A V-A LEGENDĂ.

COSMOGONIA

E frumoasă lumea privită de la mari depărtări. Lumea încărcată de simboluri şi de mister. Toţi trei
contemplau apusul soarelui, de pe Vârful Bucura, copleşiţi de priveliştea fascinantă care se întindea
în faţa privirilor lor. Un râu fremătător, ţâşnit din trupul de cremene al muntelui, umbrit de o pădure
falnică de conifere, îşi ridica răcoarea până în adâncul tăcut al înălţimilor. Se anunţa o noapte senină,
o noapte pe care o petrecură într-o peşteră-popas, pregătită anume pentru noptaticii călători. Mithras
aţipi încet sub greutatea verde a visului său, plutind peste frunzarul coamei de brazi.
— Cine e stăpânul acestei lumi şi cine e Creatorul ei?
Erau întrebările care stăruiau în mintea lui Heron, fărămiţându-i somnul. Fratele lui visa la
aventuri cinegetice, dar el, Heron, voia să ştie poveştile dintâi şi din urmă şi nu putea să închidă ochii
fără să afle despre lumea veche a strămoşilor şi despre lumea nouă care îi primise în braţele ei.
Istoria de la Muntele Sacru îl făcuse încrezător în puterile Ceriului şi dorea să se împlinească pe
tărâmul cunoaşterii, ca într-o iniţiere a minţii şi a sufletului deopotrivă.
— Cine i-a creat pe zei, Mamă-Zeiţă şi cine le-a dat puterile supranaturale şi cine le-a dăruit
timpul şi spaţiul?
— Închide ochii şi îşi voi povesti!
— I-am închis.
— Ce vezi?
— Întuneric.
— Strânge bine pleoapele!
— Le-am strâns.
— Ce vezi acum?
— Mici puncte luminoase!
Răspunse Heron.
Mitras asculta şi el sorbind vorbele de pe buzele mamei sale.
— Par a fi stele?
— Da, sunt stele. Aaa… sunt stele nemaiîntâlnit de strălucitoare.
— Apleacă privirea spre pământ şi spune ce vezi acum?
— Văd ape, întinse şi învolburate ape.
— Priviţi, le spuse Bendis, cum peste ape se plimbă Creatorul Suprem, Cel dinainte de-a fi zei.,
cel ce este Tatăl lumilor!
Şi Heron rămase cu ochii înfipţi în povestea care înflorea sub tâmpla lui ca o rodie şi care curgea
ca un izvor proaspăt ce se risipea în inima sa setoasă de cunoaştere. Il vedea ca într-un vis, pe Tatăl
Ceresc purtându-se peste strălucirea imenselor ape, cu chip încărcat de lumină şi de culoare.
Deodată, din adâncul mării, continuă, cu glasul de miere, Bendis, urcă cu un fâşâit de valuri
Şarpele cu solzi roşii şi se apropie de Cel Întâi, spunându-I cu îndrăzneală:
— Eu sunt fratele Tău!
— Nu poţi să-mi fii frate, îi zise Creatorul Lumii, fiindcă eu nu am fraţi. Eu sunt Începutul şi
Sfârşitul. Nu, hotărât lucru, nu eşti fratele meu!
— Atunci sunt prietenul Tău, zise Şarpele văzându-se la încurcătură.
— Nici prieten nu-mi eşti, că m-ai trădat, dar ai putea să-mi devii prieten dacă mi-ai asculta
porunca de a coborî în adâncul mării şi rostind: În numele Celui Întâi, iau o mână de pământ şi apoi
să-mi aduci pământul, aici, la suprafaţă.
Şarpele n-a mai stat pe gânduri şi a lunecat ca fulgerul în adâncurile nebănuite ale mării, spunând:
În numele meu, al Şarpelui, iau o mână de pământ! A pornit apoi, înotând către suprafaţa mării, dar
tot pământul din pumnul său a fost spălat de apă, astfel că n-a mai adus nimic din el.
— Nu mi-ai ascultat porunca, i-a zis Întâiul, mai cobori o dată!
 Şarpele printr-un şuier prelung a ajuns din nou în fundul mării şi a rostit cu putere: În numele
meu, al Şarpelui şi al Celui Întâi, iau o mână de pământ! Şi pornind înot către suprafaţă a constatat
ca şi de data aceasta pământul i s-a spulberat printre degete.
Din nou a fost trimis cu îndemnul de a respecta porunca şi, Şarpele mâhnit, a coborât a treia oară
pe fundul mării, rostind cu strângere de inimă: „În numele Celui Întâi şi al meu, al Şarpelui, iau o
mână de pământ! A ţâşnit apoi prin apa grea către suprafaţă. Din nou se risipise pământul din
pumnul său strâns dar, deşi nerespectând nici de această dată porunca decât pe jumătate, a putut
aduna, de sub unghii şi de sub solzii mâinii, o minge de pământ pe care a întins-o Creatorului din
care El, Unicul, a făcut pe loc o mică insulă. Aşternând pe apă prima insulă de pământ, Cel Întâi a
rostit cu glas tare:
— Acum am să mă culc să mă odihnesc puţin! Şarpele văzându-l pe prietenul său cu ochii închişi
a gândit că e timpul să se scape de El, smulgându-i insula de sub cap şi scufunndându-L în apă spre
a-L îneca. Dar înfigând ghearele în lutul moale, acesta a început să crească precum o pâine, şi
crescând s-a întins peste imensitatea apelor care l-au înghiţit pe Şarpe în adâncul lor nebulos. În felul
acesta s-a creat globul pământesc şi s-a despărţit binele de rău: Cel Întâi a rămas deasupra
pământului şi deasupra mării, în lumină, iar Şarpele a căzut greu, în apele întunecate ale adâncului.
Astfel s-a născut Pământul şi s-a despărţit binele de rău.