzatiei
de balonare, a cauzei disfagiei (senzatie de jena sau de blocare in timpul deglutitiei), a
cauzei varsaturilor si a pierderii inexplicabile in greutate.
- diagnosticul infectiilor esofagiene cauzate de diferite bacterii, fungi sau virusuri .
- verificarea vindecarii ulcerului gastric .
- examinarea stomacului si a duodenului dupa o interventie chirurgicala .
- a determina daca exista un blocaj intre stomac si duoden (obstructie la nivelul
pilorului) .
Endoscopia mai poate fi utilizata in urmatoarele situatii:
- pentru obtinerea unui diagnostic de urgenta in privinta leziunilor esofagiene
datorita ingestiei de substante chimice, otravitoare .
 - prelevarea de tesuturi (biopsie) pentru a putea fi examinate in laborator. In timpul
endoscopiei o biopsie poate fi facuta pentru a ajuta in detectarea esofagului Barrett .
- diagnosticul infectiei cu un anumit tip de bacterie, numita helicobacter pylori, care
se crede ca este cauza principala a ulcerului gastric.
- indepartarea polipilor gastro-intestinali .
- tratarea hemoragiilor gastro-intestinale, inclusiv a sangerarilor cauzate de
varicele esofagiene (dilatarea venelor esofagului inferior, determinata de hipertensiunea
portala) .
- extragerea obiectelor straine ce pot fi inghitite .
Examinarile tractului digestiv superior cuprind o serie de investigatii ce utilizeaza
tehnicile radiologice, substante de contrast si fluoroscopia pentru a investiga partea
superioara si de mijloc a tractului digestiv. Inaintea examinarii trebuie ca pacientul sa
inghita o solutie de bariu (o substanta de contrast). Bariul este de multe ori combinat cu
o substanta anestezica.
Examinarile tractului digestiv superior sunt folosite pentru urmatoarele
situatii:
- determinarea cauzelor simptomelor gastrointestinale cum ar fi: dificultatile la
inghitire, varsaturile, regurgitarea alimentelor sau durerile abdominale (inclusiv arsurile
gastrice sau durerile chinuitoare epigastrice). Aceste simptome pot fi date de o serie de
afectiuni printre care si hernia hiatala (tip de hernie diafragmatica care apare la nivelul
orificiului esofagian al diafragmului si care consta in hernierea unei portiuni a stomacului
intratoracic) ;
- determinarea prezentei stricturilor, ulceratiilor, tumorilor, polipilor sau a
stenozelor pilorice ;
- detectarea zonelor de inflamatie intestinala, depistarea sindromului de
malabsorbtie sau a tulburarilor de motilitate intestinala ;
- evaluarea simptomelor de genul pierdere inexplicabila in greutate sau persistenta
diareei ;
- detectarea corpurilor straine inghitite accidental.
Datorita caracterului acid (suc gastric) si alcalin (suc intestinal) al secretiilor
digestive, pH- ul acetor secretii poate fi utilizat ca parametru specific de bilant functional
digestiv.
Determinarea pH- ului secretiilor digestive se realizeaza in clinica prin tehnici
electrochimice de ionometrie/ pH- metrie, care masoara diferenta de potential generata
la introducerea unui electrod metalic intr- o solutie apoasa care contine o sare a acelui
metal. Tehnica presupune utilizarea unei celule electrochimice, formate din 2 electrozi
(unul sensibil la ion si altul de referinta) conectati prin fire de Ag/ AgCl la bornele unui
galvanometru (vezi Parametrii fizico - chimici ). Diferenta de potential culeasa este
proportionala cu concentratia (activitatea electrochimica) a acelui ion in solutie, in
conformitate cu legile electrochimice ( legea Nernst ):
 unde: E - este potentialul generat de celula electrochimica (si masurat de
voltmetru);
E 0 - este constanta specifica fiecarei celule electrochimice;
R, F- sint constantele fizico- chimice cunoscute;
T- este temperatura absoluta;
z, c - sint valenta, respectiv concentratia ionului investigat.
Dupa amplificarea si filtrarea corespunzatoare, semnalul este convertit numeric si
afisat in unitati conventionale de pH sau in mV.
Valori normale:
pH esofagian = 7- 7, 5
pH gastric = 1, 2- 2, 5
Utilitate clinica:
Tehnicile de pH - metrie esofagiana pot fi utilizate in clinica pentru identificarea si
cuantificarea refluxului acid gastro - esofagian ( GERD = Gastro- Esophageal Reflux
Disease ), aceasta investigatie reprezentind o metoda de electie pentru diagnosticul
pozitiv si / sau diferential al afectiunii ( cardiopatie ischemica , etc . )
Pentru a creste disponibilitatea si utilitatea investigatiei , actualmente se utilizeaza o
varianta modificata a tehnicii de pH - metrie si anume , monitorizarea ambulatorie pe
interval de 24 de ore a variatiilor pH - ului esofagian . Tehnica presupune utilizarea unor
electrozi intraesofagieni din sticla sau antimoniu, conectati la un pH- metru portabil
(Synetics Medical, Sweden) Se poate identifica nu numai refluxul gastro- esofagian, dar
si cel duodeno- gastric (electrozi plasati intragastric).
Inregistrarea semnalului se realizeaza pe sisteme portabile digitale , care permit
stocarea semnalului util pe perioade de timp variabile , intre 12 si 96 de ore . Semnalul
stocat este apoi livrat unui computer si supus analizei computerizate prin soft- ware
dedicat .
Interpretarea rezultatelor se realizeaza cu ajutorul unor scoruri de diagnostic pozitiv
si predictiv (DeMeester, Boix- Ochoa, etc.) .
Ca o utilitate suplimentara a tehnicii de monitorizare a pH-ului esofagian mentionam
si posibilitatea verificarii eficientei unor terapii medicamentoase prokinetice, antireflux.
 13.Analize de urina.Examenul fizic al
urinei.Examenul chimic al urinei.

