Avantajele și dezavantajele Uniunii Europene în contextul proceselor

de mondializare/globalizare

Care sunt avantajele extinderii pentru cetăţenii UE? În primul rând, stabilitatea mai
ridicată şi dezvoltarea paşnică, la care au contribuit extinderile succesive ale UE de-a lungul
anilor, reprezintă beneficii pentru toţi europenii. Si nu numai atât. Prin includerea pe piaţa
internă europeană a peste 100 milioane de consumatori cu putere de cumpărare în creştere,
cererea de produse provenind de la companiile din vechile state membre s-a intensificat.
Acest lucru a dus atât la păstrarea cât şi la crearea de locuri de muncă acasă. Aşa cum
cetăţenii germani profită de fiecare utilaj produs şi vândut de o companie germană în Polonia,
tot aşa fiecare tranzacţie a unei bănci olandeze în noile state membre vine în avantajul întregii
economii olandeze. Viceversa este în mod egal valabilă.

De adoptarea normelor de mediu şi de sănătate ale UE de către noile state membre

profită în egală măsură cetăţenii din vechile şi din noile state membre. Cele mai importante
puncte la ultimele negocieri de aderare au fost securitatea alimentară şi sănătatea animalelor.
UE a întreprins măsuri stricte pentru a aduce noii membri la standardele Uniunii. Instalaţiile
de procesare a produselor alimentare, fabricile de lapte şi abatoarele care nu îndeplineau
normele au fost închise înainte de aderare, şi numai cele care îndeplineau condiţiile au putut
sa-şi vândă produsele pe piaţa internă europeană. Punerea în aplicare a directivelor specifice
privind apa a dus la îmbunătăţirea calităţii apei potabile şi a apelor în ansamblu. De asemenea,
securitatea nucleară s-a îmbunătăţit ca urmare a extinderii. În cadrul obligaţiilor de aderare,
mai multe centrale nucleare care prezentau risc de securitate au fost închise. Securitatea
nucleară europeană s-a ameliorat prin iniţiativa noilor state membre de a se integra în sistemul
european de schimb rapid de informaţii prevăzut în caz de situaţii radiologice de urgenţă. În
urma extinderii, mai multe state au aderat la Tratatul Schengen, care acordă facilităţi de
circulaţie tuturor cetăţenilor. Integrarea noilor state membre în piaţa internă a traficului aerian
din UE a avut ca efect servicii de zbor mai sigure şi mai avantajoase. Cetăţenii UE mai pot
profita de extindere prin îmbunătăţirea oportunităţilor de afaceri şi a posibilităţilor de studiu şi
muncă în străinătate.

Combinaţia dintre integrarea în profunzime şi expansiune a consolidat Uniunea şi a

dus la creşterea influenţei noastre în lume pe scena economică şi politică. Între „profunzime“
şi „expansiune“ nu există nicio tensiune inerentă. Din motive diferite ambele sunt necesare, şi
ele s-au desfăşurat până acum în paralel. În acest mod a fost fondată, spre exemplu, Piaţa
Comună după extinderea spre sud din anii ’80. Concomitent s-au pus bazele politicilor
europene regionale şi de coeziune . După aderarea ţărilor nordice şi a Austriei în anii ’90 s-a
introdus moneda comună şi s-au întreprins paşi importanţi în politica externă şi de securitate.
De la aderările din 2004 şi 2007 s-au realizat progrese mari în domeniile justiţiei, libertăţii şi
securităţii. Mai nou, punctul central al atenţiei se află pe competitivitate economică şi pe
schimbările climatice. Temerile că o uniune cu 27 de membri nu poate dispune de capacitate
decizională s-au dovedit a fi neîntemeiate. Cu siguranţă că modul de funcţionare al UE poate
fi mereu îmbunătăţit. Trebuie să impulsionăm reformele interne. Însă nu ne permitem să
relaxăm eforturile pentru menţinerea păcii şi bunăstării, deoarece ele servesc intereselor
fundamentale ale UE şi ale locuitorilor săi.

Procesele de intensificare a economiei mondiale în ultimele decenii sunt profund

marcate de fenomenul internaţionalizării afacerilor, aprofundarea diviziunii mondiale a
muncii, pe de o parte, şi creşterii interdependenţei economice a ţărilor, pe de altă parte, care
dispun de avantaje considerabile, însă în multe cazuri şi de dezavantaje. Ţările care au ales
globalizarea ca obiectiv pentru a-şi normaliza viaţa economică, conform cerinţelor economiei
de piaţă modernă, au de rezolvat un şir de probleme, printre care şi reorientarea activităţilor
sale economice exterioare, perfectarea relaţiilor externe, eficientizarea relaţiilor regionale şi
găsirea „locului său” în comunitatea internaţională, sunt scopuri majore pentru fiecare ţară în
condiţiile globalizării vieţii economice în mileniul trei.

Uniunea Europeană îşi doreşte să promoveze valorile umaniste şi progresiste şi să

garanteze că fiinţa umană este stăpânul şi nu victima schimbărilor majore care au loc la nivel
global. Nevoile cetăţenilor nu pot fi satisfăcute doar prin intermediul mecanismelor de piaţă şi
nici nu pot fi impuse în mod unilateral. De aceea, UE pledează pentru acea viziune a omenirii
sau acel model de societate care este susţinut de majoritatea cetăţenilor săi. Europenii se
mândresc cu patrimoniul bogat de valori, printre care se numără drepturile omului,
solidaritatea sociala, libertatea întreprinderii, distribuirea echitabilă a roadelor creşterii
economice, dreptul la un mediu protejat, respectarea diversităţii culturale, lingvistice şi
religioase şi o sinteză armonioasă a tradiţiei şi a progresului.

Cu toate că, la origine, Uniunea Europeana a fost creată pentru a realiza un obiectiv
politic pacificator, aspectul economic a fost totuşi cel care a reuşit să dinamizeze şi să
încununeze cu succes această construcţie europeană.
 Pe plan economic, comercial şi monetar, Uniunea Europeană a devenit o mare putere
mondială. Acest gigant economic rămâne totuşi, pentru unii, un „pitic politic”. Aceasta este,
bineînţeles, o exagerare. Uniunea Europeană are o influenţă considerabilă în cadrul
organizaţiilor internaţionale cum ar fii Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC),
organismele specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), şi în cadrul summit-urilor
mondiale pentru mediul înconjurător şi dezvoltare.

Integrarea europeană va continua în domeniile în care statele membre consideră că

este în interiorul lor să lucreze împreună în cadrul european tradiţional, în chestiuni referitoare
la globalizarea comerţului, piaţa unică, dezvoltarea regională şi socială, cercetarea şi
dezvoltarea, masurile de promovare a creşterii economice şi ocupării forţei de muncă şi multe
altele.

Anthony Giddens descrie globalizarea ca fiind “nu nouă, dar revoluţionară”, şi

demonstrează că este un proces multifaţetat, cu aspecte diferite ce, adesea, sunt contradictorii.
Între definirea globalizării ca fenomen ce exprimă dezvoltarea relaţiilor sociale şi economice,
care se extind în întreaga lume, potrivit lui Anthony Giddens, deci ca etapă viitoare a
procesului de dezvoltare socială, politico-economică şi culturală a omenirii, şi ca “ansamblul
fenomenelor ce rezultă din deschiderea crescândă a economiilor spre mărfuri şi capitaluri
străine”.

Acest fenomen, care s-a intensificat în ultimele decenii, este prezentat într-o lumină
ambivalentă, prezintă avantaje şi dezavantaje ceea ce creează şi mai multă confuzie.

În prezent, există o dezbatere aprinsă asupra amplorii şi duratei acestui proces. Unii
specialişti, precum John Gray, afirmă că globalizarea reprezintă o transformare epocală a
capitalismului, care deja a fost realizată, fiind inevitabilă şi ireversibilă. Alţii susţin că
amploarea globalizării este exagerată şi că nu avem de-a face cu un fenomen, ci cu o
accelerare a procesului de internaţionalizare a capitalismului şi a pieţei. În contrast cu aceste
acceptiuni, globalizarea din zilele noastre este drept un al doilea val al procesului, în
ansamblu, nu are precedent din punct de vedere al caracteristicilor sale şi al numărului de ţări
implicate.

Globalizarea a devenit, poate, problema cea mai arzătoare a vremurilor pe care le

trăim. Toţi încearcă să o înţeleagă şi să atragă de partea lor oportunităţile create de acest
fenomen. Aşa cum se constată şi în studiul specialiştilor Institutului de Studii Strategice al
Universităţii Naţionale de Apărare a SUA, „secolul XXI va fii primul secol cu adevărat
global”. Prin urmare, tendinţa dominantă, unanim recunoscută, constă în integrarea la scară
globală a principalelor forţe ale economiilor, tot mai puţin naţionale şi tot mai mult
dependente de centrele globalizatoare. Interdependenţa între ţări a crescut şi prin urmare,
conjunctura internaţională determină tot mai mult conjunctura naţională, prin simplul fapt că
exporturile reprezintă o parte tot mai importantă a producţiei. Astfel, o recesiune în ţara unui
partener comercial va avea repercursiuni inevitabile. În acest sens, toate ţările suportă
constrângeri din exterior. Amploarea acestora depinde de gradul de deschidere al ţării
respective.

Deși s-au realizat de- a lungul timpului o serie de uniuni de toate felurile, atât uniuni
vamale, piață comună (superioară uniunii vamale), uniuni economice, uniuni politice, etc., cel
mai înalt stadiu al integrării este reprezentat de uniunea politică, ce implică, pe lângă o
politică externă şi de securitate comună, o cetăţenie comună, o constituţie comună şi un
guvern comun. Până astăzi, cel mai înalt grad de integrare este atins de Uniunea Europeană,
care est în faza de uniune economică şi monetară, dar care şi-a propus şi realizarea uniunii
politice.
Toate formele de integrare implică un permanent dialog între statele participante cu
privire la procedurile de armonizare a intereselor, obţinerea consensului, elaborarea şi
aplicarea noilor forme de conduită economică. Prin urmare, cu cât este mai înalt stadiul de
integrare, cu atât devine insuficientă armonizarea instituţională şi se dovedeşte necesară
transferarea unor abilităţi decizionale de la nivel naţional la nivel unional.
În economia mondială există zeci de asocieri regionale, diferind între ele prin diversitatea
obiectivelor sau gradul de instituţionalizare.

Principalele obiective ale Uniunii Europene sunt asigurarea păcii, respectul pentru
demnitatea umană, democrație, libertate, egalitate, respectarea drepturilor omului și ale
minorităților, dar și asigurarea bunului trai al cetățenilor săi. În plus față de acestea Uniunea
își propune să susțină urmatoarele elemente:

 Piața internă fară granițe cu libera concurență (piața unică a fost instituită în 1993)
si unitate monetară (moneda unică euro a fost lansată in 1999).
  O dezvoltare durabilă bazată pe creștere economică, stabilitate financiară, progres
social, crearea de locuri de muncă, reducerea și eliminarea somajului, atenție
sporită acordată protecției mediului
 Investirea în cercetare și dezvoltare în vederea asigurării progresului științific și
tehnic
 Combaterea discriminării, protecția și securitatea cetățenilor, dreptatea socială
 Asigurarea coeziunii economice și sociale.

După opinia mea, existența Uniunii Europene, dar și a uniunilor regionale prezintă atât
avantaje cât și dezavantaje în procesul globalizării. Prin crearea acestor piețe libere, comune,
atât la nivel regional, dar și la nivel macro formază o coeziune între statele membre, dar și
între statele lumii.

Avantajul Uniunii Europene în contextul globalizării este dat și de faptul că nucleul

deja constituit la nivel european poate coopera cu restul statelor din afara Uniunii Europene
pentru a putea realiza un schimb mai ușor atât la nivel economic cât și la nivel social. Prin
globalizare se dă posibilitatea firmelor transnaționale și transeuropene de a realiza investiții în
orice parte a Europei și a beneficia de facilitățile oferite de Uniune; de asemenea și PIB-ul
anumitor state din Europa pot crește prin contribuția acestor firme transnaționale.

Deasemenea, prin procesul globalizării se realizează o concurență la nivel global între

uniunile regionale și Uniunea Europeană (în special economico-financiar), ceea ce duce la o
creștere a preformanței atât la nivelul fiecărui stat membru, cât și la nivelul Uniunii Europene.

Un dezavantaj pe care îl observ la Uniunea Europeană în acest context al globalizării

este cel ce ține atât de libera circulație internațională, precum și de unele restricții la nivel
vamal și a taxelor diferitelor produse, deorece nu există acorduri suficiente care să permită un
schimb liber și cu o lipsă a taxelor, exact cum se întâmplă în interiorul UE.

Cred că în viitorul nu prea îndepărtat, Uniunea Europeană nu va mai rezista în forma

actuală, ci se va extinde și va îngloba sau va fi înlobată de alte uniuni regionale, ajungându-se
practic la o uniformizare, la o mondializare ce va rupe barierele impuse astăzi în toate
domeniile: economic, politic, financiar și social.
 BIBLIOGRAFIE:

Comisia Europeană, Direcţia Generală Extindere Informaţii esenţiale despre extinderea

Uniunii Europene (UE) Luxemburg: Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor
Europene

Mihai Berinde, Adriana Giurgiu, Aderarea României la Uniunea Europeană, Editura

Universității din Oradea, 2007

Radu Șerban, România în Uniunea Europeană (320 pagini), Ed. Tribuna Economică,

2007