Suport de Curs Transport Marfă

Transportul național și
internațional de marfă
Dan Mărgărit
Specialist transport rutier de marfă
Trainer Manageri Transport
Suport de curs Manager transport
Cuprins
1. Accesul la piața: clasificarea transportului rutier de marfă
- Din punct de vedere al caracterului comercial al activității

- Din punct de vedere al ariei de desfășurare a transportului
- Din punct de vedere al tipului de vehicul (destinație, MTMA)
- În funcție de natura mărfii
- În funcție de segmentul de piață
2. Reglementările europene în domeniul transportului rutier
- Reg. 1071/2009
- Reg. 1072/2009
3. Reglementările naționale în domeniul autorizării întreprinderilor de transport
- O.G. 27/2011
- O.M.T. 980/2011
- H.G. 69/2011
4. Obligații generale ale operatorilor de transport
- Prevederi din art. 134 O.M.T. 980
5. Documente
- Documente la sediu
- Documente la bord
6. Transporturi specializate de marfă
- Transport de marfă periculoasă

- Transport de marfuri perisabile
- Transport agabaritic
- Transport de bunuri divizibile
- Transport de animale vii
DAN MĂRGĂRIT 2
7. Reglementări sociale: planificarea activității conducătorilor auto
- Reglementări europene în domeniul stabilirii raporturilor de muncă

- Durata timpului de muncă
- Reg. 561
- Reg 165
- Verificarea respectării regulilor privind perioadele de conducere și de
odihnă
8. Contractarea serviciilor de transport
- Contractul de transport
- Activitatea de intermediere în transport rutier de marfă
9. Convenția CMR
- Domeniul de aplicare
- Scrisoarea de transport
- Drepturi și obligații
- Răspunderea transportatorului
- Termene
10. Condițiile de livrare a mărfii – INCOTERMS
11. Arimarea încărcăturii
- Reglementări naționale
- Recomandările europene
- Atribuțiile conducătorului auto la încărcarea și dercărcarea mărfii
12. Transportul internațional de marfă
- Clasificarea transportului internațional în funcție de aria de desfășurare și

de originea mărfii
- Tranzitul vamal al mărfurilor
- Convenția TIR
- Convenția CEMT
DAN MĂRGĂRIT 3
1. Accesul la piața: clasificarea transportului rutier de marfă
Transportul rutier oferă clienților săi o personalizare a serviciului la un cost competitiv. Este
singurul mod de transport (cu excepția containerizării) care permite evitarea oricărei
întreruperi pe lanțul de transport (din poarta în poarta). }n plus, el beneficiază de suplețe,
rapiditate și fiabilitate. Succesul său este datorat capacității sale de adaptare permanentă la
cererile clientilor.
Pentru un transportator, suplețea este un atu major: în vreme ce caracteristicile unei expediții
îi permit să opteze pentru angajarea unui vehicul complet sau grupaj, libera dispunere de
mijlocul de transport îi conferă suplețe maximă în privința alegerii tipului de vehicul, a
orarului, a itinerariului, a planului de încărcare etc., pentru realizarea prestației sale.
Transportul rutier impune prestatorului mai putine constrângeri tehnice sau organizatorice.
Printre altele, el oferă și o capacitate și o diversitate de soluții ce asigură practic acoperirea
oricărui tip de cerere. Sarcina organizaării constă mai mult în optimizarea prestației sale in
ceea ce privește posibilitățile oferite de piața transportului rutier.
1.1 Din punct de vedere al caracterului comercial al activității
Transport rutier contra cost : transport rutier de merfă efectuat contra plată, prin încasarea
unui preț sau a echivalentului în natură ori în servicii
Se efectuează în baza unui contract (comandă) încheiat cu un beneficiar.
Transport rutier în cont propriu: transportul constituie o activitate auxiliară altor activități
desfășurate de întreprindere, mărfurile transportate aparțin întreprinderii sau au fost
cumpărate, vândute, date spre închiriere sau închiriate, produse, extrase, transformate sau
reparate de întreprindere, deplasarea are drept scop transportarea mărfurilor din sau către
întreprindere ori mutarea acestora, în cadrul întreprinderii sau în afară, în scopuri proprii.
1.2 Din punct de vedere al ariei de desfășurare a transportului
- Transport național
- Transport internațional
DAN MĂRGĂRIT 4
1.3 Din punct de vedere al tipului de vehicul (destinație, MTMA)
Dimensiuni și mase ale autovehiculelor
Dupa tonajul ce se poate încărca domeniul transporturilor rutiere diferentiaza 5 clase mari de
mijloace de transport:
• Înt 1,5 tone cu masa totala maximă autorizata de pana la 3,5 to, volume de pana la 5
europaleti, 1 - 8 mc, sarcina utila in general intre 500 kg si 1 tonă;
• Intre 3,5 tone si 7,5 tone care este o clasa destul de larga cuprinzand autocamioane cu
masa totala maxim autorizata intre 3,5 to si 7,5 to, volume de 5 si pana la 18 europaleti, 8 - 40
mc, sarcina utila in general intre 2 si 3,5 to;
• Peste 7,5 tone o clasa cuprinzand camioane cu masa totala maxim autorizata intre 7,5
tone si 18 tone, volume intre 15 si 24 europaleti, 40 - 60 mc, sarcina utila in general intre 3,5
si 12 tone;
• Peste 20 tone cu masa totala maxim autorizata de 40 to, 33 - 35 europaleti, 80 - 120
mc, sarcina utila intre 20 si 24 to;
• Speciale: “road train” cu mai multe remorci, camioane pentru transporturi agabaritice
s.a.
Din punct de vedere constructiv, autocamioanele sunt de 3 feluri:

• autocamion: suprafata utila de incarcare a marfii este pe șasiul autovehiculului;
• autocamion cu remorca: este un ansamblu cu sasiu de tip autocamion la care se
ataseaza remorcă;
• autotractor cu semiremorca: format dintr-un cap tractor cu 2 sau 3 axe la care se
ataseaza semiremorca cu 2 sau 3 axe.
Dimensiunile tipice ale semi-remorcilor:

• prelata de 80 mc: L x l x h = 13,60 x 2,45 x 2,75 [m];
• duba de 80 mc: L x l x h = 13,60 x 2,45 x 2,75 [m];
• prelata de 100 mc: L x l x h = 13,60 x 2,45 x 3,00 [m].
Autocamionul cu remorcă poate ajunge la o capacitate de pana la 120 mc si se pot incarca de
obicei 35 Europaleti (fata de 33 cat pot incarca celelalte tipuri de mai sus).
2. În funcție de natura mărfii
Autovehiculele destinate transporturilor de marfă se diferențiază în funcție de destinație astfel:
• mărfuri generale: utilaje, marfă FMCG – Fast Mover Consumer Goods (Bunuri de
Larg Consum) etc;
• mărfuri care necesita temperatura controlata (perisabile);
• platforme pentru autovehicule;
• bușteni;
• containerelor (denumite si portcontainere);
DAN MĂRGĂRIT 5
• animale vii;
• beton (denumite si autobetoniere);
• ciment in vrac (denumite si cement-truck-uri);
• materiale pulverulente (asemanatoare constructiv cu cement-truck-urile) dotate cu
sistem compresor de descărcare autonomă;
• lichidelor; acestea fiind la randul lor de mai multe feluri :
• pentru produse petroliere;
• pentru produse alimentare;
• pentru alte produse industriale;
• pentru transportul gazelor lichefiate;
• pentru transporturi agabaritice.
Semiremorcile evidentiaza tipul marfurilor transportate in cazul ansamblurilor cap tractor +

semiremorca, tipul semiremorcii determina tipul autocamionlui.
Cele mai utilizate tipuri de autocamioane sunt cele pentru marfuri generale (cu remorci sau
semiremorci cu prelata sau furgon) si cele pentru marfuri care necesita temperatura controlata
(dube frigorifice).
3. În funcție de segmentul de piață (destinație)
In cazul camioanelor peste 3,5 to cele mai folosite sunt cele cu masa maxima autorizata de 7,5
to si de 12 to, fiind cele mai utile in activitatea de distributie, in special in zonele urbane.
2. Reglementări europene în domeniul transportului rutier de marfă
Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care
trebuie îndeplinite pentru exercitara ocupației de operator de transport rutier (transpus în
legislația națională prin O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere)
Terminologie de specialitate:
Întreprindere – orice persoană fizică sau juridică, cu sau fără scop lucrativ, orice asociație
sau grup de persoane fără personalitate juridică, cu sau fără scop lucrativ, sau orice
organism oficial, indiferent dacă are personalitate juridică proprie sau depinde de o
DAN MĂRGĂRIT 6
autoritate cu o astfel de personalitate juridică, care exercită ocupația de transport de
persoane, fie orice persoană fizică sau persoană juridică care exercită ocupația de transport
de mărfuri în scopuri comerciale.
Ocupaţia de operator de transport rutier de marfă – activitatea oricărei întreprinderi care

efectuează cu autovehicule sau combinaţii de vehicule transporturi de marfuri contra cost în
numele unui terţ.
Manager de transport – o persoană fizică angajată a unei întreprinderi sau, în cazul în care
respectiva întreprindere este persoană fizică, chiar persoana în cauză sau, în cazul în care se
prevede în mod expres, o altă persoană fizică desemnată de întreprinderea respectivă prin
contract și care conduce permanent și efectiv activitățile de transport ale întreprinderii
respective.
Cerinţe pentru a exercita ocupaţia de operator de transport rutier:

▪ Să aibă un sediu real şi stabil pe teritoriul unui stat membru;
▪ Să aibă o bună reputaţie;
▪ Să aibă capacitatea financiară adecvată;
▪ Să aibă competenţa profesională necesară.
Cerinţa privind sediul se consideră îndeplinită dacă întreprinderea:
▪ Are sediul pe teritoriul României în incinta căruia îşi pastrează originalele

principalelor sale documente de lucru, indiferent dacă acesea sunt în format
electronic sau în oric alt format în special:
▪ Documentele contabile
▪ Contractele de transport
▪ Documente referitoare la vehicule
▪ Contractele de muncă
▪ Documentele de gestionare a personalului
▪ Documente conținând date referitoare la operațiunile de transport
alocate conducătorilor auto și la detașarea acestora
▪ Documente conținând date referitoare la cabotaj
▪ Documentele privind datele referitoare la perioadele de conducere
şi intervalele de odihnă
▪ Documentele privind întreţinerea vehiculelor rutiere
▪ La aceste documente trebuie să aibă acces inspectorii de la ISCTR.
▪ Să organizeze activitatea parcului său de vehicule în aşa fel încât să se asigure că

vehiculele aflate la dispoziţia întreprinderii şi folosite în transportul internaţional
se întorc la unul dintre centrele operaţionale din România în termen de opt
săptămâni de la plecarea din acesta;
▪ Să fie înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;
▪ Să fie supusă impozitului pe profit/impozitului pe venit şi, după caz, să aibă un

cod de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care întreprinderii i se aplică
DAN MĂRGĂRIT 7
dispoziţiile art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi
completările ulterioare;
▪ Să dispună de unul sau mai multe vehicule care sunt înmatriculate sau puse în
circulaţie şi autorizate pentru utilizare în România, indiferent dacă toate
vehiculele respective se află în proprietatea sa sau sunt deţinute în temeiul unui
contract de vânzare în rate, de închiriere sau de leasing;
▪ Să îşi desfăşoare efectiv şi în permanenţă activităţile administrative şi comerciale

cu ajutorul echipamentelor şi instalaţiilor corespunzătoare la sediul situat în
România, potrivit lit. a), şi să îşi gestioneze operaţiunile de transport efectiv şi
permanent utilizând vehiculele prevăzute la lit. g) cu ajutorul echipamentelor
tehnice corespunzătoare situate în România (întreținerea stării tehnice a
vehiculelor să se esectueze la un service autorizat din România);
▪ Să aibă la dispoziţie în permanenţă şi în mod obişnuit un număr de vehicule care

respectă condiţiile prevăzute la lit. e) şi de conducători auto al căror loc de
staţionare obişnuit se află la un centru operaţional din România; în ambele
cazuri numărul acesta este proporţional cu volumul operaţiunilor de transport
efectuate de întreprindere.
Cerinţa privind buna reputaţie se consideră îndeplinită dacă întreprinderea :
▪ Întreprinderea şi/sau managerul nu au fost condamnaţi sau sancţionaţi conform

prevederilor art. 6 alin. (1) din Regulamentul nr. 1071/2009
▪ Drept comercial;
▪ Legislaţia privind insovenţa
▪ Condiţiile de muncă şi remunerare
▪ Circulaţia rutieră
▪ Răspunderea profesională
▪ Traficul de fiinţe umane sau traficul de droguri
▪ Întreprinderea şi/sau managerul şi-au pierdut buna reputaţie pentru încălcări

grave prevăzute în anexa nr. IV la Regulamentul nr. 1071/2009 fiind declarate
inapte conform art. 14 din Regulamentul nr. 1071/2009 şi a intervenit
reabilitarea;
▪ Întreprinderea şi/sau managerul se consideră reabilitată după o perioadă de un
an de la data pierderii bunei reputaţii.
Lista celor mai grave încălcări care atrag ca sancțiune complementară pierderea bunei
reputații (Anexa IV a Reg. 1071/2009 privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru
exercitarea ocupației de operator de transpor rutier):
▪ Depăşirea cu mai mult de 25% sau mai mult a limitelor maxime de conducere pe timp
pentru şase zile sau pe două săptamâni:
▪ Depăşirea pe parcurul unei zile de lucru a limitei maxime a duratei de conducere cu
50% sau mai mult
▪ Lipsa tahografului şi/sau a dispozitivului de limitarea a vitezei
DAN MĂRGĂRIT 8
▪ Utilizarea unui echipament fraudulos capabil să modifice înregistrările aparatului de
înregistrare şi/sau ale limitatorului de viteză
▪ Falsificarea foilor de înregistrare sau datelor descărcate de pe tahograf sau de pe
cartela conducătorului auto
▪ Utilizarea de conducătorul auto a unei cartele tahograf falsificată sau al cărui posesor
nu este sau care a fost obţinută pe baza unor declaraţii false şi/sau documente
faslificate
▪ Utilizarea unui vehicul fără certificat valabil de inspecție tehnică, dacă un astfel de
document este solicitat de legislaţia comunitară
▪ Utilizarea unui vehicul care prezintă defecțiuni grave la: sistemul de frânare, sistemul
de direcţie, sistemul de rulare/pneuri, suspensie, şasiu și care ar genera un risc ridicat
pentru siguranţa circulaţiei şi care determină imobilizarea în trafic a vehiculului
▪ Efectuarea transportul de mărfuri periculoase interzise la transport
▪ Transportul de mărfuri periculoase în condiții de izolare interzise, neidentificate
corespunzător ca mărfuri periculoase, în vehicule nesemnalizate și care ar pune în
pericol viețile oamenilor sau mediul și care determină imobilizarea vehiculului
▪ Efectuarea transporturilor utilizând conducători auto care nu dețin permis de
conducere valabil
▪ Transportul de persoane sau de marfă fără a deţine licenţă comunitară valabilă
▪ Transportul de mărfuri cu depăşirea cu cel puţin 20% a masei totale maxime autorizate
pentru vehicule cu o încărcătură utilă admisibilă care depăşeşte 12 tone;
▪ Transportul de mărfuri cu depăşirea cu cel puţin 25% a masei totale maxime autorizate
pentru vehicule cu o încărcătură utilă admisibilă care nu depăşeşte 12 tone;
Cerinţa privind capacitatea financiară se consideră îndeplinită dacă întreprinderea

demonstrează, pe baza conturilor anuale certificate de un auditor sau de o persoană
acreditată în mod corespunzător, conform preverilor legale că dispune în fiecare an de
capital şi rezerve de cel puţin:
▪ 9000 EUR pentru un singur vehicul şi de 5000 EUR pentru fiecare vehicul utilizat
cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și,
▪ 900 EUR pentru fiecare autovehicul suplimentar sau combinație suplimentară de
vehicule cu masă maximă autorizată care depășește 2,5 tone, dar nu depășește 3,5
tone
▪ 1.800 EUR pentru primul vehicul utilizat şi de 900 EUR pentru fiecare vehicul
suplimentar utilizat, în cazul întreprinderilor care exercită ocupaţia de operator
de transport rutier de mărfuri numai cu ajutorul unor autovehicule sau
combinaţii de vehicule a căror masă maximă autorizată depăşeşte 2,5 tone, dar
nu depăşeşte 3,5 tone;
Întreprinderea şi/sau managerul de transport al acesteia să nu fie în stare de faliment, în

situaţie de insolvenţă fără a avea un plan de reorganizare aprobat, în stare de dizolvare
sau de lichidare, potrivit legii.
În situaţia în care întreprinderea nu dovedeşte deţinerea capitalului şi rezervelor financiare în

condiţiile prevăzute la alin. (1), aceasta poate demonstra îndeplinirea capacităţii financiare
DAN MĂRGĂRIT 9
printr-un certificat, cum ar fi o garanţie bancară sau o asigurare, inclusiv o asigurare de
răspundere profesională eliberată de una sau mai multe bănci sau alte instituţii financiare,
inclusiv societăţi de asigurare.
Cerinţa privind competenţa profesională se consideră îndeplinită dacă întreprinderea care

exercită ocupaţia de operator de transport desemnează o persoană fizică ca manager de
transport, titular al certificatului de competenţă profesională şi care îndeplineşte cerinţa de
bună reputaţie şi care:
▪ Conduce permanent şi efectiv activităţile de transport rutier ale întreprinderii;

▪ Are legătură autentică cu întreprinderea: este angajat, director, proprietar sau
acţionar al întreprinderii sau în cazul întreprinderii autorizate ca persoană
fizică, este însăşi persoana respectivă;
▪ Este rezident în Uniunea Europeană.
În cazul în care o întreprindere nu îndeplinește cerința privind competența profesională,

aceasta poate desemna o persoană fizică deținătoare a certificatului de competență
profesională și care îndeplinește cerința de bună reputație și care este îndreptățită în temei
contractual să îndeplinească, în numele întreprinderii, atribuții de manager de transport. În
calitate de manager de transport, persoana fizică poate să conducă activitățile de transport a
cel mult patru întreprinderi efectuate cu ajutorul unui parc cu o capacitate maximă de 50 de
vehicule.
Pentru a avea acces la transportul rutier în cont propriu, întreprinderea trebuie să

îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 3, alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr.
1071/2009:
▪ Să aibă o bună reputaţie;
▪ Să aibă competenţă profesională.
Pentru obţinerea licenţei comunitare şi a copiilor conforme ale acestora întreprinderea va

depune sau va trimite prin poştă cu confirmare de primire :
• Cerere tip;
• document doveditor privind deținerea sediului real și stabil unde întreprinderea își
păstrează documentele, în copie;
• document/documente doveditoare a îndeplinirii condițiilor prevăzute la lit.c) și d) ale
art.13 din O.G. nr.27/2011,în copie, respectiv: să fie înregistrată la Oficiul Naţional al
Registrului Comerţului, să fie supusă impozitului pe profit/impozitului pe venit şi,
după caz, să aibă un cod de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care
întreprinderii i se aplică dispoziţiile art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul
fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
• documentul privind asigurarea întreținerii tehnice a vehiculelor rutiere utilizate, în
copie;
• declaraţie pe propria răspundere a întreprinderii că respectă prevederile art.13
lit.b) din O.G. nr.27/2011, în original;
DAN MĂRGĂRIT 10
• cazierul judiciar al managerului de transport , în original, şi declaraţie pe propria
răspundere a acestuia, în original, din care să reiasă că nu a fost sancţionat pentru
încălcările prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) si b) din Regulamentul (CE) nr.
1071/2009, sau actul prevăzut la art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 în cazul
resortisanților altor state membre ale Uniunii Europene, în original;
• cazierul judiciar al întreprinderii şi declaraţie pe propria răspundere a acesteia, din
care să reiasă că întreprinderea nu a fost sancționată pentru încălcările prevăzute la art.
6 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, în original;
• document privind îndeplinirea condiției de capacitate financiară, în copie, prevăzut la
art.15 al O.G. nr.27/21011 prin care trebuie să demonstreze pe baza conturilor anuale
certificate de un auditor financiar/expert independent că:
• În cazul în care întreprinderea nu dovedeşte deţinerea capitalului şi rezervelor
financiare pe baza conturilor anuale certificate de un auditor financiar/expert
independent, aceasta poate demonstra îndeplinirea capacității financiare printr-o
garanţie bancară sau o asigurare, inclusiv o asigurare de răspundere profesională
eliberată de una sau mai multe bănci sau alte instituţii financiare, inclusiv societăţi de
asigurare.
• În lipsa conturilor anuale certificate, pentru anul înregistrării unei întreprinderi, o
întreprindere poate demonstra respectarea cerinţei privind capacitatea financiară
printr-un certificat, cum ar fi o garanţie bancară, un document eliberat de o instituţie
financiară care stabileşte accesul la credit în numele întreprinderii sau o asigurare,
inclusiv o asigurare de răspundere profesională eliberată de una sau mai multe bănci
sau alte instituţii financiare, inclusiv societăţi de asigurare.
• Obs:Întreprinderea şi/sau managerul de transport al acesteia să nu fie în stare de
faliment, în situaţie de insolvenţă fără a avea un plan de reorganizare aprobat, în stare
de dizolvare sau de lichidare, potrivit legii.
• dovada recunoașterii certificatului de competență profesională al managerului de
transport valabil pentru tipul de transport efectuat, în cazul în care acesta a fost eliberat
de autoritățile competente din statele membre ale Uniunii Europene, altul decât
România, din spațiul Economic European sau din Confederația Elvețiană, în copie.
• cartea de identitate şi certificatul de înmatriculare , în copie, cu inspecţia tehnică
periodică în termen de valabilitate conform reglementărilor legale în vigoare.
• dovada achitării tarifului de eliberare (în contul Agenţiei teritoriale ARR) a licenţei
comunitare si a copiei conforme pentru autovehicule sau ansambluri cu m.t.m.a. care
depăşeşte 2,5 tone, în original;
Obs: documentele anexate cererii care se transmit în copie, trebuie să fie ştampilate şi
semnate de către administratorul întreprinderii, fiecare copie având înscris în mod
expres: „Subsemnatul, ..............................., declar pe propria răspundere, sub
sancţiunea legii penale privind falsul în declaraţii, că prezentul act este conform cu
originalul”.
În vederea efectuării transportului rutier de mărfuri periculoase operatorul va depune sau

va transmite prin poştă sau cu confirmare de primire următoarele documente:
• Dovada angajării și decizia de numire pentru consilierul de siguranță;
DAN MĂRGĂRIT 11
• Dovada recunoașterii certificatului de atestare profesională al consilierului de
siguranță valabil, în cazul în care acesta a fost eliberat de autoritățile competente
din statele membre ale UE sau din Confederația Elvețiană
• Lista conducătorilor auto care vor efectua transport rutier de mărfuri
periculoase
• Certificatul de formare profesională ADR al conducătorului, specific mărfurilor
periculoase care vor fi transportate
• Certificatul de agreare ADR eliberat de Registrul Auto Român pentru vehicule
cisterne şi vehicule care transportă substanţe explozive;
• Autorizaţia eliberată de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor
Nucleare pentru vehicule care transportă mărfuri periculoase radioactive
• Certificatul de inspecţie tehnică în cazul suprastructurilor specializate pentru
transportul recipientelor cu gaze lichefiate sau cu alte mărfuri periculoase
Licența pentru activități conexe transportului rutier contra cost
Condiții:
Bază materială
Competență profesională
Onorabilitate
Capacitate financiară
Bază materială
Deținerea cu orice titlu a unui spațiu pentru desfășurarea activității
Competență profesională
Angajarea unui manager de transport care conduce activitatea de intermediere posesor al unui
certificat de competență profesională
Onorabilitate
Managerul de transport nu a fost condamnat pentru infracțiuni de drept comercial, insolvență,
condiții de remunerare și de muncă, circulația rutieră, răspundere profesională, traficul de
ființe umane sau de droguri, sau nu a ocupat în ultimul an funcția la un operator căreia i-a fost
retrasă licența
Capacitate financiară
Condiția se consideră îndeplinită dacă operatorul economic dispune de un capital și rezerve în
valoare de minim 50.000 EUR
DAN MĂRGĂRIT 12
4. Obligațiile operatorilor de transport
Obligații privind conducătorii auto:
➢ Să înregistreze conducătorii auto în Registrul electronic al conducătorilor auto

deținut de ARR
➢ Sunt titulari ai unui certificat profesional valabil
➢ Sunt apți din punct de vedere medical și psihologic (valabilitatea avizelor medical
și psihologic este de un an de zile)
➢ Să planifice transporturile astfel încât conducătorii auto să poată respecta
prevederile privind timpul de lucru și de odihnă (conform H.G. nr. 38/2008
privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități
mobile de transport rutier și Reg. (CE) nr. 561/2006 privind armonizarea unor
dispoziții din legislația socială)
➢ Să asigure instruirea conducătorilor auto privind obligațiile ce le revin acestora
(conform Fișei postului)
Certificarea profesională a conducătorilor auto care efectuează transport rutier de

marfă
Profesarea meseriei de conducător auto pentru transportul de marfă impune deținerea

anumitor certificate de pregătire (competență) profesională pentru anumite categorii de
vehicule și mărfuri.
Legislația actuală prevede următoarele certificate profesionale:
➢ Certificatul de pregătire profesională transport marfă. Prevăzut pentru

conducătorii auto care conduc autovehicule de transport marfă cu masa totală maximă
autorizată mai mare de 3,5 tone.
Acest document poate fi obținut în două variante: CPI – certificat de pregătire inițială
și CPC – certificat de pregătire continuă. Conducătorii auto care au obținut categoria C
sau CE (inclusiv subcategoriile C1 sau C1E) începând cu data de 10 sep. 2009 vor
susține examen pentru obținerea CPI, urmând ca ulterior să obțină CPC (valabilitatea
certificatelor profesionale ale conducătorilor auto este de 5 ani). Conducătorii auto
care au obținut categoriile susmenționate înainte de 10 sep. 2009 vor obține direct
CPC.
➢ Certificatul de pregătire profesională pentru transport mărfuri periculoase

(ADR).
Pentru acest tip de certificat sunt prevăzute două variante: pentru vehicule cisternă sau
altele decât cisterne. De asemenea sunt prevăzute și două specializări suplimentare
pentru transport de substanțe explozive și radioactive.
DAN MĂRGĂRIT 13
➢ Certificatul de pregătire profesională pentru transport cu vehicule care depășesc
masele sau dimensiunile maxime admise la circulația pe drumurile publice
Obligații privind vehiculele:
➢ Să utilizeze vehicule rutiere a căror stare tehnică corespunde reglementărilor de

siguranță rutieră și protecția mediului, cu ITP valabil (12 luni)
➢ Să monteze prin agenți economici autorizați aparate tahograf și limitatoare de viteză
(pentru autovehiculele mai mari de 3,5 tone)
➢ Să nu permită plecarea în cursă a vehiculelor care au tahograful sau limitatorul de
viteză defect
➢ Să nu permită intervenția persoanelor neautorizate asupra aparatelor tahograf sau a
limitatoarelor de viteză
➢ Să asigure parcarea vehiculelor deținute numai în locuri special amenajate
Documente care trebuie deținute la sediul operatorului de transport
Documentele care atestă menținerea condițiilor de operare pe piață și, suplimentar:
Managerul de transport:
➢ Dovada angajării
➢ Decizie de numire pe funcție
➢ Certificat profesional
➢ Cazier judiciar
➢ Aviz medical și aviz psihologic
Vehicule:
➢ Cărți de identitate în original pentru vehiculele deținute în proprietate și în copie
pentru ele deținute cu alt titlu
➢ Contracte de leasing, contracte de închiriere sau contracte de cumpărare în rate pentru
vehicule (dacă este cazul)
Conducători auto (înregistrați la ARR în Registrul conducătorilor auto):

➢ Contracte de muncă
➢ Avize medicale și psihologice (valabile 1 an)
➢ Diagramele tahograf sau descărcările cardurilor și ale aparatelor tahograf (pentru 12
luni)
Documente care sunt utilizate în activitatea desfășurată de întreprindere (transport marfă):

➢ Scrisori de transport CMR sau avize de însoțire a mărfii (anul în curs și anul anterior)
➢ Tichete de cântar (transport de bunuri divizibile)
➢ Autorizații speciale de transport (transport agabaritic)
➢ Formularul de expediție (transport de deșeuri)
DAN MĂRGĂRIT 14
Documente privind întreținerea stării tehnice a vehiculelor (pentru o perioadă de 18 luni)
➢ informările conducătorilor auto
➢ rezoluțiile managerului de transport privind modalitatea de soluționare
➢ documente justificative de plată
Conducătorul auto trebuie să dețină pentru a prezenta la control următoarele documente:
Documente personale:
➢ Certificat de pregătire profesională pentru transport de marfă sau persoane
➢ Dovada angajării (legitimație de serviciu, copia contractuui individual de muncă,
dovada punerii la dispoziție a conducătorului auto)
➢ Certificat de formare profesională pentru transport de mărfuri periculoase – ADR
(dacă e cazul)
➢ Certificat de pregătire profesională pentru transport agabaritic (dacă e cazul)
➢ Atestatul de conducător auto (dacă e cazul)
Documente ale vehiculului:

➢ Copia conformă a licenței comunitare sau certificatului de transport în cont propriu
➢ Contractul de leasing sau de închiriere, original sau copie conformă cu originalul (dacă
e cazul)
➢ Certificat de agreare pentru transport mărfuri periculoase (dacă e cazul)
➢ Certificat de agreere vamală (dacă e cazul)
➢ Autorizație de transport (transport internațional în afara U.E.)
Documente de însoțire a mărfii:

➢ Documentul de transport (scrisoarea de transport CMR sau avizul de însoțire)
➢ Carnet TIR (dacă e cazul)
➢ Documente de garantare a tranzitului vamal T1 sau T2 (dacă e cazul)
Transportul rutier de mărfuri periculoase
În vederea efectuării transportului de mărfuri periculoase întreprinderea are următoarele

obligații:
➢ desemnează un consilier de siguranță pentru transportul mărfurilor periculoase;
➢ respectă obligațiile care îi revin conform prevederilor cap. 1.4 din anexa A la Acordul
european referitor la transportul rutier internțional al mărfurilor periculoase (A.D.R.),
încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr.
31/1994, cu modificările și completările ulterioare.
Transportul de produse perisabile (transport la temperatură controlată)
➢ Mijloc de transport izoterm. Mijloc de transport la care furgonul2) este construit cu

pereți izolanți, inclusiv ușile, podeaua și acoperișul, permițând limitarea schimburilor
de căldură între interioriul și exteriorul furgonului;
➢ Mijloc de transport refrigerator. Mijloc de transport izoterm care, cu ajutorul unei
surse de frig (gheață hidrică, cu sau fără adaos de sare; plăci eutectice; gheață
DAN MĂRGĂRIT 15
carbonică, cu sau fără reglaj de sublimare; gaze lichefiate, cu sau fără reglare de
evaporare etc.);
➢ Mijloc de transport frigorific. Mijloc de transport izoterm, prevăzut cu un dispozitiv
de producere a frigului, individual sau colectiv pentru mai multe mijloace de transport
(grup mecanic cu compresie, mașină cu "absorbție" etc);
➢ Mijloc de transport calorific. Mijloc de transport izoterm prevăzut cu un dispozitiv
de producere a căldurii, care să permită ridicarea temperaturii în interiorul furgonului
Controlul vehiculului se va efectua:

➢ înaintea punerii în exploatare a mijlocului de transport;
➢ periodic, cel puțin o dată la 6 ani;
➢ de fiecare dată când autoritatea o solicită
Marca de identificare a mijlocului de transport aplicată de constructor va cuprinde

următoarele indicații minimale:
➢ țara constructorului sau literele folosite în circulația rutieră internațională;
➢ numele sau firma constructorului;
➢ numărul de serie;
➢ luna și anul de fabricație.
Transport agabaritic (O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor)
Autorizația specială de transport AST se eliberează pentru:
a) transporturi a căror încărcătură este indivizibilă;

b) vehicule care depăşesc constructiv masele şi/sau dimensiunile maxime admise;
c) transporturi de mărfuri care nu sunt indivizibile, dacă este depăşită cel puţin una dintre
masele sau dimensiunile maxime admise şi sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
1.masa totală să fie de cel mult 60,0 tone;

2.masa pe axe să nu depăşească masa maximă ce poate fi autorizată (3,5 tone pentru axa
simplă, 6,0 tone pentru axa dublă, 7,0 tone pentru axa triplă);
3.lungimea să nu depăşească cu mai mult de 3,0 metri lungimea maximă admisă (16,5
metri pentru vehicul articulat);
4.lăţimea să nu depăşească 3,2 metri;
5.să nu fie depăşită înălţimea maximă admisă ( 4 metri);
Transport de bunuri divizibile (H.G. 1373/2008)
Bunuri divizibile – materiale vrac transportate fără ambalaj, în grămezi neordonate, sub formă
de pulbere, granule sau bucăţi ori materiale fluide sau semifluide.
Obligaţiile utilizatorului (transportatorului):

➢ să nu transporte bunuri divizibile de la furnizorii care nu cântăresc sau nu
eliberează tichet de cântar pentru toate vehiculele
➢ să comunice furnizorului, în scris, valorile maselor totale maxime admise
prevăzute de legislația în vigoare, pentru vehiculele utilizate;
DAN MĂRGĂRIT 16
➢ să nu transporte materiale vrac cu vehicule din dotarea cărora le lipsește prelata,
iar în cazul în care vehiculele sunt prevăzute prin construcție cu obloane, acestea
trebuie să fie asigurate cu sisteme de închidere care să asigure etanșeitatea.
Obligaţiile conducătorului auto:

➢ să dețină la bordul vehiculului documentele specifice transportului, tichetul de cântar
și, dacă este cazul, autorizația specială de transport;
➢ să nu circule cu vehicule care transportă bunurile divizibile de la furnizorii care nu
efectuează cântărirea sau care nu eliberează tichet de cântar, potrivit prezentei
hotărâri;
➢ să nu circule cu vehicule care transportă materiale vrac neacoperite cu prelată, iar în
cazul în care vehiculul este prevăzut prin construcție cu obloane, acestea trebuie să fie
asigurate cu sisteme de închidere care să asigure etanșeitatea;
➢ să nu plece de la punctul de încărcare a bunurilor divizibile cu vehicule cu depășiri ale
masei totale maxime admise prevăzute de legislația în vigoare sau, după caz, cu
depășirea masei totale înscrise în autorizația specială de transport, eliberată de
administratorul drumului.
Transportul de animale vii
Extras din Ghidul privind protecția și bunăstarea animalelor în timpul transportului

(www.ansvsa.ro)
Pentru elaborarea acestui ghid, a fost folosit, drept bază legală, Regulamentul Consiliului
1/2005, privind protecția animalelor în timpul transportului și al operațiunilor conexe și de
modificare a Directivelor 64/432/CEE și 93/119/CE și a Regulamentului (CE) nr. 1255/97
• HG nr. 30/9.01.2008 pentru modificarea și completarea HG nr. 984/2005 privind stabilirea
și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor;
• Ord. ANSVSA nr.201/13.12.2007 Privind procedura de eliberare a Certificatului de
competențăprofesională pentru conducătorii și însoțitorii de pe vehiculele rutiere care
transportă animale vii.
Extras:
Asigurarea condițiilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului depinde, în principal,

de conduita zilnică a transportatorilor. Conducerea oricărui tip de autovehicul utilizat pentru
transportul animalelor vii implică un grad ridicat de responsabilitate.
Legislația națională transpune din legislația europeană anumite cerințe privind protecția și
bunăstarea animalelor în timpul transportului definite prin trei cuvinte și anume : trebuie,
întotdeauna și niciodată.
Trebuie:
- ca animalele să aibă apă, hrană și o perioadă de odihnă de 24h înainte de începerea unei
călătorii;
- ca animalele să fie apte pentru cătătorie;
- ca mijloacele de transport, inclusiv cele cu remorcă, să nu producă răniri și suferințe inutile;
- ca persoanele care manipulează animalele să aibă competența și instruirea necesară;
DAN MĂRGĂRIT 17
- ca vehiculele să îndeplinească standardele de construcție și să fie corespunzătoare pentru
fiecare specie și călătorie;
- ca documentele necesare să fie completate corect și ținute la purtător;
- să se respecte regulile de curățare și dezinfecție;
Întotdeauna:
- se elaborează un plan de cătătorie pentru a evita întârzierile inutile;