Analiza urinii

Metodele de explorare a rinichilor au la baza evaluarea functiilor cu ajutorul carora

acest organ isi indeplineste rolul sau in mentinerea homeostaziei mediului intern.

Rinichiul,in conditii normale,elibereaza o urina care reflecta starea fiziologica a

organisumului.

Alterarea functiilor renale se traduce prin incapacitatea rinichiului de a pastra

homeostazia mediului intern.In aceste conditii se pot modifica proprietatiile fizico-
chimice ale urinii,aparand diferite substante cu semnificatie patologica.

Recoltarea urinii

In vederea efectuarii unui examen de urina este necesar ca aceasta sa fie corct
recoltata si conservata.
Recoltarea probelor de urina se face in functie de felul urinei.
Pentru recoltarea sumarului de urina se recolteaza prima urina de dimineata intr-un vas
curat,la barbate,in special la cei in varsta,in ortostatism,iar la femei dupa o perfecta
toaleta vaginala.Recoltarea urinii prin sondaj se va face numai in cazuri de stricta
necessitate (adenoma si prostata) si in conditii de perfecta sterilitate.
Analiza se poate efectua si pe urina de 24 de ore pentru determinari cantitative.In acest
scop recoltarea urinii se face astfel:prima urina de dimineata se arunca,se recolteaza
apoi urina din 24 de ore cu exceptia urinii de a doua zi dimineata care se recoleaza in
vas separate si pe aceasta se va determina sumarul de urina.
In cazul in care se lucreaza pe urina de 24 de ore este necesar sa se adauge un
conservant (timol 1-2 g,chloroform 5-10 ml).
Daca se determina glicozuria sau acetonuria se evita adaugarea
cloroformului.CARACTERISTICI GENERALE FIZICE SI CHIMICE ALE URINII
 In conditii normale in urina din 24 ore se elimina aproximativ 35 g substante
oragnice si 25 g substante minerale. Alaturi de acestea in conditii special sau patologice
mai pot apare: medicamente,metabolite ai acestora sau o serie de elemente patologice.

