ECONOMII FASCISTE

&
SOCIALISMUL
DATORIEI

Wewelsburg Archives
publicație
- 2017 -
Traducerea și adaptarea
ADEVĂRUL UNIVERSAL
- 2020 -
Una dintre cele mai infecte întrebări pe care le primim atunci când
vorbim despre Fascism este cea legată de economii, în mod normal
aduse în discuție de către oameni încă blocați într-o mentalitate
liberală și limitați într-o sferă de percepție, unde totul este definit în
termeni ai politicilor sociale și economice, decât în principii derivate
din noțiunea unui singur Adevăr și unei singure Ordini care să domine
în lume. Varietatea planurilor și practicilor economice istorice
menținute de numeroși campioni ai Luptei noastre de asemenea
distorsionează orice răspuns complet pentru întrebare. Pe șleau am
răspund oamenilor că economiile sunt pe planul secundar, ele
necontând într-o astfel de manieră încât să fie un element
fundamental și definitoriu al Fascismului. Răspunsul nu s-a schimbat,
însă acum este o cale prin putem descrie această atitudine față de
economii, și este de fapt un cuvânt pe care l-am folosit repetat în
referința Fascismului oricum: Socialismul.

Socialismul nostru în schimb nu este el însuși un sistem economic,

nu este Socialismul lui Marx și al companiilor, fiind în directă opoziție
atât cu Comunismul, cât și cu Capitalismul. Ar fi mult mai corect să
spunem că pentru Fascism Socialismul este o structură socială
definitorie care este mult mai comparabilă cu structurile
Individualismului și ale Colectivismului, totuși fiind în opoziție și cu
aceste două structuri de asemenea.

3
 Individualismul creează o structură socială în care fiecare om este
pentru sine însuși, binele cuiva triumfând peste binele întreg, aceasta
fiind structura cea mai legată de Liberalism și de sistemul economic
Capitalist. Apoi avem Colectivismul, care în schimb este interpretat
într-un mod foarte eronat în ziua de azi drept binele întreg deasupra
binelui individului – aceasta este o interpretare greșită, deoarece
colectivismul în esența sa este doar o masă de indivizi cu un interes
comun. În Individualism cineva își urmărește toate interesele sale pe
cont propriu, iar în Colectivism mulți oameni urmăresc un interes
comun se grupează la un loc pentru urmarea acelui interes.

Mai simplu spus: Colectivismul este Individualismul care caută

Puterea în Numere pe baza unor interese comune. Prin urmare
interesul/interesele comune devin scopul principal al narativei
Colectiviste, iar aceasta este ușor de definit. Colectivismul a funcționat
pentru Comunism, deoarece lucra cu un grup existent și bine stabilit -
proletariatul - aruncându-le ideea că împreună, mai degrabă decât
separat, ei își vor putea atinge toate interesele lor comune, precum și
împlinirea altor interese individuale care ar putea urma după. Vorbind
comparativ, cineva ar putea afirma că Colectiviștii fac mai multe
rahaturi decât individualiști deoarece victoria unui colectiv
influențează rezultatul fiecărui participant al acelui colectiv și sunt toți
cumva elevați, în timp ce în Individualism toate victoriile sunt...
individuale, și puțini oameni le ating. Ba mai mult, în Individualism
absolut orice alt individ este un competitor, chiar și atunci când te
lupți pentru același premiu, în timp ce în Colectivism oricine din cadrul
unui colectiv împarte în mod ideal victoria.

Totuși, în cele din urmă atât Individualismul, cât și Colectivismul

nu sunt bune pentru Fascism, căci premisa lor fundamentală este cea a
interesului individual, indiferent că este realizat în mod individual sau
colectiv. Am discutat anterior cum interesele sunt întotdeauna egoiste
4
și servesc doar individului, fiind împotriva oricărui fel de Ordine în
favoarea propriilor mofturi și dorințe ale cuiva, care sunt întotdeauna
materiale și care inevitabil duc la degenerare.

Ba mai mult, nici Individualismul și nici Colectivismul nu fac nimic

pentru a menține Persoana cuiva (o problemă a semanticilor: utilizez
persoana și personalitatea pentru a oferi un termen diferit și nealterat
a ceea ce este în general văzut ca individualitate și identitate): să fii un
individ înseamnă doar să fii un digit, un atom; să fii parte dintr-un
colectiv înseamnă să fii un zimț. În ambele cazuri, Persoana nu are
vreo valoare, atomii fiind la fel de înlocuibili precum zimții și ducând
lipsa oricărui fel de personalitate adevărată, singura diferență fiind
structura mai puțin rigidă a Individualismului, unde poți menține iluzia
de a fi propria ta persoană, în timp ce cutreieri marea de clone care te
pot înlocui în orice moment, deoarece atât Individualismul cât și
Colectivismul funcționează pe premisa egalității și necesită abilitatea
ușoară de înlocuire. În ambele situații, personalitatea poate fi
sacrificată, fie pentru mentalitatea unui colectiv, fie pentru identitatea
falsă și vandabilă a “individului”.

Astfel poți vedea cum structura socială a Individualismului

coincide cu sistemul economic al Capitalismului, iar structura socială a
Colectivismului cu sistemul economic al Comunismului. Atât
Capitalismul, cât și Comunismul urmăresc același lucru: prosperitatea
materială, însă una o atinge organizare vagă competitivă de liber
fiecare pentru el (așadar, sfânta vacă a pieței libere, conceptul liberal
al statului care nu se amestecă în economie ș.a.m.d.), iar cealaltă o
atinge printr-un efort colectiv care solicită o direcțiune unificată
(așadar, forma Socialismului Statal cu control în sensul producției și
distribuirii în mâinile Statului, și Comunismul lipsit de stat cu aceleași
lucruri fiind direct în mâinile colectivului însuși fără vreun intermediar).

5
 Una peste alta, Comunismul este un produs direct al
Individualismului și al Capitalismului în timpul Revoluției Industriale,
care a modelat grupuri distincte care puteau fi identificate sub numele
de Proletariat și Burghezie, ambele în schimb dorind același lucru în
final, doar că a doua a atins deja acea dorință și s-a bazat pe prima
pentru a-și menține prosperitatea, prin urmare inevitabila naratică a
exploatării: în esență, Burghezia a “trișat” în competiția cu
Proletariatul pentru bunăstarea materială, iar pentru a primi ce
merită, Proletariatul a trebuit să se unească și să “exproprieze
expropriatorii.” Comunismul devine pur și simplu urmărirea țelurilor
Capitaliste fără Burghezia care să stea în calea Proletariatului.