- se verifică dacă animalele sunt apte pentru cătătorie înainte de încărcare;
- se verifică vehiculul pentru orice eventuale defecțiuni și se curăță înainte de încărcare;
- încărcarea, transportul și descărcarea animalelor se vor face cu calm și fără grabă;
- se folosesc pereți despărțitori atunci când, este necesară împărțirea vehicului sau separarea
animalelor în grupuri pentru a preveni căderea acestora;
- se va asigura animalelor suficient spațiu pe podeaua mijlocului de transport și spațiu
deasupra animalelor;
- șoferii vor conduce cu atenție și grijă față de animale;
- dacă va fi necesar, șoferii se vor opri și vor verifica animalele în timpul transportului.
Niciodată:
- nu se transportă animalele care nu sunt apte pentru cătătorie;

- nu se foloseúte forța pentru a face animalele să se deplaseze;
- nu se permite personalului necalificat și fără experiență să încarce, să descarce și să
transporte animalele;
- nu se încarcă animale incompatibile în același loc, spre exemplu, vaci cu coarne i fără
coarne;
- nu se supraîncarcă vehiculul;
- nu se frânează, accelerează și nu se iau curbele cu viteză dacă acestea se pot evita;
- nu se lasă animalele nesupravegheate în vehicul pentru o perioadă lungă de timp;
- nu se descarcă animalele dacă nu există o persoană responsabilă pentru aceasta
7. Reglementări sociale
13. Reglementări sociale: planificarea activității conducătorilor auto
- Reglementări europene în domeniul stabilirii raporturilor de muncă

- Durata timpului de muncă
- Reg. 561
- Reg 165
- Verificarea respectării regulilor privind perioadele de conducere și de
odihnă
Reglementări europene în domeniul stabilirii raporturilor de muncă
• Regulamentul (CE) 561/2006 privind armonizarea unor dispoziții din legislația socială
• Regulamentul (UE) 165/2014 privind tahografele în transportul rutier
DAN MĂRGĂRIT 18
• Regulamentul (UE) 1054/2020 de modificare a Reg. (CE) 561/2006 în ceea ce privește
cerințele minimale referitoare la duratele de conducere zilnice și săptămânale maxime,
pauzele minime și perioadele de repaus zilnic și săptămânal și a Reg. 165/2014 în ceea
ce priveștepoziționarea prin intermediul tahografelor
• Directiva 2002/15/CE din 11 martie 2002 privind organizarea timpului de lucru al
persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier
În legislația națională reglementările au fost transpuse prin O.G. 37/2007 și H.G. 38/2008
privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de
transport rutier
Definiții
➢ Timpul de lucru (muncă) conform H.G. 38/2008
În cazul lucrătorului mobil: perioada de la începutul până la sfârşitul timpului de lucru, în

timpul căruia lucrătorul mobil se află la postul său de lucru, la dispoziţia angajatorului şi în
exerciţiul funcţiilor sau activităţilor sale, adică:
▪ Perioada dedicată tuturor activităţilor de transport rutier. Aceste activităţi sunt cu
precădere următoarele:
▪ Conducerea autovehiculului;
▪ Încărcarea şi decărcarea;
▪ Ajutorul acordat pasagerilor la urcarea şi coborârea din vehicul;
▪ Curăţenia şi întreţinerea tehnică;
▪ Toate celelalte activităţi vizând asigurarea siguranţei vehiculului, a
încărcăturii sale, a pasagerilor sau îndeplinirea obligaţiilor legale sau de
reglementare direct legate de operaţiuni de transport aflate în
desfăşurare, inclusiv supravegherea încărcării şi descărcării, formalităţii
administrative legate de poliţie, vamă, serviciul de imigrare etc.
▪ Perioadele de timp în care acesta nu poate dispune liber de timpul său
sau i se cere să fie la postul său de lucru, gata să întreprindă activitatea
sa normală, îndeplinind anumite sarcini asociate serviciului, în special
în timpul perioadelor când aşteaptă să se facă încărcarea sau
descărcarea, dacă durata previzibilă a acestora nu este cunoscută
dinainte și anume înaintea plecării, fie chiar înaintea începerii efective
a perioadei în cauză, fie în condițiile generale negociate între partenerii
sociali;
➢ Zi de lucru (conform Reg. 165/2014, preambul paragraful (8))
Ziua de lucru începe în momentul în care conducătorul auto își activează tahograful după o
perioadă de repaus săptămânal sau zilnic sau, în cazul în care repausul zilnic este divizat în
perioade distincte, după o perioadă de repaus de cel puțin nouă ore. Ziua de lucru se încheie la
începutul unei perioade de repaus zilnic sau, în cazul în care repausul zilnic este divizat în
perioade distincte, la începutul periuoadei de repaus de minim nouă ore consecutive.
DAN MĂRGĂRIT 19
➢ Perioadă de disponibilitate
Orice perioadă care nu este nici pauză, nici perioadă de odihnă, în cursul căreia lucrătorul
mobil nu este nevoit să rămână la locul său de muncă, dar trebuie să fie disponibil pentru a
răspunde oricăror eventuale solicitări de a relua lucrul. Aceste perioade de disponibilitate
includ perioadele în care lucrătorul mobil însoțește vehicului în timpul transportului cu
feribotul sau trenul, precum și perioadele de așteptare în punctele de trecere a frontierei și cele
impuse de restricțiile de circulație. Perioadele de disponibilitate și durata lor preconizată
trebuie să fie cunoscute dinainte de lucrătorul mobil, fie înainte de precarea în cursă, fie
înainte de începerea perioadei în cauză. În cazul în care de conduce în echipaj, perioada
petrecută lângă șofer sau în cușetă în timp ce autovehiculul este în mișcare este considerată
perioadă de disponibilitate. Perioadele de disponibilitate nu fac pate din timpul de lucru.
➢ Durata de conducere
Durata activității de conducere înregistrată automat de aparatul tahograf sau introdusă manual
raportată la un anumit interval de timp, astfel:
• Durată zilnică de conducere, durata totală de conducere acumulată între între sfârșitul
unei perioade de repaus zilnic și începutul următoarei perioade de repaus zilnic sau
între o perioadă de repaus zilnic și o perioadă de repaus săptămânal;
• Durată de conducere săptămânală, durata totală de conducere acumulată în timpul unei
săptămâni (perioada cuprinsă între ora 00:00 a zilei de luni și ora 24:00 a zilei de
duminică conform măsurării timpului UTC – timpul universal coordonat);
• Durata de conducere pentru două săptămâni consecutive.
➢ Perioadă de conducere
Durata de conducere cumulată între momentul în care conducătorul auto se așează la volan
după o perioadă de repaus sau o pauză și momentul în care începe o perioadă de repaus sau o
pauză. Perioada de conducere poate fi continuă sau fragmentată.
➢ Pauză
Orice perioadă în care conducătorul auto nu are dreptul să conducă sau să efctueze alte munci
și care trebuie să-i permită numai săse odihnească.
➢ Repaus
Orice perioadă neîntreruptă pe parcursul căreia conducătorul auto poate dispune liber de
timpul său.
Prevederi extrase din H.G. 38/2008:
▪ Durata timpului total de lucru în timpul unei săptămâni poate fi de cel mult 48 de ore.
▪ Durata maximă de lucru poate fi prelungită la 60 de ore numai dacă media de 48 de
ore nu este depăşită pe parcursul a patru luni.
DAN MĂRGĂRIT 20
▪ Munca de noapte (perioadă de muncă de cel puțin 4 ore desfășurată în intervalul orar
00:00 și 07:00)
▪ Dacă se efectuează muncă de noapte, timpul de lucru noaptea nu
depăşeşte 10 ore pentru fiecare 24 de ore;
▪ Se acordă o compensaţie pentru munca de noapte în conformitate cu
legislaţia naţională, convenţiile colective, acordurile între partenerii
sociali şi/sau practica naţională, cu condiţia ca această compensaţie să
nu fie de natură a periclita siguranţa rutieră.
▪ Durata timpulul de lucru continuu este de maxim 6 ore consecutive fără pauză. Timpul
de lucru va fi întrerupt de pauze de cel puțin 30 de minute dacă timpul total de lucru
este cuprins între 6 ore și 9 ore și de cel puțin 45 de minute dacă timpul total de lucru
depășește 9 ore. Pauzele pot fi împărțite în perioade de minim 15 minute fiecare.
8. Contractarea serviciilor de transport
1. Activitatea de intermediere a operațiunilor de transport rutier contra cost
Definiție (O.G. nr. 27/2011 art. 3, paragraful 18:
Intermedierea în transporturile rutiere este definită ca fiind: activitatea unei întreprinderi cu

scop patrimonial care constă în preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier
național sau internațional, acestea urmând a fi executate de intermediar, în numele său, prin
intermediul unuia sau mai multor operatori de transport.
Prezentarea activității de intermediere se regăsește atât în O.G. nr. 27/2011 art. 56 cât și în
O.M.T.I. nr. 980/2011 art. 125 și prevede că aceasta se realizează pe bază de contracte, prin
preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier, acestea urmând a fi executate de
intermediar, în numele său, prin intermediul unui operator de transport rutier, pe bază de
contracte.
Autorizarea operatorilor economici care efectuează activitate de intermediere
Licența pentru activități conexe transportului rutier – activități de intermediere a operațiunilor

de transport rutier contra cost se eliberează operatorilor economici care îndeplinesc
următoarele condiții (O.M.T.I. nr 980/2011 art. 126):
a. Bază materială
b. Competență profesională
c. Onorabilitate
d. Capacitate financiară
Licența pentru activitatea de intermediere a operațiunilor de transport rutier contra cost se

solicită pentru fiecare din punctele de lucru/sucursalele operatorului economic.
DAN MĂRGĂRIT 21
Obligațiile operatorilor economici care desfășoară activități de intermediere
Conform O.M.T.I. 980/2011 art. 137, operatorilor economici care desfășoară activități de
intermediere au următoarele obligații:
a) să înlocuiască managerul de transport în termen de 30 zile, în situația în care acesta nu mai
îndeplinește această funcție sau în cazul în care acesta nu mai îndeplinește condiția de bună
reputație ori competență profesională;
b) să dețină la sediul înscris pe licența pentru activități conexe transportului rutier – activități
de intermediere a operațiunilor de transport rutier contra cost, un registru de evidență a
activităților de intermediere a operațiunilor de transport rutier contra cost desfășurate;
c) să păstreze la sediul menționat la lit. b), pentru anul în curs și anul precedent, documentele
privind activitățile de intermediere a operațiunilor de transport rutier contra cost desfășurate;
d) să desfășoare activități de intermediere a operațiunilor de transport rutier contra cost numai
cu operatori de transport;
e) să desfășoare activități de intermediere a operațiunilor de transport rutier contra cost de
mărfuri periculoase numai dacă :
(i) desemnează un consilier de siguranță pentru transportul mărfurilor periculoase;
(ii) respectă obligațiile care îi revin conform prevederilor cap. 1.4 din anexa A la Acordul
european referitor la transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase (A.D.R.),
încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994, cu
modificările și completările ulterioare.
În executarea activitãţii conexe de intermediere, transportul rutier se face pe baza şi în

condiţiile contractului încheiat între client şi intermediar, precum şi ale contractului încheiat
între intermediar şi operatorul de transport rutier, astfel încât operatorul care deţine licenţã
pentru activitãţi de intermediere are obligaţiile şi responsabilitãţile care rezultã din contractele
respective.
Contractul de transport
Definiție: prin contractul de transport, o parte, numită transportator, se obligă, cu titlu

principal, să transporte o persoană sau un bun dintr-un loc în altul, în schimbul unui preț pe
care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obligă să îl plătească, la timpul și locul
convenite.
(Contractul de transport se dovedește prin documente de transport, precum scrisoare de
trăsură, recipisă de bagaje, foaie de parcurs, conosament, tichet ori legitimație de călătorie sau
altele asemenea, de la caz la caz)
Derularea unui transport se poate considera că începe odată cu încheierea contractului de

transport între beneficiar şi transportator. Ca activităţi premergătoare sunt : transmiterea
cererii de ofertă către transportator, oferta transportatorului, negocierea clauzelor contractuale.
Contractul se poate considera încheiat prin transmiterea comenzii și confirmarea acesteia de

transportator, cu impunerea eventual a unui termen pentru confirmare.
Comanda reprezintă documentul prin care beneficiarul solicită transportatorului efectuarea

unei prestații de transport și care prin confirmare devine contractul încheiat între părți.
DAN MĂRGĂRIT 22
Pe baza informaţiilor din comanda de transport referitoare la condiţiile de derulare a
transportului transportatorul poate să aleagă mijlocul de transport adecvat, să decidă asupra
rutei şi să instruiască şoferul asupra sarcinilor ce-i revin.
Odată încheiat contractul, transportatorul are obligaţia să ia toate măsurile de pregătire a

mijlocului de transport şi a conducătorului auto pentru a asigura buna desfăşurare a
transportului şi astfel să se ofere beneficiarului un serviciu de calitate.
Conținutul minim al comenzii de transport (informații de natură operațională):
• tipul autovehiculului: autoutilitară, autotractor cu semiremorcă,

autocamion cu remorcă, masa totală, volum util, tipul caroseriei
(furgon sau prelată), dotări suplimentare
• mijloc de transport în destinație exclusivă sau grupaj)
• locul şi data încărcării (nume și adresă completă expeditor)
• locul şi data prevăzute pentru descărcare (nume și adresă completă
destinatar)
• denumirea mărfii, tipul acesteia (marfă generală, periculoasă,
perisabilă, agabaritică etc.), modul de ambalare şi cantitatea (kg sau
mc), marfă omogenă sau grupaj
• valoarea mărfii (pentru a asigura plata eventualelor despăgubiri în caz
de pierdere la valoarea reală)
• timpul liber acordat pentru încărcare, respectiv descărcare și dacă este
impusă ora limită de prezentare la încărcare sau descărcare
• condiţii particulare care trebuie asigurate pe timpul transportului
(temperatură, umiditate, șocuri etc.)
• obligațiile transportatorului cu privire la manipularea mărfii la
încărcare sau descărcare
• preţul transportului și a altor servicii suplimentare (dacă este cazul)
• orice alte informaţii utile transportatorului pentru stabilirea condiţiilor
de efectuare a transportului
9. Convenția referitoare la contractul de transport internațional de marfă cu

vehicule rutiere - CMR
Prezenta convenţie internaţională, încheiată la Geneva în 1956, reglementează

„contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele”. Reglementările
conţinute sunt în mare măsură inspirate din Convenţia internaţională referitoare la
transportul de mărfuri pe căile ferate (CIM).
Conform O.G. nr. 27/2011 art. 77:
(1) Dispoziţiile art. 1 pct. 2 şi 3, precum şi ale art. 2-30 şi 32-41, cu excepţia celor prevãzute
la art. 23 pct. 3, din Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mãrfuri pe
DAN MĂRGĂRIT 23
şosele (CMR), semnatã la Geneva, Elveţia, la 19 mai 1956, la care România a aderat prin
Decretul nr. 451/1972, denumitã în continuare Convenţia CMR, sunt aplicabile transporturilor
rutiere naţionale contra cost de mãrfuri.
(2) În transportul rutier naţional, prevederile art. 23 pct. 3 din Convenţia CMR vor avea
urmãtorul cuprins: "Totuşi, cuantumul despãgubirilor nu poate depãşi echivalentul în lei a
2,5USD per kilogram greutate brutã lipsã."
Textul Convenţiei, însumând un număr de 51 de articole, este divizat în 8 capitole, după cum
urmează:
1. Domeniul de aplicare
2. Persoanele pentru care răspunde transportatorul
3. Încheierea şi executarea contractului de transport
4. Răspunderea transportatorului
5. Reclamaţii şi acţiuni
6. Transportul efectuat de transportatori succesivi
7. Nulitatea stipulaţiilor contrare Convenţiei
8. Dispoziţii finale
1. Domeniul de aplicare a Convenţiei CMR
Sunt precizate în preambulul Convenţiei categoriile de contracte care sunt reglementate şi de

asemenea sunt enumerate şi acele contracte excluse.
Caracteristicile contractelor guvernate de Convenţie, sunt:
a. Internaţionalitatea
Criteriul este enunţat în art. 1 pct. 1 impunându-se ca locul primirii (încărcării) mărfii şi locul
eliberării acesteia să fie situate pe teritoriul a două ţări diferite dintre care cel puţin una este
semnatară a Convenţiei, independent de domiciliul şi naţionalitatea participanţilor la contract.
b. Contractul de transport trebuie să aibă un caracter oneros, în sensul că prestarea serviciului

de transport (deplasarea bunurilor) va fi plătită.
c. Obligaţiile transportatorului reies dintr-un titlu unic de transport (art. 34). Documentul
trebuie să includă întregul parcurs de la încărcare până la destinaţie, chiar dacă deplasarea
mărfii este efectuată de mai mulţi transportatori succesivi.
d. Deplasarea va fi efectuată cu vehicul rutier.
Lipsa oricărei condiţii menţionate conduce la excluderea aplicabilităţii Convenţiei.
2. Contracte de transport excluse de la aplicarea Convenţiei CMR.
Conform art. 1 pct. 4 prevederile Convenţiei CMR nu pot fi aplicate următoarelor categorii de
contracte: transporturi efectuate pe baza convenţiilor poştele internaţionale, transporturile
funerare, transportul efectelor de strămutare.
DAN MĂRGĂRIT 24
3. Raporturile dintre expeditor – intermediar – transportator
În practica transporturilor internaţionale de mărfuri apare frecvent interpunerea unui

comisionar (expeditor, casă de expediţii) în raportul dintre expeditor (generic beneficiarul
transportului) şi transportator.
Din cele prezentate până acum s-a putut reţine că prevederile Convenţiei CMR au ca obiect
raporturile dintre transportator şi persoana care a încheiat în nume propriu contractul de
transport rutier (vânzătorul sau cumpărătorul mărfii, funcţie de condiţia de livrare). Dacă
această persoană a apelat la serviciile unui intermediar (comisionar, mandatar conform art.
405-406 C.com.) prevederile Convenţiei CMR se aplică numai raporturilor dintre comisionar
şi transportator. Relaţia contractuală între expeditor şi comisionar este stabilită printr-un
contract de expediţie sau de comision, conform prevederilor din Codul comercial, art. 405-
412.
4. Documentul de transport
Forma scrisă a contractului de transport apare, conform Convenţiei CMR, evidenţiată cu