Volumul urinar

Volumul de urina emis in 24 ore este curins intre limite destul de largi si depinde de
asntitatea de lichide ingerate,de pierderile de apa prin transpiratie,de temperature
mediului ambient,activitatea fizica,de starile psihice.

Volumul de urina / 24 ore variaza si cu varsta astfel:

Copii 1-2 zile 30-60 ml

Copii 10-60 zile 250-450 ml

Copii 2-12 luni 400-500 ml

Copii 3-5 ani 600-700 ml

Copii 5-8 ani 650-1000 ml

Copii 8-14 ani 800-1400 ml

Adulti si copii peste 14 ani 1000-1600 ml

Cantitatea de urina variaza si cu sexul: la barbate: 1500-2000 ml/24

ore; la femei:1200-1700 ml/24 ore.

Variatii de volum ale diurezei.Ele sunt rezultatul unui dezechilibru glomerulo-

tubular,adica a unui dezechilibru intre filtrarea glomerulara si reabsorbtia tubular a
apei.Acest dezechilibru poate duce la cresterea (poliurie),scaderea (oligurie) sau
suspendarea (anurie) diurezei.
 Aspectul

Urina normal trebuie sa fie limpede ,transparent. O urina tulbure in momentul

emisiei poate contine: saruri (urati,oxalate,fosfati sau
carbonate),mucus,puroi,epidemii,microbe.

Uneori dupa mictiune ,prin racirea urinii apare un nor numit “nubeculm”,alcatuit din
mucus si cellule epiteliale descuamate.Acesta nu prezinta semnificatie patologica.

Dupa mictiune urina este tulbure,aceasta se poate datora fie prezentei in cantitate
mare a unor saruri,fie prezentei puroiului in cazul infectiilor urinare.

Pentru a stabili care este cauza prezentei opalescentei se fac urmatoarele

determinari:

-prin incalzirea urine dispar uratii;

-incalzirea cu adaugare de cateva picaturi de acid acetic dizolva

fosfatii,uratii,catabolitii;

-prin adaugarea de solutii de HCl 12,5 % se dizolva oxalatii.

Culoarea
Urina normal prezinta o culoare galben-deschis pana la galben-auriu datorita prezentei
unor pigmenti ca: urocromul,urobilina si profirina.Dintre acestia urocromul reprezinta
factorul principal de culoare.Culoarea urinii depinde si de concentratia si de natura
substantelor dizolvate in ea.Astfel,prima urina de dimineata fiind mai concentrate are o
culoare mai inchisa.Culoarea galben-inchis mai prezinta si urinele dupa afectiuni febrile
acute sau transpiratii profuse.
O urina incolora sau aproape incolora intalnim in: diabetul insipid,diabetul
zaharat,scleroza renala,faza poliurica a insuficientei renale acute.
Culoarea brun-verzuie in afectiuni hepato-colecistice; rosu-brun in prezenta
eritocitelor,hemoglobinei,mioglobinei; brun-inchis in alcaptonurie; verde dupa ingestia
de albastru de metal.
Mirosul
Mirosul urinii normale este “sui generis”.El se poate schimba in cursul infectiilor urinare
cand este amoniacal,in stari de cidoza si diabet zaharat miros de acetone.Mirosul poate
fi modificat si prin ingestia unor alimente ca:sparanghel,usturoi,hrean sau prin
administrarea de substante ca eucalyptol,terebentina etc.
Densitatea
Densitatea urinara are valori dependente atat de factorii fiziologici cat si patologici,fiind
invers proportional cu columul,cu exceptia urinii provenite de la diabetic care au poliurie
si elimina in acelasi timp cantitati mari de glucoza. Limitele normale sunt cuprinse intre
1015-1030-normostenurie-fiind dependente de cantitatea de substante dizolvate.
In conditii patologice,rinichiul poate pierde capacitatea de concentrare cu scaderea
densitatii-hipostenurie (diureza apoasa) caracterizata prin elaborarea unei urini cu o
concentratie mai mica decat a plasmei asa cum se intalneste in hiperhidratari,diabet
insipid,insuficienta renala acuta (reluarea diurezei),insuficienta renala cronica (faza
compensate). Pierzand apoi si capacitatea de diluare,densitatea urinii oscileaza in jurul
valorii 1010- izostenurie-corespunzatoare densitatii sangelui dezalbumina,intalnita in
insuficienta renala cronica.
Reactia urinii
Reactia urinii (pH-ul) se determina pe urina proaspata care are in general o reactive
slab acida, 5,0-7,0.
Reactia urinii depinde de alimentaie.Un regim bogat in proteine scade pH-ul urinar,iar
un regimm predominant vegetarian creste pH-ul.
In conditii patologice pH-ul urinar se modifica.El devine puternic acid in cursul
diabetului,insuficientei renale grave si puternic alcalin in:infectii urinare,dupa varsaturi,in
perioade de reabsorbtie a edemelor.

