Scoala Postliceala Sanitara Fundeni

Referat Biochimie

Elev:
Ene Catalina Olivia

Clasa
An II, F2

1. METODE DE SEPARARE A AMESTECURILOR DE SUBSTANE

Separarea metoda prin care se obin substane n stare pur dintr-un amestec. Caracterizarea
unui compus organic incepe intotdeauna cu stabilirea compozitiei sale. In vederea acestui
scop, compusul organic studiat este mai intai izolat din meiul in care a aparut (mediul de reactie)
si apoi purificat pentru indepartarea oricaror urme de substantestraine. Izolarea si purificarea
compusilor organici se poate face cu o gama larga de metode fizice, fizico-chimice, chimice si
biochimice. Alegerea metodei de separare sau purificare se face in functie de proprietatile
substantelor aflate in amestec, mai precis de caracteristicile fizico-chimice ale acestora.
Decantarea -metoda de separare a componentelor unui amestec eterogen, pe baza
diferentelor de densitate, fara a modifica starea lor de agregare. Prin decantare se pot separa din
amestecul:
- solid-lichid, componenta solida, cu densitate mai mare decat a lichidului in care se afla, ex:
apa si nisip (2 pahare Berzelius si o bagheta se scurge lichidul prin prelingere pe bagheta);
- lichid-lichid, componente lichide cu densitati diferite, ex: apa si ulei(cu palnia de separare).
Ustensile necesare: pahar Berzelius, o bagheta de sticla, paharul cu amestecul.

Se utilizeaza pentru: obtinerea apei potabile, purificarea sarii extrase din saline, separarea celor 2
componente ale varului stins: apa de var si laptele de var, spalarea unor precipitate.

Filtrarea - metoda de separare a componentelor unui amestec eterogen, fara a modifica

starea lor de agregare, folosind un filtru pe care se depune substanta solida. Ex: pulbere de
carbune cu apa.
Ustensile necesare: suport universal, pahar Berzelius, palnie de filtrare, filtru, bagheta de sticla,
paharul cu amestecul.

Se utilizeaza pentru: la obtinerea apei potabile, la autovehicule, prepararea cafelei in cafetiera, in

industrie.
Cristalizarea - trecerea unei substane solide din soluie n stare cristalin; cristalul este un
corp solid, omogen, cu form geometric definit, mrginit de suprafee plane. In practic,
metoda cristalizrii este folosit pentru obinerea zahrului din trestie de zahr i pentru
obinerea srii de buctrie din apa mrii. Cristalizarea nu se folosete n cazul lichidelor
inflamabile. Cristalizarea poate avea loc n adncul pmntului prin modificarea
magmei formndu-seroci magmatice (granit, bazalt).
Ustensile necesare: sursa de incalzire, trepied, sita metalica, capsula, paharul cu maestecul.

Experiment: cristalizarea sulfatului de cupru

Distilarea - operatia de purificare prin separarea componentelor dintr-un amestec omogen

de lichide care au puncte de fierbere diferite, prin fierbere urmata de condensarea vaporilor
formati.
Ustensile necesare: 2 suporturi universale, sursa de incalzire, balon Wrtz, termometru,
refrigerent, vas de colectare.

Experiment: distilarea metanolului

Se utilizeaza pentru: obtinerea bauturilor alcoolice, obtinerea apei distilate, separarea
oxigenului si azotului din aerul lichid, obtinerea produselor prin distilarea petrolului.
Extractia - operatia de purificare a substantelor prin separarea componentelor dintr-un
amestec (lichid sau solid) cu ajutorul anumitor lichide, pe baza solubilitatii diferite a
componentelor.
Extractia poate fi: solid din lichid(substanta care se purifica este solida), sau lichid din
lichid(substanta care se purifica este lichida).
Se utilizeaza pentru: extractia uleiurilor vegetale din seminte, purificarea substantelor
farmaceutice, prepararea ceaiului, a cafelei.

2. METODE DE PURIFICARE A SUBSTANTELOR CHIMICE

Recristalizarea
Substanele organice pe care le obinem prin sintezsau cele extrase din produi naturali
sunt amestecuri complexe din care izolm, de obicei, componentul care ne intereseaz. Pentru a
avea un compus unitar, este necesar s-l separ m de impuritile ce-l nsoesc sau dealte substane
care ne intereseaz n mod egal. Se pune problema separrii amestecului de substane n
substane chimice individuale pure. Pentru a realiza acest aspect, avem la ndemn dou
metode de separare eficiente: recristalizarea i distilarea.
Metodele de purificare depind de starea de agregare a componentelor ce se separ
dinamestecul respectiv. Purificarea substanelor solide se face, de obicei, folosind
diferena desolubilitate a substanei respective ntr-un dizolvant dat, la cald i la recei anume
substana se dizolv n cantitate mai mare la cald, iar prin r cire precipit cantitativ.Un factor
esenial n recristalizare este alegerea solventului. Acesta trebuie s ndeplineasc o serie de
condiii, ca de exemplu: s dizolve o cantitate de substan mai mare de substan la cald,dect la
temperatura obinuit. Deoarece la dizolvarea unei substane pentru recristalizare, lichidul se
nclzete la fierbere, la alegerea solventului trebuie avut n vedere ca punctul su de fierbere s
fie mai cobort dect punctul de topire al suubstanei de purificat. n caz contrar, substana se
poate separa sub form deulei, ceea ce duneaz purificrii. Solvenii de laborator uzuali sunt:
apa, alcoolul etilic, alcoolmetilic, eter etilic, benzenul, cloroformul, sulfura de carbon,
tetraclorura de carbon etc.
Sublimarea
Prin sublimarea se nelege transformarea unei substane din stare solid n stare evapori.
Sublimarea poate avea loc att la temperatura camerei mai lent, ct i la temperatur ridicat,
prin nclzirea substanei mai rapid.Unele substane solide pot fi purificate datorit
proprietilor de a se transforma direct din starede vapori n stare solid. Aceast proprietate
poart numele de sublimare. Substanele rezultate prinsublimare sunt foarte pure. La cele mai
multe substane, punctul de sublimare se gsete deasupra punctului de topirei substana se
topete nainte de a sublima. Pentru unele substane, punctul desublimare este mai sczut dect
cel de topire. (naftalin, iod).n laborator, sublimarea se poate executa aeznd substana pe o
sticl de ceas care se acoper cu o hrtie de filtru, iar deasupra se aeaz o plnie de sticl. Se
inclzete foarte uor pe sit.Substana solid se transform n vapori care condenseaz pe pereii
reci plniei sub formdecristale. Impuritile, avnd alt punct de sublimare, vor rmne pe sticla
de ceas. n felul acesta se poate sublima naftalina, acidul benzoic etc.Puritatea substanei
purificate prin sublimare se verific prin determinarea punctului de topire,care este o constant
caracteristic

Fig. 2 Instalaie pentru sublimare

1 capsulde porelan; 2 plnie de sticl; 3 bec de gaz; 4 trepied metalic; 5 sit de azbest;
6 - hrtie de filtru perforat
.
Extracia cu solveni
Extracia este o operaie cu multiple aplicaii la purificarea substanelor solide sau lichide.
Operaia const n dizolvarea, cu ajutorul solvenilor, a uneia sau a mai multor substane dintr-un
amestec. Extracia se bazeaz pe diferena de solubilitate a componentelor amestecului ntr-un
anumit solvent. Pentru efectuarea extraciei, se alege de obicei un solvent care s dizolve una din
componentele amestecului, iar soluia se separ de componenta insolubil cu ajutorul unei plnii
de separare, prin filtrare, sau cu ajutorul unui aparat de extracie.
Solvenii cei mai utilizai pentru extracie sunt: eterul etilic, eterul de petrol benzenul,
cloroformul, tetraclorura de carbon, etc.. Operaia are largi aplicaii n practic, de exemplu la
obinerea unor substane naturale din regnul animal sau vegetal.
Substanele organice pot fi coninute nesuturile vegetale sau animale de unde urmeaz
a fi extrase cu ajutorul solvenilor potrivii. Substanele pot exista n amestec sau pot fi
chiar amestecuri de substane organice cu substane anorganice, n care caz, de asemenea este
necesar o separare bazat pe diferena de solubilitate. Aparatele folosite permit un contact
ndelungat ntre substan i dizolvant. De cele mai multe ori se folosesc aparatele de tip Soxhlet,
unde substana este acoperit treptat de solventul care curge prin refrigerentul ascendent;
extractul se scurge printr-un sifon n balonul n care iniial afost introdus solventul. Aparatul
Soxhlet se compune din trei pri: un balona(1), un extractor (2)i un refrigerant ascendent (3).

Fig. 3 Aparat Soxhlet pentru extracie

1 extractuli solventul utilizat; 2 balon de sticlcu fund rotund; 3 sifon; 4 tub lateral; 5
cartucu substana de extras; 6 extractor; 7 refrigerent ascendent.
Distilarea - operatia de separare a componentilor dintr-un amestec omogen de lichide, prin
fierbere urmata de condensare. Aceasta metoda de separare este utilizata la obtinerea alcoolului
si in prelucrarea titeiului in rafinarii pentru obtinerea benzinei, petrolului lampant si a motorinei.
Uscarea - este o operaie frecvent utilizat, ce are ca scop ndeprtarea umiditii
substanelor obinute n laborator prin sintez, fr ca acestea sa sufere transformri. Operaia de
uscare se poate face la temperatura mediului ambient si la cald.
Calcinarea - in analiza calitativ se face calcinarea reziduurilor, n vederea ndeprtrii
srurilor de amoniu sau a distrugerii unor substane sau impuriti organice. Operaia se execut
n capsule sau creuzete de porelan, prin nclzire direct la flacra becului de gaz. Dup rcire,
reziduul se reia cu ap sau cu o soluie acidulat, n funcie de mprejurri.

3.PROTEINE SI AMINOACIZI. SURSE DE PROTEINE. ROL BIOLOGIC

1.1 Proteinele
Proteinele sunt, din punct de vedere chimic compusi macromoleculari naturali, cu structura
polipeptidica, care prin hidroliza formeaza aminoacizi. Ele contin pe langa carbon, hidrogen,
oxigen, azot, sulf, potasiu si alti halogeni. Alaturi de glucide si lipide, proteinele furnizeaza
energie pentru organism, dar ajuta si la refacerea tesuturilor lovite. Pe langa acestea, ele intra in
structura tuturor celulelor, si ajuta la cresterea si refacerea celulelor. Unii hormoni contin
proteine, acestia avand rol in reglarea activitatii organismului. Participa la formarea anticorpilor,
ajutand la debarasarea de toxine si microbi. Formarea unor enzime si fermenti necesita prezenta
proteinelor. Si nu in ultimul rand, ele participa laformarea dioxidului de carbon, a apei, prin
aportul energetic rezultat din arderea lor.
Clasificarea proteinelor
1. Dupa sursa de provenienta:
proteine de origine vegetala
proteine de origine animala
2. Dupa solubilitatea in apa si in solutii de electroliti:
insolubile (fibroase)
solubile (globulare)
3. Dupa produsii rezultati la hidroliza totala:
proteine propriu-zise
proteine conjugate sau proteide
Proteinele fibroase se gasesc in organismul animal in stare solida si confera tesuturilor
rezistenta mecanica (proteine de schelet) sau protectie impotriva agentilor exteriori.
Keratinele- proteinele din epiderma, par, pene, unghii, copite si coarne, se disting printrun continut mare de sulf. Keratinele sunt insolubile in apa atat rece cat si calda, precum si in
solutii saline. Din cauza aceasta keratinele prezinta o mare inertie fata de agentii chimici, precum
si fata de enzime.
Fibroina- componenta fibroasa din matasea naturala, se gaseste in acest material
inconjurata cu o componenta amorfa, cleioasa, sericina, care reprezinta cca. 30 % din greutatea
totala. In cele doua glande ale viermelui de matase, proteinele sunt continute sub forma de
solutie concentrata, vascoasa.
Colagenul- este componenta principala a tesuturilor conjunctive, tendoanelor,
ligamentelor, cartilajelor, pielii, oaselor, solzilor de peste. Exista numeroase varietati de colagen.
Colagenul are o compozitie deosebita de a keratinei si fibroinei, caci este bogat in glicol, prolina
si hidroxiprolina, nu contine cistina si triptofan. Prin incalzire prelungita cu apa, colagenul intai
se imbiba apoi se dizolva transformandu-se in gelatina sau clei.
Elastina-constituie tesutul fibros, cu o elasticitate comparabila cu a cauciucului, a
arterelor si a unora din tendoane, cum este de exemplu tendonul de la ceafa boului. Elastina nu se
transforma in gelatina la fierbere cu apa si este digerata de tripsina. Ca si colagenul, fibrele de
elastina sunt compuse din aminoacizi simpli, mai ales leucina, glicocol si prolina. In regnul
vegetal nu se gasesc proteine fibroase; functia lor este indeplinita in plante de celuloza.
Proteinele fibroase se dizolva numai in acizi si baze concentrate, la cald, dar aceasta dizolvare
este insotita de o degradare a macromoleculelor; din solutiile obtinute nu se mai regenereaza
proteina initiala. Proteinele fibroase nu sunt hidrolizate de enzimele implicate in digestie si deci

nu au valoare nutritiva. Proteinele solubile sau globulare apar in celule in stare dizolvata sau sub
forma de geluri hidratate. Ele au insusiri fiziologice specifice si se subimpart in albumine si
globuline.
Albuminele sunt solubile in apa si in solutii diluate de electroliti (acizi, baze, saruri), iar
globulinele sunt solubile numai in solutii de electroliti.
Exemple de proteine solubile:
albuminele din oua
caseina din lapte
globulinele si albuminele din sange (hemoglobina, fibrinogenul)
proteinele din muschi (miogenul si miosina)
proteinele din cereale (gluteina din grau, zeina din porumb)
proteinele produse de virusi (antigeni) si bacteria
anticorpii
nucleoproteidele
enzimele
hormonii proteici (insulina)
1.2 Aminoacizii
Aminoacizii sunt combinatii organice care contin in molecula una sau mai multe grupe amino
si una sau mai multe grupe carboxil. Dupa structura, aminoacizii se impart in doua mari
categorii: aminoacizii alifatici si aminoacizii aromatici.
La aminoacizii alifatici, grupele functionale sunt legate de o catena alifatica, chiar daca in
molecula exista un nucleu aromatic; la aminoacizii aromatici, grupele functionale sunt legate de
un ciclu aromatic. Dintre aminoacizii alifatici cei mai importanti sunt alfaaminoacizii, adica
acei aminoacizi care contin grupele functionale legate de acelasi atom de carbon. Ei sunt produse
de hidroliza proteinelor si peptidelor. Se deosebesc mai multe categorii de alfaaminoacizi
alifatici: aminoacizi
monocarboxilici,
aminoacizi
dicarboxilici,
hidroxiaminoacizi,
tioaminoacizi, diaminoacizi heterociclici. Aminoacizii sunt substante incolore, cristalizate, avand
puncte de topire cu mult mai inalte decat cele ale acizilor corespunzatori.
Deoarece se descompun la temperatura de topire, aminoacizii nu se pot distila. Ei sunt
insolubili in apa si greu solubili sau insolubili in alcooli si eteri. Multi aminoacizi au gust dulce.
Proprietatile chimice ale aminoacizilor sunt determinate, in primul rand de existenta grupelor
functionale din molecula. Avand concomitent o grupa -COOH si o grupa -NH2, molecula de
aminoacid are atat caracter acid , cat si caracter bazic, adica poate forma saruri atat cu acizii , cat
si cu bazele.
Aminoacizii sunt deci amfoteri. In solutie, aminoacizii sunt disociati cu formare de
amfioni (ionibipolari). Acestia se comporta diferit, dupa pH-ul mediului. Daca mediul este acid,
aminoacidul se comporta ca un cation. Sub actiunea curentului electric el migreaza spre catod.
Daca mediul este bazic, aminoacidul se comprota ca un anion. Sub actiunea curentului electric el
migreaza spre anod.
Ca urmare a acestei comportari, daca in solutia unui aminoacid se adauga un acid sau o baza,
pH-ul solutiei nu se modifica mult. De aceea aminoacizii sunt folositi ca solutii tampon.
Aminoacizi mai importanti: glicocolul sau glicina, adica acidul aminoacetic se poate obtine
prin hidroliza gelatinei sau prin hirdoliza acidului hipuric. Pentru sinteza glicocolului se
trece amoniac asupra acidului monocloracetic. Fiind singurul aminoacid alifatic natural, care
nu are un atom carbon asimetric, el este lipsit de activitate optica. Glicocolul este o substanta

care se topeste la 232-236 C; are gust dulceag si este foarte solubil in apa. Acidul azotos il
transforma in acidul glicolic.
L (+)-Alanina poate exista sub 3 forme : doi enantiomeri si un racemic. In stare combinata se
gaseste in diferite proteine, cum sunt cazeina, gelatina, dar mai ales fibroina ( din matase). Beta
alanina se gaseste in natura drept component al acidului pantotenic, care este o vitamina din
complexul B, reprezentand unul din factorii de crestere. Este singurul vbeta-aminoacid existent
in natura.
L (+)-Valina apare in cantitati mici in albusul de ou. In timpul fernmentatiei alcoolice trece
in izobutanol.
L (-)- Leucina se gaseste impreuna cu glicocolul in produsele de descompunele a
proteinelor: albumine, cazine etc. La descompunerea albuminelor, pe langa leucina rezulta si L
(+)-izoleucina.
Fermentatia acestor doi aminoacizi, sub influenta drojdiei de bere, duce la formarea alcoolilor
amilici, acestia avand un atom de carbon mai putin decat aminoacizii initiali.
Acidul L (+)-aspariagic si acidul L (+)-glutamic au fost obtinuti pentru prima data prin
hidroliza monoamidelor. Acidul glutamic poate fi obtinut si prin sinteza. Ambii acizi au rol
important in metabolismul proteinelor. Acidul L(+)-asparagic are o functie similara la formarea
aminoacizilor in plante.
L (-)-Serina este un component al matasii. (+-)-Serina a fost sintetizata din glicolaldehida si
acid cianhidric in prezenta de amoniac.
L (-)-Tirosina este un component aproape al tuturor proteinelor. In organism poate fi
transformat enzimatic pana la adrenalina .Sunt si alte cai de transformare a tirosinei in organism.
L (-)-Cisteina este un produs de hidroliza a unor proteine. Ea se poate transforma intr-o
disulfura. Cistina este pe langa metionina, principala sursa de sulf din proteine. Cheratina din par
contine multa cistina.
L (-)-Metionina apare in multe proteine, mai ales in cazeina. El are o functie biochimica
importanta, ca agent de transmitere a grupei metil. Astfel poate ceda grupa metil
acidului guanidinoacetic si rezulta homocisteina si creatina. Tot asa, metiotina, prin
transmetilare, poate transforma atanolamina in colina. Enzimele care transmit grupa metil se
numesc transmetilaze.
L (+)-Ornitina este impreuna cu ureea, un produs de hidroliza a argininei. In organism
aceasta hidroliza a argininei la ornitina si uree este catalizata de arginaza, o enzima care se
gaseste in ficat.
L (-)-Prolina si L (-)-hidroxiprolina care contin grupa amino in heterociclu se obtin de obicei
prin hidroliza gelatinei cu acidul clorhidric.
L (-)-Triptofanul apare in cantitati mici in aproape toate albuminele, prin a caror hidroliza
enzimatica a fost obtinut pentru prima data. Structura lui a fost dovedita prin sinteza, in organism
triptofanul sufera diferite reactii de degradare transformandu-se in continuare in metilindol
(sctol) sau in indol.
Acidul o-aminobenzoic, cunoscut sub numele de acid antranilic, a fost obtinut pentru prima
data prin oxidarea indigoului. Industrial se poate obtine prin tratarea monoamidei ftalice cu brom
sau clor, in mediu alcalin. Acidul antranilic este un produs important pentru industria de coloranti
si medicamente; el constituie material prima pentru una din sintezele indigoului. Esterul sau
metilic este folosit in parfumerie.
Acidul p-aminobenzoic se prepara mult in industrie, mai ales prin reducerea acidului pnitrobenzoic. Atat el cat si derivatii lui, sunt medicamente valoroase. Acidul p-aminobenzoic este

vitamina H, necesara cresterii bacteriilor. Esterul etilic al acidului p-aminobenzoic are slabe
insusiri anestezice, de unde si
numele de anestezina. Esterul format cu alcoolul
dietilaminoetilic este anestezicul novocaina.
Peptidele rezulta prin reactia dintre doua sau mai multe molecule de aminoacizi, cu
eliminare de apa.
2.1 Surse de proteine

Produse animale: lapte, branzeturi (100g branza = 25-30 g proteine), carne (20%
proteine), viscera (ficat, rinichi, inima, splina, peste), oua.
Leguminoase: fasole (20-25%), mazare, soia (35%).
Cereale : paine (8%).
Nuci, arahide, alune, cartofi, ciuperci.

2.2 Rolul biologic al proteinelor

Proteinele ndeplinesc n organismele vii mai multe functii biochimice absolut indispensabile
tuturor proceselor metabolice si fiziologice:
a) Rolul plastic - este jucat de proteinele structurale ce reprezinta constituenti
principali ai membranei celulare, citoplasmei, organitelor subcelulare, umorilor si fluidelor
tuturor organismelor vii.
b) Rolul energetic - este asigurat prin faptul ca n urma degradarii lor catabolice se elibereaza o
mare cantitate de energie ce se nmagazineaza n legaturile macroergice ale moleculelor de ATP,
energie ce va fi utilizata n diferite procese vitale (efort fizic si intelectual, procese de biosinteza
etc.).
c) Rolul reglator - este ndeplinit de o serie de hormoni cu structura polipeptidica (hormonii
reglatori ai hipotalamusului, ai hipofizei, hormonii pancreasului, hormonii paratiroidieni, ai
timusului si cei gastro-intestinali).
d) Rolul de aparare- este ndeplinit de proteinele specifice din clasa imuno globulinelor
(anticorpi) care prezinta proprietati speciale de a interactiona cu proteinele straine (antigene)
n procesul complex de aparare a organismului fata de agentii patogeni din mediul extern.
e) Rolul de transport - al proteinelor se refera att la transportul activ prin membranele biologice
care se efectueaza cu consum energetic, contra gradientului de concentratie al metabolitului
transportat, ct si la transportul specific al unor metaboliti sau elemente absolut necesare vietii.
f) Rol n contractia musculara. Procesul contractiei musculare, care sta la baza efortului fizic,
este un proces fiziologic si biochimic complex realizat prin consum energetic (cnd se utilizeaza
energia nmagazinata n legaturile macroergice ale moleculelor de ATP) de catre o serie de
proteine specific -actina si miozina ce formeaza un complex proteic cuaternar cunoscut sub
numele de complexul acto-miozinic.
g) Rolul catalitic este ndeplinit de catre enzime care sunt, fara exceptie, substante proteice. n
afara functiilor enumerate mai sus, proteinele reprezinta instrumentul molecular al expresiei
informatiei genetice continute n acidul dezoxiribonucleic din cromozomi. De aceea, proteinele
sunt component structurale si functionale intim legate de procesele vietii, procese ce nu pot si
concepute n lipsa substantelor proteice.

4.CONCEPTUL DE INDICE GLICEMIC. FORME DE PREZENTARE

IN FARMACII PENTRU FRUCTOZA SI GLUCOZA
Indicele glicemic este un indicator care arata cu cat creste nivelul Zaharului din sange
(glucoza) la ingestia unei cantitati dintr-un aliment, comparativ cu o cantitate similara de glucoza
in solutie sau cu painea alba. Este un indicator al vitezei cu care un anumit tip de carbohidrati
ajunge in sange sub forma de glucoza. Cu cat se absoarbe mai usor cu atat indicele glicemic este
cat este mai mare, si invers. Cu cat glucoza din sange creste mai mult si mai repede, cu atat
corpul (pancreasul) este obligat sa produca mai multa insulina. Acest lucru se intampla cu cel
putin doua costuri: epuizarea pancreasului si cresterea rezistentei la insulina a tesuturilor
periferice. Pentru ca in sange avem doar cateva grame de glucoza, excesul acestui nutrient
esential este toxic, in special pentru sistemul nervos. Exista si sisteme pentru depozitarea
glucozei in exces, legand moleculele de glucoza intre ele intr-o molecula mai
mare:
glicogenul, asemanator amidonului din plante. Glicogenul poate fi depozitat in muschi si
ficat in anumite cantitati. Insulina este un hormon asemuit cu cheia care deschide portile
celulelor pentru ca glucoza sa intre in ele si sa fie arsa sau transformata. In timp, epuizarea
pancreasului si rezistenta la insulina duc la sindromul metabolic (sindromul X sau diabetul de
grad II) si chiar la diabet de tip I. O serie de boli grave sunt puse in ziua de azi pe seama
consumului exagerat de carbohidrati cu indice glicemic mare: obezitate, diabet, ateroscleroza,
atacul vascular cerebral, bolile de inima si multe altele. Putem spune ca indicele
glicemic masoara biodispozitia carbohidratilor sau rata de absorbtie intestinala. Daca rata de
absorbtie este ridicata atunci si nivelul zaharului in sange va creste foarte rapid. In comparatie,
carbohidratii cu un indice glicemic mic genereaza o rata a glicemiei foarte mica. Acest indice
este foarte putin influentat de continutul in proteine sau in grasimi al alimentului respectiv. In
general, alimentele cu IG sczut au nevoie de un timp mai lung pentru a fi digerate ceea ce
determina reducerea senzaiei de foame si apoi scdere ponderal.
Forme de prezentare in farmacii pentru fructoza si glucoza
Fructoza, solutie injectabila.
Compozitie:
Fiole a 100 ml solutie apoasa injectabila continand fructoza 20%.
Actiune terapeutica:
Monozaharida asimilata si metabolizata cu usurinta, participa la metabolismul glucidic chiar in
absenta insulinei, se transforma inglicogen, reface rezervele energetice, protejeaza proteinele de
catabolizare.
Indicatii:
Aport caloric in cadrul alimentatiei parenterale.
Contraindicatii:
Intoleranta la fructoza-sorbita, deficit de fructozo-1, 6-difosfataza, hiperlactatemie, intoxicatie
acuta cu alcool metilic (favorizeaza oxidarea informaldehida); la diabetici trebuie stabilita in
prealabil toleranta la fructoza.
Reactii adverse:
Congestia fetei, epigastralgii, sudoratie (dozele mari); in caz de intoleranta poate provoca
hipoglicemie, leziuni hepatice si renale; tromboflebita locala.
Mod de administrare:

In perfuzie intravenoasa lenta, dozata dupa caz (a nu se depasi 800 mgfructoza/kilocorp si ora).
Glucoza, solutie perfuzabila
Compozitie:
Fiole a 10 ml solutie apoasa injectabila de glucoza 33% si 40% ; solutie apoasa perfuzabila de
glucoza 5%, 10% si 20% in flacoane de sticla si saci de PVC a 250 si 500 ml.
Actiune terapeutica:
Monozaharida fiziologica, reprezinta o sursa de energie disponibila; solutia izotona creste
volemia si combate deshidratarea; solutia hipertona, injectata intravenos, realizeaza deshidratare
tisulara.
Indicatii:
Stari de denutritie, hipoglicemie, profilaxia si tratamentul cetozei (la denutriti, in diaree, voma);
stari de deshidratare fara pierdere de electroliti (solutia izotona); vehicul pentru medicamente in
perioada pre si postoperatorie.
Contraindicatii:
Hiperglicemie, stari de hiperhidratare; solutiile concentrate sunt contraindicate in
coma hiperosmolara, in soc si in dezechilibre acidobazice de cauza metabolica; la bolnavii cu
tulburari ale tolerantei la glucoza si pentru solutii concentrate administrarea se face sub controlul
glicemiei; atentie la eventuala suplimentare de potasiu si insulina.
Reactii adverse:
Perfuzia rapida poate declansa o diureza osmotica nedorita; injectarea paravenoasa a solutiilor
20% sau mai concentrate provoaca iritatie sinecroza, iar injectarea intravenoasa de solutii
concentrate poate fi cauza de tromboflebita locala sau sclerozarea venei.
Mod de administrare:
Intravenos, in injectii lente sau perfuzii, pana la 1l/zi pentru solutia 5%; pana la 550 ml/zi pentru
solutiile 33% si 40% (cantitatea nu trebuie sa depaseasca 800-900 mg glucoza/kg corp si ora,
adica circa 300 ml din solutia 20% pentru unadult de 70 kg).
Glucoza, solutie injectabila
Compozitie:
Fiole continand solutie apoasa injectabila 20%; 33%; 40%; 20%: Glucoza pro.inj. 2 g,
clorura de sodiu 0,0026 g, apa distilata pana la 10 ml.33%: Glucoza pro.inj. 3,3 g, clorura de
sodiu 0,0026 g, apa distilata pana la 10ml. 40%: Glucoza pro.inj. 4 g, clorura de sodiu 0,0026 g,
apa distilata pana la 10 ml.
Actiune terapeutica:
Monozaharida fiziologica, reprezinta o sursa de energie disponibila; solutia izotona creste
volemia si combate deshidratarea; solutia hipertona, injectata intravenos, realizeaza deshidratarea
tisulara.
Indicatii:
Stari de denutritie, hipoglicemie, profilaxia si tratamentul cetozei (la denutriti, indiaree, voma);
stari de deshidratare fara pierdere de electroliti (solutia izotona), vehicul pentru medicamente in
perioada pre si postoperatorie.
Contraindicatii:
Hiperglicemie, stari de hiperhidratare; solutiile concentrate sunt contraindicate in
coma hiperosmolara, in soc si in dezechilibre acido-bazice de cauza metabolica; la bolnavii cu

tulburari ale tolerantei la glucoza si pentru solutii concentrate administrarea se face sub controlul
glicemiei; atentie la eventuala suplimentare de potasiu si insulina.
Reactii adverse:Injectarea paravenoasa a solutiilor 20% sau mai concentrate provoaca
iritatie sinecroza, iar injectarea intravenoasa de solutii concentrate poate fi cauza de
tromboflebita locala sau sclerozarea venei.
Mod de administrare:
Intravenos, in injectii lente pana la 550 ml pe zi pentru solutiile 33% si 40% (cantitatea nu
trebuie sa depaseasca 800-900 mg glucoza/kg corpsi ora, adica cca 300 ml din solutia 20%
pentru un adult de 70 kg).
Dextran 70 - glucoza 5%, solutie perfuzabila
Forma de prezentare:
Solutie perfuzabila cu solutie 6% dextran 70 in glucoza 5%; ct. x 6 fl. x 500 ml.
Indicatii:
Soc hipovolemic, insuficienta circulatorie prin soc toxic sau septic. Arsuri intinse cu deshidratare
si hemoconcentratie. Profilaxia soculuichirurgical. Profilaxia trombozelor postoperatorii.
Dozare si mod de administrare:
Perfuzabila intravenos initial 500-1500 ml/zi si apoi 500 ml/zi sau la 2 zile.
Contraindicatii:
Trombocitopenie marcata, IC congestiva grava, IR, EP.
Atentionari: Nefropatii cu scaderea filtratului glomerular.
Reactii adverse:
Rar, inrosirea fetei, eruptie urticariana, frison. Exceptional, spasm bronsic sau HTA.

5. IMPORTANTA LIPIDELOR IN ALIMENTATIE. LDL si HDL

Lipidele reprezinta cea mai eficienta modalitate a organismului de a depozita energia. 1
gram de lipide genereaza 9,3 kilocalorii, in comparatie cu aproximativ 4 kcal/g, valoarea medie
pentru proteine si carbohidrati.
Lipidele exista in organism sub mai multe forme, cum ar fi trigliceridele, acizii grasi liberi,
fosfolipidele si steroizi.

Trigliceridele, care sunt compuse din 3 molecule de acizi grasi si o molecula de glicerol,
reprezinta cea mai concentrata sursa de energie a corpului.
Fosfolipidele intra in structura membranelor celulare si de asemenea reprezinta constituenti
celulari de baza in anumite tesuturi cum ar fi sistemul nervos, ficatul, splina.
Steroizii au ca reprezentant principal colesterolul, precursorul hormonilor corticosuprarenalieni,
al acizilor biliari si al vitaminelor liposolubile (A,D,E,K). O alta forma de lipide sunt si
prostaglandinele, ce joaca rol de mesageri chimici intre celule.
Grasimea alimentara este procesata partial in intestin cu ajutorul unor enzime (lipazele
digestive - gastica, pancreatica si intestinala) si absorbita prin mucoasa intestinului subtire. Apoi
este transportata prin intermediul sistemului limfatic si in final varsata in circulatie sub forma de
chilomicroni, care ajung la celule pentru a genera energie sau sunt depozitati subcutanat. Aceste
depozite adipoase pot fi alimentate si prin intermediul altor surse decat grasimea alimentara excesul de carbohidrati si proteine poate fi convertit in grasime si depozitat. Exista multe cai prin
care grasimea poate fi acumulata, insa numai una singura prin care scapam de ea: activitatea
fizica.
Rolurile lipidelor in organism
sursa primara de energie, care genereaza pana la 70% din totalul de energie in conditii de
repaus, de asemenea reprezentand un combustibil eficient pentru a sustine activitatea
fizica, in special in timpul antrenamentului de rezistenta
componenta esentiala a membranelor celulare si a nervilor (tecile de mielina)
organele vitale sunt sustinute si protejate de catre depozitele adipoase
toti hormonii steroidieni sunt produsi din cholesterol
vitaminele liposolubile sunt depozitate si transportate in organism prin intermediul
lipidelor
caldura corpului este pastrata si datorita existentei stratului de grasime subcutanat
Colesterolul este un sterol ce servete ca precursor al vitaminelor liposolubile i al hormonilor

steroizi. Colesterolul circul prin organism prin intermediul sngelui. Fiind un compus pe baz
de grsimi nu se poate amesteca cu sngele i nu poate fi transportat n aceast stare.
Pentru a depi aceast problema organismul transform moleculele de colesterol sau de alte
grsimi n particule minuscule acoperite cu proteine numite lipoproteine, particule ce pot fi
transportate cu uurin prin intermediul sngelui.
Grsimile din lipoproteine sunt formate din colesterol, trigliceride i fosfolipide.
Trigliceridele sunt lipide formate din trei acizi grai i glicerol i care, ca i colesterolul, n
cantitate mare au efecte negative asupra sistemului cardiovascular.
Exist dou tipuri de lipoproteine ce sunt de interes pentru subiectul tratat n acest articol i
anume LDL (lipoproteine cu densitate sczut) i HDL (lipoproteine cu densitate ridicat). Dup
cum observai, diferena ntre cele dou substane este reprezentat de densitatea acestora.
Densitatea lor este dat de raportul dintre proteine i lipide; compuii ce conin mai multe lipide
dect proteine au o densitate mai mic dect cele ce au un coninut mare de proteine.
Colesterolul bun (HDL)
HDL este opusul LDL. Fa de LDL, colesterolul bun, are n compoziie o cantitate
mare de proteine i este srac n lipide. Acest compus acioneaz ca un aspirator i absoarbe
colesterolul n exces de la nivelul esuturilor i celulelor i l transport la nivelul ficatului.
Ficatul elimin colesterolul din aceste particule i l folosete sau l recicleaz. Aceast activitate
a HDL explic de ce acesta are efecte benefice asupra sistemului cardiovascular.
HDL conine i antioxidani ce pot mpiedica oxidarea LDL i transformarea lui n particule i
mai periculoase pentru organism.
Stilul de via influeneaz foarte mult nivelul de HDL exerciiile fizice l pot cre te, iar
fumatul l scade. Dietele bogate n grsimi cresc nivelul de HDL, dar i pe cel de LDL, iar cele
sarace n lipide scad cantitatea de LDL i HDL. Totui, printr-o alegere atent a alimentelor
consumate putei scdea cantitatea de LDL fr s influenati negativ nivelul HDL.
Pentru a crete nivelul de HDL simultan cu scderea cantitii de LDL trebuie s consuma i mai
puine alimente ce conin grasimi saturate i s consumai alimente ce conin grsimi nesaturate
ca uleiul de msline, pete, alune, migdale etc.
Colesterolul ru (LDL)
n general, 60-70% din cantitatea total de colesterol este purtat prin organism de
particulele LDL. Aceste particule asigur transportul colesterolului de la ficat la locul unde este
necesar prezena lui.
Dac nivelul de colesterol din snge este mai mare dect necesarul organismului, acesta
nu este folosit de celule, circul liber i astfel ajunge s se ataeze de pere ii vaselor de snge i
ngreuneaz circulaia sngelui. Aceste blocaje pot duce la afeciuni grave ale sistemului
cardiovascular (infarctul miocardic).
Coordonatorii unui studiu efectuat n anul 2011 au fost surprini cnd au observat ca
subiecii ce aveau un nivel ridicat al colesterolului rau au acumulat mai mult mas muscular
dect persoanele cu un nivel sczut. Persoanele testate aveau vrsta cuprins ntre 60 i 69 ani i
nu erau active fizic. Observaia a fost fcut dup ce subiecii studiului au fost supui unor
exerciii fizice intense.
n urma acestui studiu s-a ajuns la concluzia c exist anse ca datele obinute s fie utile n
elaborarea unei soluii n ceea ce privete pierderea masei musculare, afeciune specific
persoanelor cu vrst naintat.

Colesterolul este att de important pentru organism nct acesta are capacitatea de a
sintetiza acest compus. Chiar dac urmai o diet lipsit de colesterol organismul va produce
zilnic aproximativ 1000 mg, cantitate necesar funcionrii corespunzatoare.
Organismul poate controla cantitatea de colesterol din snge, producnd mai mult atunci cnd
dieta nu furnizeaz o cantitate suficient i invers.
Aproape toate celulele organismului pot produce colesterol, dar ficatul este organul ce
produce cantitatea cea mai mare i astfel suplimenteaz cantitatea produs de celule. Aceast
suplimentare este foarte important pentru zonele ce necesit cantiti mari (de exemplu ovarele
pentru producerea hormonilor).
Exist posibilitatea ca fr s consumai alimente bogate n colesterol s ave i un nivel
ridicat al acestuia. Acest lucru se poate datora faptului c organismul, datorita unei predispoziii
genetice sau din alte cauze, produce mai mult colesterol dect are nevoie sau mecanismul de
eliminare nu este eficient. n acest caz consultai un medic specialist.
Organismul are nevoie de alimente pentru a produce colesterol, dar acestea nu trebuie s l i
conin.
n general, pentru persoanele care au un nivel ridicat al colesterolului, propriul ficat nu
reprezint singura surs de colesterol. Alimentele bogate n grasimi saturate i colesterol sunt
foarte des ntlnite pe farfuriile romnilor i dup cum am menionat mai sus, organismul nu are
nevoie de surse externe de colesterol.
Am menionat i grasimile saturate pentru c, dei nu conin colesterol, se gasesc n
alimente ce l conin. Grsimile saturate cresc nivelul colesterolului i atunci cnd sunt prezente
n alimente ce nu conin colesterol. Acest fenomen nu poate fi nc explicat.
Totui, ultimele descoperiri indic faptul c grsimile saturate nu sunt att de duntoare pe ct
se credea i c sunt chiar benefice dac sunt consumate cu moderaie (depinde i de sursa
grsimilor).
Alimentele de care trebuie s v ferii dac dorii s reducei aportul de colesterol sunt
organele (ficat, inima, rinichi, creier etc.), icre i moluste. Ou putei consuma, dar cu moderaie.
Colesterol total
mai puin de 200mg/dL
200-239 mg/dL
240mg/dL i mai mare
Colesterol LDL
Mai puin de 100mg/dL
100-129mg/dL
130-159 mg/dL
160-189 mg/dL
190 mg/dL i mai mare
Colesterol HDL
Mai puin de 40 mg/dL
4059 mg/dL
60 mg/dL i mai mare

Observaie
Optim
Ridicat
Foarte ridicat
Observaie
Optim
Moderat
Destul de ridicat
Ridicat
Foarte ridicat
Observaie
Risc mare de afeciuni cardiace
Acceptabil
Protejeaz de afeciuni cardiace

Concluzia este ca LDL nu este chiar att de ru i c, n limite normale, este un compus
foarte important fr de care organismul nu ar putea funciona.

LDL este i un semnal important n ceea ce privete starea de sntate a organismului i

astfel un nivel ridicat ne atenioneaz c greim cu ceva sau c lucrurile nu funcioneaz normal
(fumat, diet bogat n colesterol, lipsa activitii fizice etc.).
Despre HDL nu mai este nevoie s spunem prea multe pentru c se n elege foarte clar c
este un compus foarte important pentru starea noastr de sntate.
Un studiu recent a demonstrat c utilizarea colesterolului ca ingredient n produsele cosmetice
protejeaz pielea de efectele duntoare ale radiaiilor UV.
Pentru a avea un nivel optim de colesterol i o sntate de fier ncercai s consuma i mai
puine alimente ce conin grsimi saturate, alcoolul trebuie consumat cu moderaie, ncercai s
fii activi fizic i s nu devenii supraponderali.
Fumatul este un alt factor ce poate duce la creterea cantitii de colesterol din snge.
Un mod de via echilibrat i o alimentaie sntoas i lipsit de alimente aditivate
sunt modurile prin care putei avea o via lung i sntoas.

6.VITAMINE. SURSE. ROL BIOCHIMIC SI FIZIOLOGIC. FORME DE

PREZENTARE IN FARMACII
Vitaminele reprezinta un grup de substante organice naturale, necesare organismului (desi
in cantitati mici), pentru realizarea in conditii optime a unor procese metabolice esentiale.
Vitaminele, prin moleculele lor, nu elibereaza energie si nu au nici roluri plastice, insa sunt
esentiale in generarea acesteia. Deoarece majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de catre
organism, acesta trebuie sa le primeasca prin dieta (fie ca atare, fie sub forma de provitamine).
Exista 13 vitamine esentiale (lipsa lor afecteaza functionalitatea normala a organismului): A, C,
D, E, K, tiamina (B1), riboflavina (B2), niacina (B3), acidul pantotenic, biotina, vitamina B6,
vitamina B12, acidul folic.
Functiile vitaminelor sunt complexe, incluzand aici: functie de hormoni sau hormon-like
(vitamina D), antioxidanti (vitamina E), rol in cresterea si diferentierea tisulara (vitamina A) si
lista poate continua.
Vitaminele sunt grupate in doua categorii (aceasta clasificare fiind utila mai mult din punct de
vedere nutritional): - liposolubile (A, D, E, K), acestea depozitandu-se in tesuturi liposolubile si
in ficat- hidrosolubile (C, P, B) pe care organismul le foloseste imediat, altfel se pierd prin urina.
Singura vitamina hidrosolubila ce poate realiza depozite este vitamina B12 (la nivel hepatic),
aceste depozite mentinandu-se ani de zile.
Vitaminele liposolubile sunt solubile in lipide si insolubile in apa, iar utilizarea (digestia
si absorbtia lor) depinde de capacitatea organismului de a procesa lipidele alimentare.
Vitaminele hidrosolubile se absorb in proportii mari din tubul digestiv, insa au nevoie de
prezenta acidului clorhidric in sucul gastric. Excesul lor este eliminat urinar, organismul
nerealizand, cu o singura exceptie, deja amintita, depozite (in caz de insuficiente, carentele lor
apar foarte repede).
Surse
Principala surs de vitamine pentru organism o constituie plantele; ca surs secundar de
vitamine trebuie menionat flora bacterian intestinalprecum i o serie de organe, esuturi,
lichide de origine animal n care vitaminele se concentreaz sau depoziteaz. Organismul i
procur vitaminele ca atare sau sub form de provitamine.
Lipsa sau insuficiena vitaminelor din organism determin tulburri metabolice i apariia
unor boli numite avitaminoze sau hipovitaminoze. Organismul primeste cele mai multe vitamine
din consumul alimentelor. Daca acestea sunt naturale si nu contin conservanti, aportul de
vitamine vafi unul normal si organismul va functiona optim, depasind cu usurinta problemele
legate de stres, de usoare raceli sau forme mai noi ale gripei. Sursele vegetale ale betacarotenului sunt grasimile si colesterolul.
Vitamina A se gaseste in natura sub doua forme: vitamina A preformata si provitamina A
sau caroten.
Tiamina (vitamina B1) se gaseste in paine, cereale, paste, cereale integrale, carne slaba
(in special carne de porc), peste, fasole uscata, mazare si soia. Riboflavina o gasim in carne
precum si in migdale, ciuperci, cereale integrale, boabe de soia si legume verzi. Niacina se
gaseste in produse lactate, carne de pasare, peste, carne slaba,nuci si oua.
Vitamina B4 (adenina) se gaseste in drojdia de bere, cerealele integrale, mierea proaspata
si nealterata, polen, laptisor de matca, propolis precum siin compozitia celor mai multe fructe si

legume proaspete.Sursele comune pentru acidul pantotenic sunt branza, porumbul, ouale, carnea,
arahidele, soia, mazarea, drojdia de bere si germenii de grau. Alimentele cu un continut bogat de
vitamina B6 sunt carnea alba, de pasare sau peste, bananele, painea din cereale integrale si
cereale, boabele de soia si legumele.
Acidul folic il gasim la fasole, legume cu frunze verzi, citrice, sfecla, germeni de grau si carne.
Sursele bogate in biotina sunt fulgii de ovaz, galbenusul de ou, soia, ciupercile, bananele, alunele
si drojdia de bere.Pentru vitamina C, consumati varza si multe legume colorate verde inchis.
Vitamina D se gaseste in lapte si peste gras.
Vitamina E se gaseste in germeni de seminte sau cereale.
Surse bogate de vitamina K sunt legumele precum broccoli, varza de Bruxelles, varza, conopida,
varza Kale, spanacul si soia.
Bioflavonoidele sunt prezente in cojile de fructe ale citricelor si in alte produse alimentare care
contin vitamina C.
Rol biochimic si fiziologic
O serie de vitamine joac un rol important n reaciile biochimice catalizate de
enzime,funcionnd n calitate de cofactor (intr n structura enzimelor).
Dup structura chimic se denumesc:
- acid ascorbic (vitamina C);
- tiamin (vitamina B1);
- riboflavin (vitamina B2);
- piridoxin (vitamina B6);
Dup rolul fiziologic ce-l ndeplinesc n organism, vitaminele se clasific astfel:
- vitamina antihemoragic (vitamina K);
- vitamina antiberi-beri (vitamina B1);
- vitamina antirahitic (vitamina D);
- vitamina antisterilitii (vitamina E);
- vitamina antiscorbutic (vitamina C).
Se gsete n toate plantele. Sursele principale de vitamina C, din hran, sunt legumele,
zarzavaturile i unele fructe. O cantitate foarte mare de vitamina C se gsete n mce (mai ales
in fructele de culoare rou nchis), i n coaczele negre.
Sunt bogate n vitamina C: cpunile, portocalele, lmile, mandarinele, roiile, varza (nu numai
proaspt, ci i murat, dac ea se conserv corect), mrarul, ceapa verde, verdeaa de ptrunjel
i alte zarzavaturi proaspete, hreanul. n cartofi nu se gsete prea mult vitamina C, dar cartoful
ocup un loc important n hrana zilnic i de aceea reprezint una din sursele principale de
vitamina C din hran. n majoritatea produselor care conin vitamina C se gsete i vitamina P,
care intensific aciunea vitaminei C.
Vitamina C este un compus chimic labil (puin stabil). Ea se distruge extrem de rapid n prezena
oxigenului din aer, n cazul nclzirii n mediu neutru sau alcalin. De aceea, n urma prelucrrii
culinare a alimentelor, o parte din vitamina C de obicei se pierde. Prin fierbere, vitamina C se
distruge.

Din punct de vedere chimic, vitamina C este o -lactona unui acid hexonic. Dei se numete
acid, nu are grupa carboxilic liber, aceasta fiind blocat de legatura lactonic format ntre C1
i C4. Are o structur furanozic ce i imprim o mare reactivitate.
Prin oxidare lent se transform n acid dehidroascorbic, iar prin oxidare energic se transform
ireversibil n acid oxalic i acid treonic.
Vitamina C sau acidul ascorbic exercit o influen pozitiv asupra metabolismului din organism,
contribuie la o bun utilizare a proteinelor din hran; ea este necesar pentru meninerea
integritilor pereilor capilarelor
Forme de prezentare in farmacii (combinatii de vitamine si contraindicatii)

7. ENZIME DIGESTIVE. HORMONI ESTROGENI. PREZENTARE IN

FARMACII (TRATAMENTE DE SUBSTITUTIE). EVALUARE
Enzimele digestive sunt fermenti de natura proteica si structura coloidala complexa,
specifici plantelor si animalelor, necesare pentru digestie deoarece au roluri importante in
transformarea alimentelor ingerate in substante primare necesare nutritiei, precum minerale,
vitamine, aminoacizi. Enzimele digestive actioneaza in mod asemanator cu niste catalizatori,
avand capacitatea de a determina o reactie chimica complexa fara ca ele sa fie alterate sau
distruse in cursul acestui proces. Enzimele pot fi insa distruse de factori precum anumite conditii
termice.
In transformarile biochimice care au loc in organismul uman, actioneaza doua tipuri de
enzime,si anume:
- enzime endogene, sub forma de fermenti secretati de glandele digestive; au rol de
reglare a digestiei;
- enzime exogene sau enzime propriu-zise, care trebuie procurate din mediul exterior,
prin consumul de alimente de origine vegetala sau animala.
In organismul uman, enzimele exogene se gasesc in cantitati mici, dar fara prezenta lor
active nu pot avea loc multe din procesele chimice de metabolizare (transformare), la nivelul
celulelor, tesuturilor si diferitelor organe, nu se poate produce inmultirea celulelor si nici
cresterea si dezvoltarea plantelor si animalelor.
Fiecare enzima are un rol bine determinat in organism, de exemplu enzima Proteaza
digera proteine, enzimele amilazele descompun carbohidrati, enzimele lipazele descompun
grasimile si lactazele produsele lactate. Pe masura ce imbatraneste, organsimul nostru secreta din
ce in ce mai putine enzime digestive. Activitatea enzimatica poate fi micsorata si de stress, boala
sau de epuizare. Simptomele majore care indica o insuficienta enzimatica sunt: arsuri si leziuni la
stomac, indigestie, senzatia de greutate in stomac, balonarea, gazele, oboseala dupa odihna,
diareea, intoleranta la alimente, pierderea apetitului, etc.
Cercetarile au demonstrat efectul pozitiv al consumarii unor enzime digestive, poate
imbunatati procesul digestiv si elimina mai repede toxinele din organism. Un deficit prelungit de
enzyme digestive poate duce la inflamatii cronice, halitoza, obezitate, migrene. Cert este ca
activitatea enzimatica este influentata de numerosi factori: parazitoze, tabagism,cofeina,
consumul de medicamente, alimentatia neadecvata, dezechilibrul acido-bazic, absent aacidului
clorhidric din stomac, etc.
Enzimele se pot gasi in special in alimentele negatite precum: germenii de grau, laptele
de vaca crud (tolerat numai de cei cu ficatul sanatos), galbenusul de ou de gaina (crud sau
preparat moale), sucurile de legume, sucul si salata de orz verde, legumele si zarzavaturile tinere,
afinele, caisele, ceapa, ciresele si visinele, coacazele negre, morcovii, prazul, prunele, rosiile,
salata verde, sfecla rosie, semintele de soia, spanacul, usturoiul, taratele de grau, mierea, lucerna
(care contine un numar de 8 enzime esentiale), ouale, carnea si pestele. Aceste substante au un
rol foarte bine determinat, fiecare actionand asupra unui anumit component din alimente,
neputandu-se inlocui una pe cealalta. Prin urmare, o cantitatea insuficienta, sau absenta unei
singure enzime poate determina imbolnavirea.
Enzimele al caror nume se termina cu "aza" au fost denumite pornind de la substanta
din alimente asupra careia actioneaza. De exemplu, enzima care actioneaza asupra lipidelor
(grasimi) se numeste lipaza; cea care descompune zaharul este zaharaza.

Prezentare in farmacii
Digenzym forte -Combinaie de fermeni naturali si enzime digestive (pancreatin,
lipaz, pectin, papain, pepsin, betain). Usureaz digestia, recomandat n tulburari digestive
datorate excesului alimentar, balonri, colite.
Zymogen - Indicat n flatulen, dispepsie si insuficien pancreatic. Conine pepsin,
lipaz, amilaz, hemicelulaz.
Panzcebil - Conine fermeni digestivi pancreatici, celulaze si acizi biliari, indicat, printre
altele, n tulburri digestive prin exces alimentar, intoleran la grsimi, tulburri digestive n
tratamentul cu sulfamide sau antibiotice.
Try-Enzymes - Conine enzime pancreatice, extract de papaya si extract liofilizat de aloe
vera. Este indicat n dispepsii, colite, meteorism, tulburri digestive prin exces alimentar.
Mezym Forte - Conine enzime pancreatice. Indicat n tulburri de nutriie, meteorism,
tulburri n sistemul hepato-biliar, administrarea de alimente greu digerabile, eliminarea gazelor.
Hormonii Estrogeni
Hormonii estrogeni, numii si hormoni foliculari, sunt hormoni sexuali feminini ,-se
sintetizeaz n cea mai mare parte n ovare ( n foliculii ovarieni si corpul galben) si ntr - o
cantitate mai mic n glandele suprarenale. n timpul sarcinii, se sintetizeaz si de ctre placent,
- acesti hormoni se sintetizeaz si la brbai n cantiti mici la nivelul testiculului; de asemenea o
anumit cantitate de testosteron ( hormon sexual masculin) se transform sub aciunea unei
enzime n estrogen,- d.p.d.v.chimic, hormonii estrogeni sunt hormoni steroizi care au ca
si precursor colesterolul.
Clasificarea hormonilor estrogeni si aciunea lor:
a.) Naturali: Estradiol, Estrona, Estriol Dintre acesti hormoni naturali doar Estriolul
poate fi folosit n tratament, pe cale oral. Ceilali doi hormoni administrai pe cale oral nu au
nici un efectiar dac sunt administrai pe cale injectabil se metabolizeaz foarte repede, efectul
lor fiind ineficient.
Din acest motiv, sunt folosii estrogeni sintetici ( fie prin esterificare a hormonului
natural, fie prin substituirea lor cu derivai care vor fi metabolizai mai ncet n organism).
Sinteza hormonilor naturali :
- n organism colesterolul este crmida de construcie a hormonilor sexuali masculini
si feminini,- lanul de sintez al acestor hormoni este urmtorul: Colestrol, Pregnenolon,
Progesteron,17 alfa Hidroxiprogesteron, 4-1Androsten- 3, 17 dion, Testosteron, 19
Hidroxitestosteron,Estradiol. Prin oxidarea grupei OH n poziia 17 se transform n Estron
- n snge hormonii estrogeni sunt legai de o protein si transportai ctre diferite organe
( sni si uter ) unde ei sunt direcionai ctre nucleul celulelor din organul respectiv si
astfeinflueneaz activitatea celular,- spre deosebire de ali hormoni ( ex. Adrenalina), acesti
hormoni sexuali (steroizi), nu pot s si exercite aciunea dect dac ptrund n interiorul
celulei int unde se leag de un receptor (proteina sus menionat) si ptrunde astfel n nucleu
unde va sintetiza protein
- aciunea hormonilor ncepe doar dup cteva ore dup ce a ptruns n celul,
prin intermediul acestor proteine sintetizate. Estrogenul natural, dup administrare se
metabolizeaz rapid de ctre ficat si este inactivat, motiv pentru care nu este eficient n tratament
dar nici ca si contraceptiv. Aciunea hormonilor estrogeni naturali:
- maturarea ovulului, fiind apt pentru fecundare,

-vascularizarea bun a mucoasei uterine, dezvoltarea vaginului, uterului, ovarului si a

a trompelor uterine, - dezvoltarea caracterelor sexuale feminine ( cresterea snilor, pilozitatea
axilar si pubian, a organelor sexuale externe),
-dezvoltarea colului uterin, secreia lui ( mucusul cervical) devine fluid si favorizeaz
naintarea spermatozoizilor spre uter,- informeaz hipofiza cnd ovulul este matur si
astfel declanseaz n mod indirect ovulaia,
-concentraia hormonilor estrogeni se modific de mai multe ori n timpul ciclului
menstrual,
- ei intervin n timpul ciclului menstrual, n prima faz a acestuia, prin cresterea si
dezvoltarea mucoasei uterine ( endometrul),
-secreia de estrogeni este stimulat de ctre hipofiz prin intermediul unor hormoni: FSH
si LH,
-n timpul sarcinii: nivelul estrogenilor creste de 10-100 de ori ; din ziua a 8-a dup
concepie placenta va secreta hormonul hCG ( hormon gonadotrop) si o cantitate crescut de
estrogeni; din acest motiv, hipofiza nu mai poate primi semnalul (cnd scade estrogenul) si
trebuie eliminatovulul, deci nu mai are loc ovulaia. Acesta este mecanismul indus si de pilula
contraceptiv
-dup menopauz sinteza acestor hormoni cunoaste o scdere brusc , important.
b.) Sintetici: Etinilestradiol, Mestranolul- ambii hormoni sunt derivai din estrogenul
natural, endogen Estradiolul,
-hormonul sintetic Etinilestradiol este o component a piluleimcontraceptive sintetice,
alturi de hormonul progesteron. Are o activitate mult mai ridicat dect hormonul natural
( Estradiol) si poate fi administrat pe cale oral, fr s fie dezactivat,
-Mestranolul are un efect similar cu Etinilestradiolul, avnd n plus un grup metil
n poziia C3. El este metabolizat n organism si transformat tot n Etinilestradiol
- partea sa activ. Se administreaz tot pe cale oral.
-modificrile, respectiv conjugrile care se fac acestor hormoni, fac ns foarte dificil
metabolizarea lor de ctre ficat
- doar un procent de 40-60% din hormon va trece n snge si va fi folosit de ctre
organism, restul(40-60%) se depoziteaz n ficat. Fixarea intens a etinilestradiolului n ficat este
responsabil de efectele metabolice ( efecte secundare importante )- acesti hormoni nu circul ca
si estrogenul natural legai de proteine, motiv pentru care difuziunea n organism este foarte
rapid, -dup administrare pe cale oral, estrogenii sintetici, datorit modificrilor chimice din
structuralor, au o durat si un potenial de aciune mult mai mare dect a celor naturali, fiind mult
mai greu metabolizai de ctre ficat, motiv pentru care cresc ns mult si efectele lor secundare,
metabolice.
Aciunea hormonilor estrogeni sintetici:
Etinilestradolul:
- inhib ovulaia prin suprimarea ( inhibiia) hormonilor hipofizari ( FSH si LH ). Astfel
acesti hormoni hipofizari nu mai stimuleaz ovarul s secrete hormoni estrogeni endogeni, deci
ovaruleste practic pus n repaus. Acelasi lucru se ntmpl de fapt si n cazul unei sarcini, motiv
pentru care organismul este pclit si reacioneaz asemntor ca ntr - o sarcin,
- inhib implantaia embrionului n uter, prin alterarea mucoasei uterine, modificri care
vor duce la eliminarea embrionului, deci la avort
- accelereaz transportul ovocitului prin trompa uterin. Acest lucru poate duce la
distrugerea lui datorit faptului c ovocitul rezultat dup fecundare mai rmne n mod normal pe

loc cteva ore timp n care se divizeaz. Apoi ncepe migrarea lui prin tromp ctre uter. n tot
acest timp el se hrneste din secreiile de la nivelul trompei. Dac transportul lui este foarte mult
accelerat de ctre estrogenii sintetici, risc s nu se termine diviziunea, nu se mai hrneste, deci
va fi distrus si eliminat ( avortat)
- estogenii sintetici stimuleaz sistemul imun, motiv pentru care un tratament estrogenic
Poate induce boli autoimmune precum Lupus Eritematos Sistemic, Eritem nodos precum si
reacii autoimune ca: prurit, eczeme, etc.
- estrogenii sintetici pot avea efecte negative asupra psihicului precum depresii, si
insomnii.
Tratamente de substitutie
Cand menopauza intervine in viata unei femei, ovarele produc din ce in ce mai putin
estrogen. Astfel, scopul acestei terapii este de a restitui nivelul natural al estrogenului, ajutandu-ti
organismul sa faca fata problemelor din aceasta perioada: transpiratia excesiva si bufeurile de
caldura. Progestogenul (asemanator cu un alt hormon feminin, progesteron) se administreaza
impreuna cu estrogenul pentru a proteja uterul si este necesar numai in cazul femeilor care nu au
facut histerectomie (indepartarea pe cale chirurgicala a uterului).Terapia de substitutie hormonala
in cazul femeilor aflate in premenopauza (diminuarea treptata a functiei ovariene este diminuata
treptat, iar menstrele pot fi abundente si neregulate) poate fi benefica in atenuarea simptomelor
menopauzale si in regularizarea menstrelor.
Forme de prezentare
- tablete - cea mai frecvent folosita si necesita o administrare zilnica;
- plasture- se aplica pe piele (de exemplu pe coapse, fund, solduri sau stomac).
Estrogenul este eliberat treptat prin piele si condus in sange. Plasturele trebuie schimbat o data la
cateva zile, deoarece poate sa cauzeze mici iritatii si sa fie nevoie sa schimbi locatia initiala;
- implanturi- estrogenul este introdus in straturile de grasime de sub piele. Aceste
implanturi au o valabilitate de 6 luni de zile si sunt eficiente pentru persoanele cu un stil de viata
foarte alert, deoarece le scuteste de administrarea zilnica a medicatiei;
- geluri - contin estrogen si pot fi aplicate pe piele, o data sau de doua ori pe zi. Odata
aplicat, estrogenul este absorbit in sange;
- tratamente vaginale - sub forma de tablete introduse in vagin sau creme care usureaza
disconfortul simtit la nivelul vaginului. De asemenea, exista si inele vaginale care trebuie lasate
in vagin timp de 3 luni in care elibereaza treptat estrogenul;
- spray nasal - este o noua forma de TSH care permite absorbtia in sange a estrogenului
prin intermediul cailor nazale. Se aplica cate o pulverizare in fiecare nara, zilnic. BENEFICII:
stopeaza bufeurile de caldura; reface elasticitatea si lubrifierea naturala a vaginului; opreste
transpiratia excesiva; diminueaza starile depresive; previne migrenele.
Evaluare
Nu exista o singura doza corecta in cadrul TSH care sa se potriveasca tuturor femeilor.
TSH nu este un singur "medicament", ci o varietate de combinatii, tipuri si dozaje.
Fiecare femeie in parte are nevoie de un anumit tip de terapie de substitutie hormonala, in functie
de necesitatile individuale.

8.ROLUL ENZIMELOR IN ETAPELE DIGESTIEI (BUCALA, GASTRICA,

INTESTINALA). BOLILE METABOLISMULUI GLUCIDIC.
Digestia reprezinta prima etapa a transformarilor. Faramitate mecanic prin masticatie si
imbibate cu saliva (bolul bucal) sunt propulsate prin esofag in stomac si intestinul subtire, unde
se continua digestia inceputa in cavitatea bucala. La nivelul intestinului are loc absorbtia
principiilor nutritive, resturile nedigerate trec in intestinul gros (colon) unde se definitiveaza
digestia si absorbtia. In final, prin rect (anus) se elimina intermitent alimentele nedigerate
(defecatia).
Digestia incepe chiar in cavitatea bucala. Ea intereseaza aici numai glucidele. Enzima
denumit ptialina sau amilaza salivara, degradeaza amidonul in componenti mai simpli (dextrina
si maltoza). In stomac, bolul alimentar este framantat si imbibat cu suc gastric, prin miscarile
peristaltice ale acestuia. Sucul gastric contine dou enzime importante: pepsina si labfermentul.
Pepsina transforma proteinele in compusi mai simpli, denumite albumoze si peptone. Pepsina
devine activa numai sub influenta acidului clorhidric, secretat la nivelul mucoasei gastrice, care
transforma pepsinogenul inactiv in pepsina activa. Labfermentul (presura) actioneaza asupra
cazeinei (proteina din lapte) pe care o coaguleaza, operatie indispensabila pentru digestia
cazeinei de catre pepsina. Tot la nivelul stomacului continua digestia amidonului sub actiunea
ptialinei salivare. Prin pilor, alimentele astfel degradate trec in duoden, unde se desavarseste
digestia sub influenta celor trei sucuri digestive prezente aici: intestinal, pancreatic si biliar.
Glucidele sunt degradate sub actiunea amilazei pancreatice in compusi mai simpli numiti
dizaharide (maltoza, lactoza). Acestia sunt descompusi de catre unele enzime din sucul intestinal
(maltaza, lactaza etc.) in monozaharide (glucoza si fructoza) forma sub care pot fi absorbiti prin
mucoasa intestinala.
Proteinele sunt degradate in intestin sub actiunea tripsinei, pana la stadiul de polipeptide
si chiar aminoacizi. Tripsina este transformata din forma inactiva denumita tripsinogen, in forma
activa, de catre o enzima intestinala, enterokinaza. La nivelul intestinului se produce si
descompunerea lipidelor. In prealabil lipidele sunt emulsionate de catre sarurile biliare secretate
de ficat si depozitate in bila. Emulsionarea consta in transformarea lipidelor in particule foarte
fine cu suprafa mare, care permit enzimelor denumite lipaze, sa le descompuna in glicerina
(glicerol) si acizi grasi. Astfel: laptele, carnea, branza, ouale, painea, legumele, fructele si
grasimile sunt transformate in compusi simpli, monozaharide (glucoza si fructoza) pentru
glucide, aminoacizi pentru proteine si acizi grasi si glicerol pentru grasimi. Dupa absorbtia la
nivelul peretelui intestinal factorii nutritivi mentionati sunt transportati pe calea circulatiei
sanguine si limfatice, in laboratorul central - ficatul. De aici, dupa nevoie, sunt dirijati in diferite
sectoare ale organismului, fie pentru producerea de energie, fie pentru repararea tesuturilor, fie
depozitate ca substane de rezerva. Pentru a fi incorporate in tesuturi si celule si pentru
eliminarea resturilor neutilizabile rezultate din ardere, are loc procesul cunoscut sub numele de
metabolism. Acesta cuprinde doua componente: unul de sinteza (refacerea tesuturilor
din substane simple) numit anabolism si altul de descompunere, de degradare energetica, numit
catabolism.
Glucoza reprezinta principalul furnizor de energie pentru organism. In sange se gaseste
intr-o concentratie constanta (70-110mg%). Aceasta se numeste glicemie. Variatiile mari sunt
periculoase, de aceea actioneaza un sistem de reglare foarte eficace pe doua cai:
- Autoreglare fizico-chimic. Glicogenul din ficat nu este o masa amorfa. Pentru a fi
consumata la periferie glucoza trebuie sa fie in prealabil fixata sub forma de glicogen. Deci

glucoza utilizata de organism reprezinta fractiunea desprinsa din molecula de glicogen. Iata cum
glicogenul este in permanenta sintetizat si utilizat, ritmul fiind dictat de intensitatea arderilor din
organism. Acest fenomen este valabil numai pentru glicogenul hepatic nu si pentru cel depozitat
in muschi. Sintetic glicogenul ia nastere din patru surse: glucoza alimentara, produsii
metabolismului glucidic, proteine si lipide. In ce priveste autoreglarea, daca apare un supliment
digestiv de glucoza, se va produce o sinteza crescuta de glicogen care va absorbi acest supliment.
Invers, o utilizare crescuta a glucozei, va fi compensata prin accelerarea depolimerizarii
glicogenului. Astfel se mentine glicemia in limitele fiziologice.
- Reglarea hormonala a glicemiei. Aici intervin numerosi hormoni. Dintre acestia numai
insulina are efect hipoglicemiant, ceilalti fiind hiperglicemianti (hormonul somatotrop hipofizar,
A.C.T.H, hormonii glucocorticosteroizi, tiroidieni si catecolaminele presoare (adrenalina
si noradrenalina). Schematic insulina este secretata de celulele beta din insulele Langerhans din
pancreas. Stimulul de secretie este hiperglicemia. Este transportata de sange, fixata de unele
globuline si este inactivata la nivelul ficatului.
Actioneaza accelerand transportul glucozei prin membranele celulare si activeaza unele
procese metabolice (sinteza de glicogen, de proteine, de lipide etc). In concluzie cand glucoza
sanguina tinde sa creasca, surplusul este transformat in glicogen. Procesul se numeste
glicogenogeneza. In lipsa insulinei, glucoza nu se mai transforma in glicogen, creste nivelul
in sange (hiperglicemie) iar excesul este eliminate prin urina (glicozurie) aparand astfel boala
denumita diabet zaharat. Cand glicemia tinde sa scada, glicogenul este descompus si echilibrul
glicemiei restabilit. Arderea glucozei la nivelul celulelor, cu eliberare de energie, se face atat in
prezenta oxigenului (aerobioza) cat si in absenta acestuia (anaerobioza). In caz de aerobioza,
actioneaza reactii complexe, diferite enzime, iar ciclul de desfasurareeste cunoscut sub numele
de ciclul Krebs.
La nivelul acestui ciclu se intalnesc nu numai compusi din descompunerea glucidelor, dar
si cei rezultati din degradarea proteinelor si a lipidelor. Aici are loc interconversiunea dintre
metabolisme. Acesta este un mecanism biochimic adaptativ, prin care un principiu alimentar
poate sa se transforme in altul, pe calea unor reactii reversibile, cu produsi intermediari comuni.
Astfel pot aparea sau disparea cantitati apreciabile de glucide, lipide sau proteine. De obicei
exist o predominanta a proceselor de transformare a proteinelor si mai ales a lipidelor in glucide
(gluconeogeneza). Procesul de eliberare a glucozei din glicogen se numeste glicogenoliza.
Ciclul Krebs este cheia de bolta a metabolismului intermediar. La acest nivel intervine
in principal acidul piruvic din degradarea zaharurilor, care este un acid cetonic simplu si care este
degradat in produsi finiti CO2 si H2O. In diferite reactii intervine insa si coenzima A, care da
nastere acetilcoenzimei A, forma activa care participa la interconversiunea metabolismelor.
Acesta este procesul aerobiotic. In conditii de anaerobioza, degradarea glucidelor duce la un
compus numit acidlactic, care poate fi si el oxidat mai departe, cu eliminare de energie, apa si
dioxid de carbon.
Bolile metabolismului glucidic
Diabetul zaharat Diabetul zaharat este o boala metabolica cu evolutie cronica, datorata
fie carentei absolute sau relative de insulina eficienta, fie rezistentei la insulina, ceea ce
determina in primul rand perturbarea metabolismului glucidic, urmata de perturbarea
metabolismului lipidic, protidic, hidromineral si acido-bazic. Este cea mai frecventa boala
metabolica, afectand circa 5% din populatia generala in tarile dezvoltate (inca peste 50% din
cazuri raman nediagnosticate).

Clasificarea diabetului zaharat:

-tip 1(insulino-dependent)
Majoritatea cazurilor
ar
avea la
baza un
proces
inflamator
autoimun cu
distructia selective a celulelor beta Langerhans, cu prezervarea celulelor alfa secretoare
de glucagon si gama secretoare de somatostatina. Acest proces ar surveni preferential la indivizi
predispusi genetic. Factorii de mediu declansatori ar putea fi de origine virala (virusul urlian, al
rujeolei, al hepatitei epidemice, Epstain-Barr, coxsackie, citomegalovirus) sau toxica (inclusiv
alimentari).
-dibet zaharat tip 2 (non-insulinodependent)
Caracterul hedero-colateral al diabetului zaharat tip 2 este demonstrabil in numeroase
cazuri, agregarea familiala explicandu-se insa atat prin factori genetici, cat si prin transmiterea
unui mod de viata riscant, caracterizat prin obiceiuri alimentare nocive si neglijarea activitatii
fizice (sedentarism): ereditatea; obiceiuri vicioase nocive (aport hipercaloric, exces de glucide
concentrate, exces de lipide); sedentarismul; stresul; factori chimici: alimentari; alcool, coloranti,
conservanti, stabilizatori; medicamentosi: hormoni (corticoizi, contraceptive), diuretice tiazidice,
antidepresive triciclice; toxici industriali sau de uz gospodaresc (pesticide).

9. TULBURARI ALE METABOLISMULUI PROTEIC SI LIPIDIC.

CAI COMUNE DE METABOLIZARE A ALIMENTELOR. CALCUL:
-METABOLISM BAZAL. -GREUTATEA IDEALA. -INDICE DE MASA
CORPORALA. -NUMARUL DE CALORII ARSE.
Tulburari in metabolismul proteinelor
Proteinele constituie un grup de substane organice, care ndeplinesc roluri multiple n
cadrul organismului animal:
rol plastic, ntrnd n constituia esuturilor organismului; -rol de transportator plasmatic
al unor hormoni, lipide (lipoproteine), vitamine etc.;
rol de biocatalizator (enzime);
rol n aprarea specific (imunoglobuline) i nespecific (complementul); -rol n
meninerea echulibrului acido-bazic (prin gruprile aminio i carboxil);
rol hidropexic, de reinere a apei (genereaz presiunea oncotic);
rol detoxifiant (conjugarea cu aminoacizi a toxicului, la nivel hepatic);
rol energetic, prin utilizarea aminoacizilor:
n sens energogenic;
n sens neoglucogenic sau lipogenic.
Organismul procur aminoacizii, indispensabili biosintezei proteinelor proprii din dou surse:
hrana, care furnizeaz:
- proteine, digerate succesiv sub influena enzimelor proteolitice din sucurile gastric
(pepsina i gelatinaza), pancreatic (tripsina,chimotripsina, elastaza i carboxipeptidazele) i
intestinal (enterochinazele, aminopeptidazele trii dipeptidazele);
- biosinteaza n organism a aminoacizilor neeseniali.
Digestia, absorbia i metabolismul proteinelor se deruleaz prin implicarea urmtorilor
factori:
-enzimatici, precum: pepsina, gelatinaza, tripsina, chimotripsina, elastaza,
carboxipeptidazele, enterochinazele, aminopeptidazele, trii dipeptidazele, implicate n procesele
de digestie a proteinelor din raie;
-hormonali, implicai n reglarea nivelului metabolismului proteinelor, precum: -insulina,
STH, hormonii tiroidirni iodai (tiroxina) i hormonii sexuali, care amplific anabolismul
proteinelor;
-glucagonul i hormonii glucocorticoizi, care amplific catabolismul proteinelor;
-vitaminici, precum vitaminele hidrosolubile din complexul B (B2, B6, B12) i PP,
precum i vitaminele liposolubile (A,D,E,K) care se implic n metabolismul intermediar al
proteinelor;
-nervoi, implicai n reglarea biosintezei i secreiei unor componente proteice (Sistemul
Nervos Vegetativ) sau asigurarea unei balane pozitive a biosintezei proteice n anumite structuri,
precum muchii scheletici (Sistemul Nervos Central);
-genetici, constituii de genele implicate n codificarea proteinelor proprii organismului.
n consecin, orice disfuncie n derularea aciunilor specifice factorilor enumerai mai sus, are
darul de a induce tulburri ale metabolismului proteinelor.
Tulburrile metabolismului proteinelor, intr n categoria proteineozelor i se manifest
la nivelul:
-metabolismului unor aminoacizi;

-metabolismului anumitor proteine sau categorii de proteine.

Tulburri ale metabolismului proteinelor, cu manifestare la nivelul aminoacizilor
Aceste tulburri au un caracter congenital, intrnd n categoria enzimopatiilor, fiind datorate unor
deficite enzimatice (cantitative sau calitative), care stopeaz derularea unor lanuri metabolice,
determinnd sindroame specifice, precum:
-fenilcetonemia, produs de incapacitatea enzimei fenilaalaninhidroxilaza de a transforma
fenilalanina n tirozin;
-tirozinoza, produs de deficitul n aminotransferaz, fapt care face imposibil
transformarea acidului b tri fenil piruvic n acidhomogentizinic;
-alcaptonuria,-leucinoza,-cistinuria;
-albinismul, (imposibilitatea transformrii tirozinei n melanin).
Albinismul este o afeciune ereditar, fiind caracterizat prin absena pigmentului
(melanina) care confer culoare pielii, prului si ochilor.
Aceste tulburri se concretizeaz prin afectarea nivelului cantitativ i calitativ al unor
proteine specifice organismului,fiind induse prin:
-deficite congenitale manifestate prin afectarea cantitativ sau calitativ a biosintezei
unor proteine specifice organismului (hemofiliile);
-afectarea biosintezei unor proteine specifice, n urma:
-alterrii funcionale a organelor care gzduiesc aceste procese (tulburri
de coagulabilitate consecutive i disfuncii consecutive alterrii nivelului proteinelor plasmatice,
induse de insuficiena hepatice);
-carene alimentare, inductoare de:
-diminuarea fondului de aminoacizi necesari biosintezei proteice (malnutriie); -tulburri
ale sintezei proteice, precum carenele n vitamina C (inductoare de deficien e ale biosintezei
colagenului) i K (inductoare de deficiene biosintetice ale factorilor plasmatici II, VII, IX i X,
ai coagulrii sngelui);
-diminuarea fondului de aminoacizi necesari biosintezei proteice, urmare a maldigestiei i
malabsorbiei (tulburri digestive)
-amplificarea
biosintezei
proteice
(hipergamagobulinemia
specific
unor
stri infecioase);
-procese patologice concretizate prin distrugerea sau eliminarea crescut a unor proteine
specifice (hemoragii i plasmoragii, inductoare de hipoproteinemii i respectiv hiperproteinemii).
Organismul este un sistem deschis care face schimb de substan si energie cu mediul extern.
Acest schimb permanent se numeste metabolism. Metabolismul ncepe odat cu ingestia
alimentelor si sfrseste cu excreia produsilor neutilizabili. El se esfsoar n trei etape: digestiv,
celular si excretorie. Legtura dintre aceste etape o asigur sngele si circulaia acestuia.
Reactiile biochimice, care au ca suport nutrientii, sunt exergonice si endergonice.
Reactiile exergonice sunt cele associate cu degradarea nutrientilor, fiind furnizoare de energie;
ele constituie latura catabolic a metabolismului sau catabolismul.
Reactiile endergonice sunt cele consumatoare de energie, necesara reconstructiei sau
sintezelor celulare; ele constituie latura anabolica a metabolismului sau anabolismul.
Tulburari in metabolismul lipidelor
Lipidele constituie un grup de substane organice, care ndeplinesc roluri multiple n
cadrul organismului animal:

rol plastic, ntrnd n constituia membranelor celulare;

rol energetic, prin utilizarea energogenic a acizilor grai;
rol de protecie mecanic a unor organe (rinichii);
rol de protecie termic a organismului (maniamentele subcutanate depozite de
grasime);
rol de surs de ap metabolic, utilizabil n condiii de deshidratare i inaniie hidric;
rol de materii prime utilizate n scopul biosintezei unor substane liposolubile biologic
active (hormoni steroizi).
Organismul i procur acizii grai, glicerolul i colesterolul, indispensabili biosintezei
lipidelor proprii din dou surse:
hrana, care furnizeaz:
-trigliceride, digerate succesiv sub influena lipazei gastrice i a celei pancreatice, n
glicerol i acizi grai;
-fosfolipide, digerate sub influena fosfolipazelor pancreatic i intestinal n glicerol,
acizi grai, colin i radicali fosfat;
-colesterol esterificat, digerate sub influena colesterolesterazei pancreatice n colesterol
i acizi grai.
biosinteaza, la nivel hepatic a trigliceridelor, folosind ca materie prim glucide i
proteine.
Digestia, absorbia i metabolismul lipidelor se deruleaz prin implicarea urmtorilor factori:
-enzimatici, precum:
-lipazele gastric i pancreatic, fosfolipazele pancreatic i intestinal i
colesterolesteraza pancreatic, implicate n procesele de digestie a lipidelor din raie;
-secreia biliar, rspunztoare (prin srurile biliare) de emulsionarea lipidelor din raia
alimentar i: -facilitarea digestiei acestora;
-facilitarea absorbiei acestora;
-hormonali, implicai n reglarea nivelului metabolismului proteinelor, precum:
-insulina, care amplific anabolismul lipidelor;
-catecolaminele, STH, hormonii tiroidirni iodai (tiroxina), hormonii sexuali, glucagonul
i hormonii glucocorticoizi amplific catabolismul ;
-prezena n raie a factorilor lipotropi (colina, inozitolul, acidul folic, vitaminele B6 i
B12, metionina, proteinele ), care se opun depunerii lipidelor n diverse esuturi (ficat);
-prezena n raie a factorilor antilipotropi (biotina, vitaminele B1, B2, PP i cistina), care
se opun depunerii lipidelor n diverse tesuturi esuturi (ficat);
-nervoi, reprezentai de hipotalamus, care se implic: -n calitate sa de centru de reglare
a ingestiei de hran;
-n calitatea sa de releu neuroendocrin, n sinteza unor hormoni implicai direct (STH )
sau indirect (TSH , ACTH , FSH ), n metabolismul lipidelor;
-genetici, care pot predispune organismul, la dezechilibre metabolice, manifestate fie prin
prevalena anabolismului (tendina de ingrare), fie prin cea a catabolismului lipidic (tendina de
meninere la un nivel sczut a depozitelor lipidice corporale). ngrare), fie prin cea a
catabolismului lipidic (tendina de meninere la un nivel sczut a depozitelor lipidice corporale).
n consecin, orice disfuncie n derularea aciunilor specifice factorilor enumerai mai
sus, are darul de a induce tulburri ale metabolismului lipidelor.

Tulburrile metabolismului lipidelor, intr n categoria lipidozelor se manifest la

nivelul:
-metabolismului lipidelor neutre;
-metabolismului lipidelor complexe.
Tulburrile metabolismului lipidelor neutre
Tulburrile metabolismului lipidelor neutre se grupeaz n dou categorii:
-tulburri prin aport redus de lipide;
-tulburri prin aport crescut de lipide
Calcul metabolism bazal
Formula Harris-Benedict - este bazata pe varsta (V), greutate (G), inaltime (I)
pentru femei (kcal): 655 + (9,56 x G) + (1,85 x I) - (4,68 x V)
pentru barbati (kcal): 655 + (13,75 x G) + (5 x I) - (6,78 x V)
Formula Mifflin-St.Jeor - pentru adulti cu varsta cuprinsa intre 19-78 ani
pentru femei: (10 x G) + (6,25 x I) - (5 x V) 161
pentru barbati: (10 x G) + (6,25 x I) - (5 x V) + 5
Calculul greutatea ideala
Greutatea ideala(kg) = (inaltimea - 100) + varsta / 10 x 0,9
Calcul indice de masa corporala
IMC[kg/m2] = m / h * [kg] / [m]
Calcul numar de calorii arse
Formula : Greutate corporala x 33

10.
EXEMPLE
DE
PH-METRE,
SPECTROFOTOMETRE,
CROMATOGRAFE
SI
ELECTROFOREZE
UTILIZATE
IN
LABORATOARE MEDICALE SI DE REVOLUTIE (COLAJE DE
IMAGINI, MOD DE LUCRU, CURBE DE ETALONARE).
HI 4222 Ph-metru de laborator pentru pH/ISE cu 2 canale
HI 4222 este un ph-metru profesional de laborator pentru msurtori de pH, ORP, ISE si
temperatur.
Calibrare pH manual, automat si semiautomat in 5 puncte.
Functie pentru fixarea pe afisaj a primei citiri stabile
Calibrare ISE manual in 5 puncte, cu valori (0.1, 1, 10, 100 ppm) si 5 valori
personalizate, cu sau fr compensare termic
2 alarme reglabile
5 moduri de inregistrare/ automat, cu/fr autoHold; manual, cu/fr
autoHold; autoHold.
Pan la100 de loturi de memorie
afisare rezultate sub form grafica online si offline
HI 2213 Phmetru stationar
PH-metrele stationare Hi 2212 si Hi 2213 sunt ideale pentru utilizitorii care urmresc obtinerea
unor rezultate de mare precizie pe anumite domenii de pH. Calabrarea pH a aparatelor este
automat sa poata fi efectuat in 3 puncte, folosind cele mai potrivite solutii tampon din cele 5
memorate De asemenea, phmetru Ha 2212 si Ha 2213 permite utilizatorilor definirea minual a 2
valori pH pentru calibrare, valori cat mai apropiate de domeniul utilizat. Aceste instrumente sunt
dotate cu domeniu extins pentru temperatur (de la -20 la 120C), functie GPL, compensare
termic manual sau automat si domeniu de msurare in mV (doar Hi 2213).
pH 20 pH-mecru stationar cu calabrare automata
pH 20 este un pH-mecru stationar simplu, usor de folosit, proiectat pencru aplicatii care necesita
efectuarea zilnic, rapid si eficient, a msurtorilor de pH. Aparatul este recomandat, de
asemenea, pentru utilizare in domenaul educational, pentru familiarizarea studentilor cu
instrumentele de msur. Aparatul are un domeniu de msur de la 0 la 14 pH, cu o rezolutie de
0.01 pH. Procedura de calabrare pH este automat si poate fi efectuat in 1 sau 2 puncce. Citirile
de pH pot fi compensate cu temperatura manual (MTC) sau automat (ATC). Compensarea
termic automat se efectueaz folosind sonda de temperatur optional HI 7662. Instrumentul
dispune de functie HOLD pentru fixarea pe display a citirilor in vederea notrii acestora.

11. ANALIZE MEDICALE SI VALORI NORMALE. ANALIZA GRUPELOR

DE SANGE. SISTEMUL OAB. SISTEMUL RH
Analizele medicale au valori ce se incadreaza in anumite limite normale. Cresterea
acestor valori sau scaderea lor sub limitele normalului sunt considerate anormale sau patologice.
Sunt frecvent intalnite situatiile, exceptand boala in sine, care pot modifica valorile normale ale
analizelor. Cunoasterea acestor cauze in scopul eliminarii lor sunt de ajutor atat pacientului cat si
medicului care executa sau interpreteaza analizele. Valorile normale ale analizelor trebuie
interpretate si in raport de conditiile locale, de obiceiurile alimentare, de factori climatici si
geografici si chiar in raport cu factorii genetici. Este foarte important de subliniat ca in
majoritatea cazurilor analizele medicale singure nu pot servi la stabilirea unui diagnostic.
Acestea sunt doar un instrument ajutator la indemana medicului care corelat cu alte investigatii
conduce la stabilirea diagnosticului.
In tabelele urmatoare sunt redate valorile normale, cantitative ale analizelor medicale
exprimate in moli/l sau subunitatile acestora: milimoli/l (a mia parte dintr-un mol/l) sau
micromoli/l (a miliona parte dintr-un mol/l). Acestea arata si care este cantitatea de substanta
analizata la un ml, la 100 ml sau la un l de produs lichid analizat.
De la un laborator la altul, in functie de metoda folosita la determinare, aceste valori
normale pot varia usor.
Valori in sange
Substanta analizata Valori normale in Factorul
grame si submultiplii multiplicare
Acidul uric
Bilirubina indirecta
Bilirubina directa
Bilirubina totala
Calciul
Clorul
Colesterolul
Creatinina
Fierul

0.020-0.050 g/l 2.0-5.0

mg/100ml
0.008-0.010 g/l 0.8-1
mg/100ml
0-0.0025 g/l 0-0.25
mg/100ml
0.008-0.0125 g/l 0.81.25mg/100ml
0.090-0.110 g/l 911mg/100ml
3.34-3.95 g/l 334395mg/100ml
1.2-2.6
g/l
120260mg/100ml
0.0005-0.012 g/l 0.51.2 mg/100ml
0.5-1.8 g/l 50-180

de Valori normale in
moli
si
submultiplii
119-297 mmol/l

mg/1X5.95
mg/100mlX59.5
mg/1X1.71
13.6-17.1
mmol/l
mg/1X1.71
0-4.30
mmol/l
mg/1X1.71
mg/100mlX17
mg/1X0.025 2.25-2.75
mmol/l
g/1X28.2
mg/100mlX0.282
g/1X2.58
mg/100mlX0.258
mg/1X8.85
mg/100mlX88.5
mg/1X17.9

13.68-21.30
mmol/l

94-111 mmol/l
3.1-6.7 mmol/l
44-106 mmol/l
9-32 mmol/l

Fosforul
Glucoza
Hemoglobina
Magneziul
Potasiul
Sodiul
Trigliceridele
Ureea

mg/100ml
0.030-0.045 g/l 3.0-4.5
mg/100ml
0.65-1.10 g/l 65-110
mg/100ml
12-16
mg/100ml
g/1X0.621
0.020-0.040 g/l 2-4
mg/100ml
0.160-0.200 g/l 16-20
mg/100ml
3.1-3.5 g/l 310-350
mg/100ml
0.5-1.5 g/l 50-150
mg/100ml
0.2-0.5
g/l
20-50
mg/100ml

Valori in urina
Substanta analizata
Valori normale
grame/24 ore
Acidul uric
0.30-0.80 g/24h
1.7-7.4 mg/24h
Acidul vanil mandelic
Calciul
0.10-0.30 g/24h
Clorul
6-8 g/24h
Creatinina
1-2 g/24h
17-cetosteroizii
6-20 mg/24h
Fosforul
0.5-1.5 g/24h
Magneziul
0.06-0.18 g/24h
Potasiul
2-3 g/24h
Sodiul
4-6 g/24h
Ureea
10-35 g/24h
Alte analize
Substanta analizata
Hematocrit

Hemoglobina
Globule rosii

g/100mlX0.179
mg/1X0.032
mg/100mlX00.32
g/1X5.56
mg/100mlX0.055
7.45-9.93 mmol/l
mg/1X0.041
mg/100mlX0.41
g/1X25.6
mg/100mlX0.256
g/1X43.5
mg/100mlX0.435
g/1X1.14
mg/100mlX0.0114
mg/1X16.6
mg/100mlX0.116

in Factorul
multiplicare
g/24hX5.95
mg/24hX5.04
mg/24hX0.025
g/24hX28.2
g/24hX8.85
mg/24hX3.47
g/24hX32
g/24hX0.041
g/24hX25.6
g/24hX43.5
g/24hX16.6

0.96-1.44 mmol/l
3.6-6.0 mmol/l

0.82-1.64 mmol/l
4.5-5.1 mmol/l
135-152 mmol/l
0.57-1.71 mmol/l
3.30-8.30 mmol/l

de Valori normale
mol/24 ore
1.8-4.8 mmol/24h
8.6-37.3 mol/24h
2.5-7.5 mmol/24h
169-225 mmol/24h
8.85-17.7 mol/24h
20-70 mol/24h
16-48 mmol/24h
2.5-7.4 mmol/24h
51-77 mmol/24h
174-261 mmol/24h
166-581 mmol/24h

Valori normale
- la barbati = 40-48%
- la femei = 36-42%
- la copii 2-15 ani = 36-39%
- la barbati = 80-100% sau 13-16 g la 100 ml sange
- la femei = 70-90% sau 11-15 g la 100 ml sange
- barbati = 4,2-5,6 milioane pe 1 mm cub
- femei =3,7-4,9 milioane pe 1 mm cub

in

Globule albe
Trombocite
Fibrinogen
Lipide totale
Trigliceride
Acizi grasi
Lipoproteine
Fosfataze alcaline
Fosfataze acide
Aldolaze

Transaminaze
Amilaza

LDH
Corticosteroizi

Catecolamine

Lipaza

- copii (1-5 ani)= 4,5-4,8 milioane pe 1 mm cub

- la adulti = 4000-8000 pe 1 mm cub
- la copii (1-6 ani) = 4000-1000 pe 1 mm cub
- 150 000-300 000/mm cubi
- 200-400 mg la 100 ml sange
- 550-750 ml/100 ml
- 50-150mg/100 ml
- 200-450 mg/100 ml
- 150-250 mg/100 ml
- 1,5-5 UB- 3-13 UK- 13-45 UI
- 1 UB- 4 UK- 4-14 UI
- 2-10 U/ml- la adulti = 4-6 U.S./ml (unitati Sibley) pe ml
ser= 0,9-2,5 Mui/ML SER
- la copii = 9 UI/ml ser
- 10-40 UK- 2-16 UI
- in sange = 8-32UW/1 ml ser= 230-2700 UI/l ser
- in urina = 16-64 UW/ml urina= 8000-30000UW/24 ore sub
5500 UI/l
- 150-450 unitati Wrobleski- 120-240 U/l
- barbati = 10-20 mg/24 h
- femei 6-15 mg/24 h
- copii = 2-4 mg/24 h
- in sange = 32 mmol/l
- in urina = 10-100 mg/24 h= 0,05-0,55 mmol/24 h- AVM
- urina = 1,7-7,4 mg/24 h= 8,6 37,3 mmol/24 h
- 20-140 UI

Sistemul OAB Acesta cuprinde patru grupe sanguine. Cu exceptia grupei 0(1), globulele
rosii contin o substanta cu rol antigen numita aglutinogen. Pe de alta parte, serul oamenilor, cu
exceptia grupei AB(IV), contine alta substanta cu rol de anticorpi (aglutinina).
Exista doua aglutinine: anti-A si anti-B.
Venirea in contact a antigenelor A si B cu aglutininele respective (anti-A si anti-B)
produce aglutinarea (alipirea una de alta) globulelor rosii. Este deci foarte important ca atunci
cand se fac transfuzii de sange sa nu se intalneasca antigenul A cu anticorpii anti-A si antigenul B
cu anticorpii anti-B.
Sangele persoanelor din grupa sanguina 0(I) neavand antigene (aglutinogene) i s-a spus si
sange de grupa zero (0). De aceea, aceste persoane au fost numite "donatori universali" de sange,
pentru ca sangele lor poate fi donat la subiectii care poseda alte grupe sanguine, fara teama de a
se produce accidente de transfuzie.
Iar persoanele care apartin grupei de sange AB (IV), neposedand in serul lor anticorpi
(aglutinine) care sa se uneasca cu aglutinogenele, pot primi sange de la subiectii cu alte grupe de
sange, de aceea au fost numiti "primitori universali" de sange.
Stabilirea grupelor sanguine este necesara pentru a se putea sti in cazuri de boli si
accidente grave ce tip de sange este necesar pentru transfuzie. Transfuzia sanguina facuta cu

sange nepotrivit poate produce accidente grave. Grupa sanguina cea mai intalnita la noi in tara
este A II urmata in ordine descrescatoare de 0 I, B III si AB IV.
Grupele umane sanguine in sistemul OAB
Deoarece grupele de sange se mostenesc de la parinti si nu se schimba in timpul vietii, in
unele cazuri se poate stabili paternitatea unui copil. Dar pentru aceasta este necesara si analiza
altor grupe sanguine, lucru foarte dificil care se face numai in laboratoare specializate in filiatie.
Desi s-au facut unele speculatii, stiinta nu a dovedit ca ar exista anumite calitati sau
defecte ale oamenilor in legatura cu apartenenta lor la o grupa sau alta de sange.
Sistemul Rh
Prescurtarea Rh provine de la o specie de maimute (Rhesus) la care s-a descris prima data
factorul Rh. Pe baza sistemului Rh, globulele rosii umane au fost impartite in doua tipuri: cele
care poseda antigenul sau factorul Rh (Rh pozitive) si cele care nu poseda acest antigen (Rh
negative).
Persoanele care au acest factor in sange se numesc Rh pozitive si reprezinta circa 85%
din populatie, iar restul de 15%, care nu au acest factor, se numesc Rh negative.
In mod normal nu exista anticorpi (aglutinine anti-Rh) in serul uman care sa aglutinizeze
propriile globule rosii ale persoanelor Rh pozitive. Deoarece globulele rosii ale persoanelor Rh
negative nu contin factor Rh, sangele acestora poate fi transfuzat la persoanele Rh pozitive fara
nicio teama, caci lipsind factorul Rh, nu pot lua nastere nici anticorpii (aglutinina anti-Rh).
Dar in cazul unei transfuzii cu sange de la o persoana Rh pozitiva, la o persoana Rh
negativa, in corpul acestei persoane se produc in mod artificial anticorpi anti-Rh care, cu ocazia
unei a doua transfuzii cu sange Rh pozitiv, produc aglutinarea globulelor rosii ale donatorului, cu
complicatii grave.
Acelasi lucru se poate intampla si cand o femeie Rh negativa ramane insarcinata cu un
barbat Rh pozitiv, iar copilul este Rh pozitiv. Cu ocazia sarcinii, a nasterii, a avortului, sangele
copilului trece prin placenta in sangele mamei dand nastere la anticorpi anti-Rh. Iar in timpul
celei de-a doua sarcini acesti anticorpi ai mamei se combina cu globulele rosii ale fatului pe care
le distruge (hemoliza), provocandu-i icter si anemie grava.
Daca si mama si tatal sunt Rh negativi nu exista niciun pericol pentru copil.
De asemenea, daca ambii soti sunt Rh pozitivi nu se produc anticorpi anti-Rh si nu exista
niciun fel de urmari neplacute pentru copil.
O mama Rh negativa care are un sot Rh pozitiv poate da nastere unui copil Rh pozitiv in
85% din cazuri si unui copil Rh negativ in 15% din cazuri.
Daca copilul este Rh negativ, ca si mama, nu are nici o importanta pentru nasterile
urmatoare. Dar daca copilul este Rh pozitiv (ca si tatal) atunci el poate cu ocazia primei nasteri
sa-si imunizeze mama (Rh negativa) cu anticorpi anti-Rh ca si in cazul unei transfuzii cu sange
Rh pozitiv.
In acest caz, copiii Rh pozitivi nascuti ulterior vor avea de suferit de complicatiile
amintite. De aceea, toate femeile gravide Rh negative, insarcinate cu parteneri Rh pozitivi, sunt
luate in evidenta pentru observatie si tratament in vederea preintampinarii complicatiilor ce ar
putea aparea la copii.

Tot in scopul preintampinarii acestor complicatii se determina Rh-ul la fetele care

urmeaza sa faca transfuzie de sange. Daca ele sunt Rh negative trebuie sa primeasca un sange
identic. Pentru ca daca primesc sange Rh pozitiv ele vor forma anticorpi anti-Rh, care vor
actiona asupra copilului atunci cand vor fi gravide.
In unele situatii, mama Rh negativ cu copil Rh pozitiv poate avea anticorpi anti-Rh nu
numai in sange ci si chiar in lapte, in acest caz alaptarea copilului este contraindicata.

12. EXPLORAREA SECRETIILOR DIGESTIVE. TEHNICI DE IONOMETRIE

Explorarea secretiilor digestive
Dozarea aciditatii gastrice (chimismul gastric) este una dintre cele mai des utilizate tehnici de
investigare a secretiilor digestive in vederea alcatuirii unor bilanturi functionale.
Acidul clorhidric este cel mai important compus care genereaza caracterul acid al sucului gastric.
Evaluarea cantitativa a secretiei de HCl se realizeaza de obicei prin metoda titrimetrica, prin care
se pot evidentia fractiunile de HCl:
- fractiunea libera (titrare la pH = 3, 5, in prezenta reactivului Topffer)
- fractiunea combinata;
- fractiunea totala (titrare la pH = 8- 10, in prezenta fenolftaleinei).
Valori normale : HCl liber = 0, 9- 1 g%0
HCl combinat = 1- 2, 5 g%0
HCl total = 2, 5- 3, 5 g%0 (sau 100- 120 mEq/ l).
Actualmente se prefera utilizarea altor parametri de secretie acida gastrica in locul celor clasici:
a. puterea- tampon a secretiei gastrice : diferenta aciditate totala - aciditate libera.
Valori normale : < 20 mEq/ l in secretie bazala;
< 10 mEq/ l in secretie stimulata.
b. debit de HCl sau debit acid orar (QH + ) :
debit acid orar (ml) x aciditatea titrabila (mEq/ l) QH + (mEq/ h) =
-----------------------------------------------------------------1000
Acest parametru poatefi calculat prin sumarea valorilor obtinute pe 4 esantioane de suc gastric
recoltate la 15 minute interval, in conditii bazale sau de stimulare a secretiei gastrice.
c. debit acid orar al secretiei bazale (DAB) : reprezinta cantitatea totala de suc gastric
recoltata dimineata pe nemincate, timp de 1 ora (4 esantioane la 15 minute), in absenta
oricarui excitant gastric.
Valori normale : 1, 5- 2, 5mEq HCl/ h (corespunzind la un debit secretor de 60- 80 ml suc
gastric/ h). 1
d. debit acid orar maximal (DAM) : reprezinta cel mai mare raspuns secretor dupa o doza
maximala de excitant gastric (de obicei histamina- testul Kay). Se determina in aceleasi
conditii ca si DAM, cu exceptia utilizarii excitantului gastric.
Valori normale :15- 30 mEq/ h (debit secretor gastric = 200- 250 ml / h).
e. virf acid maximal (VAM) : reprezinta cea mai mare valoare a HCl prezenta in unul din
cele 4 esantioane de suc gastric recoltate dupa administrarea excitantului.
f. virf acid orar (peak acid horaire- PAH): rezulta prin inmultirea cu 2 a celor doua
esantioane consecutive ale secretiei stimulate care au debitul acid cel mai mare.
Valori normale : 20- 35 mEq/ h.

Parametrii obtinuti pot fi utilizati in vederea realizarii unor buletine de analiza a secretiei
gastrice:
Buletin de analiza a chimismului gastric -Utilitate clinica : diagnosticarea unor variate
stari de patologie digestiva care evolueaza cu modificarea cantitativa a secretiei acide gastrice
Diagnostic
Normal
Ulcer gastric
Ulcer duodenal
Sdr.Zollinger
Cancer gastric

Debit bazal
60 ml / h
60
80
200
45

DAB
2 +/_ 2 (mEq/ h)
1, 2 +/_ 1, 5
4 +/_ 4
34, 5 +/_ 30
0, 3 +/_ 1

Debit stimulat
250 (ml/ h)
240
330
360
240

DAM
18 +/_(mEq/ l)
14 +/_ 10
34 +/_ 13
47 +/_ 20
2, 5 +/_ 5

Endoscopia digestiva superioara este un procedeu de investigare ce permite medicului sa

exploreze interiorul esofagului, stomacului si a primei parti a intestinului subtire (duodenul) prin
intermediul unui instrument subtire si flexibil, prevazut cu un aparat optic, ce poarta numele de
endoscop. Acest tip de endoscop este introdus prin cavitatea bucala si inainteaza usor la nivelul
gatului, pana ajunge la nivelul esofagului, stomacului si apoi a duodenului.
Aceasta investigatie poarta uneori numele de esofago-gastro-duodenoscopie deoarece
intregul tract digestiv superior este examinat prin intermediul ei. Cu ajutorul endoscopiei medic
ul poate vedea ulceratiile, inflamatiile, tumorile, infectiile sau sangerarile de la nivelul tractului
digestiv superior.
Se pot preleva tesuturi (biopsie), pot fi indepartati polipii si se pot trata hemoragiile de la
acest nivel al tubului digestiv. Endoscopia poate dezvalui probleme ce nu sunt descoperite cu
ajutorul radiologiei si uneori poate fi de ajutor in a elimina necesitatea unei interventii
chirurgicale exploratorii.
O endoscopie digestiva superioara poate fi facuta pentru:
- detectarea inflamatiei de la nivelul esofagului (esofagita) sau a complicatiilor bolii de
reflux gastro-esofagian. Complicatiile pot include stricturile esofagiene sau esofagul Barrett
(definita ca metaplazia intestinala a epiteliului esofagian), afectiune ce creste riscul dezvoltarii
cancerului esofagian
- detectarea herniei hiatale, a ulcerului gastric si esofagian, a inflamatiilor, tumorilor sau a
altor probleme de la nivelul tractului digestiv superior. Aceste probleme pot fi depistate initial la
examenul radiologic sau la alte examinaripentru tractul digestiv superior iar endoscopia este
facuta pentru o evaluare ulterioara a modificarilor descoperite
- determinarea cauzei hematemezei (voma cu sange de origine digestiva)
- determinarea cauzei persistentei durerii in abdomenul superior sau a senzatiei de
balonare, a cauzei disfagiei (senzatie de jena sau de blocare in timpul deglutitiei), a cauzei
varsaturilor si a pierderii inexplicabile in greutate
- diagnosticul infectiilor esofagiene cauzate de diferite bacterii, fungi sau virusuri verificarea vindecarii ulcerului gastric
- examinarea stomacului si a duodenului dupa o interventie chirurgicala - a determina
daca exista un blocaj intre stomac si duoden (obstructie la nivelul pilorului)
Endoscopia mai poate fi utilizata in urmatoarele situatii:

- pentru obtinerea unui diagnostic de urgenta in privinta leziunilor esofagiene datorita

ingestiei de substante chimice, otravitoare
- prelevarea de tesuturi (biopsie) pentru a putea fi examinate in laborator. In timpul
endoscopiei o biopsie poate fi facuta pentrua ajuta in detectarea esofagului Barrett
- diagnosticul infectiei cu un anumit tip de bacterie, numita helicobacter pylori, care se
crede ca este cauza principala a ulcerului gastric
- indepartarea polipilor gastro-intestinali
- tratarea hemoragiilor gastro-intestinale, inclusiv a sangerarilor cauzate de varicele
esofagiene (dilatarea venelor esofagului inferior, determinata de hipertensiunea portala)
- extragerea obiectelor straine ce pot fi inghitite - investigarea aparitiei anemiei
(diminuarea cantitatii de hemoglobina), ce poate fi data si de o hemoragie digestiva superioara
Examinarile tractului digestiv superior cuprind o serie de investigatii ce utilizeaza
tehnicile radiologice, substante de contrast si fluoroscopia pentru a investiga partea superioara si
de mijloc a tractului digestiv. Inaintea examinarii trebuie ca pacientul sa inghita o solutie de bariu
(o substanta de contrast). Bariul este de multe ori combinat cu o substanta anestezica.
Examinarile tractului digestiv superior sunt folosite pentru urmatoarele situatii:
- determinarea cauzelor simptomelor gastrointestinale cum ar fi: dificultatile la inghitire,
varsaturile, regurgitarea alimentelor sau durerile abdominale (inclusiv arsurile gastrice sau
durerile chinuitoare epigastrice). Aceste simptome pot fi date de o serie de afectiuni printre care
si hernia hiatala (tip de hernie diafragmatica care apare la nivelul orificiului esofagian al
diafragmului si care consta in hernierea unei portiuni a stomacului intratoracic)
- determinarea prezentei stricturilor, ulceratiilor, tumorilor, polipilor sau a stenozelor
pilorice
- detectarea zonelor de inflamatie intestinala, depistarea sindromului de malabsorbtie sau
a tulburarilor de motilitate intestinala
evaluarea simptomelor de genul pierdere inexplicabila in greutate sau persistenta diareei
- detectarea corpurilor straine inghitite accidental.
Datorita caracterului acid (suc gastric) si alcalin (suc intestinal) al secretiilor digestive,
pH- ul acetor secretii poate fi utilizat caparametru specific de bilant functional digestiv.
Determinarea pH- ului secretiilor digestive se realizeaza in clinica prin tehnici
electrochimice de ionometrie/ pH- metrie, care masoara diferenta de potential generata la
introducerea unuielectrod metalic intr- o solutie apoasa care contine o sare a acelui metal.
Tehnica presupune utilizarea unei celule electrochimice, formate din 2 electrozi (unul sensibil la
ion si altul de referinta) conectati prin fire de Ag/ AgCl la bornele unui galvanometru (vezi
Parametrii fizico - chimici ). Diferenta de potential culeasa este proportionala cu concentratia
(activitatea electrochimica) a acelui ion in solutie, in conformitate cu legile electrochimice
( legea Nernst ):
Dupa amplificarea si filtrarea corespunzatoare, semnalul este convertit numeric siafisat in
unitati conventionale de pH sau in mV.
Valori normale:
pH esofagian =7- 7, 5
pH gastric = 1, 2- 2, 5
Utilitate clinica:
Tehnicile de pH - metrie esofagiana pot fi utilizate in clinica pentru identificarea si
cuantificarea refluxului acid gastro - esofagian ( GERD = Gastro- Esophageal Reflux Disease ),

aceasta investigatie reprezentind o metoda de electie pentru diagnosticul pozitiv si / sau

diferential al afectiunii (cardiopatie ischemica , etc . )
Pentru a creste disponibilitatea si utilitatea investigatiei , actualmente se utilizeaza o
varianta modificata a tehnicii de pH- metrie si anume , monitorizarea ambulatorie pe interval de
24 de ore a variatiilor pH - ului esofagian . Tehnica presupune utilizarea unor electrozi
intraesofagieni din sticla sau antimoniu, conectati la un pH- metru portabil (Synetics Medical,
Sweden) Se poate identifica nu numai refluxul gastro- esofagian, dar si cel duodeno- gastric
(electrozi plasati intragastric).
Inregistrarea semnalului se realizeaza pe sisteme portabile digitale , care permit stocarea
semnalului util pe perioade de timp variabile , intre 12 si 96 de ore . Semnalul stocat este apoi
livrat unui computer si supus analizei computerizate prin soft- ware dedicat.
Interpretarea rezultatelor se realizeaza cu ajutorul unor scoruri de diagnostic pozitiv si
predictiv (DeMeester, Boix- Ochoa, etc).
Ca o utilitate suplimentara a tehnicii de monitorizare a pH-ului esofagian mentionam si
posibilitatea verificarii eficientei unor terapii medicamentoase prokinetice, antireflux
(DOMPERIDOM, MOTILIN, REGLAN).

13. ANALIZE DE URINA. EXAMENUL FIZIC AL URINEI. EXAMENUL

CHIMIC AL URINEI.
Primul produs biologic care s-a analizat in vederea punerii unui diagnostic a fost urina.
Inca de acum 3000 de ani, medicii din antichtate stiau sa examineze urina si pe baza caracterelor
sale fizice (cantitate, culoare, limpezime, sange, cheaguri, spuma,sediment) stabileau
diagnosticul si chiar prognosticul bolilor.
In evul mediu au aparut uroscopistii sau prorocitorii de urina care puneau diagnosticul tuturor
bolilor numai pe baza examenului vizual al urinii. Uroscopistii aveau si ajutoare, "curieri de
urina" care transportau urina de la bolnavi in "laboratorul" uroscopistilor. Urina este produsa de
rinichi atat prin filtrarea sangelui (urina primara) cat si prin retinerea (reabsorbtia) din urina
primara numai a acelor substante care mai pot fi necesare corpului (apa, zahar, minerale, etc.).
Ceea ce mai ramane neretinut din urina primara (o parte din apa minerala, reziduuri toxice
rezultate din arderea alimentelor in organism) constituie urina finala care se elimina prin caile
urinare. In urina se elimina astfel peste 150 de substante chimice, minerale si organice, dar in
mod curent pentru diagnosticul bolilor se analizeaza numai cateva componete principale.
Examenul fizic al urinei
Culoarea urinei normale este galbuie sau rosiatica. Ea este mai inchisa la culoare cand
este foarte concentrata sau dupa consumul unor medicamente (piramidon,
antinevralgice, tetraciclina, albastru de metilen, etc.). In bolile insotite de eliminarea sangelui in
urina, urina are o culoare rosie murdara. Iar in bolile de ficat cu icter, bila trecand in sange se
elimina prin urina producand o culoare bruna-negricioasa (ca berea neagra). Si o serie
de alimente ca: sfecla, varza rosie, bomboanele colorate, etc. pot sa modifice culoarea normala a
urinei.
Mirosul urinei este specific. In infectiile urinare care duc la fermentarea urinei, mirosul
este caracteristic de amoniac sau de gunoi de grajd. Unele alimente sau medicamente aromate
care se elimina prin urina pot sa-i imprime acesteia mirosuri aromate. Urina bolnavilor
de diabet poate mirosi a acetona, iar a alcoolicilor a alcool.
Transparenta este caracteristica urinei proaspete; dupa cateva ore de la urinare se poate
tulbura, mai ales daca este tinuta la rece. Acest lucru se datoreaza precipitarii (solidificarii)

sarurilor minerale care se gasesc in mod normal dizolvate in urina si nu constituie simptomul
vreunei boli asa cum cred unele persoane. Dar daca urina proaspata, calda este tulbure atunci
poate fi vorba de o infectie (puroi si mucus) de o hemoragie sau de un consum foarte mare de
produse bogate in calciu (lapte, branza) ori de carne.
In cazul unei urine cu sange, se pot vedea plutind cheaguri cu sange. Pentru a putea aprecia daca
urina este clara sau tulbure trebuie sa fie examinata intr-o sticla sau eprubeta necolorata.
Cantitatea de urina in 24 de ore la un adult variaza de la 1-1,5 litri. In sezonul cald,
dupa febra, dupa varsaturi, diaree, dupa transpiratii intense (deshidratare), dupa fumat sau
consum redus de lichide, cantitatea de urina este mai mica. In socul produs de hemoragii
mari, arsuri sau traumatisme, in bolile care retin apa in organism (insuficienta
cardiaca, ciroza hepatica) cantitatea de urina scade foarte mult. Sunt unele boli de rinichi
(insuficienta renala, infectii renale) sau intoxicatii cu substante chimice in care cantitatea de
urina scade sub 500 ml (oligurie). In aceste situatii organismul sufera deoarece nu se mai pot
elimina prin urina deseurile nesanatoase din sange. In bolile care blocheaza caile urinare (calculi
urinari, hipertrofie de prostata, etc.) din cauza dificultatii de a urina, cantitatea de urina este mai
mica. Dupa frig, emotii, tratamente cu diuretice, consum mare de lichide, de alimente sarate, de
alcool, creste si cantitatea de urina peste 2 litri (poliurie). Bolile cronice de rinichi
(glomerulonefrita, scleroza renala) care nu mai permit reabsorbtia apei filtrate prin rinichi,
produc eliminarea unei cantitati foarte mari de urina.
Datorita consumului exagerat de lichide, in diabetul zaharat netratat, bolnavii elimina cantitati
mari de urina, pana la cativa litri pe zi. Exista si un ritm biologic de eliminare a urinei,
eliminarea fiind mai mare in timpul zilei si mai mica in timpul noptii. Inversarea acestui ritm
indica o tulburare in functia rinichiului. De asemenea, barbatii elimina mai multa urina decat
femeile.
Densitatea (greutatea specifica) urinei este mai mare dacat a apei (care este de 1000) si
se determina cu urodensimetrul
Valori normale in cazul densitatii: 1015-1030.
Cand se consuma mai multe lichide, deci in cazurile in care creste cantitatea de urina, se produce
in general o scadere a densitatii urinare si invers, cand urina din 24 de ore este in cantitate mai
mica si mai concentrata, atunci densitatea urinara este mai crescuta. Numai in diabetul zaharat, in
ciuda unei cantitati mari de urina, densitatea urinei nu scade, ci creste datorita zaharului dizolvat
in urina. O densitate urinara se considera anormala atunci cand examenele repetate arata cifra
sub 1012. Aceasta situatie arata ca rinichii bolnavi nu mai au capacitatea de a produce o urina
mai concentrate. Cresterea densitatii urinare peste cifra 1030 indica fie o deshidratare a
organismului, fie un diabet zaharat.
PH-ul urinar sau reactia urinei arata daca urina este acida sau alcalina. Determinarea pHului se face cu o hartie impregnata cu tinctura de turnesol (sau cu alta substanta indicatoare). Se
introduce hartia in urina si se observa modificarea culorii benzii de hartie. Sub pH-ul 7,0 urina
este considerata acida si hartia se inroseste, iar peste pH-ul 7,0 urina este considerata alcalina si
hartia se albastreste. In mod normal urina este acida avand pH-ul cuprins intre 5,5 si 6,5. Dupa o
alimentatie bogata in carne si medicamente acide (sare de lamaie, vitamina C), se elimina o urina
mai acida, iar dupa un regim alimentar vegetarian, dupa medicamente alcaline (bicarbonat, ape
minerale) sau dupa infectii ale aparatului urinar, devine alcalina. Urina care este permanent prea

acida sau prea alcalina, predispune la formarea de calcului urinari de acid uric, respectiv de
fosfat si carbonat de calciu.
Examenul chimic al urinei
Albumina din urina (albuminuria) Albumina sau proteinele urinare provine din
albumina sanguina, si in mod normal ea nu se gaseste in urina. Dar in bolile care altereaza porii
din filtrul rinichilor sau in bolile care produc sangerari pe traiectul cailor urinare, albumina trece
in urina (albuminurie, proteinurie). La unele persoane cu constitutie mai slaba a rinichilor urina
poate contine albumina in cantitate mai mica. Este vorba mai ales de tineri de 15-25 ani, de
obicei slabi si inalti, care dupa eforturi fizice, dupa mers, dupa statul indelungat in picioare
prezinta albuminurie tranzitorie in timpul zilei, care dispare noaptea si dupa repaus la pat.
Albuminurii tranzitorii se mai intalnesc dupa frig, stari emotionale, vaccinari si stari alergice,
dupa consumul de oua si medicamente in timpul sarcinii. Albuminurii permanente si masive se
intalnesc frecvent in cazul bolilor de rinichi si ale cailor urinare (bazinet, uretere, vezica):
glomerulonefrita, nefroza, cistita, pielocistita, tuberculoza renala, calculi urinari etc. Si alte boli
care pot atinge rinichiul se insotesc de albuminurie cum sunt: hipertensiunea arteriala, diabetul,
bolile de sange si de inima, infectii cu microbi sau virusuri, intoxicatii cu substante minerale sau
organice.
Deseori albuminuria se insoteste de hematurie. Dupa pierderea cronica de albumina prin urina se
produce o scadere a proteinelor corpului cu consecinte negative asupra intregului organism. In
marea majoritate a cazurilor albuminuria este moderata si se apreciaza calitativ, in raport cu
cantitatea de albumina, astfel: - albumina=absenta; nor foarte fin; nor fin si dozabila. In acest
caz se face si dozarea albuminei din urina care se exprima in g/l. Aprecierea se mai poate face si
prin 1-3 plusuri.
Zaharul sau glucoza din urina (glucozuria sau glicozuria)
Medicii din antichitate au observat sa urina diabeticilor care este dulce, atragea furnicile si
albinele si au numit-o "urina de albine". Ei foloseau aceste insecte pentru descoperirea
diabetului, metoda aceasta fiind cea mai veche "analiza medicala" care se cunoaste. Mai tarziu,
medicii sau ajutoarele lor puneau rapid diagnosticul de diabet zaharat chiar la patul pacientului
prin simpla gustare a urinei. Asa cum s-a aratat la analiza zaharului in sange, cand glicemia din
diabet depaseste 150-200 mg/100 ml sange, glucoza (zaharul) trece prin filtrul renal si se elimina
prin urina, de unde poate fi analizata.
De mentionat ca glicozuria nu se intalneste numai in diabet ci si in alte situatii, de exemplu, dupa
un consum exagerat de glucoza sau alte zaharuri, dupa diferite medicamente, la
femeile gravide si la persoanele care urmeaza tratamente cu hormoni. Exista persoane care, fara
sa aibe diabet zaharat, elimina permanent sau periodic zahar prin urina (diabet renal). Acest fapt
se datoreaza unui defect al filtrului renal care permite trecerea glucozei in urina, care nu
influenteaza starea de sanatate a persoanei respective.

Corpii cetonici din urina (cetonuria)

Corpii cetonici nu se gasesc in urina normala. Dar dupa cum s-a aratat la diagnosticul de
laborator al diabetului, concentratia lor urinara creste foarte mult in diabetul zaharat netratat. Si
alte cauze pot sa creasca concentratia corpilor cetonici din urina: infectii microbiene, intoxicatii
grave, dupa un post prelungit sau dupa un regim alimentar sarac in dulciuri si bogat in grasimi, in
cursul sarcinii, dupa varsaturi prelungite. Unele medicamente luate de bolnavi produc o reactie
falsa pentru corpii cetonici. Prezenta corpilor cetonici se noteaza cu 1-3 plusuri.
Pigmenti biliari
Pigmentii biliari sunt substante colorate care ii imprima bilei hepatice culoarea brun-verzuie. In
bolile de ficat insotite de icter, acesti pigmenti trec in sange dand culoare galbena pielii, iar din
sange trec in urina, colorand-o in brun. In mod normal, pigmentii biliari sunt absenti in urina.
Prezenta lor se notifica prin expresia "prezenti".
Urobilinogenul
Urobilinogenul este o substanta care se gaseste in cantitate mica in urina normala. Insa in bolile
de ficat cu sau fara icter (hepatita, insuficienta hepatica) in intoxicatiile care ataca ficatul, in boli
ale vezicii biliare (colecistita), in bolile intestinale cu tulburari de digestie (enterita,
colica, constipatie) urobilinogenul este foarte crescut. Prezenta sa in urina se exprima calitativ
prin 1-3 plusuri ori prin expresia "normal" sau "crescut".
Alte componente ale urinei
Mineralele urinare sunt aceleasi care au fost descrise si in sange, dar in urina concentratia
lor e mult mai mare, deoarece rinichii elimina prin urina orice exces de minerale din sange si din
organism. Deseurile toxice rezultate din arderea proteinelor ca acidul uric, creatinina, ureea sunt,
de asemenea, eliminate in cantitati mari prin urina. Cercetarea lor in urina se face mai rar,
deoarece analiza sangelui ofera date mai precise.