denumirea de „scrisoare de trăsură”. În terminologia practică sunt utilizaţi termenii de
„scrisoare de transport CMR” , „scrisoare CMR”, uneori chiar „CMR”.
Regimul acestui document este strict reglementat în capitolul special destinat în cadrul
Convenţiei CMR.
Înscrisul trebuie întocmit în trei exemplare originale, semnate şi ştampilate de expeditor şi

transportator. Primul exemplar se remite expeditorului, al doilea însoţeşte marfa pe durata
transportului, iar al treilea se reţine de transportator. În cazul în care marfa se încarcă în
vehicule diferite, sau dacă se încarcă partide diferite de marfă în acelaşi vehicul, se vor
întocmi scrisori de trăsură diferite pentru fiecare vehicul sau pentru fiecare partidă de marfă
(art. 5).
Menţiunile incluse în documentul de transport sunt unele obligatorii, iar altele adiţionale sau
facultative.
I. Menţiuni obligatorii
Aceste date sunt enumerate în cadrul art. 6 din Convenţia CMR, după cum urmează:
a. locul şi data întocmirii sale
b. numele şi adresa expeditorului
c. numele şi adresa transportatorului
d. locul şi data primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberarea acesteia,
implicit prin această menţiune se trasează o rută de străbătut, opţională
pentru părţi
e. numele şi adresa destinatarului
f. denumirea curentă a mărfii şi felul ambalajului, iar pentru mărfurile
periculoase, denumirea lor general recunoscută
g. numărul coletelor, marcajele speciale şi numerele lor
h. greutatea brută sau cantitatea altfel exprimată a mărfii
DAN MĂRGĂRIT 25
i. cheltuielile aferente transportului, precum preţul de transport, cheltuieli
accesorii, taxe vamale şi alte cheltuieli survenite de la încheierea
contractului şi până la eliberarea mărfii la destinaţie
j. instrucţiuni necesare pentru formalităţi le vamale şi altele
k. indicaţia că transportul este supus Convenţiei CMR şi nici unei alte clauze
contrare.
II. Menţiuni adiţionale ale scrisorii de trăsură
Aceste date sunt necesare derulării contractului de transport, fără a avea un caracter imperativ
obligatoriu. Conform art. 6 din Convenţia CMR, în scrisoarea de trăsură pot să figureze, după
caz, şi următoarele menţiuni:
a. interzicerea transbordării
b. cheltuieli pe care expeditorul le ia asupra sa
c. totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mărfii
d. valoarea declarată a mărfii
e. suma care reprezintă interesul special la eliberare
f. instrucţiunile expeditorului către transportator cu privire la asigurarea mărfii
împotriva riscurilor de pierdere sau avarie
g. termenul convenit în care transportul trebuie să fie efectuat
h. lista documentelor remise de către expeditor transportatorului.
III. Menţiuni facultative
Potrivit art. 6 din Convenţia CMR „părţile pot insera în scrisoarea de trăsură orice altă
indicaţie, pe care o consideră utilă”.
Lipsa acestor clauze facultative nu influenţează executarea contractului de transport, spre

deosebire de menţiunile obligatorii.
5. Documente anexate la scrisoarea de trăsură
În scopul îndeplinirii formalităţilor vamale în special, cât şi a altor formalităţi oficiale

obligatorii în transporturile internaţionale, marfa va trebui însoţită de o serie de documente
necesare efectuării acestor formalităţi. Furnizarea tuturor acestor documente cade, conform
art. 11 din Convenţia CMR, în sarcina expeditorului. Acesta va trebui să anexeze la scrisoarea
de trăsură sau să pună la dispoziţia transportatorului toate documentele necesare şi să-i
furnizeze toate informaţiile solicitate.
Transportatorul nu este obligat să examineze dacă aceste documente sunt exacte sau
suficiente.
6. Completarea scrisorii de transport
Obligaţia completării scrisorii de transport revine, conform Convenţiei CMR, expeditorului,

fiind permisă şi înscrierea menţiunilor obligatorii de către transportator (art. 7).
7. Răspunderea expeditorului pentru deficienţe ale scrisorii de transport sau anexelor
DAN MĂRGĂRIT 26
În art. 7 din Convenţia CMR este enunţat principiul în baza căruia: expeditorul răspunde
pentru toate cheltuielile şi daunele pricinuite transportatorului din cauza inexactităţii sau
insuficienţei oricăror indicaţii sau instrucţiuni date de el pentru emiterea scrisorii de trăsură
sau pentru a fi incluse în aceasta.
De asemenea expeditorul este responsabil de toate daunele pricinuite transportatorului datorită

lipsei sau inexactităţii documentelor furnizate pentru însoţirea mărfii pe timpul transportului.
8. Drepturile şi obligaţiile expeditorului la încărcare
a. Expeditorul de mărfuri generale nepericuloase are dreptul, conform art. 8, să solicite

verificarea de către transportato a greutăţii brute a încărcăturii, sau a cantităţii acesteia altfel
exprimate.
În această situaţie transportatorul are dreptul să pretindă plata pentru cheltuielile ocazionate
de efectuarea controlului.
b. Atunci când expeditorul predă transportatorului mărfuri periculoase el trebuie să semnaleze

natura exactă a pericolului pe care îl prezintă produsele. Pe documentul de transport
expeditorul va menţiona: „marfa ADR”, clasa de pericol şi numărul de identificare a
substanţei.
În cazul în care transportatorul nu a cunoscut natura periculoasă a mărfii are dreptul ca, în
conformitate cu art. 22, să descarce , să distrugă sau să facă inofensivă marfa în orice loc şi în
orice moment, fără a plăti despăgubiri.
9. Drepturile şi obligaţiile transportatorului la încărcare
Obligaţiile transportatorului la încărcare sunt precizate în art. 8 din Convenţia CMR, care
impune ca sarcini pentru transportator la încărcare:
a. verificarea exactităţii menţiunilor din scrisoarea de trăsură referitoare la numărul de

colete şi la marcajul acestora
b. verificarea stării aparente a mărfii şi a ambalajului acesteia.
În practică, verificarea de transportator a scrisorii de transport şi a mărfii, prezintă avantajul

că evită eventuale confuzii şi delimitează răspunderea pentru pierderi sau degradări ale mărfii
pe timpul transportului.
În cazul în care transportatorul nu are mijloace rezonabile pentru a-şi exercita obligaţiile care
îi incumbă la încărcare, va trebui să insereze rezerve pe documentul de transport la rubrica
special destinată acestora. De asemenea transportatorul va putea introduce rezerve pe
scrisoarea de transport în situaţia în care la încărcare constată nereguli referitoare la conţinutul
acesteia sau la marfa încărcată. Efectele rezervelor faţă de expeditor, pentru a se putea
constitui ca probă, trebuie, aşa cum este prevăzut în art. 8 din Convenţia CMR, să fie
acceptate în mod expres de expeditor pe scrisoarea de transport.
DAN MĂRGĂRIT 27
10. Obligaţiile transportatorului pe timpul deplasării
Efectuarea transportului trebuie să fie în conformitate cu prevederile din scrisoarea de

transport. Eventualele impedimente care pot apărea pot prezenta dificultăţi, ajungându-se
până la imposibilitatea executării contractului.
Sunt situaţii în care, aşa cum precizează textul Convenţiei CMR, „pentru un motiv oarecare,
executarea contractului în condiţiile prevăzute în scrisoarea de transport este sau devine
imposibilă înainte de sosirea mărfii la locul prevăzut pentru eliberare”. Transportatorul este
obligat în acest caz, conform art. 14 din Convenţia CMR, să ceară instrucţiuni persoanei care
are dreptul să dispună de marfă (expeditorului sau destinatarului). Transportatorul are dreptul
aşa cum prevede art. 15, la rambursarea cheltuielilor legate de solicitarea de instrucţiuni sau
de executarea instrucţiunilor.
11. Obligaţiile transportatorului la destinaţie
Eliberarea mărfii (descărcarea) are loc în condiţiile stabilite de art. 13 din Convenţia CMR.
Conform dispoziţiei menţionate, transportatorul este obligat să remită destinatarului, la
cererea acestuia, marfa şi al doilea exemplar al scrisorii de transport. Pe al treilea exemplar,
transportatorul are dreptul să solicite destinatarului să confirme primirea mărfii.
În sarcina transportatorului cade şi încasarea costului transportului la descărcare. Obiectul

plăţii îl constituie preţul transportului şi orice alte cheltuieli survenite pe timpul deplasării,
introduse în contractul de transport. În acest sens, art. 13 precizează că destinatarul este
obligat să plătească creanţele care rezultă din scrisoarea de transport. Pentru a-şi recupera
creanţele, transportatorul are dreptul de retenţie asupra mărfii.
După sosirea mărfii la destinaţie, dacă se ivesc impedimente la eliberare, transportatorul este
obligat să ceară instrucţiuni de la persoana care are drept să dispună asupra mărfii. În lipsa
acestora, transportatorul va trebui să ia măsuri provizorii pentru conservarea mărfii pe care a
transportat-o.
De asemenea transportatorul este obligat să ceară instrucţiuni de la persoana care are drept să
dispună de marfă (de regulă expeditorul) şi în cazul refuzului destinatarului de a primi marfa.
Ca măsură de conservare a mărfii atunci când sunt impedimente la eliberare poate fi

descărcarea acesteia din vehicul (în lipsa instrucţiunilor scrise) şi depozitarea spre a fi
menţinută în bună stare.
În anumite situaţii (marfă perisabilă, starea mărfii impune vânzarea urgentă,

cheltuielile pentru păstrare sunt disproporţionate cu valoarea mărfii) se poate impune
valorificarea mărfii fără obligaţia aşteptării de instrucţiuni de la persoana îndreptăţită.
12. Obligaţii comune ale transportatorului şi destinatarului
Cele două părţi care participă la ultima etapă a unui transport (descărcarea) au obligaţia,
prevăzută în art. 30, să-şi acorde reciproc toate înlesnirile rezonabile pentru constatările şi
verificările necesare la punctul terminus al transportului.
DAN MĂRGĂRIT 28
13. Reclamaţii şi acţiuni
Eventualele reclamaţii însoţite de cereri de recuperare a pagubei, pot fi făcute de către

destinatar cu privire la: avarierea mărfii transportate, pierderea mărfii şi întârzierea
transportului.
Referitor la avarierea mărfii, destinatarul va trebui să formuleze rezerve şi să la comunice

transportatorului cel mai târziu în momentul eliberării mărfii, atunci când avaria este aparentă,
sau până la expirarea a 7 zile (în afară de duminici şi sărbători legale) de la data eliberării,
când sunt avarii neaparente.
Prezumţia de pierdere operează în două situaţii stabilite de art. 20. Prima situaţie este aceea în
care marfa poate fi declarată pierdută în termen de 30 de zile de la expirarea termenului
convenit de ajungere la destinaţie, sau, dacă prin contractul de transport nu a fost fixat un
termen, în 60 de zile de la primirea mărfii de către transportator.
Referitor la întârzierea la livrarea mărfii, destinatarul este obligat, conform art. 30, să adreseze
o rezervă în scris transportatorului în termen de 21 de zile (inclusiv duminicile şi sărbătorile
legale) de la data eliberării (descărcării).
14. Transporturile efectuate de transportatori succesivi
Transporturile efectuate de mai mulţi transportatori care preiau succesiv marfa de la locul de
încărcare până la descărcare sunt guvernate de asemenea de Convenţia CMR, prevederile
specifice acestor modalităţi de expediere sunt incluse într-un capitol special al convenţiei.
Fără a enunţa o definiţie completă a termenului, textul conţinut în art. 34 din Convenţia CMR
prezintă elementele care caracterizează transporturile efectuate de cărăuşi succesivi:
a. scrisoare de transport unică, supusă Convenţiei CMR, pentru întreg parcursul, de la

locul de încărcare până la destinaţie
b. existenţa mai multor cărăuşi, fiecare dintre aceştia executând succesiv câte o porţiune
distinctă din itinerar
c. adeziunea fiecăruia dintre ei la documentul unic de transport
Transferul mărfii dintr-o posesie în alta are loc prin îndeplinirea unei duble formalităţi:
transportatorul care preia marfa de la cel precedent îi remite acestuia o „confirmare de
primire” datată şi semnată; al doilea şi eventual următorii cărăuşi succesivi trebuie să-şi
înscrie numele şi adresa pe al doilea exemplar al scrisorii de trăsură. Al doilea transportator şi
următorii vor trebui să completeze pe scrisoarea de trăsură eventualele rezerve, motivate,
referitor la exactitatea datelor din scrisoarea de trăsură şi la starea aparentă a mărfii şi
ambalajului acesteia.
Privitor la asumarea responsabilităţilor cărăuşilor succesivi, art. 34 precizează că „fiecare

dintre aceştia îşi asumă răspunderea executării transportului total”.
Solicitarea de despăgubiri adresată de către expeditor sau destinatar poate fi adresată

împotriva unuia din următorii executanţi ai transportului:
DAN MĂRGĂRIT 29
1. primul transportator, deoarece s-a obligat prin documentul unic de transport ca marfa
să ajungă în perfectă stare la destinaţie. Răspunderea primului transportator este
angajată, pe de o parte pentru porţiunea din traseu pe care a efectuat transportul şi în
plus ca emitent al scrisorii de transport, iar pentru restul itinerariului prin calitatea sa
de comisionar faţă de transportatorii următori. Uzual acţiunea împotriva primului
cărăuş este făcută de expeditor.
2. ultimul transportator, deoarece acesta şi-a asumat răspunderea în cazul în care nu a
formulat rezerve pe scrisoarea de trăsură
3. transportatorul intermediar care a efectuat partea din traseu pe care a intervenit
pierderea, deteriorarea sau întârzierea.
Atunci când contribuţia fiecărui transportator la producerea pagubei nu poate fi

evidenţiată, se va produce o fracţionare a despăgubirii între toţi transportatorii succesivi
solvabili, iar cuantumul individual se va stabili conform art. 37 lit.b : „fiecare dintre ei
trebuie să plătească o sumă proporţională cu partea sa de răspundere”.
15. Transporturile combinate
Ca o regulă stabilită chiar din preambulul textului Convenţiei CMR, respectiv art. 2, ori de
câte ori vehiculul conţinând mărfuri este transportat pe o parte a parcursului pe mare, cale
ferată, cale maritimă sau aeriană, i se aplică reglementările Convenţiei CMR pentru întreg
parcursul. Condiţia de extindere a incidenţei convenţiei este ca transportul să aibă loc „fără
descărcarea mărfii din vehicul”.
16. Cazuri în care transportatorul poate fi scutit de răspundere
Convenţia nu defineşte explicit termenul „transportator” (cărăuş). Se presupune că

transportatorul este persoana care oferă şi contractează efectuarea transportului de mărfuri,
utilizând propriile vehicule sau cele aparţinând altor persoane. Transportatorul este
responsabil pentru acţiunile angajaţilor, agenţilor sau subcontractanţilor săi, realizate
în cadrul sarcinilor pe care le au.
Convenţia precizează responsabilitatea transportatorului pentru pierderea totală sau

parţială şi deteriorarea mărfii pe durata deplasării (între momentul primirii acesteia şi
al predării la destinaţie). De asemenea transportatorul este responsabil pentru orice
întârziere la livrare.
Convenţia delimitează cazurile în care transportatorul este scutit de răspundere, ca fiind

următoarele:
a. Pierderea sau deteriorarea mărfii datorită:
• comportamentului necorespunzător sau neglijenţei reclamantului

• instrucţiunilor reclamantului
b. Pierderea sau deteriorarea a fost datorată unor defecte inerente ale mărfii.
c. Pierderea sau deteriorarea datorate utilizării autovehiculelor descoperite. Atunci când

folosirea acestora a fost în mod expres aprobată şi specificată în scrisoarea de trăsură
DAN MĂRGĂRIT 30
d. Pierderea sau deteriorarea datorate lipsei ambalării, sau ambalării defectuoase a mărfii, în
cazul în care marfa este expusă pierderii sau deteriorării la transportul sub această formă.
e. Pierderea sau deteriorarea datorate manevrării, încărcării, stivuirii sau descărcării

atunci când acestea sunt efectuate de către expeditor sau destinatar sau de persoane care
acţionează în contul expeditorului sau al destinatarului;.
f. Pierderea sau deteriorarea datorate naturii speciale a mărfii care poate determina pierderi
sau deteriorări prin: oxidare, descompunere, deshidratare, curgere, împrăştiere, atacare de
către insecte, etc. (scutirea de răspundere nu poate fi invocată de către transportator dacă
deplasarea mărfii este efectuată în vehicule special echipate pentru a proteja marfa de efectele
căldurii, frigului, variaţiilor de temperatură sau de umiditate a aerului, decât dacă
transportatorul poate face dovada luării tuturor măsurilor care intrau în obligaţiile lui
referitoare la alegerea, întreţinerea şi utilizarea echipamentului necesar şi că s-a conformat
tuturor instrucţiunilor primite).
g. Pierderea sau deteriorarea datorate insuficienţei sau caracterului neadecvat al marcajelor

aplicate şi numerelor inscripţionate pe colete.
h. Pierderea sau deteriorarea datorate riscurilor speciale la transportul de animale vii.
Sarcina iniţială de furnizare a dovezilor la reclamarea oricărei excepţii revine

transportatorului, când se dovedeşte că există o prezumţie că pierderea sau deteriorarea a fost
astfel pricinuită. Transportatorul nu are dreptul să-şi decline sau să-şi limiteze
responsabilitatea sau să-şi transfere sarcina furnizării de dovezi dacă deteriorarea a fost
determinată de comportamentul său necorespunzător (sau al agenţilor sau subcontractanţilor
săi) sau folosirii unui autovehicul aflat în stare de funcţionare necorespunzătoare.
Când transportatorul nu a fost informat de către expeditor asupra naturii periculoase a mărfii,
aceasta poate fi oricând şi oriunde descărcată, distrusă sau făcută inofensivă, fără plata
despăgubirilor. Clasificarea mărfurilor periculoase şi condiţiile specifice impuse la transportul
acestora sunt prezentate în detaliu la capitolul special destinat acordului ADR.
Când transportatorul este responsabil conform Convenţiei CMR pentru plata despăgubirilor
aferente pierderii sau deteriorării mărfii, cuantumul acestora se va calcula în funcţie de
valoarea mărfii la locul şi momentul în care au fost acceptate la transport (valoarea din factura
comercială).
Convenţia CMR a introdus pentru valoarea despăgubirilor limite financiare care pot fi
depăşite doar în anumite condiţii.
Iniţial, Convenţia CMR a introdus pentru pierderea totală sau parţială a mărfurilor limita
maximă de 25 franci aur per kilogram masă brută. Datorită fluctuaţiilor preţului aurului, în
1979 CEE a înlocuit valoarea limită cu 8,33 DST per kilogram. Pentru marfă cu valoare mai
mare de 8,33 DST/kg expeditorul poate să declare pe scrisoarea de transport o altă valoare
mai mare, contra unei plăţi suplimentare. De asemenea expeditorul poate să stabilească
nivelul unei dobânzi speciale pentru pierdere sau deteriorare, sau depăşire a termenlui de
efectuare a transportului. În cazul transporturilor naţionale limita de responsabilitate este de
2,5 USD /kg marfă lipsă.
DAN MĂRGĂRIT 31
Pentru cuantumul despăgubirilor aferente întârzierii la livrare, Convenţia CMR a
stabilit ca valoare maximă preţul transportului, valoare care poate fi depăşită dacă
destinatarul poate să probeze că a suferit prejudicii în valoare superioară preţului plătit
pentru transport.
10. Condițiile de livrare - INCOTERMS
Expediţia mărfurilor dintr-o ţară în alta, ca parte a unei tranzacţii comerciale, poate prezenta
riscuri. Dacă bunurile sunt pierdute sau deteriorate în timpul transportului, sau dacă livrarea
nu a avut loc din diferite motive, climatul de colaborare dintre părţi poate degenera până la a
se ajunge în faţa instanţei de judecată.
Scopul INCOTERMS este acela de a furniza un set de reguli internaţionale pentru

interpretarea celor mai utilizaţi termeni în comerţul internaţional. Ca urmare, incertitudinile
diferitelor interpretări ale acestora pot fi evitate sau cel puţin reduse cu un grad considerabil.
În mod frecvent, părţile la un contract sunt supuse practicilor comerciale din ţările respective
şi astfel iau naştere neînţelegeri, litigii, care au ca urmare pierderi însemnate de timp şi bani.
În scopul de a remedia aceste probleme, Camera Internaţională de Comerţ a editat pentru

prima dată în anul 1936 un set de reguli internaţionale pentru interpretarea termenilor
comerciali. Amendamente la setul iniţial al regulilor au fost aduse în anii 1953, 1967, 1976,
1980, 1990, 2000, 2010 și 2020 cu scopul de a adapta permanent regulile cu practica
comerţului internaţional.
Trebuie reţinut că aplicabilitatea INCOTERMS este limitată doar la drepturile şi obligaţiile

părţilor la un contract de vânzare-cumpărare referitor la livrarea bunurilor vândute.
Riscul pierderii sau deteriorării mărfii, de asemenea obligaţia de a achita costurile referitoare
la marfă, trece de la vânzător la cumpărător atunci când vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de
livrare a bunurilor.
Normele au fost organizate în patru grupe distincte: grupa E, singura care conţine termenii
prin care vânzătorul pune marfa la dispoziţia cumpărătorului la fabrica sau depozitul
vânzătorului; grupa F, în care vânzătorul livrează marfa unui transportator numit de
cumpărător, grupa C, în care vânzătorul asigură transportul, dar fără a-şi asuma riscul în cazul
pierderilor sau deteriorărilor de marfă sau alte costuri adiţionale după încărcare, în sfârşit
grupa D, în care vânzătorul suportă toate costurile şi riscurile ce decurg din deplasarea
mărfurilor la destinaţie.
a. Termenul „Ex Works” ........ (locul de livrare specificat)– este singurul în care obligaţiile
vânzătorului sunt minime. Vânzătorul are obligaţia doar să pună marfa la dispoziţia
cumpărătorului la locul convenit, de regulă fabrica sau depozitul vânzătorului. În practică,
vânzătorul acordă sprijin cumpărătorului pentru încărcarea mărfii, ca o extindere a termenului,
fără a avea nici o obligaţie în acest sens. Dacă cumpărătorul doreşte ca vânzătorul să aibă şi
alte obligaţii suplimentare, acestea vor fi inserate distinct în contractul de vânzare-cumpărare.
DAN MĂRGĂRIT 32
b. Termenul „FCA”........ (loc de livrare specificat) – solicită ca vânzătorul să livreze marfa
pentru transport conform instrucţiunilor cumpărătorului. Locul unde părţile intenţionează să
aibă loc livrarea, în cazul termenului FCA produce dificultăţi unei varietăţi de posibilităţi care
pot interveni într-un contract acoperit de aceste termen. Bunurile pot fi încărcate într-un
vehicul trimis de cumpărător să le preia de la adresa vânzătorului, sau bunurile necesită
descărcarea dintr-un vehicul trimis de vânzător să le livreze la un terminal numit de
cumpărător. INCOTERMS 2020 ţine cont de aceste alternative prin stipularea că , atunci când
locul numit în contract ca loc de livrare este adresa vânzătorului, livrarea este efectuată când
mărfurile sunt încărcate în vehiculul trimis de cumpărător, sau , în alte cazuri, livrarea este
efectuată când marfa este pusă la dispoziţia cumpărătorului nedescărcată din vehiculul
vânzătorului.
c. Grupa „C”: CPT și CIP – transport plătit până la (loc de destinație specificat) presupune ca
vânzătorul să încheie contractul de transport şi să suporte cheltuielile survenite cu ocazia
livrării mărfii. Locul până la care plăteşte transportul este menţionat după condiţia respectivă.
În varianta CIP vânzătorul va suporta şi asigurarea mărfii pe timpul transportului.
d. Grupa „D” – este diferită faţă de grupa „C” atât timp cât vânzătorul este responsabil cu
livrarea mărfurilor la locul convenit sau la locul de destinaţie, în frontieră sau în interiorul
ţării de import. Vânzătorul îşi asumă toate riscurile şi costurile aferente deplasării mărfurilor.
Conform condiţiilor din grupa „D”, cu excepţia condiţiei DDP, vânzătorul nu acoperă şi
taxele vamale şi alte taxe aferente, plătite la importul mărfurilor.
DAP – livrat la (locul de destinație specificat). Se consideră că vânzătorul a efectuat livrarea

atunci când mărfările sunt puse la dispoziția cumpărătorului în mijlocul de transport care
sosește și gata de descărcare la locul de destinație specificat, vânzătorul asumându-și toate
riascurile pe timpul transportului.
DPU – livrat și descărcat la (locul de destinație specificat). Această condiție impune ca

vânzătorul să livreze bunurile descărcate la locul indicat. Vânzătorul acoperă toate cheltuielile
de transport, inclusiv descărcare mărfurilor la destinație
DDP – livrat și vămuit (locul de destinație specificat). Această condiție este echivalentă cu
DAP, suplimentar vânzătorul suportă și taxele vamale. Vânzătorul nu este responsabil cu
descărcarea mărfurilor.
11. Arimarea încărcăturii
Stabilirea autovehiculului
Alegerea vehiculului este determinată de informaţiile referitoare la marfa ce urmează
a fi transportată şi de solicitările speciale ale beneficiarului (asigurarea unui anumit
tip de autovehicul, impunerea unor măsuri de siguranţă deosebite, utilizarea unui
anumit mod de încărcare etc.).
Caracteristicile mărfii, de care transportatorul trebuie să ţină seama atunci când
decide tipul autovehiculului, sunt următoarele :
DAN MĂRGĂRIT 33
a. Natura mărfii
Interesează natura periculoasă sau perisabilă a mărfii şi de asemenea dacă se

impun anumite condiţii de temperatură, umiditate, protecţie la şocuri etc.
O atenţie deosebită se va acorda naturii mărfii la partide parţiale (grupaje) în scopul
evitării deteriorărilor survenite în urma aşezării alăturat sau suprapus a unor mărfuri
sensibile sau fragile
Sunt tipuri de mărfuri care sunt predispuse la deplasare pe timpul transportului, cum
ar fi : suluri de textile, cutii care nu sunt supraambalate pe paleţi cu folie de plastic,
utilaje, mobilă, saci suprapuşi. Şoferul va trebui să fie atenţionat asupra caracterului
special al mărfii pentru ca acesta să ia la încărcare toate măsurile de asigurare a
imobilizării și protejării mărfii pe timpul transportului.
Exemple :
- mobilă : autovehicul tip furgon sau cu prelată în stare foarte bună. Se va evita
încărcarea alăturat a altor mărfuri (vopsea, lichide în butoaie, saci cu pulberi)
deoarece pe timpul transportului, sau în caz de accident, ambalajul acestora se
poate deteriora ducând la distrugerea mobilei. Dacă încărcarea se efectuează în
autovehicule cu prelată, devine necesară utilizarea chingilor de ancorare a mărfii
care vor fi amplasate cu atenţie pentru a nu afecta ambalajul şi conţinutul acestuia.
Chingile de ancorare, pentru a asigura o imobilizare eficientă a mărfii, vor fi prinse
direct pe marfă, nu pe deasupra prelatei, la locul de încărcare, nu ulterior pe traseu.
(pentru informații detaliate cu privire la asigurarea mărfii se va consulta: Ghidul
european de bune practici în domeniul asigurării încărcăturii)
- obiecte din sticlă sau porţelan (casante) : autovehicul tip furgon sau cu prelată cu
suspensie pneumatică
- fructe sau legume proaspete : autovehicul tip izoterm refrigerator sau calorific. Se
acceptă şi transportul în autovehicule cu prelată cu condiţia ca durata acestuia să fie
scurtă şi evitându-se temperaturile extreme pe timpul iernii sau al verii.
- utilaje : autovehicule cu prelată sau platformă care să permită fixarea de podea sau
cu sisteme de prindere
- anvelope : autovehicul furgon sau cu prelată amenajat în interior cu grătar de fixare
a anvelopelor
- textile: autovehicule furgon sau cu prelată în stare foarte bună pentru a evita
pătrunderea umezelii în compartimentul în care se află marfa.
b. Modul de ambalare
Este unul din factorii care poate contribui la alegerea tipului de autovehicul. Chiar
dacă există o mare diversitate de modalităţi de prezentare a mărfii, problemele
impuse transportatorului sunt relativ simple, decizia putând fi luată rapid. În
majoritatea cazurilor ambalajele permit încărcarea în diverse tipuri de vehicule, cazuri
speciale prezentând utilajele şi marfa în vrac care nu pot fi încărcate decât în
vehicule descoperite sau decopertabile (în cazul utilajelor se va respecta schema de
ancorare dată de expeditor cu indicarea punctelor de prindere)
DAN MĂRGĂRIT 34
Şoferul va trebui să acorde o atenţie deosebită stării ambalajului (indiferent de natura
mărfii conţinute de acesta) şi să solicite expeditorului să refacă ambalarea în situaţia
în care se constată deteriorări ale ambalajului. Nu se va accepta la încărcare marfă
cu ambalajul deteriorat sau necorespunzător, deoarece, pe lângă faptul că pe timpul
transportului marfa poate fi afectată, la descărcare destinatarul poate să pretindă
plata daunelor provocate.
Rămâne la latitudinea şoferului să aprecieze dacă marfa este ambalată
corespunzător şi dacă ambalajul are o rezistenţă ridicată la şocurile din timpul
transportului.
Un caz deosebit îl constituie transportul mărfurilor periculoase. Şoferul trebuie să
verifice cu foarte mare atenţie starea ambalajului, să nu prezinte eventuale scurgeri,
să verifice etichetarea şi marcarea acestuia conform prescripţiilor ADR. Aşezarea
coletelor în autovehicul va fi făcută astfel încât etichetele de pericol să fie vizibile
către direcţia în care se va începe descărcarea (la autovehicule tip furgon către
spate, la cele cu prelată către exterior).
▪ Obligaţiile privind arimarea

▪ Să efectueze transporul asigurând un sistem de fixare a încărcăturii
astfel încât acesta să reziste la forţele exercitate atunci când vehiculul
este supus la următoarele acceleraţii:
• Decelerare 0,8 G spre faţă;
• Decelerare 0,8 G spre spate;
• Accelerare 0,5 G spre spre ambii pereţi laterali.
▪ Să se asigure în prealabil că vehiculul rutier cu care se efectuează
transportul respectă următoarele condiţii:
• Uşile laterale/şi uşile din spatele vehiculului pentru
încărcarea/descărcarea mărfurilor, obloanelor, rampa
escamotabilă, prelatele, roata de rezervă, cât şi celelalte
echipamente specifice vehiculului sunt bine fixate;
• Centru de greutate al încărcăturii să fie cât mai aproape de
centru vehiculului rutier;
▪ Să efectueze transportul numai după ce s-a asigurat că ambalajul mărfii
este destul de rezistent pentru siguranţa transportului. În cazul în care
ambalajul mărfii nu este destul de rezistent, va cere expeditorului o
ambalare suplimentară suficient de rezistentă;
▪ Să se asigure că elementele de fixare ale mărfii respectă următoarele
condiţii:
• Îndeplinesc corect funcţiile pentru care au fost construite;
• Sunt adaptate pentru fixarea mărfii respective;
• Nu prezintă noduri sau elemente deteriorate, uzate, slăbite;
• Sunt conforme cu standardele europene şi/sau internaţionale în
vigoare în domeniu;
▪ Să se asigure că sistemul de fixare a încărcăturii utilizat pentru
înconjurarea, fixarea sau menţinerea încărcăturii pe/sau în vehicul este
adaptat la mărimea, forma, consistenţa şi caracteristicele încărcăturii;
DAN MĂRGĂRIT 35
▪ Să se asigure că dispozitivul de fixare sau de înşurubare utilizat pentru
fixarea încărcăturii nu poate fi deşurubat sau desprins în timpul
transportului;
▪ Să se asigure că încărcătura este fixată sau înfăşurată în
conformitate cu Recomandările europene privind cele mai bune
practici în domeniul fixării încărcăturii pentru transportul rutier;
Operaţiunea de încărcare a unui vehicul presupune pentru transportator parcurgerea

următoarelor etape: verificarea stării aparente a mărfii și a ambalajului, repartizarea, așezarea
și fixarea mărfii în compartimentul de încărcare.
Obiectivele care trebuie urmărite pe parcursul încărcării se referă la:

➢ calitatea serviciului (timpul de încărcare, asigurarea integrităţii mărfii şi a
ambalajului, corectitudinea documentelor de însoţire)
➢ eficienţa activităţii (alegerea mijloacelor şi a metodelor de încărcare care să asigure
un timp redus de operare, alocarea unui minim de personal şi integritatea mărfii)
Pentru transportator obiectivele se traduc prin reducerea timpului de imobilizare la încărcare,

asigurarea integrităţii mărfii şi a vehiculului pe timpul transportului şi furnizarea tuturor
documentelor de însoţire necesare.
Se disting trei elemente componente ale operaţiunii de încărcare:

➢ marfa, care din punct de vedere al modului de prezentare poate fi: ambalată sau în
vrac
➢ mijloace de încărcare, care depind de tipul de vehicul şi de accesul la locul de
încărcare şi care pot fi mobile sau fixe pe vehicul (elevator sau oblon hidraulic) sau la
locul de încărcare (macara sau pod rulant)
➢ metode de operare, care pot presupune o singură operaţiune efectuată de un operator
sau un lanţ de operaţiuni executate de persoane diferite.
Mijloace de încărcare
Operaţiunea de încărcare se poate executa utilizându-se individual sau combinat următoarele
mijloace de încărcare:
➢ stivuitor
➢ transpaletă
➢ macara
➢ pod rulant
Încărcarea şi fixarea mărfii
Transportatorul rutier este responsabil de pagubele provocate mărfii pe timpul transportului.

Responsabilitatea contractuală este totală dacă paguba constatată este rezultatul unei erori a
transpotatorului sau a prepuşilor acestuia. Dacă paguba este cauzată de o eroare de încărcare,
responsabilitatea contractuală poate fi, total sau parţial , în sarcina expeditorului.
Încărcarea, repartizarea mărfii sunt, de regulă, stabilite contractual ca fiind în sarcina

expeditorului sau a reprezentanţilor lui. Transportatorului îi revine responsabilitatea de
consiliere şi asistenţă a expeditorului, fixarea încărcăturii fiind exclusiv în sarcina
DAN MĂRGĂRIT 36
transportatorului. În situaţia deteriorării autovehiculului sau a mărfii pe durata operaţiunilor
de încărcare, răspunderea revine expeditorului.
Transportatorul poate fi exonerat de răspundere asupra defectuozităţii încărcării dacă

formulează rezerve semnificative pe documentul de transport, acceptate de expeditor. Orice
neregulă cu privire la modul de încărcare şi fixare a mărfii va fi semnalată expeditorului
pentru corectare. În caz de refuz, conducătorul auto va înscrie în documentul de transport
rezerve referitoare la modul de încărcare. Totuşi, în cazul provocării unui eveniment rutier
datorită fixării defectuoase a mărfii, conducătorul auto nu este exonerat de răspundere.
Cele mai uzuale mijloace de fixare a mărfii care trebuie să fie în dotarea autovehiculelor cu
semiremorcă prelată sunt: 20 Chingi 500 daN (STF), care sa fie in termen de valabilitate, 4
role presuri antiderapante de 5 m x030 cm x 8mm grosime, 34 coltare din plastic pentru
chingi de 500 daN, 2 bari pentru asigurarea marfii, 1 cablu vamal
Obligaţii ale conducătorului auto pe timpul executării sarcinilor de serviciu
Transportatorul răspunde de integritatea mărfii pe timpul transportului. Răspunderea pentru

paguba produsă este în totalitate în sarcina transportatorului dacă aceasta s-a produs din vina
sa sau a prepuşilor săi. În cazul în care deteriorarea este cauzată de încărcarea defectuoasă,
atunci prejudiciul poate fi imputat total sau parţial expeditorului.
Obligaţiile conducătorului auto la încărcare:

1. Să se prezinte la locul de încărcare la data şi ora comunicate
2. Să se asigure că vehiculul este corespunzător tipului de marfă ce urmează a fi
transportată şi că starea tehnică oferă siguranţă pentru marfă pe timpul transportului.
3. Să asigure curăţarea compartimentului de încărcare
4. Să respecte normele de protecţia muncii pe timpul încărcării și să poarte echipamentul
de priotecție (acţionare obloane, decopertare, acţionare sisteme auxiliare de încărcare)
5. Să verifice dacă deţine toate autorizările necesare să transporte marfa ce urmează a fi
încărcată şi transportul se va efectua în condiţii de siguranţă și securitate;
6. Să verifice starea mărfii şi a ambalajului (marfa trebuie să corespundă întocmai cu cea
menționată în comanda de transport)
7. Să verifice documentele de însoţire a mărfii (scrisoare de transport, avize, certificate,
specificații). Documentele de însoțire trebuie să corespundă cu marfa încărcată în
vehicul;
8. Să coordoneze operaţiunile de încărcare urmărind ca marfa să fie uniform repartizată
şi astfel aşezată pe platforma de încărcare încât să nu se deplaseze sau să răstoarne şi
să nu afecteze siguranţa rutieră
9. Să semnaleze expeditorului orice neregulă constatată şi, dacă nu se poate soluţiona, să-
l contacteze pe şeful ierarhic pentru a solicita instrucţiuni.
Obligaţiile conducătorului auto la descărcare:

1. Să se prezinte la locul comunicat pentru descărcare
2. Să anunţe orice întârziere peste termenul limită imediat ce apar impedimente
3. Să întreprindă toate acţiunile necesare derulării operaţiunilor de descărcare
4. Să supravegheze descărcarea
5. Să solicite destinatarului confirmarea de primire a mărfii pe scrisoarea de transport
6. Să comunice orice problemă intervenită pe timpul descărcării
Reguli generale pe care trebuie să le respecte şoferul la încărcarea mărfii în vehicul:

DAN MĂRGĂRIT 37
I. Marfa trebuie să fie repartizată uniform pe lungimea vehiculului (pe axe) corespunzător cu
caracteristicile tipului de vehicul
II. Produsele lungi (buşteni, utilaje etc.) vor fi dispuse astel încât greutatea să fie repartizată
uniform pe axele din fată şi din spate
III. Coletele inegale ca dimensiuni şi masă vor fi încărcate astfel încât încărcătura să nu fie
dezechilibrată (coletele grele vor fi amplasate în zona centrală a platformei)
IV. Marfa în vrac va fi încărcată uniform în secţiune transversală.