Compozitaia chimica a urinii normale

Urina contine in compozitia sa normal atat substante anorganice cat si organice.

Prezenta acestor component in urina da posibilitatea de investigare a ritmului de

eliminare a sarurilor si a produsilor finali,putandu-se urmari echilibrul hidro-mineral si
metabolismul intermediar.

Albumina din urina (albuminuria)

Albumina sau proteinele urinare provine din albumina sanguina, si in mod normal ea nu
se gaseste in urina. Dar in bolile care altereaza porii din filtrul rinichilor sau in bolile care
produc sangerari pe traiectul cailor urinare, albumina trece in urina (albuminurie,
proteinurie). La unele persoane cu constitutie mai slaba a rinichilor urina poate contine
albumina in cantitate mai mica. Este vorba mai ales de tineri de 15-25 ani, de obicei
slabi si inalti, care dupa eforturi fizice, dupa mers, dupa statul indelungat in picioare
prezinta albuminurie tranzitorie in timpul zilei, care dispare noaptea si dupa repaus la
pat. Albuminurii tranzitorii se mai intalnesc dupa frig, stari emotionale, vaccinari si stari
alergice, dupa consumul de oua si medicamente in timpul sarcinii. Albuminurii
permanente si masive se intalnesc frecvent in cazul bolilor de rinichi si ale cailor urinare
(bazinet, uretere, vezica): glomerulonefrita, nefroza, cistita, pielocistita, tuberculoza
renala, calculi urinari etc. Si alte boli care pot atinge rinichiul se insotesc de albuminurie
cum sunt: hipertensiunea arteriala, diabetul, bolile de sange si de inima, infectii cu
microbi sau virusuri, intoxicatii cu substante minerale sau organice.
Deseori albuminuria se insoteste de hematurie. Dupa pierderea cronica de
albumina prin urina se produce o scadere a proteinelor corpului cu consecinte negative
asupra intregului organism. In marea majoritate a cazurilor albuminuria este moderata si
se apreciaza calitativ, in raport cu cantitatea de albumina, astfel:
- albumina=absenta; nor foarte fin; nor fin si dozabila.
In acest caz se face si dozarea albuminei din urina care se exprima in g/l.
Aprecierea se mai poate face si prin 1-3 plusuri.
Zaharul sau glucoza din urina (glucozuria sau glicozuria)

