Sunteți pe pagina 1din 2

Comisia Europeană - Comunicat de presă

Valoarea acordurilor comerciale ale UE depășește 2 mii de miliarde EUR


Brussels, 15 noiembrie 2023
Conform celui de al 3-lea raport anual privind punerea în aplicare și asigurarea respectării politicii
comerciale a UE, publicat astăzi, valoarea schimburilor comerciale ale UE prin intermediul acordurilor
de liber schimb cu partenerii mondiali a depășit 2 mii de miliarde EUR pentru prima dată în 2022.
Raportul Comisiei Europene evidențiază faptul că schimburile comerciale cu principalii 20 de
parteneri semnatari ai acordurilor comerciale au crescut în medie cu aproape 30 % în 2022. Comisia,
în colaborare cu statele membre și cu întreprinderile din UE, a eliminat, de asemenea, peste 30 de
bariere în calea comerțului în 19 țări. Eforturile de eliminare a acestor bariere în cursul ultimilor cinci
ani au contribuit la deblocarea a 7 miliarde EUR din exporturile UE numai în 2022. Acordurile noastre
au contribuit, de asemenea, la asigurarea unei mai bune protecții a mediului și a drepturilor
lucrătorilor.
UE dispune de cea mai mare rețea de acorduri comerciale din lume, cu un număr de 74 de țări în
total, reprezentând 44 % din totalul schimburilor comerciale ale UE. În 2022, schimburile comerciale
dintre UE și partenerii săi semnatari ai acordurilor comerciale (cu excepția produselor energetice) au
depășit schimburile UE cu toți ceilalți parteneri. Aceste acorduri au contribuit la susținerea comerțului
și a investițiilor într-un mediu de afaceri mondial dificil, caracterizat de provocări geopolitice din ce în
ce mai mari, cum ar fi agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Acordurile comerciale sprijină exporturile, reziliența și diversificarea
Acordurile comerciale au continuat să genereze creștere economică și lanțuri de aprovizionare mai
reziliente, prin:
Deschiderea de noi oportunități de export pentru producătorii și fermierii din UE: de
exemplu, în temeiul acordurilor comerciale respective, exporturile UE de produse farmaceutice
către Vietnam au crescut cu 152 %, de autoturisme și piese de schimb către Coreea de Sud cu
217 %, exporturile UE de carne către Canada au crescut cu 136 %, iar exporturile UE de
servicii către Canada au crescut cu 54 %. Comerțul UE sprijină 670 000 de întreprinderi mici și
mijlocii din UE care exportă în țări terțe.
Creșterea rezilienței exporturilor la șocurile externe: în 2022, exporturile UE de mărfuri
care fac obiectul unor sancțiuni către parteneri preferențiali au crescut cu 174 miliarde EUR,
compensând de departe cele 27 miliarde EUR pierdute în exporturile către Rusia.
Asigurarea accesului la factori de producție importanți și reducerea dependenței
excesive de o singură țară: în primii cinci ani de aplicare a acordului UE-Canada (CETA),
importurile UE de materii prime critice din Canada au crescut cu 56 %, în comparație cu o
creștere de numai 25 % din aceste produse din alte surse, contribuind la strategia UE de
diversificare a surselor de aprovizionare prin includerea altor furnizori decât Rusia. Materiile
prime critice sunt esențiale pentru transformarea verde și digitală a economiei UE.
Eliminarea barierelor și înregistrarea de progrese în ceea ce privește litigiile
În 2022, Comisia a obținut eliminarea a 31 de bariere în calea comerțului în 19 țări partenere,
contribuind la stimularea exporturilor UE în sectoare importante, cum ar fi sectorul agroalimentar,
cel farmaceutic și cel al sănătății și frumuseții.
Printre exemple se numără modificarea de către SUA a barierelor la import, existente de multă
vreme, pentru produsele din carne de oaie și capră, precum și eliminarea de către Costa Rica a taxei
decenale de 10 % pe berea importată din UE.
A continuat activitatea de soluționare a litigiilor în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului. UE a
lansat patru noi litigii, inclusiv un prim litigiu cu Regatul Unit, cu privire la o schemă discriminatorie
de subvenții pentru energia verde. Acest litigiu a fost soluționat de comun acord după numai patru
luni. De asemenea, UE a prevalat în litigiul său cu Turcia cu privire la practicile discriminatorii în
domeniul farmaceutic și monitorizează în prezent măsurile luate de Turcia în vederea asigurării
conformității.
Promovarea dezvoltării durabile
De asemenea, UE a înregistrat progrese în ceea ce privește aspectele legate de muncă și de mediu în
cadrul acordurilor care includ un capitol dedicat comerțului și dezvoltării durabile. Ca parte a acestei
activități, Japonia și Coreea de Sud au ratificat convențiile principale ale Organizației Internaționale a
Muncii prevăzute în respectivele lor acorduri comerciale cu UE. O colaborare mai strânsă cu Peru și
Columbia a determinat aceste țări să lanseze noi revizuiri ale codului muncii.
Informații suplimentare
Date esențiale (infografic și fișă informativă)
Raportul și Documentul de lucru al serviciilor Comisiei
Broșură despre raport
Cuvânt înainte al vicepreședintelui executiv Valdis Dombrovskis
Resurse suplimentare
Statistici comerciale generale pentru partenerii ALS
Utilizarea preferințelor în ceea ce privește importurile UE
Utilizarea preferințelor și economiile la taxele vamale în ceea ce privește exporturile UE
Gradul de utilizare a contingentelor tarifare deschise de UE pentru țări terțe
Gradul de utilizare a contingentelor tarifare deschise de țări terțe pentru UE
Întrebări frecvente despre utilizarea preferințelor și contingentele tarifare
Versiunile anterioare ale rapoartelor privind punerea în aplicare a ALS ale UE

IP/23/5742

Quotes:

Acordurile comerciale sunt fundamentale pentru securitatea economică a UE. Ele sprijină crearea de locuri de muncă, creșterea
economică și inovarea, ne ajută să răspundem șocurilor geopolitice și să reducem dependențele critice. O mai mare atenție
acordată punerii în aplicare și asigurării respectării normelor politicii comerciale a generat economii de miliarde pentru exportatorii
noștri, precum și o mai bună protecție a mediului și a drepturilor lucrătorilor – ceea ce înseamnă că acordurile noastre comerciale
aduc o valoare sporită.
Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv responsabil cu relațiile comerciale - 15/11/2023

Persoane de contact pentru presă:


Olof GILL (+32 2 296 59 66)
Ana APSE-PAESE (+32 2 298 73 48)
Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Related media
Visit of Michel Barnier, Chief Negotiator for Article 50 Negotiations with the United Kingdom, to the Port of Zeebrugge

S-ar putea să vă placă și