Se va urmări ca longitudinal marfa să fie repartizată corespunzător numărului de axe şi a
sarcinii maxime admise.
Şoferul este obligat să asiste şi să coordoneze activitatea de încărcare, el fiind răspunzător de

modul de aşezare şi fixare a mărfii în autovehicul.
În timpul încărcării şoferul trebuie să supravegheze ca marfa să fie astfel încărcată încât
aceasta să nu se deterioreze în timpul transportului, să nu se depăşească sarcina maximă pe
axe.
Persoana desemnată în cadrul societăţii să negocieze şi să preia comenzile de transport va

solicita beneficiarului toate informaţiile necesare referitoare la modul de încărcare, iar în cazul
în care consideră că şoferul nu are la dispoziţie mijloacele necesare pentru fixarea mărfii (de
regulă şoferii au chingi de ancorare a mărfii, dar care nu pot fi utilizate pentru toate tipurile de
ambalaje) să ceară ca expeditorul să fixeze marfa cu mijloace corespunzătoare.
Prezentarea la locul de încărcare se va face respectându-se data şi ora menţionate în comanda

de transport. Orice întârziere, pe lângă faptul că poate duce la prelungirea duratei de încărcare
(rămânerea de pe o zi pe alta la încărcare datorită terminării programului de lucru sau
amânarea vămuirii mărfii), poate determina chiar anularea încărcării datorită angajării unui alt
transportator pentru preluarea mărfii sau din cauze legate de modalitatea de plată a mărfii, de
exemplu expirarea acreditivului documentar.
Şoferul se va prezenta la persoana de contact indicată şi va respecta pe cât posibil indicaţiile

acesteia referitoare la locul şi modul în care va avea loc încărcarea. Orice divergenţă apărută,
dacă nu poate fi soluţionată pe loc, va fi adusă la cunoştinţa transportatorului (de regulă
legătura se ţine cu dispecerul sau o persoană din compartimentul operativ). Şoferul va trebui
să coordoneze procesul de încărcare, indicând modul de aşezare şi fixare a mărfii. Încărcarea
se va efectua astfel încât să se evite apariţia supratonajului pe axă, să nu se deterioreze marfa
pe timpul transportului şi să nu pună în pericol siguranţa circulaţiei.
În cazul în care şoferului nu i se permite să asiste la încărcarea mărfii, acesta va menţiona în

scrisoarea de transport CMR, la rubrica de rezerve ale transportatorului, faptul că nu a asistat
la încărcare. Trebuie subliniat că menţiunea se va face la locul de încărcare astfel încât să se
regăsească şi pe exemplarul care rămâne la expeditor, iar pe celelalte rezerva să fie acceptată
(prin semnare şi ştampilare alăturat) de către expeditor. Rezervele pe documentul de transport
se vor face, de asemenea, ori de câte ori şoferul (ca prepus al transportatorului în relaţia cu
DAN MĂRGĂRIT 38
expeditorul) are dubii cu privire la natura sau cantitatea mărfii încărcate, calitatea ambalajului
şi orice alte aspecte care pot să apară, de la caz la caz.
Documentele de însoţire a mărfii pot să ridice probleme şoferilor neexperimentaţi datorită

particularităţilor acestora în funcţie de natura mărfii şi de ţara în care au fost emise. De
asemenea limba în care acestea sunt redactate şi modelul documentelor sunt alţi factori care
pot conduce frecvent la neînţelegerea de şofer a înscrisurilor din diverse acte remise de
expeditor. Conform prevederilor din Convenţia CMR transportatorul nu este răspunzător
pentru conţinutul documentelor încredinţate la încărcare. Totuşi, în scopul înlăturării
eventualelor impedimente în derularea transportului, este recomandat ca şoferul să verifice
toate documentele primite de la expeditor şi să-l atenţioneze pe acesta pentru orice neregulă
constatată privind cantitatea mărfii, exprimată ca număr de colete sau greutate, tipul mărfii,
destinaţia, biroul vamal etc.
Dacă expeditorul specifică în scrisoarea CMR lista documentelor însoţitoare care au fost
înmânate şoferului, acesta este obligat să verifice existenţa acestora şi este răspunzător de
numărul şi integritatea lor.
Acceptarea mărfii cu rezerve la descărcare
În caz de contestare a stării sau a numărului coletelor, destinatarul are posibilitatea de a

formula imediat reclamaţii. Acesta va înscrie pe documentul de însoţire a mărfii aspectele
constatate care vor fi contrasemnate de reprezentantul transportatorului.
Rezervele sunt nule dacă nu sunt semnificative sau motivate.
Câteva reguli privind rezervele la livrarea mărfii:
1. este obligatoriu să se descrie natura şi mărimea pagubei constatate. Se va preciza
indicativul coletelor în cauză, dacă coletele sunt numerotate, sau orice alte referinţe de
identificare a coletelor asupra cărora se fac reclamaţii. Formularea rezervei nu trebuie
să se limiteze doar la aspectul exterior al coletelor, constatarea trebuie să se refere la
marfa conţinută şi deteriorată. În caz de pierdere a mărfii va trebui menţionată exact
contitatea lipsă, prin înscrierea numărului de colete sau a cantităţii.
2. rezervele exprimate la modul general nu sunt valabile. Menţiunile de genul: „rezerve
la numărarea coletelor” sau „rezerve asupra ambalajelor”, foarte frecvent utilizate, nu
au nici o valoare juridică.
3. rezerva trebuie să se limiteze doar la descrierea prejudiciului, nu şi la indicarea sau
sugerarea responsabilului.
La descărcare şoferul este obligat să asiste personal, urmărind modul în care se preia marfa de
către beneficiar. Marfa se va elibera la locul convenit prin contractul de transport şi doar în
condiţii în care să fie posibilă supravegherea de către şofer a descărcării. În cazul în care se
constată lipsuri sau deteriorări ale mărfii, pe lângă menţionarea acestora în scrisoarea CMR,
se va întocmi un proces-verbal de constatare, semnat de destinatar, şofer şi un martor,
transortatorul fiind răspunzător pentru lipsurile sau deteriorările constatate, dacă nu a
menţionat la încărcare rezervele sale pe scrisoarea CMR.
DAN MĂRGĂRIT 39
12. Transportul internațional de marfă
Clasificarea transportului internațional de marfă
➢ Transport bilateral (tur-retur) România – state din Uniunea europeană cu marfă care nu
este supusă regimului de tranzit vamal
➢ Transport bilateral (tur-retur) România – state din Uniunea europeană sau membre ale
Acordului European de Liber Schimb (Islanda, Norvegia, Liechtenstein, Elveția,
Turcia, Macedonia, Serbia, Regatul Unit) cu marfă supusă regimului de tranzit vamal
➢ Transport non-bilateral, efectuat între state membre ale Uniunii europene, altele decât
România
➢ Transport în afara Uniunii europene
➢ Cabotaj
Convenția privind regimul de tranzit comun
Convenția stabilește cadrul juridic care prevede obligațiile comercianților și ale autorităților
vamale în ceea ce privește mărfurile aflate în tranzit vamal de la o parte contractantă la alta.
Actul vizează UE-28 (1) (privită ca o parte contractantă) și opt țări de tranzit comun (Islanda,
fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Norvegia, Serbia, Elveția și Turcia, Ucraina și
Regatul Unit) ca părți contractante separate.
Convenția:
• introduce un regim de tranzit comun pentru mărfurile care circulă sub supravegherea
tranzitului vamal între părțile contractante;
• stabilește, pentru persoana (cunoscută ca „titularul regimului de tranzit”) care depune
o declarație de tranzit, obligațiile următoare:
o să prezinte mărfurile intacte și informațiile necesare la biroul vamal de
destinație în intervalul de timp specificat;
o să respecte dispozițiile privind tranzitul vamal;
o să furnizeze o garanție suficientă pentru a acoperi orice datorie care ar putea
apărea. Se aplică norme specifice pentru recuperarea datoriilor;
• enumeră obligațiile birourilor vamale din țările de plecare și de destinație, cum ar fi:
o verificarea caracterului complet al datelor;
o efectuarea controlului vamal, dacă este cazul;
o stabilirea de comun acord a unui interval de timp pentru livrare;
o verificarea prezenței sigiliilor adecvate;
o furnizarea unei dovezi a livrării bunurilor și confirmarea finalizării corecte a
procedurii;
• prevede că fiecare declarație de tranzit ar trebui să vizeze numai acele bunuri care
circulă de la un birou vamal la altul cu un singur mijloc de transport;
DAN MĂRGĂRIT 40
• prevede instrucțiuni detaliate privind elementele datelor cuprinse într-o declarație de
tranzit, inclusiv codurile comune (pentru a evita eventualele diferențe de ordin
lingvistic dintre părțile contractante).
(Extras din Manualul de tranzit elaborat de Comisia europeană)
Tranzit comun :
Regim vamal pentru transportul mărfurilor între UE și țări de tranzit comun, precum și între
țări de tranzit comun.
Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS) :
Grup de țări – Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein –care sunt părți la acorduri de liber
schimb comune.
Țară de tranzit comun :
Orice țară, alta decât un stat membru al UE, care este parte contractantă la Convenția
privind regimul de tranzit comun.
Regim de tranzit unional
Regim vamal care permite circulația mărfurilor dintr-un punct al UE în altul.
Garanție:
Acoperire financiară furnizată de operatorul care este titularul regimului de tranzit comun
pentru a asigura colectarea taxelor vamale și de altă natură de autoritățile vamale.
Birou vamal de plecare :
Biroul vamal unde sunt acceptate declarații de plasare a mărfurilor în regimul de tranzit.
Birou vamal de destinație :
Biroul vamal unde mărfurile plasate în regimul de tranzit trebuie prezentate pentru încheierea
regimului.
Există două categorii de regim de tranzit comun: T1 și T2.
Acestea reflectă statutul diferit al mărfurilor transportate.
T1 Regimul T1 (regimul de tranzit extern) – acesta acoperă circulația mărfurilor

neunionale, suspendând măsurile care li se aplică în mod normal la import.
DAN MĂRGĂRIT 41
T2 Regimul T2 (regimul de tranzit intern) – acesta acoperă circulația mărfurilor unionale,
suspendând măsurile care li se aplică în mod normal la import într-o țară de tranzit comun
Taxele vamale și de altă natură aplicabile mărfurilor sunt suspendate temporar atunci când
mărfurile respective primesc liberul de vamă pentru tranzit comun/unional. Pentru a asigura
plata taxelor vamale și de altă natură atunci când ia naștere o datorie(vamală) în decursul unei
operațiuni de tranzit, titularul regimului trebuie să constituie o garanție.
Garanția poate fi constituită sub forma unui depozit în numerar sau furnizată de un garant.
Garanția trebuie să fie o garanție izolată care acoperă o singură operațiune de tranzit sau o
garanție globală care acoperă mai multe operațiuni. Garanția izolată furnizată de un garant
poate lua forma unor titluri pe care garantul le eliberează titularilor regimului și forma unui
angajament din partea garantului.
Utilizarea garanției globale reprezintă o simplificare a normelor standard și, prin urmare, este
supusă autorizării
Transport combinat: desemnează transportul de mărfuri între sau pe teritoriul Părţilor

Contractante în cursul căreia camionul sau remorca, semiremorca, cu sau fără tractor, cutia
mobilă sau containerul de 20 de picioare sau mai mult utilizează calea rutieră pe parcursul
iniţial sau final al călătoriei şi, în restul călătoriei calea ferată sau calea navigabilă interioară
ori serviciile maritime, în acest caz, secţiunea parcursă depăşeşte 100 km în linie dreaptă.
Convenția vamală TIR
Convenţia vamală referitoare la transportul internaţional sub acoperirea carnetelor TIR a fost
adoptată la Geneva în anul 1959 sub egida IRU (International Road Union).
Prezenta convenţie privește transportul mărfurilor efectuat fără descărcare și reîncărcare, peste
una sau mai multe frontiere, între un birou vamal de plecare al unei părţi contractante și un
birou vamal de destinaţie al altei părţi contractante sau al aceleiași, în vehicule rutiere,
ansambluri de vehicule sau în containere, cu condiţia ca o parte din traseu între începutul
transportului TIR și terminarea lui să fie rutier
În anul 1975 Convenţia TIR a fost revizuită în scopul adaptării prevederilor la modificările
apărute în derularea transporturilor de mărfuri, în special datorită introducerii unor metode noi
de transport, de exemplu transporturile combinate.
Scopul introducerii acestei convenţii este de a facilita transporturile rutiere internaţionale de

mărfuri prin reducerea timpilor de staţionare la birourile vamale de frontieră a ţărilor de
DAN MĂRGĂRIT 42
tranzit şi totodată de a se crea posibilitatea deţinerii unui control asupra traficului de mărfuri
care se deplasează între statele care au aderat la Convenţia TIR.
În virtutea acestei convenţii, un vehicul însoţit de un document de tranzit vamal denumit

Carnet TIR, poate ajunge la destinaţie în altă ţară fără a suporta controale vamale la vămile de
tranzit, aceasta conducând la o reducere semnificativă a duratei transportului. De asemenea
sunt eliminate garanţiile ce trebuie depuse de transportator pentru tranzit, sau cheltuielile
survenite cu ocazia completării de către comisionarii vamali a documentelor de tranzit tip T.
Controlul traficului de marfă se poate materializa prin urmărirea traseului parcurs de vehiculul
însoţit de un Carnet TIR la birourile vamale care au operat documentul, existând posibilitatea
şi a evidenţierii datei la care vehiculul s-a prezentat la biroul vamal respectiv.
Concluzionând, se poate aprecia că avantajul oferit de utilizarea Carnetului TIR constă în:
a. eliminarea plăţii sau consemnării drepturilor şi taxelor de import sau de export pentru
ţările tranzitate
b. mărfurile transportate nu vor fi supuse controlului fizic la birourile vamale de tranzit
decât în caz de suspiciuni, reclamaţii, etc.
Pentru a beneficia de acest tratament particular, transporturile trebuie să îndeplinească

următoarele condiţii:
a. vehiculul trebuie să fie agreat de autoritatea competentă (autoritatea vamală) a fiecărei
părţi contractante (ţară care a aderat la prevederile Convenţiei TIR) să efectueze
transporturi sub acoperirea Convenţiei TIR. Documentul eliberat de autoritatea
competentă (autoritatea vamală) şi care acordă această calitate vehiculului se numeşte
Certificat de Agreere. Vehiculul sau ansamblul de vehicule vor avea fixate în partea
din faţă şi spate câte o placă purtând inscripţia „TIR”,
b. transportul mărfurilor se va efectua fără descărcare şi reîncărcare, peste una sau mai
multe frontiere, de la un birou vamal de plecare al unei părţi contractante, până la un
birou vamal de destinaţie al unei alte părţi contractante, sau al aceleiaşi părţi
contractante,
c. transportul se va efectua însoţit de Carnet TIR eliberat de o asociaţie garantă abilitată
de autoritatea competentă a părţii contractante. Se va întocmi un singur Carnet TIR
pentru fiecare vehicul sau container. Se va putea întocmi totuşi un singur Carnet TIR
pentru un ansamblu de vehicule sau pentru mai multe containere încărcate într-un
singur vehicul rutier sau într-un ansamblu de vehicule.
Asociaţia garantă se va angaja să achite drepturile şi taxele de import sau de export devenite
exigibile, majorate, dacă este cazul, în funcţie de zilele de întârziere, precum şi penalităţile la
care titularul Carnetului TIR şi persoanele care participă la efectuarea transportului sunt
expuse în virtutea legilor şi regulamentelor vamale ale ţărilor în care o infracţiune ar fi
comisă.
Autorizarea persoanelor fizice şi juridice de a utiliza Carnete TIR

Condiţiile şi cerinţele minime sunt:
▪ Să facă dovada experienţei sau cel puţin a capacităţii de a efectua cu regularitate
transporturi internaţionale (deţinătorul al licenţei comunitare.);
▪ Bonitate financiară;
▪ Să facă dovada cunoaşterii modului în care se aplică Convenţia TIR
▪ Lipsa abaterilor grave sau repetate de la legislaţia vamală sau fiscală;
DAN MĂRGĂRIT 43
▪ Un angajament asumat printr-o declaraţie scrisă către asociaţia garantă prin care
persoana:
▪ Va îndeplini toate formalităţile vamale instituite prin convenţie la
birourile vamale de plecare, tranzit şi destinaţie;
▪ Va plăti sumele datorate, menţionate la art. 8 din convenţie;
▪ Va permite asociaţiilor garante să verifice veridicitatea informaţiilor
privind Condiţiile şi cerinţele minime cerute, atâta timp cât legislaţia
naţională permite.
Suma maximă ce se asigură prin IRU este de 100.000 EUR pentru fiecare Carnet TIR.
Garanţia oferită de regimul TIR nu acoperă transporturile de ţigări şi alcool. De asemenea
sunt o serie de mărfuri considerate sensibile (carne şi animale vii, unt, zahăr şi lapte praf etc.)
pentru transportul cărora este solicitată o asigurare suplimentară la asociaţia garantă care a
eliberat carnetul TIR.
În cazul în care un Carnet TIR a fost reţinut sau a fost eliberat condiţionat (la biroul vamal de
destinaţie au fost făcute rezerve la descărcarea operaţiunii TIR), asociaţia garantă trebuie să
fie notificată în termen de cel mult un an de la data acceptării Carnetului TIR.
Utilizarea Carnetului TIR
Carnetul TIR, aşa cum s-a menţionat deja, este un document special de garanţie vamală
utilizat la transporturile rutiere de marfă.
Carnetul TIR este compus din: o copertă, o primă pagină denumită „manifestul mărfurilor”
sau „manifestul galben”, care nu va fi detaşată de la Carnetul TIR, o serie de pagini interioare
denumite „volete”, în număr de 6, 14, sau 20, în funcţie de tipul carnetului, volete care vor si
rupte la birourile vamale care operează Carnetul TIR şi un formular de proces verbal de
constatare.
Un Carnet TIR poate fi operat, în funcţie de operaţiunea vamală respectivă, de birouri vamale
de plecare (deschiderea Carnetului TIR) unde se operează exportul, birouri vamale de tranzit
(de regulă birouri vamale de frontieră ale ţărilor de plecare, de tranzit şi de destinaţie) şi
birouri vamale de destinaţie unde se operează importul mărfurilor. Exportul şi importul
mărfurilor se poate opera şi la mai multe birouri vamale de plecare şi destinaţie.
Convenţia TIR impune o serie de reguli referitoare la birourile vamale de plecare şi de

destinaţie:
a. birourile vamale de plecare trebuie să fie situate pe teritoriul aceleiaşi ţări (ţara de
plecare)
b. birourile vamale de destinaţie nu vor fi situate în mai mult de două ţări (ţări de
destinaţie)
c. numărul total de birouri vamale de plecare şi de destinaţie nu va putea depăşi patru.
Dacă transportul presupune un singur birou vamal de plecare şi unul de destinaţie, carnetul
trebuie să cuprindă cel puţin două volete pentru ţara de plecare, două volete pentru ţara de
destinaţie şi câte două volete pentru fiecare din ţările de tranzit.
DAN MĂRGĂRIT 44
Condiţiile tehnice aplicabile vehiculelor rutiere
Pentru a putea fi acceptate la transportul de marfă sub acoperirea Convenţiei TIR, vehiculele
sau containerele trebuie să aibă un Certificat de Agreere care să dovedească îndeplinirea
următoarelor condiţii tehnice:
a. nici o marfă să nu poată fi scoasă sau introdusă din partea sigilată a vehiculului
fără a lăsa urme vizibile de efracţie sau fără ruperea sigiliului vamal
b. sigiliul vamal să poată fi aplicat simplu şi eficace
c. să nu aibă nici un spaţiu ascuns care să permită ascunderea mărfurilor
d. toate spaţiile susceptibile de a conţine mărfuri să fie accesibile pentru controlul
vamal
Prin „container” se înţelege un mijloc de transport (cadru, cisternă amovibilă sau alt
mijloc analog):
i) constituind un compartiment, în întregime sau parţial închis, destinat să conţină
mărfuri;
ii) având un caracter permanent și fiind astfel suficient de rezistent pentru a permite
folosirea sa repetată;
iii) special conceput pentru a facilita transportul mărfurilor, fără descărcare și
reîncărcare, prin unul sau mai multe moduri de transport;
iv) conceput astfel încât să fie ușor de manipulat, îndeosebi în timpul transbordării sale
dintr-un mijloc de transport în altul;
v) conceput astfel încât să fie ușor de încărcat și de descărcat;
vi) cu un volum interior de cel puţin un metru cub.
Certificatul de Agreere, emis de autoritatea vamală de pe raza unde este înmatriculat

vehiculul, are ca termen de valabilitate doi ani şi este eliberat în urma verificării îndeplinirii
condiţiilor tehnice aşa cum apar prezentate în Convenţia TIR. Certificatul va fi însoţit de
fotografii ale vehiculului. Pentru orice modificare esenţială a caracteristicilor vehiculului este
necesară refacerea Certificatului de Agreere înainte de efectuarea unei noi operaţiuni TIR
Retragerea autorizaţiei pentru utilizarea carnetelor TIR:

▪ Emiterea ei s-a făcut pe baza unor date incorecte, iar societatea avea cunoştinţă de
acest fapt.
▪ Una sau mai multe dintre condiţiile şi cerinţele minimale prevăzute în partea a II a din
anexa nr. 9 la Convenţia TIR vor înceta să mai fie respectate;
▪ Societatea comercială nu foloseşte în mod regulat regimul TIR (nu a utilizat
Carnete TIR în ultimele 12 luni);
▪ Societatea comercială solicită retragerea accesului la regimul TIR.
Transport internațional în afara U.E.
Autorizaţii
Autorizaţiile se clasifică în felul următor :
DAN MĂRGĂRIT 45
• autorizaţii bilaterale sunt cele schimbate între două state semnatare ale unui acord
bilateral şi permit transportatorilor să încarce şi să transporte mărfuri între cele două
ţări
• autorizaţii de tranzit permit transportatorilor doar tranzitarea teritoriului celuilalt stat
fără a efectua încărcare sau descărcare pe timpul deplasării
• autorizaţii generale care cumulează caracteristicile celor bilaterale şi de tranzit
• autorizaţii terţe divizate în două tipuri
• autorizații multilaterale CEMT
Autorizaţiile CEMT sunt autorizaţii cu caracter multilateral, utilizate în vederea efectuării

transporturilor rutiere internaţionale de mărfuri pe teritoriul statelor CEMT de către operatorii
de transport rutieri autorizaţi pentru efectuarea acestei categorii de transport, în conformitate
cu legislaţia naţională specifică.
Caracterul multilateral al unei autorizaţii CEMT este dat de posibilitatea utilizării ei şi pentru
efectuarea transporturilor între statele membre CEMT, altele decât statul de înmatriculare al
operatorului de transport rutier respectiv, transporturi denumite generic: „terţă ţară”.
Autorizaţiile CEMT se repartizează operatorilor de transport rutieri români pentru derularea

transporturilor:
● între România şi statele CEMT non-UE;
● între statele CEMT non-UE;
● între statele UE şi statele CEMT non-UE
Ţinând seama de numărul autorizaţiilor CEMT alocate României pentru anul 2022 şi
categoriile de poluare pentru care s-au alocat aceste autorizaţii: Euro V „sigur” şi Euro „VI
sigur”, autorizaţiile CEMT se repartizează operatorilor de transport rutier români care
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
➢ sunt licențiați pentru activitatea de transport rutier contra cost de marfă

➢ dețin în proprietate sau cu contract de leasing autovehicule cu mtma mai mare de 7,5
tone care îndeplinesc condițiile EURO 5 sau EURO 6.
Valabilitatea şi retragerea autorizaţiei CEMT
Autorizaţiile CEMT nu sunt valabile dacă pe acestea nu figurează menţiunile

obligatorii:
▪ Numele sau compania şi adresa completă,
▪ Semnătura şi ştampila organului care eliberează autorizaţia,
▪ Data de începere şi de sfârşit a valabilităţii autorizaţiei,
▪ Data de eliberara a autorizaţiei
sau dacă:
DAN MĂRGĂRIT 46
▪ Autorizaţiile neînsoţite de carnete de drum completate corespunzător.
▪ Autorizaţiile CEMT nu sunt însoţite de certificate pentru camion „verde”, pentru
camion „mai verde şi sigur” (EURO 5 sau EURO 6).
Operațiune de cabotaj (Regulamentul (CE) nr. 1072/2009)
Stat membru gazdă – stat membru în care operează un operator de transport rutier de
mărfuri, altul decât statul membru de stabilire al acestuia.
Operaţiuni de cabotaj – transport naţional contra cost în numele unui terţ efectuat temporar
într-un stat membru gazdă, în conformitate cu prezentul regulament.
Operatorul de transport de mărfuri are dreptul să efectueze cu vehiculul sau cu

ansamblu de vehicule maxim trei operaţiuni de cabotaj consecutive unui transport
internaţional dintr-un alt stat membru sau dintr-o ţară terţă în statul membru gazdă în
termen de 7 zile de la ultima descărcare a mărfurilor introduse în statul respectiv în
cadrul operațiunii de transport internațional..
Dacă intră gol în statul membru gazdă are voie ca în termen de 3 zile de la dată intrării
să facă numai o singură operaţiune de încărcare-descărcare.
Operatorul de transport care efetuează operaţiuni de cabotaj trebuie să prezinte

documente din care să rezulte fiecare operaţiune:
▪ Numele, adresa şi semnătura expeditorului;
▪ Numele, adresa şi semnătura operatorului de transport rutier de mărfuri;
▪ Numele şi adresa destinatarului, precum şi semnătura acestuia, data livrării,
odată ce mărfurile au fos livrate;
▪ Descrierea curentă a naturii mărfii şi modul de ambalare, precum şi, în cazul
mărfurilor periculoase, descrierea general cunoscută, numărul de colete,
marcajele specifice şi numărul acestora;
▪ Greutatea brută a mărfurilor sau cantitatea de mărfuri altfel exprimată;
▪ Numerele de înmatriculare ale autovehiculului şi remorcii.
Operaţiunile de cabotaj se desfăşoară în conformitate cu legislaţia din statul membru

gazdă, în ceea ce priveşte:
▪ Condiţiile care guvernează contractul de transport,
▪ Cerinţele privind transportul anumitor categorii de mărfuri, în special mărfuri
periculoase, produse alimentare perisabile, animale vii;
▪ Perioadele de conducere şi de odihnă;
▪ Taxa pe valoarea adăugată (TVA) pe serviciile de transport.
Operatorii de transport rutier de marfă nu pot să efectueze operațiuni de cabotaj cu același

vehicul sau, în cazul unei combinații de vehicule, cu autovehiculul aceluiași vehicul, în
același stat membru pentru o perioadă de patru zile ulterioară încheierii operațiunii sale de
cabotaj din statul membru respectiv.
DAN MĂRGĂRIT 47
Ce competenţe trebuie să aibă managerul în privinţa gestiunii comerciale şi financiare a
întreprinderii:
▪ Să cunoască dispoziţiile legale şi practicile privind utilizarea cecurilor, a cambiilor, a
biletelor la ordin, a cărţilor de credit şi a altor mijloace şi metode de plată;
▪ Să cunoască diferite forme de credit (bancare, documentare, depozite de garantare,
ipoteci, leasing, de închiriere etc.) precum şi sarcinile şi obligaţiile care decurg din
acestea;
▪ Să ştie ce este un bilanţ, cum se prezintă acesta şi să îl poată interpreta;
▪ Să poată citi şi interpreta un cont de profit şi pierderi;
▪ Să poată proceda la analiza situaţiei financiare şi a rentabilităţii întreprinderii, mai ales
pe baza indicatoriilor financiari;
▪ Să poată elabora un buget;
▪ Să cunoască diferitele elemente ale preţului de cost al întreprinderii (costuri fixe,
costuri variabile, fonduri de exploatare, amortismentul etc.) şi să le poată calcula
pentru fiecare vehicul, kilometru, căltorie sau tonă;
▪ Să poată realiza o organigramă referitoare la tot personalul întreprinderii şi să
organizeze planuri de lucru etc.
▪ Să cunoască principiile marketingului, ale publicităţii şi ale relaţiilor publice, inclusiv
ale serviciilor de transport, ale promovării vânzăriilor şi ale elaborării fişierelor de
clienţi etc.
▪ Să cunoască diferite tipuri de asigurări proprii transportatorilor rutiere (asigurări
răspundere, de viaţă, de sănătate, de bunuri, de bagaje etc.) precum şi garanţiile şi
obligaţiile care decurg din acestea;
▪ Să cunoască aplicaţiile electornice de transmitere de date în doemniul transportului
rutier.
▪ Să cunoască regulile referitoare la facturarea serviciilor de transport de marfă, precum
şi semnificaţia regulilor INCOTERMS;
▪ Să cunoască rolul şi funcţiile diferitelor categorii de auxiliar ai transportului şi statutul
lor;
▪ Să poată aplica regulile referitoare la facturarea serviciilor de transport persoane.
MANAGEMENTUL DE AFACERI ŞI FINANCIAR
Mangementul financiar-contabil este un ansamblu de procedee prin care se urmăreşte în

unităţi monetare, conform unor procedee strict reglementate prin lege, toate operaţiile pe care
le realizează o firmă în interiorul ei sau cu alte unităţi economico-sociale.
Managementul financiar-contabil permite cunoaşterea periodică a situaţiei firmei ca atare
precum şi în raport cu terţii: clienţi, furnizori, salariaţi, asociaţi, bănci, stat, restul societăţii.
Structuri calitative
Contabilitatea foloseşte, în vederea cunoaşterii şi gestionării patrimoniului, două structuri

calitative de bază:
• Activul şi pasivul patrimonial: pasivul evidenţiează modul de dobândire şi finanţare a
mijloacelor economice, în timp ce activul patrimonial arată modul de valorificare şi
gradul de lichiditate a acestora.
• Cheltuieli şi venituri: structura cheltuieli-venituri determină transformările care au loc
în patrimoniu ca urmare a proceselor interne şi permite analizae rezultatelor financiare
ale firmei.
DAN MĂRGĂRIT 48
Instrumente esenţiale
Realizarea obiectivelor de mai sus ale managementului financiar-contabil se poate realiza cu

trei instrumente esenţiale:
• Contul contabil – procedeul de grupare, sistematizare şi calcul a stării şi mişcării
elementelor patrimoniale. Fiecărui element patrimonial i se asociază câte un cont care
refelectă starea şi mişcarea elementului respectiv în unităţi monetare şi uneori
cantitative;
• Balanţa conturilor – denumită şi balanţă de verificare sau balanţă contabilă
reprezintă procedeul folosit pentru controlul exactităţii înregistrărilor în conturi. Cu
ajutorul balanţei se asigură centralizarea datelor în vederea analizei activităţii firmei şi
întocmirii bilanţului.
• Bilanţul contabil este un procedeu de sintetizare şi generalizare a datelor privind
situaţia patimonială la un moment dat, evoluţia situaţiei financiare şi rezultatele
obţinute. Bilanţul reprezintă în expresie bănească patrimoniul unităţii economico-
financiare, pe de o parte ca destinaţie economică, iar pe de altă parte, sub aspectul
surselor de finanţare.
STRUCTURA ŞI ROLUL BILANŢULUI CONTABIL
Principala trăsătură a managementului financiar-contabil este dubla reprezentare a stării şi

mişcării patrimoniului gestionat de o persoană fizică sau juridică în calitatea sa de titular de
patrimoniu. Relaţia valorică se reduce la raportul de echivalenţă între doi termeni:
ACTIV=PASIV
Activ se referă la destinaţia sau alocarea elementelor patrimoniale. El sintetizează în expresie

bănească mărimea mijloacelor unităţii patrimoniale.
Pasiv se referă la provenienţa sau finanţarea elementelor patrimoniale. El reflectă mărimea

surselor de procurare şi susţinere financiară a activului.
Bilanţul prezintă activele aflate în posesia unei companii, datoriile (pasivele) faţă de alţii şi
investiţiile cumulate ale proprietarilor. El arată echilibrul tuturor acestora la un moment dat,
fiind o imagine a obligaţiilor şi proprietăţilor unei companii.
Activele sunt resursele companiei pe care aceasta intenţionează să le utilizeze în beneficiul

viitor al afaceriI:
• Disponibilităţi băneşti (cash)
• Stocuri (inventory)
• Creanţe (customers reseivables – accounts receivable)
• Echipament (equipment)
• Clădiri (buildings).
Datoriile sunt obligaţiile de a returna împrumuturi, de a livra bunuri sau de a efectua servicii
unor terţi:
• Împrumuturi bancare
DAN MĂRGĂRIT 49
• Datorii către furnizori
• Plăţi efectuate în avans către clienţi
• Impozite şi taxe
• Salarii datorate angajaţilor
Capitaluriile proprii sunt egale cu valoarea cumulată a tutoror investiţiilor efectuate în

companie. Investiţiile pot consta în bani, alte active ori partea nedistribuită a profitului:
• Capital social – investiţii ale proprietarilor
• Capital adăugat - investiţii ale proprietarilor
• Profit nedistribuit.
Ecuaţia fundamentală a contabilităţii, care guvernează bilanţul este următoarea:
Active = Datorii + Capitaluri proprii
Bilanţul se prezintă sub forma unui tablou format din două părţi: partea din stânga – active şi
partea din dreapta – pasive, altfel spus destinaţia şi provenienţa mijloacelor unităţii
patrimoniale.
Structura sintetică a unui tablou bilanţier este redată ma jos:
ACTIV PASIV
IMOBILIZĂRI NECORPORALE CAPITALURI PROPRII
Cheltuieli de constituire şi dezvoltare Capital social
Alte imoblizări Prime legate de capital
Imoblizări în curs Diferenţe din reevaluare
Total imoblizări necorporale Rezerve

