Grile Economie Europeana (1) Copie

Grile raspuns economie europeana
1.2. Test autoevaluare 1

1. Cum poate fi definită integrarea economică?
Integrarea economică europeană este un proces complex de dezvoltare a economiei contemporane,
care se bazează pe o treaptă calitativ nouă, superioară a interdependenţelor şi a specializărilor între
economiile diferitelor state, determinată de un ansamblu de factori, între care un rol esenţial îl are
revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană.
2. Care sunt cauzele integrării economice?
1.Eliminarea contradicţiei dintre posibilităţile tot mai mari de sporire a producţiei şi capacitatea
redusă a pieţelor naţionale de absorbţie a acestei producţii,
fapt ce a impus lărgirea cadrului de desfacere a producţiei prin integrarea economică;
2. Intensificarea concurenţei pe plan naţional a condus la creşterea gradului de concentrare a
producţiei şi a capitalului, la apariţia de firme gigantice care, căutând noi pieţe s-au lovit de limitele
şi restricţiile impuse de graniţele naţionale. Numai prin crearea unui ansamblu economic de
dimensiuni mari, prin integrarea economiilor statelor este posibilă eliminarea restricţiilor în calea
mişcării libere a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi forţei de muncă.
3. S.U.A., Japonia şi China, prin potenţialul lor economic şi prin ritmurile dezvoltării economice au
reprezentat un pericol permanent pentru economiile vest europene. Numai prin unirea ţărilor
europene într-un ansamblu integrat capitalurile îşi puteau promova în comun interesele ameninţate
de concurenţa internaţională.
4. În condiţiile în care revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană cunoaşte ritmuri rapide şi exercită
influenţe tot mai puternice asupra producţiei, ţările europene pot promova, numai în comun, cele
mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii moderne şi, pe această bază pot să reziste în lupta de
concurenţă.
5. Apariţia, activitatea şi dezvoltarea unor firme multinaţionale, care prin activitatea lor depăşesc
graniţele naţionale a impus crearea unui spaţiu adecvat, mult mai larg, care să permită extinderea
externă fără restricţii şi limite, fapt posibil de realizat prin integrarea economică a statelor.
6. Dorinţa statelor dezvoltate de a menţine şi lărgi relaţiile cu fostele ţări coloniale devenite
independente a determinat atragerea tinerelor state în diferite forme de integrare economică.
7. Cauzele politice au impulsionat procesul integrării economice în ultimele decenii. Intervenţia
statelor în procesul de integrare economică europeană reprezintă de fapt o acţiune politică. De
aceea, putem spune că în prezent, mai mult decât oricând, cauzele economice se îmbină cu cauzele
politice.
3. Integrarea economică apare, ca proces contemporan:
a. după anul 1990;
b. după cel de-al doilea război mondial;
c. după destrămarea sistemului socialist;
d. înaintea primului război mondial;
e. între cele două războaie mondiale.
4. Care din enumerările de mai jos se constituie în cauze ale integrării economice?
a. capacitatea redusă a pieţelor naţionale de absorbţie a producţiei mereu mai mare;
b. intensificarea concurenţei pe plan naţional;
c. necesitatea dezvoltării fiecărei ţări strict în interiorul graniţelor naţionale;
d. necesitatea păstrării în cadrul naţional a valorilor şi tradiţiilor naţionale;
e. necesitatea apărării economiei naţionale de intenţiile de penetrare a firmelor multinaţionale.

1. Care au fost ţările fondatoare a CECO, CEE şi EURATOM?
şase ţări: Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg.
2. Ce modificări şi completări a adus Tratatul de la Maastricht Tratatelor anterioare?
Tratatul de la Maastricht, 1993, a adus modificări şi completări la Tratatele anterioare, instituind din
anul 1995 denumirea comunităţilor în Uniunea Europeană. Tratatul a adus în dreptul comunitar şi în
legislaţia secundară o serie de inovaţii tematice: cetăţenia europeană, coeziunea economică şi socială;
politica externă şi de securitate comună, Uniunea Economică şi Monetară etc., inovaţii instituţionale:
Comisia Europeană, gardian al tratatului, Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic şi Social
European etc.; şi inovaţiile în procesul de decizie: avizul conform şi codecizia.
3. Care sunt modificările aduse de Tratatul de la Lisabona privind funcţionarea şi rolul UE?
Tratatul de la Lisabona, 2007, a adus câteva prevederi care vor potenţa rolul U.E.: acordarea U.E. a
statutului de personalitate juridică; funcţia de preşedinte al U.E.; funcţia de Înalt reprezentant al
Uniunii pentru politica externă şi de securitate; reducerea cu o treime a numărului de comisari;
clasificarea competenţelor în trei categorii: exclusive, partajate şi de sprijin, coordonare sau de
completare; extinde procedura de codecizie la mai multe domenii; acordă competenţe sporite
Parlamentului European; Consiliul va decide cu majoritate calificată în cele mai multe domenii;
instituie votul cu dublă majoritate (55% din statele membre şi 65% din populaţie), clauza de retragere
voluntară etc.
Tratatul de la Lisabona aduce câteva modificări privind funcţionarea şi rolul UE:
1. O Europă mai democratică şi mai eficientă, în care Parlamentul European şi Parlamentele
Naţionale se bucură de un rol consolidat, în care cetăţenii comunitari au mai multe şanse de a fi
ascultate şi care defineşte cu claritate ce este de făcut la nivel comunitar şi naţional şi de către cine.
2. O Europă mai eficientă, cu metode de lucru şi reguli de vot simplificate, cu instituţii moderne
pentru o U.E. cu 27 de membri, capabilă să acţioneze mai bine şi mai eficient în domenii de
prioritate majoră pentru U.E.
3. O Europă a drepturilor, valorilor, libertăţii, solidarităţii şi siguranţei, care promovează valorile
Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale în dreptul primar european, prevede noi
mecanisme de solidaritate şi asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor europeni.
4. Uniunea Europeană va avea un nou rol pe scena internaţională. Tratatul de la Lisabona oferă UE
o voce mai clară în relaţiile cu partenerii săi din întreaga lume. U.E. va fi în măsură să utilizeze
potenţialul său economic umanitar, politic şi diplomatic pentru a promova interesele şi valorile
europene pe plan internaţional, respectând, în acelaşi timp, interesele specifice ale statelor membre
în domeniul afacerilor externe.
4. Începutul procesului de integrare europeană concretizat prin semnarea Tratatului de la Paris,
în anul 1951 l-a reprezentat:
a. integrarea producţiei de energie electrică;
b. integrarea producţiei agricole;
c. integrarea producţiei de energie nucleară;
d. integrarea producţiei de cărbune şi oţel;
e. integrarea transporturilor şi telecomunicaţiilor.
5. Care din ţările enumerate mai jos au participat a semnarea Tratatului de la Paris privind
constituirea CECO?
a. Marea Britanie;
b. Franţa;
c. Danemarca;
d. Italia;
e. Grecia.
6. Care din ţările enumerate mai jos au participat la semnarea Tratatului de la Roma privind
constituirea CEE şi EURATOMULUI?
a. Germania;
b. Norvegia;
c. Austria;
d. Danemarca;
e. Belgia.
7. Prin crearea EURATOM s-a urmărit unirea eforturilor ţărilor membre pentru:
a. dezvoltarea în comun a agriculturii comunitare;
b. dezvoltarea turismului în ţările membre;
c. dezvoltarea unei industrii nucleare europene;
d. înfiinţarea unei pieţe nucleare;
e. dezvoltarea unei reţele comune de transporturi.
8. Aderarea Suediei, Finlandei şi Austriei la CEE a avut loc:
a. în a doua etapă a procesului de lărgire a CEE;
b. în a treia etapă a procesului de lărgire a CEE;
c. în a patra etapă a integrării economice vest-europene;
d. după anul 2004;
e. în cadrul celei de-a cincea etape a procesului de integrare economică.
9. Actul Unic European (1987) a instituţionalizat:
a. Uniunea Europeană;
b. Comisia Europeană;
c. Consiliul European;
d. Parlamentul European;
e. Banca Centrală Europeană.
10. Tratatul de la Maastricht, 1993, constituind Uniunea Europeană, a adus în dreptul comunitar
şi în legislaţia secundară o serie de inovaţii:
a. economice;
b. tematice;
c. instituţionale;
d. culturale;
e. sociale.
11. Printre inovaţiile tematice aduse de Tratatul de la Maastricht se enumeră:
a. cetăţenia europeană;
b. Comitetul Regiunilor;
c. coeziunea economică şi monetară;
d. Comitetul Economic şi Social European;
e. Comisia Europeană.
12. Precizaţi care din inovaţiile enumerate mai jos instituite de Tratatul de la Maastricht sunt de
natură instituţională:
a. politica externă şi de securitate comună;
b. Uniunea Economică şi Monetară;
c. cetăţenia europeană;
d. Comitetul Regiunilor;
e. Comitetul Economic şi Social European
13. Precizaţi care din Tratatele enumerate mai jos a preconizat reformele instituţionale necesare
pregătirii extinderii UE la 27 de membri:
a. Actul Unic European, 1987;
b. Tratatul de la Maastricht, 1993;
c. Tratatul de la Amsterdam, 1999;
d. Tratatul de la Nisa, 2003;
e. Tratatul de la Lisabona, 2007.
14. Tratatul de la Lisabona, 2007, a adoptat câteva măsuri care vor potenţa rolul UE:
a. a instituit funcţia de preşedinte al UE;
b. a instituit funcţia de Înalt reprezentant al Uniunii pentru Politica Externă şi de Securitate;
c. a hotărât introducerea avizului conform;
d. a hotărât constituirea Uniunii Economice şi Monetare;
e. a instituit coeziunea economică şi socială.
15. Care din afirmaţiile de mai jos sunt corecte?
a. Consiliul European asigură cadrul unei mai bune cooperări politice;
b. Consiliul Uniunii Europene reprezintă interesele Uniunii;
c. Consiliul Uniunii Europene reprezintă interesele statelor membre;
d. Banca Centrală Europeană gestionează politica monetară din toate ţările membre;
e. Parlamentul European reprezintă interesele Uniunii.

1. Care a fost scopul constituirii Spaţiului Economic European?
Negocierile între CEE şi AELS privind înfiinţarea în comun a unui Spaţiu Economic European au
început în anul 1984, prin extinderea treptată a domeniilor cooperării economice şi comerţului, au
fost reluate în anul 1989, iar Acordul a fost semnat în anul 1992 la Luxemburg şi a intrat în vigoare
în anul 1993.
Acordul privind realizarea Spaţiului Economic European între CEE şi AELS, înglobând 30 de state, 27
din UE şi 3 din AELS (Elveţia nu a dorit să participe) lărgeşte sfera cooperării de la relaţiile
comerciale şi la alte domenii de interes reciproc (circulaţia liberă a bunurilor, serviciilor,
persoanelor şi capitalurilor, financiar, cercetare, dezvoltare, protecţia mediului înconjurător,
transporturi, social, cultural, turism etc.).
2. De ce ţările AELS au dorit să participe la SEE?
Se impun câteva sublinieri şi precizări pe marginea Acordului de creare a SEE:
- cele două grupări, CEE şi AELS, rămân în continuare o zonă de liber schimb imperfectă;
- cele trei ţări AELS (Norvegia, Islanda şi Liechtenstein) nu aderă la Politica Agricolă Comună, la
Uniunea Economică şi Monetară şi la viitoarea Uniune Politică;
- ţările AELS îşi păstrează în continuare autonomia.
3. Care a fost scopul constituirii CEFTA?
Acordul de Liber Schimb între ţările din Europa Centrală (CEFTA), a reprezentat cel mai
important acord multilateral de liber schimb din Europa Centrală şi de Sud Est semnat în anul 1992 de
către Cehoslovacia, Ungaria şi Polonia şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993. În anul 2003 din CEFTA
făceau parte: Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, România şi Croaţia. CEFTA şi-a
schimbat componenţa în anii 2004 şi 2007 având în vedere că şapte ţări au aderat la UE: Cehia,
Slovacia, Slovenia, Ungaria, Polonia, Bulgaria şi România. În anul 2008 CEFTA avea următorii
membrii: Albania, Bosnia – Herţegovina, Croaţia, Macedonia, Serbia, Muntenegru, Moldova.
Noua grupare integraţionistă şi-a propus să stimuleze creşterea economică, să lichideze
restricţiile vamale între ţările membre şi să liberalizeze comerţul reciproc, să stimuleze investiţiile
reciproce, mişcarea liberă a mărfurilor, capitalurilor, serviciilor şi persoanelor. Totodată, ţările membre
şi-au propus să devină membre ale U.E.
CEFTA este considerată o „anticameră” şi o etapă de pregătire pentru participarea la piaţa internă
comunitară, U.E. fiind de la început în favoarea constituirii şi funcţionării CEFTA. Principalul obiectiv
urmărit de CEFTA a fost crearea unei zone de liber schimb prin liberalizarea graduală a comerţului
reciproc cu produse industriale şi agricole şi prin eliminarea barierelor tarifare şi netarifare în calea
comerţului în perioada de tranziţie.
4. Ce obiective şi-au propus ţările participante la OCEMN?
Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN) a fost lansată prin semnarea Declaraţiei
de la Istambul, în anul 1992, de către 11 ţări: Turcia, România, Azerbaidjan, Moldova, Georgia,
Ucraina, Armenia, Grecia, Albania, Rusia şi Bulgaria.
OCEMN este considerată a fi o Piaţă Comună a acestor ţări care îşi propune:
- libera circulaţie a bunurilor şi persoanelor în zonă şi reglementarea relaţiilor economice, financiare,
comerciale bilaterale şi multilaterale;
- realizarea unor proiecte de interes comun în domeniile transporturilor, telecomunicaţiilor,
informaţiilor, turismului, agriculturii şi industriei agricole, protecţiei sanitare, sănătăţii, ştiinţei şi
tehnicii, mediului înconjurător etc.;
- încurajarea creditelor şi a altor pârghii financiare guvernamentale şi mobilizarea de fonduri pentru
realizarea acestor proiecte în comun.
5. Care din variantele de mai jos exprimă corect componenta AELS la momentul constituirii, în
anul 1960?
a. Anglia, Austria, Danemarca, Elveţia, Norvegia, Portugalia, Franţa;
b. Anglia, Austria, Danemarca, Elveţia, Norvegia, Italia, Franţa;
c. Anglia, Austria, Danemarca, Elveţia, Germania, Italia, Franţa;
d. Anglia, Austria, Danemarca, Belgia, Germania, Italia, Franţa;
e. Anglia, Austria, Denemarca, Elveţia, Norvegia, Portugalia, Suedia.
6. În prezent, AELS, zonă de liber schimb, cuprinde doar patru ţări:
a. Franţa, Norvegia, Islanda, Elveţia;
b. Italia, Elveţia, Islanda, Liechtenstein;
c. Germania, Islanda, Liechtenstein, Franţa;
d. Anglia, Germania, Franţa, Italia;
e. Norvegia, Elveţia, Islanda, Liechtenstein.
7. Spaţiul Economic European s-a constituit în anul 1993 prin participarea:
a. tuturor ţărilor membre ale CEE;
b. tuturor ţărilor membre CEE şi AELS;
c. tuturor ţărilor membre CEE şi o parte din ţările AELS;
d. tuturor ţărilor membre CEE, şi a ţărilor foste socialiste din Centrul Europei;
e. tuturor ţărilor membre CEE şi a ţărilor foste socialiste din Estul Europei.
8. Acordul de Liber Schimb între ţările din Europa Centrală, CEFTA, şi-a propus:
a. să devină o grupare integraţionistă închisă, la care să nu poată adera şi ţările din UE;
b. să devină o grupare integraţionistă închisă la care să nu poată adera ţările din Balcani;
c. să devină o grupare integraţionistă închisă la care să nu poată adera ţările riverane Mării Negre;
d. să stimuleze creşterea economică;
e. să stimuleze mişcarea liberă a mărfurilor, capitalurilor, serviciilor şi persoanelor.
9. Selectaţi obiectivele Iniţiativei Central Europene:
a. dezvoltarea în această zonă a unor reţele transeuropene în domeniul transporturilor şi
telecomunicaţiilor;
b. extinderea spre răsărit a UE;
c. realizarea reformei monetare şi înlocuirea monedelor naţionale cu o nouă monedă;
d. dezvoltarea în comun a unei forţe militare de intervenţie rapidă;
e. dezvoltarea în comun a producţiei de echipamente nucleare.
10. Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre, OCEMN îşi propune:
a. libera circulaţie a bunurilor şi persoanelor în toată Europa şi Asia;
b. libera circulaţie a serviciilor şi capitalurilor în UE;
c. realizarea unor proiecte de interes comun în domeniile transporturilor, telecomunicaţiilor şi
turismului;
d. încurajarea creditelor guvernamentale;
e. realizarea, în perspectivă, a uniunii politice.
Răspunsuri Grile
Test autoevaluare 1: - 3. b, 4. a;b
Test autoevaluare 2: - 4. d, 5. b;d, 6. a;e, 7. c;d, 8. b, 9. c, 10. b;c, 11. a, 12. d;e, 13. d, 14. a;b, 15. a;c
Test autoevaluare 3: - 5. e, 6. e, 7. c, 8. d;e, 9. a;b, 10. c;d

1. Ce reprezintă Uniunea Vamală şi care sunt măsurile întreprinse pentru înfăptuirea acesteia?
Uniunea Vamală reprezintă un teritoriu vamal unic al ţărilor din Uniunea Europeană şi o politică
comercială comună faţă de terţi.
2. Ce obiective au fost urmărite prin crearea Uniunii Vamale?

Prin crearea uniunii vamale se urmăreau următoarele obiective: încurajarea şi promovarea unui comerţ
echitabil, comunitatea europeană să devină cât mai atractivă pentru investitori; să asigure protecţia
întreprinderilor UE în toate sectoarele în care sunt efectuate importuri şi exporturi; să protejeze piaţa
internă, garantând astfel fiecărui agent economic maximum de avantaje provenind din această piaţă; să
favorizeze punerea în practică a unui sistem comun de percepere a încasărilor (drepturi de vamă, TVA
şi accize); să pregătească viitorii candidaţi la aderare pentru o integrare mai rapidă în piaţa unică1
3. Ce a implicat Uniunea Vamală conform prevederilor Tratatului de la Roma?
a) înlăturarea completă, dar treptată, a taxelor vamale de import şi de export în relaţiile
comerciale dintre ţările semnatare, atât pentru produsele industriale, cât şi pentru produsele agricole;
b) înlăturarea completă, dar treptată, a restricţiilor cantitative şi a altor bariere netarifare din
calea comerţului reciproc al ţărilor membre;
c) instituirea unui regim fiscal comun între ţările membre, elaborarea şi adoptarea de reguli
comune privind desfăşurarea concurenţei în cadrul comunităţii;
d) instituirea unei politici comerciale comune faţă de terţi prin elaborarea unui tarif vamal comun.
4. Ce a precizat Tratatul de la Roma referitor la stabilirea taxelor vamale ale Tarifului Vamal
Comun?
De aceea, Tratatul a prevăzut o regulă simplă: taxele vamale ale tarifului vamal comun se vor stabili la
nivelul mediei aritmetice a taxelor vamale aplicate în teritoriile vamale ale ţărilor participante la
uniune.
5. Selectaţi din enumerarea de mai jos acele măsuri înscrise în Tratatul de la Roma pentru
realizarea Uniunii Vamale:
a. instituirea unui regim fiscal diferenţiat între ţările membre;
b. înlăturarea completă, dar treptată, a taxelor vamale de import şi de export în relaţiile comerciale
dintre ţările semnatare, atât pentru produsele industriale, cât şi pentru produsele agricole;
c. instituirea unei politici comerciale diferenţiate faţă de terţi;
d. înlăturarea completă, dar treptată, a restricţiilor cantitative şi a altor bariere netarifare din calea
comerţului reciproc al ţărilor membre;
e. instituirea unor reguli diferenţiate privind desfăşurarea concurenţei în cadrul comunităţii.
6. Din enumerarea de mai jos selectaţi obiectivele urmărite prin crearea Uniunii Vamale:
a. încurajarea şi promovarea unui comerţ echitabil;
b. descurajarea investitorilor străini pe piaţa internă;
c. protejarea pieţei interne, garantând fiecărui agent economic maximum de avantaje;
d. favorizarea punerii în practică a unui sistem diferenţiat de percepere a drepturilor de vamă, TVA şi
accize;
e. descurajarea viitorilor candidaţi la integrarea în piaţa internă unică.
7. Care sunt condiţiile necesare pentru funcţionarea Uniunii Vamale?
a. existenţa tarifului vamal comun;
b. existenţa frontierelor fiscale;
c. existenţa unor reguli diferenţiate privind desfăşurarea concurenţei;
d. existenţa restricţiilor cantitative în comerţul reciproc;
e. armonizarea legislaţiilor vamale naţionale.
1. Când s-a finalizat procesul de creare a Uniunii Vamale?
uniunea vamală a fost realizată în anul 1968
2. Care sunt avantajele creării Pieţei interne Unice pentru ţările comunitare?
„uniunea economică şi monetară implică fuziunea pieţelor naţionale ale acestora, care să asigure nu
numai libera circulaţie a mărfurilor în cadrul comunităţii, ci şi a serviciilor, a capitalurilor şi a
forţei de muncă”, obiectiv ce urma să se realizeze treptat şi în forme diferite, în cadrul unei etape
tranzitorii de 12 ani (până la 31 decembrie, 1969).
Totodată, în Tratat se specifică: „comunitatea are ca misiune, prin realizarea unei pieţe comune şi
prin apropierea treptată a politicilor economice ale statelor membre, să promoveze o dezvoltare
armonioasă a activităţilor economice în ansamblul comunităţii”.
3. Care din instituţiile Uniunii Europene sunt angrenate în procesul de dezvoltare şi consolidare
a Pieţei Interne Unice?
În acest proces au fost angrenate:
- Comitetul Economic şi Social European, prin adoptarea documentului „Analiza pieţei unice” (2007);
- Comitetul Regiunilor, prin elaborarea documentului Viitorul pieţei unice” (2007);
- Comisia Europeană, prin raportul intermediar „O piaţă unică pentru cetăţeni” – 2007;
- Parlamentul European, care a adoptat „Rezoluţia privind revizuirea pieţei unice” – 2007;
- Comisia Europeană, care a elaborat raportul: „O piaţă unică pentru Europa secolului XXI”, care
reprezintă o nouă abordare şi conţine măsuri noi, menite să garanteze faptul că piaţa unică va oferi
puteri mai mari consumatorilor, se va deschide către micile întreprinderi, va stimula inovaţia şi va ajuta
menţinerea unui nivel ridicat în cadrul domeniului social şi de protecţie a mediului.
4. Care sunt libertăţile prevăzute a se realiza în cadrul Pieţei Interne Unice?
Constituirea pieţei interne unice se justifică prin următoarele avantaje pentru ţările
comunitare:
1. Deoarece piaţa unică suprimă obstacolele în calea schimburilor economice, ţările comunitare, care în
decursul timpului au ajuns la o anumită specializare, vor produce ceea ce este mai productiv din punctul lor de
vedere. Aceasta va conduce la o sporire a productivităţii muncii sociale, în consecinţă, la creşterea nivelului
general de viaţă. Dispărând constrângerile schimburilor internaţionale (taxele vamale, restricţii netarifare),
agenţii economici vor avea un comportament economic generat de interesul de a produce ieftin şi de calitate
superioară.
2. O piaţă mai largă, unificată, lărgeşte concurenţa, atrage în acest proces un număr mai mare de producători
şi consumatori şi drept consecinţă, populaţia va beneficia de o mai mare varietate de bunuri şi la preţuri mai
scăzute. Pe pieţele naţionale înguste, concurenţa este mai restrânsă, se practică preţuri mai ridicate şi pot să
apară condiţii pentru practicarea de preţuri administrate sau de monopol, cu consecinţe negative asupra nivelului
de trai.
3. Piaţa unică avantajează atât producătorii, cât şi consumatorii, deoarece permite realizarea unor producţii
de serie mare care va determina reducerea costurilor de producţie şi a preţurilor.
4. Se apreciază că o piaţă unică va determina o nouă redistribuire a capitalului investit şi, ceea ce este mai
important, o optimizare a investiţiilor de capital în interiorul comunităţii..
5. Piaţa unică generând o mişcare liberă a capitalurilor va determina o folosire raţională şi eficientă a forţei
de muncă, deoarece mişcarea capitalurilor este însoţită de o mişcare liberă a forţei de muncă.
În esenţă, crearea pieţei unice se consideră a fi binefăcătoare, deoarece lărgeşte concurenţa, liberalizează
piaţa, circulaţia capitalurilor şi a forţei de muncă, generează presiuni asupra reducerii
costurilor şi a preţurilor şi, în ultimă instanţă, menţinerea unui nivel de trai ridicat.
Cetăţenii comunitari dispun de libertate de mişcare crescută pentru a-şi face cumpărăturile, a lucra sau a trăi
într-o altă ţară a UE, decât cea de origine
5. Care din instituţiile comunitare enumerate mai jos sunt angrenate în procesul de dezvoltare şi
consolidare a Pieţei Interne Unice?
a. Consiliul European;
b. Banca Centrală Europeană;
c. Curtea Europeană de Justiţie;
d. Comitetul Economic şi Social;
6. Care din enumerările de mai jos se constituie în avantaje ale existenţei şi funcţionării Pieţei Interne
Unice?
a. sporirea productivităţii muncii sociale;
b. lărgeşte concurenţa, atrăgând în acest proces un număr mai mare de producători şi consumatori;
c. permite realizarea unei producţii de serie mică ce va determina creşterea costurilor;
d. îngrădeşte concurenţa impunând reguli de tip monopol şi oligopol;
e. generând o mişcare liberă a forţei de muncă va determina scăderea eficienţei utilizării forţei de muncă.
1. Ce deosebire există între libertatea de stabilire şi libertatea prestării de servicii?
Distincţia între libertatea de stabilire şi libertatea prestării de servicii. Libertatea de stabilire reprezintă
posibilitatea, pentru toate întreprinderile unui stat membru, de a se instala în altul, prin intermediul unei
agenţii, sucursale sau filiale; reprezintă, în acelaşi timp, şi posibilitatea pe care o are un lucrător
independent de a se stabili într-un alt stat membru. În timp ce libertatea de stabilire are caracter durabil,
libertatea de prestare de servicii are caracter temporar.
2. În ce condiţii libera circulaţie a persoanelor în cadrul UE este îngrădită?
Libera circulaţie este îngrădită în următoarele două situaţii:
- atunci când se consideră că angajarea persoanelor care nu au naţionalitatea statului respectiv, deşi
aparţin unui stat membru al UE, contravine interesului legitim al statului respectiv;
- pentru motive de ordine publică, de securitate publică ori de sănătate publică.
3. Precizaţi de ce liberalizarea circulaţiei mărfurilor nu înseamnă şi o liberalizare a controlului
calităţii lor:
a. necesitatea respectării normelor de securitate;
b. necesitatea respectării normelor de mediu înconjurător;
c. necesitatea îngrădirii liberei concurenţe;
d. necesitatea câştigării unor poziţii de monopol;
e. necesitatea facilitării încheierii unor acorduri între firme.
4. Serviciile furnizate în mod obişnuit în schimbul unei remuneraţii cuprind, în viziunea
Tratatului de la Lisabona:
a. activităţile cu caracter industrial;
b. activităţile cu caracter sportiv;
c. activităţile cu caracter cultural;
d. activităţile cu caracter ştiinţific;
e. activităţile cu caracter comercial.
5. Precizaţi care din afirmaţiile de mai jos reprezintă caracteristici ale libertăţii de stabilire şi
libertăţii prestării de servicii:
a. libertatea de stabilire are caracter durabil;
b. libertatea de stabilire are caracter temporar;
c. libertatea prestării de servicii are caracter temporar;
d. libertatea prestării de servicii are caracter durabil;
e. libertatea prestării de servicii şi libertatea de stabilire poate avea atât caracter temporar cât şi caracter
durabil.
6. Pot face obiectul liberei circulaţii a capitalurilor:
a. investiţiile directe de capital;
b. transferul fizic de bancnote;
c. plata pentru un serviciu prestat;
d. investiţiile în proprietăţi imobiliare;
e. cheltuielile necesitate de tratamentul medical în străinătate.
7. Libera circulaţie a forţei de muncă în cadrul UE este îngrădită în următoarele situaţii:
a. necunoaşterea legislaţiei statului în care a emigrat;
b. necunoaşterea de către cei ce se deplasează în căutarea de locuri
de muncă a limbii statului în care au emigrat;
c. necunoaşterea tradiţiilor culturale ale statului în care au emigrat;
d. din motive de ordine politică, de securitate publică ori de sănătate publică;
e. datorită inexistenţei unui regim fiscal comun în ţările din UE.
8. Care din ţările membre UE, enumerate mai jos, nu participă la Acordul Schengen:
a. Franţa;
b. Marea Britanie;
c. Italia;
d. Irlanda;
e. Cehia.
9. Precizaţi care este motivul ce a determinat amânarea aderării României la Spaţiul Schengen
încă din anul 2011:
a. neândeplinirea criteriilor acquis-ului Schengen;
b. neândeplinirea criteriilor tehnice de securizare a graniţelor naţionale;
c. nu a depus la timp Declaraţia de pregătire pentru evaluarea Schengen;
d. pentru că a aderat mai târziu (2007) la UE;
e. impunerea de noi restricţii cum ar fi Mecanismul de Cooperare şi verificare în domeniul Justiţiei.
Test autoevaluare 1
5. b;d
6. a;c
7. a;e
Test autoevaluare 2
5. d;e
6. a;b
Test autoevaluare 3
3. a;b
4. a;e
5. a;c
6. a;d
7. d
8. b;d
9. e

1 Care sunt elementele fundamentale ce au stat la baza creării pieţei comune a produselor
agricole?
- se avea în vedere constituirea unei pieţe interne fără frontiere, în care produsele agricole să poată
circula liber;
- s-a convenit că această piaţă internă agricolă nu poate fi rezultatul suprimării, pur şi simplu, a
frontierelor interne dintre ţările comunitare.
2. Care sunt factorii ce au determinat includerea agriculturii în piaţa internă comunitară?
- satisfacerea cerinţelor Franţei
- importanţa politică a agricultorilor
- contextul internaţional contemporan
- obligativitatea respectării principiilor Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT:)
3. Unul din cele mai dificile capitole ale procesului de integrare economică europeană l-a reprezentat:
a. politica socială şi de ocupare a forţei de muncă;
b. politica industrială;
c. politica agricolă comunitară;
d. politica externă şi de securitate comună;
e. politica în domeniul educaţiei şi formării profesionale.
4. Precizaţi care au fost elementele fundamentale ce au stat la baza creării pieţei comune a produselor
agricole:
a. s-a dorit constituirea unei pieţe interne fără frontiere, în care produsele agricole să poată circula liber;
b. s-a dorit crearea unei pieţe interne în care produsele agricole să fie supuse unor restricţii fiscale şi cantitative;
c. s-a dorit ca fiecare ţară comunitară să-şi creeze în cadrul graniţelor naţionale piaţa produselor agricole;
d. s-a convenit ca piaţa internă agricolă să nu fie rezultatul suprimării, pur şi simplu, a frontierelor interne dintre
ţările
comunitare;
e. s-a considerat că prin desfiinţarea graniţelor interne dintre ţările comunitare va conduce automat la crearea
pieţei comunitare a produselor agricole.
5. Care din afirmaţiile de mai jos reprezintă obiective ale politicii agricole comunitare precizate
în Tratatul de la Roma?
a. preţuri diferenţiate pentru producătorii agricoli;
b. preţuri diferenţiate pentru consumatori;
c. creşterea importurilor de produse agricole pentru garantarea securităţii aprovizionării populaţiei;
d. asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru producătorii agricoli;
e. stabilizarea pieţelor produselor agricole.
6. Schiţa viitoarei politici agricole comunitare care cuprindea şi crearea organizaţiilor comune de
piaţă a fost stabilită:
a. în anul 1957, în Tratatul de la Roma;
b. în anul 1962, în Acordul de la Bruxelles;
c. în anul 1992, când s-a încheiat procesul de realizare a P.I.U.;
d. în anul 1995, când CEE a devenit UE;
e. în momentul semnării Tratatului de la Maastricht.
7. Includerea agriculturii în piaţa internă comunitară a fost impulsionată de mai mulţi factori:
a. diversitatea politicilor agricole naţionale;
b. randamentele scăzute în agricultura statelor naţionale comunitare;
c. disparităţile structurale din ţările comunitare,
d. importanţa politică a agricultorilor;
e. obligativitatea respectării principiilor Acordului General pentru Tarife şi Comerţ – GATT.
1. Care sunt principiile fundamentale ale PAC?
1.Liberalizarea treptată a circulaţiei produselor agricole între ţările membre şi comercializarea lor la
preţuri unice, comunitare
2.Preferinţă din partea ţărilor membre pentru produsele agricole ale comunităţii
3.Compensarea pierderilor ce ar rezulta din exportul produselor agricole disponibile ale ţărilor membre
în afara Comunităţii Economice Europene
4.Protejarea agriculturii ţărilor membre de concurenţa extracomunitară printr-un sistem foarte amplu de
măsuri de politică comercială, tarifare şi netarifare, şi restructurarea acesteia pentru sporirea gradului
de autoaprovizionare cu produse agricole;
5.Finanţarea pe plan comunitar a măsurilor de politică agricolă prin intermediul unui organism
comunitar specializat denumit Fondul European de Orientare şi Garanţie Agricolă (FEOGA).
2. Ce obiective iniţiale au fost urmărite prin instituirea PAC?
a) creşterea productivităţii muncii prin introducerea progresului tehnic în agricultură care să asigure
folosirea optimă a factorilor de producţie şi în special a forţei de muncă;
b) asigurarea unui nivel de viaţă echitabil al agricultorilor;
c) stabilizarea pieţelor produselor agricole în cadrul comunităţii;
d) garantarea securităţii aprovizionării ţărilor membre cu produse agricole;
e) asigurarea de preţuri rezonabile pentru consumatorii comunitari
3. Care sunt măsurile instituţionalizate pentru realizarea obiectivelor PAC?
a) Unitatea pieţei presupune libera circulaţie a produselor agricole între ţările UE prin eliminarea
taxelor vamale, a restricţiilor cantitative sau a altor măsuri de politică comercială cu efect similar.
b) Preferinţa pentru produsele comunitare este o consecinţă logică a constituirii şi funcţionării pieţei
agricole unice şi a dorinţei UE de a elimina dependenţa consumului de piaţa externă. Ca mecanism de
protecţie, politica agricolă comună faţă de terţi uzează de sistemul prelevărilor şi cel al restituirilor
c) Solidaritatea financiară în sfera politicii agricole constă în gestionarea şi suportarea în comun a
cheltuielilor aferente, prin constituirea, în anul 1962, a Fondului European de Orientare şi Garantare
Agricolă care a administrat circa 50% din cheltuielile bugetului agricol al UE. FEOGA a fost structurat
pe două secţiuni: garantare, destinată acoperirii cheltuielilor privind pieţele agricole şi politica
preţurilor, şi orientare, destinată susţinerii reformelor structurale, realizării obiectivelor de politică
socială şi sprijinirii dezvoltării zonelor rurale.
4. Care din enumerările de mai jos reprezintă principii fundamentale ce stau la baza politicii
agricole comunitare?
a. asigurarea unui nivel de trai echitabil agricultorilor;
b. creşterea productivităţii muncii în exploataţiile agricole;
c. liberalizarea treptată a circulaţiei produselor agricole între ţările membre şi comercializarea lor la
preţuri unice, comunitare;
d. protejarea agriculturii ţărilor comunitare de concurenţa extracomunitară;
e. preferinţa din partea consumatorilor comunitari pentru produsele agricole importate.
5. Precizaţi obiectivele urmărite prin Politica Agricolă Comunitară:
a. creşterea productivităţii muncii prin introducerea progresului tehnic în agricultură;
b. protejarea agriculturii ţărilor comunitare de concurenţa extracomunitară;
c. introducerea sistemului preţurilor indicative sau orientative;
d. garantarea securităţii aprovizionării ţărilor membre cu produse agricole;
e. renunţarea la sistemul de protecţie la frontiere.
6. Înfăptuirea obiectivelor PAC a necesitat instituţionalizarea mai multor măsuri:
a. preferinţa pentru produsele agricole comunitare;
b. solidaritatea financiară;
c. protecţia mediului înconjurător;
d. simplificarea legislaţiei;
e. formularea unei politici distincte, dezvoltarea rurală.
1. Ce reprezintă şi cum se determină prelevările la import?
- prelevările la import se aplică pentru alinierea preţurilor produselor agricole externe importate (mai
mici), la preţul produselor agricole comunitare (mai mari) şi constau în plata unei taxe variabile ca
diferenţă între preţul intern (prag) mai mare şi preţul extern (mai mic); Când preţul mondial al
produselor agricole este inferior celui comunitar se aplică prelevări la import şi restituiri la export.
2. Ce reprezintă şi cum se determină restituirile la export?
Când preţul mondial al produselor agricole este inferior celui comunitar se aplică prelevări la import şi
restituiri la export.
- restituiri la export se acordă atunci când producătorii agricoli comunitari exportă produsele agricole la
preţuri mai mici decât cele interne şi se determină ca diferenţă între preţul intern mai mare şi preţul de
export mai mic.
3. Ce reprezintă şi cum se determină prelevările la export?
Când preţul mondial al produselor agricole este superior celui comunitar se aplică prelevări la export şi
restituiri la import:
- prelevări la export se determină ca diferenţă între preţul de vânzare extern, mai mare, şi preţul intern,
mai mic;
4. Ce reprezintă şi cum se determină restituirile la import?
- restituiri la export către agentul economic care importă produse agricole la preţuri mai mari decât cele
interne (comunitare) şi se determină ca diferenţă între preţul de import mai mare şi preţul comunitar,
mai mic.
5. Ce presupune solidaritatea financiară?
Solidaritatea financiară în sfera politicii agricole constă în gestionarea şi suportarea în comun a
cheltuielilor aferente, prin constituirea, în anul 1962, a Fondului European de Orientare şi Garantare
Agricolă care a administrat circa 50% din cheltuielile bugetului agricol al UE. FEOGA a fost structurat
pe două secţiuni: garantare, destinată acoperirii cheltuielilor privind pieţele agricole şi politica
preţurilor, şi orientare, destinată susţinerii reformelor structurale, realizării obiectivelor de politică
socială şi sprijinirii dezvoltării zonelor rurale.
6. Ce sunt preţurile indicative sau orientative?
Politica de preţuri pe care se bazează şi funcţionează politica agricolă comună cuprinde:
a) preţuri indicative sau orientative, se stabilesc de regulă o dată pe an, la începutul perioadei de
comercializare a produsului respectiv, ele reprezintă limita maximă a preţurilor practicate pe piaţa
internaţională;
7. Ce sunt preţurile de intervenţie?
b) preţuri de intervenţie, se stabilesc tot o dată pe an şi constituie limita minimă a preţurilor
comunitare.
Comercializarea produselor agricole ale ţărilor membre pe piaţa comunitară se face la preţuri care pot
oscila între cele două limite: limita maximă (dată de preţul indicativ) şi limita minimă (dată de preţul
de intervenţie).
8. Ce sunt preţurile limită (prag)?
Preţurile limită, denumite şi preţuri prag, sunt preţuri sub care nu sunt admise pe piaţa comunitară
importurile de produse agricole provenind din ţările terţe. Preţurile prag stau la baza stabilirii nivelului
taxelor vamale şi a taxelor de prelevare, fiind mai scăzut, dar foarte aproape de nivelul preţurilor
indicative.
9. Când preţul mondial al produselor agricole este inferior celui comunitar se aplică:
a. prelevări la import;
b. prelevări la export;
c. restituiri la export;
d. restituiri la import;
e. preţurile administrate.
10. Când preţul mondial al produselor agricole este superior celui comunitar se aplică:
a. prelevări la import;
b. restituiri la export;
c. prelevări la export;
d. restituiri la import;
e. preţurile ridicate sau orientative.
11. Prelevările la importul produselor agricole se determină:
a. ca diferenţă între preţul intern (mai mare) şi preţul extern (mai mic);
b. ca diferenţă între preţul de vânzare extern (mai mare) şi preţul intern (mai mic);
c. ca diferenţă între preţurile indicative şi preţurile de intervenţie;
d. ca diferenţă între preţurile de intervenţie şi preţurile orientative;
e. ca diferenţă între preţul de vânzare şi preţul de producţie.
12. Care din afirmaţiile de mai jos sunt adevărate?
a. prelevările la import contribuie la formarea FEAGA;
b. restituirile la export revin producătorilor agricoli comunitari exportatori;
c. prelevările la export revin producătorilor agricoli comunitari exportatori;
d. restituirile la import contribuie la constituirea FEAGA;
e. toate afirmaţiile de mai sus sunt corecte.
13. Organizarea Comună a Pieţei are ca elemente:
a. măsuri legate de protecţie mediului;
b. preferinţa pentru produsele agricole comunitare;
c. sistemul de restituiri şi prelevări;
d. solidaritatea financiară;
e. sistemul de preţuri.
14. Din punctul de vedere al legislaţiei care le reglementează, organizaţiile comune de piaţă pot
fi:
a. organizaţii de piaţă specializate pe importuri;
b. organizaţii de piaţă specializate pe exporturi;
c. organizaţii de piaţă care garantează preţuri minime;
d. organizaţii de piaţă care nu garantează nivelul prelevărilor;
e. organizaţiile de piaţă specializate atât pentru importul cât şi
pentru exportul produselor agricole.
1. Care sunt scopurile reformei PAC iniţiată de Ray Mac Sharry în anul 1992?
Scopul reformei constă în următoarele:
a apropierea producţiei agricole comunitare de nivelul cererii reale de produse agricole care să permită
reglarea ofertei de produse prin mecanisme specifice pieţei;
b reducerea cheltuielilor bugetare;
c. decuplarea subvenţiilor de dimensiunile producţiei;
d generalizarea sistemului „cote de producţie” (adică limitarea prin cote de producţie stabilite anterior,
a subvenţiilor acordate);
e reducerea substanţială a preţurilor administrate, care va conduce la acordarea de sprijin în funcţie de
suprafaţă şi cap de animal);
f încurajarea fermierilor să rămână pe pământurile lor, să nu abandoneze activitatea agricolă şi să
migreze spre oraşe prin politica de „dezvoltare rurală”;
g un accent deosebit a fost pus pe dimensiunea ecologică a agriculturii, reforma propunând şi măsuri
care să asigure protecţia mediului înconjurător;
h. participarea UE la finalizarea negocierilor GATT privind comerţul cu produse agricole, politica
agricolă comună trebuind să se ajusteze la cerinţele pieţei agricole mondiale;
i câştigarea poziţiei de leader de către UE pe piaţa mondială a produselor agricole atât la producţie, cât
şi la exportul de astfel de produse, prin creşterea competitivităţii agricultorilor comunitari pe piaţa
mondială.
2. Care sunt principiile ce stau la baza reformei actuale a PAC?
La începutul actualului deceniu, UE a întreprins reforma cea mai importantă din istoria de peste 50 de
ani a politicii agricole comune, pe baza următoarelor principii:
- o plată unică pe exploataţie pentru agricultorii din UE, independent de producţie, astfel încât să se
garanteze veniturile agricultorilor şi să le permită să-şi determine producţia în funcţie de nevoile pieţei
şi de cererea consumatorilor;
- plăţile să fie acordate numai dacă sunt respectate normele în materie de mediu, securitate alimentară,
sănătate animală şi vegetală;
- o nouă politică de dezvoltare rurală prin investiţii în activitatea din amonte şi aval;
- o reducere a plăţilor directe destinate marilor exploataţii cu scopul de a finanţa noua politică de
dezvoltare rurală;
- un nou mecanism de disciplină financiară care să garanteze respectarea bugetului agricol.
3. Care sunt pilonii ce stau la baza PAC?
Dacă până acum politica agricolă comună a pus un accent deosebit pe primul pilon (politica de
organizare a pieţelor) politica agricolă comună pentru perioada 2007-2013 pune un accent deosebit pe
cel de al doilea pilon (dezvoltarea rurală), concentrându-se pe trei aspecte: economia agroalimentară,
mediul şi populaţia rurală.
4. Care sunt componentele celui de-al doilea pilon (dezvoltarea rurală) al PAC?
economia agroalimentară, mediul şi populaţia rurală.
5. De ce FREADR trebuie privit ca un complement de către ţările comunitare pentru acţiunile
naţionale, regionale şi locale?
Baza legală a politicii comunitare de dezvoltare rurală se bazează pe orientările strategice ale UE
pentru dezvoltarea mediului rural şi pe existenţa Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală
(FEADR).
6. La începutul anilor ′90 continuarea reformei PAC a fost impusă de:
a. constrângerile de ordin intern (creşterea costurilor şi preţurilor);
b. constrângeri de ordin extern (alinierea la cerinţele GATT);
c. constrângeri din partea FMI;
d. constrângeri din partea Băncii Centrale Europene;
e. constrângeri din partea noilor membri ai UE.
7. Reforma PAC propusă de Ray Mac Sharry a urmărit:
a. promovarea preţurilor administrate;
b. creşterea cheltuielilor bugetare pentru agricultură;
c. renunţarea la aplicarea cotelor de producţie;
d. încurajarea fermierilor să rămână pe pământurile lor prin politica de „dezvoltare rurală”;
e. instituirea dimensiunii ecologice a agriculturii.
8. Care din dimensiunile de mai jos reprezintă principii ce stau la baza reformei PAC în etapa
actuală?
a. o nouă politică de dezvoltare rurală prin investiţii în activitatea
din amonte şi aval;
b. un nou mecanism de disciplină financiară care să garanteze
respectarea bugetului agricol;
c. înlocuirea plăţilor unice pe exploataţie cu plăţile pentru
producţie;
d. plăţile să fie acordate independent de volumul producţiei
vegetale sau animale;
e. creşterea plăţilor directe distincte exploataţiilor.
Raspunsuri:
Test autoevaluare 1
3. c
4. a;d
5. d;e
6. b
7. d;e
Test autoevaluare 2
4. c;d
5. a;d
6. a;b
Test autoevaluare 3
9. a;c
10. c;d
11. a
12. a
13. a;e
14. c
Test autoevaluare 4
6. a;b
7. d;e
8. a;b

1 Care erau obiectivele Sistemului Monetar Internaţional la mijlocul secolului XX?
Acesta se baza pe o unitate de cont, denumită ECU (European Currency United), unitate valutară
europeană nouă, care urma să reprezinte elementul central al sistemului.
2. Care a fost principala problemă monetară a ţărilor comunitare la mijlocul anilor ′60?
principala problemă a ţărilor comunitare pe linie monetară a fost ajustarea cursurilor de schimb care
puteau să influenţeze negativ asupra realizării uniunii vamale şi a viitoarelor politici sectoriale.
3. Ce reprezintă Sistemul Monetar European?
Sistemul Monetar European reprezintă un ansamblu de reglementări, mecanisme şi instituţii adoptat la
nivel comunitar, în vederea realizării unei politici monetare comune şi a unor cursuri de schimb relativ
stabile între monedele ţărilor membre. Acesta se baza pe o unitate de cont, denumită ECU (European
Currency United), unitate valutară europeană nouă, care urma să reprezinte elementul central al
sistemului.
4. Ce funcţii a îndeplinit ECU?
În cadrul SME, ECU a îndeplinit următoarele funcţii: monedă pentru calculul ratei de schimb, unitate
de cont, unitate de calcul a indicatorului de divergenţă şi valută de rezervă.
5. Ce a reprezentat cursul pivot?
Cursul pivot a constituit o rată de schimb care arăta câţi ECU valora unitatea monetară a fiecărei ţări.
6. Care sunt etapele realizării uniunii monetare precizate în Raportul Delors şi concretizate în
Tratatul de la Maastricht?
- etapa 1, între 1 iulie 1990 – 31 decembrie 1993, a avut ca scop: înlăturarea barierelor interne pentru
libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor în interiorul comunităţii între statele
membre. S-a urmărit liberalizarea completă a mişcărilor de capital; creşterea resurselor financiare
pentru corectarea dezechilibrelor dintre regiunile europene; realizarea convergenţei economice;
coordonarea politicilor comunitare;
- etapa 2, între 1 ianuarie 1994 – 31 decembrie 1998, a presupus: crearea Institutului Monetar European
(IME), cu sediul la Frankfurt, precursor al Băncii Centrale Europene, alcătuit din guvernatorii băncilor
centrale naţionale; independenţa băncilor centrale naţionale; reglementări privind dimensiunile
deficitelor bugetare; coordonarea politicii monetare; punerea în aplicare a unei discipline fiscale;
realizarea unei convergenţe între politicile economice şi monetare ale statelor membre; înfiinţarea
Băncii Centrale Europene în luna iunie, 1998;
- etapa 3, între 1 ianuarie 1999 – 1 ianuarie 2002, a urmărit: existenţa unei politici monetare unice în
zona euro; fixarea ratelor de schimb între ţările participante; instituirea monedei unice.
7. Obiectivele Sistemului Monetar Internaţional (Sistemul Bretton Woods) au fost:
a. înlocuirea dolarului;
b. creşterea rolului noii monede europene;
c. restricţionarea lirei sterline;
d. cursuri de schimb stabile;
e. eliminarea restricţiilor valutare.
8. Principala problemă a ţărilor comunitare pe linie monetară la mijlocul anilor ′60 a fost:
a. ajustarea cursurilor de schimb;
b. menţinerea restricţiilor valutare;
c. creşterea rolului francului francez;
d. reducerea rolului şi influenţei mărcii germane;
e. implementarea politicilor sociale.
9. Sistemul Monetar European proiectat de Werner şi adoptat în anul 1970 prevedea:
a. instituirea unei uniuni monetare în decursul a 10 ani în cadrul a
trei etape;
b. îngrădirea mişcărilor de capital;
c. fluctuaţia cursurilor de schimb;
d. convertibilitatea limitată a monedelor naţionale;
e. deocamdată, fără o monedă unică comunitară.
10. Sistemul Monetar European s-a bazat pe o unitate valutară europeană nouă:
a. lira italiană;
b. francul elveţian;
c. dolarul american;
d. ECU (European Currency United);
e. marca germană.
11. ECU a constituit în cadrul SME:
a. valoare de rezervă;
b. valoare de schimb contra numerar;
c. un înlocuitor al dolarului;
d. un înlocuitor al francului francez;
e. instrument de îngrădire a mişcărilor de capital.
12. Cursul pivot a constituit:
a. un adversar al dolarului american;
b. o unitate valutară de rezervă;
c. o rată de schimb care arată câţi ECU valora unitatea monetară a
fiecărei ţări comunitare;
d. o nouă monedă europeană;
e. un instrument de limitare a inflaţiei.
13. Etapa a treia a realizării Uniunii Monetare a urmărit:
a. menţionarea monedelor naţionale ale statelor comunitare;
b. existenţa unei politici monetare unice în zona euro;
c. instituirea monedei unice;
d. crearea Institutului Monetar European;
e. înlocuirea dolarului în relaţiile comerciale internaţionale.
1. Care sunt criteriile de convergenţă precizate prin Tratatul de la Maastricht?
Tratatul de la Maastricht a precizat următoarele patru criterii de convergenţă economică a
ţărilor din UE:
1. stabilitatea preţurilor, apreciată prin evoluţia ratei inflaţiei: rata inflaţiei unui stat membru nu
trebuie să depăşească cel mult cu 1,5% pe an media înregistrată în cele mai performante 3 state;
2. finanţele publice: Comisia Europeană trebuia să examineze concordanţa cu disciplina bugetară
pe baza a două criterii şi anume: deficitul public anual nu trebuia să depăşească 3% din PIB, iar datoria
publică nu trebuia să fie mai mare de 60% din PIB;
3. stabilitatea cursurilor de schimb: moneda naţională trebuie să-şi menţină rata de schimb în
marjele de fluctuaţie permise de SME şi să nu fi fost devalorizată în precedenţii doi ani. Limitele
acceptabile ale fluctuaţiei cursului de schimb se considerau a fi 2,25%; ±
4. rata dobânzii: rata dobânzii nominale pe termen lung nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2%
media ratelor înregistrată în cele mai performante 3 state membre.
Fiecare stat membru trebuia să îndeplinească toate criteriile pentru a fi calificat în cea de-a treia fază a
Uniunii Monetare, criterii care reflectau nivelul de convergenţă economică pe care statul membru
trebuie să-l obţină pentru a putea adopta moneda europeană. Criteriile de convergenţă au ca scop
realizarea unor evoluţii economice armonioase în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, care să nu
provoace tensiuni între statele membre UE.
Tratatul de la Maastricht stipula necesitatea continuării respectării de către statele membre UM a
criteriilor referitoare la deficitul public şi datoria publică, scop în care a fost adoptat Pactul de
stabilitate şi
2. Care sunt componentele Pactului de Stabilitate şi Creştere?
Pactul cuprinde două componente: preventivă, statele membre trebuind să prezinte în fiecare an
programe de stabilitate (convergenţă) care să arate cum intenţionează să realizeze sau să asigure poziţii
fiscale stabile pe termen mediu şi corectivă, care reglementează procedura de intervenţie în cazul unui
deficit excesiv, care se declanşează în momentul în care deficitul bugetar depăşeşte pragul de 3% din
PIB, prevăzut de tratat.
3. Ce condiţii trebuie îndeplinite pentru ca EURO să devină monedă internaţională?
Pentru ca euro să devină moneda internaţională trebuia să îndeplinească următoarele condiţii:
- aria suprafeţei tranzacţiilor comerciale mijlocite, apreciindu-se că o monedă care ocupă o cotă
apreciabilă în comerţul internaţional şi în decontările internaţionale are multiple avantaje;
- existenţa unei perioade istorice apreciabile în care a funcţionat moneda pe plan internaţional: cu cât o
monedă are un trecut în mijlocirea tranzacţiilor internaţionale, cu atât este căutată mai intens de
afacerişti;
- gradul de dezvoltare a pieţei financiare a ţării respective, adică piaţa monetară şi de capital să fie
libere şi dezvoltate, să permită libera mişcare a capitalurilor şi o convertibilitate rapidă pe piaţa
valutară;
- încrederea populaţiei şi a agenţilor economici în valoarea monedei, încredere ce este dată de
menţinerea stabilităţii cursului de schimb şi a puterii de cumpărare.
În perioada care a trecut de la introducerea euro ca monedă unică, s-a constatat că aceasta a devenit
rivalul dolarului, realizându-se chiar o divizare a zonelor de influenţă. Este evident că euro a devenit
moneda principală pentru derularea tranzacţiilor din Europa de Vest, Centrală şi de Est, în timp ce
dolarul continuă să domine pieţele din America şi Asia.
Utilizarea mereu mai intensă a monedei euro pe plan internaţional demonstrează creşterea treptată a
importanţei acesteia, ca urmare a participării şi utilizării la emisiuni de titluri de datorie publică,
acordării de împrumuturi semnificative în euro, comercializării în cantităţi mereu mai mari pe pieţele
de schimb valutar, este utilizată ca monedă de rezervă şi este folosită din ce în ce mai mult pentru
facturare şi plată în comerţul internaţional.
4. Care din enumerările de mai jos reprezintă criterii de convergenţă economică a ţărilor din
UE?
a. stabilitatea preţurilor, apreciată prin rata inflaţiei;
b. excedentul bugetului public anual;
c. gradul de îndatorare al agenţilor economici;
d. fluctuaţiile cursurilor de schimb;
e. datoria publică să nu fie mai mare de 60% din PIB.
5. Componentele Pactului de Stabilitate şi Creştere sunt:
a. componenta preventivă;
b. componenta obiectivă;
c. componenta subiectivă;
d. componenta internaţională;
e. componenta corectivă.
6. Din enumerarea de mai jos selectaţi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca EURO să devină
monedă internaţională:
a. încrederea populaţiei şi agenţilor economici în valoarea monedei;
b. existenţa unei perioade istorice apreciabile în care a funcţionat
moneda pe plan internaţional;
c. toate ţările comunitare să adopte noua monedă;
d. fluctuarea cursului de schimb;
e. modificarea puterii de cumpărare.
7. Gestionarea politicii monetare în zona EURO este realizată:
a. de Institutul Monetar European;
b. Parlamentele statelor membre UE;
c. Sistemul Monetar European;
d. Sistemul European al Băncilor Centrale;
e. Banca Centrală Europeană.
8. Care din instituţiile comunitare enumerate mai jos au anumite atribuţii în domeniul politicii
monetare?
b. Comitetul Economic şi Social European;
c. Comitetul Regiunilor;
d. Curtea Europeană de Justiţie;
1. Care sunt avantajele introducerii EURO?
1. Eliminarea costurilor legate de rata de schimb valutar prin introducerea monedei unice. Plata
furnizorilor străini necesită operaţiuni de schimb valutar pentru procurarea monedei furnizorului,
operaţiuni pentru care banca solicită un comision, variabil ca mărime în funcţie de mărimea tranzacţiei,
natura monedei şi importanţa clientului. Moneda unică, simplificând tranzacţiile între firme, le ieftinesc
şi va conduce la reducerea timpului şi a costului plăţilor peste frontieră. Introducerea monedei unice va
determina realizarea de economii la costurile interne ale firmelor: operarea cu mai multe monede
conduce la costuri suplimentare, deoarece solicită un personal numeros, echipamente pentru
determinarea ratelor de schimb şi este prelungită perioada dintre debitarea şi creditarea conturilor
bancare.
2. Eliminarea incertitudinilor ratei de schimb valutar. Moneda unică elimină riscul dintre ţările membre
euro, previne şi stopează devalorizările competitive ale monedelor şi preîntâmpină unele atacuri
speculative în domeniul monetar şi valutar;
3. Moneda unică face ca preţurile să fie transparente, deoarece sunt exprimate în aceeaşi monedă, ceea
ce va facilita identificarea celor mai competitive afaceri;
4. Se accentuează concurenţa dintre firmele de pe piaţa unică cu efecte benefice asupra eficienţei,
calităţii şi nivelului preţurilor. Transparenţa adusă de euro face ca preţurile să fie mult mai simplu de
comparat, întăreşte concurenţa pe toate pieţele de bunuri şi servicii pentru întreprinderi, dar şi pentru
bunurile de consum;
5. Euro este nu doar un factor major de integrare economică, ci şi unul de integrare politică, joacă din
ce în ce mai mult un rol de stabilitate din punct de vedere politic în cadrul relaţiilor internaţionale;
6. Statele din zonă deţinând aceeaşi monedă, vor avea posibilitatea să-şi coordoneze politicile
economice şi să permită armonizarea vieţii economico-sociale;
7. Crearea monedei euro duce la armonizarea fiscală în activitatea întreprinderilor, deoarece aduce o
transparenţă totală a diferenţelor de impozitare care ar putea crea la unele state posibilitatea dominaţiei
prin fiscalitate;
8. Realizările pe care UM le-a adus până acum la nivelul economiilor statelor membre a permis crearea
unui mediu propice creşterii durabile.
2. Care sunt dezavantajele introducerii EURO?
Dezavantajele uniunii monetare
Introducerea euro a fost însoţită şi de apariţia unor dezavantaje, unele resimţite la import, altele pe
parcursul funcţionării zonei euro:
1. Costul uriaş al conversiei. A fost necesar un uriaş efort uman şi financiar, precum şi o perioadă de
timp ca euro să fie pus în circulaţie şi să funcţioneze în Europa şi în lume; s-au cheltuit importante
sume pentru acoperirea costurilor adaptării tehnice şi legislative la noile realităţi ale zonei euro;
2. Pierderea de suveranitate. Moneda, slabă sau puternică, a fost mereu simbolul unui stat, un liant
al unei naţiuni. Eliminarea monedelor naţionale a fost percepută ca o pierdere de suveranitate şi a
creat un şoc psihologic asupra populaţiei din ţările UE;
3. Autorităţile naţionale nu vor mai putea să-şi aleagă propria rată a inflaţiei, nu vor mai avea o
politică monetară naţională. Va exista o politică monetară şi o rată a inflaţiei pentru toată
comunitatea.
4. Pierzând dreptul de a devaloriza moneda naţională, ţările comunitare, guvernele acestora pierd
un instrument vital de politică economică pe care îl puteau utiliza în cazul unui şoc economic;
5. Costul riscului psihologic al adaptării populaţiei la şocul punerii în circulaţie a noii monede.
Dacă în majoritatea ţărilor care au adoptat moneda euro la început s-a înregistrat o receptivitate
pozitivă din
partea populaţiei, treptat, ca urmare a dificultăţilor cărora a trebuit să le facă faţă economia
comunitară, a avut loc o creştere generală a preţurilor ceea ce a indus în rândul populaţiei o doză de
neîncredere şi de neacceptare a dificultăţilor economice întâmpinate;
6. Introducerea monedei euro nu a făcut posibilă, cel puţin până acum, eliminarea disparităţilor care
persistă între cele 16 ţări în materie bugetară, fiscală şi de protecţie socială. Dacă nu se vor
întreprinde măsuri pe linia armonizării fiscale, ţările care au adoptat euro vor intra într-o
periculoasă competiţie fiscală şi socială pentru atragerea investitorilor, care s-ar solda cu pierderi de
locuri de muncă într-o ţară sau alta;
7. O politică monetară unică va genera riscuri din partea ţărilor dezvoltate, concretizate în
transferuri de resurse în favoarea ţărilor sărace;
8. Introducerea monedei unice a condus la modificări profunde asupra principalelor componente ale
pieţei financiare europene. Pieţele monetare din zona euro au suferit schimbări realizate ca urmare
a transferării politicii monetare de la băncile centrale naţionale la BCE. Eliminând riscul valutar,
tranzacţiile cu obligaţiuni pe diferite pieţe naţionale vor micşora diferenţa de rentabilitate, volumul
noilor emisiuni va mări lichiditatea, iar marja dintre preţurile de vânzare şi cele de cumpărare va fi
mai strânsă. Moneda unică duce la o mai mare internaţionalizare a pieţei valorilor mobiliare.
Integrarea bursei de valori va spori eficienţa, transparenţa şi lichiditatea acţiunilor în Europa;
9. Sectorul bancar este afectat în mare măsură de introducerea monedei euro. Are loc o accentuare a
concurenţei şi o scădere a profiturilor, iar clienţii vor reduce numărul de bănci cu care vor lucra.
Băncile sunt obligate să-şi diversifice activitatea şi să inventeze mereu noi servicii şi produse
financiare.
3. Din enumerarea de mai jos selectaţi avantajele introducerii EURO:
a. pierderea de suveranitate;
b. costul uriaş al conversiei;
c. eliminarea incertitudinii ratei de schimb valutar;
d. accentuarea concurenţei între firmele de pe piaţa unică;
e. costul riscului psihologic al adaptării populaţiei la şocul punerii
în circulaţie a noii monede.
4. Precizaţi dezavantajele introducerii EURO:
a. eliminarea incertitudinii ratei de schimb valutar;
b. se accentuează concurenţa între firme;
c. se accentuează procesul de integrare economică şi politică;
d. pierderea de suveranitate;
e. costul uriaş al conversiei.
Raspunsuri:
Test autoevaluare 1
7. d;e
8. a
9. a
10. d
11. a;b
12. c
13. b;c
Test autoevaluare 2
4. a;e
5. a;e
6. a;b
7. d;e
Test autoevaluare 3
3. c;d
4. d;e

1. Ce desemnează concurenţa?
desemnează relaţiile dintre toţi agenţii economici care acţionează pe piaţă pentru realizarea
propriilor interese, în condiţii de libertate economică.
• este o realitate, o caracteristică a pieţei
• este o luptă dusă cu mijloace economice (cantitate, calitate, preţ) şi extraeconomice (spionaj
industrial, acţiuni de sabotaj, politici de dumping)
• este o confruntare dintre agenţii economici în vederea obţinerii unor condiţii mai bune de producţie,
desfacere, de efectuare a operaţiunilor băneşti
• are rol fundamental în economia de piaţă în: – garantarea bunăstării consumatorilor,
– realizarea unei repartiţii optime a resurselor
– oferirea de motivaţii privind creşterea eficienţei şi nivelului tehnic şi calitativ al producţiei.
2. Care sunt tipurile concurenţei?
perfectă (când pe aceeaşi piaţă acţionează un număr mare de vânzători şi cumpărători şi de puteri
aproximativ egale) şi imperfectă (monopolul, oligopolul, concurenţa monopolistică)
directă, atunci când agenţii economici aflaţi în competiţie se adresează aceleiaşi nevoi, cu produse
similare sau identice, indirectă, atunci când se oferă bunuri diferite pentru satisfacerea aceloraşi nevoi
loială, când sunt utilizate corect instrumentele luptei de concurenţă şi neloială, atunci când agenţii
economici utilizează mijloace incorecte pentru acapararea pieţei.
3. Care din tipurile concurenţei îndeplineşte rolul de cel mai important principiu organizaţional al
economiei de piaţă?
perfectă (când pe aceeaşi piaţă acţionează un număr mare de vânzători şi cumpărători şi de puteri
aproximativ egale
4. La ce se referă politica de concurenţă?
5. Care este scopul politicii de concurenţă?
6. Care sunt obiectivele (dezideratele) politicii de concurenţă?
♦creşterea bunăstării consumatorilor prin îmbunătăţirea performanţelor economice ale firmelor
ofertante de bunuri şi servicii;
♦ protecţia consumatorilor faţă de tendinţele marilor companii de a acapara pieţele şi de a stabili
preţuri de monopol;
♦ stoparea redistribuirii veniturilor în favoarea monopolurilor şi cartelurilor;
♦ protejarea firmelor mici şi mijlocii;
♦ integrarea eficientă a pieţelor naţionale ale statelor comunitare în piaţa internă unică a U.E.
7. Care sunt domeniile reglementate prin politica de concurenţă a UE?
stoparea şi eliminarea acordurilor dintre firme care au ca efect distorsionarea concurenţei şi
manifestarea abuzurilor de putere dominantă
reglementarea fuziunilor dintre firme prin aşa numitele reglementări antitrust
liberalizarea sectoarelor economice cu caracter de monopol de stat ce încă există în economiile
statelor naţionale (telecomunicaţiile, gazele naturale, electricitatea, transportul feroviar)
monitorizarea ajutoarelor acordate de către stat firmelor naţionale.
8. Precizaţi care din enunţurile de mai jos redau corect ce este concurenţa:
a. este politica adoptată de stat pentru acordarea de ajutoare;
b. este politica adoptată de stat în domeniul achiziţiilor şi fuziunilor;
c. este o luptă dusă cu mijloace economice şi extraeconomice;
d. este o luptă, o rivalitate între ţările membre ale UE;
e. este o confruntare între agenţii economici pentru obţinerea unor condiţii mai bune de producţie,
desfacere şi de efectuare a operaţiunilor băneşti.
9. Care tip de concurenţă îndeplineşte statutul de cel mai important „principiu organizaţional al
economiei de piaţă”?
a. concurenţa imperfectă;
b. concurenţa loială;
c. concurenţa neloială;
d. concurenţa indirectă;
e. concurenţa perfectă.
10. Care sunt obiectivele politicii de concurenţă?
a. redistribuirea veniturilor în favoarea monopolurilor şi cartelurilor;
b. ocuparea pieţelor de către marile monopoluri;
c. posibilitatea stabilirii de preţuri administrate;
d. protejarea firmelor mici şi mijlocii;
e. integrarea eficientă a pieţelor naţionale ale statelor comunitare în piaţa internă unică.
11. Precizaţi care din domeniile prezentate mai jos sunt reglementate prin politica de
concurenţă:
a. monitorizarea ajutoarelor de stat acordate firmelor naţionale;
b. liberalizarea fuziunilor dintre firme;
c. liberalizarea ajutorului de stat;
d. consolidarea sectoarelor economice cu caracter de monopol de stat;
e. stoparea şi eliminarea acordurilor dintre firme care au ca efect distorsionarea concurenţei
1 Care au fost caracteristicile politicii concurenţiale a UE în perioada 1957- 1972?
În prima etapă 1957-1972 prioritate au avut practicile restrictive, fiind neglijate aproape în totalitate
în cadrul reglementărilor ajutoarele de stat şi monopolurile
• Realizări:
a fost constituită reţeaua instituţională aferentă;
a fost desemnat comisarul responsabil cu politica de concurenţă;
au fost identificate şi aplicate o serie de practici restrictive;
a crescut rolul Curţii Europene de Justiţie în soluţionarea litigiilor
• principala caracteristică a politicii concurenţiale în această etapă a fost atitudinea sa
reactivă, defensivă
2. Care au fost caracteristicile politicii concurenţiale a UE în perioada 1973- 1981?

În a doua etapă 1973-1981 a fost redefinită politica concurenţială pentru a favoriza restructurarea
sectoarelor economice aflate în declin
• Au avut prioritate :
controlul ajutoarelor publice acordate de guvernele ţărilor membre;
monitorizarea fuziunilor şi a altor forme de concentrare economică.
• principala caracteristică a fost atitudinea sa ofensivă, proactivă pe fondul creşterii rigurozităţii în
aplicarea principiilor politicii concurenţiale
3. Care au fost principalele preocupări ale politicii concurenţiale în perioada 1982-2000?

Etapele evoluţiei politicii concurenţiale
A treia etapă - ultimele două decenii ale secolului XX
s-a desfăşurat pe fondul finalizării procesului de creare a pieţei interne unice
prioritare au fost fuziunile şi a ajutoarele de stat
4. Care au fost priorităţile politicii concurenţiale în primul deceniu al secolului XXI?
A patra etapă - primul deceniu al secolului XXI a avut ca priorităţi:
creşterea rolului politicii concurenţiale în asigurarea unei competitivităţi externe ridicate a
economiei comunitare
partajarea optimă a responsabilităţilor privind implementarea şi controlul politicii concurenţiale între
autorităţile naţionale şi cele comunitare
5. Precizaţi modalităţile prin care Parlamentul European poate să influenţeze activitatea
Comisiei Europene în domeniul concurenţei.
Parlamentul influenţează activitatea Comisiei pe două căi:
- Comisia, prin comisarul pentru concurenţă, este obligată ca anual să prezinte un raport pe probleme
de concurenţă care trebuie validat de Parlament
- Parlamentul, în cadrul şedinţelor plenare adresează întrebări şi solicită răspunsuri cu privire la
efectele pe care politica concurenţială le are asupra agenţilor economici.
6. Care sunt atributele Comisiei Europene pe linia politicii de concurenţă? 
gestionează politica de concurenţă
acţionează fie din proprie iniţiativă, fie la solicitarea cetăţenilor, companiilor sau la reclamaţiile
statelor membre
stabileşte regulile concurenţei, efectuează investigaţii şi dă soluţia ce trebuie adoptată
are în structura sa Directoratul General IV şi comisarul de specialitate
Comisia poate interzice următoarele tipuri de acorduri: de împărţire a pieţei, de control al
preţurilor, de achiziţii exclusive, de distribuţie exclusivă sau selectivă, precum şi acorduri
privind drepturile de proprietate industrială şi comercială.
are largi atribuţii de investigare:
- atunci când comisia este sesizată este deschisă o anchetă
7. Care sunt deciziile ce pot fi luate de Comisia Europeană în urma exercitării unei anchete?
Instituţiile comunitare cu sarcini în elaborarea şi aplicarea politicii concurenţei
Comisia poate acţiona în baza unui mandat simplu sau în baza unei decizii sau a unui mandat elaborat
de Curtea de Justiţie
Ancheta se poate finaliza prin adoptarea uneia din următoarele decizii posibile:
este adresată o „scrisoare de clasare” nu se va interveni în derularea proiectului
respectiv;
este transmisă o „atestare negativă” că libera concurenţă nu este ameninţată;
acordă o „exceptare”, limitată în timp şi condiţionată;
constată ilegalitatea aranjamentului şi îl interzice, aplicând amenzi de până la 1 milion
euro sau în cuantum de 10% din cifra de afaceri a firmelor implicate.
8. Politica concurenţială a UE a fost astfel concepută încât „controlul să rămână la nivel
supranaţional şi să fie exercitat” de:
a. Parlamentul European;
b. Comisia Europeană;
c. Curtea Europeană de Justiţie;
d. Consiliul European;
e. Consiliul Uniunii Europene.
9. Regulamentul nr.17 al Comisiei Europene cu privire la politica concurenţială au oferit
mediului de afaceri siguranţa:
a. practicării de preţuri administrate;
b. respectarea legalităţii este o prioritate;
c. controlul este centralizat;
d. încheierii de acorduri pentru împărţirea pieţelor;
e. utilizării ajutorului de stat.
10. Care au fost principalele caracteristici ale politicii concurenţiale în perioada 1957-1972?
a. atitudinea sa ofensivă;
b. atitudinea sa reactivă;
c. atitudinea sa defensivă;
d. atitudinea sa constatativă;
e. atitudinea sa înţelegătoare.
11. Principala caracteristică a politicii concurenţiale a UE în perioada 1973-1981 a fost:
a. atitudinea sa ofensivă (proactivă);
b. atitudinea sa reactivă (defensivă);
c. atitudinea sa constatativă;
d. atitudinea sa înţelegătoare;
e. atitudinea sa permisivă.
12. În centrul preocupărilor Comisiei Europene privind politica concurenţială, în perioada 1982-
2000 s-au aflat:
a. controlul fuziunilor;
b. controlul ajutoarelor de stat;
c. creşterea rolului Consiliului Europei;
d. creşterea rolului Comitetului Economic şi Social;
e. creşterea rolului statelor naţionale.
13. În prezent, atribuţiile Parlamentului European cu privire la politica de concurenţă constau
în:
a. analiza şi validarea raportului anual pe probleme de concurenţă prezentat de comisarul de
specialitate;
b. în şedinţele plenare adresează întrebări şi solicită răspunsuri cu privire la politica de concurenţă a
Comisiei;
c. Parlamentul controlează activitatea desfăşurată de Comisie;
d. în anumite situaţii Parlamentul invalidează hotărârile Comisiei;
e. Parlamentul nu are atribuţii în legătură cu politica de concurenţă a comisiei.
14. Atribuţiile Consiliului UE pe linia politicii de concurenţă constau în următoarele:
a. acordarea mai multor libertăţi agenţilor economici;
b. aprobă hotărârile luate de Parlamentul European;
c. controlează activitatea Comisiei;
d. elaborează recomandări;
e. acordarea de excepţii cadru.
15. Atribuţiile Comisiei Europene pe linia politicii de concurenţă constau în:
a. stabileşte regulile concurenţei;
b. asigură supremaţia dreptului naţional asupra dreptului comunitar;
c. exercită controlul asupra activităţii Curţii de Justiţie;
d. invalidează, când este cazul, hotărârile Parlamentului;
e. efectuează investigaţii şi adoptă soluţii.
16. În activitatea sa pe linia politicii de concurenţă, Comisia Europeană poate interzice anumite
înţelegeri şi acorduri:
a. acordurile de asociere a unor state la UE;
b. acordurile de bună vecinătate între UE şi statele vecine;
c. acordurile de extindere a UE;
d. acordurile de împărţire a pieţelor;
e. acordurile de control al preţurilor.
17. Curtea Europeană de Justiţie are următoarele responsabilităţi pe linia politicii de
concurenţă:
a. supervizează legalitatea regulilor în domeniul concurenţei;
b. supervizează aplicarea reglementărilor;
c. supervizează activitatea şi deciziile Consiliului European;
d. supervizează asigurarea prevalenţei dreptului naţional asupra celui comunitar;
e. supervizează relaţiile dintre Parlament Consiliu şi Comisie.
18. În cadrul preocupărilor Comisiei Europene pe linia politicii de concurenţă, în primul deceniu
al secolului XXI s-au aflat următoarele priorităţi:
a. creşterea rolului politicii concurenţiale în asigurarea unei competitivităţi externe ridicate a economiei
comunitare;
b. partajarea optimă a responsabilităţilor privind implementarea şi controlul politicii concurenţiale între
autorităţile naţionale şi cele comunitare;
c. creşterea rolului comisarului european pentru concurenţă;
d. creşterea rolului Parlamentelor Naţionale;
e. creşterea rolului preşedintelui Comisiei Europene.

1. Enumeraţi tipurile de înţelegeri sau aranjamente între firme precizate în Tratatul de la
Lisabona, ca fiind incompatibile cu principiile funcţionării pieţei unice.
Sunt cinci tipuri de înţelegeri sau aranjamente incompatibile cu principiile pieţei unice:
care stabilesc preţuri de vânzare, de cumpărare sau alte condiţii de tranzacţionare;
care pot avea ca scop limitarea sau controlul producţiei, comercializării, dezvoltării tehnice sau
investiţiilor;
care împart pieţele sau sursele de aprovizionare;
care aplică, în raport cu partenerii comerciali, condiţiile inegale la prestaţii echivalente;
care condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii
suplimentare care, prin natura lor, nu au legătură cu obiectul acestor contracte
2. În ce constă Abuzul de putere dominantă?

este reglementat prin articolul 102 al Tratatului care precizează: „este incompatibilă cu piaţa
internă şi interzisă, în măsura în care poate afecta comerţul dintre statele membre, folosirea în
mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante deţinută pe piaţa
internă sau pe o parte semnificativă a acesteia”
3. Ce practici abuzive pot fi utilizate de o firmă cu putere dominantă şi care sunt interzise prin
politica concurenţială?
impunerea preţurilor de vânzare sau de cumpărare, a tarifelor sau a altor clauze contractuale
inechitabile;
limitarea producţiei, a distribuţiei sau dezvoltării tehnologice;
aplicarea, în raport cu partenerii comerciali, a unor condiţii inegale de prestaţii echivalente;
condiţionarea încheierii unor contracte de acceptarea de către parteneri a unor clauze stipulând
prestaţii suplimentare care nu au legătură cu obiectul contractului;
practicarea unor preţuri excesive sau de dumping în scopul înlăturării concurenţei;
refuzul de a trata cu anumiţi beneficiari sau refuzul de a oferi anumite servicii.
4. Sub ce formă poate fi acordat ajutorul de stat?
Ajutoarele de stat sunt forme de sprijin care provin de la stat sau de la alte entităţi publice, sub formă
de: subvenţii, împrumuturi în condiţii favorizante, exonerări de impozite, alte forme de facilităţi
fiscale, condiţii favorizante în ceea ce priveşte participarea la achiziţiile guvernamentale.
5. Precizaţi ajutoarele de stat compatibile cu principiile funcţionării pieţei interne.
Motivul principal care a stat la baza solicitării de către statele membre a dreptului de a acorda ajutoare
a fost acţiunea de eliminare a discrepanţelor regionale în ceea ce priveşte dezvoltarea economică.
Politica comunitară în domeniul ajutoarelor de stat este de natură exclusiv supranaţională
6. Cum pot fi clasificate ajutoarele de stat?
Ajutoarele publice (de stat) se pot clasifica în:
ajutoare incompatibile cu prevederile tratatelor care pot afecta schimburile comerciale dintre
statele membre şi deforma concurenţa
ajutoare compatibile cu prevederile tratatelor (sociale, pentru calamităţi naturale)
ajutoare care pot fi declarate compatibile de către Comisia Europeană (ajutoare regionale,
ajutoare destinate cercetării, ajutoare pentru protecţia mediului ambiant).
7. Tratatul de la Lisabona prevede situaţiile în care se pot accepta anumite aranjamente între
firme, fără a fi afectată concurenţa:
a. acorduri de importanţă majoră judecate prin cifra de afaceri şi cota de piaţă;
b. acorduri de importanţă minoră judecate prin cifra de afaceri şi cota de piaţă;
c. înţelegeri de distribuţie totală;
d. înţelegeri de distribuţie selectivă;
e. înţelegeri privind stoparea transferului de tehnologie.
8. Exceptarea anumitor înţelegeri, aranjamente, acorduri între firme poate fi:
a. totală;
b. parţială;
c. individuală;
d. colectivă;
e. globală.
9. Precizaţi care din practicile enumerate mai jos au caracter abuziv:
a. aplicarea, în raport cu partenerii comerciali, a unor condiţii egale de prestaţii echivalente;
b. practicarea unor preţuri libere de piaţă care să dezvolte concurenţa:
c. încheierea unor contracte fără condiţionări suplimentare care nu au legătură cu obiectul contractului;
d. limitarea producţiei, a distribuţiei sau dezvoltării tehnologice;
e. practicarea unor preţuri excesive sau a unor preţuri de dumping.
10. Selectaţi din enumerarea de mai jos ajutoarele de stat compatibile cu piaţa internă şi care
sunt acceptate:
a. ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor industriali;
b. ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamităţile naturale;
c. ajutoarele care denaturează concurenţa;
d. ajutoarele care favorizează anumite întreprinderi;
e. ajutoarele care afectează schimburile comerciale dintre state.
1. Care sunt obiectivele ce se urmăresc prin reforma politicii concurenţiale?
- întărirea reglementărilor concurenţiale şi aplicarea riguroasă a legii concurenţei ceea ce presupune
concentrarea eforturilor Comisiei Europene asupra problemelor esenţiale care vizează interesul
Comunităţii şi creează probleme aplicării politicii de concurenţă. Comisia va trebui să se concentreze,
în principal, asupra practicilor care încalcă legislaţia şi cauzează grave prejudicii, pe de o parte, şi să
asigure o abordare predominant economică în aplicarea legislaţiei concurenţiale, pe de altă parte.
- descentralizarea efectivă şi implicarea mai accentuată a autorităţilor şi instanţelor naţionale din statele
membre în procesul de aplicare şi revizuire a legislaţiei concurenţiale comunitare. Se doreşte o mai
bună partajare a responsabilităţilor Comisiei cu autorităţile naţionale pentru o alocare eficientă a
resurselor cuvenite acestei politici şi o aplicare a legislaţiei cât mai aproape de interesele cetăţeanului.
- simplificarea procedurilor de aplicare a reglementărilor şi reducerea birocraţiei pentru companii
urmărindu-se o aplicare consistentă şi uniformă a legislaţiei, fără influenţe politice, precum şi
realizarea unei clarităţi mai mari a regulilor.
2. Care sunt atribuţiile Consiliului şi Oficiului concurenţei?
Consiliul Concurenţei elaborează legislaţia secundară necesară şi aplică prevederile legale în sensul
protejării, menţinerii şi stimulării concurenţei.
Oficiul concurenţei, organ de specialitate al Guvernului, aflat în structura Ministerului Finanţelor
Publice are atribuţii în domeniul aplicării politicii concurenţei şi ajutorului de stat.
3. Ce probleme trebuie rezolvate pentru punerea în aplicare a unei politici comunitare
funcţionale în domeniul concurenţei, valabilă pentru toate ţările comunitare?
a. aprobarea de derogări la acordarea ajutoarelor de stat in țările mai puţin dezvoltate;
b. precizarea obiectivelor şi rolului politicii de concurenţă în asigurarea competitivităţii interne şi
externe;
c. partajarea optimă a responsabilităţilor în domeniul politicii de concurenţă între autorităţile naţionale
şi cele comunitare;
d. eliminarea tuturor exceptărilor;
e. practicarea unor prețuri fixe pe întreg teritoriul UE.
4. Adoptarea politicii concurenţiale în România a presupus:
a. adoptarea unei legislații care să favorizeze întreprinzătorii români;
b. crearea autorității naţionale autonomă de concurenţă;
c. interzicerea oricăror forme de concurență;
d. acceptarea parțială a acquis-ul comunitar în domeniu;
e. acceptarea în întregime acquis-ul comunitar în domeniu.
Raspunsuri
5.2. Test de autoevaluare 1
8 – c,e
9–e
10 – d,e
11 – a,e
8- b
9- c
10- b,c
11- a
12- a,b
13- a,b
14- d,e
15- a,e
16- d,e
17- a,b
18- a,b
7- b
8- c,d
9- d,e
10- b
3- b,c
4- b,e
1. Prin ce se deosebeşte bugetul UE de bugetele naţionale ale statelor comunitare?
Bugetul UE se deosebeşte fundamental de bugetele naţionale ale statelor membre, deoarece:
- instituţiile publice (armata, poliţia, sănătatea, educaţia) se află în responsabilitatea statelor
membre şi sunt finanţate din bugetele naţionale,
- cheltuielile cu funcţionarea instituţiilor comunitare (Parlamentul European, Consiliul UE,
Comisia Europeană, Curtea de Conturi, Curtea de Justiţie, Banca Centrală Europeană) şi alte cheltuieli
administrative sunt reduse.
2. Care din problemele bugetare au suscitat dezbateri şi controverse?
dacă CEE trebuie sau nu să aibă resurse financiare proprii;
care din instituţiile CEE: Parlamentul, Comisia, Consiliul să deţină controlul asupra bugetului;
dezechilibrele din bugetul comunitar.
3. Care sunt direcţiile pe care s-a acţionat pentru consolidarea sistemului financiar comunitar?
a. Unificarea instrumentelor bugetare. Iniţial cele trei comunităţi europene: CECO , CEE şi
EURATOM dispuneau de bugete proprii. După fuziunea lor în anul 1965 au rămas: bugetul general şi
bugetul operaţional CECO până în anul 2002, când Tratatul CECO a devenit neoperaţional. Comisia
asigură condiţiile ca aceste fonduri să aibă o existenţă distinctă, încasările ce provin din gestiunea
patrimoniului CECO reprezentă încasări la bugetul general şi sunt utilizate pentru finanţarea
cercetărilor în domeniile cărbunelui şi oţelului;
b. Creşterea autonomiei financiare. Până în anul 1970 bugetul comunitar a avut două surse de venituri:
prelevările CECO şi contribuţiile statelor membre. Din 1970 a fost instaurat regimul resurselor proprii;
c. Realizarea echilibrului instituţional în exercitarea puterii bugetare prin armonizarea atribuţiilor
instituţiilor comunitare . Urmare a apariţiei unor tensiuni politice între Parlament şi Consiliu,
concretizate în: întârzieri în adoptarea bugetului, respingerea bugetului de către Parlament, recurgerea
la arbitrajele Curţii de Justiţie etc., în prezent, puterea bugetară este împărţită între Parlament şi
Consiliu, primul având putere de decizie în privinţa cheltuielilor bugetare ne-obligatorii, poate respinge
bugetul şi accepta modul de execuţie al acestuia.
4. În ce constă reforma sistemului bugetar şi financiar comunitar iniţiată de J.Delors?
• modalitatea de stabilire a plafonului total al resurselor proprii, pentru toate categoriile, ca procent
din PNB al UE şi nu în funcţie de TVA, ca până atunci;
• introducerea planificării financiare anuale însoţită de o dublă plafonare a cheltuielilor : plafonarea
plăţilor din bugetul anual care nu poate depăşi plafonul global exprimat ca procent din PNB al
UE (1,27%) şi plafonarea fiecărei cheltuieli la un nivel fixat pentru fiecare an.
5. Ce a adus nou în plan bugetar Pachetul Delors 1?
Reforma sistemului financiar-bugetar al UE s-a concretizat în adoptarea a două pachete de măsuri:
• a limitat cheltuielile pentru agricultură, a căror creştere a fost plafonată la 74% din creşterea PIB-
ului mediu pe UE;
• au fost dublate alocaţiile consacrate fondurilor structurale;
• a fost constituită cea de a patra resursă pentru finanţarea noilor cheltuieli, fondată pe PNB al
fiecărei ţări
6. În ce constă pachetul Delors 2?
redistribuie resursele în favoarea programelor structurale şi a creat Fondul de coeziune
7. Care sunt etapele şi competenţele Parlamentului şi Consiliului UE în elaborarea bugetului
UE?
Consiliul UE, în urma analizei întreprinse asupra proiectului de buget, adoptă poziţia sa asupra
proiectului de buget pe care o transmite Parlamentului;
PE poate să aprobe poziţia Consiliului, situaţie în care bugetul este adoptat, sau să adopte
amendamente, modificând proiectul, pe care îl transmite Consiliului şi Comisiei;
Consiliul UE poate să aprobe amendamentele sau să solicite reunirea Comitetului de reconciliere,
alcătuit dintr-un număr egal de membri ai Parlamentului şi Consiliului, pentru a armoniza poziţiile
divergente şi a elabora un proiect comun.
 proiectul comun, în termen de 14 zile trebuie aprobat de Parlament şi Consiliu, bugetul fiind
considerat adoptat definitiv;
 dacă proiectul comun nu este aprobat, fie de către Parlament, fie de către Consiliu, Comisia
Europeană va trebui să elaboreze un alt proiect de buget.
8. Arătaţi prin ce se deosebeşte bugetul UE de bugetele statelor naţionale membre:
a. investiţiile publice sunt finanţate din bugetele naţionale;
b. cheltuielile cu instituţiile comunitare sunt reduse;
c. cheltuielile cu instituţiile comunitare sunt ridicate;
d. instituţiile publice ale statelor naţionale sunt finanţate din bugetul UE;
e. statele comunitare nu au bugete naţionale.
9. Arătaţi care din problemele bugetare au suscitat dezbateri şi controverse:
a. care din instituţiile comunitare să deţină controlul asupra bugetului;
b. comunităţile europene (CEE, CECO, EURATOM) trebuie sau nu să aibă resurse financiare proprii;
c. când se elaborează şi aprobă bugetul;
d. care să fie capitolele bugetului;
e. cu să se încheie bugetul.
10. Pentru consolidarea sistemului financiar comunitar s-a acţionat în următoarele direcţii:
a. unificarea instrumentelor bugetare;
b. promovarea principiului proporţionalităţii;
c. promovarea principiului adiţionalităţii;
d. promovarea dezechilibrului instituţional în executarea puterii bugetare;
e. creşterea autonomiei financiare.
11. Reforma sistemului bugetar şi financiar comunitar iniţiată de J.Delors a urmărit printre
altele:
a. modul de stabilire a plafonului total al resurselor proprii ca procent din PNB;
b. introducerea planificării multianuale;
c. plăţile din bugetul anual general să nu fie plafonate;
d. cheltuielile fixate pentru fiecare an să nu fie plafonate;
e. introducerea planificării financiare anuale însoţită de plafonarea plăţilor şi cheltuielilor.
12. Arătaţi ce a adus nou în domeniul politicii bugetare comunitare Pachetul Delors 1:
a. a majorat cheltuielile pentru agricultură;
b. au fost reduse alocaţiile pentru fondurile structurale;
c. s-a renunţat la a patra resursă a bugetului UE;
d. a limitat cheltuielile pentru agricultură;
e. a fost constituită a patra resursă a bugetului UE fondată pe PNB-ul fiecărei ţări comunitare.
13. În plan bugetar Pachetul Delors 2 a presupus:
a. crearea Fondului de coeziune;
b. crearea Fondului Social European;
c. crearea Fondului European de Orientare şi Garanţie Agricolă;
d. redistribuirea resurselor bugetare în favoarea programelor structurale;
e. crearea Fondului European pentru Dezvoltare Regională.
Principiul universalităţii
Regulile
non-afectării
non-contractiei
Principiul specializării
Principiul echilibrului
1. Care sunt principiile ce stau la baza elaborării şi execuţiei bugetului general al UE?
Principiul anualităţii implică relaţionarea operaţiilor bugetare la un exerciţiu anual, pentru a facilita
exercitarea controlului asupra executării operaţiunilor.
Exerciţiul bugetar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie.
Anumite activităţi şi acţiuni din UE se întind pe mai mulţi ani fapt ce necesită apelarea la creditele de
angajament şi credite de plăţi.
2. În ce constă principiul universalităţii?
presupune că toate încasările bugetare reprezintă o masă comună care serveşte la finanţarea tuturor
cheltuielilor, fără deosebire. Acest principiu are la bază două reguli:
regula non-afectării - încasările bugetare să nu fie afectate de dorinţa efectuării unor cheltuieli
selectate, precizate expres
regula non-contracţiei - nu se acceptă micşorări, reduceri ale încasărilor sau plăţilor
3. Ce presupune principiul specializării bugetare?
presupune ca fiecare credit să aibă o destinaţie şi un scop precis, iar încasările să fie urmărite pe surse
pentru a identifica eventualele nerealizări şi a preîntâmpina apariţia de deficite.
4. Care din principiile enumerate mai jos sunt utilizate în elaborarea şi execuţia bugetară?
a. principiul proporţionalităţii;
b. principiul separaţiei puterilor instituţionale;
c. principiul subordonării;
d. principiul specializării bugetare;
e. principiul echilibrului bugetar.
1. Care au fost resursele bugetare proprii până în deceniul nouă al secolului XX?
Resursele bugetare proprii, până la mijlocul deceniului nouă al secolului XX, au avut
următoarea structură:
• taxele vamale asupra bunurilor importate din afara comunităţii
• prelevările vamale asupra importului de produse agricole din afara comunităţii
• resursa TVA - aplicarea unei taxe asupra încasărilor TVA ale fiecărui stat membru (1980).
• a patra resursă a fost introdusă în 1988
2. De ce a fost necesar să se constituie o a patra resursă a veniturilor bugetare?
a patra resursă a fost introdusă în 1988 întrucât cele trei resurse anterioare s-au dovedit a nu fi
suficiente deoarece:
- urmare a negocierilor multilaterale GATT s-a realizat o reducere a taxelor vamale
- s-au redus treptat importurile de produse agricole ca rezultat al creşterii producţiei agricole
- au stagnat veniturile provenite din TVA datorită declinului cheltuielilor pentru consum
Această resursă trebuia să ofere veniturile necesare pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare, astfel
încât volumul total al resurselor să reprezinte maximum 1,2% din PIB-ul UE.
3. Cum sunt structurate cheltuielile bugetare?
Cheltuielile bugetare
sunt structurate şi ordonate pe şase secţiuni: Parlamentul European - I, Consiliul UE - II, Comisia
Europeană – III, Curtea de Justiţie – IV, Curtea de Conturi – V, Comitetul Economic şi Social şi
Comitetul Regiunilor – VI.
În totalul plăţilor efectuate din buget se constată creşterea finanţării agriculturii prin Fondul European Agricol de
dezvoltare Rurală (FEADR), precum şi creşterea finanţării acţiunilor structurale prin FSE, FEDR şi Fondul de
Coeziune.
4. Care sunt destinaţiile creditelor operaţionale gestionate de Comisia Europeană?
creditele operaţionale au următoarele destinaţii:
1. finanţarea agriculturii prin : FEAGA şi FEADR.
2. finanţarea acţiunilor structurale prin: FEDR, FSE, FEADR, FC şi IFOP.
3. acoperirea cheltuielilor din domeniul educaţiei (programul Socrates), formării profesionale
(programul Leonardo), audiovizualului (programul media), culturii, sănătăţii publice;
4. acoperirea cheltuielilor pentru energie;
5. acoperirea cheltuielilor alocate pentru ameliorarea funcţionării pieţei interne unice;
6. finanţarea programelor de cercetare şi dezvoltare tehnologică;
7. finanţarea cheltuielilor legate de diverse acţiuni de cooperare economică şi financiară cu ţări terţe;
8. acoperirea cheltuielilor generate de acţiunile în cadrul politicii externe şi de securitate comună;
9. garanţii şi rezerve (credite nerepartizate pe destinaţii în momentul votării bugetului) ce vor fi folosite
pe parcursul exerciţiului bugetar.
5. Ce cauze au declanşat criza bugetară comunitară la sfârşitul secolului XX în UE?

- creşterea cheltuielilor comunitare legate de finanţarea agriculturii;
- expansiunea fondurilor structurale;
- reducerea continuă a încasărilor din taxele vamale;
- reducerea încasărilor pe seama prelevărilor aplicate la importul de produse agricole;
- reducerea încasărilor pe seama TVA din ţările comunitare.
6. Care au fost etapele parcurse în procesul realizării veniturilor bugetare ale UE?
a. etapa în care veniturile bugetare proveneau din contribuţiile directe ale statelor membre;
b. etapa în care veniturile bugetare proveneau din sursele FMI;
c. etapa în care veniturile bugetare proveneau din sursele Băncii Europene;
d. etapa în care veniturile bugetare se constituiau din sursele Băncii Mondiale;
e. etapa în care veniturile bugetare ale UE să se constituie pe seama resurselor proprii ale comunităţii.
7. Criza bugetară manifestată în deceniul nouă al secolului XX a condus la conceperea unui nou
sistem de constituire a veniturilor bugetare bazat pe:
a. reducerea taxei aplicate asupra încasărilor TVA în statele membre,
b. creşterea resurselor proprii provenite din taxele vamale aplicate asupra importului din ţările terţe;
c. eliminarea prelevărilor asupra importurilor de produse agricole;
d. constituirea celei de-a patra resursă prin aplicarea unei rate asupra PNB obţinut de fiecare stat
membru;
e. menţinerea resurselor proprii provenite din taxele vamale aplicate asupra importurilor din ţările terţe.
8. Care din enumerările de mai jos se constituie în cauze care au generat criza bugetară la
sfârşitul secolului XX?
a. reducerea cheltuielilor bugetare comunitare legate de finanţarea agriculturii;
b. creşterea cheltuielilor bugetare legate de finanţarea agriculturii;
c. reducerea fondurilor structurale;
d. creşterea încasărilor pe seama TVA din ţările comunitare;
e. creşterea continuă a încasărilor din taxele vamale.
Raspunsuri
8b, 9ab, 10ae, 11ae, 12de, 13ad
4de,
6ae, 7d, 8b
9.2. Test de autoevaluare 1.

1. Ce presupune politica regională a Uniunii Europene?
presupune un ansamblu de măsuri planificate şi promovate de autorităţile administraţiei publice
centrale şi locale în parteneriat cu diverşi agenţi economici în scopul asigurării unei creşteri economice
dinamice şi durabile, prin valorificarea potenţialului regional şi local, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor
de viaţă.
2. Ce vizează politica regională a Uniunii Europene?
vizează creşterea gradului de coeziune economico-socială a ansamblului comunitar
3. Cum defineşte Parlamentul European regiunea de dezvoltare?
„o zonă a unui teritoriu având un ansamblu de caracteristici interne (proprii) distincte şi consistente
(acestea putând fi fizice sau umane) care îi conferă o anumită unitate semnificativă şi care o distinge de
zone învecinate”.
cuprinde o parte dintr-un teritoriu, delimitată după anumite criterii economice, administrative,
geografice, sociale, culturale, istorice, ecologice care îi conferă o oarecare omogenitate şi o
particularizează în raport cu spaţiul economic naţional.
poate fi regiune administrativă sau poate fi rezultatul construirii unor structuri instituţionale în funcţie
de anumite criterii şi factori care răspund nevoilor de dezvoltare.
Parlamentul European a definit regiunea de dezvoltare ca fiind “un teritoriu care formează, din punct
de vedere geografic, o unitate netă sau un ansamblu similar de teritorii între care există continuitate, în
care populaţia posedă anumite elemente comune, dorind să-şi păstreze specificitatea astfel rezultată, dar
şi să se dezvolte cu scopul de a stimula progresul cultural, social şi economic”.
4. Cum subdivide NUTS teritoriul UE?
din raţiuni de urmărire şi raportare statistică s-a realizat o divizare a teritoriului în unităţi
teritoriale statistice pe baza Nomenclatorului Unităţilor Teritoriale Statistice (NUTS)
permite alegerea regiunilor care fac obiectul politicilor de dezvoltare, pe baza criteriilor:
PIB/locuitor şi rata şomajului
5. Care sunt criteriile ce stau la baza diviziunilor NUTS?
-unul administrativ (unităţile administrative existente),
-numărul de locuitori (NUTS I cu o populaţie între 3-7 milioane; NUTS-II cu o populaţie între
800.000-3 milioane şi NUTS-III cu o populaţie între 150.000- 800.000);
6. Ce urmăreşte dezvoltarea regională?
a. îmbunătăţirea şomajului;
b. stimularea investiţiilor în sectorul privat;
c. reducerea nivelului de trai;
d. impulsionarea şi diversificarea activităţilor economice;
e. reducerea gradului de ocupare a forţei de muncă.
7. Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale Statistice permite:
a. eliminarea decalajelor economice dintre ţări;
b. interzicerea accesului regiunilor dezvoltate la fondurile structurale;
c. alegerea regiunilor care fac obiectul politicilor de dezvoltare;
d. stabilirea unor condiţii de natură politică în repartizarea fondurilor;
e. adâncirea decalajelor economice, sociale şi culturale dintre ţările membre.
9.4. Test de evaluare nr. 2
1. Ce se înţelege prin convergenţă regională?
Până în 1975 s-a manifestat tendinţa de convergenţă regională - atenuarea diferenţelor de PIB/loc.
Convergenţa regională s-a observat atât în cadrul fiecărui stat, cât şi între regiunile aparţinând
diferitelor state europene;
2. Care sunt cauze dezvoltării inegale?
 sunt ordin istoric şi de natural:
 unele regiuni, din ţările nordice, sunt defavorizate de clima foarte rece din cea mai mare parte a
anului ceea ce le face să fie foarte slab populate;
 alte regiuni cunosc o stagnare datorată axării pe industrii învechite, aflate în declin (mineritul,
siderurgia).
3. Cum se explică şi în ce perioadă s-a manifestat tendinţa de convergenţă regională în cadrul UE?
Până în 1975 s-a manifestat tendinţa de convergenţă regională - atenuarea diferenţelor de PIB/loc.
Convergenţa regională s-a observat atât în cadrul fiecărui stat, cât şi între regiunile aparţinând diferitelor
state europene;
4. Cum se explică şi în ce perioadă s-a manifestat tendinţa de divergenţă regională în cadrul UE?
După 1975 s-a constatat o accentuare a diferenţelor indicatorului PIB/loc între ţări şi zone, însoţită de o
înrăutăţire a ratei şomajului. Tendinţa de divergenţă regională s-a produs într-un stadiu relativ avansat
de integrare economică a UE, în condiţiile în care liberalizarea completă a circulaţiei bunurilor,
serviciilor, capitalului şi forţei de muncă ar fi trebuit să contribuie semnificativ la reducerea
disparităţilor regionale.
5. Tendinţa de divergenţă regională, sub forma accentuării decalajelor dintre PIB pe locuitor:
a. se produce în stadiul incipient de integrare economică;
b. se produce în stadiul de integrare economică relativ avansat;
c. se produce după 1975 şi până în 1990;
d. este impulsionată de aderarea Greciei, Spaniei şi Portugaliei la UE;
e. este doar rezultatul aderării Irlandei la UE.
6. Tendinţa de convergenţă regională, sub forma atenuării diferenţelor de PIB pe locuitor s-a
manifestat:
a. până în anul 1951 (crearea CECO);
b. până în anul 1957 (constituirea CEE şi EURATOM);
c. până în anul 1975;
d. până în anul 1995;
e. până în anul 2004 (când a avut loc ultima lărgire a UE).
7. Precizaţi care sunt tendinţele în materie de dezvoltare regională în cadrul Uniunii Europene:
a. atenuarea disparităţilor regionale;
b. menţinerea disparităţilor regionale;
c. accentuarea disparităţilor regionale;
d. eliminarea disparităţilor regionale;
e. inexistenţa decalajelor regionale.
8. Promovarea unei politici regionale la nivelul UE este necesară pentru:
a. evitarea riscului scăderii populaţiei unei regiuni ca urmare a emigrării.
b. întărirea sentimentului de apartenenţă la comunitatea europeană;
c. diminuarea, în anumite limite, a şomajului pe regiuni;
d. doar astfel Comisia poate obliga ţările membre să adopte anumite politici comune;
e. a se asigura utilizarea monedei unice.
9.6. Test de evaluare 3.
1. Ce presupune principiul parteneriatului?
- strânsă cooperare şi consultare între Comisie, statul membru şi autorităţile competente de la diferite
nivele
- Autorităţile implicate şi partenerii sociali de la toate nivelurile de guvernare cooperează pentru a
formula planuri de dezvoltare regională,
- 1999, divizare mai clară a responsabilităţilor între Comisie şi statele membre
- CE are un rol de supraveghere şi garantează că intervenţiile structurale sunt în conformitate cu
interesele comunitare.
2. De ce cooperează autorităţile implicate şi partenerii sociali de la toate nivelurile de guvernare?
- Autorităţile implicate şi partenerii sociali de la toate nivelurile de guvernare cooperează pentru a
formula planuri de dezvoltare regională
3. Care sunt obiectivele politicii regionale?
promovarea progresului economic şi social în toate regiunile care să conducă la înfăptuirea
coeziunii economice şi sociale;
dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor întârziate în dezvoltarea economică;
reconversia regiunilor grav afectate de declinul industrial;
dezvoltarea zonelor rurale prin stimularea agroturismului, microindustriei artizanale;
realizarea solidarităţii între regiunile prospere şi cele mai puţin prospere aflate în declin;
diminuarea dezechilibrelor regionale existente şi preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre.
4. Pe ce principii se bazează politica regională?
Principiul concentrării geografice a asistenţei structurale în domeniile prioritare
 Principiul parteneriatului
 Principiul programării
 Principiul adiţionalităţii
5. Care din enumerările de mai jos reprezintă obiective ale politicii regionale?
a. dezvoltarea şi ajustarea structurală a activităţii de învăţământ şi cercetare ştiinţifică;
b. liberalizarea circulaţiei forţei de muncă în cadrul comunităţii;
c. dobândirea de către fiecare persoană din UE a calităţii de ″cetăţean european″;
d. dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor cu întârziere în dezvoltare;
e. reconversia regiunilor grav afectate de declinul industrial.
6. Care din principiile enumerate mai jos se referă la politica de dezvoltare regională?
a. principiul codeciziei;
b. principiul subordonării;
c. principiul parteneriatului;
d. principiul dispersării fondurilor către toate regiunile mai puţin dezvoltate;
e. principiul evitării subordonării intereselor locale celor de la nivelul UE.
7. Politica regională a UE se bazează pe următoarele principii:
a. parteneriatului;
b. echilibrului;
c. anualităţii;
d. eficienţei şi eficacităţii;
e. unicităţii.
9. 8. Test de autoevaluare nr. 4

1. Care sunt factorii de decizie implicaţi în politica UE de dezvoltare regională?
Comisia Europeană cu Direcţia Generală pentru Politică Regională
• pregăteşte şi asigură implementarea politicii de dezvoltare regională a UE.
• iniţiază şi definitivează noi acte legislative în domeniu , se asigură că măsurile astfel adoptate vor fi
implementate de statele membre.
Parlamentul European, prin Comitetul pentru Politică regională, Transport şi Turism exercită
controlul asupra instrumentelor instituite, asupra politicilor economice naţionale şi asupra Fondurilor
structurale şi de coeziune şi BEI.
Comitetul Regiunilor, organ cu putere consultativă, compus din reprezentanţi ai autorităţilor regionale
şi locale din fiecare stat membru.
Banca Europeană de Investiţii este instituţia de finanţare a politicilor UE şi are dublu rol: atât de actor
instituţional al politicii de dezvoltare regională, cât şi ca instrument de finanţare şi de implementare a
acesteia.
2. Ce sunt instrumentele structurale?
3. Când a fost elaborată şi ce rol îndeplineşte Directiva privind regiunile defavorizate?
1975, odată cu aderarea Marii Britanii, Danemarcei şi Irlandei. Irlanda şi Danemarca, ţări care se
confruntau cu serioase probleme legate de regiunile rurale slab dezvoltate, se adoptă Directiva privind
regiunile defavorizate.
4. Ce rol îndeplineşte Fondul European de Dezvoltare Regională?
are ca bază legală Regulamentul 1080/2006 – contribuie la realizarea coeziunii economice şi sociale
vizând reducerea disparităţilor regionale din cadrul UE, sprijină dezvoltarea şi conversia structurală a
regiunilor.
- sprijină finanţarea programelor orientate către dezvoltare regională, creşterea competitivităţii,
cooperare teritorială.
5. Care sunt cele trei dimensiuni ale coeziunii?
dimensiunea teritorială
dimensiunea economică
dimensiunea socială.
6. Care sunt instrumentele politicii regionale ale UE?
7. Care sunt factorii de decizie implicaţi în politica UE de dezvoltare regională?
Comisia Europeană cu Direcţia Generală pentru Politică Regională
• pregăteşte şi asigură implementarea politicii de dezvoltare regională a UE.
• iniţiază şi definitivează noi acte legislative în domeniu , se asigură că măsurile astfel adoptate vor fi
implementate de statele membre.
Parlamentul European, prin Comitetul pentru Politică regională, Transport şi Turism exercită
controlul asupra instrumentelor instituite, asupra politicilor economice naţionale şi asupra Fondurilor
structurale şi de coeziune şi BEI.
Comitetul Regiunilor, organ cu putere consultativă, compus din reprezentanţi ai autorităţilor regionale
şi locale din fiecare stat membru.
Banca Europeană de Investiţii este instituţia de finanţare a politicilor UE şi are dublu rol: atât de actor
instituţional al politicii de dezvoltare regională, cât şi ca instrument de finanţare şi de implementare a
acesteia.
8. Ce sunt instrumentele structurale?
9. Ce sunt fondurile structurale?
Fondul European de Dezvoltare Regională
Fondul Social European
Fondul de Coeziune
10. Din fondul de coeziune se finanţează:
a. proiecte de investiţii în agricultură;
b. proiecte de investiţii în industrie;
c. proiecte de investiţii în cercetarea ştiinţifică;
d. proiecte de investiţii în sectorul terţiar;
e. proiecte de investiţii în infrastructură şi protecţia mediului.
11. Din momentul constituirii Fondului European de Dezvoltare Regională a luat naştere o
politică regională cu o dublă semnificaţie ale cărei componente sunt:
a. o componentă a departajării ţărilor dezvoltate de cele mai puţin dezvoltate din UE;
b. o componentă a departajării ţărilor fondatoare a UE de cele care au aderat ulterior;
c. o componentă a finanţării liberei circulaţii a forţei de muncă în cadrul UE;
d. o componentă a ajutorului financiar comunitar, menit să completeze eforturile naţionale;
e. o componentă a unui mecanism de transfer financiar dinspre anumite ţări ale comunităţii către altele.
12. Din anul 1988 a fost creat instrumentul financiar ″fondul de coeziune″ din care se finanţează:
a. proiecte de investiţii în agricultură;
b. proiecte de investiţii în industrie;
c. proiecte de investiţii în cercetarea ştiinţifică;
d. proiecte de investiţii în sectorul terţiar;
e. proiecte de investiţii în infrastructură şi protecţia mediului.
13. Precizaţi care sunt instrumentele politicii regionale:
a. fondurile structurale;
b. instrumentele financiare de coeziune;
c. Uniunea Economică şi Monetară;
d. Piaţa Internă Unică;
e. Actul Unic European.
14. Fondul de coeziune creat în anul 1992 vizează dezvoltarea inrastructurii de transport şi mediul
şi este destinat următoarelor ţări:
a. Belgia, Olanda, Luxemburg, Austria;
b. Franţa, Germania, Italia, Suedia;
c. Luxemburg, Austria, Franţa, Italia;
d. Anglia, Suedia, Danemarca, Finlanda;
e. Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda.
Continuarea politicii regionale, în viziunea Comisiei, implică:
1. Care sunt rezultatele pozitive aleaplicării politicii de dezvoltare regională?
2. Cum au evoluat disparităţile regionale după 2004?
3. Cum sunt soluţionate divergenţele dintre ţări în privinţa mărimii bugetului politicii regionale?
4. Ce ţări sunt vizate de programele din cadrul obiectivului “convergenţă” ?
5. Care sunt argumentele în favoarea menţinerii politicii de coeziune comune?
a. încheierea procesului de convergenţă economică;
b. îngreunarea posibilităţilor de implementare a altor politici sectoriale;
c. investiţiile finanţate prin programe regionale au asigurat dezvoltarea mai rapidă a regiunilor
mai puţin dezvoltate,
d. politica regională a contribuit direct la ameliorarea integrării politice şi geografice;
e. încheierea procesului de convergenţă nominală şi reală.
T1 – 6bd, 7c
T2 – 5b, 6c, 7ac, 8ac
T3 – 5de, 6c, 7a
T4—10e, 11de, 12e, 13ab,14e
T5 – 5cd
11.2. Test de evaluare 1

1. Ce competenţe în domeniul politicii sociale şi de ocupare revin UE şi statelor membre?
În domeniul politicii sociale, competenţele sunt partajate între Uniunea Europeană şi statele membre.
Tratatul de la Lisabona precizează că în cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competenţă partajată cu
statele membre, Uniunea şi statele membre pot legifera şi adopta acte obligatorii din punct de vedere
juridic în acest domeniu, iar distribuirea puterii de legiferare se desfăşoară respectând principiul
subsidiarităţii.
2. Care sunt etapele politicii sociale şi de ocupare parcurse de UE?
În perioada 1957-1972, prima etapă a politicii sociale, dominantă a fost concepţia economică a
construcţiei europene
Etapa a doua a politicii sociale şi de ocupare (1973-1985), cunoaşte o dezvoltare a dimensiunii sociale
comunitare, politica socială căpătând un rol tot mai important în cadrul deciziilor comunitare
Etapa a treia a politicii sociale şi de ocupare (1986-2000) s-a dezvoltat sub impulsul politic conferit de
Actul Unic European (1986), în care era conştientizat faptul că adâncirea integrării economice poate
genera şi efecte economice şi sociale negative.
Tratatul de la Nisa, februarie 2001, a marcat începutul celei de-a patra etape a politicii sociale şi de
ocupare, subliniind că „oamenii constituie activul cel mai valoros al UE, investiţiile în oameni vor fi de
o maximă importanţă pentru bunăstarea şi locul pe care îl vor ocupa în economia viitorului”.
3. Care a fost primul pilon al politicii sociale şi de ocupare şi ce preciza acesta?
Aşadar, în prima etapă a politicii sociale şi de ocupare comunitară găsim primul pilon al acţiunii
comunitare în domeniul social şi al ocupării, drepturile legiferate ale lucrătorilor, pilon ce a precizat
necesitatea tratării în mod egal a lucrătorilor, indiferent de ţara comunitară de origine şi egalitatea
profesională între bărbaţi şi femei.
4. Principiul subsidiarităţii în domeniul politicii sociale în cadrul UE presupune:
a. o complementaritate în furnizarea serviciilor sociale între UE şi guvernul din fiecare stat membru;
b. preluarea de către instituţiile comunitare a problemelor care depăşesc graniţele statelor sau capacitatea
lor de a le soluţiona;
c. sarcinile în domeniul politicii sociale revin doar UE;
d. sarcinile în domeniul politicii sociale cad doar în sarcina guvernelor naţionale;
e. problemele politicii sociale comunitare privesc doar Curtea Europeană de Justiţie.
5. Politica Socială în prima etapă (1957-1972) cuprindea referiri:
a. libera circulaţie a forţei de muncă;
b. cu privire la finanţarea din bugetul comunitar a IMM-urilor aflate în dificultate;
c. cu privire la modificarea sistemului de pensionare;
d. cu privire la durata minimă a perioadei de angajare;
e. coordonarea între ţările membre a sistemelor de securitate socială.
6. Primul pilon al acţiunii comunitare în domeniul politicii sociale şi al ocupării, drepturile
legiferate ale lucrătorilor preciza:
a. tratarea diferenţiată a lucrătorilor în raport de ţara de origine;
b. tratarea diferenţiată a lucrătorilor în funcţie de sex;
c. tratarea diferenţiată a lucrătorilor în funcţie de religie;
d. necesitatea tratării în mod egal a lucrătorilor;
e. tratarea diferenţiată a lucrătorilor naţionali în raport cu cei străini.
7. Etapa a doua a politicii sociale şi de ocupare a UE (1972-1985) a adus elemente noi privind
politica socială:
a. finanţarea politicii sociale din Fondul Social European;
b. îmbunătăţirea dialogului social între lucrători şi patronat;
c. tratament egal între bărbaţi şi femei;
d. stimularea liberei circulaţii a forţei de muncă;
e. promovarea viziunii liberale cu privire la politica socială.
1. Ce a preconizat primul Program de Acţiune Socială (1974)?
Primul Program de Acţiune Socială, în anul 1974, preconiza:
-protecţia drepturilor lucrătorilor într-o Europă marcată de recesiune, îndeosebi a celor disponibilizaţi
sau ale căror firme dădeau faliment;
- tratament egal între bărbaţi şi femei,
- îmbunătăţirea dialogului social între lucrători şi patronat,
- protejarea sănătăţii şi securităţii lucrătorilor
2. Cum sunt grupate drepturile sociale fundamentale ale lucrătorilor în Carta Socială?
Drepturile cuprinse în Carta Socială se grupează astfel:
 unul dintre ele este foarte general, anume dreptul muncitorilor la muncă în statul membru ales de ei;
 trei dintre ele se referă la condiţiile de muncă şi de remunerare, ca: dreptul la o remuneraţie echitabilă;
dreptul la condiţii mai bune de viaţă şi de muncă; dreptul la protecţia sănătăţii şi la securitate în mediul
de muncă;
 patru vizează protecţia anumitor categorii de muncitori, respectiv: dreptul bărbaţilor şi femeilor la
tratament egal; dreptul la protecţie pentru copii şi adolescenţi; dreptul persoanelor în vârstă la un nivel
de trai decent; ameliorarea integrării sociale şi profesionale a persoanelor cu handicap;
 două vizează relaţiile sociale, respectiv dreptul muncitorilor la informare, consultare şi participare,
dreptul de a se asocia şi a negocia în colectiv;
 două vizează pregătirea şi protecţia socială: dreptul la protecţie socială conform modalităţilor proprii
fiecărui stat membru; dreptul la pregătire profesională.
3. Care sunt principiile promovate prin cel de-al doilea Program de Acţiune Socială?
4. Primul program de Acţiune Socială (1974) preconiza:

a. creşterea rolului Fondului Social European;
b. stimularea liberei circulaţii a forţei de muncă;
c. protecţia drepturilor lucrătorilor într-o Europă marcată de recesiune;
d. tratarea diferenţiată a lucrătorilor în funcţie de ţara de origine;
e. creşterea rolului statelor naţionale în domeniul politicii sociale.
5. Caracteristica principală a politicii sociale în etapa a treia (1986-2000) o reprezintă:
a. instituirea dialogului social între partenerii sociali europeni
(Confederaţia Patronatelor şi Confederaţia Sindicatelor);
b. liberalizarea politicii sociale comunitare;
c. creşterea perioadei vieţii active a lucrătorilor;
d. tratarea diferenţială a lucrătorilor în funcţie de ţara de origine;
e. tratarea diferenţiată a lucrătorilor în raport de apartenenţa politică.
6. Care d in p revederile de m ai jos sunt cuprinse în Carta Drepturilor Sociale Fundamentale ale
Lucrătorilor (Carta Socială) adoptată în anul 1989?
a. dreptul muncitorilor la muncă doar în ţara lor de origine;
b. dreptul lucrătorilor de a se pensiona la vârsta pe care o doresc;
c. dreptul lucrătorilor de a refuza un loc de muncă;
d. dreptul lucrătorilor la pregătire profesională şi protecţie socială;
e. dreptul la condiţii mai bune de viaţă şi muncă.
7. Al doilea program de Acţiune Socială a avut la bază:
a. principiul subsidiarităţii;
b. principiul respectării diversităţii sistemelor de protecţie socială;
c. principiul proporţionalităţii;
d. principiul codeciziei;
e. principiul atribuirii competenţelor.
8. C el d e-al doilea pilon al politicii sociale şi de ocupare are ca element central:
a. principiul proporţionalităţii;
b. principiul atribuirii competenţelor;
c. principiul promovării dialogului social între partenerii de pe piaţa muncii;
d. principiul petrecerii concediului de odihnă şi timpului liber;
e. principiul intensificării activităţii de cercetare ştiinţifică.
1. Care sunt obiectivele urmărite de UE prin Agenda Socială Europeană la începutul sec.XXI?
2. Care sunt caracteristicile pieţei muncii din UE?
În prezent caracteristicile pieţei muncii în UE sunt:
crearea unui număr mereu mai mic de locuri de muncă de la un an la altul;
scăderea continuă a ratei de ocupare a forţei de muncă în aproape majoritatea ţărilor comunitare;
contracţia forţei de muncă însemnând intrarea târzie a tinerilor pe piaţa muncii şi numărul mare al
persoanelor care beneficiază de pensii anticipate, deşi vârsta de pensionare a crescut;
creşterea şomajului pe termen lung, creştere ciclică ce corespunde diferitelor perioade de variaţie a
utilizării forţei de muncă în funcţie de fluctuaţiile activităţii economice;
disparităţi regionale în gradul de ocupare şi manifestare a şomajului. În UE există regiuni în care
şomajul este redus: Germania, Olanda, Sudul Angliei, Austriei şi nordul Italiei şi regiuni în care şomajul
este ridicat: Finlanda, Irlanda, Spania, Portugalia, sudul Franţei şi Italiei;
presiunea fiscală asupra angajaţilor, care a determinat ponderea ridicată a persoanelor angajate în
economia subterană (între 20 şi 40% pentru noile state membre);
rigiditate şi disparitate între diferitele pieţe naţionale ale muncii: salarii minime şi nearmonizate în unele
ţări în timp ce în altele sunt reglementate, precum şi existenţa unor reguli diferite privind acordarea
şi nivelul indemnizaţiei de şomaj;
şomajul european este un şomaj structural care depinde de procesul de formare a preţurilor şi piaţa bunurilor
şi de procesul de constituire a salariilor pe piaţa muncii.
3. Care sunt cauzele manifestării şomajului în UE?
Analiza economică a şomajului şi a politicilor de utilizare a forţei de muncă necesită evidenţierea cauzelor care
generează şomajul în UE.
incompatibilitatea dintre calificările disponibile pe piaţa muncii şi cele solicitate de agenţii economici, care
generează şomajul structural. Din acest motiv, ţările comunitare în care mâna de lucru nu este pregătită
sau este calificată dar insuficient sau în mod neadecvat au rate ale şomajului ridicate;
diferenţele între costul social şi costul privat al mâinii de lucru şi gradul diferit de impozitare (prin sistemul
de asigurări sociale) existente la nivelul statelor membre explică într-o anumită măsură discrepanţele între
ratele naţionale ale şomajului;
factorii instituţionali şi migraţia populaţiei pot explica persistenţa unor puternice diferenţe între ratele
naţionale ale şomajului din UE. Chiar dacă în UE libera circulaţie a forţei de muncă a fost statuată prin Tratate,
fluxurile migratorii ale populaţiei în căutarea unui loc de muncă sunt reduse şi supuse, cu deosebire în etapa
actuală de manifestare a crizei economice, unor restricţii din partea multor ţări comunitare;
degradarea semnificativă a situaţiei locurilor de muncă poate fi explicată şi prin politicile economice
restrictive duse în Europa. Ratele ridicate ale dobânzilor afectează procesul investiţional, iar punerea în
aplicare a prevederilor Tratatului de la Maastricht a obligat ţările comunitare să practice politici bugetare
restrictive;
nivelul ridicat al şomajului comunitar se explică şi prin restricţiile impuse politicilor economice europene
pentru a îndeplini şi respecta criteriile fixate prin Tratat privind crearea Uniunii Economice şi Monetare.
4. C el d e-al treilea Program de Acţiune Socială (1995) are ca element central:
a. dreptul lucrătorilor la pregătire şi formare;
b. dreptul la o remunerare corectă şi echitabilă;
c. redimensionarea fondurilor alocate politicii sociale comunitare;
d. instituţionalizarea unor noi fonduri la nivel european;
e. creşterea rolului şi importanţei statelor naţionale.
5. Cel de-al treilea pilon al politicii sociale şi de ocupare are ca prevedere principală:
a. creşterea duratei vieţii active a lucrătorilor;
b. creşterea duratei concediului de odihnă şi a timpului liber;
c. elaborarea unor strategii coordonate de promovare a ocupării;
d. reducerea inegalităţii sociale între ţările membre;
e. responsabilitatea principală în derularea politicii sociale să revină UE.
6. A patra etapă a politicii sociale a UE, al cărei început a fost marcat de Tratatul de la Nisa
(2001) subliniază:
a. oamenii constituie activul cel mai valoros al UE;
b. investiţiile în oameni vor fi de o maximă importanţă pentru bunăstarea lor în viitor;
c. oamenii au dreptul fundamental la muncă;
d. oamenii au dreptul la educaţie şi formare;
e. oamenii au dreptul la concediul de odihnă.
7. Din enumerarea de mai jos selectaţi obiectivele majore cuprinse în Agenda Socială Europeană
aprobată la Nisa:
a. dezvoltarea susţinută a industriei;
b. dezvoltarea intensivă a agriculturii;
c. dezvoltarea şi consolidarea PIU;
d. creşterea competitivităţii economiei europene şi a capacităţii acesteia de a susţine creşterea
economică;
e. creşterea ocupării şi o mai mare coeziune socială.
8. Tratatul de la Lisabona (2007) a instituit un nou organism consultativ menit să coordoneze
statele membre în materie de ocupare a forţei de muncă:
a. Comitetul Economic şi Social European – CESE;
b. Agenţia UE a Drepturilor Fundamentale;
c. Comitetul pentru Ocuparea Forţei de Muncă;
d. Observatorul European pentru Ocupare:
e. Conferinţa Europeană a Sindicatelor

1. Care sunt obiectivele politicii sociale şi de ocupare în UE?
Obiectivele şi instrumentele politicii sociale şi de ocupare în Uniunea Europeană sunt precizate în
Tratatele constitutive, Protocolul Social şi Agenda Socială Europeană: asigurarea locurilor de muncă,
iniţiativele comunitare; implementarea libertăţii de mişcare; promovarea învăţământului şi pregătirii;
egalitatea de şanse pentru bărbaţi şi femei; îmbunătăţirea condiţiilor de muncă; implementarea
sistemului de protecţie socială şi integrare socială.
2. Care sunt instituţiile din UE cu rol important în politica socială?
Instituţiile din Uniunea Europeană cu rol important în politica socială sunt: Parlamentul European, Consiliul
European, Consiliul UE, Comisia Europeană, Curtea Europeană de Justiţie, Comitetul Economic şi Social
European şi Comitetul Regiunilor.
3. Ce tipuri de acţiuni au fost finanţate prin FSE în prima etapă?
Într-o primă etapă, a servit la finanţarea a trei tipuri de acţiuni: formarea profesională, reconversia
profesională şi crearea de noi locuri de muncă.
4. În ultimele decenii piaţa europeană a muncii s-a confruntat cu o serie de probleme printre care
scăderea populaţiei active explicabile prin:
a. îmbătrânirea populaţiei europene;
b. refuzul tineretului de a accepta orice loc de muncă;
c. creşterea duratei de pregătire;
d. scăderea gradului de ocupare ca rezultat al restructurării multor activităţi;
e. scăderii natalităţii.
5. Caracteristicile actuale ale pieţei muncii în UE sunt:
a. crearea unui număr mereu mai mic de locuri de muncă
b. creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă;
c. creşterea şomajului pe termen scurt;
d. atenuarea disparităţilor regionale în ce priveşte gradul de ocupare şi manifestare a şomajului;
e. creşterea şomajului pe termen lung.
6. Printre cauzele generatoare de şomaj în UE se află:
a. politicile economice restrictive duse în Europa;
b. atenuarea diferenţelor între costul social şi costul privat al mâinii de lucru;
c. gradul egal de impozitare prin sistemul de asigurări sociale;
d. atenuarea diferenţelor între ratele naţionale ale şomajului;
e. concordanţa dintre calificările disponibile pe piaţa muncii şi cele solicitate de agenţii economici.
7. Care din enumerările de mai jos constituie obiective ale politicii sociale comunitare?
a. asigurarea locurilor de muncă;
b. restrângerea libertăţii de mişcare a lucrătorilor;
c. tratament diferenţiat între bărbaţi şi femei privind şansele la ocuparea unui loc de muncă;
d. îmbunătăţirea condiţiilor de muncă:
e. creşterea gradului de impozitare a muncii.
1. Ce fel de acţiuni (măsuri) se realizează prin FSE?
Mecanismul de intervenţie al FSE se realizează prin două categorii de măsuri, temporare şi permanente;
măsuri temporare: finanţarea programelor de ocupare a lucrătorilor disponibilizaţi din agricultură, industria
siderurgică, textilă şi confecţii care puteau fi ajutaţi pentru a se deplasa şi angaja în alte sectoare, sau pentru
finanţarea calificării alternative a femeilor şi tinerilor sub 25 de ani;
acţiuni permanente, care puteau fi declanşate pentru a soluţiona situaţiile dificile apărute în industriile
specifice din anumite regiuni.
2. Cum are loc accesul la FSE?
Accesul la FSE se face pe baza principiului cofinanţării. Pentru fiecare proiect prezentat de un stat este
necesară cofinanţarea de la bugetul naţional, local sau privat
3. De ce este necesară o politică socială comunitară?
Fondul Social European va rămâne şi în continuare principalul instrument financiar prin care se va acorda
sprijin statelor membre, în vederea aplicării de programe menite să depăşească problemele subutilizării forţei
de muncă. Sumele s-au alocat şi se vor aloca în continuare fiecărei ţări membre în funcţie de rata şomajului,
numărul de şomeri pe termen lung, prosperitatea naţională şi regională.
4. Fondul Social European este administrat de:
b. Consiliul UE;
c. Parlamentul European;
d. Comisia Europeană;
e. Curtea Europeană de Conturi.
5. Accesul statelor comunitare la Fondul Social European se face pe baza principiului:
a. proporţionalităţii;
b. atribuirii competenţelor;
c. solidarităţii comunitare;
d. cofinanţării;
e. egalităţii şi nediscriminării.
6. Dezbaterile în legătură cu nivelul de gestionare a politicilor sociale în cadrul UE s-au concretizat în două
concepţii:
a. există adepţi ai unor politici sociale la nivel de regiune dintr-o ţară comunitară;
b. există adepţi au unei politici sociale la nivel de euroregiune;
c. există adepţi ai unei politici sociale diferenţiate pentru ţările dezvoltate şi pentru ţările din Centrul şi Estul
Europei;
d. există adepţi ai unei politici sociale comune la nivelul UE;
e. există adepţi ai unei politici sociale la nivelul fiecărui stat.
Raspunsuri grile Unitatea de invatare 11
T1— 4ab
T2 – 4c, 5bc, 6c, 7d, 8c, 9d, 10ab
T3 – 13ab, 14a, 15d, 16ad, 17a, 18bd, 19d, 20ae
T4 – 3ab, 4b

Grile Economie Europeana (1) Copie

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Grile Economie Europeana (1) Copie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Grile raspuns economie europeana

1.2. Test autoevaluare 1

1.4. Test autoevaluare 2

1.6. Test autoevaluare 3

2.2. Test autoevaluare 1

2. Ce obiective au fost urmărite prin crearea Uniunii Vamale?

3.2. Test autoevaluare 1

4.2. Test autoevaluare 1

5.2. Test autoevaluare 1

2. Care au fost caracteristicile politicii concurenţiale a UE în perioada 1973- 1981?

3. Care au fost principalele preocupări ale politicii concurenţiale în perioada 1982-2000?

5.6. Test autoevaluare 3

2. În ce constă Abuzul de putere dominantă?

5. Ce cauze au declanşat criza bugetară comunitară la sfârşitul secolului XX în UE?

9.2. Test de autoevaluare 1.

9. 8. Test de autoevaluare nr. 4

11.2. Test de evaluare 1

4. Primul program de Acţiune Socială (1974) preconiza:

11.8. Test de evaluare 4

S-ar putea să vă placă și