Scopul final al Capitalismului este cel de a munci și a face profit

până în punctul în care nu mai trebuie să muncești, munca fiind un
obstacol de depășit în calea obținerii bunăstării materiale de care te
poți bucura, setându-se astfel decadența. Burghezia și-a atins acest
scop spre invidia Proletariatului care a decis că a fost jefuit de aceasta,
și astfel s-a ridicat pentru a revendica acea avere pentru sine. Este
doar logic faptul că prin avansarea tehnologică ar apărea idei precum
“luxuri comuniste complet automate”, dovedind dreptatea lui
Spengler: Marx a urât munca, acest lucru nediferențiindu-l de
capitaliști, căci acesta este visul fiecărui capitalist de asemenea. Poți
citi mai multe despre acest criticism al Comunismului și al lui Marx ca
fiind într-un final precum Capitalismul în “Prusianismul și Socialismul”
lui Oswald Spengler și în capitolul ”Marxismul” din IMPERIUM al lui
France Parker Yockey.

Acum că am definit toate acestea, putem într-un final să ne

întoarcem la întrebarea originală despre economiile Fasciste. Ar trebui
să fie evident până acum faptul că Fascismul nu are prosperitatea
materială ca scop în sine, chiar dacă acesta ar fi pentru indivizi sau
pentru un colectiv. Ba mai mult, Fascismul, trăgând pentru coinciderea
6
societății umane cu Ordinea Cosmică și Adevărul, nu favorizează
obscurizarea Persoanei cuiva, ci dimpotrivă, dorește să o dezvolte
până la potențialul ei maxim, care este diferit de la un om la altul, în
funcție de poziția sa în raport cu Ordinea Cosmică. Scopul nostru, pe
scurt, este crearea unui Stat Organic, unde fiecare este în locul său de
drept, trăgând să se realizeze și prin a face asta contribuind la
realizarea națiunii, rasei și a Adevărului final.

Acest scop poate fi atins doar printr-o structură socială specială,

una care nu permite individualistul fiecare pentru el, conflictelor
clanurilor/claselor/grupurilor colectiviste. Acea structură este
Socialismul ca Ordine Socială. Acesta nu este un socialism economic,
ci Socialismul care există la egalitate și opoziție cu Individualismul și
Colectivismul, prin implementarea în rândul oamenilor a unui sens de
Datorie, care elimină elementul interesului inerent acestor două
structuri sociale, definindu-le ca fiind calitativ la fel, și plasând
Socialismul nostru ca fiind calitativ diferit (exact fiind nepotrivit să
vorbim despre orice fel de “a treia cale” când de fapt sunt doar două).
Socialismul ca Ordine Socială de asemenea subminează, prin
îndoctrinarea sa la Datorie, premisa fundamentală atât a
Capitalismului, cât și a Comunismului, care urmăresc aceleași rezultate
prin mijloace diferite, în timp ce Socialismul nostru nesocotește aceste
finaluri și astfel împovără economiile cu aceeași Datorie cu care
împovără oamenii din structura socială.

Acest Socialism a avut o varietate de nume care să ajute la

distingerea sa față de socialismul economic: Socialismul Autoritar /
Prusac / German ca fiind opus socialismului englezesc (Oswald
Spengler), Socialismul Imperialismului Politic (Francis Parker Yockey),
Socialismul Arian opus Socialismului Semitic (Evola), Socialismul
Spartan (Eduardo Velasco) sau pur și simplu Socialismul din Național
Socialism.
7
 Aspectul definitoriu al Socialismului ca Ordine Socială este faptul
că necesită aderarea la Datorie, care elimină interesele individuale
mărunte, astfel negând individualismul și colectivismul drept structuri
sociale rivale, și ulterior negând capitalismul și comunismul ca forme
economice în puritatea lor. Socialismul Datoriei din necesitate trebuie
să își dea seama de Persoana cuiva și să o dezvolte pentru a-i înțelege
locul în Ordinea Socială, astfel realizând de asemenea locul său în
Ordinea Cosmică. Din aceeași necesitate Socialismul Datoriei previne
conflictul indivizilor și al grupurilor prin eliminarea tipurilor de lupte
interne care ar destrăma Ordinea Socială - Statul Organic se numește
astfel deoarece este precum un Organism viu cu celule și organe, iar
într-un Organism sănătos niciuna dintre celule (indivizi) sau organe
(colective) nu se luptă între ele. Un rinichi nu se poate angaja într-o
luptă împotriva inimii deoarece ele au în mod inerent scopuri diferite
față de care sunt “legate prin Datorie”, astfel nefiind loc de conflicte
între ele, de gelozie sau de interese.

Socialismul ca o Ordine Socială, Socialismul Datoriei astfel necesită

de asemenea formarea unei ierarhii, înlăturând falsitatea egalității,
afectând fiecare membru al acelei ierarhii, din vârf și până la bază, căci
toată lumea este legată prin Datorie față de rolul specific al fiecăruia
din cadrul Statului Organic și al Ordinii Cosmice. Când o persoană
crește în înțelegerea propriului Destin (în sensul lui Francis Parker
Yockey al cuvântului ca Potențial), rolul său în Ordinea Cosmică,
aceasta este legată prin Datorie să-l ducă la îndeplinire, să se străduie
pentru acel Adevăr Personal care face parte din Adevărul final. Astfel
își găsește locul în ierarhia Statului Organic, îndeplinind nu numai
Adevărul său Personal, ci și Adevărul tuturor celor care își duc la
îndeplinire acel rol, ca parte a castei / moșiei / stratului social.
Realizarea Adevărului castei / moșiei / stratului ajută la realizarea
Adevărului mai mare al Națiunii de care toate acestea aparțin, care
îndărăt realizează Adevărul Rasial, care îndărăt realizează Adevărul
8
Uman în larg, și fiecare dintre aceste adevăruri ajută direct la
îndeplinirea Adevărului Final, precum și prin construirea celorlalte
Adevăruri - acesta este Statul Organic, unde totul este în armonie și
clădește o existență organică și coerentă.

Un lucru care a reușit să-și mențină ierarhia naturală în cea mai

mare parte a timpului este Armata, care operează pe exact același
principiu (așa cum o face orice, Adevărul predominând în principiile
sale pe toate nivelele, astfel posibilitatea acelei construiri din Personal
în Adevărul Cosmic), ca rezultat acest Socialism al Datoriei fiind adesea
adus în comparație cu Armata, o frăție militantă unde toți își
îndeplinesc rolul pentru ca organismul Armatei să fie unul sănătos.

Economia asemenea devine servilă și legată prin Datorie întru

realizarea Statului Organic, lucrând către realizarea tuturor
Adevărurilor minore și a Adevărului Final. Așadar în Fascism aspectul
definitoriu al economiilor este servilitatea sa față de aceeași Datorie
comună care afectează toții membrii acestei Ordini Sociale. Economiile
nu pot fi un scop în sine întrucât acesta ar crește individualismul,
capitalismul pur, liberalismul, iar acestea îndărăt ar duce la formarea
colectivismului și comunismului. În schimb, economiile trebuie să fie o
unealtă îndreptată spre realizarea Datoriei și a tuturor Adevărurilor din
cadrul Statului Organic. Economiile Fasciste sunt atunci o economie
făcută servilă față de Națiune, ceea ce le marchează ca fiind
“Socialiste,” deși în actuali termeni economici sistemul poate fi de fapt
o varietate de lucruri, poate chiar o formă reglementată de capitalism,
reglementată pentru a fi legată prin Datorie față de Statul Organic, de
Națiune, și de îndeplinirea Adevărului.