Medicii din antichitate au observat sa urina diabeticilor care este dulce, atragea furnicile
si albinele si au numit-o "urina de albine". Ei foloseau aceste insecte pentru
descoperirea diabetului, metoda aceasta fiind cea mai veche "analiza medicala" care se
cunoaste. Mai tarziu, medicii sau ajutoarele lor puneau rapid diagnosticul de diabet
zaharat chiar la patul pacientului prin simpla gustare a urinei. Asa cum s-a aratat la
analiza zaharului in sange, cand glicemia din diabet depaseste 150-200 mg/100 ml
sange, glucoza (zaharul) trece prin filtrul renal si se elimina prin urina, de unde poate fi
analizata.
De mentionat ca glicozuria nu se intalneste numai in diabet ci si in alte situatii, de
exemplu, dupa un consum exagerat de glucoza sau alte zaharuri, dupa diferite
medicamente, la femeile gravide si la persoanele care urmeaza tratamente cu hormoni.
Exista persoane care, fara sa aibe diabet zaharat, elimina permanent sau periodic
zahar prin urina (diabet renal). Acest fapt se datoreaza unui defect al filtrului renal care
permite trecerea glucozei in urina, care nu influenteaza starea de sanatate a persoanei
respective.
Corpii cetonici din urina (cetonuria)

Corpii cetonici nu se gasesc in urina normala. Dar dupa cum s-a aratat la diagnosticul
de laborator al diabetului, concentratia lor urinara creste foarte mult in diabetul zaharat
netratat. Si alte cauze pot sa creasca concentratia corpilor cetonici din urina: infectii
microbiene, intoxicatii grave, dupa un post prelungit sau dupa un regim alimentar sarac
in dulciuri si bogat in grasimi, in cursul sarcinii, dupa varsaturi prelungite. Unele
medicamente luate de bolnavi produc o reactie falsa pentru corpii cetonici. Prezenta
corpilor cetonici se noteaza cu 1-3 plusuri.
Pigmenti biliari
Pigmentii biliari sunt substante colorate care ii imprima bilei hepatice culoarea brun-
verzuie. In bolile de ficat insotite de icter, acesti pigmenti trec in sange dand culoare
galbena pielii, iar din sange trec in urina, colorand-o in brun. In mod normal, pigmentii
biliari sunt absenti in urina. Prezenta lor se notifica prin expresia "prezenti".
Urobilinogenul

Urobilinogenul este o substanta care se gaseste in cantitate mica in urina normala. Insa
in bolile de ficat cu sau fara icter (hepatita, insuficienta hepatica) in intoxicatiile care
ataca ficatul, in boli ale vezicii biliare (colecistita), in bolile intestinale cu tulburari de
digestie (enterita, colica, constipatie) urobilinogenul este foarte crescut. Prezenta sa in
urina se exprima calitativ prin 1-3 plusuri ori prin expresia "normal" sau "crescut".
Alte componente ale urinei

Mineralele urinare sunt aceleasi care au fost descrise si in sange, dar in urina
concentratia lor e mult mai mare, deoarece rinichii elimina prin urina orice exces de
minerale din sange si din organism.
Deseurile toxice rezultate din arderea proteinelor ca acidul uric, creatinina, ureea sunt,
de asemenea, eliminate in cantitati mari prin urina. Cercetarea lor in urina se face mai
rar, deoarece analiza sangelui ofera date mai precise.
Calculi urinari
Calculii sunt niste concretiuni ce se formeaza in rinichi sau in vezica urinara,
datorita solidificarii substantelor minerale sau organice, care se elimina in exces prin
urina. Calculii urinari produc dureri, hemoragii (hematurie) si infectii ale cailor urinare.
Analiza calculilor se face pentru stabilirea compozitiei lor chimice, cu scopul de a se
cunoaste masurile ce trebuie luate pentru prevenirea formarii de noi calculi. De aceea,
bolnavul care are o "criza de rinichi" (colica renala) trebuie sa fie atent cand urineaza
pentru a recupera eventualul calcul si a-l aduce la laborator ca sa fie analizat. In
vederea recuperarii calculului (mai ales daca este mic) bolnavul trebuie sa urineze timp
de 4-5 zile intr-un borcan de sticla. Apoi urina se filtreaza printr-o bucata de tifon, care
retine calculul. Prevenirea formarii calculilor se face in primul rand prin regim alimentar.
Astfel, persoanele care au facut calculi de fosfat de calciu vor evita alimentele bogate in
calciu si fosfor (lapte, branza) iar cele care au avut calculi de oxalat de calciu vor
consuma mai putine alimente care contin calciu si oxalat (spanac, cafea, ciocolata, ceai
etc.); persoanele care au avut calculi de acid uric sau urat vor reduce ratia de carne.
Indiferent de compozitia chimica a calculului urinar, pe langa aceste recomandari, la
indicatia medicului, bolnavii vor trebui sa ia si alte masuri de prevenire a calculozei
urinare.
Analiza microscopica a urinei
Elementele si formatiunile solide din urina cum sunt celulele, cristalele etc. se pot
observa numai la microscop. Cand aceste elemente sunt putine, nu au importanta
pentru sanatate, dar cand depasesc o anumita cantitate pot ajuta la punerea unui
diagnostic. La femei unele din aceste elemente pot proveni nu numai din urina ci si din
sfera genitala. De aceea pentru a evita unele confuzii, la femei se recomanda repetarea
examenului microscopic din urina recoltata dupa toaleta prealabila.
 Celulele epiteliale sunt rare in mod normal, dar in infectiile vezicii urinare si ale
rinichiului pot deveni numeroase.
Leucocitele sunt celule sanguine albe, care au trecut in urina din sange
(leucociturie) de obicei cu ocazia unei infectii urinare acute sau cronice (puroi).
Hematiile (globulele rosii) provin din sange si indica o sangerare (hemoragie) la
nivelul cailor urinare sau ale rinichilor. Infectiile urinare acute (cistita, glomerulonefrita,
pielocistita), infectiile urinare cronice (pielonefrita, tuberculoza), calculii urinari, tumorile,
bolile de sange, hipertensiunea arteriala, etc., sunt insotite de eliminari de sange in
urina (hematurie). Uneori hematuria este asa de mare incat sangele care coloreaza
urina, producand cheaguri, se vede si cu ochiul liber. Dar sunt persoane care prezinta
hematurie fara a avea vreo boala oarecare ci datorita unei debilitati ereditare a rinichilor
(hematurie congenitala).
Cilindrii urinari sunt niste formatiuni cilindrice care apar numai in cazurile de boli are
rinichilor (glomerulonefrita, nefroza).
Cristalele urinare de natura minerala sau organica se gasesc la toate persoanele.
Insa sunt persoane care elimina aproape permanent cristale numeroase de acid uric si
de oxalat de calciu, mai ales cand urina este prea concentrata. In astfel de situatii exista
riscul de a se forma litiaza renala (piatra la rinichi). Si unele medicamente (sulfamildele)
pot sa se elimine sub forma de cristale, perturband filtrarea urinei la nivelul rinichiului.
Un consum mai crescut de lichide poate sa previna formarea de cristale in urina.
Microbii care se pot inmulti in urina si care sunt cauza infectiilor urinare, se observa
la microscop.

Sedimentul urinar (proba Addis)

Pentru aprecierea cantitativa a elementelor celulare din urina se face numaratoarea la

microscop (proba Addis) in felul urmator: dimineata bolnavul goleste vezica urinara
dupa care sta in repaus la pat trei ore. Apoi se recolteaza toata urina stransa in acest
timp si se aduce la laborator. Urina se examineaza la microscop numarandu-se
elementele celulare. Numarul de elemente celulare gasite se exprima pe mililitru de
urina si pe minut.
Valori normale:
- Leucocite = 2500 pe ml/minut
- Eritrocite = 3000 pe ml/minut.
 Bibliografie:

-Biochimie Clinica-Denisa Mihele- Ed. Medicala,2006

-Biochimie-mic tratat-V. Dinu,E. Trutia,A. Popescu,Ed. Medicala 200

-Biochimie clinica-fundamentare fiziopatologica- Luminita Plesca-

Manea,M. Cucuianu,I. Crisnic,Ioana Brudasca,Ed. Argonaut, 2003

-www.scribd.com
: