CATEDRA MILITARĂ UTM

Pregătirea medico - militară

Tema: Primul ajutor medical în diferite

situaţii a organismului uman.

Creat de Bubulici Leonid

2014
mun. Chişinău
 1. Noţiuni de răni (plage), hemoragie şi fractură.
Afecţiunile ce pot apărea în condiţii de campanie sunt: plăgi,
entorse, luxaţii, fracturi, hemoragii, arsuri.
a) Plăgile sunt distrugeri limitate ale ţesuturilor ca urmare a acţiunii unui
factor agresor extern (mecanic, chimic, termic).
Plăgile se clasifică în:

superficiale profunde
când sunt lezate pielea când sunt lezate pielea, ţesutul celular
şi ţesutul celular de dedesubt. de dedesubt, muşchii, vasele, nervii,
oasele sau organele interne.

Plăgile profunde se subîmpart în:

- penetrante - agentul vulnerat a pătruns într-o cavitate a
organismului;
- perforante - agentul lezional străpunge un organ cavitar
(inimă, stomac, intestin, vezica urinară);
- transfixiante - agentul lezional străbate diametral organismul.
 1. Noţiuni de răni (plage), hemoragie şi fractură.

b) Entorsele sunt întinderi exagerate ale ligamentelor unei articulaţii cu

ruperea sau nu a acestora, şi se manifestă prin: durere accentuată la orice
mişcare a articulaţiei afectate, deformarea articulaţiei şi uneori vânătaia
locală.
c) Luxaţiile sunt pierderi temporare ale contactului între capetele oaselor
care participă la realizarea unei articulaţii, şi se manifestă prin: deformarea
zonei din jurul articulaţiei afectate, limitarea sau chiar imposibilitatea
efectuării mişcărilor articulaţiei, poziţie anormală a membrului luxat,
scurtarea sau alungirea membrului cu luxaţie.
d) Fracturile sunt întreruperi ale continuităţii oaselor printr-un factor
traumatizant, şi se manifestă prin: durere locală puternică, deformarea
regiunii traumatizate, impotenţa funcţională a membrului afectat,
mobilitate anormală a unei zone unde nu se găseşte în mod normal,
frecătura osoasă, vânătaia care se produce la 2-3 zile şi uneori la distanţă
de locul afectat.
e) Hemoragiile sunt scurgeri ale sângelui din vasele care-l conţin, ca
urmare a acţiunii unui factor traumatizant.
Acestea se clasifică în funcţie de vasul sanguin lezat şi după locul în care
se scurge sângele: arterială, venoasă, capilară, externă.

f) Arsurile sunt distrugeri ale unor componente biologice ale corpului cu

extensie la suprafaţa de protecţie (pielea) sau la structuri mai mult sau
mai puţin profunde (muşchi, vase, nervi, organe interne).

Răni (plage).
Rana (plaga) este o lezare a integrităţii ţesuturilor (pielii, mucoaselor, muşchilor
şi oaselor).
Complicaţiile rănirii sânt:
a) hemoragia cu dezvoltarea anemiei acute;
b) şocul, asociat de dereglarea funcţiilor organelor de importanţă vitală;
c) dezvoltarea infecţiei în rană;
d) posibilitatea dereglării integrităţii şi funcţiei organelor de importanţă
vitala.
 Tabloul clinic al rănilor se compune din simptome
locale şi generale.
durerea, hemoragia anemia acută, şocul, infecţia în rană etc.

Rănile prin arme de foc (provocate de gloanţe, schije) se numesc de glonţ.

transfixiante - dacă pe corp sânt orificii de intrare şi ieşire

„răni oarbe“ - dacă glontele sau schija se opreşte în ţesuturi
tangenţiale - glontele sau schija pot trauma pielea şi ţesuturile situate
Rănile sub ea, fără ca să se adâncească. De obicei, n-au canal şi sânt
întredeschise
penetrantă - când glontele sau schija la rănire nimeresc într-o cavitate
oarecare a corpului
nepenetrată când nu pătrund în cavitate

La rănirea cu două sau câteva gloanţe, schije concomitent rănirea se numeşte

multiplă, dacă în acest caz se lezează simultan câteva organe - se numeşte
combinată.

Pătrunderea microbilor în plagă (rană) în momentul lezării se numeşte infectare

primară, iar pe parcursul tratamentului - infectare secundară.
 Profilaxia infectării primare a plăgii constă în pansarea rănii la timp pe
câmpul de luptă, în locul de rănire cu un bandaj aseptic, care protejează rana
de pătrunderea microbilor, opreşte hemoragia.

În timpul aplicării pansamentului pe câmpul de luptă este necesar

de respectat următoarele reguli:
 plaga nu se spală;
 plaga nu se atinge cu mâinile, se interzice extragerea din ea a schijelor,
bucăţilor de îmbrăcăminte şi altor corpi străini.

La aplicarea pansamentului este necesar de respectat următoarele reguli:

 Pentru comoditatea pansării şi evitarea provocării durerii suplimentare,
partea traumată a corpului trebuie ridicată.
 La rănirea toracelui, rănitul va fi aşezat şi rezemat cu spatele de un obiect
din vecinătate.
 La rănirea abdomenului, rănitului i se pune sub osul sacral un rulou de
haine.
 La pansarea capului rănitul trebuie să ţină gura deschisă.
 Pansamentul, de obicei, se ţine în mâna dreaptă, iar cu stânga se îndreaptă
faşă.
Desfăşurarea feşii se face de la stânga la dreapta, fără a o desprinde de pe
suprafaţa corpului. Fiecare mişcare ulterioară a feşii trebuie s-o acopere pe
cea precedentă.
Membrele se pansează, începând de la periferie spre centru. Vârful
degetelor intacte nu se pansează, pentru controlul pulsului.
Pansamentul se controlează să nu fie prea strâns (sau prea slab) să nu
alunece şi să nu se desfăşoare.

Aplicare pansamentului pe cap.

Cel mai trainic pansament aplicat pe cap este
bandajul numit "căpăstru".
După mişcarea de fixare în jurul capului faşa
merge oblic pe ceafa, pe partea dreaptă a gâtului şi
sub bărbie, apoi se fac câteva mişcări verticale
până se va acoperi creştetul sau bărbia.
După aceea faşa se aplică pe ceata şi se
fixează cu o mişcare circulară în jurul capului.
 Bandajul spiralat al toracelui.
Se desfăşoară aproximativ 1m. de faşa şi se lasă
să atârne oblic pe piept (2) şi pe spate peste umărul
sting (1) la finele aplicării bandajelor circulare, pe
torace capetele feşii se fixează după cap.

Bandajul spiralat pe regiunea abdomenului.

Se aplică pe partea superioară a abdomenului prin mişcări spiralate
circulare, pansând de sus în jos.
Bandajul "spic" se aplică pe partea inferioara a abdomenului, partea superi­
oară a coapsei şt regiunea fesieră.
Efectuând mişcarea de fixare în jurul abdomenului,
faşa se îndreaptă din spate înainte pe suprafaţa
laterală şi anterioară, iar apoi, înconjurând coapsa pe
suprafaţa anterioară a ei şi regiunea inghinală,
intersectează mişcarea precedentă, înconjurând torsul.
Cu aceste mişcări se acoperă regiunea lezată, iar
capătul feşii se fixează cu mişcări circulare în jurul
abdomenului.
 Bandajul membrelor superioare.
Bandajul spiralat pe deget începe cu mişcarea circulară
de la articulaţia mânii, apoi laşa se îndreaptă pe partea
dorsală a palmei spre vârful degetului.
Se aplică pansamentul cu mişcări oblice pe partea
dorsală a palmei, în regiunea articulaţiei mânii, unde se
fixează.
Bandajul spiralat poate fi aplicat pe fiecare deget sub
forma de mănuşă. In acest caz pansarea mânii stângi
începe de la degetul mic, iar a celei drepte - de la degetul
mare.
Pe braţ şi antebraţ, de asemenea, se pot aplica bandaje spiralate.
 Bandajul membrelor inferioare.

Bandajul regiunii călcâiului începe cu formarea feşii

pe proeminenţa osoasă a acestuia, iar următoarele
mişcări se fac mai sus şi mai jos de prima mişcare.
Pentru întărirea pansamentului se fac mişcări
oblice şi în formă de opt.

Bandajul în formă de opt pe

articulaţia piciorului începe cu
mişcarea circulară deasupra
maleolelor, a doua - pe partea
anterioară coboară în jos pe talpă
şi în jurul piciorului, mişcarea a
patra se ridică pe partea anterioară
a piciorului şi înconjoară maleolele
din urmă.
Aceste mişcări se repetă până
la acoperirea completă a regiunii
articulaţiei.
a) Primul ajutor în plăgi.
- liniştirea rănitului;
- descoperirea zonei rănite prin înlăturarea îmbrăcămintei sau încălţămintei
din zona afectată;
- se ung marginile rănii cu tinctură de iod
- oprirea eventualei sîngerări asociate cu ajutorul unei batiste, curele sau
bucată de sfoară care se va interpune între rană şi inimă;
- aplicarea unui pansament care poate fi pachetul individual de pansament, o
batistă sau o bucată de pînză curată aplicată pe suprafaţa rănii.
Nu se atinge cu mâinile rana, nu se spală şi nu se extrage nimic din ea.
Pachetul individual de pansament este format dintr-o faşă de 4,5-5 cm care
are la un capăt 2 pernuţe de tifon (una fixă, cealaltă mobilă marcate cu cîte o
cruce roşie care se aplică pe plagă) Este conţinut într-un ambalaj din pînză sau
pînză cauciucată şi este sterilizat. În cazul unei singure răni ambele peniţe se
aplică pe suprafaţa plăgii şi se trage faşa; în plăgile transfixiante cu orificiul de
intrare şi de ieşire pe unul din orificii se aplică pernuţa fixă iar pe celălalt
pernuţa mobilă apoi se trage faşa.
 Hemoragia.
Hemoragia apare la orice lezare a organismului şi se manifestă
prin scurgerea sângelui din vasele sangvine în exterior, ţesuturi şi
cavităţi.
Se clasifică: arteriale, venoase, parenchimatoase şi capilare, care se
deosebesc una de alta prin tabloul clinic şi particularităţile acordării primului
ajutor.
Hemoragia arterială duce la pierderi enorme, aproape momentane de sânge,
fiindcă sângele din artera traumată (de culoare roşie-aprinsă) se scurge
pulsând, sub presiune şi este cea mai periculoasă. De aceea, primul ajutor
trebuie acordat urgent.

Hemoragii
În hemoragiile venoase sângele (de culoare roşie-închisă)
se scurge neîntrerupt din plagă (vasele traumate).

În caz de hemoragie capilară sângele se prelinge din plagă

ca din burete, picurând.
 Oprirea urgentă a hemoragiilor (hemostazei) este misiunea cea mai
importantă în acordarea primului ajutor în caz de rănire.
Hemostaza provizorie se realizează prin aplicarea pansamentului
compresiv, poziţia ridicată a membrului, comprimarea digitală a vaselor
sangvine, flexia maximală a membrilor în articulaţii aplicarea garoului etc.

Oprirea hemoragiilor arteriale se face prin comprimarea

digitală a vaselor mari la os, mai sus de locui rănirii.
Artera este apăsată pentru un timp scurt, până la aplicarea
turnichetului, garoului sau a pansamentului compresiv.
În caz de hemoragii abundente ale plăgilor feţei se vor
comprima arterele: carotidă (1), temporala (2), mandibulară
(3) în dependenţă de locul lezării.
Artera carotidă este comprimată lateral de laringe cu
degetul mare spre coloana vertebrală.
Artera subclaviculară (4) se comprima cu degetul în
regiunea fosei subclaviculare în jos, spre prima coastă, în
caz de hemoragie din plăgile treimii superioare a braţului.
Artera brahială (5) se comprimă spre osul brahial şi fisura
internă între muşchii biceps şi triceps, în caz de hemoragii ale
plăgilor treimii medii şi inferioare a braţului, antebraţului şi mâinii.
 Artera femurală (6) se comprimă cu degetele ambilor mâini sau cu pumnul
în regiunea inghinală spre osul pubis, în caz de hemoragii ale plăgilor
membrului inferior.

7
8

9 11

În figură sunt arătate câteva locuri de comprimare

digitală a vaselor sangvine ale membrilor superioare
(7,8) şi ale membrilor inferioare (9,10,11).
 Aplicarea garoului
Pentru oprirea hemoragiei se întrebuinţează garou), precum şi diferite
mijloace improvizate (bucăţi de stofa rupte din echipament, frânghii, curele etc.).

La aplicarea garoului se respectă următoarele reguli:

 garoul se aplică mai sus (proxim) de plagă şi cât mai aproape de ca,
deasupra echipamentului sau a unui strat de material;
 garoul se strânge până încetează hemoragia în rană, urmând ca fiecare
cerc al lui să se suprapună parţial pe cel precedent, corectitudinea
aplicării garoului se apreciază prin oprirea hemoragiei din rană şi lipsa
pulsului mai jos de garou;
 capetele garoului se fixează de nădejde cu cârligul şi lănţişorul sau se leagă
prin nod;
 sub garou se fixează o fişă de însoţire sau o bucată de muşama albă,
unde se indică timpul când garoul a fost aplicat (data, numele de familie cine
a efectuat);
 aplicarea pansamentului pe plagă şi imobilizarea membrului se aplică astfel
încât pansamentul şi alelele să nu acopere garoul.
 Oprirea hemoragiei începe cu comprimarea digitală a vasului în locul
respectiv. Întinzând garoul, se face un cerc în jurul membrului.
Slăbind comprimarea cu degetul şi convingându-ne că hemoragia din plagă
a încetat, facem atent 1-2 ture şi fixăm garoul.
În caz de hemoragie din segmentele proxime ale membrelor, garoul se
aplică în formă de opt; mijlocul lui se întinde pe membru, iar capetele se
încrucişează în jurul pieptului sau bazinului şi se fixează.
 Aplicarea garoului pe un termen mai mare de 2 ore este strict interzisă.

Vara garoul se aplica timp de o oră, iarna timp de 2 ore.

După expirarea timpului, în scopul asigurării ţesuturilor moi cu oxigen şi
substanţe nutritive este necesar de a slăbi treptat garoul până la apariţia
pulsului şi culorii roze a tegumentelor pielii timp de 5 -10 minute, dacă
hemoragia nu prezintă pericol.
 Fracturi.
Fractură se numeşte dereglarea integrităţii osului prin violenţă.
Fracturile traumatice survin în rezultatul acţiunii forţelor mecanice,
care depăşesc rezistenţa osului (lovituri directe, compresiuni, flexie,
torsionare, smulgerea osului etc).
Cel mai frecvent se întâlnesc fracturile oaselor tabulare.

Fracturi
După starea tegumentelor în regiunea fracturii ele
se clasifică în:
- fracturi deschise, când este dereglată integritatea
pielii, mucoaselor şi a muşchilor în rezultatul acţiunii
aceloraşi factori mecanici (gloanţe, schije, obiecte
ascuţite etc).
- fracturi închise, când pielea şi ţesuturile moi
rămân integre. După gradul de lezare se deosebesc
fracturi complete şi incomplete (fisură osoasă).
 Simptomele fracturilor se împart în locale şi generale .
La fracturile locale se observa: durere, deformaţie, dereglare
funcţională, mobilitate anormală, scurtarea membrului, crepitaţie
Iar la fracturile deschise - şi hemoragie.
Din simptomele generale se poate dezvolta şocul traumatic în
urma durerilor puternice în regiunea fracturii, creşterea temperaturii
corpului până la 37-38 Cº, etc.

Contuziile reprezintă lezarea ţesuturilor sau a organelor cu

păstrarea integrităţii ţesuturilor sub acţiunea directă a unui obiect
neascuţit asupra oricărui sector al corpului.
Mecanismul traumei poate fi divers - căderea pe un oarecare obiect
sau lovirea de el.

Simptomele principale ale contuziilor sânt: dureri în regiunea

traumată, sufuziuni, tumefacţie şi dereglarea funcţiei organului sau a
regiunii respective, uneori se poate dezvolta şocul traumatic.
 Luxaţie sunt pierderi temporare ale contactului între capetele
oaselor care participă la realizarea unei articulaţii
Pentru luxaţii este caracteristică prezenţa a trei simptome
principale:
 dureri puternice şi imposibilitatea mişcărilor în articulaţie;
 poziţia forţată şi fixarea incorectă a membrului;
 deformarea regiunii articulare, la palpare capătul articular deplasat
deseori poate fi găsit în locuri neobişnuite.
 Pentru acordarea primului ajutor, în caz de fracturi, se folosesc
atelele de tabel (din placaj, din sârmă, de transport pentru femur) şi
improvizate (scânduri, bastoane, bucăţi de placaj şi carton tare, nuiele
ş.a.)
Pentru imobilizarea
Pe câmpul de luptă la acordarea
fracturilor oaselor membrelor
primului ajutor, în caz de fracturi, se vor
superioare se folosesc atele
folosi mai frecvent mijloace improvizate.
din sârmă.
 Imobilizarea membru la
Imobilizarea braţului cu atela din dotare şi membru
mijloace improvizate

Imobilizarea femurului
Imobilizarea gambei cu mijloace
improvizate
 În scopul imobilizării cât mai efective a fracturilor, este
necesară respectarea regulilor generale de aplicare a atelelor
care prevăd:

 imobilizarea articulaţiilor cu ajutorul atelelor mai sus şi mai jos

de fractură;
 marginile ascuţite şi colţurile atelelor se netezesc, atelele din
sârmă se modelează după forma membrului fixat;
 aplicarea sub atele a căptuşelilor din tifon, vată, fin ş.a., pentru
evitarea traumării şi durerilor în timpul transportării
accidentatului;
 aplicarea atelelor din ambele părţi, în caz de fractură a oaselor
membrelor inferioare, cu excepţia fracturilor deschise;
 aplicarea bandajului peste atele uniform şi compact, dar nu
prea strâns, pentru a nu deregla circulaţia sangvină.
 2. Acţiunea factorilor mediului extern asupra
organismului şi consecinţele lor.
Arsuri. Arsuri se numesc leziunile ţesuturilor provocate de temperatură
înaltă, substanţe chimice şi iradiere actinică.
În dependenţă de cauză, arsurile se împart în termice, chimice şi prin
iradiere.
Arsurile termice sânt provocate de flăcări, lichide fierbinţi, vapori,
amestecuri incendiare (napalm) şi chiar de razele solare.
În dependenţă de profunzimea leziunii, arsurile sânt de cinci grade, iar în
practică se efectuează divizarea lor după trei grade:
Gradul I - hiperemie şi edem cutanat, durere vie acută în locul lezării;
Gradul II - apariţia bulelor cu lichid transparent de culoare gălbuie;
Gradul III - se caracterizează prin necrozarea pielii şi a ţesuturilor moi profunde
(muşchilor, fasciilor, tendoanelor şi chiar a oaselor).
Arsurile chimice apar în rezultatul
acţiunii substanţelor cu proprietăţi
cauterizate pronunţate (bazele şi acizii
concentraţi, sărurile metalelor grele,
Arsuri
fosforul) asupra ţesuturilor.
 Primul ajutor victima trebuie scoasă din zona acţiunii temperaturii
înalte (din foc), apoi se stinge cu apă, iarna - cu zăpadă, învelind corpul
acesteia cu scurta, foaia de cort la arderea napalmului etc., sau
dezbrăcând echipamentul în flăcări.
Se interzice înlăturarea (dezlipirea) rămăşiţelor.

Profilaxia şocului prin administrarea substanţelor analgetice din

dotare, infectării suprafeţei de arsură (aplicarea pansamentelor sterile)
şi transportarea victimei într-o instituţie medicală.

Arsurile actinice apar în urma acţiunii radiaţiei ionizante şi au o

simptomatică specifică.

Particularitatea arsurilor solare reprezintă o profunzime mică de

lezare a ţesuturilor.
Însă arsurile solare proliferate (la folosirea neraţională a băilor de
soare) pot duce la dezvoltarea şocului hipertermic.
 Insolaţia apare în urma supraîncălzirii îndelungate a creierului de
către energia solară, când capul nu este acoperit.
Simptomele principale sunt: dureri de cap, greaţă, uneori vomă,
slăbiciuni generale, pierderea cunoştinţei.

Şocul hipertermic apare în urma supraîncălzirii generale a

organismului în timpul aflării sub acţiunea temperaturii ridicate a aerului
din mediul înconjurător (în câmp, teren de instruire, în încăperi, tehnică
militară) pe timp de vară.

Subiectiv supraîncălzirea se manifestă prin senzaţia de năduf,

dispnee, palpitaţii, sete, ameţeli, dureri de cap.
Obiectiv apar: hiperemia tegumentară, îndeosebi a feţei, transpiraţii
abundente, mărirea frecvenţei pulsului şi respiraţiei cauzate de
creşterea temperaturii corporale, pierderea cunoştinţei.
 Degerături.
Degerătură se numeşte leziunea ţesuturilor prin expunerea
îndelungată la temperaturi scăzute.

Degerăturile pot fi locale şi generale.

Degerăturile locale pot apărea şi la temperaturi mai înalte de 0°C (1

÷ 5°C). Îndeosebi dacă se combină cu umiditatea înaltă şi vânt.

Regiunile corpului cei mai des expuse degerăturii sunt picioarele,

mâinile, faţa, urechile.

Degerăturile picioarelor la militarii aflaţi în tranşee (şanţ) pe timp de

război, până la începerea gerurilor, poartă denumirea de "picior de
tranşee".

Dereglarea circulaţiei sangvine este primul şi principalul simptom

în lezarea ţesuturilor sub acţiunea frigului.
 După profunzimea lezării, ţesuturilor degerăturile se
împart în patru grade:
Gradul I - se caracterizează prin durere violentă, prurit, parestezie,
edem. Lezarea pielii sub formă de tulburări circulatorii reversibile. Pielea
de culoare albastră - închisă sau purpurie - roşie. Uneori se observă o
descuamare neînsemnată a epidermului. Ulterior rămâne numai o
hipersensibilitate la frig a sectoarelor degerate.
Gradul II - formarea flictenelor cu conţinut transparent de nuanţă
hemoragică în urma necrozei straturilor superficiale ale pielii. Edemul şi
durerile sânt mai pronunţate.
Gradul III - la simptomele de mai sus se adaugă necroza pielii în
întregime.
Gradul IV - necroza ţesuturilor moi şi a
oaselor ce evoluează după tipul
gangrenei uscate sau umede. Primul
ajutor constă în întreruperea cât mai
rapidă a acţiunii frigului şi restabilirea
circulaţiei sangvine.
 Primul ajutor
Victima se transportă într-o încăpere caldă. Membrele (sănătoase şi
degerate) se încălzesc timp de 40-60 min., în baie, ridicând treptat
temperatura apei de la +20 până la +40 C.

Totodată, membrele îngheţate se spală cu săpun şi se aplică un

masaj de la periferie spre centru, până la încălzirea şi hiperemia pielii.

Fricţiunea locurilor degerate cu zăpadă şi materiale aspre este

interzisă, deoarece poate duce la traumarea suplimentară a
tegumentului şi infectarea plăgilor.
Concomitent cu măsurile locale se îndeplinesc şi cele de ordin
general, îndreptate spre îmbunătăţirea circulaţiei sangvine:
învelire, termofoare, ceai fierbinte, alimentaţie caldă ş.a.
 Prevenirea degerăturilor include respectarea şi îndeplinirea strictă
de către toţi militarii a măsurilor individuale şi colective îndreptate
împotriva acţiunii temperaturii scăzute, care prevăd:
 ajustarea corectă a echipamentului şi folosirea lui conform
anotimpului;
 uscarea îmbrăcămintei şi încălţămintei umede, spălarea regulată a
obielelor şi a ciorapilor, ungerea încălţămintei cu cremă de ghete;
 îmbrăcarea corectă a obielelor;
 spălarea regulată a picioarelor cu apă şi săpun pentru evitarea
transpiraţiei;
 călirea sistematică a organismului.
 de transportat personalul cu transport acoperit şi de aşezat cu spatele
spre direcţia mişcării;
 de amenajat posturile de încălzire a personalului în perioada rece a
anului pe poligoane, în câmpurile de instrucţie şi alte locuri de
activitate.
 La efectuarea marşurilor pe jos, pe timp de iarnă, în afară de
măsurile de mai sus trebuie:
 micşorate popasurile scurte până la 3-5 min., iar cele mari -
organizate în localităţi;
 peste anumite intervale de timp, de schimbat militarii din fruntea şi
flancurile coloanei cu cei din mijloc;
 de atras atenţia reciprocă la schimbarea culorii tegumentelor
descoperite (înălbirea etc.)
 de a preîntâmpina degerăturile prin diferite metode de încălzire
(fricţiuni, mişcările mâinilor şi ale picioarelor, fuga pe loc ş.a.).
 1. Executarea respiraţiei artificiale.
Asfixia (sufocarea) apare în urma obstrucţiei (blocării) căilor
respiratorii cu corpi străini (eterogeni), produse alimentare, apă,
substanţe toxice şi a insuficienţei de oxigen în aerul inspirat.

Potrivit mecanismului provocării, se cunosc asfixii mecanice (prin

comprimare, traumare), toxice, ischemice etc.

Starea de asfixie reprezintă indiciul principal privind aplicarea

respiraţiei artificiale.
Oprirea respiraţiei (în cazuri de şoc hipertermic, insolaţie,
electrocutare, fulguraţie, submersiune pericol de înec etc.) reprezintă
principalul indice privind aplicarea respiraţiei artificiale.
Respiraţia artificială se aplică cât mai urgent, deoarece lipsa
respiraţiei, chiar şi pentru un timp scurt, poate duce la dereglări grave,
irevocabile.
 Înainte de a efectua respiraţia artificială trebuie:
1. De înlăturat toate cauzele, care împiedică respiraţia:
- de curăţat cavitatea bucală, de scos limba şi de fixat de bărbie cu un
bold sau o fâşie de tifon;
- de scos îmbrăcămintea sau de descheiat gulerul şi de slăbit centura.
2. De efectuat respiraţia artificială în încăperi cu aer curat, respectând
strict ritmul normal al respiraţiei - 16-20 respiraţii pe minut.
3. De aplicat respiraţia artificială până la apariţia respiraţiei de sine
stătătoare sau a simptomelor evidente ale morţii.
a)

Există multe metode de respiraţie artificială, dar cel mai frecvent

sânt aplicate următoarele:
Prima metodă. Victima este aşezată cu faţa în sus, sub spate
b)
(omoplaţi) se pune un rulou moale din îmbrăcăminte sau alt material.
Persoana, care acordă primul ajutor, stând în genunchi la capul
bolnavului, îi ia ambele mâini de antebraţe, mai aproape de coate şi le
abate în părţi, ridicându-le în sus - are loc inspiraţia.
Apoi le îndoaie din coate, ie apasă spre tors şi părţile laterale ale
cutiei toracice - are loc expiraţia. (fig. a).
 Metoda a doua - respiraţia gură la gură. În acest caz persoana, care
acordă primul ajutor, suflă aerul, său expirat în gura accidentatului,
umflându-i plămânii. Accidentatul este aşezat pe spate, gura se acoperă,
cu tifon, batistă sau altă stofă, care permite să treacă aerul.
Apoi persoana care acordă ajutor, se aşează în genunchi sau se culcă
pe abdomen alături de el, o mână o aplică sub ceafa victimei, astfel încât
gâtul să fie maximal drept, iar gura larg deschisă. a)

Cu altă mână îi strânge nările şi

inspirând adânc, se apropie cu gura sa
de gura lui şi face o expiraţie deplină -
are loc inspiraţia (fig.b).
După primele 2 respiraţii artificiale este necesar de ab)controla daca
este prezenta circulaţia sangvina – pulsul.

În caz de lipsa a pulsului la artera carotida (la gat - lateral)

imediat trebuie de efectuat masajul închis al inimii.
 Masajul indirect al inimii.
Trebuie sa va situaţi din partea laterala a pacientului.
Pipăind partea de sus a abdomenului, trebuie de găsit repede arcul
costal.
De la el, pe linia centrala a corpului, cu 2 degete mai sus, pe osul
stern, amplasaţi baza palmei unei mini aşa ca degetele sa nu se atingă
de cutia toracica, deasupra ei puneţi cealaltă mina si încrucişaţi
degetele.
Acesta este locul corect unde se vor face compresiile cardiace
externe, la adâncimea de 4-5 cm (la maturi).

1
2
 Umerii trebuie sa fie deasupra sinistratului iar mâinile –
perpendicular pe corpul lui.
Neîndoind mâinile in coate, apăsaţi pe cutia toracica.
Manipulaţia trebuie efectuata ritmic si lent, dar nu brusc.

Pentru a aprecia viteza de comprimare, număraţi apăsările.

Daca facem numai masajul indirect al inimii, frecventa compresiilor
trebuie sa fie de 80 – 100 apăsări pe minut.

Pentru restabilirea funcţiei cardiace, deseori este suficienta o

lovitura precordiala (in locul unde trebuie sa se facă compresiile la
masajul indirect al inimii).
Pentru aceasta palma unei mini se situează pe 1/3 inferioara a
sternului si se aplica peste ea o lovitura scurta si brusca cu pumnul
celeilalte mini.
Se controlează pulsul pe artera carotida si in caz de lipsa, se trece
la masajul indirect al inimii.
 Atunci, când oprirea respiraţiei este însoţita si de oprirea
inimii, se face concomitent si respiraţia artificiala si masajul
indirect al inimii.

În acest caz, consecutivitatea procedurilor este următoarea:

 se pregăteşte pacientul pentru reanimare
 se verifica prezenta respiraţiei si a pulsului
 se face o respiraţie artificiala de control
 se fac 2 respiraţii artificiale, urmate imediat de 5 compresii cardiace
externe
 peste fiecare 1-2 minute de reanimare se face o scurta pauza pentru
a verifica daca s-au restabilit respiraţia si bătăile inimii.

In caz de restabilire a unei funcţii – se continua reanimarea

 Mijloacele de înzestrare individuală a efectivului.

a) Trusa medicală individuală AI-1M, AI-2.

Trusa medicală individuală este destinată pentru acordarea
primului ajutor in scopul prevenirii sau atenuării maxime a lovirii
subunităţilor cu armele nucleare, biologice şi chimice ale inamicului

Trusa medicală individuală AI-1M

Trusa medicală
individuală reprezintă un
set de preparate
farmaceutice speciale,
destinate pentru acordarea
primului ajutor sub formă
de autoajutor şi ajutor
reciproc cu scopul de a
preîntâmpina diferite
complicaţii (şocul
traumatic, infectarea rănii)
ale rănirii.
 În trusa medicală AI-1se află:
 2 seringi de o singură folosinţă cu soluţie de analgetic, care se
folosesc în caz de dureri provocate de fracturi, arsuri (combustii), plăgi
imense şi sindromul de zdrobire a ţesuturilor;
 2 penale, cu preparat antibacteriologic, care se foloseşte în caz de
pericol de contaminare bacteriană sau în caz de rănire şi arsuri,
conform instrucţiunii anexate;
 2 penale, cu preparat antiradioaciv,
se foloseşte în caz de pericol de
contaminare radioacivă;
 2 penale, cu preparat antivomă;
 preparat în caz de otrăvire cu
substanţe toxice.

Trusa medicală individuală AI-1M

În trusa medicală AI-2se află:

Trusa medicală individuală AI-2

 Tub-seringă
Seringa reprezintă un tub de masă plastică
cu pereţi elastici (1), la capătul căruia se
suceşte canula (2) cu ac pentru injecţie (3).
Acul este steril şi protejat de un căpăcel (4),
care este îmbrăcat strâns pe canulă.

Tubul cu preparatul analgetic este închis

ermetic, seringa este destinată pentru
introducerea subcutanată sau
intramusculară a preparatelor analgetice,
când se acordă primul ajutor sub formă de
autoajutor sau ajutor reciproc pe câmpul de
luptă.
Preventiv, sucind canula, se străpunge
membrana ermetică, unind lumenul acului
cu conţinutul tubului.
 Neatingând acul cu mâinile, el se
inoculează în muşchii femurului sau în
regiunea superioară a fesei.

Stringând treptat seringa, se injectează

soluţia medicamentoasă şi fară a slăbi
degetul, se extrage acul.

De regulă, injecţia se face în pielea

descoperită şi curată, însă în cazurile, când
starea rănitului necesită acordarea primului
ajutor urgent injecţia se poate efectua prin
echipament sau costumul de protecţie
individual.
 Pachet individual de pansament
In caz de rănire fiecare militar trebuie să
poată aplica un pansament primar cu scopul
opririi hemoragiei externe şi preîntâmpinării
contaminării rănii. Pentru aceasta fiecare
militar este asigurat cu două pachete
individuale de pansament.
Pachetele individuale de pansament sânt
păstrate în buzunarul stâng al vestonului
sau al scurtei.
Pachetul individual de pansament constă
din două pernuţe de tifon şi vată (17 cm x 32
cm), o fâşie de tifon (10 cm x 7 m), un bold.
O pernuţă este fixată la începutul fişei de
tifon, a doua pernuţă poate fi deplasată pe
faşa de tifon.
Tifonul şi pernuţele strânse şi presate
sânt ambalate în hârtie cerată şi înveliş
cauciucat extern. Învelişul cauciucat asigură
sterilitatea conţinutului pachetului
 Regulile de folosire a pachetului individual de pansament:
- se rupe ambalajul extern din partea inciziei şi se scoate pachetul
învelit în hârtie cerată, se scoate boldul şi se fixează de
îmbrăcăminte la ioc vizibil;
- se desfăşoară învelişul de hârtie, cu mâna stingă se apucă de capătul
tifonului şi se desface pachetul până la tifon;
- cu mâna dreaptă se ia faşă de tifon şi se desfăşoară, lăsând fiecare
pernuţă îndoită în două (în caz de plagă sau arsuri, pernuţele se desfac
complet);
- se aplică pansamentul pe plagă cu partea care nu a fost atinsă cu
mâinile (partea care nu este cusută cu aţă colorată) şi se fixează
pernuţele eu tifon, după fixarea pernuţelor capătul tifonului se fixează
cu boldul.
Plăgile mici se acoperă cu o pernuţă, a doua se aplică deasupra
primei, în caz de arsuri imense ambele pernuţe se amplasează alături,
iar în caz de plagă perforantă orificiile de intrare şi ieşire a glonţului se
pansează separat.
învelişul cauciucat se foloseşte în caz de rănire a cutiei toracice cu
pneumotorax deschis, fiind aplicat nemijlocit pe plagă.
 Primul ajutor în intoxicaţii.
Intoxicaţiile sunt stări de îmbolnăvire produse accidental sau
intenţionat prin pătrunderea în organism a unei substanţe toxice.
Pentru exploatarea şi întreţinerea tehnicii militare, în armată se
folosesc diferite lichide tehnice. Unele din ele au caracter toxic şi la
pătrunderea în organism, prin folosire neatentă, pot provoca intoxicaţii
grave.

Măsurile de prim ajutor sunt:

- întreruperea cât mai rapidă a contactului între cel intoxicat şi toxicul
respectiv;
- blocarea acţiunii toxicului şi dacă se impune luarea măsurilor de
susţinere a funcţiilor vitale ale celui intoxicat;
- tratarea leziunilor produse de toxic;
- transportul intoxicatului la cea mai apropiată instituţie medicală.
 Intoxicaţiile acute pe cale respiratorie.

Obiective: recunoaşterea semnelor intoxicaţiei:

ameţeli, dureri de cap, vărsături, palpitaţii, puls accelerat, respiraţie
superficială, uneori stop cardio-respirator.

Primul ajutor:
- scoaterea intoxicatului din atmosfera toxică sau aerisirea încăperii;
- instilaţii, 10-20 picături din soluţia de bicarbonat de sodiu 5% sau
gargară cu această soluţie;
- spălarea ochilor cu ser fiziologic, ceai de muşeţel sau apă simplă;
- în caz de stop cardiac sau respirator se face masaj cardiac extern
sau respiraţie artificială.
 Evacuarea şi transportarea răniţilor.
Regulile generate de evacuare a victimelor cu fracturi prevăd:
- imobilizarea corectă şi sigură a fracturilor;
- îmbarcarea atentă, amplasarea comodă a victimelor în transport şi
transportarea lor cu precauţie;
- controlul şi slăbirea garoului peste fiecare oră.
Iarna, acordarea primului ajutor şi evacuarea victimelor se
efectuează în timp scurt, luând măsurile necesare de încălzire a lor
(ceai fierbinte, termofoare, acoperirea cu plapumă, manta etc.).
Ridicarea, deplasarea, urcarea în mijlocul de transport şi transportul
propriu-zis au o importanţă deosebită. Multe complicaţii pot apărea
datorită unor greşeli comise cu ocazia ridicării şi a transportului celor
politraumatizaţi.
În timpul mobilizării accidentatul trebuie manevrat cu atenţie. Orice
reacţie din partea victimei constînd în modificarea pulsului şi ritmului
respirator, accentuarea palorii trebuie să modeleze atitudinea
salvatorilor. La răniţii cu starea de conştienţă absentă trebuie sporită
atenţia pentru a se evita gesturi ce ar putea agrava tulburările
funcţionale existente.
 Ridicarea şi aşezarea accidentatului pe o targă sau alt mijloc
improvizat de transport trebuie făcute de mai multe persoane care se
vor aşeza la capul şi picioarele victimei. Una va introduce braţele sub
umerii victimei, alta sub bazin şi cealaltă sub picioare. Salvatorii vor
ridica simultan accidentatul cu 30-40 cm atît cît este necesar să se
introducă targa dedesubt. Prin mişcări sincrone rănitul va fi aşezat pe
targă, axul cap-gît-torace-bazin fiind menţinut tot timpul în acelaşi plan.
După aşezarea pe targă se va face un nou inventar al leziunilor.
Se va controla hemostaza, se vor imobiliza eventualele fracturi şi se
vor pansa rănile.
Sunt de evitat improvizaţii sau inovaţii care depăşesc cunoştinţele
sanitare ale salvatorului.
Transportul cu targa se va face în poziţia orizontală, cu evitarea
balansului şi a zdruncinării rănitului.
Dacă victima a pierdut mult sînge capul îi va fi menţinut mai jos
decît restul corpului; în traumatismele toracelui capul şi pieptul vor fi
aşezate mai sus. Accidentaţii care şi-au pierdut cunoştinţa, cei cu
sîngerări pe nas sau prin gură vor fi aşezaţi cu capul întors într-o parte
pentru a se evita sufocarea prin vărsături.
 Dacă se suspectează o fractură a coloanei vertebrale, pentru
evitarea pericolului secţiunii măduvei spinării, salvatorii vor menţine în
timpul ridicării rănitului umerii şi bazinul la acelaşi nivel; transportul se
va face pe un plan dur între perne, ghemuri de haine pentru a se evita
deplasările laterale necontrolate.
În caz de necesitate targa poate fi improvizată din două beţe solide,
vergele metalice sau ţevi care trebuie să fie mai lungi decât corpul
rănitului şi se pot lega sau fixa cu frânghii trecute în opt, cu o manta sau
cu o pătură.

Targă improvizată cu ajutorul unei Targă improvizată dintr-un

frânghii veston
 Dacă sunt de urcat scări sau pante se va evita înclinarea excesivă
a tărgii, iar pe timpul transportului se va avea în vedere menţinerea
orizontalităţii tărgii.

Poziţia tărgii la urcarea, coborârea unei scări

Trecerea unui obstacol
 a) b) c)
Transportul rănitului: a - cu chinga de către un singur purtător; b – cu ajutorul unui scaun, c –
pe braţe orizontal
a) pe ambii umeri b) în braţe c) în cârcă d) pe un singur umăr
Transportul rănitului
Mulţumesc
pentru
atenţie
b) Primul ajutor în intoxicaţiile cu antigel şi lichid de frână.
Antigelul şi lichidul de frână au aceeaşi culoare, gust şi miros ca şi
alcoolul.
Ele se folosesc în sistemele de răcire a motoarelor şi de frânare. Pătrunderea
lor în organism pe calc digestivă chiar şi în cantităţi mici provoacă intoxicaţii
grave cu sfârşit letal. Iniţial predomină simptomele ebrietăţii (beţiei), apoi apar
dureri de cap, greţuri, vomă, dureri în abdomen, diaree. Bolnavul îşi pierde
cunoştinţa, apare cianoza, rigiditatea muşchilor occipitali, respiraţie profundă
zgomotoasă, edem pulmonar, convulsie, anurie şi survine decesul.
Primul ajutor constă în evacuarea din stomacul victimei a antigelului prin
provocarea artificială {cu degetele) a vomei, după administrarea a 4-5 pahare
de apă. Procedura aceasta se repetă de 2-3 ori, apoi bolnavul trebuie
transportat urgent la punctul medical al unităţii, în instituţiile medico-
militare .sau civile apropiate.
Primul ajutor în intoxicaţii cu alcool metilic (metanol).
Alcoolul metilic este foarte toxic, are miros specific de alcool etilic. Se foloseşte
drept carburant şi dizolvant al carburanţilor. Întrebuinţarea lui ca băutură
provoacă intoxicaţii de diferite grade. La început apar simptomele ebrietăţii,
apoi dureri de cap, greaţă, vomă, dureri în abdomen, dereglarea respiraţiei,
cianoza, transpiraţie rece, convulsii, colaps, comă. Bolnavii foarte des îşi pierd
vederea (orbesc). Cazurile grave au sfârşit letal.
Primul ajutor este asemănător ca şi la intoxicaţiile cu antigel.

d) Primul ajutor în intoxicaţii cu benzină etilată (antidetonantă).

Benzina etilată se deosebeşte de benzina normală prin faptul că în ea se
adaugă un lichid etilic, care conţine o substanţă toxică - tetraetil de plumb
(TEP). Intoxicaţia poate avea ioc în cazul folosirii neatente a benzinei etilate şi
pătrunderii ei în organism pe cale digestivă, prin căile respiratorii prin
tegumente intacte sau lezate.
Încălcarea regulilor de păstrare, transportare şi transvazare a benzinei,
folosirea ei la spălatul mâinilor, de asemenea, pot provoca intoxicaţii.
Intoxicaţiile cu tetraetil de plumb pot fi acute şi cronice.
Intoxicaţia acută la început se aseamănă cu starea de ebrietate, apoi peste
câteva ore sau zile apar slăbiciuni, dureri de cap, insomnie, visuri de coşmar,
salivaţie abundentă în timpul somnului, dereglări gastrointestinale, senzaţia de
corpi străini (sârmă, fire de păr) în cavitatea bucală. În cazuri grave apar
dereglări serioase în organism, care duc la sfârşit letal.
Intoxicaţia cronică este posibilă în urma pătrunderii sistematice în sânge a
tetraetilului de plumb în cantităţi mici. Ca urmare pielea devine palidă, apar
dureri de cap, insomnie.
Primul ajutor în caz dacă benzina etilată a nimerit pe echipament şi piele,
constă în scoaterea îmbrăcămintei şi spălarea rapidă a pielii cu benzină
neetilată sau petrol lampant, apoi cu apă şi săpun.
În caz de intoxicaţii pe cale digestivă, cei intoxicaţi trebuie transportaţi
cât mai urgent la cel mai apropiat punct medical sau spital (militar sau civil).
e) Intoxicarea cu oxid de carbon (asfixiere), bioxid de carbon:
Oxidul de carbon (gaze de eşapament)se formează în procesul arderii
incomplete a diferitelor substanţe. Este un gaz tară miros şi gust, foarte
periculos, deoarece poate provoca intoxicaţii imperceptibile.
Intoxicaţia poate surveni în urma inspiraţiei aerului, care conţine oxid de
carbon, în timpul încălzirii sobelor, funcţionării motoarelor cu ardere internă,
exploziilor şi tragerii la ţintă.
Simptomele intoxicării cu oxid de carbon (asfixiere) – durerea de cap
pulsativă, ameţeală, slăbiciuni, greaţă, zgomot în urechi, dureri în regiunea
tâmplelor, miastenie în picioare, greţuri,
În cazuri mai grave - vomă, paloarea feţei, miastenie, convulsii, pierderea
cunoştinţei, dispnee şi oprirea respiraţiei..
Primul ajutor:
- de a scoate lezatul la aer liber;
- de a-i deschide gulerul, cureaua şi centura, a-l elibera de hainele care-l
strâmtorează;
- se dă să miroase amoniac ca bolnavul să-şi vină în fire;
- la oprirea respiraţiei de început urgent a face respiraţie artificială;
- de încălzit lezatul şi de a-l acoperi călduros (de pus alături ploşti cu apă
fierbinte).
Simptomele intoxicării cu bioxid de carbon – dispnee bruscă,
fierbinţeală, sudori reci, greţuri,
vomitări, pierderea cunoştinţei, respiraţie spasmodică.
Primul ajutor se acordă ca şi în cazul intoxicării cu oxid de carbon.
f) Intoxicarea cu lichide toxice:
În cazul intoxicării cu astfel de lichide toxice ca acizii şi alcaliile este
necesar:
- de a clăti urgent gura cu apă;
- de a bea trei-patru pahare cu apă;
- de culcat lezatul şi învelit călduros etc. (de a pune în jur ploşti cu apă
fierbinte).
Este categoric interzis de a provoca vomitarea.
În cazul intoxicării cu alte lichide toxice lezatul trebuie să bea cât mai
multă apă, să provoace vomitarea cu introducerea a două degete în gură.
Această procedură trebuie repetată de câteva ori, în timpul pauzei lezatului să i
se dea să bea apă curată în cantităţi mari. De culcat lezatul şi de-l învelit
călduros etc.
În toate cazurile lezatul trebuie expediat la punctul medical.
În cazul nimeririi pe piele a benzinei etilate şi altor substanţe toxice, în
afară de acizi şi alcalii, imediat de şters lichidul toxic de pe piele cu o cârpă
înmuiată în gaz lampant şi de spălat acest loc cu apă caldă şi săpun. Dacă
lichidul toxic a nimerit pe haine şi le-a udat, îmbrăcămintea trebuie imediat
scoasă şi pielea ştearsă cu vată înmuiată în gaz lampant, apoi corpul de spălat
cu săpun sub duş şi de îmbrăcat lenjerie curată.
Intoxicaţiile provocate de acizi (sulfuric, clorhidric, acetic) şi soluţii alcaline
(sodă caustică, potasiu caustic, var) se caracterizează prin apariţia
fenomenului arsurilor chimice.
Primul ajutor constă în spălarea urgentă şi abundentă a stomacului cu apă
sau soluţii speciale, în caz de intoxicaţii cu acizi - spălarea stomacului se
efectuează cu soluţie de bicarbonat de sodiu (2-3 linguriţe de soluţie de
bicarbonat la un litru de apă), iar la intoxicaţiile cu soluţii alcaline - spălarea
stomacului cu soluţie de acid acetic (1-2 linguriţe de oţet la un litru de apă) şi
transportarea bolnavilor la cea mai apropiată instituţie medicală.

Primul ajutor în intoxicaţiile cu substanţe acide (acid azotic, clorhidric,

sulfuric, fenic)
- administrarea a 2-3 litri de lapte sau apă în care au fost bătute 8-10 ouă şi s-
au adăugat 1-3 linguri de magneziu calcinat sau hidroxid de aluminiu;
- badijonarea leziunilor bucale cu soluţie de glicerină boraxată.
Interdicţii: să se producă vărsături; să se administreze carbonaţi sau
bicarbonaţi care prin degajare de CO destind stomacul şi favorizează
perforaţiile acestuia.
Prim ajutor în intoxicaţiile alimentare.
- administrarea de apă călduţă 200-300 ml o dată;
- provocarea de vărsături;
- administrarea de purgative dacă au trecut 2-3 ore de la ingestia toxicului.
g) Primul ajutor în intoxicaţiile acute pe cale digestivă.
Obiective: recunoaşterea semnelor: bolnavul este palid, are ameţeli, tulburări
respiratorii, puls slab; pe buze, pe mucoasa bucală se observă urme de arsură sub
forma unor pete gălbui sau albicioase.
Primul ajutor:
- administrare de apă călduţă cu 8 tablete de cărbune animal la 1 litru de apă;
- provocarea de vărsături la pacienţii conştienţi prin administrare de apă caldă sărată (3
linguriţe de sare la 1 pahar cu apă);
- administrare de purgativ salin;
- transport urgent la cea mai apropiată unitate sanitară.
Primul ajutor în intoxicaţiile cu substanţe bazice (amoniac, sodă caustică, salicilat de
sodiu)
- administrarea a 2-3 litri de apă caldă, lapte, sucuri de fructe sau suspensie de cărbune
animal;
- după administrarea fracţionată a lichidelor menţionate anterior vom încerca provocarea
de vărsături prin atingerea fundului gîtului cu un apăsător de limbă, coadă de lingură sau
cu degetele;
acest gest nu se aplică dacă:
- lichidul toxic a fost ingerat cu 2-3 ore m urmă;
- pacientul este inconştient;
- pacientul este bolnav cardiac cunoscut;
- pacientul este femeie gravidă.
Primul ajutor în intoxicaţiile cu somnifere, tranchilizante.
- eliberarea fundului gâtului de eventualele mucozităţi sau resturi alimentare provenite
din vărsături;
4. Primul ajutor în arsuri, hipotermie, înec şi alte situaţii critice.
a) Primul ajutor în caz de sincopă.
Sincopa reprezintă pierderea de scurtă durată a cunoştinţei în urma irigării
insuficiente cu sânge a creierului. În aceste cazuri omul cade, faţa devine
palidă, apare transpiraţia rece, pulsul este slab şi frecvent, respiraţia
superficială, pupilele ochilor se dilată.
Cauzele sincopei sunt diferite: spaima, frica, aflarea îndelungată în poziţie
imobilă (nemişcat), în spaţiu neaerisit, slăbiciune după boală, şoc nervos ş.a.
Acordarea primului ajutor constă în aşezarea orizontală a victimei cu picioarele
ridicate (pentru irigarea mai rapidă cu sânge a creierului), descheierea gulerului
şi scoaterea centurii, evacuarea persoanei la aer curat, stropirea feţei şi
pieptului cu apă rece. Dacă aceste măsuri n-au efect, victimei i se dă să
miroase amoniac şi se aplică respiraţia artificială.
b) Primul ajutor în arsuri.
Arsurile pot fi: termice, chimice, electrice.
În caz de arsură termică:
- se descoperă atent locul arsurii, nu se extrage nimic de pe suprafaţa ei;
- se aplică pansament din tifon steril sau pansament aseptic;
- se acoperă călduros cel lezat;
- locul arsurii nu se unge cu vaselină, grăsimi, nu se deschid beşicile.
În caz de arsură chimică:
- se spală locul arsurii cu un şuvoi abundent de apă;
- se aplică pansament steril;
- nu se atinge cu mâinile locul arsurii, nu se unge locul arsurii cu vaselină,
grăsimi, nu se deschid beşicile;
- la arsurile cu acid suprafaţa pielii se spală cu soluţie de sodă 2%, la arsurile
cu alcalii – cu soluţie de acid boric de 2%.
În caz de arsură electrică:
- se descoperă locul arsurii, nu se extrage nimic de pe suprafaţa ei; se aplică
pansament steril.
După acordarea primului ajutor lezatul trebuie expediat la punctul medical.

Obiective: recunoaşterea agentului cauzator şi eliminarea acestuia:

a) agent termic - acoperirea rănitului cu o haină sau cu orice alt material larg şi
nesintetic şi rostogolirea sa pe pământ pentru a stinge flăcările;
b) curent electric - întreruperea sursei sau îndepărtarea victimei folosind un
material izolator (funii, îmbrăcăminte, lemne uscate);
c) agent chimic - se îndepărtează substanţele chimice lichide prin dizolvare cu
cât mai multă apă sau alte lichide neinflamabile; se îndepărtează substanţele
chimice solide prin periere sau prin dizolvare cu apă - dacă este disponibilă în
cantităţi suficiente; se stinge fosforul alb cu apă, cârpă umedă sau cu noroi
umed;
d) laser - se scoate victima din zona de pericol.
Primul ajutor constă în:
- înlăturarea fragmentelor de îmbrăcăminte care acoperă zona arsă şi
acoperirea acesteia cu comprese sterile sau alte materiale curate; dacă
îmbrăcămintea este lipită, rănitul nu va fi dezbrăcat;
- dacă mâna sau încheietura acesteia este arsă, se înlătură bijuteriile (inel,
ceas) şi vor fi introduse în buzunar; dacă arsura a fost provocată de fosfor alb,
compresa sterilă va fi umezită;
- administrarea de analgetice simple (algocalmin, antinevralgic) asociate cu
sedative uşoare (extraveral, meprobamat) pentru combaterea eventualului şoc;
- administrarea de lichide dulci sau puţin sărate;
- administrarea de vaccin antitetanic când arsurile sunt murdărite cu pământ.
Interdicţii:
- nu se vor provoca răni suplimentare prin scurgerea veziculelor care acoperă
zona arsă; nu se aplică grăsimi (ulei, unt, smântână) sau unguente peste
suprafaţa arsă;
- nu se vor utiliza soluţii alcoolice pentru neutralizarea acizilor, deoarece
sărurile formate pot fi mai caustice, decât acizii diluaţi prin spălare.
c) Primul ajutor în hipertermie, insolaţie.
Simptomele şocului hipertermic – dureri de cap, se face negru înaintea
ochilor, greţuri, vomitări, transpiraţie, respiraţie superficială, dureri în spate şi
picioare, pierderi de cunoştinţă, la insolaţie pot apărea pierderi de cunoştinţă şi
spasme.
Primul ajutor în cazuri de şoc hipertermic şi insolaţie constă, în primul rând, în
normalizarea temperaturii corpului (răcorirea), scoaterea victimei la aer curat, la
umbră şi răcoare, aşezarea ei orizontal cu capul ridicat, descheierea gulerului
şi a centurii, stropirea cu apă rece a pieptului şi a capului, aplicarea compresei
reci la cap. Dacă victima n-a pierdut cunoştinţa, i se dă să bea apă rece, dacă
nu respiră - se aplică respiraţia artificială.
Pentru prevenirea insolaţiei, în timpul caid cu soare trebuie acoperit capul,
marşurile pe jos se efectuează pe răcoare, se fac întreruperi la instrucţii şi
lucru, popasuri la umbră.
La acordarea primului ajutor:
- lezatul se duce în umbră;
- i se dă poziţia semişezând;
- i se deschide gulerul, cureaua, i se scot hainele care-l strâmtorează;
- i se stropeşte pieptul şi capul cu apă rece;
- i se dă să bea apă rece;
- în cazul lipsei respiraţiei i se face respiraţie artificială.
Obiective: recunoaşterea semnelor şi simptoamelor:
- crampe musculare;
- epuizare (transpiraţie excesivă cu tegumente palide, umede şi reci, dureri de
cap, ameţeli, senzaţie de greaţă);
- congestie (tegumente roşii, calde, uscate, dureri de cap, ameţeală, greaţă,
stare de confuzie, pierdere temporară a conştiinţei, puls şi respiraţia oscilantă).
Prim ajutor:
a) crampe musculare:
- se scoate pacientul la umbră (se improvizează un paravan pentru umbrire);
- se desface îmbrăcămintea (mai puţin într-un mediu contaminat chimic);
- administrarea de lichid rece în ritm lent;
- se solicită asistenţă medicală dacă crampele persistă.
b) epuizare:
- se scoate pacientul la umbră sau se improvizează un paravan adecvat;
- se desface şi se scoate îmbrăcămintea şi încălţămintea, mai putin într-un
mediu contaminat chimic;
- se stropeşte şi se face vînt (mai puţin într-un mediu contaminat chimic);
- se administrează lichid rece;
- se ridică picioarele pacientului uşor peste nivelul planului capului;
- se supraveghează pînă la dispariţia simptomelor sau pînă la sosirea
asistenţei medicale.
c) congestia este o urgenţă medicală cu potenţial risc vital dacă nu este tratată
imediat; măsurile de prim ajutor vor fi începute imediat şi se vor continua pe
timpul evacuării:
- se scoate pacientul la umbră sau se improvizează un paravan pentru umbrire;
- se desfac hainele (mai puţin în mediu chimic contaminat);
- se introduce pacientul în apă rece sau se toarnă pe el apă, apoi se face vînt,
după care se masează mîinile şi picioarele (mai puţin în mediu contaminat
chimic);
- se ridică picioarele pacientului uşor peste nivelul planului capului;
- se administrează lichide reci dacă pacientul este conştient.

Profilaxie: consum în mod repetat de lichide cu temperatură medie, în cantităţi

mici (lichidele reci se absorb mai lent); apa se va consuma chiar dacă nu este
prezentă senzaţia de sete. Adăugarea unui supliment de sare se va face doar
la indicaţia personalului medical autorizat şi, ori de cîte ori este posibil, se vor
completa rezervele de apă.
d) Primul ajutor în hipotermie, degerături.
Obiective: recunoaşterea etapelor succesive:
- iniţial somnolenţă, apatie, apoi creşterea ritmului respirator, reducerea
numărului de pulsaţii cardiace pe minut, tegumentele devin marmorate, apoi
livide, pierderea stării de conştiinţă, corpul devine rigid.
Primul ajutor va urmări:
- reîncălzirea şi reanimarea (prin respiraţie artificială sau prin administrare de
oxigen sub presiune) şi transportul către o unitate medicală;
- reîncălzirea se face întotdeauna de la exterior la interiorul organismului; ideal
şi rapid s-ar realiza prin imersiune în apă caldă a cărei temperatură va fi mărită
treptat până la 35º-45ºC. Această modalitate poate fi substituită prin
împachetări cu sticle cu apă caldă;
- nu se vor administra băuturi calde care induc încălzirea internă în timp ce
zonele periferice continuă să se răcească; nu se vor administra medicamente
activatoare ale circulaţiei şi respiraţiei, deoarece produc mobilizarea sângelui
rece periferic, care va răci în continuare zona internă a organismului; nu se bea
alcool, deoarece după o senzaţie trecătoare de confort se produce accentuarea
dependenţei de căldură;
- evitarea consumului de tutun, care reduce aportul sîngelui la nivelul pielii;
- respiraţia artificială se va face numai prin metoda gură la gură, alte metode
contribuind prin mişcările executate asupra victimei la mobilizarea sîngelui rece
din periferie;
 - transportul se va face în poziţie orizontală pentru a evita tulburările de
circulaţie ale sîngelui din sfera cerebrală.
Profilaxie:
- echipamentul trebuie să fie dispus în straturi succesive, dar nu foarte strîns
pentru că împiedică circulaţia şi ventilaţia;
- echipamentul să fie uscat şi curat;
- capul va fi protejat corespunzător, iar faţa şi urechile vor fi încălzite cu ajutorul
mănuşilor şi prin exerciţii cu musculatura facială;
- ciorapii trebuie să fie uscaţi şi curaţi, cei uzaţi şi umezi necesitînd să fie
înlocuiţi urgent;
- bocancii trebuie să fie mai largi pentru a nu împiedica circulaţia locală;
- mîinile vor fi protejate cu mănuşi mai largi pentru a nu strînge degetele si pot fi
încălzite prin introducerea lor sub învelişul protector al echipamentului; pe cît
posibil se va evita contactul mîinilor cu zăpada şi cu obiecte metalice.
- exerciţii uşoare cu muşchii membrelor superioare, inferioare şi ai trunchiului
care păstrează căldura internă a organismului;
- hrana trebuie consumată complet pentru menţinerea nivelului energetic intern
al organismului;
- consumul de lichide, preferabil calde, trebuie să fie suficient, deoarece
deshidratarea se poate produce şi în condiţii de hiportermie;
- interdicţia consumului de alcool care dă senzaţie trecătoare de căldură
imediat după ingestie urmată de pierdere calorică consecutivă.
Primul ajutor în degerături.
Simptomele – senzaţie de frig, dureri, înţepături, pierderea sensibilităţii pielii.
Este necesar de a încălzi şi a face frecţie pielii înălbite cu palma până în
momentul când ea se va înroşi şi-şi va restabili sensibilitatea.
Nu se admite de a face frecţie cu zăpadă, mănuşi murdare, obiecte aspre.
În cazul apariţiei băşicilor sau zonelor necrozate, se aplică pansament
steril.
Obiective: recunoaşterea semnelor şi simptomelor:
- senzaţie de amorţeală sau înţepenire a unui segment corporal;
- albirea bruscă a pielii în zona afectată, urmată de senzaţia aparentă de
mâncărime;
- înroşirea pielii;
- apariţia de vezicule;
- zone dureroase sau tumefiate;
- pierderea sensibilităţii tactile în zona afectată;
- piele palidă, galbenă ca ceara.

Tratament:
- faţa, urechile şi nasul se acoperă;
- mâinile se introduc sub învelişul hainei; se desfac si se scot bijuteriile;
- picioarele se acoperă dacă prezintă zone descoperite;
- se acoperă victima cu o pătură sau alt material uscat.
Interdicţii:
- nu se udă părţile îngheţate;
- nu se freacă degerătura cu zăpadă;
- nu se expune corpul la surse puternice de căldură;
- nu se freacă sau se mişcă partea îngheţată pentru a activa circulaţia
- nu se fumează;
- nu se consumă alcool.
d) Primul ajutor în înec.
Primul ajutor în caz de submersiune, constă în scoaterea victimei din apă,
dezbrăcarea şi curăţarea cavităţii bucale şi nazale de nisip, nămol, plante
acvatice ş.a.
În caz de trismus trebuie de descleştat maxilarele, de scos limba în afară şi de
fixat de bărbie, pentru a preveni înghiţirea ei. Apoi persoana, care acordă
primul ajutor, aşează victima eu abdomenul pe genunchiul său (pe scaun,
bancă, rulou din îmbrăcăminte etc.) cu capul în jos şi apasă cu mâinile pe
spatele ei ca să se evacueze apa din căile respiratorii, plămâni şi stomac.
Când încetează scurgerea apei din cavitatea bucală şi nazala, victima este
culcată pe pământ cu faţa în sus şi i se aplică respiraţia artificială, până la
apariţia respiraţiei normale, totodată corpul îi este încălzit prin fricţiuni şi
acoperit cu îmbrăcăminte uscată.
La revenire i se dă să bea ceai, alcool, apoi se transportă la cel mai apropiată
instituţie medicală.
Obiective: combaterea insuficienţei respiratorii.
Prim ajutor:
- scoaterea din apă cât mai urgentă a accidentatului;
- eliberarea căilor aeriene de eventualele corpuri străine;
- efectuarea respiraţiei artificiale şi a masajului cardiac extern.
Ordinea acordării primului ajutor.
- se deschide gulerul, cureaua şi centura;
- se curăţă gura şi faringele de nămol, iarbă cu ajutorul degetului înfăşurat cu o
bucată de tifon sau batistă;
- se întoarce lezatul cu faţa în jos şi se pune cu abdomenul pe un genunchi
îndoit astfel, încât capul şi umerii să fie lăsaţi în jos;
- se apasă cu palma pe spinarea lezatului pentru a elimina apa din plămâni şi
stomac;
- se culcă pe o manta, plapomă aşternută;
- pentru a nu permite înghiţirea limbii ea trebuie legată cu tifon sau batistă de
bărbie sau ţinută cu degetele învelite cu tifon sau batistă;
- capul se întoarce pe o parte, ca în caz de vomitare lichidul să nu nimerească
în căile respiratorii;
- se foloseşte respiraţia artificială (se face fără întrerupere până la restabilirea
totală a respiraţiei);
- se frecţionează pielea, se încălzeşte lezatul (acoperindu-l cu ploşti cu apă
fierbinte), periodic i se aduce la nas vată înmuiată în soluţie de amoniac.
Aducând lezatul în cunoştinţă, el se înveleşte cald, i se dă să bea ceai
fierbinte şi se expediază la punctul medical.
e) Primul ajutor în electrocutări.
Simptomele – lezatul pierde cunoştinţa, se observă o scădere a
funcţiei sistemului cardiatic, spasme arsuri.
Înainte de toate, se eliberează lezatul de acţiunea curentului electric.
Pentru aceasta e necesar de a tăia firele cu toporul sau cazmaua care au
mânerile uscate; învelind mâinile cu pânză uscată se îndepărtează de cel lezat
firele cu un băţ sau scândură. În asemenea cazuri este binevenită folosirea
mănuşilor şi cizmelor de cauciuc.
Dacă lezatul a încetat să respire, i se face respiraţie artificială şi nu se
încetează acest proces până se va restabili respiraţia.
La arsuri se va aplica pansamentul steril.
Obiective: eliberarea victimei de contactul cu sursa electrică prin întreruperea
aprovizionării cu curent, ruperea conductorului cu un băţ, topor sau lopată cu
mâner de lemn sau desprinderea accidentatului de conductorul electric de
către un salvator care va folosi mănuşi de cauciuc.
Prim ajutor:
- dacă accidentatul şi-a pierdut cunoştinţa, dar are respiraţia prezentă se vor
dezobstrua căile respiratorii menţinându-se capul accidentatului în extensie iar
mandibula întinsă înainte;
- dacă electrocutatul este conştient i se va da să bea un pahar cu apă în care
s-a dizolvat o linguriţă de bicarbonat;
- dacă funcţiile vitale ale accidentatului sunt suprimate se vor lua măsuri de
reanimare respiratorie şi cardiacă.
Fulgerul este o descărcătură electrică atmosferică de scurta durată, dar cu un
potenţial de energie înalt. În cazuri de fulguraţie directă sfârşitul, de obicei, este
letal, iar în apropiere duce la leziuni corporale grave şi pierderea cunoştinţei.
Primul ajutor în cazuri de fulguraţie este ca şi la electrocutarea cu curent
electric. Se interzice de a acoperi cu pământ accidentaţii cu curent electric şi
fulger, deoarece aceasta agravează starea lor şi duce la pierderea timpului
necesar pentru acordarea primului ajutor.
f) Primul ajutor în caz de muşcături de şarpe.
Muşcăturile de şarpe (de exemplu de viperă) sânt primejdioase pentru om,
deoarece veninul pătrunde în sânge şi se răspândeşte prin tot organismul. In
locul muşcăturii apare o durere vie, edem, hemoragie subcutanată. După
pătrunderea veninului în sânge apar simptomele generale de intoxicaţie:
somnolenţă, slăbiciune, vomă, convulsii şi sfârşit letal în urma paraliziei
respiratorii.
Primul ajutor constă în prevenirea pătrunderii şi răspândirii veninului în sânge,
de aceea este necesar de aplicat un garou (frânghie, basma ş.a.) pe membru,
mai sus de muşcătură, apoi de eliminat veninul din rană prin stoarcerea cu
sângele şi limfa sau cu ajutorul ventuzei (pahar).
Tehnica aplicării ventuzelor este simplă: un tampon din vată se îmbibă cu
alcool sau benzină, se aprinde şi se introduce în ventuză, după aceea se
scoate repede şi ventuza se aplică peste rană, în timpul acesta garoul se
slăbeşte treptat. Apoi se aplică un pansament şi victima este transportată la
spitalul din apropiere.
Absorbirea veninului din rană cu gura este periculoasă, dacă persoana care
acordă primul ajutor, are leziuni, chiar şi microscopice, pe mucoasa cavităţii
bucale.
Obiective: recunoaştere semne şi simptome:
- umflătura este înconjurată de pete albăstrui, după câteva minute până la 2-3
ore apar durere de cap, ameţeli, vărsături, scaune diareice sanguinolente,
transpiraţii reci, slăbiciune generală, accelerarea pulsului, scăderea tensiunii
arteriale.
Primul ajutor:
- aşezarea celui muşcat cu capul mai jos decât restul corpului într-o imobilitate
relativă, aşezarea unui garou deasupra muşcăturii, spălarea abundentă a zonei
muşcate cu apă curată cu o soluţie uşor antiseptică, pansarea sterilă; facultativ
se poate aplica local gheaţă; pe cale generală se poate administra ceai sau
cafea.
Profilaxie:
- recunoaşterea minuţioasă a zonei de dispunere a cortului pentru adăpostul de
noapte, verificarea atentă a aşternutului şi a echipamentului înainte de culcare;
- evitarea deplasării în zone necunoscute cu iarbă înaltă şi roci numeroase
între crepuscul şi lumină diurnă deplină;
- staţionarea temporară în zonele necunoscute cu iarbă înaltă şi cu roci între
care şerpii se pot ascunde;
- evitarea scăldatului în locuri cu specii numeroase de şerpi;
- evitarea manipulării după ucidere a şerpilor deoarece aceştia mai pot mişca
reflex pînă la 30 minute de la moartea aparentă.
g) Primul ajutor în caz de înţepături de insecte.
Înţepătura unor păianjeni veninoşi, întâlniţi mai rar la noi în ţară, poate provoca
accidente grave, care se manifestă prin dureri vii locale, apoi în tot corpul,
contractări (înţepenirea membrelor, a peretelui abdominal), micşorarea
pupilelor, transpiraţii, respiraţie grea.
Obiective: recunoaşterea semnelor şi simptomelor intoxicaţiei: înroşirea
locului, umflătură la locul înţepăturii, tremurături, contracţii musculare, tulburări
ale respiraţiei şi pulsului.
- pe cale digestivă: greţuri, vărsături, dureri abdominale.
- pe cale inhalatorie: micşorarea pupilei, dureri de cap, transpiraţii, tuse,
greutate în respiraţie, contracturi musculare, rărirea pulsului.
- pe cale cutanată: transpiraţii abundente, contractură musculară locală.
Primul ajutor constă în culcarea bolnavului, în aplicarea pungilor cu gheaţă pe
locul înţepăturii, a garoului şi a ventuzei, apoi se transportă la spital.
- eventuala extracţie a acului insectei cu o pensetă sau cu degetele, aplicarea
de comprese cu alcool sau cantităţi reduse de scrum de ţigară sau sodă de
rufe, deasupra compresei se poate aşeza o pungă cu gheaţă, administrare de
antinevralgic pentru calmarea durerilor.
- aplicarea unui garou deasupra locului muşcat de păianjen sau scorpion
pentru a opri înaintarea toxicului în organism.
h) Primul ajutor în caz de nimerire sub dărâmături.
Pe timp de război (în timpul exploziilor obuzelor şi bombelor), în caz de
calamităţi naturale (cutremur de pământ, inundaţii), în timpul lucrărilor de
terasament, poate avea loc acoperirea oamenilor cu dărâmături şi
decesul lor în urma asfixiei şi altor leziuni corporale grave. Prima acţiune, care
trebuie iniţiată imediat, este scoaterea atentă a victimelor de sub dărâmături şi
acordarea primului ajutor, care constă în curăţirea cavităţii bucale şi nazale de
nisip şi alte corpuri străine (eterogene) şi efectuarea respiraţiei artificiale.
Dacă se constată alte leziuni corporale (plăgi, hemoragii, fracturi), se aplică
pansamente aseptice, garouri hemostatice, imobilizarea de transport şi
evacuarea la spitalele din apropiere.
 Tabloul clinic al rănilor se compune din simptome
locale şi generale.

durerea, anemia acută, şocul,

hemoragia infecţia în rană etc.

Rănile prin arme de foc (provocate de gloanţe, schije) se numesc de

glonţ, şi traumatizează în principal ţesuturile. Adesea glontele ori schija,
nimerind în oasele scheletului, le mărunţeşte, iar fragmentele traumatizează
ţesuturile moi.
Dacă la rănirea prin arma de foc pe corp sânt orificii de intrare şi ieşire,
rănile se numesc transfixiante, dar dacă glontele sau schija se opreşte în
ţesuturi - se numesc „răni oarbe".
Glontele sau schija pot trauma pielea şi ţesuturile situate sub ea, fără ca
să se adâncească. Aceste răni se numesc tangenţiale şi, de obicei, n-au canal
şi sânt întredeschise.
În cazurile, când glontele sau schija la rănire nimeresc într-o cavitate
oarecare a corpului, plaga (rana) se numeşte penetrantă, iar când nu pătrund
în cavitate - nepenetrată.
b) Primul ajutor în hemoragii.
La hemoragia abundentă a rănii membrului se aplică garoul (jgut) special sau
garouri din mijloace improvizate (curea, batistă etc.)
La aplicarea garoului trebuie de respectat următoarele reguli:
- garoul se aplică pe extremitatea superioară până la rană, deasupra hainelor;
- membrele nu se strâng prea tare, limita compresiunii serveşte încetarea
hemoragiei;
- rana se pansează după ce a fost aplicat garoul;
- sub garou se lasă o scrisorică cu indicarea timpului când a fost aplicat;
- garoul pe membre nu se lasă mai mult de 2 ore (iarna – nu mai mult de o
oră).
După acordarea primului ajutor persoana lezată trebuie imediat expediată la
punctul medical.
Obiective: recunoaşterea semnelor hemoragiei externe:
- arteriale - sângele ţâşneşte ritmic, este oxigenat, roşu deschis la culoare;
- venoase - sângele curge în valuri inundând rana, este roşu închis la culoare;
- capilare - sânge roşu care musteşte la suprafaţa rănii.
Primul ajutor: oprirea hemoragiei - hemostaza:
- spontană - când oprirea sângerării se face de la sine;
- provizorie - când oprirea sângerării este temporară prin măsurile concrete
luate;
- definitivă - când oprirea sângerării este definitivă prin sutura sau ligatura
Hemostaza se face prin:
- compresia digitală asupra vasului până la aplicarea unui mijloc de compresie
mai puternic (elastic, cravată, curea, centură, faşă);
- compresia circulară aplicabilă secţiunilor vasculare ale membrelor superioare
şi inferioare cu ajutorul garoului - tub flexibil de cauciuc sau improvizat (elastic
mai lat, cravată, curea, centură, faşă); aplicarea garoului va fi însoţită de un
bilet cu ora aplicării sale;
- partea rănită va fi pansată şi învelită dacă temperatura exterioară este
scăzută;
- pentru prevenirea cangrenei garoul trebuie relaxat din timp în , timp pentru a
da posibilitatea oxigenării minimale a segmentului rănit.
În anumite situaţii compresia arterei prin flexia forţată a membrului poate înlocui
aplicarea garoului: la hemoragiile de la nivelul mâinii sau antebraţului se
fixează un sul de tifon, basma, pânză în plica cotului şi se flectează forţat
antebraţul pe braţ imobilizîndu-1 în această poziţie cu ajutorul unei feşi sau a
unei centuri.
La hemoragii la nivelul coapsei se aplică un sul de tifon sau de pânză la nivelul
plicii inguinale după care se flectează gamba pe coapsă şi coapsa pe
abdomen, ansamblul astfel format fixându-se cu ajutorul unei feşi, centuri sau
chingi.
La hemoragii la nivelul piciorului şi gambei se fixează la îndoitura genunchiului
un sul de tifon şi se flectează forţat gamba pe coapsă fixând-o în această
c) Hemoragii interne.
Obiective: recunoaşterea semnelor şi simptomelor
hemoragiei interne: puls mai rapid (peste 90 pe minut),
respiraţia mai frecventă, sete chinuitoare, paloarea
pielii şi a mucoaselor, ameţeală până la leşin, nelinişte,
uneori convulsii ale muşchilor corpului.
Primul ajutor:
- menţinerea poziţii capului mai jos decât restul
corpului, administrare de lichide uşor îndulcite şi cât se
poate de reci, aşezare de pungă cu gheaţă pe
abdomen (în suspiciunea apariţiei unei hemoragii
digestive.

Fig. 2.22. Schema principalelor puncte

Fig. 2.23. Comprimarea arterei
carotide (în hemoragii la nivelul
capului)
de comprimare
a vaselor pentru hemostaza de
scurtă durată:
1- artera carotidă;
Fig. 2.24. Comprimarea
arterei subclaviculare (în 2- artera subclaviculară;
hemoragii la nivelul capului) 3- artera humerală;
4- artera radială;
5-artera cubitală;
6- artera femurală;
7- artera pedioasă.
 Fig. 2.27. Comprimarea Fig. 2.28. Comprimarea arterei
Fig. 2.25. Comprimarea Fig. 2.26. Comprimarea arterei humerale cu un singur femurale în plica înghinală (în
arterei axiale (în hemoragii arterei humerale cu două deget. hemoragii la nivelul coapsei)
la nivelul porţiunii superioare degete (în hemoragii la .

a braţului) nivelul membrului superior)

A doua metodă folosită pentru oprirea hemoragiei constă în aplicarea unui garou din
bandă elastică, astfel
Fig. 2.29. încât
Garou sângele
improvizat săcoapsei
la rădăcina nu mai ajungă la plagă. Tehnica aceasta nu este,
însă, lipsită de pericole. Ca să ştim dacă aplicăm garoul sub plagă sau deasupra
acesteia, trebuie să distingem mai întâi felul sângerării. Dacă sângele este mai închis la
culoare şi hemoragia este continuă, atunci este vorba despre o sângerare venoasă şi
punem garoul sub plagă. Dacă sângele este roşu aprins şi hemoragia este ritmică
(sângele ţâşneşte), atunci este o sângerare arterială, iar garoul se aplică deasupra
plăgii.
 d) Primul ajutor în caz de fracturi.
Fracturile pot fi deschise şi închise. În toate cazurile trebuie asigurată
îngrijirea locurilor fracturate cu ajutorul pansamentului şi atelei (şina) imobile.
Se folosesc atele speciale şi atele din mijloace improvizate: lopata de geniu,
scânduri, beţe, placaj etc.
La fracturile închise:
- la fracturile falangelor degetelor – atela dintr-o surcea învelită cu vată sau
tifon. Se aplică pe dosul palmei sau pe faţa degetelor astfel, încât să acopere
degetul în lungime până la articulaţia radiocarpiană. Atela trebuie bandajată cu
tifon.
- la fracturile palmei – atela (de lăţimea palmei) se aplică pe palmă şi antebraţ,
de la rădăcina degetelor până la articulaţia cotului, apoi de bandajat.
- la fracturile antebraţului – atela se aplică de la rădăcinile degetelor până la
articulaţia cotului, inclusiv, mâna trebuie îndoită în cot şi agăţată pe basma,
curea sau o bucată de tifon.
- la fracturile umărului mâna trebuie îndoită în cot şi se aplică două atele: una
pe partea exterioară, cealaltă pe partea interioară a suprafeţei umărului, mâna
trebuie agăţată pe curea sau o bucată de tifon.
- la fracturile coapsei una din atele, cu lungimea de la axilă până la călcâi, se
aplică din exterior, cealaltă – de la inguen până la călcâi – pe suprafaţa
interioară a coapsei şi gambei.
- la fracturile gambei – două atele cu lungimea de la mijlocul coapsei până la
călcâi. Se aplică pe partea interioară şi exterioară a piciorului.
- la fracturile claviculei se bandajează mâna îndoită în articulaţia cotului lipită
de corp.
- la fracturile coastelor se bandajează strâns pieptul în poziţia de expiraţie.
- la fracturile bazinului şi coloanei vertebrale lezatul se aşează pe spate,
punând dedesubt scânduri, picioarele să fie uşor îndoite în genunchi, iar sub
ele se pune o manta, foaie de cort, se bandajează strâns bazinul.
Atelele se aplică deasupra echipamentului. Atunci când lipsesc atelele, la
fracturile membrelor este necesar: la fracturile mâinilor se bandajează mâna
îndoită în cot de corp; la fracturile picioarelor se bandajează piciorul fracturat
de cel sănătos.

La fracturile deschise:
- se descoperă locul fracturii;
- se ung marginile rănii cu tincură de iod;
- se aplică pe rană un bandaj din tifon steril cu vată sau pansament aseptic;
- se asigură îngrijirea locurilor fracturate cu ajutorul pansamentelor şi atelei;
- se acoperă lezatul cu plapomă etc. (pe timp rece).
În toate cazurile de fracturi lezatul se expediază urgent la punctul medical.
e) Primul ajutor în caz de lovituri.
Este necesar ca în locurile lovite să se aplice comprese reci şi
pansamente compresive din vată sau tifon. La existenţa loviturilor şi
zgârieturilor ele se badijonează cu tincură de iod şi se pansează cu tifon steril.
Simptomele loviturilor la cap, cutia toracică şi abdomen sunt: durerile
de cap, ameţelile, greţurile, vomitările, hemoptiziile, pierderile de cunoştinţă,
durerile în regiunea cutiei toracice şi abdomenului. În asemenea cazuri
persoana lezată trebuie să fie culcată şi să i se creeze linişte absolută; la
necesitate să fie expediată la punctul medical.

f) Primul ajutor în entorse (растяжений)

Obiective: recunoaşterea semnelor: durerea accentuată la orice mişcare a
articulaţiei afectate, deformarea şi uneori vânătaia ce se poate produce.
Primul ajutor: imobilizare provizorie, calmarea durerii.