Astfel, adevărata semnificație a Socialismului atunci când definim

Economiile Fasciste - Socialismul, ca oricare alt sistem economic, este
făcut să fie servil față de Statul Organic, de Națiune, de îndeplinirea
9
Adevărului. După aceea poți dezbate formalitățile sistemului economic
exact în funcțiune și ale numelui său, însă atâta timp cât acesta este
servil acestor lucruri și este legat prin Datorie precum restul societății,
el rămâne Socialist.

Voiam să acopăr numeroase citate pentru a-mi întări punctul de

vedere de-a lungul articolului, însă mi-am dat seama că ar trebui în
schimb să le listez pe toate pur și simplu la final cu câteva comentarii
care să prezinte exact cum toate aceste citate duc către această
înțelegere a Socialismului ca Ordine Socială, ca Socialism al Datoriei.
Francis Parker Yockey:
Socialismul este de asemenea un principiu etic-social, și nu
un program economic de vreun fel. Este antitetic
Individualismului care a produs Capitalismul. Este de
necontestat, ideea instinctivă fiind: fiecare om pentru toți.

În individualism ca Principiu de Viață. Este evident faptul că

fiecare om în urmărirea propriilor interese lucra pentru
binele tuturor.

Francis Parker Yockey

18.11.1917 - 16.06.1960
10
 Aici Parker pune Socialismul în directă opoziție cu Individualismul
și mai apoi cu Capitalismul, însă el are un punct de vedere despre cum
acestea două sunt legate la sold, ele venind printr-o înțelegere la
pachet, el argumentând opoziția nu în termeni de economie, ci pe
principii etice-sociale: în prima este fiecare pentru el, iar în cealaltă
oamenii sunt legați prin datorie.

Sindicalismul este pur și simplu o dezvoltare a economiei

capitaliste, însă nu are nimic de a face cu Socialismul, căci
este doar un interes personal.

Socialismul ca principiu etic-social, Socialismul Datoriei, este

antitetic interesului personal.

Instinctul Socialismului în schimb se opune absolut oricărei

lupte dintre părțile componente ale organismului.

În organismul sănătos, organele și celulele nu se întorc unele

împotriva celorlalte, o luptă între acestea este imposibilă dacă acestea
sunt legate prin Datorie să-și îndeplinească rolurile respective, lucru
posibil doar prin Socialismul Datoriei.

Socialismul este forma epocii imperialismului politic, a

Autorității, a filosofiei istorice, a imperativei politice
suprapersonale.

Socialismul Datoriei este în mod necesar Ierarhic și, așadar, de la

sine înțeles legat de Imperialismul Politic (fiind opus imperialismului
economic așa cum este definit de Marx), cu Autoritate, cu o Datorie a
11
 unui principiu mai înalt, ceea ce Parker numește imperativul politic
suprapersonal, și ceea ce noi vom numi îndeplinirea Adevărului.

Singura distincție dintre tipurile de Socialism este cea dintre

eficient și ineficient, slab și puternic, timid și tupeist. Un
simțământ Socialist puternic, tupeist și eficient va utiliza
totuși cu greu o terminologie ce derivă dintr-un tip antitetic
de gândire, întrucât puternic, ascendent, plin de Viață este
constant în cuvântare și în făptuire.

Noi ne-am putea numi economiile “capitaliste” dacă un sistem

capitalist a fost pun în funcțiune, însă atâta timp cât este făcut să fie
legat prin Datorie nu mai este pur capitalism, așa că numindu-le
Socialiste ar fi ceva mai potrivit pur și simplu prin virtutea facerii acestui
sistem să fie servil, ba mai mult numele livrând o înțelegere deschisă,
puternică și cu tupeu care nu încearcă să se ascundă. Cu alte cuvinte,
numind un sistem capitalist legat prin Datorie ca fiind Capitalist este o
slăbiciune care amenință prin năruirea societății. Capitalismul legat prin
Datorie este castrat de la rădăcină de aspectele sale fundamentale ale
individualismului și ale fiecăruia pentru el, prin urmare făcându-l
Socialist - menținerea cuvântului Capitalism doar îl împrumută pentru
întoarcerea individualismului și a fiecăruia pentru el.

Însă pentru Socialism, posesia de bani nu este

determinantă pentru rangul în societate mai mult decât ar
fi cel din Armată. Rangul Social în Socialism nu urmărește
Banii, ci Autoritatea. Astfel, Socialismul nu cunoaște “clase”
în sensul Marxist-Capitalist. El vede centrul Vieții în politici, și
are așadar un spirit militar definitoriu în cadrul acestuia. În
loc de “clase,” expresiile averii, el are rangul, concomitent
cu autoritatea.

12
 Paralela tipică cu Armata este adusă în discuție, pe care o vei
vedea reapărând în citate ale altor oameni care au promovat
Socialismul Datoriei. Acest citat din nou face aluzie la Socialismul
nostru care necesită o structură Ierarhică, așadar menționarea
rangurilor în societate, și respectarea relațiilor de Autoritate care
există între ranguri.

Când populațiile de Cultură se hrănesc singure = și asta este

de fapt economia – ele hrănesc organismul mai înalt, căci
populațiile sunt celulele sale. Celulele sale sunt pentru
sufletul suprapersonal așa cum sunt celulele corpului uman
pentru sufletul acestuia.

Adevărata natura a economiilor din Statul Organic dezvăluită,

economiile nefiind un final al acestuia, ori o unealtă pentru
îmbogățirea materială egoistă, ci o subzistență necesară pentru ca
organismul să trăiască și să pășească către scopul măreț al existenței
sale, subzistență pentru celulele sale individuale, pentru organe și
pentru întreg per total. Aceasta necesită independența economiilor
Națiunii față de dependența de orice din afara ei, și nu permite
independența economică a elementelor din cadrul organismului la un
nivel care să le permită să meargă împotriva structurii legării prin
Datorie.

Oswald Spengler:
Socialismul conține elemente care sunt mai bătrâne, mai
puternice și mai fundamentale decât critica [lui Marx] a
societății. Astfel de elemente au existat fără el și au
continuat să se dezvolte fără el, ba chiar împotriva lui. Ele
nu se regăsesc pe hârtie; ele se află în sânge. Și numai acesta
poate decide viitorul.
13
 Spengler face aluzie la cum Socialismul nu are nimic de a face cu
ideile sau planurile sau ideologiile create de om, așa cum Parker îl
numește un principiu etic-social, și la realitatea sa fundamentală care
este independentă de ideile omului. Socialismul Datoriei este imaterial
și natural în originile sale drept Ierarhie, căci cele două merg mână în
mână. Ele nu sunt rezultatul unui produs pe hârtie, ci o formațiune
naturală și un tip de instinct din cadrul sângelui, și precedă primele
idei umane despre cum se organizează societatea, care a apărut doar
după formațiunea naturală a societăților pe lângă solicitările acelui
instinct.

Partidul lui August Bebel a avut calități militante care s-au

deosebit de socialismul altor țări: pașii turuitori ai
batalioanelor muncitorilor, un sens calm al determinării, o
bună disciplină, și curajul de a muri pentru un principiu
transcendent.

[...]
Partidul lui Bebel, capodopera unui socialist cu adevărat om
al acțiunii, o organizație cu adevărat autoritară și militantă...

Oswald Spengler
29.05.1880 – 08.05.1936
14
 Mai multe paralele militare, care transformă moșia muncitorească
într-o formațiune militară ce mărșăluiește, legată prin Datorie, spre
război pentru un principiu transcendent, Adevărul final.

Instinctul German, sau mai bine zis, cel Prusac declară că

puterea aparține totalității. Individul servește totalității,
care este suverană. Regele, precum a menținut Frederick cel
Mare, este doar cel ce-și servește poporul. Fiecărui
cetățean i se atribuie locul în totalitate. El primește ordine
și se supune acestora. Acesta este socialismul autoritar așa
cum l-am știut din secolul al optsprezecelea. Este în esență
non-liberal și antidemocratic, cel puțin în comparație cu
liberalismul englezesc și democrația franceză.

Fiecare individ aparține de Statul Organic, de un organism viu, cu

însăși regele fiind legat prin datorie de serviciul față de acesta și astfel
de toate componentele sale, care sunt localizate în locurile lor de
drept și care sunt legate prin Datorie pentru a-și duce la îndeplinire
scopul lor din acel loc.

Însă spiritul Viking și spiritul comunal al cavalerilor Teutoni

au dat naștere gradual a două imperative etice antitetice. O
parte a născut idea Germanică în mod activ în cadrul său
propriu, în timp ce cealaltă s-a simțit însăși subiectul primei:
independența personală pe de o parte, și comunitatea
suprapersonală pe de altă parte. Astăzi ne referim la aceste
concepte drept “individualism” și ”socialism.” Virtuțile celor
mai solemne tipuri sunt rezumate prin aceste cuvinte: în
primul caz responsabilitatea personală, dependența de
sine, determinarea, și inițiativa; iar în cealaltă, loialitatea,
disciplina, altruismul, și un sens al obligațiunii. Să fii liber și
să servești – nu este nimic mai dificil decât aceasta. Un
 popor ale cărui spirit și ființă sunt capabile de aceasta, o
națiune care poate cu adevărat să servească și să fie liberă,
merită să-și ia asupra sa un destin măreț.

Pe aici și pe alocuri este o mică problemă de semantici, precum și

de un punct de dezacord cu Spengler. Ceea ce acesta definește aici
drept individualism noi am distinge, încă o dată, drept Persoană, doar
ca să separăm individualismul pe care îl descrie Spengler de
individualismul liberal al unei competitive fiecare pentru el. Ar trebui
să fie evident faptul că “individualismul” Vikingilor nu are nimic în
comun cu individualismul liberal, ba mai mult cineva ar putea
argumenta că Vikingii și cavalerii Teutoni ambii au adoptat
“individualismul” și “socialismul” din definiția lui Spengler, decât din
reprezentările uneia sau celeilalte.

Persoana, în schimb, nu este antitetică, ci de la sine necesară

pentru Socialismul Datoriei, unde realizarea adevărului Personal al
cuiva este condusă de calitățile pe care le atribuie individualismului, și
atunci este poziționat în cadrul Statului Organic, unde calitățile pe care
le atribuie socialismului intră în joc. Descrierea libertății și serviciului,
în schimb, este imaginea perfectă a Ordinii Sociale din Statul Organic,
produsă de Socialismul Datoriei.

Socialismul autoritar este prin definiție monarhist. Cea mai

responsabilă poziție în acest organism gigantic, după
cuvintele lui Frederic cel Mare, rolul de “prim servant al
statului,” nu trebuie abandonată pentru privați ambițioși. Să
ne imaginăm o națiune unificată în care fiecăruia i se
atribuie locul său conform rangului său socialist, talentului
său pentru autodisciplină voluntară bazată pe convingerea
interioară, pe conștiință și energie, dispunerii sale
inteligente de a servi unei cauze comune. Haideți să
plănuim pentru încorporarea muncii generale, rezultând în
 bresle ocupaționale care vor administra și care vor fi în
același timp ghidate de un consiliu administrativ, și nu de un
parlament. Un nume potrivit pentru acest corp administrativ,
într-un stat unde toată lumea are un loc de muncă, fie ca
ofițer în armată, ca servant civil, fermier ori miner, poate la
fel de bine să fie în “consiliul muncii.”

Din nou, afirmația că Socialismul Datoriei este de la sine legat de o

Ierarhie care trebuie să aibă un vârf, cel mai de sus rang, nu neapărat
monarhist în natura completă a cuvântului, pur și simplu trebuind să
fie o poziție a puterii absolute, o ființă Monarhică în esență (partea
monarhiei care este în mod direct relevantă acestei Ordinii, și anume
puterea absolută) aceeași cu Dictatorul sau Führerul. Un post al celei
mai înalte Autorități și astfel al celei mai înalte Responsabilități.

Spengler apoi începe din nou să picteze o imagine precisă a ceea

ce noi numit Stat Organic și Socialism ca Ordine Socială.

El de asemenea aduce în vedere breslele ocupaționale, despre

care Evola vorbește și el când descrie societățile tradiționale, și în mod
particular pe cea a Romei antice, unde au existat bresle ale vocațiunii,
care sporesc mai departe caracterul militar al Socialismului Datoriei și
cum se reflectă în structura socială a Statului Organic:

... activitatea comună asigură o legătură și o ordine în același

fel cum sângele și ritualul au asigurat celor din caste înalte
care nu s-au angajat în astfel de activități, breslele /
corporațiile fiind precum uniunile de vocațiune drept opuse
profesiunii, fiind oameni cu o anumită chemare adunați la
un loc într-o instituție aproape religioasă care a venerat acel
“demon” al vocațiunii lor și un cult al morților, adică eroi ai
presupusei vocațiuni care au reprezentat ideala legătură
între membri ai acesteia (culte ale patronilor divini /
 legendari ai fiecărei vocațiuni).

Oamenii cu un Destin comun, un scop comun și o Datorie vin la un

loc formând aceste bresle ale vocațiunii ca tipuri de frății militante,
servind Adevărului lor comun și Adevărului Final per ansamblu,
potrivindu-se foarte bine ceea ce a spus Spengler în citatul anterior:
pașii turuitori ai batalioanelor muncitorilor, un sens calm al
determinării, o bună disciplină, și curajul de a muri pentru un principiu
transcendent. Aceste bresle sunt organele unui Stat Organic.

Deci ura [lui Marx] față de aceia care nu au nevoie să

muncească. Socialismul unui Fichte ar acuza astfel de
oameni de lene, i-ar categorisi ca fiind iresponsabili,
dispensabili, papugii și paraziți. Însă instinctul Marxist îi
invidiază. Le mergea mult prea bine, așadar ar trebui să fie
o revoltă împotriva lor. Marx și-a inoculat proletariatul său
cu un dispreț față de muncă.

În timp ce oamenii care își duc la împlinire Adevărul lor Personal în

munca lor, care este o chemare, o vocațiune în profunzime necesară
pentru actualizarea lor proprie, aceștia neputând vreodată să devină
disprețuitori față de muncă, cei care din interese proprii văd munca ca
pe un obstacol în calea averii materiale și o poartă spre decădere, nu
pot avea nimic altceva decât dispreț față de munca drept o povară sau
un obstacol nefericit în calea țelului lor. În timp ce capitaliștii își ating
scopul, Comunismul privește cu invidie la acel rezultat și îl vede ca pe
bunuri furate, astfel solicitând o răsturnare violentă pentru a “fura de
la hoți.” Asta din nou întărește cum Comunismul este produsul
Capitalismului și este înrădăcinat în țeluri și mentalități întrutotul
identice, acesta fiind complet străin Socialismului Datoriei. De
asemenea prezintă exact cum o idee a “luxului automatizat comunist”
ar putea apărea, și de ce atât de mulți dintre comuniștii moderni
disprețuiesc deschis truda și stau cât mai departe cu putință de
aceasta, cârnind mai departe premisa capitalistă a societății moderne,
în timp ce se bucură întrutotul de beneficiile sale în măsura în care
țelul lor era precum cel al capitaliștilor despre care cârneau.

Dintr-o perspectivă pur tehnică, socialismul este principiul

serviciului public. În analizele finale, fiecare lucrător nu are
statutul unui om de afaceri, ci al unui servant public al
industriei, comerțului, traficului și armatei. Acest sistem a
fost realizat în cel mai grandios stil în cultura Egipteană și din
nou, deși destul de diferit, în China. Reprezintă forma internă
a civilizației politice Vestice, și deja a devenit manifest în
orașele Gotice cu breslele și corporațiile lor profesionale. O
expresie simbolică a sistemului a fost catedrala Gotică, în
care fiecare element era o parte necesară a întregului
dinamic.

O expresie clară a Socialismului nostru ca Socialism al Datoriei,

toată lumea fiind legată prin Datorie față de rolul lor în Statul Organic.
Catedrala Gotică era asemenea unei reprezentări simbolice a acestui
Socialism pentru Otto Strasser:

Socialismul este un corp de ofițeri, Socialismul este Coloana

Catedralei, Socialismul este zidul vechii Capitale Imperiale.

Încă o dată este o aluzie acolo la caracterul militar al Socialismului, la

relația sa inerentă cu Autoritatea sub simbolul “zidului vechii Capitale
Imperiale.”
 Idea cavalerească a socialismului se menține sau cade cu
Prusianismul.

O paralelă puternică între Socialismul Datoriei și Cavalerie,

prezentând toate elementele importante și paralelele tipice: natura
militară, legarea prin Datorie, autoritatea, organizate într-o ordine sau
într-o breaslă a vocațiunii.

În locul unui socialism autoritar, miliardarul Englez sau

American aderă la o formă impresionantă a socialismului
privat, a programului de îmbogățire la o scară grandioasă
care transformă puterea sa personală în plăcere și învinge
moral recipientul fondurilor de asistență.

Un citat important pentru a ușura pe unii yankei care au o reacție

la genunchi la cuvântul Socialism, căci bunăstarea socialistă nu are
nimic de a face cu Socialismul autoritar al Datoriei, care prin virtutea
structurii sale nu poate avea lipitori, punând fiecare membru al
societății la locul său de drept, și așa cum Spengler a pus problema
într-un citat anterior: “un stat unde toată lumea are un loc de muncă.”

În socialism voința economică rămâne la fel de liberă precum

cea a jucătorului de șah; numai efectul final urmează un
curs regulat.

Acest citat prezintă cum sub Socialism economia este pur și

simplu legată prin Datorie față de un scop final, metodele prin care
acest țel este atins fiind într-adevăr diferite și rămân de fapt libere
atâta timp cât participanții la proces își îndeplinesc Datoria. Desigur
poate fi ceva care amintește mai mult de “capitalism,” însă atâta timp
cât este legat prin Datorie, este Socialism.
 ...socialismul simbolizează […] o misiune de dus la îndeplinire

Socialismul Datoriei, o Datorie față de un scop mai înalt, o misiune

de dus la îndeplinire, de la cea mai mică întrebuințare a unui individ,
până la misiunea breslei sale, castul / moșia sa, până la misiunea
Națiunii, aceasta fiind aderarea la Adevărurile lor respective și astfel la
Adevărul Final al Ordinii Cosmice. O Ordine Cosmică în care oamenii
sunt liberi și servesc în același timp, motivați de o dorință pe care
Ernst Jünger a caracterizat-o ca fiind “a face ceea ce este necesar.”

Marile încrederi deja au devenit virtual state private ce

exersează un protectorat peste statul oficial. Socialismul
Prusac, în schimb, implică incorporarea acestor “state” de
interese profesionale în stat ca o totalitate.

Așa cum a spus Mussolini: “Totul din cadrul statului, nimic din
afara statului, nimic împotriva statului.” Statul Organic, fiind un
organism, solicită integrarea totală a tuturor părților sale în
funcționare, nu poate permite luptele interne dintre organele sau
celulele ei. Socialismul Datoriei așadar subjugă orice în fața Datoriei
comune, astfel creând coeziunea integrală a organismului.

Semnificația socialismului este aceea că viața este

dominată nu de către contrastul dintre bogat și sărac, ci de
rangul determinat de realizare și abilitate. Acesta este tipul
nostru de libertate: libertatea față de capriciile economice
ale individului.

[...]

Socialismul înseamnă abilitate, nu dorință.

 Spengler încă o dată întărește distincția dintre Socialismul Datoriei
cu structura sa ierarhică inerentă și individualismul interesului
personal care încearcă să se debaraseze total de Datorie. Nu este
vorba de interese și dorințe egoiste, ci de locul potrivit al cuiva
conform naturii sale inerente și astfel conform abilităților sale.
Și într-un final:

“Din nou: Socialismul înseamnă putere, putere și și mai

multă putere.”

Eduardo Velasco:
În cartea sa “Sparta și Legea ei” Velasco vorbește constant despre
Socialismul Spartan, care servește continuării întăririi înțelegerii
Socialismului nostru ca fiind Socialismul Datoriei și astfel de ce este
adesea pus în paralelă cu structurile militare și organizațiile militante,
în acest caz natura militantă a societății Spartane.

Sparta și Legea ei
2012 – Eduardo Velasco
Traducere în engleză realizată de
César Tort
 Socialismul sobru, pustnic și războinic predicat de Lycurgus,
care a cerut tuturor tinerilor bărbați să se despartă de
familiile lor și să mănânce cu camarazii lor, nu a fost bine
văzut de mulți, mai ales de cei bogați și abundenți.

Aici este se pune accent pe breslele vocațiunii și pe legătura

importantă care a existat între cei care împărtășeau aceeași Datorie.

Sparta a devenit socialistă și totalitară – înțeleasă în sensul

ei original al unei civilizații organizate și disciplinate de o
elită talentată, formată din cei mai buni fii ai săi, și bazată
pe criteriul valorii biologice-spirituale-de sânge. Un astfel de
Socialism este ceva care ar fi putut avea loc doar în Epoca
Fierului, căci a încercat să aducă la un loc ceea ce era rupt, și
a fost mai degrabă o aristocrație decât o democrație.
Spengler a descris acest tip de sistem militarist-imperialist-
patriarhal în al său Prusianismul și Socailismul, notând cum
acest sistem se reformează din nou și din nou în istorie,
întrupându-se în orașele mari și ducând la imperii. (Spengler
deosebește patru forme superioare de socialism: Imperiul
Roman, Imperiul Spaniol, Imperiul Britanic și Prusia, care au
rezultat în al Doilea Reich. Noi vom adăuga încă două forme
de socialism: Sparta și al Treilea Reich.)

Ei bine aici Velasco face treaba de a conecta punctele pentru mine

în timp ce adaugă de asemenea elementele care au rămas mai mult
sau mai puțin nediscutate, în mare că Statul Organic este derivat din
sângele și spiritul comun.

Nu era nicio distincție de averi, doar de valoare în sine, și

experiența a fost luată în considerare când era un om
întrebuințat. Ei erau unificați de faptul că au dat mai
departe instructajul, având greutăți similare, și fiind bărbați
 Spartani. Erai erau mândri să fi intrat în falangă alături de cei
care au demonstrat amplu duritatea lor, curajul și dreptatea.
Asta era ceea ce îi făcea frați între ei.

Din nou, acest citat ajută la înțelegerea naturii breslelor vocațiunii

din cadrul Socialismului ca Ordine Socială, care au avut un element de
legătură mai profund în cadrul său decât a fi pur și simplu colegi din
aceeași profesiune, căci în astfel de bresle oamenii sunt legați în
serviciul față de același Adevăr, unul mai intim decât Adevărul
Național sau Rasial, deși ele toate sunt inerent legate împreună și
există simultan ca parte a unui Adevăr Final. Această legătură mai
profundă provine din exclusivitatea acestei vocațiuni a exact acestor
oameni, ca și cum fusese o reflexie a naturii lor interioare. Ei pot
respecta toți membrii Națiuni ca fiind în serviciul comun al Adevărului
Național, însă la îndeplinirea aceleiași vocațiuni membrii unei bresle au
o legătură bazată pe instructaj și greutăți comune din cadrul unei
ierarhii a frățiilor care la un loc formează Statul Organic.

Să încerci să iei parte la o vocațiune care nu este prin virtutea

proprie a naturii tale devine astfel un afront la adresa tuturor
oamenilor ai acelei vocațiuni care marchează un astfel de om ca fiind
un intrus în frăția lor, la fel ca cineva care își ușurează Datoria sa unică,
motiv pentru care în castele societăților antice cele mai joase puteau
privi de sus pe cineva dintr-o castă mai înaltă care încerca să ia parte la
activitățile lor.

Lucrul principal din formația feminină a fost fizic și o

educație “socialistă” de a își devota viețile țării lor – precum
bărbații, doar că în cazul lor datoria nu era să își verse
sângele pe terenul de luptă, ci să țină casa în viață, să ofere
moștenitori puternici și sănătoși rasei lor, și să îi crească cu
înțelepciune și grijă. Nașterea este fructul instinctului
 feminin care reînnoiește rasa: aceasta a fost misiunea ce
inspira fetele din Sparta.

Aici am putea readuce în discuție pe Mussolini și Gregor Strasser:

“Războiul pentru un bărbat este cum e maternitatea pentru

o femeie.”
“Pentru un bărbat, serviciul militar este cea mai profundă și
de prețuită formă în Stat – pentru femeie este maternitatea!
Sunt multe triburi Africane unde mamele care mor la datorie
sunt arse cu aceeași onoare precum războinicii care au căzut
în luptă!”

În această instanță particulară Socialismul Datoriei se potrivește

naturii inerente a Bărbatului și Femeii, astfel că este de Datoria
Bărbatului să verse sânge pe terenul de luptă și să protejeze Națiunea
și Rasa, în timp ce este de Datoria Femeii să îi continue existența prin
procreare. Aceste Datorii de asemenea sunt doar accentuate în
Socialismul Datoriei, în timp ce viermii individualiști conduc bărații
spre evitarea pericolului și femeile spre a-și abandona rolul lor de
mame ca pe o povară nedorită și ca pe o consecință neplăcută în
căutarea plăcerii.

Falanga Spartană: instituții socialiste până în nucleu.

O altă aluzie la natura militantă a Socialismului Datoriei.

Prin conduita lor demonstrau că socialismul lor al uniunii și

sacrificiului era clar superior oricăror alte sisteme politice, și
că ei erau mai bine pregătiți să înfrunte Epoca Fierului.
 Dacă vei citi întreaga carte vei vedea cum ordinea socială Spartană
se potrivește perfect cu descrierea oferită de Spengler într-un citat
anterior: “în primul caz responsabilitatea personală, dependența de
sine, determinarea, și inițiativa; iar în cealaltă, loialitatea, disciplina,
altruismul, și un sens al obligațiunii. Să fii liber și să servești – nu este
nimic mai dificil decât aceasta. Un popor ale cărui spirit și ființă sunt
capabile de aceasta, o națiune care poate cu adevărat să servească și
să fie liberă, merită să-și ia asupra sa un destin măreț.” Acest Socialism
al Datoriei ar putea la fel de bine să solicite sacrificiul cuiva, însă cineva
se sacrifică pe sine din voința sa, condus de simțământul său al
Datoriei, fiind liber și servind, condus de dorința de “a face ceea ce
este necesar.”

Julius Evola:
Am oferit deja câteva citate din Evola mai sus unde se potriveau,
însă hai să aducem la lumină descrierea Socialismului Arian de către
Evola din lucrarea sa “Imperialismul Raiului”

În realitate, totuși, există un individualism care conține în

cadrul său - valorile fidelității, serviciului și onoarei -
semințele depășirii izolării și egoismului individului și face
posibilă o organizare ierarhică liniștită și solidă. Nici stocurile
Romanilor și nici cele primordial ale Romanilor Arieni nu au
avut nevoie să aștepte pentru socialismul Creștin înainte de a
putea atinge forme reale și mai înalte de organizare. Pe de o
parte, este socialismul Arian, idealul războinic al unei
asociații de maeștri liberi, iar pe de altă parte este Semiticul,
ambiguul, totemicul, socialismul non-bărbătesc bazat pe
dependența comună și pe patos, ce cu care noi nu am ști ce
să facem și pe care l-am desconsidera în fața spiritului
European.
 Julius Evola
19.05.1898 – 11.06.1974
Aici cineva poate depista o asemănare între viziunea lui Evola și
cea a lui Spengler asupra individualismului în descrierea
individualismului “Viking”.

De cele mai multe ori Evola când menționează socialismul în

cartea sa vorbește despre aceasta împotriva ei, însă mai ales având de
a face cu tipul “semitic” din urmă pe care îl descrie mai sus, oferind un
criticism față de Marx similar cu cel al lui Spengler și Yockey prin
plasarea “socialismului” lui Marx în note de citare. Se poate spune că
Evola nu agreează socialismul ca și cuvânt, datorită posibilei confuzii
pe care o poate crea (mergând atât de departe până la a spune că
orice “socialism” ar trebui respins și că până și socialismul din național
socialism ar trebui monitorizat pentru a nu crește să devină punctul
focal), astfel invitând la regula maselor, decât la cea a elitelor. Noi
înșine suntem familiarizați cu confuzia pe care adesea socialismul din
Național Socialism o creează, însă tot ce a fost citat până acum ar
trebui să arate cum este o înțelegere solidă a aceluiași Socialism al
Datoriei cu oamenii care împărtășesc Lupta noastră.
 De fapt, în descrierea de mai sus a socialismului Arian cineva poate
vedea clar cum Evola însuși împărtășește de asemenea aceeași viziune
și înțelegere: faptul că are un caracter militant al idealului războinic (în
linie cu analogia Spartei), care vede participanții săi ca pe oameni liberi
care sunt capabili să servească (precum în descrierea lui Spengler) –
maeștrii liberi.

Putem de asemenea să privim mai de aproape lucrările Regimului

Național Socialist al lui Hitler prin “Notițe despre Al Treilea Reich” a lui
Evola pentru a prezenta Socialismul Datoriei în acțiune:

În ceea ce privește domeniul economic, Hitler deja a afirmat

eminența problemelor politice și o viziune definitorie a vieții
peste problemele economice. A proclamat faptul că ‘statul
nu are nimic de a face cu orice idee economică în particular
sau cu vreo dezvoltare economică în particular’ și că ‘statul
este un organism al Volkului (Poporului) și nu o organizație
economică.’

Subjugarea economiilor pentru a servi Națiunii și Adevărului său,

indiferent de care ar putea fi de fapt acele practici economice, atâta
timp cât sunt făcute să fie legate prin Datorie de Misiunea de a servi
acestui Stat Organic.

Ba mai mult, Hitler a descris breslele vocațiunii în Mein Kampf

(Lupta mea) în Volumul 2, Capitolul 12:

Corporația Național-Socialistă nu este un organ al luptei de

clasă, ci un organ de reprezentare profesională.
 Grupuri ale vocațiunii, bresle există ca organe ale Statului Organic
și nu în calitate de competitori.

Mai departe Evola vorbește despre unele dintre acțiunile luate de

Hitler odată ajuns la putere, care a folosit “structurile corporatiste și
Medieval organice” ca modelul său virtual, din nou făcând aluzie la
același Socialism ca Ordine Socială.

Conform termenilor legii de la data de 20 Ianuarie 1934,

‘Într-o afacere un antreprenor ca lider (Führer) al
afacerii și al personalului, împreună cu muncitorii ca
alaiul său (Gefolgschaft) vor munci în mod concret
pentru a-și atinge scopurile afacerii și pentru profitul
comun al națiunii și statului.’ Deformarea unei
companii mari nu mai era considerată o simplă
problematică privată, ci era privită precum tipul unei
infracțiuni politice. De principiu nu era nicio obligațiune
pentru afacerile private ca unități autonome să se
alăture ‘Frontului German al Muncii.’ Ba mai mult,
alăturarea la un Front nu a atras asupra sa o
reglementare din cap până-n picioare, precum în
corporatismul Fascist.

Corpurile economice erau constrânse doar de un singur principiu:

Datoria de a își duce la îndeplinire Misiunea, “de a asigura hrană
organismului înalt” precum în explicația lui Yockey.

În plus, sub aceste legi noi, economia privată din cel de-Al
Treilea Reich se putea dezvolta într-o mare libertate.
Complexele industriale largi au rămas, și au reîntărit și
însuflețit simțământul solidarității numeroaselor elemente
 care, în mare parte, erau deja caracterizate de acesta,
dincolo de Marxism și de sindicalism. Guvernul nu a urmat
să preia controlul afacerilor în numele statului, națiunii sau
societății. Unele articole radicale ale programei Partidului
(articolele 13 și 14) în această secțiune puse deoparte.
Principiul ‘nivelării integrării’ regăsit aici limite binevenite,
astfel că sunt cei care ar vorbi despre înțelegerea secretă
dintre Hitler și ‘baronii industriei.’ În realitate, era o
întrebare despre frontul național unde fiecare stătea la
postul său și avea o libertate a inițiativei roditoare și
responsabilă. Acest sistem și-a demonstrat eficacitatea
măreață în Al Treilea Reich și a trecut fiecare test până la
capăt. Șomajul nu numai că a dispărut rapid, ba chiar de
multe ori nu erau suficienți muncitori pentru sarcini cărora
statul s-a comis pentru completarea planurilor sale de
reclădire, dezvoltare și măreție națională.

Aceasta din nou vorbește despre flexibilitatea măreați a

sistemului actual economic care poate exista în cadrul Fascismului /
Național Socialismului, însă doar atâta timp cât este făcut integral în
întregimea Organismului, devenit parte a acestuia prin propriul său
rol, propria sa misiune de care este legat prin Datorie să o ducă la
împlinire.

Se pot regăsi mai multe în broșura lui Evola “Orientări” din 1950:

Asta trebuie să afirmăm: orice este o economie și un interes

economic doar ca o banală satisfacere a nevoilor fizice a
avut, are și va avea mereu o funcție subordonată în
umanitatea normală; că dincolo de această sferă o ordine a
valorilor înalte, politice, spirituale și eroice trebuie să fie
diferențiată, o ordine care – precum am mai zis deja – nu știe
și nici măcar nu admite, proletari sau capitaliști, și depinde
 doar de ce lucruri trebuie definite pentru care merită să
trăiești și să mori. O ierarhie adevărată trebuie stabilită, noi
dignități trebuie diferențiate și, mai presus de orice, o
funcție înaltă de comandă a imperiumului trebuie să
domine.

Subordonarea economicului la sarcinile înalte, făcându-l legat prin

Datorie.

... nevoia ca în interiorul însuși al afacerii acea unitate, acea

solidaritate a forțelor diferențiate trebuie reclădită, că acea
minciună capitalistă (cu tipicul subversiv parazitar al
speculatorului și al finanțatorului capitalist) pe o parte,
agitația Marxistă pe cealaltă parte, a pus în primejdie și s-a
fărmat. Este necesară aducerea afacerii la forma unei
unități aproape militare, în care ei compară solidaritatea și
fidelitatea forțelor muncitorești asociate în jurul ei într-o
afacere comună spiritului responsabilității, energiei și
competenței directorilor. Singura misiune adevărată este, în
schimb, reclădirea organică a afacerii, iar pentru a realiza
asta nu este necesară utilizarea formulelor cu intenția
adulării, cu scopuri propagandiste și electorale, spiritului de
răzvrătire a stratului inferior al maselor deghizat ca o
“dreptate socială.” În general, același stil al impersonalității
active, demnității, solidarității în producția care este tipică
profesionalului antic și corporațiilor artizanale ar trebui
reclădit.

Mai multe paralele militante, acum că afacerile sunt organizate

într-o manieră militantă a Socialismului Datoriei, cu mai multe chemări
la recreerea breslelor vocațiunii, și condamnarea atât a capitalismului,
cât și a Marxismului.
 În ceea ce-l privește pe individ, o adevărată depășire a
individualismului și colectivismului se petrece doar atunci
cânt oamenii sunt în fața oamenilor, în diversitatea
naturală a ființelor și demnităților lor. În ceea ce privește
unitatea care trebuie să prevină, în general, orice formă a
disocierii și absolutizării particularului, ea trebuie în esență
să fie spirituală, trebuie să fie centrală, orientând influența,
un impuls care, depinzând de lideri, își asumă forme foarte
diferențiate de exprimare. Aceasta este esența adevărată a
concepției “organice”, opuse relațiilor tipic rigide și
extrinseci de “totalitarism”.

Depășirea individualismului și colectivismului provine din

realizarea Persoanei cuiva și a personalității prin aderarea la propriul
Adevăr și la asumarea locului său în ordinea Socială.

Ernst Jünger:
O altă figură pe care am citat-o până acum, care a formulat o
metodă foarte succintă de a explica ceea ce Yockey a descris ca
“instinctul socialismului”:

Astfel valorile noastre vor fi valorile eroilor, războinicilor,

însă niciodată ale mercenarilor care sunt gata să măsoare
întreaga lume cu unitatea lor de măsură. Noi nu ne mulăm
după beneficii și obțineri practice, nu avem nicio nevoie de
confort, noi doar cerem ceea ce este necesar – ceea ce
soarta solicită.
 Ernst Jünger
29.03.1895 – 17.02.1998

Nimic de a face cu economiile, materialismul, câștigul personal

sau interesele mărunte personale, în schimb o dorință de a îndeplini
ceea ce este necesar, ceea ce soarta solicită - a îndeplini Datoria cuiva,
cu alte cuvinte Adevărul. Un mod mai scurt dar prin care tot se poate
descrie aceasta ar fi “Voința către Adevăr.”

Ofițeri bătrâni și-au demonstrat capacitatea de a se adapta

condițiilor și de a se sacrifica pe ei. La scurt timp după
catastrofă, mulți dintre ei au afișat o voință de a respinge
toate privilegiile anterioare și de a se alătura eforturilor de
reclădire a națiunii într-o uniformă de soldat goală. Un spirit
cu adevărat nou a fost dominant printre ofițerii corpurilor de
voluntari din 1919, în timp ce socialiștii din întreaga țară au
condus experimentele lor, au practicat socialismul adevărat
care nu a avut nimic în comun cu tumultul care dicta pe
străzi.
 Prezentând cum acest tip de Socialism este natural pentru
formațiunea militară și experiența Războiului, căci Veteranii
acționează prin Socialism adevărat, contrat “socialismului” economic
teoretic al rebelilor Marxiști.

Naționalismul nu dorește să facă pace cu regula maselor,

însă solicită dominanța identității, a cărei supremație este
făcută din conținut intern și energie vie. Nu dorește nici
egalitate, nici justiție imparțială, nici libertatea care este
formată din proclamări goale. Dorește să se îmbete în
bucuria sa, iar bucuria sa trebuie să fie ea însăși, și nu
altceva. Naționalismul modern nu dorește să plutească în
spațiul lipsit de aer al teoriilor, ci luptă pentru “gândirea
liberă”, însă dorește să obțină legături puternice, ordine,
pentru a crește rădăcini în societate, sânge și sol. Nu
dorește socialismul oportunităților, ci tânjește pentru
socialismul datoriei, pentru acea lume rigidă și stoică
pentru care omul trebuie să se sacrifice pe sine.

Iar aici se întinde relația inerentă a Sângelui cu Solul, a

Naționalismului și Socialismului Datoriei - pentru a realiza natura
proprie a cuiva cu bucurie și pentru a împlini locul cuiva în Ordinea
Socială unde toată lumea este legată prin Datorie.

Per total, cineva poate cu greu să nege că Socialismul n-ar fi, așa
cum este practicat de Fasciști și Național Socialiști, un sistem
economic, ci o Ordine Socială necesară formării Statului organic, una
care subjugă economia la Datorie înaintea Națiunii și care elevă fiecare
om fiecare om care își atinge potențialul și care împărtășește o bucurie
comună a Datoriei în Ordinea Cosmică.
 Sunt multe alte citate care pot fi examinate și care vor trăda mai
departe esența luptei și scopului nostru:

Fascismul nu promite nici glorie și nici titluri sau câștiguri –

doar datorie și luptă.

Datoria în fața Adevărului, Lupta în împlinirea Datoriei

Nu treburile individuale, ci misiune este cea care contează,

ceea ce înseamnă că întrebarea unui lider este rezolvată prin
cei mai simpli și siguri termeni.

Interesul personal individual nu are nicio valoare, misiunea dată în

fața Adevărului Personal este ceea ce îi definește cu adevărat
personalitatea și locul în societate și viață însăși, astfel că până și liderii
sunt făcuți să se manifesteze prin Datoria lor care îi cheamă să își
îndeplinească misiunea și scopul lor.

...noi vrem ceea ce este necesar. De ce? Deoarece este

necesar! Ce vom realiza prin această cale? Sensul.

Prin a face ceea ce este necesar, ceea ce Adevărul solicită, lucrul

de care suntem legați prin Datorie, realizăm propriile noastre
Adevăruri Personale și astfel realizăm actualizarea sinelui și sensul.

Muncitorul în noul sens înseamnă un cumul de sânge al

tuturor muncitorilor din cadrul națiunii și pentru beneficiul
națiunii
 Sângele comun este natura comună, Adevărul comun, scopul
comun, misiunea și Datoria, Datoria față de Națiune și Adevărul ei.

Așadar, când cineva vrea să vorbească despre Economiile

Fasciste trebuie doar să li se spună simplu: Economiile Fasciste sunt
economii subjugate Statului Organic și legate prin Datorie să îl
hrănească, pe el și celule și organele sale, astfel ca acestea de
asemenea să își poată împlini Datoriile lor respective și să își realizeze
locul în Ordinea Cosmică.

Două părți ale

aceleiași monede

Un singur ADEVĂR