IMOBILIZĂRI CORPORALE Rezultatul reportat
Terenuri Rezultatul exerciţiului
Clădiri Fonduri
Construcţii speciale Subvenţii pentru investiţii
Maşini şi utilaje Provizioane reglementate
Alte imobilizări corporale TOTAL CAPITALURI PROPRII
Imobilizări în curs
Total imoblizări corporale PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI
CHELTUIELI
IMOBLIZĂRI FINANCIARE Provizioane pentru riscuri
Titluri de participare Provizioane pentru cheltuieli
Alte titluri imoblizate TOTAL PROVIZIOANE PENTRU
RISCURI ŞI CHELTUIELI
Creanţe imoblizate
Total imobilizări financiare DATORII
TOTAL ACTIVE IMOBILIZATE Împrumuturi şi datorii asimilate
Furnizorii şi conturi asimilate
STOCURI Clienţi creditori
Materii şi materiale, obiecte de inventar şi Alte datorii
aflate la terţi
DAN MĂRGĂRIT 50
Producţie în curs de execuţie TOTAL DATORII
Produse
Animale CONTURI DE REGULARIZARE ŞI
ASIMILATE
Mărfuri Venturi înregistrate în avans
Total stocuri Diferenţe de conversie pasiv
TOTAL CONTURI DE REGLARIZARE ŞI
ASIMILATE
ALTE ACTIVE CIRCULANTE
Furnizori-debitori
Clienţi şi conturi asimilate
Alte creanţe
Deconturi cu asociaţii privind capitalul
Titluri de plasament
Disponibilităţi băneşti
Total alte active circulante
TOTAL ACTIVE CIRCULANTE
CONTURI DE REGULARIZARE ŞI
ASIMILATE
Cheltuieli efectuate în avans
Diferenţe de conversie activ
TOTAL CONTURI DE REGLARIZARE ŞI
ASIMILATE
TOTAL ACTIV TOTAL PASIV
Semnificaţia principalelor elemente din structura tablului de bilanţ:
Activele imobilizate
Activele imobilizate reprezintă acele bunuri destinate să servească în mod durabil activităţile
firmei. Ele nu se consumă la prima utilizare fiind destinate să rămână un timp îndelungat sub
această formă în unitate.
Imoblizările necorporale constau în cheltuieli de înfiinţare, cheltuieli de dezvoltare,

concesiuni, brevete, licenţe, mărci, fondul comercial.
Imobilizările corporale (mijloacele fixe) sunt acele mijloace de muncă care participă la mai
multe circuite economice şi a căror valoare se recuperează treptat prin amortizare adică prin
includerea valorii lor, parte cu parte, în cheltuielile unităţii.
Imobilizările financiare reprezintă participaţiile firmei la capitalul altor societăţi comerciale

ca şi titlurile de credit pe termen mediu şi lung pe care le deţine.
Activele circulante
Activele circulante sunt un ansamblu de active care nu rămân durabile în firmă. Ele se
consumă într-un singur exerciţiu financiar fiind supuse unei mişcări de rotaţie de tipul
întrebuinţare-bani-întrebuinţare. Se mai numesc şi capitaluri ciculante.
DAN MĂRGĂRIT 51
Stocurile au o formă de existenţă materială şi conţin după ordinea cronologică a ciclului de
producţie stocuri în curs, stocuri de produse intermediare sau finite, stocuri de materii prime şi
materiale consumabile şi, resepctiv, stocuri de mărfuri şi ambalaje.
Mijloacele circulante băneşti sunt acele mijloace care îndeplinesc funcţia de bani. În
structura lor sunt cuprinse plasamente de trezorerie, disponibilităţile băneşti şi alte valori.
Mijlocele circulante în decontare sau creanţele unităţii reprezintă valori avansate temporar
de titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice şi pentru care urmează să
primească echivalentul valoric.
Pasivul cuprinde în expresie bănească resursele reversibile aflate la dispoziţia unităţii

economico-sociale. Aceste resurse pot fi proprii dacă procurarea de mijloace economice se
face prin finanţare proprie sau străină, dacă finanţarea provine din afara firmei.
Capitalul
Capitalul social indică sumele pe care le-au adus unităţii economico-sociale acţionarii sau
asociaţii precum şi valoarea monetară a aporturilor în natură.
Rezervele
Rezervele se definesc drept profit conservat aflat la dispoziţia firmei pe o durată mare de timp
şi neîncorporat în capital.
Provizioanele
Provizioanele sunt prerezerve constituite de regulă, la închiderea exerciţiului şi destinate să
asigure acoperirea riscurilor şi cheltuielilor datorate unor evenimente în curs de survenire sau
probabile având obiectul precizat dar realizarea incertă.
Sursele străine
Sursele străine sunt datoriile sau obligaţiile societăţii comerciale faţă de terţi pentru care
aceştia trebuie să acorde o prestaţie sau un echivalent valoric.
Creditele bancare sunt împrumuturi contractate de la organismele de creditare (de regulă

bănci). Ele sunt purtătoare de dobânzi şi trebuie returnate la termene fixe.
Împrumuturi de titluri se prezintă sub formă obligaţiunilor pe care titularul de patrimoniu

trebuie să le ramburseze la termen şi să plătească o dobândă.
Datoriile comerciale provin din aprovizionarea cu materiale sau mărfuri, lucrări executate
sau servicii prestate de către furnizori. Ele mai cuprind avansurile sau aconturile primite de
clienţi în contul mărfurilor de livrat sau serviciilor de prestat precum şi efectele comerciale de
plată.
Datoriile salariale constau în salariile şi primele cuvenite personalului unităţii economico-

sociale.
Datoriile fiscale evidenţiează obligaţiile faţă de bugetul statului decurgând din impozite şi
taxe.
Datorii sociale se concretizează în contribuţia la asigurările sociale şi protecţia socială
(fondul de şomaj).
DAN MĂRGĂRIT 52
Deoarece patrimoniul unităţii se află într-un proces continuu de mişcare, la fel de găseşte şi
bilanţul contabil.
Indiferent de natura operaţiilor economico-financiare care afectează patrimoniul, acestea se
concretizează prin patru tipuri de modificări ale bilanţului:
• Creşterea şi scăderea activului cu aceiaşi sumă; pasivul rămâne neschimbat;
• Creşterea şi scăderea pasivului cu aceiaşi sumă; activul rămâne neschimbat;
• Creşterea simultană a activului şi a pasivului cu aceiaşi sumă;
• Scăderea simultană a activului şi pasivului cu aceiaşi sumă.
Bilanţul contabil este o situaţie a activelor, pasivelor şi a fondurilor acţionarilor la un

moment dat.
Elemente de bilanţ incluse în calculul capacităţii financiare:

▪ Aporturi de capital
▪ Prime de capital
▪ Rezerve
▪ Rezerve din reevaluări
▪ Rezultatul reportat
▪ Rezultatul exerciţiului financiar
CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERI
Pentru determinarea rezultatelor economico-fianciare veniturile şi cheltuielile se reunesc într-

un singur cont denumit „Profit şi pierdere”. Acest cont ţine evidenţa profitului sau pierderii
realizate în cursul exerciţiului financiar. Este un cont bifuncţional.
În credit se înregistrează:
• La sfrşitul perioadei soldului creditor al conturilor de venituri;
• Pierderile exerciţiilor precedente care reduc capitalul şi cele care nu au fost repartizate.
În debit se înregistrează:
• Soldul debitor al conturilor de cheltuieli la sfârştul perioadei;
• Profitul nerepartizat din exerciţiile precedente;
• Profitul net realizat în exerciţiul precedent şi destinat repartizării.
Cheltuieli Venituri
Cheltuieli de exploatare Venituri din exploatare
Cheltuieli financiare Venituri financiare
Cheltuieli excepţionale Venituri excepţionale
Impozit de profit
Total cheltuieli Total venituri
Profit = Venituri - Cheltuieli
DAN MĂRGĂRIT 53
INDICI DE CAPITAL ŞI FLUXURI DE NUMERAR (CASH FLOW)
Dacă bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi sunt sau ar trebui să fie o oglindă fidelă a
situaţiei financiare şi a funcţionării firmei, atunci ele devin utile numai prin interpretarea lor.
Sunt diferite moduri de a examina situaţia fiananciară – dările de seamă şi pentru a le descrie
se utilizează un număr de termeni tehnici.
CAPITALUL CIRCULANT
Capitalul circulant este fondul de bani disponibil pentru funcţionarea zilnică a companiei. În
termeni bilanţului:
Capitalul circulant = active circulante – pasive curente
Cu alte cuvinte excesul de active curente: numerar, depozite bancare şi alte articole care pot fi
transformate în numerar, facturi de încasat de la clienţi, stoc şi producţie neterminată minus
pasive curente-împrumuturi bancare şi credite prin cont curent, plăţi datorate furnizorilor de
materii prime, salarii etc. şi alte cheltuieli de exploatare.
TOTALUL CAPITALULUI UTILIZAT

Totalul capitalului utilizat este valoarea totală a tuturor activelor utilizate într-o afacere,
inlcusiv instalaţiile, clădirile, terenul (adică activele fixe), precum şi tot ce se poate converti
cu uşurinţă în numerar din capitalul circulant, cu menţiunea că ultimul se obţine prin scăderea
pasivelor curente din activele curente. Cu alte cuvinte:
Totalul capitalului angajat = active fixe + active circulante – pasive curente
INDICATORI AI CAPITALULUI CIRCULANT

Sunt diferite alte metode măsurători de lichiditate sub numele de indicatori de capital
circulant.
INDICELE CURENT
Acest indicator curent este egal cu:
• Active curente/pasive curente
Este un instrument de măsură a excesului de numerar, balanţe bancare, investiţii, stocuri şi
debitori (active curente) raportat la creditori, credite bancare prin cont curent, dividende,
impozit datorat (pasive curente).
INDICELE DE LICHIDITATE IMEDIATĂ
În cadrul acestui indice stocul este exclus din activele curente.

Astfel „activele curente” sunt numai activele ce se pot vinde imediat pe bani.
(Active curente – stoc)/pasive curente
1. Rata lichidităţii = active circulante/datorii pe termen scurt
INDICATORII DE CAPITALIZARE
2. Gradul de îndatorare = (Total datorii + Capital propriu)/Capital propriu

DAN MĂRGĂRIT 54
3. Datorii pe termen lung raportate la capital = Datorii pe termen lung/ (total datorii +
capital propriu)
4. Viteza de rotaţie a activelor = Vânzări/ total active
INDICATORI DE PROFITABILITATE
5. Randamentul vânzărilor = Profitul net/ Vânzări
6. Randamentul capitalului propriu = Profitul net/Capitaluri proprii
CREDITE- CREDIT BANCAR, DOCUMENE DE CREDIT, DEPOZITE DE

GARANŢIE, IPOTECI ŞI LEASING
Creditul bancar
Creditul bancar cuprinde o sfera largă de raporturi, angajând modalitaţi diferite, pe
termen scurt şi pe termen mijlociu şi lung, privind operaţii bazate pe înscrisuri sau fără,
garantate sau negarantate, în fiecare caz în parte sau în cadrul unui acord general.
Creditele de casă
Avansurile în cont sau creditele de casă (sau trezorerie) reprezintă raporturile de
credite întemeiate pe o deplină cunoastere a activitaţii întreprinderii, fără a fi consemnate prin
înscrisuri relative la fiecare angajament.
De regulă, acordarea de astfel de credite este întemeiată pe depozite compensatorii.
Funcţia acestor depozite decurge într-un sens din faptul că întreprinderile îşi păstrează toate
disponibiltăţile în conturile de la bancă, ceea ce permite băncii să acopere necesităţile unor
întreprinderi prin însăşi redistribuirea depozitelor în cont curent constituite de alte
întreprinderi. Pe de altă parte, existenţa permanentă a depozitelor compensatorii înseamnă
pentru bancă o reducere a resurselor utilizate, iar pentru întreprindere un mijloc de pastrare a
solvabilitaţii.
Linia de credit
Sistemul de acordare general este linia de credit, în condiţiile căreia se stabileşte limita
maximă a creditului acordat în acest cadru.
Într-o formă primară, această linie de credit conferă întreprinderii un credit provizoriu,
întrucât banca poate cere oricând acoperirea debitului.
O formă mai favorabilă întreprinderii este linia de credit confirmată.
O altă formă de linie de credit, curent folosită, o reprezintă linia de credit revolving.
Creditul bancar pe termen lung şi mediu

Aceste credite se stabilesc prin contacte încheiate de către bancă cu agenţii economici şi
privesc durate de până la 5 ani pentru creditele pe termen mediu şi peste 5 ani pentru creditele
pe termen lung.
Creditul bancar pe termen scurt
DAN MĂRGĂRIT 55
În timp ce creditul pe termen lung se va rombursa pe seama activităţii rentabile, a
marjei brute de autofinanţare, restituirea creditului pe termen scurt se asigură prin
deznodământul operaţiunilor de exploatare.
Contractul de leasing
Definiţie: Contractul de leasing este contractul prin care o parte, denumită locator,
transmite, pentru o perioadă determinata, dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui
proprietar este, celeilalte părţi, denumită utilizator/chiriaş, la solicitarea acesteia, contra unei
plăti periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing, locatorul se
obliga să respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi
contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.
Opţiunea între cele două tipuri de contacte, operaţional sau financiar, se exprimă în funcţie
de nevoia utilizatorului pentru o perioadă de timp a bunului, ce formează obiectul de leasing
ori de achiziţionare a acestuia la finalul contactului.
Opţiunea de a cumpăra bunul în sistem de leasing poate fi exprimată în cazul ambelor
categorii de operaţiuni de leasing, cu diferenţa că, în cazul leasingului financiar, preţul de
cumpărare (respectiv valoarea rezidulă) este de cel puţin 50% din valoarea iniţială la data
opţiuni, iar în cazul leasingului operaţional, peste 50% din această valoare.
METODE DE PLATĂ – UTILIZAREA CECURILOR, A CĂRŢILOR DE CREDIT ŞI A

ALTOR METODE DE PLATĂ
CECUL
Cecul este un înscris prin care o persoană (trăgător, emitent) dă ordin unei bănci (tras) să
plătească în favoarea unui terţ (beneficiar), o sumă de bani de care trăgătorul dispune.
CAMBIA
Cambia este un înscris care conţine ordinul necondiţionat dat de o persoană (trăgătorul) altei
persoane (trasul) de a plăti o anumită sumă unei a treia persoane (beneficiarul) la un termen
(scadenţă) şi într-un anumit loc.
BILETUL LA ORDIN
Biletul la ordin este un titlu de credit care pune în legătură, în procesul creării sale, două
persoane:emitentul şi beneficiarul.
Titlul este creat de emitent în calitate de debitor care se obligă să plătească o sumă de bani la
un anumit termen sau la prezentare, unui beneficiar aflat în calitate de creditor.
CARTEA DE CREDIT
Este un instrument de plată care confirmă faptul că beneficiarul sau posesorului i-a fost
deschisă o linie de credit pentru o anumită perioadă şi pe baza căruia se pot face plăţi sau
retrageri de numerar până la un plafon prestabilit.
DAN MĂRGĂRIT 56

Suport de Curs Transport Marfă

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs Transport Marfă

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Transportul național și

1. Accesul la piața: clasificarea transportului rutier de marfă

- Din punct de vedere al caracterului comercial al activității

2. Reglementările europene în domeniul transportului rutier

3. Reglementările naționale în domeniul autorizării întreprinderilor de transport

4. Obligații generale ale operatorilor de transport

- Prevederi din art. 134 O.M.T. 980

6. Transporturi specializate de marfă

- Transport de marfă periculoasă

- Reglementări europene în domeniul stabilirii raporturilor de muncă

8. Contractarea serviciilor de transport

10. Condițiile de livrare a mărfii – INCOTERMS

11. Arimarea încărcăturii

12. Transportul internațional de marfă

- Clasificarea transportului internațional în funcție de aria de desfășurare și

1.1 Din punct de vedere al caracterului comercial al activității

Se efectuează în baza unui contract (comandă) încheiat cu un beneficiar.

1.2 Din punct de vedere al ariei de desfășurare a transportului

Dimensiuni și mase ale autovehiculelor

Din punct de vedere constructiv, autocamioanele sunt de 3 feluri:

Dimensiunile tipice ale semi-remorcilor:

2. În funcție de natura mărfii

Autovehiculele destinate transporturilor de marfă se diferențiază în funcție de destinație astfel:

Semiremorcile evidentiaza tipul marfurilor transportate in cazul ansamblurilor cap tractor +

3. În funcție de segmentul de piață (destinație)

2. Reglementări europene în domeniul transportului rutier de marfă

Ocupaţia de operator de transport rutier de marfă – activitatea oricărei întreprinderi care

Cerinţe pentru a exercita ocupaţia de operator de transport rutier:

Cerinţa privind sediul se consideră îndeplinită dacă întreprinderea:

▪ Are sediul pe teritoriul României în incinta căruia îşi pastrează originalele

▪ Să organizeze activitatea parcului său de vehicule în aşa fel încât să se asigure că

▪ Să fie înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;

▪ Să fie supusă impozitului pe profit/impozitului pe venit şi, după caz, să aibă un

▪ Să îşi desfăşoare efectiv şi în permanenţă activităţile administrative şi comerciale

▪ Să aibă la dispoziţie în permanenţă şi în mod obişnuit un număr de vehicule care

Cerinţa privind buna reputaţie se consideră îndeplinită dacă întreprinderea :

▪ Întreprinderea şi/sau managerul nu au fost condamnaţi sau sancţionaţi conform

▪ Întreprinderea şi/sau managerul şi-au pierdut buna reputaţie pentru încălcări

Cerinţa privind capacitatea financiară se consideră îndeplinită dacă întreprinderea

Întreprinderea şi/sau managerul de transport al acesteia să nu fie în stare de faliment, în

În situaţia în care întreprinderea nu dovedeşte deţinerea capitalului şi rezervelor financiare în

Cerinţa privind competenţa profesională se consideră îndeplinită dacă întreprinderea care

▪ Conduce permanent şi efectiv activităţile de transport rutier ale întreprinderii;

În cazul în care o întreprindere nu îndeplinește cerința privind competența profesională,

Pentru a avea acces la transportul rutier în cont propriu, întreprinderea trebuie să

Pentru obţinerea licenţei comunitare şi a copiilor conforme ale acestora întreprinderea va

În vederea efectuării transportului rutier de mărfuri periculoase operatorul va depune sau

• Dovada angajării și decizia de numire pentru consilierul de siguranță;

Licența pentru activități conexe transportului rutier contra cost

Obligații privind conducătorii auto:

➢ Să înregistreze conducătorii auto în Registrul electronic al conducătorilor auto

Certificarea profesională a conducătorilor auto care efectuează transport rutier de

Profesarea meseriei de conducător auto pentru transportul de marfă impune deținerea

Legislația actuală prevede următoarele certificate profesionale:

➢ Certificatul de pregătire profesională transport marfă. Prevăzut pentru

➢ Certificatul de pregătire profesională pentru transport mărfuri periculoase

Obligații privind vehiculele:

➢ Să utilizeze vehicule rutiere a căror stare tehnică corespunde reglementărilor de

Documente care trebuie deținute la sediul operatorului de transport

Documentele care atestă menținerea condițiilor de operare pe piață și, suplimentar:

Conducători auto (înregistrați la ARR în Registrul conducătorilor auto):

Documente care sunt utilizate în activitatea desfășurată de întreprindere (transport marfă):

Conducătorul auto trebuie să dețină pentru a prezenta la control următoarele documente: